Afectiuni ale cristalinului

Afectiuni ale cristalinului

a) Cataractele rezida in opacifierea partiala sau totala a cristalinului, respectiv tulburari partiale sau totale ale transparentei cristalinului sau capsulei sale, ceea ce are ca urmare scaderea de diferite grade a acuitatii vizuale.

Opacitatile se deosebesc de cataractele propriu-zise prin caracterul lor stationar, neevolutiv, putand fi localizate exclusiv la capsula, in tesutul cristalinian sau in ambele zone.

Clasificarea cataractelor: a) dupa momentul aparitiei: congenitale si dobandite; b) dupa localizare: capsulara anterioara sau posterioara, capsulara piramidala, capsulo-lenticulara, zonulara, subcapsulara posterioara, nucleara, corticala si totala (corticonucleara); c) dupa evolutivitatea procesului de cataracta: stationara sau progresiva, matura sau imatura; d) dupa consistenta: dure, moi sau lichefiate.

Cataractele congenitale pot fi capsulare, anterioare sau posterioare, capsulolenticulare, anterioare sau posterioare, lenticulare (punctiforma, pulverulenta, embrionara sau suturala). Din punctul de vedere al extinderii sunt zonulare sau totale, monoculare sau binoculare. Deficitul optic este de grad mare, fiind una dintre importantele cauze ale ambliopiei organice la copiii nascuti din mame care au avut in primele luni de sarcina rubeola sau boli carentiale ori metabolice (spasmofilie, tetanie). Unele cataracte sunt ereditare - fapt dovedit prin studii citologice si clinice.

Cataractele dobandite au cauze cunoscute: patologice, complicate, traumatice sau secundare, ori cauze necunoscute - denumite cataracte primitive sau esentiale, in care se cuprind cataractele juvenile, presenile si senile.

Opacitatile cristaliniene ale adultului se deosebesc de cataractele veritabile prin caracterul lor neevolutiv sau doar lent evolutiv. Ele nu determina scaderea AV sau duc la scaderi foarte discrete de AV.

Etiopatogeneza cataractelor dobandite: diabetica, in unele boli endocrine (tetanica); in boli toxice; cauze patologice locale sau complicatii ale unor boli oculare inflamatorii, degenerative sau tumorale (mai des este urmarea iridociclitelor, coroiditelor, retinopatiei pigmentare, dezlipirii de retina, glaucomului) ori apare in unele forme de miopie; traumatice; determinata de unii agenti fizici ca: razele calorice, infrarosii sau raze X, electricitatea (atmosferica sau industriala); cataracte secundare ce survin in proliferarea capsulei cristalinului sau in urma absorbtiei sponate a unei cataracte traumatice sau complicate.

Simptomele clinice ale cataractelor: a) simptomele subiective - scaderea vederii, uneori prin diplopie sau poliplopie monoculara, fotofobie, nictalopie; b) simptome obiective: opacitati in cristalin de diferite extinderi si forme anatomice, eventuale deplasari ale cristalinului, modificari de forma, marime si curbura ale acestuia.

Deficitul vizual functional in cataracta este dominat de scaderea progresiva a acuitatii vizuale la distanta si aproape. AV scade usor la inceput, in mod intermitent, cu ameliorari pasagere, pentru ca apoi sa scada progresiv, dar, de regula, nu se pierde total vederea. Cand leziunile corticale sunt dominate inspre polii cristalinului sau cataracta este nucleara, AV diurna este mai slaba, in timp ce vederea nocturna ramane mai buna ("nictalopia cristaliniana"). Situatia este inversa in cataractele subcapsulare antero-posterioare, care sunt mai frecvente ("hesperanopie cristaliniana").

In patologia oculara cataractele realizeaza cel mai mare numar de cecitati curabile operator. La copiii nevazatori congenitali, din cauza cataractei, carora li s-a recuperat partial sau total vederea in urma interventiei chirurgicale, se observa fenomene interesante de restructurare a dominantei senzoriale, copiii trecand de la cunoasterea tactil-kinestezica la cunoasterea insusirilor spatiale pe cale optica. Dupa operatia de cataracta, in procesul trecerii spre cunoasterea predominant optica a realitatii, mai ales a trasaturilor spatiale ale obiectelor, nevazatorii congenitali care dobandesc capacitatea de a vedea parcurg mai multe faze: faza de dezechilibru, faza de transpozitie si analogic, faza de intelegere, corelare si identificare a obiectelor percepute vizual.

Ochiul lipsit de cristalin in urma operatiei se numeste ochi afak (afakie operatorie). Compensarea refractiei cristaliniene se face cu lentile de ochelari de 16-18 D+, dar, in ultimul timp, se recurge tot mai frecvent la lentile de contact sau la cristalin artificial.

b) Deplasarile cristalinului sunt congenitale sau dobandite.

Deplasarile congenitale ale cristalinului sunt ectopiile congenitale, ca de exemplu, in sindromul Marfan - cel mai frecvent. In acest sindrom, deplasarea cristalinului este, de regula, in sus si in afara (temporal) si creeaza ambliopie si astigmatism, cu scaderi ale AV cuprinse, de obicei, intre 1/4-1/10. Interventiile ce se pot efectua amelioreaza partial vederea. Copiii cu sindrom Marfan necesita supraveghere oftalmologica permanenta; afectiunea fiind depistata la varsta prescolara, copilul va fi scolarizat si profesionalizat in lotul pentru ambliopi. Uneori sunt si afectiuni asociate (arahnodactilie, cardiace).

Deplasarile dobandite ale cristalinului: subluxatii si luxatii. Prognosticul deplasarilor cristalinului depinde de boala de baza si de aplicarea la timp a mijloacelor recuperatorii.

c) Afakia - lipsa cristalinului - poate fi nu numai postoperatorie, ci si congenitala (extrem de rar) sau traumatica (mai frecvent). In aceste conditii, ochiul are o refractie hipermetropica de circa 15-20 D. Corectia se face cu lentile sferice sau sferocilindrice, atat pentru distanta, cat si pentru aproape, prin lentile de contact sau se poate apela la cristalinul artificial.