Creeaza.com - informatii profesionale despre


Evidentiem nevoile sociale din educatie - Referate profesionale unice
Acasa » afaceri » economie
Moneda EURO ca deviza

Moneda EURO ca deviza




Moneda EURO ca deviza

Crearea Uniunii Monetare Europene a fost un proces istoric lung si dificil care a presupus eforturi intense din partea tarilor membre. Au fost necesare:

- armonizarea politicilor economice;

- unificarea reglementarilor fiscale;

- schimbarea legislatiei in domeniul monetar;

- crearea Sistemului Monetar European si a unitatii de cont europene;

- crearea monedei unice, ca ultima faza.

"Aceasta a impus anumite faze intermediare in procesul de integrare economica si monetara si, legat de aceasta, un transfer de competente de la institutiile nationale catre cele comunitare."[1]



Crearea Bancii Centrale Europene a fost o necesitate de prim ordin, ea fiind garantul stabilitatii monetare - o institutie de lupta impotriva inflatiei. Conditia esentiala a atingerii obiectivului Bancii Centrale Europene o reprezinta independenta fata de puterea politica, conferirea autonomiei indispensabile aplicarii masurilor antiinflationiste necesare, deci lipsa conditionarilor politice si asumarea unor instrumente de actiune adecvate.

Pentru ca tarile membre ale Comunitatii sa poata crea o Uniune Economica si Monetara viabila s-au facut eforturi extraordinare deoarece, din punctul de vedere al inflatiei, la inceput, existau trei grupe de tari:

- Grecia si Portugalia aveau indici ai inflatiei cu niveluri galopante;

- Germania, Danemarca, Olanda, Belgia, Franta, Luxembourg si Irlanda aveau indici ai inflatiei intre 2-4% ;

- Spania, Italia si Marea Britanie aveau indici ai inflatiei intre 6-10%.

In consecinta, s-au adoptat politici monetare antiinflationiste de corelare a ofertei de bani cu cresterea potentialului productiv sau eliminarea deficitelor bugetare de tip conjunctural, paralel cu aplicarea unor politici microeconomice de liberalizare, dereglementare statala si privatizare care au avut drept consecinta formarea unor piete mai flexibile.

In fata dezideratului asumat de creare a Uniunii Monetare Eoropene, opiniile s-au cristalizat in doua scoli de gandire economica:

a) asa-numitele tari economiste (Germania si Olanda) considerau ca armonizarea politicilor nationale reprezinta o preferinta pentru o mai buna coordonare monetara ceea ce ar insemna ca statele membre cu importante active in balanta de plati s-ar fi vazut fortate sa finanteze tarile cu deficite;

b) grupul de tari monetariste (Belgia, Franta, Luxembourg) sustineau ca programul de integrare monetara trebuia sa impuna suficienta presiune asupra guvernelor pentru a coordona politicile lor economice.

In septembrie 1974 s-a facut un pas inainte. Ministrul francez al finantelor, Fourcade, a propus un plan de flotare in comun, precum si reguli de interventie concertata pe pietele de devize.

Obiectivul prioritar al Sistemului Monetar European a constat in "stabilizarea diferitelor cursuri de schimb dintre monédele participante, cu scopul de a garanta o corecta functionare a Pietei Comune, asigurand o zona geografica de stabilitate monetara printr-o convergenta a politicii statelor membre."[2] Principalele elemente caracteristice au fost:

- introducerea ECU (o unitate monetara de cont constituita din cantitati fixe ale tuturor monedelor comunitare) ;

- crearea Fondului European de Cooperare Monetara (ce instrumenta diferite operatiuni de finantare pe termen scurt si mediu, legate de stabilitatea cursurilor de schimb);

- introducerea mecanismului cursurilor de schimb si a regulilor de interventie aferente acestuia.

ECU (European Currency Unit) a fost definit ca un cos sau o grupare de monede ce reprezentau unitatea de cont a tuturor efectelor Sistemului Monetar European. La acest cos participau toate monédele din CEE, indiferent daca faceau sau nu parte din mecanismul de stabilizare a schimburilor si aveau ponderi diferite stabilite in functie de puterea economiilor respectivelor tari (marca germana, francul francés, lira sterlina, lira italiana, florinul holandés, francul belgian, peseta spaniola, coroana daneza, lira irlandés, drama greceasca, escudo portughez, francul luxembourghez).

In decembrie 1991 Consiliul European a stabilit la intalnirea de la Maastricht:

- acordul pentru trecerea la etapa a treia (moneda unica) in 1996 daca o majoritate de tari indeplinesc conditiile de convergenta sau in 1999 pentru un grup de tari;

- crearea unui Institut Monetar European in faza a doua;

- crearea Bancii Centrale Europene inaintea etapei a treia.

Criteriile de convergenta stabilite prin Tratatul de la Maastricht sunt[3]:

a) Realizarea unui grad ridicat de stabilitate a preturilor; inflatia (evaluata pe baza evolutiei preturilor bunurilor de consum) atinsa intr.-un stat membru, intr-o perioada de un an inaintea examinarii situatiei sale, sa nu depaseasca cu mai mult de 1,5% pe aceea a celor trei tari membre care vor avea cele mai bune resúltate in materie de stabilitate a preturilor;

b) Caracterul suportabil al situatiei finantelor publice; respectarea acestui criteriu este apreciata pornind de la doua valori de referinta: deficitul public prevazut sau efectiv nu trebuie sa fie mai mare de 3% din PIB al respectivei tari; datoria publica sa nu fie mai mare de 60% din PIB;



c) Respectarea marjelor de fluctuatie prevazute prin mecanismul ratelor de schimb al SME cel putin timp de doi ani, fara devalorizarea monedei in raport cu aceea a unui alt stat membru;

d) Caracterul durabil al convergentei atinse de catre respectiva tara membra in conditiile participarii sale la mecanismul cursurilor de schimb ale SME, reflectate prin nivelurile ratei dobanzii pe termen lung; in practica, o tara este considerata ca indeplineste acest criteriu atunci cand in anul precedent examinarii situatiei sale, rata nominala a dobanzii pe termen lung nu depaseste cu mai mult de 2% media ratelor dobanzii din cele trei tari membre cu cele mai bune resúltate in materie de stabilitate a preturilor.

Euro - deviza lichida pe piata monetara internationala

Introducerea monedei euro la inceputul anului 1999 reprezinta un punct de cotitura deoarece ea marcheaza trecerea de la sistemul cursurilor de schimb fixe, sprijinite de conferinta de la Bretton Woods, la regimul ratelor de schimb flotante, pe de o parte, si provocarea dolarului ca lider al Sistemului Monetar International, in locul lirei sterline dominanta, imediat dupa terminarea Primului Razboi Mondial, pe de alta parte.

Robert Mundell, laureat al premiului Nobel pentru economie pentru analizele asupra politicii monetare si fiscale in conditii diferite de cursuri valutare si a zonelor monetare optime a formulat problema daca Sistemul Monetar International va fi mai mult sau mai putin instabil daca se dovedeste faptul ca euro va provoca dolarul in sistem.

Stabilitatea monetara are cel putin trei semnificatii:

a) statutul sau calitatea de a fi stabil ori fix;

b) rezistenta la schimbare ori permanenta;

c) tendinta spre o pozitie de echilibru internationala dupa o schimbare initiala.

Mundell confera celor trei semnificatii relevanta monedei euro daca:

a) Variabilele economice, sa zicem cursurile de schimb, vor fluctua mai mult sau mai putin ca rezultat al introducerii euro;

b) Va crea euro o noua configuratie a suprafetei monetare, care va dura, sa zicem, cateva decenii in secolul al XXI-lea?

c) Va ataca euro conditiile convergente ale dinamicii cursurilor de schimb: se va transforma un sistem stabil in unul instabil, ori se va crea o instabilitate a sistemului existent

O moneda este internationala atunci cand este folosita in afara zonei in care este legala sau cand fractiile si multiplii ei sunt limitate in alta parte.

Mundell considera necesara impartirea impactului lichiditatii in sase factori diferiti, si anume:

a) Efectul eficientei euro

Cand monedele UE-11 ori UE-15 vor fi inlocuite de euro, va rezulta un efect al lichiditatii de tipul unul pentru toti care va fi neprevazut, generand o crestere asemanatoare in oferta de bani europeni, cu efecte inflationiste proportionale pentru ca lichiditatea monedei unice este mai mare decat lichiditatea unora din monedele nationale. Daca 500 de miliarde de euro in moneda nationala vor fi inlocuite de 500 de miliarde de euro, lichiditatea europeana va creste ca si cum acolo s-a produs o crestere brusca in oferta europeana de bani.

Lichiditatea este masurata prin usurinta cu care un bun poate fi transformat in bani fara pierderi. Importanta efectului lichiditatii se poate evidentia comparand gradul de securitate din Europa cu cel din SUA si Japonia, aceste doua tari detinand cea mai mare piata a obligatiunilor din lume. Obligatiunile - guvernamentale si publice - restante din reteaua celor trei mari piete, luand in considerare UE-!5 ca o entitate, au ajuns, in 1995, la 40.000 de miliarde de dolari din care: 12.500 UE-15; 27.500 SUA si Japonia impreuna. Lichiditatea datoriei UE-15 va fi rezolvata prin adoptarea unei singure monede.

b) Nivelul multiplicatorului banilor

Noul multiplicator al banilor va fi oferta de bani a UE-15 divizata de oferta totala de euro, cu o ajustare a proportiei monetare detinute in afara bancilor. Principala problema o reprezinta crearea suplinitorilor euro deoarece prin inlocuirea monedelor nationale prin transferurile de euro de la Banca Centrala Europeana la fiecare tara in parte, acestea sunt stimulate sa-si minimizeze cererea de euro, desi acest fapt este slabit prin redistribuirea profiturilor lor la bancile centrale nationale.

Dar, daca una sau mai multe banci centrale nationale creeaza facilitati de ultima sursa de imprumut, ceea ce impiedica bancile sa depoziteze euro este tocmai reglementarea prin care veniturile lor banesti sunt destinate contului general si apoi alocate bancilor centrale nationale in proportia participarii lor la Banca Centrala Europeana. Mai raman inca in discutie oportunitatile pentru sectorul privat sau ca o echipa guvernamentala sa indeplineasca functiile pe care le-au avut mai inainte bancile centrale nationale.

Coeficientul rezervei ban pe ban in tarile UE si, reciproc, multiplicatorul banilor, a scazut de la inceputul anilor '90 pentru UE-11 de 39,5 si pentru UE-15 de 31,7 la 31,5 si, respectiv la 25,8 in 1996. In contrast, coeficientul SUA a fost in 1996 de 38,4.



Declinul acestor coeficienti si cresterea multiplicatorului banilor se pot accentua o data cu introducerea euro deoarece agregatul multiplicator difera de la tara la tara.

Uniunea Europeana este astazi o colectie de sisteme monetare nationale cu caracteristici diferite reflectate in structura nationala prin raportul dintre rezerva de bani si masa monetara in sens larg ().

c) Rezervele suplimentare rezultate din fondul comun

Centralizarea rezervelor nationale are efect asupra lichiditatii. Rezervele sunt de trei categorii:

- valuta straina detinuta de in monedele Uniunii Europene, ECU, rezervele FMI si DST;

- valutele straine detinute in monedele non-europene;

- aurul.

Prima categorie de bunuri poate fi detinuta si rezolvata de Banca Centrala Europeana prin dobandirea unei valori echivalente de peste 50 de miliarde de euro, contributia fiecarei tari membre fiind fixata in raport cu partile detinute la capitalul Bancii Centrale Europene. Motivele pentru care nevoia de rezerve in Europa va fi mai mica sunt urmatoarele:

- prin constituirea Uniunii Monetare Europene, deficitele inter-unionale si surplusurile vor fi mai reduse, cererea de rezerve, pentru uniune fiind, in totalitate, mult mai mica decat nevoile de rezerva pentru tarile considerate individual;

- pe termen lung, cererea de rezerve de valute straine va scadea sever odata ce euro va fi lansat cu succes. Euro va fi o rezerva monetara optionala pentru multe tari. Rezervele monetare au o nevoie mult mai mica de astfel de moneda, mai ales atunci cand exista incredere in politica monetara, deoarece moneda lor este lichida la nivel international.

d) Implicarea privilegiului exorbitant al euro de a deveni rezerva monetara

Deoarece euro va deveni o moneda internationala, des folosita, rezervele de valute straine nu vor fi excesive, dand UE privilegiul exorbitant de a avea un deficit fara lacrimi.

e) Cererea externa de euro

Valorile mondiale ale PIB sunt dintotdeauna subiectul erorii cauzat de masurarea imperfecta si instabilitatea cursurilor de schimb. Daca Mundell presupune ca PIB nominal va creste peste urmatorii 10 ani cu 6% pe an, atunci PIB se va dubla in 12 ani, intre 1998 si 2010, proportional intre SUA, Uniunea Europeana si restul lumii. Contul curent extern al Europei va deveni deficitar, iar cel al SUA, excedentar. Efectul privilegiului exorbitant inseamna o crestere a puterii si, totodata o tentatie daca nu se respecta o disciplina fiscala.

f) Trecerea de la dolar la euro

Pericolul principal il reprezinta aprecierea probabila a dolarului. In ipoteza ca echilibrul in dezvoltarea statului va necesita o cerere aproximativ egala de euro si de dolar din partea bancilor centrale pana in anul 2010, cea mai buna solutie o reprezinta cresterea constanta a detinerilor de euro. Increderea in euro va determina multe tari sa schimbe euro pe dolar, mentinand schimbari majore in cursul euro-dolar. Perspectiva previzibila definita ca diversificare este slabirea dolarului si masive schimbari ale tipului definit la sfarsitul anilor '70.



Ion Ignat, Uniunea Europeana. De la Piata Comuna la moneda unica, Editura Economica, Bucuresti,  2002, p. 89.

Boixando s R., EL ECU el sistema monetario europea, Ediciones Gestion, 2000 SA, Barcelona, 1991, p. 19.

Idem, p. 230-231.

Alexandru Tasnadi si Claudiu Doltu,   Robert A. Mundell si zonele monetare optime, Editura ASE, Bucuresti, 2000, p. 64-90.







Politica de confidentialitate







creeaza logo.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.