DIAGNOSTICUL INFLAMATIEI PULPARE

Precizarea diagnosticului unei inflamatii pulpare are o importanta deosebita in aplicarea corecta a unui tratament de urgenta si in stabilirea tratamentului de durata al afectiunii pulpare.

Stabilirea diagnosticului se bazeaza pe datele culese de catre medic din interogatoriu, examenul clinic obiectiv, teste de vitalitate si rezulatele examenului radiologic.

Examenul clinic

A.Interogatoriu - are rolul de a stabili istoricul medical si istoricul dentar al pacientului. Astfel:

1.Istoricul medical - va identifica afectiunile medicale generale cu risc inalt ce implica o anumita conduita terapeutica cat si unele masuri cu caracter preventiv si profilactic. Nu se poate spune cu certitudine ca exista vreo contraindicatie a tratamentului endodontic, dar la pacientii cu afectiuni cardio-vasculare, la cei cu proteze valvulare sau la bolnavii de diabet se indica cel mai adesea terapia profilactica cu antibiotice; in plus la pacientii cu afectiuni cardio-vasculare se imune un discernamant atent in administrarea anestezicelor si durata sedintelor.

Datele care ne intereseaza se pot obtine fie din discutia directa cu pacientul, fie pe baza raspunsurilor la un chestionar pe care bolnavul il va completa in sala de asteptare, inainte de consultatie. Acest chestionar trebuie sa cuprinda urmatoarele intrebari:

daca este sub tratament medical, pentru ce afectiune si de cand;

daca a avut sau sufera de cardiopatie congenitala sau dobandita, hipertensiune, angina pectorala, infarct miocardic, nefrita, hepatita, diabet, stari de lesin;

daca a avut o boala infectioasa recenta sau a avut contact cu astfel de bolnavi la domiciliu, la servici; daca a fost examinat pulmonar;

daca este expus la noxe profesionale;

daca sufera de alergie respiratorie (astm), la alimente sau medicamente, ca: aspirina, codeina, antibiotice, anestezice,anumite materiale stomatologice (acrilat, eugenol, iodoform);

se stabileste si starea actuala: valoarea tensiunii arteriale, gradul de compensare al afectiunii cardiovasculare si starea de graviditate la femei.

2.Istoricul dentar - se va solicita pacientului sa precizeze: :

localizarea prin indicarea cu degetul al dintelui care a provocat durerea;

debutul durerii:-spontan, provocat, brusc, gradat;

durata -secunde-minute-ore

-intervale mai mari.

intensitatea severa, moderata, slaba;

caracterul surd, lancinant, pulsatil.

periodicitatea

repetarea durerii la intervale regulate;

sporadic

excitantii care provoaca durerea : rece sau cald;

tratamente anterioare - slefuiri sau obturatii recente;

durerea cedeaza sau nu la antialgice.

B.Examenul clinic obiectiv

1.Examenul exobucal

inspectia fetei are in vedere cateva obiective:

-simetria faciala;

-proportionalitatea etajelor fetei;

-profilul;

-aspectul si culoarea tegumetului;

-caracterul mimicii

(uneori crispat datorita durerii);

-deschiderea gurii;

palparea prin presiune digitala examineaza urmatoarele formatiuni:

-relieful osos al fetei;

-punctele sinuzale;

-punctele de emergenta ale nervilor supraorbitari, infraorbitari, mentonieri;

-grupele ganglionare limfatice (marimea, numarul, mobilitatea, aderenta, sensibilitatea);

-musculatura orofaciala;

-formatiuni patologice.

examenul ATM

-amplitudinea deschiderii gurii;

-miscarea mandibulei (sacadata, deviata, lina);

-limitarea sau blocarea miscarii de deschidere.

2.Examenul endobucal

incepe cu examenul buzelor care va evidentia; forma si conturul lor; comisurile labiale care pot evidentia ragade, ulceratii;

se examineaza apoi mucoasa bucala:

mucoasa labiala si fundul de sac vestibular;

mucoasa jugala - se examineaza si papila canalului Stenon;

bolta palatina( forma, adancimea) si valul palatin;

amigdalele palatine (marimea si aspectul lor);

limba (marimea, mobilitatea, tonicitatea);

regiunile sublinguale si ostiumul canalului Warthon.

examenul arcadelor dentare urmareste:

forma arcadelor dentare (normal parabola superior, elipsa inferior, sau alte forme: trapez cand frontalii sunt aliniati pe o sindura linie, in V cand exista compresiune in regiunile laterale ale arcadelor, in W in sindromul de compresiune maxilara);

dispozitia dintilor, dinti ectopici, vicii de eruptie;

treme, diasteme, inghesuiri dentare;

congruenta sau incongruenta dento-alveolara (dinti inghesuiti, erupti vicios sau supranumerari, dinti dispusi pe o arcada alveolara mai mica, sau arcada alveolara normala, dar dintii sunt prea mari sau dintii sunt mici si exista spatii intre ei).

Apelul dintilor - se efectueaza o examinare a fiecarei unitati odontale cat si a structurilor parodontale adiacente; astfel la nivelul fiecarui dinte:

1.Inspectia va evidentia:

- prezenta/absenta dintilor;

gradul de igiena;

discromii coronare;

modificari de integritate coronara:

2.Palparea evidentiaza:

T    procese carioase - profunzimea, limita juxtapulpara;

T    sensibilitatea dureroasa pulpara.

T    deschideri ale camerei pulpare

T    gradul de deschidere;

T    statusul pulpar (durere, hemoragie);

T    accesul pe canale;

T    acces realizat anterior - corectitudinea deschiderii;

T    restaurari adaptare marginala, ocluzala, transversala.

Parodontiul se examineaza prin inspectie si palpare constatand urmatoarele:

aspectul si starea mucoasei gingivale (congestionata sau palida), edematiata, hiperplazica;

prezenta depozitelor moi si a depozitelor tartrice supra si subgingivale;

prezenta pungilor gingivale si adancimea lor (cu ajutorul sondei 17 , fara varf, gradata in mm).

Gradul de mobilitate:

V-O;

M-D;

Axiala (cand la cele 2 tipuri de mobilitati se adauga si cea axiala, acesta se traduce printr-o afectare foarte grava a parodontiului).

Migrari dentare - vor fi analizate in legatura cu cauzele care le-au generat si cu consecintele lor. Se analizeaza eventualele migrari:

in sens transversal (mezializari sau distalizari);

in sens vertical (eruptie activa accelerata).

Durerea la mobilizarea dintilor - intensitatea ei.

3.Percutia se realizeaza cu ajutorul manerului unui instrument, incepand cu atingere usoara a dintelui pentru a nu produce o durere intensa inutila (comparativ cu dintii vecini sau omologi care sunt primii supusi percutiei). Prin percutie se apreciaza sensibilitatea dureroasa precum si sonoritatea normala sau matitatea dintilor devitali.

Percutia :

In axul dintelui - ne ofera date despre starea parodontiului apical;

In sens transversal- perpendicular cu axul dintelui- obtinem date despre starea ligamentului alveolodentar al parodontiului.

Raspunsurile diferite obtinute la percutia axiala si transversala traduc:

dinte sanatos, cu pulpita cronica sau pulpita partiala - cand percutia este nedureroasa;

dinte cu pulpita totala- cand percutia este dureroasa;

dinte cu o parodontita apicala cronica ce a produs resorbtia tabliei osoase externe si la care percutia axiala si palparea mucoasei apicale evidentiaza "vibratia apexului".( semnul Smredca sau "freamatul radicular").

Dupa examinarea completa a tuturor dintilor, dupa caz, se indica examene complementare: probe de vitalitate, diafanoscopie, examen radiologic, examen hematologic, tensiune arteriala etc.

Pentru a usura completarea fisei stomatologice, pe schema arcadelor dentare se inscriu in mod conventional urmatoarele notatii:

X pentru dinti absenti;

+ pentru dinti ce urmeaza a fi extrasi;

√ pentru resturi radiculare;

CS pentru carii simple;

P pentru pulpite;

GS pentru gangrene simple;

GC pentru gangrene complicate;

O pentru obturatii;

pentru lucrari protetice fixe;

Lucrarile ortopedice mobile se deseneaza.

Examenul ocluziei

Se examineaza raporturile dintre arcada superioara si inferioara atat static in cele trei planuri: orizontal, vertical si sagital cat si rapoartele interdentare in timpul dinamicii mandibulare, analizand miscarea de propulsie si de lateralitate dreapta si stanga.

Se examnineaza ocluzia centrica, caracterizata prin contact maxim intre fetlele ocluzale ale dintilor superiori si inferiori, careia ii corespunde o pozitie simetrica a condililor mandibulari fata de tuberculii articulari temporari si o contractie simetrica a muschilor ridicatori ai mandibulei. Se examineaza rapoartele dintre perechile de dinti antagonisti, pacientul tinand dintii in pozitie de ocluzie centrica.

Aprecierea rapoartelor statice intedentare in cele 3 planuri sunt:

In plan vertical:

ocluzia este ortognata cand avem un raport psalidodont  marginile incizale ale frontalilor superiori depasesc cu 1-2m marginile incizale ale frontalilor inferiori pe fata lor vestibulara; in ocluzia cap la cap, marginile incizale ale frontalilor superiori vin in contact cu marginile incizale ale frontalilor inferiori;

in ocluzia ortognata, fiecarui dinte superior ii corespund doi antagonisti inferiori, cu exceptia ultimului molar superior caruia ii corespunde doar un antagonist;

cand dintii frontali superiori depasesc ½ sau ¾ din fata vestibulara a frontalilor inferiori vorbim de supraocluzie adanca sau supraocluzie adanca frontala , iar cand acopera toata fata vestibulara a frontalilor inferiori vorbim de ocluzie adanca totala;

intre marginile incizale ale frontalilor superiori si inferiori, precum si intre fetele ocluzale ale dintilor laterali poate exista in mod patologic un spatiu de inocluzie vericala ( dintii nu se ating) care poate fi cuprins intre 1-2mm si 10-12mm;

In plan sagital (in sens antero-posterior):

pentru dintii frontali - marginile incizale ale incisivilor mandibulari vin in contact cu fetele palatinale ale incisivilor maxilari, indiferent de gradul de acoperire;

pot exista urmatoarele situatii:

fetele palatinale ale frontalilor superiori sunt paralele cu fetele vestibulare ale incisivilor inferiori, in contact strans unele fata de altele; este ocluzia acoperita frontala;

fetele palatinale ale incisivilor superiori se sprijina in acoperis de casa pe muchia incizala a incisivilor inferiori- este ocluzia in acoperis;

intre fetele palatinale ale incisivilor superiori si cele vestibulare ale incisivilor inferiori exista un spatiu antero-posterior variabil, cuprins intre cativa mm pana la 1cm- inocluzia sagitala;

fetele vestibulare ale frontalilor superioari vin in contact cu fetele linguale ale frontalilor inferiori- ocluzie inversa frontala

Pentru dintii laterali- aprecierea rapoartelor sagitale ia in consideratie raportul dintre cuspidul meziovestibular al primului molar superior care trebuie sa vina in contact cu santul intercuspidian al primului molar inferior (cheia lui Angle); variatiile spre mezial sau spre distal satbileste daca ocluzia este mezializata sau diatalizata si cu cati mm.

In plan transversal- in mod normal cuspizii vestibulari ai depasesc molarilor si premolarilor superiori acopera fata vestibulara a celor inferiori, inscriindu-I in circumferinta lor;

Cand dintii laterali inferiori depasesc cu marginea lor vestibulara pe cei superiori, avem de-a face cu ocluzie invesa laterala; cand raportul invers se limiteaza la o singura pereche de dinti antagonisti vorbim de angrenaj invers sau raport invers

Cand dintii superiori depasesc spre vestibular cu toata circumferinta lor dintii inferiori (adica cuspizii palatinali ai dintilor superiori depasesc spre vestibular cuspizii vestibulari ai dintilor inferiori) - raport lingualizat.

Dupa examenul static al ocluziei se examineaza rapoartele interdentare in timpul dinamicii mandibulare, punand pacientul sa execute miscarea de propulsie si lateralitate dreapta si stanga pentru depistarea interferentelor care suprasolicita anumite grupe dentare.

Stabilirea diagnosticului - are in vedere:

Diagnosticul afectiunii acute;

Diagnosticul afectiunilor mucoasei orale;

Diagnosticul odontal;

Diagnosticul parodontal;

Diagnosticul de ocluzie;

Diagnosticul de edentatie;

Diagnosticul ortodontic;

Diagnosticul chirurgical;

Diagnosticul functional;

Diagnosticul de boala generala.

In urma precizarii diagnosticului  se alcatuieste un plan terapeutic complex care va include:

o etapa de terapie initiala- care are ca scop testarea reactivitatii psihice si biologice generale si locale si obtinerea unui echilibru temporar, necesar pentru a decide modalitatile de actiune in etapele urmatoare;

faza tratamentului leziunilor acute;

educatia pentru igiena bucodentara care prevede instruirea pacientului in vederea realizarii cu eficinta a tehnicilor de indepartare a placii bacteriene dentare;

detartrajul manual si cu ultrasunete;

extractia dintilor irecuperabili;

tratament ortodontice;

controlul si perfectarea rapoartelor ocluzale;

reabilitarea protetica;

dispensarizarea -necesara pentru:

T    tinerea sub control a placii bacteriene;

T    indepartarea periodica a acumularilor de tartru supragingival;

T    surprinderea si tratarea precoce a inflamatiei parodontale si a leziunilor odontale;

T    reoptimizarea restaurarilor protetice.

Trebuie subliniat ca succesul terapeutic depinde atat de gravitatea modificǎrilor morfologice si functionale la prezentarea pacientului, de cunostintele, experienta si dexteritatea medicului si conditiile materiale, dar in egala masura si de constientizarea si motivarea pacientului pentru a accepta integral tratamentul, inclusiv tratamentul de mentinere pentru o lunga perioada de timp.

EXAMENE COMPLEMENTARE

Stabilirea unui diagnostic corect impune coroborarea datelor anamnestice, datele obtinute dintr-un examen clinic riguros si datele furnizate de examenele complementare.

In endodontie pricipalele examene comlementare de uz curent sunt:

Transiluminarea;

Testele de vitalitate;

Examenul radiologic;

Examenul microbiologic, alergologic.

A.    Transiluminarea - este metoda recomandata ca test de rutina. Ca sursa de lumina se poate folosi o sursa de lumina cu fibra optica (lampa de fotopolimerizare, sistemul Foti). Spotul luminos se proiecteaza in camp intunecat dinspre palatinal sau lingual. Rezultatele obtinute sunt diferite in functie de afectiunea dintilor.

Astfel:

La dintii cu pulpa vitala - nu apare nici o diferenta;

La dintii cu necroza pulpara - se observa spatiul camerei pulpare ca o zona mai intunecata;

La dintii cu camera pulpara deschisa dupa eliminarea continutului camerei- orificiile de deschidere a canalelor radiculare apar ca puncte mai intunecate;

La dintii care prezinta linii de fractura ale tesuturilor dentare dure - unghiul de incidenta al spotului luminos se schimba, portiunea fracturata a dintelui de partea spotului va fi luminata,in timp ce fragmentul de partea opusa va ramane intunecat.

B.Testele de vitalitate

Testele de vitalitate pot orienta diagnosticarea corecta a afectiunilor dentare si pot orienta conduita terapeutica. Ele constau in aplicarea la nivelul suprafetelor dure ale coronanei dentare a unor stimuli capabili sa determine un rǎspuns dureros din partea pulpei.

Principalele indicatii sunt:

caria dentara si complicatiile ei;

parodontopatii cu pungi parodontale adanci;

fracturi si luxatii dentare;

boli ale maxilarelor care intereseaza pulpa dentara:

fracturi

osteomielite

procese inflamatorii de vecinatate;

tumori

dinti suspectati ca prezinta focare de infectie;

pentru aprecierea in timp a eficacitatii unor tratamente biologice de conservare totala sau partiala a pulpei vii: coafaj direct, indirect, amputatie vitala.

Clasificare

Testele de vitalitate se clasifica in:

termice (la cald si rece);

electrice

testul cavitatii (forajul explorator);

barajul anestezic.

Indiferent de tipul testului utilizat, obtinerea unor rezultate corecte este conditionatǎ de o serie de reguli comune; acestea sunt:

pacientul va trebui instruit in ce consta testul si modul cum va trebui sa reactioneze la aparitia durerii (ex.ridicarea mainii);

testele se efectueaza pe dintii uscat sub izolare;

testarea se incepe cu un dinte omolog sau un dinte cu o morfologie asemanatoare pentru a determina pragul intensitǎtii individuale la care un dinte normal genereaza un raspuns pozitiv.

1.Testele de vitalitate termice

Testele de vitalitate la caldura - se realizeaza cu gutaperca incalzita, fuloar incalzit sau caldura frictionala; testul cu apa calda nu da rezultate concludente. Temperatura  recomandata este de 65,5˚C.

a. testul cu gutaperca incalzita

se incalzeste un baton de gutaperca prin in pensa pana ce acesta capata un aspect sticlos (nu trebuie sa apara fum);

materialul incalzit se aplica in 1/3 cervicala a dintelui pana la aparitia unui raspuns pozitiv.

b. testul cu fuluoarul incalzit

un fuloar de ciment se incalzeste pana ingalbeneste hartia;

se aplica in 1/3 cervicala a dintelui si se mentine pana la aparitia durerii.

c. testul caldurii frictionale

este indicat pentru dintii cu aparate gnatoprotetice metalice;

se actioneaza cu un polipant lenticular la turatie mare pe fata orala a aparatului gnatoprotetic, dezvoltandu-se caldura in urma frictiunii;

durata de actiune este diferita in functie de raspunsul obtinut anterior la dintele martor.

Teste de vitalitate la rece - se utilizeaza clorura de etil, batoane de gheata, freon12, sau zapada carbonica, utilizare conditionata, insa, de dispozitivul necesar pentru realizarea acesteia. In lipsa acestuia se poate utiliza testul cu gheata mult mai ieftin si lipsit de riscuri.

a.      testul cu gheata (fig.17)

batoanele de gheata se obtin umpland tecile acelor atraumatice de unica folosinta cu apa care se introduc apoi in congelator; se taie apoi capetele acestora, iar extremitatea batonului de gheata se aplica pe dinte in zona cervicala;

A

se mentine contactul cateva secunde pana la aparitia unui raspuns.

							Fig.17 A.Testul cu gheata: obtinerea batonului de gheata; B. aplicarea batonului de gheata in zona cervicala a dintelui
					Fig.17. Testul de vialitate cu baton de gheata
	A		B

testul cu feon12 sau clorura de etil (Kelen)

se proiecteaza un jet de freon sau clorura de etil pe o buleta de vata tinuta in pensa pana la aparitia cristalelor de gheta pe fibrele acesteia;

buleta se aplica in 1/3 cervicala a dintelui si se mentine cateva secunde;

daca dintii sunt vitali, senzatia dureroasa apare dupa 1-3 sec. din momentul aplicarii buletei;

este o metoda eficienta si pentru dintii acoperiti cu coroane metalice.

stimularea cu clorura de etil (+4˚C)da frecvent raspunsuri negative, desi dintele este vital, mai ales la molari datorita grosimii tesuturilor dure dentare, sau la dintii hipercalcificati si cu pulpa atrofica a persoanelor in varsta.

freonul coboara temperatura pana la -29,8˚C, fiind un stimul mult mai puternic decat clorura de etil, motiv pentru care este indicat in special la cazurile in care celelalte teste de vitalitate nu au dat raspunsuri pozitive desi dintele pare a fi vital.

Rezultatele testelor termice de vitalitate

raspuns dureros ce se mentine - pulpita ireversibila;

raspuns dureros care cedeaza rapid: pulpita reversibila;

raspuns moderat, tranzitoriu- dinte normal;

raspuns fals negativ

dinte cu calcificare accentuata;

dinte cu apex largit (imatur);

dinte cu un traumatism recent;

premedicatie sedativa a pacientului;

raspuns negativ - dinte devital.

2.Testele de vitalitate electrice - utilizeaza curentul alternativ la frecventa retelei, iar instrumentul de testare (numit Pulpatest la unit-urile romanesti) sunt in general atasate la aparat.

Sunt teste contraindicate la pacientii purtatori de peace-maker cardiac, deoarece pot interfera actiunea acestuia generand accidente, uneori foarte grave.

Se recomanda a fi unul din ultimele teste efectuate, cand celelalte teste efectuate nu au dat rezultate concludente.

O atentie deosebita trebuie acordata testarii dintilor cu obturatii metalice care vin in contact cu parodontiul marginal; in aceste cazuri este indicat sa se evite contactul excitantului cu obturatia, sau chiar este indicat ca inaintea testarii sa se indeparteze obturatia.

Fig.18 Pulptester care utilizeaza curentul alternativ pentru testarea vitalitatii pulpare.

Tehnica

electrodul active incarcat cu un material de consistenta crescuta (gel sau pasta) se plaseaza in 1/3 medie a fetei vestibulare a dintelui; se poate incerca si pe dintele uscat, dar In acest caz raspunsul dureros apare mai repede si are o intensitate mult mai mare;

cresterea intensitatii curentului se face treptat, de la aparitia primelor senzatii de furnicaturi sau caldura si pana la aparitia durerii;

Fig. 19 Electrodul special al pulptester-ului pentru testarea vitalitatii dintilor acoperiti cu coroane de invelis.

testarea se repeta de 2-3 ori pentru fiecare dinte, notandu-se media rezultatelor obtinute (inclusiv dintele martor); variatiile mici ale rezultatelor sunt normale, dar diferentele mari intre acestea indica un raspuns fals-pozitiv sau fals-negativ.

C.Testul cavitatii (forajul explorator) - desi este cel mai fidel test de vitalitate, nu este indicat decat cand celelalte teste nu dau raspunsuri concludente. Acest test nu se efectueaza pe dinti martori. Prezinta unele riscuri si neajunsuri (risc de deschidere a camerei pulpare si implica pierdere de substanta dentara).

este indicata la dinti cu obturatii sau acoperiti cu coroane- cand dintele este suspectat ca fiind cauza unor procese infectioase de vecintate sau la pacientii cu boala de focar.

tehnica consta in indepartarea obturatiei sau coroanei necorespunzatoare sau la dintii integri se face trepanarea la locul de electie;

se patrunde in profunzime in directia camerei pulpare cu o freza rotunda, adaptata la piesa de mana la turatie medie fara anestezie si fara spray de racire;

dupa aparitia durerii se opreste forajul imediat, considerandu-se dintele vital, dupa care se trece la tratarea corespunzatoare a situatiei clinice respectiv.

4.Barajul anestezic - este indicat in durerile iradiate de cauza incerta, cand celelalte teste pentru identificarea dintelui cauzal sunt neconcludente.

Identificarea dintelui cauzal se face cand anestezia care realizeaza suprimarea aferentelor nociceptive suprima durerea. Cand durerea nu cedeaza la anestezii diferite se poate banui ca ea este determinata de alte cauze decat cele odontale. In functie de caracterul durerii sunt indicate urmatoarele tipuri de anestezii:

Durerea  iradiata in ambele hemiarcade

Anestezie troncular periferica la tuberozitate;

Anestezie periferica a n. alveolar inferior (Spix);

Durerea iradiata la nivelul dintilor mandibulari

Anestezie intraligamentara pe fata distala a dintelui suspectat;

Durerea iradiata la nivelul dintilor maxilari

Anestezie intraligamentara pe fata distala a dintelui suspectat;

Anestezii plexale (V si P cate 0,25ml), incepand cu dintele cel mai anterior.

Examenul radiologic - este principalul examen complementar in endodontie. Ideal ar fi ca orice dinte supus terapiei endodontice sa beneficieze de 2 radiografii (chiar 3 pentru dintii posteriori), iar examinarea acesteia sa se faca cu un dispozitiv de marit:

un cliseu realizat in incidenta directa care va permite vizualizarea dimensiunilor M-D ale dintelui;

unul sau mai multe radiografii realizate in incidente excentrice care permit vizualizarea dimensiunilor V-O.

Elementele urmarite in cadrul examenului radiologic sunt:

lungimea aproximativa a dintelui;

dimensiunea M-D si aspectul spatiului pulpar;

elementele coronare si pozitia orificiilor canalelor fata de acestea;

curbura radacinilor;

localizarea aproximativa a orificiului apical;

aspectele ale parodontiului de sustinere;

numarul de radacini;

numarul de canale;

prezenta/evolutia cariilor;

prezenta resorbtiilor interne;

prezenta rezorbtiilor periapicale;

prezenta calcificarilor intracanalare;

preparari endodontice insuficiente;

fracturi, perforatii;

In cazul tratamentelor endodontice, prima radiografie va stabili:

dintele cauzal sau radacina cauzala;

anatomia canalului;

modalitatea de abordare a canalului;

indicatiile pentru stabilirea lungimii de lucru.

Semnele radiologice directe ale afectarii pulpare sunt:

modificari ale formei si dimensiunilor camerei pulpare si canalului radicular;

modificarea conturului peretilor;

modificarea transparentei teritoriului pulpar.

In pulpitele seroase - semnele radiologice directe care denota o suferinta pulpara sunt slab reprezentate si constau in usoare modificari ale peretilor camerei pulpare si canalului radicular, dar in faza acuta a inflamatiei pulpare, radiografia ofera date importante privitoare la factorii etiologici ai acesteia:

obturatii metalice fara obturatii de baza;

o carie profunda -se apreciaza stratul dentinar care o separa de camera pulpara;

cavitati preparate si care sunt obturate cu materiale compozite (radiotransparente)- sunt recunoscute radiologic datorita formei si contururilor nete;

fisuri in smalt si dentina sau chiar fracturi parcelare neglijate de pacient.

In pulpitele purulente imaginea radiologica indica un proces de demineralizare si resorbtie a camerei pulpare si canalelor radiculare, ce are ca rezultat o crestere moderata mai mult sau mai putin uniforma a acestora- proces ce se peroduce prin:

sustragerea calciului din matricea organica dentinara prin mecanisme vasculare prin actiunea unor produsi rezultati in urma procesului inflamator (acid lactic, etc);

dobandirea de catre unele celule nediferentiate (odontoclaste) a unor calitati de fagocitoza asupra dentinei (odontoclazie);

actiunea proteolitica a unor enzime sau endotoxine microbiene asupra matricei organice.

Imaginea radiologica atesta o stergere a contururilor lacasului pulpar, mai evidenta la canalele radiculare care prezinta un diametru mai crescut in comparatie cu canalele radiculare vecine.

In pulpitele cronice deschise - de cele mai multe ori se observa o radiotransparenta a unei carii profunde care comunica cu camera pulpara.

camera pulpara apare marita de volum, deformata si cu coarnele pulpare disparute;

in cazurile avansate exista o radiotransparenta unica care ocupa aproape in totalitate teritoriul dentinar si zona camerei pulpare;

se observa o largire a canalului radicular mai ales in 1/3 cervicala.

In pulpita cronica in inchisa propriu-zisa imaginea radiografica poate indica:

o carie mai mult sau mai putin profunda;

o obturatie cu carie recidivanta;

carie secundara fara comunicare cu camera pulpara;

discrete largiri ale canalului radicular;

o stergere mai mult sau mai putin accentuata a contururilor camerei pulpare si canalelor radiculare.

Toate aceste aspecte se datoreaza actiunii demineralizante a tesutului de granulatie, si, in parte, scaderii activitatii dentinogenetice a odontoblastilor.

In pulpita cronica inchisa granulomatoasa- imaginea radiologica indica o incetare a procesului de dentinogeneza si o activitate dentinolitica sub actiunea tesutului de granulatie si osteoclastelor. Se observa:

o usoara crestere dimensionala si o stergere a contururilor camerei si canalului radicular;

o deformare a camerei pulpare care apare radiologic ca o radiotransparenta ce rotunjeste coarnele pulpare sau le distruge si care subtiaza peretii; aceasta zona ovalara de transparenta este localizata si axata pe canalul radicular;

radicular de constata o radiotransparenta centro-radiculara, ovalara, care in sens apical si coronar se continua cu canalul radicular. Localizarea acestei radiotransparente la nivelul apexului poate determina confuzii cu granuloamele periapicale.

Imaginea radiologica a pulpolitilor - este de obicei sub forma unei opacitati unice, omogenǎ si intensa, cu contururi relativ nete,  situata in centrul camerei pulpare, in canalul radicular sau la jonctiunea dintre pulpa coronara si cea radiculara; aproape intotdeauna, exista un lizereu radiotransparent intre pulpolit si peretele dentinar, opacitatea calcara nefiind in relatie de continuitate cu peretii. Exista situatii, cand la acelasi dinte putem identifica mai multi pulpoliti (2-3)separati unul de celalalt.