Creeaza.com - informatii profesionale despre


Cunostinta va deschide lumea intelepciunii - Referate profesionale unice
Acasa » didactica » carti
Legenda valaha al. mitru - la conacul boierului flor

Legenda valaha al. mitru - la conacul boierului flor




LEGENDA VALAHA AL. MITRU - LA CONACUL BOIERULUI FLOR

Baiatul auzi pasul grabit al lui Tit scrasnind pe prundis si pricepu numaidecat ca trebuie sa se fi intamplat ceva.

- Ia‑o tu pe‑acolo, o indemna pe fata, aratandu‑i o alee ce se pierdea printre doua randuri de tufe neinflorite de trandafir.

Se stia vinovat. Intreaga noapte avusese simtamantul acesta.

Ieri de dimineata, cand venise impreuna cu Tit, Bucur, Mihailo, ursul, caii si lada cu papusi, la conacul lui Flor, Voiena sta la fereastra, in camasa, somnoroasa, uitandu‑se pe dupa perdele la ei.

Baiatul ii vazuse ochii, si chiar asa, de la departare, i se parusera nespus de frumosi.

Tot de dimineata avusese loc slujba in bisericuta conacului. Preasfintitul egumen Sisoe de la manastirea Dealului, cu un intreg sobor de preoti si calugari, il binecuvantasera pe batranul boier Flor de ziua lui, urandu‑i sanatate si viata lunga. Si se incepuse ospatul.

Mesele, pentru ca vremea se incalzise, fusesera intinse intre copacii din ograda.



Rauri de sange cursesera din beregatile taiate ale purceilor, viteilor, gastelor, ratelor si gainilor, mieilor si iezilor sacrificati pentru masa de Florii. Un munte de pesti, care ar fi putut satura cateva sate vreme de o luna, se gatisera la bucatarii. Saci pantecosi cu faina, butoiase cu miere, alune, nuci, stafide, rahat si alte nenumarate bunatati fusesera scoase din magazii de camarasii grijulii si incredintate bucatarilor si bucatareselor robi. Vinul astepta in butoaie - licarind rosu, rubiniu, roz sau alb - semnul mai‑marelui chelarilor, ca sa fie turnat in cani de argint, pentru boierii cei mari - de lut, pentru cei mici.

In timpul mesei cantasera lautarii si, dupa ce boierii si jupanitele incepura sa se inveseleasca, fura chemati si prietenii nostri, cu papusile, caii si ursul lor.

Papusile le starnira mesenilor o noua si nemarginita uimire. Nu puteau sa priceapa cum niste bucatele neinsufletite de lemn puteau prinde viata. Unii chiar il banuira pe Tit ca este in intelegere cu dracul sau face vrajitorii. «Povestea» pe care o jucau avea ca erou pe un taran sarac, nazdravan. Taranul se apropia de taraba unui crasmar, care frigea intr‑o tepuse o pasare. Dupa ce isi trecea incet o bucata de paine prin fumul fripturii, nazdravanul o manca plin de pofta. Crasmarul se repezea la sarac sa‑i plateasca fumul, zicand ca i‑a luat gustul fripturii. Atunci hatrul scotea un ban de arama, il lovea de taraba si raspundea:

- Tu m‑ai hranit cu fumul fripturii, eu te platesc cu sunetul banului.

Isi lua banul si pleca. Iar boierii se tavaleau de ras.

Dupa ce mai «jucara» si alte intamplari cu haz, papusile fura inlocuite de urs, care stia sa imite pe un boier din divan, pe un calugar in strana, sa se imbrace ca o femeie, sa faca fel de fel de giumbuslucuri, sa salte in hora si sa sufle in fluier. Iarasi se mirara boierii de un asemenea animal, altminteri fioros, din padure, si cu toate astea atat de imblanzit si intelegand romaneste ca un valah.

«Reprezentatia» se incheie cu exercitiile de calarie ale celor trei baieti.

De cand se intorsesera in tara si cat tinuse targul de langa Valea Voievozilor, pana ieri, baietii, sub privegherea lui Tit, isi folosisera timpul liber facand necontenit exercitii, care aveau sa le prinda bine, nu numai ca sa‑si castige painea, ci si in alte imprejurari.

Ienicerii erau pedestri. Baietii isi mai pierdusera in acesti trei ani din usurinta atat de trebuitoare unui bun calaret. Dar, incetul cu incetul, aceasta le revenea. Cu forta pe care le‑o adusese atat cresterea in varsta, cat si viata aspra dusa in tabara ienicereasca, ajunsera in curand sa faca niste acrobatii de o mare siguranta si maiestrie.

Baietii se facusera, de cand sosisera la Targoviste, mai chipesi decat inainte. Aerul patriei - daca ne gandim la Baiat si la Bucur - sau cel putin al libertatii, ca sa vorbim de Mihailo, de cand izbutisera sa lepede nesuferita haina ienicereasca, le pria.

Pe deasupra, Tit le facuse rost de trei costume grozave, pierdute la zaruri de niste calareti nemti si ajunse in stapanirea unui negutator din Targoviste.

Costumele, reparate de Tit, care se pricepea si la cusut, aratau destul de bine, cu pantalonii stransi pe picior, doua camasi rosii si una verde, si veste de piele, prinse in sireturi deasupra. Ca incaltaminte, purtau cizme usoare si moi, cu tocul putin inalt, care ii faceau sa paseasca sprinteni.

Iar in ce‑l priveste pe Baiat, prin tinuta si nobletea miscarilor ii intrecea pe totii fiii de boieri care luau parte la ospatul lui Flor.

Cel putin Voiena nu‑si mai putuse lua ochii de la el, de cum il vazuse saltandu‑se, printr‑o miscare usoara, pe cal.

- Parca ar fi un print, si nicidecum un tanar de balci, spunea incet prietenelor sale.

- Intr‑adevar, este deosebit de chipes si mandru, recunosteau fetele, razand.

Baiatul, parca simtind ca se vorbea de el, isi intoarse capul spre tinerele fete, tocmai pe cand executa un dublu salt si ramanea intr‑o mana, cu picioarele in sus, dus in galop de Negru.

Privirea i se intalni numai pentru o clipa cu aceea a Voienei. Insa si atata fu de ajuns ca sa‑si dea seama ca ochii galesi ce catau spre el erau ai fetei care fusese de dimineata la fereastra de deasupra pridvorului.

Fata ei alba, cu buzele sangerii - de un sangeriu natural, nu ca al altor fete, a caror roseata este dobandita din cutia de suliman - umbrita de o coama de par castaniu, care‑i cadea usor pe frunte, inchipuind un fel de bolta, parea toata un strigat.

Ochii verzi ai fetei il atinteau. O tulburare il cuprinse. De altfel, nu numai el era uimit de frumusetea Voienei. Toti tinerii boieri, invitatii lui Flor, o sorbeau din priviri si, dupa terminarea mesei de pranz, fiecare incerca sa i se afle cat mai in preajma, sa‑i vorbeasca si sa danteze cu ea.

Dar Voiena facea ce facea si se intorcea catre Baiat, aruncandu‑i ochiade pline de intelesuri.

Alintata si dornica de petrecere cum era - plangandu‑se ca nu sunt la ospat destui tineri boieri - starui fata de mama ei, batrana sotie a lui Flor, sa‑i ingaduie Baiatului sa ia parte la jocurile puse la cale de fete.

Cuvantul hotarator fusese acela ca le trebuia si un baiat de care fetele sa poata rade in voie.

Tinerii boieri incercara, la inceput, sa se impotriveasca dorintei fiicei mai mici a lui Flor, de a‑l amesteca pe Baiat intre ei. Pana la urma insa nu avura ce face si se invoira, pentru ca Voiena zicea ca altfel ea nu mai intra in joc.

Se pare ca totusi, la curtile boieresti din Valahia secolului al cincisprezecelea, fetele se bucurau de o libertate mai mare decat in alte parti ale Europei. Luau parte la unele jocuri destul de indraznete, ca bunaoara: «Sultan‑sultan», pus la cale de tineri si cu acest prilej, la staruinta Voienei.



Un tanar infasurat la ochi - cum se leaga copiii la «baba‑oarba» - primea un sal, o basmaluta, o agrafa sau altceva de la una din fete. Daca tanarul cu ochii legati o ghicea pe acea fata, avea dreptul, in rasetele celor de fata, sa fie sarutat de ea.

Venind randul Baiatului sa fie «sultan», Voiena isi dete naframa. Dar cu toate ca incerca de cateva ori sa‑i stea in cale, nu izbuti sa faca in asa fel incat sa fie prinsa. Celelalte fete il tot inghionteau si‑l incurcau.

Unei alte fete, care ii dete pe urma Baiatului basmaluta, ii pica norocul acesta. Fata, o sireata oachesa, verisoara buna a Voienei, i se aseza in drum in asa chip, incat Baiatul o apuca in brate. Fu silita - ceea ce ei ii facu o deosebita placere, desi de ochii lumii, precum i se cuvenea unei fete de mare boier, facea pe rusinoasa si se codea - sa il sarute pe obraz.

Baiatul rase cu pofta, insa Voiena se impurpura de necaz. Si cu toate ca ceilalti, care abia se incalzisera, ar fi dorit sa continue jocul, ea - fiindca nu mai avea dreptul, potrivit regulilor lui «Sultan‑sultan», sa‑si dea inca o data naframa - spuse ca s‑a saturat, e obosita, si mai bine sa le cante Baiatul. El le canta din fluier, din lauta si din gura o multime de cantece romanesti, bulgaresti, sarbesti si turcesti.

Cantecul care le placu tuturor cel mai mult fu «Peste plaiul romanesc», in el era vorba de o frumoasa fata rapita de tatari. Cei mai voinici feciori din tara, in frunte cu fiul lui Mircea cel Batran, Mihail - care apare zugravit in tabloul votiv de la Cozia, ctitoria viteazului voievod - plecau in tinuturile tataresti. Ii gaseau pe rapitori si, dupa ce ii pedepseau, se intorceau cu fata. Si ea se marita cu fiul de voievod.

Fara sa vrea, ca intotdeauna cand rostea cuvintele cantecului, Baiatul se gandi la Roxana, si in glasul lui puse atata foc, ca numerosi ascultatori lacramara.

De data asta, Baiatul canta mai cu patima decat oricand, numai ca imaginea din ce in ce mai palida, mai departata si mai tulbure, a nefericitei lui tovarase de joaca din copilarie, era parca in unele clipe inlocuita cu aceea a Voienei, fata vie si ispititoare de langa el.

Pentru ca se facuse seara, boierii - al caror gust de petrecere, in loc sa se ostoiasca, se intetea - isi stransera pe ei giubelele; apoi, facandu‑se tot mai racoare, hotarara sa‑si stramute cheful in sala de ospete a conacului.

Jupanesele si jupanitele plecara sa se culce, la indemnul si in rasetele barbatilor, dornici sa inceapa, abia de la acel ceas inainte, adevaratul chef. Prietenii nostri primira ingaduinta sa se odihneasca. Fura adusi din nou lautarii, si, pe o usa din fund, tasnira, intr‑un dans vioi, saltaret, pe sunete de zurgalai si tambure, douasprezece roabe tinere, tiganci, cu cercei mari de arama in urechi, cu fuste rosii, crete si bluze viu colorate, larg rascroite la piept. Si, in lumina orbitoare a facliilor, sprijinite in pereti prin niste maini de fier, lucrate, dupa modelul apusean, de mesterii din Campulung, si a lumanarilor groase, albe sau verzi, parfumate, aprinse in sfesnicele de alama, de pe mese, petrecerea reincepu salbatica si dezmatata.

Nu trecu insa mult, dupa ce jupanesele si jupanitele se dusesera la culcare, si Voiena se scula din pat, isi puse pe ea rochia, un sal gros de lana, si cobori in gradina.

Inainte de a pleca in odaia ei, se apropiase de Baiat si ii soptise sa o astepte langa un anume trunchi scurt si gros de copac, de pe malul Dambovitei - care in acel loc strabatea intinsele livezi si gradini ale boierului Flor.

«Sa ma duc? Sa nu ma duc?» se intreba baiatul.

Bucur il cam luase peste picior:

- Ti‑a cazut la inima fata boierului?.

- Du‑te, ingadui Tit, dupa ce ii auzise sosotind. Poate izbutesti sa afli de la ea ceva despre gandurile lui Flor fata de maria sa Vlad. Dar cauta sa te intorci repede.

Baiatul plecase pe malul Dambovitei, se razimase de trunchiul gros de copac, sub lumina alba a lunii, si o asteptase pe fata. Ea venise, chicotind, il luase indrazneata de mana si il chemase sa se plimbe impreuna pe malul raului.

Ierburile raspandeau o aroma amara si umeda. Dambovita clipocea tainic. Licuricii dantuiau. Baiatul pasea ca ametit. Obrazul fetei era tot mai aproape - si nici nu‑si dadu seama daca‑i aievea sau viseaza cand se apleca sa o sarute.

«O iubesc oare?» se intreba Baiatul, in timp ce fata isi lipea, sagalnic, fruntea de umarul lui. Dar gandul i se intorcea la Roxana. Desi pe Roxana o indragise cu totul altfel si, chiar intr‑o imprejurare asemanatoare - isi spunea el - nu ar fi cutezat s‑o sarute, cum facuse cu Voiena.

«O fi doar un joc pentru ea? se mai gandi Baiatul, neindraznind s‑o priveasca, sa citeasca in ochii Voienei. Ce pot fi eu altceva pentru fiica marelui boier Flor decat un mijloc de a‑si petrece timpul intr‑un chip mai neobisnuit? Si totusi.»

Se uita spre conac. Casa boierului Flor se zarea printre copaci, cuprinsa parca de un incendiu, in valvataile facliilor. Boierii petreceau, si glasurile si rasetele roabelor tiganci rasunau ascutit.

Isi aduse aminte ca Tit il sfatuise sa afle de la Voiena unele ganduri ale boierului Flor, dar ori de cate ori incerca s‑o intrebe pe fata cate ceva, ea schimba vorba.

Uneori ii raspundea cam de sus, si asta il durea. Dar din nou Voiena se apropia de umarul lui, alintandu‑se ca un copil, si surasul ei senin i‑o facea si mai draga, tulburandu‑i toate gandurile.

Rasera si glumira. Si cu toate ca se lasa tot mai frig, timpul trecu usor si zorile se ivira.



Si iata‑l pe Tit venind. Fata fugise, lasand sa se mai vada printre tufe, pentru cea din urma oara, pieptanatura inalta si lucioasa, salul gros si fustele albe, impodobite cu horbote, falfaind ca niste aripi de pasare.

- A fost vorba ca te intorci curand, glasui Tit. Doar nu pentru o fusta, fie ea si alba ca a Voienei, am venit aici!.

Niciodata inca nu ii vorbise papusarul atat de aspru. De ieri si pana azi ii crescuse pe fata o barba tepoasa si carunta, care ii dadea un aer mohorat.

- Iarta‑ma, Tit, ingaima Baiatul. S‑a intamplat ceva rau?

- S‑au intamplat lucruri ingrozitoare. Stiam ca boierul Flor e dusmanul mariei sale Vlad, dar am aflat ca este si cel mai mare dintre ticalosi.

Baiatul vru sa spuna ceva. Mai privi o data pe urmele Voienei, dar ea pierise in conac. Inghiti in sec si tacu.

- De unde stii? intreba intr‑un tarziu.

- Avem dovezi de netagaduit, glasui Tit. De altfel, tie ti‑au spus cate ceva despre el insusi domnitorul si logofatul Lazar.

Baiatul dadu din cap. Asa era. Din partea logofatului primise insarcinarea sa fie cu ochii in patru si sa‑l vesteasca pe comandantul Xalom de orice miscare care ar fi dat de banuit in timpul petrecerii. Dar el plecase la plimbare cu fata boierului, pe malul Dambovitei, si nu mai avusese nici o grija. Pe sira spinarii simti un fior rece. De asta venisera de la Nicopole? Daca, din pricina purtarii lui, maria sa Vlad va avea de suferit? Desigur, Voiena nu putea fi facuta raspunzatoare de uneltirile tatalui sau. Insa el isi calcase indatorirea. Nu se purtase cum se cuvine.

Pe urma, Tit ii povesti cum sarbul Mihailo prinsese de veste ca, in timpul noptii, venise pe ascuns, la conac, un calugar. Calugarul fusese primit de egumenul Sisoe, care statuse cu el, pe indelete, de vorba, intr‑o incapere din catul de sus. Trimisese apoi sa‑l cheme pe boierul Flor. Boierul se urcase, clatinandu‑se si calcand greu pe scari. Nu statuse mult si se intorsese triumfator, impreuna cu Sisoe. Ii daduse afara pe lautari si pe fetele tiganci roabe, cu care benchetuisera si, ramanand numai cu oaspetii, le strigase:

- Boieri dumneavoastra, l‑am vazut chiar adineauri pe mult‑asteptatul sol al mariei sale Radu cel Frumos.

La auzul numelui fratelui lui Vlad, cel care statea la Stambul, facand jocul turcilor si asteptand de la ei scaunul domnesc, boierii izbucnisera in urale.

- Traiasca maria sa Radu! De la el va veni scaparea chinului boieresc, atat de oropsit in Valahia de tiranul Draculea. Cand vine?. Unde se afla acum?.

Se iscase un asemenea zgomot, incat boierul Flor fusese nevoit sa insface cupa grea de peste trei ocale de argint, cu care bause inainte, si sa o loveasca de masa, ca sa se faca liniste.

- Maria sa Radu va veni negresit si ne va face dreptate, tunase el, dar pana in acea clipa, care nu va intarzia, trebuie sa piara Vlad.

- Sa piara Vlad. in teapa. in streang. urlau boierii care mai de care, rosii la obraz si cu ochii scosi din orbite de furie, izbind cu cupele de argint si cu pumnii in mese, si cu picioarele in lespezile de piatra ale salii. O sa‑i venim de hac.

- Stiti, urmase Flor, intinzandu‑si bratele lungi si osoase catre meseni, ca de cateva zile a sosit la Targoviste diacul Catavolinos, din partea inaltimii sale sultanul.

- Traiasca inaltimea sa sultanul. mormaira cativa, neconvinsi.

- Catavolinos i‑a cerut lui Vlad tributul marit de la trei la zece mii de galbeni si ramas neplatit, ca si cei cinci sute de copii pentru taberele de ieniceri. urma boierul, tesandu‑si degetele prin barba. Iar Vlad, hohoti el larg, parca anume pentru a ne fi noua cu priinta, a raspuns ca in ce priveste tributul se va mai gandi, insa despre copii sa‑si ia inaltimea sa sultanul gandul.

- Si‑a taiat singur craca de sub picioare! clocotira in ras mesenii. Parca‑i da turcilor pe propriii lui copii!. Numai niste odrasle de tarani puturosi. Si chiar birul, de ce s‑o fi incapatanat sa nu‑l plateasca? Doar nu‑l dadea din punga, il platea poporul. S‑a pus rau cu sultanul. Dar asta‑i spre binele nostru.

In sala, pentru ca usile si ferestrele fusesera inchise, se facuse o caldura de abia se mai putea respira. Vinul sorbit intr‑o asemenea imprejurare, cu pofta, ii incingea si mai rau pe boieri.

- Voda am auzit insa ca va pleca chiar astazi cu Catavolinos, la Giurgiu, unde il asteapta Hamza, pasa de la Nicopole, capitanul otoman al Dunarii, ca sa oranduiasca niste neintelegeri de hotar, rosti un boier tanar, cu o barba scurta, rosa.

- Tocmai aici e aici. se bucura egumenul Sisoe, batandu‑se cu palmele peste pantec.

- Asta este vestea cea buna pe care am primit‑o - impreuna cu un ravas din partea mariei sale Radu - si pe care vreau sa v‑o spun! topai Flor pe loc, ravasindu‑si cu mana barba.

- Ce veste?. Spuneti‑ni‑o mai iute. Nu ne mai fierbeti. se miscara boierii, ridicandu‑se toti de pe jilturi si gramadindu‑se in jurul egumenului Sisoe si a vistiernicului Flor. Si solul unde e?. Nu‑l putem vedea?

- Solului domnesc nu se cuvine sa i se vada fata. Este un sol de taina, ii lamuri pe boieri Sisoe. De altfel, acum se odihneste, caci peste cateva ceasuri va pleca inapoi, spre maria sa Radu. Vestea cea buna il rugam insa pe boierul Flor sa v‑o spuna.



- Vestea cea buna, hohoti iarasi Flor, este ca Vlad va cadea intr‑o capcana intinsa lui de catre Hamza Pasa si Catavolinos. Pentru ca el, rosti cuvintele rar boierul, a fost chemat la Giurgiu fara arme si fara oaste, cu prefacuta prietenie. Domnul s‑a increzut in Catavolinos. Sa ne pregatim deci, boieri, sa‑l intampinam pe noul voievod, maria sa Radu.

Uralele nu mai conteneau. Cupele se ciocneau una de alta.

- Traiasca maria sa Radu!. Traiasca maria sa Radu!

- Cu toate astea, sa fim inca prevazatori, preacinstiti boieri. Sa ne prefacem ca nu stim nimic. Ostenii lui Vlad, pana vor fi prinsi si dati mortii, stau de veghe la Targoviste si in celelalte orase, si isi vor vinde pielea scump. Doar pe ascuns sa ne pregatim. Oamenii nostri trebuiesc vestiti, continua Flor, vorbind repede. Eu tin toate firele in mana, se fuduli el. Si numai egumenul Sisoe si cu mine cunoastem - avand numele lor trecute intr‑un catastiv - pe toti dusmanii lui Voda din intreaga tara.

- O sa ai o slujba mare la scaunul mariei sale Radu!. Ferice de domnia ta!. strigara cativa boieri, nu fara invidie. Dar ce stire vrei sa trimiti dusmanilor lui Draculea? intrebara ei.

- Acestia vor trebui sa‑si pregateasca pe furis cetele si, numai cand se va auzi ca maria sa Radu a intrat in tara, sa iasa la iveala. Sa‑i prindem pe toti credinciosii lui Draculea.

- Avem si numele credinciosilor lui Draculea in alt catastiv, tipa egumenul, ca sa acopere hohotele de bucurie ale boierilor. Avem un catastiv intreg, adauga el.

- .si sa‑i ucidem pe loc, isi termina vorba Flor. Apoi vom pune mana pe dregatorii. Maria sa Radu o sa ni le imparta dupa cat i‑am adus fiecare folos.

- Iata deci stirile pe care le vom trimite in dimineata aceasta, cu calaretii nostri, in cele patru cetati domnesti: Targoviste, Curtea de Arges, Campulung si Targsor, striga din nou egumenul. Dar domniile voastre, pana se va implini totul cum se cuvine, sa pastrati taina. Jurati?.

- Juram! rostira boierii, scotandu‑si fiecare jungherul de la brau si tinandu‑si‑l ridicat in lumina.

- Du‑te, sfintite parinte, si pregateste ravasele, il indemna Flor pe egumen. Peste cateva zile, poate de Pasti, iti vei primi rasplata pentru slujba pe care o faci mariei sale Radu. Vei fi mitropolit.

Egumenul mai bau o cupa de vin, sughita de incantare, auzind profetia lui Flor, si, cu anteriul descheiat, o zbughi pe usa, spre scarile ce duceau la catul de sus - aproape gata‑gata sa‑l rastoarne pe Bucur, care statuse ghemuit langa prag, ascultand ce se vorbea, si abia avusese timpul sa se traga inapoi si sa se ascunda intr‑un ungher.

Numai Tit a ramas inca un timp la una dintre ferestre, pe care reusise s‑o intredeschida putin, tragand cu urechea, pana s‑a incredintat ca nu mai putea auzi nimic altceva cu privire la maria sa Vlad. Atunci i‑a chemat pe Bucur si pe Mihailo.

Pe Baiat nu l‑a cautat, socotind ca intre timp afla lucruri folositoare mariei sale, de la Voiena.

Tit, Bucur si Mihailo au facut un plan indraznet. Pusera ursul sa se catare pe casa, pana la fereastra unde se odihnea solul lui Radu cel Frumos. Solul, obosit frant, bause o cana mare cu vin, ca sa adoarma repede, si sforaia dus. Nu auzi cum ursul desface obloanele de la fereastra, lasand de sus o franghie al carei capat il prinse Bucur.

Pe franghie, Mihailo si Bucur se urcara si ei in odaie. Mihailo ii astupa gura solului cu un somoiog de paie, ca sa nu faca zgomot. Bucur il vari intr‑un sac si il coborara pe fereastra.

Asa, impachetat, il dusera in padure, lasandu‑l pe urs sa‑l pazeasca. Si daca Flor sau Sisoe l‑ar fi cautat, aveau sa‑si inchipuie ca solul se trezise din somn si plecase, tot asa de tainic cum venise, inapoi, la Radu cel Frumos.

- Iata ce s‑a petrecut in timpul noptii! isi incheie Tit, la fel de mustrator, povestirea.

Baiatul isi pleca fruntea.

- Ce trebuie sa facem? il intreba pe Tit.

- Din clipa in clipa, trimisii lui Flor vor pleca, ii raspunse papusarul. Bine ar fi fost sa fi putut ajunge pana la Targoviste, sa‑l instiintam pe Xalom, si el sa ne fi dat porunci.

- Nu mai avem timp sa‑l vestim, grai Baiatul, Targovistea e prea departe. Dar zici ca trimisii lui Flor sunt patru. Vom prinde fiecare din noi cate unu!.

- Asa am cugetat si eu, spuse Tit. Boierii deocamdata nu vor face nimic. Asteapta mai intai sosirea lui Radu. Ei nadajduiesc ca domnitorul va cadea in capcana. Nu stiu ca a fost instiintat de tine. Insa trebuie sa punem neaparat mana pe ravase, ca maria sa Vlad, intorcandu‑se la Targoviste, sa cunoasca numele tuturor boierilor lui Radu cel Frumos, care inca nu s‑au dat pe fata, uneltind in intuneric, dar prefacandu‑se ca sunt credinciosii domniei, si sa‑i poata pedepsi.

- Sunt gata! rosti Baiatul, mai aruncand totusi o ultima privire spre fereastra Voienei.

- Inseueaza‑ti pe Negru, si sa pornim! ii porunci Tit. Baietii ne si asteapta pe drumul catre Targoviste, in padure.







Politica de confidentialitate







creeaza logo.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.