Pescuitul

Pescuitul

Cuprins

1-Specii de pesti

2-Hranirea

3-Resursele apei

4-Mediul de viata

5-Adaptarea in mediul acvatic

6-Aspecte generale

Linia laterala

8-Elecrto-receptia

9-Reproducerea

10-Bibliografie

Adaptarea in mediul de viata din apa

Cel mai mare vechi grup de vertrebrate,pestii pot fi gasitioriunde exista apa.Trei patrimi din suprafata pamantuli este acoperita cu apa,atat apa.   Apa sarata (oceane, iazuri create de maree, recifii de corali) cat si apa dulce (lacuri, parauri de apa de munte, rauri cu debit redus). Pestii sunt adaptati la viata din apa, ei au branhii permanente, aripioare si solzi.
Ansamblul organelor interne reprezinta circa 50 pana la 60% din greutatea corpului la un peste de forma clasica.

Totusi,mananca organisme foarte mici, filtrate din apa in gura sa imensa.
Pestii cu guri mici inghit elemente de hrana de mici dimensiuni: crustacee sau moluste; iar pestii cu guri minuscule se hranesc cu zoo-planton.
Pestii erbivori si omnivori au o gura mica, cu dinti plati adaptati pentru sfaramarea hranei.
Un peste cu o gura indreptata in sus are falca de jos mai mare. Gura se deschide in sus. Are o astfel de gura. Unii pesti pretind sa se hraneasca la suprafata apei. Unii pesti au o gura distincta. Calutul de mare are o gura minuscula la capatul botului cu forma de pai care este folosita pentru a sorbi zoo-plantonul.
Cu ajutorul articulatiei inter-craniale si a altor muschi cranieni, unii pesti isi inghit prada dintr-o inghititura. Dintii acestora nu pot fi folositi pentru a apuca sau a sfasia prada ci pt a preveni evadarea din gusa cascata. Sub barbie, acesti pesti au placi mari osoase.
Pestii se grupeaza in trei categorii
pesti de suprafata - au gura in pozitie superioara pentru a prinde hrana la suprafata apei (gura dorsala);
pesti de adancime medie - au gura la capatul botului pentru a prinde hrana in plina apa (gura anterioara);
pesti de fund - au gura in pozitie inferioara pentru a aduna hrana de pe pietris (gura ventrala);
In fata gurii sunt amplasate doua sau patru nari care au un rol in perceptia si analiza mirosurilor.

Aspecte generale

Pestii ocupa aproape orice habitat acvatic. Unele specii se afla in cel mai mare lac aflat la cea mai mare inaltime, alte specii au fost observate in cel mai adanc. In izvoarele calde din Mexic, unele specii pot indura pana la 45° C in timp ce in apele de langa Antarctica, pestii vietuiesc la aproximativ -2° C. Apa nu ingheata la aceasta temperatura din cauza continutului bogat de sare, iar pestii nu ingheata deoarece sangele lor contine un fel de antigel biologic. Unii pesti vietuiesc in ape dulci aproape pure, in timp ce altii din Hispaniola tolereaza un grad de salinitate de patru ori mai mare decat cel din apa marii. Pestii de pestera isi pot petrece toata viata in intuneric, in timp ce pestii din mlastinile din desert suporta nivele record ale radiatiilor solare. Un grup de pesti supravietuiesc anual in urma unor secari periodice prin petrecerea acestor perioade in adevarate oua de dormit, pentru a cloci si a se dezvolta odata cu venirea urmatorului sezon umed.
Numarul cel mai mare de specii marine se afla in apele tropicale, datorita recifilor de corali. Cea mai mare diversitate de specii de peste de apa dulce poate fi gasita in marile lacuri, si in izvoarele bazinelor tropicale.
Pozitia gurii unui peste poate oferi informatii legate de locul unde se hraneste acesta. Intr-un acvariu, pestii cu gura terminala, cum ar fi pestele-secure (hatchetfish), se hranesc cu fulgi de mancare care plutesc sau raman suspendati langa suprafata apei. Unii pesti cu gura in partea anterioara, sub cap, cum ar fi dracul-de-mare (catfish) se hranesc pe fundul apei.
Pestii cu guri mari, pestii carnivori se hranesc cu bucati mari cum ar fi alti pesti, gura este prevazuta cu numerosi dinti ascutiti indreptati spre interior. Pesii cu guri mici inghit elemente de hrana mici cu mici dimensiuni cum ar fi: crustacee si moluste.

Pestii erbivori si omnivori au o gura mica, cu dinti plati adaptati pentru sfaramarea hranei.
Un peste cu o gura indreptata in sus are falca de jos mai mare. Gura se deschide in sus. Tarponul are o astfel de gura. Unii pesti tind sa se hraneascaa la suprafata apei. Unii pesti au o gura distincta. Calutul de mare are o gura minuscula la capatul botului cu forma de pai care este folosita pentru a sorbi zoo-plantonul.
Cu ajutorul articulatiei intra-craniale si a altor muschi cranieni, unii pesti isi inghit prada dintr-o inghititura. Dintii acestora nu pot fi folositi pentru a apuca sau a sfasia prada ci a preveni evadarea din gusa cascata. Sub barbie, acesti pesti au placi mari osoase.
Pestii se grupeaza in trei categorii:
pesti de suprafata - au gura in pozitie superioara pentru a prinde hrana la suprafata apei (gura dorsala);
pesti de adancime medie - au gura la capatul botului pentru a prinde hrana in plina apa (gura anterioara);
pesti de fund - au gura in pozitie inferioara pentru a aduna hrana de pe pietris (gura ventrala);
In fata gurii sunt amplasate doua sau patru nari care au un rol in perceptia si analiza mirosurilor.

Dintii

La unele specii, acestia sunt dispusi pe randuri. Mai multe randuri de dinti sunt inlocuite pe parcursul vietii in spatele primului rand de dinti functionali. In medie, unii pesti, cum ar fi rechinul, vor inlocui primul rand de dinti in circa 10-14 zile in timpul verii cand sunt activi, si in una - doua luni pe perioada iernii.
Dintii subtiri si ascutiti sunt pentru pentru apucare si tinerea prazii; dintii serati, retezati sunt pentru sfasiat iar dintii mici sub forma de conuri sunt pentru zdrobirea carcasei racilor si a molustelor.

Ochi

Lumea de sub apa este deseori intunecoasa sau tulbure, ceea ce limiteaza vizibilitatea la mai putin de 30 de metri.
Majoritatea pestilor au doi ochi. Altii au patru cum ar fi pestii care scormonesc prin mal sau cei care vietuiesc in ape adanci si deseori se catara pe terasamente de mal. Perechea inferioara de ochi scaneaza imprejurimile pentru insecte de mancat.

Ochii pestilor sunt similari celor umani, dar exista o serie de diferente majore.
In primul rand, pestii nu au pleoape. Pleoapele animalelor de pe uscat pastreaza umezeala ochilor; ochii pestilor sunt in contact permanent cu apa, astfel incat nu au nevoie de pleoape.
Irisul uman se extinde si se contracta in functie de gradul de luminozitate din mediul in care se afla.
La pesti, irisul nu poate fi ajustat pentru a regulariza lumina; intensitatea luminii din apa nu se schimba atat de brusc cum se schimba deasupra apei si de aceea, pestii nu au nevoie de adaptare la intensitatea luminii.
Cristalinul ochiului uman este turtit si isi poate schimba forma pentru a concentra detaliile.

Pestii care vietuiesc in pesteri stau pe fundul apei unde lumina este sclaba, ochii sunt rudimentare sau absent, iar simtrile olfactive sunt ibunatatite simturi tactile si senzitive cu ajutorul lor au mustati in jurul gurii. Pestii nocturni au ochi mari pentru a le ajuta sa gaseasca hrana noaptea.

Opercul

Operculul are rol in respiratie, mai intai,protejarea branhiilor si apoi prin marirea fluxului de apa.Branhiile sunt membrane subtiri, ca o pana localizata in interiorul deschiderii din spatele capului.Respiratia din gura expulzeaza miscarea operculului.
Oxigenul este absorbit din apa prin membrane ale branhiilor,in acelasi timp dioxidul de carbon este eliminat.
Pestii au opt branhii (cate patru de fiecare parte), fiecare fiind la randul ei formata in doua lame. Culoarea lor rosie se datoreazaspecularizatiei intense.Daca sunt mai inchise la culoare atunci pestele are probleme respiratorii.Unele specii (Belontiide), care traesc in ape cu oxigen au dezvoltat si un organ special pentru captarea oxigenului din aer.

Solzii

Majoritatea pestiilor au armura flexibila, cu solzi protectori care acopera corpul.Acestia sunt de fapt niste structuri anterioare,dintisori minusculi la nivele mari. Datorita lor, pielea rechinului pare neteda si au o senzatie de pipait. Exista patru tipuri de solzi: placoid (asemanator dintilor), ganoid (in forma de diamant), ctenoid ( in forma de fagure) si cicloid ( in forma rotunjita). Ctenoidul si cicloidul sunt cele mai intalnite forme de solzi.
Solzii variaza ca marime de la o specie la alta si pot fi la fel de mari ca o moneda.
Pe masura ce pestele creste, nu se mareste numarul de solzi, ci dimensiunea solzilor. Solzii cresc mai repede vara, cand hrana este abundenta.
In fiecare an, "un inel anual" este adaugat pe fiecare solz. Numarand inelele anuale consecutive de pe solzi putem estima varsta aproximativa a exemplarului.
Solzii sunt acoperiti cu un strat de mucus care are proprietati antiseptice ce protejeaza pestele impotriva bolilor si a parazitilor.

Pielea

Straturile de celule ale pielii se refera la epiderma, derma si hipoderma.Epiderma (stratul exterior de celule) este foarte subtier, de obicei cuprinde 6-8 celule in latime si contine glande unicelulare care produc mucus si care sunt conectate intr-o retea de capilarii minuscule. Derma (stratul de mijloc) contine solzii, celulele de formare a solzilor, pigmentii, vasele de sange si nervii. Hipoderma este un strat gras, vascularizat intre epiderma si muschi sau oase. Ea reprezinta interfata dintre piele si restul corpului.

Linia laterala - "al saselea simt"
Pestii au un sistem unic de nervi senzoriali localizata in piele si denumita linia laterala, care in majoritatea cazurilor serveste simtului de atingere.
Linia laterala se desfasoara din spatele capului pana la coada, pe fiecare parte a pestelui.
Aceasta e formata dintr-o serie de gauri. Gaurile au conexiuni neuronale care sunt sensibile la vibratii.
Linia laterala detecteaza cea mai mica miscare a apei, ceea ce ajuta pestele sa evite obstacole, sa detecteze prada sau pradatorii in apele intunecate sau tulburi, deplasarea in bancuri.
Linia laterala poate fi observata doar in anumite ape. Arata ca si cum pestele a fost intepat cu un ac. Linia este formata din canale care contin receptori dezvoltati la nivelul pielii. Vibratiile din apa sunt preluate de celule si transferate la vezica de inot care actioneaza ca un organ auditiv.
Unii oameni de stiinta cred ca pestele isi poate recunoaste semenii prin lungimea de banda receptionata de linia laterala.

Pestii cu aripioare codale rotunjite sunt de obicei inotatori puternici dar care ating viteze reduse dar sunt capabili de accelerari bruste pe distante mici.

Simturi si Auzul

Pestii au urechi dar acestea nu au deschidere spre exterior si nu pot fi vazute. Totusi, auzul este foarte dezvoltat. Apa transmite mult mai bine undele sonore decat aerul iar acestea sunt receptate de corpul pestelui.
Unii pesti au deschideri asemanatoare urechilor pe fiecare parte a capului care permite un auz excelent. Alti pesti, cum ar fi pestele-pisica, au apendice de forma unor mustati de pisica cu papile gustative numite "mustati" care dau o capacitate senzoriala suplimentara atunci cand pestele cauta hrana pe fundul apei.

Gustul

La pesti, gustul are un inteles mult mai restrans. Papilele gustative, care se gasesc pe diferite parti ale corpului, sunt folosite in identificarea r.La unii pesti, papilele sunt localizate in interiorul si in jurul gurii iar alteori pot fi gasiti pe piele sau chiar si aripioare. Mustatile, structuri asemanatoare unor mustati de pisica aflate in apropierea gurii (la dracul-de-mare) sunt acoperite cu papile gustative si ajuta la localizarea hranei.

Mirosul

Desi pestii au o vedere periferica foarte buna datorita pozitiei ochilor, multi oameni de stiinta considera ca pestii pot distinge culorile, acestia se bazeaza in principal pe miros si auz.
Pestii pot mirosi in apa cu ajutorul unor receptori din saci mati, numiti nari, care se afla pe cap. Narile sunt similare celor umane dar pestii nu le folosesc pentru respirat. Simtul mirosului este foarte dezvoltat si util in identificarea unor mirosuri indepartate. Narile sunt localizate proeminent pe bot.
Multi pesti sunt carnivori si se folosesc de miros pentru a-si gasi prada. Ei se hranesc cu alti pesti, nevertebratele marine cum ar fi calmari, amfibieni, broaste si zoo-planton animale microscopice si minuscule.
Unii pesti se folosesc de miros pentru a localiza un lacas preferat pentru depusul icrelor. Speciile andromous (somonul) isi incep viata in apa dulce dar migreaza in ape sarate acolo unde vor vietui pana la maturitate. Pe perioada de depunere a icrelor, ei isi folosesc simtul mirosului pentru a gasi drumul inapoi spre paraul cu apa dulce sau spre raul nasterii lor, in unele cazuri calatorind mii de mile.
Pestii se folosesc de miros pentru a comunica, prin secretia de miresme chimice numite "feromoni" care servesc ca mijloc de comunicare intre membrii aceleiasi specii. De exemplu, unele specii, cum ar fi tonul, vietuiesc in grupuri mari protectoare denumite "bancuri". Cand unul din membrii este atacat de un pradator, el secreta un feromon care ii avertizeaza pe ceilalti de pericol.

Respiratia

Pestii, asemeni majoritatii organismelor, au nevoie de oxigen pentru a supravietui.
Oxigenul pe care il respira un peste este dizolvat in apa. oxigenul ajunge in apa prin procesul de difuzie sau ca produs secundar al fotosintezei plantelor din apa. Apa intra in gura pestilor, trece printre branhii si iese prin operculum.
Branhiile sunt foramte din arce osoase sau cartilaginoase cu un numar par de filamente. Numeroasele extensii minuscule cu membrane subtiri de pe fiecare filament reprezinta locul unde are loc schimbul de gaze (oxigen in schimbul dioxidului de carbon). Sub membranele subtiri se afla o retea de vase de sange.
Oxigenul este absorbit din apa prin membrane in vasul de sange iar dioxidul de carbon este eliminat.
Temperat urile si gradul de salinitate sunt si ele foarte importante in procesul de respiratie. Multi pesti sunt adapatati la un interval de temperatura mai ingust. Schimbarile bruste de temperatura pot cauza moartea pestelui. Multi pesti suporta o ariatie redusa a gradului de salinitate. Pestii de apa dulce care sunt introdusi intr-o apa sarata, sau invers, intampina dificultati in respiratie si mor.
Unii pesti sunt adaptati la viata din estuare unde salinitatea variaza iar altii , cum ar fi somonul sau bibanul, sunt capabili sp migreze din ape sarate in ape dulci si invers. Au o cantitate destul de bune incepand de la cateva grame la kilograme. In timpul ce agata karligul au o putere de a zmuci unghita incit ar putea rupe firul de la unghita.

SPECII

Exista peste 25.000 de specii diferite de pesti in lume. De fapt, pestele reprezinta mai mult decat jumatate din totalitatea animalelor vertebrate.
Exista pesti plati, pesti slabi (numai piele si os), pesti care se tarasc pe pamant, pesti care zboara, pesti electrici, pesti care vietuiesc in bancuri.
Pestii variaza ca marime si colorit. Unii sunt minusculi, masurand doar 2 inci in lungime. Altii sunt uriasi. Rechinul balena maaoara aproape 15 metrii. Unii sunt lipsiti de colorit si pestriti. Altii au dungi oblice, verticale sau pete. In timp ce altii sunt plini de culori aprinse: rosu, galben, portocaliu, verde, roz, argintiu si albastru. Diversitatea imensa din lumea pestilor este rezultatul a 400 de milioane de ani de evolutie si conditii de mediu unice asociate cu viata de sub apa.
Pestii din familia Acipenseridae sunt pesti marini de apa dulce, prezenti in Marea Azvon, Caspica, Neagra si ape ce se varsa in ele. Urca in fluvii primavara pentru reproducere.
Corpul prezinta 5 randuri longitudinale de placi osoase, in sectiune, cu aspect pentagonal; lobul superior al cozii este acoperit cu solzi rombici. Botul poate fi alungit, conic sau turtit, intotdeauna terminat intr-un rostru; gura ventrala cu 4 mustati intr-un rand transversal. Branhiile cu cate un opercul. In apele romanesti exista 6 specii: Acipenser nudiventris (viza), Acipenser ruthenus (cega), Acipenser guldenstaedtii (nisetru), Acipenser sturio (sip), Acipenser stellatus (pastruga), Huso (morun).
Criteriile care stau la baza clasificarii speciilor sunt: colorit viu si forme anatomice cat mai aparte, conditii speciale legate de biotopul natural.

REPRODUCERE

La multe specii de pesti ososi, sperma si ovulele se dezvolta in indivizi separati masculi si femele. Fertilizarea este de obicei externa iar in unele cazuri interna. Masculii si femelele pot arata diferit sau nu se pot distinge in ceea ce priveste dimensiunea, coloritul, organele de reproducere externe, caracteristicile capului sau forma corpului. La pestii ososi, reproducerea este in general ciclica, dar poate fi influentata de anumiti factori cum ar fi modificari ale numarului de ore in care bate soarele, temperatura, fazele lunii si locatia zonelor de depunere a icrelor.

Pestii ososi au cel putin trei tipuri de dezvoltare a embrionului: depunerea icrelor (pesti ovipari), retinerea icrelor (ovovivipari) si nasterea de pui vii (vivipari). In functie de specie, pestii parinti (masculul si femela) pot imprastia, ascunde, pazi sau cloci ouale. Exista o mare varietate in ceea ce priveste etapele de dezvoltare la care puii se despart de parinti. Numarul urmasilor este invers proportional cu probabilitatea ca un singur ou sa ajunga la maturitate si sa se reproduc, in general, speciile ale caror oua au o sansa mica de a ajunge la maturitate vor depune un numar mare de oua. In general, majoritatea speciilor nu dau atentie oualor sau puilor mici.
Desi se folosesc de metode de reproducere heterosexuala, unele specii de pesti sunt hermafroditi indivizii dezvolta atat ovare cat si testicule, fie in perioade de viata diferite, fie in acelasi timp. Parazitismul sexual poate fi observat la o serie de specii de pesti, masculul se ataseaza in permanenta de corpul femelei, obtinand substante nutritive din sistemul circulator al femelei.
La unele specii de ovovivipari, puii se dezvolta din oua enorme care si se hranesc cu galbenusul din oua pana la nastere. In momentul nasterii, deja au 30 de cm si sunt copii fidele, in miniatura, ale parintilor. Pestii ovipari sunt acei pesti care depun oua ce vor fi fertilizate in afara corpului femelei. Femela isi depune ouale in apa iar apoi masculul le acopera cu sperma. La aceste specii, dezvoltarea puilor se face in apa. Speciile care depun oua in apa sunt nevoite sa produca un numar imens de oua. Un singur cod poate produce pana la sapte milioane de oua. Alti pesti, cum ar fi somonul, migreaza pe distante remarcabile pentru a-si depune icrele. Perioada de grija parentala dupa clocire poate lipsi sau poate fi de lunga durata, de cele mai multe ori asociata cu apararea cuibului sau a teritoriului. La unele specii de pesti, pui intra in gura mamei pentru a se proteja atunci cand pradatorii ataca.
Pestii vivipari au o fertilizare interna si dau nastere la pui vii. Acesti pesti se cupleaza si se imperecheaza, fertilizarea oualelor avand loc in interiorul corpului femelei. Exista diverse mecanisme de hranire a embrionilor care se vor mari de o mie de ori inainte de a se naste.