Bonitarea terenului agricol

Bonitarea terenului agricol

Bonitarea terenului agricol reprezinta o operatie tehnica de clasificare a diverselor categorii de teren, in raport cu conditiile concrete de ordin climatic, hidrologic, a rocilor parentale si a celor de relief (expozitie, inclinare). Pe baza operatiunilor de bonitare se stabileste pretabilitatea terenului pentru diverse categorii de culturi, precum si pretul de piata al terenului. Pentru fiecare clasa de bonitare se descriu conditiile de pretabilitate agricola, calitatile hidrice ale solului si tipurile principale de soluri ce se includ clasei in cauza. Clasele de pretabilitate a terenurilor pentru folosinte se stabilesc in functie de intensitatea relativa a restrictiilor sau a pericolelor in utilizarea solului.

Pornind practic de la aceleasi principii de baza ca ale sistemului de opt clase, aplicat in S.U.A., in tara noastra s-a adoptat un sistem de zece clase, considerat mai adecvat si anume:

I - terenuri arabile fara restrictii;

II terenuri arabile cu restrictii mici;

III - terenuri arabile cu restrictii mijlocii;

IV - terenuri arabile cu restrictii mari;

V - terenuri de pomi;

VI - terenuri de vie;

VII - terenuri de pasune;

VIII - terenuri de faneata;

IX - terenuri de padure (ca ultima solutie de folosire);

X - terenuri practic inutilizabile pentru productia vegetala.

Se observa ca in aceasta clasificare riscurile de degradare a solurilor sau restrictiile in folosire cresc in intensitate de la clasa I fara nici un fel de restrictii la clasa X (practic inutilizabile pentru productia vegetala).

La nivelul fiecarei clase, informatiile furnizate se refera, in principal, la localizarea, extinderea si aptitudinea generala a terenurilor pentru folosinte agricole, adica la restrictiile generale de ordin agricol privind utilizarea solurilor.

Clasa I-a terenuri arabile fara restrictii cuprinde terenuri de calitate foarte buna, plane cu panta intre 0 - 5 %, cu soluri bine aprovizionate cu substante nutritive, profunde, bine drenate, cu capacitate mare de retinere a apei.

Pe aceste terenuri pot fi cultivate majoritatea sau totalitatea plantelor de cultura din zona bioclimatica respectiva cu tehnologii curente, investitii minime si randamente maxime. Aceste terenuri nu prezinta restrictii de cultivare.

Pot fi incluse in aceeasi clasa terenurile cu cernoziomurile, cernoziomuri cambice (levigate, cernoziomuri argice (degradate), greisoluri (inchise), preluvosoluri molice, eutricambosoluri molice, faeoziomuri gleice si gleiosoluri, aluviosoluri molice, unele aluviosoluri coluvice etc.

Clasa a II-a terenuri arabile cu restrictii mari. In aceasta clasa sunt incluse terenuri de calitate buna, cu soluri care prezinta in faza incipienta-slaba unele procese de degradare (pseudogleizare, gleizare, salinizare, alcanizare, acidifiere), terenuri cu panta slaba oarecum si terenuri amenajate, ale caror lucrari ameliorative au determinat schimbari substantiale, dar nu radicale.

Sunt incluse in aceasta clasa solurile din clasa I-a, dar care prezinta limitari sau degradari mai sus mentionate, precum greiosolurile, rendzinele, faeoziomuri tipice, preluvosoluri rodice, preluvosoluri tipice, luvosoluri tipice (podzolite), eutricambosoluri, aluviosoluri.

Gama culturilor pe aceste terenuri este foarte larga la fel ca la clasa I-a, nefiind limitata decat in conditii climatice.

Pentru ridicarea potentialului productiv al acestor terenuri, sunt necesare lucrari de prevenire a degradarilor si lucrari simple agropedoameliorative.

Clasa a III-a terenuri arabile cu restrictii mijlocii. In aceasta clasa sunt incluse terenurile de calitate mijlocie cu limitari sau procese evidente de degradare ca: panta moderata, eroziune moderata, alcalinitate sau salinitate moderata, podzolire moderata, gleizare sau pseudogleizare moderata, permeabilitate redusa, grosimea mica a stratului de sol, capacitate mica de retinere a apei, continut scazut de elemente nutritive.

Se incadreaza in aceasta clasa oricare din solurile mentionate la clasele I si II, dar care sunt afectate de cel putin o limitare sau degradare din cele enumerate la clasa a III-a.

In afara de acestea, se mai pot include aici: luvosolurile albice, vertisolurile care nu prezinta limitari sau degradari mai mari decat moderate.

Pe aceste terenuri, sortimentul plantelor de cultura este limitat, atat climatic, cat si edafic. Pentru ridicarea potentialului productiv, aceste terenuri reclama masuri speciale agropedoameliorative sau hidroameliorative.

Clasa a IV-a - terenuri arabile cu restrictii severe. In aceasta clasa sunt incluse terenuri cu soluri aferente de limitari sau procese de degradare puternice si terenuri cu panta mare, afectate de procese negative actuale de intensitate mare.

Aceste limitari isi pun o puternica amprenta asupra sortimentului de plante, a structurii culturilor, a asolamentelor si amenajarii teritoriului.

Uneori aceste terenuri sunt la limita folosirii arabilului, datorita conditiilor edafo-climatice putin prielnice. Se incadreaza in aceasta clasa o mare parte din solurile indicate la clasele anterioare, afectate de cel putin una din limitarile sau degradarile puternice indicate anterior, precum si nigrisolurile, podzolurile, faeoziomurile gleice, gleiosolurile, faeoziomurile clinogleice, stagnogleicele, unele soloneturi, regosolurile, solurile cu textura nisipoasa, unele aluviosoluri entice, erodosolurile (solurile afectate de eroziuni puternice), toate acestea in cazul in care nu prezinta limitari sau degradari de intensitate corespunzatoare unor clase superioare (a II-a si a III-a). Pentru folosirea ca arabil a acestor terenuri, sunt aceste masuri complexe de ameliorare, iar pentru mecanizare, masini speciale si tractoare pe senile.

Clasa a V-a - terenuri de pomi. Cuprinde terenuri cu conditii climatice favorabile pentru pomi, cu soluri de coasta puternic erodate, insa suficient de profunde si formate pe roci afanate ce pot fi mobilizate adanc pentru a asigura dezvoltarea normala a sistemului radicular al pomilor. Necesita lucrari de amenajare a terenului in terase si ameliorarea solului. Pot fi incluse in aceasta clasa terenurile nisipoase mai putin propice pentru arabil, precum si terenurile cu alunecari (in special pentru arbusti).

Clasa a VI-a - terenuri de vie. Cuprinde terenuri similare clasei a V-a, cu exceptia celor alunecate, daca conditiile climatice sunt favorabile. Terenurile cu soluri mai aride si mai scheletice sunt mai favorabile pentru vie decat pentru pomi.

Clasa a VII-a - terenuri de pasune. Cuprinde terenuri cu soluri scheletice, cu soluri de coasta subtiri expuse eroziunii, solurile excesiv de umede, soluri alpine sau substante, soluri excesiv salinizate sau alcalinizate, terenuri puternic framantate supuse proceselor de alunecare. Necesita aplicare diferentiata a masurilor de intretinere, refacere si pasunat, mai ales pe terenurile in panta, unde functia antierozionala a acestei folosinte este primordiala.

In conditii favorabile climatice si de roca, aceste terenuri pot fi folosite si pentru plantatii viti-pomicole, in care sunt necesare lucrari de amenajare a terenurilor in terase si o fertilizare masiva a solului.

Clasa a VIII-a - terenuri de faneata. Include terenuri asemanatoare cu cele din clasa a VII-a, situate in zone cu precipitatii suficiente, necesita masuri de imbunatatire a compozitiei floristice si de folosire corecta, in special pe terenuri in panta.

Clasa a IX-a - terenuri de padure. Cuprinde terenuri ale caror conditii le fac inutilizabile pentru celelalte folosinte, terenuri cu soluri scheletice din zonele montane (exceptand golurile alpine), cu conditii de clima, sol sau relief nefavorabile folosintelor agricole.

Tot aici sunt incluse si terenurile foarte puternic degradate prin eroziune de adancime, alunecari puternice, prabusiri sau surpari, unde impadurirea apare necesara pentru protectia si refacerea solurilor, de asemenea si terenurile destinate perdelelor forestiere antierozionale, plantatiilor de protectie a digurilor sau malurilor raurilor etc.

Clasa a X-a - terenuri inutilizabile pentru productia vegetala. Cuprinde terenuri constituite din stancarie, grohotisuri, pietrisuri si prundis recent, dune de nisip mobile, recente, uscate solonceacuri cu crusta, smarcuri fara vegetatie, haldele si depozitele de materiale sterile si alte terenuri ale caror conditii nu permit sa se dezvolte nici un fel de vegetatie (cultivata sau naturala) sau cel mult o vegetatie saraca si lipsita de valoare economica.

In stabilirea categoriilor de folosinta, un rol de seama il are aprecierea economica a terenurilor care ofera posibilitatea de a stabili cantitativ influenta fiecarui factor in cadrul complexului de conditii de care dispune fiecare unitate agricola in parte. De asemenea, aprecierea economica a terenurilor analizand renta diferentiala determina in mod direct stabilirea categoriilor de folosinta.

De fapt, raionarea pedoclimatica, bonitarea si caracterizarea tehnologica a terenurilor agricole s-a realizat pentru a determina capacitatea de productie si pentru stabilirea masurilor tehnice si a mijloacelor economice diferentiate pentru fiecare portiune de teritoriu ecologic distincta si omogena, in vederea obtinerii maximului de productie, cu preturi de cost cat mai scazute. Prin aceasta lucrare s-a urmarit realizarea unei evidente calitative a resurselor de terenuri agricole pentru fiecare din folosinte si pentru principalele culturi agricole, legume, vii si specii pomicole, ceea ce creaza baza pentru determinarea posibilitatilor de restructurare. In realizarea acestui obiectiv, s-a pornit la raionarea pedoamiliorativa, prin delimitarea portiunilor de teren omogene sub aspectul climei, al reliefului (panta si expozitie), al nivelului apei freatice si al gradului de mineralizare a acestuia. De fapt, harta raionarii pedoclimatice este rezultanta suprapunerii hartii solurilor, cu cartograma pantelor, a expozitiilor si a apei freatice. Pe aceasta baza, constituirea, delimitarea, numerotarea si caracterizarea unitatilor de teritoriu ecologic omogen, sintetizand intregul material documentar existent pe teritoriul cu privire la factorii naturali, constituie conditia pentru bonitarea terenurilor agricole.

Bonitarea terenurilor agricole s-a realizat pe fiecare teritoriu ecologic omogen pe folosinte si pentru principalele culturi pe baza notelor stabilite pentru sol, relief, hidrologie si clima.

Subliniem ca, caracterizarea tehnologica a terenurilor realizata in cadrul studiilor de bonitare este definita pentru principalele insusiri ale solului si a celorlalti factori ai mediului natural, pe baza unor parametri bine definiti din punct de vedere cantitativ (cu folosirea calculatoarelor), ceea ce permite caracterizarea terenului din punct de vedere tehnic (tehnologic) ca mijloc de productie si ca obiect al muncii .

Datele obtinute inregistrate pe calculator creeaza posibilitatea obtinerii rapide a informatiei la nivelul fiecarei unitati economice sau administrative, sistem sau perimetru ameliorativ .

In determinarea pretabilitatii este util a fi luati in considerare diferiti factori ecologici, in mod diferentiat. Astfel, clima, roca mama, relieful sunt factori ce pot fi schimbati in mai mica masura, in timp ce solul si conditiile hidrologice pot fi influentate sau modificate prin lucrari de inbunatatiri funciare si agrotehnice.

Acesti factori, analizati pe baza studiilor pedologice la scara mare si a memoriilor agropedologice, constituie baza pentru determinarea pretabilitatii diferitelor terenuri pentru o folosinta sau alta, care, corelate cu cerintele economice si cu volumul investitiilor necesare, contribuie in final la determinarea categoriilor de folosinta.

In stabilirea posibilitatilor de dezvoltare a productiei agricole sunt cuantificate conditiile naturale si economice prin metodele de bonitare si apreciere economica a terenurilor .

Dupa cum este cunoscut pe baza studiilor Institutului de Cercetari Pedologice privind aprecierea influentei conditiilor naturale si notarea prin indici valorici a ponderii cu care participa aceste elemente la realizarea favorabilitatii unitatii ecologice omogene, ajungandu-se la un sistem de indicatori care exprima influenta fiecarui element ecologic asupra principalelor plante agricole, grupate in patru grupe de factori in cadrul unei scari incluse de 100 puncte (solului, cu caracterele sale intrinsece 1 - 50 puncte, clima 20 puncte, relieful 15 puncte, hidrologia 15 puncte), ceea ce confera posibilitatea unei mai judicioase determinari a zonelor economice.

In procesul de repartitie a productiei agricole41 actioneaza un complex de factori a caror analizare in conexiunea lor permite determinarea cailor si mijloacelor de dezvoltare a agriculturii in contextul dezvoltarii armonioase a intregului teritoriu.

In acelasi scop sunt utile datele din cadastrul funciar care a realizat o apreciere calitativa a terenurilor in functie42 de principalele insusiri ce sunt imprimate de conditiile de sol, relief, litologie, hidrologie etc (schelet in orizontul superior, volumul edafic util, grosimea orizontului cu humus, reactia solului (pH), salinizarea, alcalinizarea, pseudogleizarea, gleizarea, adancimea apei freatice, inundabilitatea, pante, eroziune de suprafata, eroziune de adancime, alunecari), utilizarea fiind conditionata de intensitatea cu care se manifesta factorii limitativi sau procesele de degradare (inmlastinire, podzolizare, salinizare, eroziune, alunecari).

Cadastrul funciar evidentiaza datele pentru noi resurse funciare ce se pot realiza in contextul lucrarilor de organizare a teritoriului, fie direct, fara amenajare, fie prin amenajare. Sunt prevazute ca surse potentiale pentru sporirea suprafetelor arabile:

terenuri nearabile din incintele amenajate, cu exceptia celor afectate de limitari absolute (scheletic, excesiv etc.), prin desteleniri de pajisti, defrisari de paduri etc.;

terenuri nearabile de clasele 1, 2, 3, care pot fi trecute la arabil fara amenajari speciale, prin desteleniri de pajisti pe pante pana la 10 % sau terenuri pretabile a fi reluate in cultura, pe pante pana la 20 %;

terenuri nearabile de clasele 4, 5, 6, neafectate de limita absoluta, care, prin amenajari speciale, pot deveni terenuri arabile de calitate cel putin mijlocie (destufizari si desecari de mlastini si balti, defrisari de paduri sau vegetatie forestiera, amenajari de terenuri neproductive - depozite de pamant, holde, grupi de imprumut etc.);

Pentru pajisti se prevede inierbari pe terenuri neproductive ori slab productive, afectate de eroziune sau alunecari.

Pentru impaduriri se prevad terenuri neproductive, afectate de eroziune de adancime sau alunecari ce nu pot fi valorificate prin inierbari, iar pentru piscicultura se prevad terenuri ocupate cu mlastini, cu balti, saraturi, gropi de imprumut etc.

Ca regula generala se considera aprecierea calitatii unui teren, in functie de insusirile intrinsece ale acestuia, ce sunt imprimate de complexitatea conditiilor pedologice, orografice, litologice, hidrologice, climatice, biotice si antropice.

Toti acesti factori ecologici se apreciaza in ansamblul lor de interdependenta si de conditionare reciproca.

Aprecierea in mod izolat a unui factor nu este admisa, intrucat izolarea completa a unui factor ecologic, in vederea stabilirii influentei sale asupra plantelor nu este posibila, fara ca prin acestea sa nu fie modificata si actiunea celorlalti factori. Factorii ecologici nu actioneaza niciodata separat, rupti unii de altii, ci numai in mod asociat, strans inlantuiti unii de altii.

De fapt, determinarea rezultantei interactiunii factorilor ecologici constituie principiul fundamental in bonitarea cadastrala. In unele complexe ecologice, rezultanta interactiunii factorilor actioneaza pozitiv, avand un rol constructiv, pe cand in alte complexe ecologice, rezultanta actioneaza in sens negativ, avand rol distructiv. Exista o legatura foarte stransa intre efectul constructiv si cel distructiv al rezultantei, gradul de degradare si clasa de bonitare a terenului. Intotdeauna in determinarea rezultantei interactiunii factorilor se are in vedere si caracterul compensator al factorilor, precum si fenomenul de substituire al factorilor. Astfel, un teren este cu atat mai bun, ca principal mijloc de productie in agricultura, cu cat el ofera conditii edafice favorabile pentru cultivarea unui numar cat mai mare de specii si soiuri de plante, in masura in care climatul ingaduie, terenul respectiv se preteaza pentru orice categorie de folosinta.

Cele mai bune terenuri pentru agricultura sunt acelea care nu prezinta nici un fel de proces de degradare. Pe masura ce terenurile incep sa prezinte procese de degradare (inmlastinire, podzolizare, salinizare, eroziune, alunecare etc.) apar carente ale solurilor si implicit apar limitari si restrictii in utilizarea terenurilor in agricultura care sunt direct proportionale cu gradul de manifestare al procesului de degradare. Cu cat gradul de degradare este mai avansat, cu atat terenul este mai putin prielnic pentru agricultura.

O pondere deosebita in aprecierea calitatii unui teren il are gradul de mecanizare al terenului. Astfel, cu cat gradul de inclinare al pantei terenului este mai mare, cu atat cresc restrictiile in mecanizarea lucrarilor agricole, iar calitatea terenului scade, ca principal mijloc de productie. In cadrul aceleiasi grupe de panta, este necesar sa se tina seama si de gradul de fragmentare a acestora care, la randul lor, influenteaza gradul de mecanizare.

In bonitarea cadastrala a terenurilor trebuie sa se tina seama de interventia omului. Se vor lua in consideratie acele interventii ce au un efect indelungat asupra evolutiei calitative a terenurilor si indeosebi lucrarile hidroameliorative si pedoameliorative. Interventiile sezoniere ale omului, ce nu au efect prelungit asupra fertilitatii solurilor, nu pot fi luate in considerare.

In bonitarea cadastrala, se apreciaza atat terenul propriu-zis (ca mijloc de productie), cat si vegetatia categoriilor de folosinta (cu plante multianuale), cum sunt pajistile naturale si plantatiile viti-pomicole, in functie de starea lor de productie. Este stiut ca productia agricola vegetala reflecta in mare masura gradul de fertilitate al solurilor sau potentialul de productie al terenurilor. Sunt insa si cazuri cand, intre productia pajistilor naturale sau a plantatiilor viti-pomicole si calitatea terenului exista neconcordante. Astfel, pe soluri fertile se obtin uneori productii scazute sau pe soluri slab fertile se obtin productii ridicate. Aceste neconcordante se datoreaza fie conditiilor climatice neprielnice pentru unele folosinte (ex. pajistile din zona de stepa si silvostepa), fie capacitatii unor plante de a valorifica cu maximum de eficienta unele terenuri slab productive (ex. viile pe nisipuri), fie interventiei omului, ce se reflecta in starea de intretinere a acestor folosinte perene.

Trebuie avut in vedere rolul important in bonitarea cadastrala pe care il are interpretarea corecta a vegetatiei spontane si indeosebi a plantelor indicatoare.

Speciile dominante din flora spontana sunt cei mai valorosi indicatori, intrucat ele pun in evidenta cel mai bine influenta deplina a factorilor ecologici, prin rezultanta lor. Plantele cu mare valoare indicatoare caracterizeaza foarte bine potentialul de productie al terenurilor. Orice schimbare in calitatea terenului se manifesta neintarziat in compozitia floristica.

In condordanta cu repartitia teritoriala a productiei agricole, stabilirea categoriilor de folosinta urmareste sa asigure obtinerea productiei cu un minim de efort si in directa corelatie cu eficienta economica concretizata in cresterea venitului (profitului) net.

In fine, prin modul de amplasare si dimensionare, categoriile de folosinta trebuie sa permita folosirea tehnicii si tehnologiei moderne, specializarea, concentrarea si integrarea productiei. Aceasta si determina ca dimensionarea si amplasarea categoriilor de folosinta sa se stabileasca pe baza planului de perspectiva, in concordanta cu posibilitatile de specializare ale productiei, conditiile de sol si clima, de relief si dispersare teritoriala. In acest scop, se tine seama in primul rand de suprafata totala a terenurilor, de fertilitatea lor, de posibilitatile de a fi atrase in circuitul agricol a unor noi suprafete de teren, prin lucrari de hidroamelioratii, combaterea eroziunii s.a.

In al doilea rand se urmareste specializarea productiei prin repartitia, respectiv concentrarea la o unitate sau subunitate a unui anumit tip de productie. Esenta specializarii in cadrul unitatilor agricole consta in repartitia rationala a ramurilor ansamblului sau pe subunitatile de productie, tinand seama de conditiile lor specifice in concentrarea productiei pana la dimensiunile corespunzatoare tehnicii avansate si tehnologiei ramurilor de perspectiva.

In stransa corelare cu aspectele de mai sus, amplasarea rationala a categoriilor de folosinta asigura o mai deplina si eficienta folosire a fondului funciar, a conditiilor naturale, a resurselor de munca si a tuturor mijloacelor de productie, contribuind la eliminarea in perioade foarte scurte a transporturilor nerationale ale diferitelor produse agricole, asigurand apropierea locurilor de productie (mai ales produse greu transportabile si perisabile) de locurile de consum sau prelucrare.

In concluzie, amplasarea si dimensionarea categoriilor de folosinta se finalizeaza prin determinarea suprafetelor care vor fi destinate a fi folosite ca teren arabil, plantatii de vii, plantatii de pomi, pasuni si fanete, paduri, etc. Pentru fiecare categorie de folosinta se delimiteaza acele parti din teritoriu al caror sol, relief, microclimat si regim al apei, caracteristici biologice ale plantelor de cultura si conditii de exploatare corespund cerintelor fiecarei folosinte.

In conformitate cu prevederile Legii fondului funciar nr. 18/1991, schimbarea categoriilor de folosinta a terenurilor arabile ale persoanelor juridice in categorii de folosinta agricole se poate face cu avizul organelor agricole de specialitate judetene, numai in urmatoarele cazuri:

terenuri arabile situate in zonele de deal, ce constituie enclave din masivele de vii si livezi, din podgoriile si bazinele pomicole consacrate, stabilite de organele de specialitate ale Ministerului Agriculturii si Alimentatiei, pot fi transformate in plantatii vitocole si pomicole;

terenurile arabile din zonele de ses necesare completarii masivelor vitocole destinate pentru struguri de masa si stafide si bazinelor pomicole destinate culturii piersicului si caisului, stabilita de organele de specialitate ale Ministerului Agriculturii si Alimentatiei, pot fi transformate in plantatii viticole si pomicole;

terenurile arabile cu soluri nisipoase pot fi amenajate si transformate in plantatii viticole si pomicole;

terenurile inregistrate la arabil, situate in zonele de deal si munte, pe pante nemecanizate, afectate de eroziune de suprafata si adancime, de alunecari active sau semistabilizate, care nu mai pot fi ameliorate si mentinute la aceasta folosinta, se pot amenaja si transforma in pasuni si fanete;

terenurile arabile situate in luncile raurilor si a Dunarii, care nu pot fi folosite rentabil pentru alte destinatii agricole, pot fi amenajate in bazine piscicole.

Schimbarea categoriei de folosinta a terenurilor arabile, altele decat cele prevazute la articolul 56, pasuni, fanete, vii si livezi detinute de persoane juridice in care statul detine majoritatea actiunilor se va aproba de Ministerul Agriculturii si Alimentatiei.

Schimbarea categoriei de folosinta silvica, paduri, rachitarii, culturi de arbusti, detinute de persoane juridice se aproba de Ministerul Apelor, Padurilor si Mediului.

Schimbarea folosintei terenurilor agricole ce constituie zone de protectie a monumentelor se face cu acordul Comisiei nationale a monumentelor, ansamblurilor si siturilor istorice.

Protectia si ameliorarea solului se realizeaza prin lucrari de prevenire si combatere a proceselor de degradare si poluare a solului, provocate de fenomene naturale sau cauzate de activitati economice si sociale.

Lucrarile necesare pentru protectia si ameliorarea solului se stabilesc pe baza de studii si proiecte, intocmite la cerere de organele de cercetare si proiectare de specialitate, in corelare cu cele de amenajare si organizare a teritoriului si se executa de catre detinatorii terenurilor sau prin grija acestora, de catre unitati specializate in executia unor asemenea lucrari.

Statul sprijina realizarea lucrarilor de protectie si ameliorare a solului, suportand partial sau total cheltuielile in limita alocatiei bugetare aprobate, pe baza notelor de fundamentare elaborate de unitatile de cercetare si proiectare insusite de organele agricole de specialitate judetene si aprobate de catre Ministerul Agriculturii si Alimentatiei.

Pentru realizarea coordonata a lucrarilor de interes comun, potrivit cu nevoile agriculturii, silviculturii, gospodaririi apelor, cailor de comunicatie, localitatilor sau altor obiective economice si sociale, documentatiile tehnico-economice si ecologice se vor elabora in comun de partile interesate. Prin documentatii se vor stabili contributia partilor interesate si ordinea de executie a lucrarilor.

Lucrarile de regularizare a scurgerii apelor pe versanti si de corectare a torentilor care servesc la apararea si conservarea lucrarilor de irigatii, desecari, a lacurilor de acumulare sau a altor lucrari hidrotehnice, cai de comunicatie, obiective economice si sociale, se vor executa concomitent cu lucrarile de baza.

Terenurile care, prin degradare si poluare, si-au pierdut total sau partial capacitatea de productie pentru culturi agricole sau silvice, vor fi constituite in perimetre de ameliorare.

Grupele de terenuri care intra in perimetre de ameliorare se stabilesc de Ministerul Agriculturii si Alimentatiei si Ministerul Mediului, la propunerile ce au la baza situatiile inaintate de comune, orase si municipii.