Creeaza.com - informatii profesionale despre


Cunostinta va deschide lumea intelepciunii - Referate profesionale unice



Acasa » familie » pescuit
LEWIS READ: Chod Rig - Cenusareasa monturilor

LEWIS READ: Chod Rig - Cenusareasa monturilor





LEWIS READ: Chod Rig - Cenusareasa monturilor


LEWIS READ: Chod Rig - Cenusareasa monturilorPescarul creditat cu inventarea asa-numitei monturi scurte este Frank Warwick. Dupa el a venit Terry Hearn, care a imbunatatit montura, transformand-o in ceea ce numim astazi chod rig. De atunci, montura a dat nastere unui stil de pescuit la crap bazat pe o mare flexibilitate, rezultatele ei depasind asteptarile multor pescari. Acesti pescari erau cei care se uitasera la ea si spusesera ca este o montura fara sens, care n-ar putea functiona niciodata. Dar uite ca functioneaza! La succesul ei a contribuit in buna masura si aparitia unor materiale de forfac noi, din monofilament foarte rigid, cum ar fi ESP Bristle Filament sau Gardner Trip Wire.

ORIGINE

Experientele mele cu chod rig au inceput in 1999, pe un lac englezesc celebru pentru crapii lui educati – Yateley Car Park Lake. La vremea aceea, testam carlige mari cu tija curbata. Foloseam un carlig Aberdeen mare, caruia ii curbasem tija (semana cu un Mugga din zilele noastre) pus pe un forfac de monofilament rigid. Carligul era prins de forfac prin intermediul unui inel despicat, pus pe tija si prins de un vartej mic, numarul 10. Cu ansamblul acesta nu duceam lipsa de trasaturi pe balta, din pacate majoritatea trasaturilor nu erau de crap, ci de lin, unele fiind aproape feroce!
Alt experiment pe care l-am facut tot atunci a fost sa incerc o montura cu un carlig mare, pe tija caruia pusesem un vartej mic, iar celalalt ochet al vartejului il fixasem pe un segment de leadcore. Motivul pentru care foloseam un carlig mare este ca se rasucea usor, lucru accentuat si de absenta completa a forfacului! Carlig, vartej, leadcore, atat si nimic mai mult. O forma de montura scurta. Eram pe vadul meu preferat, in ultima saptamana a sezonului, si am pus montura asta de proba la o lanseta. Arata absolut sinistru! Ceva mai stangaci si mai urat nu se putea concepe. Parea atat de nenaturala, incat am fost sigur ca n-o sa prinda nimic in vecii vecilor… pana cand am avut trasatura. Si mai mult decat atat, am inceput sa prind peste!
Crapii erau agatati extraordinar, foarte curat si exact in mijlocul buzei de jos. Am continuat sa folosesc montura vreo doua nopti, dupa care pestele s-a mutat in alta zona, mi-am reorientat lansetele si am revenit la monturile mele obisnuite. Nu m-am mai gandit la montura scurta pe care o descoperisem.
Abia dupa vreun an sau doi, cand Terry Hearn s-a declarat entuziasmat de montura scurta a lui Frank Warwick, mi-am adus aminte de ea. Imi venea sa-mi dau palme ca fusesem atat de ingust la minte incat sa nu-mi dau seama de eficacitatea ei (sau macar sa fi perseverat).
Terry preluase ideea lui Frank si o adaptase. Felul in care montura se aseza pe segmentul de leadcore si felul in care intepa pestele o faceau sa fie pur si simplu fenomenala. Terry mi-a facut o demonstratie aruncand-o la apa mica, langa mal, si prezentarea era atat de buna incat am izbucnit in ras. Nu aveai ce sa-i reprosezi. Pe un substrat de frunze moarte (frunzele zaceau pe fundul apei ca si cum ar fi fost niste gunoaie, de aici numele de chod) arata perfect. Leadcore-ul se ingropa si se camufla intre frunze, iar momeala plutea impecabil deasupra substratului. Era montura folosita de Terry Hearn, era montura folosita de Nigel Sharp. Era montura folosita de toata lumea in afara de mine… si toata lumea care o folosea prindea cu ea peste tot, intr-atat era de adaptabila si de buna. Venise momentul s-o incerc si eu. In fond, ce mare lucru, legi montura si o arunci in apa.

MECANICA

La scurt timp dupa aceea am facut cateva partide de iarna pe un lac bine populat, Blue Pool, impreuna cu doi dintre cei mai cunoscuti pescari din tara, Terry Hearn si Nigel Sharp, si de la ei am aflat cateva mici detalii, altfel simple, care sunt importante ca montura sa lucreze bine. Unul este ca sistemul da cele mai bune rezultate cand pescuiesti cu linia principala moale, detensionata, pentru ca ii permite leadcore-ului sa se plieze pe fundul apei si sa se ascunda.
Deseori, trasaturile in cazul monturii scurte, in varianta cu firul moale, par a fi usoare si lente. Firul se intinde incet si ridica swingerul, care e fixat in asa fel incat sa aiba o cursa lunga. As zice ca lucrul acesta este influentat si de adancimea apei. Daca are suficient spatiu de miscare, pestele agatat nu fuge cu montura in plan orizonatal, ci se ridica vertical in masa apei, datorita unghiului pe care il face forfacul. Nu inseamna ca trasaturile sunt greu sesizabile, dimpotriva, sunt foarte clare. Cumva pestele nu stie in ce parte sa fuga, din cauza faptului ca este tras in jos de carlig. Confirmarea ca asa stau lucrurile a venit mai tarziu, odata cu aparitia episodului 6 din seria Korda Underwater, in care se poate vedea exact reactia crapului si faptul ca urca spre suprafata, derutat, in loc sa fuga intr-o parte sau alta.


Materialele cele mai potrivite sunt un monofilament rigid precum firul Tripwire, special pentru forfacuri, si un carlig cu deschidere larga, varf drept si ochet usor inclinat inspre exterior (D-Ceptor este ideal pentru aceasta montura).

Treceti firul prin ochetul carligului si formati o bucla.

Rotiti bucla in jurul tijei de 7-8 ori.

Strangeti nodul cu grija, ca sa protejati firul.

Puneti un anou pe fir, treceti firul inapoi prin ochet si taiati-l la lungimea potrivita. Acesta va fi D-ul monturii.

Celalalt capat al forfacului se leaga de un vartej flexibil. Si aici capatul firului se poate arde, ca sa nu alunece.

Pentru a impiedica firul sa scape din ochet, ardeti-i usor capatul cu bricheta. Se va forma o mica bila de nylon care blocheaza firul.


Bineinteles ca intr-o apa mica, de exemplu pe un platou sau intr-un lac care nu are adancimi, trasaturile devin agresive, sub forma unor plecari in viteza. In acest caz, daca sunteti siguri ca segmentul de leadcore e pliat pe fundul apei si camuflat, nu mai e necesar sa pescuiti cu firul detensionat, puteti sa-l intindeti. Cel putin tensionarea firului are avantajul ca semnaleaza mai bine situatia in care pestele vine spre mal, asa-numitele trasaturi “pe cadere” (drop back). S-a constatat ca la acest tip de montura-elicopter, un crap care decoleaza in viteza spre mal, inspre pescar, determina aproape intotdeauna o ridicare treptata a swingerului (mai ales daca e unul usor), fiindca presiunea apei asupra firului il face sa se intinda – si sa stea intins.

CONSTRUCTIE

Constructia monturii seamana foarte mult cu cea a monturii rigide articulate. Folositi un carlig cu varf drept si ochet inclinat inspre exterior, in combinatie cu un fir de forfac rigid, neaparat monofilament. Am dat doua exemple de fire mai sus. Monofilamentul trebuie sa fie extrem de rigid si cu cat mai multa memorie. Am spus bine: cat mai multa! Forfacul trebuie usor curbat si este important ca firul sa “tina minte” asta si sa pastreze curbura, altfel montura nu va lucra corect. Este o montura care are mult de castigat daca este lucrata atent, cu migala. Curbura forfacului accentueaza efectul de rotatie si ajuta la o intepare mai buna.
Uitati-va la imaginile alaturate. Singura modificare fata de montura rigida articulata este ca a disparut segmentul de monofilament rigid care facea legatura intre leadcore si portiunea de fir de care este legat carligul. Aici forfacul este prins direct de leadocore, prin intermediul unui mic vartej flexibil numarul 12. Initial, am facut greseala sa leg acest vartej cu partea flexibila spre carlig, asa cum se leaga forfacurile in mod normal. Dupa un pic de analiza a monturii, am inteles ca e mai bine sa stea invers, cu partea flexibila pe leadcore.
De ce? E foarte simplu: ca sa reduc greutatea monturii. Iarna, folosind boiliesuri de 16mm cu aroma de ananas si pop-up-uri fluorescente, o combinatie eficace pe ape reci, am constatat ca pop-up-urile obisnuite, rulate pe mix de pop-up, nu sunt la fel de flotante ca pop-up-urile rulate pe bile de pluta. Daca inversezi pozitia vartejului flexibil, pop-up-ul va avea de sustinut o greutate mai mica. Este o modificare foarte marunta, dar importanta. Daca folosim si un carlig mai mic si deci mai usor, montura se echilibreaza si mai bine si prezentarea pop-up-ului are de castigat.
Flotabilitatea momelii e bine sa fie verificata intotdeauna. Momeala trebuie sa poata sustina greutatea carligului si vartejului. Testati montura la apa mica, langa mal. Daca pop-up-ul este suficient de flotant, va ridica imediat montura pana la distanta la care ii permite opritorul pus pe leadcore. Inseamna ca, foarte probabil, pop-up-ul a fost ales corect.
In cazul in care folositi pop-up-uri mari (de 18mm sau mai mult), tineti cont ca pop-up-ul nu trebuie sa ridice leadcore-ul de pe fundul apei. Situatia ideala este cea in care pop-up-ul se scufunda lent sub greutatea segmentului de leadcore. Daca vi se pare ca pop-up-ul este prea flotant, puneti niste pasta de plumb pe vartej, pana cand montura se echilibreaza.
Nu pot sa va spun cat de importante sunt aceste mici ajutari! Unii pescari au constatat ca pierd peste cu montura asta, desi n-ar trebui. In majoritatea cazurilor, explicatia era ca pop-up-urile nu erau suficient de flotante ca sa echilibreze montura.

VERSIUNI

Alta modificare aparent neinsemnata este ca, atunci cand folositi montura in sistem culisant, adica nu puneti opritoare deasupra vartejulului flexibil si sub el, e bine sa aveti un plumb alungit, de distanta, nu unul condensat. Forfacul coboara pana la carlig, iar varful carligului se poate lovi de baza plumbului, daca plumbul e compact, si se strica. Problema nu apare daca plumbul e lung. Alternativa ar fi sa puneti un segment de tub siliconic deasupra plumbului, ca sa evitati contactul carligului cu plumbul.
La fel ca la toate monturile moderne cu autointepare, varful carligului trebuie verificat cu cea mai mare atentie dupa fiecare aruncare si dupa fiecare peste. In general, montura scurta se poarta frumos cu carligele, dar nu poti sti niciodata. Eu verific carligul trecandu-i varful pe unghiul, dar puteti folosi orice alta metoda care va place…

In cazul in care folositi o veriga slaba pentru prinderea plumbului, intariti-o cu fir solubil ca sa reziste in aruncare.

Echilibrarea monturii este unul dintre aspectele cele mai importante.

Chod Rig gata de actiune!

Alta modificare care se poate aduce monturii este fixarea forfacului la o anumita distanta de plumb, intre doua opritoare siliconice puse pe cate o bucatica de tub termocontractabil. Forfacul ramane prins intre ele, in loc sa poata culisa liber pe toata lungimea segmentului de leadcore, ca in versiunea initiala. Modificarea este utila cand vezi ca swingerul se misca superficial si incerci sa-ti dai seama daca ai de-a face cu pesti care au atins firul sau cu trasaturi neduse pana la capat.
Daca unul dintre opritoarele siliconice s-a miscat din pozitie, probabil ca pestele a pus gura pe montura si a scuipat-o. Daca opritoarele sunt la locul lor, inseamna ca firul a fost atins intamplator, fie de un peste, fie de altceva. In ambele cazuri, poti sa-ti dai seama daca e cazul sa te astepti la o trasatura sau, dimpotriva, ar fi bine sa mai lucrezi la prezentare sau sa incerci altceva.
O versiune nou aparuta a monturii este cea pentru pescuitul in vegetatie densa. Aici plumbul este prins de leadcore prin intermediul unei “verigi slabe” (n.trad. Termenul de “veriga slaba” se refera la un segment de fir subtire, care se rupe in caz de agatare a plumbului). Leadcore-ul va fi mult mai scurt decat in mod normal, in timp ce veriga slaba va fi potrivita sa fie cu putin mai lunga decat grosimea stratului de vegetatie de pe fundul apei. Evident, la folosirea verigii slabe trebuie sa se tina cont de greutatea plumbului si de distanta de aruncare. Cu cat distanta va fi mai mare, cu atat e nevoie de mai multa grija.
Acolo unde trebuie aruncat departe, se poate face o montura hibrida, la care veriga slaba va fi foarte scurta, iar segmentul de leadcore va fi relativ lung. Plumbul se leaga de aceasta veriga slaba, dar legatura va fi intarita cu fir solubil, ca sa reziste in aruncare.
Sistemul cu veriga slaba are marele avantaj ca te scapa de plumb in agatatura si in vegetatie densa. Sansele de a scoate un peste mare cresc considerabil, in timp ce cu o montura obisnuita plumbul s-ar putea agata foarte usor.
Metoda este ideala mai ales in cazul plantarii monturilor, pentru ca nu exista riscul ca veriga sa se rupa in aruncare. Lungimea firului din care e facuta veriga slaba poate fi mai mica sau mai mare, in functie de situatie. De regula, e bine ca firul sa fie monofilament de aproximativ 0,15mm. N-as folosi fir mai gros, fiindca e surprinzator de greu sa-l rupi, oricat de mult ai forta lanseta!

CONCLUZII

Montura scurta cunoscuta sub numele de chod rig a prins nenumarati crapi in Marea Britanie si in toata Europa, dar fara indoiala ca nu e montura suprema. Este insa o montura foarte eficace la pescuitul pe un substrat acoperit cu resturi de vegetatie sau pe ape reci sau chiar si pe rauri. De asemenea, este o montura buna pentru pescuitul cu momeli izolate, acolo unde vezi o saritura de crap si arunci o lanseta pe locul respectiv. Are si o limita clara: substraturile denivelate, cu bancuri de pietris ca niste ziduri.
Se poate spune insa fara dubiu ca este cea mai versatila montura la ora actuala. Daca o folositi in versiunea standard, tineti minte regula de aur: segmentul de leadcore trebuie sa se plieze pe fundul apei. Daca leadcore-ul este tensionat, poate ajunge sa stea pe vad intr-o pozitie oblica si prezentarea va fi incorecta.

*******************

Cunoscut pentru rezultate foarte bune pe lacuri de mare dificultate, LEWIS READ este colaborator al revistelor Carpworld, Total Carp, Crafty Carper, Big Carp Magazine si Carp Addict. Consultant Gardner Tackle si DT Baits.

DANNY FAIRBRASS: In orizontul crapilor - Nadirea la mare distanta


DANNY FAIRBRASS: In orizontul crapilor - Nadirea la mare distantaNadirea la mare distanta este una dintre cele mai solicitante metode de pescuit la crap, atat sub aspect fizic, cat si tehnic. Te dor bratele, te dor umerii si, daca nu ai echipamentul potrivit, te doare si capul cand vezi ca nu poti sa arunci in locul in care trage pestele. Ca in toate celelalte domenii crapiste, a face lucrurile aproape bine nu e suficient. Dar, daca le faci cum trebuie, recompensa va fi pe masura!
Articolul de fata este dedicat celor mai noi metode de nadire la mare distanta. A pescui cu o momeala izolata la 160 de metri nu e o idee rea, insa in afara de cazul in care dai intr-un loc cu mult crap cum crezi ca o va gasi pestele? E cert ca momelile izolate vor prinde pesti izolati. Daca vrei sa pescuiesti departe si sa prinzi bine ai nevoie sa si nadesti. A construi o zona nadita la 100 de metri nu e usor, dar se poate face daca ai tehnica si instrumentele adecvate. Cand vad aruncatori impresionanti in actiune, ca Frank Warwick si Mark Hutchinson, ma gandesc intotdeauna ca sunt oameni normali si, daca ei pot sa faca asta, pot si eu. Suntem facuti la fel. Daca avem ce ne trebuie si exersam indelung, putem atinge aceleasi distante – si va rog sa ma credeti ca, pe o apa prolifica, daca poti sa nadesti mai departe decat ceilalti, vei goli locul de peste. Am constatat ca, indiferent de vreme, un loc nadit la mare distanta va produce in mod constant.

BASTONUL DE NADIRE

Eazi Stik: un baston de nadire conceput de Frank Warwick si comercializat de Korda.

Primul instrument cu care poti nadi la mare distanta este bastonul de nadire. Nu puteam sa arunc departe cu bastoanele drepte si nu reuseam sa ma descurc deloc cu cele curbate, pana cand, cu multi ani in urma, am incercat un model conceput de Frank Warwick. Am fost atat de impresionat, incat am cumparat patentul de la Frank si l-am inregistrat pe numele firmei Korda. L-am numit Eazi Stik (easy inseamna simplu, usor) tocmai pentru ca mi s-a parut atat de simplu de folosit.
Toate bastoanele de nadire imprima boiliesurilor o miscare de rotatie inversa, care le poate sparge. Nimic nu e mai enervant decat sa umpli lacul cu jumatati de boilies la 30 de metri de mal, in timp ce locul nadit este 100 de metri mai incolo! Spargerea boiliesurilor e usor de combatut, pur si simplu lasati-le la uscat cu cel putin 24 de ore inainte sa le folositi. Se vor intari suficient cat sa nu se sparga.

Pentru deshidratarea boiliesurilor sunt suficiente niste ladite ieftine.


Eu cumpar ladite foarte ieftine pe care le folosesc pentru deshidratarea boiliesurilor. Daca in fiecare lada se pune numai un strat de boiliesuri, nu mai multe straturi unul peste altul, bilele se vor usca foarte bine in trei, patru zile. Trei, patru zile vor fi insa prea mult pentru boiliesurile aruncate cu bastonul, fiindca devin prea usoare. De multi ani, dau cu boiliesuri Mainline, care au reputatia de a fi foarte moi, ceea ce le face inutilizabile cu bastonul, dar dupa 24-48 de ore la uscat sunt perfecte.

Toate bastoanele de nadire imprima boiliesurilor o miscare de rotatie inversa, care le poate sparge. Lasati boiliesurile la uscat 24-48 de ore inainte sa le folositi.


Folosirea unui baston de nadire cere ceva exercitiu. Daca sunteti invatati cu un baston drept, probabil ca veti arunca fiecare bila la cativa metri in fata, in momentul in care treceti la unul curbat. Miscarea e total diferita. Seamana mai mult cu o aruncare cu lanseta decat cu o miscare flexata din incheietura. Modelul Eazi Stik are un maner lung si subtire pentru a reduce oboseala antebratului, care poate fi o problema in cazul folosirii bastoanelor mai groase. Manerul permite si priza cu doua maini, prin care sarcina se distribuie mai bine, aruncarea devine mai putin obositoare si ai mai mult control si mai multa precizie la distanta.

Manerul bastonului permite priza cu doua maini, prin care sarcina se distribuie mai bine, aruncarea devine mai usoara si ai mai mult control si mai multa precizie la distanta.

La inceputul miscarii, greutatea va fi pe piciorul din spate, in timp ce corpul va fi putin aplecat inapoi. Bastonul trebuie sa fie perfect drept, iar incheietura mainii, fixa.

La sfarsitul miscarii greutatea va fi transferata pe piciorul din fata. Transferul greutatii de pe un picior pe altul imbunatateste distanta si precizia.


La inceputul miscarii, greutatea va fi pe piciorul din spate, in timp ce corpul va fi putin aplecat inapoi. Bastonul trebuie sa fie perfect drept, iar incheietura mainii, fixa. Incheietura va ramane fixa pe parcursul miscarii, altfel boiliesurile vor fi aruncate aproape. De asta spun ca aduce cu aruncarea lansetei. Tintiti intotdeauna varfurile copacilor de deasupra tintei pentru a obtine aruncari lungi. Majoritatea pescarilor au tendinta sa arunce prea jos si, ca atare, nu bat pana unde vor. La sfarsitul miscarii, greutatea va fi transferata pe piciorul din fata. Transferul greutatii de pe un picior pe altul imbunatateste distanta si precizia. Cand reusiti o aruncare corecta, veti vedea ca miscarea de rotatie inversa face ca bila sa se ridice putin in zbor si sa mearga ceva mai departe. Daca boiliesurile se sparg in aer, inseamna ca bratul de aruncare trece prin fata corpului. Exersati aruncarea tinand bastonul perfect drept si, inainte sa obtineti distanta, incercati sa obtineti precizie.

La orice tip de nadire e important sa intri in ritm. Pentru asta, trebuie sa aveti bilele la indemana. Modul cel mai bun este sa le tineti intr-un portofel pentru boiliesuri prins in talie.


La orice tip de nadire, aproape sau departe, e important sa intri in ritm pentru a pastra cadenta. Pentru asta, trebuie sa aveti nadele la indemana. Modul cel bun este de a le tine intr-un „portofel” pentru boilies. Se gaseste de cumparat de la Fox, Fishrite sau Chubb. Se prinde in jurul taliei si se poate umple cu pana la un kilogram de bile. Nu mai trebuie sa te apleci dupa ele.
Alta recomandare este sa depuneti acelasi efort la fiecare aruncare si, daca vreti sa reduceti distanta, incercati cu mai multe bile. De exemplu, pot lansa un boilies de 22mm, perfect rotund, in jur de 120 de metri pe vreme calma. Facand aceeasi miscare, cu acelasi efort, o sa arunc doua boiliesuri la 100 de metri, trei boiliesuri la 90 de metri, iar sase boiliesuri la aproximativ 60 de metri. Asta inseamna ca la o distanta de 60 de metri pot nadi de sase ori mai repede decat cineva care da cate o bila pe rand, indiferent de bastonul pe care il foloseste. De asemenea, pot nadi si noaptea, stiind ca, daca arunc cu maximum de efort, cele sase bile se vor duce la aceeasi distanta ca si ziua. Prin urmare, pot nadi cu precizie dupa fiecare peste, in timp ce majoritatea celorlalti isi vor imprastia boiliesurile prin tot lacul.








CUPA DE NADIRE

Nadirea cu bulgari nu este atat de precisa ca nadirea cu racheta, dar e mai rapida. E o metoda potrivita pentru a nadi repede o suprafata mai larga.

A doua metoda de nadire la mare distanta mi-a fost aratata in urma cu cativa ani, la o finala a Campionatului National de Crap, in care nu concuram. Colegul meu Chris Rose, Directorul de vanzari de la Korda, abia astepta sa-mi faca o demonstratie. Am ramas uimit sa vad o bila de pastura aruncata cel putin 100 de metri, de trei ori mai departe decat putea fi aruncata cu prastia. Echipamentul era surprinzator de simplu: cupa de la o prastie legata cu cateva segmente de monofilament si atasata unei lansete de nadire. Bila de pastura este incarcata in cupa, marginile cupei fixand-o si impiedicand-o sa cada. Se arunca la fel ca o racheta de nadire obisnuita. Cupa zboara cam 10 metri, iar bila se duce fara mare efort la 100 de metri. Cea mai buna cupa pe care am folosit-o este cea de la catapultele Drennan, e rigida si da o anumita stabilitate bulgarelui de pastura. Cupele moi nu sunt bune fiindca nu tin pastura. Ni s-a cerut sa producem astfel de cupe la Korda, insa am constatat ca oricine si le poate face singur pentru mai putin de doua lire sterline, asa ca nu puteam sa le vindem mai scump. Or, daca era sa le fabricam in serie, pretul de vanzare trebuia sa fie mai mare. (N.trad. Pe piata, exista cel putin doua versiuni comerciale ale cupei de nadire, Method Blaster de la Nash si Bait Sling de la Carp R Us). Daca vreti sa va confectionati una, legati un segment de 30cm de fir gros – textil sau mono – de marginea cupei, iar la mijloc uniti cele doua segmente cu un vartej. La aruncare, e important sa ridicati pick-up-ul, ca la nadirea cu racheta. Am incercat si cu pick-up-ul inchis si am rupt firul imediat.

Pastura poate fi facuta simplu, cu pelete, canepa si boiliesuri sfaramate. Se pot adauga atractanti lichizi, cum sunt dipurile aminoacide sau melasa.

Cu cat bila de pastura e mai mare, cu atat se duce mai departe, in limite rezonabile.


Surprinzator, cu cat bila de pastura este mai mare, cu atat se duce mai departe – in limite rezonabile. Si, la fel ca la aruncarea obisnuita, dupa ce ai intrat in ritm, poti lansa bulgarii de fiecare data in acelasi loc. Cum nu poti pune firul pe line-clip ca sa arunci constant la aceeasi distanta, nadirea cu bulgari nu e atat de precisa ca nadirea cu racheta, dar e mai rapida, fiindca nu trebuie sa recuperezi 100 de metri de fir dupa fiecare aruncare. E o metoda potrivita pentru a nadi repede o suprafata mai larga.
Pastura poate fi facuta foarte simplu, cu pelete muiate cu apa fiarta si turnate peste orice fel de nada la care ati prins crap vreodata. Va trebuie doar un liant bun, peletele oparite sunt preferatele mele. Pastura pe care o folosesc include intotdeauna mai multe tipuri de pelete, de asemenea canepa si boiliesuri sfaramate. Se pot adauga si atractanti in forma lichida, cum sunt dipurile aminoacide sau melasa.Cantitatea de pastura aruncata ca nada va fi influentata de numarul crapilor cu care va confruntati sau de conditiile meteorologice – cu cat sunt mai bune, cu atat puteti nadi mai intens. De exemplu, intr-o partida de mijloc de vara, pe o apa bine populata cu exemplare de 8-10 kilograme, in conditii favorabile de presiune scazuta si cu un vant dinspre sud-vest, as arunca de la bun inceput 30 de bile de pastura, intr-o partida de numai o noapte. Pe aceeasi apa, dar in noiembrie, cu un vant rece dinspre nord, as da de cinci ori mai putin. Indiferent insa de numarul lor, pregatiti-le dinainte, asa incat la aruncare sa puteti sa intrati in ritm. Precizia se va imbunatati substantial.

Folositi intotdeauna un degetar, altfel veti simti presiunea firului. Degetarul te ajuta sa arunci mai departe in orice situatie.


Va recomand sa aveti intotdeauna un degetar, altfel veti simti presiunea firului. Degetarul te ajuta sa arunci mai departe in orice situatie, eu nu fac niciodata aruncari puternice fara el.
Pe un astfel de pat de pastura, un arc naditor semifix este modul cel mai evident de a imita bilele de nadire – atat ca aici bila va contine si un carlig. Arcurile Korda au o aripa lestata, ceea ce le face sa aterizeze pe fundul apei in acelasi fel, cu partea lestata in jos. Daca puneti momeala pe partea opusa, nu va fi niciodata ingropata sub arc.

Pe un pat de pastura, un arc naditor semifix cu forfacul ingropat in el este modul cel mai bun de a imita bilele de nadire.

Lestul nu afecteaza arcul in nici un fel, iar Tim Hodges, un specialist al pescuitului la crap cu arc naditor, poate arunca un astfel de arc la peste 120 de metri! Secretul este sa nu incarci arcul prea mult. Primul strat de nada trebuie strans foarte bine in mijlocul arcului. Aici se poate folosi pasta de boilies in loc de pastura, datorita dizolvarii mai lente. Chiar daca restul pasturii cade de pe arc si e mancat rapid de pestii mai mici, arcul va continua sa emita o anumita atractie. Straturile exterioare trebuie sa fie si ele stranse bine si nu trebuie sa depaseasca marginea arcului. In felul acesta, arcul va mentine o traiectorie dreapta si va atinge distante mari, avand si centrul de greutate aproape de baza. Arcurile Korda fixeaza foarte bine pastura si, datorita unui scut de protectie, o impiedica sa cada in zbor. Modelele mai mari, de 2 si 3oz (56 si 85g), sunt mai potrivite pentru pescuitul la mare distanta, iar in cazul unui vant lateral puternic arcul cel mai greu va ramane pe pozitie si dupa ce s-a golit de pastura. Evident, veti avea nevoie de o lanseta puternica pentru a lansa un astfel de arc, care poate cantari 5oz (140g) fara sa fie incarcat peste margine. Nu in ultimul rand, forfacul trebuie ingropat in pastura pentru a-l impiedica sa se incurce in aruncare si pentru a castiga in distanta.

La pescuitul cu arcuri naditoare veti avea nevoie de o lanseta puternica, in conditiile in care un arc poate cantari 140g fara sa fie incarcat peste masura. Lansetele cele mai bune sunt cele cu actiune medie.


Nu inseamna insa ca arcul naditor este singura metoda de a pescui pe un pat de pastura. In ceea ce ma priveste, incerc intotdeauna sa am ceva nada in jurul momelii, de asta pun mici saci solubili. Daca ii faceti de 3cm lungime, ii puteti arunca la distante enorme. Se poate da insa si cu boiliesuri individuale si n-as avea nici o ezitare sa dau cu o momeala izolata (scufundatoare sau pop-up ancorat foarte aproape de fundul apei) in zona pe care am nadit-o cu bulgari de pastura. Daca folositi trei lansete, le puteti arunca pe patul de nada cu trei prezentari diferite, ca sa vedeti care da rezultatele cele mai bune.
Fir intins!

Traducere de Vlad Pavlovici

DANNY FAIRBRASS: Forfacuri de cursa lunga - la o montura distanta de crap


DANNY FAIRBRASS: Forfacuri de cursa lunga - la o montura distanta de crapIn acest articol, vom vorbi despre acel element din arsenalul pescarului care ajunge cel mai departe in lac: forfacul. Aveti o buna intelegere tehnica a echipamentului, stiti sa aruncati precis la distanta, aveti un sistem de inregistrare a trasaturii corect, un plumb adecvat, acum va trebuie cel mai eficace carlig si cea mai prinzatoare montura pentru a converti trasaturile in pesti scosi pe mal.
Pescarii pun de prea multe ori pestii pierduti pe seama ghinionului. Dupa parerea mea, ghinionul este rareori de vina, de obicei sunt de vina pescarii! Urasc sa pierd peste fiindca stiu ca as fi putut sa nu-l pierd. Poate ca am avut carligul tocit, poate ca firul de par s-a incurcat usor in aruncare, forfacul era prea scurt sau prea lung, carligul era prea mic sau prea mare. Sau poate ca n-am tras suficient de tare de peste si i-am permis sa gaseasca o agatatoare, pe care o puteam evita. Oricare ar fi motivul, se putea gasi o solutie. A fi dur cu tine insuti este singurul mod de a face progrese rapide. Inveti sa prinzi majoritatea pestilor pe care ii intepi. Daca nu repeti aceeasi greseala, esti pe o directie buna, si aceasta perfectionare continua este ceea ce ma atrage la pescuitul crapului. Nu avem niciodata control absolut asupra tuturor aspectelor. Daca l-am avea, ar fi grozav sa putem goli fiecare apa de peste, dar ar deveni plictisitor. Ori de cate ori am „rezolvat” un lac sau un vad, mi-am pierdut interesul pentru el. Provocarea a disparut.

Pescuitul la mare distanta presupune sa incepi drilul cu un fir foarte, foarte lung. Asta ii da crapului mult mai multa libertate decat daca ar fi fost intepat la 20 de metri de mal. De aceea, montura trebuie sa fie perfecta de fiecare data (ca de altfel


Pescuitul la mare distanta presupune sa incepi drilul cu un fir foarte, foarte lung. Asta ii da crapului mult mai multa libertate decat daca ar fi fost intepat la 20 de metri de mal. De aceea, montura trebuie sa fie perfecta de fiecare data (ca de altfel tot restul ansamblului). Cand intre tine si peste sunt 150 de metri de monofilament, firul se poate intinde atat de mult incat crapul face ce vrea fara ca macar sa-ti dai seama. Si multi dintre noi conducem drilul cu mai mare blandete in larg, cand de fapt ar trebui sa tragem mai tare, ca sa compensam intinderea firului. O linie principala din fir textil va elimina problema. Absenta elasticitatii te face sa simti un crap la 150 de metri ca si cum ar fi la 50, de asta prefer un fir textil pentru pescuitul la mare distanta.
Fara discutie, partea cea mai importanta a monturii (desigur, dupa ce ai agatat crapul) este carligul. Trebuie sa fie cat se poate de ascutit si legat in asa fel incat sa se agate imediat ce ajunge in gura pestelui – si sa ramana acolo, orice ar fi. Sunt idei valabile pentru orice tip de pescuit, dar cu atat mai importante la pescuitul la mare distanta. Imi incerc toate carligele pe unghie, inainte sa leg o montura, si fac asta de fiecare data cand scot lanseta, chiar daca e vorba de o simpla recuperare, fara peste. Daca prind un crap, schimb carligul automat, nici macar nu-l verific. Carligele care nu mai inteapa bine sunt principalul vinovat de pierderea pestelui si, oricum, nici un carlig folosit nu lucreaza la fel de bine ca unul nou, chiar daca aparent e la fel. La mare distanta, nimic nu trebuie lasat la voia intamplarii. Nu vreau sa pierd un peste ca sa economisesc un carlig! „Bineinteles, vor spune cititorii mai sceptici, e normal sa ne recomande sa schimbam carligul de fiecare data, el vinde carlige si scoate bani din asta!” Ei bine, fie ca folositi un carlig Korda sau ESP sau Nash, regula se aplica la fel. Daca vreti sa prindeti cat mai multi dintre crapii care pun gura pe momeala voastra, schimbati carligul dupa fiecare peste. Inainte sa am propria mea gama de carlige, dadeam cu carlige Gamakatsu Longshank si, mai recent, cu Gardner Longshank si le schimbam si pe ele dupa fiecare peste!
Daca dati dupa crapi mici si sunt din abundenta si nu conteaza daca mai pierdeti cate unul din cand in cand, atunci verificati carligul dupa fiecare peste si, daca pare ascutit, folositi-l mai departe. In acest articol vorbim insa despre un stil de pescuit complet diferit, avansat, pescuitul crapilor mari la distante extreme. Daca scap un crap de 20 de kilograme la minciog, fiindca inaintea lui am prins unul de 10 kilograme si n-am schimbat carligul, atunci tot pescuitul meu a fost curata pierdere de vreme! Aici e vorba de lene, nu de ghinion.

TESTUL

Scoateti carligul din plic si treceti varful usor peste unghie. Daca se agata, e ascutit.

Scoateti carligul din plic si treceti varful usor peste unghie. Daca se agata, e ascutit. Daca aluneca fara sa se prinda, nu este. Ideea nu este sa-l infigeti in unghie, ci sa verificati daca se infige sub cea mai mica presiune. Veti fi socati sa vedeti cate carlige insuficient ascutite ati folosit. Iar daca le testati pe cele care au stat in apa, veti vedea ca isi pierd varful mai repede decat ati crede. Unul dintre lucrurile pe care le-am observat in filmele subacvatice este cat de mult se misca montura cand pestii se hranesc deasupra ei. Simplul fapt ca e aruncata incolo si incoace pe pietrisul de pe fund poate toci carligul. Recuperarea poate sa determine si ea agatarea carligului de ceva, asa ca verificati-l intotdeauna. Dintr-un motiv sau altul, pana si prinderea de inelul de plecare al vergii il poate afecta. Retineti ca vorbim aici despre diferenta dintre carlige ascutite si foarte ascutite. Carligele pe care eu le numesc „tocite” vor continua sa intepe si sa scoata crapul in cele mai multe situatii, dar nu vor fi la fel de taioase cum sunt carligele noi. Ceea ce vrem de la un carlig nu este numai sa ramana infipt in gura crapului, indiferent cat de tare tragem de fir, ci sa-l si agate imediat ce a pus gura pe momeala. Vrem ca pestele sa nu poata scuipa carligul, iar un carlig extrem de ascutit este un aspect important.

MODELELE

Acestea sunt modelele pe care le consider foarte apropiate de carligul perfect. Si sunt si foarte ascutite.

Ar fi o naivitate din partea mea sa presupun ca singurele carlige care merita folosite sunt carligele Korda, avand in vedere ca in primii 15 ani ai carierei mele de pescar de crap am dat cu alte carlige. Cred insa ca sunt cele mai ascutite carlige de pe piata. Alte modele cu care m am inteles bine sunt Gamakatsu Longshank, Gardner Longshank Incisor, Kamasan B725, Kamasan B988 sau Tiemco 2457. Acestea sunt modelele pe care le consider foarte apropiate de carligul perfect – si sunt si foarte ascutite. Totusi, cu oricare as da, il modific intr-un fel sau altul, de exemplu indoi ochetul in interior la carligele Longshank (cu tija lunga) sau aliniez varful cu tija la B988.
Intr-o vreme nu foloseam decat Longshank, dar de cand Damian Clarke si cu mine am conceput carligele Wide Gape lucrurile s-au schimbat. Am vrut intotdeauna un carlig care sa semene cu vechiul Maruta Kinryu cu paleta, dar sa aiba ochetul usor indoit inauntru. Maruta avea un varf putin curbat si era foarte usor, in raport cu grosimea, si avea o deschidere mare, toate astea facandu-l extrem de eficace. Am ajuns sa prefer carligele cu varf curbat, fiindca daca prind pestele nu-i mai dau drumul. Ca sa iasa, trebuie sa urmeze aceeasi traiectorie curba pe care au intrat, ceea ce e mai putin probabil. Aici exemplul cel mai radical sunt carligele pentru pescuitul marlinului si altor pesti oceanici cu gura osoasa. Cand apuca sa intepe, acolo raman. In pescuitul crapului, insa, un varf prea curbat poate impiedica o intepare prompta, in timp ce carligele cu varf drept au avantajul ca inteapa imediat. De aceea, la modelul Wide Gape, am dat varfului o curbura minima, atat cat sa ofere o priza mai buna, fara a pierde din capacitatea de reactie rapida.
Ca atare, carligele Wide Gape de marimea 6 si 8 sunt preferatele mele pentru momeli scufundatoare obisnuite, ca si pentru unele monturi pop-up despre care voi vorbi mai tarziu. Pescarilor interesati de carlige cu varf drept le recomand Longshank X, care este putin mai gros decat Longshank. Grosimea aceasta nu afecteaza ascutimea carligului, pentru ca varful este foarte lung, dar asigura o priza mai sigura si devine cu atat mai utila in cazul solicitarilor suplimentare, imprimate de lansetele lungi si puternice folosite in pescuitul la mare distanta. Toate carligele Korda sunt acoperite cu un strat neted de Teflon pentru a patrunde cat mai bine. Spinii au fost redusi la minim pentru a usura inteparea, dar au capacitatea sa tina pestele. Acesta este principalul repros pe care l-as face celorlalte carlige pe care le-am folosit, spinul este inutil de mare, lucru care poate ingreuna inteparea. Sa nu uitam ca la distante extreme ne bazam intr-o mai mare masura pe plumb ca sa intepe pestele, inainte ca noi sa vedem trasatura. In astfel de situatii, as folosi carlige Longshank X numerele 10, 8 sau 6, pentru ca sunt foarte solide.

FIRUL DE PAR

Pentru a evita rasucirea firului de par dupa tija carligului, legarea cu banda solubila este solutia optima.

Spuma solubila e perfecta pentru situatia in care forfacul aterizeaza pe un pat de iarba si nu vreti ca momeala sa fie ingropata in vegetatie.

Metoda Dynamite Stick garanteaza ca firul de par nu se va incurca in aruncare si are si avantajul suplimentar al atractiei in jurul momelii.

Fara discutie, daca firul de par se infasoara fie si numai o data in jurul carligului, il poate impiedica sa intepe bine si puteti pierde peste. Rezolvarea e simpla si exista trei feluri eficace de a trata problema.
Primul este sa legati cat mai bine firul de par de carlig, cu o banda solubila cum ar fi Korda Eazi Melt. E de preferat banda solubila, fiindca toate benzile solubile se dizolva complet chiar daca sunt legate cu un nod strans. Este solutia optima si opune cea mai mica rezistenta in aruncare.
Spuma flotanta, cum ar fi cea de la Solar, e si ea foarte buna si e perfecta pentru situatia in care forfacul aterizeaza pe un pat de iarba si nu vreti ca momeala sa fie ingropata in vegetatie. Impaturesc o bucata de spuma si o pun pe firul de par, ca sa nu-l las sa se incurce si sa fie cat mai aerodinamic. Tot pentru aerodinamica, ajustez spuma cu foarfeca si o fac cat mai mica. Aici aveti nevoie de un forfac rigid, de exemplu IQ de 25lb, sau un fir cu camasa, ca Hybrid, care sa tina momeala departe de plumb pe masura ce spuma se topeste – lucru important mai ales in cazul momelilor scufundatoare, fiindca o data ce spuma s-a dizolvat momeala scufundatoare se duce la fund foarte repede si poate sa cada deasupra plumbului. Prezentarea va fi oribila, cu forfacul facand o bucla in sus. O momeala cu scufundare lenta sau cu forma de disc va cobori mai incet si va permite forfacului s-o indeparteze de plumb. Spuma solubila poate fi impaturita si in jurul tubului anti-tangle, cu carligul infipt in ea, pentru a fixa forfacul in aruncare, micsorand rezistenta aerului si castigand in distanta.
In sfarsit, dar in nici un caz in cele din urma, exista solutia sacului solubil cilindric, cunoscut sub numele de Dynamite Stick („betisor” Dynamite), prin care se trece forfacul. Metoda garanteaza ca firul de par nu se va incurca in aruncare si are si avantajul suplimentar al atractiei in jurul momelii. Prefer aceasta metoda celorlalte doua, afara de cazul in care pescuiesc la distanta maxima. In conditii bune, pot sa arunc un sac solubil foarte mic la aproximativ 120 de metri, ceea ce reprezita si limita la care pot nadi cu precizie – si, cand am posibilitatea, o fac. Daca pestii sunt la distante mai mari, folosesc o momeala individuala si una dintre celelalte doua metode.

FORFACUL

In majoritatea cazurilor, prefer un forfac combi, mai ales pentru ca am ajuns sa folosesc carlige si momeli din ce in ce mai mici.

In majoritatea cazurilor, prefer un forfac combi, mai ales pentru ca am ajuns sa folosesc carlige si momeli din ce in ce mai mici. Montura rigida continua sa-mi placa, dar numai cu momeli mari si grele. Monturile mele combi sunt facute dintr-un fir textil imbracat produs de Korda, numit Hybrid, pe care l-am testat aproape doi ani inainte sa-l lansam pe piata. In acest proces, am respins nenumarate mostre (unele au ajuns in Europa si au fost vandute de altii), dar versiunea finala contine un fir textil care a rezolvat problemele initiale. Si in cazul lui, ca si in cazul tuturor firelor cu camasa, trebuie sa strangeti bine nodul dinspre vartej, altfel puteti pierde pana la 30% din rezistenta la rupere a firului. In teste, am constatat ca un nod bun ofera o rezistenta superioara celei declarate de producator.
Curat firul de camasa pe o portiune de aproximativ 10 centimetri, asa incat dupa legarea carligului sa-mi ramana cam un centimetru de fir moale sub carlig. Partea flexibila face ca pestele sa absoarba mai usor carligul, iar partea rigida asigura o intepare prompta. Firul de forfac fiind drept, pestele ajunge sa se blocheze in plumb mai repede, lucru care ar trebui sa-l faca sa se sperie si sa determine trasatura. Pun o bucata de tub termocontractabil curbat sub ochet, pentru a-i da o miscare de rotatie mai rapida carligului, si un segment de tub siliconic pe tija, pentru a face ca firul de par sa se desparta de carlig cat mai aproape de curbura, atunci cand folosesc boiliesuri scufundatoare. Asta ingreuneaza varful carligului si-l face sa patrunda mai bine in carne.
Daca dau cu pop-up, scurtez firul de par, pun un pop-up mic si mut tubul siliconic mai sus pe tija, asa incat firul sa iasa pe la jumatatea tijei. In felul acesta, carligul va sta ca o gheara, in cea mai buna pozitie de intepare. Bucata de fir moale de sub carlig va mai scurta, iar alica de plumb care echilibreaza pop-up-ul va sta la contactul cu camasa forfacului. Pop-up-ul va fi cat mai aproape de fund. Adevarul e ca nu folosesc pop-up-uri decat pentru momeli izolate. Cand am nada pe vad, prefer o momeala scufundatoare. In cazul momelilor izolate, pop-up-ul e unul cu scufundare rapida, iar daca as da cu el si deasupra unei zone nadite, i-as pune o greutate mai mare, ca sa nu se miste prea mult.

MONTURA CU ALICA

In loc sa fie fixata pe firul de forfac, alica este prinsa pe o bucla de fir textil, care poate aluneca pe curbura carligului.

O montura splendida, in care un pop-up este prezentat aproape pe fund, este “montura carligului cu alica” (shot on the hook rig). In loc sa fie fixata pe firul de forfac, alica este prinsa pe o bucla de fir textil, care poate aluneca pe curbura carligului. Legati montura combi ca de obicei, apoi puneti o bucatica de fir textil in jurul curburii si atasati alica, stransa doar cat e necesar ca bucla de fir sa se poata misca putin. In combinatie cu un pop-up, carligul va sta cu varful in jos. Montura este creatia lui Frank Warwick si Jon Jones si, imediat ce Frank mi-a aratat-o, am stiut ca va fi un succes. Am constatat ca, ziua, e mai bine sa o supraingreunezi, pentru ca un lucru care se misca usor cand pestele se hraneste pare a fi tratat cu mai multa prudenta. Noaptea, montura poate fi facuta sa se scufunde lent, fiindca elementul vizual a disparut din ecuatie. Am folosit-o si cu carligele Wide Gape, dar cred ca merge mai bine cu un mic Longshank X.

MONTURA RIGIDA

Daca dau doar cu boilies, montura rigida e o solutie grozava. Agata pestele imediat si evita cel mai bine incurcaturile, fiindca forfacul nu are nici o parte supla. Boiliesurile scufundatoare le prind cu un simplu nod fara nod. Am in continuare un segment de tub siliconic pe tija, dar nu chiar asa de sus – vreau sa fie cel putin un centimetru intre momeala si carlig, pentru a permite carligului sa intepe. Dupa parerea mea, cand sunt folosite boiliesuri de fund si pierdem pesti in dril, pentru ca au scuipat carligul, unul dintre principalii vinovati este firul de par prea scurt.
Carligul meu preferat pentru monturi rigide este Longshank X. Cand forfacul iese din ochet inspre interior (intotdeauna in partea cu varful carligului), se creeaza un efect de rasucire care poate fi accentuat cu ajutorul tubului termocontractabil. Regula de baza este ca tubul este cu atat mai necesar cu cat firul de forfac este mai suplu. Rigiditatea forfacului si marimea carligului sunt aspecte fundamentale: cu cat firul e mai rigid, iar carligul mai mare, cu atat mai grea trebuie sa fie momeala. Motivul este ca, daca avem o momeala prea usoara si un carlig prea mic, forfacul rigid il va tine departe de marginile gurii crapului. E posibil sa se agate doar in ultima clipa si sa scape in dril.
Iata combinatiile de fir si carlig pe care le propun pentru forfacuri rigide de 10-30 centimetri.

IQ de 15lb, carlig Longshank X 10/8, boilies de 12-14mm
IQ de 20lb, carlig Longshank X 8/6, boilies de 14-16mm
IQ de 25lb, carlig Longshank X 6/4, boilies de 18-22mm

Imi fac toate forfacurile cat mai scurte cu putinta, in ideea ca, daca sunt mai scurte, pestele se va bloca in plumb mai repede. Incep de la 15 centimetri si le modific in functie de pozitia carligului in gura crapului. Daca s-a intepat prea adanc, scurtez forfacul. Daca s-a intepat superficial, in marginea buzei, il lungesc. Daca e prins in buza de jos, e perfect.
Monturile rigide cu pop-up sunt ceva mai dificile. Rigiditatea forfacului intoarce deseori carligul cu fata catre plumb, in loc sa-l tina in pozitia de gheara. Pentru a rezolva problema, prelungesc tija carligului cu tub termocontractabil, iar alica e fixata pe firul de forfac sub un unghi ascutit, fortand carligul sa stea cu fata spre fundul apei. E o montura care inteapa imediat. Si aici tin pop-up-ul cat mai aproape de fund si respect raportul dintre marimea carligului si grosimea firului pe care l-am prezentat mai sus.

Daca va plac monturile cu monofilament, montura D merita atentie, nu pentru ca ar fi montura perfecta, dar in cazul ei carligul sta intotdeauna ca o gheara pregatita sa agate pestele instantaneu.

Daca va plac monturile cu monofilament, montura D merita atentie – nu pentru ca ar fi montura perfecta, dar in cazul ei carligul sta intotdeauna ca o gheara pregatita sa agate pestele instantaneu. E si usor de legat. Faceti nodul fara nod ca de obicei, dupa ce ati fixat firul de par pe tija cu un segment de tub siliconic, dati aproximativ 15 spire in jurul tijei pentru a obliga tubul siliconic sa coboare spre curbura. Tubul nu trebuie lipit de nod, fiindca nu va putea sa se miste. Treceti un mic inel prin capatul firului, bagati firul inapoi prin ochet si ardeti-l ca sa nu poata scapa. Fixati alica dupa cum am aratat, in asa fel incat carligul sa stea cu fata in jos. Pentru orice eventualitate, si aici as lega o bucatica de banda solubila in jurul carligului inainte sa arunc, ca sa fiu sigur ca nu se incurca nimic. As tine momeala cat mai aproape de fund si n-as prezenta-o in combinatie cu nada dintr-o punga solubila, ci independent. Vadul ar trebui sa contina foarte putina nada sau deloc. Cred sincer ca, in momentul in care crapii ating un anumit nivel de preocupare hranindu-se pe substrat, pop-up-urile sunt de cele mai multe ori evitate.

DANNY FAIRBRASS: Monturi pentru distanta - intalnire cu crapul din mijlocul lacului


DANNY FAIRBRASS: Monturi pentru distanta - intalnire cu crapul din mijlocul laculuiMonturile sunt un subiect pe care nu incetez sa-l discut. Mi se par pasionante. Latura tehnica a pescuitului la crap ma preocupa in cel mai inalt grad, iar intelegerea felului in care functioneaza un lucru sta, pentru mine, la baza succesului.
Mai intai, sa aruncam o privire asupra plumbilor si sistemelor in care sunt prinsi. Daca vorbim despre monturi pentru distante extreme, cel mai simplu este sa incepem prin a da deoparte lucrurile care nu trebuie folosite. Este vorba de plumbii in linie (in-line). De ce? Indiferent de fabricant, toti plumbii in-line sunt facuti in acelasi fel: vartejul este fixat sau prins de baza plumbului, care este partea lui cea mai grea. Asta face ca un plumb in-line sa fie mai eficace decat unul pendul pe un substrat tare, fiindca pestele va trage in primul rand de partea mai grea a plumbului, iar efectul de autointepare va fi mai prompt. Nu spun ca plumbii in-line nu sunt buni, dimpotriva, au rolul lor, dar nu pentru pescuitul la mare distanta. Acelasi motiv care ii face sa fie mai buni pentru intepare decat plumbii pendul ii face sa arunce mai putin bine. Forfacul este prins de partea mai grea, opunand rezistenta la inaintare, deviind usor „capul” plumbului de la traiectorie si incetinindu-l. De exemplu, plumbul nostru Korda Skyliner este un plumb in-line cu aceeasi forma ca modelul Swivel Distance, care este un plumb pendul, dar bate considerabil mai putin decat el. Asta nu inseamna ca momeala nu opune rezistenta la inaintare si in cazul plumbilor pendul, dar aici forfacul e prins de coada plumbului, nu de cap, ca atare nu se produc deviatii de la traiectorie. Un mod de a reduce aceasta rezistenta la inaintare este legarea forfacului de linia principala cu fir solubil.

Pentru pescuitul la mare distanta, plumbii pendul sunt ideali. Nu mai putin important este si faptul ca ofera garantia eliberarii din clips, in cazul in care se agata.

Plumbii in-line nu isi gasesc rostul atunci cand vrem sa atingem distante extreme.


Alt risc pe care il prezinta plumbii in-line este ca, in cazul aruncarilor violente, au o tendinta mai mare de a incurca firul decat plumbii prinsi in clipsuri semifixe, de siguranta (lead clip) sau in monturi culisante. De asemenea, clipsurile semifixe si monturile culisante vor permite mai usor plumbului sa iasa de pe fir, in cazul in care linia principala se rupe in dril sau in aruncare.
Daca totusi sunteti decisi sa folositi plumbi in-line, Korda produce un insert de cauciuc moale (shockleader sleeve), care sa inlocuiasca inserturile din plastic tare din interiorul plumbilor. Inserturile moi sunt proiectate in asa fel incat sa permita unui plumb in-line sa se desparta de vartej, sa alunece peste tubul anti-tangle si sa treaca si peste nodul dintre linia principala si inaintas. Singura problema este vegetatia! Daca se aduna iarba in jurul nodului de inaintas, plumbul nu va putea sa treaca de el. In acest caz, se poate folosi o montura culisanta, al carei vartej cu ochet mare poate sa depaseasca orice nod, chiar si unul pe care s-a strans iarba. Sistemul cel mai sigur ramane insa clipsul semifix. Daca montura e facuta corect, plumbul va iesi imediat din clips si nu va mai fi nevoie sa va preocupati de nodul de inaintas.

ELEMENTE DE CAMUFLAJ

Vom discuta fiecare sistem de prindere in detaliu ceva mai tarziu, dar acum sa aruncam o privire asupra plumbilor pendul pe care ii prefer pentru pescuitul la mare distanta. Nu sunt decat doua modele, numite Swivel Distance si Tournament Casting. Ambele au centrul de greutate mai aproape de varf (pentru a fi mai clar, coada este partea de care se prinde vartejul), lucru esential, fiindca daca greutatea este distribuita incorect si mijlocul plumbului devine prea greu, plumbul va capata un balans – va „tremura” – in prima faza a traiectoriei sale, ceea ce il va incetini si va reduce distanta de aruncare. Modelul Swivel Distance este extrem de stabil in zbor si e preferatul meu pentru aruncare, pentru ca bate foarte departe, iar forma condensata ajuta la autointepare. In schimb, Frank Warwick aproape ca nu foloseste decat modelul Tournament Casting. Versiunile de 4,5 si 5oz (din care Frank consuma mai mult ca oricine) se bazeaza pe modelul folosit in competitiile de aruncare la distanta ale UKSF, Federatia Britanica de Surfcasting, de aici si numele plumbului.

Mansoanele de cauciuc joaca un rol important atat in camuflarea monturii, cat si in atingerea unor distante mai mari in aruncari.

Stralucirea agrafelor poate fi mascata cu ajutorul unui manson de cauciuc.

Plumbii Korda se camufleaza perfect pe substrat.


Filmele noastre cu imagini subacvatice (State of Art Underwater Carp Fishing, SOA) au dat unora impresia ca ar trebui sa imbracam plumbii intr-un strat foarte subtire de pietris, ca pestele sa nu-i detecteze, la pescuitul pe balastiere. Mie, dimpotriva, nu mi s-a parut ca vreun crap s-ar fi speriat de un plumb Korda, cel putin nu pe lacul pe care am filmat. Desigur, erau unele cadre in film in care puteai sa vezi plumbul, dar asta se intampla cand plumbul cadea exact in fata camerei. Vad crapii la fel ca si noi? Nu stiu. Alta problema pe care o au unii este ca vopseaua plumbului ar fi prea lucioasa si ca l-ar impiedica sa se camufleze perfect. Daca vorbim de camuflaj, raspunsul este ca, in apa, ceea ce conteaza este culoarea plumbului, nu luciul vopselii, iar daca totusi sunteti obsedati de asta, pur si simplu frecati plumbul de pietrisul de pe mal, iar luciul va disparea. Am auzit si tot felul de prostii, cum ar fi ca „scafandrii pot vedea un plumb Korda mai usor decat un alt plumb”. Poate pentru ca toata lumea ii foloseste, asa ca altceva n-au de unde sa gaseasca! Realitatea este ca, pentru a stabili culoarea plumbilor, am luat diverse esantioane de pudra de plastic, maron si verde, si ne-am dus pe una dintre balastierele din apropiere. Le-am pus undeva la apa mica, pe o portiune cu fund curat, si am ales esantionul cel mai putin vizibil. Acestui esantion i-am adaugat stropi de negru si galben (culoarea nisipului). Asa am ales culoarea de baza pentru vopseaua tuturor plumbilor nostri – si cum ar putea un scafandru sa-i gaseasca mai repede decat plumbii firmelor concurente, ale caror nuante ma indoiesc ca au fost selectate cu atata rigoare, este dincolo de intelegerea mea!
Un alt element nou pe care il folosesc la montura este un mic manson de cauciuc siliconic verde, cu diametrul de 3mm, pe care il trag peste ochiul vartejului de la plumb. Lucrul acesta are mai multe avantaje. In primul rand, ascunde stralucirea vartejului din capul plumbului. Orice element al monturii care straluceste ca un carlig risca sa sperie pestele. La apa mica, mai ales cand e soare, vederea unui carlig poate pune crapul pe fuga. In al doilea rand, micul manson impiedica plumbul sa se miste incolo si incoace in primele momente ale aruncarii. Ii ofera mai multa stabilitate, ceea ce nu poate decat sa te ajute sa castigi in distanta, fie si numai un metru. In sfarsit (lucru poate mai putin important), netezeste suprafetele si elimina locurile in care carligul sau forfacul ar putea sa se agate. Eu n-am avut niciodata o asemenea problema, dar stiu pescari pe care ii preocupa. Aceleasi segmente sunt foarte bune si pentru a inveli agrafele rapide (qwik link) pe care le folosim la atasarea forfacurilor sau a plumbilor in monturi culisante si elicopter.
Ideea asupra careia insist este ca imi iau toate masurile de precautie pentru camuflarea monturii in raport cu substratul pe care ajunge, fie ca pescuiesc la mare distanta, fie ca dau la apa mica, in margine, unde pot s-o vad. Martin Clarke povesteste cum a plasat o montura (pe care nu se gandise s-o camufleze) undeva langa mal, chiar in calea unuia dintre cei mai mari crapi din lac. Crapul s-a apropiat incet, a aruncat o privire monturii si a sters-o din zona definitiv. Daca face asta la mal, de ce n-ar face-o si in larg?
Imi verific intotdeauna montura la apa mica, pe un substrat cat mai apropiat de substratul pe care cred ca va sta, ca sa vad cat de bine e camuflata. Nu cred ca diferenta intre a prinde si a nu prinde peste tine de culoarea clipsului de siguranta, dar daca toata montura e discreta s-ar putea sa ai mai multe trasaturi. De asta si producem clipsurile in trei culori diferite – kaki pentru un substrat tare, curat, verde pentru un substrat usor acoperit de vegetatie si maron pentru substraturile maloase. La capitolul culori, cel mai mult conteaza culoarea tubului anti-tangle sau a leadcore-ului, fiindca este partea cea mai proeminenta a ansamblului, fiind cea mai lunga. Culoarea este in mod cert mai importanta decat greutatea tubului, dupa cum se poate vedea in SOA 2.
Pentru aruncari la mare distanta, prefer sa folosesc tub in loc de leadcore, fiindca tubul e mai usor si distanta va fi putin mai mare. Am insa intotdeauna ceva in spatele plumbului, fie tub, fie leadcore, pentru a impiedica incurcarea monturii si pentru a proteja pestele de actiunea abraziva a firului in dril.

MONTURA CU PLUMB PIERDUT

Aerodinamica pe care o ofera monturii si capacitatea de a pierde plumbul in cazul in care acesta se agata, fac din clipsul pentru plumb pierdut unul dintre cele mai importante accesorii ale pescuitului la crap.

Sistemul cu plumb pierdut. Nu uitati sa va asigurati ca functioneaza inainte de a-l folosi!

Pentru aruncarile la mare distanta, Danny recomanda tubul anti-tangle. Fiind mai usor, adauga un plus de distanta aruncarilor voastre.

-

Acesta este sistemul meu preferat, de departe. In felul in care il folosesc, incurcaturile sunt excluse, de fapt nici nu-mi amintesc cand am scos ultima oara o montura incurcata. E un ansamblu aerodinamic, foarte bun pentru aruncari, iar daca clipsul rezista la aruncarile unor Frank Warwick sau John Carver cu plumbi de 5oz, atunci rezista la aruncarile oricui. Si, mai ales, are capacitatea sa piarda plumbul daca se agata in timpul drilului sau daca pestele rupe firul si taraste montura pe fund – dar numai daca e facuta corect! Vad inca pescari care o fac gresit. Totul este sa impingi vartejul pana trece de aparatoarea din interiorul clipsului. Trebuie sa se auda un „click”. Vartejul este proiectat sa nu mai iasa decat la o presiune de 8-10lb, iar daca forfacul e conectat la vartej prin intermediul unei agrafe rapide, nu mai am nici un motiv sa-l scot, decat, bineinteles, daca vreau sa schimb firul. Agrafa rapida se prinde de ochiul vartejului, forfacul se prinde de agrafa rapida, iar peste toate vine micul manson din cauciuc siliconic verde. Cu asta sistemul este complet, iar forfacul nu are cum iesi din clips. Asigurati-va insa ca forfacul pastreaza un anumit grad de mobilitate, ca si cum ar fi legat direct cu o bucla cu un vartej flexibil, asa incat in aruncare sa se poata roti inapoi si sa stea intins langa tubul anti-tangle sau langa leadcore.
Revenind la clipsul de siguranta, partea din spate trebuie umezita cu saliva inainte de fixarea conectorului conic. Cauciucul se usuca intre partide si chiar in timpul partidei, daca e tinut afara din apa mai mult timp, asa ca scoateti-l, umeziti clipsul si fixati-l la loc. Pentru a verifica daca montura este facuta corect, iar plumbul se degajeaza, faceti un test simplu: tineti in mana forfacul si linia principala si rugati un prieten sa tina plumbul. Trageti de forfac – plumbul ar trebui sa scape din montura. Daca in locul plumbului scapa vartejul, inseamna ca vartejul nu e fixat bine sau conectorul conic este prea strans. Ajustati tensiunea la ambele elemente, vartejul si conectorul, pana cand montura lucreaza corect. Crapii au nevoie de asta! Alt avantaj al clipsului de siguranta este ca puteti schimba plumbul fara sa taiati firul. Eu dau cu un plumb de 4oz in majoritatea cazurilor in care pescuiesc la distanta cu saci solubili, iar daca renunt la sac si am doar momeala de sub carlig, pun un plumb de 4,5oz. De cele mai multe ori, folosesc plumb Swivel Distance, dar cand substratul e malos prefer Tournament Casting, care iese din mal mult mai repede. Nu stiu daca amandoua tipurile se afunda la fel de mult, dar modelul Tournament poate fi scos mai usor.

MONTURA CULISANTA

Kit-ul complet Korda pentru montura culisanta.

Atasati forfacul folosind un sistem flexibil, pentru a-i permite sa se alinieze cu tubul anti-tangle in timpul zborului.

Ochetul supradimensionat asigura o culisare perfecta.

Multi pescari de distanta prefera monturile culisante, fiindca au incredere absoluta ca montura va elibera plumbul, in cazul ruperii liniei. O astfel de montura se poate face pur si simplu cu un plumb care culiseaza pe fir si se blocheaza intr-un opritor, inaintea vartejului. La mare distanta, insa, trebuie luate toate precautiile pentru a impiedica incurcarea monturii si, cum spuneam mai devreme, e de preferat sa se foloseasca tub sau altceva in spatele plumbului. Nu sunt un fan al monturilor culisante, dar accept ca multi sunt si atunci, cum nu aveam nimic ca atare in gama Korda, am produs cel mai aerodinamic si mai simplu sistem pe care l-am putut concepe.La fel ca toate accesoriile noastre, si acesta e facut sa se potriveasca perfect cu restul lucrurilor pe care le vindem si pe care pescarii le folosesc deja. Avantajul este ca nu trebuie sa cumperi diverse marimi de tuburi, varteje sau opritoare. Un opritor putin mai mic sau putin mai mare nu te va ajuta sa prinzi mai mult peste – asa ca de ce sa ai cate trei marimi din fiecare? In esenta, sistemul se compune dintr-un opritor special, de cauciuc tare, cu o gaura care permite trecerea tubului anti-tangle (sau a leadcore-ului), un vartej numarul 8 care se fixeaza in interiorul acestui opritor, o agrafa rapida si un al doilea vartej, avand un ochet supradimensionat, care asigura o culisare perfecta. Montura este usor de facut si e completata de micul manson de cauciuc siliconic verde, pentru a acoperi vartejul si agrafa rapida.
Exista o smecherie care te ajuta sa pui mansonul siliconic peste agrafa si peste partea de baza a vartejului cu ochet largit. Treceti o bucata de fir (monofilament sau textil) prin manson, apoi prin partea mai lata a agrafei rapide si inapoi prin manson. Umeziti firul si agrafa cu saliva si pur si simplu trageti mansonul deasupra agrafei, facandu-l sa alunece pe fir. Dupa ce ati facut asta pentru prima oara, o sa va intrebati cum de nu v-a trecut prin cap pana atunci.
La monturile culisante, ca si la monturile semifixe prezentate mai devreme, recomand forfacuri scurte. Cand am testat sensibilitatea la trasatura a acestui sistem, in SOA 2, am vazut cateva lucruri uimitoare si presupun ca o montura culisanta poate sa puna ceva probleme unui crap obisnuit cu monturile semifixe. Ca material de forfac, e de preferat un fir textil cu camasa sau un monofilament rigid, pentru a reduce riscul de incurcare a forfacului, care este intotdeauna mai mare la aruncarile foarte puternice. Mai ales, trebuie sa folositi fie un vartej flexibil, fie o bucla la capatul forfacului, fie o agrafa de genul agrafelor noastre rapide, pentru a permite forfacului sa se alinieze in zbor cu tubul anti-tangle.

MONTURA ELICOPTER

In mod absolut, distantele cele mai mari se obtin cand plumbul este legat la capatul firului. Acesta este motivul pentru care, de multi ani, pescarii de apa sarata (care pescuiesc de pe plaja si sunt obligati sa arunce foarte departe) aproape ca nu folosesc decat montura elicopter. Daca va ganditi la felul in care se aseaza forfacul pe parcursul aruncarii, este evident ca aici influenta lui e mai mica decat la celelalte monturi, pentru ca aici sta in spatele plumbului. Montura elicopter este singura la care folosesc leadcore, pentru ca leadcore-ul este foarte robust si rezista la unghiul ascutit facut de forfac cu linia principala, in dril. Se pot construi monturi elicopter si cu tub in loc de leadcore, dar tubul trebuie schimbat mai des.
Iau un segment de leadcore gata facut si, la un capat, montez o agrafa rapida. Apoi prind de agrafa rapida un plumb caruia i-am scos vartejul, pentru a-i micsora oscilatia in zbor. Fara vartej, plumbul sta mai aproape de forfac, ceea ce permite o autointepare mai buna, si toata montura castiga in aerodinamica.

De departe cel mai bun sistem pentru distanta il reprezinta montura elicopter.

Daca pescuiti pe un substrat malos, urcati forfacul mai sus de plumb. Testati adancimea malului inainte sa stabiliti distanta dintre plumb si forfac.


Pentru o montura elicopter obisnuita, la care vreau sa tin forfacul cat mai aproape de plumb, trag cu croseta un segment de 2 cm de tub termocontractabil (shrink tube) peste leadcore. Folosesc aici tubul nostru cu diametru mic. Tubul este apoi contractat la cald, avand grija sa prinda si partea de jos a agrafei rapide, iar deasupra lor vine un manson de cauciuc siliconic de 3mm.
Urmeaza apoi un opritor de 6mm, pus pe leadcore tot cu ajutorul crosetei. Opritorul este asezat langa plumb, pe portiunea acoperita cu tub termocontractabil, si va avea rolul de amortizor, in timpul aruncarii. Forfacul este prins de un vartej cu inel (se leaga de inelul flexibil), asa incat sa se poata roti in zbor. Un al doilea opritor este tras pe segmentul de shrink tube, cu scopul de a impiedica alunecarea pe fir a forfacului, in aruncare. Opritorul este plasat tot pe portiunea de tub ca sa stea cat mai fix, dar nu atat de strans incat sa nu elibereze forfacul, in cazul in care se rupe firul. La nevoie, va iesi de pe tub, va aluneca peste leadcore si peste inaintas, fiind de cauciuc va trece si peste nodul de conectare cu linia principala si astfel pestele va scapa de plumb, ramanand sa rezolve doar problema forfacului.
Montura de mai sus este nepotrivita pentru aruncarile puternice cu pungi de pva sau cu nade pe fir solubil, fiindca greutatea suplimentara poate face ca opritorul secund sa iasa foarte usor de pe tub. Chiar si in situatiile in care arunc doar cu momeala de sub carlig, leg o bucatica de banda solubila deasupra opritorului, ca sa nu se miste in aruncare. Muncesti ceva mai mult, dar ai siguranta ca forfacul tau n-a urcat pe fir la 20 de metri distanta de plumb!
Daca arunc intr-un loc cu substrat malos, modific putin montura: tubul termocontractabil este fixat la aproximativ 30 de centimetri de plumb, primul opritor sta pe tub, ca de obicei, iar al doilea sta langa plumb. Inainte de aruncare, vartejul de care este prins forfacul se sprijina pe opritorul de jos, dar in timpul zborului se ridica pe fir, ajunge langa opritorul de sus si ramane acolo. Plumbul se infige in substrat, tragand dupa el 30 de centimetri de leadcore, iar tubul va fi plasat acolo unde leadcore-ul iese din mal. Pentru a sti unde sa asezi tubul, trebuie sa stii exact cat de adanc intra plumbul. Pentru asta, legati un fir textil deschis la culoare alaturi de leadcore si faceti o aruncare pe vad. Asteptati 15 minute, apoi recuperati. Firul textil va fi patat pe portiunea care a stat in mal. Tubul termocontractabil poate fi pus in locul in care incepe portiunea curata, ca atare veti sti ca forfacul sta pe substrat si nu ingropat in el. Interesant, nu?
Atat despre tipuri de monturi si sisteme de prindere – sper sa nu mai aveti monturi incurcate si sa va imbunatatiti distanta de aruncare. Luna viitoare, vom vorbi in detaliu despre forfacuri. Pana atunci, fir intins.

MARIAN OPREA: Pasta la vista, baby! - farmecul solubil al nadei


MARIAN OPREA: Pasta la vista, baby! - farmecul solubil al nadei

De la teorie la practica e doar un crap. Marian Oprea cu un exemplar de 20,4 kg.

La inceput a fost pasta. Pusa la fiert acum 40 de ani de niste englezi, pasta a devenit „boilies”, a ocupat toata Europa crapista si a atins un nivel de complexitate pe langa care nada noastra traditionala, mamaliga (o pasta fiarta si ea), a ramas ca mersul pe jos pe langa zborul cosmic. Acum insa boiliesurile incep sa redescopere pasta din care se trag.
Poate cea mai mare inventie crapista din ultimii ani la noi sunt boiliesurile solubile, care nu reprezinta altceva decat o pasta rulata in forma de boilies. Lipseste etapa de fierbere, iar una din variantele de obtinere foloseste ca liant un extract de porumb, in locul clasicului ou. Ce castigi de aici? Ai toata bogatia de atractie si de nutrititie din boilies, din care nu s-a pierdut nimic, pentru ca bila a ramas nefiarta, ai greutatea si forma rotunda a boiliesului, deci poti lansa bila cu prastia sau cu bastonul, si ai dispersia imediata, prin dizolvare, cu care bila solubila face un apel foarte puternic. Dezavantajul este ca devine vulnerabila in fata pestelui mic si, intr-un fel, joci la risc. Cu un boilies solubil poti sa prinzi si un crap de 20 kg, si un caras ca palma. Insa merita riscul, fiind o tactica incredibil de productiva. In concursuri pe lacuri de tip carpodrom, cu mult peste, fara bile solubile aproape ca nu mai ai ce sa cauti.
Lucrurile nu se opresc aici. La fel de utila, desi mult mai putin folosita, este pasta de boilies propriu-zisa. Nu doar ca nu mai fierbi boiliesurile, dar nici nu le mai rulezi. Pescuiesti direct cu aceasta coca rezultata din amestecul ingredientelor, pe care o poti modela ca pe plastilina. Despre compozitia, pregatirea si utilizarea pastei vorbim mai departe.



COMPOZITIE

Ca si boiliesurile, pastele au diverse niveluri de complexitate si pot fi adaptate situatiei. De cele mai multe ori pescarii le prepara direct din mixul de boilies, nu numai pentru ca e mai simplu, dar e si logic, din moment ce folosesti pasta in combinatie cu boiliesuri solubile sau obisnuite produse dupa aceeasi reteta. Pe de alta parte, merita sa diferentiezi lucrurile. Mixul de pasta poate fi altceva decat mixul de boilies. La un mix de boilies caut in primul rand calitati nutritive, pentru a reusi sa impun in timp, prin nadire constanta, nada cu care pescuiesc. In cazul pastei, pe care nu o folosesc decat pe firul de par sau pe momitor, calitatile mecanice ale mixului sunt cele care conteaza in primul rand.

Atractie instantanee.Un ciortan venit la mai putin de 15 min. de la aruncarea momelii.


FAINURILE. Sunt ideale mixurile care contin fainuri cu puternice calitati de liant (biscuiti, fainuri lactice, fainuri vegetale, faina de sange), cu un nivel scazut de grasimi, permitand obtinerea unei paste aderente si usor de modelat. Intr-un mix de pasta, evit pe cat posibil faina de peste, fiindca are o puternica tendinta de a dezlega compozitia. Daca totusi trebuie sa includ si fainuri de peste, le prefer pe cele mai putin grase, cum sunt faina de hering, LT94 sau cea predigerata. Celor care doresc sa lucreze cu mixuri care contin doze mari de faina de peste, le recomand sa adauge un birdfood, cum ar fi CLO, Meggablend, Nectarblend sau Red Factor, in proportie de 30-40%.Vor observa ca pasta se leaga mai bine si este mai maleabila.
GRANULATIA. Nu intotdeauna mixul ideal pentru boilies este cel mai bun pentru pasta. Trebuie luat in calcul faptul ca pasta trebuie sa fie cat mai aderenta si mai compacta, altfel nu va sta pe firul de par sau pe boilies. Stiu ca multi pescari prefera mixurile cu granulatie mare, cu multe seminte, din motive bine intemeiate, care tin de dispersie si digerabilitate. Insa pe cat de bun poate fi mixul in boilies, pe atat de rau poate fi in pasta. Daca vrei sa obtii o pasta de calitate dintr-un astfel de mix vei avea parte de un cosmar. Cine a incercat sa lucreze, de exemplu, cu pasta de BFM stie despre ce vorbesc cand spun ca mixurile cu multa faina de peste (40 % la BFM) si granulatie mare sunt greu de prelucrat. Pana la urma, efectul fainurilor de peste poate fi contracarat, dar semintele din mix sunt mai greu de redus la “tacere”. Din cunostintele mele, singura faina care poate sa lege un mix plin de seminte este cea de sange, bogata in hemoglobina, atat ca pasta rezultata devine prea colanta, chiar lipicioasa.
SOLUBILITATEA. Un lucru care ma intereseaza mult este solubilitatea. Daca se vorbeste atat de mult despre solubilitate, este pentru ca e sinonima cu atractia rapida. Vreau ca pasta pe care o folosesc sa contina cat mai multe fainuri solubile, care sa degaje un puternic semnal de atractie in apa. Fainuri solubile sau semisolubile sunt extractele naturale, obtinute de obicei prin hidroliza. Extractele de GLM, sepie, homar, creveti, peste, ficat sau CSL sunt aditivi cu eficacitate recunoscuta. Excelente ca aditivi solubili sunt si pudrele palatante de fructe, lapte, condimente sau malt. Alte ingrediente solubile importante sunt caseinatele, care au si efect colant, mai ales daca pastele sunt facute cu ou. Atentie insa la doza. Doza de caseinat trebuie sa nu depaseasca 20 %. E bine de stiut daca mixul folosit nu contine deja caseinate.

14,7 kg seduse de un boilies fara aroma, dar bogat in extracte naturale.


CULOAREA. Alt detaliu de care este important sa tii cont in cazul mixurilor de pasta este comportamentul pastei o data ajunse in apa. Imi place ca pasta sa formeze prin topire un nor in suspensie, de aceea adaug in mixuri diferiti coloranti. Doua lingurite rase de pudra de vopsea la un kilogram de mix pot crea aproape instantaneu un nor in jurul momelii, la contactul cu apa. Culoarea pudrei poate fi aleasa in functie de substratul pe care pescuiesti, dar nu neaparat. Rezultatele cele mai bune le-am avut folosind culoarea rosie, ceea ce arata ca de fapt culoarea nu era importanta. Se stie ca rosul are o capacitate redusa de a trece prin filtrul apei, deci momeala rosie de pe mal inceteaza sa mai fie rosie cand a ajuns pe substrat, chiar la adancimi mici, mai ales intr-o apa nu foarte limpede. Mai repede ar putea fi meritul aditivilor – intamplator rosii – folositi, cum ar fi Robin Red-ul lichid sau Red Venom-ul celor de la CC Moore, care contin uleiuri si condimente apreciate ca fiind excelenti atractanti pentru crap. In perioada calda a anului, datorita bazei lor uleioase, acesti aditivi au tendinta de a se ridica in coloana de apa, realizand si o atractie pe verticala.
AROMA. Partea lichida a pastei este dominata de aceeasi nota de atractie maxima. Tendinta pescarilor este sa puna in pasta o doza de aroma mai mica decat ar pune in boilies, fiindca pasta nu necesita fierbere, deci nu pierde nimic din compozitie pana la intalnirea cu pestele. Sunt de acord cu acest principiu in ceea ce priveste boiliesurile solubile care sunt folosite si la nadire, insa pasta este folosita intr-o cantitate foarte mica, in comparatie cu boiliesurile, lucru care ne obliga sa adoptam o strategie bazata pe atractie maxima si instantanee. Sa ne gandim ca pasta de pe firul de par trebuie inlocuita la intervale de maxim trei ore, dupa cum o cer temperatura apei, cantitatea de pasta folosita, activitatea pestilor de talie mica sau curentul. Nu pot spera la succes decat aruncand in apa o momeala care se face remarcata fie printr-o amprenta deja cunoscuta, in urma unei nadiri prealabile, fie printr-un puternic semnal chimic. De aceea, in functie de solventul aromei, folosesc in pasta cel putin aceeasi doza de aroma ca si in cazul boiliesurilor fierte.
INDULCITORII. La fel procedez si cu indulcitorii, cu care de altfel e bine sa fii prudent. Cei mai multi indulcitori sunt sintetici si pot da nadei un gust secundar mai curand amar decat dulce, pe care nu vreau sa-l am in nada. Exceptie face un indulcitor natural, taumatina, extras din radacina unei plante africane, cunoscut si sub numele comercial de Talin, care da un gust dulce treptat, progresiv, nu direct si aspru, ca o arsura.
LICHIDELE NUTRITIVE. Lichidele nutritive sunt importante in pasta de boilies, avand si meritul ca, oricat ai pune, nu creeaza repulsie. Doza pe care o prefer este de pana la 100ml. Unele mixuri, in functie de compozitia lor, pot fi transformate in pasta eliminand ouale si adaugand 100g gel de zer (whey gel), 100ml de lichid nutritiv si, in rest, apa calda, pana cand obtinem consistenta dorita. Toate proportiile sunt date pe kilogramul de mix.
ULEIURILE. Ultimul aspect asupra caruia vreau sa atrag atentia sunt uleiurile. Daca pui ulei in partea lichida, este posibil sa ai surpriza neplacuta de a nu reusi sa legi mixul. In al doilea rand, daca apa are o temperatura scazuta, uleiul din compozitie poate avea tendinta sa se coaguleze, prelungind cu mult perioada de dizolvare a pastei si blocand dispersia oricarui atractant. Pescuind la sfarsit de octombrie cu o pasta care continea o doza destul de mica de ulei de somon, am constatat ca se topea in circa 12 ore, in timp ce vara aceeasi pasta se dizolva complet in mai putin de trei ore. La pasta, mai mult ca la boilies, uleiurile si grasimile pot influenta decisiv rezultatul unei partide.
SOLVENTII. Acelasi principiu se aplica si in cazul solventilor. Se stie ca solventii sunt importanti in arome, fiindca ceea ce numim „aroma” este de fapt o cantitate redusa de aroma concentrata diluata cu o cantitate relativ mare de solvent. In sticla de aroma pe care o cumperi, ai mai mult solvent decat aroma, iar solventul determina comportamentul aromei. Iti alegi aroma si, implicit, solventul in functie de tipul de nada pe care vrei s-o produci. La paste, tinand cont de faptul ca pasta nu se fierbe, prefer aromele foarte volatile, care sa duca mesajul nadei mele cat mai departe in masa apei, intr-un timp cat mai scurt. O aroma pe baza de ulei sau glicerol – solventi mai putin solubili, mai ales pe apa rece – ar incetini acest proces. Discutam din nou despre solubilitate, pentru efect rapid. Sunt de preferat esterii (diacetina si triacetina) si alcoolurile, in special alcoolul etilic.



Cantariti 400 g mix.



PREGATIRE

La pregatirea pastei exista mai multe tehnici. Multi pescari o prepara cu oua, fiind aceeasi pasta care se foloseste la boilies. Ken Townley descrie acest mod de lucru in diverse articole aparute in Aventuri la pescuit.
O alta varianta, care mi se pare mai buna, exclude ouale din reteta, inlocuindu-le cu un extract de porumb cu mari calitati de atractie. Ouale au doua dezavantaje in pasta, nu sunt solubile si, fiind un produs
organic, risca s-o altereze.Extractul de porumb este solubil si permite pastei sa se topeasca uniform si mai rapid decat daca ar fi facuta cu oua.
Dezavantajul extractului de porumb este ca modifica prin propria aroma si prin gustul sau dulce reteta originala.

Combinati 200 ml de extract de porumb cu 100 ml de apa.

Atunci cand folosesc extractul de porumb, renunt la orice indulcitor sintetic. Gelul de zer (CC Moore) utilizat dupa metoda descrisa mai sus elimina complet problemele care apar la pregatirea pastei cu ou sau cu extract de porumb. Are avantajul de a nu influenta cu nimic aroma sau gustul pastei, asa cum se intampla in cazul extractului de porumb.
Avand insa tendinta de a inchega, este sensibil la contactul cu aerul si, in scurt timp, formeaza o crusta la suprafata. Cel mai bine se pastreaza la rece, intr-o punga cu cat mai putin aer.
Ultima posibilitate, poate cea mai simpla, dar si cea mai rudimentara, este prepararea pastei numai cu apa calda. Apa calda este suficienta ca sa lege un mix poros, de tip birdfood, insa pasta nu va avea o aderenta prea buna, nici un timp de dizolvare prea lung. Am testat aceasta metoda si functioneaza, dar e mai putin eficace decat primele trei.

UTILIZARE

Atractantii se amesteca intr-un vas cu extractul de porumb si apa.

Pescuiesc cu pasta de boilies atunci cand dispozitia pestelui dicteaza acest lucru. Sau, mai bine spus, indispozitia. Cand apetitul crapului este scazut, o bucatica moale de pasta, pusa pe fir de par sub forma unei bile de aproximativ 16mm, poate schimba soarta unei partide. Pasta iti face rost de o trasatura cand alte momeli nu mai dau randament. Acelasi principiu se aplica si in pescuitul nostru traditional. La sfarsit de sezon, cand pestele se hraneste greu, pescarii renunta la cubul de mamaliga tare si dau la cocolos de mamaliga moale, cleios. La alt nivel, este acelasi lucru ca trecerea de la boilies la pasta.
Ca orice alta metoda, insa, pasta are si dezavantajele ei. Dificultatea principala vine din lipsa de fermitate. Nefiind fiarta, e dificil de fixat pe firul de par si greu de lansat la distanta. Cea mai accesibila metoda este sa faci o bila de pasta, pe care s-o lasi sa se usuce pana cand prinde o crusta suficient de tare ca sa reziste la socuri. Surpriza vine o data ce pasta ajunge in apa. In prima instanta, apa o intareste in loc s-o dizolve. Daca s-a folosit extract de porumb ca liant,

Pentru omogenizare este de preferat sa se incalzeasca usor lichidele.

zaharurile din compozitia lui au tendinta sa se contracte la contactul cu apa rece. Miezul pastei se pastreaza tare si conectat la carlig pana in ultima clipa, totul fiind camuflat de un nor in suspensie, plin de atractanti.
Alt dezavantaj este… munca. Pescuitul cu pasta presupune un ritm de lucru intens. Folosind aceasta metoda, un pescar cu patru lansete va depune un efort considerabil, fiindca momeala trebuie schimbata des. Si este suficient un moment de neatentie in aruncare ca sa ramai fara pasta si sa pescuiesti la carligul gol. De aceea prefer sa dau cu un boilies de 8-10mm pe firul de par, pe care il invelesc in pasta pana cand atinge un diametru de 16-18mm.

Carlig nr 6 si pop-up fluo de 10 mm invelit in pasta. Uneori este singura solutie pentru a obtine o trasatura.

In felul acesta, stiu ca am intotdeauna momeala. Si pop-up-urile se pot imbraca in acelasi fel. Daca acoperi un pop-up de 10-12mm cu un strat de pasta, creezi o momeala critic echilibrata. Dupa topirea pastei, pop-up-ul se va elibera.
Pescuitul cu pasta este util si acolo unde pasta este folosita ca nada, nu ca momeala. Pe ape cu mult peste marunt, care concureaza la hrana cu crapul, pasta este neselectiva si atunci este de preferat un boilies normal, punand pasta pe momitoare sau plumbi speciali, cum sunt cei de la Atomic sau de la Fox. De ce pasta si nu pastura? In comparatie cu pastura obisnuita, pasta e

Adaugati treptat mixul peste partea lichida.

mai apropiata de boilies, lucreaza mai mult si rezista mai bine la atacul pestilor mici.

CONSERVARE

Pastrarea pastei, mai ales pe malul apei, este intr-un fel aspectul cel mai important. Fiind un produs crud, care nu a suferit niciun tratament termic pentru stabilizare, pasta trebuie tinuta la rece, ca orice aliment.

Crap oglinda pacalit de un boilies de 14 mm imbracat in pasta.


Acum apar diferente intre ingredientele folosite. O pasta facuta cu oua este mult mai greu de pastrat decat una lucrata cu extract de porumb. Oul se strica repede. Extractul de porumb pe care il folosesc contine un conservant natural, utilizat frecvent in industria nadelor, insa nici macar el nu poate face minuni in perioada

Pasta rezultata trebuie sa aiba consistenta plastilinei.

calda a anului. Incercati sa evitati insa congelarea pastei, nu e o idee buna. E suficient sa tineti pasta la rece si ferita de umiditate si va rezista patru-cinci zile, inclusiv pe canicula. Daca nu aveti conditii de pastrare sau v-ati propus o partida de pescuit mai lunga, solutia este sa faceti pasta pe malul apei.

CONCLUZII

Prin capacitatea de atractie rapida, pasta este cu mult inaintea boiliesurilor. Sa fierbi momeala a fost dintotdeauna o solutie de compromis. Fiertul denatureaza nada. Pierzi valoare nutritiva, aroma si gust, dar castigi rezistenta in timp si o oarecare imunitate in fata pestelui mic. La pescuitul de lunga durata, dupa crap mare, boiliesurile castiga disputa. La un meci de viteza sau in conditii de apatie a crapului, n-as paria pe ele. Si cu asta pasta!

MARK HUTCHINSON: Lansari pe orbita 5 - Monturi mici la distante mari


MARK HUTCHINSON: Lansari pe orbita 5 - Monturi mici la distante mariArticolul de fata are ca subiect monturile pe care le folosesc in pescuitul la distante extreme si, mai ales, de ce le folosesc. Voi explica si din ce motiv nu folosesc si nu recomand anumite monturi.
Incep cu montura mea preferata in majoritatea situatiilor, cand ma intereseaza distanta. Este montura standard cu clips sau, cum i se mai spune, montura cu plumb pierdut. Sunt un adept al clipsurilor produse de Korda, pentru ca, dupa parerea mea, sunt mult mai rezistente decat majoritatea celorlalte clipsuri pe care le-am incercat si rezista foarte bine la castingul de forta. Va rog sa nu considerati insa ca exclud alte marci de clipsuri. Vorbesc doar despre preferintele mele personale si despre modelele in care am incredere. Exista multe alte clipsuri care functioneaza dupa acelasi principiu, trebuie doar sa-l gasiti pe cel care vi se potriveste.

Tub, leadcore si inaintas Safe Zone: trei tipuri de material pentru ultimul metru inainte de plumb.


Montura cu clips si cu plumb pierdut se poate folosi fie cu tub anti-tangle, fie cu leadcore, fie cu noul tip de inaintas Safe Zone. In toate cele trei cazuri, forfacul se leaga la baza clipsului. Tubul, leadcore-ul sau inaintasul Safe Zone au rolul sa impiedice incurcarea forfacului, avand in vedere ca in aruncare plumbul vine in fata, iar forfacul se duce in spatele lui. Daca vreti sa dati cu forfacuri din material suplu, fara camasa, atunci e util sa adaugati forfacului un “stick” (betisor de nada) sau un saculet solubil. In felul acesta, veti elimina si mai mult posibilitatea incurcarii monturii in zbor.
Uneori mi se pare necesar sa nu pun nici tub, nici leadcore si nici inaintas Safe Zone. In locul lor recurg la un segment de fluorocarbon, avand clipsul montat in acelasi fel ca si la celelalte tipuri de material. Mi s-a intamplat deseori sa constat ca acest tip de prezentare mi-a imbunatatit randamentul cu pana la 50%.

Montura standard cu plumb pierdut, pe care Mark o foloseste in majoritatea situatiilor: plumb Korda Tournament, clips si forfac din fir textil Kryston Super Nova.


Stiu ca exista pescari care nu sunt de acord cu o montura fara material de protectie, intelegand prin asta tub, leadcore sau inaintas Safe Zone. Din punctul lor de vedere, exista riscul de a rani pestele cu linia principala, smulgandu-i solzii cand se freaca de ea in dril. Din punctul meu de vedere, nu e niciun risc. La pescuitul de suprafata, se da numai cu linia principala de monofilament, nu exista material care sa apere pestele… a vazut cineva solzi sariti?
La pescuitul cu momeli izolate si aruncari la mare distanta, cand nu am nicio forma de PVA in montura, caut sa aleg un forfac mai rigid, tot pentru a nu risca sa mi se incurce in zbor. Va recomand sa puneti si niste spuma solubila pe carlig, ca sa nu agate forfacul. Folosesc spuma solubila inclusiv in combinatie cu forfacuri suple, fiindca spuma tine atat carligul, cat si forfacul departe de tub sau de leadcore, in timpul zborului.

O pastila de spuma solubila impiedica incurcarea momelii in aruncare.


In situatia in care montura cu plumb pierdut e precedata de un inaintas de soc sau de abraziune, in niciun caz nu folosesc tub. Motivul este ca, daca se intampla sa am o ruptura pe linia principala, deasupra inaintasului, atunci e posibil urmatorul scenariu: vartejul iese din clips, tubul culiseaza pana la nodul dintre linia principala si inaintas, se ingramadeste in jurul nodului si nu are cum sa treaca de el. Pestele ramane sa traga dupa el tot acest ansamblu, cu pericolul care decurge de aici, de a se bloca intr-o agatatoare si de a nu mai putea scapa de acolo. La fel, tot din motive de siguranta, daca folosesc clipsuri, nu combin nici leadcore-ul cu un inaintas.
Am amintit mai devreme de fluorocarbon. Un mod eficace de a lucra cu aceste clipsuri este sa ai un segment de fluorocarbon de 1-1,2 m deasupra lor, in loc de leadcore sau tub. Fiind aproape invizibil in apa, in orice caz mai putin vizibil decat monofilamentul obisnuit, fluorocarbonul este excelent pentru camuflajul pe ultimul metru dinaintea monturii. Fiind si greu, se scufunda si se pliaza pe substrat. Pentru conexiunea cu linia principala, folosesc un nod dublu Blood sau dublu Grinner.

Fluorocarbonul asigura un camuflaj bun si poate fi o alternativa la tub sau leadcore.


Alt aspect important in legatura cu clipsurile este ca, daca pescuiesti in vegetatie deasa sau in agatatori, trebuie sa pierzi plumbul in dril. Asta se poate face pur si simplu fixand conectorul conic doar superficial. Tineti minte, cu cat il impingeti mai tare, cu atat va fi mai greu sa scapati de plumb daca vi se agata intr-un pat de iarba sau o ragalie. Pe de alta parte, daca in montura aveti pungi solubile, saci solubili sau betisoare solubile, conectorul trebuie impins suficient cat sa reziste la greutatea pungii solubile. La acest stil de pescuit, am constatat deseori ca, in momentul in care plumbul loveste apa, sare din montura datorita socului, plumbul atingand apa inaintea pungii. Aici solutia este fie sa fixati conectorul mai strans, fie sa amortizati socul incetinind aruncarea cu mana pe tambur. De asta la montura elicopter prefer pungile de PVA, nu sacii solubili, asa cum am aratat intr-un articol anterior. Un sac solubil intr-o montura elicopter, la contactul cu apa, are tendinta sa urce pe fir. Cand plumbul cade in apa, impactul impinge sacul in sus, cat mai departe de plumb.

Majoritatea pescarilor fixeaza conectorul conic prea strans. Fixati-l mai liber, dupa cum se vede. Rezista fara probleme la aruncarile pe distante medii si elibereaza plumbul daca e cazul.


Revenind la subiectul pungilor de PVA, aici prefer montura elicopter in locul celei cu plumb pierdut. Montura elicopter combinata cu pungi solubile imi permite sa dau cu un forfac din material suplu, pentru ca forfacul sta in punga si nu exista riscul sa se incurce. Acelasi lucru e valabil si in cazul plumbilor in-line, pe care pungile de PVA imi permit sa ii folosesc. Utilizarea plumbilor in-line se limiteaza la situatile in care am nevoie de o punga solubila de dimensiuni medii spre mari si in care nu am inaintas. Pun cateva pelete la baza pungii, ca sa protejez vartejul si forfacul. Daca incep sa arunc la distante mai mari si trec pe un ansamblu cu inaintas, ma intorc la montura elicopter fie cu leadcore, fie cu segment Safe Zone, iar punga solubila devine mai mica. Fiindca am ajuns aici, de la inceputul acestei serii de articole am primit mai multe intrebari in legatura cu pungile solubile pe care le folosesc – sunt facute de Temple Products si sunt exceptional de solide si rezistente in aruncarile la mare distanta.

Pentru aruncarile la distante extreme, Mark prefera pungile solubile fiindca poate aseza plumbul la baza pungii, imbunatatind aerodinamica prezentarii.


Optiunea pentru montura elicopter la pescuitul cu pungi solubile foarte mici tine de faptul ca plumbul este primul care se pune in punga. Centrul de greutate va fi la baza pungii. Nu recurg la aceste pungi minuscule de PVA decat atunci cand am nevoie de distanta maxima si atunci voi avea si un inaintas. Plumbul, fiind in fata, preia impactul cand ajunge pe fundul apei. Daca s-ar folosi un plumb in-line, la o asemenea distanta si cu o punga solubila atat de mica, ar exista riscul ca fie vartejul, fie forfacul sa fie afectate, ceea ce te poate costa peste.
Exista o montura pe care o vad rareori la lucru in ultima vreme – montura culisanta obisnuita. In ceea ce ma priveste, dau cu ea destul de des, cand folosesc saci solubili sau betisoare de nada, cand pescuiesc doar pe un pat de boilies sau cand dau in marginea unei insule sau a unor agatatori. Mi se pare ca e sensibila si semnaleaza bine trasaturile, mai ales cand lasi firul moale. Daca vreti, puteti baga genul asta de montura si in pungi solubile si, fiind o montura mai simpla in comparatie cu monturile in-line sau elicopter, veti avea mai putine lucruri de uscat inainte de a le pune in punga.
Daca mi se pare ca pestele pune gura pe momeala fara sa se intepe sau fara macar sa dea vreun semnal in senzor, chiar si atunci cand am plumb semifix greu, atunci n-am nicio ezitare sa trec pe o montura culisanta. Nu mai spun ca e montura cea mai ieftina si mai usor de facut. Mecanica monturii mi se pare optima cu un plumb cat mai greu, preferabil o “para” obisnuita sau cubica, fiindca imbunatateste semnalizarea.

Montura culisanta nu e de neglijat.


In sfarsit, sa aruncam o privire asupra monturii cunoscute sub numele de chod rig, “chod” insemnand aici vegetatie moarta, deci o montura pentru acest gen de substrat. Imi place sa dau cu ea cand pescuiesc deasupra unui strat gros de iarba. Momeala poate fi coborata usor, ca sa se aseze chiar deasupra ierbii, indiferent daca stratul de iarba are 15 sau 50 de centimetri sau si mai mult. E suficient sa modifici pozitia opritorului, il departezi sau il apropii de plumb in functie de locul unde vrei sa se aseze momeala.
Unii pescari cred ca aceasta montura – fiind de tip elicopter – este excelenta pentru distanta, li se pare ca bate foarte departe, dar in testele pe care le-am facut am constatat ca arunca mai putin decat montura standard cu plumb pierdut! Cu cat opritorul este pus mai sus pe segmentul de leadcore sau inaintas Safe Zone, cu atat forfacul se ridica mai mult in zbor. Si cu cat se ridica mai mult, cu atat opune o rezistenta mai mare. Forfacul se invarte datorita libertatii de miscare, de aceea nu folosesc montura asta decat la distante mici si medii.

Mark testeaza noua montura elicopter produsa de Solar.


Inainte de a incheia, vreau sa remarc un tip de montura produs de curand de Solar Tackle, care pare a fi utila pentru cei ce folosesc frecvent saci solubili. Practic, e o montura elicopter avand in capat un plumb in-line. Lucrul care mi-a atras atentia a fost ca are o agrafa rapida, care iti permite sa schimbi sacul solubil in cateva secunde. Alt lucru care mi-a placut este ca are un dispozitiv de prindere – ca un carlig – la baza plumbului, pentru a agata sacul. Cu alte cuvinte, sacul solubil nu mai e agatat de forfac, ci de acest carlig, iar forfacul nu mai sta sub tensiune in aruncare, ceea ce ii permite pescarului sa arunce cat de tare vrea, fara sa se teama ca sacul sau forfacul ar putea sa se rupa.

MARK HUTCHINSON: Lansari pe orbita 3 - Nadirea la mare distanta


MARK HUTCHINSON: Lansari pe orbita 3 - Nadirea la mare distantaPlecand de la informatia din cele doua articole publicate pana acum, in care am vorbit despre lansete, mulinete, fire si tehnici de aruncare, sa presupunem ca pescarul stie sa abordeze pescuitul la mare distanta. In acest articol, voi arata monturile pe care le folosesc (care, lucru important, trebuie sa nu prezinte niciun risc pentru peste) si voi vorbi despre lansarile extreme cu rachete de nadire si pungi solubile.

MONTURI

Sa incepem cu montura cea mai simpla cu care dau in combinatie cu un inaintas. Ori de cate ori puneti inaintas, orice inaintas, ganditi-va neaparat ce se intampla daca firul se taie in dril sau se rupe in aruncare. Cu o montura gresit facuta, pestele care ia momeala si se agata s-ar putea sa nu mai poata scapa de ea, avand sanse de supravietuire mici.

Bucla mai mare de la capatul inaintasului textil este trecuts prin bucla mai mica a segmentului de leadcore sau monofilament Safe Zone.

Ca material de inaintas, Mark prefera Korda Arma-Kord datorita diametrului redus, care permite tuturor elementelor monturii sa alunece peste el in caz de ruptura. Are si o mare rezistenta la soc, Mark a facut cu el aruncari de peste 180m , cu pungi solubi


La pescuitul cu inaintas de distanta, prefer o montura elicopter facuta fie cu leadcore, fie cu un segment de monofilament special, cu inele de tungsten, numit Safe Zone. Motivul pentru care lucrez cu aceste doua tipuri de materiale este ca dau cu inaintas textil, nu mono, textilul preluand mai bine socul, iar daca as avea inaintas texil pana la montura, ar veni in contact cu pestele si l-ar putea rani, i-ar scoate solzii sau l-ar taia.

La carligele cu tija lunga si dreapta, de tip Longshank, Mark adauga o bucatica de shrink tube pentru efectul de line aligner. La carligele cu tija curbata, cum este Kamasan Carp Maxx, segmentul de shrink tube nu mai este necesar.


Revenind la segmentul de material protector pus deasupra plumbului, la monturile elicopter leadcore-ul mi se pare mult mai bun decat tubul. Montura elicopter nu permite carligului si forfacului sa se prinda si sa se

Aici se vede conexiunea celor doua bucle. Este important sa nu fie prea stranse si sa fie asezate cap la cap. In acest fel, inaintasul textil nu risca sa taie firul de leadcore.

incurce in leadcore – si toate elementele vor cadea automat in cazul in care se rupe firul. Tubul, in schimb, poate sa iasa din plumb si sa se blocheze in nodul de inaintas, caz in care pestele ramane sa traga dupa el toata montura si probabil sa se agate undeva, de unde sa nu mai poata sa scape. De asta prefer inaintasul textil. E mult mai subtire decat un monofilament cu aceeasi rezistenta la rupere si iti permite sa faci un nod mult mai discret cu linia principala. Nodul este suficient

Mark recomanda folosirea unui mic segment de silicon la monturile blowback cu forfac scurt, folosite cu pungi solubile

de mic ca vartejul monturii elicopter sa treaca peste el, in caz de ruptura.
Daca pescuiesc la distante mari fara inaintas (n.trad. In Anglia, pe unele lacuri este interzisa folosirea inaintasilor), atunci prefer o montura semifixa cu clips

Dupa ce bucla inaintasului a trecut prin bucla segmentului de leadcore, este trasa si peste punga de PVA de la celalalt capat.

Korda, insa in momentul in care ma intorc la inaintas, ma intorc automat si la montura elicopter. Am atins distante foarte mari cu clipsurile Korda si, dupa parerea mea, sunt singurele care rezista si la cele mai violente aruncari, dar montura elicopter e mai sigura si, nu in ultimul rand, bate mai departe – taie mai bine aerul, iar forfacul sta in spatele plumbului, deci are o influenta mai mica.
In ceea ce priveste forfacul, incerc sa il fac cat mai scurt, pentru a micsora frecarea. Nu pun niciun fel de conector anti-tangle pe forfac, fiindca pierd din distanta. Daca forfacul e scurt, nu se incurca. Dau cu cea mai mica momeala posibila, tot pentru a imbunatati aerodinamica monturii.






PUNGI SOLUBILE

Luati o cantitate mica de pelete de diferite marimi si puneti-le la baza pungii solubile.

In cazul oricarui material solubil, asigurati-va ca montura este uscata. Mark usuca toate componentele monturii trecandu-le prin pastura

Bun, cu ansamblul descris aici e foarte simplu sa arunci departe, daca pescuiesti doar cu momeala, fara punga de PVA. De multe ori insa e mai bine sa ai o mica portie de nada in jurul momelii, pentru a o face mai atragatoare. Aici intra in joc punga solubila. Cu montura de mai sus si cu o punga de PVA pregatita dupa cum vom vedea, se pot atinge

Acum puneti plumbul in punga, pe patul de pelete, avand grija sa fie exact in mijloc.

Montura elicopter folosita de Mark pentru distanta: plumb Korda Dumpy Pear de 4oz si un forfac textil fara camasa, foarte scurt, cu un carlig de tip Longshank numarul 10.

distante de peste 100 de metri, fara probleme. Eu personal am aruncat cu acest sistem peste 180 de metri! Pungile de PVA pe care le folosesc sunt facute de Tim Wagner de la Temple Products si l-am ajutat pe Tim sa produca pungi mici, exact marimea necesara pentru ceea ce ne trebuie.
Tipul de montura de care avem nevoie este montura elicopter, dar in loc sa pun un plumb de distanta folosesc un plumb-para, modelul Dumpy Pear de la Korda. Forfacul va avea doar 6-7cm lungime.
Primul lucru pe care il pun in punga solubila este plumbul. Intind foarte bine punga in jurul plumbului, apoi umezesc si lipesc colturile pungii. E important ca nada care va fi pusa in punga sa nu poata aluneca pe

Pungile solubile folosite de Mark sunt fabricate de Temple Products si sunt extrem de rezistente pentru aruncari la mare distanta.

Lasati momeala in afara pungii si umpleti punga pe trei sferturi cu pelete.

langa plumb. Deasupra plumbului vin cateva pelete foarte mici (mai multe companii, printre care si Dynamite Baits, produc pelete de 1mm, care sunt cele mai bune in acest caz). Cand punga s-a umplut pe trei sferturi cu pelete, adaug momeala, dupa care mai urmeaza cateva pelete. Strang bine punga la gura si incerc sa o fac cat mai compacta. Cand am terminat, ii

Plumbul se pune la baza pungii, in asa fel incat sa ocupe tot spatiul, dupa cum se vede.

rasucesc capatul si il leg strans cu banda solubila. Punga e aproape gata sa fie lansata. Totusi, ca sa mai castig cativa metri in aruncare, am grija sa umezesc usor si sa lipesc toate colturile pungii. Fac acelasi lucru si cu materialul ramas la gura pungii si il rasucesc pana cand e „sigilat” in jurul inaintasului de leadcore.

Mark foloseste si aici o portie de atractant lichid, turnat peste pelete.

Pentru a se asigura ca nada nu va putea sa alunece in fata plumbului, Mark lipeste toate colturile pungii.

Cand pescuiam pe Horseshoe (n.trad. Un lac cunoscut, printre altele, pentru ca acolo s-a filmat prima parte din serialul cu imagini subacvatice facut de Korda), am facut astfel de pungi pentru diversi pescari care se chinuiau sa arunce la distanta cu pungi mai voluminoase. Dupa ce le-am aratat acest tip de prezentare, au inceput sa atinga distante mari cu usurinta. E un sistem care te ajuta in mod cert sa prinzi mai mult peste si veti fi uimiti sa constatati cat de departe se poate duce o punga solubila.
Daca nu va intereseaza distantele astronomice, atunci puteti incerca sa pregatiti pungi ceva mai mari, care sunt si mai usor de legat. Primul lucru de facut in acest caz este sa pun un strat de aproximativ 2cm de

Acum punga este pregatita sa fie umpluta cu nada. Deocamdata, forfacul si momeala raman in afara pungii.

pelete la baza pungii (aici folosesc trei tipuri de pelete, de 1mm, de 2mm si de 3 sau 4mm), dupa care pun plumbul in mijlocul pungii, completez cu pelete si cateva bile sparte sau de 10mm, pana cand punga s-a

Rasuciti bine capatul pungii si legati-l cu banda solubila.

umplut pe trei sferturi. In acest moment strang punga la gura si o lovesc usor, ca s-o fac cat mai compacta. Acum puteti adauga si atractanti lichizi, daca vreti. Cand punga a ajuns la forma care imi place, ii rasucesc capatul si il leg cu banda solubila. Ultimul lucru care mai ramane de facut este sa lipesc si sa netezesc toate colturile, fiindca asta ajuta punga sa zboare mai bine.
Una dintre cele mai mari greseli pe care le vad facute de cei care folosesc pungi solubile este aceea ca

Mark incepe sa umple punga cu pelete de 1mm. Toata nada trebuie sa stea in spatele plumbului.

pescarul incepe prin a nadi vadul cu racheta, dupa care isi da seama ca nu poate arunca la aceeasi distanta cu punga solubila. Intotdeauna, intotdeauna puneti un marker pe locul care va intereseaza (daca

Impaturiti colturile pungii, umeziti-le si lipiti-le strans. Punga trebuie sa devina rotunda, ca sa poate fi aruncata usor.

se poate) si faceti o aruncare mai intai cu punga solubila si abia apoi cu racheta, ca sa va asigurati ca puteti bate pana acolo cu ambele.






Cand punga s-a umplut pe jumatate, se adauga forfacul si momeala. Deasupra lor se mai pun cateva pelete.




Aici se vede punga pregatita de aruncare. Mark o poate lansa la peste 100 de metri!











Punga este tasata uĹ?or, pentru a fi cat mai compacta. Capatul pungii se rasuceste si se leaga cu banda solubila.














Toate colturile pungii trebuie indoite, umezite si lipite, pentru a face punga cat mai neteda.















RACHETE

Racheta de la Gardner, ideala pentru distante mari, se umple cu canepa si boiliesuri. Canepa umple toate golurile de aer dintre boiliesuri.

Mark foloseste la nadirea cu racheta un amestec format din pastura si pelete, peste care a turnat diferite lichide nutrtive. Amestecul final va fi destul de colant, dar nu atat de cleios incat sa se lipeasca de racheta si sa ramana in ea.

Bun, ati verificat ca puteti arunca unde vreti, sa vedem cu ce naditi la distanta. In materie de rachete de nadire, exista trei modele pe care le folosesc: Gardner XL Pocket Rocket, Free Spirit si Korda. Cand vorbim de distante extreme, unde nadesc doar cu boilies, prefer Gardner XL Pocket Rocket. Este o racheta ideala pentru acest tip de nadire, datorita profilului foarte aerodinamic. A fost gandita pentru asa ceva. Nu puneti insa bile prea mari, pentru ca racheta este subtire si boiliesurile mari vor lasa spatii intre ele, care vor face racheta sa oscileze in zbor si sa piarda din distanta. Ca sa evit asta, folosesc boiliesuri mai mici si mai adaug si canepa, care va umple golurile dintre bile. Incep prin

Cand folositi un astfel de amestec, umpleti racheta doar pe strei sferturi. Daca o umpleti prea tare, veti constata ca aruncati mai putin.

a

Ultimul lucru inainte de a face o aruncare in forta este inmuierea rachetei in apa, pentru a castiga in greutate.

pune canepa pana la jumatatea rachetei, adaug o cantitate mica de boiliesuri de 10mm, dupa care completez pe trei sferturi tot cu canepa. Ca sa mai ingreunez racheta, ii torn niste apa, pur si simplu, bagand-o in lac. Cu acest sistem de umplere, continutul devine compact, sta bine in racheta si, mai ales, racheta se goleste complet, fiindca nu exista nimic care sa se blocheze in ea.
Aceeasi racheta devine insa ineficienta daca vreti sa fixati nada cu o pastura aderenta sau cu un amestec de pelete. Cu asa ceva, racheta nu se va goli. In cazul amestecurilor cleioase sau acolo unde baza nadirii e constituita din pelete, folositi rachetele de la Free Spirit

Pentru nadirea la distante medii, Mark prefera o racheta Korda sau Free Spirit umpluta cu un amestec relativ moale de pastura si seminte.

sau Korda. Au peretii perforati si lasa apa sa patrunda in interior si sa spele racheta de nada la aterizare. Fiind insa mai voluminoase si cu diametru mai mare, aceste rachete nu vor concura niciodata la capitolul distanta cu o racheta de genul celei de la Gardner. Tineti cont de toate astea cand va alegeti nada pe care vreti s-o dati.
Alt lucru pe care vi-l recomand este sa verificati cat ii ia rachetei sa se goleasca. Asta va va ajuta sa nu o recuperati prea repede, altminteri nada se va imprastia pe traseu, in loc sa ramana pe vad. Cand pescuiti la peste 120 de metri, e greu sa va dati seama cand s-a golit racheta, de aceea testati-o intai in margine si, pentru orice eventualitate, mai lasati-o cateva secunde inainte de a incepe recuperarea.
In articolul viitor, discutam despre plutele de marcaj. Fir intins!

Traducere de Vlad Pavlovici

ANDY CHAMBERS: Crapii marilor lacuri 5 - Echipamente si strategii


ANDY CHAMBERS: Crapii marilor lacuri 5 - Echipamente si strategiiProvocarea pe care o lanseaza aceste lacuri este ca ridica in permanenta probleme noi. Daca nu esti pregatit, te vor dezarma si vei pescui prost. Daca intelegi si accepti ca problemele continue nu sunt o calamitate abatuta asupra ta, ci fac parte din joc, la fel cum face parte si cautarea solutiilor, pescuitul pe marile acumulari devine mai placut si se “soldeaza” cu mai multe capturi.
Un aspect mentionat intr-unul dintre articolele anterioare era cat de important este sa te asiguri ca plumbul scapa din montura cand pescuiesti in vegetatie sau in agatatori. Am constatat ca pierderea plumbului mareste sansele de a scoate pestele atat de mult, incat nu trebuie sa ai nici cea mai mica ezitare, fa-o automat. La monturile cu clips exista doua solutii: fie taiati coada clipsului, fie fixati conectorul conic doar superficial, incat sa poata pierde plumbul in dril. Ambele solutii sunt eficace. Pentru nimic in lume nu impingeti conectorul conic la maxim.

Primul pas in constructia monturii cu veriga slaba: luati o caramida si atasati un vartej.

Infasurati firul de mai multe ori in jurul caramizii pentru a fixa bine vartejul.

Prindeti vartejul de clips cu fir subtire, lasand un spatiu de aproximativ 5 cm.

Acum legati strans vartejul de clips cu fir sau banda solubila.

Rezultatul final: montura cu veriga slaba asigura pierderea automata a plumbului.





VERIGA SLABA

Ca alternativa, folosesc deseori o “veriga slaba”, de care agat ori un plumb greu, ori o caramida sau o piatra mai mare, din cele care se gasesc pe mal. Veriga slaba este un fir subtire, care face legatura intre montura si greutate. Veti vedea ca in primul caz, la clipsul cu coada taiata sau conectorul prins slab, plumbul nu se pierde intotdeauna, in timp ce in cazul verigii slabe procentul de reusita este de 100%. In ilustratia alaturata se vede sistemul de prindere. Observati ca greutatea aleasa este o caramida destul de grea – trebuie sa fie suficient de grea ca sa poata rupe veriga slaba. Primul lucru este sa leg un vartej vechi de caramida cu ajutorul unui segment de fir obisnuit. Pasul urmator este sa conectez vartejul fie de clips, fie de vartejul monturii prin intermediul “verigii slabe”. Pentru asta am un fir cu rezistenta de aproximativ 2lb. Orice fir cu rezistenta suficient de mica ar trebui sa fie bun. Firul va fi scurt, distanta dintre vartejul monturii si vartejul caramizii va fi in jur de 5cm. Daca distanta e mai mica, mecanica monturii poate fi afectata, inclusiv ruperea verigii slabe. Ultimul pas este sa leg vartejurile intre ele cu banda sau fir solubil, ceea ce iti permite sa plasezi montura pe vadul care te intereseaza, fara sa afectezi veriga slaba. Evident, metoda cu pietre sau caramizi nu se potriveste cand arunci, doar cand plantezi. In aruncare, ai nevoie de un plumb normal. O data ajuns in apa, materialul de PVA se topeste si greutatea ramane prinsa de montura numai prin veriga slaba. Cand ai trasatura, veriga slaba se rupe si te lasa in dril doar cu crapul. Daca vrei sa recuperezi montura, faci o miscare rapida, ca si cum ai intepa, si rupi firul. Recuperarea se face mult mai usor fara greutate, in special din zone cu vegetatie si agatatori, ca si in cazul plantarii la mare distanta.



















PLUTE AJUTATOARE

Treceti linia principala prin tubul care traverseaza pluta si legati montura.

Un nod opritor permite plutei sa se ridice pana la adancimea dorita.

Plutele ajutatoare pot avea diverse marimi si forme. Andy Chambers prefera plutele de casa, care pot fi ajustate in functie de situatie.

Folosind plute ajutatoare, se poate pescui chiar si astfel de agatatori.

Alaturi de sistemele de pierdere automata a plumbului (sau a greutatii), alta arma utila in panoplie este sa stii sa lucrezi cu diverse “plute” ajutatoare, puse pe linia principala. Deseori esti in situatia sa ai o structura deranjanta intre mal si locul in care ai pus montura, structura de care firul se agata invariabil. Folosind o pluta, linia principala poate fi trecuta peste aceasta structura si ridicata in masa apei mai sus decat ar sta in mod normal. Plutele acestea mi le fac singur din spuma flotanta de mare densitate, prin mijlocul careia trec un tub rigid.
Se pot cumpara plute si din magazinele de pescuit, exista firme care produc asa ceva, dupa cum se pot folosi mingi de tenis de masa. Ce-mi place la cele facute de mine este ca le pot ajusta greutatea, taind din ele de la caz la caz.
Pluta se pune pe linie foarte usor, pur si simplu treceti firul prin tubul fixat in mijlocul ei, dupa care legati montura. Apoi faceti un nod opritor cu elastic sau powergum ceva mai sus de ea, pe linia principala. Motivul pentru care e nevoie de acest nod este ca, fara el, pluta ar avea tendinta sa se ridice pe fir continuu si nu si-ar indeplini rolul, ar fi complet ineficienta. Distanta la care se plaseaza nodul opritor depinde de adancimea apei. De regula, pun nodul la o distanta de 75% din adancimea la care pescuiesc. De exemplu, daca dau intr-o apa de 8m, fixez nodul la 6m departare de montura. Un lucru in privinta caruia trebuie sa aveti grija este ca, de vreme ce linia principala a capatat o portanta mai mare prin adaugarea plutei, e posibil sa aveti nevoie de un plumb mai greu pentru a tine montura pe loc. De asta spuneam ca e util sa poti ajusta marimea plutei, taind din ea, fiindca o poti face sa se echilibreze perfect cu montura, fara sa fie nevoie de un plumb mult mai greu. Experienta va va invata cat de greu trebuie sa fie plumbul, in raport cu marimea plutei. Daca ati plantat montura si incercati sa intindeti firul ca sa-l tensionati, lucru important in pescuitul la mare distanta, si descoperiti ca firul nu se tensioneaza cum trebuie, atunci inseamna ca plumbul e prea usor si va trebuie o greutate mai mare.
Pe ape suficient de limpezi, e util sa pui o montura undeva unde poti sa vezi cum se comporta pluta, ca sa-ti dai seama daca unghiul facut cu firul e corect – mai simplu spus, daca face ce trebuie. Cand poti sa vezi cu ochii tai cat de mult este influentata linia principala de marimea plutei, iti dai seama mult mai bine ce fel de plute trebuie sa folosesti de la o situatie la alta.
Inainte de a incheia subiectul plutelor ajutatoare, adaug si faptul ca au avantajul de a deruta crapul in dril si de a-l scoate la suprafata, fara sa-si dea seama ce se intampla. De multe ori mi s-a intamplat sa ma duc cu barca dupa un peste si sa-l gasesc inotand la suprafata, aproape dezorientat. In astfel de cazuri, a baga crapul in minciog devine mult mai simplu decat in mod normal.

GREUTATEA PLUMBULUI

Am amintit mai devreme de plumbi si de cat de mult conteaza sa folosesti greutatea corecta. Este de asemenea necesar sa ai la tine o gama diversa de greutati, pentru diferite imprejurari. Pe apele mici, poate ca nu e chiar un lucru fundamental, dar pe apele intinse, in special pe marile acumulari, acolo unde te confrunti cu vanturi puternice si curenti mari, devine esential sa poti plasa montura cu maxima acuratete si s-o tii pe loc. Obisnuiam sa iau la mine plumbi doar de doua marimi, dar am constatat cu timpul ca nu-mi ajung numai doua. Acum iau patru sau cinci, mergand de la 3oz la 8oz. Am avut o astfel de problema pescuind in Spania nu de mult. Plantand monturile cu barca, dadeam cu plumbi de 5oz si 6oz, dar la un moment dat am fost pus in situatia sa arunc de pe mal, fiindca era mult mai practic. Din fericire, am gasit pe fundul rucsacului cativa plumbi vechi de 4oz. As fi preferat sa am de 3oz, fiindca as fi putut pune mai multe bile pe fir solubil sau pungi de PVA mai mari.

Mono sau fir textil? Parerile sunt impartite. Ambele materiale au avantajele lor.

Andy foloseste mono ca linie principala chiar si la plantarea la mare distanta.


La polul opus, intr-o partida recenta pe Orient, zona pe care pescuiam fusese curatata de asa maniera, incat fundul aproape ca se “lustruise” si, pur si simplu, nu reuseam sa tensionez firul cu un plumb de 6oz. Problema s-a rezolvat trecand pe plumbi de 8oz, dar daca nu i-as fi avut eram in incurcatura.
Materialul pe care il folosesti ca linie principala – textil sau mono – influenteaza si el alegerea greutatii plumbului. Am incercat firul textil pe unele ape mari, pentru scurta vreme, dar nu mi-a prea placut. E drept ca de atunci firele textile au facut mari progrese si as fi tentat sa le incerc din nou, mai ales in pescuitul la foarte mare distanta, fiindca inregistreaza trasaturile mult mai bine.
Dezavantajul pe care il constatasem era ca, pescuind pe ape cu multa vegetatie, firul textil (care are tendinta sa stea mai sus in masa apei, in comparatie cu monofilamentul) aduna orice urma de iarba din lac si, cand bate vantul, linia principala e ca o franghie de pus rufele la uscat. Acum, ideea e ca atunci cand incepe sa bata vantul pe apele mari, incepe si pestele sa manance si ultimul lucru pe care ti l-ai dori este sa ai o linie principala invelita in resturi de vegetatie si dand alarme false. Daca ai norocul sa traga, e un cosmar sa cureti linia de iarba, fara sa aduni toate gunoaiele pe inelul de varf.

FIRE PIERDUTE

Tot la capitolul fire, in ultima vreme am acordat mai multa atentie unui anumit aspect – diametrul. Diametrul nu m-ar fi preocupat in mod normal, mi se parea prea putin important ca sa conteze. Am avut insa cateva partide in care n-a fost asa. Totul a plecat de la folosirea GPS-ului si de la posibilitatea de a masura distanta pana la balize, ca sa stii cat de departe pescuiesti. I-am dat unui prieten coordonatele GPS ale unui vad, ca sa dea pe el, si a constatat ca nu-i ajunge firul de pe mulineta. Ii lipseau 30-40 de metri, cu toate ca amandoi aveam mulinete identice. Uitandu-ne mai bine la fire, desi ambele aveau aceeasi rezistenta, diametrul era diferit.

Firele pierdute sunt o agatatoare aparuta cu contributia pescarilor. Plumbii speciali te ajuta sa le recuperezi.

Unul avea 0,39mm, altul avea 0,43mm. Diferenta nu pare cine stie ce, nu-i asa? In realitate, e o diferenta de aproximativ 10% si pe o mulineta cu o capacitate de 400 de metri diametrul mai subtire iti ofera exact cei 40 de metri suplimentari si poate esentiali. Fara discutie ca diametrul trebuie raportat si la rezistenta la abraziune, dar e un lucru de care merita sa tii seama.
Alt aspect pe care vreau sa-l discut aici este cel al liniilor pierdute cu tot cu montura, dintr-un motiv sau altul – fie ca s-au taiat in dril, fie ca s-au agatat si n-au mai putut fi salvate etc. Toate au ceva in comun, lasa in urma o mare cantitate de fir. Nu numai ca asta constituie un pericol pentru crapi, care risca sa culeaga o montura rupta si sa traga dupa ei sute de metri de fir, dar creeaza probleme si altor pescari. E adevarat ca uneori firele se pierd si nu se poate face nimic, insa de cele mai multe ori sunt mari sanse sa fie recuperate, consecinta fiind un mediu mai sigur si pentru peste, si pentru pescar. Daca sunteti in situatia asta si ati agatat firul undeva in larg, una dintre cele mai simple solutii este sa iesiti cu barca, sa ajungeti deasupra agatatorii si sa trageti de fir vertical. Tragand de pe mal, probabilitatea de a elibera firul e mult mai mica. Iar daca totusi se rupe linia, veti pierde mult mai putin fir.
Pe de alta parte, chiar daca vi s-a rupt linia, firul poate fi recuperat. Aici e foarte util un plumb special, cu gheare de sarma, folosit in pescuitul marin, care se pricepe foarte bine sa agate firele, iar daca se blocheaza in vegetatie ghearele se indoaie, iar plumbul scapa. Daca stii unde ar trebui sa fie linia rupta, nu trebuie decat sa draghezi fundul apei cu acest plumb pana cand o culegi. S-ar putea sa aveti nevoie de mai multe incercari, din mai multe unghiuri, dar o data ce capatati experienta veti pierde din ce in ce mai putin fir. Din punctul meu de vedere, daca am norocul sa intep pestele vietii, nu vreau sa fie deja incurcat intr-un alt fir, care sa-mi taie linia sau sa-l ajute sa scuipe carligul.

INCHEIERE

Inchei cu cateva cuvinte despre nadire, subiect pe care l-am discutat pe larg in seria dedicata boiliesurilor ready-made. Dupa ce am stabilit – cu ajutorul sonarului – locurile pe care vom pescui si dupa ce le-am balizat cum trebuie, e inutil sa plantam montura pe ele fara sa si nadim indeajuns, ca sa atragem pestele. Pe apele mari este evident ca nu vom putea niciodata sa concuram cu hrana naturala a crapului. Cate mii de tone de raci, melci sau scoici are o astfel de apa? Mai multe decat pot sa-mi imaginez. Ca atare, zonele abordate trebuie nadite nu o data, ci in mod repetat pe parcursul unei partide, ca sa-ti maresti sansele de succes.

Nu poti concura cu hrana naturala a crapului, dar ceva nada ca supliment nu strica.


Adunand laolalta toate piesele acestui joc, veti avea informatie mai mult decat suficienta pentru abordarea unei ape de anvergura si veti cunoaste satisfactia extraordinara pe care ti-o da prinderea unui crap mare pe o apa mare si salbatica. Uneori nu e deloc simplu, mai ales cu schimbarile climatice de care avem parte in momentul de fata, ba chiar cateodata poate fi de-a dreptul periculos daca nu tratati aceste ape cu respectul pe care il merita. Luati-va toate masurile de precautie, asteptati-va la probleme, gasiti solutii si rezultatele nu vor intarzia sa apara.

Traducere de Vlad Pavlovici

NASH: Mecanica monturii – Idei suple pentru situatii rigide


KEVIN NASH: Mecanica monturii – Idei suple pentru situatii rigideIn articolul precedent, am amintit de un lac numit Warmwell. La inceputul anilor ’90, aici traia probabil cel mai mare crap comun din Anglia. Lacul are mai putin de jumatate de hectar si este situat in mijlocul unei tabere de vacanta intinse. Ca atare, era departe de a fi un mediu perfect pentru pescuit, iar peisajul nu era deloc idilic. Pe acest lac minuscul se gaseau 22 de vaduri, iar pescarii aveau voie sa dea cu doua lansete. Asta insemna ca pe o apa atat de mica puteau fi oricand 44 de lansete, monturi si momeli.
Trebuie sa spun ca nu ma mai confruntasem pana atunci cu un loc atat de aglomerat, sub raport pescaresc. Faptul ca lacul era pe teritoriul taberei il facea accesibil oricui, iar faptul ca in el se gaseau crapi capitali atragea pescari din toata tara, printre care si unii extrem de buni. Pur si simplu, toate strategiile si metodele fusesera incercate pe Warmwell. Niciodata nu mi se intamplase sa dau pe o apa supusa la o asemenea presiune continua – si nici nu mi s-a mai intamplat de atunci. Consecinta acestui asediu neintrerupt era ca pestii devenisera paranoici si extraordinar de abili in a scapa de orice montura. Cei doi ani pe care i-am petrecut pe Warmwell, ani de razboi psihologic cu crapi educati in cel mai inalt grad, au avut un efect profund asupra conceptiei mele despre monturi. Aici am invatat enorm despre cat de important poate fi sa schimbi si sa alternezi monturile, uneori pe parcursul unei singure zile, ca sa fii mereu cu un pas inaintea pestelui si sa-l “ajuti” sa traga in continuare. Tot aici am devenit preocupat permanent, 24 de ore pe zi si sapte zile pe saptamana, de manevrele crapilor. Am spus ca pestii devenisera paranoici. Paranoic devenisem si eu!

Kevin Nash - un pescar obsedat de comportamentul crapilor


Imi aduc aminte de o intamplare, dintre multe altele. Ajungand pe lac, aflu ca pescuitul mergea foarte greu, mai ales in ultima saptamana, in care pe toata balta se prinsese un singur ciortan. Ma instalez si constat, intr-adevar, ca lucrurile nu stau bine. Timp de doua zile, nu vad nici macar o miscare.
Warmwell avea doua insule impadurite, cu un cordon de tufisuri pe margini, crengile tufisurilor intinzandu-se pana deasupra apei. De pe mal, ai fi zis ca aceste crengi nu coborau peste apa mai mult de un metru, dar in realitate erau locuri in care formau coroane cu lungimi de pana la patru, cinci metri.
Apa din jurul insulei principale era destul de putin adanca, avea cel mult un metru, de aceea multi pescari presupuneau ca sub acoperisul de crengi trebuie sa fi fost si mai mica, fiind mai aproape de mal. In consecinta, majoritatea incerca sa arunce cat mai aproape de bordura de crengi, pana la limita ei, dar nu mai departe. Eu aveam cu totul alta parere. Intr-o zi, cineva facuse o aruncare gresita si isi pierduse montura, care ramasese agatata intr-un copac. Ca orice pescar grijuliu si amabil, mai ales cand ti se iveste ocazia de a face o smecherie, am urcat in barca si m-am dus sa recuperez montura pierduta, care putea constitui un pericol.
Evident, am luat la mine si o galeata cu nada si, cand am coborat din barca, mergand prin apa de langa mal, am constat ca solul din marginea insulei se erodase. Aici apa era mai adanca si continua sa lucreze la surparea malului. Sunt convins ca vinovati erau crapii, care scurmau substratul in cautare de hrana.
Singurul mod de a plasa o montura in acest canal mai adanc era sa cauti o bresa in barajul de crengi si sa faci o aruncare puternica, joasa, cu plumbul trecand ca un glonte prin perdeaua de frunze. Lucru deloc usor si care necesita mult curaj.
Stateam pe mal intr-o dupa-amiaza si ma uitam la un pescar pe care il chema Mark, cu care m-am imprietenit mai tarziu. Mark e unul dintre cei mai buni aruncatori pe care i-am vazut si se straduia sa arunce printr-o spartura nu mai larga de 30 de centimetri, asa incat momeala si plumbul sa treaca de bariera de crengi si sa ajunga in canalul cu apa adanca. Atunci m-am gandit ca, daca reuseai aceasta aruncare cat se poate de complicata (si va rog sa ma credeti ca pana si cel mai competent aruncator putea sa arunce de zece ori ca sa nimereasca o data), ultimul lucru pe care voiai sa-l faci era sa recuperezi fir, ca sa intinzi forfacul. Riscai sa scoti momeala din locul in care abia reusisesi s-o pui.
Pe vremea aceea, la fel ca si astazi, multa lume dadea cu forfacuri destul de suple. Mi-am imaginat

Orice tactica are o limita , iar pestii se lamuresc mult mai repede decat pescarii.

plumbul lovindu-se de substrat si tot forfacul facand o serie de bucle si asezandu-se deasupra lui. Apoi un crap venind, aspirand momeala si intepandu-se superficial. In acel moment, daca intra in alerta, pestele putea sa se dea usor inapoi, ca sa vada daca are de-a face cu o nada libera sau cu o momeala insotita de un carlig.
Pe orice apa, ma intereseaza sa aflu in ce fel au fost “dresati” crapii. Cu alte cuvinte, ma uit sa vad cum pescuiesc alti pescari, fiindca asta imi spune cum va reactiona pestele. Se poate spune ca apele – sau mai degraba pescarii – parcurg anumite cicluri din punctul de vedere al tacticii folosite. De exemplu, cineva da lovitura cu o tactica bazata pe nadire grea, iar altii, vazand rezultatele lui, vor face acelasi lucru. O vreme, abordarea aceasta poate fi eficace, dar cand tot mai multi crapi incep sa fie prinsi cu tactica respectiva, treptat vor deveni reticenti. Ideea este ca pestii se lamuresc mult mai repede decat pescarii. Spuneam in articolul precedent ca intotdeauna am cautat sa-mi creez avantaje – unul dintre avantaje este sa adopti o tactica pe care crapii n-au apucat inca sa o cunoasca.
Asa ca mi-am scos cele doua lansete si am pus doua monturi rigide. Rationamentul era ca pestele fusese dresat sa aspire o momeala si sa intinda forfacul fara sa se teama de consecinte. Dupa ce, in sfarsit, reusea o aruncare de mare finete, niciun pescar nu risca sa intinda firul, ca sa indrepte forfacul. Daca ar fi facut-o, firul suplu s-ar fi intins si pestele n-ar mai fi avut timp sa evalueze momeala, inainte sa se blocheze in plumb. Montura mea rigida avea sa lucreze ca un forfac suplu deja intins. In locul unor bucle de fir, care sa dea pestelui o anumita libertate de manevra, forfacul avea sa-l conecteze direct la plumb. N-aruncasem decat de vreo cinci minute, cand a venit prima trasatura. In ziua aceea, am mai avut inca cinci trasaturi si am terminat saptamana cu 24 de crapi. Pe restul baltii, s-a mai prins un singur ciortan. O mica schimbare a avut un efect dramatic.

Vegetatia din margine ascunde multe surprize.


In esenta, ce ma intereseaza la un forfac? Pescarii spun ca ar trebui cautate fire de forfac cat mai fine, subtile, care sa prezinte momeala cu multa finete. Pentru mine, finetea n-a fost niciodata (si nici nu cred ca va fi) un aspect important, cu o singura exceptie – lacurile de mare dificultate si cu apa extrem de curata, la pescuitul de iarna, acolo unde un forfac de fluorocarbon constituie un avantaj. Altminteri, prefer mai curand fire de forfac relativ groase, cu rezistenta minima de 25lb. Plec de la premisa ca, daca pot face pestele sa puna gura pe momeala si pe carlig, cand isi da seama ca a incurcat-o va fi prea tarziu sa mai faca ceva. Ca atare, alegand un fir de forfac, pe langa fiabilitate si rezistenta, ma intereseaza un singur lucru – daca este rigid sau suplu.
Ceea ce vreau este sa-i las crapului fie o libertate de miscare minima, dupa ce a aspirat momeala, ca sa intre in contact imediat cu plumbul, fie una maxima, ca sa poata parcurge o distanta cat mai mare inainte sa se intepe. Am aratat mai devreme cum simpla trecere de la un forfac suplu la unul rigid mi-a imbunatatit rezultatele in mod spectaculos pe Warmwell. In acelasi fel, am avut succes trecand de la un forfac rigid la unul suplu pe balastiere, acolo unde observasem ca pescarii recuperau firul dupa aruncare, pana cand simteau ca au ajuns pe un substrat cu pietris. Aici, in ciuda faptului ca dadeau cu fire de forfac suficient de suple, faptul ca intindeau forfacul il facea sa imprumute caracteristicile unei monturi rigide. Asa ca mi-am creat un avantaj folosind forfacuri suple, pe care evitam sa le intind dupa aruncare. Crapii gaseau un forfac care le permitea o libertate mai mare, anuland suspiciunea lor initiala, si atunci faceau greseala sa inghita momeala cu tot cu carlig, trecand dincolo de punctul critic din care nu mai exista intoarcere.
Alt aspect important pentru mine (si legat de cele discutate mai sus) este lungimea forfacului si mecanica libertatii de miscare minime sau maxime. Elementul cheie al monturii blow out, pe care am prezentat-o in articolul anterior, este faptul ca descoperisem o metoda prin care montura iti spune daca pestele a pus gura pe ea, chiar daca tu n-ai inregistrat nicio trasatura. O data ce ai aflat ca pestele o incearca, devine relativ simplu sa o ajustezi in asa fel incat sa inceapa sa prinda din nou.
Primul lucru pe care l-as face in acest caz ar fi sa modific lungimea forfacului. De exemplu, forfacul s-ar putea sa fie atat de lung, incat crapul care aspira momeala are timp sa-si dea seama ca e ceva in neregula (simte carligul sau chiar forfacul) si atunci poate sa o scuipe rapid. Daca lungimea forfacului e corecta, in momentul in care pestele aspira momeala si carligul pana in punctul critic, forfacul s-a tensionat. Plumbul intra in joc si carligul agata crapul. Sau invers, forfacul poate sa fie prea scurt – cand pestele aspira momeala, forfacul se intinde si se tensioneaza prea repede, inainte ca montura sa apuce sa lucreze cum trebuie. Toate aceste calcule ale lungimii forfacului depind de felul in care se hranesc crapii in ziua respectiva. Daca se hranesc intens, e de preferat un forfac scurt. Daca se hranesc cu prudenta, va fi mai util un forfac lung.

Locul in care e intepat crapul iti spune cum lucreaza montura.


Dupa fiecare peste prins, verific intotdeauna pozitia carligului in gura. Priza optima este pe centrul gurii, la 2,5-5cm in interiorul buzei. Daca gradul de libertate al monturii a fost corect calculat, montura ii va permite crapului sa aspire carligul pe o distanta de 5-7,5cm, moment in care intra in actiune mecanica monturii. Cand mi se intampla sa am cazuri repetate, nu doar ocazionale, de crapi agatati in coltul gurii, inseamna ca forfacul este putin prea lung. Pestele a intins forfacul si in clipa aceea ar trebui sa se agate, insa miscandu-se intr-o parte sau alta, la stanga sau dreapta, carligul se prinde in coltul gurii.
Alt pericol, in afara de lungimea inadecvata a forfacului, este utilizarea unui fir de forfac din materiale prea fine, cum ar fi 100% Dyneema, in acest caz forfacul putand sa taie gura pestelui ca o lama.
Pe de alta parte, daca pestele este prins de marginea buzei, asta poate sa insemne doua lucruri. Unul ar fi ca forfacul este prea scurt si se tensioneaza inainte ca momeala si carligul sa fie aspirate cum trebuie. Fie ca pestele va fi agatat doar superficial (si poti sa te consideri norocos daca-l scoti), fie ca il ratezi pe intepatura cu totul. Al doilea este ca relatia dintre carlig si momeala este deficitara, iar carligul nu se roteste si nu se prinde adanc in gura pestelui, cum ar trebui, ci doar se agata de margine.
In concluzie, pentru mine logica alegerii firului de forfac e simpla – vreau un fir moale, subtil, care sa dea o anumita libertate monturii. Insa felul in care montura se asaza pe substrat este esential si, uneori, daca vrei sa agati pestele repede, ai nevoie de o montura rigida.

Traducere de Vlad Pavlovici

Arsenalul unui pescar pasionat de monturi

Marian Oprea – Ian, cand si cum a fost infiintata firma CC Moore? Si cum se situeaza ea pe o piata atat de concurentiala cum este cea britanica?

Ian Moore – CC Moore & Co Ltd s-a constituit acum mai bine de 200 de ani si, intr-o forma sau alta, a functionat permanent de atunci. Afacerea a ramas in familie si eu fac parte din a douasprezecea generatie de la fondarea ei. Multa vreme, activitatea principala a fost furnizarea si producerea de furaje pentru animale. Recent, ne-am extins pe piata crapista datorita interesului meu pentru nutritia animaliera, pentru stiintele alimentare si, desigur, pentru nade.
Fiind o firma de traditie in domeniul nutritiei, avem o mare capacitate de a procura si cumpara materii prime, aditivi si alte ingrediente. Avem de asemenea infrastructura necesara pentru a stoca, procesa si crea nade unice, exclusive, folosind metode inovatoare si tehnologie moderna. Nu in ultimul rand, plecand de la experienta vasta in alimentatia animalelor, intelegem foarte bine nu numai cerintele nutritive, dar si preferintele senzoriale ale crapului. Si folosim aceasta stiinta a ingredientelor pentru a oferi clientilor nostri nade de calitate la preturi foarte competitive.

MO – CC Moore s-a remarcat prin atentia acordata produselor cat mai naturale, cum ar fi extractele de chironomide, belachanul si multe altele. Ce inseamna aceasta filosofie a “nadelor naturale”, in raport cu viziunea obisnuita asupra nadelor ?

IM – De-a lungul timpului, multi pescari de succes au constatat ca obtin rezultate mult mai bune folosind nade cu un nivel ridicat de ingrediente si atractanti naturali, in comparatie cu nadele a caror valoare nutritiva este scazuta si care se bazeaza pe coloranti si arome sintetice. Fara indoiala ca aceste „nade de atractie” au obtinut rezultate impresionante in anumite ocazii, dar pe termen lung eficacitatea lor a fost pusa la indoiala. Dupa o vreme, pestele devine reticent si inceteaza sa mai traga la ele – iar anumiti pesti nu trag niciodata.

Extract natural de chironomide. Se poate mai natural de atat?


In cazul nadelor care contin doze ridicate de ingrediente nutritive naturale, se poate observa un raspuns mai prompt din partea pestelui si un interes de lunga durata, chiar si dupa ce a fost prins de mai multe ori. Stiind ca, in mediul lui de viata, pestele are la dispozitie anumite tipuri de raci, scoici, chironomide si alte organisme care constituie hrana lui naturala (ba chiar fac parte din meniul de zi cu zi), putem stabili o legatura valoroasa intre nada noastra si hrana lui. In acest fel, putem incuraja si cel mai prudent peste sa accepte nada cu toata increderea, lucru dovedit de faptul ca pescarii care foloseau astfel de nade au prins crapi „necunoscuti”, neprinsi anterior, pe un mare numar de ape din Marea Britanie si din Europa.
Aceasta teorie a produselor cat mai naturale sta la baza nadelor noastre, cum este de exemplu Odyssey XXX, care s-a bucurat de un succes enorm. Avand in compozitie proteine lactice si de peste foarte usor digerabile, betaina si o doza masiva de GLM (nu mai putin de 10%), Odyssey XXX a dat in ultimele 12 luni rezultate fantastice pe multe dintre cele mai dificile ape britanice.



Oddyssey XXX cu o victima de 30 kg!



MO – Boiliesurile sunt inca relativ noi in Romania, in schimb semintele se folosesc de sute de ani. CC Moore are o gama absolut impresionanta de seminte proaspete. Ce importanta are prospetimea la seminte?

IM – Prospetimea semintelor este esentiala. Doza de nutrienti si de atractanti pe care o contin semintele depinde in mod direct de prospetimea lor.
Cele mai importante aspecte ale unei seminte sunt culoarea, continutul de ulei si continutul de zahar. Prospetimea face ca toate acestea sa fie la un nivel optim pentru peste si la un nivel maxim (sub raportul eficacitatii) pentru pescar. Lucru care, evident, influenteaza direct atractia.

MO – Unele dintre semintele furnizate de CC Moore sunt cat se poate de exotice pentru cumparatorul roman. Ce motiv ar avea pescarul obisnuit sa foloseasca fasole aduki sau pinto sau alune braziliene, in loc de stramosescul porumb si eterna canepa?

IM – Fiecare varietate de seminte are propriul ei profil si atractia ei specifica. Deseori, a incerca altceva decat fac toti ceilalti poate sa-ti aduca rezultate spectaculoase. Stiu multe situatii in care cei ce au atacat o apa cu alte seminte decat cele consacrate pe apa respectiva au prins mai bine. Asta se intampla datorita firii curioase a crapului si datorita faptului ca un crap care „se aseaza la masa” atrage alti crapi, declansand o hranire competitiva. Daca tu esti singurul care prinde cu un anumit tip de seminte, in vreme ce restul pescarilor folosesc altceva, atunci presiunea asupra nadei tale va fi mai mica, pestele se va hrani cu mai multa incredere, iar nada va prinde mai mult.
Semintele mai putin cunoscute aduc in general pestii mai reticenti, care au invatat sa evite nadele consacrate. De asta poate fi foarte util sa combini aceste seminte obscure cu semintele obisnuite – de exemplu, avem un produs construit exact pe acest principiu, se numeste „Seminte mari in Talin”. Este o combinatie de sapte dipuri de seminte (unele comune, cum e porumbul galben sau rosu, altele exotice, ca maple peas, alunele tigrate si arahidele) care creeaza in zona nadita o diversitate de culori, forme, arome si gusturi, cu efect foarte atragator pentru crap. Lucrul si mai important, insa, este ca acest amestec de seminte ii permite pescarului sa dea cu oricare dintre seminte, ca momeala. Si, cand trasaturile se raresc, poate sa treaca la alta. Oricine poate aplica acest principiu, facandu-si propriul amestec de seminte. Recomand in special alunele braziliene. Odata pregatite, multe sunt flotante! Verificati-le inainte de a folosi, veti constata ca printre ele exista in mod natural toate trei tipurile de momeli, scufundatoare, flotante si critic echilibrate. Alte seminte foarte interesante sunt lupinul dulce, porumbul urias sau fasolea (alba, rosie sau neagra).

Cine spune ca semintele nu prind peste mare?



MO – Fiindca tot ai amintit de porumbul urias, trebuie spus ca porumbul este principala nada de crap in Romania, insa porumbul urias este mai putin cunoscut. Care sunt avantajele lui?

IM – Dupa cum o spune si numele, e un soi de porumb mult mai mare decat oricare altul. Boaba este aproape alba si aproximativ de marimea unghiei de la degetul mare. A fost folosit cu succes de pescarii care l-au combinat cu alte soiuri de porumb sau produse pe baza de porumb si este ideal ca momeala, pescuit fie izolat, fie pe un pat de nada.
Un truc eficace este sa montezi doua boabe pe firul de par cat mai asimetric. In loc sa le pui una peste alta, fa-le sa stea diferit. Va rezulta o momeala anti-eject, de care pestelui ii va fi mult mai greu sa scape.

MO – Trecand la alte produse, CC Moore produce o mare diversitate de pelete. Acum, dupa cum stii, nu e bine sa ai prea multe optiuni, fiindca e greu de ales! Cum stie un pescar ce pelete ar trebui sa aleaga?

IM – Pescarul trebuie sa tina cont de temperatura si de transparenta apei, de momeala cu care da, de prezenta altor specii si, bineinteles, de buget. Daca se poate, recomand folosirea mai multor tipuri de pelete, asa incat pestele sa nu ajunga sa fie preocupat de un singur tip. O combinatie de pelete ii va oferi crapului o zona nadita aflata in continua schimbare si cu o mare diversitate de atractanti.

CC Moore in Maroc. Succese dincolo de frontiere!



MO – O informatie pentru pescarii preocupati de chimie: ce solvent au aromele CC Moore?

IM – Asta este o intrebare pe care o pun multi pescari interesati sa-si faca singuri boiliesurile. Majoritatea aromelor noastre sunt pe propilen glicol, ceea ce inseamna ca pot fi folosite tot anul. Sunt si unele (mandarina, frankfurter) pe baza de uleiuri, care sunt extrem de puternice si contin emulsifianti foarte buni, ceea ce le face sa aiba succes si in sezonul rece. Aroma de sepie (Ultra Squid) are ca solvent triacentina. Este o aroma incredibil de patrunzatoare, responsabila de prinderea multor crapi de-a lungul anilor.

MO – Unul dintre cele mai populare ingrediente este CSL-ul. Versiunea produsa de CC Moore este descrisa ca fiind „activa”. Ce inseamna un CSL „activ” si in ce consta diferenta fata de alte tipuri de CSL?

IM – Termenul de „activ” se refera la faptul ca, daca este tinut la caldura, CSL-ul va incepe sa fermenteze. Asta produce zaharuri si acizi de fermentatie, cum sunt acidul acetic si acidul butiric, care fac nada foarte atragatoare pentru crap.
Multe tipuri de CSL sunt tratate cu acid propionic, ca sa nu fermenteze. Acidul propionic le stabilizeaza, facandu-le mai usor de pastrat pe termen lung (ceea ce inseamna implicit ca poti folosi un CSL vechi!), dar in acelasi timp le reduce efectul si atractia.

MO – La capitolul indulcitori, gama CC Moore include unul cu totul special, numit Talin? Ce este Talinul si ce motiv ar avea un pescar sa-l cumpere, avand in vedere ca este destul de scump, in loc sa foloseasca in indulcitor sintetic si ieftin?

IM – Talinul este un indulcitor complet natural, extras dintr-o planta africana. Este incredibil de puternic (de aproximativ 3000 de ori mai dulce ca zaharul), dar e scump datorita procesului de fabricatie complex. Cea mai importanta calitate a Talinului este tipul de dulceata pe care il confera nadei. In loc sa dea un gust dulce puternic si instantaneu, care de obicei lasa in urma un gust secundar neplacut, amar, Talinul pare sa „creasca” treptat in dulceata, dand nastere unui gust dulce foarte fin, subtil, natural, pe care pestii il considera atractiv si care nu-i sperie.

MO – CC Moore are patru mixuri gata facute, toate fiind pe baza de faina de peste. Cum se face ca nu exista si alte categorii, cum ar fi mixuri HNV (cu un continut ridicat de proteine lactice) sau birdfood sau 50/50?

IM – Cele patru mixuri CC Moore sunt departe de a fi numai pe baza de faina de peste. De fapt, doua dintre ele, Live System si Meteor, nu contin niciun gram de faina de peste!
Punctul meu de vedere este ca orice nada trebuie sa contina o diversitate de ingrediente nutritive si atractanti de mai multe tipuri. In loc sa producem mixuri clasice, pe care sa le poti incadra in categoriile standard HNV, birdfood sau 50/50, ne straduim sa facem mixuri complexe, care ies din tipare. Daca pui laolalta ingredientele cele mai eficace din fiecare categorie, obtii o nada pentru toate anotimpurile, care va da randament indiferent de context. In anumite situatii, unele tipuri de ingrediente sunt mai potrivite decat altele, dar daca nada ta are cate ceva din toate va prinde in orice situatie.
Celalalt aspect esential este ca, in momentul in care pestele incepe sa intre pe nada, ultimul lucru pe care vrei sa-l faci este sa o schimbi. Nadele noastre nu trebuie schimbate in functie de meteorologie sau de anotimp!

MO – Pana acum, produsul CC Moore cel mai bine vandut in Romania este mixul Meteor. A dat rezultate imediate si consistente pe mai multe balti si rezultatul este ca pescarii vor sa afle mai mult despre el. Spune-ne ce contine si de crezi ca provoaca un raspuns atat de rapid, in comparatie cu alte mixuri?
IM – Meteor a fost conceput dupa acelasi principiu ca toate nadele noastre, folosind ingredientele cele mai bune, mai usor digerabile si mai natural atractive, reducand in acelasi timp continutul de ulei al nadei finite la minimum. In felul acesta, am creat un boilies plin de nutrienti solubili si semisolubili, care se disperseaza imediat in apa si emit un semnal natural, puternic, care pentru peste inseamna hrana. Atractia emisa de o astfel de nada este permanenta.

Meteor -picant, solubil, digerabil, atractiv.


Reteta se bazeaza pe atractanti puternici si cu eficacitate recunoscuta: drojdii, ficat, Robin Red, proteine hidrolizate si extraordinarul nostru Red Venom. Toate se combina perfect cu atractantul lichid si produc o nada rapida, uneori instantanee, care are si avantajul ca functioneaza pe termen lung. Cu cat i se da pestelui mai mult Meteor, cu atat se prinde mai bine.

MO – Fiindca ai amintit de Red Venom, ce este el exact? Se spune ca ar fi un Robin Red lichid, e ceva adevar in asta?

IM – Red Venom este un aditiv lichid produs exclusiv de CC Moore. Este o combinatie de condimente, uleiuri, zaharuri si coloranti naturali, care dau o nota de atractie naturala oricarei nade. Se poate folosi in pelete, in pasturi, in mixuri, la seminte, boiliesuri sparte sau momeli, practic oriunde. Are o culoare foarte intensa, iar doza recomandata este de aproximativ 10-20ml pe kilogram.
Multi pescari il asociaza cu ideea de Robin Red lichid datorita culorii de un rosu foarte viu si datorita condimentelor pe care le contine. Rezultatele cele mai spectaculoase s-au obtinut folosind Red Venom ca aditiv pentru porumb, canepa si lupin.

Red Venom in actiune. O explozie de stimuli pentru organele senzoriale ale crapului!



MO – Aproape toate mixurile CC Moore au o parte lichida gata preparata. Meteor are Meteor lichid, Odyssey are Odyssey lichid si asa mai departe. E greu sa gresesti reteta, fiindca alti aditivi nu mai sunt necesari. Ce contin aceste lichide?

IM – Fiecare lichid a fost conceput sa puna in valoare mixuri caruia ii corespunde. Lichidul pentru Meteor este o combinatie de ficat lichid, Red Venom, CSL, pasta marina hidrolizata, arome de frankfurter si de scopex, in timp ce lichidele pentru Odyssey si Odyssey XXX contin CSL, pasta marina hidrolizata si concentrat de rac.
La fiecare dintre ele, doza recomandata este de 100ml pe kilogramul de mix uscat. Nu intamplator doza este atat de mare. Punand mai mult lichid, se reduce necesarul de oua si se maresc solubilitatea si digerabilitatea nadei. Este un element esential pentru succesul nadelor noastre.
Exceptie face doar Live System, care este un mix fara aditiv lichid. Toti atractantii sunt inclusi in mix. Pentru a fi rulat, are nevoie numai de oua.

MO – Sa presupunem ca un pescar vrea sa personalizeze versiunea standard a unei nade (cum ar fi Meteor). Ce aditivi i-ai recomanda?

IM – Sincer sa fiu, poate sa puna orice, dar sfatul cel mai bun pe care i l-as da este sa pastreze profilul natural al nadei. Sa foloseasca ingrediente naturale, cum sunt ficatul, drojdiile, extractul de GLM, toate astea pot fi incluse fara ezitare. In momentul in care bagi arome si alti aditivi sintetici, risti sa modifici echilibrul natural al nadei.

MO – CC Moore are o intreaga colectie de lichide nutritive. Avand in vedere ca destui pescari sunt interesati sa-si faca propriile dipuri, care dintre aceste lichide nutritive sunt cele mai recomandate?

IM – Unul dintre elementele esentiale intr-un dip este glicerina. Folosita in proportie de 50%, glicerina ajuta la producerea unui dip care se lipeste de nada si patrunde in ea. Alte lichide nutritive foarte des intrebuintate in compozitia dipurilor sunt urmatoarele:
Minamino: Perfect compatibil cu toate tipurile de nade.
Marine Amino Compound: Ideal pentru nadele picante.
Red Venom: Excelent in combinatie cu orice nada.
Extract concentrat de ansoa: Rezultate optime pentru nadele picante.
Extract de alune tigrate: Foarte bun pentru boiliesurile pe baza de mancare pentru pasari si proteine lactice.

MO – Poti sa ne dai cateva retete?

IM – Pentru fiecare categorie de boilies (fishmeal, birdfood etc.) exista dipuri universal valabile. Lor le poti adauga ingrediente specifice, cu care personalizezi dipul. De exemplu, as folosi belachan lichid intr-un dip pentru boiliesuri care contin pasta sau pudra de belachan.

(1) Dip pentru boiliesuri pe baza de proteine lactice:

100ml Tiger Nut Extract (extract lichid de alune tigrate)
50ml Corn Sweet Syrup (sirop de porumb)
50ml Liquid Glycerine (glicerina lichida)
40ml The Key (lichid nutritiv)
10ml Talin (indulcitor natural)

(2) Dip pentru fishmeal:

60ml Marine Amino Compound (compus aminoacidic pe baza de extracte marine)
40ml Liquid Kelp Complex (extract lichid de varec)
25ml Concentrated Anchovy Extract (extract concentrat de ansoa)
75ml Corn Steep Liquor (alcool de porumb)
50ml Liquid Glycerine (glicerina lichida)

(3) Dip pentru birdfood:

100ml Liquid Yeast (drojdie lichida)
50ml Minamino (lichid nutritiv aminoacidic)
40ml Super Cherry Amino (lichid aminoacidic cu aroma de cirese)
10ml Talin (indulcitor natural)
50ml Liquid Glycerine (glicerina lichida)

In toate aceste dipuri, glicerina lichida este folosita pentru a ajuta dipul sa adere la nada.
De retinut: atunci cand se folosesc arome concentrate in dipuri nutritive, doza de aroma recomandata la 250ml de dip este dublul dozei pe kilogramul de mix. De exemplu, daca pui 5ml de Scopex pe kilogramul de mix, pune 10ml de Scopex la 250ml de dip.

MO – Avem multe informatii despre mixuri, dar parca mai putine despre pasturi. Cum stie un pescar de crap ce pasturi sa aleaga pentru o anumita situatie?

IM – Pasturile se pot folosi in multe feluri. Rolul pasturii este sa dea pestelui un amestec de particule de foarte mici dimensiuni, care creeaza un nor in coloana de apa si transmit semnale ca acolo exista hrana. Avem modul traditional de a pescui cu pasturi, adaugandu-le lichid si facand bulgari care fie sunt aruncati direct pe vad, fie sunt pusi pe arcuri naditoare sau chiar in jurul plumbului, dar in ultimii ani au aparut si alte metode.
Pasturile au devenit specializate. Unele sunt foarte populare ca ingrediente de volum pentru „betisoarele” din plasa de PVA. Aceste „betisoare” sunt facute prin comprimarea nadei intr-un tub de plastic, rezultand un sac cilindric, solubil, care este integrat in montura. Pasturile folosite pentru „betisoare” au granulatie fina si se numesc stick mixes. Pot fi personalizate cu aditivi naturali sau sintetici, care sa atraga pestele pe zona nadita. De multe ori, astfel de pasturi sunt hidratate cu lichide nutritive, care nu topesc materialul solubil si al caror rol este sa faca pastura mai maleabila, sa incetineasca rata de dizolvare (daca e cazul) si, evident, sa constituie un stimulator de apetit pentru peste.
Alte pasturi sunt cele pentru nadirea cu racheta, cu granulatie mai mare, asa-numitele spod mixes. Aici pastura umple toata coloana de apa cu particule care atrag pestele si-l conduc spre substrat, unde sa gaseste momeala. E o tehnica foarte eficace pe ape mari, fiindca are capacitatea sa cheme pestele de la distanta.
Sfatul cel mai bun pe care il pot da pescarilor interesati de pasturi este sa-si puna mintea (si imaginatia) la contributie. Nu exista reguli, posibilitatile sunt nelimitate, oricine poate gasi combinatii de mare efect.

MO – In oferta CC Moore exista si un numar impresionant de ingrediente care se adreseaza celor ce-si fac singuri mixul. Cu ce te ajuta daca-ti faci propriul mix? E mai ieftin decat unul de cumparat

IM – In Marea Britanie, multe nade gata facute sunt tot mai scumpe, asa ca pescarii sunt din ce in ce mai tentati sa si le produca singuri. Cine se apuca de asta are la dispozitie o gama vasta de ingrediente dintre cele mai bune. Posibilitatile sunt aproape nelimitate. Niciodata n-a fost mai simplu sa-ti faci singur o nada buna. Si niciodata n-a fost mai ieftin! Poti sa-ti creezi nada ta la un pret minor in comparatie cu pretul multor nade „de firma”. Mai exista si avantajul ca nada ta, in momentul in care incepe sa prinda, nu poate fi copiata de altii. Ce vrei mai mult?
Totusi, daca nu vrei sa incepi de la zero, atunci ia unul dintre mixurile noastre si ruleaza-ti-l singur. E mai economic si ai garantia ca nada prinde.

Ingredientele CC Moore la microscop



MO – Cum se face ca nu aveti boiliesuri ready-made?

IM – Vom avea in scurt timp. Tocmai scoatem pe piata ready-made-uri Meteor, Live System si Odyssey XXX. Am avut cereri foarte mari din partea pescarilor britanici care pescuiesc in strainatate, ca si din partea pescarilor din alte tari.

MO – Care sunt cele mai bine vandute produse pe piata britanica?

IM – Gama Odyssey XXX a devenit extraordinar de populara, in urma rezultatelor obtinute pe lacuri din toata tara, si in prezent de bucura de multa atentie din partea multor pescari celebri. In ultimii doi ani, gama Boosted Naturals, produse intens naturale (chironomide, belachan, crevete si scoica), s-a vandut extrem de bine in Europa si in Marea Britanie, fiindca prinde peste si permite pescarilor sa dea o nota foarte personala in mixuri si in pasturi. Multi si-au imbunatatit rezultatele cu asa ceva.

MO – Ce planuri (si ce nade) ai pentru viitor?

IM – Cum spuneam, pregatim o serie de boiliesuri ready-made, care vor aparea in scurt timp. Am lucrat insa si la nade noi, care sa ofere clientilor nostri diversitatea de care au nevoie. Anul acesta vom avea urmatoarele:
Super Slop: un amestec de sepie tocata, chironomide, scoica si krill.
Carp Chum: o combinatie de hering, macrou, sunca presata si ulei de somon, preparate direct in recipientul in care sunt sigilate.
Extract concentrat de ansoa: o aroma puternica si sarata, care contine bucati de hamsie.
Pelete pentru crap si somn: pelete de 25mm, gaurite, facute din fainuri de peste si proteine.
Pelete ovale HDE: pelete de 7 si 15mm, de forma ovala, produse din ingrediente usor digerabile si cu valoare energetica mare, ca de pilda fainuri de peste si sepie predigerate.
Mixuri pentru pop-up-uri fluorescente: culorile disponibile vor fi roz, galben si portocaliu.
Plus alte arome, ingrediente, pop-up-uri etc.
Pe termen lung, vrem sa extindem popularitatea marcii CC Moore in toata Europa, oferind pescarilor aceleasi produse care au revolutionat pescuitul la crap in Marea Britanie. Scopul nostru este sa producem nade care sa fie in acelasi timp nutritive, atragatoare si la un pret rezonabil, de pe urma carora sa aiba de castigat atat pestii, cat si pescarii!

GIBBINSON: Crapi de zapada 1 - Anotimp si localizare


JIM GIBBINSON: Crapi de zapada 1 - Anotimp si localizareIn fiecare an, se pare, citim tot mai multe comentarii ca pescuitul de iarna devine din ce in ce mai dificil.
O explicatie, propusa de Lee Jackson, este ca nevoile nutritive ale crapului sunt atat de bine asigurate de boiliesurile pe baza de faina de peste folosite de primavara pana toamna, incat pe timp de iarna crapii nu mai au nevoie de nici un surplus de grasimi. Harry Haskell a sugerat ca folosirea conservantilor in unele boiliesuri readymade afecteaza flora intestinala a crapului; rezultatul ar fi ca hranirea de iarna e inhibata. Mai multi autori au lansat ideea ca iarna apare un exces de hrana naturala, datorita eutrofizarii si incalzirii globale.
Este adevarat ca pe unele ape, poate pe cele mai multe, pescuitul de iarna a devenit indiscutabil mai dificil – ma indoiesc insa ca din pricina vreunuia dintre motivele amintite mai sus. Dupa parerea mea, e pur si simplu datorita presiunii tot mai mari a pescarilor.
Cand spun asta, ma bazez pe faptul ca nu cunosc nici o apa pe care pescuitul sa nu fi devenit mai greu, datorita presiunii pescarilor, oricat de usor sau de dificil fusese la inceput. Si nu ma refer numai la pescuitul de iarna. Sa luam de exemplu cazul unui lac din Kent, Sutton at Hone, pescuit in sistem de sindicat. E o mica balastiera, proprietarul sustine ca are doua hectare, dar eu as zice ca n-are mai mult de 1,5ha. Contine peste 50 de crapi, majoritatea fiind trecuti de 20 de livre (9 kilograme), cu cel putin o duzina avand peste 30 de livre (13,5 kilograme) si, la ultima numaratoare, trei exemplare de peste 40 de livre (18 kilograme). Deloc surprinzator, e pescuita intens – si vin si unii pescari foarte buni.
Cand am pescuit aici la inceputul anilor ‘80, situatia era foarte diferita; existau cativa crapi de peste 20 de livre, insa restul erau mai mici. Erau si mai prietenosi. Puteam sa vin in orice zi de vara si eram sigur ca prind doi sau trei. Recordul meu a fost de sase bucati intr-o zi. Nu eram singurul care considera ca lacul e destul de nepretentios; cativa pusti din zona prindeau foarte bine la alune tigrate. Astazi, nu numai ca nu se pune problema sa prinzi sase crapi intr-o zi, dar ar fi un rezultat exceptional sa prinzi sase intr-un an!
Sutton este un exemplu extrem, fiindca s-a transformat dintr-o apa relativ usoara intr-una foarte dificila. Pe alte lacuri, anvergura acestei transformari poate fi mai putin pronuntata, dar tendinta este aceeasi.
Sa vedem acum ce influenta ar putea avea asta asupra pescuitului pe timp de iarna. Pe marea majoritate a apelor, este in general mult mai greu sa prinzi crap iarna decat de primavara pana toamna. Asa a fost dintotdeauna. Principalul motiv este ca, daca luam in calcul orice interval de 24 de ore, iarna sunt mai putini crapi dispusi sa se hraneasca in acelasi interval, decat in oricare alta perioada a anului. Mai departe, cred ca perioadele de hranire sunt mult mai scurte. Apa rece si metabolismul incetinit dicteaza un necesar de hrana mai mic.

Nadire la distanta pe o balastiera din Kent.


Daca tinem seama de toti acesti factori naturali si adaugam presiunea pescarilor, nu e de mirare ca pescuitul pe timp de iarna a devenit tot mai greu. Lectia care trebuie retinuta e evidenta – cele mai bune ape de iarna sunt cele supuse unei presiuni relativ mici. Sub raport general, nu e un principiu rau de urmat. Totusi, asa cum se intampla deseori cu indicatiile frumos ambalate, lucrurile nu sunt chiar atat de simple. Un lucru care le complica este ca, daca studiem lacuri care sunt supuse aceleiasi presiuni, vedem ca unele sunt mai bune decat altele, iarna. Aici explicatia tine deseori de densitatea de crap – cu cat sunt mai multi, cu atat se prinde mai bine. Asta nu lamureste totusi de ce doua ape identice, continand acelasi numar de crapi si fiind supuse mai mult sau mai putin aceleiasi presiuni, pot uneori sa se deosebeasca foarte mult ca dificultate.

VREMEA

La fel ca majoritatii pescarilor, iarna imi plac vanturile puternice si caldute. Nu ma deranjeaza daca vantul e insotit de nori si eventual de ploaie usoara sau soare si cer senin. Observati ca am precizat „ploaie usoara”, fiindca ploaia torentiala e cu totul alta poveste si, la prima vedere, nu-mi aduc aminte de nici o imprejurare in care sa fi prins bine in astfel de conditii.
Imi plac si zilele insorite, calme, cu presiune ridicata, mai ales dupa ce noaptea a cazut bruma – dar numai in noiembrie si numai pe ape adanci (cel putin 6 metri). Aceeasi vreme, in oricare perioada a iernii sau pe apa mica, tinde sa fie neproductiva. Ciudat lucru.
Rod Hutchinson, printre altii, a spus ca ii place momentul in care vine frigul; crede ca provoaca un impuls de hranire, „baieti, hai sa bagam ceva la ghiozdan pana nu da gheata!” E cert ca unele specii au capacitatea sa prevada vremea rea, asa ca Rod s-ar putea sa aiba dreptate.
Grindina este tot ce poate fi mai rau, din experienta mea. Totusi, imi aduc aminte de cineva care mi-a povestit ca a avut capturi uimitoare pe o balastiera din sud dupa o grindina atat de puternica, incat tot lacul se acoperise cu un strat de mici cuburi de gheata.
Zapada e o noutate in sud-estul Angliei, unde stau, si cade prea rar ca sa-i pot evalua influenta. Daca drumurile nu sunt periculoase, insa, nu ma deranjeaza sa pescuiesc pe zapada. Si cred ca asta rezuma punctul meu de vedere fata de vremea de crap, iarna – daca pot sa ajung pe balta, iar conditiile nu sunt atat de rele incat pescuitul sa devina un chin, atunci pescuiesc. Inainte, ma duceam numai in anumite conditii, cand credeam ca vremea e favorabila, dar am gresit de atatea ori, incat astazi ma duc oricum si las crapii sa decida daca vor sa manance sau nu!

Jim Gibbinson, un pescar care prefera sa-si scoata pestele singur.


Mai este de luat in calcul si sindromul „aprinderii” lacului. Fenomenul pare sa se petreaca independent de vreme si consta in acele momente scurte cand, fara vreun motiv aparent, o mare parte din crapi devin activi si se “aseaza la masa”. Se petrece pe cele mai multe ape – chiar si pe cele mai dificile. Atat ca are loc o data sau de doua ori pe iarna. Rareori intervine mai des. De obicei, perioada de hranire e scurta, doar in cazuri exceptionale depaseste o zi sau doua, asa ca numai pescarii care pescuiesc regulat, aproape fara sa tina cont de vreme, au o sansa sa fie pe apa cand se intampla. Pana se duce vestea ca balta a inceput sa produca, momentul a trecut, lacul s-a stins si e prea tarziu pentru a profita de situatie. Prin urmare, sfatul meu este sa ignorati tot ce auziti sau cititi despre vremea optima pentru pescuitul de iarna. E mai bine sa va pastrati increderea si sa fiti pe balta!

LOCALIZAREA

Cand experienta ta in ceea ce priveste pescuitul de iarna se reduce la doar una sau doua ape, esti tentat sa presupui ca „regulile” de localizare care se aplica aici se vor aplica peste tot. Apoi, cu cat pescuiesti pe mai multe lacuri, cu atat tabloul devine din ce in ce mai confuz. Pe un lac, vadurile cele mai productive pot fi in zonele mai adanci; pe altul, marginea unei insule situate la distanta de mal pare a fi cea mai buna; iar pe altul pot fi ramasitele nuferilor din vara trecuta sau zonele cu apa mica si mlastinoasa din apropierea unui izvor… si asa mai departe. Toate astea pot da impresia ca, iarna, crapii sunt absolut imprevizibili si ca singurul mod de a i gasi este sa-i cauti peste tot si sa ai noroc.
Este adevarat ca fiecare apa poate avea particularitatile ei, dar nu sunt de acord ca, pe timp ce iarna, reactile crapilor sunt imposibil de anticipat. Recent, am facut un calcul mental si am descoperit ca am prins crap iarna din aproximativ douazeci de balastiere; cred ca este un numar suficient de mare ca sa-mi permita sa recunosc anumite modele de comportament, acolo unde apar.

Montura cu fir solubil si arc naditor, incarcat cu pastura, pregatita pentru lansare.


Impresia cea mai puternica pe care am avut-o este ca pestelui ii place sa se simta in siguranta, asa incat va alege locuri unde sa nu fie tulburat. Pe lacurile mari, asta poate sa insemne orice loc dincolo de limita la care se poate arunca in mod normal cu lanseta. Pe apele insuficient de mari pentru asa ceva, crapii vor cauta, daca e posibil, zone inaccesibile – de exemplu sanctuare naturale, in care pescuitul nu este permis. Sau se pot aseza in locuri care le ofera adapost, cum ar fi ragaliile sau paturile de vegetatie pe cale sa putrezeasca. Adancimea apei este oarecum irelevanta, iar uneori pot fi gasiti in zone cu apa surprinzator de mica.
Lacurile adanci – prin asta inteleg lacurile cu portiuni intinse mai adanci de 6 metri – demonstreaza un tipar diferit. In a doua jumatate a lunii octombrie, se petrece o migratie a crapilor in locuri cu apa mai adanca – dar rareori la apa cea mai adanca. De exemplu, intr-o apa cu adancimea medie de 6 metri si adancimea maxima de 9 metri, ma astept sa gasesc crapul la 7,5 metri. Daca adancimea maxima ar fi 12 metri, l-as cauta la 9-9,5 metri.
Ce motiv au crapii sa se comporte in acest fel e greu de inteles. Nu fac asta pentru ca apa adanca ar fi mai calda, fiindca de obicei e mai rece. Cata vreme temperatura apei ramane peste valoarea de 4 grade Celsius, stratificarea termica face ca straturile de suprafata – si, ca atare, zonele cu apa mica – sa fie mai calde. Numai cand temperatura scade sub 4 grade Celsius si se petrece acea inversare a stratificarii termice normale, apa de la suprafata devine mai rece decat cea de la fund. In anumiti ani, insa, mai ales in jumatatea de sud a tarii, apa nu se raceste niciodata atat de tare. Si chiar daca se raceste, aceasta racire nu tine mai mult de doua, trei saptamani si se intampla doar in ianuarie sau la inceput de februarie. Atunci, de ce migreaza crapii la apa adanca la jumatatea lui octombrie? Daca explicatia nu tine de temperatura, care ar fi motivul? Poate fi un optim de oxigen solvit? Sau poate ca valoarea de pH e mai buna? Sau poate ca apa adanca ofera un mediu mai stabil decat apa mica? Sau poate ca organismele care constituie hrana naturala a crapului migreaza la adancime? Sau poate ca adancimea e o forma de protectie pentru crapi, cu alte cuvinte se simt mai in siguranta intr-o apa de 7-10 metri?
Nu stiu ce-i determina sa faca asta, dar sunt convins ca factorul care declanseaza procesul este lungimea zilei, fiindca migratia are loc indiferent de vreme. Daca presupunerea mea e corecta, ea confirma teoria, emisa pentru prima oara cred ca de Rod Hutchinson, potrivit careia ceasul biologic al crapului depinde mai mult de unghiul soarelui decat de temperatura.
Nu pot spune insa in ce masura observatiile mele se aplica si in alte parti ale lumii, dar am pescuit iarna pe cinci ape cu adancimi mai mari de 7 metri, iar migratia a fost evidenta in fiecare caz.
De la jumatatea la sfarsitul lui februarie, migratia are loc in sens opus, iar crapii se muta treptat la apa mica. Nici de data asta procesul nu este influentat de vreme.
Ultimul factor de localizare pe care il notez aici – si care se aplica atat apelor mici, cat si celor adanci – este fenomenul la nord-est de mijloc. Daca nu pot sa identific nici o zona „sigura” pentru crap si promitatoare pentru pescar, iar variatiile de adancime sunt insuficiente pentru a determina migratia la apa mare, imi aleg un vad situat la nord-est de mijlocul lacului. Ca tactica de localizare, e o metoda surprinzator de eficace. De ce? Nu stiu. Cand am mentionat-o pentru prima oara in scris, cred ca acum vreo zece ani, am presupus ca astfel de locuri ofera crapului si siguranta, prin departarea de mal, si o anumita protectie fata de vanturile reci din nord-est. In plus, asigura expunere maxima fata de vanturile caldute dinspre sud-vest. Dupa zece ani, mi se pare in continuare o explicatie plauzibila.
Aplicarea „regulii” la nord-est de mijloc mi-a permis odata sa localizez crapii dintr-o balastiera fara s-o fi vazut! S-a intamplat ca un pescar mi-a trimis o harta detaliata a unei balastiere intinse (peste 15 hectare), pe care avusese mare succes vara, dar nu prinsese nimic in iarna aceea. „Ai vreo idee unde as putea sa-i gasesc?” m-a intrebat. Apa avea variatii de adancime destul de mari si multe zone in care se aplicau teoriile de localizare la apa adanca. Am incercuit doua astfel de locuri, la o distanta accesibila cu lanseta, amandoua fiind situate la nord-est de mijlocul lacului. Dupa doua saptamani, am primit o noua scrisoare si m-am bucurat (si am fost si destul de surprins) sa citesc urmatoarele: „Am reusit sa imprumut un sonar si singurele zone in care am gasit peste au fost cele pe care mi le-ai indicat.”
Cele de mai sus nu trebuie luate ca o invitatie pentru cititori sa-mi trimita harti cu baltile lor, in speranta ca le voi putea spune unde stau crapii pe timpul iernii. Nu refuz sa dau o mana de ajutor – atat ca vreau sa ma las de aceasta localizare a crapilor prin telepatie, cu un procent de reusita de 100%!

Traducere de Vlad Pavlovici

Termeni si conditii  |  Copyright © BigFish Romania, 2006. All Rights Reserved.

JIM GIBBINSON: Crapi de zapada 2 - Nade si strategii de nadire


JIM GIBBINSON: Crapi de zapada 2 - Nade si strategii de nadireDe-a lungul unei cariere lungi, desi nu constante, de pescar de iarna (cariera intrerupta de numeroase abateri la cod, stiuca, platica, babusca si ski!), am prins crap la pasta de carnati, frankfurter, sunca presata, porumb dulce, coaja de paine, miez de paine, viermusi, rame, pelete de somon, pelete de pastrav, boiliesuri pe baza de mancare pentru pasari, boiliesuri din amestec de baza S-Mix de la Nash, boiliesuri readymade de la Nash si boiliesuri pe baza de proteine lactice.

NADA

O vreme, am crezut ca boiliesurile pe baza de proteine lactice sunt cele mai eficace pentru pescuitul de iarna. Privind inapoi, insa, trebuie sa recunosc ca, desi am prins multi crapi cu ele, nu aveam termen de comparatie, fiindca nu foloseam nimic altceva! Ba chiar am preferat sa uit ca, inainte de a fi sedus de ipoteza boiliesurilor HNV bogate in proteine lactice, prinsesem o gramada de crapi la nade pe baza de pelete de somon si pastrav.
Am continuat sa folosesc proteine lactice pe timp de iarna si dupa ce renuntasem la ele pe timp de vara sau toamna, in urma unei convertiri ca Sfantul Pavel pe drumul Damascului. Cum era de asteptat, a venit insa si momentul in care am inceput sa pun in discutie valoarea lor iarna. Prima schimbare a fost destul de blanda, prin faptul ca am incercat un amestec de baza special pentru iarna, facut de Nash, numit Winter Mix (nu se mai face acum), care incorpora unele produse lactice rafinate, dar consta mai ales in produse pentru hrana pasarilor, inclusiv Red Factor si Carophyll Red. Avea si malai, gris si soia. S-a dovedit net superior amestecului meu obisnuit de 60% proteine lactice si 40% gris – si a prins multi crapi, chiar mai multi in aceeasi zi.

Pescuit in magazine, sub soarele unei zile de martie.


Apoi s-a intamplat ceva care m-a dat peste cap. Stateam de vorba cu directorul diviziei de nada de la Nash, Gary Bayes, despre pescuitul de iarna si Gary mi-a spus: „Bag aproape intotdeauna un boilies readymade cu aroma de fructe la o lanseta.” Retineti ca asta venea de la directorul uneia dintre cele mai importante companii producatoare de nada din tara – un om care are toate nadele posibile la dispozitie. Si totusi el pescuia la o lanseta cu boiliesuri readymade. Pentru mine, care eram un fanatic al nadelor HNV la vremea aceea, ideea era un sacrilegiu! Da, stiam ca boiliesurile readymade sunt acceptabile vara si toamna, dar in mod sigur nu iarna…
Daca sfatul ar fi venit de la oricine altcineva, ma indoiesc ca l-as fi urmat, insa respectul meu pentru opiniile lui Gary este atat de mare, incat am incercat boiliesuri readymade la o lanseta. La cealalta, am ramas cu Winter Mix aromat cu unul dintre atractantii mei preferati pentru iarna: ulei palatant de capsuni de la Nash, ulei esential de asafoetida sau aroma de sirop de artar. Am prins peste la ambele lansete, probabil la fel de mult, dar ceea ce m-a impresionat cu adevarat a fost ca, in zilele in care aveam o singura trasatura, era mai probabil sa fie la boiliesuri readymade. Pana la Craciun, am ajuns sa pescuiesc de buna voie si nesilit de nimeni cu readymade la amandoua lansetele.
Timp de doua sau trei ierni, pana in iarna lui 96/97 (si inclusiv in ea), am continuat sa ma bazez in special pe boiliesuri readymade. Apoi, insa, am decis sa urmez sugestia pe care mi-o tot dadeau de mai multa vreme Kevin Nash si Gary Bayes, de a incerca amestecul lor de baza S-Mix. L-am folosit in combinatie cu aroma de Scopex si ulei de ficat rosu (Red Liver Oil). Am dat cu doua boiliesuri de 10mm pe firul de par si o boaba de porumb facuta sandwich intre ele. Oarecum in imediata apropriere a momelii, nadeam cu boiliesuri, canepa, pelete de pastrav de 2,6mm si porumb. Pare multa nada, insa nu aruncam decat cateva prastii la fiecare lanseta. Combinatia s-a dovedit foarte eficace si am prins consistent.
Aici apare insa o problema. Nash S-Mix contine fainuri de peste – si, dupa cum stie toata lumea, boiliesurile pe baza de faina de peste nu sunt bune iarna. Spre rusinea mea, recunosc ca m-am lasat spalat pe creier si am ajuns sa accept aceasta dogma desi, cum am spus mai devreme, prinsesem destui crapi iarna la boiliesuri si paste din pelete de somon si de pastrav care – in functie de ce le mai puneam – aveau un continut de fishmeal intre 20 si 30%. La fel si fratii mei, Rick si Martin.
Dovada ca experienta mea din 97/98 cu S-Mix n-a fost un caz izolat a venit de la Rick, care a avut rezultate absolut uimitoare cu acelasi S-Mix in iarna lui 98/99. De la inceputul lui ianuarie, aproape ca nu trecea saptamana fara sa-mi dea un telefon, care incepea cu cuvintele: „Continua sa mearga…” Urma o pauza, dupa care venea povestea unei alte partide incredibile.

Fineturi de iarna: doua boiliesuri de 10 mm cu o boaba de porumb intre ele.


Gary and Chris Williams, in diverse articole publicate in revista Carpworld (intamplator, unele dintre cele mai bune texte despre pescuitul de iarna citite de mine in ultimii ani), au spus ca, in ciuda credintei larg raspandite ca boiliesurile pe baza de faina de peste sunt ineficace iarna, au folosit propriul lor fishmeal si au avut succes constant. Simon Crow a povestit si el cum a prins bine iarna pe lacurile Orchid si Birch Grove cu fishmeal. Ba chiar Simon a pescuit pe zone nadite substantial (1-2 kilograme), dar acesta este un subiect la care ajung imediat.
O cercetare atenta prin numere vechi de reviste ar scoate la iveala in mod sigur si alte relatari despre partide de iarna reusite cu boiliesuri pe baza de faina de peste – insa relatarile ar fi surclasate numeric de afirmatiile celor care sustin contrariul.
Cine are dreptate?
Grupul pescarilor pro-fishmeal e in minoritate, dar capturile lor nu pot fi puse la indoiala. Prin urmare, de unde vine convingerea ca boiliesurile pe baza de faina de peste nu prind crap iarna? Vine, la fel ca o buna parte a credintelor noastre colective, din acel vast folclor care este acceptat datorita frecventei cu care se repeta, mai degraba decat frecventei cu care se verifica.
La originea doctrinei ca „boiliesurile pe baza de faina de peste sunt proaste iarna” stau fishmeal-urile atotcuceritoare produse in trecut de firma Premier Baits. Cei de la Premier n au inventat boiliesurile pe baza de faina de peste, nici macar n-au produs primele amestecuri fishmeal vandute ca atare, dar au fost primii care au demonstrat cat de eficace pot fi boiliesurile pe baza de faina de peste, cand sunt folosite intr-o nadire foarte grea, asa cum parea la vremea aceea. In plus, au popularizat folosirea unor doze ridicate de ulei de peste in si pe boiliesuri. Povestea de succes a firmei Premier a luat amploare si multe lacuri – in jargonul articolelor si reclamelor – au fost “lovite puternic” de pescari care dadeau cu fishmeal si nadeau masiv. Chiar si adepti convinsi ai nadelor HNV, ca Paul Selman, si-au schimbat optiunea si au ridicat in slavi boiliesurile Premier.
Petrecerea a continuat.
A continuat pana la sfarsitul toamnei, cand rezultatele au scazut dramatic. De fapt, au „scazut” inseamna aici ca au disparut cu desavarsire. Lucru care n-ar fi trebuit sa mire pe nimeni – dar in mod uimior a parut sa surprinda pe toata lumea!
S-au facut incercari de a revitaliza boiliesurile cu asa-numitele „uleiuri de iarna” (winterised oils), care sunt, in esenta, uleiuri care nu se solidifica sau nu devin vascoase la temperaturi scazute. Asta n-a fost de mare ajutor, pentru ca firma Premier folosea o doza mare de fainuri de peste (50%) in amestecurile ei de baza, asa incat continutul de ulei natural al boiliesurilor era oricum ridicat.
Daca pescarii ar fi combinat un fishmeal obisnuit de la Premier cu un birdfood – in consecinta, reducand continutul de faina de peste al nadei la 25% – si daca ar fi rezistat tentatiei de a-i adauga ulei si daca ar fi nadit mult mai putin ca de obicei, sunt absolut sigur ca ar fi continuat sa prinda si pe timpul iernii.
Faina de peste este un ingredient eficace intr-o nada de iarna, dar nu in doze mari. Intuitia si experimentele ma fac sa cred ca limita superioara este undeva in jurul valorii de 30% – depinde insa de tipul fainii si de felul in care a fost procesata. Modul de procesare influenteaza continutul ei de ulei. La acest capitol, cred cu tarie ca in nadele de iarna care au faina de peste nu trebuie sa se puna nici un fel de ulei, nici de peste, nici vegetal.

Calm plat si un soare cu dinti - conditii mai putin productive.



SEMINTELE

Boiliesurile pe baza de faina de peste nu sunt singurele nade de iarna care au avut parte de o „presa proasta”, pe care n-o meritau. La fel au patit si semintele. In numeroasele articole despre pescuitul de iarna pe care le-am citit, rareori am gasit mentionate semintele altfel decat in sens negativ. Din nou, insa, impresia majoritatii pescarilor nu se bazeaza pe probe. Prima demonstratie ca semintele pot sa dea rezultate iarna am primit-o cu multi ani in urma, cand am pescuit alaturi de Gerry Hughes, care era pe atunci editor la revista Angler’s Mail. Eu am dat cu sunca presata si am prins cinci sau sase crapi. Gerry a dat cu boabe de soia si a prins tot atatia.
Tot pe atunci, fratele meu Rick a prins crap iarna, pe doua lacuri din Essex, cu fasole. Alti pescari au avut capturi foarte bune cu porumb dulce (intamplator, asta se petrecea inainte de aparitia monturii cu fir de par).
Pe Redmire, Kevin Maddocks a prins iarna la alune tigrate, iar capitolul „Iarna pe Redmire”, din frumoasa lui carte „In cautatea crapului si somnului” (In Pursuit of Carp and Catfish, Editura Beekay, 1986) contine urmatoarea fraza semnificativa: „Stiam ca pestele o sa vina la alune tigrate mai devreme sau mai tarziu – venea intotdeauna…”
Martin Clarke a scris despre nadirea destul de substantiala cu canepa – si, chiar daca folosea boiliesuri pop-up ca momeala, nu avea nici un dubiu ca semintele de canepa sunt mancate de crap si iarna.
Semintele, ca si fainurile de peste, daca sunt folosite cu moderatie si cu bun simt, pot fi nade de iarna eficace. Au cazut victima unui cerc vicios – prea putini pescari dau cu ele, prin urmare prea putini crapi sunt prinsi cu seminte. Asta nu incurajeaza restul pescarilor sa le foloseasca… iar ciclul se repeta.

Autorul si lansetele care ii poarta numele: Jim Gibbinson Eclipse.


CANTITATEA DE NADA

Am facut mai devreme cateva referiri indirecte la cantitatile de nada folosite in partide de iarna. Cred ca a venit timpul sa privim indeaproape acest subiect. In perioada mea lacto-proteinica, am pescuit pe vreme foarte rece numai cu momeala, fara nimic altceva in jurul ei, iar daca era mai cald, cu cateva boiliesuri pe fir solubil si uneori cu putina nada. In iernile mai recente, dand cu boiliesuri readymade, am aruncat intre 20 si 50 de boiliesuri de 15mm in jurul fiecarei momeli, careia ii puneam si un fir solubil. Dupa fiecare trasatura, mai aruncam in jur de 20 de bile. Nadirea a dat rezultate bune si uneori m-a facut sa ma intreb daca n-ar fi fost bine sa nadesc cu o cantitate mai mare. Am rezistat insa acestei ispite, fiindca am vazut lacuri pe care pestele a incetat brusc sa mai „puna gura” si nu s-a mai prins nimic toata iarna, fiindca se nadise prea mult. Dar cat de mult inseamna prea mult?
Evident, asta depinde de densitatea de crap din balta, de conditiile meteo si de masura in care crapii din acea apa sunt dispusi sa se hraneasca si iarna. De asemenea, depinde si de ce fac ceilalti pescari. Ultimul aspect are mare importanta – e poate cel mai important dintre toate. In numarul din mai 1999 al revistei Carp Fisher, Phil Roots a publicat un articol despre experientele sale de iarna pe lacul Orchid. Dupa prima partida din noiembrie, a nadit cu 5 kilograme de seminte si 5 kilograme de boilies. Apoi, dupa cum spune singur, a continuat sa arunce „o cantitate constanta de nada, tot restul iernii, pana in martie”. Articolul nu precizeaza daca nadirea s-a facut cu aceleasi cantitati de boiliesuri si seminte, nici cat de des s-a nadit. Mi-a dat insa impresia clara ca a folosit cantitati substantiale, introduse de doua sau trei ori pe luna (de fapt, dupa fiecare partida). Strategia a functionat, dupa cum arata rezultatele lui constante si foarte bune. Dar – si aici ajungem la fondul problemei – Phil spune ca, vazand nadirea lui initiala, „ceilalti pescari probabil si-au inchipuit ca am luat-o razna, fiindca ei nu foloseau decat cantitati foarte mici de nada sau cateva boiliesuri pe fir solubil.”
Orchid este o balastiera maricica (8,5 hectare) si are o buna densitate de crap. Totusi, daca alti doi, trei, cinci sau zece pescari ar fi decis sa urmeze exemplul lui Phil, ma intreb care ar fi fost rezultatul. Judecand dupa experienta altor ape, cred ca nu s-ar mai fi prins nimic. Nadirea grea este acceptabila iarna – daca apa si populatia de crap o sustin – atata vreme cat e practicata de unul sau doi pescari. Exista insa un prag dincolo de care nu mai da rezultate. Necazul este ca, daca se ajunge aici, nici o alta abordare nu mai da rezultate. In lac a fost aruncata prea multa nada, in raport cu capacitatea de hranire a pestelui.

O bila de pastura in jurul plumbului nadeste vadul si evita incurcarea forfacului.


Acum trei ani, unul dintre lacurile de langa mine a fost nadit intens iarna cu boiliesuri Grange de la Mainline. Pescarii care au facut asta au avut mare succes: impreuna, au prins mai mult decat toti ceilalti pescari la un loc. Motivul acestui succes nu a trecut insa neobservat, iar in iarna urmatoare alti pescari au adoptat o tactica similara. Rezultatul a fost inevitabil – aproape ca nu s-a mai prins nimic toata iarna. Din fericire, nu era unul dintre lacurile mele preferate de iarna, asa ca intamplarea nu m-a afectat, dar la inceputul lui martie am zis sa dau „o tura” sa vad daca merita sa fac cateva partide. Seara, cand mi-am scos lansetele, am descoperit cu stupoare ca la doua lansete din trei agatasem boiliesurile date ca nada de alti pescari. Incredibil! Ca sa se intample asa ceva, pe fundul apei trebuie sa fi fost un covor de boiliesuri in putrefactie. Se poate sa fi fost afectat numai vadul meu, dar ma indoiesc. Se intelege de la sine ca am taiat lacul respectiv de pe lista pentru tot restul sezonului. In cazuri exceptionale, e suficient un singur pescar care sa nadeasca prea mult pentru a strica toata apa. Rick mi-a povestit cum, pe un lac din Essex, pe care se prinde bine iarna in mod normal, pescuitul a devenit foarte dificil acum cativa ani, datorita excesului de nada aruncata de un pescar. In anul urmator, acest „artist al nadirii” s-a mutat pe alt lac. Deloc surprinzator, lacul si-a revenit.
Asa ca repet intrebarea de mai devreme – cat de mult inseamna prea mult?
Daca nadirea grea duce la rezultate constante, este limpede ca lacul nu e nadit in exces. In schimb, daca nu se prinde nimic, n-are sens sa continui nadirea, cel putin nu la acelasi nivel. Lasand la o parte succesele ocazionale obtinute in felul acesta, nadirea grea este o strategie foarte riscanta pe timp de iarna. Daca prinzi bine, altii vor fi incurajati sa nadeasca la fel – cu rezultatul ca se va nadi probabil prea mult si nimeni nu va lua mare lucru.
Alta metoda care pare promitatoare este pescuitul cu arc naditor si pastura. Pana acum, nu asociam pescuitul de iarna cu folosirea pasturii, dar m-am convins ca trebuie sa-mi revizuiesc parerea. Incepand de la Craciunul lui ’98 si pana la sfarsitul lui ianuarie, m-am fixat pe o balastiera de 3,6 hectare, din care majoritatea crapilor fusesera scosi. Clubul care administra apa voia s-o transforme intr-un lac de match. Ca sa fiu sincer, m-am dus sa dau la platica, nu la crap, fiindca lacul avea reputatia ca tine platica de peste 10 livre (4,5 kilograme). Pana la urma, desi am prins platici de pana la 9 livre cu o frecventa multumitoare, n-am prins niciuna de „doua cifre” – am prins insa sase crapi. In cele cinci saptamani dedicate acestei balastiere (in care am facut cam o duzina de partide de o singura zi), am folosit 20 de kilograme de pastura pe baza de cereale, imbogatita cu cel putin 5 kilograme de canepa, porumb dulce si bucati de boilies. Ca atare, consumam in jur de 2 kilograme la o partida! Da, stiu ca o manca si platica, totusi e o cantitate considerabila pentru o partida care nu incepea decat rareori inainte de ora 9 si se termina aproape intotdeauna pana dupa-amiaza la 5. Atata doar – si aici reiau ideea anterioara – ca eu eram singurul care pescuia in felul asta. Lacul, dupa cum am spus, fusese golit de crap, iar pescarii de crap care pescuisera inainte aici calculasera ca ramasesera cam 30 de exemplare. Asa ca apa nu se bucura de atentie. In cele mai multe zile, cu exceptia catorva pescari de stiuca sau a vreunui pescar de pluta ocazional, eram singur pe balta. Evident, n-am de unde sa stiu in mod cert, dar sunt convins ca, daca si altii ar fi adoptat aceeasi strategie de nadire ca si mine, cantitatea de nada ar fi fost prea mare pentru populatia de platica a lacului si pentru apetitul redus al crapului.

REZUMAT TACTIC

Dupa aceasta privire ampla asupra pescuitului la crap iarna, as vrea sa inchei cu un rezumat al modului meu de lucru, in momentul de fata.
Prima decizie tactica este alegerea apei. De cele mai multe ori, prefer apele fara mare presiune din partea pescarilor. Prin natura lor, balastierele se gasesc cu zecile. Daca printre balastierele dintr-o zona exista una renumita ca balta de crap, probabil ca va atrage majoritatea crapistilor. Restul vor prezenta mai putin interes – fie ca sunt mai sarace in crap, fie ca au crap mai mic (sau si una si alta). Uneori, aceste „Cenusarese” sunt complet neglijate. Acestea sunt baltile mele favorite.

-


Reducand competitia din partea celorlalti pescari, cred ca am mai multe sanse de succes. Crapii vor fi mai putin suspiciosi, nici nu exista riscul sa fie saturati de nadele altora. In plus, chiar daca lacul are mai putin peste, sansele mele sunt (statistic) mai mari aici decat pe lacurile la moda, cu crap mai mult, fiindca nu trebuie sa impart acest peste cu nimeni.
Vin apoi chestiunile de ordin practic. Nu trebuie sa-mi fac griji ca s-ar putea sa dau pe un vad pe care altcineva l-a umplut cu nada. Iar daca sunt singur pe apa – sau macar pe o portiune a ei – n-are cine sa-mi strice partida aruncand, nadind, pieptanand apa si asa mai departe.
Dupa ce am gasit un lac linistit si, sper, nebagat in seama de altii, incerc sa pescuiesc regulat – de doua ori pe saptamana, daca se poate. Pana la un punct, merg indiferent de vreme, cu toate ca ploaia abundenta si vantul foarte rece pot sa ma descurajeze. Daca ploaia torentiala si vantul inghetat isi dau mana si vin impreuna, ma descurajeaza in mod sigur si stau acasa!
In ultimii ani, am preferat boiliesuri readymade de 15mm si o nadire moderata cu boilies, daca pescuiesc la distanta medie si mare, sau boiliesuri S-Mix de 10mm si o nadire diversa, combinata, daca pescuiesc la distanta mica. Ambele strategii au dat rezultate bune, insa dupa experienta iernii pe balastiera cu platica am de gand sa acord mai multa atentie pescuitului cu pastura. De asemenea, si alunelor tigrate, acolo unde sunt permise.
Nu sunt adept al pop-up-urilor si, ca sa spun adevarul, nu le folosesc decat rar. Recunosc insa ca asta ma poate costa uneori, fiindca s-a dovedit ca in anumite momente – iarna mai mult ca vara – pop-up-urile sunt cele mai productive. Si nu e vorba doar de pop-up-uri conventionale, ci de momeli flotante ridicate la 1,20m de la fund. Tinand seama de cat de putin sunt folosite, pop-up-urile dintre ape au o rata de succes buna. E clar ca tactica asta ar merita sa i se dea mai multa atentie – insa problema mea este ca nu ma pot convinge s-o incerc cum trebuie.
Pun intotdeauna cateva boiliesuri pe fir solubil. De obicei, dau cu patru, dar pot fi mai putine daca vreau sa arunc mai departe.
Partidele mele de iarna incep de obicei pe la micul dejun si se termina la apus. Exceptie fac cele din noiembrie si decembrie, cand multe balastiere dau rezultate mai bune dupa lasarea intunericului decat pe lumina, si atunci incerc sa raman si seara.
Cand se poate, dau cu un plumb usor (42,5 grame sau mai putin), dar nu ezit sa pun un plumb mai greu daca bate vantul sau vreau sa arunc mai departe. De cele mai multe ori, montura e culisanta, cu forfac din Snake-Skin de 12lb sau Snake-Bite de 15lb si un carlig cat mai usor si mai mic, cum e Fox seria 2 numarul 8.
Indicatorii vor fi cat mai usori, tinand cont de distanta si de curent. Firul e lasat cat mai moale cu putinta. De obicei, Delkimul da un bip, care pentru mine inseamna ca pestele a atins firul, urmat cam la zece minute de o trasatura clara. Majoritatea crapilor decoleaza rapid, dar mai sunt si unii care pleaca incet cu momeala, iar altii, cu totul intamplator, care intind firul si raman pe loc. Foarte rar e vreunul care sa nu se intepe.

Traducere de Vlad Pavlovici

GIBBINSON: Vreme de crap - meteorologia succesului


JIM GIBBINSON: Vreme de crap - meteorologia succesuluiRecent, indurand un vant aspru si rece dinspre nord-est, fara sa fi avut nici o trasatura, am incercat sa-mi ridic moralul cautand in baza de date a memoriei o zi in care am prins bine in astfel de conditii. Nu mi-am putut aduce aminte niciuna. Debusolat, am ramas pe balta cam o ora dupa apus, cand am decis ca e imposibil sa prind ceva si n-are rost sa mai stau. Asa ca am strans si am plecat.
La scurt timp dupa ce am ajuns acasa, a sunat telefonul. Era fratele meu Rick. „Ai fost la pescuit astazi?” m-a intrebat. „Da”, am spus. Apoi am adaugat: „Stiam ca practic n-am nici o sansa, dar in restul saptamanii lucrez si azi era singura mea ocazie sa ies. Tu ce-ai facut?” „Eu am luat trei bucati, a zis Rick, unul de peste 10 kilograme si doi mai mici”.
Ceea ce demonstreaza ca se poate prinde bine si in cele mai nepromitatoare conditii. Si invers – toti am avut parte de partide fara nici o miscare, pe o vreme care parea perfecta.
Si atunci ce inseamna asta? Daca nici cea mai urata zi nu e lipsita de orice speranta, in timp ce o zi aparent ideala poate sa aduca o partida ratata, are vreun rost sa incercam sa „interpretam” vremea? Daca nu are, articolul de fata a devenit inutil inainte de a incepe. Cred insa ca ne putem calcula sansele in mod rezonabil si, lasand la o parte surprizele care isi fac aparitia din cand in cand, am constat ca, pe majoritatea apelor, crapii au un comportament oarecum previzibil.

Vara, ai mai multe sanse daca te asezi pe malul batut de vant.


Primul lucru important care trebuie stabilit este ca ape diferite reactioneaza diferit la conditiile meteorologice, iar felul in care percepem aceste reactii depinde intr-o anumita masura de felul in care pescuim. De exemplu, exista balastiere pe care le-as numi „productive pe vant puternic”, adica dau cele mai bune rezultate cand vantul devine suficient de tare pentru a ridica valuri albe. Nu cumva insa preferinta mea pentru vanturi puternice e influentata de faptul ca sunt mai ales un pescar de zi? In mod sigur, cei ce pescuiesc aici noaptea nu vor fi de acord cu observatia mea, fiindca ei au deseori succes pe un calm plat. In plus, teoria mea cu vantul puternic se aplica numai daca pescuiesc cu momeli de fund – daca pescuiesc la suprafata, cu momeli flotante, preferintele mele vor fi cu totul diferite.
Prin contrast, exista mai multe balastiere adanci pe care imi place vremea insorita si foarte calda – mai ales daca pescuiesc in margine. Pe apele acestea am prins bine in zile in care era atat de cald, incat devenea aproape insuportabil, chiar si la adapostul umbrelei.
Asa ca „vremea optima” depinde de apa, de pescar si de metoda pe care o foloseste.

