ROLUL ALELELOR HLA-B IN SUSCEPTIBILITATEA GENETICA PENTRU DZ TIP 1 PENTRU POPULATIA DIN ROMANIA

ROLUL ALELELOR HLA-B IN SUSCEPTIBILITATEA GENETICA PENTRU DZ TIP 1 PENTRU POPULATIA DIN ROMANIA

1 Clinica 1 de Diabet, Institutul "N. Paulescu", Bucuresti, Romania

2 JDRF/Wellcome Trust Diabetes and Inflammation Laboratory, Cambridge Institute for Medical Research, Cambridge, UK

Introducere: Diabetul Zaharat de tip 1 (DZ tip 1) este o boala cronica cu patogenie autoimuna, caracterizata prin distrugerea mediata de limfocite T a celulelor beta pancreatice. Principalele gene diabetogene descrise pana in prezent sunt localizate la nivelul regiunii HLA de clasa a II-a, fiind reprezentate in special de unele alele ale HLA DQB1 si DRB1. Exista insa si date privind implicarea unor alele de clasa I, HLA-A si HLA-B. Pentru a evalua efectul diabetogen al unor alele HLA-B pentru populatia din Romania (tara cu una din cele mai mici incidente ale DZ tip 1 din Europa), am realizat o tipare HLA-B completa pe un numar de 423 familii cu DZ tip 1.

Scop: Evaluarea implicarii unor alele HLA-B in patogenia DZ tip 1 pentru populatia din Romania.

Materiale si Metode: Lotul studiat a cuprins 1515 subiecti dintre care 439 pacienti DZ tip 1 (208 barbati/231 femei) si 1076 rude de gradul 1 nediabetice. Tiparea a fost facuta prin metoda PCR-SSOP. Datele au fost analizate prin Transmission Disequilibrium Test (TDT) si AFBAC folosind programul Stata^® 8.1 (https://www.stata.com). Pentru a stabili daca efectele alelelor HLA-B sunt independente, datele au fost analizate prin metoda regresiei logistice conditionate, folosind genotipurile DQB1 si DRB1 ale subiectilor inclusi in studiu.

Rezultate: Am identificat o transmisie semnificativ crescuta la diabetici a alelelor HLA B8 (71.3% transmitere, p_TDT = 6.5x10^-7), B15 (69.2% transmitere, p_TDT = 0.005), B41 (74.1% transmitere, p_TDT = 0.0002), B50 (85.7% transmitere, p_TDT = 0.00002) si Bw6 (65.7% transmitere, p_TDT = 2.35x10^-8). Am identificat de asemenea o transmitere semnificativ scazuta a alelei HLA B52 la diabetici (25.8% transmitere, p_TDT = 0.007). Transmisia acelorasi alele la fratii neafectati ai probanzilor diabetici nu a fost diferita semnificativ de 50%, procent asteptat prin sansa. Rezultatele sunt sustinute si de frecventa mai mare a acelorasi alele la diabetici comparativ culotul pseudocontrol (16.6% vs. 7,2% pentru B8; 6% vs. 2.6% pentru B15; 6.7% vs. 1.9% pentru B41; 4.8% vs. 1.1% pentru B50, 69.25% vs. 54.4% pentru Bw6 si 1.24% vs. 3% pentru B52). Analiza prin conditional logistic regression a aratat insa ca asocierea alelelor HLA B cu DZ tip 1 nu este independenta de influenta alelelor HLA DQ si DR (Prob > chi2 = 0.1023).

Discutii: Rezultatele noastre indica un posibil efect diabetogen al alelelor HLA B8, B15, B41, B50 si Bw6 precum si un efect protector al alelei HLA B52. Totusi aceste asocieri par a nu fi independente, cel mai probabil fiind datorate unui fenomen de linkage disequilibrium cu alelele demonstrat diabetogene/protectoare apartinand locilor HLA de clasa a IIa DQ si DR.