Acceptiunea termenului de datorie

Acceptiunea termenului de datorie

Plecand de la definitia general acceptata si acceptabila a conceptului de deontologie, in care termenul datorie se constituie in axa semantica a acestuia, trebuie sa ne propunem sa largim putin semnificatiile sale. Am vazut ca datorie inseamna "ceea ce trebuie facut", care corespunde semnificatiei precise a grecescului odeon. Pe de alta parte, ceea ce trebuie facut raspunde normelor morale (cutumiare si juridice) si a denumirii de nomos din care latinii au facut "norma". Acestea sunt si sensurile pe care le preluam si noi: o norma care pretinde ca "Datoria este necesitatea de a indeplini o actiune prin respectarea normelor stipulate in lege".

Stiinta indatoririlor este, in acelasi timp, si stiinta normelor si a regulilor. In acest sens, putem vorbi despre logica deontologica sau despre logica normelor. Astfel, deontologia unei profesiuni este constituita din ansamblul normelor care guverneaza exercitiul profesiunilor si care fixeaza indatoririle acelei profesiuni.

Deontologia diverselor profesiuni, liberale sau nu, astfel definita, a fost mult timp de natura cutumiara, cu trasaturi ce o apropiau de morala, in general. Abia in secolul trecut, normele scrise ale dreptului au fost introduse si in acest domeniu, iar astazi izvoarele acestor norme sunt destul de diverse.

Este evident ca principalul izvor al normelor deontologice este legea - legi ordinare sau legi organice, decrete - lege, hotarari ale guvernelor, care se constituie in cadrul normativ al exercitarii profesiilor, in statute ale profesiilor sau in instructiuni de aplicare a acestora. Actelor normative originare si instructiunilor sau regulamentelor li se adauga asa-numitele reguli corporatiste continute de regulamentele de ordine interioara ale fiecarei organizatii profesionale in parte , ca celule de baza ale organizatiilor profesionale. Aceste regulamente poarta marca particularitatilor fiecarei organizatii, in parte, si sunt mai riguroase si mult mai detaliate decat legea.

In ceea ce priveste organizatiile politienesti, cele mai multe state au promulgat statute ale politistilor si coduri etice sau deontologice ale politiei ori ale politistilor . La nivel european, in a doua jumatate a secolului trecut si inceputul secolului XXI, pe fondul intensificarii cooperarii internationale pentru combaterea crimei organizate si actiunilor teroriste, mai ales la nivelul Consiliului Europei, au existat preocupari pentru introducerea si aplicarea unor norme comune privind indatoririle politistilor si conduita acestora. Astfel, urmare a eforturilor Consiliului Ministrilor Consiliului Europei, in anul 1979, a fost adoptata Declaratia privind politia, o prima tentativa de conturare a liniilor directoare privind etica si deontologia pentru politie, urmata, dupa evolutiile istorice din 1989, de Recomandarea Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei nr. 2001/10 si Codul european de etica al politiei. Pe baza acestuia, Consiliul Europei a invitat statele membre sa adopte Coduri de etica ale politiei tinand cont de elementele continute de recomandare si sa instituie sisteme de monitorizare a aplicarii principiilor esentiale privind conduita serviciilor politienesti si ale personalului acestora.