Creeaza.com - informatii profesionale despre


Simplitatea lucrurilor complicate - Referate profesionale unice
Acasa » afaceri » economie
Baterea si circulatia monedelor cu si fara valoare integrala

Baterea si circulatia monedelor cu si fara valoare integrala


Baterea si circulatia monedelor cu si fara valoare integrala

a. Baterea si punerea in circulatie a monedelor cu valoare integrala. Monedele batute din metalul monetar (aur si argint) erau monede cu valoare integrala, adica valoarea intrinseca a monedei corespundea cu valoarea nominala. Exemplu: daca 1 $ SUA avea un continut (1933) de 1,5 gr. aur, moneda de 10 $ cantarind 15 gr. aur era o moneda cu valoare integrala.

Pentru monedele cu valoare integrala era specifica baterea libera. Aceasta insemna dreptul oricarei persoane de a prezenta la monetaria statului metalul sub forma de lingouri pentru a-l transforma in aur-monede. Statul incasa pentru serviciul prestat un comision (taxa) stabilita procentual din valoarea metalului monetar.

Bateria libera a monedelor cu valoare integrala a constituit un element important al mecanismului intern de reglare a circulatiei monetare. Mecanismul era relativ simplu. Daca cererea de moneda inregistra o tendinta de crestere, acest fapt se manifesta prin reducerea "pretului" aurului-lingou, fapt ce-i avantaja pe posesorii de monede si ii stimula pe detinatorii de lingouri sa le transforme in monede. Exemplu: potrivit Uniunii Monetare Latine, dintr-un kilogram de aur se bateau 3 444,44 franci-aur, pentru care era perceputa o taxa de 7,44 franci, ajungandu-se astfel, la un pret de 3 437 franci (3 444,44 - 7,44). In conditiile in care pretul de piata al unui kilogram-aur-lingou era, de pilda, de 3 433, detinatorii de lingouri preferau sa recurga la operatiunea de batere, de pe urma careia obtineau un castig de 4 franci la fiecare kg (3 437 - 3 433). Pe masura ce recurgerea la operatiunea de batere, realizata spontan, era in crestere, se manifesta un aflux de moneda in circulatie, oferta depasind nevoile acesteia. Drept urmare, se inregistra o crestere treptata a "pretului" aurului-lingou pana se ajungea la 1 437, moment in care interesul pentru batere disparea din lipsa de castig. Prin aceste doua situatii, deci, prin jocul cererii si ofertei, se restabilea temporar echilibrul dintre nevoile de aur-moneda si cantitatea de metal monetar existent in circulatie.



Un mecanism de reglare relativ asemanator functiona si in cadrul circulatiei libere a metalului monetar pe plan extern, intre diferitele economii, cunoscut sub denumirea de '"punctele aurului". S-au reglementat, astfel, tehnici si modalitati specifice prin intermediul carora se puteau face plati intre agentii economici din tari diferite. Una din aceste modalitati de stingere a platilor era reprezentata de utilizarea aurului monetar. Alaturi de aur, datoriile unei tari catre o alta tara se puteau achita folosind devizele, respectiv moneda unuia din cei doi parteneri. Exista, deci, posibilitatea ca atat importatorul (debitor), cat si exportatorul (creditor) sa aleaga una dintre aceste doua modalitati si anume pe aceea care o considera mai avantajoasa.

Utilizand prima modalitate importatorul (debitor) putea achita datoria procurand aurul corespunzator. Pe baza paritatii metalice intre moneda proprie si moneda ce o datora, atat el cat si exportatorul, cunoaste exact cantitatea si costul aurului care putea fi remis, respectiv primit, corespunzator sumei datorate.

Prin a doua modalitate importatorul cumpara de la o banca de pe piata sa suma in moneda straina corespunzatoare datoriei, insarcinand banca vanzatoare sa faca si transferul. Exportatorul intra in posesia sumelor ce le avea de primit, considerandu-se achitat.

Pentru importatorul care platea, alegerea uneia sau alteia din aceste doua modalitati, era determinata de costul cel mai redus cu care se putea achita, in moneda lui nationala, de datoria exprimata in moneda straina. Comparand cele doua modalitati rezultau anumite diferente intre cursul de schimb si costul aurului (paritate + cheltuieli cu ambalarea, transportul, asigurarea, dobanda etc.). Abaterile in sus sau in jos ale cursului de schimb fata de costul aurului faceau ca datoria sa poata fi platita cu o suma mai mare sau mai mica in moneda nationala.

Punctul la care importatorul solicita plata datoriei in aur si nu in devize, la cursul de schimb din momentul platii, se numeste punct superior al aurului sau de iesire. Sub aceasta denumire se intelege, deci, cursul maxim de schimb al unei unitati monetare straine, intrucat la un curs mai mare nu se mai gaseau cumparatori, debitorul convenindu-i sa cumpere aur si sa-si plateasca datoria.

Relatia de calcul este:

Ps = Cp + Cp · p ta = Cp(1 + p ta),  (1)

in care:

Ps = punctul superior al aurului;

Cp = curs paritar (oficial);

p ta = ponderea cheltuielilor de transport, asigurare etc.

La fel si exportatorul avea de optat intre cele doua modalitati. Daca la scadenta prin calculele facute constata ca din aurul primit, transformat in moneda sa nationala, ar fi obtinut mai multe unitati monetare decat daca ar fi primit aceeasi suma prin transferul de devize, transformate si ele in moneda nationala la cursul de schimb din acel moment, el ordona corespondentului din strainatate ca suma sa-i fie remisa in aur. Punctul la care, deci, cel ce avea de primit o suma in moneda straina gasea avantajos sa i se plateasca in aur si nu in devize, se numeste punct inferior sau punct de intrare a aurului. Sub aceasta denumire se intelege cursul minim de schimb al unei monede straine, intrucat la un curs inferior nu se mai gaseau vanzatori de devize, exportatorului convenindu-i sa ceara plata in aur.

Relatia de calcul este:

Pi = Cp - Cp · P ta = Cp(1 - P ta), (2)

Aceste puncte nu erau fixe. Ele variau, fiind determinate de diferentele de pret cu care cumparau sau se vindeau devizele in raport cu aurul, la care se tinea seama de dobanda (variabila si ea de la o perioada la lata si de la o piata la lata), de asigurarea riscului transportului, ambalajul si frachtul pana la locul de destinatie, fata de cursul la care se gasesc devizele respective in momentul in care se face operatiunea. Determinarea acestor puncte ale aurului intr-o tara presupune o libertate absoluta in a alege o modalitate sau alta, in a converti moneda in aur, a-l exporta sau importa, fara nici o formalitate sau restrictie.

Mecanismul spontan al "punctelor aurului" a asigurat o stabilitate relativa a cursurilor valutare.

Cunoscandu-se punctele aurului se poate determina cursul paritar (oficial) intre doua monede nationale, utilizand relatia:

Pi + (Ps - Pi) Pi + Ps

Cp=  = --- (3)

2

Demonstrarea acestui fapt solicita reprezentarea explicativa a intregului mecanism al punctelor aurului.

Fie date: cursul paritar 1 = 4,5 escudos iar cheltuielile de transfer, CATAPA (cheltuieli de ambalare, transport, paza si asigurare) reprezentand 2% din valoarea transportului, punctele aurului vor deveni:

2

superior = 4,5 + 4,5 ×  = 4,5 + 0,09 = 4,59

100

2

inferior = 4,5 - 4,5 ×  = 4,5 - 0,09 = 4,41

100

reprezentarea lor fiind data in Figura 2.1.

C>0 C·c = 0 C·c < 0

PUNCTUL SUPERIOR _ _ _ _ _ _ _ _ _ 4,59 _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _

(de export)

+ C.A.T.A.P.A.

CURS PARITAR __________________ 4,50 _____ _______ ______ ________

C.A.T.A.P.A.

PUNCTUL INFERIOR _ _ _ _ _ _ _ _ _ _4,41 _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _

(de import)

C<0-o C= 0-o C > 0-o

Fig. 2.1 - Punctele aurului. Rolul lor asupra stabilitatii cursurilor valutare.

Comportamentul importatorului de marfuri, care minimizeaza rezultatele, va fi sa se orienteze catre devize, atunci cand cursul este de 4,55, si sa recurga la aur pentru plata (4,59) atunci cand cursul este de 4,61.

La randul sau exportatorul de marfuri care maximizeaza rezultatul va recurge la devize, atunci cand cursul este de 4,44, si va alege aurul, atunci cand cursul coboara sub 4,41.

Aceste comportamente conduc in zona punctelor aurului la o modificare a conditiilor pe piata valutara.

De pilda la punctul superior, in conditiile in care cererea se majoreaza (c>0) si tinde sa conduca la cresterea cursului valutar catre 4,60 si 4,61, o parte a cererii se va retrage intrucat o parte din importatori vor alege, solutie aur.

Deci cererea se diminueaza, raportul devine, C-c = 0 si se echilibreaza. Astfel cursul inceteaza a creste, ramane la nivelul atins (II) si, in curand, raportul devenind C-c <0 revine la limitele punctului superior (III).

La punctul inferior atunci cand abundenta ofertei (C<0) creeaza conditii sa scada cursul sub 4,41, tinzand catre 4,40, 4,39, (I) o parte din oferta se retrage, (C= 0-o) si cursul se stabilizeaza (II), iar apoi raportul devenind C>O-o se creeaza conditii de crestere a cursurilor si de reintrare a lor in cadrul marjei (III).

Aceste manevre pe care importatorii si exportatorii sunt liberi sa le faca in comportamentul lor, aparandu-si interesele imediate, estre de fapt cadrul spontan prin care se regularizeaza, cu ajutorul aurului, diferentele existente intre dimensiunile importului si exportului.

Atunci cand la punctul superior al aurului cererile tind sa creasca, este expresie a situatiei ca cererile de moneda straina sunt preponderente, datorita faptului ca importul depaseste exportul (I < E). recurgerea la aur de catre importatori in efectuarea platilor asigura cadrul necesar de echilibru:

I = E + Au

In alt sens apar dezechilibrarile la punctul inferior, unde tendintele de scadere a cursului devizelor straine este expresie a faptului ca exportul este prioritar depasind importul (I < E). orientarea catre incasarea in aur de catre o parte din exportatori restabileste echilibrul:

I + Au = E.

Iata deci ca, in conditiile circulatiei libere a aurului intre tari, actioneaza, spontan, un mecanism de echilibrare a fluxurilor de aur intre tari, fapt ce asigura, implicit, stabilitatea cursurilor valutare si, prin aceasta, echilibrarea intregului sistem al schimburilor economice intre tari.

b. Baterea si punerea in circulatie a monedelor fara valoare integrala. Satisfacerea nevoilor de moneda in circulatie implica si utilizarea unor monede de valoare unica, a caror batere din metale pretioase era foarte costisitoare. Statul a monopolizat acest mecanism de batere a monedelor divizionare, confectionate din metale obisnuite (arama, nichel, zinc, aluminiu etc.). Aceste monede aveau o valoare intrinseca foarte redusa, in raport cu valoarea nominala cu care erau investite. Valoarea lor nominala nu era determinata de valoarea metalului din care se confectionau, ci de valoarea aurului pe care-l reprezentau in circulatie. Drept urmare, baterea lor era limitata strict de monetaria statului, care realiza din aceasta operatiune un venit egal cu diferenta dintre valoarea lor nominala mai mare si valoarea lor reala mai mica.

Prin monopolizarea si limitarea baterii monedei metalice divizionare statul urmarea preintampinarea afluentei lor si prin aceasta evitarea scoaterii din circulatie a monedelor cu valoare integrala (de aur sau argint) si, implicit, a tezaurizarii acestora.

Si astazi, tezaurul actioneaza in aceasta calitate, moneda divizionara fiind considerata in momentul emiterii ei un venit al statului. Confectionate la monetaria statului aceste monede sunt puse la dispozitia bancii de emisiune fiind preluate de aceasta si reflectate in activul ei bilantier. Concomitent, ele se evidentiaza de banca si in pasivul bilantului, reprezentand, din acest punct de vedere, o creanta fata de tezaur.





Politica de confidentialitate


creeaza logo.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.