Creeaza.com - informatii profesionale despre


Simplitatea lucrurilor complicate - Referate profesionale unice
Acasa » afaceri » agricultura » silvicultura
Impadurirea terenurilor degradate

Impadurirea terenurilor degradate


Impadurirea terenurilor degradate

Fenomenele sau procesele care duc la diminuarea sau anularea fertilitatii solurilor (respectiv a capacitatii productive a terenurilor), sunt numite fenomene sau procese de degradare, terenurile rezultate ca urmare a actiunii acestora fiind denumite terenuri degradate. In functie de factorii principali care determina modul de distrugere a capacitatii de productie a solurilor se disting urmatoarele tipuri principale de fenomene de degradare a terenurilor:

- fenomene de eroziune, constau din desprinderea si indepartarea particulelor de soi (roca), sub actiunea apei si vantului (eroziune pluviala si eoliana).

- fenomene de alunecare (deplasare) a terenurilor, constau in deplasarea unei mase de pamant situat in panta, sub actiunea gravitatiei si a umezirii excesive si inegale a straturilor sau disparitia sprijinului de baza.

- fenomene de salinizare, sunt datorate acumularilor in exces a unor saruri solubile in sol, care determina limitarea cultivarii plantelor agricole.



- fenomene de inmlastinire, se datoreaza acumularii permenente a apei in sol.

- fenomene antropice, sunt consecinta activitatilor umane.

Ca urmare a actiunilor de degradare rezulta numaroase forme sau tipuri de degradare a terenurilor, principalele categorii de terenuri degradate din tara noastra sunt:

- terenuri erodate de apa: terenuri cu eroziune de suprafata (E); terenuri ravenate (R); depozite torentiale (A).

- terenuri erodate de vant: terenuri cu eroziune eoliana de suprafata (Eo); depozite eoliene (N).

- terenuri cu fenomene de deplasare: terenuri alunecatoare (Al); depozite datorate surparilor (Sp); depozite din curgeri de sol si roca (Cp); depozite de grohotis (Gr).

- terenuri cu exces de apa: situate in zone inalte cu exces permanent sau periodic de apa (Mt); situate in zone joase cu exces permanent sau periodic de apa (Mb).

- terenuri saraturate: cu salinizare clorurica, sulfatica sau mixta (Ss); cu salinizare alcalica (Sal).

- terenuri degradate antropic: halde (H); terenuri decopertate (Dc); terenuri deranjate (Sd); taluzuri artificiale (Ta).

Principalele masuri si lucrari de prevenire a aparitiei terenurilor degradate sunt:

- masuri si lucrari preventive: repartizarea corespunzatoare a folosintelor; mentinerea si imbunatatirea consistentei vegetatiei forestiere si a pajistilor; evitarea utilizarii folosintelor in afara conditiilor stationale; evitarea lucrarilor generatoare de fenomene de degradare.

- lucrari de combatere directa a proceselor de degradare a terenurilor: instalarea covorului vegetal; lucrari speciale de pregatire a solului (terasarea, executarea lucrarilor solului pe curbele de nivel); lucrari de retinere a apei pe versanti (valuri de pamant, canale de coasta, gropi); lucrari de consolidare a terenurilor nestabile (gardulete, banchete de zidarie); lucrari de consolidare a retelei hidrografice (garnisaje, cleionaje, praguri, baraje); lucrari de evacuare a apei in exces sau de coborare a nivelului apelor freatice (santuri de evacuare si drenuri); lucrari de fixare a nisipurilor; lucrari pentru evitarea inundatiilor (diguri).

Vegetatia forestiera actioneaza pentru combaterea terenurilor prin urmatoarele moduri: regularizarea scurgerii apelor din precipitatii, protectia solului impotriva eroziunii, proportia ocupata, prezenta in zonele inaccesibile si prin modul de gospodarire.

Actiunea de impadurire vizeaza toate tipurile de terenuri degradate: erodate de apa si vant, cu alunecare, saraturate, cu exces de apa si degradate antropic.

1. Impadurirea terenurilor erodate de apa

Eroziunea produsa de apa este un proces complex de desprindere si indepartare din loc a particulelor de sol sau roca, deplasarea are loc simultan cu apa pe diferenta de nivel sub influenta gravitatiei, in conditiile terenului inclinat.

Procesul de eroziune este format din doua parti: desprinderea particulelor materiale din masa solului (rocii); transportul si depunerea acestora. Dinamica in timp a proceselor de eroziune deosebeste urmatoarele forme de eroziune produse de apa:

- eroziunea lenta (tolerabila, normala sau imperceptibila): are intensitate redusa ceea ce permite mentinerea unui echilibru intre procesul de eroziune si cele de formare a solului.

- eroziunea accelerata: are intensitate mare, este violenta si se manifesta in timpul ploilor torentiale cu intensitate si volum mare in cazul solurilor situate pe pante accentuate lipsite de vegetatie.

Dupa modul de actionare a proceselor eroziunii accelerate asupra solurilor exista doua forme principale de terenuri erodate de apa: terenuri cu eroziune de suprafata si terenuri cu eroziune in adancime. Materialele dislocate datorita eroziunii sunt transportate si depuse in aval sub forma de depozite, care in functie de modul particular de formare sunt denumite deluvii, coluvii, proluvii si aluvii.

Cartarea stationala a terenurilor erodate de apa presupune clasificarea si separarea pe teren si harta a unor unitati de teren erodat mai mici, diferentiate intre ele, intre limitele de variatie a conditiilor stationale; cartarea silvoameliorativa presupune ca fiecare unitate delimitata sa aiba caracteristici stationale care necesita masuri distincte de combatere, ameliorare si valorificare a terenurilor respective prin plantatii forestiere.

Tipurile de statiuni pentru terenurile erodate de apa sunt: terenuri cu eroziune de suprafata, terenuri cu eroziune in adancime si depozite de aluviuni torentiale.

Vegetatia forestiera si stabilizarea-ameliorarea terenurilor erodate de apa 

In activitatea de impadurire a terenurilor erodate prezinta importanta urmatoarele considerente: cunoasterea biologiei speciilor forestiere si amplasarea conform conditiilor stationale; amestecurile speciilor lemnoase si eficienta acestora; desimea culturilor forestiere; lucrari de consolidare a terenului si lucrari de instalare a vegetatiei forestiere; lucrari forestiere de combatere a proceselor de eroziune produse de apa; completari si lucrari de intretinere in culturile forestiere amplasate pe terenurile erodate.

Cunoasterea biologiei speciilor forestiere si amplasarea stationala

Pe terenurile erodate de apa cele mai utilizate specii forestiere sunt: rasinoase (pinul negru, pinul silvestru); foioase mari (salcam, anin, plop salcie); foioase mici (mojdrean, salcioara, visin turcesc); arbusti (catina alba, scumpia, liliac, lemn cainesc, sanger).

Dezvoltarea principalelor specii forestiere pe terenurile erodate de apa:

- Pin silvestru (Pinus silvestris L.): are amplitudine ecologica mare; cerinte modeste fata de conditiile edafice; formeaza arborete frumoase mai ales pe terenuri slab pana la puternic erodate; textura argiloasa precum si marnele si argilele au influenta negativa asupra cresterii.

- Pin negru (Pinus nigra Arn.): are amplitudine ecologica mare; rezistenta ridicata la conditii extreme de troficitate si umiditate; are rezistenta mai mare fata de climatul secetos si fata de solul argilos; formeaza arborete frumoase indiferent de conditiile stationale.

- Salcam (Robinia pseudoacacia L.): este o specie termofila si repede crescatoare aclimatizata in tara noastra; a dat rezultate bune in stepa, silvostepa si partea inferioara a zonei forestiere (subzona stejarului si gorunului);a dat rezultate satisfacatoare pe solurile usoare si afanate si pe rocile moi fara strat de sol mai ales pe loess, nisipuri si pietrisuri cu mult nisip; factorii limitativi pentru dezvoltarea salcamului sunt: gradul de argilizare, gradul de tasare al solului si tipul substratului litologic (argile, marne, roci dure calcaroase in special, soluri superficiale); este cea mai indicata specie pentru terenurile erodate de apa mai ales datorita ritmului rapid de crestere (fixare si acoperire a solului in 3-5 ani); dezvoltarea salcamului este mai buna pe formele de eroziune in adancime datorita particularitatilor biologice deosebite ale acestora.

- Anin (Alnus sp.): toate speciile sunt forme rustice cu vegetatie buna pe soluri extrem de sarace in substante nutritive; au cele mai mari posibilitati de ameliorare a solurilor datorita prezentei nodozitatilor pe radacini in care se afla bacterii simbiotice care fixeaza azotul atmosferic (Actinomices alni); in flora spontana din tara noastra cresc urmatoarele specii: Aninul negru (Alnus glutinosa L. Gaerin), specia cea mai valoroasa sub raportul calitatii lemnului, este indicata pentru depozitele de aluviuni torentiale; Aninul alb (Alnus incana L. Moench), este caracteristic subzonei gorunului pana la subzona molidului, taluzuri, ravene si depozitelor de aluviuni torentiale; Aninul verde (Alnus viridis DC), este putin utilizat, formeaza tufe dese si este caracteristic pentru impadurirea si ameliorarea terenurilor excesiv erodate din regiunile montane superioare.

- Plop euroamerican (Populus euramericana DG), este utilizat pentru impadurirea aluviunilor torentiale in special in aval de lucrarile hidrotehnice transversale si conurile de dejectie ale torentilor; necesita depozite predominant fine, cu apa freatica accesibila si este caracteristic zonei stepa-subzona fag.

- Salcia (Salix sp.): se foloseste pentru impadurirea aluviunilor torentiale si da rezultate bune pe depozitele fine si grosiere cu material fin si apa freatica accesibila; speciile utilizate sunt Salix alba L. si Salix fragilis L.

- Mojdreanul (Fraxinus ornus L.): este o specie rustica rezistenta la conditii grele de climat si sol uscat; este utilizat ca specie de amestec in arboretele de pin sau salcam mai ales pentru zonele de stepa si silvostepa; zona indicata, intre stepa si subzona gorunului.

- Salcioara (Eleagnus angustifolia L.): specie termofila foarte rezistenta la seceta si insolatie care vegeteaza bine pe soluri uscate, compacte si sarace; este caracteristica pentru impadurirea, in culturi pure a terenurilor cu eroziune in adancime cu roca bogata in CaCO3.

- Visin turcesc (Prunus mahaleb L.): specie termofila cu rezistenta mare la conditiile dificile de sol, mai ales umiditate; este utilizat in stepa si silvostepa pana la subzona gorunului ca specie de amestec pentru arboretele de pin.

- Catina alba (Hippophae rhamnoides L.): este cel mai folosit arbust datorita rezistentei mari la cele mai dificile conditii de sol; are sistem radicular bine dezvoltat; asimileaza azotul atmosferic prin intermediul nodozitatilor amplasate pe radacini; suporta bine seceta si sarurile solubile din sol; are rol in fixarea si ameliorarea solurilor, industria alimentara si farmaceutica; zona de utilizare este din stepa pana la subzona molidului; are crestere lenta la inceput iar ulterior tufele devin dese si se intind lateral prin drajonare si in cca. 10 ani acopera total terenul chiar daca distanta la plantare a fost de 2,0 m intre randuri.

- Scumpia (Catinus coggyria Scop.): este un arbust foarte rezistent la seceta arsita, uscaciune si deficit de apa din sol; are cerinte modeste fata de conditiile de sol; zona de impadurire este stepa, silvostepa si versantii insoriti si uscati din subzona stejarului si gorunului, cu soluri superficiale, scheletice si uscate.

- Liliacul (Syringa vulgaris L.): este un arbust foarte rezistent la seceta arsita, uscaciune si deficit de apa din sol; are cerinte modeste fata de conditiile de sol; zona de impadurire este stepa, silvostepa si versantii insoriti si uscati din subzona stejarului si gorunului, cu soluri superficiale, scheletice si uscate; drajoneaza puternic si acopera in scurt timp terenul.

- Sangerul (Cornus sanguinea L.), este cel mai sensibil arbust fata de conditiile stationale (solul in special); are un frunzis bogat si acopera bine solul si este utilizat ca specie de amestec cu specii forestiere de talie mare si mijlocie pe soluri slab pana la puternic erodate de apa.

- Cornul (Cornus mas L.): este un arbust mai pretentios fata de conditiile stationale; suporta mai bine conditiile de uscaciune; este utilizat ca specie de amestec cu specii forestiere de talie mare si mijlocie pe soluri slab pana la puternic erodate de apa.

- Lemnul cainesc (Ligustrum vulgare L.): este un arbust mai pretentios fata de conditiile stationale; este cel mai rezistent arbust la conditiile de sol; este utilizat ca specie de amestec cu specii forestiere de talie mare si mijlocie pe soluri slab pana la puternic erodate de apa.

Amestecurile speciilor lemnoase si eficienta acestora

Pe terenurile mai putin erodate si in regiunile cu regim de umiditate mai favorabil cele mai eficiente amestecuri sunt in buchete sau benzi de pin in alternanta cu buchete sau benzi de foioase, amestecuri in care pinul elimina in timp, speciile de foioase sau arbustii.

In conditii stationale mai grele, uscaciunea climatului si solului, (stepa si silvostepa), pinul are o crestere lenta si este eliminat de speciile de foioase si chiar de arbusti.

Cele mai indicate sisteme de amplasare tip buchete sau benzi sunt:

- pentru terenuri slab si moderat erodate din cadrul zonei forestiere, sunt recomandate: buchete de pin 50-100 m2 in alternanta cu buchete de foioase de 25-50 m2; benzi de pin late de 8-10 m in alternanta cu benzi de foioase late de 4-6 m.

- pentru terenuri puternic erodate din zona forestiera si terenuri slab si moderat erodate din stepa si silvostepa sunt recomandate: buchete de pin de 40-60 m2 in alternanta cu buchete de foioase de 20-30 m2; benzi de pin late de 6-8 m in alternanta cu benzi de foioase late de 3-4 m.

Este favorabila practicarea urmatoarelor amestecuri:

- pin in randuri pure in alternanta cu randuri pure de foioase sau amestecul intim pin+foioase pentru terenuri foarte puternic si excesiv de erodate indiferent de subzona fitoclimatica.


- randuri alternande de pin si catina alba pentru terenurile cu eroziune foarte puternica si excesiva cu substratul format din marne sau complexul marne+gresii.

- randuri alterne de pin si mojdrean (frasin, visin turcesc sau arbusti), amplasate la 2,0-2,5 m distanta intre ele, pentru terenurile puternic-excesiv erodate din stepa si silvostepa.

- buchete mari de plopi euramericani, salcii sau anini (peste 100 m2), pentru depozitele de aluviuni torentiale.

- amestecul de molid+larice in benzi late de 15-30 m si dispuse perpendicular pe directia vantului dominant, pentru zonele montane superioare.

Desimea culturilor forestiere

Desimea culturilor forestiere este determinata de potentialul productiv al statiunii de teren erodat, de intensitatea manifestarii fenomenelor de eroziune si caracteristicile biologice ale speciilor lemnoase (ritmul cresterii si rezistenta la factorii de mediu).

Desimea optima este urmatoarea:

- intre 4000-5000 puieti/ha pentru terenuri slab si moderat erodate si culturi de pin+foioase.

- intre 5000-7000 puieti/ha pentru terenuri puternic erodate si culturi de pin+foioase.

- intre 9000-10000 puieti/ha (33 % pin si 67 % catina alba) pentru terenuri foarte puternic si excesiv erodate si culturi de pin+foioase.

- pentru terenuri cu eroziune de suprafata slaba la puternica si pe terenuri cu eroziune in adancime cultivate cu salcam in cultura pura, 4000-5000 puieti/ha.

- pe terenurile puternic erodate 4500-6000 puieti /ha pentru salcam in cultura pura.

- pentru culturi pure de catina si terenuri excesiv de erodate, 9000-10000 puieti/ha.

- culturi de plopi euramericani cu desimea de 2500-3000 puieti/ha.

Lucrari de consolidare a terenului si lucrari de instalare a vegetatiei forestiere

Datorita particularitatilor terenurilor atribuite folosintelor forestiere (procese de eroziune, instabilitate, superficiale, scheletice, lipsite sau foarte sarace in substante nutritive), este necesara executarea de lucrari speciale: de  consolidare, hidrotehnice, de pregatire a terenului si impadurire.

Lucrarile de consolidare efectuate pe terenurile erodate de apa trebuie sa asigure consolidarea temporara a terenului pana la instalarea vegetatiei forestiere sau pe o durata mai mare; in acest scop se executa:

- gardulete liniare, sunt recomandate pentru terenuri puternic si excesiv erodate si terenuri cu eroziune in adancime; distanta intre gardulete este de 2,5-4 m in functie de panta terenului; materialul de constructie utilizat este confectionat din nuiele verzi de salcie.

- gardulete rombice,  se recomanda pe terenurile excesiv de erodate si pe taluzuri naturale si artificiale cu inclinare mare.

- terase armate, (fig. 13.2), folosite pe versantii cu eroziune foarte puternica si excesiva sau pe taluzuri de ravena formate pe marne sau complexe de marne si gresii; au latimea de 0,5-0,6 (0,8 m) si sunt cultivate cu pin.

- banchete de zidarie uscata, (fig. 13.3), sunt formate din mici gardulete de zidarie uscata cu inaltimea de 0,4 m (si 0,2 m incastrare in sol), latimea de 0,4-0,5 m la baza si 0,2-0,3 la coronament; distanta dintre doua banchete succesive este de 2,5-4,0 m.

Fig. 13.2. - Terasa armata pentru consolidarea terenului erodat de apa.

Ts-teren sapat; U-umplutura.

Fig. 13.3. - Sistem terasa armata.

T-terasa; B-bancheta; Ts-teren sapat; U-umplutura; M-teren mobilizat.

Lucrarile hidrotehnice executate sunt:

- cleionaje, praguri si baraje: consolidarea formatiunilor eroziunii in adancime.

- ziduri de sprijin: consolidarea si apararea bazei versantilor de apele torentiale.

- canale de evacuarea: dirijarea si evacuarea apelor din reteaua torentiala spre emisarul natural.

Lucrarile de pregatire a terenului, trebuie sa asigure conditii favorabile instalarii si dezvoltarii culturilor forestiere si constau in executarea: araturii in fasii pe curbe de nivel, fasiile au latimea de 1,0-1,5 m; terasarea versantilor, pentru asigurarea mobilizarii solului, latimea platformei este de 0,7-1,0 m si distanta dintre doua terase succesive este de  2,0-3,0 m interaxe.

Procedeele de plantare specifice terenurilor erodate sunt:

- plantarea in despicatura, pe terenuri excesiv erodate si taluzurile de ravena cu inclinarea mare.

- plantarea in gropi cu palnii, gropile au dimensiunea de 40x40x30 cm, iar palnia este adanca de 10-15 cm si are un diametru de 50-60 cm.

- plantarea in gropi mari, este caracteristica depozitelor aluviale si proluviale; gropile au dimensiunea 50x50x50 pana la 80x80x60 cm.

- plantarea in gropi adancite mecanic, este utilizata pe terenurile cu eroziune avansata.

- plantarea in cordon, este plantarea deasa (0,3-0,5 m pe rand), pe terase inguste (0,4 m), nesprijinite si amplasate la 2-3 m interaxe.

- plantarea cu pamant fertil de imprumut, utilizata pentru terenurile cu eroziune avansata, cu soluri scheletice-stancoase sau pe depozite de aluviuni torentiale grosiere.

Lucrari forestiere de combatere a proceselor de eroziune produse de apa

Cele mai importante sunt lucrarile de impadurire (care se refera la speciile, schemele si formulele de impadurire) si lucrarile ajutatoare instalarii vegetatiei forestiere.

Solutiile tehnice pentru impadurirea terenurilor erodate de apa sunt in Anexa 4.

Completari si lucrari de intretinere in culturile forestiere pe terenurile erodate de apa

Volumul completarilor la lucrarile de impadurire a terenurilor erodate de apa (se exprima in % de majorare fata de situatia din Anexa 4), precum si numarul lucrarilor de intretinere sunt diferentiate in functie de: tipul de cultura, subzonele de vegetatie, gradul de eroziune al terenurilor si tipul depozitelor de aluviuni torentiale.

2. Impadurirea terenurilor cu eroziune eoliana

Eroziunea eoliana se manifesta simultan pe suprafete mari si consta in desprinderea si transportul particulelor de sol sau roca de catre masele de aer aflate in miscare. Miscarile aerului sunt consecinta diferentelor de presiune atmosferica dintre diferitele zone terestre, iar viteza de deplasare este direct proportionala cu diferenta de presiune a aerului.

Actiunea de eroziune se manifesta sub doua forme:

- deflatie: este procesul de spulberare a particulelor de sol sau roca si consta in desprinderea si transportul acestor particule.

- coraziune: este procesul de roadere in timp datorita miscarii aerului incarcat cu particule solide.

Utilizarea vegetatiei forestiere la fixarea si ameliorarea nisipurilor

Se refera la biologia, desimea si amestecul speciilor forestiere.

Dintre speciile forestiere o dezvoltare in general buna pe solurile nisipoase o au urmatoarele specii:

- pinul negru, pinul ponderosa si ienuparul, pentru dunele inalte si medii, cu nivelul apei freatice la adancime mare si stabilizate anterior.

- pinul silvestru, pentru dunele inalte si medii, cu nivelul apei freatice la adancime mare si stabilizate anterior, zone putin xerofite si pe nisipuri acide sau sarace in CaCO3.

- salcamul, pe terenuri nisipoase plane si dune joase, de tip molic bogate in humus, fara psamosoluri tipice lipsite sau sarace in CaCO3.

- aninul negru (cultura pura sau amestec), pentru dunele joase interdune medii si terenuri plane, cu psamosoluri tipice si molice.

- plopul alb, negru si cenusiu utilizati pe dune medii si joase, terenuri plane si interdune medii cu nisipuri slab solificate si psamosoluri tipice si molice.

- plopul euramerican, pentru dunele joase, terenuri plane si depresiuni medii cu psamosoluri molice si lacovisti nisipoase bogate in humus.

- salcioara, catina alba si catina rosie, recomandate pe cele mai dificile conditii stationale de nisipuri.

Desimea culturilor forestiere pe nisipuri este variabila in functie de conditiile stationale, de speciile utilizate si modul de instalare si intretinere al acestora.  Pe dune inalte si medii, cu lucrari mecanice de instalare si intretinere, desimea este de: 2/2 m sau 2/1 m pentru catina alba sau rosie; 2/2 m pentru culturi pure de salcam, plop alb (cenusiu, negru) sau in amestec cu arbusti.

Pe terenuri plane si lucrari mecanizate, desimea este de 4/1 m pentru culturile de plop in amestec cu anin si arbusti si de 4/2 m pentru plop+anin, plop+salcam, anin pur, salcie pura, plop (salcie)+frasin.

Amestecurile speciilor forestiere recomandate pentru impadurirea nisipurilor sunt:

- plopi (euramericani)+anin negru, pentru depresiuni medii, terenuri plane si dune joase, cu psamosoluri tipice si molice.

- plopi+salcam, pentru depresiuni medii, terenuri plane si dune joase, cu psamosoluri tipice si molice precum si pe dune medii.

- plopi euramericani+catina alba, pe terenuri plane si dune joase cu psamosoluri tipice.

- plop alb+catina alba (salcioara) pentru interdune si dune, nesolificate sau psamosoluri tipice.

- culturi pure de plopi euramericani pentru terenuri plane, dune joase, interdune medii, cu psamosoluri molice si lacovisti nisipoase bogate in humus.

- culturi pure de anin negru, pentru dunele joase, terenuri plane si interdune cu psamosoluri tipice si molice si lacovisti nisipoase.

- culturi pure de salcioara, catina alba (rosie), pentru cele mai dificile conditii de nisipuri.

- culturi de pin in amestec cu foioase in benzi pure de pin late de 16-20 m alternande cu benzi pure de foioase late de 8-10 m, sau buchete de pin de 100-150 m2 alternande cu buchete de foioase de 50-75 m2.

Lucrari de fixare a nisipurilor

Instalarea vegetatiei forestiere, pe multe categorii de nisipuri, nu este posibila fara executarea prealabila a lucrarilor de fixare a nisipurilor; cele mai utilizate lucrari de fixare sunt:

- fixarea nisipurilor cu gardulete (obstacole paranisipuri): sunt confectionate din trestie, sipci sau nuiele sub forma unor panouri verticale ingropate la 0,2 m in nisip si situate deasupra nisipurilor cu 0,4-1,5 m; sunt orientate perpendicular pe directia vantului dominant; se amplaseaza la distante de 5-10 m in functie de panta versantilor dunelor, viteza vantului si gradul de mobilitate al nisipurilor (fig. 13.4).

- acoperirea nisipurilor cu ramuri: se va acoperi toata suprafata sau numai portiunea din jurul puietilor in scopul evitarii spulberarii nisipului; se folosesc ramuri  de Salix sp. asezate total, in jurul puietilor sau in randuri perpendiculare pe directia vanturilor dominante.

- modelarea nisipurilor: consta in acoperirea intregii suprafete cu materiale vegetale fixate ulterior, sau in fasii late de 1,0-2,0 m alternande cu fasii nemulcite sau numai in jurul puietilor.

- acoperirea solului cu brazde si paranisipuri orizontale.

- fixarea nisipurilor prin stropire cu emulsii speciale (petroliere, latex+apa, solutii de gelatina, amidon, sulfati de lignina amoniacala, silicat sodic si clorura de calciu).

- argilizarea nisipurilor.

Fig. 13.4 - Fixarea nisipurilor cu obstacole si paranisipuri.

a-penetrabile; b-impenetrabile; c-semipenetrabile.

Lucrari ajutatoare instalarii vegetatiei forestiere pe nisipuri

- lucrari de pregatire a terenului: mobilizarea solului (aratura la 30-40 cm adancime cu inversarea straturilor si discuiri in ambele sensuri) si nivelarea dunelor.

- procedee speciale de impadurire: presupun utilizarea la plantare a puietilor de pin crescuti in pungi de polietilena.

- fertilizarea nisipurilor: gunoi de grajd pentru plantare; ingrasaminte organo-minerale, amendamente si ingrasaminte verzi.

- irigarea culturilor forestiere pe nisipuri prezinta avantajul cresterii procentului de prindere a acestora.

- desecarea zonelor cu depresiuni joase.

- desalinizarea nisipurilor, pentru introducerea speciilor forestiere.

Completari si lucrari de intretinere a culturilor forestiere pe nisipuri

Nivelul completarilor trebuie sa fie echivalent nivelului pierderilor (intre 20-70 % in functie de tipul dunelor).

Lucrarile de intretinere (2-3 la inceput si 1-2 in anii urmatori- prasile manuale pe rand si mecanizate intre randuri), au importanta marita datorita concurentei florei erbacee asupra vegetatiei forestiere tinere.

Solutii tehnice pentru impadurirea terenurilor cu eroziune eoliana

Se refera la speciile, schemele, formulele si tehnologiile de impadurire utilizate pe nisipuri; acestea sunt redate in Anexa 5.

3. Impadurirea terenurilor supuse alunecarilor si altor fenomene de deplasare

Forta dinamica a deplasarilor de teren este gravitatia, actiunea acesteia fiind influentata de urmatorii factori: caracteristicile morfo-fizio-biologice ale rocilor; actiunea apei de infiltratie, freatice si meteorice; variatiile de temperatura, vanturile si presiunea atmosferica; panta terenului; vibratiile naturale; activitatea umana.

Cele mai evidente deplasari de terenuri sunt: alunecarile de teren, surparile de teren, curgerile plastice si noroioase, rostogolirile si curgerile de roci dure fragmentare.

Impadurirea terenurilor supuse alunecarilor

Impadurirea acestor terenuri necesita efectuarea de lucrari mecanice si hidrotehnice de consolidare, care se refera la lucrari de:

- abatere a apei de scurgere superficiala si subterana-canale de coasta.

- colectare si dirijare a apelor de suprafata si infiltratie-drenuri sau santuri deschise pentru apele de suprafata si drenuri de captare si absorbtie pentru apele de adancime.

- consolidare a bazei versantilor-ziduri de sprijin, cleionaje, baraje.

- modelarea terenurilor.

Vegetatia forestiera are un rol important in consolidarea acestor terenuri, ea determinand urmatoarele: retine o parte din apa de precipitatii, efectueaza un drenaj puternic prin consumul ridicat de apa din sol, mareste coeziunea solului si a terenului prin sistemul radicular bogat.

Speciile utilizate pentru consolidarea terenurilor supuse alunecarilor sunt: pinul silvestru, pinul negru, salcamul, stejarul, gorunul, aninul alb si negru, salcia, plopul, frasinul, ciresul, salcioara, catina alba, nucul comun, paltinul, visinul turcesc, mojdreanul, cornul, lemnul cainesc, sangerul etc. Cele mai bune rezultate au fost date de: culturile in buchete pure de salcam, salcioara, anin, plop, catina alba, cires; buchete pure de pin+buchete de foioase; amestec de stejar in randuri pure alterne, intim sau buchete mici.

Desimea utilizata este de: 3.000-5.000 puieti/ha pentru salcam; 4000-6000 puieti/ha pentru pin+foioase sau stejar (gorun) + foioase; 5000-7000 puieti/ha pentru salcioara; 7000-12000 puieti/ha pentru catina alba.

Plantarea se realizeaza, in general, in gropi de 30x30x30 cm sau 40x40x30 cm dupa executarea lucrarilor de modelare a terenului.

Impadurirea terenurilor cu fenomene de surpare

Terenurile formate ca rezultat al proceselor de surpare sunt alcatuite din depozite de roca si sol foarte puternic fragmentat, acumulate la baza formelor de teren cu inclinare mare, care in lipsa actiunii apelor se pot stabiliza rapid si pot fi impadurite.

Speciile utilizate sunt: plop euramerican, salcia, anin si salcam, pentru depozitele de sol si roca cu textura usoara-mijlocie; salcam pentru depozitele de roca cu textura usoara sarace in CaCO3; anin si salcioara pentru depozitele de roca cu textura usoara bogate in CaCO3; anin, salcioara si catina alba pentru depozitele de sol si roca sau numai roca cu textura grea.

Plantarea are loc in gropi de 30x30x30 cm sau 40x40x30 cm, cu exceptia plopilor care necesita gropi mai mari, la desimile 1500-2000 puieti/ha pentru plopi si 3000-5000 puieti/ha pentru celelalte specii.

Impadurirea terenurilor rezultate sub actiunea curgerilor plastice-noroioase

Aceste terenuri apar dupa ploile mari si de lunga durata sau dupa topirea zapezilor. Impadurirea lor are loc dupa stabilzare si drenarea depozitelor de apa in exces.

Dupa drenaj textura fina se usuca repede si constituie un mediu favorabil pentru cresterea speciilor forestiere cum sunt aninul, salcioara si catina alba.

Plantarea are loc in gropi de 40x40x30 cm si la o desime de 4000-7000 puieti/ha.

Impadurirea grohotisurilor

Grohotisurile sunt terenuri rezultate in urma curgerilor sau rostogolirii rocilor dure fragmentate, sunt reprezentate prin depozite de grohotis amplasate de regula la baza versantilor. Impadurirea lor se poate efectua numai dupa efectuarea unor lucrari ajutatoare sau prin folosirea unor procedee speciale de plantare.

Cele mai indicate specii forestiere sunt: visin turcesc, mojdrean si liliac pentru silvostepa; pinul negru (silvestru), cires, frasin si sanger pentru subzona gorunului si fagului; molid, pin silvestru si anin alb in subzona molidului; larice si anin verde in subalpin.

Desimea culturilor este de 4000-7000 puieti/ha. Amestecul este intim si in buchete pentru culturile de pin+foioase.

Completarile si intretinerea culturilor forestiere supuse alunecarilor

Completarile sunt necesare datorita pierderilor inregistrate care sunt determinate de tipul de cultura si conditiile stationale.

Felul si numarul lucrarilor de ingrijire depind de asemenea de conditiile stationale si constau in aplicarea prasilelor si afanarea solului in jurul puietilor.

Solutii tehnice pentru prevenirea si combaterea alunecarilor

Desi se aplica o serie de actiuni pentru evitarea alunecarilor acestea totusi se manifesta datorita existentei predispunerii unor terenuri la acest fenomen.

Masurile intreprinse pentru combaterea alunecarilor sunt:

- masuri de prevenire a proceselor de alunecare: restructurarea rationala a folosintelor; imbogatirea structurii si consistentei pajistilor si padurilor existente; utilizarea de tratamente adecvate pentru exploatarea padurilor; combaterea eroziunii de adancime; evitarea lucrarilor care slabesc baza versantilor; evitarea terasarilor  pentru plantatii viticole si pomicole; executarea lucrarilor de retinere si dirijare controlata a apelor.

- lucrari forestiere de combatere a proceselor de alunecare: constau in stabilirea speciilor, schemelor si a formulelor de impadurire corespunzator cu statiunile respective (Anexa 6).

4. Impadurirea terenurilor saraturate

Caracteristicile fenomenului de saraturare a solurilor

Fenomenele de saraturare (salinizare) a solurilor constau in acumularea sarurilor solubile in orizontul de dezvoltare al sistemului radicular al plantelor, peste limita de toleranta a acestora, cand devin nocive pentru plante.

Sarurile solubile sunt reprezentate de saruri formate prin combinarea cationilor de Na+, Mg2+ si Ca2+ cu anionii de Cl-, SO42-, CO32- si HCO3-.

In functie de gradul de solubilitate sarurile din sol sunt: usor solubile: NaCl, Na2SO4, NaHCO3, MgCl2, MgSO4, Mg(HCO3)2, CaCl2 si Ca(HCO3)2; greu solubile: CaSO4; insolubile: CaCO3, MgCO3.

Factorii care influenteaza fenomenul de saraturare sunt: ariditatea climatului si evapotranspiratia puternica; relieful; nivelul apei freatice mineralizate; substratul litologic; irigarea defectuoasa.

Sarurile solubile din sol au efecte asupra solului si plantelor de natura: chimica (procesul de schimb cationic); fizica (coagularea sau dispersarea coloizilor solului precum si schimbarea insusirilor fizico-hidrico-mecanice ale solului-in special modificarea fortei de retinere a apei in sol); fiziologica (diminuarea sau stoparea absorbtiei apei de catre radacini; actiune toxica a anumitor ioni cum sunt clorul, sulful si a sarurilor formate de acestia; intensificarea respiratiei, micsorarea fotosintezei, defectarea mecanismului de cedare-acceptare a apei in procesul de transpiratie, defectarea metabolismului azotului); microbiologica (distrugerea bacteriilor nitrificatoare sau afectarea activitatii enzimatice a acestora).

Impadurirea terenurilor saraturate

In majoritatea cazurilor saraturile necesita ameliorarea prealabila a acestora, folosinta imediata fiind pentru agricultura si numai in cazuri speciale pot fi impadurite. Cele mai importante lucrari de ameliorare sunt: spalarea sarurilor din sol; drenarea apei freatice mineralizate; aplicarea amendamentelor si ingrasamintelor organice si minerale.

Vegetatia specifica saraturilor este formata din specii de plante ierbacee ca: Salicornia herbacea, Sueda maritima, Salsola soda si Obione verucifera (pentru soluri puternic si foarte puternic saraturate); Statice gmelini si Glyceria salina (pentru soluri moderat salinizate); Artemisia sanctonicum, A. peuciflora si A. maritima-incana (pentru soluri slab salinizate). Vegetatia lemnoasa lipseste sau este slab reprezentata, cele mai prezente specii lemnoase fiind: catina rosie, catina alba si salcioara.

Se pot folosi ca specii forestiere pentru impadurire: catina alba, catina rosie, salcioara, dudul, ulmul, plopul alb, salcamul, frasinul, liliacul, stejarul si pinul negru.

In vederea plantarii terenul se pregateste prin desfundare adanca cu sau fara intoarcerea brazdelor in functie de conditiile stationale, urmata de aratura fara discuire sau grapare. Plantarea se face, in general, in gropi de 40x40x40 cm. Solutiile tehnice referitoare la speciile, schemele si formulele de impadurire sunt diferentiate pentru solurile salinizate si alcalizate.

5. Impadurirea terenurilor cu exces de apa

Procesele de inmlastinare presupun stagnarea timp indelungat sau permanent a apei in stratul de sol sau la suprafata acestuia. Excesul de apa poate fi total si partial sau permanent si periodic. Provenienta excesului de apa se poate datora apei freatice, inundarilor, precipitatiilor in exces sau irigarii defectuoase.

Efectul direct al excesului de apa din sol consta in: asfixierea plantelor, mai ales a celor lemnoase si moartea acestora, reducerea sau chiar anihilarea activitatii microorganismelor aerobe, blocarea unor elemente nutritive, blocarea nitrificarii, formarea unor substante toxice.

In conditiile excesului de apa speciile forestiere se asfixiaza si mor sau au o dezvoltare foarte slaba; rezistenta speciilor lemnoase este diferita si variaza in functie de caracteristicile speciilor si de specificul excesului de apa. Rezistenta foarte mare la inundatie au salcia si plopii; la apele stagnante rezista mult salcia, aninul negru, catina rosie si chiar stejarul; iar la excesul periodic de apa si de durata scurta sunt rezistente salcia, plopul, aninul, frasinul, mesteacanul, stejarul si pinul silvestru.

In statiunile cu exces de apa si fenomene de pseudogleizare si podzolire dau bune rezultate stejarul, gorunul, frasinul si aninul negru (ca ameliorator), iar in statiunile cu inmlastinare periodica se recomanda laricele, pinul silvestru, molidul, carpenul si alunul.

Din sortimentul de specii forestiere se vor alege 1-3 specii in scopul formarii unor formule de impadurire accesibile. Distantele de plantare sunt de 1,0-1,5 m sau 2,0-1,0 m cu exceptia plopului si salciei (3,0-2,0 m sau 3,0-3,0 m); pentru plantarea pe brazde se foloseste o distanta de 2,0-4,0 m intre randuri si 0,8-1,5 m pe rand.

Pentru plantare terenurile cu exces de apa necesita executarea unor lucrari de ameliorare (care vor consta in fertilizari cu ingrasaminte minerale si amendamente calcaroase) si a mobilizarii solului la 40-50 cm adancime. Plantarea se executa: in gropi de 40x40x30 cm; pe movile (fig. 13.5), inalte de 0,5 m si cu diametrul de maxim 1,0 m; pe valuri, in gropi, (fig. 13.6); pe brazde, executate pe linia de scurgere a apelor (latime si adancime de 0,3-0,4 m si distantate la 1,5-3,0 m); cu pamant vegetal de imprumut.

Fig. 13.5 - Plantarea pe movile.

Eliminarea excesului de apa se va executa in toate situatiile in care acesta impiedica instalarea si dezvoltarea ulterioara a vegetatiei forestiere: inundare, baltire, panza freatica, nivelare. Solutiile de impadurire sunt diferentiate pe tipuri de statiuni.

Fig. 13.6 - Plantarea pe valuri.

6. Impadurirea terenurilor degradate antropic

Anularea sau diminuarea capacitatii de productie a solului prin actiunea directa a omului se numeste degradare antropica.

Formele de degradare antropica pot fi grupate astfel: halde, terenuri decopertate, terenuri cu solul deranjat sau desfundat si taluzuri artificiale.

Impadurirea haldelor

Haldele sunt depozite formate din fragmente, particule de roca sau depozite de diverse materiale rezultate ca urmare a activitatii umane.

In functie de provenienta haldele pot fi miniere, industriale si menajere iar in functie de forma sunt valuri, dune si movile.

Sortimentul de specii forestiere utilizate este bogat si depinde de conditiile stationale create prin ameliorarea solurilor respective, cele mai utilizate sunt: stejarul, pinii, plopii, salcia, frasinul, mesteacanul si arbustii (sangerul, lemnul cainesc).

Solutiile tehnice comporta urmatoarele precizari: se vor alege 2-3 specii corespunzatoare statiunii de halde dintre care una va fi specie amelioratoare; cel mai indicat amestec este in buchete sau benzi alterne pure late de 5-10 m; distanta de plantare este de 0,8-1,0 m pe rand si 1,5-2,5 m intre randuri; plantarea se executa in gropi de 40x40x30 cm.

Impadurirea terenurilor decopertate

Aceste terenuri sunt caracteristice exploatarilor miniere de suprafata, cariere de piatra (balast, nisip), unde pentru exploatare este necesara indepartarea stratului de sol de la suprafata.

Speciile forestiere recomandate pentru aceasta categorie de terenuri sunt: aninul alb, aninul negru, catina alba, salcioara, salcamul, pinul negru, pinul silvestru, stejarul, gorunul, paltinul, frasinul si arbustii. Pentru solutiile tehnice de impadurire recomandarile sunt aceleasi ca si pentru impadurirea haldelor.

Impadurirea taluzurilor artificiale

Taluzurile artificiale sunt suprafete inclinate, rezultate in urma executarii anumitor lucrari pentru caile terestre de transport; principala clasificare fiind in functie de modul de executate, in rambleu sau debleu.

Vegetetia forestiera utilizata este formata din: catina alba (toate statiunile), pinul negru si pinul silvestru (taluzuri scheletice), aninul, salcamul, salcioara, liliacul si arbustii (pentru taluzurile stancoase).

Solutiile tehnice de impadurire necesita urmatoarele recomandari: alegerea unei singure specii corespunzatoare conditiilor stationale; salcamul, aninul si salcioara se folosesc numai in culturi pure; distantele de plantare sunt de 0,3-1,0 x 2,0-3,0 m.





Politica de confidentialitate


creeaza logo.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.