Creeaza.com - informatii profesionale despre


Cunostinta va deschide lumea intelepciunii - Referate profesionale unice



Acasa » familie » diverse
Stilul vietii

Stilul vietii



Stilul vietii

Aceasta […] ne permite sa intelegem mai bine ce trebuie sa fie o psihanaliza existentiala daca ii este permis a exista. Este o metoda destinata a aduce la lumina […] alegerea subiectiva prin care fiecare persoana vie se face o persoana […] Comportamentul studiat de aceasta psihanaliza va include nu numai vise, esecuri, obsesii si nevroze, dar de asemenea si in special gandurile vietii treze, acte si stil de adaptare reusite, etc. Aceasta psihanaliza inca nu si-a gasit un Freud […] Insa putin importa pentru noi daca exista acum; lucrul important este ca se poate.

Jean-Paul Sartre (1943/1956)

[…] Cum de nu a stiut Sartre ca aceasta metoda deja exista si il avea ca autor pe Alfred Adler?

Henri F. Ellenberger (1970)


Poate implinirea regala a gandirii lui Adler clinicianul a fost conceptul de stil al vietii. Adler (1956), Ansbacher (1967), Dreikurs (1967), Mosak (1977b), Shulman (1973a, b), Powers si Griffith (1987) si Shulman si Mosak (1988) au scris extensiv pe subiectul stilului vietii, iar acest capitol este o tentativa de a prezenta o imagine generala a acestui concept.

Stilul vietii: ce face?

Stilul vietii poate fi conceput ca “regula a regulilor” (Shulman, 1973a, b). Este setul de criterii subiectiv, nearticulat, dezvoltat si folosit de indivizi in a-i misca prin viata si spre telurile lor. Se dezvolta, asa cum am examinat in capitolul 3, prin interactiunile copiilor cu cei apropiati lor, semeni si lume sociala; prin experienta lor in cultura si comunitate; prin cresterea si disfunctia lor biologica; si, poate cel mai important, prin perceptiile si alegerile lor.

Este si constient si nonconstient, prin faptul ca exista in ceea ce teoreticienii actuali numesc nivelul tacit-implicit, la fel ca si intr-un nivel explicit, verbal (Guidano & Liotti, 1984s Mahoney, 1991). Dupa cum nota Adler (1933/1964f), “Omul stie mult mai mult decat intelege”; prin aceasta el vroia sa spuna ca oamenii sunt adesea in contact cu procese si probleme de baza, nu imediat accesibile gandirii constiente, consensuale (Sullivan, 1953). De fapt, pentru ca stilul vietii sa functioneze eficient, Dreikurs (1933/1950a, 1967) credea ca nonconstienta este benefica. Acest subiect cere o explorare mai atenta.

Daca am fi constienti de toate actiunile si intentiile noastre, ne-ar fi greu sa functionam, nu doar eficient, ci sa functionam pur si simplu. Este analog cu a invata a conduce o masina - in perioada initiala a invatarii (achizitia indemanarii), tindem sa fim prea constienti de ceea ce facem. Amplificarea repetarii constiente si implementarii incurca performanta “unsa“. Ca regula de baza, tindem sa devenim mai buni la ceea ce facem cu cat suntem mai putin constienti de aceasta. Cu totii am avut experienta de a conduce o perioada de timp si de a realiza dintr-o data ca nu am fost “constienti” de ceea ce faceam sau ce urma sa facem. Stilul vietii opereaza, de fapt, prin principiul economiei; ne permite sa conservam energie si sa ne concentram atentia spre alte lucruri, mai importante. Diferite abilitati, atitudini, convingeri si altele asemenea devin “obiceiuri” si aproape ca functioneaza intr-o maniera arc-reflex. Nu avem nevoie sa procesam fiecare bucatica de date despre conducerea masinii de fiecare data cand suntem la volan si conducem noaptea spre casa. Ar fi o pierdere de timp si energie si un impediment major in invatarea viitoare.

In esenta, stilul vietii este setul de convingeri, setul atitudinal (Mosak, 1954) pe care il creem pentru a ne ajuta sa ne gasim locul in viata. Desi aceste convingeri pot sa nu fie obiectiv adevarate, “Toate parerile sunt corecte din punctul de vedere al observatorului” (Dreikurs, 1972, p. 41). Dupa cum vom explora in capitolul despre dezvoltare, adlerienii cred ca cei mici (si oamenii in general) incearca sa-si gaseasca locul. Acest proiect initial se petrece in cadrul familiei si retelei sociale timpurii. Reteaua sociala timpurie, in special familia, ne ajuta sa invatam ce este viata, cum ar trebuie sa ne adaptam, cum suntem noi, idei de masculinitate si feminitate, si etici si valori. Aceste concepte sunt transmise noua, iar noi le percepem cu propriile tendinte (aperceptiile, subiectivismul nostru) si din perspectiva noastra personala. Aceasta adoptare si respingere ne da un sentiment al locului, al apartenentei. Pe masura ce ne maturizam biologic si ne extindem psihologic invataturile si experientele, incepem sa credem ca propriile conceptii despre noi, viata si ceilalti nu sunt conceptiile noastre, ci ale tuturor (“Nu fac toti la fel?”). Ceea ce creem drept adevaruri pentru noi insine si lumea noastra timpurie, asumam ca adevaruri pentru oameni in general, pentru prieteni, familie si lume in ansamblu. Crestem, imbatranim si ne miscam prin viata ca si cum am stii raspunsurile, cand in realitate, psihologic vorbind, stim numai realitatea noastra.

Daca antrenamentul nostru (Adler, 1924a si Freud, 1928) si antrenamentul de sine (Seif & Zilahi, 1930) ar fi fost indeajuns de larg si de consensual si ne-ar fi expus la destule, “realitatea” noastra se potriveste indeaproape cu realitatea altora. Parerile mele au o validitate asemanatoare cu parerile tale. In termeni adlerieni, logica mea privata[1] are regulile si presupunerile ei, ce sunt numai si numai ale mele; insa pe ansamblu am si bun simt comun - gandirea mea imi combina perceptiile si conceptiile intr-o impletitura, o tesatura, care are destul loc pentru conceptiile si perceptiile tale. Impartim unele in comun prin faptul ca suntem oameni, unele prin faptul ca existam in acelasi timp, loc si cultura, si unele prin intamplare. Aceasta formeaza baza limbajului nostru comun, a culturii si perspectivei noastre globale. Suntem separati si totusi legati unul de celalalt, cu lumile noastre personale ce se suprapun pentru a creea lumi comune.

Cu cat mai mare suprapunerea, cu atat mai mari sansele adaptarii cu “succes”. Dupa cum descriem in capitolul 8, adlerienii sustin ca unele harti nu se suprapun prea mult cu alte harti. Logica privata a unor oameni, de exemplu psihotici si sociopati, este foarte privata, asa de privata incat le este greu sa imparta realitatea lor cu noi. Se agata de logica lor privata atat de tare, de disperat, ca adesea o aleg in locul realitatii, si in locul bunului simt comun. Noi, ca semeni umani, ii stim, pentru ca nu ne sunt asa de indepartati ca sa ne fie “straini”, dar uneori par a vorbi limbi diferite (Mosak & Maniacci, 1989) si a avea perspective greu de inteles. Uneori ei cred ca a se auto-vatama este normal; a se crede diavol este ceva banal; a se vedea oribili, buni de nimic si cu totul respingatori este natura realitatii lor. Intr-o masura mai mica, mai departata, unii cred ca apartin numai dupa cat ii satisfac pe altii, sau dupa cat sunt laudati si admirati de altii, sau dupa cat castiga aprobare si dragoste neconditionata. Pentru altii, logica lor privata le spune ca a iubi inseamna a rani, sau de a fi ranit de cel/cea care te iubeste. Dupa cum scria Oscar Wilde (1898/1992), “Si totusi fiecare om omoara ceea ce iubeste”. Acestea si alte stiluri sunt examinate in capitolul 8; acestea sunt stilurile care uneori ii duc pe oameni la necaz.

Cu totii avem logica privata neimpartita cu altii. Este o parte a conditiei omenesti. Asa cum observa Thoreau (1854/1991), “Daca omul nu pastreaza pacea cu ai sai companioni, poate ca o face deoarece asculta alt tobosar.” Toti avem bun simt comun, abilitatea de a gandi in comun cu altii si de a imparti o perspectiva consensuala a vietii si cerintelor ei. Pentru a intelege aceste harti, aceste planuri arhitecturale ale existentei, este nevoie sa le exploram detaliile instructiunilor. Detaliile instructiunilor se numesc convingeri.

Convingeri ale stilului vietii

Convingerile stilului vietii sunt similare cu ceea ce Kelly (1955) numea constructele personalitatii. Se pot demonta in patru componente de baza: conceptul de sine (self concept), idealul de sine (self-ideal), Weltbild (un termen german pentru “imagine a lumii”), si convingeri etice. De fapt ele sunt impletite intim si nu pot fi segmentate asa de curat si de artificial cum le arata a fi teoreticienii. Cu toate acestea, pentru scopuri euristice si pragmatice, o asemenea diviziune ne clarifica problema.

Stilul vietii este compus din aceste patru grupari de crezuri. Fiecare sectiune majora are numeroase subsectuni si permutari. La unii indivizi un set iese in evidenta mai mult decat altele; la altii, toate sunt balansate egal. La unele persoane, congruenta diferitor convingeri este mare; la altele, incongruenta este uriasa. Dupa cum apare evident aici, majoritatea sunt invatate relativ in aceeasi perioada a dezvoltarii, insa unele pot fi, si sunt frecvent, invatate in perioade diferite, astfel creandu-se posibilitatea incongruentei din nou. De exemplu, conceptul de sine al lui Jack poate fi inadecvat fata de idealul de sine, ceea ce rogerienii numeau discrepanta sine/ideal de sine. Aceasta este o forma de incongruenta. El poate ca nu este ceea ce si-ar dori sa fie, sau poate simte ca este ceva ce nu ar trebuie sa fie. O problema frecventa, dar nu prea discutata, ar putea fi ca a invatat imaginea de sine (conceptul de sine) la o varsta mai mica decat a invatat idealul sau (idealul de sine). De pilda, Jack poate ca a fost relativ fericit, multumit de sine (i.e., conceptul de sine/idealul de sine aveau o congruenta mare) pana la gradinita; in acea perioada, idealul de sine a suferit o revizie cand a “descoperit” ca nu poate lovi o minge de baseball la fel de bine ca semenii lui, in pauza de pranz. Similar, unii copii invata ca pot implini cerintele vietii (in cea mai mare parte); la ei conceptul de sine este congruent cu Weltbild-ul. Apoi “viata ii loveste sub centura” si conceptiile lor despre viata sufera o revizuire radicala, ca atunci cand copii relativ fericiti si productivi traiesc un eveniment traumatic, precum detronarea prin nasterea unui altui copil, moarte, sau accident sever. In acea perioada, convingerile lor despre Weltbild pot suferi revizuiri.

O examinare mai atenta a diverselor componente ale convingerilor ne arata detalii in plus. Fiecare este examinata pe rand. Referitor la psihopatologie, Adler (1956) a afirmat ca fiecare nevrotic are partial dreptate, si inainte de a examina implicatiile din dinamica interactiunii convingerilor, poate este utila o explorare a semnificatiei acestei afirmatii.

Copiii, din perspectiva lor subiectiva, au construit “precis” ceea ce cred ei ca este necesar pentru a-si gasi locul in familiile lor de origine. Intr-o masura sau alta, stilurile vietii indivizilor sunt “adecvate” sarcinii de a gasi un loc in familie, pentru ca, in definitiv, au supravietuit. Ceea ce a functionat pentru ei, in familia lor, incearca sa recreeze in “lume”, cum s-ar spune, si astfel ei incearca sa incurajeze pe altii a reactiona in moduri care sa le valideze asteptarile. In acest fel, daca scopul unui adult este de a ingriji, nu este surprinzator a afla ca, in copilarie, aceeasi persoana a fost un ingrijitor si, intr-o anumita masura, a fost recompensata pentru asta. Intr-o forma scurta, daca a mers acasa, de ce n-ar merge si oriunde altundeva?

Pana la urma psihologia adleriana, dupa cum probabil devine tot mai evident din acest text, este dificil de categorizat intr-o anumita nisa teoretica. Poate fi caracterizata drept existentiala, cognitiva, sistemica, centrata pe client si interpersonala in multe aspecte ale sale si, prin sublinierea reconstructiei psihogenetice si intelegerea influentelor din trecut, analitica. In patrunderea stilului vietii unui individ, psihologia adleriana poate fi vazuta prin cei doi centri ai sai: interactiunea sa cognitiva si motivationala. Psihologia adleriana este cognitiva prin focalizarea sa clara pe structurile cognitive de la baza personalitatii; este psihodinamica prin accentul nu doar pe bazele cognitive ale personalitatii, ci si pe aspectele motivationale. In psihologia adleriana motivatia nu este cauzata de libido, ci de angajarea pentru semnificatie. Scopurile (sau telurile -n.t) alese de oameni pentru sine (nu intotdeauna constient) si felul in care se misca spre aceste scopuri cupleaza componenta psihodinamica la perspectiva cognitiva. Dupa cum o caracterizam, psihologia adleriana este o psihologie analitic-comportamental-cognitiva, contrastand cu o psihologie mai traditionala, cognitiv-comportamentala. Poate ca aceasta combinatie curioasa apare cel mai limpede cand intelegem si conceptualizam stilul vietii unei persoane.

Conceptul de sine

Conceptul de sine contine toate convingerile despre “eu”. Este felul in care se defineste persoana. “Eu sunt…” sau “Eu nu sunt…” sau “Eu fac…” sau “Eu nu fac…” sunt axe frecvente de propozitii. Imagini ale corpului, de asemenea, se afla in aceasta convingere. “Eu sunt mic(a)” si “Eu sunt gras(a)” sunt unele dintre conceptele de sine ale oamenilor. Alte convingeri includ afirmatii ale stimei de sine, precum “Ma plac”, “Sunt o persoana buna“ si “Nu ma simt niciodata demn(a) de ceva”.

Conceptul de sine este ancora prin care ne facem comparatiile, evaluarile si judecatile (Rogers, 1951; Snygg & Combs, 1959). Psihanalisti moderni ca Basch (1988) si Stern (1985) au urmat directia (insa aparent fara a o recunoaste) lui Adler (1912/1983b), care a postulat ca baza personalitatii este sinele (engl. the self). Horney (1945), Sullivan (1953) si Kohut (1971, 1977) au fost si ei pionieri ai sublinierii conceptului de sine ca central in personalitate, si la fel ca Adler inaintea lor si-au construit sistemele din perspective interpersonale, “culturale”. Adler (1956) a notat ca prima sarcina a mamei este de a face legatura cu copilul; relatia lor ar trebui sa fie de cooperare, in care copilul implineste nevoile mamei iar mama ingrijeste copilul. Urmatoarea sarcina a mamei este de a “extinde” acest interes spre tata, iar ei, la randul lor, spre restul familiei si al lumii. “Potrivirea afectiva reciproca“ la care se refera Basch si Stern, Adler numea empatie. Dupa cum a remarcat Shulman cu exactitate (comunicare personala, 23 Aprilie, 1993), Adler a subliniat nu numai nevoia pentru potrivire afectiva reciproca (armonizarea si validarea emotiilor clientului), dar si nevoia de a-i invata pe ceilalti responsabilitatea sociala si limitele cuvenite. Din punctul de vedere adlerian, empatia incurajeaza conceptul de sine al copilului sa se dezvolte intr-o maniera sanatoasa[2], prosociala, iar constiinta consecintelor si responsabilitatii incurajeaza un concept de sine rezilient si cooperativ, care ia in considerare nevoile si perspectivele altora.

Conceptul de sine contine convingerile despre “eu”. Aceasta a fost spusa si este evidenta; sinele este, insa, o parte a matricei sociale. Asa cum s-a discutat la postulatele de baza, cum ma vad pe mine este treaba mea, dar poate avea (si adesea are) implicatii sociale mai mari. “Sunt lenes” este o afirmatie statica, a psihologiei-posesiunii. Reformulata dintr-o perspectiva a psihologiei-folosirii, dinamicile ei sociale devin mai clare: “Ma pricep a-i pune pe altii in serviciul meu sau a-i face pe altii sa ma impinga, sa se implice in viata mea”, sau “Folosesc lenea pentru a-mi gasi un loc in lume.” Cu aceasta clarificare, accentul adlerian pus nu doar pe empatie dar si pe responsabilitate in dezvoltarea si cresterea copilului devine de inteles. Da, este important, poate crucial a oglindi sentumentele copiilor, pentru a le valida simtul emergent al sinelui (Kohut, 1971), insa este la fel de important a dezvolta constiinta acestui simt al sinelui in relatie cu altii si perspectivele lor.

Idealul de sine

Adler (1912/1983b) a marcat fraza “ideal de sine” (engl. self-ideal), dar traducerea in engleza a primei lui carti, cruciale, lasa de dorit (Adler, 1978, pp. 416-417). “Ideal de sine” este tradus ca “ideal de ego” (engl. ego-ideal), si “caracter” este tradus drept “constitutie”, pentru a oferi doar doua exemple. Rogers (1951) si grupul sau au redenumit “sine/ideal” (engl. “self/ideal”) “sinele ideal” (engl. the “ideal self”) si au explorat aceasta problema, in particular discrepanta dintre sine/ideal si sine in cercetarile lor. Si pe Adler si pe Rogers i-a interesat cum se vedeau oamenii, mai ales cum se comparau cu propriile standarde.



Axele propizitiilor ce caracterizeaza idealul de sine sunt tipic dupa cum urmeaza: “Pentru a avea un loc, eu trebuie sa (sau nu trebuie sa)…“ sau “pentru a apartine / a fi important(a) / ca oamenii sa ma considere sau sa ma observe, eu trebuie sa (sau nu trebuie sa)…”, sau “pentru a ma considera, eu trebuie sa (sau nu trebuie sa)…”. Scopurile majore, cu bataie lunga (engl. long-range) ale personalitatii de obicei rezida in idealul de sine. Au o calitate imperativa, iar oamenii isi dezvolta in general un sentiment de ceea ce Ellis numeste “expectatii catastrofice”, in caz ca nu se li respecta programul, orarul. Spre exemplu, o fetita de 6 ani poate dezvolta un ideal de sine in care trebuie sa fie femeie maritata si cu copii. Daca nu este maritata pana la varsta de 9 ani, nu prea este catastrofal; daca ea simte, poate urmarindu-si mama si notand nonconstient varsta la care s-a maritat Mama (Powers & Griffith, 1987), ca trebuie sa fie maritata pana la 21 de ani, atunci poate sa inceapa sa se simta presata sau sa se preseze singura spre adolescenta in caz ca inca nu l-a gasit pe “dl. Potrivit”. Presiunea poate deveni subiectiv catastrofala daca fata depaseste acea varsta fara sa se fi maritat.

In idealul de sine rezida problemele centrale pentru adaptare. Sperantele, visele si creatiile spre care a aspirat omenirea isi gasesc sursa in aceasta convingere. Spre deosebire de conceptul de sine, care este inradacinat numai in experienta aici-si-acum, cu unele elemente cheie din trecut (adica trecutul amintit subiectiv), idealul de sine este teleologic ca directie. Arata spre viitor si ne “trage” spre ceea ce ar putea fi, si, adesea cu consecinte descurajatoare, ceea ce ar trebui sa fie (conform “tiraniei lui trebuie”, Horney, 1950). Cele mai stralucitoare idei ale omenirii si cele mai dureroase esecuri se sprijina pe acest concept. Abilitatea noastra de a schimba ceea ce suntem, de a construi lumi mai bune si de a imagina posibilitati mai grandioase, isi are sursa in idealul de sine; la fel, abilitatea de a ne face vietile un Iad sta tot aici, deoarece prin idealul de sine ne putem descuraja fara mila si auto-pedepsi crud, pentru ca nu ne-am atins visele. Adler (1956) a comentat faptul ca tragedia cea mai mare a naturii umane poate fi aceea ca luam asa decizii mari pentru noi insine si lumea noastra, cand suntem atat de mici si stim atat de putin, dar a adaugat ca exact aceasta stramtoare este si cea mai mare putere a omenirii. Idealurile atotcuprinzatoare, telurile inalte, aspiratiile nerealiste fac parte din a fi om, la fel ca si abilitatea de a visa si imagina ce poate fi, si astfel posibilitatea de a actualiza aceste vise.[3]

In timp ce conceptul de sine se formeaza prin empatie si responsabilitate, idealul de sine se formeaza dintr-un sentiment de inferioritate. Devenim constienti de ceea ce nu suntem, iar obiectul acelui “non” ajunge ceea ce ne dorim in mod ideal. Acea dorinta avanseaza formarea lui sine-asa-cum-am-vrea-sa-fie, si de aici nu este decat un pas pana la pozitia lui ce-ar-trebui-sa-fie. Cand copiii sunt constienti de ceea ce nu pot fi, avea sau face, ei tind sa devina, obtina sau realizeze. Astfel emerge idealul de sine.

Weltbild

Weltbild-ul contine toate convingerile despre 'non-sine' (engl. 'not-self'). Ca numar, este probabil cel mai complex si detaliat grup de convingeri. Inca o data, in timp ce psihanaliza clasica nu acorda nici-o atentie 'ego'-ului si doar ulterior a dezvoltat o considerare a sinelui si obiectelor-sine (engl. self-objects), Adler considera ca indivizii dezvolta de asemenea opinii despre lume, altii si viata. Acest concept a fost abordat intr-o anume masura de teoreticienii relatiilor obiectuale (ex. Kernberg, 1975), dar 'obiectul' la care se refereau este omul. Adlerienii considera ca este mult mai mult in personalitate, sau stilul vietii, decat parerea oamenilor despre ei insisi si altii; se dezvolta si pareri despre viata, lume, natura, institutii si asa mai departe. Unele dintre axele propozitiilor gasite adesea in Weltbild sunt:

'Viata este…'

'Sensul vietii este…' (inclusiv probleme spirituale)

'Oamenii sunt…'

'Barbatii-femeile sunt…'

'Clase/tipuri de oameni sunt…'

'Lumea este…' (inclusiv idei despre natura, lumea fizica)

'Scoala/serviciul/guvernul este…' (pentru a numi numai trei)

Weltbild-ul este fundalul pe care incepe sa se lumineze conceptul de sine. Dupa cum este dificil, daca nu chiar imposibil, a concepe o persoana fara altele, in izolare totala, este si mai absurd a imagina un sine fara o lume. Asa cum au discutat existentialistii, persoana este o persoana intr-un anumit context si intr-un anumit moment – a fi inseamna a-fi-in-lume (Heidegger, 1927/1962). O scurta privire globala asupra unor dinamici ale fiecareia va clarifica.

'Viata este…' evoca de obicei judecati despre viata asa cum este (perceputa). 'Sensul vietii este…' arata evaluari despre rostul vietii. De exemplu, afirmatia 'viata este un castron cu cirese' implica bunatatea vietii; sensul ii poate fi 'si ar trebui mancate cat de des posibil'. Pentru unii viata este grea si ei cred ca ar trebui sa fie. Subiecte ca Dumnezeu, spiritualitate, religie si astfel de griji existentiale, cosmice imbogatesc (sau saracesc, uneori) sensul vietii.

'Oamenii sunt…' si 'Femeile/barbatii sunt…' determina cum ii vedem pe altii. Conceptiile noastre despre masculinitate, feminitate, obligatii sociale si altele asemenea rezida tot aici. 'Barbatii adevarati nu plang niciodata' si 'doamnele nu trebuie sa injure' sunt exemple de acest gen. Similar, ideile noastre despre diferite clase de oameni, precum 'copiii trebuie vazuti, nu auziti', 'un politist este un borfas intors pe dos', 'blondele se distreaza mai mult', 'Cassius arata slab si infometat. Barbatii astia sunt periculosi.' sau combinatii de judecati despre diferite rase, religii, grupuri etnice isi au locul in Weltbild.

'Sunt facut(a) pentru viata de tara' si 'viata orasului este singurul loc unde pot trai', sunt variatii comune ale convingerilor despre lumea naturala sau fizica. Convingeri despre natura, mediu si astfel de subiecte fac parte din aceasta convingere. Crezurile noastre despre institutii se gasesc tot aici, desi acestea tind sa apara mai tarziu decat alte convingeri, in ciclul dezvoltarii. De ce? In timp ce cei mai multi dintre noi avem experienta sinelui, vietii, altor oameni si naturii devreme in dezvoltare, multi pot sa nu inceapa sa-si formeze opinii despre institutii precum scoala, serviciul, biserica sau guvernul pana mai tarziu, de obicei in jurul varstei de 5 sau 6 ani. Atunci suntem 'lansati' in lumea scolii. Astfel, educatia noastra despre felul in care opereaza insitutiile, locul anumitor oameni si ce este atragator sau nu incep sa se formeze in termeni mai concreti, mai clari.

Convingeri etice

Ultimul set de convingeri spre care ne indreptam atentia sunt acelea care ofera directie privitor la ce este perceput drept corect sau gresit. Convingerile noastre etice sunt invatate nu numai acasa, ci si prin scoala, interactiunea cu semenii, religie si cele asemenea. Acestea, similare convingerilor din idealul de sine, tipic au o calitate imperativa. Contin 'trebuie'. 'Asa este corect…' si 'nu trebuie sa faci asta…' sunt axe comune. In acest grup sunt si convingeri despre consecintele comportamentului nostru, precum 'daca fac asta, voi fi pedepsit(a)', sau 'daca continui asta, voi fi recompensat(a)', sau 'daca esti un baiat sau o fetita cuminte, Mosul iti lasa ceva sub brad'. Acestea sunt convingeri personale, dar in general sunt comune, suprapuse peste parerile altor oameni, pentru ca daca nu sunt, vom avea ceea ce se numeste clinic un stil sociopatic, sau personalitate antisociala. La acesti indivizi, convingerile etice nu prea se suprapun peste ale altora. Aceasta constatare poate fi falsa la o comparatie culturala, etnica sau religioasa.

Acum merita a face o distinctie la care ne intoarcem ulterior, anume aceea ca aceste convingeri (cele etice, mai ales) nu se transpun neaparat in comportament. Putem sti foarte bine lucrul 'corect' ce trebuie facut insa nu il facem. Multi il citeaza pe Oscar Wilde: 'Pot rezista la orice, in afara tentatiei.' Similar, unii oameni au convingeri care sunt etice dar nu fac parte din mai marele (i.e., popular) Zeitgeist sau din societate. Acesti oameni nu sunt sociopatici; sunt pur si simplu diferiti. Pentru unele religii, a apela la tratament medical in caz de boala este o problema etica. Ele opereaza pe principii etice, nu doar pe unele populare (sau, mai precis formulat, avute in comun).

Congruenta reexaminata

Ne putem intoarce acum la o problema atinsa la inceputul acestui capitol. Cum interactioneaza aceste convingeri si formeaza stilul vietii? Cum pot aceste patru importante convingeri (conceptul de sine, idealul de sine, Weltbild si convingerile etice) explica toate complexitatile personalitatii? Ce se intampla daca nu sunt congruente?

Aceste convingeri exista intr-o infinita varietate si combinatii. Nu trebuie sa fii statistician ca sa incepi sa apreciezi complexitatea combinatiilor ce se pot forma. Personalitatea, in toata diversitatea ei splendida, poate fi descrisa prin diversele combinatii ale convingerilor asortate (in capitolul 5 exploram exact un asemenea aspect).

Adler (1927/1957) afirma frecvent ca nu exista doua stiluri de viata identice. Chiar gemenii identici crescuti in aceeasi familie au optici oarecum diferite asupra vietii, unul despre altul si sine insusi. Astfel, el a subliniat in mod repetat importanta dinamicilor idiografice.

Daca nici-un stil al vietii nu este identic cu un altul, anumite modele comune de convingeri pot fi explorate. Mai intai trebuie prezentat indeaproape conceptul de inferioritate.

Inferioritate

O inferioritate este obiectiva. Se bazeaza pe un criteriu extern si este asadar masurabila. Cand criteriul extern este inaltimea, e relativ simplu a determina ca inaltimea cuiva este 'superioara' sau 'inferioara' alteia. Mai concret, nu sunt un jucator de baschet la fel de bun ca Michael Jordan, si daca acesta este folosit drept criteriu ori masura, ii sunt inferior. Inferioritatea este dependenta de context si determinata de situatie. Nu este neaparat o judecata de valoare.

Sentimente de inferioritate

Sentimentul de inferioritate este o evaluare subiectiva; nu este neaparat un sentiment in sens afectiv. Poate avea legatura cu realitatea sau nu. Eu pot fi mai scund decat tine (o inferioritate obiectiva, daca inaltimea este criteriul), dar nu trebuie sa ma simt inferior tie, din cauza asta. Pot alege sa ma simt astfel, insa nu trebuie. Daca ma simt inferior, lumea poate ca nu o stie, deoarece eu pot compensa, ascunde sentimentul sau pe mine insumi ('fenomenul impostorului' [Clance, 1986; Harvey & Katz, 1986]), sau altfel sa ma distantez, retrag sau evadez.

Complex de inferioritate

Un complex de inferioritate este o prezentare comportamentala a unui sentiment subiectiv de inferioritate. Pot alege sa las lumea sa stie ca sunt inferior si ca expun un complex de inferioritate. In cea mai mare parte a sa, Manualul Diagnostic si Statistic al Tublurarilor Mentale (ed. a IV-a; American Psychiatric Association, 1994) este un catalog de complexe de inferioritate, adica prezentari comportamentale ale unor inferioritati percepute subiectiv, care nu permit functionarea (aceasta problema este adresata in detaliu considerabil in capitolul 8). De partea mai normala, exista multe complexe de inferioritate care nu sunt psihopatologice. Cel mai obisnuit complex de inferioritate din Statele Unite, credem, este legat de matematica. 'Nu m-am descurcat niciodata la matematica' spun oamenii, si astfel translateaza un sentiment de inferioritate intr-un motiv, o justificare, pentru a nu face matematica (cel putin fara calculator). Complexul de inferioritate este endemic printre studentii la psihologie, fata-n fata cu un curs de statistica. Aceasta problema este subiectul unei analize mai detaliate in capitolul 6, dar pentru moment este suficient sa spunem ca:

O inferioritate este obiectiva.

De ce sublinierea acestor aspecte? Pentru ca ofera o intelegere a dinamicii convingerilor incongruente din stilul vietii.

[a] (vezi capitolul 7), era considerat de el util, folositor. Comportament impotriva interesului social era marcat de el ca inutil. Pentru Adler nu exista stil de viata 'normal'. Fiecare stil de viata era adecvat, pana cand viata ii prezenta o sarcina pentru care nu era pregatit; in acele momente apareau punctele slabe. Sub stres, punctele de slaba rezistenta ale oricarui design incep sa apara, si Adler a simtit ca personalitatea omului nu face exceptie. Noi preferam sa vorbim despre comportament nu in termeni de util sau inutil, un concept bidimensional, ci mai degraba drept constructiv, nonconstructiv, sau distructiv. Comportamentul care misca oamenii spre scopuri in moduri cooperative, social benefice, este numit constructiv. Sunt comportamente ce misca oamenii spre teluri in moduri nonconstructive, adica moduri care nu aduc beneficii direct sau neaparat celorlalti, insa nici nu fac rau persoanei ori altora. Si sunt moduri de miscare spre scop distructive pentru altii. Acel stil de miscare este in detrimentul altora sau sinelui.

1.     Stilul vietii ne ajuta sa intelegem viata. Suntem creaturi ganditoare. Comunicam si exploram si facem ipoteze. Stilul vietii ne permite sa punem cap la cap nu numai sensul nostru, ci si al vietii si altor oameni.

2.     Ne da o sansa de a prevedea viata. Fara un stil al vietii ar trebui sa invatam si sa reinvatam de fiecare data. Viata ar deveni o bucla inchisa, fara sfarsit; am fi fortati sa retraim aceleasi greseli si esecuri iar si iar. Avand o harta, un plan, putem anticipa, planifica pentru viitor si adapta, adica decide in conformitate.

3.     Ne ofera oportunitatea de a controla viata. Desi, intr-un sens existential, nimeni nu poate controla viata, la un nivel pragmatic o putem controla intr-o oarecare masura. Pot ajunge la ceea ce vreau. Pot impiedica unele lucruri de a mi se intampla. Putem ordona situatii sa ne intampine.

1.     Care este diferenta dintre inferioritate, sentimente de inferioritate si complexul de inferioritate?



2.     Cum este format idealul de sine?

3.     Care este diferenta dintre conceptul de sine si idealul de sine?

4.     Ce gen de convingeri formeaza Weltbild-ul?

5.     Discuta procesul disonantei cognitive. Care este relatia ei cu convingerile stilului vietii?

6.     Care sunt unele dintre functiile stilului vietii?

7.     In ce fel este psihologia adleriana o teorie si cognitiva si psihodinamica?

Mosak, H. H. (1977b). On purpose. Chicago: Alfred Adler Institute.

[a] Actualmente 'sentiment de comuniune sociala' – n.t.



[1] In desenele comice ale lui Li'Abner el exclama adesea 'Asa cum poate vedea orice prost. Ah, chiar vede!'

[2] Rogers (1951) a subliniat si el rolul central al empatiei in ajutorul dat clientului din psihoterapie, pentru a-si schimba conceptul de sine.

[3] Astfel de sentimente au fost exprimate de Carl Sandburg in 'Monumentul Washington noaptea' (Nimic nu se intampla pana cand nu este mai intai visat'), Theodore Herzl ('Daca iti doresti ceva, nu este vis') si senatorul Edward Kennedy, care in elogiul fratelui sau il citeaza pe Bobby: 'Unii oameni vad lucrurile asa cum sunt si spun de ce. Eu visez lucruri nu au fost niciodata si spun de ce nu.' Thoreau (1854/1991) scrie: 'Daca cineva avanseaza cu incredere pe directia viselor sale si incearca sa-si traiasca viata pe care si-a imaginat-o, va avea un succes neasteptat in momente obisnuite.'









Politica de confidentialitate

.com Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 PROIECT DE LECTIE Clasa: I Matematica - Adunarea si scaderea numerelor naturale de la 0 la 30, fara trecere peste ordin
 Proiect didactic Grupa: mijlocie - Consolidarea mersului in echilibru pe o linie trasata pe sol (30 cm)
 Redresor electronic automat pentru incarcarea bateriilor auto - proiect atestat
 Proiectarea instalatiilor de alimentare ale motoarelor cu aprindere prin scanteie cu carburator

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 Lucrare de diploma - eritrodermia psoriazica
 ACTIUNEA DIPLOMATICA A ROMANIEI LA CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS (1946-1947)
 Proiect diploma Finante Banci - REALIZAREA INSPECTIEI FISCALE LA O SOCIETATE COMERCIALA
 Lucrare de diploma managementul firmei “diagnosticul si evaluarea firmei”

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 CONTABILITATEA FINANCIARA TESTE GRILA LICENTA
 LUCRARE DE LICENTA - FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT
 Lucrare de licenta stiintele naturii siecologie - 'surse de poluare a clisurii dunarii”
 LUCRARE DE LICENTA - Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 Proiect atestat informatica- Tehnician operator tehnica de calcul - Unitati de Stocare
 LUCRARE DE ATESTAT ELECTRONIST - TEHNICA DE CALCUL - Placa de baza
 ATESTAT PROFESIONAL LA INFORMATICA - programare FoxPro for Windows
 Proiect atestat tehnician in turism - carnaval la venezia




Stilul vietii
Conceptul de mimesis
DEZVOLTAREA MEZODERMULUI IN PRIMELE 72 DE ORE DE INCUBATIE
ALOCAREA TRAFICULUI RUTIER
Metodele si tehnicile de studiu a documentelor
DEZVOLTAREA SISTEMULUI NERVOS IN PRIMELE 72 ORE DE INCUBATIE


Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu