NOTIUNEA SI OBIECTUL DREPTULUI COMERCIAL MARITIM
in definirea notiunii de Drept Comercial Maritim numerosi autori si sustinatori ai doctrinei pornesc de la dispozitiile art. 3 pct. 16 din Codul Comercial Roman care atribuie caracterul de fapta de comert oricarei activitati legata de 'Expeditiunile maritime, inchirierea de vase, imprumuturile maritime si toate contractele privitoare la comertul de mare si la navigatiuni'. Acestia argumenteaza totodata caracterul specific dreptului maritim al faptelor de comert sub guvernarea 'legii comerciale' oricarei activitati de domeniul dreptului comercial prevazute de pct. 16 al art. 3 din Codul comercial evocat in randurile de mai sus.
Toti autorii de doctrina Dreptului maritim, ca de altfel si practicienii confirmati in mod statornic si de jurisprudenta, au afirmat si sustin definirea notiunii de Drept maritim cu ramura sa comerciala ca si obiectul si natura juridica a acestuia pe temeiul consacrarii institutiilor juridice de drept maritim de catre Cartea a Il-a - Despre comertul maritim si despre navigatie, respectiv prin articolele 490 la 694, Cod Comercial Roman1.
Se remarca astfel faptul ca Dreptul comercial maritim preia aspectul de comercialitate al principiilor si institutiilor sale juridice din sfera reglementarilor Dreptului comercial ca un subsistem al sistemului dreptului privat, la care adauga aspectele apartinatoare subsistemului comercial al sistemului Dreptului maritim in ansamblul si complexitatea sa de integrare a unor institutii juridice de domeniul atat dreptului public cat si dreptului privat, astfel cum rezulta din una din numeroasele definitii ale notiunii de "Drept maritim'.
O definitie a notiunii Dreptului maritim la care ne raliem, este astfel formulata: "Dreptul maritim reglementeaza raporturile juridice de drept international public, de drept international privat, de drept financiar, de drept civil, de drept comercial, de drept penal, de drept administrativ, de dreptul muncii etc., care se realizeaza, adica se nasc, se modifica sau se sting in activitatea omeneasca ce se desfasoara pe mare si in porturi2.
Din definitie rezulta cu claritate natura juridica a dreptului maritim ca o ramura de drept distincta, de sine statatoare si autonoma pe care i-o confera faptul ca aceasta - Dreptul maritim, reglementeaza raporturile juridice in diversitatea lor care se stabilesc numai si numai in activitatea omeneasca pe mare si in porturi, activitate de o speciala distinctie ca urmare a mediului si conditiilor in care se desfasoara.
in acelasi timp definitia indica si raporturile de stransa conexiune ale Dreptului maritim cu numeroase ramuri - subsisteme ale dreptului precum: Dreptului international public, Dreptul international privat, Dreptul administrativ, Dreptul civil, Dreptul comercial, Dreptul comertului international, Dreptul financiar, Dreptul muncii, Dreptul penal, Dreptul procesual penal si Dreptul procesual civil ale caror norme juridice sunt asimilate de Dreptul maritim, in orice imprejurare in care raportul juridic se stabileste in activitatea umana desfasurata pe mare sau in porturi.
Realizarea in mod logic, firesc a acestor conexiuni nu este insa de natura a aduce vreo atingere autonomiei Dreptului maritim, autonomie pe care, dimpotriva, o confera si accentueaza. Dintr-o conexiune aparte insa, nu numai sub aspectul abordarii cu caracter interdisciplinar, Dreptul comercial in sensul sau generic preia - isi insuseste principii si institutii juridice din domeniul Dreptului maritim pe care le adapteaza propriului sau sistem, astfel cum au demonstrat prin argumentele lor cei mai autorizati si reputati autori de doctrina, la opiniile carora ne raliem.
Astfel, pe aceasta baza doctrinara in argumentarea si sustinerea principiilor si institutiilor juridice consacrate prin dispozitii exprese ale Codului comercial roman (evocate in randurile de mai sus), cod care are la origine Codul comercial francez prin intermediul de model al Codului comercial italian, a fost delimitat si consacrat obiectul Dreptului comercial maritim ca o ramura de drept distincta careia in cadrul sistemului atotcuprinzator al dreptului pozitiv i se atribuie atat pe plan national cat si, in special pe planul codificarii uniforme si universale in sistemul international al dreptului. Acest fapt a facut posibila determinarea unor izvoare proprii ale Dreptului comercial maritim.
