ANTOFITA AL LUI VIOARA

ANTOFITA AL LUI VIOARA

Foaie verde salcioara,

La casa cu trestioara

Mare masa este-ntinsa

Si de mari pescari cuprinsa

Dar la masa cine-mi sta,

Si la masa ce manca?

Numai strunga si zalunga,

Galbioara caracuda?

Doisprezece lopatari,

Doisprezece navodari

Cu douaspe calfe mari

Si tot bea si tot manca.

Antofita se uita

Dar Vioara mi-l vedea

Si din gura asa-i zicea:

- Antofita, lumea mea,

Taica, timpul ti-a venit

Taica, de casatorit,

Calu-n grajd ti-a-mbatranit

Ori hainele-ai ponosit

De nu bei, de nu mananci

Numai cu ochii te uiti?

- Taica, timpul n-a venit

Taica, de casatorit,

Calu' nu mi-a-mbatranit

Nici haine n-am ponosit

Dar aseara m-am culcat

Sa vezi, taica, ce-am visat:

Si-am zis verde ca bobu

C-am sa vanez vidrasu

Iar Vioara raspundea:

- Antofita, lumea mea,

De cand mama m-a facut

Tot pe ape am trait

Pe toate le-am pescuit

Dar vidrasul n-am putut;

Cat din cer pana-n pamant

Atat e vidru de-adanc.

Antofita asa zicea:

- S-aduci navoadele-ncoa,

Sa  mi-aduci navoadele

Si cu toate calfele

Ca eu aduc pestele

Dar Vioara ce-mi facea?

Navoadele i le da

Si la vidru ca merga

Navoadele le baga

Trage-o tona, trage doua.

Trage, nene, pan-la noua

Si nimic nu scotea

Antofita, lumea mea

Iar pe-a zecea cand baga

Puiul vidrii mi-l prindea

Mi-l lua si mi-l chinuia,

Iar vidra mi-l auzea

Si dupa ei ca se lua

Si asa nene-i striga:

- Antofita, lumea mea

Ce-mi bati puiul si-l casnesti,

Si de ce mi-l patimesti

Ca e puisor de-azi noapte,

Nu stie sama la ape

Ia vino cu mine-ncoa

In mijlocul vidrului

Sa-ti dau mama pestelui

Si tatal morunului.

Pan' la mal mi-i ajungea

Si pe toti ii ineca,

Dar Antofita scapa

La salcia aplecata

Unde-a mai scapat odata.

(Cules, in 1960, de la Buta Elvira, comuna Draghiceni)