FACTORII DE INFLUENTA AI DECIZIEI FINANCIARE

Factorii de influenta ai deciziei financiare

Decizia financiara vizeaza realizarea structurii financiare optime, si se regaseste in configuratia pe care o iau la un moment dat capitalurile firmei. Factorii de influenta sunt de natura diversa si reies din ansamblul relatiilor pe care firma le are cu piata de desfacere, cu furnizorii, cu piata financiara, practic cu toate elementele din micro si macromediu.

Stabilitatea vanzarilor este cel mai important dintre factori. In general, o cifra de afaceri mare aduce si un profit mare. Relativa stabilitate a vanzarii permite unei firme sa utilizeze intr-o proportie mai mare capitalul imprumutat, deoarece poate suporta cheltuieli fixe cu dobanzile mai mari decat o companie care are vanzari instabile.

Profitabilitatea presupune un raport profit/cifra de afaceri cat mai mare. Trebuie avut in vedere atat profitul ca valoare absoluta, cat si marja de profit. In principiu, intreprinderile cu volum mare al profitului au si posibilitatea sa imprumute un volum mare de capital. In practica, insa aceste firme nu imprumuta deoarece au suficiente fonduri proprii pentru sustinerea activitatilor de exploatare si de investitii.

In ceea ce priveste marjele de profit, in general onorarea datoriilor este mai usoara avand in vedere castigurile unitare mari. Problema care se pune in acest caz este aceea ca reactia concurentei ameninta stabilitatea lor si, in functie de domeniul de activitate si mai ales de gradul de complexitate al afacerii, aceste marje pot fi obtinute doar pe termen scurt.

Structura activelor. Activele sunt analizate din punct de vedere al deciziei financiare sub mai multe aspecte cum ar fi:

posibilitatea de a fi utilizate drept garantii pentru credite;

posibilitatea transformarii lor in lichiditati atat prin dezinvestire cat si prin utilizarea in activitatea productiva.

Riscul specific afacerii. In principiu, cand efectul de levier operational este mare nu se poate utiliza si un risc financiar ridicat, deoarece acesta din urma se constituie ca multiplicator al primului.

Rata de crestere. Ca strategie de dezvoltare, firma isi poate propune o evolutie mai rapida sau mai lenta. In primul caz sunt solicitate de regula fonduri cat mai mari din exterior. Firmele mari apeleaza la emisiunea de actiuni si obligatiuni care au costuri mai reduse decat imprumuturile bancare si nu apare acea limitare privind capacitatea de indatorare.

Economie de impozit. Atat cheltuielile financiare cat si cele cu amortizarea creeaza economii de impozit. In functie de gradul impozitare se stabileste compozitia capitalurilor.

Pozitia de control in firma. Mentinerea pozitiei de control este de regula, omniprezenta in activitatea firmelor si de foarte multe ori pentru obtinerea acestei pozitii se iau in considerare rationamente extra-economice. Pericolul mare pentru pozitia de control este atunci cand micii actionari incep sa vanda in masa actiunile care sunt achizitionate de un singur investitor. Pentru a se evita riscul se prefera apelul la imprumuturi.

Atitudinea echipei manageriale. Aceasta atitudine este analizata in prezent pe baza "teoriei de agent" si a "teoriei semnalului". In general, unele echipe manageriale sunt mai conservatoare si utilizeaza intr-o masura mai mica capitalul imprumutat decat media pe ramura, chiar daca prin aceasta se pierde efectul pozitiv de indatorare.

Atitudinea ofertantului de credit. Clasa de risc in care este incadrata firma si aprecierea perspectivelor afacerii prin prisma creditului, au o influenta foarte mare asupra costurilor creditului si a conditiilor de acordare. O conjunctura mai putin favorabila a firmei conduce automat la un cost mai ridicat.

Conditiile pietei financiare. In functie de modificarile intervenite, pe aceste piete apar o serie de influente privind structura optima a capitalului.

Conditiile interne ale firmei. Potentialul firmei in multe cazuri nu este perceput corespunzator pe pietele financiare si prin urmare nu este integrat in cursul valorilor mobiliare. In acest caz este preferabil imprumutul bancar. Se poate intampla si invers, ca piata sa supraevalueze potentialul firmei.

Flexibilitatea financiara. Presupune mentinerea unei rezerve adecvate a capacitatii de indatorare astfel incat in viitor sa se poata finanta oportunitatile de investitii care apar. Pentru aceasta este necesara o activitate intensa de prospectare a pietei si de previziune a evolutiei acesteia.

Spre exemplu, o firma se imprumuta in prezent pentru finantarea unei investitii care are o rentabilitate de 12%. In perioada imediat urmatoare apare oportunitatea investirii cu o rentabilitate de 15%. Daca capacitatea de indatorare este saturata, singura solutie posibila este dezinvestirea (vinderea investitiei prezente), ceea ce conduce la pierderea timpului optim in care trebuia realizata noua investitie.