Un mestesug uitat: frangheritul

UN MESTESUG UITAT: FRANGHERITUL

IN COMUNA COSTESTI, JUDETUL VALCEA

Pe teritoriul tarii noastre, cultivarea canepii a constituit o ocupatie straveche[1] stramosii nostri daci au cunoscut-o concomitent cu mestesugul toarcerii si prelucrarii fibrelor textile extrase din aceasta planta.

Canepa are conditii propice de dezvoltare in zonele cu clima umeda si calda si cu pamant bogat in substante nutritive. Cultivarea ei presupune mai multe operatiuni de lucru care se desfasoara succesiv in anumite perioade ale anului: pregatirea solului, semanatul, culesul, scosul semintelor, topitul in apa raurilor sau baltilor, batutul si melitatul, pieptanatul, torsul si rasucirea, iar in final prelucrarea fibrelor intr-o serie de produse finite: piese de port popular (camasi, pantaloni, prosoape) sau obiecte de uz casnic si gospodaresc (cergi, traistute, fete de masa, saltele, piese de harnasament pentru cresterea animalelor, diferite franghii, etc.)[2]

In judetul Valcea, cultivarea si prelucrarea canepii este atestata documentar incepand cu secolul al XVIII-lea, cand apar o serie de informatii despre utilizarea fibrei de la aceasta planta textila[3] la confectionarea unor obiecte de uz casnic si gospodaresc.

Despre originea si vechimea prelucrarii fibrei de canepa in cadrul unui mestesug specializat ca frangheritul nu avem prea multe informatii documentare , existenta unor mesteri specializati in confectionarea franghiilor pentru nevoile de interes gospodaresc este atestata incepand cu a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, cand acestia se organizeaza in bresle . Dar, de o raspandire larga a acestui mestesug putem vorbi abia in a doua jumatate a secolului al XIX-lea , cand guvernele Romaniei si administratiile publice locale ale unor judete adopta o serie de masuri de incurajare a acestuia, inclusiv organizarea unor concursuri agricole, care vor stimula cultivarea si folosirea plantelor textile.

In acest sens amintim "Concursul agricol din judetul Valcea", organizat in zilele de 31 octombrie si 1-2 noiembrie 1881, in pavilionul gradinii publice din parcul Zavoi din Ramnicu Valcii, din initiativa prefectului Dimitrie G. Simulescu, intrecere care isi propunea sa "sprijine satenii care se ocupa cu fabricatiunea franghiilor, streangurilor, capestrelor si sforei din materii tecstile indigene"[7]. Tot cu acest prilej erau solicitati sa participe la concurs "agricultorii care vor fi cultivat canepa sau in pe o scara mai mare" .

La inceputul secolului al XX-lea, concomitent cu cultivarea si prelucrarea canepii in numeroase localitati din judetul Valcea[9], prin metodele traditionale cunoscute de secole , asistam si la un proces de preindustrializare a acestui mestesug. Pe piata romaneasca patrund o serie de masini si utilaje, unele de factura autohtona, altele de provenienta straina, care vor contribui la cresterea randamentului si la modernizarea acestui stravechi mestesug.

Dintre asezarile rurale valcene care au cunoscut cultivarea si prelucrarea canepii, in cazul de fata ne vom opri atentia asupra comunei Costesti, despre care avem informatii documentare referitoare la cultivarea acestei plante textile. Astfel, la 14 decembrie 1776, printr-o jalba adresata domnitorului Alexandru Ipsilanti, locuitorii satului se plang ca egumenul Manastirii Bistrita, Chir Stefan, nu mai respecta vechile randuieli privind dijma in canepa[11], pe care o dadeau doar capii de familie. Canepa se cultiva intens in satele comunei Costesti si la inceputul secolului al XIX-lea, asa cum rezulta dintr-un zapis din 8 aprilie 1825, prin care diaconul Grigore Balintescu cumpara de la diaconul Ion Voineag "un razor de la Salistea Canepilor" , iar la 19 aprilie 1825, acelasi diacon cumpara de la Dinu Colniceanu "un loc de canepa in Valea Blezenilor de langa rau" . Avand asemenea traditii, in asezarile comunei Costesti, in prima jumatate a secolului al XX-lea vor continua preocuparile satenilor pentru cultivarea si prelucrarea canepii, ajungandu-se la aparitia unui mestesug specializat in confectionarea franghiilor, a unor ustensile de uz gospodaresc, piese de harnasament pentru animale sau pentru executarea unor lucrari de carausie si lucru la padure. In conditiile relansarii puternice a economiei romanesti dupa primul razboi mondial, in mediul rural aceste ustensile si piese de uz gospodaresc confectionate din canepa au devenit deosebit de cautate, fapt ce a determinat autoritatile publice ale vremii sa infiinteze o serie de scoli profesionale care sa pregateasca mesteri specializati in diverse meserii.

Un caz elocvent in acest sens este cel al sateanului Istocescu Tr. Ioachim, din comuna Costesti, satul Blezeni, judetul Valcea, absolvent in anul 1920 al scolii elementare de meserii din localitatea Horezu.[14] Dupa atestarea in meseria de franghier, Istocescu Tr. Achim isi deschidea in satul Blezeni un atelier pentru confectionarea franghiilor, folosind ca materie prima canepa autohtona, iar in unele cazuri era utilizata si iarba de Sudan, care se importa in baloti mari de circa 50 - 100 kg. Atelierul acestui mester pentru confectionarea franghiilor a fost achizitionat in anul 2007 de Muzeul Satului Valcean, pentru completarea sectorului sau de mestesuguri si tehnici populare si se compune din cateva piese:

ROATA DE TORS (FOTO 1) - este un mecanism alcatuit dintr-o roata volanta, actionata de o manivela prin intermediul unei curele de transmisie, ce antrena patru carlige metalice, care, prin invartirea lor, rasuceau sforile din fuiorul de canepa.

MASINA DE RASUCIT SFORILE (FOTO 2) - care au fost confectionate la roata de tors, este formata dintr-un cadru dreptunghiular din lemn de stejar, avand dimensiuni: L = 1,20 m, l = 0,65 m, H = 0,25 m si o placa de metal prevazuta cu patru carlige actionate manual de o manivela, rezultand ca produse finite franghiile groase, cu o lungime intre 3 m si 8 m.

ACCESORIILE folosite in procesul tehnologic de confectionare a franghiilor sau altor piese din canepa sunt: cutitul de batut tesatura, carligele metalice, un dispozitiv denumit "lerca" si o rama pentru urzit si batut materialul de lucru; toate aceste obiecte anexe erau utilizate in procesul tehnologic al acestui mestesug de prelucrare a canepii.

Pe langa franghii, mesterul Istocescu Achim confectiona si capestre, streanguri, guluri, pripoane si capice folosite pentru cresterea animalelor si tractiunea mijloacelor de transport.

Valorificarea acestor produse din canepa de catre mesterul Istocescu Achim se realiza prin vanzarea libera in targurile saptamanale de la Horezu si Pietrari, la balciurile de la Polovragi, judetul Gorj (care se tin la 20 iulie, de Sfantul Ilie), de la Manastirea Bistrita ( 8 septembrie, de Sfanta Maria).

Intr-un carnet de insemnari pastrate in arhiva familiei, mesterul franghier consemneaza ca o buna parte din cantitatea de marfa era comercializata in localitati din Transilvania, pe baza unor comenzi primite de la comunitatile locale.

Dupa cum s-a putut vedea din studiul de fata, tehnica de prelucrare a canepii si-a pastrat caracterul sau traditional inca multa vreme, dar, la inceputul secolului al XX-lea, a capatat si o forma de preindustrializare de tip manufacturier. Daca la inceputurile acestui mestesug uneltele de prelucrare a canepii au fost in general simple, din lemn, cu timpul s-au introdus o serie de utilaje din metal, care au contribuit la cresterea productivitatii muncii si a calitatii produselor.