Cristalizarea dreptului mediului si conceptele sale de baza

CRISTALIZAREA DREPTULUI MEDIULUI SI CONCEPTELE SALE DE BAZA

Definitia notiunii de mediu

Cu privire la mediu exista o varietate de definitii cu numeroase consecinte si implicatii asupra dreptului mediului. Notiunea de mediu este considerata ca fiind o notiune fundamentala si cuprinzatoare prin care se intelege lumea vie si cea neinsufletita, in principiu, aproape tot ce inconjoara omul.

Notiunea de mediu sta la baza ecologiei ca stiinta, definita de biologi ca fiind 'studiul relatiilor complexe, directe sau indirecte, dintre animale si mediul lor organic si anorganic'.[1] Notiunea de mediu sta la baza ecologiei ca stiinta, definita de biologi ca fiind 'studiul relatiilor complexe, directe sau indirecte, dintre animale si mediul lor organic si anorganic'.

Ecologia este definita in doctrina de specialitate ca fiind stiinta ecosistemelor si a relatiilor dintre acestea, cu rol in stabilirea de legaturi intre societatea umana si mediu. Legea protectiei mediului nr.137/1995, republicata, in 2000, defineste mediul in anexa nr. I, ca fiind 'ansamblul de conditii si elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul si subsolul, toate straturile atmosferice, toate materiile organice si anorganice, precum si fiintele vii, sistemele naturale in interactiune cuprinzand elementele enumerate anterior, inclusiv valorile materiale si spirituale'. Notiunea de mediu (biologic, geografic si sociologic) este greu de definit, fapt ce a avut drept consecinta o diversitate a contiuntului definitiilor date in acest sens. Pornind de la realitatea dupa care notiunea de mediu are atat o valoare teoretica cat si practica, s-a incercat in doctrina o grupare a definitiilor stiintifice pornind de la o serie de elemente comune cum ar fi: viata si calitatea vietii, fiinta umana etc. Alte definitii ale mediului sunt grupate in functie de definitiile ce se regasesc la nivel constitutional, in legislatiile nationale, iar o alta grupare rezulta din documentele unor organisme si organizatii internationale.

Dreptul comunitar prevede ca mediul cuprinde omul, fauna si flora, solul si subsolul, aerul si apa, climatul si peisajul, interactiunea dintre toti acesti factori, precum si bunurile naturale si patrimoniul cultural. Conceptul juridic si doctrinar actual al mediului are un caracter dinamic, incluzand in compunerea sa atat elementele naturale cat si cele artificiale, ansamblul de factori ce actioneaza asupra intregii societati.

Mutatiile petrecute in mediu si consecintele lor pe plan economic si social

In a doua jumatate a secolului XX, oamenii de stiinta, in primul rand ecologistii, au observat in natura mutatii profunde, nemaiintalnite pana atunci, care se resimteau si in societate avand un efect nefast asupra conditiilor de viata si asupra calitatii acesteia.

S-a constatat ca in ultimii cincizeci-saizeci de ani, productia industriala a crescut de 50 de ori, iar consumul de energie s-a marit, in medie, de 30 de ori. Industria, transporturile, activitatile militare, emisiile radioactive si chimizarea agriculturii sunt, pe de o parte, o expresie a progresului omenirii, a bunastarii generale, dar, pe de alta parte, au contribuit intens la poluarea atmosferei care are nu numai o actiune nefasta asupra vietuitoarelor dar determina si incalzirea Terrei. Protectia si regenerarea amosferei este asigurata, dupa cum se stie, de fotosinteza. Dar, daca in anul 1960 suprafata Terrei era inca in proportie de 25 % acoperita de paduri, in anul 1975 suprafata impadurita scazuse la o cincime, iar in anul 2000 s-a ajuns deja la o sesime.

Anual, pe Terra se defriseaza 11 milioane de hectare de padure. Pentru obtinerea unor profituri uriase, in zona tropicala dispar 50 hectare de padure pe minut. Acest lucru nu numai ca influenteaza negativ calitatea atmosferei, dar, in acelasi timp, scade fertilitatea si umiditatea solului, ceea ce duce in final la extinderea deserturilor. Mizeria se accentueaza si datorita faptului ca explozia demografica are loc tocmai in zonele cele mai sarace.

Astfel, potrivit estimarilor, in perioada lui Hristos, Terra avea aproximativ 300.000.000 de locuitori, in anul 1850 un miliard, in anul 1950 - doua muliarde. In secolul al XX-lea populatia globului a crescut de patru ori, ajungand de la un miliard si jumatate in anul 1900, la peste sase miliarde in 2000 iar rata exploziva de crestere a natalitatii a avut loc in tarile cele mai sarace din Asia, Africa si America Latina. Putem concluziona ca cea mai mare parte a contemporanilor nostri traiesc in cea mai neagra saracie si fara nici o speranta de a-si ameliora destinul. Pentru ei accesul la educatie, la sanatate, la invatamant este practic interzis. Singurul lor orizont este o speranta de viata redusa, foametea, bolile si analfabetismul. Studiile efectuate la nivel mondial, dar si la nivel continental si regional au identificat numeroase probleme majore ale mediului care efectueaza toate componentele sale.

Sursele de poluare s-au inmultit cu dezvoltarea si modernizarea vietii sociale si economice determinand si sporirea si diversificarea formelor de poluare a tuturor componentelor mediului. Dupa natura poluantului care o produce, poluarea poate fi: poluare naturala si poluare artificiala. De asemenea, poluarea se poate clasifica si in: poluare fizica, chimica, biologica, estetica, electromagnetica.

Principalele cauze care au efecte negative asupra mediului prin poluare sunt:

a)     efectele negative asupra mediului produse de aplicarea cuceririlor revolutiei tehnico-stiintifice, datorita faptului ca: stiinta fie n-a putut sa prevada la un moment dat eventualele efecte negative, fie desi a prevazut aceste consecinte negative nu a putut stabili cu exactitate gravitatea lor, ori desi a prevazut efectele negative, acestea nu pareau iminente sau grave. Pentru realizarea obiectivelor progresului tehnico-stiintific, omul a transformat in mod substantial mediul sau natural, a exploatat si utilizat excesiv si irational materiile prime si natura in general, cu consecinte nefaste asupra echilibrului ecologic. De aceea, se impune efectuatea de studii de prognoze privind cresterea economica si progresul tehnic in sectoare ce influenteaza calitatea mediului, privind consumul de resurse naturale corelat cu regenerarea acestora;

b)     criterii de economicitate gresit intelese, neinsotite de investitii necesare prevenirii poluarii - conceperea si realizarea de productii bazate pe interesul obtinerii de profituri mari cu ignorarea cerintelor legale referitoare la protectia mediului, considerandu-se ca este mai avantajoasa plata amenzii pentru poluare, decat investirea in luarea masurilor pentru prevenirea ei;

c)     explozia demografica, cresterea populatiei globului, reprezinta un alt factor ce influenteaza direct, imediat si pe termen lung mediul prin  degradarea unor sisteme ecologice implicate in productia agricola, prin cresterea cerintelor de hrana, de locuinte, de locuri de munca, de mijloace de transport, de surse de energie etc. Se prevede ca pana in 2020 populatia Globului va dupa depasi 8 miliarde. Cresterea populatiei insotita de modele de consum neviabile, exercita influente negative, presiuni asupra aerului, apei, solului, energiei si altor resurse naturale. De aceea se impune realizarea unui echilibru intre cresterea demografica, sanatatea ecosistemelor si accesul la resursele naturale;

d)     tehnica de productie avansata necorelata cu tehnica depoluanta corespunzatoare, (in tarile dezvoltate, puternic industrializate), in care lupta impotriva poluarii nu tine pasul cu dezvoltarea tehnico - economica;

e)     utilizarea de instalatii, tehnologii, utilaje, materiale periculoase pentru mediu. Posibilitatea unor astfel de consecinte desi uneori este previzibila si sunt luate masuri de siguranta, totusi accidentele pot surveni (de exemplu accidente la centrale nucleare, catastrofe aviatice, navale etc). Puterea motoarelor si a instalatiilor de complexitatea proceselor, de volumul productiei, contin factorii de risc pentru sanatatea umana si pentru mediu;

f)      economia slab dezvoltata si folosirea de tehnici si tehnologii mai putin avansate, in tarile slab dezvoltate economic, ca urmare a lipsei mijloacelor financiare, a lipsei cunostintelor profesionale corespunzatoare si in care nu sunt luate masurile ce se impun pentru protectia mediului;

g)     lipsa constiintei ecologice. Ramanerea in urma a gandirii umane in comparatie cu dezvoltarea vietii materiale, nestiinta, neglijenta si ignoranta oamenilor pot cauza pagube considerabile si ireversibile pentru mediu. De aceea, oamenii trebuie educati in spiritul unei conceptii civilizate privind relatiile dintre ei si natura, in vederea formarii unei constiinte de mediu;

h)     radioactivitatea, produsa ca urmare a experientelor nucleare sau a accidentelor la centralele atomoelectrice (radioactivitate artificiala), dar si cea produsa de soare, de astrii, diferite substante (radioactivitatea naturala);

i)      razboaiele locale, dezvoltarea industriilor de razboi etc. Ca o concluzie privind cauzele poluarii, putem spune ca acestea sunt reprezentate atat de fenomenele naturale, dar mai ales de activiatea umana cu toate consecintele ce decurg din ea;

j)      despaduririle masive. Padurile reprezinta surse de materii prime regenerabile, dar si surse de servicii prin functiile multiple si complexe pe care le indeplinesc (functii sociale, de protectie a solului, a apei, functii de conservare a biodiversitatii etc.). Desi padurile au un caracter important rol economic, social, ecologic si cultural, ele sunt amenintate cu degradarea, cu defrisarea, cu poluarea. Indiferent de cauza care genereaza, despaduririle, cu efecte directe si implicite asupra calitatii mediului si vietii umane, este nevoie de conservarea padurilor existente, de gestionarea si dezvoltarea lor durabila.[2]

Cauzele diverse si ponderea specifica si diferita a surselor de poluare face ca gradul de poluare si de nocivitate sa difere nu numai de la un continent la altul, de la o tara la alta, dar si in interiorul unei tari, de la o zona la alta, de la un obiectiv industrial la altul. De aceea, se impune combaterea ei cu toate mijloacele si metodele tehnice, social-politice, juridice, ea fiind nu numai o sarcina a fiecarui stat dar si o sarcina a tuturor natiunilor.

Utilizarea complexului de mijloace in scopul protectiei eficiente a mediului este impusa de faptul ca, problema poluarii mediului reprezinta nu numai o violare a normelor sociale, dar si o nerespectare a unor norme legale.

Pornind de la faptul ca, poluarea mediului este consecinta situatiei economice a unei tari sau regiuni, este necesar ca masurile de prevenire si de protectie a mediului sa reprezinte un factor al oricarui proces economic al oricarui popor.

Relatia om - mediu inconjurator

Relatia dintre om si mediul inconjurator trebuie privita intr-un sens foarte general, pentru ca are corespondent direct doar in filosofie, teorie politica, sociologie, dar nu si in drept. In drept, relatia om - mediu inconjurator este, de fapt, o relatie sociala, interumana, care, reglementata, devine raport juridic si care are in continut drepturi si obligatii cu privire la mediul inconjurator si protectia sa.

A aparut reactia naturii impotriva actiunilor omului, cat si necesitatea luarii unor masuri de protectie a mediului inconjurator si a omului impotriva sa prin diferite mijloace economice, sociale, politice, juridice. In "gandirea primitiva", daca i se poate spune asa (intrucat atitudinea omului primitiv fata de natura nu era nici pe departe rationala), nu exista nici o contradictie intre om si natura, ci dimpotriva o unitate a celor doua elemente. In aceasta conceptie, omul, plantele si animalele au o viata comuna, fiind interdependente. Aceasta idee s-a mentinut si in marile civilizatii din Orientul Indepartat.

Astfel, in conceptia hindusa, care venereaza natura, se interzicea orice imixtiune a omului in procesele biologice, mergand  pana la pasivitate si chiar la autodistrugerea omului. Lumea poseda suflet, care este principiul si motorul Universului, si are la baza unitatea spirituala dintre om, animale si plante. Si in conceptiile filosofice chineze, omul este considerat ca parte a naturii si legat biologic si spiritual de cer si pamant. Filosofia antica japoneza considera omul ca o opera de arta creata de natura, motiv pentru care el este obligat sa o conserve. In lipsa naturii, frumusetea umana s-ar risipi ca si fantomele mortilor.

In Grecia antica, la inceput se acorda o atentie mai mare naturii, plasandu-l pe om in mijlocul naturii, iar mai tarziu sufletului uman. Platon insa concepe natura ca un sistem armonios. Lipsa armoniei duce la suferinte atat pentru om, cat si pentru natura. In acest sens, Platon "deplange" involutia solului de la fertilitate la ceea ce a ramas din el, "un trup scheletic si ros de boala", creat de despaduriri. Filosoful placerii, Epicur (sf. sec IV i.e.n.), arata ca omul nu trebuie sa violeze natura, ci sa o asculte, pentru ca natura se pastreaza prin "bine" si este distrusa prin "durere". Aristotel, in Politica, sustine pentru prima data hegemonia omului fata de natura. Ca urmare a expansiunii prin intermediul comertului si al colonizarii, vechii greci au intrat in contact cu lumea din jurul lor si implicit cu o diversitate de culturi. Pentru a lamuri deosebirile de cultura pe care le observau in jurul lor, ei au gasit o explicatie in teoria mediului inconjurator, adica in diferentierea habitatului geografic, a solului si a climei. Exista chiar un tratat intitulat "Inrauririle atmosferei, apei si asezarii" care dateaza din secolul al cincilea i.C. si se pastreaza printre operele colective ale scolii de medicina hipocratica. In acest tratat gasim zugravirea conceptiei grecilor privind problematica pe care o urmarim in aceasta prelegere. Aici citam: "Fizionomiile omenesti pot fi clasificate in: tipul muntean de padure deasa si cursuri abundente de apa, tipul de sol sarac si fara apa; tipul de mlastina si pajiste; tipul de vale destelinata si bine udata. Locuitorii tinuturilor muntoase, stancoase, bine udate si la mari inaltimi, acolo unde exista o larga variatie climatica dupa anotimpuri; vor avea indeobste trupuri bine cioplite, potrivite pentru a da curaj si a-i face sa indure multe.

Locuitorii din vai nesanatoase, pline de mlastini, care sunt mai expusi la vanturi calde decat la vanturi reci si care beau apa nesanatoasa (statuta) vor avea trupul nu voinic si zvelt, ci gros si carnos, parul le va fi negru, iar tenul mai degraba inchis la culoare decat alb. Ei vor fi mai mult decat flegmatici. Curajul si rezistenta nu vor fi inascute firii lor cum era firii celorlalti, dar ar putea fi in stare sa si le dezvolte prin jocul eficient al institutiilor. locuitorii tinuturilor asezate la mari altitudini, bine udate si batute de vanturi, vor fi bine croiti si neindividualizati, cu un iz de lasitate si slabiciune in firea lor. In majoritatea cazurilor veti gasi ca trupul si caracterul omului se deosebeste in functie de natura tinuturilor".

Marile civilizatii ale Orientului Apropiat reprezinta o ruptura cu teoriile fundamentate pe unitatea dintre om si natura. Fiind creatia unei lumi a pastorului nomad, in cautarea continua a hranei pentru animalele sale (in timp ce Orientul Indepartat era o lume agrara) acestea inlocuiesc unitatea omului cu natura cu o filosofie care prezinta omul si natura ca doua forte antagoniste ale lumii. Pastorul din Orientul Apropiat este prieten cu natura, doar daca aceasta ii ofera pasuni naturale bogate pentru turmele sale. Pentru ca acest fapt nu se putea intampla mereu, in mintea pastorului natura devenea dusmanul sau. Numai natura "buna" creata de zeul binelui era iubita in Persia (sec. XI i.e.n.). Aceasta dragoste selectiva pentru natura a avut consecinte nefaste asupra naturii din Orientul Apropiat, pentru ca doar o parte din universul biologic s-a bucurat de protectie, restul fiind lasat sa piara (de ex. lupul, nefiind util economiei pastorale, era considerat creatura raului, care a si disparut din zona). Tot astfel, au disparut padurile pentru a lasa loc pasunilor.

Aceeasi agresivitate a omului impotriva naturii o regasim si in Biblie (aceeasi civilizatie pastorala), care proclama dreptul omului de a subjuga si stapani intreaga natura. Aceasta protejare exagerata a omului in raport cu natura, a avut ca efect ruperea echilibrului natural cu consecinte foarte grave (de ex. in Vechiul Testament, in intaia carte a lui Moise - Geneza, la cap.1, versetul 28, se arata ca "Dumnezeu, dupa ce a facut barbatul si femeia, i-a binecuvantat si le-a zis: cresteti, inmultiti-va, umpleti pamantul si supuneti-l, si stapaniti peste pesti, mari, pasarile cerului si peste toate animalele, peste toate vietuitoarele ce se misca pe pamant si peste tot pamantul"; iar la cap. 9, versetul 3, se arata: "Tot ce se misca si are viata, sa va slujeasca de hrana; toate acestea vi le dau, ca si iarba verde"). Si filosofia islamului prezenta in Coran acorda omului puteri neingradite fata de natura si lume. Aceste filosofii bazate pe pastorit si egoism au dus, alaturi de alte cauze, la distrugerea naturii. In prezent, malurile Marii Mediterane si ale Marii Egee sunt sterpe si lipsite de paduri si in mare parte de alta vegetatie.

Gandirea civilizatiei europene este destul de controversata in legatura cu relatia om-natura. In timpul Imperiului Roman, poetul Lucretiu sustinea ca "tot ce exista este muritor, muritoare este si natura. Pamantul si-a trait veacul, este obosit si va muri". In Evul Mediu, Paulus scria cu naivitate ca pamantul si-a pierdut bogatia din cauza arsitei soarelui. Degradarea naturii a continuat, mari defrisari producandu-se in aceasta perioada in spatiul atlantic (Germania, Franta, Olanda, Anglia). Ca un bumerang, totul s-a intors impotriva omului, scazandu-i nivelul de viata. Sub imperiul milei fata de natura apar "ereziile". Calugarul italian Francesco D'Assisi, un precursor al ecologistilor, avea sa predice, inca in 1200, despre iubirea fata de natura. Calvin sustinea ca omul a fost predestinat de Dumnezeu pentru a stapani pamantul, iar toata creatia lumii este o dovada in acest sens.

Aparitia primelor semne ale capitalismului a dus la aparitia rationalismului, in care nu mai e loc pentru idea platonica a armoniei dintre om si natura, ci pentru un om activ care guverneaza si foloseste natura ca proprietar, dupa bunul sau plac. Se abandoneaza textele biblice. Francis Bacon propovaduia cunoasterea legilor obiective ale naturii. In opinia sa, cunoasterea era egala cu puterea si astfel se realiza "omul stapan al naturii", preconizat de Bacon.

Hegel, desi nu a manifestat o prea mare pretuire pentru natura, sustine ca "natura este o materializare a ideii absolute, iar omul, daca a inteles necesitatea, poate stapani natura, dar nu intr-un mod absolut, inconstient.

Din aceasta sumara trecere in revista nu-i putem exclude nici pe Marx si Engels care, la randul lor, au atras atentia asupra rolului factorului natural in transformarea si in conditionarea actiunii de obtinere a diferitelor bunuri-utilitati. Marx chiar a accentuat faptul ca "in procesul de productie si reproductie omul nu poate sa actioneze decat asa cum actioneaza natura insasi, adica sa schimbe numai formele substantelor. In insasi aceasta munca transformatoare el se sprijina, in permanenta, pe fortele naturii."

Deci lesne se poate constata adevarul, si anume ca natura este indispensabila vietii biologice si economice a omului, ea este izvorul bogatiilor de orice fel, dar numai prin actiunea oamenilor.

De aceea, in epoca noastra, in fata crizei ecologice, se manifesta o tendinta umanista in legatura cu natura, care isi are sorgintea in conceptia hegeliana. Cautarile filosofice impun din ce in ce mai mult cerinta formularii unei noi etici a relatiei omului cu natura, coerenta, activa, pe baza unui interes real si acut al acestuia pentru conservarea si ameliorarea naturii, cu alte cuvinte noi moravuri pentru folosirea rationala a naturii prin cultivarea sentimentului responsabilitatii fata de potentialul si dezvoltarea mediului.