Creeaza.com - informatii profesionale despre


Evidentiem nevoile sociale din educatie - Referate profesionale unice



Acasa » didactica » carti
Legenda valaha al. mitru - sageata capitanului ion

Legenda valaha al. mitru - sageata capitanului ion



LEGENDA VALAHA AL. MITRU - SAGEATA CAPITANULUI ION

In timp ce goneau calari catre Curtea de Arges, Baiatul se gandea la Voiena. Nu isi putea da seama daca mai simtea ceva pentru ea. Nu pastrase decat amintirea fierbinte a obrazului fetei, lipit de al lui, cat timp o stransese la piept. Incolo nimic… nimic…

Cine ar fi putut insa sa‑si inchipuie ca Voiena va ajunge sa se indragosteasca de maria sa Vlad, si inca intr‑o asemenea masura, incat sa‑i paraseasca pe ai ei, sa‑l insoteasca pe domnitor in restriste si sa doreasca sa‑i impartaseasca soarta, oricare ar fi fost ea?

Daca dragostea ei era adevarata – si Baiatul incepuse sa creada ca era adevarata – lui nu‑i parea rau.

«De altminteri, acum am o mare datorie si o mare raspundere fata de Oltea», isi spunea el…

Si numai cat isi aminti de fetita, sufletul i se insenina.

Aseara – tinandu‑se de cuvant – ii povestise cate ceva din cele ce le stia despre maria sa Vlad, si Oltea adormise in bratele lui.


Pe aproape de miezul noptii, o invelise si se furisase afara din chilioara ei. Incalecasera, el si Bucur, pe cai, si plecasera.

In ultima vreme, temandu‑se ca i s‑ar putea intampla sa‑si piarda viata, in vreo batalie, si ca sa nu ramana Oltea singura, alergase, in treacat, de cateva ori pe Valea Oltului, incercand sa dea de rudele ei.

In vartejul emotiilor si al intamplarilor din haremul sultanului, Roxana uitase sa‑i spuna numele mamei fetitei. Baiatului nu‑i ramasese decat sa intrebe in ce loc a trait, cu sase ani in urma, o femeie rapita, dupa ce sotul i‑a fost ucis de turci. Dar pas de afla acul in carul cu fan! Nimeni nu putea sti cine sa fi fost, dintre toate acele sarmane femei luate de turci mama fetitei. Era nevoie de timp ca sa poata face, in tihna, noi cercetari.

Pana una‑alta, Oltea nu avea pe nimeni. Nici nu se stia daca va izbuti sa‑i mai afle vreodata familia. Si ea si el erau, in privinta aceasta, niste napastuiti. Soarta ii legase laolalta, printr‑o nefericire asemanatoare; si Baiatul se simtea dator ca, in amintirea Roxanei, sa‑si inchine viata fetitei.

Incepuse sa sufle un vant rece. Nori intunecosi se alungau pe cer. Mirosea a brad umed. De pretutindeni, prin munti, cei doi baieti se vedeau impresurati de hora muta a trunchiurilor de brazi si fagi, de taceri si de umbre.

De‑ar ajunge mai repede la Curtea de Arges!

Cand au trecut Oltul, pe la Ramnic, se luminase de ziua. Langa tarm, un fag doborat de furtuna se razimase de pieptul puternic al unui stejar, de parca i‑ar fi cerut sa‑l sprijine si sa‑l puna din nou pe picioare.

Strabatura lunca unde se luptasera si fusesera amandoi rapiti de comisul Ghilt, ca sa fie vanduti turcilor. Iata si locul unde Tit isi jucase papusile. Iar aici Baiatul a ingenuncheat intaia oara la picioarele mariei sale Vlad.

Baietii privira unul in ochii celuilalt, coplesiti de amintiri, dar nu rostira nici un cuvant.

Peste vreun ceas incepu sa ploua. Se invelira in mantalele albe, de postav, ostasesti. Facura un singur popas intr‑un sat de langa Curtea de Arges, al unor mici boieri credinciosi lui Vlad. Unul dintre ei fusese spanzurat de turci, celalalt apucase sa fuga, si ratacea prin munti.

Aici baietii isi schimbara vesmintele ostasesti cu altele, de targoveti.

Mai multi tarani, afland ca baietii sunt in sat si merg in ajutorul voievodului Vlad, le cerura ingaduinta sa‑i insoteasca. Baietii le multumira si le raspunsera ca, de va fi nevoie de ei, o sa‑i instiinteze la vreme. Nu era bine deocamdata sa mearga in ceata pe drum, ca sa nu atraga atentia turcilor si iscoadelor marilor boieri.

Pornira mai departe calari si, cam pe la amiaza, ajunsera la Curtea de Arges.

Orasul era tacut. Pretutindeni misunau turcii. La portile orasului, intr‑o poiana, vazura o multime de tarani trasi in teapa sau ridicati in furci.

Intrara in oras. O luara pe ulitele mai putin batute. Trecura prin cateva livezi cu crengile scuturate de vant si ajunsera la o casa destul de aratoasa, cu pridvor larg, unde locuia un mester argintar. La el isi lasase Bucur ursul…

Sa fi vazut ce bucurie era pe bietul animal! Cu ce mormaituri si cu ce mangaieri… ursesti ii primi!

Argintarul le spuse baietilor ca se gaseste la el cineva pe care poate ar dori sa‑l vada, si, insotindu‑i spre un bordei pe jumatate darapanat, din fundul unei livezi de nuci, le arata pe un barbat inca tanar, care sedea la o masa si scria ceva.

Il recunoscura numaidecat, barbatul acesta fiind unul dintre oamenii cei mai de taina ai domnitorului Vlad, despre care – furati mereu de dorinta de a nu scapa din vedere cele mai de seama intamplari traite de eroii nostri – nu am avut inca prilejul sa vorbim. Numele sau era Radu Farma. Fusese gramaticul lui Vlad si mana dreapta a logofatului Lazar, care il si adusese la palat.

Farma invatase carte greceasca si latineasca, cunostea multe limbi si era priceput si in stiintele filozoficesti. Nu avea decat un singur cusur – niste picioare slabanoage din nascare, pe care nu se putea sprijini decat cu ajutorul unui toiag. De aceea nu prea iesea din palat si, cum este firesc, oamenii nu prea il cunosteau. Dar, chiar asa, lipsit de taria picioarelor cum era, sosise calare la Curtea de Arges, pe urmele lui Vlad, si se straduia sa vina in ajutorul stapanului sau.

— Iata ce se intampla, incepu el sa povesteasca. Ca sa‑i tie langa el si sa‑l pazeasca, Radu cel Frumos le‑a inlesnit turcilor sa ia prazi cate poftesc de la prieteni si de la dusmani. Corturile lor sunt pline cu lucruri de pret, fete si copii. In ce‑i priveste pe oamenii lui Vlad, sunt vanati ca niste fiare salbatice si ucisi. I‑ati vazut pe cei de la marginea orasului?

— I‑am vazut, raspunse capitanul Ion.

— Oricand ne poate veni si noua randul… rosti gramaticul…

— Totul este ca domnul sa scape, zise argintarul… El ne va razbuna pe fiecare. Si fiecare suferinta de‑a noastra va fi platita…

— La Poienari, turcii nu pot patrunde, spuse capitanul Ion.

— Da. Cetatea a fost bine intarita cu caramida, rosti Bucur.

— Da’ maria sa si ostenii n‑au hrana… Carele cu merinde au fost prinse inca in urma cu o saptamana, pe cand se indreptau spre cetate, si au fost date achingiilor, glasui iar argintarul…

Prin livada se auzira pasi. Cei din bordei tacura. Argintarul iesi sa vada cine sosea, si se intoarse curand, aducand cu el una din calfele sale, un tanar de vreo douazeci si sase de ani, imbracat in costum orasenesc, avand insemnele breslei din care facea parte – o cupa de argint cu picior – pe pieptarul de piele.



— Pot sa vorbesc? il intreba calfa pe mester, dupa ce intra in bordei.

Argintarul dadu din cap:

— Spune! Suntem toti slujitorii mariei sale!

— Am fost cu talerele de argint, cum mi‑ai poruncit, in casa vornicului Negrev, il instiinta el…

Toti cei din bordei se uitara intrebatori la calfa, asteptand nerabdatori celelalte stiri.

Vornicul Negrev fusese un boier al lui Vlad. Turcii ii prinsesera sotia si copiii la Snagov, dupa ce intrasera in Bucuresti, si il silisera sa treaca de partea lui Radu cel Frumos, amenintandu‑l ca altfel ii omoara familia.

Negrev trecuse de partea lui Radu, dar numai de nevoie, ca sa‑si scape de moarte copiii, si acesta ii daduse, drept rasplata, acum cat era inca la stramtoare, o dregatorie la Curtea de Arges. Neavand incredere in el, ii pregatea totusi, pe ascuns, sfarsitul…

La randul sau, boierul Negrev tinea legatura, prin calfa argintarului, cu gramaticul Farma.

— Boierul Negrev ne instiinteaza – se intoarse calfa de asta data spre gramaticul Farma – ca armatele lui Ali‑beg au inconjurat Poienarii. Nimeni nu poate iesi, nici intra in cetate.

— Cred ei… mustaci gramaticul, deoarece el stia ca din putul adanc al cetatii se deschide un drum pe sub munte, care iesea departe de locul incercuit de turci. Dar drumul acesta tainuit nu trebuia sa‑l foloseasca decat voievodul, cand nici o scapare nu ar mai fi avut.

Domnitorul putea deci parasi cetatea oricand poftea. El spera insa in ajutorul cerut lui Mateias Corvin, care ii facuse o multime de fagaduieli, il imbiase sa ia in casatorie pe o ruda a sa, dar nu‑i trimisese pana atunci decat vreo cateva carute cu arme si niste mesteri pietrari.

— Cel mai intristator lucru, urma calfa – rostind cuvintele in soapta, cu toate ca nu se mai gasea nimeni in bordei, in afara de prietenii lui Vlad – este acela ca in cetate se gaseste o unealta a marilor boieri…

Baiatul, la auzul acestor cuvinte, simti inima batandu‑i furtunos.

— Stim, zise cu manie gramaticul Farma. Este vorba de Voiena, fata lui Flor. Voiena a jurat sa‑l razbune pe tatal si pe mirele ei, amandoi slugi ale lui Radu si ale otomanilor, care si‑au primit pedeapsa ce li se cuvenea – unul tras in teapa de Xalom si altul taiat de maria sa…

— Se zice, adauga calfa ceea ce auzise de la Negrev, ca ar fi jurat ori sa pricinuiasca moartea lui Vlad, ori sa moara ea insasi.

— Nu inteleg cum de s‑o fi putut lasa inselat maria sa Vlad de serpoaica aceasta, mai afurisita decat toti marii boieri la un loc, spuse Farma. Se vede ca e odrasla lui Flor… ce naste din pisica soareci mananca…

Bucur se uita la Baiat, caruia sangele i se scursese din obraji.

— Mi‑a fost dat s‑o aud cand se ruga de maria sa Vlad s‑o primeasca in cetate si m‑am uitat in ochii ei. Erau limpezi, repeta Bucur ceea ce l‑am mai auzit spunand si capitanului Ion, inca de la Tismana.

— Cat erau de limpezi se vede de‑acolo, povesti calfa, ca s‑a inteles ea insasi cu Ali‑beg – in cortul caruia se zice ca s‑ar fi dus – ca turcul sa priveasca, in fiecare noapte, spre ferestrele cetatii. Daca ea va izbuti ceea ce urzeste, adica sa le deschida turcilor portile, ii va da de stire lui Ali‑beg, rotind, de la fereastra, de trei ori, o faclie aprinsa. Achingiii, la semnalul acesta, vor navali, ii vor prinde pe maria sa, pe osteni si strajeri, si‑i vor ucide in chinuri.

— Doamne, de ce nu mi‑ai spus, inainte de orice, lucrul acesta, omule? se ridica Radu Farma, speriat, de la masa, sprijinindu‑se cu greutate pe picioarele slabanoage, trecandu‑si palma, cu o miscare iute, peste fruntea asudata. Primejdia e mai mare decat credeam. Trebuie sa‑l instiintam numaidecat pe maria sa despre cele puse la cale de Voiena cu Ali‑beg…

— Dar cum? il intreba argintarul… Numai o pasare ar putea patrunde in cetate. Si inca si ea ar fi vanata de turci…

— O pasare? ramase cateva secunde pe ganduri gramaticul… Ce‑ati zice daca i‑as scrie domnitorului un ravas in care i‑as arata noua miselie ce s‑a pus la cale? Ravasul l‑as prinde in varful unei sageti. N‑ar mai ramane decat ca un tintas de‑al nostru foarte bun sa se strecoare printre turci, pana in apropierea cetatii. Sageata trasa din arc ar putea ajunge, pe fereastra, in odaia voievodului.

— Asa ceva mi se pare cu neputinta, glasui argintarul, deschizandu‑si larg bratele. Se spune ca paza este atat de strasnica in jurul cetatii, incat nici un soricel nu ar putea sa treaca prin munte, necum un ostas inarmat…

— Totusi, daca ar fi un tintas foarte, foarte bun, care ar vrea sa‑si puna in primejdie viata pentru salvarea mariei sale Vlad, s‑ar putea incerca.

— Voi incerca eu! spuse Baiatul, intorcandu‑si fata fara sange spre cei din jurul mesei, pentru ca el intrunea, intr‑adevar, in cea mai mare masura, insusirile de care vorbise Farma.

Bucur – care numai atata astepta, si se inveselise auzindu‑l pe capitanul Ion ca luase aceasta hotarare – zise:

— Adica noi… gramaticule Farma, capitanul Ion si cu mine suntem aceia care ne vom stradui pentru salvarea mariei sale Vlad, intrand in tabara otomana. La noapte nadajduim ca ravasul sa fie in mainile mariei sale.

In seara aceea, domnitorul Vlad chema in incaperea domneasca pe cei care il insotisera la cetate. Ramasera numai strajerii la posturi. Dintre raniti, unul murise si fusese ingropat in ograda cetatii. Mihailo si celalalt ostean, ingrijiti de Tit, erau insa mai bine, si venira la adunare.



Merinde nu mai aveau, decat o mana de fructe uscate, dar nu le mancau, pastrandu‑le pentru ceasurile cele mai grele.

— V‑am chemat, rosti domnitorul, ca sa va spun… dar nu apuca sa‑si sfarseasca vorba, si o sageata vajai pe fereastra deschisa. Se infipse in lumanarea de pe masa, o smulse din sfesnic si, rostogolind‑o pe lespezi, pana la usa, o stinse.

Vlad puse mana pe arc si sari la fereastra.

Cata spre tabara turceasca, prin intuneric, dar nu vazu nimic, in afara de licaririle Argesului, care in acel loc curgea vijelios, luptandu‑se din greu cu stancile, aici sarind biruitor peste ele, aici inghesuit si strivit intre lespezi, clocotind, manios ca o fiara.

— Nu se vede nimic, le grai ostenilor. Aprindeti din nou lumanarea!

Tit scapara amnarul… O flacaruie albastra i se zbatu intre degete. Un ostean ridica lumanarea, care fusese spintecata de sageata.

— Bun tintas! recunoscu Vlad. De la o asemenea departare, tragand curmezis, poate de pe Dealul Pietrariei, a nimerit cu atata siguranta sub flacara lumanarii. Cine ar putea sa fie?

— Eh, vreo dihanie de achingiu! isi dete cu parerea un ostean. A vrut sa ne sperie.

— Nu cred, glasui Tit. Aici e cu totul altceva…

— N‑or fi cumva ai nostri? zise Mihailo.

— Maria ta… maria ta… striga Tit, avand in mana sageata. Iata aici un ravas…

— Deschide‑l, ii porunci Vlad.

— E semnat Radu Farma, glasui Tit.

— Citeste‑l! spuse iar Vlad.

— Ce este? Ce se intampla? se ivi pe neasteptate Voiena, intrand pe usa.

— Cum ai ajuns aici? se mohori Vlad, facandu‑i semn lui Tit sa nu mai citeasca. Ti‑am poruncit sa nu vii decat cand vei fi chemata…

— Iarta‑ma, doamne, se ruga ea, cu ochii indreptati asupra ravasului din mana lui Tit. Treceam pe‑aici si am auzit zgomot. Ingaduie‑mi sa raman. Sa iau si eu parte la bucuriile si tristetile tale.

Daca Baiatul ar fi vazut‑o in clipa aceea pe Voiena, n‑ar fi putut spune ca fata nu mai era frumoasa, desi nu mai avea nici prospetimea, si nici gingasia de mai inainte. Insa minciuna, teama si crima puse la cale, in intelegere cu Ali‑beg, ii asternusera pe fata o umbra.

— Du‑te in incaperea ta! ii repeta Vlad, neinduplecat.

Tit, dupa ce ea pleca, citi mai departe cele scrise de Farma.

«Maria ta, isi termina gramaticul ravasul… Daca izbandeste totul cu bine, aprinde, rogu‑te, o torta de rasina pe munte, ca noi sa stim ca esti liber si sa asteptam cu smerenie poruncile tale.»

In incapere se facuse tacere, fiecare dintre cei de fata cutremurandu‑se in sine de noua ticalosie ce se punea la cale, dar nelasand sa li se citeasca gandurile pe fata.

— Bine, glasui in cele din urma Vlad, si, din felul cum rosti cuvantul, cu totii isi dadura seama ca ingrozitoare intamplari aveau sa urmeze. La cruzime nu se putea raspunde decat cu cruzime. La tradare si miselie, cu o cumplita pedeapsa. Bine! repeta el… Ii vom face lui Ali‑beg pe plac. Voiena va da semnalul cu faclia, ca achingiii sa porneasca navala. Si noi le vom face primirea cuvenita…

— Nu! striga Voiena, cand o adusera, abia atunci dandu‑si seama de ce facuse si inspaimantandu‑se de chipul impietrit al lui Vlad. Nu eu… Nu eu…

Dar Tit o lua de umeri, o duse la fereastra, ii puse in mana faclia si el insusi, manuindu‑i bratul, i‑o roti de trei ori.

Tot atunci, unul dintre strajeri, acela de la meterezul din dreapta, veni gafaind pe scari si il vesti pe Vlad:

— Un urs… catarandu‑se pe stanci… si pe meterez… ne‑a aruncat un sac cu merinde peste zid. Suntem salvati, maria ta… suntem salvati…

— A venit si sacul cu merinde, despre care ne‑a instiintat Farma, rasufla usurat Vlad. De‑atata mai aveam nevoie. Sa se hraneasca in graba ostenii, sa prinda puteri. Incingeti smoala si uleiul in cazanele pregatite din vreme. Aduceti cosurile cu vipere. Va fi o petrecere mare. Vom avea ca oaspete pe Ali‑beg, preabunul prieten al iubitei noastre Voiena…

— Nu… nu… tipa Voiena, tarandu‑se pe podeaua de piatra si agatandu‑se de piciorul lui Vlad. Am fost destul de pedepsita…

— Si vom aprinde o torta mare, pe munte, ii mai spuse domnitorul Voienei, cu ochii arzandu‑i in flacari, cum ne roaga gramaticul Farma, ca, vazand‑o, capitanul nostru de oaste Ion sa stie ca suntem liberi, ca tradarea a fost biruita si ca lupta impotriva puterii otomane, subjugatoare, si a marilor boieri, slugile lor, nu va inceta niciodata, cat timp va trai Vlad, nepotul lui Mircea cel Batran…

— Nu!… nu!… tipa Voiena, negasind alte cuvinte prin care sa ceara iertare, in timp ce Vlad iesi din odaie si un ostean ramase cu ea, dar numai atata cat sa o lege in streanguri.



Cele ce urmeaza le cunoastem tot dintr‑un cantec. Baietii, aflati pe Dealul Pietrariei – asa cum intr‑adevar ghicise Vlad, cu ochiul lui de ostean, fiindca numai din acel loc se putea tinti bine cu arcul – priveau uluiti la cele ce se petreceau in cetate.

N‑am sa povestesc, desi poate ca ar merita, felul iscusit si indraznet cum reusisera ei sa strabata randurile otomane, imbracati, peste vesmintele valahe, in salvari si mintene turcesti, inseland iscusinta strajerilor, furisandu‑se uneori prin santuri, alteori trecand numai cu ajutorul ursului peste prapastii sau stanci.

Numai cine a fost vreodata acolo si a masurat din ochi muntii semeti, pe care nici padurile nu cuteaza sa se urce pana in varfuri, isi poate da seama de neinchipuitele greutati infruntate de cei doi tineri.

In timp ce ursul se catara, cu sacul de merinde in spate, pe coasta si pe meterezul din dreapta, baiatul scoase sageata, in care era infipta scrisoarea lui Farma, si o puse in struna.

Ochi indelung, nefiind cu totul sigur ca isi va nimeri tinta de la o asemenea departare, pentru ca mana ii tremura putin.

— Ma tem ca nu voi lovi lumanarea! ii spuse lui Bucur. Nu vrei sa tragi tu?

— Nu. Este momentul sa dovedesti ca stii sa alegi intre Vlad si Voiena, ii raspunse Bucur, apasandu‑i cu degetul pe rana.

Capitanul Ion ochi inca o data lumanarea, sub flacara ei rosie, jucausa, isi stapani bratul si trase. Sageata zbarnai. Intra pe fereastra. Lumanarea cazu si se stinse. Bucur batu din palme:

— Ai nimerit… Ai nimerit…

Cantecul povesteste cum, in urma semnalului dat de Voiena, cu bratul tinut de Tit, Ali‑beg navali spre cetate, cu urdiile dezlantuite, fiind sigur de o victorie usoara.

Insa pe neasteptate, tocmai cand achingiii ajunsesera la poalele cetatii, de pe ziduri, din turnuri, de la creneluri, ca din niste nori ai iadului, incepu o ploaie ucigatoare de bolovani, butuci, suvoaie de smoala si uleiuri incinse, si cosuri incarcate cu noduri veninoase de vipere flamande.

Sagetile si lancile aruncate de putinii osteni, strajeri si de domn, ii izbeau. Scarile abia ridicate si prinse in carlige se prabuseau.

Alergand de la ferestre la creneluri, pe zid sau in turn, manuind felurite arme si mijloace de lupta, romanii ii lasau pe achingii sa creada ca ar fi inca o armata intreaga.

— Alah!… Alah!… il implorau pe dumnezeul lor achingiii, care crezusera ca portile sunt deschise si pot intra in cetate.

— Alah!… Alah!… striga si Ali‑beg, vazand nenorocirea care il lovise, tocmai cand se credea mai stapan pe victorie. Ne‑a inselat Voiena, sau planul ne‑a fost descoperit?… Inapoi… inapoi… copiii lui Alah! Salvati‑va! isi chema el achingiii. Valahii sunt niste diavoli.

Peste vreo doua ceasuri, dupa ce batalia data de Vlad si cei cativa oameni ai sai impotriva ostirii lui Ali‑beg – din nou imputinata cu peste o treime – se sfarsise, o torta stralucitoare se aprinse pe munte intr‑un loc de unde se vede pana departe in vale.

Din ea se ridicau scantei ca niste fluturi de aur, ce erau purtati de vantul rece de toamna, aducator de zapada, peste munte.

— Domnul nostru e liber! glasui Bucur.

— Sa ne grabim si noi intr‑acolo, spuse capitanul Ion.

Ajunsi insa la torta, nu mai gasira pe nimeni.

Torta fusese facuta din trupul Voienei, legat si tavalit in rasina.

Focul ii arsese parul, ochii si gura, si ii ajunsese la san si la inima tradatoare.

Asa arse trei zile si trei nopti, ingrozindu‑i pe turcii care, intrand pana la urma in cetate, dupa ce o batura cu tunurile, nu mai aflara nici un ostean si crezura, superstitiosi cum erau, ca Vlad si ceata lui au intrat in pamant.

Ali‑beg porunci marsul de inapoiere. Baietii i‑l grabira, gasind inca tovarasi de lupta si mijloace sa‑i mai hartuiasca pe achingii, prin munti si pe dealuri.

De la Curtea de Arges – luandu‑l cu ei si pe gramaticul Farma – Bucur si capitanul Ion plecara spre Oltenia, unde puterea lui Radu cel Frumos nu ajunsese inca sa se intinda, si nici Ali‑beg nu cuteza sa inainteze.

— Ne vom adaposti deocamdata la Tismana, le spuse capitanul Ion sotilor sai, in timp ce treceau inapoi Oltul… Acolo, in manastirea‑cetate ne vom pregati sa continuam lupta. Pentru ca lupta abia incepe, si nu vom avea tihna pana ce maria sa Vlad nu va fi iarasi intre noi…

Din turnul manastirii in care se afla de cateva zile, de dimineata pana seara, cu palmele micute streasina la ochi, asteptandu‑l, fetita il vazu pe Baiat venind, impreuna cu ceilalti doi calareti.

Cat ai clipi, se cobori pe scari. O lua la fuga pe pod si iesi inaintea lui.

Capitanul Ion o prinse de jos. O ridica in brate. Si asa, cu ea la piept, in rasetele celor doi tovarasi de lupta ai sai, intrara calari si plini de noi sperante in curtea manastirii Tismana.








Politica de confidentialitate

.com Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 PROIECT DE LECTIE Clasa: I Matematica - Adunarea si scaderea numerelor naturale de la 0 la 30, fara trecere peste ordin
 Proiect didactic Grupa: mijlocie - Consolidarea mersului in echilibru pe o linie trasata pe sol (30 cm)
 Redresor electronic automat pentru incarcarea bateriilor auto - proiect atestat
 Proiectarea instalatiilor de alimentare ale motoarelor cu aprindere prin scanteie cu carburator

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 Lucrare de diploma - eritrodermia psoriazica
 ACTIUNEA DIPLOMATICA A ROMANIEI LA CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS (1946-1947)
 Proiect diploma Finante Banci - REALIZAREA INSPECTIEI FISCALE LA O SOCIETATE COMERCIALA
 Lucrare de diploma managementul firmei “diagnosticul si evaluarea firmei”

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 CONTABILITATEA FINANCIARA TESTE GRILA LICENTA
 LUCRARE DE LICENTA - FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT
 Lucrare de licenta stiintele naturii siecologie - 'surse de poluare a clisurii dunarii”
 LUCRARE DE LICENTA - Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 Proiect atestat informatica- Tehnician operator tehnica de calcul - Unitati de Stocare
 LUCRARE DE ATESTAT ELECTRONIST - TEHNICA DE CALCUL - Placa de baza
 ATESTAT PROFESIONAL LA INFORMATICA - programare FoxPro for Windows
 Proiect atestat tehnician in turism - carnaval la venezia




Lucian boia - Occidentul o interpretare istorica
Legenda valaha al. mitru - o noapte pe valea voievozilor
Lucian boia - istoria intre adevar si fictiune
Alistair mac-lean teroare la amsterdam
Legenda valaha al. mitru - cu curaj, inainte, baieti!
Legenda valaha al. mitru - dupa cantarea de seara a muezinului
JEFFREY ARCHER - O tolba plina cu sageti
John fowles - colectionarul


Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu