Marja de solvabilitate

MARJA DE SOLVABILITATE

Industria asigurarilor se caracterizeaza printr-o inversare a ciclului clasic in afaceri: companiile de asigurari incaseaza prime, reprezentand remuneratia pentru serviciile prestate, inainte de a plati despagubirile pentru daune, respectiv de a presta serviciul pentru care sunt platite. Atunci cand investesc fondurile astfel colectate, ele sunt supuse acelorasi riscuri ca si celelalte institutii de servicii financiare. In plus, companiile de asigurari trebuie sa faca fata unor riscuri specifice domeniului lor de activitate: subcotare a primelor de asigurare, calcul gresit al rezervelor tehnice, schimbari imprevizibile ale frecventei daunelor, daune catastrofale, reasigurare inadecvata etc. In sfarsit, ele se pot confrunta si cu o serie de riscuri de natura generala, comune tuturor tipurilor de afaceri: management incompetent sau lipsit de onestitate sau o administrare defectuoasa a strategiilor de dezvoltare. Functia primara a asiguratorilor este aceea de a face fata acestor riscuri si de a le administra intr-o maniera care sa permita acestora ca, in orice moment (sau cel putin in marea majoritate a cazurilor), sa-si poata indeplini corect si complet angajamentele asumate fata de asigurati. Aceasta capacitate a asiguratorilor de a-si respecta angajamentele este cunoscuta sub denumirea de SOLVABILITATE.

"Problema de baza a solvabilitatii asiguratorilor poate fi exprimata, intotdeauna, prin doua intrebari esentiale:
- Va avea asiguratorul meu resursele financiare necesare pentru a acoperi daunele pe care le voi suferi in viitor?
- Daca da, va fi el dispus sa plateasca?"

Jim BANNISTER
Presedinte fondator al Jim Bannister Development, Londra
Insurer solvency still problematic
(The Geneva Association, Insurance Economics nr.46/ iulie 2002)

Evenimentele care au avut loc in ultimii ani pe piata mondiala a asigurarilor au scos in evidenta faptul ca volatilitatea pietelor financiare si dinamica tot mai accentuata a mediului de afaceri si-au pus o amprenta puternica asupra securitatii financiare a companiilor de asigurari. Desi, in esenta, cauzele principale pentru care asiguratorii se pot confrunta cu probleme de solvabilitate nu s-au schimbat, probabilitatea ca acestea sa se manifeste cu o frecventa si intensitate ridicate este din ce in ce mai mare. De cele mai multe ori, deficitul de solvabilitate are la origine deficiente inregistrate in legatura cu activitatea de subscriere, investitii sau reasigurare.

SUBSCRIEREA
Cata vreme competitia pe piata ramane factorul decisiv in stabilirea politicilor adoptate de companii, nu este deloc surpinzator ca multe dintre problemele privind solvabilitatea decurg din modul in care are loc subscrierea. Nici chiar cele mai puternice companii de asigurari nu pot ramane indiferente cand competitorii lor directi sunt gata sa acapareze orice client pierdut ca urmare a cresterii pretului asigurarii. Tendinta actuala, de inasprire a pietelor, pare sa indice o revenire, cel putin pentru moment, catre principiile subscrierii pe baze tehnice, sanatoase. Cu toate acestea, specialistii in domeniu, membri ai Asociatiei de la Geneva, au semnalat faptul ca stabilirea unei cotatii corecte este numai unul dintre aspectele importante ale subscrierii, un rol cel putin la fel de important revenind selectiei riscurilor. In aceasta privinta, asiguratorii vor culege roadele unei certitudini de care se presupune ca trebuie sa dispuna: un asigurat care se protejeaza el insusi impotriva riscurilor la care este expus. Desi nu exista dovezi certe care sa ateste ca rezultatele bune in subscriere sunt indisolubil legate de selectia riscurilor, este totusi remarcabila frecventa cu care subscriitorii buni reusesc sa evite daunele majore. In acest context, este de remarcat faptul ca acumularea riscurilor ramane un factor inca subestimat. Un exemplu graitor, inca viu in memoria tuturor, este cel al modului in care, in cazul evenimentelor de la World Trade Center, acumularea daunelor pentru toate clasele de risc implicate a condus la situatia in care asiguratorii au trebuit sa faca fata unor despagubiri mult mai mari decat cele estimate initial.
Daca programul de reasigurare cuprinde limite distincte ale daunei pentru fiecare clasa de risc, fara acoperiri pentru expunerile care vizeaza zonele de intrepatrundere ale acestora, atunci asiguratorul este obligat sa acorde acestui aspect o atentie la fel de mare ca si celorlalte criterii de subscriere, acumularile neasteptate de riscuri trebuind sa fie considerate un factor cu o influenta directa asupra solvabilitatii.

INVESTITIILE
In asteptarea momentului in care sunt solicitate despagubirile, fondurile asiguratorilor, constituite prin colectarea primelor de asigurare, impreuna cu capitalurile proprii (banii actionarilor), sunt investite pentru a obtine profit. Adeseori, acesta reprezinta cea mai mare parte, daca nu intregul profit realizat de compania de asigurari, ceea ce face ca abilitatea in investitii sa fie o calitate esentiala pentru activitatea companiilor de asigurari. In principiu, dilemele cu care se confrunta asiguratorii in aprecierea raportului risc/randament investitional sunt aceleasi ca pentru toti ceilalti investitori, dar ele pot fi amplificate de influenta pe care o exercita caracterul dual al fondurilor gestionate: bani proprii (capitalul actionarilor) si banii care reprezinta obligatii viitoare catre asigurati (rezervele tehnice). Daca raportul dintre rezervele tehnice si capitalurile proprii este foarte mare, asiguratorul este supus unei expuneri majore in cazul in care inregistreaza pierderi din investitiile financiare. In aceasta situatie, rolul capitalului propriu este de a actiona ca o supapa de siguranta, alimentand fondurile de rezerva in cazul in care ele sunt insuficiente pentru achitarea obligatiilor fata de asigurati. O dimensiune redusa a acestuia este de natura sa defavorizeze atat actionarii - care suporta, procentual, pierderi mai mari -, cat si asiguratii, care nu mai beneficiaza de protectia oferita de "tamponul" financiar reprezentat de un capital mare. Aceasta slabiciune este reflectata de "caderea" valorii marjei de solvabilitate.
Prin urmare, gradul de adecvare al capitalului si estimarea, cu un grad ridicat de precizie, a nevoilor de lichiditate viitoare sunt conditii primordiale pentru succesul investitiilor si mentinerea unei marje de solvabilitate suficiente.

REASIGURAREA
Daca optiunea pentru cumpararea reasigurarii este cvasi-obligatorie (chiar si cei mai puternici asiguratori isi protejeaza portofoliile prin reasigurare), iar atentia in selectarea reasiguratorului si a tipului de reasigurare sunt de la sine intelese, mai raman totusi o serie de elemente care fac ca si reasigurarea sa reprezinte un factor de risc pentru solvabilitate. Dintre acestea, aspectele juridice au o importanta din ce in ce mai mare. Din punct de vedere legal, ceea ce deosebeste in mod esential reasigurarea de asigurare este caracterul cumparatorului despre care, in cazul reasigurarii, se considera ca este un profesionist, dispunand de o cunoastere aprofundata a pietei, a conditiilor contractuale, terminologiei etc. Prin urmare, atunci cand sume imense fac obiectul unor cereri de despagubire, este normal ca fiecare dintre parti sa reexamineze conditiile contractului, cautand slabiciunile acestuia si incercand sa le foloseasca in favoarea sa. Merita amintit ca, in ultimii ani, deciziile juridice in litigiile privind reasigurarea au fost, nu de putine ori, surprinzatoare, creand premisele unor situatii financiare dificile pentru asiguratorii care s-au vazut in imposibilitatea de a-si recupera cota scontata din daunele suferite.

SURSELE DE INFORMATIE
Date fiind dimensiunile si caracterul complex al industriei de asigurari, este extrem de dificil pentru detinatorii de polite sau beneficiari sa aprecieze ei insisi solvabilitatea asiguratorului lor. Volumul informatiilor disponibile in vederea evaluarii solvabilitatii asiguratorilor si reasiguratorilor este intr-o continua crestere dar, din pacate, aceste informatii sunt adesea confuze sau neactualizate, ceea ce face ca informatiile cu adevarat utile sa fie relativ greu de obtinut. In general, principalele surse de informatii sunt rapoartele si balantele contabile ale companiilor, raportarile obligatorii catre organismele de supraveghere, agentiile de rating si reputatia in piata bazata pe informatiile publice sau zvonuri. Ca urmare, pentru a proteja interesele asiguratilor, in toate pietele de asigurari au fost instituite diverse forme de supraveghere a industriei asigurarilor care sa monitorizeze solvabilitatea operatorilor din piata. Existenta acestora face posibila, de altfel, garantarea sanatatii financiare a acestei industrii in ansamblul ei, ceea ce conduce la sporirea increderii publicului, element vital pentru functionarea companiilor de asigurari.

