Elemente de
semiotica a imaginii vizuale
Studiile privind imaginea vizuala s-au desfasurat pe
doua paliere distincte, urmand proiecte autonome. Una dintre directii
apartine semioticii si a dezvoltat o cercetare de factura
deductiva, incercand sa ofere o baza unitara pentru
interpretarea tuturor comunicarilor vizuale. Perspectiva semiotica
constituie o baza indispensabila pentru studierea lumii imaginilor
vizuale, in pofida acestei tendinte de a se descrie, mai degraba, pe
sine. Al doilea palier si-a ales o cale inductiva, pornind tocmai de
la diversitatea fenomenelor imagistice, de la deosebirile dintre diferitele
categorii de imagini. Aici, tipologia semnelor vizuale are drept pandant
o tipologie a imaginilor vizuale. Doar timpul va arata daca
aceste demersuri vor evolua separat sau complementar, optand pentru un dialog
semnificativ, prin care sa-si verifice reciproc rezultatele. Pentru
Peirce "Un semn este () un obiect aflat in relatie cu obiectul
sau, pe de o parte, si cu un interpretant, pe de alta, astfel incat
sa puna interpretantul intr-o relatie cu acest obiect,
corespunzatoare propriei lui relatii cu obiectul".
"Un semn, sau un representamen, este ceva care tine locul a ceva
pentru cineva, in anumite privinte sau in virtutea anumitor insusiri.
El se adreseaza cuiva, creand in mintea acestuia un semn echivalent, sau
poate un semn mai dezvoltat" . Aceasta definitie
este doar aparent banala, ea pierzand treptat acest caracter, pe
masura ce devine obiect al reflectiei. La Peirce, semnul este
constituit dintr-o triada compusa din: representamen, interpretant
si obiect.
Semnul, inteles ca representamen, desemneaza fie un
obiect perceptibil, fie doar imaginabil sau chiar neimaginabil intr-un anumit
sens. Astfel, un cuvant oarecare nu poate fi imaginat ca atare, deoarece el
este acelasi cuvant, indiferent daca va fi scris sau pronuntat.
Existenta lui nu se confunda cu o anumita aparitie
concreta a sa. Vorbind de icon si iconicitate, trebuie sa spunem
ca iconul nu trebuie confundat cu imaginea, ele nu sunt echivalente.
Existenta a doua notiuni sinonime, intersanjabile, ar
starni confuzii. Sa examinam afirmatia: "Fotografia aceasta,
reprezentand un peisaj, este un icon". Daca prin "icon" intelegem
ceva care sta in locul a altceva si trimite la acest altceva doar in
virtutea unui anumit fel de "asemanare", atunci fotografia este un icon,
dar castigul epistemologic obtinut astfel se dovedeste minim. Se
evidentiaza doar o caracteristica foarte generala,
ignorandu-se alte proprietati. Spunand despre o fotografie doar
ca este un icon, spunem foarte putin. Mult mai util ar fi un demers
dublu, care ar presupune pe de o parte, o elaborare deductiva a "iconului", iar
pe de alta parte, construirea inductiva a "imaginii". O asemenea cale
inductiva a fost urmata de o serie de autori care au subliniat
omniprezenta si "puterea imaginii", ca Pierre Francastel, René Huyge,
Herbert Read sau Marshal McLuhan. Comunicarea vizuala se realizeaza
prin utilizarea a cel putin doua categorii de semne, iconice si
plastice . Distinctii similare au mai fost facute intre
"iconic" si "pictural", respectiv "figurativ" si "plastic". Termenul
de "semne vizuale" desemneaza, in sens strict, acele semne grafice care nu
semnifica pe baza continutului lor, ci printr-o relatie
conventional-arbitrara. Utilizat intr-un sens general, el
inglobeaza, alaturi de cele anterioare, si pe cele iconice sau
plastice. In mod empiric, nu este usor de stabilit limita dintre semnul
iconic si cel plastic. In fata unui fenomen vizual sunt posibile
doua atitudini: fie ca "acesta este albastru", fie ca "acesta
reprezinta albastru". In primul caz, este vorba de o percepere a
fenomenului plastic, iar in al doilea de sesizarea semnului iconic. Chiar
daca cele doua semne pot aparea suprapuse in manifestarea lor
materiala, este vorba de structuri distincte in plan teoretic.
Desi icon-ul, etimologic, trimite la domeniul vizualului, aria sa
de cuprindere este mult mai larga. Exista si altfel de
relatii iconice, in afara celor ce se manifesta in imaginile vizuale
bidimensionale: se poate vorbi despre iconism sonor, tactil, olfactiv sau chiar
situat in lumea abstractiilor. Umberto Eco, in Tratat de semiotica
generala, critica sever notiunea de semn iconic, ajungand sa
afirme ca este o notiune inutila: "categoria iconismului nu
serveste la nimic, confunda ideile pentru ca nu
defineste un singur fenomen si nu defineste numai fenomene
semiotice. Iconismul reprezinta o colectie de fenomene puse
laolalta, daca nu din intamplare, oricum cu mare usurinta
- asa cum, probabil, in Evul Mediu cuvantul /ciuma/ acoperea o serie de
boli diferite" . Semiologul italian nu
critica atat ideea in sine de "asemanare", cat pe aceea de semn
iconic, adica semn "analog cu", "asemanator cu", care ar
contrazice definitia generala a semnului acceptata de el: "un
semn este constituit intotdeauna din unul (sau mai multe) elemente ale unui
PLAN AL EXPRESIEI, corelate conventional cu unul (sau mai multe)
elemente ale unui PLAN AL CONTINUTULUI" .
Corelatia conventionala dintre semnificant si
semnificat, intemeiata partial pornind de la natura elementelor
corelate, poate fi ilustrata de alegerea pe criterii psihologice a
culorilor pentru semafoarele stradale. Criteriul prin care se pune in
evidenta caracterul conventional absolut, arbitrar, al unei
corelatii este posibilitatea de a o schimba fara dificultate.
Alegerea culorilor prin care valorile anumitor indici statistici sunt
reprezentate intr-un grafic nu influenteaza datele in sine. Ele pot
fi modificate fara nici o consecinta pentru semnificat. Nu
acelasi lucru se intampla in cazul semaforului. Chiar daca prin
lege s-ar schimba semnificatia culorilor, efectul lor psihologic va
ramane acelasi si se va ajunge, astfel, la o "contradictie"
intre sensul legal (conventional) si cel psihologic (natural).
Negarea legaturii dintre lucru si imaginea sa, negarea
similaritatii prin intemeierea ei pe o conexiune de natura culturala,
se realizeaza doar in planul teoriei semnelor, iconice sau vizuale. In
activitatea obisnuita, nimeni nu pune la indoiala
"asemanarea" dintre, sa zicem, radiografiile medicale sau
fotografiile realizate din satelit si subiectele lor. Chiar daca
descifrarea acestor imagini presupune o serioasa initiere,
corelatia existenta intre semnificant si semnificat este
obiectiva, independenta intr-o anumita masura de vointa
noastra.
.com