EDUCATIA VIZUALA - TERAPIE COMPLEXA PSIHOPEDAGOGICA FORMATIVA SI CORECTIV COMPENSATORIE A AMBLIOPILOR

EDUCATIA VIZUALA - TERAPIE COMPLEXA PSIHOPEDAGOGICA FORMATIVA SI CORECTIV COMPENSATORIE A AMBLIOPILOR

Obiective:

Identificarea componentelor si a scopurilor educatiei vizuale.

2. Prezentarea structurii functionale a explorarii vizuale.

3. Analiza relatiilor dintre vederea foveala si vederea periferica in organizarea

explorarii vizuale.

Cuvinte-cheie: educatie vizuala, explorare vizuala, vedere foveala, vedere periferica

1. Componentele si scopurile educatiei vizuale

Educatia vizuala reprezinta un obiectiv specific de o importanta majora in buna desfasurare a activitatilor instructiv - educative si corectiv - compensatorii in scopul unei cat mai bune adecvate integrari scolare si socio - profesionale. Pornind de la diagnosticul oftalmologic si psihopedagogic si de la prognosticul fiecarui caz, prin educatia vizuala se urmareste activizarea, mobilizarea tuturor potentialitatilor vizuale, prin realizarea la maximum posibil a interrelatiilor dintre capacitatea functionala reala a vederii foveale si a vederii periferice, punandu-se accent pe:

Dezvoltarea strategiilor exploratorii oculomotorii.

Dezvoltarea schemelor perceptive.

Dezvoltarea atentiei vizuale.

Dezvoltarea coordonarii vizual-motorii.

Dezvoltarea memoriei vizuale operative si a celei de lunga durata.

Dezvoltarea capacitatii de structurare perceptiva, de reprezentare spatiala si a  judecatilor operatorii cu specific vizual.

Intre aceste componente psihofiziologice si psihologie exista stranse interdependente. Desigur, in educatia vizuala sunt implicati si alti factori psihici, cognitivi, motivationali si afectivi, factori dependenti de trasaturi ale activitatii nervoase superioare, atitudinali, etc.

            Educatia vizuala reprezinta un obiectiv specific, cu valente corectiv-compensatorii si formative. In proiectarea si realizarea activitatilor de educatie vizuala este necesar sa se ia in considerare unele repere psihofiziologice ale explorarii vizuale.

2. Structura functionala a explorarii vizuale

            Modalitatea activa prin care omul recepteaza informatii se realizeaza prin explorarea sau inspectia campului perceptiv.

            Explorarea constituie prima veriga a actului perceptiv, desfasurata pe fondul unei stari de "vigilitate orientata"; ea presupune o succesiune de operatii senzorio-motorii de parcurgere a campului stimulator extern, in vederea stabilirii coordonatelor "punctelor emitatoare de semnale" si a fixarii lor in zonele optime de interceptie, de receptare sau/si supraveghere (Golu, 1975).

            Explorarea vizuala rezida intr-o inlantuire de sacade si puncte (zone) de fixare a privirii, respectiv o inlantuire a punctelor/zonelor de fixare realizata prin sacade. Dupa Levy-Schoen (1969), atunci cand omul inspecteaza cu privirea un camp perceptiv, nu are loc un "baleiaj" al spatiului printr-o miscare continua a ochilor, ci explorarea vizuala evolueaza prin sacade, privirea trecand in  mod "saltat" de la o "stationare" (fixare) la alta. Detaliile acestui mod de functionare a ochiului in timpul explorarii nu sunt perceptibile de catre subiect si nu pot fi supuse controlului voluntar. Omul poate interveni voluntar pentru alegerea stimulului care va fi fixat cu privirea si nu asupra desfasurarii miscarilor. Ceea ce parvine la nivelul constiintei este imaginea unitara, sintetica, a obiectului perceptiei.

            Cercetarile din domeniul psihofiziologiei releva faptul ca explorarea vizuala exprima caracterul activ si selectiv al contactului optic al subiectului cu obiectul perceptiei, ea fiind reglata, la nivel cortical, de "finalitatea" pe care o implica activitatea perceptiva data, prin intermediul strategiilor si schemelor speciale de "inspectie si control" elaborate in cursul experientei anterioare (Golu, 1975). Importanta explorarii in organizarea "input-ului" extern este in functie de densitatea elementelor informationale pe unitatea de timp si spatiu, precum si de intinderea campului perceptiv. Cu cat aceste variabile tind sa ia valori mai mari, cu atat ponderea specifica a inspectiei vizuale in asigurarea desfasurarii optime a receptiei creste. Orientarea si directia fiecarei sacade oculare, ca unitate elementara a activitatii exploratorii, poate fi privita ca rezultatul unei "decizii" a sistemului reglator central care prezideaza organizarea oculomotricitatii in selectarea unei tinte din mai multe posibile (Levy-Schoen, 1974). Intr-un camp stimulator eterogen din punct de vedere statistic si semantico-pragmatic, explorarea nu se va distribui uniform, ci preferential (Golu, 1975). Mai frecvent, vor fi inspectate punctele care, conform starii de asteptare a subiectului, emit cel mai frecvent semnale, precum si cele care emit semnale ce maxima valoare informationala, adica punctele "nodale", "critice".

Deci, in cazul explorarii vizuale, care este o explorare de tip spatial, caracterizata prin posibilitatea inspectiei simultane a mai multor elemente, sacadele actioneaza ca "un filtru comutator". Prin aceasta, in functie de sarcina pe care o are subiectul, precum si in functie de factorii cognitivi si dispozitionali interni (afectivi, motivationali, starile de "set", etc.), din multitudinea elementelor informationale existente la "intrarea verigii aferente" se selecteaza doar un anumit "manunchi", restul fiind transformate in elemente ale fondului perceptiei.

3. Relatiile dintre vederea foveala si vederea periferica in organizarea

      explorarii vizuale

Este cunoscut faptul ca zona foveala efectueaza o analiza fina a obiectelor detectate si localizate in zonele periferice ale campului vizual. Aceasta este posibil datorita faptului ca la aparitia unui stimul periferic ochii raspund printr-un reflex de fixare, realizat prin sacade, "aducand" stimulul in zona maximei sensibilitati vizuale (fovee).

Explorarea campului perceptiv se face printr-o inlantuire a "zonelor de fixare" realizata prin miscari oculare (sacade). Trecerea de la o "zona" de fixare la alta permite sa se efectueze nu numai o descoperire de noi informatii, ci si o "captare" de informatii complementare, care sunt insa imprecise, deoarece sunt reperate prin vederea periferica.

Ele se vor preciza de indata ce vor fi analizate prin vederea foveala si se vor integra informatiilor culese anterior, in timpul fixarilor privirii. Rezulta ca priza de informatiei pe cale foveala este pregatita deja prin vederea perifierica. Vederea perifierica o putem considera doar o prima directionare a explorarii vizuale si modalitate de reperare de ansamblu a unor date spatiale si a unor elemente informationale de multe ori incerte, care trebuie precizate prin vederea foveala.

Datele culese prin vederea periferica vor fi cercetate si precizate pe baza unei strategii oculomotorii orientata si controlata prin mecanisme operationale centrale, care duce la culegerea informatiilor in mod economic si eficient. Dupa Iarbus (1965), fiecare sacada se deruleaza dupa un un program determinat la nivel central, de nuanta involuntara, care intra in actiune si apare ca un tot unitar. Omul nu este capabil sa modifice voluntar durata, viteza si forma sacadei. Deci, sacada reprezinta un "reflex de fixare vizuala", care la om este forma primordiala a "reflexului de orientare". Sacadele nu constituie numai un model general de reactie la aparitia unui stimul periferic, ci reprezinta, totodata, forma tipica de explorare vizuala spontana.

Intrebari si teme:

Enumerati obiectivele educatiei vizuale.

Precizati relatiile dintre vederea centrala si vederea periferica.