MARJA DE SOLVABILITATE
Modalitatile utilizate de catre institutiile de supraveghere pentru a monitoriza securitatea financiara a companiilor de asigurari difera de la tara la tara. In multe tari, asiguratorilor le sunt impuse valori minime ale marjei de solvabilitate, iar in unele dintre acestea este impusa si constituirea unor depozite ca forma de protectie a intereselor asiguratilor. Enumeram, in continuare, principalele sisteme de reglementari a solvabilitatii utilizate pe plan mondial, asa cum sunt ele definite intr-o nota inaintata Subcomitetului pentru Solvabilitate al Comisiei de Asigurari de pe langa Comisia Europeana, document emis in martie 2001 si in Raportul OECD privind supravegherea solvabilitatii in tarile membre (Insurance Sovency Supervision, OECD Country Profiles, 2002):

Sisteme de solvabilitate care se bazeaza pe modelari adaptate specificului fiecarei companii
(ruin models, resilience tests)
Aceasta abordare, originara din Statele Unite, probabil cea mai incitanta din punct de vedere teoretic, este putin familiara institutiilor de supraveghere europene, fiind utilizata doar in Canada, Australia si in unele dintre statele continentului nord-american. Conform acestei metode, companiile de asigurari trebuie sa parcurga un test care simuleaza posibilele consecinte financiare, pornind de la ipoteza unor modificari in sens negativ a valorilor activului sau pasivului societatii. Dificultatea, si in acelasi timp deficienta majora a acestui model consta, in principal, in selectarea scenariului testului: factorii de risc luati in considerare trebuie alesi si dimensionati cu o deosebita atentie pentru a obtine o imagine corecta asupra solvabilitatii companiei testate. Natura subiectiva a selectarii acestor ipoteze de lucru, precum si a alegerii tipului de test folosit face ca acest model sa fie inca putin popular.

Sistemele RBC
(Risc - Based Capital)
Sistemul RBC, folosit pe scara larga in Statele Unite, a fost adoptat de NAIC (National Association of Insurance Commissioners), pentru industria asigurarilor de viata si sanatate, cu scopul de a raspunde necesitatii unui standard privind adecvarea capitalului care sa tina seama de totalitatea riscurilor cu care se confrunta fiecare asigurator in activitatea sa: de natura tehnica, investitionala, comerciala, de management etc. Suma ponderata a valorilor adecvate fiecarui risc reprezinta capitalul minim cerut asiguratorului respectiv. Versiuni mai noi ale acestui model sunt utilizate in Canada si Japonia.
Cele mai multe obiectii ridicate de utilizarea acestui model sunt legate de dificultatea si acuratetea calculului, precum si de lipsa de transparenta fata de public pe care acestea o genereaza.

Sistemul celor trei piloni
(solvabilitatea solo)
Utilizat aproape in exclusivitate in tarile europene, acest sistem se bazeaza pe un ansamblu de trei cerinte impuse asiguratorilor: rezerve si active adecvate si marja de solvabilitate minima impusa, calculata cu metoda ratiei fixe. Limitele acestei abordari isi au originea in insasi principala lui calitate, simplitatea. Cele mai multe obiectii mentionate in literatura de specialitate se refera la profilul ingust de risc luat in calcul si la incapacitatea cerintelor de capital formulate de a reflecta cumulul de riscuri specifice fiecarei companii, precum si la raportarea capitalului si/sau rezervelor la volumul total de prime, brut sau net de reasigurare, care nu tine cont de variatia nivelului primelor, ceea ce, in cazul unei piete soft, este in dezavantajul asiguratilor, nivelul protectiei garantate fiind mai redus.
Necontestat, pana in prezent, de autoritatile de supraveghere europene, sistemul necesita totusi o serie de imbunatatiri in scopul armonizarii si validarii reciproce a activitatii de supraveghere din tarile Uniunii Europene.

SOLVENCY II
Dupa adoptarea celei de a treia generatii de Directive ale Comisiei Europene cu privire la solvabilitatea companiilor de asigurari, participantii la Conferinta Institutiilor de Supraveghere din statele membre ale Uniunii Europene, Solvency of insurance undertakings, desfasurata in aprilie 1997, au efectuat o analiza amanuntita a problematicii legate de acest subiect. Concluziile acestei analize, sintetizate intr-un document cunoscut sub numele de Raportul Müller, stau la baza deciziei Comisiei Europene de a revizui cerintele privind solvabilitatea asiguratorilor din tarile UE. Concluziile documentului citat apreciau ca satisfacator sistemul european de supraveghere a solvabilitatii, recomandand totusi efectuarea unor imbunatatiri privind o serie de aspecte, cu precadere in ceea ce priveste abordarea mai sensibila fata de profilul de risc. In intervalul parcurs din 1997 pana in prezent, activitatea depusa de colectivul de lucru constituit pe langa Subcomitetul pentru solvabilitate al Comisiei de Asigurari din cadrul Comisiei Europene a parcurs mai multe etape:
- a fost elaborat un studiu complet asupra Directivelor Europene existente (Solvency I);
- in februarie 2002, pe baza concluziilor desprinse din acest studiu, au fost elaborate si adoptate o serie de amendamente la reglementarile existente privind solvabilitatea;
- s-a trecut la analizarea si elaborarea unui nou set de reglementari (Solvency II).
Crearea pietei unice impune necesitatea crearii unui sistem coerent si fiabil de monitorizare a solvabilitatii operatorilor din pietele de asigurari ale Uniunii Europene. Acest sistem va trebui sa raspunda provocarilor reprezentate de cresterea competitiei, continua integrare a pietelor de capital, dezvoltarea tot mai puternica a conglomeratelor financiare, noile canale de distributie etc. Contextul economic actual, in care interactiunile dintre diversele tipuri de servicii financiare sunt tot mai puternice, iar efectele evenimentelor survenite intr-o piata se transfera cu mare viteza la nivel global reprezinta o motivatie in plus pentru intensificarea eforturilor de a crea un sistem care sa raspunda mai bine cerintelor de coerenta, claritate si transparenta formulate de entitatile cu care asiguratorii interactioneaza.
In elaborarea noului sistem de solvabilitate, primul pas a fost reprezentat de definirea cerintelor carora acesta trebuie sa le raspunda, respectiv:
- sa protejeze beneficiarii, asigurand institutiilor de supraveghere un interval de timp tampon, necesar identificarii si remedierii fenomenelor negative inregistrate in cadrul unei companii;
- sa ofere compatibilitate, transparenta si coerenta, creand astfel un camp de actiune uniform;
- sa stabileasca un set de cerinte privind marja de solvabilitate, in conformitate cu riscurile reale. Metodologia de calcul a marjei de solvabilitate minime trebuie sa permita transmiterea unui semnal corect catre management, fara a incuraja comportamentul imprudent;
- sa evite complicatiile inutile - un sistem simplu, usor de inteles si aplicat, care sa nu genereze costuri de administrare aditionale. Scopul monitorizarii solvabilitatii este acela de a trage un semnal de alarma in faza de debut a manifestarii tendintelor negative, nu de a furniza o garantie infailibila impotriva falimentului;
- sa reflecte corect evolutiile inregistrate in piata;
- sa stabileasca principii, fara sa fie excesiv de restrictiv;
- sa evite, pe cat posibil, generarea unor raportari financiare suplimentare, valorificand informatiile cuprinse in raportarile contabile curente;
- sa evite cerintele de capital excesive care ar conduce la scaderea competitivitatii pietei europene de asigurari.

In general, utilizarea unui sistem de solvabilitate sofisticat asupra unei industrii atat de mari si diverse ca cea a asigurarilor presupune depasirea unor probleme practice substantiale, cu atat mai mult cu cat acesta urmeaza a fi intreprins la nivel international. O schema de lucru care sa acopere diversitatea intregii piete europene va fi, cel mai probabil, constituita dintr-o seama de paliere care sa tina cont de diferitele grade de sofisticare si de variatele dimensiuni si complexitati ale companiilor din tarile membre. O sursa de inspiratie extrem de interesanta este reprezentata de Acordul de la Basel privind normele de adecvare ale capitalului in domeniul bancar. Potrivit concluziilor studiului realizat in luna mai 2002, de KPMG, la solicitarea Comisiei Europene (Study into the methodologies to assess the overall financial position of an insurance undertaking from the perspective of prudential supervision), un model de supraveghere a solvabilitatii asiguratorilor, inspirat din solutiile adoptate de Acordul de la Basel, ar fi constituit din urmatorii 3 piloni:
- resurse financiare - cerinte minime privind capitalul, elaborate pe baza unui profil de risc evaluat in raport direct cu informatiile legate de subscriere, active si pasive cuprinse in raportarile financiare; companiile pot beneficia de oportunitatea elaborarii unui model propriu privind profilul de risc;
- supraveghere - evaluarea sistemului de management al riscului prin controale privind expunerile (inclusiv programul de reasigurare), profilurile de risc elaborate pe plan intern, teste de stres vizand rezervele tehnice si activele, performantele manageriale, neconcordantele intre active si pasive;
- disciplina de piata - obligativitatea comunicarii, in regim de deplina transparenta, a informatiilor care sa permita altor operatori sa evalueze stabilitatea financiara a companiei.

Comisia Europeana a solicitat tuturor entitatilor implicate in domeniul asigurarilor - institutii de supraveghere, asociatii ale asiguratorilor, institutii de audit etc. - sa-si exprime opinia asupra acestei scheme de supraveghere a solvabilitatii urmand ca, pe baza sugestiilor comunicate de acestea, sa se treaca la elaborarea unui proiect de directiva, a carei finalizare va avea loc, probabil, in decursul urmatorilor doi sau trei ani.

Daniela GHETU
Cristina MAGALA

2002 a fost primul an in care societatile de asigurare au fost obligate, conform noilor reglementari, sa raporteze Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor indicatorii de solvabilitate.
Pentru a afla ce dificultati au intampinat societatile de asigurare in realizarea acestui demers, am solicitat liderilor unor cunoscute companii de asigurari sa raspunda la o intrebare pe care am considerat-o edificatoare:
Care sunt principalele obiectii fata de modul in care a decurs prima raportare a indicatorilor de solvabilitate ?

Cristian CONSTANTINESCU
Director General, ALLIANZ-TIRIAC
Marja de solvabilitate este un concept nou pentru industria asigurarilor din Romania. Ea reprezinta valoarea cu care activele nete depasesc obligatiile societatii.
Calculul acestui indicator depinde de volumul raspunderilor asumate in stricta relatie cu programele de reasigurare ale fiecarei societati si, de asemenea, depinde de obligatiile trecute (respectiv, daune deja platite) si de rezervele de dauna, care sunt obligatiile viitoare.
Conform normelor in vigoare, rezervele tehnice trebuie sa fie acoperite prin active, si nu prin totalitatea activelor, ci numai prin o parte din active care sunt luate in considerare in acest scop, conform legii. Aici intervine o diferenta majora fata de normele IAS, constand in faptul ca orice rezerva de catastrofa, care este o rezerva de siguranta si nu reprezinta o obligatie a societatii, nu este luata in calcul, conform normelor IAS, la capitolul obligatii, in timp ce, conform normelor in vigoare la noi in tara, intra in capitolul rezerve tehnice si deci este luata in calcul la totalul rezervelor tehnice. Acest total este comparat cu activele admise.
Problema pe care eu am identificat-o de foarte mult timp, studiind bilanturile diverselor societati care activeaza pe aceasta piata, pleaca de la modul in care sunt evaluate obligatiunile asiguratorilor. Este vorba despre cea mai usoara operatiune pe care o poate face directorul economic al unei companii de asigurare: activele admise sunt reprezentate de o cifra foarte clara si se pot determina foarte usor, problema punandu-se la calculul, teoretic foarte simplu, al rezervelor tehnice. Daca acest calcul arata ca nu avem acoperire decat pentru jumatate sau numai pentru 90% din rezervele tehnice necesare, devine extrem de mare tentatia sa ne jucam cu creionul pe hartie si sa ajustam in minus valoarea rezervelor determinata anterior. In afara de rezervele de prima, care in mod normal sunt rezultatul unui calcul foarte exact, restul rezervelor - fie ca sunt de catastrofa sau de daune - reprezinta rezultatul unor estimari. Atat timp cat discutam de estimari, exista un grad de libertate destul de mare pentru a ajusta cifrele cum credem noi si, din pacate, nu de putine ori, acest lucru se si intampla.

Steluta RACOLTA
Presedinte, ARDAF
Fata de actualul mod de calcul al marjei de solvabilitate - calculata ca diferenta intre anumite categorii de active si obligatii ale societatii -, avem cateva observatii legate de activele care nu se iau in calculul activului net:
- active necorporale - in aceasta categorie se regasesc cheltuielile de constituire, cheltuielile de dezvoltare, concesiuni, brevete si alte drepturi si valori similare, fond comercial, alte imobilizari necorporale. Cu exceptia cheltuielilor de constituire, celelalte categorii nu ar trebui excluse, intrucat reprezinta valori si sunt necesare in desfasurarea activitatii. Daca nu sunt admise integral la valoarea din bilant, ar putea fi stabilita o cota parte din acestea care sa intre in calculul marjei de solvabilitate;
- actiuni necotate - ar trebui excluse numai actiunile detinute la societatile necotate, in lichidare sau reorganizare.

