Rodolfo Falvo : 1873

Rodolfo Falvo

Dotat cu un spirit popular infocat, Rodolfo Falvo a fost unul dintre compozitorii cei mai instinctivi si originali aparuti pe scena canzonei napolitane in primii ani ai secolului XIX. Fiu al unui ofiter superior de artilerie, s-a nascut la Napoli in 7 iulie 1873 intr-o mica locuinta vecina cu Maschio Angioino.

Copilaria sa a fost caracterizata de o puternica pasiune pentru viata militara, transmisa si de un tanar prieten pentru care Rodolfo nutrea o mare simpatie: Armando Diaz, viitorul comandant al Armatei Italiene din timpul primului razboi mondial. Functionar la Regia Postei, in 1898 Falvo a demisionat tentand sa imbratiseze, fascinat de ambianta varieteului, cariera cantonetistica. A aparut pe scena diferitelor teatre citadine, adesea in duet cu bruneta Faustina Perez, dar fara sa suscite prea mare entuziasm. In schimb, a capatat o experienta pretioasa in sectorul artistic, stimuland darurile sale naturale de melodist.

In 1904 Rodolfo Falvo a obtinut primele pareri favorabile in calitate de compozitor, compunand "Napulitanata" pe versurile lui Libero Bovio. In anul urmator, in colaborare cu avocatul Alfredo Falconi-Fieni, care intre o hartie timbrata si alta, adeseori se delecta scriind versuri, muzicianul a cules primul sau succes international cu celebra "Uocchie c'arraggiunate".

Cantoneta a fost vanduta pentru suma de treizeci de lire editorului Izzo, care, dupa aceea, in cadrul celei de a douasprezecea editii din 30 martie 1906, l-a rasplatit pe Rodolfo Falvo cu medalia de aur. Indemnat de aceste evenimente pozitive, artistul a inceput sa studieze pianul, perfectionandu-si vena melodica, urmand sfaturile francezului Angelo Pitou.

Foarte curand el a devenit un izvor inepuizabil de intuitii, de descoperiri originale si, cu genialitatea sa spontana a cucerit stima celor mai mari poeti din vremea sa. Colegii sai, cu afectiune, l-au supranumit "Il Mascagnino" (siret) sau micul Mascagni, intrucat, datorita tigarii mereu intre dinti, a atitudinii si a asemanarii, amintea de celebrul operist livornez.

Dintre succesele obtinute in primii ani de activitate citam Na cammmarella" (L.Bovio) 1905; "Viato a me" (L.Bovio) 1906; "Tu nun me vuo' cchiú bene" (S.Di Giacomo) 1906; "'A sensitiva" (S.Di Giacomo) 1907; "Comme vuo tu" (F.Russo) 1907; si faimoasa "Tarantelluccia" (E. Murolo) 1907.

In 1907, gratie fecundei sale activitati Falvo era printre compozitorii cei mai cautati, mai apreciati si mai bine platiti. El se dovedea si foarte activ in urmarirea personala a intereselor sale, plecand adeseori la Roma si Milano, importante centre de difuzare nationala a cantonetei.

In acel an au aparut Quanno cantava ammore" (E.Murolo) 1907 "'O Napulitano" ( L.Bovio), iar in limba, "Bolero d'amore"(E.A.Mario).

In revista "La canzonetta" din 15 august 1909, ziaristul Renato D'Andrea scria: "Falvo are nenumarate varietati de ritmuri, norocul primelor masuri dintr-un motiv, originalitatea descoperirii care, acum se face cunoscuta in extinderea modulata a unui accent ascutit al refrenului, in armonie cu un motiv popular, tasnind spontan din inima unui om din popor, acum in melancolia notelor tarate, care cad si se risipesc ca intr-o singura ploaie de lacrimi, in sfasierea unei pasiuni fara speranta.

In 1910, aproape toate "stelutele" varieteului au inclus in repertoriul propriu piesa "La piu bella del villaggio" de Rodolfo Falvo pe versurile lui Adolfo Genise. Angajat in 1911 de Casa Editoriala germana "Poliphon", Mascagnino a continuat sa compuna muzica pe versurile celor mai buni autori ai epocii.

Poarta data de 1912: "Canzone a Chiarastella " (S.Di Giacomo) ; "Cantanno e sunanno" (F.Cinquegrana) ; "'E Garibaldine d' 'o mare" (L. Bovio) ; macchietta "Miette 'na mano cca" (A. Califano) si "Primmamatina" (A. Barbieri) care, dupa douazeci de ani a devenit obiectul unui plagiat. Intr-adevar, motivul sau a fost folosit in mod abuziv pentru "L'Inno delle Legioni" de dirijorul unei famfare muzicale milaneze care sustinea ca el este autorul. Tribunalul i-a recunoscut lui Falvo paternitatea canzonei, obligandu-l pe imprudentul muzician lombard la reparatia daunelor.

Una din caracteristicile fundamentale ale muzicianului napolitan era "cameleonica" usurinta de exprimare in cadrul oricarei forme si gen muzical.

In 1914 a scris splendidele note pentru "'O mare a Margellina" (A. Califano) si a doua celebre canzone veriste : "Tammuriata Palazzola" (F. Russo) si "Guapparia" (L. Bovio). Cand aceasta din urma a fost prezentata pentru prima data la Teatrul Miramar, Falvo a devenit protagonistul unei anecdote, povestita de Mario Mangini, (autor de teatru si ginere al lui E. Scarpetta) in cartea sa dedicata Café-Chantant-ului. La finalul impecabilei interpretari a cantaretului Diego Gianini, pe care publicul l-a rasplatit cu lungi aplauze, spontanul compozitor intoarse privirea in directia lui Libero Bovio asezat in stal si esclama cu voce inalta: "Liberi, 'o mellone e asciuto russo!" (pepenele este uscat rau).

In acelasi an, cu evenimentele razboiului batand la usa, Falvo si Bovio scrisesera Canzone Garibaldina" de inspiratie clar-patriotica, cauzand indignarea conducatorilor Editurii germane Poliphon, care nu au acceptat tonul aluziv si provocator. Cei doi autori au fost licentiati (angajati apoi la Editura "La Canzonetta dar insasi Poliphon a fost constransa la scurt timp sa inchida portile sediului napolitan iar canzona a intrat in randul imnurilor nationaliste.

In anii urmatori Rodolfo Falvo a continuat sa compuna melodii, dar creatiile sale nu au mai avut norocul de altadata. Printre acestea s-au aflat 'E ttengo accussi" (A. Califano) 1915; Pusilleco dorme" (E. Murolo) 1916; "Tammuriata nuvella" (Capaldo) 1917; si "'O sciopero d''e 'nnammurate" (L. Bovio) 1919. Anii 20, au fost caracterizati de fructuoasa sa colaborare cu Gigi Pisano, care nu constituise inca miticul tandem cu Giuseppe Cioffi. Au aparut printre altele Comm' e bella''a stagione" 1924; "Canzuncella p''e furastiere" 1925; "'A luna e 'o mare" 1926; "Signorno" 1927; si "L'ommo ch' 'e denare" 1929. In cadrul Primului Festival de la Marecchiarto din 1924 Rodolfo Falvo s-a prezentat In concurs cu cinci piese si anume: 1. Pulcinella (De Filipis 2. 'O sbaglio (Gubitosi), 3. 'E manduline (Alman), 4. 'A varca nova" (Alman) 5. Ho paura delle donne (De Filipis).

Ca multi dintre autorii epocii, si Rodolfo Falvo s-a regasit traind in restrictii economice, fiind constrans sa-si asigure o slujba fixa, la Apaductul Comunal.

Soarta sa nu s-a schimbat nici atunci cand a reusit sa culeaga alte doua mari succese cu "Chella d''e rrose" (B.U.Canetti) 1929 si glorioasa "Dicitencello vuje" (E. Fusco) 1930, pe care publicul Teatrului Augusteo au aclamat-o cu mare entuziasm atunci cand au ascultat-o pentru prima data in interpretarea lui Vittorio Parisi.

Dupa ce a scris in cei peste treizeci de ani de cariera artistica aproape 500 de canzone, muzicianul s-a stins la data de 4 decembrie 1937 in varsta de 64 de ani. Cand isi simtea sfarsitul aproape si-a exprimat o dorinta adresata ziaristilor Michele Parise si Federico Petriccione: la inmormantarea mea o "cantareata ambulanta" as vrea sa intoneze "Uocchie ch'arraggiunate" si "Dicitencello vuje".