DREPTURI, OBLIGATII SI CREANTE DIN AFACERI

Productia juridica a afacerilor

facerile, fie ca sunt intelese ca operatiuni, fapte, acte juridice, contracte (de vanzare -cumparare, de comision, de leasing, de creditare, de factoring, de know- how ), fie ca intreprinderi (montarea unui procedeu de productie materiala, cu constructie logistica, personal, management, distributie) si ca orice alta operatiune care exploateaza si produce capital, fonduri, pentru piata si avere pentru intreprinzator, pentru firma, deopotriva produc (nasc, constituie) drepturi si obligatii interconditionate.

Mai scurt spus, raporturile de afaceri au si nu se pot dispensa de la ea si o alta eficienta decat cea economica, pecuniara, chiar anterioara celorlalti, sub ordine logica, anume o eficienta juridica.

Aceasta eficienta juridica, constand in fundamentarea, garantarea juridica a angajamentelor in afaceri, reprezinta prin ea insasi o securitate a afacerilor.

Omul de afaceri, intreprinzatorul, firma, comerciantul, oricum il numim sau privim, stie ca daca angajamentul pentru care a platit si pe care mizeaza nu este respectat de catre partener, adica nu-i produce, nu-i rezolva un drept, o creanta, un interes, va putea sa il obtina pe oricare dintre acestea prin fortarea partenerului neserios, recalcitrant, cu interventia justitiei, a agentilor acesteia pentru executarea hotararilor ei si a altor autoritati obligate prin constitutie, sa dea concursul creditorului inselat.

Deci, raporturile de afaceri produc drepturi reale (proprietate, uzufruct, etc.) si, uneori acestea sunt precedate numai de o facultate, o prerogativa de a le obtine si drepturi de creanta carora le corespunde obligatia debitorului de a oferi creditorului prestatia, folosul, profitul, interesul, pentru care acesta a contractat, obligandu-se si el si, de regula, facand-o mai inaintea executarii creantei sale, sa plateasca ceva, sa-l remunereze pe debitor. Altfel spus debitorul este scutit si el pana este platit pentru creanta la care se angajeaza un creditor al creditorului, pentru contraprestatia care motiveaza ceea ce s-a obligat el sa faca.

De aceea, in drept, se spune ca in contractele bilaterale ( sinalag-matice) , obligatiile sunt reciproce si interdependente.

Creante si obligatii

Asa cum s-a putut intelege din cele ce preceda, de pe una sau alta dintre pozitiile partenerilor angajati juridic, intr-o afacere, creanta (dreptul de creanta) si obligatia sunt acelasi lucru, intrucat, spre ex. intr-o afacere constand in vanzarea-cumpararea unei marfi, a unei instalatii, vanzatorul este creditor pentru pret si debitor pentru transmiterea unei proprietati curate si depline juridic, iar cumparatorul este creditor pentru obtinerea acelei proprietati a lucrului vandut si debitor pentru pretul convenit cu vanzatorul.

Afacerile armate si fondate cu si pe angajamente juridice (de regula, contracte), produc o infinitate de creante (drepturi si obligatii), unele chiar fara reflectare materiala (Ex. obligatia de neconcurenta, in cazul vanzarii sau locatiunii unui fond de comert; obligatia de confidentialitate, in cazul unei licente de know- how (transfer de tehnologie)).

~ntr-un limbaj pur al afacerilor, am putea spune ca intreprinzatorii, firmele, partenerii sunt cei care concep, formeaza, imagineaza profitul, folosul, prestatiile, interesele care dau substanta pietei, comertului in general, ca si o civilizatie. De aceea sunt in aceeasi masura creante si obligatii: edificarea unei cladiri dintr-o antrepriza de constructii, negocierea si perfectarea unei afaceri pentru altul dintr-un mandat pe baza de comision, fabricarea unei anumite marfi dintr-un contract de furnitura, executarea unei garantii bancare, precum si executarea unui ordin privind titluri ori valori mobiliare pe piata corespunzatoare si atatea altele.

Speciile creantelor si obligatiilor. 

Analiza in continuare a realizarii juridice a afacerilor este mai libera, cand opereaza numai cu notiunea de obligatii, intelegandu-se, desigur, ca intotdeauna obligatia se reflecta intr-o creanta.

Relativ la obligatii, doua clasificari intereseaza dreptul afacerilor: cea facuta dupa obiect si cea facuta dupa modul de apreciere a executarilor.

I.           Dupa obiect, in termenii C.civ. (art. 1074,1075,1077,1078), avem obligatii de : a) a da

b) a face

c) a nu face

a)    Obligatia de a da priveste constituirea sau stramutarea (translatia) unui drept real, ei corespunzandu-i creanta constand in dreptul de a primi ori de a obtine proprietatea unui drept real; o asemenea obligatie si creanta corespunzatoare acesteia, rezulta, spre exemplu, din contractele de vanzare- cumparare, de furnizare (livrare), de schimb.

b)    Obligatia de a face consista intr-o prestatie, o lucrare, un serviciu cerut de creditor pentru satisfacerea unui interes al acestuia. Este aceasta o prestatie de conceptie a partilor, nelimitata, in timp ce obligatia de a da intereseaza drepturile reale instituite in numar limitat de lege.

Astfel, este obligatie de a face si asumarea managementului unei societati comerciale si antrepriza de lucrari ori de servicii, precum si asistenta tehnica, etc.

c)     Obligatia de a nu face consista in abtinerea la care se indatoreaza debitorul de la o anumita conduita ori de la anumite fapte (Ex. obligatia de neconcurenta dintr-un contract de vanzare ori locatiune a fondului de comert, obligatia de confidentialitate dintr-un contract de know- how ).

Sunt si obligatii din conventii private, care nu pot fi incadrate in aceste clasificari, dar daca reglementarea speciala nu ofera solutia unei chestiuni aparute in executarea lor, regulile comune ale dreptului civil sunt luate in considerare, macar ca principii. Este cazul obligatiilor din contractele individual

si colectiv de munca, din contractul de management, din contractele comerciantilor cu auxiliarii lor (prepusi, comisi ).

Importanta acestor obligatii rezida, in principal, in modul in care pot fi executate silit si in sanctiunea care intervine pentru neexecutarea lor.

Astfel, de regula, obligatia de a da poate fi executata in natura, adica direct, in substanta ei.

Obligatia de a face poate fi executata si de catre creditor pe cheltuiala debitorului.

Obligatia de a nu face nu poate fi executata in natura, direct, executarea ei neputand decat sa fie sanctionata si debitorul impulsionat sa o execute, prin daune cominatorii ( o penalitate pe zi de intarziere pe care o culege organul de executare si care poate servi la acoperirea pagubei suferite de catre creditor).

II.  Dupa modul de apreciere a executarii, obligatiile se se impart in : a) obligatii de rezultat sau determinate ;

b) obligatii de mijloace, de prudenta sau de diligenta.

a)     Cele dintai se considera executate cand creditorul a obtinut prestatia certa, obiectul pentru care a contractat, in conditiile si in termenii contractului.

b) Acestea se considera executate prin exercitarea de catre debitor a actelor cerute ori proprii profesiunii sale in vederea obtinerii rezultatului, prestatiei pentru care s-a contractat, chiar daca rezultatul sau prestatia nu s-a obtinut. Ele sunt, de regula, obligatii in care creditorul contracteaza in

considerarea profesiunii debitorului. Aici debitorul este obligat la a depune toata diligenta pentru realizarea rezultatului dorit, fara insa a garanta in mod negresit aceasta. Se nasc astfel de obligatii din contractele de cercetare stiintifica, din contractul de proiectare, de comision in care comisionarul are o anumita putere de apreciere, de consultanta, de management - administrare, precum si din exercitiul unor profesiuni liberale ( medicina, avocatura).

Interesul pentru aceasta clasificare rezida in modul si masura in si dupa care se face aprecierea asupra executarii obligatiilor, in cazul celor dintai neobtinerea rezulatului, neexecutarea prestatiei determinate neputand fi scuzate decat de forta majora ori prin fapta creditorului, iar in cele din urma, obligatia considerandu-se executata, daca debitorul a actionat cu profesionalism, in mod rezonabil, potrivit statutului profesiei sale, a uzantelor.

Separatia intre aceste feluri de obligatii nu poate fi neta; si unele si altele au impuritati datorate tocmai apropierii de felul celorlalte (Ex. plasamentul, administrarea de titluri, operatiunile cu valori mobiliare dupa metoda celei mai bune executii, desi incadrate la prima vedere in categoria obligatiilor de mijloace, in raport de modul in care s-au realizat, aproape ca se convertesc in obligatii de rezultat).

NOTIUNI PRIVIND MATERIA CONTRACTELOR

Clasificarea contractelor.

Pentru a intelege mai bine regularitatea, functionarea contractelor, este util sa examinam cateva clasificari ale acestora, dintre care unele sunt formulate chiar in C.civ. ( Art. 942 - 947).

I.             Dupa continut, avem :

a)       contracte bilaterale sau sinalagmatice;

b)      contracte unilaterale .

a)          Contractele bilaterale sau sinalagmatice sunt acelea care nasc drepturi si obligatii pentru ambele parti, ele fiind interconditionate.

b)         Contractele unilaterale sunt acelea care nu au decat o persoana care se obliga, dar, in executarea lor este atrasa si persoana care beneficiaza, care profita de ele. Ele reprezinta exceptia, contractul care are cel mai frecvent

paternitatea lor fiind numit cu titlu general "promisiunea publica de recompensa" astfel fiind in cazul actiunilor promotionale in afaceri, in selectarea unor oferte pentru lucrari de interes general, in contractele de sponsorizare, desi din acestea se pot naste obligatii pentru beneficiarul sponsorizarii.

Interesul acestei clasificari rezida in efectele specifice ale contractelor bilaterale, sinalagmatice, derivand din reciprocitatea si interdependenta obligatiilor pe care le nasc ele, anume:

posibilitatea pentru oricare dintre parti sa refuze executarea obligatiei sale, motivat de neexecutarea obligatiei corelative a celeilalte parti (este ceea ce se numeste exceptia de neexecutare a contractului);

suportarea riscului contractului de catre debitorul obligatiei imposibil de executat si localizarea acestui risc, de regula, chiar la momentul formarii contractului (ceea ce inseamna ca un cumparator, daca nu s-a convenit altfel, va suporta riscul disparitiei bunului, daca aceasta a fost imprevizibila si nu poate fi imputata vanzatorului, chiar daca nu a ridicat bunul);

posibilitatea creditorului nesatisfacut de a obtine desfiintarea (rezolutiunea) contractului, motivat de neexecutarea obligatiilor de catre cealalta parte, desfiintare care inseamna repunerea partilor in situatia anterioara momentului incheierii contractului.

II.          Dupa scopul urmarit de parti, contractele se clasifica in :

a)         contracte oneroase

b)         contracte cu titlu gratuit

a)       ~n categoria aceasta intra acele contracte in care ambele parti urmaresc un interes economic (cum este de fapt in majoritatea contractelor).

b)      Aici intra contractele in care doar una dintre parti are de executat ceva, cealalta avand numai de a profita, fara a da vreo remuneratie in schimb (Ex. imprumutul fara dobanda, depozitul neremunerat); contractele din aceasta categorie nu pot fi considerate functionabile in afaceri.

Interesul clasificarii de mai sus rezida in forma speciala ceruta contractelor din a doua categorie si in gravitatea cu care este apreciata conduita partilor in contractele din prima categorie. ~n fond, aceasta clasificare ne arata daca un anume contract inseamna sau nu o afacere, principiul fiind ca judecatorul (arbitrul) poate sa stabileasca el un element privind dimensiunea obligatiei (pretul in contractul de vanzare) ori remuneratia (comisionul), recompensa inventatorului, in cazul omisiunii.

III.               Dupa forma lor, adica modalitatea in care sa se exprime, sa se constate, sa se consemneze acordul de vointa corespunzator, contractele se clasifica in :

a) contracte consensuale

b) contracte solemne

c) contracte reale

a)          Contractele consensuale sunt acelea unde numai realizarea consensului, indiferent cum va putea fi probat, este suficient pentru ca ele sa fie considerate incheiate (formate, perfectate), aceasta categorie fiind majoritara.

b)         Contractele solemne sunt acelea a caror forma este ceruta de lege, sub conditia de validitate, de regula, forma respectiva fiind cea a inscrisului autentic ( facut de o anumita autoritate, ca de pilda notarul) cum este cazul cu

instrainarile de terenuri, contractul de ipoteca, actul constitutiv al unei societati comerciale , ori a unui inscris facut de parti dar cu un continut dat de lege, cum este cazul titlurilor de credit (a efectelor de comert : cambia, biletul la ordin, cecul sau a altor titluri de valoare : recipisa warant, conosamentul, scrisoarea de transport).

c)          Contractele reale sunt acelea care sunt valide, perfect formate, numai daca s-a predat bunul cu privire la care se convine (Ex. contractul de depozit bancar, depozitul de titluri si de alte valori).

IV.              Dupa nominalizarea legala, distingem intre:

a)       contracte numite (nominalizate legal);

b)      contracte nenumite (nenominalizate legal).

Criteriul il reprezinta deci reglementarea pozitiva a contractului in ramurile traditionale de drept privat (civil, comercial) existand in uzul subiectelor de drept si contracte care nu sunt reglementate si care primesc un tratament juridic potrivit principiilor generale de drept civil.

Este remarcabil ca reglementarea legala chiar a contractelor nominalizate (numite) este data de norme care in majoritatea lor sunt norme supletive, de la care partile pot deroga.

Deci, in cazul contractelor numite, reglementarea legala, este numai o oferta pentru partile contractante.

Mai ales in dreptul afacerilor, practica a devansat lucrarile legiuitorului , astfel incat perioade semnificative de timp unele operatiuni s-au realizat fara a putea fi incadrate in figura juridica a vreunuia din contractele

numite. {i in dreptul civil exista in practica unele contracte - cum ar fi cel de intretinere - care sunt tratate dupa principiile generale in materie de obligatii si creante.

~n dreptul afacerilor, mai ales in Romania, unde libertatea de intreprindere a renascut doar de cativa ani, in timp ce unele contracte din C.com. nu au revenit in actualitate nici izolat (Ex.contractul de report, contractul de cont curent) abunda operatiunile care nu sunt acoperite de contracte nominalizate legal (cooperarile in "lohn", factoring, engineering, consulting).

Interesul pentru aceasta distinctie il da gradul de preocupare, care trebuie sa fie ridicat, pentru redactarea contractului in cazul celor care nu au nominalizare legala si in privinta carora apelul la dispozitiile legale, receptionarea legii in textul contractului, nu se subanteleg, ca in cazul contractelor nominalizate legal.

V.         Dupa modul de executare, se identifica doua specii de contracte:

a)  contracte cu executare dintr-o data (uno ictu ), dintr-o singura transa (majoritatea contractelor se incadreaza in aceasta categorie);

b)  contracte cu executare succesiva, pe transe, pe loturi.

~n cazul celor din urma sunt enumerate traditional unele contracte de locatiune, contractul de furnitura - livrare, locatia de gestiune, antrepriza de constructii, inchirierea clasica, contractul de creditare ( linia de credit). Interesul pentru aceasta clasificare rezida sub trei aspecte:

I - priveste riscul contractului - acesta se transmite in cazul celor din urma in raport de fiecare plata, transa, lot de livrare - executie, spre deosebire de cele cu executare dintr-o data, care priovesc contractul in intregul sau);

II- priveste modul in care incepe sa curga prescriptia extinctiva, pentru cele din urma ea incepand sa curga deosebit pentru fiecare plata (art. 12 din Decretul nr. 167/1958 privind prescriptia extinctiva);

III- priveste incetarea contractului in caz de neexecutare.

Pentru cele dintai aceasta sanctiune se numeste rezolutiune si are ca efecte desfiintarea contractului si pentru trecut (ex tunc), restituirea prestatiilor executate si restabilirea situatiei anterioare contractului.

Pentru cele din urma sanctiunea se numeste reziliere si ea opereaza o desfacere a contractului cu efecte doar pentru viitor ( din momentul aparitiei cauzei de imposibilitate a executarii contractului), fara a opera o restituire din prestatiile executate, fiind posibila, eventual, doar o desocotire.

VI.              Dupa libertatea de negociere, se separa trei specii:

a)       contracte negociate, in care functioneaza deplin principiul libertatii in conventiile comerciale;

b)      contracte de adeziune, in care partea care adera are un camp redus de manifestare a vointei sale, aceste contracte fiind justificate de specificul executarii prestatiilor (Ex. contractul de transport pe calea ferata, contractul de furnizare a energiei electrice, apa, gaze, contractul de posta si telecomunicatii);

c)          contracte fortate, pe care ambele parti sunt obligate sa le incheie, acestea fiind, de regula, pentru situatii exceptionale in care statul practica un adevarat "dirijism" (Ex. contractele de furnituri pentru armata) ori o asistenta prelungita (ex. contractele de inchiriere a locuintelor).

Nu intra in aceasta clasificare contractele - tip, care nu comporta modulatii ale puterii de exprimare a vointei partilor, ci reprezinta numai o perfectionare a tehnicii de contractare, furnizorul traditional fiind interesat sa ofere modele de contracte, cu clauze uzuale, prefabricate si spatii albe (necompletate), pentru particularitatile unei anumite relatii contractuale.

La formarea acestor contracte trebuie sa se observe doua reguli de interpretare:

a) clauzele din spatiile albe, care se abat de la clauzele prefabricate, sunt preferate;

b) clauzele adaugate trebuie sa aiba o formulare si o plasare in textul contractului perfect identice; de asemenea, trebuie sa existe mentiuni privind numarul de exemplare, locul si data redactarii si semnarii contractului.

FORMAREA CONTRACTELOR

Notiunea formarii contractelor.

paritia unui contract ca o entitate, o realitate juridica si manifestarea lui, presupun emisiuni de vointa juridica.

Orice coincidenta provocata intre vointele juridice (ceea ce inseamna ca au fost facute cu intentia de angajament, de a se obliga), formeaza consens, acord de vointe juridic si acesta poate acoperi tot contractul, de la formare ( incheiere, perfectare, stabilire, facere) pana la epuizare sau poate acoperi numai unul dintre momentele de manifestare, de functionare a contractului.

Reguli de formare a contractelor.

Potrivit regulii consensualismului, care domina atat dreptul civil cat si dreptul afacerilor, contractul este format atunci cand partile constata, in orice modalitate care permite probarea faptului respectiv, ca au realizat formula de agrement a vointelor (emisiunile) lor juridice, astfel ca interesul pe care il urmaresc prin angajamentul pe care si l-au solicitat reciproc, este considerat ca are sansele sa se realizeze (sa se produca).

Atat in dreptul civil cat si in dreptul afacerilor, deosebit de proba existentei consensului juridic, o alta problema a formarii contractului este aceea a momentului acesteia, cand partile, datorita distantei dintre ele (care nu inseamna intotdeauna o indepartare geografica), nu pot ajunge la o exprimare a vointelor lor de o maniera instantanee, in acelasi loc si in acelasi timp. Este ipoteza destul de frecventa in afaceri a contractelor intre absenti ("inter absentes"). Aceasta ipoteza se verifica, indeosebi, intre parteneri traditionali si in legatura cu prestatii pentru care, datorita publicitatii, datorita consacrarii, specialitatii unor firme, unor prestatii, ofertele pot fi selectate dintr-un tablou uzual (informari ale burselor de marfuri, cataloage, reviste de specialitate).

Intrucat intre oferta si acceptare exista o distanta in timp si acestea nu sunt articulate, contopite intr-un inscris unic, un "corpus" unitar, numit ca atare: conventie, contract, minuta, protocol, agrement, etc. se pun doua probleme a caror rezolvare nu poate fi evitata, pentru a se putea vorbi despre realitatea, entitatea juridica a contractului :

I. Prima este aceea a momentului la care se considera ca vointele juridice au realizat consensul (au format contractul).

Dintre mai multe teze, adoptate in diferite sisteme de drept si jurisprudentiale, cea mai frecventa pare sa fie teza (teoria) receptiunii, cu inclinatie, afinitate, pentru teoria informatiunii.

Potrivit acestei teorii, adoptata si de codul nostru comercial, contractul se considera format in momentul in care acceptarea (raspunsul afirmativ, pozitiv la oferta), a ajuns la ofertant iar aceasta trebuie sa fi luat la cunostinta de ea, chiar daca informarea efectiva nu a fost facuta ori nu a fost confirmata acceptantului.

II. A doua problema este aceea a rezultatului, a raspunsului la o oferta ori a acceptarii cu rezerve, conditionate.

Aceasta problema are mai multe rezolvari, in raport cu cantitatea si calitatea divergentelor dintre oferta si acceptare. Daca rezervele, conditiile, obiectiunile acceptantului (destinatarului ofertei) au fost agreate de catre ofertant, chiar prin inceperea executarii in consideratia lor, contractul apare format fara nici o dificultate.

In conceptia multor afaceri, nu putem insa sa separam atat de simplu oferta de acceptare si nu avem un parcurs, miscari ordonate ale acestora, partenerii antrenandu-se in negocieri de durata, in mai multe runde, in mai multe locuri, pe grupe de lucru, de experti. Daca deplasarile ofertei si ale acceptarii sunt ordonate, atunci o acceptare poate sa fie semnificata si de intreprinderea executarii ofertei ( a comenzii) - art. 36 C. com. - dar si de o acceptare cu conditii, rezerve care sunt uzuale in genul respectiv de afaceri sau intre respectivii parteneri ori care nu au greutate deosebita in conceptia si destinul afacerii (Ex. etichetarea marfii pe o anumita parte a ambalajului ori preavizarea privind incarcarea marfurilor in mijloacele de transport).

Problema este mai greu de rezolvat in cazul contractelor care provoaca o corespondenta bogata intre parti si privesc prestatii de o anumita complexitate, toate acestea reclamand negocieri mai laborioase si mai indelungate in timp. In rezolvarea ei, in dreptul afacerilor, trebuie observate, cel putin, urmatoarele reguli:

a) trebuie separate etapele negocierilor, avandu-se in vedere caracterul acestora, de la faza exploratorie, la faza fermitatii vointei de a face afacerea; se va evita confuzia intre manifestarea intereseului pentru anumite prestatii, pentru o anumita afacere, combinatie si existenta deciziei de a face afacerea.

a) ofertele si acceptarile, raspunsurile la ele, trebuie atent calificate, relativ la intinderea lor (daca privesc toate elementele afacerii sau numai unele dintre ele), relativ la gradul de coincidenta, de suprapunere, astfel incat sa se separe acceptarile totale de cele partiale, acceptarile propriu-zise de contraoferte, respingerea contraofertei de manifestarea dorintei de a continua negocierea.

a)   in genul de afaceri pentru care nu exista uzuri, uzante, reguli internationale, trebuie, deopotriva, urmarite, identificate acestea in corespondenta partilor si separarea clauzelor (stipulatiilor) care nu sunt de domeniul acelor prescriptii cutumiare.

b)  determinarea, fara echivoc, a posibilitatii executarii contractului, chiar in prezenta unor contraziceri intre oferta si acceptare, pentru un obiect care, in mod cert, satisface interesele partilor.

INCETAREA CONTRACTELOR SI

STINGEREA OBLIGATIILOR

Notiuni privind

incetarea contractelor.

Nu este acelasi lucru durata contractului cu perioada in care el produce efecte. Durata contractului, in sensul intinderii perioadei in care el tine partile legate juridic, are semnificatie in cazul contractelor in temeiul carora se dobandeste o anumita situatie juridica, un statut quo

Situatia aceasta de stat quo inainte de o modificare se numeste ante stat quo.

Durata contractului are semnificatie cand, in temeiul lui, se dobandeste calitatea de locatar, cand se dobandeste calitatea de administrator. ~n rest, durata contractului nu are o semnificatie deplina, ceea ce intereseaza fiind scadenta ultimei obligatii. Realizarea obligatiei la ultima scadenta inseamna epuizarea

contractului; partile nu sunt obligate sa stipuleze cat dureaza contractele, ci scadentele.

Scadentele din contract care creeaza statu-quo dar pentru prestatiile succesive se circumscriu la urmatoarele :

Incetarea contractului poate sa fie rezultatul unui consens chiar mai inainte de epuizarea perioadei pentru care a fost convenit, chiar mai inainte de a se fi implinit toate scadentele si executat toate obligatiile.

Ea poate sa fie insa si fortuita (neasteptata, neprovocata, naturala).

Aceste cazuri sunt cele care exced vointei partilor, cele din domeniul fortei majore. In acest caz de incetare ocazionala poate apare si un consens pentru a trata reziduurile contractului, pentru desocotiri, pentru compensatii.

Modalitatea jurisdictionala de a determina incetarea contractului. Instanta, organul jurisdictional se pronunta in acest sens, fie prin anulare, fie prin desfiintare (rezolutiune sau reziliere), fie constatand caducitatea (caderea in desuetudine, pierderea actualitatii si a interesului).

Stingerea obligatiilor.

Modul firesc de stingere a obligatiilor este plata (executarea obligatiilor).

In afaceri, in principiu, exista o libertate deplina in ce priveste modalitatile, conditiile si formele, documentele de plata a executiei. Desi sunt reguli in C.civ., cateva si in C.com. (privitor la executarea contractului de vanzare - cumparare), practica a trecut peste aceasta astfel incat, la modul practic, la stabilirea locului, modalitatii, instrumentului, trebuie observate uzurile bancare.

Plata

I. Imputatia platii.

Este problema de a stabili carei obligatii i se repartizeaza sau asupra carei obligatii scadente se imputa o plata partiala sau o plata care nu satisface toate creantele, toate debitele scadente. Debitorul este deci in intarziere.

Partile pot stipula aceasta imputatie; legea nu obliga la un anumit mod de imputatie.

Regula este ca debitorul are dreptul sa repartizeze, sa impute executarea. Cu toate acestea, cand este o datorie cu dobanda sau cu rendita ( renta - prestatie succesiva intr-o suma de bani sau in produse, contractata pentru o contraprestatie, de regula, epuizata) plata nu poate fi repartizata de catre debitor pe capital decat cu acordul creditorului.

Daca nu este intalnita o situatie de genul celei de mai sus, plata se imputa asupra datoriei celei mai oneroase pentru debitor.

Intre o datorie scadenta si alta nescadenta, chiar daca aceasta din urma este mai mare, mai oneroasa, plata se imputa celei scadente.

Daca nu opereaza nici unul dintre aceste criterii, plata opereaza in contul celei mai vechi ori se repartizeaza proportional.

II.       Compensatia platii

Compensatia datoriilor intervine fara formalitati; nu este nevoie a se recurge la vreo autoritate pentru a opera. Uneori partenerii de contract au nevoie de o comunicatie pentru a accepta compensatia, ea se produce de drept, nu poate fi refuzata. Conditia este ca aceasta sa fie soldata banesc.

Datoriile care urmeaza a fi compensate trebuie sa fie certe, lichide si exigibile. Nimic nu se opune ca partile sa compenseze si alte datorii.

Alte moduri de stingere a obligatiilor.

A.         Darea in plata.  

Aceasta desemneaza primirea unei plati, alta decat aceea care a fost contractata; in realitate, aceasta este o executie, o prestatie.

B.              Prescriptia extinctiva.

Este aceasta scurgerea termenului prevazut de lege pentru actiunea in justitie .

C.             Confuziunea.

Reprezinta situatia care consta in intrunirea in aceeasi persoana atat a calitatii de creditor cat si a celei de debitor.

D.             Remiterea de datorie (iertarea de datorie). 

Este situatia in care debitorul este scutit de creditorul sau de a mai efectua plata; in atare caz, creditorul inmaneaza debitorului titlul constatator al creantei.

Pot fi alaturate acestora si alte moduri de stingere a obligatiilor, ca, de pilda: amnistia fiscala, vointa legii.