Creeaza.com - informatii profesionale despre


Simplitatea lucrurilor complicate - Referate profesionale unice



Acasa » familie » diverse
NOTIUNI, CATEGORII SI PRINCIPII ESTETICE

NOTIUNI, CATEGORII SI PRINCIPII ESTETICE



NOTIUNI, CATEGORII SI PRINCIPII ESTETICE


            Estetica industriala a aparut in procesul maturizarii revolutiei industriale, chiar daca s-a conturat ca domeniu independent de activitate abia in primele decenii ale secolului XX.


            Fiind o activitate pluri- si interdisciplinara, estetica industriala urmareste realizarea unui acord perfect intre factorii care determina calitatea generala a produselor de mare serie atat din punct de vedere functional, tehnic, ergonomic, comercial, social-economic cat si din punct de vedere estetic. Pentru elaborarea si aprecierea calitatilor estetice ale unui produs nu au fost stabilite inca, niste criterii precise, sigure. Una din caile de suplinire a acestei carente este insusirea de catre proiectanti si tehnologici a unor notiuni, categorii, principii si metode din teoria esteticii generale, care sa asigure realizarea unor produse capabile sa raspunda atat cerintelor tehnice, cat si celor estetice.

            Notiunea poate fi definita ca forma logica fundamentala de exprimare care reflecta insusirile esentiale si generale ale unei clase de obiecte sau fenomene. Notiunile se nasc pe temelia practicii social-istorice, se imbogatesc si sufera schimbari odata cu dezvoltarea acesteia. Notiunile nu sunt fixe, imobile, eterne, ci variabile, elastice, suple, redand tot mai complet si mai profund realitatea obiectiva.

            Categoria este o notiune fundamentala care exprima proprietatile esentiale, laturile si legaturile cele mai generale ale obiectelor si fenomenelor realitatii obiective in continua transformare. In procesul istoric al cunoasterii omenesti, categoriile marcheaza trepte importante pentru aprofundarea si sistematizarea fenomenelor din natura, societate si gandire. Ele au aparut si s-au imbogatit mereu pe baza experientei practice a omenirii.

            Categoria estetica este acea categorie care desemneaza tipuri si reactii afective umane in raport cu realitatea obiectiva, reprezentand instrumente de cunoastere estetica a lumii. Categoriile estetice sunt rezultatul procesului evolutiv de cunoastere umana. Ele sunt determinate de raportul stabilit intre afectivitatea subiectului uman contemplator si obiectul contemplat. Categoriile estetice au aparut si s-au imbogatit pe baza experientei practice a omenirii si desemneaza continuturi, fiind notiuni care se aplica materiei sau creatiei umane.

            Principiul este o lege fundamentala a unei discipline, a unei stiinte sau arte, aplicabila unei clase largi de sisteme sau fenomene fara a reflecta, insa, proprietatile specifice ale acestora; poate fi considerat un rezultat al legilor care guverneaza realitatea obiectiva, cunoasterea si actiunea umana.

            Principalele categorii estetice sunt: esteticul, frumosul, uratul, tragicul, comicul, gratiosul, grotescul etc.

            Asimilabile categoriilor estetice si mult utilizate in estetica sunt notiunile de compozitie, continut, forma, stil, stilizare, gust, kitsch, moda, modernitate si principii ca ritmul, simetria, echilibrul, proportionalitatea.

           

            1 ESTETICUL

            Esteticul este categoria de cea mai larga generalitate, careia i se subsumeaza obiectele si procesele din natura, societate si constiinta, anterioare omului sau faurite de acesta, care intrunesc conditiile unei structuri capabile sa integreze armonios partea in intreg; este functie de constiinta social-estetica a diferitelor epoci istorice. Esteticul a fost multa vreme considerat sinonim cu frumosul, dar odata cu definirea frumosului ca o categorie de sine statatoare, este utilizat ca termen distinct in teoriile estetice actuale.

            2 FRUMOSUL

            Frumosul este o categorie fundamentala a esteticii. In acceptia lui imediata, frumosul este armonie; poate fi numit tentatia pentru perfectiune, pentru desavarsit. Frumosul este o tendinta mereu constructiva, activa, o nazuinta pozitiva catre absolut.

            Definirea frumosului continua sa ramana o problema deschisa a esteticii, orice incercare de a fixa frumosul in formule sau definitii imuabile fiind riscanta. Frumosul este fenomenul estetic cel mai fluent. Avand propria configurare, propria structura intima, frumosul se impune ca un fluid care strabate si alte aspecte ale esteticului, obliga la corelarea lui cu o multitudine de manifestari ale spiritului uman. De aici rezulta si potentialul valoric deosebit de ridicat si multilateral uman al notiunii de frumos.

            Pe parcursul timpului s-au formulat multe definitii si teorii privind frumosul. Astfel, Platon, in cadrul conceptiei “Kalokagathon” (kalos=frumos, agathos=bun, virtuos) considera frumosul, binele si utilul intr-o permanenta legatura. Aurelius Augustinus (Sf. Augustin) defineste frumosul ca “splendor ordinis”, iar Thomas d’Aquino ca “splendor formae”. Immanuel Kant considera frumos “ceea ce place fara concept”, iar Friederich Hegel il percepe ca “intruchiparea sensibila a ideii”. Raymond Bayer crede ca frumosul este “echilibrul intre sublim si gratios” sau “lirism al perfectiunii”, iar Tudor Vianu considera frumosul ca “izbutit estetic”. Multi esteticieni au optat pur si simplu pentru identificarea frumosului cu esteticul, in acceptia lui cea mai larga.

