CARACTERISTICI DISTINCTIVE ALE ABORDARII EPIDEMIOLOGICE

Caracteristici distinctive ale abordarii epidemiologice

Acest capitol isi propune o caracterizare a conceptului de epidemiologie, care pe scurt poate fi definit ca un studiu complex al factorilor determinanti, aparitiei, raspandirii si monitorizarii bolilor la o populatie umana sau animala determinata.

Epidemiologia este o stiinta descriptiva, analitica si uneori experimentala, care include determinari de natura statistica. Cel mai important parametru statistic este cel al ratei atacului, care reprezinta numarul de cazuri de imbolnaviri impartit la numarul populatiei din momentul cand boala a inceput sa evolueze.

Prin metode epidemiologice se poate defini corect o boala si factorii care au dus la aparitia acesteia, inainte ca principalii agenti etiologici sa fie identificati. De exemplu, in anul 1840 Snow a descris simptomele specifice holerei si a indicat masuri de combatere cu 30 de ani inainte ca Koch sa descopere bacilul care produce boala, iar Semmelweis a descris in 1861 simptomatologia febrei puerperale, facand recomandari privind combaterea acestei boli, desi agentul incriminat, streptococul, a fost descoperit cu multi ani mai tarziu, iar la om si animale Antraxul a fost descris si combatut rational cu peste 200 de ani inainte de izolarea microbului cauzal.

Una din cele mai importante preocupari ale epidemiologiei este aceea de a defini parametrii bolii, incluzand factorii de risc, cu scopul final de a elabora cele mai bune metode si strategii de prevenire si combatere a bolilor.

Pentru atingerea acestui scop, epidemiologia se bazeaza pe tehnici speciale, de colectare a datelor si implementarea acestora. Termenii folositi alcatuiesc un limbaj special, numit " jargon epidemiologic ".

1. Abordarea epidemiologica (caracteristici)

A. Toate anchetele epidemiologice se fac pe populatii determinate

O trasatura determinanta a abordarii epidemiologice este aceea ca poate evalua consecintele unei boli asupra unei populatii cu risc de imbolnavire.

Populatia cu risc de imbolnavire reprezinta acel grup de subiecti sanatosi sau bolnavi, care vor fi contabilizati si investigati ca si cazuri.

O alta notiune cu care se opereaza in cadrul studiului epidemiologic este cea de populatie vizata sau populatie tinta, care reprezinta acel segment de populatie asupra careia se fac studiile si se emit concluziile.

Observatiile care se fac asupra acestor populatii pot fi de doua feluri, si anume : - studii simple (de caz) si

- studii complexe (de grup).

Populatie vizata → studiu de grup → studiu de caz

Anchetele pot fi, de asemeni, stranse sau largite, in functie de evolutia epidemiologica a bolii la un moment dat.

Studiul asupra populatiei are cateva caracteristici comune, conform tabelului:

B. Concluziile au la baza analiza comparativa

Toate datele necesare se culeg prin monitorizare sau supraveghere.

Datele culese se compara in mod obligatoriu, apoi se efectueaza un control al calitatii acestora si, in cele din urma, se supun unui proces de standardizare.

De exemplu, nu se pot trage concluzii privind etiologia unei boli, daca nu sunt analizate si comparate datele referitoare la data aparitiei primelor imbolnaviri intr-o anumita populatie umana sau animala si nivelul de expunere a populatiei in cauza.

2. Cuantificarea datelor privind evolutia unei boli

A. Ce este un caz ?

Determinarea frecventei imbolnavirilor in cadrul unei populatii umane sau animale implica stabilirea unor criterii pe baza carora se poate pune diagnosticul.

Prin " caz ", se intelege entitatea din cadrul unei populatii (omul sau animalul) afectata sau neafectata, care face obiectul studiului.

Din practica, se constata ca studiul de caz se poate face dupa patru criterii distincte, si anume :

Statistic - acceptat ca un ghid privind limitele cunoscute, folosit mai ales in practica de laborator si in statistici;

Clinic - importanta simptomelor (manifestarilor clinice) in ancheta epidemiologica este determinata de nivelul la care se manifesta acestea, precum si de intensitatea lor;

Prognostic - orientativ, deoarece in unele afectiuni care nu sunt totdeauna insotite de manifestari clinice, prognosticul fiind valabil pana la un anumit nivel;

Operational - valabil pentru cazurile monitorizate, care nu prezinta insa simptomele bolii, dar pot beneficia in urma anchetei epidemiologice de tratamente.

Este foarte important ca metodele folosite sa fie bine definite si standardizate, astfel ancheta epidemiologica este strans legata de diagnostic.

B. Frecventa imbolnavirilor

In cadrul anchetelor epidemiologice se folosesc cativa indici, care reflecta frecventa imbolnavirilor intr-o populatie, si anume :

INCIDENTA - reprezinta indicele epidemiologic, care arata numarul de cazuri noi aparute intr-o populatie, de-a lungul unei perioade specificate, si cand numarul populatiei cu risc este in general constant, incidenta masurandu-se dupa formula :

Numar cazuri

numar populatie X perioada

Uneori, masurarea incidentei se complica datorita schimbarilor in cadrul populatiei cu risc, de-a lungul perioadei stabilite (fatari / nasteri, mortalitate etc.).

In acest caz, calculul incidentei se face dupa formula :

Numar cazuri

Numar total anual al populatiei cu risc

Trebuie subliniat faptul ca o persoana din cadrul populatiei, care s-a imbolnavit, s-a vindecat, iar apoi s-a reinfectat, nu se monitorizeaza in momentul reinfectarii ca un caz nou.

2. PREVALENTA - reprezinta indicatorul epidemiologic, prin care se evidentiaza numarul total de bolnavi cu patologie, etiologie si semne clinice asemanatoare, raportat la totalitatea populatiei stabilite la un moment dat (prevalenta momentului) sau intr-o anumita perioada (prevalenta periodica).

3. MORTALITATEA - reprezinta incidenta mortilor, datorita bolii monitorizate.

Intre cei trei indici, exista o stransa interrelatie.

Fiecare caz nou stabileste o noua valoare pentru prevalenta, care ramane neschimbata pana la aparitia altui caz, vindecare sau moarte.

- vindecare

Incidenta → Prevalenta

- moarte

Daca rata vindecarii sau mortii este scazuta, deci cronicizarea bolii este ridicata, prevalenta va fi si ea ridicata, datorita incidentei scazute.

Prevalenta = Incidenta X Durata medie

In cadrul studiilor etiologice, incidenta reprezinta cele mai bun indicator privind frecventa imbolnavirilor.

4. RATA - poate fi bruta sau specifica si reprezinta alt indicator statistic, cu ajutorul caruia sunt evidentiate datele culese in timpul anchetelor epidemiologice.

Exemple de rate specifice : rata mortalitatii, rata vindecarilor etc.

In general, aceste rate sunt calculate pentru un an calendaristic.

3. Compararea, asocierea si standardizarea datelor

A. Terminologia si clasificarea bolilor

Definitiile si clasificarile legate de diagnosticul unei boli sunt extrem de numeroase si in permanenta schimbare. De aceea, se simte nevoia unei standardizari, in asa fel incat sa se creeze un sistem unic, care sa satisfaca toate cerintele, in vederea unei comunicari mai eficiente.

Pe plan international functioneaza sistemul ICD (International Clasification of Diseases, Injuries and Causes of Death) - clasificarea internationala a bolilor, riscurilor si cauzelor mortii - publicat de OMS ca si compartimentul similar adaptat de OIE si care stabileste un cod alfanumeric pentru fiecare boala cunoscuta si clasificata.

De exemplu :

A - 020  = febra aftoasa;

B - 103  = Bruceloza bovina;

B - 105  = tuberculoza.

Acest sistem este utilizat de exemplu pentru codificarea certificatelor de

deces, sistemul fiind revizuit periodic.

B. Anchete si asocieri de date

In unele tipuri de anchete sunt folosite metode uzuale pentru a stabili relatia intre rata imbolnavirilor si populatie, astfel incat in aceasta rata sa fie cuprinsi atat membrii populatiei expusi, cat si cei neexpusi.

1. RISCUL ATRIBUTIV - reprezinta rata imbolnavirilor privind numarul persoanelor expuse minus numarul persoanelor neexpuse. Acest tip de asociere este relevant, atunci cand se iau decizii privind cazul individual.

2. RISCUL RELATIV - reprezinta procentul ratei imbolnavirii la persoanele expuse fata de cele neexpuse.

Fata de aceste doua tipuri de risc se poate stabili o asociere, astfel :

Riscul atributiv = rata imbolnavirilor la persoanele neexpuse

(riscul relativ - 1)

Riscul relativ este mai putin relevant in luarea deciziilor privind managementul riscurilor decat cel atributiv.

C. Standardizarea

Exista doua tipuri de standardizare : directa si indirecta, care au drept scop eliminarea diferentelor din cadrul unei populatii (ex : sex, varsta).

Standardizarea are rol in usurarea interpretarii datelor si stocarea acestora.

4. Interpretarea eronata a datelor

In cadrul anchetelor epidemiologice se studiaza caracteristicile populatiei, parametrii ratei imbolnavirilor, prevalenta si incidenta la o populatie expusa, precum si alte aspecte legate de asocierea intre boala propriu-zisa si indivizii populatiei stabilite.

Datorita complexitatii acestor anchete si volumului mare de date colectat, uneori, pot aparea interpretari eronate.

Redam, in continuare, cateva aspecte care pot influenta in mod negativ rezulatul final al anchetei.

A. Selectia eronata

Se intampla atunci cand subiectii alesi pentru ancheta nu sunt reprezentativi in cadrul populatiei stabilite.

Ex : Intr-o cantina, se face un studiu asupra persoanelor care mananca zilnic in aceasta unitate, iar printre subiectii permanenti sunt cateva persoane, care mananca la cantina sporadic. In urma aparitiei unor tulburari digestive se face ancheta, pe o perioada determinata. Includerea persoanelor care iau masa la cantina sporadic, alaturi de persoanele care mananca zilnic numai la cantina, poate da erori in interpretarea datelor, deoarece primii mananca si in alte locuri decat ceilalti.

B. Informatia eronata

Consta in preluarea de informatii gresite, referitoare la expunere sau alte date, referitoare la aparitia si evolutia bolii.

Ex : O persoana, care acuza tulburari gastrointestinale severe, declara in

timpul anchetei epidemiologice ca inainte de aparitia semnelor clinice a consumat inghetata (aliment potential purtator de bacterii, ce pot fi incriminate in aparitia bolii), dar uita sa declare ca inainte cu o zi a consumat un aliment a carui prospetime era indoielnica. Omiterea declararii acestui amanunt, dirijeaza ancheta epidemiologica pe o cale gresita, rezultatul final putand fi eronat.

Trebuie subliniat faptul ca elementul eroare nu poate fi eliminat in totalitate pe parcursul unei anchete epidemiologice, cea mai buna metoda folosita pentru preintampinarea erorilor, fiind metoda standardizarii.

Planificarea si coordonarea anchetei epidemiologice

Ancheta epidemiologica utilizeaza metode variate si complexe, care implica o planificare si o coordonare foarte buna pentru a obtine rezultate corecte, in vederea elaborarii unor masuri eficiente.

A. Planificarea primara

Colectarea de date corecte, implica o pregatire minutioasa a anchetei.

Primul pas, consta in a stabili " de ce este necesara ancheta ? " Ancheta nu trebuie declansata haotic, in speranta ca pe parcurs pot aparea elemente, care sa duca la un anume rezultat. Sunt necesare anumite jaloane, care sa ghideze derularea anchetei si inainte de declansarea ei, o documentare solida din literatura de specialitate.

B. Alegerea metodelor de examinare

Metodele de examinare trebuiesc alese cu multa atentie si adaptate la tipul de ancheta epidemiologica pe care il efectuam. Aceste metode trebuie sa fie ieftine, rapide, usor de aplicat si sa poata fi standardizate.

1. Sintetizarea informatiilor existente

Uneori, o mare cantitate de informatii deja existenta, inregistrate sau nu. Aceste informatii sunt extrem de importante, dar totodata pot fi si foarte periculoase, deoarece induc in eroare mersul viitoarei anchete, atunci cand sunt eronate.

Toate informatiile trebuiesc sintetizate, intr-o baza de date, care ulterior se compara cu informatiile culese in timpul anchetei, confirmandu-le sau infirmandu-le, dupa caz.

2. Chestionarul

Instrumentul de baza, cu care sunt stranse datele in cadrul anchetei epidemiologice, este chestionarul.

Acesta poate fi : chestionar simplu, atunci cand el este completat direct de catre subiect la cererea celui care efectueaza ancheta sau chestionar interviu, completat de catre cel care conduce ancheta.

Chestionarele simple sunt usor de standardizat, cu datele din acestea putandu-se alcatui rapid o baza primara de date.

Interviul este util, atunci cand se doreste obtinerea unor date mai complexe. Limbajul folosit atat in interviu, cat si in chestionarele simple trebuie sa fie simplu si clar, in asa fel incat subiectii sa inteleaga intrebarile si sa poata raspunde usor la ele.

3. Examinarea fizica si clinica

Acest tip de examinare reduce riscul erorii, datorita posibilitatilor mari de standardizare a acestor metode.

Metodele de examinare fizica si clinica sunt metode precise, la indemana specialistilor, datele obtinute fiind mult mai corecte, erorile fiind mai mici.

Rezultatele obtinute in urma aplicarii acestor metode sunt usor de interpretat si de standardizat.

4. Analiza finala

Aceasta metoda reprezinta, de fapt, coroborarea tuturor datelor colectate cu ajutorul celorlalte metode, in vederea interpretarii si stabilirii rezultatelor partiale sau finale, care sa raspunda la intrebarile specifice anchetei epidemiologice.

Alte metode, care pot fi enumerate aici, si care pot elucida anumite probleme sau pot da raspunsuri la anumite intrebari aparute de-a lungul anchetei sunt :

studii ecologice - care implica studii de corelare intre zona geografica, incidenta bolii si mortalitate;

studii asupra migratiei populatiilor - impactul acesteia asupra incidentei sau evolutiei unei boli;

studii privind frecventa si durata in timp a bolii - determinandu-se, uneori, caracterul ciclic al bolii respective;

studii privind impactul globalizarii;

studii privind dezvoltarea turismului intercontinental;

studii privind ocupatiile profesionale sau clasele sociale;

studii experimentale - asupra unor populatii sau a unui grup de indivizi.

6. Metode de analiza epidemiologica

Sunt descrise trei metode importante de analiza epidemiologica si anume : descriptiva, analitica si experimentala.

Toate trei metodele pot fi folosite cu succes in cadrul procesului de monitorizare a bolilor, cel mai des fiind folosita metoda descriptiva.

A. Metoda descriptiva

Consta in observarea si acumularea datelor primare cu privire la aparitia si evolutia procesului patologic intr-o populatie stabilita.

In cadrul investigatiei descriptive datele sunt colectate prin diverse metode din toate sursele considerate relevante cu referire la trei componente importante : timp, loc, persoana infectata, in afara datelor despre agentul cauzal, factori potentiali etc.

a) Componenta timp

Este clasificata in patru categorii, dupa durata acesteia si anume :

Timpul secular - descrie aparitia bolilor pe o perioada prelungita, de obicei, ani. Aceasta este influentata de cresterea gradului de imunizare al populatiei.

Ex : Evolutia in USA a tetanosului din 1920.

Timpul periodic - descrie aparitia unei boli periodice datorita modificarilor genetice ale agentului patogen sau scaderii rezistentei populatiei.

Ex : Cresterea cazurilor de gripa la 2-3 ani datorita schimbarii

structurii antigenice.

Timpul sezonier - se refera la aparitia bolilor in functie de influenta factorilor de mediu asupra populatiei.

Ex : Cresterea infectiilor consecutiv consumului de alimente infectate

cu Salmonella in perioada de vara.

Timpul epidemic - se refera la cresterea brusca a cazurilor de imbolnavire in cadrul unei populatii, datorita factorilor prevalenti, care determina transmiterea acesteia.

b) Componenta loc

Datele culese prin metoda descriptiva pot face referire la trei tipuri de situsuri si anume :

locul unde se afla bolnavul in momentul aparitiei bolii in cadrul populatiei;

locul unde se afla bolnavul, atunci cand a contactat boala;

locul in care sursa contaminanta s-a infectat cu agentul patogen.

Ex : La un bolnav boala se poate declansa acasa, desi el a consumat un aliment contaminat la restaurant

c) Componenta bolnav

Sunt importante toate datele referitoare la persoana infectata si anume : varsta, sex, ocupatie, conditii de viata, statutul socio-economic, istoricul imunizarilor, prezenta altor boli, si altele.

B. Metoda analitica

Reprezinta ansamblul de metode si tehnici, statistice si biologice sau de alta natura, prin care se realizeaza analiza datelor obtinute in etapele anterioare.

Prin aceasta metoda sunt analizati factorii care au determinat aparitia unei boli si posibilele relatii cauzale.

Ancheta debuteaza cu analiza efectelor bolii si apoi investigarea retroactiva a cauzelor care au declansat boala.

In general, analiza se face pe doua grupuri ale aceleiasi populatii cu aceleasi caracteristici de varsta, sex, ocupatie, unde unul din grupuri este infectat iar celalalt sanatos, comparandu-se datele in asa fel sa se poata trage concluzii cu privire la modalitatea de infectare si cauzele producerii bolii.

Ca o concluzie, putem spune ca aceasta metoda beneficiaza de trei tipuri de analiza si anume :

Analiza cazului (individ);

Analiza grupului;

Analiza incrucisata (caz grup).

C. Metoda experimentala

Reprezinta tipul de investigatie aplicata in cadrul anchetelor epidemiologice cu caracter experimental in scopul de a verifica anumite ipoteze, acestea putand fi confirmate sau infirmate. Rezultatele obtinute datorita acestui tip de ancheta vor fi corecte, in baza lor elaborandu-se masuri eficiente de combatere a bolilor.

7. Strategia Uniunii Europene privind domeniul sanatatii animalelor si siguranta alimentelor

O noua strategie in materie de sanatate animala pentru Uniunea Europeana a fost adoptata incepand cu 2004, desfasurata sub deviza "Prevenirea este mai eficienta decat vindecarea"

In decembrie 2004, Comisia a lansat o evaluare externa pentru a reexamina in mod aprofundat rezultatele actiunii UE in domeniul sanatatii animale si orientarile viitoare ale unei asemenea actiuni.

Au aparut noi provocari. Au aparut boli care erau necunoscute cu zece ani in urma -cum ar fi SARS- in timp ce altele, ca de exemplu febra aftoasa, febra catarala ovina si gripa aviara, au provocat recent probleme, reamintindu-ne astfel ca reprezinta riscuri foarte grave;

De asemenea, conditiile comerciale s-au schimbat in mod radical, volumul comertului de produse de origine animala, atat in interiorul UE cat si cu tarile terte, a crescut foarte mult.

Datorita celor de mai sus a fost necesara interventia organismelor specifice UE pentru

- adoptarea unui cadru in materie de sanatate animala modern si adecvat

- imbunatatirea metodelor de prevenire, supraveghere

- pregatirea pentru abordarea crizelor

1. Conceptia

Desfasurarea activitatea in cadrul unui parteneriat in vederea unei mai bune preveniri a problemelor legate de sanatatea animala,

2. Scopul

Strategia defineste orientarile pentru dezvoltarea unei politici in materie de sanatate animala, pe baza unei consultari extinse a partilor interesate si a unui angajament ferm de respectare a unor inalte standarde in materie de sanatate animala. Aceasta va facilita stabilirea prioritatilor care sunt conforme cu obiectivele strategice fixate si revizuirea si convenirea asupra normelor acceptabile si adecvate.

3. Domeniul de aplicare a strategiei

Conceptul de sanatate animala acopera nu numai absenta bolilor la animale dar, de asemenea, relatia critica dintre sanatatea animalelor si bunastarea acestora. De asemenea, acesta reprezinta unul dintre pilonii politicii Comisiei in materie de sanatate publica si siguranta alimentara.

Strategia acopera sanatatea tuturor animalelor din UE destinate alimentatiei umane, cresterii si activitatilor sportive, a animalelor de companie, a animalelor utilizate in sectorul divertismentului si a animalelor care traiesc in gradini zoologice.

De asemenea, include animalele salbatice si animalele utilizate pentru cercetare in momentul in care exista riscul ca acestea sa transmita boli altor animale sau oamenilor. De asemenea, strategia acopera sanatatea animalelor in momentul transportului acestora catre destinatie, din si in interiorul UE.

Strategia vizeaza intreaga UE, inclusiv proprietarii de animale, veterinarii, intreprinderile lantului alimentar, industriile din domeniul sanatatii animale, grupurile de interes privind animalele, cercetatorii si profesorii, organismele de decizie ale organizatiilor sportive si ale celor din sectorul divertismentului, structurile educative, consumatorii, calatorii, autoritatile competente ale statelor membre si institutiile UE.

Strategia se bazeaza pe cadrul juridic actual al UE in materie de sanatate animala si pe normele si orientarile Organizatiei Mondiale pentru Sanatatea Animala (Oficiul International de Epizootii - OIE). Aceasta va viza garantarea coerentei in raport cu celelalte politici si angajamente internationale ale UE. Strategia va ghida dezvoltarea de noi politici sau orientari si va imbunatati dispozitiile comunitare existente in materie de sanatate animala pe baza evaluarilor stiintifice ale riscului si luand in considerare consideratiile de ordin social, economic si etic. Aceasta va sustine realizarea unui nivel ridicat de protectie a mediului prin examinarea impacturilor asupra mediului in dezvoltarea cadrului politic.

4. Obiectivele

In vederea imbunatatirii sanatatii animale, strategia defineste cateva obiective ambitioase, nu numai pentru institutiile UE si guverne, dar si pentru toti cetatenii.

Obiectivele strategiei sunt:

- Obiectivul 1: garantarea unui nivel ridicat de sanatate publica si siguranta alimentara prin minimizarea incidentei riscurilor biologice si chimice asupra oamenilor;

- Obiectivul 2: promovarea sanatatii animale prin prevenirea/reducerea incidentei bolilor animalelor si, in acest mod, sprijinirea agriculturii si economiei rurale;

-Obiectivul 3: imbunatatirea cresterii economice / coeziunii / competitivitatii prin asigurarea liberei circulatii a bunurilor si a circulatiei proportionate a animalelor ;

- Obiectivul 4: promovarea practicilor agricole si a bunastarii animalelor care protejeaza impotriva amenintarilor asupra sanatatii animale si minimizeaza impacturile asupra mediului in vederea sustinerii Strategiei de dezvoltare durabila a UE .

Indicatori de performanta simpli si fiabili vor ajuta la masurarea progreselor indeplinite in realizarea obiectivelor strategiei, la orientarea politicilor, la documentarea prioritatilor, la identificarea resurselor si la precizarea dezbaterilor.

Acestia vor fi elaborati in consultare cu partile interesate si imbunatatiti de-a lungul timpului, pe masura ce mai bune date, veterinare sau de alt tip, vor deveni disponibile. Va fi vorba atat despre indicatori concreti ai sanatatii animale (de exemplu, prevalenta bolilor, numarul animalelor sacrificate) si de indicatori referitori la subiecte intangibile, cum ar fi increderea, asteptarile si perceptiile cetatenilor europeni. Trebuie recunoscut faptul ca incertitudinile si evenimentele imprevizibile pot impiedica realizarea indicatorilor de performanta.

Planul de actiune

Planul de actiune va viza descrierea vastei game de activitati care se desfasoara sau se vor desfasura la nivel UE pe cale legislativa sau prin intermediul altor mecanisme in vederea atingerii diverselor obiective ale strategiei in cursul urmatorilor sase ani.

Acest plan de actiune care vizeaza realizarea obiectivelor strategice se va concentra pe patru piloni principali sau domenii de activitate:

1. Prioritizarea interventiei UE,

2. Cadrul comunitar in materie de sanatate animala,

3. Prevenirea, supravegherea si pregatirea, precum si

4. Stiinta, inovatia si cercetarea.

Doua principii de baza se vor aplica intregii munci a Comisiei: parteneriatul si comunicarea:

Munca in cadrul parteneriatului

O abordare parteneriala bazata pe incredere, deschidere si vointa de a lua decizii dificile este esentiala pentru atingerea obiectivelor propuse. Strategia nu va reusi sa aduca o schimbare reala decat daca toate persoanele implicate in protectia sanatatii animale lucreaza impreuna si alaturi de toti cetatenii interesati. Exista multe exemple remarcabile de parteneriat in derulare in actuala politica comunitara in materie de sanatate animala. Trebuie sa profitam de colaborarile existente, sa incurajam noi initiative si sa utilizam mai mult alternativele nelegislative. Un comitet consultativ in materie de sanatate animala va include reprezentanti ai organizatiilor neguvernamentale din sectorul sanatatii animale, ai consumatorilor si ai guvernelor.

Comitetul consultativ in materie de sanatate animala va oferi orientari strategice privind nivelul adecvat/acceptabil de protectie a sanatatii animale sau publice si prioritatile de actiune si de comunicare. De asemenea, acesta va urmari evolutia strategiei: va fi consultat in ceea ce priveste toate evaluarile impactului si va sfatui Comisia in privinta celor mai bune mijloace de atingere a rezultatelor fixate.

In colaborare cu Consiliul, Comisia va organiza o conferinta pentru a prezenta evolutia strategiei (reexaminare intermediara - 2010).

Comunicarea

Sanatatea animala reprezinta o preocupare pentru toti cetatenii europeni. Aceasta preocupare se datoreaza aspectelor privind sanatatea publica si siguranta alimentara ale sanatatii animale dar si costurilor economice pe care izbucnirile focarelor de boala animala le pot implica, ca de asemenea si considerentelor referitoare la bunastarea animala, inclusiv implicatiile combaterii bolilor. Exista o nevoie de a comunica in mod clar cu partile interesate si cu consumatorii in ceea ce priveste actiunea si motivele de actiune ale UE . Comisia se angajeaza sa isi urmareasca obiectivele de claritate si transparenta atunci cand comunica consumatorilor si partilor interesate informatii privind actiunea si motivele de actiune ale UE. Entitatile europene si nationale trebuie sa coopereze in vederea transmiterii unui mesaj coerent si a consolidarii increderii populatiei.

Comunicarea strategiei

Se vor elabora rapoarte anuale privind evolutia strategiei si o comunicare mai ampla consacrata politicilor si initiativelor. Comunicarea va lua diverse forme in functie de mesajul care este transmis si de publicul tinta. Aceasta va include participarea la evenimente internationale sau nationale, dezvoltarea de relatii cu mass-media si cu organizatiile neguvernamentale, imbunatatirea site-urilor internet in vederea includerii informatiilor cuprinzatoare si relevante pentru toate partile interesate, liste de control, manuale si un forum dedicat intrebarilor si raspunsurilor.

Comunicarea in caz de criza

O buna comunicare privind riscurile adresata partilor interesate/consumatorilor este, de asemenea, de o importanta covarsitoare, deoarece o perceptie publica eronata in ceea ce priveste riscul poate forta autoritatea de reglementare sa adopte masuri nejustificate sau disproportionate in cazul unei crize. Comitetul consultativ in materie de sanatate animala va sfatui Comisia sa imbunatateasca in continuare comunicarea in timpul unei situatii de criza.

Interventia prioritara UE

Noua strategie in materie de sanatate animala trebuie sa fie perceputa ca o strategie integrata de evaluare si de gestiune a riscului axata pe riscurile biologice si chimice relevante pentru UE.

Clasificarea amenintarilor asupra sanatatii animale

Stabilirea profilului si clasificarea riscurilor biologice si chimice vor furniza baza deciziilor referitoare la cei carora le revine responsabilitatea de a actiona.

Amenintarile identificate asupra sanatatii animale trebuie evaluate pentru a determina:

relevanta acestora in raport cu cele patru mari obiective ale strategiei UE;

"nivelul de risc acceptabil" pentru Comunitate; prioritatea relativa de actiune pentru a reduce riscul.

Pentru amenintarile serioase asupra sanatatii umane si a economiei rurale, trebuie sa luptam pentru a reduce riscul la un nivel neglijabil. Dar nu se poate ajunge la un risc zero. Astfel, chiar atunci cand avem de-a face cu amenintari care au un nivel inalt de prioritate pentru care se cauta un nivel de risc neglijabil, trebuie sa analizam raportul cost-beneficiu si cost-eficienta a posibilelor interventii pentru a garanta cea mai buna utilizare a resurselor limitate, atat din punct de vedere al finantarii UE, cat si al costurilor pentru producatori. Acest punct este esential pentru aprovizionarea noastra cu alimente si constituie un element cheie pentru dezvoltarea durabila a mediului si a economiilor rurale ale statelor membre.

In cazul in care se identifica o potentiala amenintare grava asupra sanatatii, dar exista o incertitudine stiintifica in legatura cu posibilitatea aparitiei acesteia, ar trebui luate masuri provizorii proportionate in vederea asigurarii unui inalt nivel de protectie a sanatatii pana la aparitia unor date stiintifice suplimentare care sa clarifice care este amploarea riscului (principiul precautiei).

Stabilirea profilului si categorizarea riscurilor reprezinta un proces important si dificil, care a inceput deja la nivel UE. Deciziile trebuie sa se bazeze pe date stiintifice fiabile si pe o evaluare adecvata a riscului. Totusi, numai stiinta nu poate sa furnizeze toate raspunsurile. Prin urmare, Comisia va implica reprezentantii tuturor partilor interesate in procesul de gestiune a riscului pentru a obtine cel mai mare consens posibil si responsabilitate comuna pentru deciziile adoptate si pentru a atinge obiectivele fixate.

Se vor stabili obiective la nivel comunitar, national si, in cazul in care este necesar, la nivel regional. Indicatori de performanta adecvati vor permite evaluarea progresului in cursul urmatorilor sase ani.

Cantitatea adecvata de resurse care trebuie utilizate pentru a obtine nivelul dorit de protectie si elaborarea unui sistem de impartire a costurilor si a responsabilitatii se va baza pe categorizarea riscurilor biologice si chimice.

Rezultate preconizate:

Categorizarea riscurilor biologice si chimice in conformitate cu nivelul de pertinenta la scara UE

Consens in ceea ce priveste nivelul de risc acceptabil

Stabilirea prioritatilor, a obiectivelor cuantificabile si a indicatorilor de performanta

Stabilirea cantitatii de resurse care trebuie alocate amenintarilor identificate

Crerea unui cadru modern in materie de sanatate animala

Catre un cadru de reglementare unic, care pune accentul mai mult pe stimulente decat pe sanctiuni, coerent in raport cu alte politici UE si care converge catre normele internationale.

Un cadru de reglementare unic si mai clar

Impactul epizootiilor, cum ar fi gripa aviara sau febra aftoasa poate fi devastator pentru fermieri si pentru economie in ansamblul sau, intr-o anumita tara, pe un continent sau chiar la scara mondiala.

Organizatii internationale, cum ar fi OIE si Banca Mondiala considera sanatatea animala ca fiind un bun public mondial. UE considera mentinerea "serviciilor de sanatate animala" conforme normelor internationale (din punct de vedere al legislatiei, structurii, organizarii, resurselor, capacitatilor, al rolului sectorului privat si al personalului auxiliar) ca fiind un obiectiv minim. Aceasta reprezinta o prioritate in materie de investitie publica.

O legislatie care evolueaza in mod constant reprezinta unul dintre principalele mecanisme de interventie a UE in materie de sanatate animala, care permite atat aplicarea politicii comunitare cat si indeplinirea obligatiilor internationale. Principii care vizeaza o mai buna legiferare vor fi aplicate prin intermediul unui parteneriat consolidat si a unei comunicari imbunatatite.

Viitoarea strategie va viza inlocuirea ansamblului actual de actiuni conexe si corelate cu un cadru de reglementare unic. Strategia in materie de sanatate animala va lupta pentru punerea in aplicare a unui cadru unic de reglementare clar care sa convearga pe cat posibil catre recomandarile/normele si orientarile OIE/Codex. Acest cadru reglementar va include masuri privind nutritia si bunastarea animalelor.

Comisia Europeana detine responsabilitatea de a garanta ca norme nationale/regionale nejustificate nu constituie un obstacol potential in calea pietei interne. Cu toate acestea, cadrul de reglementare al UE trebuie, de asemenea, sa fie suficient de flexibil pentru a permite aprecierea echivalentei, rezolvarea conflictelor si reactii eficiente la situatii in schimbare. O atentie deosebita trebuie acordata animalelor crescute in scopuri necomerciale (de exemplu, ca hobby) si animalelor salbatice, in masura in care situatia lor influenteaza obiectivele centrale .

Rolurile si responsabilitatile vor fi definite in mod clar. Este nevoie de o abordare bazata pe stimulente. Este necesara o revizuire a instrumentului actual de cofinantare.

Proceduri mai eficiente vor fi utilizate pentru mai multe decizii ale Comisiei. Comitetul permanent pentru lantul alimentar si sanatatea animala isi va axa actiunile pe deciziile care prezinta un interes primordial pentru statele membre si partile interesate. Instrumentele fara caracter de reglementare trebuie incurajate pe cat posibil.

Rezultate preconizate:

Un drept comunitar general in materie de sanatate animala:

Un cadru unic de reglementare orizontal va defini si va integra principiile si cerintele comune ale legislatiei existente (comert intracomunitar, importuri, combaterea bolilor animale, nutritia si bunastarea animalelor)

Legislatia existenta va fi simplificata si inlocuita de acest nou cadru, astfel cum este adecvat, aceasta va garanta convergenta catre normele internationale (normele OIE/Codex), exprimand in acelasi timp un angajament ferm de a asigura norme ridicate in materie de sanatate animala.

Elaborarea unor sisteme eficiente de impartire a costurilor si a responsabilitatii

Bolile animale

Sistemele de compensare existente se axeaza, in principal, pe furnizarea unui mecanism de compensare pentru proprietarii animalelor in cazul izbucnirii unei boli. O impartire adecvata a costurilor, a beneficiilor si a responsabilitatilor ar putea contribui in mod semnificativ la atingerea obiectivelor cheie ale strategiei. O asemenea abordare ar contribui la prevenirea riscurilor financiare importante pentru statele membre si Comunitate prin furnizarea de stimulente pentru prevenirea amenintarilor asupra sanatatii animale. Scopul ar fi consolidarea coeziunii economice si sociale a Comunitatii si, in special, reducerea diferentelor intre nivelurile de sanatate animala din diverse regiuni.

Pe de o parte, guvernele joaca un rol important in ceea ce priveste protejarea frontierelor noastre externe impotriva invaziei bolilor si conducerea luptei impotriva focarelor de boli exotice. De asemenea, furnizarea unei compensatii de stat este de o importanta covarsitoare pentru a compensa distrugerea unei proprietati private in interesul public, cel putin in masura in care proprietarul nu este responsabil pentru izbucnirea bolii. In aceste cazuri, protectia sanatatii publice reprezinta un aspect esential.

Pe de alta parte, responsabilitatea pentru sanatatea animalelor le revine in primul rand proprietarilor animalelor si, colectiv, industriei. Prin urmare, proprietarii animalelor si industria sunt cei mai potriviti pentru a gestiona multe riscuri privind bolile animale.

Acest lucru reprezinta o recunoastere clara a faptului ca politica are nevoie de participarea deplina si de angajamentul tuturor partilor, inclusiv ale sectorului asigurarilor. Notiunea de "proprietate cu risc" reprezinta un aspect esential si trebuie introduse noi mecanisme pentru a implica principalele partile interesate in luarea deciziilor privind aspecte semnificative ale politicii, in special pentru masurile de urgenta.

Va fi necesar un studiu de fezabilitate pentru a reflecta asupra propunerilor concrete pentru elaborarea graduala a unui sistem comunitar armonizat.

Sectorul hranei pentru animale

In sectorul alimentatiei animale, in cazul aparitiei unor incidente de mare importanta, autoritatile publice tind sa suporte costul foarte ridicat al retragerii de pe piata, transportului, depozitarii si distrugerii furajelor, alimentelor si a animalelor, ca de asemenea si costurile analizelor si alte cheltuieli administrative. Operatorii din sectorul hranei pentru animale sunt responsabili pentru orice incalcare a legislatiei in vigoare privind siguranta furajelor si pentru consecintele directe ale retragerii de pe piata, tratamentului si/sau distrugerii oricaror furaje, animale si alimente produse din acestea . In 2007, Comisia va prezenta Parlamentului European si Consiliului un raport care stabileste posibilitatile de punere in aplicare a unui sistem eficient de garantii financiare pentru operatorii din sectorul hranei pentru animale.

Rezultate preconizate:

Bolile animalelor: Elaborarea unui cadru comunitar armonizat de impartire a costurilor si a responsabilitatii, pe baza:

◦ Categorizarii riscurilor biologice si chimice in functie de pertinenta la scara UE.

◦ Stimulentelor care incurajeaza la toate partile interesate un comportament care reduce riscul.

◦ Posibilitatii de a acoperi pierderile indirecte.

◦ Echilibrului costurilor (finantare publica/privata) si responsabilitatilor. Solidaritatea reprezinta un aspect care trebuie luat in considerare.

◦ Prevenirii denaturarii concurentei.

◦ Compatibilitatii cu angajamentele internationale ale UE.

◦ Eficientei si flexibilitatii punerii in aplicare la nivel national sau regional.

◦ Mecanismului de consultare intre partenerii care suporta in comun costurile, in special in caz de criza.

Influenta Comunitatii asupra normelor internationale

Legislatia comunitara se bazeaza deja, intr-o mare masura, pe recomandarile/normele si orientarile OIE/Codex, respectandu-si angajamentele in cadrul Acordul OMC privind aplicarea masurilor sanitare si fitosanitare (Acordul SPS). Totusi, exista anumite domenii unde UE ar putea sa isi imbunatateasca convergenta catre aceste norme (de exemplu, statutul bolilor, importurile, calitatea si evaluarea serviciilor veterinare, testarea in laborator, nutritia animalelor, vaccinarea).

In ceea ce priveste aplicarea masurilor privind sanatatea animala, UE va respecta normele adoptate de catre OIE/Codex. Cu toate acestea, in cazul in care exista o justificare stiintifica, UE poate introduce sau mentine masuri sanitare sau fitosanitare care au drept rezultat un nivel mai ridicat de protectie sanitara sau fitosanitara. UE va continua sa fie foarte activa in ceea ce priveste promovarea propriilor sale norme in cadrul OIE/Codex si se va sigura, atat cat este posibil, ca acestea sunt, de asemenea, adoptate in consecinta la nivel international. Este necesar sa se incurajeze alti membri ai OIE/Codex sa utilizeze normele internationale in elaborarea propriilor lor norme.

In ceea ce priveste importurile, UE ar trebui sa isi imbunatateasca politica de comunicare referitoare la cerintele pe care le impune partenerilor sai comerciali. De asemenea, UE ar trebui sa isi sprijine puterea de negociere pe aspecte legate de export. UE ar trebui sa incerce sa incurajeze alti membri ai OIE/Codex sa isi alinieze mai mult legislatia cu recomandarile/normele si orientarile internationale, sa garanteze o interpretare uniforma si sa evite o potentiala denaturare a concurentei la scara internationala.

Dat fiind ca Comunitatea detine competenta exclusiva in aproape toate domeniile de activitate ale OIE, pe termen lung, este de asemenea de dorit ca aceasta sa devina un membru al OIE, astfel cum este membra a Codex Alimentarius. Acest lucru va contribui la consolidarea coerentei intre norme, orientari si alte dispozitii adoptate de catre OIE si alte obligatii internationale relevante ale Comunitatii Europene.

Rezultate preconizate:

Sprijinul pozitiilor UE pe baza unor dovezi stiintifice fiabile, atunci cand acest lucru este necesar.

Comunitatea devine membra a OIE pentru a putea juca un rol mai activ.

Catre o strategie de export la nivel comunitar

Nivelul ridicat de protectie a sanatatii animale in interiorul UE va contribui in mod esential la crestere si la sporirea locurilor de munca in Europa garantand competitivitatea fermierilor si a intreprinderilor europene si asigurandu-le acestora un veritabil acces la pietele de export . Trebuie sa garantam ca intreprinderile europene, adesea intreprinderi mici si mijlocii (IMM-uri) pot sa beneficieze de conditii de concurenta loiala pe aceste piete. Obstacolele nejustificate de natura sanitara tind sa devina din ce in ce mai importante. Acestea sunt complicate, genereaza dificultati tehnice si este nevoie de mult timp pentru identificarea, analiza si indepartarea lor.

Conditiile de import pentru alimentele si produsele de origine animala sunt amplu armonizate. Cu toate acestea, acest lucru nu este valabil pentru exporturi.

Comisia detine competenta exclusiva in ceea ce priveste negocierea acordurilor bilaterale cu tarile terte in domeniul SPS. Pentru anumite tari terte, cerinte comune ale UE in materie de export sunt definite in mod specific in acorduri veterinare bilaterale . Negocieri comerciale in curs, in special negocierile pentru acorduri de liber schimb cu Coreea, India si ASEAN includ capitole SPS.

Comisia poarta o discutie cu statele membre in legatura cu implicatiile punerii in aplicare a politicii actuale si viitoare privind negocierile SPS cu tarile terte in ceea ce priveste exporturile. Obiectivul este de a garanta respectarea obligatiilor tratatului in ceea ce priveste politica comerciala comuna si de a prezenta o abordare comunitara unificata in negocierile cu tarile terte.

Noua strategie de sanatate animala a UE va contribui la adaptarea diverselor instrumente ale politicii pentru a atinge obiectivele in materie de acces pe pietele de export, a restabili parteneriatul intre partile interesate si a stabili prioritati in vederea celei mai bune utilizari a resurselor.

Rezultate preconizate:

Un serviciu mai eficient si mai transparent pentru intreprinderi, inclusiv IMM-uri, axat pe cautarea rezultatelor si punand accentul pe problemele sanitare concrete cu care intreprinderile europene se confrunta pe pietele tarilor terte.

O mai buna definire a prioritatilor de actiune impotriva obstacolelor de natura sanitara pentru ca resursele umane sa fie mai bine vizate si pentru a realiza cel mai mare impact economic.

Un rol consolidat in negocierile privind conditiile de export ale UE si abordarea problemelor legate de export prin intermediul crearii unor echipe locale ale UE insarcinate cu accesul la piete si compuse, dupa caz, din membri ai delegatiilor Comisiei, ai ambasadelor statelor membre si ai organizatiilor de intreprinderi.

Prevenirea amenintarilor asupra sanatatii animale, supravegherea si pregatirea pentru abordarea crizelor

A identifica problemele inainte ca acestea sa ia amploare si a fi pregatit pentru gestionarea focarelor de boli si a crizelor.

- Sprijinul masurilor de biosecuritate in exploatatii

Prin biosecuritate se inteleg masurile luate pentru protejarea populatiilor, a efectivelor sau grupurilor de animale impotriva bolilor, acolo unde aceste boli nu exista in prezent sau pentru limitarea raspandirii bolii in randul efectivului.

Pentru a avea succes, masurile de biosecuritate trebuie sa prevada izolarea noilor animale aduse in exploatatie si a celor bolnave, reglementarea circulatiei persoanelor, a animalelor si a echipamentului, utilizarea corecta a furajelor si procedurile de curatare si dezinfectare a instalatiilor.

Aceasta responsabilitate le revine proprietarilor animalelor, inclusiv fermierilor care desfasoara aceasta activitate ca un hobby. Totusi, dat fiind ca anumiti agenti patogeni contagiosi pot sa se raspandeasca cu usurinta de la o ferma la alta, trebuie adoptata o abordare colectiva in ceea ce priveste masurile de prevenire si de biosecuritate.

Masuri eficiente de biosecuritate in exploatatii vor constitui un criteriu important al procedurilor de zonare si compartimentare . prevazute pentru combaterea bolilor si/sau scopuri comerciale. Un statut indemn de boala, masuri de biosecuritate, masuri in favoarea bunastarii animalelor si controale veterinare vor constitui, de asemenea, mijloace posibile de evaluare a exploatatiilor si de sprijinire a dezvoltarii unui sistem de impartire a costurilor si a responsabilitatii.

Rezultate preconizate:

Orientarile care iau in considerare nivelul de risc asociat cu diverse tipuri de sisteme de productie si specii (de exemplu, productia intensiva, productia extensiva, zonele cu o densitate mare, fermierii care isi desfasoara activitatea ca un hobby).

Aceste orientari vor fi conforme cu cadrul juridic comunitar in materie de sanatate animala.

Furnizarea de fonduri in vederea finantarii si promovarii masurilor de biosecuritate privind infrastructurile exploatatiilor, prin intermediul fondurilor existente.

Identificarea si trasabilitatea

Cadrul UE de trasabilitate (sisteme de identificare, etichetare si sistemul TRACES (Community Trade Control and Expert System) vizeaza imbunatatirea calitatii, exactitatea, disponibilitatea si punerea la dispozitie in timp oportun a datelor privind animalele vii, alimentele de origine animala si furajele. Acesta permite trasabilitatea dintr-un stat membru in altul.

In prezent, identificarea individuala, de exemplu pentru bovine, se efectueaza cu ajutorul identificatorilor, un sistem bazat pe suport de hartie - pasapoarte ale animalelor - si pe registre ale exploatatiilor, combinate cu bazele nationale de identificare care nu sunt conectate intre state membre. Trasabilitatea transportului de animale vii se realizeaza prin intermediul unui sistem de certificare pe suport de hartie combinat cu sistemul TRACES.

Introducerea progresiva a identificarii electronice ridica urmatoarea intrebare: cum se pot combina, pe termen mediu sau lung, diversele elemente ale sistemului de trasabilitate pentru animalele vii si cum se poate dezvolta un sistem electronic integrat al UE? Datorita raportului cost-beneficiu, micii crescatori se confrunta cu provocari specifice in ceea ce priveste introducerea identificarii electronice. Viitorul sistem ar trebui sa acorde o atentie deosebita situatiei IMM-urilor pe baza unei analize minutioase a evaluarii impactului.

Date mai exacte si puse la dispozitie mai rapid ar trebui sa aiba drept rezultat imbunatatirea informatiilor necesare supravegherii veterinare si modalitati mai bune de gestionare a focarelor de boli, in timp ce o mai mare eficienta ar putea conduce la reducerea costurilor atat pentru industrie cat si pentru stat.

Rezultate preconizate:

Sistemul TRACES isi atinge obiectivul de a deveni un portal unic pentru toate aspectele veterinare.

Interoperabilitatea bazelor de date nationale de identificare.

Introducerea procedurilor electronice (pe termen mai lung).

◦ Studiu de fezabilitate privind introducerea identificarii electronice (axata in special pe rumegatoare) pe o baza voluntara sau obligatorie.

◦ Introducerea certificarii electronice pentru a inlocui certificarea pe suport de hartie pentru circulatia animalelor vii (comert intracomunitar si importuri).

◦ Crearea unui vast sistem electronic integrat, care sa dispuna de o baza de date unificata cuprinzand toate elementele sistemului actual in curs de certificare, identificarea animalelor, starea sanatatii si a bunastarii animalelor.

O mai buna biosecuritate la frontiere

UE este cel mai mare importator de alimente din lume. Statele membre sunt responsabile cu controlul la frontiera in vederea protejarii Comunitatii impotriva potentialelor riscuri pentru sanatatea animala si cea publica care rezulta din comertul international de animale vii si de produse derivate din acestea. Provocarea consta in imbunatatirea biosecuritatii la frontiere fara a provoca grave perturbari pentru circulatia persoanelor si a produselor agricole. De fapt, verificarea documentelor reprezinta principala caracteristica de siguranta a controalelor la frontiera pentru importurile declarate in scopuri de sanatate animala, prin urmare UE depinde de exactitatea si onestitatea declaratiilor facute in aceste documente.

Este necesar ca veterinarii sa colaboreze mai mult cu vamile, atat la punctele de control la frontiera, cat si la punctele de intrare in Comunitate unde marfurile sau animalele pot patrunde in mod ilegal. Intrebari fundamentale apar in legatura cu: evaluarea riscului; increderea reciproca intre guvernele nationale; si ce se poate si ce nu se poate realiza in structurile frontaliere de inspectie si in alte puncte de intrare (eficienta/eficacitate).

Pe de alta parte, poate fi dificil pentru anumite tari in curs de dezvoltare sa respecte normele UE si, astfel, sa stabileasca relatii comerciale. UE trebuie sa se bazeze pe initiativele in curs si sa imbunatateasca cooperarea cu tarile terte, oferindu-le acestora asistenta tehnica care le va ajuta sa respecte cerintele UE in materie de sanatate animala pentru importuri si sa combata bolile exotice la sursa.

Rezultate preconizate:

Revizuirea legislatiei actuale si dezvoltarea unei politici care vizeaza sa asigure mai bine inspectia la frontiere, pe baza riscului, si sa combata comertul ilegal.

Elaborarea unei evaluari comunitare a riscului pentru a identifica transporturile cu risc ridicat (produse/tari) si a ajuta la selectia containerelor care trebuie sa faca obiectul unei examinari concrete.

Optimizarea coordonarii agentiilor/serviciilor care reglementeaza importurile (vami/servicii veterinare).

Sensibilizarea calatorilor cu privire la restrictiile si responsabilitatile care le revin si adoptarea de dispozitii proportionate in vederea aplicarii acestora.

Imbunatatirea gestiunii riscului la nivel de tari terte si furnizarea de asistenta pentru tarile terte (prin intermediul instrumentelor de cooperare externa, a formarii, a punerii in comun a cunostintelor si a sprijinului adus de catre expertii regionali).

Supravegherea si pregatirea/gestionarea crizelor

Supravegherea veterinara

Supravegherea veterinara permite, pe de o parte, o alerta rapida si o detectare prompta a amenintarilor asupra animalelor si, pe de alta parte, gasirea si analizarea modului in care bolile apar si se raspandesc.

Informatia obtinuta astfel ofera dovezi stiintifice esentiale pe baza carora institutiile UE si guvernele isi pot sprijini deciziile privind masurile de prevenire si de control si, de asemenea, pot evalua eficacitatea abordarilor existente.

Supravegherea ofera publicului larg, fermierilor si proprietarilor de animale informatii pe care acestia si chirurgii veterinari le pot folosi pentru a decide care este cea mai buna modalitate de protectie a propriei sanatati si a sanatatii animalelor pe care le detin. De asemenea, este esential sa se inteleaga mai bine si sa se evalueze impactul schimbarilor climatice asupra sanatatii animale pentru a putea "adapta" mai bine masurile veterinare.

Proprietarii de animale si veterinarii au nevoie, de asemenea, de o formare eficienta pentru a putea identifica simptomele bolilor inca dintr-un stadiu precoce.

Pregatirea pentru situatii de urgenta

Situatiile de urgenta in randul animalelor trebuie tratate rapid si eficient prin utilizarea unei abordari asupra careia s-a convenit in prealabil. Este extrem de important, pentru Comisie, sa ia decizii rapide in caz de situatii de urgenta, astfel incat sa poata limita si combate amenintarile asupra animalelor la nivel UE.

Ca raspuns la preocuparile de ordin etic si la cererea in crestere privind imbunatatirea bunastarii animale, UE a evoluat deja catre o abordare mai flexibila in ceea ce priveste vaccinarea si, de asemenea, si-a imbunatatit politica de combatere a bolilor animale importante. Scaderea numarului de animale eliminate va constitui unul dintre obiectivele noii politici comunitare in materie de sanatate animala. Cu toate acestea, datorita mai multor elemente , este important ca decizia privind utilizarea vaccinarii sa fie luata de la caz la caz.

Pregatirea, exercitiile de planificare a situatiilor neprevazute si punerea in aplicare a planurilor de pregatire pentru situatii de urgenta cad in responsabilitatea statelor. In ceea ce priveste planurile respective, ar trebui sa se ajunga la un consens prealabil cu partenerii din sistemul de impartire a costurilor.

Un element cheie privind capacitatea de a gestiona cu succes un focar de boala il reprezinta cunoasterea locatiei animalelor si a produselor de origine animala si controlul circulatiei acestora.

Rezultate preconizate:

Supravegherea

Imbunatatirea prioritizarii supravegherii in functie de categorizarea amenintarilor asupra animalelor. Determinarea indicatorilor adecvati si a modalitatilor de colectare a datelor.

Incurajarea retelelor de cooperare intre partile interesate, in special prin intermediul Centrului european de prevenire si control al bolilor si a Autoritatii Europene pentru Siguranta Alimentara, mbunatatirea colectarii datelor, analizei riscului si informarii publicului, ca de asemenea si a formarii pentru a permite detectarea precoce a problemelor legate de sanatatea animala.

Furnizarea de finantare pentru:

◦ sprijinirea supravegherii epidemiologice prin intermediul fondurilor existente,

◦ mentinerea capacitatii de diagnostic a UE (de exemplu, finantarea retelelor de laboratoare), precum si

◦ oferirea unei formari adecvate (de exemplu, initiativa "o formare mai buna pentru o hrana mai sigura ").

Adaptarea sistemului de notificare a bolilor animalelor (ADNS) pentru a profita mai mult de pe urma activitatilor de supraveghere si pentru o ampla punere in comun a informatiilor

Pregatirea pentru situatii de urgenta

Initiativa care vizeaza imbunatatirea pregatirii UE pentru a face fata amenintarilor importante asupra sanatatii animale. Aceste componente pot fi, de asemenea, folositoare pentru a identifica si a combate eventualele atacuri bioteroriste:

◦ Retea de actiune rapida,

◦ Sprijinirea furnizarii de expertiza si de instrumente care sa permita sacrificarea animalelor de catre oameni in situatii de urgenta,

◦ Capacitatea de comunicare in timpul crizei,

◦ Unitatile de gestionare a crizei si echipa veterinara de urgenta a Comunitatii,

◦ Consolidarea bancilor necesare de antigene/vaccinuri ale UE.

Definirea si promovarea unor metode rapide pentru autorizatia de introducere pe piata comunitara a unor produse veterinare (de exemplu, vaccinuri) utilizate pentru prevenirea bolilor animale care fac obiectul masurilor comunitare de urgenta.