SINDROMUL AUTIST

SINDROMUL AUTIST

Autismul este o forma de gandire interiorizata cu aspect subiectiv, implicand in general faptul ca, continutul gandirii deriva de la subiectul in sine sub aspectul unor fantezii, halucinatii.

Este o forma a narcisismului, "intoarcerea gandirii catre sine insusi", constiinta bolnavului interpretind propriul material in termenii proprii, desprins de realitate.

Autismul este o boala caracterizata de scaderea capacitatii de a interactiona pe plan social si de a comunica, de comportament stereotip si repetitiv cu simptome ce se manifesta de obicei inainte de varsta de 3 ani varstei. Aproximativ 75% din indivizii afectati manifesta si handicap mintal.

Termenul a fost introdus in 1911 de E. Bleuler pentru a desemna pierderea contactului cu realitatea, urmarea fiind dificultatea de a comunica cu ceilalti.

E. Bleuler si E Minkowski afirmau ca autismul este unul din simptomele schizofreniei.

In 1943, doctorul Leo Kanner a descris pentru prima data 11 copii care s-au prezentat la clinica sa cu o combinatie de grave deficite de vorbire marcate de anormalitati in interactiunea sociala si o inclinatie spre comportamente stereotipe, repetitive. Acestia au fost primii copii diagnosticati cu autism infantil.

Desi denumirea initiala a evidentiat ca autismul infantil e observat in copilarie si documentele descriu comportamentul autist la copii, acum este clar ca autismul e vazut ca o boala pe tot parcursul vietii a carei tip si severitate se modifica in timp, odata cu dezvoltarea individului.

Autismul este un sindrom comportamental, definit de un curs caracteristic si de aparitia simultana a unor purtari particulare in trei mari domenii.

In acest moment, cea mai utilizata definitie a autismului este cea publicata in 1944 de catre Asociatia Psihiatrica Americana in Manualul de diagnostice si statistice al bolilor mintale

Pentru a se stabili un diagnostic de autism, aceasta definitie presupune ca individul sa manifeste:

• scadere in interactiunea sociala;

• scadere in comunicare;

• un comportament, interese si activitati restrictive, repetitive si stereotipe;

• simptomele aparute inaintea varstei de 3 ani.

Sindromul autist isi fixeaza debutul fie in perioada de sugar, fie in prima copilarie.

Cauzele aparitiei autismului nu sunt clare, dar se presupune a exista fie o predispozitie ereditara, fie un complex de factori ce afecteaza activitatea creierului, de natura psihogena (lipsa atentiei parintilor fata de nevoile lor in primii ani de viata), sindromul comportamental care influenteaza personalitatea subiectului afectiv, cognitive, motivational, limbajul, activitatile, etc.

Copiii trebuie stimulati sa exerseze o diversitate de experiente senzorio-afective cu adultii, in special cu mama.

Autismul infantil este mai frecvent la baieti decat la fete, fiind semnalat in familiile cu nivel profesional elevat si inteligenta superioara, parintii acestor copii prezentind caracteristici particulare de personalitate. L. Kanner si R. Rimbaud au descris un tablou clinic al copilului cu autism, astfel:

La nastere, acestia par normali mai apoi devenind apatici si plangareti. De la a patra luna incep sa se vada miscarile apatice cand sunt luati in brate, dezinteres fata de cei din jur, tendinta de izolare, refugiul in jocuri ritualizate. Acesti copii traiesc in lumea obiectelor, manifestind fata de restul persoanelor un dezinteres total, necomunicind cu ei, decit fragmente. Nu manifesta reactii la disparitia parintilor sau a persoanelor apropiate, nu participa la jocurile colective ale celorlalti copii, isi pastreaza persoanele obisnuite langa ei, situatiile si cadrele de desfasurare ale actiunilor obisnuite, iar atunci cand e vorba de schimbari in viata lor (a imbracamintii, obiectelor, etc.), ei refuza categoric revenind la cele uzuale.

Studiile recente demonstreaza ca autismul are o baza biologica, dar nu s-au determinat inca mecanismele patogenice.

La fel ca orice alta boala comportamentala, autismul este foarte probabil rezultatul final al diferitelor cauze si cai biologice.

Cea mai buna dovada este faptul ca 10% din indivizii autisti au totodata si o stare medicala fragila (de exmplu: scleroza), despre care se crede ca le-a cauzat simpotemele autiste. La ceilalti 90% indivizi unde nu apare nici o alta boala, s-a descoperit ca factorul genetic are o mare importanta. Dovada acestei afirmatii provine din studiul familiilor si a gemenilor.

Studiul familiilor a demonstrat ca desi riscul aparitiei autismului ( adica de a avea un al doilea copil autist) este de doar 2-5%, aceasta rata este de 100 de ori mai mare decat rata aparitiei autismului la restul populatiei. Studiul gemenilor a demonstrat ca autismului care apare la ambii membri ai unei perechi identice de gemeni (adica gemenii monozigoti care au 100% acelasi material genetic) are o rata mai mare decat cea de 3-5% a autismului care apare la ambii membri ai unei perechi de gemeni (adica la gemenii dizigoti care au doar 50% acelasi material genetic).

Concluzia acestor studii este ca autismul e o boala genetica si e rezultatul interactiunii a mai multor gene. Studii genetice au incercat sa descopere gena sau genele care sunt responsabile pentru cauzarea autismului in majoritatea cazurilor dar desi unele zone ale genomului uman sunt considerate ca loc de dezvoltare pentru gene defecte, inca nu s-a identificat nici o gena care sa joace un rol in cauzarea autismului.
Faptul ca autismul e considerat o boala genetica pare greu de crezut pentru ca rareori se poate observa o familie cu mai mult de un membru autist.

Totusi, un astfel de criteriu poate duce la concluzii gresite din mai multe motive.

In primul rand, comparat cu alte boli care se cred ca se mostenesc( diabet, hipertensiune) autismul este foarte neobisnuit.

In al doilea rand, foarte putini dintre indivizii autisti se casatoresc si au copii, eliminind astfel unul dintre cele mai obisnuite moduri de transmitere ( adica de la un parinte afectat la copil) si in mod sigur scazind numarul familiilor cu mai mult de un membru autist.

In sfarsit, se pare ca familiile care au deja un copil autist, in general isi limiteaza planurile de a avea alti copii.

Cu toate ca putini dintre indivizii autisti au o conditie medicala slaba, majoritatea nu au nici o anormalitate fizica evidenta.

In unele studii totusi, s-a descoperit ca pana la 25% dintre indivizii autisti au suferit de lesinuri sau au macrocefalie. Macrocefalia nu cauzeaza simptomele autismului, dar e considerat ca facand parte din mecanismul cerebral ce cauzeaza autismul.

In urma catorva studii neuropatologice realizate post-mortem, s-a observat o proasta dezvoltare a structurilor in mai multe zone distincte ale creierului. In sistemul limbic, anormal de mic, au fost detectate celule dens impachetate pe cand in cerebel exista o descrestere a numarului de celule Purkinje. S-a observat si o crestere substantiala a creierului dar numai in anumite regiuni ( ca de exemplu lobul temporal, parietal si nucleii). In contrast cu aceasta, corpul callos, o conducta fibroasa care leaga cele doua emisfere ale creierului, a scazut in marime in partea de mijloc si posterioara a sa. Cresterea creierului la indivizii autisti sugereaza existenta unei anormalitati in dezvoltarea creierului ( se produc prea multe celule nervoase, nu se elimina destul tesut nervos prin procesul normal de eliminare a tesutului nervos in perioada de dezvoltare sau exista o supracrestere a tesutului nonneuronal).

Modul in care sunt distribuite anormalitatile in creierul individului autist, mod rezultat din studiul posmortem, este asemanator cu teoriile neuropsihologice care sugereaza ca anormalitatile creierului autist nu pot fi localizate doar intr-o singura structura a acestuia. Unele anormalitati sunt asemanatoare cu cele care apar la un adult in cazul unei congestii cerebrale, de exemplu, deci nu par a-si avea locul intr-o boala despre care se crede ca e rezultatul unei anomali timpurii in dezvoltarea creierului. Astfel ca o singura anomalie timpurie aparuta in procesul de dezvoltare al creierului in autism poate afecta mai multe structuri si zone ale acestuia.
Alte studii ale bazei biologice ale autismului au aratat ca exista anormalitati in unele substante chimice gasite in creier. Cea mai importanta descoperire in autism din ultimii 25 de ani a fost serotonina descoperita la o treime din indivizii autisti. Aceasta anormalitate in nivelul serotoninei din sange este considerat a fi o indicatie catre functionarea sistemului de serotonina din creier si sugereaza o anormalitate in metabolismul central de serotonina.

Faptul ca unii indivizi autisti arata imbunatatiri in comportament in urma administrarii unor medicamente care inhiba serotonina demonstreaza posibilitatea ca serotonina sa aiba un rol important in patogeneza autismului.

Alte studii mai recente s-au indreptat spre defecte imunologice care ar putea fi prezente la indivizii autisti. Daca aceste defecte sunt descoperite, impreuna cu anomaliile substantelor chimice din creier ( de ex serotonina) pot avea un rol important in dezvoltarea anormala a creierului autist.

Caracteristicile autismului

Autistii sunt vazuti ca fiind niste persoane docile, usor de dirijat, pasivi; oameni ce nu pot fi scosi din ritualul activitatilor monotone si stereotipe, neavind contact direct cu realitatea care-i inconjoara.

Instrainarea, respectiv retragerea, dificultatile de comunicare si de limbaj, imposibilitatea de a dezvolta un atasament normal, lipsa socializarii, toate acestea sunt semne ale autismului.

In 1961, Creak prezinta noua puncte caracteristice pentru diagnosticarea autismului:

1. Existenta barierelor emotionale cu cei din jur;
2. Aparenta lipsa a vointei in structurarea identitatii;
3. Preocuparea constanta fata de anumite obiecte fara a fi preocupat de functionalitatea lor;
4. Rezistenta la schimbarile mediului de viata, dar este preocupat de refacerea si conservarea mediului initial;
5. Experienta perceptuala anormala;
6. Anxietate acuta, excesiva, aparent ilogica;
7. Vorbirea poate fi pierduta sau neinsusita, sau la nivelul unui copil mic;
8. Distorsiuni in mobilitate;
9. Evidentierea unor "insule" de functii intelectuale aparent normale, pe un fundal de retardare mintala.

Din punct de vedere psihopatologic, sindromul autist se caracterizeaza prin urmatoarele:

1. Deteriorarea calitativa in interactiunea sociala reciproca:

• Lipsa marcata a constiintei existentei sau a sentimentelor altora;
• Nici o imitatie sau imitatie alterata;
• Deteriorare evidenta in capacitatea de a-si face prieteni cu egalii sai.

2. Deteriorarea calitativa in comunicarea verbala si non-verbala si in activitatea imaginativa:

Nici un mod de comunicare (expresie faciala, gestica, mimica, limbaj vorbit);

Comunicarea non-verbala anormal de marcata de utilizarea privirii drept in ochi, a posturii capului, expresiei faciale fixe, etc;

Absenta activitatii imaginative (interpretarea rolurilor personajelor fantastice sau animale din naratiuni);

Anomalii marcate in producerea vorbirii (incluzind volumul, inaltimea, accentual, viteza, ritmul, intonatia) si in formarea continutului acesteia (uzul stereotip si repetitiv al vorbirii);

Incapacitatea de a initia sau sustine o conversatie cu altii, desi poseda limbajul adecvat.

3. Repertoriu restrans de activitati si interese:

Miscari stereotipe ale capului;

Persista asupra anumitor parti ale obiectelor;

Insistenta irationala de a urma rutele in detaliu;

Restrangerea tuturor intereselor la un singur interes marunt.

Din toate acestea se deduc urmatoarele caracteristici ale copilului autist:

• Perturbarea relatiilor cu mediul inconjurator, nu stabileste contact vizual, nu se lasa luat in brate, absenta contactelor afective (evitarea mamei pana la ignorarea acesteia), absenta concordantei afectelor (zambet spontan, rece, cand o alta persoana se loveste).
• Prefera stimulii tactili si olfactivi in locul celor vizuali si auditivi, atentie deosebita pentru mediul neanimat, absenta fricii in fata pericolelor reale, interes obsesiv pentru stimuli identici.
• Lipsa identitatii personale (nu se identifica pe sine), tendinta de izolare, lipsa jocului autentic, lipsa de inhibitie in comportamentul general, prezenta activitatilor stereotipe.
• Miscari ritmice de pendulare a capului, rotirea in jurul axului propriu, control corporal scazut in contexte specifice, stari de anxietate extrema.
• Deficiente in vorbire, vorbire intarziata, repetarea unor vocale/ consoane in pronuntarea unui cuvant, utilizarea frecventa a numelor proprii, imperativelor, substantivelor si evitarea folosirii pronumelor sau inversiunii pronominale datorita confuziei "eu" si "non-eu".
• Intarziere in dezvoltarea psihica, in gandire si actiune; coeficientul de inteligenta este la limita sau usor sub medie, incapacitatea de a generaliza cunostintele invatate, dificultate in perceperea secventialitatii.
• Rezistenta patologica la schimbare, la invatare, atasament anormal fata de unele obiecte.

Tratarea persoanelor autiste

Noile cercetari arata ca o interventie facuta devreme in modul de comportare al pacientului poate avea un rol important in tratamentul autismului. Se incearca sa se descopere care aspecte ale tratarii timpurii a comportamentului sunt mai importante, si care indivizi autisti ar putea beneficia cel mai bine de aceste interventii.

S-a incercat crearea unor dispozitive care sa poata diagnostica din timp prezenta bolii. "The Checklist for Autism in Toddlers CHAT) este un aparat utilizat de catre medicii primari pentru detectarea autismului la copiii de 18 luni.

"The Autism Diagnostic Interview ADI) si algoritmul de diagnosticare ce il acompaniaza pot stabili prezenta autismului la copiii in varsta de 2 ani.
Pe langa diagnosticarea din timp, un pas critic in tratamentul unui copil autist este o evaluare initiala foarte minutioasa.

Aceasta evaluare necesita prezenta unei echipe multidisciplinare de medici, incluzand un psiholog care sa testeze abilitatile intelectuale ( IQ ), un medic logoped care sa evalueze limbajul, un consultant in educatie care sa determine apitudinile de citire si comportament scolar, un psiholog sau psihiatru care sa decopere o potentiala problema de comportament.
Desi nu exista tratament pentru autism, tousi medicii au ajuns la un conses: un tratament adecvat are un impact important asura bolii.

Tinta tratamentului este: sa faciliteze dezvoltarea sociala si a limbajului; sa scada din problemele comportamentale (comportament ritualistic, agersivitate sau hiperactivitate); sa determine dezvoltarea unor aptitudini pentru functionarea independenta; sa ajute familiile sa faca fata bolii.

Interventiile comportamentale care se pare ca au avut rezultate difera de la unele simple, cum ar fi antecedentele (prevenirea unor schimbari care sunt pe cale sa apara, pentru a limita traumele ce rezulta in urma unei schimbari abrupte), pana la incercarea de a invata pacientul comportamente alternative care sa le inlocuiasca pe cele aberante existente (sa dea mana in loc sa atinga pe cineva intr-un mod nepotrivit aunci cand ii saluta).Antrenamentul pentru aptitudinile sociale este destul de folositor pentru copii care deja pot vorbi, adolescenti si adulti cu autism.

Rezultate importante s-au obtinut si in incercarea de a oferi si mentine un adult autist intr-un loc de munca platit.

Se pare ca si anumite medicamente au un efect benefic in problemele de comportament, cum ar fi cele care inhiba serotonina; acestea descresc numarul comportamentelor repetitive, ritualistice si stereotipe precum si a agresivitatii. Si alte medicamente au fost folositoare in tratarea unor comportamente care nu sunt trasaturi definitorii ale bolii( stimulanti ai hiperactivitatii, , neuroleptice pentru agresivitate si antidepresive pentru schimbari episodice de stari, somn, pofta de mancare, nivel al energiei si grad de iratibilitate despre care se crede ca reflecta o boala afectiva ).

Universitatea de Vest 'Vasile Goldis' Baia Mare

Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei

Masterat: Management Educational

An II

TULBURARI DE COMUNICARE SI RELATIONARE. AUTISMUL

Coordonator  Masterand

Marchis Anamaria-Nicoleta

Lector univ. Dr. Gherhes

Bibliografie:

1. Enachescu, Constantin, Tratat de psihopatologie, Editura Tehnica, Bucuresti, 2005;

2. Neamtu, Cristina; Ghergut, Alois, Psihopedagogia speciala, Editura Polirom, Iasi, 2000.