Semiotica

Semiotica

Ii invitam, in cele ce urmeaza, pe cititori sa faca un numar de exercitii de diferentiere, dupa diverse criterii, intre posibile enunturi ce au ca suport lingvistic fraze/texte mai curent sau mai rar intilnite, mai "normale" sau mai putin normale.

Sa consideram, mai intii fraza lui Pascal:

"Le silence éternel de ces espaces infinis m'effraie"[1]

in comparatie cu antifraza creata de Paul Valéry:

"Le bavardage intermittent de nos petites sociétés me rassure"[2]I

Desigur, cititorii francofoni n-au fost nevoiti sa recurga la traducerea din subsol pentru a decoda cele doua fraze. Si, din nou, desigur, enuntarea uneia sau a alteia dintre ele va avea efect diferit in fata aceluiasi auditoriu sau, privind altfel lucrurile, una dintre ele va trebui sa fie preferata celeilalte in fata unui public dat, pentru a evita neintelegerea continutului, ofensarea auditoriului ori alte neajunsuri de ordin practic. N-ar fi politicos, de pilda, sa rostesti antifraza lui Valéry in sinul unei grupari de amici, intelectuali, interesanti prin ceea ce fac/stiu/spun. Pe de alta parte, n-ar avea rost sa enunti fraza lui Pascal in compania unor copii de 4-5 ani sau in fata unor persoane neinstruite, preocupate exclusiv de discutii pe teme din domenii de aplicatie, strict practice.

Un alt exemplu pe care-l propunem este celebra fraza chomskiana, prin care reputatul filosof american intentiona sa exemplifice, prin anii cincizeci ai secolului trecut, independenta sintaxei fata de semantica:

"Colorless green ideas sleep furiously" .

Prima chestiune ce poate fi discutata, ca si in cazul exemplelor anterioare, este faptul ca doar vorbitorii de engleza au putut intelege cuvintele ce alcatuiesc fraza, fara a recurge la traducerea din subsol. In al doilea rind, este de remarcat faptul ca - atit anglofonii, cit si ceilalti - nu au putut spune ca au inteles altceva decit cuvintele. Fraza, nu. Adica. Semnificatia cuvintelor ne este la indemina, dar sensul frazei scapa gindirii noastre. Se pare ca exemplul ales de Noam Chomsky este perfect pentru a-i sustine opinia: se poate construi o fraza care sa fie perfecta din punct de vedere sintactic, dar care sa fie nula din punct de vedere semantic. Spunem "se pare", pentru ca lucrurile n-au ramas asa mai mult de o jumatate de veac. De curind, cercetatori din spatiul disciplinelor limbajului s-au aplecat din nou asupra celebrei fraze si au constatat ca, odata cu evolutia contextului social cultural, ciudata fraza pare sa spuna ceva. Aparitia miscarii ecologiste (pe la inceputul anilor '60), urmata de poreclirea membrilor ei cu numele de "verzi", face ca, in zilele noastre, ceva "verde" sa fie inteles ca ceva ce apartine "verzilor", adica ecologistilor. In aceste noi conditii, "ideile verzi" pot fi ideile ecologistilor. "Incolore" li se potriveste in masura in care cineva le prezinta, critic, drept lipsite de substanta, de interes, de vlaga. Mai mult, daca aceste idei palide ale ecologistilor nu sint prezentate cui trebuie, nu sint indeajuns promovate, se poate spune ca ele "dorm". Dorm, dar frustrarea resimtita de cei carora le apartin le face sa "doarma cu furie". Iata, deci, ca schimbarea contextului - nebanuita pe vremea lansarii celebrei fraze - avea sa antreneze posibilitatea de a o gasi "cu sens", desigur cu un sens exprimat la modul metaforic.

Intrebarile care se ridica legat de intelegerea exemplelor de mai sus se pot formula doar cu privire la utilizarea semnelor (verbale) de catre diversi vorbitori, in diverse contexte, in diverse situatii de interactiune verbala, adica in comunicare. Constructiile pot fi apreciate/discutate din perspective precum: cea a corectitudinii alcatuirii frazelor (sintaxa), cea a sensului frazelor (semantica) sau cea a efectului urmarit/obtinut prin enuntarea frazelor (pragmatica). Nu mai trebuie, cred, argumentat in favoarea evidentei relatii dintre semiotica - vazuta ca stiinta - si comunicare - vazuta ca domeniu de studiu. Devine limpede ca nu putem evita balansul permanent intre abordarea comunicarii ca tema de studiu si abordarea semioticii ca disciplina-instrument. Pentru ca nu putem sa nu legam de definitia de mai sus definitia pe care o da Peirce semioticii ('doctrina naturii si a varietatilor fundamentale ale oricarei semioze posibile'), iar pe aceasta de definitia data de Ferdinand de Saussure ('[]Putem deci sa ne imaginam o stiinta care sa studieze viata semnelor in sinul vietii sociale').

Intorcindu-ne la lucrarea mai sus citata, a lui Alexandru Boboc, citim:

"In fond, unitatea vorbire-actiune-gindire, pe fondul unei preeminente functionale (in cunoastere si comunicare) a pragmaticii, ilustreaza de fapt numitul "pragmatic turn[4]" in gindirea contemporana (realizat in logica, teoria stiintei, teoria sociala, filosofica s.a.). Este de precizat ca aceasta preeminenta nu se poate universaliza: se poate vorbi despre aspecte pragmatice universale, chiar de "paradigma pragmatica", dar nu-i de dorit un reductionism (ca forma de pragmatism). Caci esentiala este unitatea celor trei dimensiuni in semiotica, in care functia-semn se caracterizeaza, in primul rind, prin semnificatie si inerpretare, conditii ale realizarii discursului, ale punerii in forma a acestuia pentru impactul in actiune si comunicare" (p. 136).

Dupa acest scurt apel la esenta cursului de Semiotica si teoria comunicarii, sa incercam sa trecem in revista citeva dintre cele mai clarificatoare perspective sub care a fost construita teoria semiotica, pentru a intelege mai usor ce este comunicarea, cum functioneaza comunicarea publica si cum pot fi gindite relatiile publice ca activitate discursiva performativa, pe baza unor instrumente stiintifice.