Dumitru Mugurel CERACEANU
Presedinte, ASIBAN
Premiera abordarii solvabilitatii prin prisma celor doi indicatori (n.r. - marja si gradul de solvabilitate) constituie un inceput, un element pozitiv, un pas important in vederea alinierii la acquis-ul comunitar, o informatie importanta pentru asiguratii din Romania si un element de constientizare, in acelasi timp, in optiunea de alegere a unui asigurator. Calculul conform legii a celor doi indicatori, distinct pentru activitatea de asigurari generale si activitatea de asigurari de viata, implica corelatii intre cativa zeci de indicatori specifici domeniului asigurarilor.
Consideram ca, functie de realitatile economice romanesti, se impune o modificare a modului de calcul, o simplificare a lui fara a-i modifica importanta analitica si sintetica. Este binecunoscut faptul ca activitatea unei societati, mai ales in Romania, are drept caracteristica principala si dinamica. Iata de ce, prin faptul ca cei doi indicatori se calculeaza doar la finele anului, prezinta o stare de fapt doar la acel moment. Ei se pot modifica foarte mult (dubla, tripla, injumatati etc.) pentru o societate de asigurare chiar si pe parcursul unui trimestru. Iata de ce consider ca frecventa de raportare anuala trebuie modificata in sensul maririi ei.

Angela TONCESCU
Presedinte, ASIROM
Consider ca metodologia de calcul pentru acest indicator esential este perfectibila si asteptam imbunatatirile ce se impun, conform sugestiilor formulate de societatile de asigurare. Din acest punct de vedere, este necesara si replierea la normele similare ce se aplica in cadrul Uniunii Europene, unde companiile de specialitate sunt insolvabile daca au un grad de solvabilitate mai mic decat 1, si solvabile, daca acesta este mai mare sau egal cu 1. Nu vad de ce in Romania trebuie sa existe in acest sens o departajare pe trepte.

Adrian ALLOTT
Director financiar si actuarial, AVIVA Asigurari de Viata
AVIVA nu are obiectii referitoare la metoda actuala de masurare si raportare a marjei de solvabilitate. Marja de solvabilitate este determinata corespunzator normelor din UE, dar CSA este mai prudenta decat supraveghetorii din Europa de Vest. Consideram ca aceasta atitudine prudentiala este datorata riscurilor cu care se confrunta asiguratorii din Romania.

Romeo JANTEA
Presedinte, BCR Asigurari
Intre obiectiile pe care le avem vizavi de problema pe care o ridica marja de solvabilitate se numara:
- includerea in activul net a activelor corporale la intreaga valoare, fara un coeficient de corectie (diminuare) pentru reducerea de valoare, in situatia in care astfel de active trebuie lichidate in scopul stingerii unor datorii scadente sau in situatia in care, constituind garantii cu activele corporale pentru obtinerea de credite, numai o parte din acestea sunt acceptabile pentru banci si numai la o parte din valoarea contabila;
- renuntarea la evaluarea diferita a riscului de insolvabilitate in functie de situarea gradului de solvabilitate intre 1 si 2 sau peste 2;
- lipsa precizarilor detaliate cu privire la fiecare indicator in parte din cei pe baza carora se calculeaza activul net si marja de solvabilitate minima conform Normei CSA, ceea ce lasa loc la interpretari si moduri de calcul diferite (de exemplu, veniturile inregistrate in avans pot sau nu sa fie incluse la indicatorul D5 - "datorii");
- referitor la art. 3.1 din Ordinul nr. 3102 din 2003 privind modificarea si completarea Normelor privind forma si continutul rapoartelor financiare, puse in aplicare prin Ordinul Presedintelui CSA nr.13 din 2001, in baza caruia asiguratorii sunt obligati, printre altele, ca in termen de 48 de ore sa aduca la cunostinta CSA orice modificare sub 1.5 a gradului de solvabilitate, se nasc mari probleme de aplicare, intrucat, datorita dispersiei teritoriale a sucursalelor si agentiilor societatilor de asigurari, cat si operarii in mod justificat cu intarziere a tuturor tranzactiilor economice, rezulta imposibilitatea incheierii unei balante, respectiv bilant la nivel de societate, pe baza carora sa se poata calcula marja de solvabilitate in timp real.

Guglielmo FRINZI
Director General, GENERALI Asigurari
Nu avem obiectii fata de aceasta prima raportare, pentru ca nu stim daca toate societatile de asigurare au raportat corect.
Neregulile se vor vedea in timp.

Fanel PLOPEANU
Vicepresedinte, OMNIASIG
Consideram ca marja de solvabilitate trebuia calculata pe baza situatiei financiare intocmite pornind de la balanta de verificare finala (dupa IAS 29), nu de la cea intermediara. De asemenea, credem ca ar fi mai bine ca CSA sa faca publice doar societatile insolvabile.

Sorina NICULESCU
Director General Adjunct, SARA MERKUR
Atata vreme cat modul de calcul al solvabilitatii si raportarea cu privire la aceasta sunt conforme cu prevederile unor acte normative si se aplica la fel pentru toti jucatorii din piata, nu cred ca pot exista obiectiuni. Singura observatie pe care as dori sa o fac ar fi aceea ca cifrele respective sa fie date publicitatii numai dupa ce au fost prezentate si confirmate de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, pentru a se evita crearea de confuzie in randul publicului larg sau de nemultumiri in randul asiguratorilor.

Daniel STAN
Director General, UNITA
Procesul firesc de implementare a unor noi concepte si reguli presupune implicare, receptivitate si educare din partea tuturor protagonistilor pietei asigurarilor. A modela piata dupa criterii noi poate sa necesite mai multe incercari pentru a perfectiona sistemul. Toate aceste imbunatatiri trebuie sa se plieze pe un cadru legislativ stabil, pe un mediu economic favorabil dezvoltarii pietei si componentelor ei, pe echidistanta si impartialitatea celor care impun regulile pe piata si plecand de la premisa ca, in interesul suprem al clientului, regulile mai stricte aduc beneficii majore pe termen mai lung.

Legea nr. 76/2003, publicata in Monitorul Oficial nr. 193/6.03.2003, modifica si completeaza o serie de prevederi importante ale Legii nr. 32/2000 privind societatile de asigurare si supravegherea asigurarilor.

Redefinirea unor termeni

    Prin redefinirea termenului de broker de asigurare, a fost eliminata formularea destul de larga alte servicii in legatura cu protectia impotriva riscurilor, limitandu-se activitatea de asistenta acordata de brokeri (pe langa activitatea de negociere si incheiere a contractelor de asigurare si reasigurare), numai la aspecte legate de derularea unor contracte deja incheiate si regularizarea daunelor.
    Definitia notiunii de actionar semnificativ a fost completata avandu-se in vedere o corelare atat cu legislatia concurentei, cat si cu prevederile Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale. Astfel, vechea raportare numai la procentajul (5%) din totalul drepturilor de vot din adunarea generala a actionarilor a fost inlocuita cu o reglementare complexa, vizand forme diverse de control asupra societatii. Este considerata actionar semnificativ persoana fizica sau juridica care, nemijlocit si singura ori prin intermediul sau in legatura cu alte persoane fizice sau juridice, actionand in mod concertat, exercita drepturi aferente unor actiuni care, cumulate, (a) fie ar reprezenta cel putin 5% din capitalul social al societatii de asigurari, (b) fie i-ar conferi cel putin 5% din totalul drepturilor de vot din adunarea generala, sau (c) care dau posibilitatea sa exercite o influenta semnificativa asupra conducerii societatii de asigurare. O atentie deosebita va trebui sa fie acordata cerintei legale mentionata la punctul (c). Prevederile din actele constitutive care ar acorda drepturi speciale la numirea administratorilor, diverse drepturi de veto si altele asemenea pot fi considerate ca intrand in aceasta categorie.
   

Raspunderea membrilor Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor

    Potrivit Legii nr. 76/2003, in perioada mandatului, membrii CSA raspund pentru activitatea lor in mod solidar, cu exceptia situatiei in care au votat impotriva unei hotarari si au consemnat opinia separata in procesul-verbal. Aceasta regula este in concordanta cu prevederile generale ale Legii nr. 31/1990 privind raspunderea membrilor consiliilor de administratie ale societatilor comerciale.
    De asemenea, prin Legea nr. 76/2003 este introdus conceptul de business-judgment rule cu privire la raspunderea membrilor Consiliului si personalului CSA. De sorginte anglo-saxona, acest principiu reprezinta o protectie acordata administratorilor care sunt exonerati de raspundere pentru tranzactii daunatoare sau neprofitabile corporatiei, desi ele au fost aprobate cu buna credinta, diligenta si in exercitarea atributiilor lor. Legea nr. 76/2003 acorda aceeasi protectie membrilor Consiliului si personalului CSA care au actionat cu buna credinta si diligenta in exercitarea atributiilor lor de supraveghere.

Asiguratorii straini

    Legea nr. 32/2000 limita accesul pe piata asigurarilor din Romania al asiguratorilor straini, intrucat la data depunerii la CSA a cererii de autorizare asiguratorul strain trebuia sa faca dovada ca, in tara in care este inregistrat, s-a constituit legal si desfasoara o activitate de asigurare similara cu cea pentru care solicita autorizarea in Romania, de cel putin 5 ani.
    Prin Legea nr. 76/2003, conditia vechimii de 5 ani a fost inlaturata, asiguratorul strain avand doar obligatia de a face dovada ca s-a constituit legal in tara in care este inregistrat.

Recuperarea creantelor de catre CSA

    In vederea facilitarii recuperarii creantelor de la asiguratori de catre CSA, Legea nr. 76/2003 prevede ca actul prin care se constata si se individualizeaza obligatia de plata a unui asigurator, intocmit si emis de catre Comisie, constituie titlu executoriu, in baza caruia Comisia poate declansa procedura silita de recuperare a creantelor sale la data scadentei, fara a mai parcurge procedurile legale de judecata pe fond.
    Informarea asiguratilor

    Noile modificari impun asiguratorilor sa puna la dispozitia asiguratilor sau potentialilor asigurati, inainte de incheierea contractului de asigurare, cel putin urmatoarele informatii:

    - durata contractului;
    - modalitatile de executare, suspendare sau incetare a acestuia;
    - mijloacele si termenele de plata a primelor de asigurare;
    - metodele de calcul si de distributie a rezultatelor financiare;
    - procedurile de solutionare a eventualelor litigii rezultate din executarea contractului;
    - alte informatii necesare protejarii intereselor acestora.

Rezerva de prime

    Legea nr. 32/2000 stabileste in sarcina asiguratorilor, care exercita o activitate de asigurari generale, obligatia de a costitui si de a mentine urmatoarele rezerve tehnice: rezerva de prime, rezerva de daune, rezerva de daune neavizate, rezerva de catastrofa, rezerva pentru riscurile neexpirate, rezerva de egalizare. Daca, potrivit reglementarii initiale, rezerva de prime se calcula lunar prin insumarea cotelor-parti din primele nete subscrise, aferente perioadelor neexpirate ale contractelor de asigurare, astfel incat diferenta dintre volumul primelor nete subscrise si aceasta rezerva trebuia sa reflecte primele nete alocate partii din riscurile expirate la data calcularii, potrivit reglementarii din Legea nr. 76/2003, referirile la primele nete au fost inlocuite cu primele brute.

COMUNICAT DE PRESA

Data: 14 ianuarie 2004 In conformitate cu angajamentele asumate, Comisia de Supraveghere a Asigurarilor are obligatia ca in acest an sa modifice reglementarile privind marja de solvabilitate, astfel incat acestea sa transpuna prevederilor directivelor europene.

La sfarsitul anului trecut, directia de specialitate din cadrul Comisiei a intocmit doua proiecte de norme, care au fost transmise spre consultare asociatiilor profesionale ale asiguratorilor si dezbatute cu reprezentantii companiilor in cadrul unor intalniri organizate la sediul Comisiei, dar care nu preluat integral prevederile comunitare.

Pentru a evita modificarea normelor referitoare la marja de solvabilitate de doua ori in cursul aceluiasi an, Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor a hotarat, in sedinta din data de 13 ianuarie 2004, transmiterea integrala a directivelor privind marja de solvabilitate catre asociatiile profesionale ale asiguratorilor si amanarea luarii unei decizii - decizie care va trebui sa tina seama de calendarul asumat pentru indeplinirea angajamentelor si absorbtia acquis-ului comunitar.

In cadrul intalnirilor avute cu reprezentantii asiguratorilor s-a ridicat problema includerii sau a neincluderii in obligatii a veniturilor inregistrate in avans din asigurarile obligatorii de raspundere civila auto, controverse care vor fi solutionate prin modificarea Legii nr.136/1995 care prevede incheierea acestei asigurari pe baze contractuale.

In ceea ce priveste modificarea normelor referitoare la insolvabilitatea asiguratorului, Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor a hotarat, in cadrul aceleiasi sedinte, mentinerea unui singur prag de raportare a gradului de solvabilitate, respectiv de 1. Astfel, asiguratorul va fi considerat insolvabil in cazul in care gradul de solvabilitate este mai mic decat 1, respectiv solvabil, daca acest grad este egal sau mai mare decat 1.

SERVICIUL RELATII CU PUBLICUL SI MASS-MEDIA
al Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor