Creeaza.com - informatii profesionale despre


Simplitatea lucrurilor complicate - Referate profesionale unice
Acasa » legislatie » administratie » ecologie mediu
Atmosfera - Structura atmosferei

Atmosfera - Structura atmosferei




Structura atmosferei

Atmosfera este invelisul gazos care inconjoara planeta Pamant. Atmosfera are grosime de 1000-3000 km. In viata planetei Pamant (Terra), rolul atmosferei

este esential. In antichitate, atmosfera se considera, prin intermediul aerului si alaturi de apa, pamant si foc, drept element fundamental al Terrei.

Pe buna dreptate, invelisul aerian (atmosfera) este un component fundamental al materiei deoarece:

intretine viata pe Pamant, adica nici o vietuitoare nu ar putea exista fara aer mai mult de cateva minute;



de prezenta atmosferei depinde pastrarea caldurii la suprafata pamantului - aerul regleaza temperaturile la suprafata solului ca un termostat; daca nu ar exista invelisul de aer, Pamantul ar fi suspus unor variatii termice excesive intre zi si noapte;

are rol de filtru natural perfect- stratul de ozon absoarbe o mare parte din radiatiile ultraviolete, iar dioxidul de carbon (C02) si vaporii de apa absorb radiatiile ultraviolete si infrarosii;

regleaza lumina solara pe suprafata Terrei, facand posibila alternarea zilei cu noapte protejeaza Pamantul fata de ploaia de meteoriti;

este veriga principala in realizarea circuitului optim al apei, prin intermediul atmosferei, apa se misca deasupra oceanelor si marilor, reglandu-se in acest fel repartitia umiditatii;

face posibila transmiterea sunetelor, a radiocomunicatiilor, efectuarea zborurilor aeriene, in lipsa aerului astfel de activitati nu ar fi posibile;

face posibila existenta fenomenelor meteorologice;
asigura oxigenul necesar tuturor vietuitoarelor.

Atmosfera terestra este impartita in mai multe straturi verticale, care se deosebesc intre ele prin compozitia chimica si fizica si prin natura pro­ceselor, care se desfasoara in ele.

TROPOSFERA este stratul inferic al atmosferei, care vine in contact cu Pamantul, fiind cea mai importanta pentru viata si pentru procesele geochimice.

se poate considera "stratul vietii' fiind partea cea mai activa a atmosferei;

in ea exista curenti de convectie si mase de aer ce sunt provocati de incalzirea straturilor inferioare ale aerului, in contact cu suprafata litosferei si hidrosferei;

in troposfera se concentreaza 80% din volumul total de gaze din atmosfera;

are o grosime de 8-11 km;

in troposfera se produc fenome­nele meteorologice.

Tropopauza face trecerea de la troposfera la stratosfera si are o grosime de 2 km; se mai numeste substratosfera, este neomogena, cu aspect stratificat.

Stratosfera este stratul ce are o grosime de 11-32 km.

in acest strat nu se desfasoara fenomene meteorologice;

lipsesc curentii verticali de convectie, iar temperatura este aproape aceeasi (-55° C);

lipsesc vaporii de apa si praful terestru;

este prezent praful de origine vulcanica si cosmica;

este prezent stratul de ozon, cu un foarte important rol de protectie a vietii, deoarece apara organismele de actiunea vatamatoare a radiatiilor UV;

in acest strat se produc aurorele polare;

Stratopauza face trecerea spre mezosfera, avand o grosime de circa 10 km. In acest strat, se acumuleaza ozonul si datorita acestui fapt are o temperatura ridicata.

Acumularea ozonului se datoreaza disocierii moleculelor de oxigen sub actiunea razelor ultraviolete. Prezenta stratului de ozon este benefica pentru omenire,

deoarece protejeaza Pamantul impotriva radiatiilor ultraviolete.

Mezosfera - in acest strat se petrec numeroase si complicate procese chimice, are loc o puternica absorbtie a radiatiilor ultraviolete. Caracteristicile mezosferei sunt foarte importante pentru zborurile cosmice, si anume pentru calcularea culoarului de intrare in atmosfera a navelor cosmice. Acest strat are o grosime de 32-80 km.



Mezopauza - in acest strat temperatura scade foarte mult si grosimea stratului 80-90 km; face legatura intre mezosfera si termosfera.

Termosfera este cel mai fierbinte strat al atmosferei, unde au loc puternice disocieri ale moleculelor de 02 si N2 si procese fotochimice intense. Are loc o puternica ionizare a aerului datorata radiatiilor ultraviolete, radiatiilor X si captarii unor fluxuri de particule din spatiul interplanetar.

Termopauza face trecerea de la termosfera la exosfera si, avand o grosime de 500-1000 km, acest strat are o temperatura invariabila.

Exosfera, sau sfera externa, este stratul superior al atmosferei, cu o grosime 1000 - 3000 km; aerul este aici extrem de rarefiat, iar moleculele de gaz scapa din raza de actiune a gravitatiei, pierzandu-se in spatiu.

Subdiviziunile atmosferei pot fi grupate in doua mari straturi, aceasta impartire la baza variatiile de temperatura, ce au trasaturi complet diferite:

Compozitia aerului

Aerul este un amestec de gaze care formeaza straturile inferioare ale atmosferei.

Dintre toate componentele atmosferei, oxigenul si azotul sunt singurele elemente gazoase care exista in toate straturile acesteia. In partea inferioara a atmosferei, aceste gaze se gasesc in stare moleculara, iar in partea superioara, in stare atomica.

Principalele componente ale aerului sunt: oxigenul (O ), azotul (N ) si bioxidul de carbon (CO

Oxigenul este elementul care determina in mare masura proprietatile fizice si chimice ale aerului. Aceste insusiri fac din atmosfera un adevarat scut, la adapostul caruia se desfasoara viata pe Pamant.

Oxigenul se gaseste in aer in stare libera sub forma moleculara, O , reprezentand 20,93% volumetrice si 23% de masa. Oxigenul are o foarte mare importanta biologica deoarece este raspunzator de procesele fundamentale care au loc la nivelul regnului vegetal si animal si, de asemenea, este un constituent important al materiei din organismele vii. Oxigenul este indispensabil respiratiei vegetale si animale, mentine reactiile de oxidare care sunt principalele surse de energie in procesele vitale:

animalele aerobe consuma oxigen pentru oxidarea diferitelor substante din organism, in urma acestor reactii rezultand bioxid de carbon si apa;

energia eliberata in procesul respiratiei produce caldura si alte forme de energie animala;

la animalele superioare, oxigenul inspirat prin plamani patrunde in sange, unde, cu hemoglobina, formeaza oxihemoglobina;

in cursul circulatiei sanguine, oxihemoglobina ajunge in vasele capilare al organismului, unde disociaza in hemoglobina si oxigen;

hemoglobina reintra prin vene in plamani, iar oxigenul difuzeaza prin peretii capilari in tesuturi;

in tesuturi au loc procesele de ardere lenta necesare organismului, din acest procese rezultand dioxid de carbon, ce este expirat prin plamani;

un om adult consuma intr-o ora circa 40 de litri de oxigen.

Azotul este gazul cel mai raspandit din atmosfera Pamantului; molecula azotului lea mai stabila dintre toate combinatiile azotului. Rolul ecologic al azotului in natura consta in neutralizarea puterii de oxidare a oxigenului. Are un rol foarte important pentru viata plantelor si animalelor, fiind constituentul tuturor celulelor proteinelor, acizilor nucleici. Animalele si plantele superioare nu pot asimila direct azotul din atmosfera, deoarece ele au nevoie de azot sub forma de saruri solubile, pe care plantele le iau din sol pe doua cai:

. prin intermediul unor bacterii fixatoare de azot, care utilizeaza acest element la biosinteza unor compusi azotati;

. prin dizolvarea unor oxizi ai azotului in apa de ploaie, cand se vor forma acizii azotos si azotic. Circuitul azotului in natura reprezinta un echilibru dinamic care stabileste intre lumea animala, lumea vegetala si lumea minerala.

Argonul este, din punct de vedere al turatiei, al treilea gaz din componentii aerului atmosferic; argonul nu are rol biologic deosebit. Dioxidul de carbon este principala forma a carbonului in natura. Circuitul carbonului in natura depinde de toate prcesele prin care trece carbonul din forma minerala in forma organica.

Carbonul se gaseste in straturile inferioare ale atmosferei in concentratie de

0,003%, iar in jurul oraselor industrializate concentratia acestuia ajunge pana la 0,05-0,07%. Aceasta crestere de concentratie se datoreaza acumularilor de bioxid de carbon rezultate din:

arderea combustibililor;

descompunerea plantelor, animalelor si bacteriilor moarte;

respiratia vietuitoarelor;

eruptiile vulcanilor.

Concentratia bioxidului de carbon scade putin ziua, deoarece acesta este

consumat de plante in procesul de fotosinteza. Noaptea, concentratia bioxidului de carbon creste putin, datorita respiratiei organismelor (animale, plante, bacterii) ca urmare a lipsei procesului de fotosinteza. Bioxidul de carbon este un component important al aerului, care participa la procesele de fotosinteza, in urma carora plantele verzi convertesc energia solara in energie chimica.

Bioxidul de carbon are o importanta mare ca agent de dezagregare a rocilor, ca hrana pentru plantele verzi, ca regulator al climei pe Pamant. Eficienta conversiei realizata prin procesul de fotosinteza este de 0,3-0.5%.

In afara de componentele de baza ce intra in compozitia chimica a aerului, ca urmare a unor fenomene nedorite de poluare, acesta poate sa mai contina:

- particulele solide - acestea vor influenta negativ transparenta aerului si vor conduce la incalzirea aerului datorita acumularii caldurii solare.

- particulele solide din atmosfera pot proveni din:

- praful terestru si cosmic;

- cenusa si fumul vulcanilor;

- dezagregarea rocilor;

- fumul fabricilor, uzinelor, locuintelor;

- particulele organice (polen, bacterii, spori).



Se evalueaza cantitatea totala de particule solide din atmosfera la cateva milioane de tone.

Prezenta in aer a particulelor solide are influente asupra climei, avand ca implicatii ecologice in ecosistem: reducerea transparentei, slabirea intensitatii nuliatiilor solare, modificarea regimului precipitatiilor.

Apa se poate gasi in atmosfera nu numai sub forma de vapori, ci si in stare lichida sau chiar solida, in functie de temperatura aerului. Prezenta apei in atmosfera pastreaza conditiile de umiditate necesare vietii plantelor si animalelor,

Apa patrunde in atmosfera prin evaporare de pe suprafata Pamantului, de pe suprafata marilor si a oceanelor, intre atmosfera si suprafata terestra, existand un circuit constant al apei.

Compusii cu azot se gasesc in aer in cantitati mici sub forma de amoniac si oxi/.i de azot. Acestia s-au format din azot liber, in urma descarcarilor electrice in aer umed, prin actiunea radiatiilor UV asupra azotului molecular sau prin fixarea azotului atmosferic de catre unele specii de organisme, care, dupa ce mor, degaja CO

Ozonul se gaseste in cantitati foarte mici in troposfera (0,002-0,003 mg/m3) si vine din actiunea radiatiilor UV sau a descarcarilor electrice asupra moleculelor de oxigen din aer.

Gazele radioactive sunt rezultatul unor transformari radioactive, ce au loc in litosfera, in special deasupra zacamintelor radioactive.

Microorganismele din atmosfera determina descompunerea materiilor mice in substante anorganice (minerale: C02, H20 si NH3).

Evaluarea concentratiilor poluantilor din aer

a)   Masurarea in puncte fixe a poluantilor

Masurarea concentratiilor poluantilor in puncte fixe este obligatorie pentru toate aglomerarile si pentru toate zonele - in care este depasit pragul superior de evaluare (nivelul prevazut in actele normative).

masurarile in puncte fixe se vor efectua prin prelevari continue si aleatorii, care vor fi extinse pe tot parcursul anului;

numarul masuratorilor va fi cel prevazut in actele normative;

in cazul ozonului, in zonele si aglomerarile in care valorile din oricare an din ultimii cinci au depasit valoarea obiectivului pe termen lung, este obligatorie masurarea continua in puncte fixe;

va fi prevazut cel putin un punct de prelevare la 2.000.000 de locuitori sau
la 50.000 km2.

b) Metode de evaluare a concentratiei poluantilor

Evaluarea concentratiilor poluantilor se va realiza in laboratoare de analiza al calitatii aerului, autorizate conform prevederilor legale. Aceste laboratoare vor fi echipate cu aparatura corespunzatoare. Instructiunile si metodele de analiza sun: aprobate de Laboratorul National de Referinta pentru Calitatea Aerului. Acesta! stabileste si actualizeaza instructiunile si metodele aprobate pentru masuratori.: indicative conform ghidurilor si practicii din Uniunea Europeana.

Obiectivele de calitate sunt prevazute in actele normative.

c) Date meteorologice

Pentru a putea determina corect concentratiile de poluanti din aer este nevoie sa se cunoasca datele meteorologice din zona din care au fost prelevate probele de aer pentru analiza.

Masuratorile meteorologice se efectueaza in statiile fixe, amplasate i: aglomerarile urbane sau alte zone. Acestea trebuie sa fie reprezentative pentru conditiile de dispersie atmosferica de fond urban. Selectarea statiilor in care se fac masurator meteorologice se realizeaza in comun de catre Ministerul Apelor si Protectiei Mediului (MAPM) si de catre Institutul National de Meteorologie si Hidrologie (INMH). in aceste statii se vor masura urmatorii indicatori meteo:

  • directia vantului, viteza vantului;
  • temperatura aerului; umiditatea relativa;
  • presiunea atmosferica; radiatia solara globala;
  • gradientul vertical de temperatura;
  • precipitatiile.

Datele de la statiile meteo se transmit agentiilor teritoriale de protectie a mediului din ora in ora pentru a putea evalua corect calitatea aerului in zona aglomerata respectiva.

d) Tehnici de modelare

Modelarea calitatii aerului este utilizarea de reprezentari matematice ale proceselor fizice si chimice din atmosfera, in vederea estimarii cantitative a liispersiei si impactului poluantilor atmosferici. Tehnicile de modelare a calitatii aerului se stabilesc in conformitate cu standardele Uniunii Europene in domeniu.

e) Informarea publicului

Autoritatile publice teritoriale pentru protectia mediului asigura publicului in mod regulat informatii actualizate privind concentratiile de poluanti in aerul inconjurator. Informatiile trebuie furnizate prin intermediul mijloacelor de informare in masa, afisajelor, internetului, telexului, faxului, telefonului si al altor mijloace disponibile.

1.4 Poluarea chimica

Principalii poluanti chimici ai atmosferei sunt:



  • Oxizii de carbon: monoxidul (CO) si dioxidul de carbon (C02);
  • Oxizii de sulf: dioxidul (S02) si trioxidul de sulf (S03);
  • Oxizii de azot: monoxidul de azot (NO), dioxidul de azot (N02) si oxidul nitros (N20);
  • Compusii organici volatili: metanul (CH4), benzenul (C6H6), cloro-fluoro-carbonii (CFC);
  • Oxidantii fotochimici (formati ca urmare a interactiunii dintre lumina solara si o serie de compusi chimici eliberati in atmosfera): ozonul troposferic (03), apa oxigenata (H202);
  • Particulele in suspensie: particule solide (praf, funingine, azbest, plumb etc), picaturi lichide (acid sulfuric, uleiuri, dioxine, pesticide);
  • Metale grele: Pb, Hg, Zn, Cu, Cd, Mg, Mn, Mo etc.

Dioxidul de carbon rezulta din exploatarea resurselor naturale de catre om, in primul rand a combustibililor fosili (carbune, petrol si gaze naturale), arderea lemnului. Anual se elimina in atmosfera peste 20.000 milioane de tone. Acesta reprezinta principalul gaz cu efect de sera.

Dioxidul de sulf are ca sursa principala arderea combustibililor fosili (a petrolului si mai ales a carbunilor de pamant). Acest proces se realizeaza in termocentrale, in activitati de incalzire a locuintelor si in procesul de prelucrare industriala (rafinare) a petrolului. Cantitatea de S02 eliminata pe aceasta cale in atmosfera era de circa 70 milioane tone in anul 1950 si a ajuns in anul 2000 la circa 300 milioane tone. S02 din atmosfera, in prezenta oxigenului si a vaporilor de apa, se transforma repede (cateva ore pana la 2-4 zile) in S03 si apoi in acid sulfuric care reactioneaza cu alte substante din atmosfera dand sulfatii. Acestia, ca si acidul sulfuric ramas necombinat, pot fi antrenati de precipitatii pe suprafata terestra si in ape. Toti compusii sulfului sunt toxici in diferite grade.

Oxizii de azot provin indeosebi din motoarele cu ardere interna ale autovehiculelor. Se mai formeaza din arderea carbunilor in termocentrale si pentru incalzirea locuintelor. N02 este toxic si contribuie la formarea smogului.

Smogul este un produs complex alcatuit din numerosi compusi chimici resturi de hidrocarburi incomplet arse in motoarele autovehiculelor, plumb,brom, bor, oxizi de azot, monoxid de carbon, oxid de sulf.

Sub influenta razelor solare intre acesti compusi se produc reactii secundare si tertiare din care iau nastere alte substante printre care si ozonul troposferic, care au efecte toxice deosebit de puternice. Alti produsi ai smogului sunt cancerigeni.

Benzenul este un solvent comun, care se poate volatiliza in atmosfera. El intra in compozitia unor vopseluri, a unor produsi de degresare, a benzinei si a multor altor produse industriale. Este cancerigen si poate determina malformatii la copii, chiar si atunci cand este expus numai tatal.

Clorofluorocarbonii (freonii) sunt compusi cu clor, fluor si carbon, deosebit de periculosi. Acestia sunt aproape in exclusivitate produsi industriali artificiali, sintetizati pentru prima oara in 1930. Sunt utilizati ca agenti de propulsie in spray-uri, de racire in sistemele de refrigerare si de aer conditionat, de expandare, in confectionarea materialelor de izolare si impachetare, de curatire.

Compusii cu brom, fluor si carbon (halonii) sunt folositi in special pentru extinctoarele de foc.Freonii si halonii reprezinta principala cauza a diminuarii stratului de ozon stratosferic.

Particulele solide si picaturile lichide din atmosfera favorizeaza producerea reactiilor de distrugere a ozonului. Acestea pot proveni din diferite activitati umane, dar si din surse naturale (de exemplu eruptia vulcanilor).

Metalele grele ajunse in atmosfera sunt toxice, efectele variind foarte mult de la un element la altul si in functie de conditiile particulare din ecosistemele afectate.

Plumbul (Pb) rezulta din emisiile unor intreprinderi industriale si din arderile motoarelor cu explozie ale autovehiculelor (fiind adaugat in benzina ca moderator de explozie). Ajunge in atmosfera o data cu gazele de esapament si de aici poate sa ajunga in apa si in plante de unde este consumat de animale si om.

Mercurul (Hg) fiind lichid, se poate evapora, astfel incat poate polua aerul, apa, solul. El provine din arderea combustibililor fosili (circa 5.000 de tone anual) si din prelucrarea minereului numit cinabru (circa 11.000 de tone anual). Este folosit in industria chimica, in fabricarea vopselelor, a hartiei, a unor pesticide.

Zincul (Zn) este introdus in atmosfera din diferite procese industriale si din alte activitati umane atat sub forma stabila cat si sub forma radioactiva. Spre deosebire de cadmiu (Cd) si Hg care sunt din aceeasi grupa si care sunt deosebit de toxice, Zn este toxic doar in anumite conditii.

Concentratii mai mari de poluanti chimici ai aerului se realizeaza mai ales in atmosfera oraselor mari si a zonelor industriale.







Politica de confidentialitate







creeaza logo.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.