Dezvoltari ulterioare ale teoriei keynesiste

DEZVOLTARI   ULTERIOARE ALE TEORIEI KEYNESISTE

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, economistii au cautat sa dezvolte teoria lui Keynes incercand sa construiasca modele care sa ofere explicatii mai precise ale celor trei motivatii ale detinerii de moneda. Deoarece dobanda era vazuta ca un element crucial al teoriei monetare, cercetarile au fost focalizate pe o mai buna intelegere a rolului acestora in determinarea cererii de bani.

Componenta tranzactionala

William Baumol si James Tobin au dezvoltat, independent unul de celalalt, modele ale cererii de bani care demonstreaza ca pana si cantitatea de bani detinuta in scopuri tranzactionale este senzitiva la nivelul dobanzilor.

In construirea modelelor lor cei doi economisti au considerat cazul ipotetic al unui individ care este platit o singura data in cadrul unei anumite perioade si cheltuieste complet suma respectiva pana la finele perioadei respective. In modelul lor, banii, care ofera o dobanda zero, sunt destinati exclusiv realizarii tranzactiilor.

Pentru a dezvolta analiza, sa presupunem ca Dan Popescu primeste 1.000.000 lei la inceputul fiecarei luni si ii consuma in tranzactii care apar la intervale constante in cadrul lunii. Prin urmare, soldul lunar al numerarului detinut poate fi descris de Figura 1.

In fiecare luna Dan are un sold mediu al numerarului de 500.000 lei[1]. Acest proces se repeta in fiecare luna, soldul mediu la nivelul intregului an fiind de 500.000 lei. Castigul anual al lui Dan este de 12.000.000 lei, deci, cu un sold mediu al numerarului de 500.000 lei, viteza de rotatie a banilor este 12.000.000/500.000 = 24.

Sa presupunem acum ca Dan Popescu realizeaza, la un moment dat, ca modul in care isi administreaza banii poate fi imbunatatit prin investirea in titluri a unei parti a sumei incasate lunar. Prin urmare, din milionul incasat la inceputul fiecarei luni Dan pastreaza 500.000 lei in cash, iar restul ii plaseaza in titluri. La jumatatea lunii, tranzactiile, care se desfasoara in acelasi ritm ca si in cazul considerat anterior, epuizeaza cei 500.000 lei cash. Pentru derularea restului tranzactiilor Dan este nevoit sa vanda titurile cumparate la inceputul lunii. La finele lunii numerarul de care dispune Dan este din nou zero.

Rezultatul net al acestui proces (care se repeta luna de luna) este ca soldul numerarului detinut in cadrul unei luni este 500.000/2 = 250.000 lei (jumatate din cat a fost in primul caz), deci viteza de rotatie a banilor se dubleaza (12.000.000/250.000 = 48).

Ce castiga Dan Popescu din aceasta noua strategie? In mod evident, dobanda incasata pentru cele 500.000 lei plasate in titluri, la inceputul fiecarei luni. Presupunand ca dobanda este de 4% pe luna, Dan obtine lunar un profit de 10.000 lei. Daca Dan ar plasa in titluri o suma mai mare, reducandu-si proportional detinerile de numerar, castigul obtinut ar fi si mai mare.

Totusi, strategia adoptata nu este lipsita de costuri. In primul rand, Dan trebuie sa plateasca un comision broker-ului care intermediaza tranzactiile cu titluri (cumparare/vanzare); acest tip de cheltuieli creste atunci cand soldul numerarului este mic deoarece vanzarile de titluri destinate obtinerii de lichiditatii necesare tranzactiilor curente vor fi mai dese. In al doilea rand, drumurile la banca pentru retragerea banilor obtinuti din vanzarea titlurilor se vor inmulti, iar timpul astfel pierdut trebuie, de asemenea, considerat un element de cost.

Prin urmare, Dan se afla in fata unui compromis. Daca detine foarte putin numerar, poate castiga din detinerea de titluri, dar trebuie sa suporte costurile de tranzactionare. Daca dobanda la titluri este ridicata, atunci beneficiile detinerii de titluri sunt mai mari decat costurile de tranzactionare, deci va plasa mai multi bani in titluri si va pastra mai putin numerar. In caz contrar, este mai bine pentru Dan sa detina mai mult numerar si mai putine titluri.

Concluzia modelului Baumol-Tobin poate fi sintetizata astfel: componenta tranzactionala a cererii de bani se afla in corelatie inversa cu rata dobanzii.

Componenta precautionala

Modelele care exploreaza aceasta componenta a cererii de bani au urmat linii similare cadrului stabilit de Baumol si Tobin. Prin urmare, se ajunge la o concluzie similara: pe masura ce dobanzile cresc, costul oportunitatii detinerii de numerar din precautie creste, descurajand un astfel de comportament. Deci, componenta precautionala a cererii de bani este negativ corelata cu rata dobanzii.

Componenta speculativa

Teoria lui Keynes referitoare la cererea speculativa de bani a fost supusa unor critici severe. In principiu, teoria afirma ca un individ detine numai bani ca mijloc de tezaurizare atunci cand randamentul titlurilor este inferior randamentului detinerii de bani, si numai titluri in cazul contrar. Doar in ocazii rare (randamentele celor doua tipuri de active sunt egale) publicul va detine ambele active. In consecinta, analiza lui Keynes implica faptul ca, practic, nimeni nu va avea un portofoliu diversificat (bani si titluri, simultan) ca mijloc de tezaurizare. Avand in vedere ca diversificarea reprezinta o strategie rationala, deseori utilizata, faptul ca ea apare doar rareori in analiza lui Keynes constituie o deficienta majora a acesteia.

Tobin a dezvoltat un nou model al cererii speculative de bani prin care a incercat sa evite critica adusa teoriei formulate de Keynes. Ideea de baza a acestui model era aceea ca, la formarea portofoliului, publicul este interesat nu numai de raportul dintre randamentele activelor considerate, ci si de gradul de risc al fiecaruia. Mai precis, Tobin a presupus ca majoritatea indivizilor prezinta aversiune fata de risc, astfel incat vor fi dispusi sa detina un activ cu un castig anticipat mai scazut, dar mai putin riscant. O caracteristica importanta a banilor este certitudinea randamentului (Tobin l-a considerat zero). Prin contrast, titlurile pot inregistra fluctuatii semnificative de pret, iar castigurile sunt destul de riscante, uneori putand fi chiar negative. Deci, chiar daca randamentul titlurilor este mai mare decat cel al detinerii de bani, publicul ar putea prefera sa detina bani ca mijloc de tezaurizare, datorita inexistentei riscului.

Analiza lui Tobin arata, de asemenea, ca un individ poate reduce gradul total de risc din portofoliul sau prin diversificare, adica prin detinerea simultana de bani si titluri. Modelul sugereaza astfel ca publicul va folosi ambele tipuri de active ca mijloc de tezaurizare, ceea ce reprezinta o descriere mult mai realista a comportamentului acestuia, decat cea propusa de Keynes.

Totusi, incercarea lui Tobin de a imbunatati argumentatia in favoarea existentei cererii speculative de bani a reusit numai partial. Nu este inca pe deplin clar ca cererea speculativa de bani exista. Ce se intampla daca in economie exista active cu risc zero (ca si banii), dar care ofera un randament mai mare (de exemplu, titluri de stat) ? Va mai exista o cerere speculativa de bani ? Nu, pentru ca va fi mai profitabila detinerea unui astfel de activ decat a banilor. De ce ar opta cineva pentru detinerea de bani ca mijloc de tezaurizare (ignorand pentru moment celelalte doua motivatii - tranzactiile si precautia) ?

Desi analiza lui Tobin nu a explicat de ce banii sunt detinuti ca mijloc de tezaurizare, ea a contribuit la clarificarea unor aspecte importante legate de modul in care indivizii aleg intre active si a constituit un pas important in dezvoltarea cercetarii in domenii referitoare la stabilirea preturilor activelor si alegerea portofoliului.