VANTUL

Unul dintre primii pescari de crap britanici care au inteles importanta vantului a fost Albert Buckley. Buckley si-a dat seama ca un vant racoros, care cobora temperatura zonelor cu apa mica, pline de vegetatie, de pe acumularea Mapperley, determina crapul sa plece spre apa mai adanca si libera. Dupa ce a identificat acest tipar de comportament, l-a folosit pentru a bate recordul national la crap de la vremea aceea (11,7 kilograme, in jurul anului 1930).
Am devenit constient de semnificatia vantului inca de la inceputul carierei mele de pescar de crap, pentru ca ma atrageau apele mai mari decat media, iar astfel de ape erau expuse elementelor, prin natura lor. Prima si cea mai evidenta observatie a fost ca pestii se aratau mult mai activi (prin sarituri si prezenta la suprafata) in malul batut de vant. Deloc surprinzator, acolo ma asezam si eu. Nu mi-a trebuit mult sa-mi dau seama ca vantul, pe langa faptul ca ma ajuta sa localizez pestele, parea sa intensifice si hranirea. Asa ca pescuitul meu se desfasura dupa cum batea vantul. Apoi insa si-au facut aparitia unele anomalii – de fapt, nu erau chiar anomalii, dar asa mi se pareau in momentul acela. De exemplu, am observat ca nu toate tipurile de vant erau bune.

Un vant proaspat cheama crapii la masa.


In termeni foarte generali, as spune ca pestele are tendinta sa urmeze un vant cald si numai rareori unul rece. Prin „cald” si „rece” inteleg in acest context temperaturi ale vantului raportate la temperatura apei. Pana la un punct, cu cat vantul e mai puternic si cu cat diferenta dintre temperatura lui si a apei este mai mare, cu atat mai vizibil va fi raspunsul pestelui – in bine sau in rau.
Tendinta crapului de a urma un vant cald nu e totusi valabila tot timpul anului. Dupa sfarsitul lui septembrie, este din ce in ce mai mica. Pe de alta parte, un vant rece va influenta pestele in orice anotimp si deseori va determina crapul sa caute adapost sub un mal inalt sau impadurit. Directia vantului este si ea importanta, partial datorita caracteristicilor inerente ale vantului, partial din pricina conditiilor meteorologice care il provoaca. Nu exista o directie a vantului care sa fie intotdeauna buna sau proasta.
Am amintit mai devreme ca reactia crapilor fata de vant se modifica, de obicei, incepand de la sfarsitul lui septembrie, dar modificarea poate fi uneori amanata pana la jumatatea lui octombrie. Se face o distinctie neta intre vara si toamna, care marcheaza o schimbare de comportament clara. Pana aici, crapii au tendinta sa urmeze un vant cald; de aici incolo, inceteaza s-o faca. De ce se intampla asta? E o modificare pur si simplu ciclica sau intervine un prag critic de temperatura?
Inainte de a incerca sa raspund la intrebarea aceasta, as vrea sa pun alta – in primul rand, de ce au crapii tendinta sa urmeze directia vantului? Explicatia obisnuita este ca profita de hrana naturala care se ridica in masa apei si se acumuleaza in malul batut de vant. Daca examinam ideea in mod obiectiv, constatam ca nu sta in pcioare. De acord, in orice volum de apa exista o cantitate de hrana in suspensie – nimfe, pupe si poate dafnii – pe care biologii o numesc „masa plutitoare de nevertebrate”. Pentru speciile de pesti care se hranesc la suprafata, ca rosioara si pastravul curcubeu, aceasta masa este fara indoiala o sursa principala de hrana, dar este ea suficient de bogata pentru a determina un peste de mari dimensiuni, care se hraneste pe fundul apei, cum e crapul, sa se mute de la un capat la altul al lacului? Doar in cazuri exceptionale, cum este proliferarea dafniilor, masa plutitoare de nevertebrate va fi capabila sa concureze cu depozitele de hrana semi-statica formate din melci, scoici, crustacee, larve si, in unele ape, raci – toate acestea gasindu-se pe fundul apei si in paturile de vegetatie.
Alta sugestie este ca apa din malul batut de vant va fi mai bine oxigenata. Este mai verosimila decat teoria hranei in suspensie, mai ales ca tendinta crapului de a urma directia vantului este mai pronuntata pe timpul verii, cand apa are un continut mai mic de oxigen solvit, datorita temperaturilor ridicate. Trecand insa peste aparenta logica a ideii, ma indoiesc ca este corecta. De exemplu, ce motiv are crapul sa plece de la apa mica, bogata in vegetatie, unde continutul de oxigen solvit poate fi maxim, ca rezultat al fotosintezei, si sa se ia dupa un vant care bate spre apa mai adanca, lipsita de vegetatie, unde concentratia de oxigen ar putea fi mai mica?

Nadire la mica distanta. Vremea calda favorizeaza pescuitul in margine.


Prin urmare, daca nu cauta nici hrana si nici zone mai oxigenate, ce anume determina crapii sa urmeze directia vantului? Cred ca atractia esentiala a vantului provine din curentul pe care il creeaza. Crapii sunt, la origine, pesti de apa curgatoare. Provin din marile fluvii care se varsa in marile Mediterana, Neagra, Caspica si Aral. Faptul acesta, combinat cu importanta lor aplecare spre „calatorii”, constituie un argument puternic in favoarea ideii ca au instinctul de a naviga impotriva cursului apei. Daca nu l-ar fi avut, peregrinarile lor i-ar fi condus pana la urma la gurile de varsare in mare si s-ar fi transformat intr-o specie marina!
Sa vedem ce se intampla cand un vant puternic bate peste o balastiera intinsa. Ca raspuns la curentul de suprafata, care coincide cu directia vantului, se produce un curent de adancime, care merge in directia opusa. Acest contracurent poate fi destul de puternic si cred ca acesta este curentul impotriva caruia se deplaseaza crapii. De fapt, dau curs instinctului lor de a urca in amonte.
Cu asta ne intoarcem la intrebarea de mai devreme – de ce nu urmeaza si directia unui vant rece? De ce isi schimba reactia la vant cand vine toamna? Cred ca un vant rece, care coboara temperatura apei, creeaza un mediu neplacut, iar pentru crap nevoia de stabilitate termica e mai puternica decat instinctul de a urca in amonte. De aceea cauta adapost.
Toamna si iarna, pe masura ce temperaturile scad, scade si instinctul de reactie al crapului, lucru deloc nefiresc daca ne gandim ca il obligam sa traiasca la o latitudine mai inalta decat granitele arealului sau natural. Asta nu e insa toata povestea. Presupunerea mea este ca, pentru crap, o mare influenta o are si durata zilei-lumina. Cred ca asa se explica de ce, atunci cand se intampla sa avem zile anormal de calde la sfarsitul toamnei, zile de „vara indiana”, crapul nu reactioneaza decat rareori la vant, chiar daca e vorba de un vant cald. Sfarsitul lui octombrie 1996, de exemplu, a fost marcat de cateva zile cu temperaturi neobisnuit de ridicate, la stiri s a anuntat ca la Brighton, in sudul Angliei, lumea s-a dus la plaja, dar pe apele pe care am pescuit in perioada aceea n-am vazut nimic care sa indice ca pestii ar urma directia vantului. Si era un vant cald care batea dinspre sud sau sud-vest, pe o vreme cu soare.

VECHI SAU NOU?

Iata un scurt fragment din cartea mea Big Water Carp: „Multa lume crede ca vantul trebuie sa bata de ceva vreme ca sa aiba un efect important asupra localizarii crapului. Am citit deseori lucruri de genul: Vantul sufla in salcii de patru zile, asa ca am fost sigur ca si crapii vor fi acolo. Experienta mea este cu totul alta. Am constatat ca vantul cu cea mai mare influenta este vantul nou. Ziua cea mai buna pe apa e prima zi a unui vant nou. A doua zi poate fi buna si ea, dar cu fiecare zi care trece influenta vantului scade.”

Jim Gibbinson si tinta lui preferata: crapii de balastiere.


Am scris asta in 1988. La vremea aceea, era o idee radicala si la inceput a fost privita cu ceva scepticism, dar a fost acceptata rapid. Astazi insa, desi multi pescari de crap vor fi de acord ca vantul care conteaza cel mai mult este vantul nou, ma indoiesc ca sunt intru totul edificati asupra vitezei si hotararii cu care crapii reactioneaza la vant. Frecvent, am intalnit comentarii de felul urmator: Vantul si-a schimbat directia si a inceput sa bata inspre malul opus, asa ca am facut un pat mare de nada, incercand sa tin crapii pe loc. Majoritatea acestor relatari se termina cu iluziile autorului spulberate! Cand vantul isi schimba directia, crapii o iau din loc. Chiar si pe apele mari – 15 hectare sau mai mult – ma astept ca o parte insemnata a populatiei de crap sa fie in malul batut de vant intr-o ora sau doua de la instalarea vantului.

INTENSITATE

Orice vant cald si nou determina migratia crapilor, dar vanturile care se starnesc din senin sunt cele mai bune. Vantul meu preferat este cel de intensitate medie spre ridicata. Daca se inteteste si se transforma in vant foarte puternic, sunt mai putin entuziasmat. Vine un moment in care vantul nu mai aduce nici un beneficiu si nu face decat sa ingreuneze pescuitul. Am prins crap pe vanturi neverosimil de tari, cum ar fi o captura foarte buna facuta intr-o partida de la sfarsitul verii, in care batea un vant dinspre sud-vest pe care meteorologii il incadrasera la categoria „extrem de puternic, mergand pana la vant de furtuna”. Drumul spre lac a fost absolut nelinistitor, fiindca a trebuit sa ocolesc mai multe camioane rasturnate pe autostrada, iar soselele locale erau pavate cu crengi rupte! Am putut pescui, ca sa nu zic supravietui, doar pentru ca am gasit un vad in spatele unei insule. Acolo am avut putin adapost, dar dincolo de insula valuri enorme traversau balastiera.
Asta s-a intamplat cu multi ani in urma. Ce nebunie m-a impins sa fac ceva asa de prostesc, sa merg la pescuit in ziua aceea, nu-mi dau seama. Acum, pe o astfel de vreme, n-as scoate nici macar un picior din casa!

BANCURI, VEGETATIE SI LOCURI FIERBINTI

Deseori, la prima vizita pe un lac, mi s-a spus: „Crapii de aici nu urmeaza directia vantului.” Un sfat bine intentionat. Nu-i dau niciodata atentie. Ezit sa spun ca o asemenea apa nu exista, dar eu inca n-am gasit-o. Ca sa fim corecti, totusi, e adevarat ca reactia crapilor la vant e mult mai putin pronuntata pe unele ape decat pe altele. Ma indoiesc ca pestii insisi ar fi mai putin sensibili, mai degraba caracteristicile fizice ale apei diminueaza influenta vantului.
Sa luam exemplul apelor cu multa vegetatie. Daca vegetatia e densa si acopera tot lacul, va incetini curentul de suprafata si poate impiedica formarea contracurentului de adancime. Daca ipoteza mea cu privire la crapii care „inoata impotriva curentului” e corecta, asta poate sa explice de ce crapii din apele sufocate de vegetatie raspund mai putin la vant.
Crapii din balastierele care sunt segmentate de lungi bancuri paralele, de pietris, sau de insule par sa aiba reactii inconsecvente si imprevizibile fata de vant. Daca examinam insa atent miscarile induse de vant, putem discerne un anumit tipar. Daca vantul bate longitudinal, de-a lungul canalelor dintre bancurile de pietris, crapii au tendinta sa urmeze directia vantului, in maniera obisnuita. In schimb, daca vantul bate transversal, dintr-o parte, bancurile si insulele devin bariere care limiteaza producerea de curenti subacvatici. Situatia se complica si mai mult prin faptul ca fiecare banc sau insula se constituie intr-un fals mal batut de vant – si asta intarzie migratia crapilor. Crapii inconjoara aceste structuri si pana la urma trec de ele, dar procesul poate lua de la cateva ore la cateva zile.
Prin urmare, desi consider ca toti crapii urmeaza directia vantului, admit ca pe unele balastiere reactia la vant a pestilor este afectata, iar uneori aparent negata, de vegetatie, bancuri si insule. Inainte de a inchide subiectul anomaliilor, trebuie sa amintesc balastierele lungi si inguste. De-a lungul anilor, am pescuit pe mai multe astfel de ape, cel mai recent pe una care are un kilometru si jumatate in lungime, dar nicaieri nu e mai lata de 100 de metri. Cand vantul cald bate de-a lungul lacului, crapii au tendinta clara sa se ia dupa el. Daca bate de-a curmezisul, efectul e minim, iar crapii sunt de gasit in apropierea zonelor de rezidenta, cum ar fi stufarisurile si platourile cu pante blande. In concluzie, daca pescuiti pe un lac lung si ingust, ignorati vanturile care bat de-a latul si cautati locurile fierbinti.

PLOAIA

Ploaia persistenta ma deprima. Stau sub umbrela si ma simt prizonier, iar starea mea de spirit se face plumburie ca norii. Cand faceam partide de noapte, era si mai rau, pentru ca trebuia sa am si grija de a-mi tine patul uscat (n. trad. Jim Gibbinson, ca si alti pescari britanici „de scoala veche”, pescuieste pe orice vreme doar la adapostul unei umbrele; mobilitatea este mai importanta decat confortul). Uneori, mi s-a intamplat sa stau intins in pat si sa sper sa nu traga!
Dar crapii? Ce influenta are ploaia asupra lor?

Un scaun si o geanta - bagaj minim , libertate de miscare maxima.


Numai in cateva randuri am avut succes in conditii de ploaie continua si apasata sau pe frig si vijelie. In schimb, ploaia scurta, ca un dus, e cu totul altceva, mai ales cand e adusa de un vant bland sau intrerupta de momente cu soare. Ploaia e binevenita mai ales pe canicula, fiindca perioadele lungi de vreme fierbinte si fara vant pot micsora periculos de mult nivelul de oxigen solvit din apa. In cazuri extreme, crapii pot sa moara; insa, cu mult inainte sa se ajunga aici, apetitul lor va fi suprimat. Ploaia este suprasaturata cu oxigen, asa ca poate avea un efect benefic imediat. In plus, agita suprafata apei, iar cresterea nivelului de oxigen solvit poate sa stimuleze hranirea.
Ploaia este deseori acida, ca atare poate avea un efect radical – desi temporar – asupra pH-ului apei. Daca asta e de natura sa provoace sau sa inhibe hranirea n-as putea spune, dar e un subiect care poate fi studiat.

CEATA

Ceata apare atunci cand temperatura aerului scade la un nivel la care umiditatea relativa devine 100%, iar vaporii de apa se condenseaza in picaturi minuscule. Putini pescari o simpatizeaza. Kevin Maddocks scrie in 'Carp Fever' ca n-a prins niciodata un crap pe ceata groasa. Eu nu-mi aduc aminte sa fi prins decat unul. Pe de alta parte, fratele meu Martin n-are probleme cu ceata si a demonstrat-o intr-o dimineata de iarna, cand a prins patru crapi mari unul dupa altul. Ceata era asa de groasa, ca pescarul din vadul alaturat – la mai putin de 15 metri – nu si-a dat seama ca Martin era acolo pana nu i-a auzit senzorul.

Calm plat, cer variabil, presiune ridicata si o captura la inceput de aprilie.


De ce ar fi ceata nefavorabila? Ceata se lasa, cum spuneam, cand aerul este nemiscat si rece. Prezenta ei produce o atmosfera grea, de umezeala patrunzatoare. Cati pescari ar trece frigul si umezeala patrunzatoare pe lista „vremii de crap” preferate? Presupun ca foarte putini. Asa ca, daca ceata are un efect nefavorabil (si accentuez cuvantul „daca”), poate ca nu e vina cetei in sine, ci a conditiilor in care isi face aparitia.
In cazul meu, atributele ei negative sunt suficiente si, cand mi se pare ca urmeaza sa fie ceata, nu ma duc la pescuit. Daca sunt deja pe balta si ceata ma ia prin surprindere, imi strang echipamentul si plec acasa. In consecinta, pescuiesc foarte putin pe ceata si nu e de mirare ca nu prind nimic!

SOARELE

Soarele puternic, luat ca atare, nu e nici bun nici rau. Influenta lui depinde de alti factori, in special temperatura si directia vantului. Un soare intens combinat cu vant cald dinspre sud poate oferi conditii excelente, dar daca vantul bate dinspre nord-est pescuitul probabil ca va fi dificil.
Depinde si de felul in care pescuiesti – am spus mai devreme ca soarele e bun pentru pescuitul in margine. Pe multe ape, determina hranirea la suprafata a crapilor. Tipul de apa si anotimpul intra si ele in ecuatie. O zi cu soare si fara vant, care urmeaza dupa o noapte cu bruma, este una dintre conditiile mele preferate – dar numai pe balastierele adanci si doar in noiembrie!

PRESIUNEA ATMOSFERICA

Vara, presiunea ridicata inseamna in general o vreme fierbinte si insorita. Iarna, aduce nopti geroase si soare cu dinti. Absenta vantului este frecvent asociata cu presiunea ridicata, in oricare parte a anului. Presiunea scazuta vine cu nor, vant si ploaie. In concluzie, cand pescarii de crap spun ca Pestele n-o sa traga pana cand nu scade presiunea, vor intr-adevar o scadere a presiunii sau vor schimbarea de vreme care o insoteste de obicei?
In ceea ce priveste importanta cresterii sau scaderii barometrului, nici aici nu reusesc sa ajung la o concluzie clara. De exemplu, e mai buna o presiune ridicata care scade sau una joasa care creste? Sau una ridicata care continua sa creasca? Si asa mai departe
Adevarul este ca presiunea atmosferica, luata separat, nu inseamna aproape nimic pentru mine. Am preferintele mele in materie de presiune, dar sunt intotdeauna legate de alte aspecte. Cand presiunea e ridicata, imi plac vanturile calde, dar nu-mi plac cele reci. In conditii de presiune scazuta, prefer un vant cald unuia rece, la fel ca majoritatea pescarilor. Totusi, daca mi s-ar cere sa aleg intre doua tipuri de vant cald, unul cu presiune ridicata, celalalt cu presiune scazuta, n-as putea sa o fac, fiindca nu cred ca exista o valoare de presiune care sa fie superioara celeilalte, in mod absolut.

Un soare intens, combinat cu vant cald, poate oferi conditii ideale de pescuit.



METEOROLOGIA

Meteorologia m-a fascinat dintotdeauna. Copil fiind, ma uitam pe fereastra cum mici vartejuri ridicate de ploaia torentiala „marsaluiau” pe sosea. Mai fac asta si acum! Cred ca, daca nu m as fi facut profesor, as fi ales sa devin meteorolog. Ca pescar – si mai ales ca pescar interesat de balastiere intinse – interesul pentru meteorologie are aplicatii practice, fiindca ma ajuta sa inteleg in cel fel vor fi afectate de vreme apele pe care le am la dispozitie. Meteorologia imi permite sa aleg, in orice moment, lacul pe care am cele mai multe sanse. Imi influenteaza si alegerea vadului.
Uneori, vremea se comporta cu totul neasteptat si imi da peste cap incercarile de a lua toate variatiile ei in calcul. De multe ori, insa, lucrurile merg conform planului. Si nu am nici o indoiala ca, in ansamblu, studierea vremii ca instrument pescaresc m-a ajutat sa prind mai multi crapi decat as fi prins daca nu i-as fi dat atentie.

Traducere de Vlad Pavlovici

MARIAN OPREA: Inghetata pentru crap - retete de ape reci


MARIAN OPREA: Inghetata pentru crap - retete de ape reciDaca am fi trait in Anglia, la sfarsit de noiembrie sau la inceput de martie eram probabil la pescuit. Si am fi avut o intreaga literatura care sa trateze pescuitul crapului pe ape reci si sa ne convinga ca e rentabil. Cum nu suntem, ramane sa ne convingem singuri. De obicei, deschid sezonul de pescuit in martie, inainte de venirea astronomica a primaverii, si il termin in decembrie, dupa prima zapada, aproape de sarbatorile de iarna. Acest lucru mi-a permis sa fac unele observatii pe seama acestui gen de pescuit, pe care le notez aici cu gandul ca vor fi si altora de folos.
Circula printre pescari ideea ca, odata cu venirea anotimpului rece, crapii isi inceteaza activitatea, renuntand complet la hranire. Adevarul este ca aceasta renuntare nu are loc decat in anumite conditii si numai pentru anumite exemplare. S-a dovedit stiintific ca, in perioada de iarna, exemplarele trecute de 10 kilograme isi incetinesc rata de digestie a hranei de aproximativ zece ori fata de conditiile normale din timpul verii, dar continua sa se hraneasca. Greutatea de 10 kilograme reprezinta bariera relativa dincolo de care crapii incep sa aiba un metabolism mai lent, prin urmare o temperatura mai mica a corpului la care isi inceteaza complet hranirea. Cum pestii au sange rece, temperatura corpului lor este intr-un acord direct cu cea a apei. Prin experimente, s-a constatat ca exemplarele mari isi inceteaza hranirea la o temperatura de 4-5 grade, in timp ce pestii de talie mica nu se mai hranesc la temperaturi sub 6-7 grade. Aceasta diferenta de doua grade e importanta. La adancimi de zece metri, apa nu scade niciodata sub 4 grade Celsius, asa incat cele doua grade reprezinta exact pragul termic care ofera posibilitatea unui crap mare sa se hraneasca tot timpul anului, acolo unde apa este suficient de adanca. Stiinta confirma astfel constatarile multor pescari ca, dupa prima bruma, nu se mai prind decat exemplarele mari de crap.
Pescuind an de an in sezonul rece, am putut verifica practic teoriile de mai sus. Cand vine frigul, media capturilor creste in comparatie cu sezonul cald. La un moment dat ciortanii dispar cu totul, iar pestii mari se prind la adancimi crescute, care vara ar fi fost mai putin productive.

Arsita verii poate fi o aminitire placuta la sfarsitul lui Noiembrie


Ideea ca, in prag de iarna sau imediat dupa ea, crapul trebuie cautat la apa adanca nu este un secret pentru nimeni. Si atunci de ce nu se inregistreaza mai multe capturi in decembrie sau martie? Fiindca nu pescuim suficient. Pentru multi, nu pare posibil sa prinzi crap intr-o apa de patru grade. Ceea ce tine marea majoritate a pescarilor in casa, pe langa vremea potrivnica, este convingerea ca pestele nu mananca. Regula nu se aplica insa la toti crapii din balta.

APATIA

Exista doua scenarii posibile in pescuitul de iarna: sa atragem pestele, starnindu-i curiozitatea, sau sa-l gasim intr-unul dintre momentele bune (dar rare) in care chiar se hraneste. Prima situatie este cea mai frecventa. Pestele nu mananca. Problema poate fi rezolvata cu ajutorul nadelor de mare atractie. Pop-up-urile in culori vii, fluorescente, cu aroma puternica, pescuite izolat, sunt ideale in astfel de conditii. Pescuitul izolat nu are prea multi adepti in Romania, pentru ca lacurile noastre raspund in general foarte bine la nada, datorita presiunii pescaresti reduse, insa in perioade dificile sau de acalmie crapii pot reactiona surprinzator la un pop-up excentric. Daca vreti, pop-up-urile acestea reprezinta ultima solutie a pescarului atunci cand boiliesurile obisnuite sunt ineficiente. Ele atrag nu printr-un semnal de hrana, ci printr-o supraexcitare a tuturor simturilor crapului, avand culori stridente si o puternica amprenta chimica, datorita concentratiei mari de aroma. Imi place sa le folosesc atat vara, atunci cand hranirea pestilor inceteaza odata cu ridicarea temperaturii in timpul zilei, mai ales in conditii de presiune ridicata, cat si in perioada rece a anului, cand de cele mai multe ori reprezinta singura sansa de a pacali un crap apatic. In martie 2006, pe lacul Darvari, un pop-up verde fluorescent, cu aroma de ananas, mi-a adus primul crap al sezonului. Din cele opt lansete pe care le aveam pe vad impreuna cu partenerul meu, singurii doi pesti ai partidei au fost prinsi la aceeasi momeala, pop-up-ul de ananas. Locurile in care s-au produs trasaturile erau diferite, ceea ce arata ca meritul era in primul rand al momelii.

HRANIREA

A doua situatie este aceea in care pestele se hraneste. O zi in care crapul se aseaza la masa si goleste farfuria de nada inseamna pentru mine cea mai mare satisfactie in pescuitul de iarna. Pe 27 noiembrie am incheiat sezonul 2006 pe acelasi lac pe care il deschisesem, insa partida a fost total diferita fata de partida din martie. Aparent, erau aproximativ aceleasi conditii, ba chiar mai rele. Sufla un vant inghetat, de care e cel mai bine sa te feresti. Spre deosebire de vantul racoros, de vara, care oxigeneaza apa si induce crapului o stare de foame, vantul rece, de sfarsit de noiembrie poate fi foarte daunator, pentru ca scade brusc temperatura apei. Am ales sa pescuiesc pe cea mai mare adancime pe care am gasit-o, sperand ca acolo influenta vantului avea sa fie cat mai mica si ca pestii se trasesera deja la locurile de iernat. Surpriza a venit o data cu lasarea intunericului si incetarea vantului.

Noptile de iarna aduc uneori, pe langa scaderi bruste ale temperaturii, si mult asteptatele trasaturi din timpul zilei

Crapii au inceput sa se hraneasca frenetic, la o adancime de aproximativ 7 metri. Si n-a fost doar un scurt moment de hranire, desi s-a facut tot mai frig, spre dimineata temperatura coborand aproape de 0 grade. Cu toate ca diferenta de temperatura in decurs de cateva ore era de aproape 10 grade Celsius, crapii nu o resimteau. Adancimea isi facea treaba si reusea sa pastreze o temperatura constanta, care le permitea sa se hraneasca.
Asa cum vara, cand temperaturile ridicate, dar constante sunt de preferat scaderilor bruste de temperatura, tot astfel, la inceput de iarna, pestii au preferat o adancime care le oferea o temperatura joasa, insa suficient de ridicata pentru a se hrani, si constanta.

NADA

In astfel de situatii, cand temperatura este scazuta si pestii se hranesc bine, trebuie acordata o mare importanta digerabilitatii nadei si valorii ei nutritive. Desi crapul continua sa manance, rezervele lui de energie sunt foarte limitate in perioada rece a anului si, instinctiv, pestele va doza foarte bine orice consum al ei. Daca nada oferita de pescar nu reprezinta o foarte buna sursa de nutrienti, crapul n-o va manca. Nu merita efortul. Energia pe care o consuma pentru a digera o nada proasta nu se justifica.
Dar lucrurile nu se opresc aici. Chiar daca nada are o valoare nutritiva ridicata, pestele are nevoie de o cale cat mai usoara pentru a beneficia de ea. Sistemul lui digestiv depinde in totalitate de temperatura apei. O nada considerata digerabila si de lunga durata pe timpul verii poate deveni neinteresanta la venirea iernii.
E cert ca iarna crapii se hranesc rar. De obicei, scurtele lor perioade de apetit sunt bine orientate spre un anumit tip de hrana. Criteriul de selectie a hranei se bazeaza pe obtinerea elementelor necesare supravietuirii, intr-o forma cat mai simpla. Pentru orice crap, una dintre cele mai cautate hrane naturale in timpul iernii este larva de chironomide. Nu e intamplator. Aceasta larva este una dintre cele mai nutritive surse de hrana naturala, fiind si extrem de usor de digerat. Castig maxim, efort minim! Cum poate obtine pescarul de crap un efect asemanator din partea propriului mix? Solutia este sa foloseasca fainuri cat mai nutritive si mai usor digerabile, iar acestea sunt de regula versiuni tratate ale fainurilor originale. De exemplu, exista fainuri de peste predigerate, tratate enzimatic, cu o digerabilitate de aproape 100 %. CC Moore are un astfel de produs. In comparatie cu oricare alta faina de peste, aceasta ofera crapului un castig nutritiv dublu, la un consum de energie injumatatit.
Faina de peste iarna? Cum asa? N-am invatat cu totii la scoala nadelor ca, in acest anotimp, trebuie evitate mixurile pe baza de faina de peste? Multi considera ca, pe apa rece, fainurile de peste incetinesc dispersia atractantilor lichizi. Lucrul acesta s-ar datora coagularii pe suprafata boiliesului a uleiurilor continute in faina de peste. Boiliesul devine astfel impermeabil – apa nu mai poate patrunde in interiorul lui, iar atractantii nu mai pot iesi.



Cand teoria se confirma


Fenomenul este real, dar se petrece numai atunci cand pescarul foloseste in mix doze mari de fainuri de peste foarte grase (cum este faina de sardine si ansoa) sau adauga ulei de peste in cantitati ridicate. Articolele publicate in Aventuri la pescuit de autorii britanici (vezi in special Jim Gibbinson, Crapi de zapada, ALP 42, ianuarie 2006) explica de unde vine acest esec al fishmeal-urilor in sezonul rece si conceptia – partial gresita – ca nu trebuie folosite. Fara a relua aici toata istoria lor, raspunsul este: de la doza prea mare de faina de peste, de la tipul fainii si de la uleiuri. Intre timp, multi pescari au dovedit ca un fishmeal pregatit corespunzator poate prinde, pe apa rece, mai mult decat un simplu birdfood. Fishmeal-uri complexe precum S Mix All Seasons de la Nash, Big Fish Mix de la Nutrabaits, Red Herring de la Solar sau mixurile active de la Mainline prind crap in fiecare iarna. Rezultatele vorbesc de la sine!

SOLUBILITATEA

Crapul, neavand stomac, nu are prea mult timp de pierdut cu digestia. Daca poti sa-i dai un boilies nu foarte dur, pe care sa-l sparga usor, il ajuti sa-l digere mai repede. Multi pescari considera ca mecanica unui mix tine doar de capacitatea lui de a se rula, insa daca boiliesul obtinut este foarte tare atunci digerabilitatea va fi afectata. Un mix bun la nivel mecanic este cel care produce un boilies pe care crapul il macina fara greutate. De aceea birdfood-urile (CLO, Meggablend, Nectarblend, Red Factor si altele) sunt ingrediente nelipsite din orice mix usor digerabil.
Un progres esential il reprezinta aparitia boiliesurilor solubile. Termenul este impropriu, fiindca boilies inseamna o nada fiarta, iar cele solubile nu se fierb. Nu-i nimic. Seamana atat de bine cu boiliesurile (fierte), incat, prin extindere, le putem spune la fel. Veti vedea ca pestele nu ridica nici o obiectie, dimpotriva.
In afara de pelete, nu cunosc alte nade care sa concureze cu boiliesurile solubile la nivelul digerabilitatii. Structura lor nu este dura, ci mai degraba elastica. Se prepara din acelasi mix din care se fac si cele normale, insa in compozitia lor ouale se inlocuiesc cu un liant solubil. Liantul pe care il prefer este un extract de porumb de productie proprie, care are la baza doua ingrediente cu rol foarte important, mai ales pe apa rece: o sursa de energie, servita in forma ei cea mai simpla, pe care crapul o metabolizeaza usor, si un emulsifiant natural, care permite omogenizarea uleiurilor cu apa. Doua dintre cele mai mari probleme ale nadelor de apa rece sunt eliminate aproape complet in cazul boiliesurilor solubile.
Alt aspect important este cel al solubilitatii aromei. In sezonul rece, crapii isi reduc activitatea si pastreaza o suprafata foarte mica de patrulare. Daca pestele sta pe loc, aroma trebuie sa circule! Aromele recomandate sunt cele care au la baza un solvent solubil in apa. Sunt de evitat solventii uleiosi, fiindca efectul de coagulare descris la uleiuri este valabil si pentru ei. Pe ape reci, vor fi ineficace. Nada are nevoie de o aroma care sa se elibereze in apa la temperaturi joase, iar aromele pe baza de alcooli sau esteri sunt ideale. Aceste arome sunt insa volatile, de aceea s-a pus intotdeauna problema cum sa se diminueze cat mai mult pierderea lor prin fierbere, atunci cand sunt folosite in boiliesuri. Cum? Simplu: nu se fierb! Un argument in plus in favoarea boiliesurilor solubile, care vor pastra doza de aroma intacta.

RETETA

In rezumat, crapii mari se hranesc si pe ape reci, la adancimi care le ofera un confort termic. O nada adecvata trebuie sa fie nutritiva si mai ales digerabila. Ingredientele recomandate sunt fainurile predigerate, oferite pestelui sub forme care permit o metabolizare rapida, iar aromele trebuie alese in functie de capacitatea lor de dispersie. Daca toate acestea sunt inglobate intr-un boilies solubil, avem nada ideala de apa rece.
Ca sa nu ramanem la teorie, iata doua retete pe care le-am folosit cu rezultate bune pe ape reci:

Reteta 1
600 g mix Monster Pursuit
300 g mix Amber Attractor
100 g Robin Red
10 ml stimulator de apetit Amino Liver Concentrate
10 ml aroma Seafood Concentrate
1 ml Salmon Oil Palatant
5 ml indulcitor Protaste

Un succes hibernal de nota13.5


Reteta 2
600 g mix S Mix All Seasons
300 g mix Amber Attractor
100 g Robin Red
30 ml extract natural de whisky
10 ml stimulator de apetit Amino Liver Concentrate
10 ml Whisky Oil Palatant
20 ml betaina lichida
5 ml indulcitor Protaste



Toate ingredientele de mai sus apartin firmei Kevin Nash si sunt doar o preferinta personala. Fara indoiala ca nade la fel de bune se pot produce cu ingrediente de la alte firme cu reputatie – Solar, Mainline, Nutrabaits, CC Moore, Danish Delight si asa mai departe. Fiecare pescar va avea preferintele lui.
O data rezolvata problema nadei, ca si aceea esentiala a localizarii, pescuitul de iarna poate fi abordat cu succes. Atata vreme cat apa e libera (pescuitul la copca nu intra in discutie aici) si suficient de adanca, exista intotdeauna un crap care se hraneste. Trebuie doar sa-l gasim.

CHAMBERS: Operatiunea ready-made: 1 - Pregatiri pentru asediul crapilor


ANDY CHAMBERS: Operatiunea ready-made: 1 - Pregatiri pentru asediul crapilorS-a pus intrebarea daca se pot prinde crapi capitali, in mod sistematic, folosind boiliesuri ready made, in special pe apele europene. Ei bine, cineva m-a dat drept exemplu, ca fiind un pescar care prinde peste mare in mod regulat (si sper sa o tin tot asa), folosind numai boiliesuri ready made. Prin urmare, m-am gandit sa produc un articol in care sa arat cum le folosesc, de la inceput si pana la sfarsit.
Intamplarea face sa scriu acest text pe malurile formidabilului lac Orient. E o dimineata fierbinte, la mijloc de octombrie, nu adie nici macar o pala de vant, peisajul e fantastic, ce alta inspiratie mai buna as putea avea? Ma ajuta si faptul ca, in stanga mea, am un pescar german care face o partida de o luna cu boiliesuri dehidratate, pe care e disperat sa le pastreze in conditii cat mai bune. Iar in dreapta am trei francezi care au venit cu o barca plina de boiliesuri de la Nash, exact cele pe care le prefer, dar si-au ratat sansele nadind in paralel si cu o cantitate industriala de porumb.
Pe scurt, voi vorbi despre cum incep o partida, cum pastrez boiliesurile, cum le pregatesc pentru nadire, cum nadesc cu ele, cum aranjez vadul, in ce fel le folosesc ca momeala – si despre orice altceva care imi mai vine in minte.

DEPOZITAREA

Unul dintre motivele pentru care dau cu boiliesuri ready made nici nu mai stiu de cati ani este ca, avand in vedere ca pescuiesc mai ales in strainatate, in partide care dureaza de la sapte zile la sapte saptamini, vreau sa fiu absolut sigur ca nada mea este la fel de buna de cand ajung pana cand plec. Daca as pescui acasa, pe o apa din Anglia, la o partida de weekend, atunci probabil ca as prefera boiliesuri congelate, stiind ca pe termen scurt le pot pastra in cele mai bune conditii. In partidele mele de cursa lunga, boiliesurile congelate nu sunt o solutie. Ar fi o solutie sa folosesc boiliesuri deshidratate, dar nu ma atrage. Nu pot garanta ca se vor pastra perfect de-a lungul unei partide de, sa zicem, sapte saptamani. Pot sa incerc sa le tin uscate, dar vremea din Franta, ca sa dau un exemplu, a fost rece si ploioasa in ultimele zece zile si ar fi fost imposibil ca boiliesurile sa nu fie afectate, de vreme ce toate lucrurile din cortul meu sunt umede.

Boiliesuri deshidratate: excelente, dar greu de pastrat in cort

Toamna, apa acestui lac de baraj scade in permanenta, dupa cum banuiesc ca se intampla si pe alte acumulari, si mi-am instalat cortul pe un teren care acum doua zile era sub apa. Ca atare, pamantul e foarte, foarte umed – din nou, conditii deloc ideale. Pentru a incheia acest subiect si avand in vedere ca baiatul din Germania tocmai si-a scos sacii cu boilies din cort, ca sa le usuce, ce efect are asupra nadei acest proces de repetata uscare si umezire? Imi place sa folosesc multa nada si nu stiu cum m-as descurca la o partida de o luna cu 100 de kilograme de boiliesuri deshidratate, ca sa le tin intacte. Acestea sunt cateva dintre motivele pentru care dau cu boiliesuri ready made.
Boiliesurile mele preferate sunt cele de la Nash, pe acestea le-am folosit cel mai mult si am absoluta incredere in ele. Pana anul trecut, am dat cu Sting Fishmeal, dar nu se mai produc, asa ca am trecut pe Monster Pursuit si Scopex Squid Livers, care sunt de asemenea foarte bune. Alte firme produc si ele boiliesuri ready made de cea mai buna calitate. Cand am pescuit pe Sarulesti, am folosit Mainline, pentru ca exista un aranjament prin care Mainline avea posibilitatea sa expedieze boiliesurile acolo, si mi s-au parut excelente. Nu ma indoiesc ca boiliesurile de la Nutrabaits sunt la fel de bune. E doar o chestiune de incredere. Trebuie sa ai incredere in nada, ca sa te poti concentra mai mult asupra altor aspecte ale pescuitul la crap pe ape uneori dificile.
Bun, deci mi-am luat boiliesurile de la Nash si am ajuns cu ele pe balta. Pastrarea lor in cele mai bune conditii e simpla, nu trebuie decat sa le tin ferite de soare, altfel vor face condens si vor fi afectate. Pungile sunt sigilate si pot fi deschise si folosite oricand, iar daca se intampla sa mai ramana, atunci le poti lua acasa ca sa le tii pentru alta data. Pe de alta parte, s-ar putea sa fie partida vietii si sa ramai rapid fara nada ta preferata. Ce e de facut? Ei bine, tinand cont de raspandirea masiva a pescuitului la crap, probabil ca vei gasi cateva pungi de boiliesuri ready made la cel mai apropiat magazin. Nu mai departe de ieri am trecut pe la magazinul Mondial Peche din Troyes si, printre altele, aveau o mare varietate de boiliesuri de la Nash. La cativa pasi, era un magazin Decathlon, unde aveau Richworth si Nutrabaits. Convenabil, nu?

Boiliesurile ready made pot fi o solutie si in partide lungi

O ultima observatie la acest capitol, inainte de a trece mai departe: de ce rezista boiliesurile ready made? Pur si simplu pentru ca au conservant, ceea ce pare sa-i puna pe fuga pe multi pescari. Nu stiu de ce. Daca te uiti la mancarea noastra, cea mai mare parte contine si ea conservanti. Are vreo importanta pentru noi? Evident ca nu. Atunci de ce ar avea pentru crap? E limpede ca nu are, daca tii cont de cati crapi s-au prins cu boiliesuri ready made de-a lungul anilor.
Sper ca argumentele de mai sus v-au dat incredere sa folositi boiliesuri ready made. Eu am incredere deplina in ele, iar valoarea lor se verifica pe balta. Ca dovada, in ultimele patru saptamani, au fost poate 15 pescari pe zona in care suntem, prea putini folosind ready made, iar rezultatul este ca doar prietenul meu si cu mine am prins peste – si am prins bine.

PREPARAREA

Credeti ca e suficient sa deschizi punga de boiliesuri ready made si sa le arunci in apa? Ma tem ca nu. Mai trebuie lucrat la ele pentru a-si atinge potentialul maxim. Ca sa folosesc un citat vechi din marele Richard Walker, 10% dintre pescari prind 90% din peste si as zice ca asta se aplica si in pescuitul la crap de azi. Daca vrei sa prinzi crap – si nu orice crap, ci crap mare – in mod regulat, atunci e o chestiune de efort si preocupare constanta, fie ca dai cu boiliesuri ready made, deshidratate sau congelate.
Exista multe moduri de preparare, ai nevoie de putina munca si putina imaginatie. In mod normal, incep cu o galeata umpluta pe jumatate cu un amestec de boiliesuri de 15 si 20mm. Adaug o cantitate similara de pelete mari. Pot fi pelete de pastrav, de cambula sau orice pelete va plac. Si aici, folosesc dimensiuni diferite, de exemplu 17mm cu 20mm. Aceasta cantitate de nada e utila spre sfarsitul primaverii, vara si toamna, dar in anotimpul rece se va da mult mai putin. Pe ape reci, trebuie luat in calcul si continutul de ulei sau timpul de dizolvare a peletelor. Bun, avem un amestec atragator de boiliesuri si pelete de diferite dimensiuni. Proportiile pot fi modificate in functie de imprejurari. Imi dau seama ca nu toata lumea isi permite mari cantitati de boiliesuri scumpe, prin urmare se pot da mai multe pelete, care vor fi ceva mai ieftine.

Nadire variata: boiliesuri, pelete si Frolic


O alta optiune ieftina, dar foarte eficace si ea, este mancarea pentru animale de casa. Am folosit o mancare pentru caini numita Frolic, dupa care crapii se dau in vant. Hypermarketul de langa mine are o oferta speciala in momentul de fata, cu 6 euro cumperi o punga de 4 kilograme, nu e deloc scump. Desi le folosesc numai rareori ca momeala, imi place sa adaug in galeata cu nada si o mana de alune tigrate si poate si o conserva de porumb dulce. Le amestec bine pe toate si rezultatul este o masa foarte apetisanta pentru crap, cu diverse arome, texturi, culori si marimi. A fost greu de facut? Nu tocmai, iar asta e doar combinatia mea preferata, Va puteti face propria combinatie alegand ce va place din gama vasta de nade care exista pe piata. Mai pun in galeata si o doza de atractant lichid, pentru atractie rapida, care va fi ori un dip asortat cu boiliesurile, ori un ulei. De pilda, daca nadesc o suprafata aflata in fata mea, cu o latime de 100 de metri, o intindere de 500 de metri inspre larg si o adincime medie de, sa zicem, cinci metri, aroma nadei mele acopera un sfert de milion de metri cubi de apa. Evident, acest scenariu este aplicabil mai mult pe lacuri mari si pe rauri, dar sper ca intelegeti ce vreau sa spun.
Ca sa dau un exemplu scurt, in 2004 am pescuit pe Orient intr-o zona cunoscuta sub numele de Orasul Corturilor, iar unul dintre vaduri producea peste noapte de noapte. Eu stateam pe vadul alaturat, dar nu vedeam nicio trasatura. Vantul batea de la stanga la dreapta, spre mine, insa pestele refuza sa mai faca inca 50 de metri pana pe patul meu de nada, atent intretinut cu boiliesuri si pelete. Tipul de langa mine consuma cel mult doua kilograme de nada pe noapte, mai ales particule, dar era ca si cum ne-ar fi despartit un zid. Apoi am avut o sansa, vantul si-a schimbat directia, acum batea de la dreapta la stanga, asa ca am riscat si am incarcat doua galeti de 10kg cu nada, in care am turnat toate dipurile pe care le aveam, si am nadit o suprafata mare in jurul vadului, ceea ce insemna ca semnalul nutritiv mergea inspre locul in care pestele statea pe timp de zi. Rezultatul a fost un crap in prima noapte, apoi trasaturi in fiecare noapte, de-a lungul urmatoarelor saptamani. Chiar si dupa ce vantul s-a schimbat iar, nu trebuia decat sa gasesc o metoda prin care sa chem crapii pe zona nadita. Sunt convins ca, daca n-as fi riscat sa nadesc masiv, as fi continuat sa nu prind aproape nimic.
Galeata de nada pregatita dupa reteta de mai sus se adreseaza unei anumite strategii de nadire – alte strategii vor fi discutate pe larg in articolul viitor. Este vorba de nadirea unei suprafete extinse. Pe langa nada aruncata in zona, folosesc cateva maini de nada deasupra monturii si, de asemenea, pungi solubile cu acelasi continut ca si restul nadei, puse pe carlig, fie ca arunc, fie ca plantez montura. (S-a facut deja o ora si jumatate de cand dactilografiez acest text, da, stiu ca nu sunt foarte rapid la asa ceva si am nevoie de o pauza. Doar sa pun ceainicul pe foc si ma intorc imediat!)
Gata, acum e mai bine, unde eram? A doua galeata de nada… asta nu se deosebeste prea mult de prima, peletele sunt ceva mai mici, iar boiliesurile imi place sa le tai in doua sau in patru. Folosesc si boiliesuri de 10mm sau cilindrice, de forma unor pelete, daca se intampla sa am. Si aici alegerea va apartine, nu e obligatoriu sa diversificati nada, dar tineti mine, cu cat munciti mai mult, cu atat veti obtine rezultate mai bune etc. etc.

MOMELILE

Momeala pe care i-o prezinti crapului merita putina atentie. In definitiv, pe ea trebuie s-o manance ca sa-l puteti intepa si scoate pe mal – si despre asta e vorba in propozitie. Puteti sa luati o bila din punga, s-o puneti sub carlig si sa aruncati, nimic mai simplu, problema este ca oricine poate sa faca asta. Prefer sa incerc ceva mai deosebit. Vreau sa fiu diferit de ceilalti si sa prind crap mai mult si mai mare decat pescarul de langa mine sau decat oricare alt pescar de pe balta.
Multa vreme am folosit dipuri. In ultimii ani, am dat aproape numai cu o montura snowman (om-de-zapada), intelegand prin asta o bila scufundatoare si una flotanta, ambele avand aceeasi aroma ca boiliesurile ready made, bila scufundatoare fiind chiar una din punga. Pentru a da o nota diferita momelii, tin bila scufundatoare intr-un dip nutritiv cu aceeasi aroma, iar bila flotanta o tin intr-un dip produs de firma Hinders, numit Fish Pro Squid. Acum, daca o sa ma intrebati de ce am ales aceste dipuri, o sa-mi fie greu sa dau un raspuns decent. S-a intamplat sa fac experiente si sa prind cu dipurile astea, asa ca le-am folosit in continuare, neavand niciun motiv sa le schimb, cel putin nu in viitorul apropiat. Pur si simplu, continua sa dea rezultate.

Andy Chambers cu un trofeu prins cu boiliesuri ready-made

Alta metoda cu care am descoperit ca pot sa prind cativa crapi in plus este sa las monturile pe pozitie mai mult decat se obisnuieste. Ma uimeste ca in fiecare seara are loc o explozie de activitate pe tot lacul, pescarii isi scot lansetele, nadesc si parcurg iarasi tot procesul de plantare a monturilor. Se nadeste din nou chiar daca nu s-a inregistrat nicio trasatura. E un fenomen foarte straniu. Daca nu am avut trasaturi, pot sa las o lanseta neatinsa doua, poate chiar trei zile si trei nopti. Trebuie doar sa am siguranta ca nada ramane intacta. Daca exista raci sau somni pitici, atunci lansetele trebuie verificate mai des. Daca nu exista, atunci merita incercat, odata ajunsa in apa momeala este in continua schimbare si poate ca uneori ajunge la nivelul de atractie optim dupa doua, trei zile. Cine scoate lanseta si schimba momeala tot timpul nu va sti niciodata. Exista atatea variabile la mijloc, incat as putea scrie un articol doar despre asta. Stiu, nadele „spalate” se pot pregati si dinainte, dar nu cred ca „spalarea” in sine este de fiecare data sursa de atractie pentru crap. Pe Orient, am observat ca, dupa trei zile, firul neatins are o depunere de sediment, ceea ce inseamna ca e mai greu si sta mai aproape de fundul apei si e mai putin alarmant pentru peste. Daca nu sunt mancate, momeala si nada vor fi acoperite si ele cu un strat de sediment fin, capatand acea patina care sunt convins ca pacaleste unele exemplare mari, batrane si suspicioase. O tema de gandire, fara discutie.
Aici se incheie capitolul pregatirilor. Pasul urmator va fi si mai important. Toata lumea poate folosi acelasi echipament si aceeasi nada, insa ceea ce conteaza cu adevarat este felul in care nadesti si atragi crapii la masa pe vadul tau. Vorbim despre asta luna viitoare.

Traducere de Vlad Pavlovici

CHAMBERS: Operatiunea ready-made: 2 - Strategii pentru ape de crap


ANDY CHAMBERS: Operatiunea ready-made: 2 - Strategii pentru ape de crapDupa ce boiliesurile au fost pregatite, urmeaza ceea ce cred ca este partea cea mai importanta a ecuatiei: strategia de nadire. Cu o strategie corecta, vei prinde substantial si constant. Asta iti da incredere si ajungi in situatia in care, chiar si pe cele mai mari si mai dificile ape, nu se pune problema daca vei prinde peste, ci cand.

Nada folosita trebuie sa fie diversa si de calitate

Vei prinde si cu o strategie gresita, dar rar si intamplator.
Cand ma uit cum pescuiesc alti pescari, am impresia ca pentru ei orice nada care nu e in imediata vecinatate a monturii este o risipa nu numai de nada, ci si de bani. Dimpotriva, parerea mea este ca, pentru a prinde crap in mod regulat, mai ales pe apele mari, ai nevoie sa-ti raspandesti nada cat mai departe si sa te adresezi cat mai multor crapi cu nada ta. Nu fac asta oricum, o fac dupa un plan, iar strategiile de nadire pe care le folosesc pot fi grupate in trei categorii: nadirea extinsa, nadirea in linie si nadirea grupata. Imediat voi da explicatii despre fiecare. Cum stiu cu ce strategie trebuie inceputa partida? Depinde de apa, de distanta la care pescuiesc, de presiunea altor pescari, de tipul de substrat, exista multe variabile pe care experienta te ajuta sa le iei in calcul. Daca pornesti la drum cu un plan, planul iti permite sa te concentrezi mai bine asupra obiectivului tau si sa pescuiesti mai precis. Planul va fi doar un punct de plecare, fiindca pe masura ce partida inainteaza poti adopta alta strategie, in functie de felul in care raspunde crapul – de exemplu, o nadire extinsa se poate transforma intr-o nadire in linie. O abordare flexibila, daca vreti.

NADIREA EXTINSA

Sa incepem prin a arunca o privire asupra nadirii extinse, ilustrate in desenul alaturat (N. trad. Principiile nadirii extinse au fost explicate pe larg de Tim Paisley in Aventuri la pescuit 44-45-46, martie-aprilie-mai 2006). Adopt strategia de nadire extinsa atunci cand pescuiesc pe o apa noua si, de asemenea, pe ape cunoscute, unde stiu ca exista suprafete relativ intinse fara diferente semnificative de nivel (cum ar fi marile lacuri de acumulare din Franta – Orient, Du Der, Liez).

Nadire extinsa


Cand esti pe malul unei astfel de ape, stii ca, in fata ta, crapii se pot hrani oriunde. In schimb, pe lacuri cu variatii de adancime importante, ca Salagou sau Cassien, nu vrei sa-ti imprastii nada pe zone vaste, fiindca poate ateriza la adancimi de 3 sau de 30 de metri, ceea ce mie nu mi se pare ideal.
Bun, am ajuns pe vad, am iesit cu barca si am marcat locurile pe care vreau sa pescuiesc. Aceste locuri vor fi probabil puncte aflate la diferite adancimi si distante fata de mal.

Barca, un instrument indispensabil in pescuitul pe ape mari

Incep cu locuri diverse pur si simplu pentru a avea cat mai multe optiuni. Acum trebuie sa arunc nada pe care am pregatit-o. Nadirea initiala va fi una grea, 10-15 kilograme, fara discutie. Pe termen scurt, in primele zile, cantitatea mare de nada se poate intoarce impotriva mea, fiindca probabil nu voi avea suficient peste pe vad ca sa dovedeasca toata mancarea, insa pe mine ma intereseaza ce se va intampla dupa aceea. Din aceasta nadire grea vor iesi trasaturile constante de mai tarziu. Da, poate fi greu sa treci peste primele zile fara nicio miscare, insa o nadire corecta va produce cu timpul pesti tot mai multi si mai mari.
Pentru nadire, prefer sa folosesc barca, e modul cel mai rapid si mai usor de a arunca o asemenea cantitate de nada. Pe ape mari, tinand cont de distantele la care pot fi plasate monturile, nici n-ar fi posibil sa nadesc in alt fel. Pe ape mai mici, nadirea extinsa se poate face si cu bastonul, catapulta, racheta sau vaporasul. Daca directia vantului imi convine, ma las in deriva cu barca si arunc nada pe suprafata care ma intereseaza si care poate atinge si un kilometru patrat. Indiscutabil, o zona vasta, insa orice crap care intra in zona va trece pe langa unul dintre boiliesurile mele si sper ca va cauta sa gaseasca si altele. Daca vantul e nepotrivit sau lipseste, atunci nadesc parcurgand un traseu in zig-zag cu ajutorul motorului. Apoi intra in actiune a doua galeata de nada, daca va aduceti aminte de ea din numarul trecut, cea care contine boiliesuri taiate si sfaramate, pelete etc., pe care le arunc pe un spatiu restrans, in jurul momelii. Rolul lor este sa atraga atentia pestelui asupra acestui loc, iar daca aici se intampla sa fie mai multi crapi, atunci cu atat mai bine, pentru ca vor concura pentru hrana si ar trebui sa gaseasca momeala destul de repede.
De-a lungul partidei, iau in calcul mai multe lucruri: ce trasaturi am avut, ce peste am vazut in zona, ce imi spune sonarul, ce se intampla la alti pescari si cum au mers partidele anterioare, in cazul in care am mai pescuit acolo. Trebuie sa analizez toate astea, ca si cum as fi un computer, si sa imi actualizez strategia in permanenta. Dupa primele trei zile, ma intereseaza sa arunc din nou o cantitate de nada, sa zicem de pana la 10 kilograme, dupa care nadesc in acelasi mod la fiecare doua zile, daca mi se pare necesar. Unele locuri nu vor da rezultate, foarte rar se intampla ca toate cele trei sau patru lansete sa produca in acelasi timp, de asta trebuie sa cauti mereu locuri noi, ca sa le inlocuiesti pe cele in care nu trage. Toamna, pe acumulari ca Orient si Der, mai exista si problema apei care scade atat de repede, incat trebuie sa inlocuiesti si locurile bune, atunci cand apa devine prea mica.
In cautarea de locuri noi, plec de la configuratia celor pe care am trasaturi. De ce sunt productive? Datorita adancimii, substratului, agatatorilor? Incerc sa gasesc locuri asemanatoare in alte parti ale zonei nadite. Uneori, imi notez unde sunt pentru a le folosi mai tarziu, alteori le salvez pozitia pe GPS.

Localizare exacta fara GPS? Greu de imaginat!

Totodata, le trec si pe o harta a vadului pe care o tin in cort si pot ajunge astfel sa am mai multe locuri potentiale, gata de a fi exploatate. Le nadesc sau nu in avans? In primul rand, nadirea extinsa face ca o anumita cantitate de nada sa existe deja in preajma lor, dar daca mi se pare ca sunt locuri excelente pe care voi pescui in scurt timp, atunci arunc pe ele putina nada. Foarte putina. Daca as arunca prea multa, asta ar putea sa afecteze randamentul locurilor actuale – si nu vreau sa risc.

NADIREA IN LINIE

Nadirea in linie o folosesc ca nadire de interceptie sau pe lacuri ca Salagou. Salagou are variatii de adancime bruste si spectaculoase, pe distante de numai cativa metri. Ca atare, ma intereseaza sa nadesc un perimetru aflat la adancimea de hranire a pestelui. Acesta este un aspect esential. De multe ori, ii vad pe altii pescuind in zone care pur si simplu nu vor da rezultate, iar faptul ca o montura e plasata la mare distanta nu inseamna automat ca va prinde peste. Nu numai ca e mai greu sa plantezi foarte departe, dar poti sa te trezesti si in ape adanci si neproductive.

Nadire in linie pe Salagou


Primavara, caut adancimi de 7-11 metri, poate de-a lungul marginilor unui prag. La nici 5 metri de prag, fundul apei poate cobori la 20 de metri si nu vreau ca nada mea sa ajunga acolo. Nadirea trebuie sa fie foarte precisa si facuta cu mare grija. Pescuitul de-a lungul unei zone sau de-a curmezisul unui rau sau canal creeaza o linie de nada si de aici am imprumutat si numele acestei strategii. Nadirea se va face preferabil din barca, la fel ca in cazul nadirii extinse, iar cantitatile de nada vor fi probabil aceleasi. Nada trebuie considerata o investitie, o arunci in lac, o pui sa lucreze pentru tine, dupa care obtii profitul.
De exemplu, in primavara trecuta, pe Salagou, am atacat o zona care se potrivea nadirii in linie. Era o fasie pe care o cunosteam si care se intindea pe o lungime de 150 de metri, conectand trei locuri pe care le gasisem cu sonarul. In partidele anterioare, locul cel mai indepartat fusese cel mai productiv, acolo avusesem 80% din trasaturi. Restul locurilor dadusera rezultate mai rar si doar intamplator, in timp ce in mijloc aveam un loc pe care nu prinsesem nimic. Am nadit de-a lungul fasiei cu 10 kilograme de nada, latimea liniei nadite fiind intre 10 si 20 de metri, in functie de adancime. In a treia zi, am mai dat 10 kilograme si, in sfarsit, in a cincea zi, au inceput trasaturile.

Rezultatul unei nade de calitate aplicata in mod corect!


Pestii n-au venit insa de pe locul din capat, cum m-as fi asteptat. Au venit, pentru prima oara, din mijloc. In mod normal, aveam una, doua trasaturi pe zi, iar la fiecare doua zile aruncam inca 4-5 kilograme de nada. Daca ar fi tras mai des, as fi dat mai mult. Din pacate, vremea proasta, cu vanturi puternice si valuri mari, a facut sa am cateva perioade in care n-am putut sa nadesc deloc, mergand chiar pana la patru zile fara pic de nada, ceea ce m-a dat inapoi de fiecare data si m-a obligat sa o iau de la inceput. A patra lanseta era „calatoare”, o tinusem aproape de locul din capat, dar am mutat-o langa locul din mijloc, pentru a-l valorifica si mai mult. Locul din capat mi-a dat unul sau doi pesti, dar lanseta cea mai apropiata de mine n-a produs nimic, asa ca am scurtat linia de nada si am plasat aceasta ultima lanseta intr-un loc complet diferit, in albia adanca a lacului, izolata de restul lansetelor. Nici aici n-a inregistrat vreo trasatura, ceea ce a aratat ca pestii nu erau la apa adanca, iar daca as fi folosit strategia nadirii extinse as fi consumat degeaba mai bine de jumatate din nada.

NADIREA GRUPATA

Nadirea grupata este nadirea unei tinte precise. Am folosit-o probabil cel mai putin, iar in cazul ei consum mai putina nada decat in cazul celorlalte doua nadiri. Exemplul care imi vine primul in minte este Cassien, unde cantitatile mari de nada imprastiate pe vad tind sa nu fie avantajoase si e nevoie de o metoda mai rafinata. E un stil de nadire pe care l-am folosit recent si pe un lac intins din Ungaria.

Nadire grupata


Lacul era o balastiera pe care continuau excavatiile si semana cu o cutie de oua, avand pe toata suprafata bancuri de nisip si platouri. Apa avea in jur de 5 metri deasupra micilor bancuri de nisip, dar in afara lor scadea rapid la 12-17 metri, unde nu avea rost sa nadesti sau sa pescuiesti, fiindca era foarte rece. Fiind primavara, pestii stateau in straturile superioare ale apei, care se incalzeau mai rapid. Asa ca nadirea trebuia sa fie grupata – nici macar nadirea in line n-ar fi fost eficienta, o parte din nada ar fi aterizat la apa adanca si n-ar fi servit la nimic. Alta solutie pe care am adoptat-o aici (ca si la Salagou) a fost sa tai o parte din boiliesuri in doua, altfel s-ar fi putut rostogoli foarte usor pe pante, ajungand exact in locurile pe care voiam sa le evit. Cu putina atentie, cea mai mare parte a nadei ramanea unde trebuie.
Ca si in cazul celorlalte doua strategii, si aceasta are nevoie de o evaluare continua a situatiei, in functie de care iti adaptezi felul in care nadesti. Pe balastiera din Ungaria, pescuitul mergea greu si eram mereu in cautare de locuri noi. Relieful oferea o multime de vaduri posibile, pana la sfarsitul partidei am ajuns sa fi pescuit si nadit pe aproximativ 20. Notand aceste vaduri pe harta, am constatat ca acoperisem de fapt toata zona, dar intr-un mod foarte selectiv, si folosisem nada in mod eficace.
Sper ca strategiile de mai sus va vor da unele idei despre cum sa exploatati cat mai bine nada si sa prindeti crapii pe care ii cautati. Se pot face o multime de lucruri cu nadele, trebuie doar sa ai curaj si imaginatie. Pentru mine, boiliesurile ready made au dat rezultate si nu exista niciun motiv pentru care n-ar putea sa dea si pentru voi. Fir intins.

Ready made? De ce nu!



Traducere de Vlad Pavlovici

ANDY CHAMBERS: Operatiunea ready-made: 3 - Echipament de escalada crapista


ANDY CHAMBERS: Operatiunea ready-made: 3 - Echipament de escalada crapistaSa recapitulam ideile primelor doua parti ale acestei serii despre pescuitul de cursa lunga cu boiliesuri ready made. In prima, am vorbit despre felul in care imi pregatesc boiliesurile, peletele si restul nadei, pentru a obtine atractie maxima pe lacurile de mare intindere pe care pescuiesc. Exista o multime de lucruri pe care le poti face cu nada, esti limitat doar de propria imaginatie. In orice caz, a deschide o punga de nada e doar inceputul.
In partea a doua, am aratat cum nadesc, tinand cont de tipul de apa pe care sunt. Fara indoiala, poti folosi invariabil aceeasi tactica, arunci momeala si imprastii ceva nada in jurul ei, dar daca te limitezi la atat nici nu stii ce pierzi. Si aici, cu imaginatie, poti desena diverse figuri de nadire, in functie de lac, de peste etc. Cu ceva mai multa munca, se pot prinde crapi mari in mod sistematic, chiar pe cele mai mari si mai dificile ape.
Plecand de la toate acestea, m-am gandit ca merita sa prezint in aceasta ultima parte si ce am la capatul liniei – ma refer la montura, momeala si PVA.
Daca toate aceste elemente sunt puse corect in opera, iar crapului ii e foame, bingo, l-ai prins! Insa de multe ori vad pescari deficitari la anumite aspecte sau care, desi au o strategie corecta, isi pierd rabdarea prea repede si vor sa schimbe ceva. Unul dintre lucrurile care ma ajuta este regula lui 100%. In perioadele inactive, cand urmaresc apa sau stau intins in cort, imi fac un calcul pentru a stabili daca strategia mea este suficient de eficace sau nu.
Daca dau cu patru lansete, ii aloc fiecareia 25%. Plecand de la acest procent, scad cate 5% pentru urmatoarele lucruri:
• minus 5% daca lanseta n-a produs inca niciun peste sau nicio trasatura;
• minus 5% daca nu am suficienta incredere in locul in care am pus-o sau nu l-am analizat suficient cu sonarul;
• minus 5% daca strategia de nadire in acel loc trebuie schimbata sau actualizata;
• minus 5% daca montura ar fi trebuit schimbata – este carligul atat de ascutit pe cat ar trebui?

Bun, stiu ca toate astea adunate dau numai 20%, dar ai 5% in primul rand pentru faptul ca esti pe balta si te straduiesti! Cu ajutorul acestor procente, poti sa-ti dai seama cat de bine pescuiesti intr-un anumit moment al partidei, iar daca scorul tau e, sa zicem, in jur de 50%, atunci e cazul sa te ridici din pat si sa iei masuri. In majoritatea situatiilor, scorul pe care vreau sa-l ating este de la 90% in sus, cu toate ca e foarte greu sa ai patru lansete productive in acelasi timp. Daca ajungi la 90%, atunci poti sa te relaxezi si sa stai sa privesti apa cu o cana de cafea in mana, stiind ca mingea e in terenul crapului.

Inainte de a arunca o privire atenta monturilor, sa va spun in doua cuvinte ce folosesc in spatele lor, ca sa vedeti tot ansamblul. Linia principala este Berkeley Big Game, mai ales de 15lb, iar uneori de 20lb, daca am de-a face cu agatatori. Dupa ea vine un inaintas destul de lung, in jur de 30-40m, din Big Game verde, in timp ce linia principala e alb-transparenta. Motivul pentru care am un inaintas de alta culoare este ca noaptea, cand sunt in dril si am motorul pornit si ma indrept catre peste, vad inaintasul si am timp sa incetinesc si sa ma pregatesc pentru scoaterea crapului. Deasupra monturii am un foarte mic segment de tub anti-tangle, sa zicem de 10cm, pentru ca da monturii un aspect mai ingrijit. Doar in situatii extreme lucrez cu bucati mai lungi de tub, de 50-60cm, pentru a proteja firul, pentru ca protectia e treaba inaintasului. Dupa aceea vine un clips Korda, pe care de obicei il scurtez si imping conectorul conic deasupra lui doar atat cat sa tina plumbul. Fac asta pentru ca, atunci cand intep un peste, daca pot face ca plumbul sa se piarda pe drum, sansele de a scoate pestele sunt intotdeauna mai mari. Crapul se ridica in masa apei si riscul de a agata firul in vegetatie sau intr-o ragalie e mai mic. N-am preferinte speciale in materie de plumbi, vreau doar sa fie grei, de 5-6oz, si sa stea bine pe fundul apei.

MONTURA

Ajungem acum la montura. Montura trebuie sa fie una in care sa ai incredere, sa stii ca isi face treaba, si trebuie sa fie usor de legat chiar si in cele mai rele conditii. Aici portofelul meu de monturi e extrem de util si leg multe monturi atat inaintea partidei, cat si in timpul ei. La nevoie, pot lega o montura noua la 3 dimineata, intr-o noapte cu vant si frig, desi prefer sa nu fie cazul. Totusi, daca pestele se hraneste pe vad, am nevoie sa pot schimba montura instantaneu, ca in momentul urmator sa ies cu barca si s-o plantez. Avantajul de a avea monturi gata legate este ca, daca prind un peste pe timpul noptii si mi se pare ca montura e intacta in proportie de 99%, atunci o schimb. A fost o vreme in care ma uitam la ea si ziceam ca merge, dar asta m-a costat de fapt pesti pierduti. Fiti pregatiti si veti prinde mai bine.
Dupa cum se vede in ilustratia alaturata, imi place sa folosesc o montura combi, formata dintr-o sectiune rigida si un mic segment de fir textil suplu cu care se leaga carligul. E un sistem care mi se pare foarte eficace pentru a pacali crapii mari, experienta ultimilor ani o confirma.

Ingredientele unei monturi combi link

Am imprumutat ideea acestei monturi de la dl Paisley, dupa ce am asistat la captura lui de 33,4 kg – multumesc, Tim.

Montura combi link. Carlig Longshank Nailer, fir textil Silkworm si fir rigid Amnesia.

Privind mai intai partea dinspre carlig, dau cu carlige Carp ‘R Us Long Shank Nailer, legate cu fir textil Kryston Silkworm de 25lb.
Pentru a potrivi lungimea firului de par, pun intai doua boiliesuri similare celor cu care voi pescui. Pe tija carligului plasez un anou de 2mm, prin care e trecut firul textil. Distanta dintre curbura si boiliesuri va fi de 3-4mm. Fixez anoul pe fir cu un nod simplu si apoi leg carligul cu un nod fara nod. Tot ce-mi mai ramane de facut este sa fac o bucla la capatul firului dinspre segmentul rigid.
Lungimea finala a segmentului suplu va fi de 4-5cm. Poate fi lasat mai lung sau mai scurt, dar asta este dimensiunea mea preferata. Motivul pentru care fac o bucla in Silkworm este ca, daca firul e afectat, pot sa il schimb foarte repede fara sa refac toata montura. Racii sunt in stare sa-i descoasa fibrele si, decat sa risc, prefer sa-l inlocuiesc. Am de la Korda si un fir textil destul de suplu, dar dur, numit Arma-Kord, pe care o sa-l incerc anul asta, daca racii vor pune prea multe probleme. Pentru a da nodurilor o rezistenta suplimentara, imi place sa le pun o picatura de superglue.
Segmentul rigid e usor de construit, iar pe piata exista o multime de materiale care se pot folosi, dar eu am ramas la Amnesia, care a fost unul dintre primele monofilamente rigide. Lungimea finala a acestei parti imi place sa fie in jur de 35cm, asa ca lucrez cu bucati de aproximativ 45cm. La un capat pun fie un anou mare, fie un vartej flexibil, pentru mai multa suplete. .

Libertate totala a momelii oferita de firul textil suplu si anoul culisant

La celalalt, un vartej normal, care se fixeaza in clips. Ambele noduri de conectare vor fi noduri Blood cu trei spire, dar aveti grija sa umeziti nodul inainte sa-l strangeti. Odata terminate, le pun si acestor noduri o picatura de superglue, iar peste ele fixez mici bucati de shrink tube (2-3cm) pentru a proteja nodul si firul din apropierea clipsului.

Aplicati o picatura de lipici pe noduri pentru siguranta

Cu asta, cele doua parti ale monturii sunt gata. Daca vreti, puteti lega sectiunea supla direct de anou sau de vartejul flexibil, dar eu prefer bucla datorita flexibilitatii pe care mi-o da, faptului ca pot sa schimb sectiunea rapid.





MOMEALA

Momeala este compusa dintr-un boilies scufundator si unul flotant, pentru a crea efectul de om de zapada. Pe balta, felul in care iti administrezi boiliesurile folosite ca momeala este un lucru cu nimic mai putin important decat altele. Vreau sa lucrez cu momeli care sunt tot timpul la fel, mai ales daca prind crap, cea mai mica variatie ar putea conduce la un esec. Imi hidratez momelile cu unul sau mai multe dipuri si uneori am dipuri diferite pentru boiliesurile scufundatoare si cele flotante. De asemenea, prefer sa torn dipul peste boiliesuri, intr-un borcan separat, nu boiliesurile peste dip, ca sa nu consum toata sticla. De obicei, pregatesc momelile din timp si am cate un borcan din fiecare tip de boiliesuri pus la hidratat cu aproximativ o saptamana inaintea partidei. La sosirea pe balta, pun alte doua borcane la „tratament”. In felul asta, cand ajung la fundul unui borcan, am doua borcane gata de actiune si procesul incepe din nou. E un mod de a avea la dispozitie momeli care sunt mereu aceleasi. Daca as avea un singur borcan cu boiliesuri hidratate, la terminarea lui ar trebui sa folosesc boiliesuri proaspete, ceea ce s-ar putea sa nu fie tocmai bine

Boiliesurile tinute in dip aduc un plus de atractie comparativ cu cele din sac

.
Alt lucru pe care l-am observat de-a lungul anilor este ca trasaturile nu vin neaparat in prima noapte pe care momelile o petrec in apa. De notat aici ca, pentru a putea sa constati asa ceva, trebuie sa-ti lasi boiliesurile pe vad mai mult de 24 de ore, ceea ce pentru majoritatea pescarilor de crap e greu de acceptat. Cu asta apare insa o alta problema – daca ai trasatura la un boilies care e deja de 48 de ore in apa, schimbarea lui cu unul nou iti va micsora sansele, in cazul in care pestele prefera boiliesurile „spalate”. Pentru a rezolva problema, atunci cand schimb momeala, pastrez boiliesurile vechi si le pun intr-un borcan cu putina apa, ca sa nu se usuce si sa nu crape. La nevoie, pot fi refolosite. Dupa cum se vede, trebuie sa fii prevazator si sa ai grija sa-ti asiguri o provizie de momeli pregatite pe toata durata partidei.
Ultimul element al ansamblului, cel putin pentru mine, este o mica si simpatica punga solubila cu pelete si spartura de boilies asezata langa momeala. Astazi, nu cred c-as mai putea pescui fara ea, atata incredere am in rolul ei. Ca si in cazul celorlalte produse folosite in pescuitul la crap, avem in momentul de fata o mare varietate de materiale solubile din care sa alegem, nici nu-ti vine sa crezi ca, nu cu mult timp in urma, se gaseau doar niste pachetele cu fir solubil. Acum exista fire cu tot felul de impletituri, care se topesc la temperaturi diferite, exista benzi solubile cu proprietati diverse – si toate astea sunt disponibile in toate marimile imaginabile, conice pentru distanta, perforate daca vreti si chiar avand un siret, ca sa fie mai usor de legat. Posibilitatile pe care ti le dau sunt fara limita. Eu am folosit plasa solubila Korda de cand a aparut si o folosesc in continuare pentru cele mai multe situatii, fiindca imi da constanta si eficienta pe care le caut atat in materie de echipament, cat si de strategie.

Sacul sau punga de PVA, indispensabile cand dorim o nadire precisa langa carlig

.
Pentru pregatirea unei pungi, ai nevoie de un amestec cu care s-o umpli – imi place sa lucrez cu pelete mici si medii si cateva boiliesuri taiate si sfaramate, de acelasi tip cu cele pe care le folosesc ca momeala. In general, o mana de nada e suficienta pentru un saculet solubil. Indes bine toata nada cu un „compresor” care se gaseste de cumparat, asa incat sa faca o mica explozie cand sacul solubil se topeste. Ambele capete ale sacului se pot lega conform instructiunilor date de producator, dar eu prefer sa leg un capat cu fir solubil, fiindca in felul asta pot sa pun cateva boiliesuri pe fir solubil la fundul sacului, lucru care mi-a dat rezultate bune uneori. O mica abatere de la norma. Carligul se prinde foarte simplu prin varful sacului si asta-i tot. La fel ca si la monturi, e bine sa-ti pregatesti sacii din timp, ca sa nu mai pierzi vremea legand saci cand incepe actiunea, mai ales cu mainile ude.

Peletele de diferite dimensiuni si boiliesurile sparte sunt ideale pentru umplerea sacilor de PVA


Pe unele ape, am constatat ca sacii cu pelete sunt prea atragatori pentru albitura si, dupa tot efortul, nu vreau sa incep sa prind platica dupa platica. Solutia este sa renunt la saci si sa trec pe fir solubil, pe care pot sa pun cateva boiliesuri sau cate vreau, fie si 30 sau 40, de ce nu, va fi o abordare oarecum diferita de a celorlalti. Firul solubil e bun, dar daca vreau sa grupez boiliesurile cate doua sau trei, atunci banda solubila e de preferat. Materialele solubile iti dau atatea posibilitati, acoperind aproape orice situatie, incat nu exista nicio scuza sa nu le folosesti.
Am ajuns la sfarsitul acestei serii si sper ca v-a dat cateva idei despre cum sa va perfectionati si sa prindeti cativa crapi in plus. Exact cand scriu aceste randuri, s-a pornit un vant cald dinspre sud si urmeaza o noua partida de cateva saptamani – si poate si niste crapi mari. Abia astept. Cand ma intorc, va povestesc cum a mers. Pana atunci, sa pescuiti bine!

Traducere de Vlad Pavlovici

VLAD PAVLOVICI: Teatrul crapilor - pescuit in trei acte si un prolog


VLAD PAVLOVICI: Teatrul crapilor - pescuit in trei acte si un prologPROLOG : 3 OCTOMBRIE

Daca ploua, e de rau. Nici nu intri si nici nu iesi de pe balta. Acesta fusese avertismentul lui Dragos. Facuse o partida in octombrie 2005 si prinsese o zi si o noapte cu ploaie. La plecare, se impotmolise si, dupa o zi de framantat noroaiele, fusese tras afara cu o caruta. Acum ploua de vreo doua zile si logica spunea ca n-ar trebui sa mergem tocmai acolo, insa atractia acestei balti necunoscute era mai puternica decat logica. In dimineata plecarii, ploaia s-a oprit pentru o jumatate de ora si asta ne-a dat incredere, lucru cumva absurd, fiindca destinatia noastra era la 300 de kilometri distanta. Am traversat Baraganul prin cortine de ploaie, intrerupte doar cand ne-am apropiat de Dunare. Haide, poate avem noroc. La intrarea pe balta, insa, ploua mocaneste. L-am lasat pe Grigore sa pazeasca masina si am luat-o pe diguri ca sa-mi fac o idee. Dupa prima suta de metri, cu o mocirla greu accesibila si unei masini de teren, era clar ca pe aici nu se trece. Atunci a aparut un paznic care, amabil, mi-a propus sa ne duca „prin spate”. Pe acolo era iarba si s-ar fi putut ajunge pe vad. Am intors masina si m-am luat dupa el.

La inceput, drumul a fost bun, apoi tot mai rau, apoi m-am impotmolit. Paznicul a adus o caruta, m-a remorcat si am plecat mai departe. Masina nu era totusi in largul ei pe fagasul de clisa al digului, se balansa dintr-o parte in alta si, la o curba, a patinat pe noroi ca pe gheata si a alunecat in canalul de pe marginea drumului. Canalul avea vreo patru metri adancime, iar pe fund era apa. Pentru specialistii soferiei off-road, momentul rasturnarii intr-o biata rapa s-ar putea sa fie o distractie minora. Pentru mine, a fost unul de stupefactie. Intrata in deriva, masina s-a inclinat la 45 de grade, a alunecat pe buza canalului si, cand nu mai avea nici jumatate de metru pana sa se prabuseasca, s-a oprit. M-am extras din ea cu ajutorul paznicului amabil si m-am uitat ce-o mai tinea (inca) pe drum. Cateva tufe de ciulini si un prag.

Orele urmatoare ar putea fi subiectul unui articol despre situatii de criza. Ploaia se intetise, hainele, actele, banii si telefonul ramasesera in masina, iar Grigore ratacea undeva pe balta, cautand vadul pe care ar fi trebuit sa ajung si eu. Cum o scoatem de aici? am intrebat. Numai cu tractorul, a fost raspunsul. Am ramas sa ma plimb pe dig, prin ploaie, in timp ce paznicul s-a dus sa caute un tractor. S-a facut pranzul, apoi dupa-amiaza. Stateam singur, ud si ridicol, pe digurile din jungla de stuf, cu pantaloni scurti si sosete care fusera la un moment dat albe, devenite negre si garnisite cu o mie de spini, cu un fas verde, foarte estetic, pe care scria Trakker, teoretic impermeabil, dar care se muiase ca un prosop, si ma intrebam daca pescuitul la crap merita nebunia asta. Tractorul nu mai venea, in schimb a venit Grigore. L-am trimis pe urmele paznicului. Dupa cinci ore, a aparut si tractorul, dar – tragicomedie perfecta – exact cand s-a oprit langa noi a ramas fara motorina! Paznicul amabil a plecat dupa alt tractor, noi ne-am adapostit in cabina de metal rece. Dintr-un burete gros si murdar, mi-am facut o patura. In sfarsit, a venit si al doilea tractor, am legat un cablu de masina si am tras-o afara din sant. Tractorul m-a tarat domol spre iesire printr-un glod istoric si, dupa o nesfarsita jumatate de ora, prin sleauri pe care le vedeam mai adanci decat roata tractorului, am ajuns din nou pe sosea. Ne intoarcem acasa, i-am spus lui Grigore, azi nu-mi mai arde de pescuit. Bine, a zis Grigore, dar sa stii, un crap de vreo sapte kile a facut o lumanare in fata mea.

ACTUL I: 10-15 OCTOMBRIE

Dupa cei 300 de kilometri facuti dimineata si orele petrecute in ploaie, drumul spre casa – alti 300 de kilometri prin noapte – a fost extatic. Turna cu galeata, apa ascundea soseaua, dar niciodata n-am condus cu mai multa placere. Iar benzinarile, cu aparatele lor de cafea, pareau esenta distilata a civilizatiei. Abia mai tarziu a venit si nelinistea, ca un recul. A doua zi ma simteam ca dupa bombardament si, privind masina pe asfaltul din fata casei, mi se parea ca incepe sa se incline si sa alunece intr-o invizibila groapa.

Treptat, crapii s-au intors sa inoate in apa imaginatiei si lumanarea lui Grigore a aprins interesul pentru o noua partida. In orele de asteptare pe dig, vazusem balta si mi se paruse frumoasa. Acum vremea se indreptase, prognozele erau bune si, in definitiv, eram in octombrie, luna cea mai prolifica a sezonului, cand orice zi in care nu pescuiesti e o pierdere. Dupa o saptamana, luam din nou drumul Dunarii, decisi sa intram pe vad chiar daca ar fi trebuit sa lasam masinile pe sosea si sa caram echipamentul cu spatele.

Faceam echipa cu Grigore si cu Florin. Cu Grigore, pescuiesc impreuna de 30 de ani, suntem ca doua clone, impartim aceleasi nade si echipamente si aceleasi idei. Cu firea lui senina, etern joviala si capacitatea de a stabili relatii imediate cu lumea, Grigore e o contraparte de calm la temperamentul meu agitat. Mai are si un simt al baltii, un mod natural de a fi pe apa si o pricepere lipoveneasca de a manevra barci, mergand intr-o vasla mai discret si mai rapid decat altii in doua. Intre noi, orice spirit de competitie s-a dizolvat cu timpul intr-un spirit de grup. Si capturile sunt impartite simplu, trage cine e mai aproape de scule si pestele e trecut in contul celui care l-a scos. Florin are o anumita independenta si, daca e pus pe directia buna, se transforma intr-o masina de pescuit, cu rezerve nelimitate de energie, dar zilele de asteptare si incertitudine – care nu lipsesc in pescuitul la crap – il pot face sa-si piarda increderea si sa renunte, cand ar trebui sa insiste. Tactic, alegem de obicei o strategie comuna si asta rezolva o parte dintre dilemele lui.

Florin cu un comun de 7,5 kg


Acum, strategia noastra pleca de la ceea ce stiam despre balta. Stiam ca e un bazin de vreo 70 de hectare, care se alimenta dintr-un rau, ca avea apa mica, de cel mult doi metri, ca tinuse peste mult, dar nu mare, ca fusese furajata cu porumb o vreme, ca e pescuita in special la porumb uscat si ca administratia e permisiva, lasand pescarii sa-si planteze monturile, daca vor, si chiar sa plece cu tot pestele pe care il prind. Nu stiam ce mai ramasese in balta si nici daca se pescuise la boilies. Dragos ne povestise aventurile lui aici si ne daduse informatii utile, dar planul meu era sa abordam partida intr-un mod diferit.

La pranz, am coborat dealul de la sosea si am intrat pe drumul plin de hartoape, care in urma cu o saptamana fusese o mlastina. Am traversat digurile inguste si am dat ocol baltii, cautand un loc care sa ne atraga. Aveam la mine o imagine din satelit a baltii, pe care se vedea si structura unei insule vaste de stuf, si ne-am indreptat spre coada lacului, unde se intindea un covor de nuferi. Vadul din stanga lui era liber. Mi s-a parut un loc bun pentru inceput, iar Florin s-a asezat pe vadul imediat urmator. Rapid, am scos sonarul si barca si am iesit pe lac sa vedem ce se ascunde sub apa. Prima impresie a fost ca nu se ascunde nimic. Sonarul parea montat gresit, refuza sa indice mai mult de 70 de centimetri! Am verificat sonda acustica, statea bine. Mai departe, acelasi rezultat – 60-70 cm si un strat subtire de mal, pe o intindere cat sapte terenuri de fotbal. Dupa o vara petrecuta pe balastiere in care te puteai ineca langa mal, cu adancimi trecand frecvent peste 10 metri, o balta cu apa pana la genunchi, in mijlocul careia puteai sa stai ca o barza, intr-un picior, era o schimbare comica. Grigore a scos o vasla si a infipt-o in apa, perpendicular. Cand vasla a atins fundul, nu intrase in apa nici pe jumatate.

In sine, adancimea constanta si mica nu ne deruta. Genul asta de apa ne era familiar, stiam ce avem de facut. E locul ideal pentru o nadire extinsa. Ma gandisem mult cu ce boiliesuri ar trebui sa nadesc si, pana la urma, luasem ready-made-uri de atractie rapida, Nash White Chocolate si Tangee Peach, cu care n-aveam indoieli ca o sa prindem. Florin era si el convins ca trebuie sa mergem pe boilies si, in mod normal, n-ar fi ezitat sa vina cu aceeasi nada ca noi, dar acum preferase sa faca economie si luase niste bile deshidratate (facute de el si lasate sa se usuce cateva luni), picante, fishmeal cu Robin Red, singurele pe care le mai avea acasa. Grigore si cu mine am turnat peste boilies o colectie de dipuri nutritive, rafinate ca o colectie de vinuri vechi. Florin a turnat niste apa de garla. Noi am aruncat vreo opt kilograme (la opt lansete), imprastiate pe toata suprafata la care aveam acces. Florin a luat un kilogram si a tras o linie dreapta, paralela cu malul, in fata lui.

Apoi ne-am intins lansetele. Inceputul l-am facut cu porumb si carlige mici, Gardner Long Shank Incizor 6, aruncand si cativa bulgari de pastura de CSL amestecata cu seminte in Talin de la CC Moore. Nu era o strategie pentru crap mare, mai degraba una rapida. Voiam sa aflu ce peste avem in fata. Prima trasatura a fost violenta si intamplatoare – un ten de vreo 5 kilograme a cules o montura aruncata aproape de mal si, dupa ce l am condus pana la gura minciogului, a scuipat carligul si s-a intors de unde venise. Un accident, dupa cum urma sa aflu, tenul fiind rar in balta. N-a durat mult si a tras din nou. De data asta, am prins un ciortan de vreo 750 de grame, lung, vioi, intens colorat. Imediat, a venit inca unul. Dupa o jumatate de ora, altul. Si urmatorul, tot un ciortan. Si urmatorii zece, ciortani si ei. Grigore facea carare pe lac, plantand lansete, refacand farfurii de nada, dar ciortanii invatasera jocul si incepusera sa ne manance din palma. Nu se mai saturau de porumbul bine fiert si usor fermentat, parfumat cu o nota de Corn Sweet Liquor. Abia apucam sa pregatim o lanseta, ca senzorul semnala un drop back si trebuia sa o luam de la capat. De la patru boabe de porumb pe montura, am trecut la sapte; de la carlige mici, Incizor 6, la unele mari, Long Shank Nailer 4. Inutil, ciortanii trageau fara somatie in tot ce misca. Noaptea, singurul peste mai rasarit a fost unul de doua kilograme, dar pe langa el am luat multi altii sub kilogram. Cand s-a facut dimineata, eram probabil campionii locali la ciortan.

Florin traia o drama de alta natura. Nu prinsese decat una sau doua bucati si erau din aceeasi serie cu ale noastre. E drept ca dadea cu carlige mari (Fang 2), filosofia lui fiind ca, daca pestele tine cu tot dinadinsul sa inghita momeala, o sa reuseasca si in ciuda carligului! Altadata, m ar fi amuzat acest decalaj, dar acum grija noastra era sa trecem de barierele de ciortani. L-am sunat pe Dragos sa-l intreb daca si el patise acelasi lucru. Nu, a zis el, aveam cel mult doi, trei pe zi. Slab, noi avem doi, trei pe ora. Daca nu convingem pestele sa intre pe bile, n-avem sanse sa prindem ceva.

La pranz, am inlocuit o parte dintre monturile de porumb cu boiliesuri de 20 mm, sparte in doua si puse ca un fluture, spate in spate. Am mai aruncat cateva kilograme de boilies pe toata zona. Dupa-amiaza a trecut linistita, iar seara am avut prima trasatura serioasa. Un crap de vreo 6 kilograme a decolat cu fluturele de ciocolata alba si a sfarsit rapid in minciog. Imediat, am scos si ultimele monturi pe porumb si am trecut pe boilies cu toate lansetele. Sa bag si eu una la bile? a zis Florin. Hm, intrebarea e daca are rost sa mai dai si la altceva in afara de boilies. A doua noapte n-am mai avut ciortani. Cu cateva exemplare de 4 si 5 kilograme, parea ca mergem intr-o directie buna.

A treia zi a fost una de evaluare. Ramanem pe acelasi loc sau ne mutam? Nadim in continuare sau ne oprim? Mergem mai departe cu „fluturi” sau trecem pe doua bile? Vadul nu-mi placea foarte mult, o parte dintre lansete stateau bine in nuferi, dar restul erau plasate pe apa libera, in locuri care nu pareau productive. L-am lasat pe Grigore sa aiba grija de scule si am plecat sa fac o plimbare pe balta. Digul de pe partea opusa era intesat cu pescari, dar toate vadurile erau anoste. Nu aveau nicio structura vizibila si nici sub apa nu era mare lucru. Acolo nu gasesti pestele, astepti sa te descopere el pe tine. In schimb, pe latura de nord a baltii, am dat peste un vad fascinant, pe care nu statea nimeni. Malul era lin, ca o plaja, in stanga se intindea un covor de nuferi (acelasi pe care il atacasem si noi, de pe vadul nostru), iar in dreapta puteai atinge marginile unei insule de stuf care constituia structura cea mai proeminenta a lacului. Distantele erau accesibile, 90-100 de metri pana in punctul cel mai apropiat al structurii si cel mult 200 pana in locul in care se termina. Nici macar n-ar fi fost necesar sa folosim fir textil. Intre nuferii din stanga si bordura de stuf din dreapta, se intindea o zona de vreo 150 de metri de apa libera, care putea fi barata cu nada. Pentru a face locul si mai tentant, vadul era larg, cu spatiu suficient pentru cort si doua rod-pod-uri, in timp ce vadurile alaturate erau inguste si neprimitoare, ceea ce insemna ca probabil nu ai vecini. Cine ocupa Plaja controla o zona de mare intindere, care oferea adapost si hrana, ba chiar parea sa fie restaurantul deschis non-stop al baltii, judecand dupa sariturile pe care le vedeam in nuferi.

I-am povestit lui Grigore ce gasisem, dar am calculat ca e mai bine sa ramanem pe loc. Nadirea noastra ar fi trebuit sa inceapa sa-si faca efectul. Si n-am gresit – si-l facea. Ciortanul se regrupase si incepuse sa intre pe boilies. O bila de 20, sparta in doua si pusa fluture, prindea ciortan la fel de bine ca monturile cu porumb. In special White Chocolate era un magnet pentru pestele mic. Florin a venit sa ne spuna ca a prins primul crap la boiliesurile lui picante, atat ca nu erau nici pe departe la fel de bune ca ale noastre. Daca stiam, a zis el ingandurat, crezi ca nu mi-as fi luat si eu o punga? Daca mai continua asa, ti le fac cadou, i-am raspuns, pregatindu-ma sa mai intep un ciortan. Serios, nu-ti fa probleme, cand o sa inceapa sa mearga la ale tale, n-o sa-ti mai doresti altceva.

Farfurie de nada: Meteor, porumb si canepa picanta


Adevarul era ca incepeam sa banuiesc ce se intampla si nu mi se parea ca stam bine. Faptul ca pestele tragea la boilies nu putea fi meritul nadirii noastre. Folosite corect, ready-made-uri ca White Chocolate si Tangee Peach pot prinde crap in doua, trei zile pe aproape orice apa neinvatata la bile, dar aici pestele era invatat. Noi prinsesem in cateva ore! Probabil ca beneficiam de efectul nadirilor dezordonate, aparent inutile, facute de alti pescari, care vin dimineata, arunca o punga de boilies la intamplare, fiindca au auzit ca ar fi o nada miraculoasa, stau pana seara si pleaca fara sa prinda nimic, insa mai devreme sau mai tarziu boiliesurile lor ajung sa fie mancate de peste si, cu timpul, crapul se familiarizeaza cu ele. Pe astfel de balti, ready-made-urile nu sunt cea mai buna solutie, mai ales impotriva ciortanilor. Or, noi nu aveam decat ready-made-uri. Ba nu, luasem din congelator si ultima punga de Scopex Squid Livers facut de noi. Suficient pentru cateva farfurii de nada.

Peste zi, n-am mai nadit, iar seara am trecut cu majoritatea lansetelor pe Tangee Peach. Sunt construite pe un mix mai solid decat White Chocolate, S Mix, un fishmeal cu extract de sepie, si au o durata de viata mai lunga. De asemenea, am renuntat cu totul la „fluturi” si am pus cate doua bile de 20. In sfarsit, am intrat cu doua lansete mai adanc in nuferi si aici am dat cu boiliesurile de casa. Tiparul de hranire se conturase: peste zi, ciortanul era activ, crapii incepeau dupa ce se intuneca. Pana la miezul noptii tragea constant, apoi mai incet, iar spre dimineata, doar foarte rar. Trebuie sa vina si ceva mai mare, a zis Grigore. La 11, nuferii au produs un crap de vreo 7 kile, la boiliesurile de casa. La 2, au mai produs unul. Dar Tangee Peach nu voia sa piarda partida si a scos de pe larg un exemplar de 8,5 kilograme. Adaugand la ei alte cateva bucati de 4 si 5 kilograme, parea sa fi fost o noapte buna.

Dimineata, m-am dus sa vad ce facuse Florin. Era activ, se invartea langa cort, rehidrata boiliesuri, umfla barca. Semn rau, masina de pescuit fusese conectata la priza. Cum e? E bine! a zis el cu voce conspirativa. Semn si mai rau, Florin a inceput sa vorbeasca in soapta. Ce naiba putuse sa prinda? Mi-a facut semn ca prinsese cinci. Mari? Frumusei, intre 7 si 8 kilograme. E incredibil, a adaugat, numai la deshidratate.Incredibil pe naiba, dar nu stii tu. A sarit in barca si a plecat sa duca o lanseta pe vad, in timp ce eu m-am intors sa-mi inghit deceptia. Lasasem acasa 25 de kilograme de boiliesuri tari ca piatra, care acum ar fi fost de aur. Cel putin sa nu racim vadul. Am pregatit cateva kilograme de bile si l-am rugat pe Grigore sa le imprastie pe toata zona pe care o acoperisem. Am scos lansetele si le-am replantat, ducand unele foarte departe, ca sa culeg si eventuali crapi izolati. Pasturi, pelete, seminte si dipuri, toate au fost aruncate in joc. Pana seara, insa, n-am prins nimic, lasand la o parte cativa ciortani, in timp ce Florin a mai luat cinci bucati. Trage si pe lumina, s-a mirat el. Noaptea, am continuat sa prindem crapi de sase, sapte si opt kilograme, iar Florin a continuat sa prinda singur aproape cat noi amandoi la un loc.

Ultima zi a fost amuzanta. White Chocolate murise, Tangee Peach prindea bine, Scopex Squid Livers prindea foarte bine, iar boiliesurile deshidratate prindeau monumental. Daca peste noapte faceam fata avand avantajul structurii, ziua eram depasiti. Parca dadeam in alt lac. Cautand in geanta, Florin a gasit un borcan cu pelete pentru carlig, hidratate cu CSL. Ia sa incerc si una din astea. Dupa cateva ore, avea un crap rotund, supraponderal in minciog. Ia sa incerc si eu. Dupa cateva minute, aveam un ciortan ca palma. Umilinta deplina a fost cand i-am dat cateva bile de White Chocolate si a scos si la ele un crap. Pe un vad care nu continea nimic, tragand o simpla linie de nada in fata, ajunsese sa prinda crap la orice. Boiliesurile lui deshidrate, ca niste nuci, rezistau la atacul ciortanului si isi asteptau linistite crapul. Iar ciortanul n-avea motive sa insiste prea tare, cata vreme gasea chiar alaturi ready-made-uri parfumate, proaspete si, mai ales, moi. Nadirea noastra colectase ciortanul, pe vadul lui nu mai era decat crap.

Noaptea, inraiti si insensibili la umezeala si frig, am lucrat continuu si dimineata ne-a gasit cu cinci pesti. Cel mai mare a avut 8,5 kilograme. Florin prinsese si el trei. Se lasase o ceata groasa si a trebuit sa asteptam pana la pranz ca sa putem strange echipamentul si sa iesim de pe balta. In masina, recapituland partida, am incercat sa ne convingem ca n-a fost rea. Pe o balta furajata si pescuita intens la porumb, am prins incomparabil mai bine la boilies. Am depasit barierele de ciortani, am gasit solutii, ritmul a crescut de la o zi la alta, am luat cativa crapi care, in contextul acelui lac, puteau sa treaca drept onorabili. Degeaba, autosugestia n-a functionat. Pestii de doua cifre (doua cifre inainte de virgula!) ne ignorasera, iar alegerea nadei a fost proasta. Sa fi pescuit singuri, poate ca nu ne-am fi lamurit intr-o maniera atat de clara. Dar hazardul a facut ca balta sa fi fost deja invatata pe boilies, iar nada noastra sa lucreze pentru Florin, care venise cu bile deshidratate fiindca, in preziua plecarii, nu se putuse hotari sa dea banii pe o punga de ready-made-uri. Ei, pentru asta, si Florin si crapii trebuiau sa plateasca!

ACTUL II: 19-22 OCTOMBRIE

Luni, marti si miercuri au fost zile de pregatiri. Voiam sa schimb totul: nada, vadul, monturile. Cautam un carlig ascutit, cu deschidere larga, proportionala cu boiliesurile de 20, si varful usor intors, care sa tina pestele cat mai bine in nuferi. Rascolind in colectie, am ales Korda Wide Gape 4. Nada era esentiala si trebuia sa fie picanta. CC Moore are o serie de nade picante – Meteor (meatmeal cu Robin Red si aroma de frankfurter), Hot Hemp (seminte de canepa in sos iute) si Red Venom (aditiv pentru boiliesuri, pasturi si pelete, un fel de Robin Red in versiune lichida). Le-am luat pe toate. Li s-a adaugat BFM-ul deshidratat care imi lipsise in prima partida. Joi dimineata eram pe balta din nou. Grigore nu participa, era ocupat, in schimb Florin era liber si, dupa aventura din saptamana trecuta, n-a fost greu sa-l conving sa vina. Si chiar cu el aveam treaba A mai venit si Mihai, caruia experienta noastra i se paruse promitatoare. Pe vechile vaduri statea un grup de pescari, dar pe mine ma interesa Plaja si pe Plaja nu era nimeni. In doua ore, am intins cortul, sky-pod-urile, lansetele si am iesit cu barca pe apa. Am nadit extins si superficial, trei kilograme de bile tari imprastiate in tot covorul de nuferi. Florin a tintit bordura de stuf si a bombardat-o cu boilies pe toata lungimea. Mihai si-a ales un vad simetric cu vadul nostru, la vreo 300 de metri distanta, de cealalta parte a insulei de stuf care iesea ca un promontoriu in lac. Vremea era rece, temperaturile coborau spre zero, pe drum vazusem campurile acoperite cu o bruma groasa. Nada picanta parea o solutie buna.

Ciortanii nu ne-au deranjat peste zi, iar seara, la 7, cand tocmai imi faceam o cafea, senzorul primei lansete din stanga a scos un bip si swingerul s-a lipit brusc de varga. Aveam un plumb Grippa de 140 de grame, iar baitrunnerul strans la maxim n-a vrut sa elibereze firul. La ce e? a intrebat Florin. La Meteor. Am ridicat lanseta si am intepat. Miscare lenta, doar o usoara vibratie care dadea de inteles ca la capatul firului ar fi peste, altfel as fi zis ca am dril cu o creanga. Cand „creanga” a ajuns la mal, s-a transformat intr-un crap de 7,5 kilograme. Am dus lanseta inapoi si m-am intors la cafea.
Noaptea, Meteorul a depasit in viteza boiliesurile deshidratate. Pana dimineata, aveam cinci crapi, dintre care patru la Meteor. Peste zi, am mai luat trei bucati. Monturile erau asezate in nuferi, cu o farfurie de nada deasupra, compusa dintr-o mana de porumb preparat, o mana de canepa, doi, trei bulgari de pastura cu mult Red Venom si cinci, sase bile de Meteor. In jurul farfuriei, pe o raza mai larga, o ploaie de pelete hidratate cu un dip completa reteta. Dupa primele 24 de ore, scosesem opt crapi (Wide Gape mergea foarte bine), iar Florin, numai doi si, asa cum fusese interesat de White Chocolate, a devenit interesat si de Meteor. Da-mi si mie cateva bile, sa le incerc! m-a rugat cand ne pregateam pentru noapte. Incearca-le. Dupa doua ore, a prins cu ele un crap. Iti mai iau cateva, m-a anuntat, umbland in galeata cu boilies. Mai ia. Dupa o ora, a mai prins unul. Doar una singura iti mai fur! Mai fura. A luat exact cat sa puna pe o montura si, cu promptitudine, a scos un crap din acelasi loc. E clar, Meteorul prinde mai bine, a fost concluzia. Bun, am zis, acum ca te-ai lamurit, intoarce-te la bilele tale.

Florin cu un crap de 6 kg


La inceputul celei de-a doua nopti, prinsesem doi crapi in mai putin de o ora, insa pana dimineata n-am mai vazut nicio trasatura. N-am gasit explicatie, singura schimbare era ca incepuse sa se faca mai cald. Peste zi s-a incalzit chiar bine si, dupa pranz, am luat un ciortan la doua bile de Meteor. Nuferii colcaiau de peste, vedeam sarituri la fiecare zece minute si n-a durat mult pana cand am inceput sa prind ciortan la toate lansetele. Nu conta ca dadeam cu cate doua boiliesuri de 20, ciortanii se intepau cumva. Am luat trei agatati pe dinafara. Florin, in schimb, gasise un loc fierbinte, in gura unui mic canal care iesea din intinderile de stuf, si incepuse sa intre in ritm. De la 8-2, scorul a devenit 8-7. La pregatirea de seara, am lasat o singura lanseta pe Meteor si am pus restul pe BFM. Ca nada, Meteorul era o combinatie optima de atractie si nutritie si, pe frig, lucrase fara repros, dar fiindca se incalzise, iar ciortanul se trezise la viata, boiliesurile deshidratate erau mai sigure. Si nu voiam sa pierd meciul

Intre timp, Mihai trecuse pe vadul meu din partida trecuta. Dupa doua zile nu prinsese inca nimic, pierduse doi crapi care trebuie sa fi fost mari si luase decizia sa se mute. I-am dat cateva sugestii despre cum sa atace locul. Ca si mine, pescuia in marginea unui camp de nuferi si, de la monturile lui la monturile mele, nu erau mai mult de 50 de metri. Atat ca el folosea alte boiliesuri (Squid & Octopus ready-made de la SBS) si era interesant cum se vor confrunta cu nadirea mea.
Mi-am facut o cafea si am impartit cu Florin o bucata de ciocolata. Era liniste, nu batea vantul, stateam cu cana de cafea fierbinte in palme si ascultam sariturile crapilor. Oare cum va fi noaptea? Activa, a zis Florin, nu ne oprim pana dimineata. Orice, numai sa te bat, i-am raspuns. Am verificat barca, minciogul, plumbii si monturile de rezerva, nada. Totul era in ordine. Apoi crapii au iesit la atac. Bip-bip, drop back la Meteor, insa nu mai e un ciortan, e un exemplar de vreo cinci kilograme. Bip-bip, zice si lanseta prinzatoare a lui Florin si facem cunostinta cu unul de sapte. Trasaturile erau moi, in parte datorita apei reci si in parte datorita sistemelor noastre, cu plumb greu si baitrunner foarte strans, care nu permiteau crapului sa ia fir. Erau insa inconfundabile. Odata ce swingerul cobora sau urca trei centimetri, suficient cat sa dea alarma in senzor, puteai fi sigur ca ai un peste. Lentoarea trasaturilor iti dadea si timp sa te pregatesti – unul dintre noi isi punea combinezonul impermeabil si, inarmat cu minciogul, intra in apa neagra sa intampine pestele (La smoala! zicea Florin), celalalt scotea fara zgomot firul de pe senzor, intepa si incepea drilul. O rutina bine stabilita si eficace.

Spre miezul noptii, Florin a scos inca un crap de pe locul lui magic si, imediat, s-a dus sa replanteze montura. Era undeva pe lac cand am avut un bip scurt. Swingerul se ridicase usor. Nicio graba, il astept pe Florin. Imediat, a venit si al doilea bip, atat ca era la alta lanseta! Nu parea de crezut, dar aveam doua leduri care luminau simultan. Doua trasaturi si ambele erau „pe plecare”. Am ramas cu ochii lipiti de senzori, pregatit sa intep daca pestele decola cu montura. Florin se apropiase de mal, se auzea cadenta discreta a vaslelor. Si atunci a venit si al treilea bip. De data asta, intram in domeniul fantasticului. Se aprinsese si al treilea led, iar swingerul semnala un drop back. Am pus lanterna pe fire, sa verific daca-si pastrau directia, m-am gandit ca trebuie sa fi fost ceva incurcat in ele. Stateau perfect intinse, fiecare la locul lui. E ceva? a zis Florin agatand barca de un pichet. Da, imi trage la trei lansete. La cate? La trei! N-am avut niciodata trei trasaturi de crap in acelasi timp, uite ca am acum.

Pregatire de seara


Cu ce incepem? Cu cele „pe inainte”. Am luat prima lanseta si am intepat. Un crap amortit inota la capatul liniei. L-am adus usor, slabind frana pe masura ce se apropia. Intre sapte si opt kilograme, a apreciat Florin cand l-a scos cu minciogul. Am tras si la a doua lanseta. Aici pestele a traversat o perdea rarefiata de nuferi si, tinand firul intins, fara sa fortez, l-am lasat sa isi faca singur loc printre ei. Actiunea blanda a vergii a amortizat toate socurile. E frate cu celalalt, a spus Florin. A treia lanseta, insa, isi pierduse captura. Am inlocuit toate trei monturile si am iesit pe lac, sa le duc in nuferi. In mod normal, a gasi mici semne pe apa la 150-200 de metri de mal, in nopti fara luna, cere un simt de orientare bun si ceva noroc, dar aici lucrurile erau simple, fiindca aveam doua indicii pe care nu puteam sa le pierd, linia copacilor de pe malul nostru si o bordura intinsa de vegetatie. Pe partea lui, Florin avea si el repere usor de recunoscut.

Pe la 2, am mai prins un crap, Florin a mai prins si el unul. La 3, aerul s-a racit si un abur a inceput sa acopere lacul. Aveam amandoi cate o lanseta pe mal si simteam oboseala si frigul umed. N-o mai duc inapoi, ca e ceata, a spus Florin, asezand-o atent pe rod-pod. Ar fi trebuit sa tac, insa nu m-am putut stapani. N-o mai duce, am zis. Lanseta aia produsese mai mult decat toate celelalte la un loc, nu ma deranja sa o vad pe mal. Stii ceva? Ia hai s-o mai duc odata. Si a urcat in barca si a plecat catre stuf. Cand s-a intors, am iesit sa plantez si lanseta mea. Din larg, am vazut lumina pe vadul pe care statea Mihai si m-am gandit ca incepuse sa prinda.

La 4, lanseta-metronom a scos inca un peste, insa de acum o ceata alba si densa ca frisca inghitise toate reperele si facea iesirea pe lac riscanta. Nu vedeai nici pana la varful barcii. Nu tineam minte sa fi prins crap pe ceata si m-am bagat in sacul de dormit, fericit ca vom avea cateva ore de liniste. Dimineata, ceata nu se ridicase, iar cortul si sculele erau ude ca dupa ploaie. Cu inseparabila cana de cafea fierbinte in mana, i-am facut o vizita lui Mihai. Cum a mers? Mihai s-a uitat la mine cu o expresie nedefinita. Cum sa mearga prost, n-am prins nimic! Si atunci ce-ai facut toata noaptea cu lumina aprinsa? M-am uitat cum dadeati voi ture pe lac. Am ramas fara replica, Mihai e un pescar competent si nu stiam ce explicatie sa-i dau. Explicatia mi-a dat-o el: totul a plecat de la nada, tu nadesti aici de trei zile, pe tot covorul de nuferi, si nada ta e in mod sigur mai buna. Pestele n-a mai fost interesat si de ce-i dau eu.

O sa mai stau o zi, a adaugat, si as trece pe locul tau. Foarte bine, am zis, vino sa-ti las niste nada si sa-ti povestesc cum am dat. Florin incepuse deja sa stranga echipamentul. Am desfacut galetile cu nada, mai aveam cateva kilograme de pastura, porumb, canepa si boiliesuri deshidratate, doar Meteorul era pe sfarsite. E suficient, imi ajung pana maine, a zis Mihai. Ma pregateam sa scot prima lanseta, cand Florin si-a adus aminte un mic detaliu. Vezi c-ai avut un drop back la aia, cat ai fost plecat. Ca sa vezi, te pomenesti ca incepe din nou ciortanul. Am recuperat doi, trei metri si am intepat. Varga s-a incordat si a ramas arcuita, cu varful vibrand usor. Apoi firul a mai pierdut din tensiune, semn ca pestele a plecat catre mal. Venea cu deriva, descriind un arc de cerc catre stuf, si am culcat lanseta paralel cu apa, ca sa-l aduc inspre mine. Oho! In fata noastra, o spinare lata a facut valuri la suprafata. Fara graba, Florin l-a incadrat cu minciogul. Cat are? am intrebat inainte sa-l aduca la mal. Scoate cantarul, a zis Florin. Scazand greutatea plasei de cantarire, acul cantarului arata 8,5 kilograme. Lacul imi zambise si meciul era jucat. Mi-am facut bagajele fara graba. Ceata incepuse sa se ridice, drumul spre casa era asfaltat cu soare.

ACTUL III: 27-29 OCTOMBRIE

Teme-te de razbunarea celui care astazi n-a prins nimic, spune o vorba a crapilor. Ramas pe Plaja, Mihai a bombardat nuferii cu toata artileria de nade si n-a stat doar o zi, a stat doua, in care n-a apucat sa inchida ochii. L-am sunat sa-l intreb cum merge. Merge fantastic, a fost raspunsul, Meteorul da recital. Vadul facuse explozie, acum producea si ziua, si noaptea. Ca de atatea alte ori in desfasurarea unui plan de nadire, pestii mari au tendinta sa vina la urma si aici i-au venit lui Mihai. Nu mi-a fost usor sa aud ca prinsese exemplare de 9, 10 si 12 kilograme (ar fi putut fi ai mei), dar ii merita pentru tenacitate si m-am bucurat pentru el.

Lucrul cel mai interesant a fost, insa, ca dupa plecarea noastra venise o echipa de crapisti de competitie, care se asezase pe acelasi vad pe care pescuisem si noi cu o saptamana in urma, pe care statuse si Mihai o noapte, si dadeau cu bile solubile. Pe o vreme calda, cu ciortanii adunati in restaurantul din nuferi, nu parea o idee buna. Mihai nu le-a spus nimic si, a doua zi, prinsesera deja un miliard de ciortani si erau usor derutati. Au continuat in acelasi ritm si ciortanul a raspuns cu entuziam. Dupa inca o noapte efervescenta, s-au lamurit ca lacul nu are peste si au plecat.

Prognozele pentru weekend anuntau vreme buna, asa ca vineri dimineata l-am sechestrat pe Grigore si l-am adus inapoi la balta. Era o zi calma si luminoasa si Plaja era pustie. Am plantat patru lansete pe nuferi, in partea stanga a vadului, si alte patru pe stuf, in partea dreapta. Aveam din nou Meteor proaspat si BFM deshidratat si luasem pentru teste Odyssey-ul de la CC Moore. La prima vedere, era simbolul absolut al boiliesurilor pe baza de faina de peste – miez compact, textura fina, culoare intunecata, miros greu, patrunzator, antisocial. Poate ca ciortanul o sa-l lase in pace. Ca sa reactivam locurile, am nadit pe tot covorul de nuferi cu cateva kilograme de BFM, bine hidratate cu Minamino. In zona lui, Grigore a aruncat si el Odyssey pe o zona larga.

N-au trecut doua ore si Meteorul ne-a adus un drop-back. Ciortan. Pana seara, au mai aparut cativa. Am replantat lanseta dupa lanseta, banuind ca noaptea vom avea si peste mai mare. Intr-adevar, primul crap si-a facut aparitia in jur de 10, la o lanseta din nuferi. Bip scurt, cu swingerul intepenit langa varga. Il prevenisem pe Grigore ca trasaturile importante sunt cele „pe inainte”. Am intepat, am simtit o vibratie scurta, dupa care firul s-a inmuiat si montura s-a intors cu mainile goale. Ei, fir-ar sa fie, am pierdut primul peste. Nu fi superstitios, ca avem ghinion, a ras Grigore. Dupa doua ore, a tras din nou si de data asta am scos un crap, aproximat la opt kilograme. E bine, suntem in carti. Noaptea a continuat dupa programul stiut, cu trasaturi ritmice in nuferi, pesti prinsi si lansete reasezate prompt. Pe vadul din dreapta, insa, nicio miscare.
Peste zi, apatie, ca si saptamana trecuta. Spre pranz, cand s-a incalzit, au venit primele trasaturi de ciortan la Meteorul din nuferi. In dreapta, Odyssey-ul a scos si el doi ciortani. BFM-ul deshidratat parea mort, era prea dur pentru pestele mic. Apoi, pe la 3, stand in cort, am vazut swingerul ultimei lansete din dreapta (cu Odyssey) ridicandu-se lent. Era pusa pe locul magic al lui Florin. Am dat sa intep, dar firul era deja atat de intins incat n-am putut ridica lanseta la verticala. Imediat, pestele a inceput sa ia fir. Am strans frana, m-am dat un pas inapoi, dar tamburul facea click-click-click si, centimetru cu centimetru, crapul se apropia de perdeaua de stuf. Am ezitat sa fortez, carligul subtire si ascutit i-ar fi putut taia gura. In cateva secunde, s-a blocat intr-o radacina. Pe balta asta, era primul exemplar pe care nu reuseam sa-l intorc. Ce facem acum? Grigore a luat barca si s-a indreptat catre el. Tineam lanseta incovoiata si, din cand in cand, firul transmitea o miscare lenta. Apoi, cand Grigore s-a apropiat, pestele a plecat dintr-o data spre larg si, in acelasi moment, a scuipat carligul ca si cum nici nu l-ar fi avut. Am recuperat fara chef. Maistre, a zis Grigore, sa fi vazut ce val a facut. Submarin. A taiat apa in doua! Da-l naibii, mai bine ca n-am vazut

La 5 dupa-amiaza, avand inca doua ore de lumina la dispozitie, am scos toate lansetele si am schimbat planul. Doua lucruri erau clare, ca vadul din dreapta era mai neproductiv decat saptamana trecuta si ca boiliesurile uscate prindeau peste mai putin, dar mai mare! Imi parea rau ca nu am Odyssey si mai ales Meteor deshidratat, puteam face o comparatie mai buna cu BFM. Seceta de pe vadul din dreapta era curioasa si mi-a trecut prin cap ca ar putea fi rezultatul nadirii mele! In nuferi, nadisem constant, iar Mihai continuase nadirea si, oricum, nuferii tineau mai mult crap. Probabil ca, fara sa vreau, ii luasem pestele lui Grigore, asa cum, tot fara sa vreau, i-l luasem si lui Mihai – ah, de ce nu i-l luasem si lui Florin? Am incarcat sase lansete cu BFM, una cu Meteor si una cu Odyssey. Lansetele din stanga s-au dus in nuferi, dar undeva in larg, pe aceeasi linie cu ele, am repozitionat doua dintre lansetele care statusera pana atunci in stuf. Restul au ramas pe locul fierbinte (acum, doar caldut) pe care pescuise Florin. La 7, eram gata cu pregatirile.

Am incercat sa furam o ora sau doua de somn. Insa nu pentru somn eram noi acolo, ci pentru crap. Dupa inca un ciortan prins la montura cu Meteor, a trebuit sa inlocuim Meteorul cu BFM. Au urmat trasaturile substantiale. Din ora in ora, boiliesurile tari, deshidratate aduceau exemplare care plecau de la sase kilograme in sus.

Grigore cu un crap de 10,2 kg


Cel de la 11 a venit la una dintre lansetele repozitionate in larg. Bip scurt, Grigore a sarit afara din cort. Trasatura? am intrebat. Da. Ce e? Drop back. Ok, asteapta sa ma echipez. Dar in urmatoarea secunda swingerul a inceput sa se ridice si drop back-ul s-a transformat intr-o plecare continua. Frate, a zis Grigore, aici nu mai am ce s-astept! Si, fara sa se grabeasca, a scos firul de pe senzor si swinger, a inchis baitrunnerul, a ridicat lanseta, a mulinat pana la contactul cu pestele si a intepat. NG-ul s-a arcuit pana cand a luat forma literei C. Mi-am pus combinezonul, am luat minciogul si am intrat in apa pana la brau. Vadul avea in fata un prag si o padure de radacini si, daca nu intampinai pestele in fata lor, era putin probabil sa il poti scoate. Ca sa evitam pragul si radacinile, controlam firul cu mana si incercam sa aducem pestii la suprafata. Acum urmaream linia principala si, cand segmentul de leadcore si-a facut aparitia, indicand ca pestele e la mai putin de un metru, am ridicat foarte usor firul cu mana stanga. Sub oglinda apei, se vedea silueta compacta a crapului. M-am gandit ca ar fi bine sa-l iau fara sa-l mai plimbam si, cu mana dreapta, am adus minciogul si l-am cules cum culegi o capsuna grasa din farfurie. Cand a luat prima gura de aer, se odihnea deja in minciog.

Scos pe mal, mi s-a parut ceva mai mare decat tot ce prinsesem pana atunci. Cantarul s-a dus la 10,2 kilograme, primul peste de doua cifre! L-am lasat intr-un sac, ca sa-l fotografiem dimineata, si am sarbatorit modest, cu o tableta de ciocolata. Restul noptii a curs dupa programul obisnuit, trasaturile incetand pe la 4. Am dormit trei ore si, cand ne-am trezit, un soare prietenos se ridica din spatele digului In lumina alba, crapul si Grigore au suportat o sedinta de fotografie – dealurile care apareau in fundal dadea lacului aspectul unei scene de teatru. Un vant usor ne usca echipamentele, in cateva ore vom fi acasa. Pentru mine, sezonul se terminase. M-am gandit ca ne vom intoarce pe Plaja in primavara (cu Meteorul deshidratat), pana atunci aveam de infruntat o iarna de asteptare. Dar parca poti sa fii sigur ca te intorci? Anul asta am schimbat trei balti, de fiecare data cand ma asteptam mai putin. Viata e ce ti se intampla cand aveai alte planuri si asta se vede la pescuit.









Politica de confidentialitate

.com Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 PROIECT DE LECTIE Clasa: I Matematica - Adunarea si scaderea numerelor naturale de la 0 la 30, fara trecere peste ordin
 Proiect didactic Grupa: mijlocie - Consolidarea mersului in echilibru pe o linie trasata pe sol (30 cm)
 Redresor electronic automat pentru incarcarea bateriilor auto - proiect atestat
 Proiectarea instalatiilor de alimentare ale motoarelor cu aprindere prin scanteie cu carburator

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 Lucrare de diploma - eritrodermia psoriazica
 ACTIUNEA DIPLOMATICA A ROMANIEI LA CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS (1946-1947)
 Proiect diploma Finante Banci - REALIZAREA INSPECTIEI FISCALE LA O SOCIETATE COMERCIALA
 Lucrare de diploma managementul firmei “diagnosticul si evaluarea firmei”

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 CONTABILITATEA FINANCIARA TESTE GRILA LICENTA
 LUCRARE DE LICENTA - FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT
 Lucrare de licenta stiintele naturii siecologie - 'surse de poluare a clisurii dunarii”
 LUCRARE DE LICENTA - Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 Proiect atestat informatica- Tehnician operator tehnica de calcul - Unitati de Stocare
 LUCRARE DE ATESTAT ELECTRONIST - TEHNICA DE CALCUL - Placa de baza
 ATESTAT PROFESIONAL LA INFORMATICA - programare FoxPro for Windows
 Proiect atestat tehnician in turism - carnaval la venezia

LEWIS READ: Chod Rig - Cenusareasa monturilor



Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu