Creeaza.com - informatii profesionale despre


Cunostinta va deschide lumea intelepciunii - Referate profesionale unice



Acasa » familie » sport
Componentele procesului instructiv-educativ-recuperator in kinetoterapie, preluate si adaptate din educatie fizica si sport

Componentele procesului instructiv-educativ-recuperator in kinetoterapie, preluate si adaptate din educatie fizica si sport



Componentele procesului instructiv-educativ-recuperator in kinetoterapie, preluate si adaptate din educatie fizica si sport

Scopul modulului

  • Cunoasterea componentelor procesului instructiv-educativ-recuperator din kinetoterapie si a modalitatilor in care kinetoterapeutul poate opera cu acestea

Obiective operationale

  • Intelegerea concepului de componente ale procesului instructiv-educativ-recuperator si a sensului pe care acesta il ia in kinetoterapie
  • Intelegerea modului in care se realizeaza invatarea motrica
  • Insusirea notiunilor teoretice si metodice referitoare la cunostintele de specialitate in kinetoterapie
  • Insusirea notiunilor teoretice si metodice referitoare la deprinderile si priceperile motrice in kinetoterapie
  • Insusirea notiunilor teoretice si metodice referitoare la calitatile motrice in kinetoterapie


Unitatea de studiu IV.1. Generalitati referitoare la componentele procesului instructiv-educativ-recuperator. Probleme generale ale invatarii. Invatarea motrica. Cunostintele de specialitate.

         Generalitati referitoare la componentele procesului instructiv-educativ-recuperator.

            Componentele sunt finalitati ale procesului instructiv-educativ-recuperator si, ca atare, se regasesc in modelul structural al fiecarui domeniu. Ele sunt instrumente cu care opereaza specialistul (kinetoterapeutul) in relatia cu subiectul (beneficiarul), alcatuind un sistem cu ponderi diferite (pe etape si categorii de varsta). Nivelul de dezvoltare la care ajung componentele, la un moment dat, reflecta imaginea exacta a eficientei muncii specialistului, ca si modul de participare a subiectului la practicarea exercitiilor fizice.

            Educatia fizica si sportul sintetizeaza intre componentele instructiv-educative:

- cunostintele teoretice si practice de specialitate

- deprinderile si priceperile motrice

- calitatile motrice

- indicii morfofunctionali ai organismului

- elementele de continut ale celorlalte laturi ale educatiei generale

            Primele 4 (patru) sunt preluate si adaptate de Kinetoterapie si devin componente ale procesului instructiv-educativ-recuperator.

            Ca si in Educatie fizica si Sport, si in Kinetoterapie, componentele procesului recuperator de specialitate sunt aceleasi si ele pot fi definite ca elemente de baza care alcatuiesc structura procesului instructiv-educativ-recuperator (cu caracteristicile sale profilactice, terapeutice si corectiv-recuperatorii), asigurand in acelasi timp si unitatea structurala a acestuia. Aceste componente nu sunt altceva decat instrumentele cu care opereaza cadrele de specialitate (profesor, antrenor, kinetoterapeut) in relatia lor cu beneficiarii (elev, sportiv, pacient), nivelul lor oferind imaginea exacta a calitatii muncii specialistului.

Probleme generale ale invatarii. Invatarea motrica.

            Fiind vorba despre un proces instructiv-educativ-recuperator, actul kinetoterapeutic fiind el insusi un act  educational cu implicatii medicale, aspectele vizand componentele acestui proces nu pot fi abordate fara a avea in vedere unele notiuni de baza ale teoriei invatarii si, mai ales, caracteristicile invatarii motrice, tinand cont de faptul ca mijlocul de baza cu care opereaza Kinetoterapia este exercitiul fizic.

            Din punct de vedere pedagogic invatarea este definita ca proces de asimilare a cunostintelor si formare a deprinderilor si priceperilor necesare activitatii practice viitoare.

            Din punct de vedere psihologic, in acceptiunea ei cea mai larga, invatarea este considerata ca fiind dobandirea de catre individ a unor noi forme de comportare, ca urmare a repetarii situatiilor sau a exersarii. Astfel vazuta invatarea este un fenomen comun atat lumii animale, cat si celei umane. Spre deosebire de animale, invatarea umana este, in cea mai mare masura, intentionata, rationala, urmarind scopuri fixate constient. La om, invatarea consta in modificarea intentionata a conduitei, care se produce atat pe calea dobandirii experientei individuale, cat si pe cea a dobandirii experientei sociale.

            In procesul invatarii rolul principal il joaca cuvantul, ca semnalizator si indrumator al activitatii celui care invata. Procesul invatarii nu se limiteaza insa numai la cunostinte si actiuni verbale, el este mult mai complex si cuprinde organizarea intregii comportari a individului, cristalizata sub forma de deprinderi, priceperi, atitudini, etc. Datorita functiei reglatoare a cuvantului, omul este capabil sa-si dirijeze intreaga sa activitate in mod creator, in functie de conditiile in care se afla, actionand in sensul adaptarii sau readaptarii la situatiile concrete in care se afla.

            Rezultatele finale ale invatarii (cunostintele, priceperile, deprinderile), constituie de fapt imbinarea elementelor teoretice cu cele practice, deoarece activitatea intelectuala nu se poate exprima decat sub aspectele motorii, iar cea practica nu se poate efectua decat sub conducerea si controlul celei intelectuale.

            Din punct de vedere psihopedagogic, omul invata diferite forme de operare materiala sau intelectuala, cum ar fi : cunostintele, priceperile, deprinderile, obisnuintele, modalitatile de gandire si de expresie, de gandire si actiune  (P. Popescu-Neveanu, 1998) ; in general, omul invata comportamente individuale legate de nevoile sale directe (mancarea, igiena, sa evite situatiile periculoase), de structurile sale psihice specific umane (sa perceapa lumea, sa gandeasca corect) si de relatiile cu societatea (sa intre in relatii cu semenii, sa-si formeze deprinderile, obiceiurile si normele morale ale grupului). Fie ca invata in procesul de educare (specific sau nu Kinetoterapiei), sau reinvata in procesul de reeducare (specific Kinetoterapiei), continutul va fi acelasi si va consta de fapt din tot ceea ce individul are nevoie sa foloseasca pentru a-si asigura o cat mai buna adaptare la mediu.

            Exista mai multe tipuri de invatare, dintre care cea mai cunoscuta este cea propusa de Montpellier :

- Procesul conditionarii, explicat prin schema reflexelor conditionate, de formare a unor reactii prin asociere cu diferiti stimuli.

- Invatarea perceptiva, in care modificarile reactiilor perceptive constau in schimbari structurale ca reducerea pragului sensibilitatii, perceperea detaliilor sau aspectelor ansamblului, recunoasterea sau identificarea structurilor in conditii de percepere dificile, etc.

- Invatarea senzori-motrica (denumita si perceptiv-motrica), consta in modificarea comportamentului ca ajustare sau adaptare a unei forme de raspuns preformat la conditiile perceptive noi.

- Invatarea motrica, se caracterizeaza prin aceea ca reactiile de raspuns sunt legate de componentele senzoriale de origine kinestezica sau proprioceptiva (cantatul la pian, inotul, patinajul, etc.). Cratty a denumit acest tip invatare cognitiv-motrica pornind de la considerentul ca majoritatea actiunilor sunt conduse nu numai pe baza informatiei senzorial-perceptive exteroceptive sau proprioceptive, ci si pe baza prelucrarii inteligente.

- Invatarea verbala, consta in invatarea limbajului, a semnificatiei cuvintelor si a utilizarii acestora in comunicarea cu semenii.

- Invatarea “inteligenta”, consta in descoperirea unui “concept” sau “principiu”, in conditii de prezentare variata si deosebita; a mai fost denumita si “invatare prin descoperire”.

            Intre tipurile de invatare, atat invatarea senzori-motrica (perceptiv-motrica), cat si invatarea motrica propriu-zisa ocupa locuri insemnate datorita faptului ca stau la baza unui sir intreg de acte de comportament, intalnite in viata cotidiana. Invatarea motrica incepe inca din stadiul initial al dezvoltarii copilului, continua pe masura cresterii, maturizarii si dobandirii experientei de viata a individului, reprezentand baza vietii de relatie. Invatarea miscarilor este necesara atat in actele utilitare, adaptative (in dialogul cu natura, cu semenii), cat si in joc, in dialogul cu sine, cu obiectele, cu altii. Motricitatea raspunde in egala masura nevoilor de dezvoltare si de integrare sociala, invatarea diferitelor structuri de miscari fiind legic determinata de cerintele vietii.

            Cunostintele de specialitate

            Cunostintele de specialitate (teoretice si practice) se formeaza ca rezultat al intelegerii si memorarii datelor si informatiilor privind activitatea desfasurata, care contureaza si perspectiva acestuia. Ele se insumeaza si se imbogatesc pe parcursul activitatii creind noi structuri si relatii, pe baza tuturor acestora realizandu-se elementele de generalizare, sub forma principiilor, regulilor, notiunilor, etc. Cunostintele de specialitate constau in reflectarea in constiinta practicantilor

            Important pentru cunostintele de specialitate este efectul in constientizarea practicii, cu toate elementele componente caracteristice. Prin natura si bogatia cunostintelor, prin continutul lor, ele au o contributie importanta in formarea, educarea, reeducarea, consolidarea, mentinerea si dezvoltarea priceperilor, deprinderilor, calitatilor motrice, ca si in imbunatatirea indicilor dezvoltarii fizice. Iata dar ca vorbind despre cunostinte, vorbim, de fapt, despre insumarea tuturor componentelor procesului instructiv-educativ-recuperator.

            In ceea ce priveste metodica formarii cunostintelor, se impune sa precizam ca acestea se realizeaza in cadrul exercitarii (practicarii exercitiilor fizice) si concomitent cu exersarea actiunilor motrice, precedandu-le, insotindu-le sau incheind aceasta activitate.

            Raportat la aria de cuprindere a domeniului nostru, cunostintele de specialitate se refera la urmatoarele aspecte mai importante :

- reactia organismului la efort si la miscare ;

- cerintele igieno-fiziologice de practicare a exercitiilor fizice;

- invatarea motrica, formarea priceperilor si deprinderilor motrice, formarea obisnuintei de practicare a exercitiilor fizice;

- recuperarea, mentinerea, dezvoltarea calitatilor motrice;

- optimizarea indicilor dezvoltarii fizice;

- notiuni de etiologie, semiologie, patologie.

            In raport cu natura, dificultatea si rolul actiunii motrice, informatiile vor fi mai ample sau mai concise, referindu-se la :

- rolul actiunii respective

- conditiile in care isi are aplicabilitatea

- mecanismul care sta la baza efectuarii ei

- datele metodologice utile valorificarii actiunii motrice in activitatea independenta

- regulile si normele de conduita ce trebuie sa fie respectate pe timpul desfasurarii

            Metodologia formarii cunostintelor trebuie sa tina seama si de particularitatile de varsta ale subiectului, de nivelul de pregatire, de experienta motrica anterioara, de capacitatea de percepere si intelegere a componentelor si a actiunii in totalitatea ei.

            O importanta de loc neglijabila o are explicarea si reliefarea (evidentierea) valorii exercitiilor folosite, a actiunilor motrice, cu precizarea sensului si eficientei, a momentelor « cheie » (este vorba de precizarea amplitudinii si a localizarii miscarii sau exercitiului). Insotirea demonstratiei cu explicatia largeste capacitatea fondului perceptiv al subiectului, creind premise favorabile unei insusiri corecte, a realizarii unei engrame motorii exacte, care sa aiba stabilitate si eficienta.

            In Kinetoterapie, cunostintele de specialitate constau in reflectarea in constiinta participantilor la procesul instructiv-educativ-recuperator a fenomenelor proprii mijloacelor folosite si a idealurilor si scopurilor urmarite, cu scopul constientizarii lor.

             Se impune, pentru realizarea unor cunostinte exacte, ca intreaga activitate de exercitare sa fie condusa si supravegheata de kinetoterapeut, intervenindu-se cu indicatii, corectari, recomandari, aprecieri (laudative sau critice) asupra executiilor, etc.

            Preocuparea specialistului trebuie sa fie indreptata si spre evidentierea valorii fiecarui exercitiu, ca si a locului pe care il ocupa in sistemul general al programului de instruire-educare-recuperare, folosind motivarile stiintifice privind influentele si eficienta exercitiilor utilizate. Se impune, de asemeni, si folosirea datelor necesare intelegerii si insusirii metodologiei in dozarea si autodozarea corecta a efortului.

            Cunostintele au deci un rol important in realizarea obiectivelor si a scopului propus, deoarece prin acestea se formeaza convingerile si motivatia privind utilitatea si eficienta activitatii.

Rezumatul unitatii de studiu

Componentele sunt finalitati ale procesului instructiv-educativ-recuperator si, ca atare, se regasesc in modelul structural al fiecarui domeniu. Ele sunt instrumente cu care opereaza specialistul (kinetoterapeutul) in relatia cu subiectul (beneficiarul), alcatuind un sistem cu ponderi diferite (pe etape si categorii de varsta).

Componentele procesului instructiv – educativ, in educatie fizica si sport, sunt:

- cunostintele teoretice si practice de specialitate

- deprinderile si priceperile motrice

- calitatile motrice

- indicii morfofunctionali ai organismului

- elementele de continut ale celorlalte laturi ale educatiei generale

            Primele 4 (patru) sunt preluate si adaptate de Kinetoterapie si devin componente ale procesului instructiv-educativ-recuperator.

Invatarea este definita ca proces de asimilare a cunostintelor si formare a deprinderilor si priceperilor necesare activitatii practice viitoare.

            Dintre tipurile de invatare clasificate dupa opiniile a diversi autori, din diverse puncte de vedere, pentru kinetoterapie prezinta importanta clasificarea stabilita de Montpellier.

Cunostintele de specialitate (teoretice si practice) se formeaza ca rezultat al intelegerii si memorarii datelor si informatiilor privind activitatea desfasurata, care contureaza si perspectiva acestuia.

Autoevaluare

  1. Definiti componentele procesului instructiv-educativ-recuperator.
  2. Explicati conceptul de componente ale procesului instructiv-educativ-recuperator.
  3. Care sunt componentele procesului instructiv-educativ-recuperator in Kinetoterapie.
  4. Definiti din punct de vedere pedagogic, psihologic si psiho-pedagogic procesul de invatare.
  5. Care sunt tipurile de invatare (dupa Montpellier)? Definiti fiecare tip si exemplificati.
  6. Care este cadrul general pentru formarea cunostintelor de specialitate?
  7. Prin ce modalitati se asigura foemarea cunostintelor de specialitate ?
  8. Raportat la aria de cuprindere a domeniului nostru, la ce se refera cunostintele de specialitate ?
  9. Raportat la o anumita actiune motrica, la ce se refera cunostintele de specialitate in Kinetoterapie ?
  10. Enumerati cateva repere metodologice care trebuie urmate pentru formarea cunostintelor de specialitate in Kinetoterapie.

Unitatea de studiu IV.2. Bazele teoretico-metodice ale deprinderilor motrice

            Generalitati

            Activitatea motrica trebuie considerata sfera specifica de manifestare a personalitatii umane, in cadrul careia se pot evidentia particularitatile calitative ale aptitudinilor individuale pe linia motricitatii (atat sub aspectul deprinderilor, cat si al calitatilor motrice).

            In literatura de specialitate, multa vreme, s-au folosit notiuni ca deprindere fizica, calitate fizica, pricepere fizica, termeni reconsiderati pe parcurs.

            Indiferent de gradul de complexitate al unei actiuni motrice, realizarea ei depinde de nivelul de dezvoltare al deprinderilor componente ale acelor miscari care, prin repetare, au fost insusite si consolidate in prealabil (iar, pe de alta parte, de valoarea la care sunt dezvoltate calitatile motrice solicitate de actiunea respectiva).

            Sfera deprinderilor nu se limiteaza doar la activitatea motrica. Multe actiuni pe care le indeplinim in mod obisnuit intr-o zi au in componenta lor miscari realizate pe fondul unor deprinderi, al unor operatii insusite in prealabil. Ordonand aceasta categorie de actiuni din cadrul activitatilor cotidiene, consolidate prin numeroase repetari, putem vorbi despre:

- deprinderi intelectuale (calcul matematic, scriere ortografica, luarea notitelor etc.);

- deprinderi senzoriale (aprecierea dimensiunilor, a valorii sunetelor muzicale, a zgomotelor inconjuratoare, etc.);

- deprinderi de munca;

- deprinderi artistice;

- deprinderi diverse.

            Deprinderile ne apar deci ca modalitati de actiune, tehnici de executie in cadrul unor activitati deosebit de diverse, care perfectionate prin repetari multiple, au devenit componente automatizate ale activitatii respective. Ca actiune automatizata, aceasta deprindere insusita constient, are un caracter voluntar si este supusa, in permanenta, controlului constiintei. Adunarea sau scaderea, punerea semnelor de punctuatie etc., sunt operatii pe care le realizam adesea automat, fara a fi preocupati de logica lor; ele au fost insusite in cadrul unei activitati constiente si in orice moment pot fi puse sub controlul constiintei (de exemplu, mersul).

            Deprinderile motrice sunt considerate componente automatizate ale activitatii voluntare pe linia motricitatii, ele putand fi definite ca lanturi de reflexe conditionate complexe care se bazeaza pe legaturi multiple intre zonele corticale, vestibulare, ale vorbirii, ale vederii si ale celorlalti analizatori, pe de o parte, si centrii motori interesati in coordonarea acestei activitati, pe de alta parte; ele sunt sisteme de legaturi temporare (stereotipuri dinamice motorii), elaborate si consolidate prin exercitii. Deprinderile motrice reprezinta formele de activitate motrica concreta in cadrul carora se manifesta valoarea calitatilor motrice.

            Formarea deprinderilor motrice este o activitate reflex conditionata, bazata pe interactiunea dintre diferitele excitatii (Kinestezice, vizuale, auditive, etc.), transmise scoartei in aceeasi ordine si cu aceeasi intensitate. Reflexele astfel dobandite unifica componentele actiunii, stabilind un lant de conectari multiple si complexe intre analizatori, zonele senzitive si motorii din scoarta, sistematic organizate prin intermediul celui de-al doilea sistem de semnalizare (cuvantul - 'semnal al semnalelor' - specific omului).

            Repetarea multipla a miscarilor care compun actiunea, duce cu timpul la intarirea legaturilor temporare la nivelul scoartei cerebrale si a formatiunilor subcorticale, permitand totodata eliberarea structurilor corticale de activitatea de coordonare si dirijare a actiunii si transmiterea acesteia la nivelul centrilor subcorticali.

            Criterii de clasificare si clasificarea deprinderilor motrice

            Deprinderile motrice se clasifica diferit, in functie de autori. O sinteza logica a tuturor parerilor, ne duce la considerarea urmatoarelor criterii de clasificare si a urmatoarei clasificari:

a) In functie de finalitatea folosirii:

- deprinderi de baza (mers, alergare, aruncare-prindere, saritura) si utilitar-aplicative (catarare, escaladare, tractiune-impingere, exercitii de echilibru, tararea, ridicarea, manevrarea si transport de greutati);

- deprinderi specifice ramurilor si probelor sportive;

b) In functie de aria de automatizare:

- deprinderi elementare, care sunt complet automatizate; au un lant de miscari cu caracter fazic (ciclic), care se repeta in aceeasi inlantuire (mers, alergare, ciclism, inot etc.);

- deprinderi complexe, care sunt partial automatizate (gimnastica, box, lupte, jocuri sportive etc.);

c) In functie de participarea sistemului nervos la formarea si valorificarea lor:

- deprinderi propriu-zise, care se obtin prin repetari stereotipe, efectuate de un numar mare de ori (gimnastica, patinaj etc.);

- deprinderi perceptiv-motrice, la care invatarea este influentata de ambianta (oina, tir, jocuri de copii etc.);

- deprinderi inteligent-motrice, unde apare adversarul care este opozitiv si intensiv (jocuri sportive, lupte, box, judo, scrima etc.).

            Caracteristicile deprinderilor motrice

            Diferitii autori care s-au ocupat de acest aspect, iau in considerare o multitudine de caracteristici, dintre care, din punctul nostru de vedere, mai importante ni se par urmatoarele:

a)     Sunt componente ale activitatii voluntare (se invata prin vointa omului sub controlul sistemului nervos central);

b)     Sunt rezultatul repetarilor multiple a unui lant de acte motrice;

c)     Odata consolidate se executa cu indici crescuti de stabilitate, precizie, coordonare, cursivitate, rapiditate, expresivitate, usurinta, consum redus de energie;

d)     Automatizarea 'elibereaza', total sau partial, scoarta cerebrala, asigurand participarea ei la alte actiuni si contribuind, de asemenea, la economisirea energiei nervoase;

e)     Se perfectioneaza treptat si neuniform;

f)      Desi sunt miscari automatizate, ele se pot perfectiona in continuare;

g)     Sunt ireversibile, miscarile componente inlantuindu-se intr-un singur sens si in aceeasi succesiune.

Rezumatul unitatii de studiu

            Activitatea motrica trebuie considerata sfera specifica de manifestare a personalitatii umane, in cadrul careia se pot evidentia particularitatile calitative ale aptitudinilor individuale pe linia motricitatii (atat sub aspectul deprinderilor, cat si al calitatilor motrice).

            Deprinderile motrice sunt considerate componente automatizate ale activitatii voluntare pe linia motricitatii, ele putand fi definite ca lanturi de reflexe conditionate complexe care se bazeaza pe legaturi multiple intre zonele corticale, vestibulare, ale vorbirii, ale vederii si ale celorlalti analizatori, pe de o parte, si centrii motori interesati in coordonarea acestei activitati, pe de alta parte; ele sunt sisteme de legaturi temporare (stereotipuri dinamice motorii), elaborate si consolidate prin exercitii. Deprinderile motrice reprezinta formele de activitate motrica concreta in cadrul carora se manifesta valoarea calitatilor motrice.

            In aceasta unitate de studiu mai sunt prezentate cateva dintre criteriile de clasificare si clasificarile deprinderilor motrice si sunt subliniate caracteristicile deprinderilor motrice, in asa fel incat sa faciliteze intelegerea lor.

Autoevaluare

  1. Enumerati categoriile de deprinderi cunoscute.
  2. Definiti deprinderile motrice.
  3. Pe ce se bazeaza formarea deprinderilor motrice ca activitate reflexa conditionata ?
  4. Care este principala modalitate prin care se poate ajunge la automatizarea unei deprinderi ? Avantaje si dezavantaje ale automatizarii deprinderilor.
  5. Enumerati criteriile de clasificare a deprinderilor motrice si realizati clasificarea deprinderilor motrice in functie de aceste criterii. Exemplificati.
  6. Care sunt caracteristicile deprinderilor motrice? Explicati fiecare caracteristica.
  7. Ce este stereotipul dinamic?

Unitatea de studiu IV.3. Mecanismul si etapele formarii si consolidarii deprinderilor motrice

            Mecanismul formarii si intaririi legaturilor temporare, fenomenele de iradiere, concentrare si inductie a proceselor nervoase fundamentale (excitatia si inhibitia), sunt principalele mecanisme si procese implicate in formarea si consolidarea deprinderilor motrice. La stereotipul dinamic se ajunge prin organizarea si sistematizarea continua a proceselor nervoase, datorita interventiei celui de-al doilea sistem de semnalizare. Durata necesara elaborarii stereotipului dinamic, in general, ca si durata fiecarei etape in parte, difera de la o actiune motrica la alta, de la un individ la altul. Se poate aprecia ca aceasta durata depinde de urmatorii factori:

a)     complexitatea miscarilor care intra in componenta deprinderii ce trebuie insusita;

b)     experienta motrica anterioara si, indeosebi, elementele comune care pot fi imprumutate (transferate) de la deprinderile insusite anterior la actiunea motrica in curs de invatare;

c)     nivelul de dezvoltare al calitatilor motrice solicitate in realizarea actiunii;

d)     nivelul de dezvoltare al capacitatii de coordonare (generala);

e)     interesele, motivatia subiectilor privind actiunea motrica respectiva, care poate determina participarea activa si constienta, cresterea concentrarii atentiei, mobilizarea, etc., sustinute prin efortul de vointa.

            Din punct de vedere psihofiziologic, in formarea si consolidarea deprinderilor motrice, se disting urmatoarele etape:

            PRIMA ETAPA, caracterizata prin predominanta miscarilor inutile si lipsa de coordonare, care se explica prin excitarea unei zone vaste din scoarta, la sistemul nervos ajungand numeroase excitatii care iradiaza mai multe zone senzitive si motorii, ca urmare a unei slabe inhibitii active; acest lucru provoaca o generalizare a raspunsurilor, 'programarea' neselectionata a miscarilor determinand contractii inutile si lipsa de coordonare.

            La primele executii, subiectii sunt crispati ca urmare a contractarii musculaturii intregului corp (sau a unei intregi regiuni a acestuia), se fac miscari inutile cu unele segmente ale corpului care nu ar trebui sa participe la efectuarea miscarilor respective, activitate neeconomicoasa care determina un mare consum de energie. Muschii antagonisti (ai segmentului sau segmentelor participante la miscare) sunt puternic contractati, fapt care determina scaderea fortei de contractie a agonistilor si modifica caracterul miscarilor (parametrii spatiali, ritm, viteza etc.).

            Aceasta etapa este denumita de Prof. Dr. ANDREI DEMETER etapa miscarilor grosolane, nediferentiate .

            A DOUA ETAPA a farmarii deprinderilor motrice este ce a miscarilor conforme cu scopul actiunii, dar realizate prin incardari puternice (contractii excesive). In aceasta etapa, se reduc miscarile inutile, datorita numarului mare de repetari, fapt care determina diferentierea excitatiilor si o echilibrare a excitatiei si inhibitiei. Comenzile de raspuns sunt mai precis selectionate, se reduce zona iradiata de excitatie, concentrandu-se la centrii motori adecvati; interventia inhibitiei duce la un proces de selectie, adica de eliminare a actiunilor inutile si de sistematizare, fiecare veriga devenind excitant pentru veriga urmatoare; se realizeaza o coordonare mai buna intre activitatea celor doua sisteme de semnalizare. Concentrarea excitatiei corticale fiind insa partiala si inhibitia de diferentiere va fi partiala, ceea ce face ca programul elaborat de scoarta in vederea initierii deprinderii motrice de raspuns, sa cuprinda arii corticale suplimentare. La randul lor, aceste zone corticale determina angrenarea in actul motor a unor grupe si lanturi musculare suplimentare, ceea ce conduce la formarea unei deprinderi supradimensionate in spatiu si timp (datorita participarii unui numar exagerat de mare de unitati neuro-motorii). Delimitarea insuficienta si neprecisa a programului actiunii motrice si implicit a comenzilor corticale de executie trimise muschilor agonisti si antagonisti, fac ca repartizarea tonusului muscular de contractie sa fie inegala si haotica. Aceasta situatie determina o miscare crispata si rigida uneori, iar alteori, se poate realiza o miscare cursiva, care surprinde executantul. Incercarea de a repeta executia reusita nu se realizeaza datorita inexistentei 'cailor batatorite' la nivelul sistemului nervos central (batatorirea se va realiza printr-un 'du-te vino' care se face pe traseul cailor nervoase); acest lucru are mare importanta in procesul de recuperare, deoarece atunci cand caile nervoase sunt intrerupte, este necesara 'batatorirea' altora noi.

            Apropierea de sfarsitul acestei etape se caracterizeaza prin marirea numarului de executii reusite, in raport cu cele nereusite. Nu trebuie uitat faptul ca oboseala nervoasa sau psihica, indispozitiile sau orice alta scadere a factorilor calitativi, se repercuteaza negativ asupra corectitudinii executiilor.



            In aceasta etapa trebuie sa se acorde o atentie deosebita lucrului pentru intelegerea momentelor de baza ale actiunii, pentru corecta localizare, pentru educarea capacitatii de receptionare si apreciere corecta a impulsurilor proprioceptive reaferente (feed-back), pe baza carora se elaboreaza treptat simtul muscular specific deprinderii. Trebuie mentionata necesitatea interventiei celui de-al doilea sistem de semnalizare pentru constientizarea executiei corecte din programul deprinderii motrice.

            Ca urmare a plasticitatii corticale foarte mari, copiii si adolescentii trec mai repede prin etapele initiale ale formarii deprinderilor motrice, facand un salt spectaculos de la prima la cea de a treia etapa.

            A TREIA ETAPA, denumita si de diferentiere fina, corespunde elaborarii propriu-zise a deprinderii motrice, care devine un bun castigat.

            Din punct de vedere fiziologic, aceasta etapa se caracterizeaza prin concentrarea proceselor nervoase fundamentale asupra zonelor si teritoriilor corticale interesate in dirijarea si controlul miscarii; se obtine, prin aceasta, un focar cortical activ, cu rol bine determinat in programarea, dirijarea, controlul si supravegherea deprinderii motrice, din care - treptat - au fost excluse zonele corticale suplimentare, intrate acum in stare de inhibitie.

            In aceasta etapa, intregul edificiu (aferent, central si eferent) este altfel dimensionat, astfel incat la corecta realizare a reactiei motrice participa numai structurile centrale si periferice implicate in miscare. Diferentierea fina obtinuta la nivel cortical se rasfrange si la periferie, musculatura antagonista fiind relaxata. Componentele ce alcatuiesc deprinderea motrica devin eficiente, armonioase, suple, capata contur estetic.

            Se recomanda ca toate deprinderile, ajunse in acesta etapa a diferentierilor fine, sa fie repetate cu o frecventa mai mare, deoarece acum nu mai apare iminenta instalarii oboselii neuropsihice sau, in orice caz, aceasta este foarte redusa. Acum trebuie acordata o atentie deosebita eliminarii eventualelor incorectitudini. Consolisarea si finisarea deprinderilor motrice, in acesta etapa, sunt conditionate de complexitatea deprinderii, de nivelul dezvoltarii calitatilor motrice, de particularitatile psihice si de plasticitatea corticala a subiectului (la care trebuie adaugate, in cazul deficientilor, starea si gradul de gravitate a bolii/afectiunii).

            A PATRA ETAPA, este etapa de automatizare a deprinderii motrice. Prin automatizarea actelor/actiunilor motrice, se intelege desfasurarea diferitelor miscari/gesturi/deprinderi motrice fara oglindirea lor in constiinta. La om, ca si la animale, un mare numar de acte motrice simple (mai rar cele complexe) se efectueaza in mod involuntar, fara perceperea lor constienta, fiind denumite automatisme primare; ele sunt legate de diferite reactii reflex conditionate care supravegheaza, controleaza si regleaza unele functii motrice si vegetative de baza care constituie suportul general al mentinerii homeostaziei organismului, deci care sunt solicitate in orice moment (reflexele care regleaza la nivel elementar functiile sistemului cardio-vascular, endocrin, aparatelor respirator, digestiv, renal s.a.); solicitarea permanenta a acestor reactii de baza a facut ca ele sa se integreze (intipareasca) in comportamentul indivizilor, transmitandu-se pe cale ereditara (de exemplu, cresterea tensiunii arteriale in fata unui efort fizic sau intelectual).

            Al doilea tip de reactii de ajustare si adaptare a comportamentului general, il constituie automatismele secundare, in care pot fi cuprinse si deprinderile motrice care pornesc de la realizarea constienta, iar in urma multiplelor repetari ajung sa se efectueze fara oglindirea in constiinta (automatizare).

            Considerand deprinderile motrice drept reflexe conditionate motorii, scoala pavloviana demonstreaza ca dirijarea si supravegherea lor se poate desfasura si in lipsa oglindirii lor in constiinta, cu conditia ca in urma nenumaratelor repetari ele sa fie intiparite foarte bine in structurile nervoase subcorticale.

            Expresie a automatizarii deprinderilor motrice - stereotipul dinamic este bazat pe inlantuirea unui numar variabil de reflexe conditionate si neconditionate, repetate de zeci, sute, mii de ori, in conditii aproape identice si, ca atare, reprezinta un circuit inchis, mecanic, invariabil, chiar daca conditiile in care se executa la un moment dat sunt schimbate fata de cele in care a fost invatat.

            Din punct de vedere metodic, faza de automatizare reprezinta maiestria in executie, in care mecanisme suplimentare de coordonare permit executia corecta a deprinderii in mod repetat, deteriorarea acesteia producandu-se doar in conditii interne sau externe neobisnuite. Rezolvarea situatiilor depinde de plasticitatea scoartei cerebrale care, in anumite limite, poate sa realizeze corectiile necesare.

            Lucrarile de specialitate clasifica etapele de formare a deprinderilor motrice si din punct de vedere psihologic, pedagogic, metodic, etc., pentru noi insa punctul de vedere psihofiziologic fiind cel mai convenabil.

Succesul metodologiei formarii, educarii, reeducarii, consolidarii, mentinerii si dezvoltarii (FERCMD) deprinderilor motrice este conditionat de urmatoarele conditii de baza:

a. Intelegerea actiunii. Pentru aceasta se cere ca:

 - subiectii sa cunoasca scopul actiunii si procedeele folosite pentru realizarea sa;

- explicatiile sa fie prezentate intr-un limbaj accesibil nivelului de intelegere al fiecarui individ, astfel incat sa se stimuleze motivatia insusirii elementelor componente ale actiunii motrice respective si a intregului program de exercitii;

- se va porni de la explicarea clara a valorii deprinderilor motrice ce urmeaza a fi formate, a importantei exercitiilor folosite in scopul FERCMD acestora.

            Aceasta cerinta reprezinta, de fapt, modalitatea de realizare a relatiilor dintre primul si al doilea sistem de semnalizare, in care ultimul detine rol de conducere.

b. Demonstrarea actiunii reprezinta suportul faptic-intuitiv pe care se grefeaza explicatiile. Demonstratia, asociata cu explicatiile necesare intelegerii structurilor miscarilor componente, urmareste sa schiteze mintal planul general al actiunii si fazele din care este formata si prin care trebuie sa se treaca (engrama motorie). Echilibrul combinativ dintre explicatie si demonstratie are drept rezultat reducerea la minimum a efectelor inductiei negative. Nerespectarea unui raport optim, intre cele doua metode, creeaza dificultati in invatare, intarziind procesul de formare a deprinderii motrice. Americanul L.M. Tomson, a ajuns -pe baze experimentale - la concluzia ca randamentul creste in invatare cu 44% daca demonstratia este insotita de explicatii complete, aratand totodata ca detalierea acestora inainte si in timpul demonstratiei are influente negative, deoarece distrage atentia de la observarea elementelor principale, orientand-o spre cele de amanunt.

c. Continuitatea in repetarea actiunii, este necesara deoarece numeroasele repetari si perfectionarile continui ale miscarilor componente asigura cadrul necesar echilibrarii proceselor nervoase care stau la baza consolidarii deprinderilor motrice in asa fel incat sa se asigure perfectionarea si intarirea acestora in cadrul unor sisteme stereotipizate. Repetarea impune o constanta relativa a conditiilor de executie a actiunii motrice, iar esalonarea corespunzatoare a repetarilor constituie cheia succesului. Americanul Pyle, subliniaza avantajul pe care-l prezinta esalonarea repetarilor in comparatie cu gruparea lor masiva; de aici, deriva recomandarea privind necesitatea de a efectua in cadrul unei lectii/sedinte de exercitare un numar corespunzator de repetari si de a mentine acelasi program de-a lungul mai multor lectii/sedinte de exercitare, formand un sistem orientat spre insusirea unei/unor anumite deprinderi motrice. Trebuie respectata, de asemenea, obligativitatea prezentei in structura lectiilor/sedintelor de exercitare a momentului rezervat repetarii cunostintelor, priceperilor si deprinderilor cunoscute.

d. Intarirea - fixarea deprinderii prin autocontrol, reprezinta o metoda de consolidare a deprinderilor motrice. Pe parcursul sistemului de lectii/sedinte de exercitare se impune ca aprecierile facute la adresa modului de lucru al subiectului sa fie explicite si motivate (argumentate) si in concordanta cu capacitatea de intelegere a subiectului, deoarece cunoasterea corecta a momentului la care s-a ajuns la invatare, a gradului de stapanire a deprinderii, contribuie la stimularea interesului si la cresterea gradului de activizare si constientizare. Fixarea deprinderii este favorizata, de asemenea, de autocontrol, motiv pentru care este necesar ca subiectii sa fie invatati sa-si aprecieze valoarea executiilor pornind de la modelul caruia trebuie sa-i corespunda executia.

e. Aplicarea deprinderilor in conditii variate si concrete, conforme cu activitati practice diverse, contribuie la intarirea deprinderilor. Pentru aceasta este necesar ca, in perioada de consolidare a deprinderilor, subiectii sa fie supusi executarii actiunilor in conditii mereu schimbatoare, in conditii de efectuare a unor activitati practice de munca, joc sau orice alta activitate practica, utila; se impune ca modificarea conditiilor sa nu modifice structura de baza a miscarii, ordinea componentelor.

            In cadrul procesului de formare a deprinderilor motrice, intalnim fenomene de transfer.

            Transferul consta in influenta unei activitati asupra altei activitati ce-i urmeaza sau a uneia pe care a precedat-o.

- Ameliorarea inregistrata in invatarea unei sarcini, datorata invatarii sarcinii anterioare, se numeste transfer; efectele sale sunt pozitive si in sensul unei facilitari proactive.

- Cand activitatea este influentata negativ de cea precedenta, transferul este negativ si se numeste interferenta, actionand in sensul unei inhibitii proactive.

- Un fenomen mai rar intalnit este cel al transferului sau interferentei retroactive, in care activitatea in curs de invatare sporeste sau diminueaza eficienta activitatii deja invatate.

- Sunt si situatii cand influentele nu exista, sunt nule.

            Exista mai multe tipuri de transfer, cunoasterea lor fiind importanta in scopul folosirii sau evitarii sale in procesul recuperator, astfel:

- Transferul vertical se poate produce cand cea de-a doua sarcina difera de prima, este noua ca structura;

- Transferul orizontal se poate produce cand sarcina deja invatata se aplica intr-o situatie noua;

- Transferul intrasenzorial se poate produce atunci cand antrenarea unui receptor imbunatateste activitatea altuia in cadrul aceleiasi modalitati senzoriale (de exemplu, capacitatea discriminativa tactila - de la o mana la alta, vizuala - de la un ochi la altul etc.);

- Transferul intersenzorial se poate produce atunci cand antrenarea unui receptor imbunatateste activitatea altuia in cadrul a doua modalitati senzoriale diferite;

- Transferul bilateral se poate produce atunci cand activitatea unui membru influenteaz,a prin exersare, eficacitatea membrului colateral;

- Transferul homolateral se poate produce atunci cand activitatea unui membru influenteaza, prin exersare, eficacitatea membrelor de aceeasi parte.

Rezumatul unitatii de studiu

In aceasta unitate de studiu se prezinta, mai intai, factorii de care depinde durata formarii si consolidarii deprinderilor motrice, factori de care trebuie sa se tina seama in activitatea practica.

Etapele formarii deprinderilormotrice sunt prezentate din punct de vedere psihofiziologic (dupa Demeter, A., 1980) si prezinta importanta pentru intelegerea mecanismelor prin care se realizeaza formarea stereotipului dinamic si automatizarea.

Succesul metodologiei formarii, educarii, reeducarii, consolidarii, mentinerii si dezvoltarii (FERCMD) deprinderilor motrice este conditionat de o serie de conditii de baza, cum ar fi: intelegerea actiunii, demonstrarea actiunii, continuitatea in repetarea actiunii, intarirea / fixarea prin autocontrol si aplicarea deprinderilor in conditii variate si complexe.

Pentru a facilita intelegerea mecanismelor de formare a deprinderilor motrice, se face referire si la notiunea de transfer.

            Transferul consta in influenta unei activitati asupra altei activitati ce-i urmeaza sau a uneia pe care a precedat-o.

- Ameliorarea inregistrata in invatarea unei sarcini, datorata invatarii sarcinii anterioare, se numeste transfer;

- Cand activitatea este influentata negativ de cea precedenta, transferul este negativ si se numeste interferenta.

Autoevaluare

  1. Enumerati categoriile de deprinderi cunoscute.
  2. Definiti deprinderile motrice.
  3. Pe ce se bazeaza formarea deprinderilor motrice ca activitate reflexa conditionata ?
  4. Care este principala modalitate prin care se poate ajunge la automatizarea unei deprinderi ? Avantaje si dezavantaje ale automatizarii deprinderilor.
  5. Enumerati criteriile de clasificare a deprinderilor motrice si realizati clasificarea deprinderilor motrice in functie de aceste criterii. Exemplificati.
  6. Care sunt caracteristicile deprinderilor motrice? Explicati fiecare caracteristica.
  7. Ce este stereotipul dinamic?
  8. Care sunt principalele mecanisme si procese implicate in formarea si consolidarea deprinderilor motrice?
  9. Care sunt factorii de care depinde durata elaborarii stereotipului dinamic? Justificati.
  10. Caracterizati prima etapa de formare a deprinderilor motrice.
  11. Caracterizati a doua etapa de formare a deprinderilor motrice.
  12. Caracterizati a treia etapa de formare a deprinderilor motrice.
  13. Caracterizati a patra etapa de formare a deprinderilor motrice.
  14. Enumerati si detaliati canditiile de baza care trebuie respectate in metodologia FERCMD deprinderilor motrice.
  15. Definiti termenii de transfer si interferenta.
  16. Enumerati si explicati tipurile de transfer cunoscute.

Unitatea de studiu IV.4. Bazele teoretico-metodice ale priceperilor motrice si ale calitatilor motrice

Bazele teoretico-metodice ale priceperilor motrice

            Impreuna cu deprinderile, priceperile motrice formeaza baza comportamentului invatat, caracterizat printr-un grad superior de adaptabilitate la situatiile in care este pus subiectul.

Priceperile elementare reprezinta prima faza a invatarii unei actiuni si priceperi complexe, superioare, care constau din valorificarea deplina a intregului complex de activitati motrice si intelectaule ale unui subiect. Ele sunt definite ca modalitati de actiune in care se organizeaza un raspuns motric pe baza cunostintelor si a unor capacitati motrice, in conditiile initiale ale invatarii.

Priceperile superioare sunt caracterizate de o mare complexitate structural-functionala, ingloband cunostinte teoretice, experienta personala, deprinderi diferite, toate putand fi actualizate, mobilizate si selectate pentru rezolvarea unor situatii de asemenea complexe si schimbatoare. Ele sunt definite ca comportamente de tip superior, constand in actiuni eficiente, intreprinse in conditii schimbatoare si chiar dificile, comportament de tip inteligent, care are la baza invatarea anterioara.

            Caracteristicile priceperilor sunt:

- sunt componente neautomatizate ale activitatii motrice voluntare (folosirea lor depinzand de inteligenta motrica);

- aria de manifestare este direct proportionala cu nivelul de dezvoltare a priceperilor;

- sunt dependente de experienta motrica anterioara (de deprinderile motrice stapanite);

- fac parte din sfera maiestriei si inarmeaza subiectii cu posibilitati si instrumente necesare pentru a actiona adecvat in functie de cerintele concrete impuse de activitatea practica (exprima maiestria motrica in situatii variabile);

- principala cale folosita in formarea priceperilor este aplicarea repetata a cunostintelor teoretice si practice in conditii mereu schimbatoare;

- se consolideaza prin folosirea metodologiei active de instruire, mai ales prin problematizare;

- exercita influente insemnate asupra proceselor de cunoastere, favorizand reprezentarile, memoria, imaginatia, gandirea creatoare.


Schema nr. 6.    Relatia dintre priceperi si deprinderi

(dupa M. Epuran, 2002)

            Mecanismul formarii priceperilor motrice superioare se bazeaza pe cunostintele si, mai ales, pe deprinderile motrice acumulate in activitatea anterioara. In momentul efectuarii unei actiuni noi, acestea sunt selectate rational, permitand executarea constienta a actiunii respective. Generalizarea cunostintelor, ca si a experientei motrice anterioare, dau subiectului posibilitatea de a actiona si in alte conditii, diferite de cele in care s-au format cunostintele si deprinderile motrice.

Bazele teoretico-metodice ale calitatilor motrice

Generalitati

            Omului ii este inscrisa in programul genetic posibilitatea de a efectua o intreaga gama de miscari, de la cele mai simple la cele mai complexe, de la miscarile segmentare la cele ale intregului corp. Aceste miscari sunt rezultatul unei intregi game de factori care se combina si dintre care fac parte si calitatile motrice. Calitatile motrice fac parte din capacitatea motrica a individului uman. Ele dau esenta pregatirii fizice (ca stare continua) si a conditiei fizice (ca stare de moment).

            Spre deosebire de deprinderile sau priceperile motrice, care se formeaza si se perfectioneaza pe baza unor tipare specializate pentru fiecare gen de miscare in parte, calitatile motrice au la baza dezvoltarii si perfectionarii lor restructurari fiziologice, biochimice, histologice si morfologice ale diferitelor organe, aparate si sisteme ale organismului (se poate explica unui om cum trebuie sa execute o miscare oarecare - deprindere sau pricepere motrica -, dar nici o explicatie nu va ajuta pentru stabilirea celor mai bune raporturi de coordonare in functia sistemului cardio-vascular, pentru obtinerea unei mai bune rezistente - V.M. Zatiorski).

            Din cele de mai sus rezulta ca actionarea asupra calitatilor motrice reprezinta o preocupare majora indreptata spre imbunatatirea parametrilor structurali si functionali ai diferitelor organe, aparate si sisteme ale organismului. Calitatile omului neantrenat la efort exprima, in cea mai mare masura, componenta genetic determinata a parametrilor functiei motrice, in timp ce efortul fizic corect dirijat, sistematic si continuu - prin intermediul procesului biologic general de adaptare fata de cerintele efortului - duc la imbunatatirea factorilor dimensionali si a capacitatilor functionale ale diferitelor organe, aparate si sisteme ale organismului in intregime, ceea ce exprima de fapt dezvoltarea calitatilor motrice.

            Calitatile motrice se definesc ca aptitudini ale individului de a executa miscari exprimate in indici de viteza, forta, rezistenta, indemanare, mobilitate (indici care dau valoarea calitativa a calitatilor motrice).

Clasificarea calitatilor motrice

            In general, calitatile motrice se considera a fi de doua feluri:

- calitati motrice de baza

- calitati motrice specifice,

asupra acestor doua grupe existand un consens, dar continutul lor este vazut diferit de catre specialistii domeniului; astfel, cea mai mare parte vorbesc despre patru calitati motrice sau fizice (viteza, forta, rezistenta, indemanare), altii de trei, excluzand indemanarea (Mateev - indemanarea poate fi o expresie a abilitatii omului si nu numai coordonare, o forma superioara de exprimare a relatiilor de coordonare), iar altii de cinci, adaugand si mobilitatea. Noi vom aborda punctul de vedere al acestora din urma, tratand in continuare cinci calitati, si anume:

- viteza, care exprima in general repeziciunea miscarilor;

- rezistenta reprezentata de capacitatea psiho-fizica a organismului de a face fata oboselii specifice activitatii depuse;

- forta reprezentata de capacitatea organismului de a realiza eforturi de invingere, mentinere sau cedare, in raport cu o rezistenta interna sau externa, prin contractia uneia sau mai multor grupe musculare;

- indemanarea, care reprezinta forma complexa de exprimare a capacitatii de invatare rapida a miscarilor noi si adaptarea rapida la situatii variate, conform cu specificul deprinderilor motrice (de baza sau aplicative);

- mobilitatea reprezentata de capacitatea omului de a executa cu segmentele corpului miscari cu amplitudini diferite, exprimate in grade.

            Asupra calitatilor motrice se poate actiona in sensul educarii, reeducarii, consolidarii, mentinerii si dezvoltarii (ERCMD), in functie de varsta. Astfel, viteza, indemanarea si mobilitatea gasesc raspunsuri pozitive in perioada caracterizata de marea plasticitate a organismului, adica la varste mici, diminuandu-se spre varstele mai mari, in timp ce forta si rezistenta, inregistreaza un raport invers.

            Un aspect important al activitatii de influentare a calitatilor motrice este acela al cunoasterii modului in care se realizeaza restabilirea organismului dupa eforturile specifice. Astfel, Gh. Carstea (1998), considera ca dupa efortul implicat in actiunea de dzvoltare/educare a calitatilor motrice, restabilirea nu este liniara: 70% din restabilire are loc in prima treime a timpului de revenire, 20% in a doua treime, iar 10% in a treia treime. Restabilirea depinde, insa si de calitatea motrica; astfel, 'in cazul fortei ea dureaza cel mai mult, de aceea pauza intre eforturi va fi mai mare, pe cand dupa eforturile de indemanare si de rezistenta organismul isi revine cel mai rapid, putandu-se efectua mai multe antrenamente pe zi' (N. Zimkin). In legatura cu acest aspect, se pune si problema raportului dintre volum si intensitate , in care un rol deosebit il au pauzele dintre repetari, in acest sens recomandandu-se:        

            - dupa efort maximal (90-100%), pauza de 3-5';

            - dupa efort submaximal (75-85%), pauza 1'30'-3';

            - dupa efort mediu (60-70%), pauza 45'-2';

            - dupa efort mic (40-50%), fara pauza.

            Calitatile motrice sunt in stransa legatura (interdependenta) cu deprinderile si priceperile, interdependenta care trebuie inteleasa in sensul ca insusirea deprinderilor si priceperilor motrice necesita un anumit grad de dezvoltare a calitatilor motrice, pe care il si influenteaza. Orice actionare pentru influentarea calitatilor motrice, realizata prin exercitarea deprinderilor si priceperilor motrice, influenteaza perfectionarea si consolidarea deprinderilor si priceperilor motrice respective. Orice influentare asupra unei calitati motrice, are atingeri indirecte si asupra celorlalte calitati motrice.

Rezumatul unitatii de studiu

            Impreuna cu deprinderile, priceperile motrice formeaza baza comportamentului invatat, caracterizat printr-un grad superior de adaptabilitate la situatiile in care este pus subiectul.

Priceperile elementare reprezinta prima faza a invatarii unei actiuni si priceperi complexe, superioare, care constau din valorificarea deplina a intregului complex de activitati motrice si intelectaule ale unui subiect. Ele sunt definite ca modalitati de actiune in care se organizeaza un raspuns motric pe baza cunostintelor si a unor capacitati motrice, in conditiile initiale ale invatarii.

Priceperile superioare sunt caracterizate de o mare complexitate structural-functionala, ingloband cunostinte teoretice, experienta personala, deprinderi diferite, toate putand fi actualizate, mobilizate si selectate pentru rezolvarea unor situatii de asemenea complexe si schimbatoare. Ele sunt definite ca comportamente de tip superior, constand in actiuni eficiente, intreprinse in conditii schimbatoare si chiar dificile, comportament de tip inteligent, care are la baza invatarea anterioara.

Caracteristicile priceperilor motrice deriva din definitiile anterioare.

            Spre deosebire de deprinderile sau priceperile motrice, care se formeaza si se perfectioneaza pe baza unor tipare specializate pentru fiecare gen de miscare in parte, calitatile motrice au la baza dezvoltarii si perfectionarii lor restructurari fiziologice, biochimice, histologice si morfologice ale diferitelor organe, aparate si sisteme ale organismului (se poate explica unui om cum trebuie sa execute o miscare oarecare - deprindere sau pricepere motrica -, dar nici o explicatie nu va ajuta pentru stabilirea celor mai bune raporturi de coordonare in functia sistemului cardio-vascular, pentru obtinerea unei mai bune rezistente - V.M. Zatiorski).

            Calitatile motrice se definesc ca aptitudini ale individului de a executa miscari exprimate in indici de viteza, forta, rezistenta, indemanare, mobilitate (indici care dau valoarea calitativa a calitatilor motrice).

Ele se clasifica diferit, in functie de opiniile diversilor specialisti, dar noi am preluat clasificarea care se refera la 5 calitati motrice si anume: viteza, forta, rezistenta, indemanarea si mobilitatea.

Autoevaluare

  1. Definiti priceperile elementare. Exemplificati.
  2. Definiti priceperile superioare. Exemplificati.
  3. Care sunt caracteristicile priceperilor motrice? Explicati fiecare caracteristica.
  4. Care este relatia dintre priceperi si deprinderi?
  5. Definiti calitatile motrice si prezentati cateva repere generale care le caracterizeaza.
  6. Prezentati aspectele generale ale clasificarii calitatilor motrice.
  7. Care este relatia dintre calitatile motrice si restabilirea organismului dupa eforturile specifice ?
  8. Care este relatia dintre calitatile, deprinderile si priceperile motrice ?



Unitatea de studiu IV.5. Bazele teoretico-metodice ale calitatilor motrice viteza si forta

         Viteza

Generalitati

            Definitiile date acestei calitati motrice, desi formulate diferit, au acelasi continut, viteza fiind prezentata ca expresie a rapiditatii cu care se efectueaza o miscare (vezi formula generala a vitezei = spatiul parcurs in unitate de timp). Executia actelor motrice poate fi exprimata in termeni calitativi (foarte repede, rapid, lent, foarte lent = tempou) si calitativi (care se refera la durata= scurta, foarte scurta, medie). Viteza poate fi uniforma sau neuniforma, modificarea vitezei in timpul executiilor fiind specifica efectuarii miscarilor corpului omenesc (cresterea vitezei poarta numele de acceleratie, iar scaderea ei, e deceleratie).

            Cursivitatea executiei confera exercitiului corectitudine, trecerile de la un moment la altul al miscarii trebuind sa fie line; urmarind acest parametru ne putem da seama de nivelul atins in insusirea unei miscari, deoarece o miscare in curs de invatare nu pastreaza ritmul, se executa 'cu bruschete', nu are continuitate.

            De asemeni, este important de retinut ca cea care da valoare miscarii este viteza optima de executie (si nu cea maxima).

            S-a demonstrat ca viteza este conditionata genetic, depinzand in cea mai mare masura de zestrea ereditara a subiectului. Aceasta nu inseamna ca aceasta calitate nu poate fi influentata prin exercitare, chiar daca destul de putin. Ambii termeni de exprimare a vitezei - cantitativi si calitativi - pot fi influentati si indirect, prin dezvoltarea altor calitati care sa favorizeze manifestarea vitezei.

            Caracteristica vitezei este determinata de aprecierea spatio-temporala a miscarilor, de care se leaga tempoul si ritmul. Tempoul reprezinta densitatea (numarul) miscarilor pe unitate de timp, care ne permite sa calculam intensitatea efortului si gradul de solicitare a organismului de catre un anumit exercitiu. Ritmul reprezinta efectuarea unui efort in timp si spatiu, precum si raportul dintre aceste doua marimi. El este legat insa si de alte calitati si manifestari ale organismului uman, fiind rezultanta a nivelului de coordonare, dar este legat si de precizie, abilitate, indemanare, etc. Astfel, efectuarea unui exercitiu intr-un ritm adecvat si cu o viteza optima, determina cursivitatea si eficienta exercitiului respectiv.

Factorii care conditioneaza viteza

            Factorii care conditioneaza viteza sunt:

- mobilitatea si forta proceselor nervoase fundamentale (excitatia si inhibitia);

- frecventa si alternanta succesiunii impulsurilor neuromotoare, a comenzilir;

- timpul de reactie (latenta);

- timpul de transmitere a impulsurilor;

- ritmul optim de alternare a contractiei si relaxarii grupelor musculare angrenate;

- caliatea fibrelor musculare si a proceselor energetice;

- forta musculara;

- lungimea segmentelor, mobilitatea articulara, elasticitatea musculara;

- capacitatea de concentrare a vointei;

- capacitatea de coordonare a grupelor musculare.

            Acesti factori pot fi influentati pozitiv printr-o exercitare bine condusa. Astfel, se poate actiona asupra scaderii cronaxiei, imbunatatindu-se excitabilitatea neuromusculara (prin scaderea perioadei de latenta). In ceea ce priveste calitatea fibrei musculare, este cunoscut ca un muschi care are mai multe fibre albe are o rapiditate de contractie mai mare, deoarece aceste fibre sunt mai bogate in compusi macroenergetici (de tipul creatin fosfat si acid adenozintrifosforic), precum si in glicogen, posedand si enzimele necesare producerii energiei anaerobe. Fibrele rosii contin mioglobina, glicogen si enzime. Fibrele rapide (albe) si cele lente (rosii) se deosebesc nu numai structural ci si din punct de vedere al miozinATP-azei, care este in cantitate cu atat mai mare cu cat contractia dureaza mai putin.

            In ceea ce priveste lungimea segmentelor si inaltimea, acestea au o influenta decisiva de care trebuie sa se tina seama (segmentele mai scurte favorizeaza o viteza mai mare), iar in functie de dimensiunile corporale, barbatii au o mai buna viteza fata de femei.


Formele de manifestare a vitezei

Metodologia educarii, reeducarii, consolidarii, mentinerii si dezvoltarii (ERCMD) vitezei

            Acest proces este complex si, de aceea, se impune ca structurarea lui sa fie atotcuprinzatoare. Deprinderile si priceperile motrice folosite in acest scop, trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

- sa fie bine insusite, subiectul netrebuind sa se concentreze asupra detaliilor de executie;

- exercitiile trebuie astfel alese incat sa faciliteze executia cu mare viteza;

- durata totala se stabileste astfel incat, spre sfarsit, sa nu scada viteza de executie;

- repetarile trebuie sa se efectueze in asa fel incat durata lor sa nu afecteze subiectul prin crearea unei stari de plictiseala, care favorizeaza instalarea oboselii;

- pauzele trebuie sa fie suficient de lungi, pentru a asigura refacerea fiziologica si biochimica a organismului; pauzele nu trebuie sa fie nici prea lungi, deoarece se produce o estompare a excitatiei de pe scoarta, scazand capacitatea de efectuare in bune conditii a repetarilor urmatoare.

            Dintre metodele folosite de specialisti pentru dezvoltarea vitezei, am selectionat pe cele cu aplicabilitate in domeniul nostru, astfel:

A.    Metoda educarii reactiei motrice simple, care contine:

- determinarea reactiei si repetarea acesteia la semnale ce apar inopinat sau la schimbarea situatiei ambiante;

- reactii repetate in situatii normale (exersarea analitica a reactiei motrice pe secvente de miscare, in conditii usurate);

- reactia senzo-motorie, prin care se urmareste dezvoltarea capacitatii de a distinge intervale scurte de timp intre actiunile motrice.

B.    Metoda educarii vitezei prin reactii complexe, care consta in:

- determinarea reactiei la un obiect in miscare;

- determinarea unor reactii cu alegerea unui raspuns.

C.    Metode pentru educarea vitezei de executie a miscarilor:

- metoda exercitiului repetat;

- metoda autodepasirii.

            Exista si alte indicatii si metodologii privind influentarea vitezei, dintre care am selectat cateva, structurate pentru fiecare forma de manifestare a vitezei, astfel:

            Pentru viteza de reactie se folosesc exercitii care presupun reactii prompte la diferite semnale (vizuale, auditive) dinainte stabilite, date spontan, prin surprindere. Exercitiile selectate trebuie programate adecvat, urmarind cu prioritate dezvoltarea vitezei de reactie. Desi, aparent, exercitiile sunt putine, variantele si imbinarea lor creaza o multitudine de tehnologii de actionare, de la cele mai simple, la unele cu grad sporit de complexitate.

            Pentru viteza de executie si de repetitie, tehnologiile de actionare trebuie sa urmareasca cresterea continua a numarului de repetari in aceeasi unitate de timp sau efectuarea aceluiasi numar de repetari in unitati de timp din ce in ce mai scurte. Ritmul si tempoul pot fi liber alese (in functie de capacitatea fiecarui executant), dar in unele cazuri se recomanda ca specialistul sa impuna ritmul de executie (prin numaratoare sau batai ritmice), pe care treptat il accelereaza (actionand astfel asupra tuturor formelor de manifestare a vitezei - de reactie, de repetitie, de executie). Marirea vitezei de executie se mai poate realiza si prin usurarea obiectelor sau aparatelor utilizate in diferite tehnologii de actionare (gantere, mingi medicinale, etc.).

            Viteza de decizie poate fi influentata concomitent cu imbunatatirea capacitatii de anticipatie, evident rolul hotarator avandu-l viteza de reactie. Sunt indicate tehnologiile incluse in activitati globale (jocuri), care solicita imaginatia, capacitatea de generalizare si alte activitati realizate pe un fond de problematizare.

Forta

Generalitati

            Forta se defineste ca fiind capacitatea organismului uman de a realiza eforturi de invingere, mentinere sau cedare in raport cu o rezistenta interna sau externa, prin contractia uneia sau mai multor grupe musculare. Forta mai poate fi definita si ca fiind capacitatea organismului de a invinge o rezistenta prin efort muscular, sau posibilitatea motrica de a ridica, transporta, impinge sau trage unele greutati, pe baza contractiei musculare.

            Forta se apreciaza in Kgf (kilograme forta) si se masoara cu ajutorul dinamometrului sau al greutatilor marcate. Valoarea ei (a lucrului mecanic efectuat) depinde de energia eliberata in unitate de timp si se situeaza, in medie, la o putere mecanica de 1,5 Kg./m/s.

Factorii care conditioneaza forta

            Factorii care conditioneaza forta sunt:

- grosimea muschiului;

- numarul de fibre musculare angrenate in contractie;

- posibilitatile de coordonare a grupelor musculare;

- avantajul mecanic oferit de parghiile utilizate si de directiile in care actioneaza grupele musculare;

- calitatea proceselor metabolice si a substantelor energetice;

- nivelul de dezvoltare al celorlalte calitati motrice implicate in actiune (viteza, rezistenta);

- varsta si sex;

- factori psihici (vointa, motivatie).

Formele de manifestare a fortei


Metodologia educarii, reeducarii, consolidarii, mentinerii si dezvoltarii fortei

            In metodologia influentarii fortei trebuie respectate anumite cerinte. Din punct de vedere al specializarii noastre, acestea ar fi:

- grupele musculare asupra carora dorim sa actionam, se vor stabili dupa o explorare si evaluare prealabila;

- numarul de exercitii si repetari se vor stabili in raport cu particularitatile subiectului (deficienta, varsta, sex, nivelul dezvoltarii calitatilor motrice, etc.);

- pentru dezvoltarea fortei anumitor grupe musculare deficitare, se vor selectiona exercitii a caror influenta poate fi precis determinata si care pot fi executate corect de catre subiect;

- la stabilirea duratei pauzei de odihna intre repetari se va avea in vedere cantitatea si calitatea efortului depus (volum si intensitate);

- incarcaturile si cresterea lor se vor fixa rational, in raport cu particularitatile subiectului; numarul de repetari va fi invers proportional cu incarcatura;

- trebuie avut in vedere si raportul dintre masa musculara activa si surplusul de tesut adipos care creeaza unele dificultati in efectuarea exercitiilor de forta.

            Forta si viteza se gasesc intr-un raport invers proportional si, ca urmare, in dezvoltarea fortei pure se actioneaza pe baza formulei:

F (forta) = M.max. (masa maxima) x a (acceleratia),

iar in cazul calitatii combinate forta-viteza, dezvoltarea fortei se realizeaza pe baza formulei:

F (forta) = M (masa) x a.max. (acceleratia maxima)

            Pentru a putea influenta favorabil forta, ritmul de executie trebuie folosit trebuie sa fie mediu sau chiar mic. Ritmul rapid impune folosirea unor incarcaturi usoare si este indicat pentru dezvoltarea unor forme de manifestare a calitatii combinate viteza-forta. Folosirea unei mase mari impune ritm mai mic.

            Cresterea fortei, efect ce apare la scurt timp de la inceperea activitatii, nu este insotita si de cresterea masei musculare, care se manifesta mult mai tarziu.

            Dintre metodele folosite pentru dezvoltarea fortei, le amintim pe cele care se pot aplica in activitatea noastra:

            - Metoda eforturilor repetate;        - Metoda eforturilor dinamice;       - Metoda eforturilor maxime; - Metoda eforturilor statice.

Rezumatul unitatii de studiu

            Definitiile date calitatii motrice viteza, desi formulate diferit, au acelasi continut, viteza fiind prezentata ca expresie a rapiditatii cu care se efectueaza o miscare (vezi formula generala a vitezei = spatiul parcurs in unitate de timp). Executia actelor motrice poate fi exprimata in termeni calitativi (foarte repede, rapid, lent, foarte lent = tempou) si calitativi (care se refera la durata= scurta, foarte scurta, medie). Viteza poate fi uniforma sau neuniforma, modificarea vitezei in timpul executiilor fiind specifica efectuarii miscarilor corpului omenesc (cresterea vitezei poarta numele de acceleratie, iar scaderea ei, e deceleratie).

            S-a demonstrat ca viteza este conditionata genetic, depinzand in cea mai mare masura de zestrea ereditara a subiectului. Aceasta nu inseamna ca aceasta calitate nu poate fi influentata prin exercitare, chiar daca destul de putin. Ambii termeni de exprimare a vitezei - cantitativi si calitativi - pot fi influentati si indirect, prin dezvoltarea altor calitati care sa favorizeze manifestarea vitezei.

            Forta se defineste ca fiind capacitatea organismului uman de a realiza eforturi de invingere, mentinere sau cedare in raport cu o rezistenta interna sau externa, prin contractia uneia sau mai multor grupe musculare. Forta mai poate fi definita si ca fiind capacitatea organismului de a invinge o rezistenta prin efort muscular, sau posibilitatea motrica de a ridica, transporta, impinge sau trage unele greutati, pe baza contractiei musculare.

            Factorii care conditioneaza viteza si forta, precum si formele lor de manifestare, sunt informatii care trebuie insusite, deoarece au legatura stransa cu metodologia educarii, reeducarii, consolidarii, mentinerii si dezvoltarii lor.

Autoevaluare

  1. Definiti calitatea motrica viteza si enuntati principalele aspecte care o caracterizeaza.
  2. Definiti termenii de ritm si tempo. Exemplificati.
  3. Care sunt factorii care conditioneaza viteza? Explicati.
  4. Care sunt formele de manifestare ale vitezei? Definiti-le si exemplificati.
  5. Care sunt conditiile care trebuie sa fie indeplinite de deprinderile si priceperile motrice folosite in scopul educarii, reeducarii, consolidarii, mentinerii si dezvoltarii vitezei?
  6. Exemplificati cateva metode folosite in educarii, reeducarii, consolidarii, mentinerii si dezvoltarii vitezei.
  7. Definiti calitatea motrica forta si enuntati principalele aspecte care o caracterizeaza.
  8. Care sunt factorii care conditioneaza forta? Explicati.
  9. Care sunt formele de manifestare ale fortei? Definiti-le si exemplificati.
  10. Care sunt cerintele care trebuie respectate in metodologia educarii, reeducarii, consolidarii, mentinerii si dezvoltarii fortei?
  11. Exemplificati cateva metode folosite in educarii, reeducarii, consolidarii, mentinerii si dezvoltarii fortei.

Unitatea de studiu IV.6. Bazele teoretico-metodice ale calitatilor motrice rezistenta, indemanarea si mobilitatea

            Rezistenta

Generalitati

            Rezistenta poate fi definita ca fiind capacitatea organismului de a efectua timp indelungat o activitate, fara a scadea eficacitatea ei. Rezistenta poate fi fizica, psihica, infelectuala, la starile de stress.

            Manifestarea rezistentei este determinata de posibilitatile sistemelor cardio-vascular, respirator si ale celorlalte sisteme si functii care sustin efortul, precum si de nivelul de dezvoltare a unor calitati morale si de vointa.

            Rezistenta se evidentiaza in actiunile motrice cele mai diferite, combinandu-se cu toate celelalte calitati si avand o zona specifica de manifestare in eforturile de durata, in mod deosebit, in cele de tip anaerob. Dar si actiunile motrice care reclama eforturi maximale si frecventa mare in repetarea lor, precum si cele care cer eforturi submaximale efectuate prin contractarea unei mari datorii de oxigen, necesita mentinerea unei durate de lucru ridicata, deci rezistenta in regim de viteza.

Factorii care determina rezistenta

            Factorii care determina rezistenta sunt:

- posibilitatile sistemelor cardio-vascular, respirator, muscular si ale celorlalte functii ale organismului care sustin efortul;

- calitatea metabolismului si a surselor energetice;

- nivelul de dezvoltare al unor calitati psihice;

- nivelul de realizare a coordonarii de catre sistemul nervos central a aparatului locomotor si a functiilor vegetative, a activitatii muschilor agonisti si antagonisti, alternanta in contractie a fibrelor musculare;

- relatia dintre efort si pauza

Formele de manifestare a rezistentei


Metodologia educarii, reeducarii, consolidarii, mentinerii si dezvoltarii rezistentei

            Principiul de baza in actionarea pentru influentarea rezistentei este cel al raportului dintre intensitate si volum, in care pe masura ce volumul creste, intensitatea scade si invers.

            Un factor care are importanta in ERCMD rezistentei il reprezinta tempoul in care se lucreaza si incarcatuar, sarcina suplimentara adaugata exercitiului. De retinut ca tempourile ridicate favorizeaza dezvoltarea rezistentei in regim de viteza, iar cele scazute rezistenta de baza si ca incarcaturile medii si mici favorizeaza dezvoltarea rezistentei mai bine decat cele mari.

            Orice exercitiu poate contribui la dezvoltarea rezistentei daca se mareste durata efortului. Pentru dezvoltarea rezistentei generale, recomandam urmatoarele:

- executarea exercitiilor intr-un ritm moderat, marind treptat timpul de repetare;

- la alergare se va mari treptat distanta sau timpul, sau se va scurta pauza;

- folositea Metodei circuitelor, cu accent pe rezistenta-forta;

- folosirea diferitelor forme de jocuri cu elemente din gimnastica, jocuri sportive, priceperi si deprinderi motrice aplicative, etc.

            In metodologia ERCMD rezistentei, trebuie sa se respecte o serie de cerinte, dintre care amintim:

- gradarea treptata a eforturilor pentru evitarea agresarii sistemelor cardio-vascular si respirator;

- se va pune accentul pe exercitarea rezistentei generale, pe cresterea capacitatii organismului de a consuma oxigen;

- in ceea ce priveste volumul si intensitatea efortului, se vor avea in vedere particularitatile subiectului;

- se vor evita exagerarile de orice natura in exercitarea rezistentei, deoarece pot aparea influente negative reflectate in echilibrul functional al marilor functiuni organice.

            Rezistenta se masoara prin durata, distanta sau numarul de repetari ale unui anumit efort efectuat cu o intensitate relativ constanta. Pe seama acestor trei parametri se pot construi numeroase tehnologii de influentare a rezistentei.

            Dintre metodele care se folosesc in acest sens, amintim:

- Metoda eforturilor uniforme (foloseste eforturi fara variatii de ritm si tempou);

                        - Metoda eforturilor variabile (foloseste eforturi cu variatii de ritm si tempou);

                        - Metoda antrenamentului cu intervale sau fractionat.

Indemanarea

Generalitati

            Daca ar fi sa facem o insumare a tot ceea ce s-a incercat ca definire a indemanarii, am defini-o triplu dimensional:

- ca o calitate motrica complexa (Epuran, Ludu, Siclovan);

- ca o aptitudine a individului de a invata rapid o miscare noua (Mateev, Novicov si colab., Mathews);

- ca o capacitate de a restructura rapid miscarile in conditii variate, in functie de cerintele concrete de efectuare a acestora.

            Indemanarea sta la baza efectuarii oricarei sarcini motrice, ceea ce difera fiind tipul de indemanare si specificitatea ei in timpul executarii unei/unor miscari. Ca aptitudine complexa, indemanarea este destul de des definita ca abilitate sau, cu alte cuvinte, ca o aptitudine care poate realiza o coordonare fina a miscarilor (vechi si noi), cu precizie si indici superiori de viteza si forta, fara ca acestea sa fi fost executate anterior.

Factorii care conditioneaza indemanarea

            Factorii care conditioneaza indemanarea sunt:

- gradul de dificultate a coordonarii, solicitat de exercitiile date;

- precizia executiei, care are ca efect si o mare economie de energie;

- timpul insusirii actiunii motrice, care este mai mic la un om indemanatec;

            (primii trei factori, dupa Zatiorski)

- capacitatea scoartei cerebrale de a selectiona infoematiile primite si de a programa coordonat impulsurile necesare contractiei si relaxarii muschilor interesati in efectuarea actiunii motrice corespunzatoare situatiei date;

- nivelul de dezvoltare a analizatorilor;

- experienta motrica anterioara, indeosebi varietatea priceperilor si deprinderilor motrice stapanite;

- mobilitatea articulara, elasticitatea musculara si gradul de dezvoltare a  celorlalte calitati motrice;

- gradul de stapanire a deprinderilor motrice si posibilitatea folosirii lor in conditii cat mai diferite;

- posibilitatea de a elabora actiuni motrice noi prin intrebuintarea adecvata a celor cunoscute;

- posibilitatea de a incadra si de a sincroniza propriile actiuni cu actiunile partenerului.

Formele de manifestare a indemanarii


Metodologia educarii, reeducarii, consolidarii, mentinerii si dezvoltarii indemanarii

            In metodologia influentarii indemanarii se va avea in vedere o actiune indreptata catre dezvoltarea coordonarii, imbagatirea bagajului de deprinderi motrice; volumul de lucru va fi mic, pauzele vor trebui sa asigure timpul de odihna. Cel mai bine se poate actiona asupra indemanarii in perioada dintre copilarie si adolescenta, in cazul pacientilor maturi trebuind sa se lucreze mai intens, timp mai indelungat si cu tehnologii mai stimulative.

            Dintre principiile dupa care trebuie alese procedeele folosite pentru ERCMD indemanarii, amintim:

- folosirea unor pozitii de plecare pentru exercitiile alese, diferite de cele obisnuite;



- schimbarea tempoului si a sistemului de executie;

- limitarea spatiului in care se desfasoara exercitiul;

- impunerea unor restrictii in efectuarea tehnologiilor de actionare;

- schimbarea frecventa a tehnologiilor de actionare;

- cresterea complexitatii exercitiilor;

- efectuarea exercitiilor in conditii variate (de mediu, de ingreuiere, cu obiecte sau aparate portative, etc.).

            In metodologia ERCMD indemanarii, distingem trei etape (dupa Farfel):

Prima etapa se caracterizeaza prin precizia in spatiu a coordonarii miscarilor, viteza miscarilor nefiind luata in consideratie; in aceasta etapa, accentul cade pe numarul de repetari.

A doua etapa este caracterizata de cresterea preciziei miscarilor in spatiu si scurtarea timpului de executie; in aceasta etapa apare diferentierea imbinarii perceperii spatiului cu timpul in efectuarea exercitiului.

A treia etapa este caracterizata prin posibilitatea de a se manifesta in conditii variate si chiar neobisnuite.

Mobilitatea

Generalitati

            Mobilitatea este conditionata de structura si tipul articulatiilor, ca si de calitatea ligamentelor, tendoanelor si muschilor. Elasticitatea musculara este importanta deoarece, in exercitii, contractia agonistilor incepe inainte de intinderea antagonistilor. Ea se poate modifica, in mare masura, prin influenta proceselor neuropsihice de relaxare si prin exercitii de stretching. Pentru noi, este important de stiut ca reducerea elasticitatii antagonistilor in miscarile cu amplitudine este determinata de actiunea reflexa de aparare, de reducere a intinderii prin contractia aceluiasi muschi, care se opune miscarii. Gradul de mobilitate creste concomitent cu elasticitatea musculara.

Factorii care determina mobilitatea

            Factorii care determina mobilitatea sunt:

- temperatura mediului ambiant;

- ritmul celor 24 de ore (dimineata mobilitatea este mai redusa, deoarece inhibitia provocata de somn diminueaza functiile);

- gradul de oboseala;

- varsta;

- sex;

- predispozitii genetice (unii se nasc cu laxitate articulara si este nevoie de fortificarea musculaturii pentru a proteja articulatia si a fixa mobilitatea in limite anatomice si fiziologice).

Formele de manifestare a mobilitatii


Metodologia educarii, reeducarii, consolidarii, mentinerii si dezvoltarii mobilitatii

            Obiectivul principal urmarit prin dezvoltarea mobilitatii este de a imbunatati calitatea miscarii, deoarece mobilitatea este un factor important in educarea, invatarea, imbunatatirea, etc. deprinderilor motrice.

            In metodologia influentarii mobilitatii se actioneaza asupra a doua elemente de baza:

                        - factorul articulatie, prin exercitarea componentelor articulare;

                        - factorul muscular, prin intindere.

            Mobilitatea poate fi recastigata in cazul in care a fost diminuata, dar poate fi si dezvoltata. Tehnologiile de actionare folosite in exercitarea mobilitatii sunt numeroase, in functie de structura articulatiei (articulatii cu mobilitate  mare, medie, mica) si de scopul urmarit. Acestea pot fi: exercitii pasive, active libere, active cu rezistenta (din partea kinetoterapeutului, partenerului sau cu autorezistenta) si ingreuiere (cu obiecte sau aparate portative), cu si la aparate (aparate din gimnastica, la care se lucreaza adaptat pentru recuperare, sau aparate specifice). Aceste exercitii pot fi executate simplu, adica o singura data cu trecere prin puncte fixe (de exemplu: indoirea trunchiului spre stanga si revenire la verticala, apoi spre dreapta si revenire), sau cu arcuiri (repetarea partii finale a miscarii, de doua, trei ori); miscarile de mai sus pot fi amplificate fie folosind membrele superioare in prelungirea corpului, fie cu mainile la ceafa (prelungirea bratului de parghie).

            Pentru a obtine efectul dorit, este necesar ca exercitiile utilizate sa fie corect localizate, stabilindu-se si fixandu-se pozitia de lucru adecvata si planurile de actionare. De asemenea, se impune ca exercitiile sa fie legate ca executie a elementelor constitutive (repetari), cu amplitudine maxima (este vorba despre amplitudinea maxima posibila, fara a produce stari de disconfort), in serii a caror numar se stabileste in functie de posibilitatile subiectului (ca si numarul de repetari, de altfel). In pauzele dintre serii, se recomanda exercitii de relaxare. Ca si in alte situatii, se recomanda ca exercitiile de mobilitate sa se efectueze in regim de compensare (si pentru muschii agonisti si pentru antagonisti).

            Numarul de serii, ca si cel de repetari, va creste treptat, de la o saptamana la alta, sau de la o zi la alta (atunci cand este posibil), cu o cifra care sa creasca gradul de eficienta, pastrand limitele impuse de particularitatile generale si specifice ale subiectului. Numarul de repetari va fi determinat de evaluarea momentului de la care pornim si tinand cont de faptul ca pacientul nu trebuie sa ajunga la oboseala (oboseala va da executii incorecte sau va determina scaparea de sub control a miscarii).

            Una din metodele cunoscute si folosite in ultimul timp pentru cresterea supletii musculare, este stretching-ul, care are ca principiu de baza actiunea musculara in trei etape (trepte):

                        - contractie statica (izometrica);

                        - relaxare relativ totala;

                        - intindere lenta.

            Muschiul sau grupa de muschi exercitate trebuie mentinute in stare de intindere o perioada de timp corespunzatoare posibilitatilor subiectului, dar nu mai putin de 5'' la inceputul programului, dupa care se creste treptat pana se ajunge la solicitari apropiate de normal (10-80''). Timpul de mentinere a intinderii creste treptat in functie de evaluare.

            Exercitiile pentru mobilitate se adreseaza articulatiilor si muschilor, tendoanelor si, din acest punct de vedere, in cazul deficientilor dar si al normalilor, lucrul pasiv este, de multe ori, mai indicat decat cel activ.

Rezumatul unitatii de studiu

            Rezistenta poate fi definita ca fiind capacitatea organismului de a efectua timp indelungat o activitate, fara a scadea eficacitatea ei. Rezistenta poate fi fizica, psihica, infelectuala, la starile de stress.

            Manifestarea rezistentei este determinata de posibilitatile sistemelor cardio-vascular, respirator si ale celorlalte sisteme si functii care sustin efortul, precum si de nivelul de dezvoltare a unor calitati morale si de vointa.

            Indemanarea sta la baza efectuarii oricarei sarcini motrice, ceea ce difera fiind tipul de indemanare si specificitatea ei in timpul executarii unei/unor miscari. Ca aptitudine complexa, indemanarea este destul de des definita ca abilitate sau, cu alte cuvinte, ca o aptitudine care poate realiza o coordonare fina a miscarilor (vechi si noi), cu precizie si indici superiori de viteza si forta, fara ca acestea sa fi fost executate anterior.

Mobilitatea este capacitatea organismului de a desfasura miscari cu amplitudine si este conditionata de structura si tipul articulatiilor, ca si de calitatea ligamentelor, tendoanelor si muschilor. Elasticitatea musculara este importanta deoarece, in exercitii, contractia agonistilor incepe inainte de intinderea antagonistilor.

Factorii care conditioneaza rezistenta, indemanarea si mobilitatea, precum si formele lor de manifestare, sunt informatii care trebuie insusite, deoarece au legatura stransa cu metodologia educarii, reeducarii, consolidarii, mentinerii si dezvoltarii lor.

Autoevaluare

  1. Definiti calitatea motrica rezistenta si enuntati principalele aspecte care o caracterizeaza.
  2. Care sunt factorii care conditioneaza rezistenta? Explicati.
  3. Care sunt formele de manifestare ale rezistentei? Definiti-le si exemplificati.
  4. Care este principiul de baza care trebuie respectate in metodologia educarii, reeducarii, consolidarii, mentinerii si dezvoltarii rezistentei? Detaliati.
  5. Care sunt cerintele care trebuie sa se respecte in metodologia educarii, reeducarii, consolidarii, mentinerii si dezvoltarii rezistentei?
  6. Exemplificati cateva metode folosite in educarii, reeducarii, consolidarii, mentinerii si dezvoltarii rezistentei.
  7. Definiti calitatea motrica indemanarea si enuntati principalele aspecte care o caracterizeaza.
  8. Care sunt factorii care conditioneaza indemanarea? Explicati.
  9. Care sunt formele de manifestare ale indemanarii? Definiti-le si exemplificati.
  10. Care sunt principiile dupa care trebuie alese procedeele pentru educarii, reeducarii, consolidarii, mentinerii si dezvoltarii indemanarii? Exemplificati.
  11. Care sunt etapele dupa care se desfasoara educarii, reeducarii, consolidarii, mentinerii si dezvoltarii indemanarii?
  12. Definiti calitatea motrica mobilitatea si enuntati principalele aspecte care o caracterizeaza.
  13. Care sunt factorii care conditioneaza mobilitatea? Explicati.
  14. Care sunt formele de manifestare ale mobilitatii? Definiti-le si exemplificati.
  15. Enuntati principalele repere pentru educarii, reeducarii, consolidarii, mentinerii si dezvoltarii mobilitatii.

Test de autoevaluare al cunostintelor din modulul IV

1. Componentele procesului instructiv-educativ-recuperator sunt:

a. exercitiul fizic                   

b. miscarea    

c. cunostintele teoretice si practice de specialitate

d. sedinta de exercitare         

e. deprinderile si priceperile motrice

f. calitatile motrice                

g. relatia terapeut-pacient     

h. indicii morfo-functionali ai organismului

1.     Enumerati tipurile de invatare cunoscute:

.

..

3. In domeniul Kinetoterapiei, cunostintele de specialitate se refera la:

a. obiectivele urmarite                                  

b. optimizarea indicilor dezvoltarii fizice

c. notiuni de etiologie, semiologie, patologie          

d. experiente motrica anterioara

e. cerinte igieno-fiziologice de practicare a exercitiilor fizice

f. indicatii, recomandari, aprecieri asupra executiei                                    

g. recuperarea, mentinerea, dezvoltarea calitatilor motrice

4. Selectati notiunile/expresiile care pot intra in definitia deprinderilor motrice:

a. capacitati motrice              

b. componente automatizate

c. lanturi de reflexe conditionate complexe

d. aptitudini               

e. legaturi multiple                

f. stereotipuri dinamice motorii

g. comportamente de tip superior

5. Enumerati 4 (patru) denumiri folosite pentru clasificarea deprinderilor motrice: .

6. Printre caracteristicile deprinderilor motrice se numara:

a. sunt componente ale activitatii voluntare

b. reprezinta expresia calitativa a capacitatii motrice

c. sunt reversibile

d. sunt rezultatul repetarilor multiple a unui lant de acte motrice

e. fac parte din sfera maiestriei

f. sunt miscari automatizate

g. se perfectioneaza treptat si neuniform

7. Prima etapa a formarii deprinderilor motrice se caracterizeaza prin:

a. buna concentrare a excitatiei corticale

b. slaba inhibitie activa

c. predominanta miscarilor inutile

d. comenzi de raspuns precis selectionate

e. lipsa de coordonare

f. contractia puternica a antagonistilor

g. generalizarea raspunsurilor

8. A treia etapa a formarii deprinderilor motrice se caracterizeaza prin:

a. contractia inegala si haotica a musculaturii agoniste si antagoniste

b. echilibrarea excitatiei si inhibitiei

c. excitatiile iradiaza mai multe zone senzitive si motorii

d. diferentiere fina la nivel cortical si periferic

e. oboseala nervoasa si psihica

f. intrarea in inhibitie a zonelor corticale suplimentare

9. Conditiile de baza impuse de metodologia formarii, educarii, reeducarii, corectarii, mentinerii si dezvoltarii deprinderilor motrice sunt:

a. oglindirea actelor motrice in constiinta

b. intelegerea actiunii

c. executarea actelor motrice cu indici crescuti de precizie

d. relaxarea musculara

e. demonstrarea actiunii

f. continuitatea in repetarea actiunii

g. intarirea-fixarea deprinderii prin autocontrol

h. un bun control asupra automatismelor primare

j. aplicarea deprinderilor in conditii variate si concrete, conforme cu activitati practice diverse

10. Enumerati tipurile de transfer invatate:

11. Caracteristicile priceperilor motrice sunt:

a. sunt componente automatizate ale activitatii voluntare

b. fac parte din sfera maiestriei

c. 'elibereaza', total sau partial, scoarta cerebrala asigurand participarea ei la alte actiuni

d. sunt dependente de experienta motrica anterioara

e. sunt rezultatul aplicarii repetate a cunostintelor teoretice si practice in conditii mereu schimbatoare

12. Selectati, dintre notiunile de mai jos, pe acelea care pot fi incluse in definitia calitatilor motrice:

a. modalitati de actiune

b. aptitudini

c. comportamente de tip inteligent

d. tehnici de executie

e. indici de viteza, forta, rezistenta, indemanare, mobilitate

13. Calitatile motrice de baza sunt:

a. mersul                    

b. forta                       

c. alergarea    

d. mobilitatea      

e. saritura                   

f. viteza                      

g. aruncarea-prinderea                                  

h. rezistenta          

i. indemanarea

           

14. Tinandu-se cont de raportul dintre volumul si intensitatea efortului, se recomanda ca pauzele dintre repetari sa fie dupa cum urmeaza:

a. dupa efort mic                    = 10-40'

b. dupa efort mediu                = 45'-2'

c. dupa efort submaximal       = 2'-3'

d. dupa efort maximal                        = 3'-5'

15. Printre factorii care conditioneaza viteza se numara:

a. numarul de fibre musculare angrenate in contractie

b. mobilitatea si forta proceselor nervoase fundamentale

c. timpul de transmitere a impulsurilor

d. timpul de latenta (reactie)

16. Enumerati 4 (patru) dintre formele de manifestare ale vitezei: ..

17. Metodologia educarii, reeducarii, cresterii, mentinerii si dezvoltarii vitezei impune respectarea urmatoarelor conditii:

a. deprinderile si priceperile motrice folosite sa fie bine insusite

b. folosirea unui numar mare de repetari, cu pauze lungi intre ele

c. stabilirea duratei totale a efortului astfel incat, spre sfarsit, sa nu scada viteza de executie

d. posibilitatile sistemelor cardio-vascular, respirator, muscular si ale celorlalte functii ale organismului care sustin efortul

e. nivelul de dezvoltare al analizatorilor

f. capacitatea de coordonare a grupelor musculare

18. Printre factorii care conditioneaza forta se numara:

a. ritmul optim de alternare a contractiilor si relaxarilor grupelor musculare angrenate

b. nivelul de dezvoltare al celorlalte calitati motrice implicate in actiune

c. grosimea muschiului

d. lungimea segmentelor, mobilitatea articulara, elsticitatea musculara

e. avantajul mecanic oferit de parghiile utilizate si de directiile in care actioneaza grupele musculare

19. Enumerati 4 (patru) dintre formele de manifestare a fortei:

.

20. Metodologia educarii, reeducarii, cresterii, mentinerii si dezvoltarii fortei impune respectarea urmatoarelor cerinte:

a. executarea exercitiilor intr-un ritm moderat, marind treptat timpul de repetare

b. numarul de repetari va fi invers proportional cu incarcatura si se va stabili in functie de particularitatile subiectilor

c. cresterea complexitatii exercitiilor

d. pauza dintre repetari se va stabili in functie de volumul si intensitatea efortului

e. se efectueaza o explorare si evaluare prealabila, pe baza careia se stabilesc grupele musculare si se selecteaza exercitiile a caror influenta poate fi precis determinata

21. Printre factorii care determina rezistenta se numara:

a. calitatea metabolismului si a surselor energetice

b. relatia dintre efort si pauza

c. frecventa si alternanta succesiunii impulsurilor neuromotoare, a comenzilor

d. posibilitatile sistemelor cardio-vascular, respirator, muscular si ale celorlalte functii ale organismului care sustin efortul

22. Enumerati 3 (trei) forme de manifestare a rezistentei: .

23. Pentru dezvoltarea rezistentei generale se recomanda:

a. in stabilirea volumului si intensitatii efortului se respecta particularitatile individuale

b. se are in vedere raportul dintre masa musculara activa si surplusul de tesut adipos

c. se pune accent pe cresterea capacitatii organismului de a consuma oxigen

d. gradarea treptata a eforturilor

24. Printre factorii care conditioneaza indemanarea se numara:

a. timpul insusirii actiunii motrice

b. gradul de dificultate a coordonarii, solicitat de exercitiile date

c. forta musculara

d. temperatura mediului ambiant

e. experienta motrica anterioara si nivelul de dezvoltare a celorlalte calitati motrice

f. nivelul de dezvoltare a analizatorilor

25. Pentru dezvoltarea indemanarii se recomanda:

a. numar mare de repetari, fara pauze de odihna

b. folosirea Metodei circuitelor

c. schimbarea tempoului si a sistemului de executie

d. folosirea unor pozitii de plecare, pentru exercitiile alese, diferite de cele obisnuite

e. cresterea complexitatii exercitiilor

f. dezvoltarea sa in copilarie

g. efectuarea exercitiilor in conditii variate

26. Printre factorii care conditioneaza si determina mobilitatea se numara:

a. structura si tipul articulatiilor, ligamentelor si tendoanelor

b. posibilitatea de sincronizare a propriilor actiuni cu ale altora

c. elasticitatea musculara

d. ritmul celor 24 de ore

e. precizia  executiei, care are ca efect si o mare economie de energie

f. temperatura mediului ambiant

g. gradul de oboseala

h. varsta si sexul

27. Metodologia educarii, reeducarii, cresterii, mentinerii si dezvoltarii mobilitatii recomanda respectarea urmatoarelor cerinte:

a. localizarea precisa a miscarilor

b. limitarea spatiului in care se desfasoara exercitiul

c. executarea miscarilor cu amplitudine maxima posibila

d. numarul de serii si cel de repetari se stabileste in functie de particularitatile subiectului si creste progresiv

e. folosirea antrenamentului cu intervale

f. in pauzele dintre serii se efectueaza exercitii de relaxare









Politica de confidentialitate

.com Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 PROIECT DE LECTIE Clasa: I Matematica - Adunarea si scaderea numerelor naturale de la 0 la 30, fara trecere peste ordin
 Proiect didactic Grupa: mijlocie - Consolidarea mersului in echilibru pe o linie trasata pe sol (30 cm)
 Redresor electronic automat pentru incarcarea bateriilor auto - proiect atestat
 Proiectarea instalatiilor de alimentare ale motoarelor cu aprindere prin scanteie cu carburator

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 Lucrare de diploma - eritrodermia psoriazica
 ACTIUNEA DIPLOMATICA A ROMANIEI LA CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS (1946-1947)
 Proiect diploma Finante Banci - REALIZAREA INSPECTIEI FISCALE LA O SOCIETATE COMERCIALA
 Lucrare de diploma managementul firmei “diagnosticul si evaluarea firmei”

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 CONTABILITATEA FINANCIARA TESTE GRILA LICENTA
 LUCRARE DE LICENTA - FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT
 Lucrare de licenta stiintele naturii siecologie - 'surse de poluare a clisurii dunarii”
 LUCRARE DE LICENTA - Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 Proiect atestat informatica- Tehnician operator tehnica de calcul - Unitati de Stocare
 LUCRARE DE ATESTAT ELECTRONIST - TEHNICA DE CALCUL - Placa de baza
 ATESTAT PROFESIONAL LA INFORMATICA - programare FoxPro for Windows
 Proiect atestat tehnician in turism - carnaval la venezia




CENTRUL OLIMPIC ROMAN DE JUNIORI - PLAN DE PREGATIRE
Tactica de antrenare - fotbal
PROIECT DIDACTIC Educatie fizica - Jocul “Barza si broastele”
Noutati de la asociatia fotbalistilor profesionisti
Pregatirea tehnica in jocul de baschet
Competitia sportiva- mijloc complex de stimulare si verificare a activitatii studentilor
Tehnica in canotaj cu vasle si rame
Cinci antrenamente favorite in fotbal


Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu