Creeaza.com - informatii profesionale despre


Simplitatea lucrurilor complicate - Referate profesionale unice
Acasa » didactica » comunicare si relatii publice
Feedback-ul

Feedback-ul




Feedback-ul

"Feedback is the breakfast of champions"

(Ken Blanchard)



Feedback-ul reprezinta conexiunea inversa intre destinatar si initiatorul comunicarii. Feedbackul este esential pemtru o comunicare eficienta. Este ultimul pas care incheie comunicarea.

Un feedback eficient:

ne ajuta sa constientizam ceea ce facem si modul in care actionam;

ne ofera posibilitatea de a ne schimba comportamentul;

trebuie sa fie oferit intr-un mod delicat si suportiv.

Caracteristicile feedbackului

Trebuie sa mentioneze faptele descrise de vorbitor, nu interpretarile sau asteptarile ascultatorului. Daca sugeram motive pentru comportamentul altei persoane, acesteia ii va fi mai greu sa-si inteleaga adevaratele motive si poate deveni defensiv. Exemplu: "Afirmatiile tale contin multe idei discutabile despre rolul femeilor" si nu "Esti sexist".

Sa fie descriptiv si nu evaluativ. Daca se fac judecati de valoare despre comportamentul unei persoane nu inseamna ca persoana va dori sa isi schimbe comportamentul ci mai curand va deveni ofensata si plina de resentimente. Exemplu: "Parerea ta este asadar ca " si nu "Gresesti cu siguranta!".

Sa fie specific, concret, sa se refere la un comportament anume si nu la comportament in general. Referirile indirecte sau vagi nu-i ajuta pe oameni chiar daca ei doresc sa se schimbe.

Sa impartaseasca emotii si ganduri dar sa nu ofere sfaturi. Exemplu: "Imi place modul in care iti exprimi ideile".

Sa fie concentrate asupra informatiei pe care interlocutorul ar putea s-o utilizeze: informatii relevante, mai importante.

Sa fie oferit pentru acele comportamente si atitudini care pot fi schimbate usor si care atrag schimbari mai mari.

Sa ofere alternative comportamentale, altfel interlocutorul va experimenta o stare de conflict si tensiune afectiva.



Feedbackul nu trebuie folosit pentru a te descarca pe cineva!

Feedbackul nu contine intrebarea de ce?, ci se incadreaza in limitele comportamentului cuiva si a reactiei altcuiva la acesta. Primirea feedbackului ne da posibilitatea sa schimbam si sa modificam ceea ce facem si modul in care actionam.

Cand se primeste feedback este bine sa:

Se asculte ceea ce se spune;

Se intrebe interlocutorul ce a spus;

Se ceara interlocutorului sa lamureasca orice neclaritate;

Se incurajeze interlocutorul sa ofere si mai mult feedback;

Daca este posibil, sa se compare feedbacul primit de la o persoana cu observatii facute de altii pentru a constata daca feedbackul este obiectiv;

Se multumeasca persoanei care ofera feedback.

Dupa ce se primeste feedback este recomandat ca persoana sa se gandeasca la ce a spus interlocutorul despre comportamentul sau si de asemeni sa se gandeasca la ce vrea sa schimbe.

Ar trebui evitata atitudinea defensiva atunci cand se primeste feedbackul precum si ignorarea acestuia. Atitudinea defensiva blocheaza oferirea feedbackului. Cand oferi feedback, cel mai important este sa reflectezi la "Cum o va ajuta pe aceasta persoana sa invete, sa progreseze, sa se dezvolte ceea ce ii spun eu acum?". Oferirea feedbackului ii ajuta pe oameni sa fie mai atenti la ceea ce fac si modul in care actioneaza, sa invete, sa se dezvolte si sa evolueze.

Feedbackul ar trebui sa tina seama de:

Ceea ce s-a spus, nu pe semnificatia pe care o atribuim noi

Ceea ce se observa, nu pe ceea ce se gandeste despre persoana

Descrierea si nu evaluarea comportamentelor

Un comportament specific, nu de generalizari

Oferirea unor informatii despre idei si sentimente personale si nu a unor sfaturi

Comportamente pe care interlocutorul le controleaza

A incepe cu comportamente pozitive care au nevoie de aprobare si incurajare.

Feedback-ul reprezinta procesul de verificare a mesajelor si a intelegerii corecte a
semnificatiilor.

In mod obisnuit, pentru a avea confirmarea ca mesajul transmis a fost inteles corect, oamenii folosesc intrebarile deoarece se simt ignorati, nu li se acorda atentia cuvenita.

Cea mai eficienta metoda de a obtine feedback este sa puneti intrebari imediat dupa ce  transmiteti mesajul. Pentru a verifica daca mesajul a fost inteles corect se poate folosi parafrazarea (reformularea unui mesaj cu cuvintele proprii). Aceste doua metode trebuie folosite cu grija deoarece folosite incorect pot inhiba comunicarea.

Nu uitati, feedback-ul trebuie sa fie: imediat, concret, precis, concentrat pe obiectul discutiei nu pe persoana si in cele din urma sa fie pozitiv.






Politica de confidentialitate







creeaza logo.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.