            In general, frumosul reprezinta reflectarea in constiinta umana a proprietatilor reale, materiale ale obiectelor care sunt apreciate pozitiv din punct de vedere estetic; aceste proprietati reprezinta numai premisele obiective ale frumosului, care se constituie ca atare doar prin valorificarea lor de catre constiinta sociala. Criteriile de apreciere estetica, conceptiile despre frumos se formeaza in cursul evolutiei vietii sociale in mod independent de vointa indivizilor, fiind determinata, in ultima instanta, de viata materiala a societatii. Ele au deci un caracter istoric, depasind aprecierea subiectiva, arbitrara a individului. Frumosul are o semnificatie sociala pozitiva, fiind legic  legat de dezvoltarea societatii; contribuie la mersul inainte al societatii, la dezvoltarea armonioasa si multilaterala a acesteia in paralel cu cea a individului.

            Frumosul se constituie in relatia dintre subiect si obiect in cadrul vietii sociale, avand caracter social-istoric si nu natural. Fiecare epoca istorica are propriile criterii de apreciere a frumosului, frumusetea generala a realitatii naturale, sociale, umane, artistice, fiind perceputa la nivelul exigentelor specifice ale epocii respective. Aceasta nu exclude insa, recunoasterea frumosului peren al capodoperelor de arta.

            Avand o natura social-obiectiva, afirmandu-se in raporturile complexe dintre subiect si obiect, frumosul constituie o categorie estetica de larga extensie ce functioneaza in aprecierea fie a obiectelor naturale sau fabricate de om, fie in cel al creatiei artistice. In sfera extra-artistica, frumosul poate fi apreciat in domenii foarte variate. Prezent in natura, frumosul este sesizabil si in mediul artificial, creat de om, in lumea obiectelor fabricate, a produselor industriale. Specific acestui domeniu este faptul ca frumosul reprezinta rezultatul unei actiuni constient dirijate in vederea realizarii unor obiecte frumoase, corespondenta intre ideal si real capatand o determinare specifica. In acest context intervine capacitatea creatorului de produse de a fauri obiecte cu o functionalitate perfecta, adecvata cat mai cuprinzator idealului uman. Valorificarea estetica a produselor industriale este rezultatul aprecierii globale a obiectului in structuralitatea sa concreta si functionalitatea lui determinata.

            Estetica industriala pune problema frumosului industrial ca o raportare a creatiei tehnico-industriale la un ideal estetic specific. Frumosul industrial, ca si frumosul in general, nu are un caracter normativ, invariabil sau abstract. Formarea unei sensibilitati estetice a oamenilor in raport cu creatia tehnico-industriala este un proces complex, evolutiv, mergand de la respingere pana la acceptarea si crearea frumosului industrial. Frumosul industrial este generat, in ultima instanta, de calitatea obiectelor fabricate de a avea o perfectiune evidenta, clara, emotionanta si o corespondenta adecvata a formei cu functionalitatea sa.

            Un produs industrial trebuie sa declanseze o reactie estetica pozitiva din partea consumatorului. El trebuie sa aiba o eficienta practica maxima, sa se caracterizeze prin perfectiune tehnica, o buna functionare, comoditate in exploatare. Raporturile subiectului cu obiectul tehnic trebuie sa fie clare, sa permita intelegerea ratiunii de functionare si utilizare, satisfacand in acelasi timp simturile umane respective. Produsul tehnic trebuie sa aiba, de asemenea, o forma sugestiva, agreabila, sa atraga, prezenta lui sa dea satisfactie. Numai produsele care satisfac aceste cerinte pot fi considerate frumoase. Deci, frumosul industrial poate fi abordat ca o unitate organica a perfectiunii tehnice, a claritatii si a evidentei, a capacitatii de a da satisfactie, de a place. Frumosul industrial este un frumos rational. “Orice organism este cu atat mai frumos cu cat este mai bine adaptat scopurilor sale. Intr-o opera cu adevarat frumoasa, nimic nu este lasat la voia intamplarii, totul este justificat, util, totul se indreapta spre rezultatul urmarit. Frumusetea suprema, capodopera artistica, stralucita manifestare a geniului, este in acelasi timp triumful ratiunii…” spune Marcel Melicson in lucrarea sa “Arhitectura moderna” (1975).

            3 URATUL

            Uratul este categoria estetica ce reflecta insusiri disarmonice, asimetrii, disproportii – mergand pana a monstruos -, resimtite ca dezagreabile si respingatoare. Este in opozitie cu trasaturile traditionale ale frumosului. Uratul este perechea corelativa a frumosului.

            In arta, uratul din realitatea cotidiana se transfigureaza prin creatia artistica, devenind expresiv, provocand o reactie care depaseste neplacerea si se transforma in emotie artistica. Exprimarea uratului in arta, uneori hipertrofianta, nu constituie o nonvaloare, ci comporta avertismentele si semnificatii critice constructive.

            In realitatea cotidiana, spre deosebire de arta, uratul este un adevarat flagel social, care trebuie combatut, in special prin promovarea permanenta a esteticului, a frumosului. Aceasta necesitate reprezinta unul din fundamentele de baza ale esteticii industriale, fiind in atentia tuturor celor care s-au manifestat in acest domeniu, incepand cu J.Ruskin si W.Morris si continuand pana in zilele noastre.

            Henry Van der Velde remarca in lucrarea sa “Purificarea artei” (1894): “Asupra copilariei apasa plictisul trist al caselor in care crestem, unde nimic nu are calitatile si virtutile ce fac lucrurile sa fie in stare a transmite, ca si fiintele, un fluid de simpatie insufletitoare si de afectiune ce da incredere. Asupra adolescentei noastre apasa nesfarsita uratenie a claselor scolare, o uratenie care roade ca un viciu, o uratenie murdara ca noroiul marilor orase, care se lipseste de carne, de creier, de inima. Si astfel murdariti pornim in viata! Prevederea parinteasca ne-a ferit de multe boli, dar cea a urateniei ne-a fost inoculata, iar ravagiile ei au patruns pana in maduva oaselor. Aceasta boala trebuie eradicata prin cultivarea frumoasului…

            4 TRAGICUL

            Tragicul este categoria estetica ce desemneaza disparitia unor valori umane ce nu si-au epuizat inca din resursele potentiale. Tragicul infricoseaza si inalta, striveste si purifica; starneste o simpatie activa insotita de mila si de frica sau de admiratie pentru actele eroice, de hotararea de a duce la bun sfarsit actiunea intrerupta prin disparitia eroilor. Tragicul poate capata un caracter optimist in conditiile in care caderea eroului se profileaza pe perspectiva biruintei viitoare a cauzei pe care o reprezinta. Tragicul este frumusete inversata si reafirmata prin inversare. Se regaseste, in general, in creatia artistica.

            5 COMICUL

            Comicul este categoria estetica ce desemneaza, in general, un fenomen care provoaca rasul. Comicul nu exista in afara umanului. El rezulta din neconcordanta dintre aparenta si esenta, continut si forma, parte si intreg, valoare si nonvaloare, scop si mijloace etc. Trasatura principala a comicului este disimularea; comicul este unic prin geneza si continut. Tudor Vianu spunea: “redus la tipul sau cel mai general, comicul este totdeauna o impostura demascata”.

            In viata si arta, comicul poate aparea intr-o multitudine de forme, nuante sau aspecte. Formele principale de manifestare sunt umorul si satira. Modalitati de manifestare sunt: zeflemeaua, gluma, ironia, sarcasmul etc. Comicul este o calitate estetica obiectiva proprie omului social. Comicul se exprima magistral in literatura umoristica de toate speciile: dramaturgie (comedie), muzica, plastica (afis satiric, caricatura), balet, pantomima etc.

            6 GRATIOSUL

            Gratiosul este categoria estetica ce defineste stadiul totalei depasiri a dificultatilor de finalizarea a unei actiuni sau de modelare a unei structuri printr-o extrema suplete si continuitate a traiectoriilor gestice, grafice, melodice, etc. Aceste moduri de realizarea se impun prin eficienta si eleganta lor in sine. Gratiosul este deci o categorie care vizeaza in mod special maiestria si ingeniozitatea executiei, usurinta si mai ales naturaletea aparenta sau reala.

            7 SUBLIMUL

            Sublimul exprima insusirea unor obiecte si a unor produse din natura si societate, de o amploare neobisnuita sau a unor acte umane de o deosebita noblete morala, de a provoca un sentiment de elevatie, de uimire si admiratie, unit cu teama in fata maretiei lor, precum si cu convingerea ca infruntand uriase forte potrivnice, omul le poate domina. Dupa Ettiene Souriau, sublimul este “categoria estetica suprema, care intra in tesatura tuturor celorlalte categorii”.



            8 GROTESCUL

            In acceptiunea clasica, grotescul este categoria estetica ce defineste contrariul sublimului, reda uratul fizic si moral printr-o imagine infricosatoare, fantastica, monstruoasa.

            9 CONTINUTUL SI FORMA

            Continutul si forma sunt notiuni corelative care desemneaza trasaturi si laturi organic legate ale obiectelor si proceselor.

            Continutul reprezinta totalitatea elementelor constitutive esentiale ce caracterizeaza si conditioneaza existenta si evolutia unui obiect sau fenomen. Se mai poate defini si ca ansamblul interactiunilor si proprietatilor care asigura functionalitatea obiectelor sau fenomenelor. Rezulta deci, urmatoarele semnificatii pentru categoria de continut:

·     totalitatea elementelor constitutive ale unui sistem;

·     totalitatea caracteristicilor interne ale unui obiect sau fenomen;

·     totalitatea relatiilor si proprietatilor unui obiect sau fenomen care ii permit posibilitatea reflectarii pe plan cognitiv prin intermediul notiunilor, judecatilor, teoriilor.

Forma reprezinta modul de existenta, de organizare si de structurare a elementelor constitutive ale unui obiect sau fenomen. Ca si pentru continut, si pentru categoria de forma rezulta trei semnificatii mai importante:

·             forma este totalitatea relatiilor existente intre elementele unui sistem;

·             forma este infatisarea exterioara a unui obiect sau fenomen;

·             forma este o constructie conceptuala care reflecta un continut intr-un mod mai mult sau mai putin adecvat.

Continutul si forma se afla in raporturi de unitate indisolubila, se presupun reciproc, corelatia lor fiind o conditie a existentei obiectului sau fenomenului. In interactiunea dintre forma si continut, forma joaca un rol activ, grabind sau franand dezvoltarea continutului, determinand modul de existenta al acestuia. In timp, forma de exprimare a aceluiasi continut variaza, fiind influentata de factorii socio-economici si de stadiul de dezvoltare al societatii respective.

Legatura intre forma si continut se realizeaza prin intermediul structurii. Structura se defineste prin forma si dimensiunile fiecarui element component, precum si prin aranjarea lor unul fata de celalalt. Structura este deci, sistemul relatiilor esentiale intre constituentii unei creatii, alcatuind un  tot care isi subordoneaza partile, cu o pronuntata coeziune interioara, cu o functionalitate si o finalitate bine conturate. Fara a identifica structura cu intregul, structura paote fi conceputa ca modalitatea de conexiune si interdeterminare a elementelor componente ale intregului.

In creatia artistica si de bunuri materiale, continutul si forma sunt categorii estetice corelative si constitutive ale unei opere de arta sau obiect. Continutul reda semnificatiile specifice cuprinse in creatia considerata, semnificatii ce caracterizeaza atitudinea estetica a creatorului fata de realitatea materiala sau spirituala oglindite in creatie. Forma este modul specific de expresie si de structurare a continutului creatiei. Forma constituie, exteriorizeaza si evidentiaza continutul printr-un ansamblu de procedee si mijloace care, desi consacrate intr-o oarecare masura, sunt de fiecare data inventate, probate, adoptate la unicitatea noii creatii. Forma este functie de tipul de creatie, de materialul si tehnica utilizate pentru obtinerea ei, ca si de stilul creatorului. Deci, forma trebuie inteleasa ca expresie a continutului (forma interioara) si mai ales ca mod de manifestare in exterior a acestuia (forma exterioara).

In acceptia estetica, categoriile de forma si continut nu pot fi despartite, fiind componentele indisolubil legate, unitare si conventional detasabile ale unei creatii. Relatia dintre forma si continut este organica si intima; forma poate fi delimitata bi- si tridimensional, este conditionata spatial si are o anumita unitate de expresie. Aceasta ii confera contur si identitate, identitate determinata de continut si care se stabileste in relatia forma-continut.

Data fiind importanta formei in estetica, in general, dar si in estetica industriala, consideratii mai amanuntite se vor face intr-un capitol special al lucrarii.

10 COMPOZITIA

Compozitia este o categorie estetica si reprezinta modalitatea de organizare armonioasa, conform principiilor proportiilor, ritmului, simetriei etc., a maselor, formelor, luminii, cu scopul obtinerii unui tot organic, unitar, din mai multe elemente componente. In acceptiunea sa generala, termenul defineste structura complexa a unei creatii, constructia si arhitectonica sa intima. Compozitia nu este doar o simpla insumare de elemente fara legatura intre ele; diferitele componente trebuie astfel dispuse incat intregul sa fie corect structurat, sa aiba o logica interna riguroasa.

11 STILUL, STILIZAREA

Stilul este un mod de exprimare a gandirii intr-un anumit domeniu, caracteristic unei anumite epoci istorice sau unei zone geografice; este determinat de conditiile de dezvoltare si organizare a vietii sociale a unei comunitati.

Acceptiunile in care se foloseste notiunea de stil pot fi grupate astfel:

¨           stilul unei epoci istorice, ca expresie a particularitatilor epocii respective; Marcel Breazu defineste stilul unei epoci istorice ca fiind ansamblul de trasaturi estetice specifice pe care-l au produsele acelei epoci, ansamblu rezultat din influenta complexa a factorului national, geografico-climatic, a bazei tehnico-materiale si mai ales economice (cea care, in ultima instanta este determinanta). La acestea se adauga influentele insemnate ale traditiilor nationale, ca si ale intregii suprastructuri corespunzatoare, care isi pune amprenta ei (de exemplu: stilul gotic, stilul baroc, stilul rococo etc.)

¨           stilul national (de exemplu: stilul romanesc, stilul brancovenesc);

¨           stilul ca expresie a individualitatii creatoare;

¨           stilul ca un ansamblu de mijloace, de tehnici ce se cristalizeaza intr-un limbaj mai mult sau mai putin coerent.

Fiind o notiune estetica, stilul nu poate fi limitat doar la domeniul creatiei artistice, ci cuprinde toate manifestarile activitatii umane in care sunt rezolvate sarcini cu caracter estetic. De aici importanta acordata acestei notiuni in estetica, in general si implicit in estetica industriala.

Stilizarea este actiunea de adoptare a unor solutii in modelarea diverselor structuri potrivit gustului sau idealului unei colectivitati, unei grupari de creatori sau unui artist reprezentativ. Stilizarea apare ca o consecinta a preferintei pentru o anumita configuratie in vederea exprimarii functiei sau tematicii dorite.

Acceptiunea particulara pe care termenul a capatat-o mai ales in domeniul artelor plastice, se refera la extrema purificare a componentelor structurale ale unei opere in scopul reducerii la elementele esentiale, caracteristice evidentierii unei idei. De exemplu, Brancusi a “stilizat” forma pana la redarea unei idei, lucrarea “Pasarea maiastra” redand ideea de zbor.

Factorii social-economici (mai ales tehnico-materiala si relatiile de productie), factorii naturali, traditiile si particularitatile nationale, precum si elementele suprastructurale contribuie la constituirea trasaturilor unui stil al unei epoci si a unui public sensibil, receptiv la acesta, stil care se regaseste  in toate creatiile epocii respective; creatii artistice, arhitectonice, urbanistice, produse industriale, etc. Se poate vorbi deci si despre un stil industrial care pune in evidenta calitatile estetice ale productiei industriale.

Stilul industrial este marcat de tendinta de realizare a unei cit mai sensibile integralitati a produsului, printr-o cat mai inalta perfectiune tehnica, printr-o armonioasa corelare a functiei, structurii si formei produsului. Sobrietatea, eleganta, expresivitatea formelor, liniilor, suprafetelor, volumelor sunt directii care se impun tot mai mult in stilurile industriale contemporane. Progresele tehnico-stiintifice, perfectionarea tehnologiilor de fabricatie si a utilajelor, descoperirea si utilizarea de materiale noi sustin si stimuleaza aceste directii vizibile in realizarea celor mai variate produse, de la obiectele de uz casnic pana la automobil, de la unelte simple pana la instalatii automate. Stilul propriu productiei industriale si determinat de particularitatile dezvoltarii tehnico-stiintifice este parte integranta a stilului epocii, interfereaza cu activitatea generala de creatie si exprima o anumita frecventa a gustului societatii.

Stilul industrial este mai putin receptiv la moda, la fluctuatii de multe ori arbitrare sau generate de doleante subiecte.

Despre un stil industrial nu se poate vorbi decat din a doua jumatate a secolului al XIX-lea, odata cu dezvoltarea industriei. Stilurile industriale s-au dezvoltat ingloband elemente caracteristice nationale si temporale, dar avand si multe trasaturi comune datorate progreselor tehnico-stiintifice generale.

Problema stilului industrial este o problema importanta a esteticii industriale. De aceea, nu se poate trece cu vederea relatia dintre stil si stilizare si intre estetica industriala si “styling”, functionalism si tehnicism. Styling-ul (stilizarea industriala) este actiunea de aducere de corective formei exterioare sau cromaticii unui produs cu scopul prezentarii acestuia ca un produs fundamental nou desi parametrii tehnico-functionali si utilitari se mentin neschimbati. Se forteaza, astfel, desfacerea unor produse care se adreseaza unor gusturi dubioase (din punct de vedere estetic), dar care asigura profituri sporite. Styling-ul a aparut in S.U.A dupa primul razboi mondial in incercarea de a face vandabile produse de calitate indoielnica si urate; s-a manifestat, in special, prin adaugarea unor ornamente stridente, disonante cu ansamblul.



In industria de automobile, styling-ul a cunoscut apogeul imediat dupa al doilea razboi mondial. Designerii americani au exagerat adaugand unor caroserii desenate cu o puternica tenta aerodinamica, aripioare si diverse ornamente cromate, singurul scop al acestora fiind atragerea privirilor si captarea atentiei clientilor (fig. 3).

Fig. 3

Functionalismul si tehnicismul, tendinte opuse styling-ului, absolutizeaza utilitarul, functionalul si tehnicul de defavoarea esteticului; subordoneaza complet forma, functiei. Abuzul de functionalism si tehnicism, fara a nici o preocupare pentru aspect, conduce la obtinerea unor produse inestetice, dezumanizate.

12 GUSTUL

Gustul este capacitatea de a sesiza si aprecia frumosul sau uratul din realitate sau arta printr-o relatie ce exprima un sentiment de satisfactie sau insatisfactie fata de acestea; este o componenta a atitudinii estetice, tine de psihologia sociala si a aparut in procesul dezvoltarii practicii social-istorice.

Intim legat de structura psihica si formatia cultural-estetica a personalitatii umane, gustul este eminamente subiectiv, relativ si schimbator. Nu poate fi conceput in afara determinarii socio-culturale a mediului, clasei, grupului social, modelor si influentelor pe care individul le suporta, a stadiului de dezvoltare a culturii si educatiei estetice generale si individuale. Gustul poate cunoaste, de la individ la individ, o mare diversitate de nuante. Gustul poate fi educat. La baza formarii si educarii gustului sta cultura, traditia dar si moda.

13 KITSCH

“Kitsch” este un cuvant german intraductibil, intrat ca atare in fondul de termeni internationali ai esteticii; desemneaza arta de prost gust, pseudoarta, ca si prostul gust in general. Kitsch semnifica arta-surogat, precum si toate produsele artistice concepute in spiritul exploatarii doar a unuia, sau unora din stimulii ce intra in compunerea artei: stimuli de ordin biologic (indeosebi cei erotici), de ordin etic (sentimentalismul) sau de ordin magic. Kitsch se refera la un univers lipsit de profunzime si de semnificatii socio-umane superioare. Datorita alterarii gustului estetic in conditiile industrializarii, serializarii si comercializarii productiei de arta sau a celei artizanale, apare si un public “kitsch”, melodramatic, cu gusturi estetice “kitsch”, predispus la vulgaritate, la gregar.

Termenul “kitsch” definit mai sus este, de fapt, utilizat pentru a exprima manifestarile nedorite, de multe ori nocive, ale fenomenului Kitsch.

Fenomenul Kitsch a aparut odata cu industrializarea, cu formarea si dezvoltarea clasei muncitorimii si a micii burghezii, din necesitatea de a accede la valorile culturii si artei alaturi de clasele inalte ale societatii – aristocratia si marea burghezie – si ca urmare a emigrarii fortei de munca de la tara spre oras si indepartarii de traditie. S-a manifestat prin dorinta de infrumusetare a cotidianului, de realizare a unui confort material si spiritual cu mijloace materiale reduse, recurgandu-se la produse de serie si copii, nu la unicate. Acest fenomen a condus la dezvoltarea productiei de serie a bunurilor de consum, la aparitia unei largi retete de difuzare in masa a culturii si divertismentului. Este deci, un fenomen de masa, caracteristic societatii industriale, aparand si dezvoltandu-se odata cu acesta; in zilele noastre este cunoscut sub denumirea de “neo-kitsch”.

Manifestarile nocive ale acestui fenomen pot fi combatute si chiar anihilate prin promovarea de bunuri materiale si spirituale care sa raspunda unor inalte exigente estetice, prin educatie si cultura.

Termenul “kitsch” a fost utilizat prima oara la München, in anul 1860. In estetica romaneasca termenul a fost introdus in 1939 de catre Lucian Blaga in lucrarea “Arta si valoare”.

14 MODA

Moda, in sens larg, este un sistem de norme efemere dupa care membrii unui grup social oarecare traiesc, gandesc, se distreaza etc., intr-un moment istoric dat. Termenul priveste in primul rand domeniul vestimentatiei. Exista insa si o anumita moda in materie de moravuri sau de sensibilitate artistica. Ceea ce caracterizeaza orice moda este efemeritatea canoanelor acceptate. Moda se identifica intotdeauna cu noutate; ea este incompatibila cu tot ceea ce se prezinta ca vechi. Chiar atunci cand se reiau elemente, prin sublimare ele apar ca noi. Moda presupune preferinte pentru noutate pe linie de comportament, atitudine si gust estetic. Dar aceasta noutate este trecatoare, in permanenta optandu-se pentru alte elemente care apar. Frumusetea implicata in judecatile estetice specifice modei, apare astfel ca o frumusete efemera.

15 MODERNITATEA

Modernitatea este notiunea estetica ce semnifica consonanta unei creatii artistice cu epoca si cu mediul socio-cultural in care apare. Modernitatea permite incadrarea unei creatii originale intr-o traditie  culturala fara de care ea nu ar fi fost posibila si creaza elemente noi care imbogatesc traditia respectiva. A avea modernitate intr-o anumita epoca istorica inseamna, pentru o creatie artistica, a avea trasaturi care le neaga pe cele ale creatiilor trecute. Modernitatea este autentica numai atunci cand in conditiile concrete, sociale si nationale este rezultatul unor necesitati spirituale de exprimare a tendintelor de dezvoltare a epocii in care se manifesta. Modernitatea autentica dintr-o anumita epoca pregateste aparitia epocii urmatoare, transformandu-se, in cadrul acesteia, in clasic.

16 ECHILIBRUL, ORDINEA, UNITATEA

Echilibrul se poate defini ca o stare de liniste, de armonie, de stabilitate intre diferitele parti componente ale unei structuri sau fenomen. Echilibrul este receptat de om ca reprezentand aspiratia sa generala pentru perfectiune. Este totdeauna temporar, ponderea egala a tensiunilor contradictorii fiind perturbata de actiuni interne sau externe sistemul considerat. Echilibrul este perceput ca moment de repaus in procesul miscarii, in succesiunea schimbarilor cantitative; este in permanenta relativ in raport cu miscarea.

Echilibrul este determinat de ordinea si unitatea interna a elementelor componente ale sistemului considerat.

Ordinea este tendinta de echilibru, conservare si ireversibilitate; reprezinta dispunerea elementelor unui sistem intr-o schema de relatii care ii asigura capacitati functionale maxime, integritate si stabilitate calitativa. Relatiile de ordine ale unui sistem sunt dependente de mecanismul de functionare a interactiunilor care determina geneza, structura si dinamica acestuia.

Echilibrul si ordinea sunt notiuni opuse, dar corelate cu notiunile de dezechilibru si respectiv, dezordine.

Unitatea este proprietatea unor obiecte, fenomene sau procese complexe de a se manifesta ca un intreg indivizibil (ca un tot unitar) in care elementele componente se coreleaza omogen si solidar pastrandu-si in acelasi timp, individualitatea. Unitatea confera frumusete.

Termenul de unitate este opus si totodata il presupune pe cel de diversitate. Diversitatea exprima tendinta de particularizare a obiectelor si fenomenelor individuale, a elementelor unei totalitati, proprietatea acestora de a se manifesta variat si specific.

17 PROPORTIONALITATEA

Proportionalitatea este una din caracteristicile de baza ale lumii materiale, caracteristica prin legi specifice, aplicabile oricarei creatii; reprezinta totalitatea raporturilor obiectiv necesare pentru realizarea echilibrata a unei creatii. Se mai poate defini si ca proprietatea de a fi proportional. Forma de manifestare a proportionalitatii este proportia.

Proportia se defineste ca raportul intre dimensiunile partilor unui intreg sau intre fiecare dintre aceste parti si intreg.

Datorita importantei notiunii de proportie, intr-un capitol special al lucrarii se vor face consideratii mai ample despre legile specifice si metodele de aplicare a acestora in creatie de bunuri materiale.

18 RITMUL

Desfasurarea in succesiune ordonata a doua sau mai multe elemente ale unei structuri, caracterizate prin perioada, alternanta si simetrie se numeste ritm; mai este definit ca ordine cu variatie sau periodicitate perceputa (Matila Ghyka). Ritmul este cadenta revenirii alternative.

Perioada indica repetarea unui element, alternanta reprezinta schimbarea unui element cu altul, iar simetria exprima caracterul regulat al repetarii anumitor fenomene sau a alternarii lor.

Ritmul poate fi alcatuit din perioade si alternante egale ca durata, dar poate fi incetinit sau accelerat; in ultimele doua situatii se modifica durata perioadei si a alternantelor, pastrandu-se ordinea in succesiune si  o anumita structura constanta a elementelor componente ale intregului.

Orice dezordine in desfasurarea normala a ritmului se numeste aritmie.

Intr-o structura formala, ritmul poate fi realizat prin dispunerea diferita (fig. 4,a, 4,b si 4,c), modificarea dimensiunilor (fig.4,d), formei (fig.4,e) sau culorii (fig.4,f) elementelor componente. De asemenea, ritmul poate fi realizat si prin varierea intervalelor de dispunere a componentelor structurii. Dispunerea elementelor la intervale regulate da uneori impresia de neterminat; eliminarea acestei impresii se poate realiza prin marcarea inceputului si sfarsitului intervalului (in fig. 5. profile de aluminiu extrudat produse de firma germana “ISEL-ELECTRONIC”).



Pentru ca o structura sa fie echilibrata, se recomanda ca numarul de elemente care se repeta sa nu fie mai mare de cinci.

Elementele componente ale structurii ritmate se pot dispune pe orizontala (se creaza impresia de micsorare a inaltimii obiectelor si de marire a efectelor statice) sau pe verticala (apare senzatia de marire a inaltimii obiectelor si de reducere a greutatii lor).

Ritmul se poate trata si ca fiind o simetrie de translatie.

Structurile ritmate sunt utilizate, cu precadere, in artele decorative si in arhitectura; in constructia de masini sunt specifice realizarii panourilor de comanda.

19 SIMETRIA

Simetria este o calitate obiectiva a unui intreg reflectata prin raporturile de marime si forma, de ordine si dispunere, de potrivire si concordanta pe care o au partile acestuia intre ele si acestea cu intregul. Se mai poate defini si ca proprietatea unui ansamblu de a fi format din elemente reciproc corespondente raspunzand unei anumite regularitati, prin raportare la un centru, o axa sau un plan.

Simetria este proprie atat lumii reale (minerale, vegetale si animale), cat si creatiei umane. Omul a imitat natura, utilizand principiile simetriei in creatiile proprii, atat cele artistice cat si cele utilitare. Prin simetrie se asigura armonia, echilibrul, proportionalitatea unei creatii. Absolutizarea simetriei  poate sa conduca la formalisme si exagerari canonice.

Matematic, simetria poate fi definita ca fiind transformarea geometrica a unei figuri in ea insasi. Tratarea matematica a simetriei se realizeaza cu ajutorul notiunilor din teoria transformarilor geometrice congruente si a teoriei grupurilor.

Preocupari privind studiul simetriei se intalnesc inca din Antichitate, fiind legate in special de simetriile prezentate de figurile si corpurile geometrice (Arhimede, Pitagora, Platon). In epoca Renasterii, mari artisti au acordat o atentie deosebita problemelor de simetrie, acestea incadrandu-se in preocuparile lor. In secolul al XVII-lea, studiile sistematice de cristalografie au condus la stabilirea legilor matematice ale simetriei. La dezvoltarea teoriei simetriei au contribuit personalitati proeminente din diferite domenii de activitate, ca de exemplu: chimistul L. Pasteur, biologul W. Ludwig, cristalograful Max von Laue, matematicianul W. Barlow. In secolul nostru, esteticieni ca G.D. Birkoff, M.C. Escher, Matila Ghyka, Pius Servien au aprofundat in studiile lor si probleme legate de teoria simetriei. In Romania, matematicienii Grigore Moisil si Tiberiu Roman au dezvoltat teoria matematica a simetriei.

Simetria se clasifica in functie de multe criterii, si anume:

a.       dupa sistemul de referinta:

·         in spatiul tridimensional;

·         in spatiul bidimensional (in plan);

·         in spatiul monodimensional (pe dreapta).

b.       dupa elementul in raport cu care se produce:

·         de translatie;

·         de oglindire (bilaterala);

·         in raport cu o axa;

·         in raport cu doua axe;

·         in raport cu o suprafata plana;

·         in raport cu doua suprafete plane;

·         de rotatie;

·         combinata.

c.       dupa proportia in care se realizeaza:

·         absoluta;

·         relativa;

·         de contraste (antisimetrie).

Simetria in raport cu verticala este simetria cea mai des intalnita si cea mai usor acceptata.

Termenii de antiegalitate si antisimetrie au fost introdusi de matematicianul A.V.Subnikov, in 1994. Doua figuri sunt antiegale sau antisimetrice daca sunt egale, respectiv simetrice, dar de culori diferite.

In fig.6…12 sunt exemplificate diferite tipuri de simetrie. Astfel, in fig. 6 proiectiile pe un plan ale unei piramide sunt: a cu b direct egale (simetrie de translatie); a cu c si d cu e simetric egale in raport cu o axa (simetrie in oglindire); a cu d si c cu e antiegale (antisimetrie de translatie); b cu e si c cu d antisimetrie in raport cu o axa; f este rotita lui a cu 1800.

Lagarul din fig.7 (reprezentat in proiectie ortogonala in fig.7,a, respectiv axonometrica in fig. 7, b) prezinta simetrie de oglindire in plan (fig. 7,a) si in spatiu (fig. 7,b).

Diagramele florii de visin (fig. 8,a) si a florii de lalea (fig. 8,b) prezinta simetrie de rotatie.

Karl Menninger si G.D. Birkhoff utilizeaza in desenele prezentate in figurile 9 si 10 simetria de oglindire in raport cu o axa, respectiv in raport cu doua axe.

Esteticianul M.C. Escher a utilizat foarte mult in lucrarile sale elemente de simetrie. Astfel, in gravurile reproduse in fig.1, 2, 11 si 12 a folosit simetria de translatie, simetria de rotatie si respectiv antisimetrie de oglindire.

20 ARMONIA

Armonia este o categorie filozofica si estetica si reprezinta coeziunea si coordonarea partilor componente ale unui intreg, coerenta interiorului cu exteriorul, unitatea continutului si a formei. Armonia este un atribut al frumosului si este utilizata impreuna cu notiunile de ordine, unitate, proportionalitate, masura. Notiunea pereche, corelativa cu armonia este disarmonia.

21 MASURA

Masura este notiunea care desemneaza unitatea intre cantitatea si calitatea unui fenomen. In estetica, masura reprezinta unitatea dintre continut si forma; este caracteristica atat componentelor, cat si intregului. Masura este una din premisele frumosului si se realizeaza de catre creatorul de bunuri prin corelarea adecvata a mijloacelor cu formele de expresie artistica, printr-un efort lucid, in scopul atingerii unui ideal estetic, corespunzator cerintelor epocii.








Politica de confidentialitate

.com Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 PROIECT DE LECTIE Clasa: I Matematica - Adunarea si scaderea numerelor naturale de la 0 la 30, fara trecere peste ordin
 Proiect didactic Grupa: mijlocie - Consolidarea mersului in echilibru pe o linie trasata pe sol (30 cm)
 Redresor electronic automat pentru incarcarea bateriilor auto - proiect atestat
 Proiectarea instalatiilor de alimentare ale motoarelor cu aprindere prin scanteie cu carburator

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 Lucrare de diploma - eritrodermia psoriazica
 ACTIUNEA DIPLOMATICA A ROMANIEI LA CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS (1946-1947)
 Proiect diploma Finante Banci - REALIZAREA INSPECTIEI FISCALE LA O SOCIETATE COMERCIALA
 Lucrare de diploma managementul firmei “diagnosticul si evaluarea firmei”

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 CONTABILITATEA FINANCIARA TESTE GRILA LICENTA
 LUCRARE DE LICENTA - FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT
 Lucrare de licenta stiintele naturii siecologie - 'surse de poluare a clisurii dunarii”
 LUCRARE DE LICENTA - Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 Proiect atestat informatica- Tehnician operator tehnica de calcul - Unitati de Stocare
 LUCRARE DE ATESTAT ELECTRONIST - TEHNICA DE CALCUL - Placa de baza
 ATESTAT PROFESIONAL LA INFORMATICA - programare FoxPro for Windows
 Proiect atestat tehnician in turism - carnaval la venezia




ALOCAREA TRAFICULUI RUTIER
DEZVOLTAREA SISTEMULUI NERVOS IN PRIMELE 72 ORE DE INCUBATIE
Conceptul de mimesis
Metodele si tehnicile de studiu a documentelor
NOTIUNI, CATEGORII SI PRINCIPII ESTETICE
DEZVOLTAREA MEZODERMULUI IN PRIMELE 72 DE ORE DE INCUBATIE
CHESTIONAR DE OPINIE
PRINCIPALELE REGULI SI NORME DE COMPORTAMENT ALE AGENTULUI DE PAZA


Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu