Creeaza.com - informatii profesionale despre


Cunostinta va deschide lumea intelepciunii - Referate profesionale unice



Acasa » familie » pescuit
Specii de organisme acvatice utilizate in dieta pestilor de acvariu

Specii de organisme acvatice utilizate in dieta pestilor de acvariu



SPECII DE ORGANISME ACVATICE UTILIZATE IN DIETA PESTILOR DE ACVARIU

1.1. Rotiferele

Speciile de animale care apartin clasei Rotiferae, traiesc in diverse medii, mai mult sau mai putin umede, incepand cu cele mai neinsemnate jgheaburi cu apa si pana la cele mai mari lacuri, precum si in nisipurile umede, insa aproape lipsesc in apele curgatoare oligotrofe.

Rotiferele sunt reprezentate atat de formele adulte cat si diverse stadii de dezvoltare, cu dimensiuni reduse, de pana la 2 mm.

Încadrarea zoologica

            Încrengatura: TROCHELMINTAES


            Clasa:             ROTIFERE

            Genul:             ROTARIA

Poseda foarte multe specii, in diverse medii acvatice.

Importanta rotiferelor.

Rotiferele sunt foarte importante pentru hrana pestilor zooplanctonofagi, precum si pentru categoriile tinere de pesti sau alte animale acvatice, care sunt apoi consumate tot de catre pesti. Rotiferele constituie o hrana excelenta in majoritatea perioadelor calendaristice din zonele temperate pentru alevinii de peste. O importanta deosebita o prezinta Brachionus plicatilis, pentru hranirea in prima faza a alevinilor, rotifer care se preteaza la cresterea dirijata .

Rotiferele sunt animale care igienizeaza mediile acvatice de bacterii, insa unele dintre acestea sunt periculoase pentru alte animale si chiar pentru om. Rotiferele se hranesc cu microorganisme vegetale aduse spre deschiderea orala de catre curentul de apa produs de organul rotator si filtrate de cilii bucali.

Morfologie si biologie.

Forma capului la rotifere este variata, in general este alungit dar si sferic, fiind alcatuit din trei parti: cap, trunchi, coada. La suprafata corpului este dispusa o cuticula transparenta, neteda sau ornamentata specific (cu ghimpi, tepi etc). Uneori aceasta cuticula formeaza o carapace, alteori este compusa din mai multe placi.

Corpul (de sub cuticula) este colorat variat, de la rosu spre roz, dar si portocaliu pana la brun. Se sesizeaza un dimorfism sexual evident, in sensul ca la femelele adulte dezvoltarea corporala este mai mare decat la masculi.

Capul este prevazut cu un orificiu bucal ce prezinta o prelungire numita rostru, ce serveste la fixare si la miscare, avand rol si de organ senzitiv. Toate acestea sunt fixate pe un organ rotator (de unde si denumirea clasei). În functie de conformatia acestui organ rotator, speciile sunt incadrate in diferite grupe.

Trunchiul este acoperit cu un invelis gelatinos, care se solidifica cu timpul (o carapace) ce poate fi complet sau incomplet, extins pe cel putin doua din segmente. Sunt animale planctonice, avand un picior cu rol de fixare, sau pentru directionarea miscarilor.


Fig. 1 Brachionus plicatilis

Foarte important este aparatul de prins si imobilizat prada, care serveste si pentru masticat si directionat hrana spre tubul digestiv, toate diferit conformate, in functie de specie.

În general, masculii sunt mai mici si cu organizatia interna mai simpla decat la femele. Masculii apar numai in anumite perioade “de criza” (seceta excesiva, substante hranitoare reduse), avand o viata scurta, de cca. 4 zile. Dupa inmultire bisexuala, masculii mor; in rest femelele se inmultesc pe cale partenogenetica. Uneori, se sesizeaza la aceasi specie si la acelasi stadiu, forme diferite ale corpului, ca urmare a schimbarii conditiilor de mediu, ceea ce indica pe de o parte plasticitatea rotiferelor, iar pe de alta parte greutati in incadrarea speciilor. Viata rotiferelor este foarte scurta, intre 2-3 saptamani, avand de a face cu un numar mare de generatii pe sezonul activ (la noi, pe timp de vara). Pe timp de iarna, sau perioadele de seceta mare, rezista sub forma de oua de rezintenta, rezultate numai din inmultirea bisexuata.

Reproducerea rotiferelor

Din ouale de rezistenta apar primavara, numai femele, care asigura perpetuarea speciei prin inmultire partenogenetica pe tot parcursul sezonului activ, sau a verii. Cand conditiile de mediu nu mai corespund cerintelor specifice, din timp (cel mai adesea spre toamna) apar tot pe cale partenogenetica si masculii. Uneori, masculii se imperecheaza cu femelele care le-au dat nastere, rezultand ouale de rezistenta din care vor rezulta in primavara o noua generatie, dupa care ciclul se repeta.

În multe situatii aparitia masculilor este conditionata de cantitatea si calitatea hranei necorespunzatoare din mediul acvatic sau de alte conditii vitrige (frig, seceta, etc). Rotiferele sunt foarte mult raspandite pe Globul pamantesc, avand o mare capacitate de adaptare, aproape nemaiintalnita la alte organisme animale. Rotiferele pot fi intalnite atat in ghetarii de la poli cat si in apele termale, uneori cu temperaturi foarte ridicate, de pana la +50°C.

În caz de seceta, de uscaciune ridicata, speciile fie ca recurg la formarea unei generatii de masculi si deci la ouale de rezistenta, fie isi contracta corpul puternic, eliminand o parte din apa de constitutie si-si acopera corpul cu o pelicula protectoare. Sub forma deshidratata rotiferele rezista chiar la temperaturi de – 170°C cca. 8 ore, insa numai 35 minute la + 150°C, deci amplitudini termice foarte largi si aproape nemaiintalnite.

Raspandirea speciilor se face mai mult prin ouale de rezistenta care sunt mici si usoare, duse la distante foarte mari de vanturile puternice, si chiar pe picioarele pasarilor care controleaza mediile acvatice.

Cresterea dirijata a rotiferului Brachionus plicatilis

În urma experimentarilor efectuate s-a constatat ca specia Brachionus plicatilis este cea mai indicata pentru hranirea alevinilor la diversele specii de pesti si care se preteaza la cresterea dirijata, chiar in unele ape salmastre, cand se diferentiaza in populatii cu talia diferita. Selectia liniilor de talie mica, intre 12-16 microni, sunt adecvate pentru alimentatia alevinilor in prima faza de crestere, cand deschiderea orala este redusa, iar liniile cu dezvoltare corporala mai mare, intre 25-26 microni, pentru alevinii ceva mai evoluati si puiet.

           

 

 

 


            a)                                             b)                                                         c)

Fig.2 Femela de Brachionus plicatilis

a) Brachionus plicatilis adulta ; b) Brachionus plicatilis la varsta de 7-12 zile

c) Brachionus plicatilis in varsta de  peste 12 zile

Plasticitatea ecomorfologica, fiziologica si genetica a speciei ii confera o adaptabilitate adecvata la variatiile mari de temperatura, salinitate si diverse ecosisteme. Reproducerea este asemanatoare cu cea a rotiferilor clasici, cu deosebirea ca o femela sexuata produce intre 3-7 oua de rezistenta bogate in vitelus, in timp ce alta nefecundata produce cca. 20 de oua. Ouale de rezistenta  pot ecloza, dar numai dupa 30 zile de latenta, pastrandu-si rezistenta la congelator un timp de 2 saptamani la -10°C. Salinitatea optima pentru incubatie si eclozare este de 17l , iar in apa dulce nu supravietuieste datorita incapacitatii de osmoreglare la scaderea concentratiei elementelor in mediu. Coeficientul maxim de crestere s-a inregistrat la temperatura de 27°C. Cu privire la hranirea acestei specii s-a constat ca dimensiunile optime ale algelor trebuie sa fie intre 2,0-2,8 microni si apartinatoare la mai multe genuri (verzi, albastre, brune, rosii) si chiar in combinatie cu Sacchoromyces cerevisae sau Candida sp. În concluzie, aceasta specie se poate creste dirijat, insa numai cand se dispune de apa marina cu cel putin 17% saruri minerale si o temperatura relativ ridicata.

1.2. Oligochetele

În oligochete sunt incadrati viermii inelati, prevazuti cu cheti, superiori altor grupe de viermi prin prezenta unor aparate si sisteme bine conturate. Acesti viermi sunt in general de culoare rosie, mult cautati de catre toate categoriile de pesti, constituind o hrana excelenta pentru crap, pastrav etc. Sunt viermi de dimensiuni reduse, de ordinul milimetrilor, dar si mai mari, asa cum este rama (Lumbricus terrestris).

Încadrarea zoologica:

            Încrengatura:                         ANNELIDA

            Subincrengatura:                   CHETOPODE

            Clasa:                                     OLIGOCHETE

            Genul:                                     TUBIFEX

Cea mai importanta specie pentru hrana pestilor este Tubifex tubifex.



Importanta oligochetelor

Daca ne referim la speciile acvatice acestea sunt mult cautate de catre pestii din zonele respective, iar daca studiem speciile din lacurile umede, acestea au mare importanta in ferilizarea solului. În ambele cazuri oligochetele sunt consumatoare de detritus, deci de mal. Sunt oarecum adaptate si la apele usor poluate, dar nu cu substante chimice. Îmbunatatirea fertilitatii solului se realizeaza prin construirea fara incetare a unor galerii si trecerea solului prin aparatul digestiv propriu.

Morfologie si biologie

Oligochetele sunt prezente pe fundul apelor statatoare, sau in soluri umede cu mult humus si afanate. În aceasta clasa sunt cuprinse peste 2400 de specii. Oligochetele din apele dulci se hranesc cu detritus vegetal, avand un rol insemnat in purificarea apelor de substante organice pe cale de putrefactie. Prin galeriile care le executa ramele solul se aeriseste, favorizandu-se dezvoltarea bacteriilor aerobe, toate contribuind la mineralizarea materiilor organice. Oligochetele au corpul cilindric divizat in mai multe segmente separate: regiunea cefalica, trunchiul si pigidiul.

La oligochete, segmentul care formeaza capul apare ca un singur lob, redus dimensional. Majoritatea nu poseda branhii, animalele respirand direct prin piele (tegument) sau prin intestinul posterior. Aparatul digestiv este format dintr-un faringe musculos, urmat de esofag, apoi de intestinul mediu (ce prezinta o dilatare cu rol de stomac) si se termina cu anusul, ce se deschide pe ultimul segment. Aparatul circulator este format din doua vase, pline cu sange de culoare galbena sau rosie. Aceste vase sunt legate intre ele atat la extremitatile corpului, cat si la nivelul fiecarui segment.

Reprezentatul tipic pentru aceasta clasa este Tubifex tubifex, un vierme de culoare rosie, comun tutror paraielor de munte, de deal si de ses, din balti si lacuri, ce se taraste pe fundul malos si formeaza populatii de mii de indivizi .

Tubifex are o lungime redusa, intre 2,5-8,5 mm, in functie de conditiile de viata. Corpul este infipt cu partea anterioara in mal, iar cea libera in apa, fiind in continua miscare. Este foarte sensibil la trepidatii ale malurilor, cand se retrage in galeriile sapate si intarite cu secretii proprii.

 

 


           

                        a)                                                                     b)

Fig. 3 Tubifex tubifex

a) viermi Tubifex tubifex; b) ghem de viermi Tubifex

Tubifex in a natural setting

 


           

Fig. 4 Tubifex tubifex in mediu natural

Reproducerea oligochetelor

La oligochetele dulcicole este frecventa inmultirea asexuata, care consta in ruperea corpului in segmente, iar apoi regenerarea partii care lipseste. Oligochetele sunt organisme hermafrodite, fiecare individ posedand una sau doua perechi de glande genitale situate in segmentele anterioare ale corpului. Testiculele se afla situate intotdeauna inaintea ovarelor.

Periodic, celulele sexuale se desprind de gonade si se dezvolta in alte segmente, in anumiti saci spermatici si ovulari. Numarul, pozitia glandelor sexuale si a porilor genitali, constituie criterii de sistematica a genurilor si speciilor la oligochete.

Favorizarea cresterii oligochetelor terestre

Favorizarea cresterii unor oligochete are drept scop inmultirea lor pentru ca ulterior, sa fie deversate in bazinele acvatice, imbogatind hrana naturala foarte necesara tuturor speciilor de pesti, mai ales pentru categoriile tinere. Pentru aceasta, se pot utiliza multe specii de oligochete, insa rezultate multumitoare s-au inregistrat in cresterea viermilor albi de pamant (Enchytraide).

În cutii de lemn, cu dimensiuni de 50x50 cm si inalte de 15 cm, se amesteca pamant negru, cu nisip si rumegus in proportii descrescande, dupa care se introduc acesti viermi albi. În unitatea primitoare, se confectioneaza lazi mai mari in care se pun straturi de pamant, nisip si rumegus cu grosimea totala de 10 cm, ce se umezesc cu putina apa (umiditatea de cca. 35%, deci ca o pasta tare). În acest mediu se deverseaza viermii din lazile mici de transport, dupa care se omogenizeaza usor.

Se utilizeaza specia Enchytraeus albidus. Hrana consta din praf de moara, frunze de varza, cartofi fierti in amestec cu drojdie de bere. Aceasta se distribuie la suprafata, in cantitate de 5 g/1,5 g viermi, odata la 2 zile si se incorporeaza foarte usor. Înainte de administrare hrana se umecteaza. Viermii se dezvolta bine la intuneric si temperatura exterioara de 20°C.

Recoltarea se face manual cand asupra unui bulgare de pamant se proiecteaza o lumina puternica ce-l incalzeste si viermii ies la suprafata. Viermii culesi se distribuie in bazinele sau helesteiele de crestere a pestilor tineri.

1.3. Copepodele

Copepodele sunt animale ce traiesc in apele dulci si marine statatoare, spre regiunea malurilor, uneori pe plante acvatice, dar si in cele lin curgatoare si chiar in apropierea malului.

Denumirea de copepode este atribuita faptului ca antenulele din regiunea capului au partial rol in miscare, deci de picioare. Copepodele fac parte tot din clasa Crustaceae, dar din ordinul Copepoda, cu genul Cyclops. Genul Cyclops este tipic pentru zooplanctonul din apele statatoare, iar pentru lacurile mai mici genul Macrocyclops. Unele specii la care conditiile de dezvoltare sunt foarte bune pot atinge dimensiuni mari, nedepasind 10 mm lungime.

În apele dulci prezinta importanta speciile Cyclops strenuns si Diaptomus castor, ambele formand primavara, cand temperatura este propice, o adevarata 'ciorba de copepode'.

Importanta copepodelor

Importanta majora a copepodelor este utilizarea lor in alimentatia pestilor, mai ales pentru categoriile tinere, dar sunt consumate si de alte organisme zooplanctonofage cand sunt de dimensiuni reduse, deci tinere. Unele specii sunt daunatoare pentru om, ele fiind gazde intermediare pentru unii paraziti. Asa de exemplu, specia Cyclops stenuns este foarte mult cautata de catre pesti, dar este si gazda intermediara pentru parazitii Diphyllobothrium latum, ce cauzeaza boli la om.

De asemenea, copepodele pot fi utilizate si ca indicatori biologici in aprecierea sanitara a apelor potabile utilizate in adaparea animalelor de ferma, prezenta lor atestand apele relativ curate.

În general, copepodele populeaza apele oligosaprobe si cele betamezosaprobe, fata de poluarea cu substante organice.

Morfologia si biologia copepodelor

Forma generala a copepodelor este de 'maciuca' si nu poseda carapace, desi apartin la clasa Crustacee. Dimensiunile corporale sunt, in general reduse, nedepasind 10 mm.

Corpul este colorat diferit, de la rosu la portocaliu, verde si chiar albastru, in timp ce unele specii sunt incolore. Corpul mai poate fi invelit in secretii tegumentare, uneori de consistenta chitinei, pentru a rezista conditiilor vitrege de mediu, indeosebi la lipsa de umiditate.

Corpul este impartit in trei parti: cap, torace si abdomen. Capul si toracele sunt unite, formand cefalotoracele, ca la majoritatea crustaceelor .

マクロキクロプス属 Macrocyclops fuscus

 

ユーキクロプス属 Eucyclops sp.

 

 




Fig. 5 Diferite forme de Cyclops fuscus (copepode)

Abdomenul este alcatuit din 2-5 segmente, iar ultimul se termina cu o piesa in forma de furca, furcala, ce prezinta peri penati. Prin forma si unirea segmentelor abdominale se pot diferentia sexele: segmentele la femele sunt aproape simetrice fata de masculi. Copepodele din ape curgatoare sau balti au sexe separate, femelele fiind in general mai mari decat masculii.

Elemente de ecologie la copepode

Formele libere de copepode se hranesc cu alge sau alte organisme mai mici fata de deschiderea lor orala, ca larve de chironomide, deci sunt microfage. Hrana este filtrata prin trecerea curentului de apa provocat de miscarea antenei, a mandibulei si a maxilelor si apoi dirijate spre orificiul bucal. Copepodele din ape populeaza diverse medii acvatice, unele se pot intalni si in apele subterane (pesteri).

Astfel de vietuitoare populeaza si apele statatoare cu dimensiuni reduse, cu viata temporara, unde pot rezista peste timp sub forma unor stadii de rezistenta sau de viata latenta. Copepodele rezista conditiilor vitrege de mediu, de uscaciune in general, prin oua de rezistenta rezultate in urma imnultirii bisexuate, datorate invelisului gros. Copepodele se deplaseaza lent, prin miscari vibratorii sau prin adevarate salturi, uneori neasteptate, dintr-un loc in altul.

Raspandirea copepodelor in mediile acvatice nu este uniforma, concentranu-se mai ales in zona malurilor sau pe vegetatia submersa. Raspandirea copepodelor pe verticala si orizontala, chiar in zonele propice, se datoreste multor factori naturali, prioritate avand temperatura apei, continutul in oxigen solvit a acesteia, concentratia in CO2 si uneori in hidrogen sulfurat. Dintre copepode, ciclopidele prezinta cea mai mare importanta pentru hrana naturala a pestilor.

1.4. Cladocerele

Sunt crustacee marunte, cunoscute sub denumirea populara de purici de balta, deoarece in deplasare executa adevarate salturi la suprafata apei. Se mai numesc si dafnii, gasindu-se in numar foarte mare in orice ape, observabile cu ochiul liber.

Dafniile sunt colorate foarte diferit: galben, cafeniu, violet, albastru, roz, rosu, precum si transparente, deci o paleta de culori foarte variata.

Încadrarea zologica.

            Îngrengatura:                         ARTHROPODA

            Clasa:                                     CRUSTACEA

            Subclasa:                                BRACHIOPODA

            Ordinul:                                  CLADOCERA

            Genurile importante:             DAPHNIA, BOSMINA si POLYPHEMUS

Ordinul Cladocera este foarte bogat, cuprinzand cca. 1000 de specii, care traiesc in mediul acvatic, in special in apele dulci.

Morfologia si biologia cladocerelor

La cladocere corpul este segmentat ca la toate crustaceele, insa carapacea acopera doar partea dorsala a corpului. Capul poseda o pereche de antene prevazute cu apendici senzoriali si cativa peri senzitivi, dintre care unul denumit flagel, ce este deosebit de lung (la masculi). Partea posterioara  a  corpului  se  termina  cu apendici mari, denumite gheare caudale, sau furcale.

Marginile carapacei nu sunt sudate ventral, lasand un sant prin care circula apa, fiind antrenata de miscarile apendicilor toracici. Toate genurile poseda aparate filtrante: apa cu hrana respectiva este filtrata cu ajutorul unei retele de peri lungi, asezati pe marginea unui jgheab toracal, facand legatura cu orificiul bucal. Miscarile de absorbtie se repeta destul de des, de cca. 250 ori/minut. Aparatul filtrant este debarasat periodic de particulele aderente si nedorite cu ajutorul furcalei. Datorita transparentei carapacei, se pot vedea usor (cu lupa) organele interne, intestinul, ovarul, inima (care se observa cum pulseaza), diversi muschi si alte anexe. Tubul digestiv este aproape drept, cu o singura ansa in portiunea mediana.

Reproducerea la cladocere

Cladocerele sunt animale cu sexe separate. Femelele poseda o pereche de ovare situate pe laturile intestinului, fiecare deschizandu-se printr-un oviduct in camera embrionara situata sub partea dorsala a carapacei. Masculii sunt mai putin dezvoltati corporal, mai mici fata de femele si apar spre sfarsitul verii, uneori toamna, pentru a imperechea femelele in vederea producerii oualor de rezistenta.

Pe tot parcursul verii femelele se inmultesc pe cale partenogenetica. Din ouale depuse in camera embrionara ies dafniile tinere. Toamna, femelele depun ouale si in apa, din care evolueaza masculii, in general de dimensiuni mai reduse. Dupa un timp, masculii fecundeaza femelele, care apoi depun oua de rezistenta sau durabile, putine la numar, mai mari ca cele de vara, cu coaja mai groasa si pline de bule de oxigen.

Raspadirea in mediile acvatice mai indepartate se face cu ajutorul vanturilor sau a pasarilor, care le consuma fara a fi distruse de sucurile din tubul digestiv. Din aceste oua, in conditii favorabile (primavara), evolueaza femele in numar foarte mare, dupa care se inmultesc partenogenetic.

Factorii principali care favorizeaza evolutia oualor sunt: temperatura din ce in ce mai ridicata  si hrana abundenta din mediul acvatic, iar scaderea acestora stimuleaza si pregateste inmultirea bisexuata.

Specificul hranirii cladocerelor

Asa cum s-a mai aratat, aparatul filtrant are rolul principal, iar hrana de baza este formata din detritus organic in suspensie. Suspensia este alcatuita din bacterii si alge de dimensiuni foarte reduse, sau stadii tinere. Curentul produs de cili de-a lungul santului ventral antreneaza aproape continuu particulele alimentare in suspensie spre gura, iar de aici patrund in intestin, deci fara o separare stricta ci doar numai o usoara filtrare. Hrana de baza si preferata sunt algele verzi microscopice.

Principalele specii si unele elemente de ecologie.

Cele mai importante specii de cladocere din apele dulci din tara noastra sunt:

            - Daphnia pulex (pureci de balta);

            - Daphnia magna (pureci mari de cultura);

            - Daphnia cucullata;

            - Bosmina longirostris;

            - Bosmina hyalina;

            - Polyphemus pediculus.

            Toate speciile amintite mai sus sunt denumite purici de balta, deoarece efectueaza in deplasare adevarate salturi si traiesc in toate mediile acvatice, uneori in ape usor poluate organic, dar si in cele salmastre si marine. Cladocerele constituie o hrana excelenta pentru pesti, fie in stare proaspata, fie in stare deshidratate si macinate (durata mare de conservabilitate). Faina obtinuta din dafnii are un continut ridicat in substante proteice si este adecvata pentru speciile de acvariu.

Dafniile proaspete se pot recolta cu ajutorul unor fileuri speciale sau cu ladite-capcana instalate la gurile de evacuare a apei dintr-un bazin acvatic (filtru cu ochiuri mici). Cladocerele singure pot constitui hrana exclusiva pentru pesti, iar introduse in diferite procente in retetele de hrana (ca faina) se comporta ca adevarate enzime.

 

 


Fig. 6 Daphnia pulex (pureci de balta)          Fig. 7 Daphnia magna (pureci mari de cultura)

 
Text Box:


Fig. 8 Daphnia cucullata                                Fig. 9   Bosmina longirostris



 

 


Fig. 10 Bosmina hyalina                              Fig. 11   Polyphemus pediculus

Cladocerele prefera ape statatoare, bogate in substante organice dizolvate, cu multe bacterii si alge verzi microscopice. Continutul apei in oxigen si temperatura acesteia determina ample migratii pe verticala. Se evita straturile de apa sau coloana supraincalzita si cu putin oxigen dizolvat, asa incat vara cladocerele vor migra spre zone umbrite ale luciului de apa.

Prezenta cladocerelor, a puricilor de balta, in apele usor poluate atesta reduceri insemnate de substante organice, mai ales unde se executa o aerare puternica. La conditiile de mai sus, mai mentinam linistea luciului de apa si continutul moderat de oxigen dizolvat, ce conditioneaza o dezvoltare individuala foarte buna, pe langa un numar mare de generatii pe sezon.

Favorizarea dezvoltarii unor dafnii

În preajma helesteielor, in zone bine insorite si ferite de vanturi, se sapa gropi de cca. 50 m2 si adanci  de 75 cm, a caror pereti laterali se betoneaza. Gropile se umplu cu apa pana la 60% din volum. Separat, se prepara un must din balega de cal, utilizandu-se un vas de capacitate mare (100 l) in care se pune balega de cal apoi apa, ce se amesteca foarte bine. Se lasa sa se limpezeasca, din care se extrag cca. 40 l must intr-un alt vas. Separat, se fierb 6-7 kg urzici cu apa, din care se separa 10-12 l fiertura.

Mustul si fiertura de urzici, se introduc intr-un alt vas, impreuna cu 250 g drojdie de bere furajera, a carui continut se deverseaza in gropile betonate. Din helesteu se trag cu fileul purici de balta, se separa de alte vietuitoare si se aleg cei mai mari. Pentru o groapa betonata sunt suficiente 20 g purici, care se lasa in repaus 10-15 zile, urmand ca dupa 7-8 zile sa se deverseze si restul de balegar ramas in vasul de mare capacitate, alaturi de fiertura de urzici si drojdie de bere sau furajera.

Dupa cca. 15 zile, poate incepe recoltarea de dafnii cu ajutorul unui minciog cu plasa fina dirijandu-i in bazinele de crestere a pestilor tineri. În felul acesta, se pot obtine cca. 1 kg dafnii de la fiecare metru cub din bazinul betonat.

1.5. Amfipodele

Amfipodele (latausii), populeaza aproape toate mediile acvatice statatoare si curgatoare: rauri, lacuri, ape subterane si chiar puturi. Majoritatea duc o viata bentonica, inotand  in pozitie verticala, si chiar culcate pe o parte, ajutandu-se eficient de picioarele speciale.

Unele pot efectua pentru deplasare adevarate salturi, asa cum sunt speciile de Gammarus.

            Încadrarea zoologica:

            Încrengatura:                         ARTHROPODA

            Clasa:                                     CRUSTACEA

            Subclasa:                                BRACHIOPODA

            Ordinul:                                  AMPHIPODA

            Familia:                                  GAMMARIDAE

În acest ordin sunt cuprinse mai multe genuri, cel mai important fiind Gammarus (latausii), sinonimizat in lucrarea 'Fauna R.P.R.' sub denumirea de Rivulogammarus, cu mai multe specii:

- Rivulogammarus balcanicus, latausi, raspanditi in apele colinare din tara noastra;

- Rivulogammarus balcanicus montanus, raspanditi in apele de munte, intre 1400-1600 m altitudine;

- Rivulogammarus kischinefeensis, raspanditi in apele colinare din Basarabia, etc.

 


Fig. 12 Rivulogammarus balcanicus

Morfologia si biologia

Corpul amfipodelor este turtit lateral, rareori dorso-ventral, fiind lipsit de carapace, desi apartine de clasa Crustaceae. Corpul este diferentiat in: cap, torace (cu 7 segmente) si abdomen (cu 6 segmente). Toate segmentele sunt aproximativ de aceleasi dimensiuni, variind doar ornamentatia externa, care este prevazuta cu carena, spini sau tuberculi .

 


Fig. 12 Rivulogammarus pulex

Dimensiunile corporale sunt diferentiate in functie de sex: masculii mai mari (9-10 mm), iar femelele mai mici (7-9 mm). Picioarele au diferite functii, dupa segmentul pe care se gasesc, inclusiv specializate pentru fixarea femelei in actul imperecherii. Modul de viata este foarte diferit, in functie de specia respectiva, incepand din apele izvoarelor, pe sub frunze, pe sub lemne putrede dar cu ceva umezeala, in mici ochiuri de ape, etc.

Unele specii traiesc in albia paraielor, stand sub pietre pentru a nu fi deplasate de curentul rapid al apei. Alte specii, cum ar fi corofidele, traiesc in tuburi pe care le construiesc tesand o plasa subtire pe care apoi o acopera cu mal sau nisip fin. Numarul cel mai mare de indivizi se inregistreaza in lunile iulie si august.

Latausii, se hranesc cu vegetatie acvatica in putrefactie, uneori cu cadavrele unor animale mici acvatice intrate in descompunere, precum si cu bacterii. Prin consumarea acestora, contribuie la igienizarea apei de resturile organice in degradare, ceea ce este benefic pentru sanatatea animalelor care ocazional se adapa din aceste medii.

Raspandirea este asigurata de catre pasari ce controleaza mediile respective si alti vectori. Dintre pesti, salmonidele se hranesc cu latausii depistati pe sub pietre sau din zonele apropiate, dar si alte specii de pesti, mai ales categoriile tinere ce controleaza bentosul. În functie de hrana existenta, numarul de indivizi intr-un anumit lac, este foarte mare, sesizat in general prin aglomerarea pestilor in zona respectiva.

Favorizarea dezvoltarii latausilor (Gammaridelor)

Favorizarea si chiar cresterea latausilor este importanta pentru toate speciile de pesti, insa rezultatele cele mai bune se inregistreaza in pastravarii.

Pentru aceasta, in apropierea bazinelor sau helesteielor se sapa santuri adanci de cca. 30 cm, lungi de 9-10 m si lat de 1,5-2 m. La partea inferioara  se imprastie uniform pietre, peste care se pun paie, lemne putrede, urzici si manunchiuri care se umplu cu apa.

Din paraiele apropiate se captureaza latausii, prin scuturarea plantelor acvatice (partile inferioare) in galeti. Aceste galeti se deverseaza in canalele pregatite, iar la 2-3 saptamani se scutura snopii sau manunchiurile de iarba in bazinele sau helesteiele cu tineret piscicol. În locul ierbii se pot utiliza si snopi de griu sau secara.








Politica de confidentialitate

.com Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 PROIECT DE LECTIE Clasa: I Matematica - Adunarea si scaderea numerelor naturale de la 0 la 30, fara trecere peste ordin
 Proiect didactic Grupa: mijlocie - Consolidarea mersului in echilibru pe o linie trasata pe sol (30 cm)
 Redresor electronic automat pentru incarcarea bateriilor auto - proiect atestat
 Proiectarea instalatiilor de alimentare ale motoarelor cu aprindere prin scanteie cu carburator

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 Lucrare de diploma - eritrodermia psoriazica
 ACTIUNEA DIPLOMATICA A ROMANIEI LA CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS (1946-1947)
 Proiect diploma Finante Banci - REALIZAREA INSPECTIEI FISCALE LA O SOCIETATE COMERCIALA
 Lucrare de diploma managementul firmei “diagnosticul si evaluarea firmei”

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 CONTABILITATEA FINANCIARA TESTE GRILA LICENTA
 LUCRARE DE LICENTA - FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT
 Lucrare de licenta stiintele naturii siecologie - 'surse de poluare a clisurii dunarii”
 LUCRARE DE LICENTA - Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 Proiect atestat informatica- Tehnician operator tehnica de calcul - Unitati de Stocare
 LUCRARE DE ATESTAT ELECTRONIST - TEHNICA DE CALCUL - Placa de baza
 ATESTAT PROFESIONAL LA INFORMATICA - programare FoxPro for Windows
 Proiect atestat tehnician in turism - carnaval la venezia




Clasa Chondrichthyes (Chondropterygii)
Specii de organisme acvatice utilizate in dieta pestilor de acvariu
LEWIS READ: Chod Rig - Cenusareasa monturilor
Pescuitul
Clasa Cyclostomata
Cerinte nutritionale ale pestilor de acvariu
Metode de obtinere a hranei vii - dieta pestilor de acvariu
Clasificarea pestilor cartilaginosi


Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu