Creeaza.com - informatii profesionale despre


Simplitatea lucrurilor complicate - Referate profesionale unice



Acasa » legislatie » administratie » ecologie mediu
Lucrare de licenta ecologie si protectia mediului - aspecte ecologice privind fauna de orthoptere si mantide din parcul national muntii macinului

Lucrare de licenta ecologie si protectia mediului - aspecte ecologice privind fauna de orthoptere si mantide din parcul national muntii macinului



MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII SI TINERETULUI

UNIVERSITATEA  „OVIDIUS’’ CONSTANTA

FACULTATEA DE STIINTE ALE NATURII SI STIINTE AGRICOLE

SPECIALIZAREA: ECOLOGIE SI PROTECTIA MEDIULUI

LUCRARE DE LICENTA

Text Box:

ASPECTE ECOLOGICE PRIVIND FAUNA DE ORTHOPTERE SI MANTIDE DIN PARCUL NATIONAL MUNTII MACINULUI

    

Capitolul I

Parcul National Muntii Macinului – caracterizare generala

 

Prezentare generala.

            Muntii Macinului reprezinta cea mai veche formatiune geologica din tara si printre cele mai vechi din Europa. Acestia s-au format intre erele geologice Paleozoica si Mezozoica, ca rezultat al orogenezei hercinice, si au o suprafata de apx. 50.000 ha., inaltimea maxima fiind de 467 m.- Vf. Tutuiatu. Din punct de vedere geologic sunt alcatuiti in principal din granite, porfire, argila cu caolin, cuart si mai recent depozite de loess. Localizarea mai exacta a acestor munti este: 28°07’ si 28°27’ longitudine estica, respectiv 45°01’ si 45°21’ longitudine nordica; climatul este moderat-continental, cu temperaturi medii anuale cuprinse intre 10,8°C si 9°C. (www.apmtl.ro)

            Înfiintarea Parcului National Muntii Macinului a reprezentat o necesitate si o prioritate din punctul de vedere al conservarii biodiversitatii, mai ales ca in acea perioada se dorea dezvoltarea unei retele de arii protejate la nivel national. (www.apmtl.ro)

Notiunea de zona protejata, conform IUCN (1994), se defineste astfel: ‚,o zona terestra, acvatica si/sau subterana, cu perimetrul legal stabilit si avand un regim special de ocrotire si conservare, in care exista specii de plante si animale salbatice, elemente si formatiuni biogeografice, peisagistice, geologice, paleontologice, speologice sau de alta natura, cu valoare ecologica, stiintifica sau culturala deosebita’’. O zona protejata, declarata parc national,este definita drept o arie administrata in principal pentru protectia ecosistemelor si pentru recreere. (www.iucn.org)

            Propunerea de constituire a acestei arii protejate (vezi Fig. 2) a fost initiata inca din anul 1993, concretizarea acesteia realizandu-se abia in anul 2000, prin Legea nr. 5, iar finalizarea a avut loc in luna mai a anului 2004, cand s-a infiintat si administratia parcului, in cadrul Directiei Silvice Tulcea. Suprafata parcului este de 11140,2 ha., din care 30 ha. teren agricol si 11.110,2 ha. fond forestier pe raza Ocoalelor Silvice Cerna si Macin. (www.parcmacin.ro)

            Argumentele care au stat la baza infiintarii parcului au fost foarte bine stabilite, prioritate avand raritatea si unicitatea speciilor de flora, vegetatie si fauna, precum si caracterul reprezentativ dat de cele trei etaje de vegetatie: padurile mezofile de foiase balcanice, paduri xeroterme submediteraneene si silvostepa cu paduri submediteraneene. Zona Muntilor Macin este singurul loc din tara unde se mai gaseste si mai ales se protejeaza suprafete importante de vegetatie naturala de stepa. (www.parcmacin.ro)

Localizarea muntilor, la interferenta dintre limita sudica a speciilor central europene si caucaziene, limita nordica a speciilor mediteraneene, balcanice si pontice, precum si limita vestica a unor specii asiatice, face posibila realizarea unei sinteze in miniatura a doua continente: Europa si Asia. (www.parcmacin.ro). Unicitatea acestei zone este data si de existenta peisajelor de o frumusete deosebita, de originalitatea formelor geologice sculptate de Mama Natura de-a lungul milioanelor de ani, de la blocuri, turnuri si coloane de granit, pana la crestele stancoase, peretii abrupti si vaile sapate de ape. Padurea, aici, se intinde pe suprafete mari, o padure compacta in care isi gasesc adapost o serie de animale valoroase pentru padurile tarii noastre, precum Capreolus capreolus, Cervus elaphus, Sus scrofa, Lepus europeus. Paraiele, in drumul lor spre fluviu, sapa adevarate meandre care se impletesc si constituie locuri pline de viata acvatica, sursa de apa pentru animale, mai ales pentru porcii mistreti care isi amenajeaza adevarate scaldatori. (vezi Fig. 1)

Fig. 2. Parcul National Muntii Macinului

           (dupa Bajenaru Bogdan)

 


Text Box:


                                          

Asociatiile floristice forestiere care s-au format sunt rare si chiar unice. Un exemplu este asociatia Gymnospermio (Altaicae) – Celtetum (Glabrate), care se gaseste doar in Muntii Macinului, la baza peretilor stancosi sau pe grohotisuri; o asociatie destul de frecvent intalnita este cea de Tilio (Tomentosae) – Carpinetum (Betuli);o atractie dar si o raritate la aceasta altitudine joasa o reprezinta padurea de fagi, situata in apropiere de Cetatuia, pe Valea Fagilor, relict tertiar al codrilor seculari care au existat odata aici. (www.apmtl.ro)

Flora caracteristica acestor munti cuprinde specii rare si chiar endemice. O raritate pentru tara noastra o constituie asociatia arbustiva amenintata Spiraea crenata (cununita de stanca); valoare ecologica cea mai ridicata este atribuita vegetatiei saxicole, reprezentata de specii rare si periclitate, precum Moehringia grisebachii, Moehringia jankae, Campanula romanica(vezi Fig. 5), Dianthus nardiformis(vezi Fig. 4), Sempervivum tectorium, Silene compacta, Potentilla bifurca. Primavara, in covorul ierbos al padurilor se intalneste Galanthus plicatus, Galanthus graecus, Scylla bifolia, Crocus chrysanthus, iar pe culmile stancoase Iris sintenisii, Pulsatilla balcana si chiar Ephedra distachy sau Tulipa sylvestris(vezi Fig. 3) in anumite zone ferite.


Fauna Muntilor Macin include in jur de 2000 de specii de nevertebrate, 7 specii de amfibieni, 11 specii de reptile, cel putin 187 de specii de pasari si 40 de specii de mamifere, multe din ele incluse pe anexele Directivei Habitate si ale Conventiei de la Berna. Dintre speciile de amfibieni si reptile cu regim strict de protectie se numara urmatoarele: broasca testoasa dobrogeana – Taestudo graeca(vezi Fig. 6), Pelobates fuscus(vezi Fig. 7), vipera cu corn – Vipera ammodytes, balaurul dobrogean - Elaphe elongissima, soparla dungata – Lacerta trilineata; dintre pasari: vulturul codalb – Haliaethus albicilla, sorecarul mare – Buteo ruffinus, serparul – Circaetus gallicus; dintre nevertebrate, mai exact insecte, se numara: Saga pedo (Orthoptera), Bradyporus dasypus (Orthoptera), Cerambyx cerdo (Coleoptera), Callimorpha quadripunctaria (Lepidoptera),  Hipparchia volgensis delattini (Lepidoptera), etc. (Lista Rosie, Tulcea, 2006)


            Suprafata parcului se remarca prin anumite situri cu o diversitate specifica si peisagistica deosebita, acestea fiind: Culmea Pricopanului, Vf. Ghiunaltu, Vf. Pietrosul I, Vf. Pietrosul II, Vf. Moroianu si Valea Fagilor; valoarea peisagistica a Muntilor Macin este ridicata, conform sistemului Helliwell acumuland un punctaj de 26 de puncte din maxim 28, adica 92,8%. (www.apmtl.ro)

            Principalele amenintari cu care se confrunta administratia parcului sunt reprezentate de: exploatarile de granit, taierile ilegale de lemn, braconajul in randul speciilor periclitate, pasunatul ilegal, turismul de week-end si cel religios si traficul autocamioanelor de tonaj mare.

            Parcul National Muntii Macinului constituie intr-adevar o arie protejata deosebita, arie protejata care creste valoarea ecoturistica a judetului Tulcea dar si a Dobrogei.  Printre activitatile cu caracter durabil care se desfasoara in parc se distinge apicultura (vezi Fig. 8), lunile aprilie - mai fiind o perioada extrem de favorabila acestei indeletniciri stravechi.


Capitolul II

Prezentarea  generala a Ordinelor Orthoptera si Mantodea

         2. 1. Ord. Orthoptera – caracterizare generala

2. 1. 1.  Prezentare generala

Primele date referitoare la speciile de orthoptere din tara noastra au fost furnizate de catre Carl Fuss (1853, 1855), date cu privire la unele specii din vecinatatea Sibiului. Au urmat apoi studii asupra orthopterelor din Transilvania, Muntenia, Oltenia si Dobrogea, studii care au avut ca rezultat descrierea unor specii, precum Pholidoptera transsylvanica (Fischer, 1853), Isophya speciosa (Frivaldsky, 1867), Callimenus montandon (Burr, 1898).

Dupa anii 1900 au continuat studiile de sistematica, primele publicatii fiind finalizate si publicate intre anii 1903 – 1909, de catre Stefan G. Zottu, in Buletinul Societatii de Stiinte Bucuresti.

Printre cercetatorii care s-au afirmat in acest domeniu al entomologiei se numara: Arnold Muller, R. Ebner, W. Ramme; in anul 1959 se publica in ‚,Fauna Romaniei’’ volumul ‚,Orthoptera’’, volum realizat de catre W. K. Knechtel si A. Popovici-Biznosanu si care include si Ordinele Blattaria, Mantodea si Dermaptera.

Unul din cei mai valorosi entomologi este Bela Kiss, care a realizat studii amanuntite de biologie, taxonomie, sistematica, distributie zoogeografica si ecologie a speciilor de orthoptere din Romania, el descoperind 8 specii noi pentru stiinta si 15 specii noi semnalate in tara noastra.

Dobrogea a fost si este o zona care face obiectul multor studii, mai ales de entomologie, datorita influentelor climatice submediteraneene cu repercursiuni asupra spectrului specific de flora si fauna, dar si datorita existentei, pe de-o parte, a Deltei Dunarii, cel mai nou pamant al Europei, si pe de alta parte, a Muntilor Macin, unul din cei mai vechi munti de pe continent. Studiile in aceasta zona au fost realizate de Brunner Von Wattenwyl (1882), Maurice Jaquet, Malcom Burr (1898, 1899), Arnold Muller (1931, 1932), M. Ionescu (1947), C. Mindru (1956). Lucrarile cele mai valoroase si care au ramas de referinta sunt cele ale lui Bela Kiss, si anume: Orthopterele din Dobrogea (Kiss, 1963), studii privind padurile din Dobrogea (Kiss, 1967), studii privind Delta Dunarii (Kiss, 1971, 1993, 1994; Kiss&Vasiliu, 1968, 1972). Studii realizate in Muntii Macin si vecinatati au fost realizate de catre Rakosy&Weiser, 2000.

2. 1. 2.  Orthopterele - evolutie si sistematica

Primele fosile atribuite acestui grup de insecte a fost datat din perioada Carbonifera. În zilele noastre au supravietuit doar doua grupuri, si anume Ensifera si Caelifera, care s-au separat probabil pe la sfarsitul Carboniferului; familiile cele mai noi ale grupului Ensifera au aparut in perioada dintre inceputul Jurasicului si inceputul Triasicului. Cea mai veche familie de ensifere, Prophalangopsidae, extincta, a aparut la inceputul Jurasicului iar cea mai veche familie de caelifere, Eumastacidae, extincta si ea, a aparut la mijlocul Jurasicului, urmata de Tetrigidae si Tridactylidae la inceputul Cretacicului. (www.answer.com)

Grupul Ensifera (vezi Fig. 9) cuprinde 6 superfamilii si 21 de familii, cu aproximativ 11.000 de specii descrise, cea mai mare superfamilie, Tettigonioidea, incluzand peste 7000 de specii cunoscute; urmeaza Grylloidea cu peste 3500 de specii descrise. (www.answer.com)

sarančata

 

Fig. 10. Reprezentant-Caelifera (foto: dupa www.amnh.org)

 


Grupul Caelifera (vezi Fig. 10) include 8 superfamilii, 22 de familii si peste 10.400 specii descrise. Subordinul Acridoidea cuprinde cele mai multe specii, apartinand la peste 1600 de genuri si aproximativ 7200 specii descrise. (www.answer.com)

2. 1. 3. Caractere morfologice, reproducere si dezvoltare

Asa cum am mentionat mai sus, orthopterele sunt un grup de insecte relativ primitiv. Corpul acestora este alcatuit din cap, torace si abdomen. La nivelul capului se gaseste o pereche de antene; in cazul Ensiferelor sunt in general mai lungi decat corpul si compuse din circa 30 de articole, iar in cazul Caeliferelor rareori depasesc jumatate din lungimea corpului, fiind alcatuite din mai putin de 30 de articole. Frontal se gasesc doi ochi compusi, trei ochi simpli, precum si aparatul bucal, adaptat la rupt si mestecat (acesta fiind un caracter de primitivitate). (Baur, Roesti&Thorens, 2006)

Partea vizibila a toracelui este reprezentata de pronotum, divizat la randul lui in trei parti: cea superioara, plata, prevazuta cu doi lobi laterali, o carena mediana si doua laterale, adesea brazdate de linii transversale. La Tetrix pronotul este prelungit in spate, acoperind abdomenul la adulti. Pe segmentul al doilea al toracelui se prind aripile anterioare (elitrele sau tegminele), iar pe segmentul trei se insera aripile posterioare. Lungimea si forma aripilor, chiar si nervatiunea, sunt criterii importante in determinarea speciilor. Fiecare segment toracic poarta cate o pereche de picioare, femurele posterioare fiind prevazute cu muschi puternici, adaptate la sarit. Aceasta particularitate a orthopterelor, de a sari, le distinge de Blattidae, Phasmidae si Mantis religiosa. Cele doua grupe de orthoptere, Caelifera si Ensifera, sunt delimitate si de numarul tarselor de la picioare, si anume, Ensifera poseda 4 tarse iar Caelifera 3 tarse si un arolium (o structura ca o ventuza) mai mult sau mai putin dezvoltat. (Baur, Roesti&Thorens, 2006)

Abdomenul este compus din tergite sau placi dorsale si sternite sau placi ventrale; la mascul ultimele doua segmente abdominale sunt modificate: placa ventrala este sudata iar o placa subgenitala impreuna cu placile laterale si dorsale formeaza epiproctul, care poarta lateral cercii. În cazul Caeliferelor, cercii sunt conici iar la Ensifere acestia au forme variabile, si poseda in general un dinte orientat spre interior, acesta permitand masculului o prindere mai buna de femela in timpul acuplarii. Pe langa acest dinte, masculii mai poseda si doi apendici sub placa supragenitala, numiti stili. Piesele genitale sunt situate in tesutul adipos al segmentelor 7 si 8 abdominale. Femelele poseda la extremitatea abdomenului un oviscap, prin intermediul caruia femela isi depune ouale; la Ensifere este alungit, sub forma de spada sau secera. La Caelifera este alcatuit din valve partial compacte, ultimele segmente ale abdomenului putand fi telescopate atunci cand se depune ponta.

(Baur, Roesti&Thorens, 2006)

Orthopterele, alaturi de cicade, emit cele mai spectaculoase sunete din lumea nevertebratelor. Nici o vara nu este completa fara cantecul greierilor si cosasilor, care umplu aerul cu trilurile lor, fie zi, fie noapte. Organele auditive, daca sunt prezente, se gasesc la Ensifere pe tibiile anterioare iar la Caelifere pe primul segment abdominal. Stridulatiile se produc in moduri foarte variate, de exemplu la Tettigonidae si Gryllidae, sunetele sunt rezultatul frecarii elitrelor una de cealalta. La Caelifere stridulatia este diferita, de exemplu la Gomphocerinae exista un fel de pieptene stridulator, prevazut cu mici tuberculi pe fata interna a femurului posterior; sunetele rezulta in urma frecarii femurului de nervura radiala a aripii anterioare. Rolul principal al cantecului este de a atrage cele doua sexe impreuna. Pozitia principala de acuplare este, cel putin initial, cu femela deasupra masculului, timpul de acuplare durand intre cateva minute si jumatate de ora; dupa acuplare femelele nu mai raspund la chemarea masculilor, cel putin pana cand nu depun oua. Multe specii depun ponta in sol, de obicei prevazute cu un invelis de protectie (de exemplu, Gryllotalpa gryllotalpa care are si grija de oua pana eclozeaza), dar sunt si specii care depun oua in mezofilul de frunza, asa cum face Phaneroptera sp.. În cazul unor specii de cosasi si greieri, este obligatoriu o perioada de diapauza, astfel incat ei nu pot ecloza decat daca se acumuleaza o anumita perioada de timp cu temperaturi scazute (iarna). Dupa aceasta perioada, dezvoltarea continua iar eclozarea are de obicei loc primavara. Sunt specii la care ouale trec prin mai multe perioade de diapauza sau eclozeaza a doua primavara de la depunerea oualelor. Dezvoltarea la orthoptere este hemimetabola, larvele seamanand cu adultii, insa fara aripi si nici organe genitale. Tettigonidele au in general intre 5 si 7 stadii larvare, Gryllidele intre 8 si 12, Tetrix sp. 5-6 iar Acrididele 4-5. (Baur, Roesti&Thorens, 2006)

2. 1. 4. Regimul alimentar, pradatori si paraziti

Regimul alimentar este constituit din vegetale si mici animalute, in general alte insecte. Procesul de hranire are loc atat ziua cat si noaptea, cantitatea de hrana fiind foarte importanta. Majoritatea Acrididelor consuma graminee, alte Celifere sunt amatoare de dicotiledonate, Tetrix sp. consuma muschi si licheni dar si alte plante din vegetatia de litiera. Cea mai mare parte dintre Ensifere sunt consumatoare de alimente vegetale si animale, Tettigonia sp. hranindu-se cu alte specii de orthoptere. Unul din cele mai mari specii de orthoptere din tara noastra, Saga pedo, consuma chiar si indivizi de Decticus sau Mantis religiosa, specii destul de mari si ele. (Baur, Roesti&Thorens, 2006)

Printre pradatorii orthopterelor se numara in special pasarile, precum pitigoii, pupaza, cioara, etc.; dintre nevertebrate, araneele (Argiope sp.), Mantis religiosa, Sphex sp., orthopterele mari, precum Decticus verrucivorus, Tettigonia sp., Saga pedo, etc.

Parazitii cei mai vizibili sunt acarienii rosii care se localizeaza intre aripi si se hranesc cu hemolimfa, mai putin vizibili fiind nematodele  parazite, care provoaca moartea gazdei; exista si o serie de bacterii si virusuri care dezvolta boli mortale.

Orthopterele sunt foarte buni in domeniul camuflajului, coloritul lor imitand mediul in care traiesc, unele specii avand un colorit de dezagregare. Oedipoda germanica are aripile anterioare de culoare rosu aprins, lucru ce intimideaza un pradator atunci cand sare si isi expune aripile spre acesta. O alta metoda de a scapa de dusmani este cea a detasarii unui picior sau eliminarea de sucuri digestive iritante pentru ochi.

2. 1. 5. Distributie si habitat

Speciile de orthoptere se intalnesc peste tot, cu exceptia zonelor polare, oceane si zone alpine extreme. Cea mai ridicata diversitate se inregistreaza in zona tropicala si subtropicala, dar si in zone cu clima temperat uscata, precum Europa, SV Statelor Unite ale Americii, sau V Australiei, unde exista cel mai mare numar de endemisme. Multe specii larg raspandite, precum Conocephalus, care se gaseste pe toate continentele si majoritatea insulelelor, din regiunea subarctica pana la ecuator; unele specii sunt cosmopolite, iar altele, precum Tetrix subulata au o distributie holoarctica. (www.answer.com)

Habitatele pe care le ocupa acest grup de insecte sunt variate, ele colonizand in principiu zone cu vegetatie stepica, pajisti de graminee si alte plante ierboase, poieni, margini de paduri si culturi agricole. Printre speciile care prefera pajisti uscate, se numara: Decticus verrucivorus, Chorthippus biguttulus, Stenobothrus lineatus; in pajisti mai umede se gasesc Ephippiger sp., Tettigonia sp; in zone cu stanci si vegetatie de stepa se intalnesc Oedipoda germanica, Oedipoda caerulescens, Calliptamus italicus, Saga pedo, Oedaleus decorus, etc.

Orthopterele sunt foarte stricte cu privire la habitatul lor si reactioneaza imediat la schimbari de mediu, mai ales cele datorate activitatilor antropice. Din aceasta cauza multe habitate naturale au fost distruse sau modificate in beneficiul omului, ceea ce a dus la periclitarea si chiar disparitia unor specii.

2. 2. Ord. Mantodea-caracterizare generala

Mantidele cuprinde un grup de insecte pradatoare fascinante prin comportamentul si aspectul lor. Se intalnesc de la tropice la zonele temperate, precum Europa de S, pana in America de N, Canada, Africa de S si Australia; Exista circa 2000 de specii determinate, majoritatea tropicale. (www.earthlife.net)


Calugaritele (vezi Fig. 11), asa cum li se zice popular acestor insecte, sunt usor de recunoscut datorita taliei mari, intre 10-20 mm., dar mai ales pozitiei in care isi tin prima pereche de picioare prehensile, si anume in pozitia de rugaciune. Corpul este alungit, majoritatea speciilor avand doua perechi de aripi, cea anterioara usor chitinizata iar cea posterioara membranoasa; exista specii cu aripi atrofiate sau chiar lipsite de aripi. Capul este de forma triunghiulara, mobil, prevazut cu doi ochi mari compusi si o pereche de antene filiforme de marime medie. (www.ento.csiro.an)

Reproducerea este directa iar in cazul unor specii, femela ataca si consuma masculul in timpul sau dupa imperechere. Unele studii efectuate pe calugarita europeana comuna, Mantis religiosa, arata ca motivul pentru care femela consuma masculul este acela ca nu il recunoaste. Acesta este capabil de o acuplare de succes doar daca ii este smuls capul, deoarece activitatea copulatoare este sub controlul ultimului ganglion abdominal. În timpul acuplarii, in unele cazuri, ganglionul subesofagian secreta substante inhibitorii si prin smulgerea capului este anulat efectul inhibitor si excitat ultimul ganglion abdominal. (www.earthlife.net)

Femela depune ouale intr-o substanta spumoasa care se intareste si formeaza ooteca, cu rol de protectie. Ponta este atasata de ramuri, trunchiuri de copaci, busteni, pietre; o singura ooteca contine circa 400 de oua, in functie de specie, eclozarea realizandu-se primavara. Unele specii de mantide stau cu ouale pana cand acestea eclozeaza, in timp ce altele le parasesc imediat dupa depunerea pontei. Metamorfoza este simpla sau incompleta, juvenilii semanand cu adultii, dar avand dimensiuni mai mici si lipsindu-le aripile. În zonele mai reci perioada pana la stadiul de adult poate dura 1 an, pe cand in zonele calde se pot dezvolta si doua generatii pe an. (www.ento.csiro.an)

Calugaritele sunt carnivore, atat in stadiul de adult cat si in cel de juvenil, consumand o gama variata de insecte pe care le prinde cu ajutorul picioarelor prehensile, prevazute cu unul sau doua siruri de spini. (www.ento.csiro.an)

Aceste specii prefera in general zone cu vegetatie inalta, pentru a putea vana cu usurinta, liziere de padure, pajisti; se intalneste atat morfa verde cat si cea maro, in functie de coloritul vegetatiei, calugaritele practicand homocromia.

Ord. Mantodea cuprinde 8 familii din care trei, Chaeteesidae, Metallycidae si Mantoididae contin cate un gen iar familia Mantidae cuprinde majoritatea speciilor. Celelalte familii sunt: fam. Amorphoscelidae, fam. Eremiaphilidae, fam. Hymenopodidae si fam. Empusidae. (www.earthlife.net)

În fauna Romaniei se intalnesc, din fam. Mantidae, speciile: Mantis religiosa, Ameles decolor, Parameles heldreichi, iar din fam. Empusidae, specia Empusa fasciata.

Capitolul III

Material si metoda

Materialul de studiu a fost colectat in cadrul Proiectului UNDP/GEF:  Întarirea sistemului national de arii protejate din Romania prin demonstrarea celor mai bune practici de management in Parcul National Muntii Macinului.

Atlas Project nr. 047111.

Au fost realizate sapte iesiri in teren, si anume: iulie 2006, august 2006, septembrie 2006, octombrie 2006, noiembrie 2006, februarie 2007 si aprilie 2007. Recoltarea materialului de studiu s-a efectuat cu ajutorul fileului entomologic (vezi Fig. 15) si manual, dupa care a fost prezervat in alcool 90°. Punctele de colectare principale au fost in numar de 7, in cadrul PNMM, si anume: Culmea Pricopanului, Cheia, Vf. Tutuiatu, Vf. Ghiunaltu, Vf. Pietrosu I, Vf. Pietrosu II, Cerna + doua puncte de colectare secundare, unul in drum spre Vf. Ghiunaltu si altul in vecinatatea PNMM, si anume liziera de N a acestuia. (vezi Fig. 12)

Identificarea speciilor a fost realizata in acord cu morfologia externa si genitala, folosind chei de identificare dupa W. K. Knechtel & A. Popovici-Biznosanu (1959), Kiss (1976), Baur, Roesti&Thorens (2006), iar ordinea sistematica a fost facuta dupa Ingrisch & Kohler, 1998; pentru o identificare mai corecta si o invatare a speciilor am comparat materialul colectat cu baze de date de pe internet. Materialul a fost triat in laborator, cu ajutorul microscopului optic, lucru pentru care tin sa-i multumesc D-nului Conf. dr. Skolka pentru ajutorul si increderea acordata.; au fost identificate si insecte din alte grupe taxonomice.

Din cadrul Ord. Orthoptera au fost colectate indivizi apartinand la 50 de specii grupate in 7 familii, 23 de specii apartinand Subordinului Tettigonioidea, 3 specii Subordinului Grylloidea, 1 specie Subordinului Gryllotalpoidea, 2 specii Subordinului Tetrigoidea si 21 de specii Subordinului Acridoidea.

Ord. Mantodea, in fauna tarii noastre, detine cateva specii iar in PNMM doar 3 specii din fam. Mantidae, si anume: Mantis religiosa, Ameles decolor si Parameles heldreichii.


Capitolul IV

Speciile de orthoptere si mantide identificate pe teritoriul si in vecinatatea Parcului National Muntii Macinului

In cele ce urmeaza voi prezenta lista speciilor de orthoptere identificate pe teritoriul si in vecinatatea Parcului National Muntii Macinului, dupa care fiecare specie va fi caracterizata, cu reprezentarea pe harta a zonelor unde le-am colectat.      

4. 1. Lista de specii identificate (vezi Anexa 1)

Ord. Orthoptera

Grupul Ensifera

Subord. Tettigonioidea

      Fam. Phaneropteridae

Poecilimon fussi (Brunner, 1878)

Phaneroptera nana (Fieber, 1853)

Phaneroptera falcata (Poda, 1761)

Leptophyes albovittata (Kollar, 1833)

Leptophyes punctatissima (Bosc, 1792)

      Fam. Tettigoniidae

            Conocephalus fuscus (Fabricius, 1793)

            Conocephalus hastatus (Charpentier, 1825)

            Tettigonia viridissima (Linnaeus, 1758)

            Tettigonia caudata (Charpentier, 1842)

            Decticus verrucivorus (Linnaeus, 1758)

            Decticus albifrons (Fabricius, 1793)

            Platycleis intermedia (Serville, 1839)

            Platycleis grisea (Fabricius, 1793)

                        Platycleis affinis (Fieber, 1853)

            Platycleis tesselata (Charpentier, 1825)

            Metrioptera bicolor (Philippi, 1830)

            Pholidoptera griseoaptera (De Geer, 1773)

            Yersinella raymondii (Yersin, 1860)

            Rhacocleis germanica (Herrich-Schaffer, 1840)

            Pachytrachis gracilis (Brunner, 1861)

            Saga pedo (Pallas, 1771)

            Ephippiger ephippiger (Fiebig. 1784)

            Bradyporus dasypus (Illiger, 1800)

Subord. Grylloidea

      Fam. Gryllidae

            Gryllus campestris (Linnaeus, 1758)

            Melanogryllus desertus (Pallas,1771)

      Fam. Oecanthidae

            Oecanthus pellucens (Scopoli, 1763)

Subord. Gryllotalpoidea

      Fam. Gryllotalpidae

            Gryllotalpa gryllotalpa (Linnaeus, 1758)

Grupul Caelifera

Subord. Tetrigoidea

                  Fam. Tetrigidae

            Tetrix ceperoi (Bolivar, 1887)

            Tetrix subulata (Linne, 1758)

Subord. Acridoidea

       Fam. Acrididae

            Acrida hungarica (Herbst, 1786)

            Odontopodisma decipiens (Ramme, 1951)

            Pezotettix giornae (Rossi, 1794)

            Calliptamus italicus (Linnaeus, 1758)

            Calliptamus barbarus (Costa, 1836)

            Oedalus decorus (Germar, 1825)

            Oedipoda germanica (Latreille, 1804)

            Oedipoda caerulescens (Linnaeus, 1758)

            Acrotylus insubricus (Scopoli, 1886)

            Paracinema tricolor bisignatum (Charpentier, 1825)

            Omocestus rufipes (Zetterstedt, 1821)

            Omocestus minutus (Brulle, 1832)

            Omocestus petraeus (Brisout, 1855)

            Stenobothrus lineatus (Panzer, 1796)

            Gomphocerripus rufus (Linne, 1758)

            Chorthippus biguttulus (Linnaeus, 1758)

            Chorthippus brunneus (Thunberg, 1815)

            Chorthippus loratus (Fischer W. , 1846)

            Chorthippus parallelus (Zetterstedt, 1821)

            Euchorthippus declivus (Brisout, 1849)

            Euchorthippus pulvinatus (Fischer W. , 1846)

4. 2. Ord. Orthoptera

Subord. Tettigonioidea

Fam. Phaneropteridae

Phaneroptera nana (Fieber, 1853) (Fig. 17)

Specia prezinta un corp un pic mai mare decat specia Phaneroptera falcata,coloritul este verde iar lungimea corpului este de apx. 12-15 mm la femele si 15-18 mm la masculi. Elitrele depasesc putin genunchii posteriori. Placa subgenitala la mascul este scobita in litera V iar cerci sunt subtiri si curbati. Adultii acestei specii apar tarziu din mai-iunie pana in octombrie, cu un maxim in august si septembrie; larvele se pot intalni in august. Aceasta specie prefera locurile calduroase si uscate, fiind intalnita in zone ruderale, liziere si in tufisuri si arbori. Stridulatia este auzita in special spre seara. Femela detine un oviscapt lung de 5-6 mm si depune ouale in mezofilul frunzelor iar larvele ajung la maturitate dupa 6 naparliri. Specia a fost gasita la Cerna. (vezi Fig. 16)


Phaneroptera falcata (Poda, 1761) (Fig. 19)

Culoarea generala a acestei specii este verde, corpul si aripile fiind acoperite de o serie de umbre neregulate. Lungimea corpului este de apx. 12-17 mm la mascul si 15-18 mm la femela, oviscaptul masurand cca. 5-6 mm. Tarsul, coxa, varful cercilor, organul stridulant si nervurile alare superioare sunt brun – roscate, mai ales la mascul; ochii prezinta in general jumatatea inferioara de culoare verde iar jumatatea superioara de culoare rosie. Lobii laterali ai pronotului sunt putin mai lungi decat placa dorsala a acestuia iar lungimea elitrelor ajunge pana la nivelul coxelor posterioare. Cercii masculilor sunt zvelti, recurbati si usor ingrosati la varf; placa subgenitala este prelungita cu doi lobi la extremitati. La femele, marginea inferioara a oviscapului este recurbata intr-o forma usor angulara iar farful usor rotunjit. Adultii apar tarziu, fiind intalniti din iulie pana in octombrie, cu un maximum in august si septembrie; larvele pot fi intalnite chiar si in luna august. Aceasta specie colonizeaza pajisti si zone ruderale, fiind intalnita chiar si in punctele de depozitare a deseurilor, preferand locurile calduroase si uscate. Din punct de vedere zoogeografic este o specie eurosiberiana, in PNMM fiind identificata in zona Vf. Ghiunaltu si Vf. Pietrosu I, II. (vezi Fig. 20)


Leptophyes albovittata (Kollar, 1833) (Fig. 22)

Aceasta specie este de apx. 10-14 mm lungime masculul, 12-16 mm femela si prezinta un colorit verde cu doua benzi vizibile: banda superioara porneste de la baza pronotului pana la extremitatea abdomenului iar banda inferioara de la baza picioarelor posterioare pana la placa subgenitala. Partea vizibila a elitrelor este mai mica comparativ cu pronotul, cercii la masculi sunt aproape drepti iar placa subgenitala scobita la varf. Femela prezinta un oviscapt mai lung decat pronotul si masoara intre 1.4 si 1.7x pronotul. Adultii se intalnesc in august si septembrie. Prefera zone cu pante calduroase si seci, predominate de tufisuri. Prezinta un regim de hrana vegetal, preferand specii de compozite, labiate, Astragalus sp.  Specia a fost gasita in zona Vf. Tutuiatu, Vf. Ghiunaltu si Cerna.

 (vezi Fig. 22)


 

             Leptophyes punctatissima (Bosc, 1792) (Fig. 24)

Aspectul acestei specii este punctat, de culoare verde, lungimea corpului fiind intre 10-14 mm la mascul si 13-17 mm la femela, oviscaptul intre 7-8 mm; antenele sunt brun-roscate spre negru. O linie clara porneste din spatele ochilor si se prelungeste de-a lungul pronotului ; aripile sunt reduse si poarta un organ stridulant de culoare bruna. La mascul sunt mai lungi decat pronotul, o linie clara, mediana, porneste de la organul stridulant si se continua pana la cerci ; la femela aripile masoara cat jumatate din pronot iar linia mediana este mai fina sau poate lipsi. Coxele, tibiile si articolele tarsale sunt de culoare brun spre rosu intens la mascul, iar la femela, verzi spre brun. Cercii masculului sunt curbati spre interior, incadrand varful placii subgenitale. Adultii se intalnesc din iunie pana in noiembrie, cu un maxim in august; prefera pajistile uscate si insorite, lizierele, hranindu-se cu diferite parti ale plantelor. Este o specie europeana, in PNMM fiind identificat in zona Vf. Ghiunaltu.

(vezi Fig. 23)


Fig. 23. Leptophyes punctatissima

 Zone de colectare

Poecilimon fussi (Brunner v. Wattenwyl, 1878)

Specia prezinta o coloratie a corpului de un verde murdar, dimensiunile corpului variaza intre 18 mm la mascul si 20 mm la femela. Abdomenul dorsal este de culoare verzui uniform, antenele albicios inelate iar femurele picioarelor anterioare si de mijloc, la masculi, roscate. Placa subgenitala la masculi este cu varful scobit rotund iar oviscaptul la femela are o lungime de apx. 9 mm. Regim de hrana vegetal. Este o specie holobalcanica, in PNMM fiind identificat in zona Vf. Pietrosu I, II. (vezi Fig. 25)


Fam. Tettigoniidae

Conocephalus fuscus (Fabricius, 1793) (Fig. 27)

Dimensiunea corpului variaza intre 12-18 mm la mascul si 13-18 mm la femela, oviscaptul avand o lungime de 10-17 mm. Culoarea generala este verde cu o banda brun-negricioasa care se intinde de la vertex pana la abdomen; ea este vizibila in cazul larvelor pe aripi. Antenele sunt lungi si inchise la culoare iar aripile sunt brune spre extremitatea corpului. Aripile posterioare sunt cu 3 mm mai lungi decat elitrele si depasesc putin genunchii posteriori. Adultii sunt prezenti din iunie pana la mijlocul lunii noiembrie, cu un maxim in august si septembrie. Este o specie care prefera zonele umede cu vegetatie caracteristica, diurna si termofila; in PNMM a fost identificata in zona Cerna. (vezi Fig. 26)

 


Conocephalus hastatus (Charpentier, 1825 )

Culoarea generala a acestei specii este galben-verde, cu o dunga longitudinala de culoare inchisa, intre vertex si pana deasupra elitrelor ; lungimea corpului este intre 12-15 mm la mascul si 16-17 mm la femela, oviscapul 26-28 mm. Elitrele sunt solziforme, aripile posterioare fiind reduse. Placa subgenitala la mascul are marginea posterioara adanc crestata iar oviscaptul la femela este foarte lung, drept si in forma de sulita. Prefera pajisti insorite, cu vegetatie inalta, practicand un mimetism foarte eficient. În PNMM  fost identificat in zona Cerna. (vezi Fig. 28)


Tettigonia caudata (Charpentier, 1842) (Fig. 30)

Dimensiunea corpului variaza intre 25-30 mm la mascul si 27-35 mm la femela, oviscaptul avand o lungime de 37-40 mm. Cosasul oriental are o culoare verde mai putin in zona capului si pronotului. Organele stridulante si zona proximala sunt brune. La masculi cercii sunt robusti si depasesc putin stilii. Este intalnita in general impreuna cu Tettigonia viridissima, preferand zonele ruderale, zona de liziera. A fost gasita in zona Vf. Ghiunaltu. (vezi Fig. 29)


Tettigonia viridissima (Linnaeus, 1758) (Fig. 32)

Denumita si cosasul verde, aceasta specie prezinta corpul in intregime verde, cu exceptia portiunii superioare a capului si pronotului care sunt brune, precum si carena superioara a aripilor si organul stridulant la mascul; lungimea corpului la mascul este intre 28-36 mm iar la femela intre 32-42 mm, oviscaptul 25-30 mm. O recunoastem datorita aripilor lungi care depasesc la femela varful oviscaptului, acesta fiind verde la baza si brun la varf; cercii masculului sunt mai lungi decat stilii. Adultii apar in iunie-noiembrie, cu un maximum intre jumatatea lunii iulie si cea a lunii septembrie; larvele eclozeaza aproape toate dupa doua ierni, ajungand la maturitate dupa 7 stadii larvare. Este o specie holopalearctica, prefera pajisti uscate, cu ierburi inalte, liziere de padure, hranindu-se in special cu alte insecte, de exemplu alte orthoptere, dar si cu plante. În PNMM a fost identificata in zona Cerna, Vf. Ghiunaltu si Limita de N a parcului. (vezi Fig. 31)


Decticus albifrons (Fabricius, 1793) (Fig. 34)

Culoarea generala este brun-galbuie, nuantat marmorat, niciodata verde; lungimea corpului variind intre 32 si 38 mm. Lobii laterali ai pronotului au marginea de culoare mai deschisa, vizibila. Vertexul este de culoare galbena iar abdomenul, ventral, este galben pai. Elitrele sunt mai lungi decat abdomenul, aripile posterioare fiind de culoare gri. Cercii masculilor sunt prevazuti cu un dinte situat la baza iar femelele au placa subgenitala lata,  cu lobii lati. Prefera locuri cu vegetatie de stepa, in PNMM fiind identificat in zona Culmii Pricopan si Vf. Ghiunaltu. (vezi Fig. 33)


Decticus verrucivorus (Linnaeus, 1758) (Fig. 36)

Specie usor de recunoscut datorita corpului masiv care poate avea urmatoarele dimensiuni: 26-34 mm la masculi si 27-42 mm la femela, oviscaptul avand 17-26 mm lungime. Culoarea normala este verde cu nuante verzui-negricioase, anumite populatii prezinta indivizi de culoare brunie. Aripile nu depasesc decat foarte rar genunchii posteriori. Cosasul pestrit este o specie geofila, intalnita in pasuni higro-mesofile dar si in zone xerofite. Este o specie vegetariana, fiind considerat daunator deoarece consuma frunze de vita-de-vie, pomi fructiferi. A fost gasita in zona Cheia, Culmea Pricopanului, Vf. Ghiunaltu si Cerna. (vezi Fig. 35)


Platycleis intermedia (Serville, 1839) (Fig. 38)

Dimensiunea corpului este intre 21-28 mm, oviscaptul avand 9-13 mm lungime. Culoarea corpului este cafenie cu nuante de cenusiu, elitrele patate cu cafeniu si aripile posterioare transparente. Elitrele sunt inguste spre varf, bine dezvoltate, depasind uneori chiar genunchii posteriori. Placa subgenitala la femela prezinta un sant ingust iar lobii sunt rotunjiti. Este o specie xerofila, prefera zonele calduroase si uscate cu vegetatie de stepa ; a fost gasita in zona Culmii Pricopanului si Vf. Ghiunaltu. (vezi Fig. 37)


Platycleis grisea (Fabricius, 1793) (Fig. 40)

Culoarea generala a acestei specii este cafenie, nuantata cu cenusiu, lungimea corpului variind intre 15-22 mm; elitrele sunt patate cu cenusiu iar aripile posterioare sunt transparente. Lungimea aripilor posterioare si a elitrelor depaseste coxa femurelor posterioare, spre varf fiind ingustate. Placa subgenitala femela este dreptunghiulara, cu lobii rotunjiti iar cerci la mascul sunt conici si cu un dinte median. Oviscaptul este curbat la baza si cu dintisori la varf. Prefera pantele insorite, in PNMM fiind identificat in zona Cheia si Vf. Ghiunaltu. (vezi Fig. 39)


Platycleis affinis (Fieber, 1853) (Fig. 42)

Culoarea corpului este cafenie cu cenusiu, lungimea corpului variind intre 22-24 mm. Elitrele sunt patate cu cafeniu, bine dezvoltate, trec uneori de coxa femurelor posterioare, ingustate la varf. Placa subgenitala femela este prevazuta cu un sant lat iar oviscaptul masurand de doua ori lungimea pronotului. Este o specie intalnita in pajisti dominate de graminee, in PNMM fiind identificata in zona Culmii Pricopan si Greci. (vezi Fig. 41)


Platycleis tesselata (Charpentier, 1825) (Fig. 44)

Culoarea generala este bruna cu desene gri si brunii, abdomenul fiind galbui; lungimea corpului la mascul este intre 14-16 mm iar la femela intre 15-17 mm, oviscaptul 4-5.5 mm. Lobii laterali ai pronotului sunt incadrati de o linie fina, clara; aripile ating extremitatea abdomenului sau o depasesc cu cativa mm iar elitrele sunt de culoare brun deschis si au in campul median intre 5 si 7 pete distincte. Cercii la mascul sunt zimtati in treimea inferioara iar oviscaptul la femela este scurt, curbat in forma de coasa. Adultii se intalnesc din iulie-august, larvele avand abdomenul de culoarea caramelului. Prefera pajistile uscate si insorite, hranindu-se cu flori, alte parti ale plantelor, graminee, etc. În PNMM a fost identificata in zona Vf. Ghiunaltu. (vezi Fig. 43)


Metrioptera bicolor (Philippi, 1830) (Fig. 46)

Aceasta specie a fost semnalata de curand in Dobrogea, la Garvan. Este o specie Eurosiberiana, larg raspandita in toata Europa si nordul Asiei, mesofila, preferand pajisti mesofile si xero-mesofile, la diferite altitudini in toata Romania. Adultii se pot observa din iunie pana in octombrie, cu un maxim in august. Corpul prezinta o coloratie verde, dorsal maro deschis iar lateralele pronotului verde. Picioarele posterioare sunt de un verde clar iar pe partea exterioara au o linie inchisa la culoare. Structura pe verticala a habitatului este principala ei cerinta. Este o specie bine camuflata si dificil de reperat in vegetatie. În PNMM a fost identificata in zona Cheia. (vezi Fig. 45)


Pholidoptera griseoaptera (De Geer, 1773) (Fig. 48)

Culoarea generala a corpului este gri spre brun inchis, foarte rar brun-roscat, partea ventrala fiind galbuie; lungimea corpului la mascul este intre 15-20 mm iar la femela intre 16-20 mm, oviscaptul 8-10 mm. Marginea pronotului este delimitata de o linie alba; elitrele la mascul sunt rotunde, brunii, spre exterior brun deschis, cu o lungime aproape egala cu cea a pronotului. La femela, elitrele sunt solziforme, de culoare gri spre brun, depasind cu doi mm pronotul. Cercii masculului sunt drepti si prevazuti cu cate un dinte a carui varf este indreptat spre interior; oviscaptul este de culoare brunie, curbat in forma de coasa. Adultii se intalnesc intre lunile iunie-noiembrie, cu un maximum in august, larvele eclozand dupa doua ierni. Pholidoptera griseoaptera este o specie europeana, colonizeaza pajisti cu spectru vegetal variat, umiditate relativa, liziere, zone ruderale si parcuri. În PNMM  a fost identificata in zona Vf. Pietrosu I, II. (vezi Fig. 47)


Yersinella raymondii (Yersin, 1860) (Fig. 50)

Dimensiunea corpului variaza intre 12-15 mm la mascul si 13-16 mm la femela, oviscaptul avand  o lungime de 8.5-9.5 mm. Culoarea variaza in general de la brun-cenusiu la maro. O banda larg deschisa la culoare este situata dorsal, contrastand cu restul corpului. Pronotul nu prezinta nici carena dorsala nici carena laterala. Cercii la mascul sunt globulosi si aplatizati la mijloc. Adultii apar de la jumatatea lunii iulie pana la sfarsitul lunii octombrie, cu un maxim in august. Prefera pajisti calduroase, dominate de tufisuri si arbusti, liziere de padure; a fost gasita in zona Vf. Ghiunaltu. (vezi Fig. 49)


Rhacocleis germanica (Herrich-Schaffer, 1840) (Fig. 52)

Culoarea corpului acestei speci este brun spre cenusiu, cu pronotul prevazut, pe linia mijlocie, cu o pata palida; lungimea corpului este intre 15-26 mm iar oviscaptul la femela intre 14-19 mm lungime. Lobii laterali ai pronotului sunt castanii, marginiti de o pata palida; femurele posterioare marmorate si prevazute cu spini pe partea inferioara. Prefera locurile impadurite si dominate de vegetatie inalta, in PNMM fiind identificata  in zona Vf. Ghiunaltu si Cerna. (vezi Fig. 51)


Pachytrachys gracilis (Brunner v. Wattenwyl, 1861) (Fig. 54)

Specie xerofila, lungimea corpului variind intre 13 mm la mascul si 15-18 mm la femela, oviscaptul avand o lungime de 16-17 mm. Coloritul corpului este castaniu, cu pronotul mai inchis la culoare si cu marginea lobilor galbena. Femurele sunt unicolor-palide iar elitrele intunecate. Oviscaptul la femela este castaniu deasupra si dedesubt, la baza, verzui. Placa subgenitala la femela prezinta lobi triunghiulari ascutiti; a fost gasita in zona Vf. Pietrosu I, II si Cerna. (vezi Fig. 53)


Saga pedo (Pallas, 1771) (Fig. 56)

Specie mediteraneana, rara si localizata, are culoarea corpului verde, o linie clara traverseaza linia corpului de la baza antenelor, lateralele capului, pronotului si abdomenului pana la oviscapt. Masculul speciei a fost recent descoperit. Capul este conic, antenele sunt cu putin mai scurte decat capul, toracele si abdomenul reunite. Masculul, recent descoperit, nu striduleaza. Aceasta specie iubeste pajistile calduroase, de tip stepic, cu arbusti razleti si tufisuri. Adultii apar spre sfarsitul lunii iunie si pana la mijlocul lunii octombrie. În zilele calduroase ale verii, magicianul dantelat este nocturn, prezinta un camuflaj foarte bun si este greu de reperat in vegetatie. Regimul de hrana este carnivor, consumand cu usurinta indivizi din specia Mantis religiosa. Larvele eclozeaza, aproape toate, la sfarsitul iernii; corpul cu antenele masoara apx. 15 mm si ajung adulte dupa 6 naparliri.

Aceasta specie se afla pe Lista Rosie drept specie vulnerabila, nominalizata in cadrul Conventiei de la Berna, anexa 2; a fost gasita in zona Vf. Tutuiatu, Vf. Ghiunaltu si Cerna. (vezi Fig. 55)


Ephippiger ephippiger (Fiebig, 1784) (Fig. 58)

Lungimea corpului variaza intre 22-25 mm la masculi si 24-30 la femela, oviscaptul  fiind usor curbat si masurand 20-21 mm. Culoarea corpului este verde intunecat sau, in unele cazuri, violacee. Cercii la masculi prezinta un dinte la mijloc iar placa subgenitala are varful  scobit profund si rotunjit. Spermatoforul este foarte mare, prevazut cu o anexa. Specia poate fi intalnita in luminisuri de padure, liziere de padure, zone in general calduroase si uscate; este o specie robusta si cu un aspect cocosat. Prezinta un camuflaj foarte bun si alta adaptare a lui este faptul ca atunci cand se simte amenintat ramane imobilizat si se opreste din stridulat; a fost gasit in zona Vf. Pietrosu I, II SI Vf. Ghiunaltu. (vezi Fig. 57)


Bradyporus dasypus (Illiger, 1800) (Fig. 60)

Aceasta specie are un aspect obez fiind una din cele mai mari specii din Romania, lungimea corpului variind intre 46-52 mm la mascul si 45-55 mm la femela; lungimea pronotului este intre16-17 mm la mascul si 13-14 mm la femela, lungimea oviscaptului fiind de 30-32 mm. Culoarea corpului este neagra cu luciu verde bronzat iar marginile posterioare ale tergitelor abdominale prezinta numeroase punctisoare galbene. Cercii masculilor sunt cilindrici si de forma obtuza iar placa subgenitala de la femele este posterior lat emarginata. Prefera tufisurile de Rosa sp., Cretaegus sp., Paliurus, Corylus sp. si versantii stancosi cu vegetatie stepica. În PNMM a fost identificat in zona Vf. Pietrosu I, II, Cerna si Greci. (vezi Fig. 59)

                                                                           


Gryllus campestris (Linnaeus, 1758) (Fig. 62)

Culoarea greierului de camp este de un negru stralucitor, lungimea corpului la mascul variind intre 18-26 mm iar la femela intre 19-27 mm, oviscaptul 11.5-13 mm. Capul este rotund si mare, antenele au o lungime apx. egala cu cea a corpului. Elitrele nu acopera abdomenul complet, au o culoare brunie, nervurile negre cu baza colorata in galben, utilizate doar de mascul, nu si de femela. Partea inferioara a femurelor posterioare este de culoare rosie, tibiile posterioare fiind prevazute cu spini rigizi. Oviscaptul femelei este latit si curbat in forma de lance. Adultii se gasesc din aprilie pana in iulie; in anii favorabili pot avea o a doua generatie in august-noiembrie, larvele ajungand la maturitate dupa 9-12 naparliri. Specie termofila si xerofila, prefera pajisti si pasuni insorite, margini de drum. Cele mai favorabile habitate sunt cele aflate pe versanti insoriti, unde solul este uscat si ferit de inundatii; se hraneste cu specii de graminee, alte plante si mici insecte. În PNMM a fost identificat in zona Vf. Ghiunaltu. (vezi Fig. 61)  


Subord. Grylloidea

Fam. Gryllidae

Melanogryllus desertus (Pallas, 1771) (Fig. 64)

Talia acestei specii variaza intre 12-18 mm la mascul si 14-18 mm la femela, oviscaptul fiind de 10-15 mm lungime. Are o talie mai mica decat Gryllus campestris si este complet negru, prezinta o banda clara intre ochi, caracteristica speciilor de greieri. Femurele posterioare sunt negre pe partea interioara, elitrele au o lungime variabila, dar ajung pana la mijlocul abdomenului. Întalnit in zona de stepa, prefera pajisti calduroase si uscate, zone cultivate. Din cauza renuntarii la agricultura extensiva, aceasta specie si-a pierdut habitatul si din aceasta cauza a devenit tot mai rar, in unele tari europene chiar disparand. În PNMM a fost observat pe Limita de N a parcului. (vezi Fig. 63)


Fam. Oechantidae

Oechantus pellucens (Scopoli, 1763) (Fig. 66)

Dimensiunea corpului variaza intre 10-13 mm la mascul si 14-20 mm la femela, oviscaptul avand o lungime de 6.5-7.5 mm. Culoarea corpului este galben palida sau putin verzuie si acoperit cu peri albiciosi. Picioarele sunt subtiri, tibiile picioarelor anterioare cu 2 organe timpanale iar aripile posterioare sunt bine dezvoltate, uneori mai lungi decat elitrele; antenele sunt foarte lungi. Adultii sunt intalniti de la sfarsitul lunii iunie pana in octombrie, cu un maxim in luna august. Prefera zonele cu vegetatie inalta, luminisuri de padure, intalnit pe flori, in locuri uscate. A fost gasit in zona Culmii Pricopanului, Vf. Pietrosu I, II. (vezi Fig. 65)


Subord. Gryllotalpoidea

            Fam. Gryllotalpidae

Gryllotalpa gryllotalpa (Linnaeus, 1758) (Fig. 68)

Coropisnita comuna, cum i se spune, este singura specie a grupului grilotalpidelor din Europa, la noi in tara fiind foarte raspandita. Este o insecta de talie mare, 35-50 mm lungime si 5 g greutate; subterana in cea mai mare parte a vietii, fiind adaptata la sapat prin modificarea picioarelor anterioare. Tegminele sunt scurte, masurand mai putin de jumatate din lungimea corpului, insecta fiind capabila de zboruri scurte si pe distante mici. Adultii pot fi observati pe tot parcursul anului, mai ales in lunile mai-iunie, perioada lor de reproducere. Prefera locurile mai umede si calduroase; este o specie crepusculara si nocturna, iesind rar la suprafata. Hrana este constituita din sol, crisalide de fluturi, rizomi, plante tinere, insa pot exista si cazuri de cannibalism juvenil, aceasta fiind o metoda de a limita densitatea populatiei. Este o specie palearctica, in PNMM fiind identificata in zona cantonului Cetatuia. (vezi Fig. 67)


Grupul Caelifera

Subord. Tetrigoidea

            Fam. Tetrigidae

Tetrix ceperoi (Bolivar, 1887) (Fig. 70)

Culoarea generala variaza foarte mult de la individ la individ, unii avand culoarea gri spre brun, pana la verde; lungimea corpului la mascul este intre 9.5-11 mm iar la femela intre 10.5-13 mm. Majoritatea au corpul patat, altii au o banda clara de-a lungul pronotului sau linii fine, albe, pe carenele laterale ale acestuia. Aripile posterioare depasesc varful pronotului cu aproape 1 mm. Adultii se intalnesc in perioada martie-noiembrie, preferand locurile mai umede, liziere de padure. În PNMM a fost identificat in zona Vf. Ghiunaltu si Cerna. (vezi Fig. 69)


Tetrix subulata (Linne, 1758) (Fig. 72)

Culoarea corpului este gri spre brun, cu diverse variatii; capul si partea dorsala a pronotului sunt mai inguste decat restul corpului, la multi indivizi pronotul fiind lung si depasind abdomenul. Partea vizibila a elitrelor este mai lunga decat corpul. Adultii se pot intalni intre februarie-noiembrie. Aceasta specie are nevoie de caldura si umiditate, zburand foarte bine se poate deplasa pe distente relative mari in cautarea acestor conditii. A fost obsrevat de regula in luminisuri de padure, liziere; se hraneste cu graminee, muschi, licheni, etc. În PNMM a fost identificat in zona Cernei si Vf. Ghiunaltu. (vezi Fig. 71)


Subord. Acridoidea

Fam. Acrididae

           

            Odontopodisma decipiens (Ramme, 1951) (Fig. 74)

            Culoarea corpului este galben spre verde, lungimea corpului la mascul variind intre 14-17 mm, iar la femela intre 19-22 mm. Placa supraanala la mascul este gatuita in jumatatea bazala, iar pe marginea acesteia  si spre varf exista cate un dinte negru. Placa subanala lateral este lata si doar cu marginea terminala de culoare neagra; cerci sunt subtiri, usor curbati, cu varful negru. Prefera locurile cu vegetatie inalta, mai ales tufisuri; in PNMM a fost identificata in zona Vf. Pietrosu I, II. (vezi Fig. 73) 

  

Pezottetix giornae (Rossi, 1794) (Fig. 76)

Dimensiunile corpului  sunt intre 11-14 mm lungime la mascul si 13-14 mm la femela. Este una dintre cele mai mici si discrete acride, culoarea corpului variind intre maro-galbui si maro-cenusie iar in cazul larvelor un verde luminos; corpul are aspect patat si marginile abdomenului si interiorul femurelor posterioare sunt net vizibile. Adultii se intalnesc din iulie pana la sfarsitul lunii noiembrie, cu un maxim in august si septembrie.Larvele dezvolta 6 stadii larvare. Prefera zonele ruderale, intalnit la baza tufisurilor, in proximitatea solului, pe sp. de graminee si alte ierburi.În PNMM a fost intalnit in zona Vf. Ghiunaltu. (vezi Fig. 75)


Calliptamus barbarus (Costa, 1836) (Fig. 78)

Lungimea corpului este intre 13.7-16.2 mm la mascul si 23.5-28.3 mm la femela iar lungimea elitrelor variaza intre 10.6-13.2 mm la mascul si 16.8-23.4 mm la femela. Femurele picioarelor posterioare sunt portocalii, cu 1-2 dungi transversale negre pe fata interna si doua dungi incomplete de culoare deschisa; cercii la masculi sunt evident latiti la varf. Aripile posterioare sunt hialine, de culoare roz. Este o specie considerata  daunatoare deoarece produce daune culturilor de bostani (dupa Bei Bienko). A fost gasita in zona Vf. Pietrosu I, II si Vf. Ghiunaltu. ( vezi Fig. 77)  

                                                                                                                           

Calliptamus italicus (Linnaeus, 1758) (Fig. 80)

Culoarea generala este cenusiu spre brun, lungimea corpului fiind intre 15-23 mm la mascul si 23-34 mm la femela. Elitrele, la extremitati, sunt inguste si depasesc coxele posterioare cu cativa mm; campul anal al aripilor posterioare este roz spre rosu. Petele de pe fata interna a femurelor posterioare sunt mai vizibile la femele. Adultii apar din iunie pana in octombrie, cu un maximum in august. Prefera pajistile stepice, hranindu-se cu plante precum Euphorbia sp. , graminee; prezinta si o forma gregara, cu aripi lungi, care provoaca pagube insemnate diferitelor culturi. Este o specie eurasiatica, termofila, exigenta cu cerintele de habitat. În PNMM a fost identificata in zona Culmii Pricopanului, Vf. Ghiunaltu, Greci, Limita de N si Cerna. (vezi Fig. 79)


Oedalus decorus (Germar, 1825) (Fig. 82)

Specie destul de solida, prezentand pe corp desene contrastante; lungimea corpului variaza la mascul intre 18-24 mm iar la femela intre 25-38 mm. Culoarea generala este verde sau bruna, cu pete sau linii clare. Procentul indivizilor verzi este mai mare in cazul femelelor decat cel al masculilor. 4 linii albe deseneaza o cruce deasupra pronotului; carena mediana este putin bombata si vizibila. Elitrele depasesc coxele posterioare, aripile posterioare fiin de culoare galben spre verde, transparente la baza, cu o banda brun spre negru in centru, iar la exterior, pete brune izolate pe un fond transparent. Adultii se intalnesc la sfarsitul lunii iunie pana in septembrie; specie termofila si xerofila, colonizeaza pante bine insorite si cu stancarie la zi. În PNMM a fost identificata in zona Vf. Ghiunaltu. (vezi Fig. 81) 


Oedipoda caerulescens (Linne, 1758) (Fig. 84)

Dimensiunile corpului variaza intre 15-21 mm la mascul si 22-28 mm la femela. Coloratia corpului este homocroma cu mediul in care traieste, in general cenusie. Aripile posterioare au baza albastruie si cu o dunga intunecata iar elitrele au 3 dungi intunecate. Femurele picioarelor posterioare pe fata externa au 2 pete intunecate iar pe fata interna 2 pete negre. Prefera locuri uscate si insorite, pe soluri fara vegetatie, pietroase. Adultii apar pe la mijlocul lunii mai pana in noiembrie, cu un maxim in august si septembrie. Femela depune ponta in soluri afanate si nisipoase, printre ierburi. Specia a fost gasita in toate punctele de colectare. (vezi Fig. 83)


Oedipoda germanica (Latreille, 1804) (Fig. 86)

Seamana foarte mult cu O. Caerulescens, insa se deosebeste prin culorile mai contrastante; lungimea corpului la mascul este intre 16-21 mm iar la femela intre 22-30 mm. Aripile posterioare sunt rosii cu o banda neagra spre partea externa si varful de culoare brun transparent. Carena superioara a femurului posterior este lata spre centru iar tibiile sunt gri cu un inel clar la baza. Adultii apar din iunie pana in noiembrie, cu o perioada de maxim in august. Este o specie Central-sudeuropeana, prefera zonele cu stancarie la zi, pante insorite cu vegetatie inalta; nu suporta temperaturi ridicate in climat umed. În PNMM a fost identificata in toate punctele de colectare. (vezi Fig. 85)


Acrotylus insubricus (Scopoli, 1886) (Fig. 88)

Culoarea corpului este brun deschis, femurele posterioare fiind in intregime negre; lungimea corpului variaza intre 13-16 mm la mascul, si 17-25 mm la femela. Antenele sunt scurte, abia depasind lungimea capului si a pronotului, care este incretit. Eliterle sunt lungi, aripile posterioare au baza de culoare roz, inconjurate de o dunga intunecata transversal-semilunara, partea apicala fiind transparenta, la varf cu o mica pata uneori. Este o specie xerifita, preferand locuri uscate, cu vegetatie rara; in PNMM a fost identificat in zona Vf. Ghiunaltu. (vezi Fig. 87)


Paracinema tricolor bisignata (Charpentier, 1825) (Fig. 90)

Talia corpului variaza intre 22-29 mm la mascul si 30-45 mm la femela. Greierele tricolor este unul mare, de forma alungita; femela este semnificativ mai mare decat masculul, culoarea in general este de un verde clar cu nuante galbene. Doua benzi negre se intind deasupra pronotului si elitrele sunt de culoare brun-negricioase. Prefera zonele umede iar dezvoltarea necesita temperatura si umiditate ridicate. Este o specie agila, zboara pe distante lungi; a fost gasita in zona Vf. Ghiunaltu. (vezi Fig. 89)


Omocestus rufipes (Linne, 1821) (Fig. 92)

Lacusta-neagra-ca-abanosul este una din cele mai frumoase de la noi din tara. Lungimea corpului este intre 12-17 mm la mascul si 18-21 mm la femela, coloratia fiind diferita intre sexe. Masculul este brun-negricios, cu abdomenul rosu iar femela, dorsal, este in general verde intens cu marginile gri-brunii. Adultii apar din iunie pana in luna noiembrie, cu un maxim in august; dezvoltarea este anuala dar in unele regiuni, de exemplu in partea meridionala, are si doua generatii pe an. Este o specie xerofila si termofila, preferand pajisti aride si zone mai uscate, avand o mare capacitate de adaptare. În PNMM a fost identificat in zona Cerna si Limita de N. (vezi Fig. 91)


Omocestus minutus (Brulle, 1832)

            Specie pontica, lungimea corpului variaza intre 9.8 mm, la mascul, si 12.9-15.5 mm, la femela. Foveolele sunt late si scurte iar la mascul aproape se ating; elitrele ajung pana la coxa femurelor posterioare. Latimea campului discoidal al elitrelor este mult mai mare decat latimea maxima a campului ulnar; femurele posterioare au o scobitura egal de lunga cu distanta dintre baza gonapofizei si inceputul scobiturii. În PNMM a fost identificat in zona Cerna. (vezi Fig. 93)  


Omocestus petraeus (Brisout, 1855) (Fig. 95)

Culoarea corpului este cenusiu inchis, pe cap cu o dunga palida ce porneste de la vertex pana la marginea posterioara a pronotului; lungimea indivizilor variaza intre 10 mm, la mascul, si 13mm, la femela. Tibiile posterioare sunt de culoare albastrui murdar, varful abdomenului galbui; aripile posterioare sunt transparente. Pronotul are santul transversal tipic asezat inainte de mijloc, carenele laterale alcatuind un unghi ascutit in prozona; sternitul toracal este paros. Prefera coline pietroase, in PNMM fiind identificat in zona Greci.

(vezi Fig. 94)


Stenobothrus lineatus ( Panzer, 1796) (Fig. 97)

Talia variaza intre 15-19 mm la mascul si 21-26 mm la femela; culoarea, in general, este verde dar si bruna sau roz-violaceu. La mascul apexul abdomenului este rosu iar aripile sunt dezvoltate normal, spre deosebire de femela, la care sunt mai scurte. Adultii se intalnesc din iulie pana in luna octombrie. Este o specie dominanta in zonele stepice, pajisti xerofile. Femela isi depune ponta pe sol, printre radacinile gramineelor. Specia a fost gasita in zona Cernei. (vezi Fig. 96)


Gomhocerippus rufus (Linne, 1758) (Fig. 99)

Specie cu o lungime a corpului ce variaza intre 14-16 mm la mascul si 17-24 mm la femela; culoarea corpului este rosu intunecat, cu o dunga longitudinala mijlocie palida. Partea ventrala a toracelui galben-verzuie, abdomenul, dorsal, rosu-intunecat iar ventral galben. Carenele laterale sunt curbate in forma de arc; prosternul neted. Prefera zonele xeno-mesofile, cu vegetatie inalta, intalnit si in liziere; a fost gasit in zona Vf. Ghiunaltu.

(vezi Fig. 98)




Chorthippus biguttulus (Linnaeus, 1758) (Fig. 101)

Talia corpului variaza intre 13-16 mm la mascul si 16-21 mm la femela; culoarea “ greierului melodios “  este bruna pana la brun-cenusiu, extremitatea abdomenului este galben-portocaliu pana la rosu. Aripile posterioare sunt transparente, cu nervuri intunecate. Adultii apar din iunie pana in noiembrie, cu un maxim la sfarsitul lui august. Prefera pajistile mesofile, liziere; a fost gasit in toate punctele de colectare. (vezi Fig. 100)




Chotthippus brunneus (Thunberg, 1815) (Fig. 103)

Lungimea corpului variaza intre 15-16 mm la mascul si 19-24 mm la femela; culoarea corpului este rosie intunecata cu nuante verzui si negre. Elitrele intunecate au in treimea apicala o pata palida oblica. Picioarele anterioare si sternitele toracale sunt foarte paroase , cu peri albi; aripile posterioare egale cu elitrele. Organul timpanal are deschiderea ingusta, in forma de fanta. Adultii apar pe la sfarsitul lunii mai pana in luna octombrie, cu un maxim in august. Dezvoltarea necesita temperaturi ridicate iar ponta, depusa de femela in sol fara vegetatie, este rezistenta la seceta. Este o specie colonizatoare  pe un spectru larg de pajisti xerofile cu vegetatie saraca, dar este intalnit si in liziere de padure. Specia a fost gasita aproape in toate punctele de colectare. (vezi Fig. 102)


Chorthippus parallelus (Zetterstedt, 1821) (Fig. 105)

Culoarea generala a acestui greiere este verde, galbena sau bruna; lungimea corpului variind intre 13-16 mm la mascul, si 18-22 mm la femela. Elitrele la mascul ating jumatate sau mai mult din femurele posterioare, iar la femele sunt mai mici, nedepasind prima treime a femurelor. Adultii sunt intalnisi incepand cu luna iunie si pana in noiembrie, cu un maximum in august; specie palearctica, putin exigenta, preferand atat pajisti umede cu plante suculente cat si pasuni uscate. În PNMM a fost identificata in toate punctele de colectare , cu exceptia Culmii Pricopanului. (vezi Fig. 104)   


Chorthippus loratus (Fischer W. , 1846)

Specie xerofila, lungimea indivizilor variaza intre 12-16 mm la mascul, iar la femela intre 18.21 mm. Pronotul prezinta carenele usor curbate, aripile posterioare sunt egale ca lungime,cu elitrele, acestea avand nervura mediana dreapta. Prefera locurile uscate si insorite, cu vegetatie bogata; in PNMM fiind identificat in zona Vf. Ghiunaltu. (vezi Fig. 106)


Euchorthippus declivus (Brisout, 1848) (Fig. 108)

Talia acestei specii este intre 15-20 mm la mascul si 21-27 mm la femela; culoarea, in general, este brunie cu nuante galbene sau verzui. Capul este net vizibil mai mare si prezinta pe margini o banda intunecata care pleaca de la ochi, pe sub lobii laterali ai pronotului pana la elitre. Foveolele sunt slab imprimate; extremitatea placii subgenitale la mascul are o forma conica, acesta fiind elementul taxonomic de distingere a E. declivus de speciile de Chorthippus. Adultii apar la sfarsitul lunii iunie pana in luna octombrie, cu un maxim in luna  august. Specia a fost gasita in zona Culmii Pricopanului si Vf. Ghiunaltu. (vezi Fig. 107)


Euchorthippus pulvinatus (Fischer W. , 1846) (Fig. 110)

Culoarea corpului este galbena, cu dungi intunecate; lungimea corpului la mascul variind intre 12-20 mm, iar la femela intre 20-30 mm. La nivelul capului, mai ales la femela, de la nivelul ochilor porneste spre lobii pronotului cate o dunga intunecata; carenele pronotului sunt deschise la culoare. Elitrele la mascul sunt unicolore, iar la femela exista o linie longitudinala in campul scapular; aripile posterioare sunt transparente. Lungimea antenelor difera , la mascul fiind mai lungi decat corpul, iar la femele sunt scurte. Prefera pajistile uscate si insorite, dar se intalneste si in poienile padurilor; in PNMM a fost identificat in zona Vf. Ghiunaltu. (vezi Fig. 109)


Acrida hungarica (Herbst, 1786) (Fig. 112)

Lungimea corpului variaza intre 36-46 mm  la mascul si 50-65 mm la femela; culoarea corpului este verde cu dungi roz sau intunecate, uneori si campul discoidal al elitrelor are dungi albicioase, iar aripile sunt transparente si putin verzui, cu nervurile principale roscate. Picioarele anterioare sunt mai scurte decat pronotul. Fabre a observat la indivizi crescuti ­n captivitate practica. Prefera locuri ruderale, pajisti uscate, liziere de padure, in general zone uscate si calduroase. Ponta are forma globuloasa si spumoasa, intarindu-se treptat. Specia a fost gasita aproape in toate punctele de colectare. (vezi Fig. 111)


4. 3. Ordinul Mantodea

Fam. Mantidae

Mantis religiosa (Linne, 1748) (Fig. 114)

Dimensiunea corpului variaza intre 42-53 mm lungime la mascul si 48-75 mm lungime la femela; se intalnesc morphe verzi dar si cenusii, in functie de caracteristica habitatului. Elitrele la masculi sunt aproape hialine, regiunea apicala este verde sau cenusie. Are o postura impozanta, cu pozitia de “ rugaciune ”, fara sa lase impresia ca ar fi una din cele mai sadice insecte. Îsi consuma partenerul dupa copulatie si astfel isi face provizii pentru mai tarziu. Este cu greu reperata in vegetatie datorita homocromiei, dar sta cuminte atunci cand este fotografiata; poate zbura pe distante relativ mari. Prefera zone cu vegetatie bogata, pajisti uscate si calduroase, liziere de padure. În cadrul PNMM a fost identificata in zona Cheia, Culmea Pricopanului, Vf. Tutuiatu, Vf. Ghiunaltu si Cerna. (vezi Fig. 113)


Parameles heldreichi (Brunner v. Wattenwyl, 1882) (Fig. 116)

Lungimea corpului variaza intre 25 mm la mascul si 27 mm la femela; culoarea corpului este cafenie spre maro. Latimea capului este cat 2/3 din pronot si este transvers; pronotul este zvelt si putin dilatat. Elitrele si aripile posterioare la masculi sunt bine dezvoltate, cu marginea anterioara albicioasa. La femele elitrele sunt alungit eliptice si trec putin de primul tergit abdominal; campul axilar al aripilor posterioare este violaceu. Cercii la masculi trec de placa subgenitala iar la femele abdomenul nu este dilatat. Un criteriu taxonomic important este cel al ochilor care la aceasta specie sunt rotunjiti, fata de specia Ameles decolor, la care sunt ascutiti. Prefera zone cu vegetatie inalta, predominate de graminee, pajisti calduroase si uscate. În PNMM a fost identificata in zona Cheia, Culmea Pricopanului si Vf. Ghiunaltu. (vezi Fig. 115)  


Ameles decolor (Charpentier, 1825) (Fig. 118)

Culoarea corpului este cafeniu spre cenusiu sau galbui, foarte rar verde; lungimea corpului variaza intre 23 mm la mascul si 20-23 mm la femela. Pronotul este scurt, avand o linie mediana longitudinala, de culoare inchisa; cercii la mascul depasesc putin placa subgenitala. Elitrele la masculi sunt cenusii, cu o dunga palida pe marginea anterioara; la femele sunt scurte, cafenii, iar aripile posterioare scurte, cu partea anterioara cafenie si campul anal violaceu. Prefera locurile cu vegetatie inalta, in PNMM fiind identificata in zona Culmii Pricopanului. (vezi Fig. 117) 


Capitolul V

Caracterizarea ecologica a principalelor puncte de colectare

Fiecare punct de colectare se caracterizeaza prin tipuri de sol, precum si conditii macroclimatice specifice, lucru care se reflecta asupra vegetatiei si paletei de specii existente.

5. 1. Zona Vf.-lui Ghiunaltu

Zona Vfarfului Ghiunaltu este caracterizata printr-o vegetatie de stepa, cu fragmente de stancarie si portiuni impadurite, cuprinzand o varietate de habitate pentru o gama larga de specii. Una din aceste specii, Saga pedo, nominalizata drept vulnerabila la Conventia de la Berna, anexa 2 am gasit-o si aici, dar si la Greci. O alta specie, rara si cu o raspandire limitata este si Parameles heldreichi, care a gasit un habitat ideal, caracterizat de vegetatie ierboasa, in care poate cu usurinta sa se refugieze, dar mai ales sa vaneze insecte mai mici. (vezi Fig. 119, 120). Reprezinta un habitat ideal pentru speciile de orthoptere ca Oedipoda germanica si O. caerulescens, dar si pentru Acrida hungarica, Calliptammus italicus, Acrotylus insubricus. În zona dinspre padure, unde conditiile de umiditate si temperatura sunt mai putin vitrege se intalnesc specii precum: Leptophyes albovittata, L. punctatissima, Phaneroptera falcata, Tettigonia viridissima, T. caudata, Oedalus decorus, Gomphocerripus rufus, Ephippiger ephippiger. nominalizata drept vulnerabila la Conventia de la Berna, anexa 2.


Din punct de vedere zoogeografic, in aceasta zona domina speciile mediteraneene cu un procent de 22%, urmate de cele palearctice si eurosiberiene cu un procent de 16%, cele african-europene, central asiatic-europene, central asiatic-pontice si sud-est europene avand cel mai scazut procent, si anume 3%. (vezi Fig. 121. A)

Din punctul de vedere al cerintelor ecologice (vezi Fig. 121. B), domina speciile mesofile si xerofile cu un procent de 40%, respectiv 38%, urmate de cele mesoxerofile, cu un procent de 16%, si cele higrofile cu 6%.


5.2. Zona Culmii Pricopanului

Aceasta zona este caracterizata de un relief stancos, cu vegetatie saxicola (vezi Fig. 122), ceea ce constituie habitat ideal pentru Oedipoda germanica si O. caerulescens. Exista insa si zone cu pajisti si plantatie de diferiti arbusti, in care se regasesc speciile Calliptamus italicus, Acrida hungarica, dar si alte specii, precum Platycleis intermedia, P. affinis, Decticus verrucivorus, D. albifrons, Oecanthus pellucens, Chorthippus biguttulus, Euchorthippus declivus si Yersinella raymondii. Culmea Pricopanului este situata in apropierea carierei de piatra, impactul negativ al acesteia fiind pronuntat asupra habitatelor preferate de speciile mesofile si higrofile de orthoptere.

            Dupa cum se poate observa din Fig. 122. A., speciile dominante sunt cele mediteraneene, cu un procent de 28%, urmate de cele palearctice si eurosiberiene, cu un procent de 18%.

            Din punct de vedere ecologic (vezi Fig. 122. B), aceasta locatie ofera conditiile cele mai favorabile speciilor xerofile, acestea avand o pondere de 64%.


5. 3. Zona Cheia

            Saua Cheii este situata in extremitatea nordica a parcului, avand o zona  de plantatie cu esente de foioase variate care alterneaza cu fragmente de stancarie si vegetatie caracteristica. (vezi Fig. 123 )

Aici au fost identificate o serie de specii, precum: Platycleis grisea, Decticus verrucivorus, Acrida hungarica, Chorthippus biguttulus, Ch. brunneus, Ch. parallelus, Oedipoda caerulescens si Oedipoda germanica; din punctul de vedere al cerintelor ecologice domina speciile xerofile, cu un procent de 45%, cele mesofile avand o pondere de 22%. (vezi Fig. 123. A)

Ponderea cea mai mare din punct de vedere zoogeografic (vezi Fig. 123. B)o detin speciile eurosiberiene, cu 45%, urmeaza cele palearctice, cu 22%, iar ponderea cea mai mica o detin speciile African europene, Central europene si mediteraneene, cu un procent de 11%.


5. 4. Zona Greci

            Zona Greci este o zona caracterizata printr-o varietate de habitate, existand o plantatie de diverse foioase, stancarii, o zona de padure cu vai umede (vezi Fig. 124). Speciile Oedipoda caerulescens si Oedipoda germanica beneficiaza de un habitat ideal, cu stancarie si pajiste, gasindu-se intr-un numar destul de mare; pe langa aceste doua specii au mai fost colectate exemplare din urmatoarele specii: Leptophyes albovittata, Saga pedo, Calliptamus italicus, Acrida hungarica, Chorthippus biguttulus, Ch. Brunneus.

Din punct de vedere zoogeografic, speciile mediteraneene si palearctice domina cu un procent de 28%, respective 27%, urmate de cele central asiatic europene, african europene, pontice, eurosiberiene si central europene, fiecare cu cate 9%. (vezi Fig. 124. A)

Aceasta zona ofera conditii favorabile speciilor xerofile, cu o pondere de 55%, urmate de cele mesofile, cu 27%. (vezi Fig. 124. B)


5. 5. Zona Cerna

În zona Cerna padurile ocupa o pondere mai mare, find mai putin afectate de deforestarile din trecut, paduri de tip xeroterm, de climat sudic; sunt si poieni, vai strabatute de izvoare, oferind habitat speciilor higrofile, precum Tetrix subulata si Conocephalus fuscus. (vezi Fig. 125)

Ponderea cea mai mare o au speciile palearctice si eurosiberiene, cu un procent de 30%, respective 20%, speciile pontice avand o pondere de 5%. (vezi Fig. 125. A)

Din punct de vedere al spectrului ecologic, speciile mesofile au ponderea cea mai mare, de 47%, iar cele higrofile doar 10%, in mare parte datorita schimbarilor de clima petrecute de-a lungul sutelor de ani. (vezi Fig. 125. B)


5. 6. Vf. Pietrosu I, II

Pe Vf. Pietrosu I, II au fost identificate urmatoarele specii: Phaneroptera falcata, Pholidoptera griseoaptera, Ephippiger ephippiger, Oecanthus pellucens, Odontpodisma decipiens, Calliptamus italicus, Calliptamus barbarus, Chorthippus biguttulus, Ch. brunneus, Ch. parallelus, Pachytrachys gracilis. Aceasta zona este constituita din portiuni impadurite, cu pante stancoase si insorite (vezi Fig. 126), habitat ideal pentru Bradyporus dasypus, pe care l-am si identificat cu ocazia iesirii in teren in luna aprilie si mai.

Speciile cu ponderea cea mai mare o au cele palearctice si eurosiberiene, fiecare cu cate 25%, urmate de cele europene si sud-est europene, cu 17%. (vezi Fig. 126. A)

Din punct de vedere ecologic, speciile mesofile sunt la egalitate cu cele mesoxerofile si xerofile la un loc, adica 50% : 25% : 25%. (vezi Fig. 126. B)


      

5. 7. Limita de Nord

            Zona de liziera, foarte afectata de pasunat si taieri ilegale de arbori, prezinta o fauna de orthoptere si mantide ciudat de bogata. (vezi Fig. 127)Acest lucru se datoreaza in principal campurilor de culturi agricole din vecinatate care ofera o baza trofica bogata. S-au identificat indivizi din specia Acrida hungarica, Tettigonia viridissima, Mantis religiosa, atat morfa verde cat si cea bruna, Oechantus pelucens, Omocestus rufipes, Chorthippus biguttulus, Ch. brunneus, Euchorthippus declivus, Oedipoda germanica, etc.

Din punct de vedere zoogeografic predomina speciile palearctice si eurosiberiene, cu un procent de 30%, respective 23%, urmate de cele eurasiatice cu 15% si speciile europene, central europene, sud-est europene si mediteraneene cu 8% fiecare. (vezi Fig. 127. A)

Conditiile din aceasta zona sunt favorabile speciilor mesofile, cu un procent de 50%, urmate de cele xerifile, cu 29%, ceea ce atesta conditiile de umiditate redusa si temperature ridicate. (vezi Fig. 127. B)



La nivelul Parcului National Muntii Macinului, ponderea cea mai mare o au speciile Palearctice, cu un procent de 16%, urmate de cele Europene, cu un procent de 10%. Cea mai mica pondere o au speciile Balcanice, Holobalcanice, Central-asiatic-pontice, Central-asiatic-europene si African europene, fiecare detinand un procent de 2%. (vezi Fig. 128. A)

Analizand spectrul ecologic al tuturor speciilor identificate pe teritoriul si in vecinatatea PNMM, se poate constata ca predominante sunt speciile mesofile, cu un procent de 44%, urmate de speciile xerofile, cu 34%, speciile higrofile avand procentul cel mai mic, de 6%. (vezi Fig. 128. B)

Text Box:

În cadrul procesului de triere a probelor am identificat si alte grupe taxonomice de insecte, pana la rangul de ordin. Astfel s-a incercat o analiza comparativa a diversitatii alpha dintre grupele taxonomice identificate si numarul de specii de orthoptere, din diferite zone ale PNMM. Din fig. 129 reiese ca in zona Cheia, desi numarul de specii de orthoptere identificate este relativ mic, diversitatea celorlalte grupe de insecte este mai mare. În zona Culmii Pricopanului, desi numarul de specii de orthoptere este usor mai mare decat in zona Cheia, diversitatea celorlalte grupe taxonomice de insecte este scazuta ca urmare a conditiilor nefavorabile, in special datorita impactului produs de  cariera de piatra si pasunat.

Prin analiza comparativa a zonei Varfului Ghiunaltu cu zona Greci, reiese ca numarul de specii de orthoptere identificate in zona Ghiunaltu este mult mai mare decat in habitatele similare din zona Greci, insa diversitatea calculata pentru fauna din vegetatia ierboasa este egala. Explicatia acestui fapt poate fi existenta in prima zona mentionata a unui numar mai mare de tipuri de microhabitate, care ofera conditii favorabile dezvoltarii unui numar mai mare de specii de orthoptere.

Concluzii

În fauna de insecte din cadrul Parcului National Muntii Macinului au fost identificate 50 de specii avand un spectru zoogeografic larg, predominante fiind speciile palearctice, urmate de cele eurosiberiene si mediteraneene.

Dominanta speciilor mesofile se datoreaza existentei unor zone intinse de padure care mentin un macroclimat favorabil acestora.

Diversitatea entomologica scazuta in zona Culmii Pricopanului se datoreaza impactului negativ produs de cariera de piatra din vecinatate si pasunatului ilegal.

 

Bibliografie

1. Baur, B., Baur, H., Roesti, D. & Thorens, P., 2006. Sauterelles, Grillons et Criquets de Suisse. Haupt, Berne, 352 pp.

2. Brunner von Wattenwyll, C., 1882. Prodromus der europaischen Orthopteren, Leipzig.

3. Burr, M., 1898. A list of Roumanian Orthoptera, with description of three new species. Trans. Ent. Soc. London. Part I. april.

4. Burr, M., 1899. List of the Orthoptera of Romania, with localities. The Entomologist’s Monthly Magazin. Second series. 10 :88-91.

5. Fuss, C., 1853. Beitrag zur Orthopteren und Hemopteren Siebenburgens. Verh. Mitt. Sieben. Ver. Natur. Hermannstadt : 4: 40-46

6. Fuss, C., 1855. Beitrag zur Orthopterenfauna Siebenburgens. Verh. Mitt. Sieben. Ver. Natur. Hermannstadt : 6: 21-23.

7. Ingrisch, S. & Kohler, G., 1998. Die Heuschrecken Mitteleuropas. Die neue Brehm Bucherei, 629. Westarp-Wissenschaften, Magdeburg. 460 pp.

8. Ionescu, M., 1947. Un Gryllide nouveau pour la fauna de Roumanie.

Not. Biol. 5: 217-221.

9. Kis, B., 1963. Orthopterele din Dobrogea. Stud. Univ. Bab. Bol. Cluj. 2: 88-103.

10. Kis, B., 1967. Orthoptera in L’ entomofauna des forets du sud de la Dobroudja. Trav. Mus. D’Hist. Nat. ‘‘Gr. Antipa’’. Bucuresti 5: 103-107.

11. Kis, B., 1970. Raionarea zoogeografica a Romaniei pe baza faunei de orthoptere. Studia. Univ. Babes-Bolyai. 1: 113-125.

12. Kis, B., 1971. Consideratiuni ecologice si zoogeografice asupra faunei de orthoptere din Delta Dunarii. Stud. Si Com. ST. Nat. sustinute la colocviu Delta Dunarii Tulcea 1-4 iun. 1969: 369-371.

13. Kis, B., 1976. Cheie pentru determinarea orthopterelor din Romania. Partea I, Subord. Ensifera. Muzeul Brukenthal St. Nat. Stud. si Com. 22: 123-166. Sibiu.

14. Kis, B., 1976. Cheie pentru determinarea orthopterelor din Romania. Partea II, Subord. Caelifera. Muzeul Brukenthal St. Nat. Stud. si Com. 22: 233-276. Sibiu.

15. Kis, B., Originea faunei de orthoptere din Rezervatia Biosferei Delta Dunarii. Anal. St. Inst. Delta Dunarii, 63-66.

16. Kis, B., 1994. Isophya dobrogensis einne Orthopteren aus Roumanien. Trav. Mus. d’Hist. Nat. ‘‘Grigore Antipa’’. Bucuresti. 24: 31-34.

17. Kis, B. & Vasiliu Maria, 1968. Ord. Mantodea et Orthoptera in L’Entomofauna de l’Ille Letea. Trav. Mus. d’Hist. Nat. ‘‘Grigore Antipa’’. Bucuresti. 9: 30-75.

18. Kis, B. & Vasiliu Maria, 1972. Ord. Blattodea, Mantodea, Orthoptera et Dermaptera in L’Entomofauna du ‘‘ Grind’’ Caraorman, Delta du Danube. Trav. Mus. d’Hist. Nat. ‘‘Grigore Antipa’’. Bucuresti. 12: 117-124.

19. Knechtel W.. K. & Popovici-Binzosanu, A., 1959. Orthoptera: ordinele Saltatoria, Dermaptera, Blattodea, Mantodea, Fauna RPR. Insecta 7(4). Edit. Acad. Bucuresti.

20. Mindru, C., 1956. Contributii la cunoasterea orthopterelor din Dobrogea. Stud. si cerc. biol. Iasi. 9, 2: 291-297.

21. Muller, A., 1931-1932. Zur Kennis der Orthopterenfauna der Dobroudscha und Bessarabiens. Verh. Mitt. Sieben. Ver. Natur. Hermannstadt. 81-82: 72-96.

22. Rakosy, L. & Weiser, C., 2000. Das Macin Gebirge (Rumanien, Nord-Dobroudscha). Carinthia II. 110/190: 7-116. 

23. Life2003NAT/RO/000026, 2006. Lista Rosie a speciilor salbatice de flora si fauna din Parcul National Muntii Macinului. Tulcea.

24. www.apmtl.ro 

25. www.amnh.org.

26. www.answer.com

27. www.earthlife.net

28. www.ento.csiro.an

29. www.iucn.org

30. www.parcmacin.ro

31. www.pdubois.free

ANEXA 1

Crt. Nr.

Taxon

Iulie

August

Septembrie

Octombrie

Noiembrie

Observatii

1.

Poecilimon fussi (Brunner)

Vf. Pietrosu I, II

Specie Holo-balcanica, meso-xerofila

2.

Leptophyes albovittata (Kollar)

Cerna-V. Vinului, Vf. Ghiunaltu, Greci

Specie Central-europeana, prefera pantele uscate, cu ierburi inalte si tufisuri , meso-xerofila

3.

Leptophyes punctatissima (Bosc)

Vf. Ghiunaltu

Specie Europeana, prefera pajistile calduroase si seci , liziere, meso-xerofila

4.

Phaneroptera nana (Fieber)

Cerna-V. Vinului

Specie Circummediteraneana, mesofila, arboricola

5.

Phaneroptera falcata (Poda)

Vf. Ghiunaltu,  Vf. Pietrosu I, II,

Specie Eurosiberiana, prefera zone cu vegetatie inalta, mesofila

6.

Conocephalus fuscus (Thunberg)

Cerna

Specie Palearctica, prefera biotopurile higrofile

7.

Conocephalus hastatus (Charpentier)

Cerna

Specie Sudest europeana, meso-xerofila, prefera luminisurile padurilor, pe ierburi inalte

8.

Tettigonia viridissima (Linnaeus)

Cerna, Vf. Ghiunaltu

Limita de N,

Specie Palearctica, comuna pe tufe si copaci, mesofila

9.

Saga pedo (Pallas)

Vf. Ghiunaltu    (2 ex.), Greci-V. Ditcova       (plantatie)

Specie Mediteraneana, prefera pajisti stepice cu tufe si arbusti , nr. mic de exemplare, xerofila

10.

Pholidoptera griseoaptera (De Geer)

 Vf. Pietrosu I, II,

Specie Europeana, mesofila, intalnita in paduri si pajisti suficient de umede, dominate de tufisuri

11.

Rhacocleis germanica (Herrich – Schaffer)

Vf. Ghiunaltu, Cerna

Cerna

Specie Sud-est Europeana, prefera zonele impadurite si dominate de ierburi inalte, mesofila

12.

Platycleis intermedia (Serville)

Vf. Ghiunaltu, Pricopan,

Specie Mediteraneana, xerofila

13.

Platycleis grisea (Fabricius)

Vf. Ghiunaltu

Vf. Ghiunaltu, Cheia-Fantana de Leac,

Vf. Ghiunaltu

Specie Central europeana, prefera pantele insorite si luminisurile padurilor, xerofila

14.

Platycleis affinis (Fieber)

Pricopan, Greci,

Specie Mediteraneana, caracteristica zonelor de stepa, xerofila

15.

Tettigonia caudata (Charpentier)

Vf. Ghiunaltu

Specie Central-asiatic-pontica, mesofila

16.

Platycleis tessellata (Charpentier)

Vf. Ghiunaltu

Specie Pontica, xerofila

17.

Metrioptera bicolor (Philippi)

Cheia

Specie Eurosiberiana, meso-xerofila, prefera zone cu tufe si arbusti (este exigenta cu structura pe verticala a habitatului)

18.

Decticus verrucivorus (Linnaeus)

Vf. Ghiunaltu, Pricopan,

Cerna, Pricopan, Cheia, Vf. Ghiunaltu, Limita de N,

Specie Eurosiberiana, meso-xerofila, prefera zonele cu vegetatie densa

19.

Bradyporus dasypus (Illiger)

Specie Balcanica, prefera tufisurile de Rosa sp. , Paliurus , alun (Corylus sp.), mesofila

20.

Ephippiger ephippiger (Fiebig)

Vf. Ghiunaltu, Limita de N,

 Vf. Pietrosu I, II,

Specie Europeana, intalnita in paduri, mesofila, arboricola

 21.

Oecanthus pellucens (Scopoli)

Vf. Pietrosu I, II,

Specie Palearctica, larg raspandita in biotopuri xerofila

22.

Gryllus campestris (Linnaeus)

Vf. Ghiunaltu

Specie Europeana, intalnita in biotopuri variate, deseori si in culturi, mesofila, geofila

23.

Mellanogryllus desertus (Pallas)

Limita de N

Specie Eurasiatica, intalnit in pajisti si locuri cultivate, mesofil, geofil

24.

Gryllotalpa gryllotalpa (Linnaeus)

Cetatuia

Specie Palearctica, tericola, mesofila

25.

Pezotettix giornae (Rossi)

Vf. Ghiunaltu

Specie Mediteraneana si Sudeuropeana, intalnit in zone dominate de tufisuri si plante herbacee, mesofila

26.

Odontopodisma decipiens (Ramme)

Vf. Pietrosu I, II,

Vf. Pietrosu I, II,

Specie Sudest europeana, intalnita in paduri, meso-xerofila

27.

Calliptamus italicus (Linnaeus)

Vf. Ghiunaltu

Vf. Ghiunaltu, Limita de N,

Vf. Ghiunaltu, Greci-V. Racova, Pricopan, Vf. Pietrosu I, II, Cerna-V. Vinului

Cerna

Specie Palearctica, mesofila, larg raspandit

28

Calliptamus barbarus (Costa)

Vf. Ghiunaltu

Vf. Ghiunaltu, Greci-V. Racova, Vf.  Pietrosu I, II,

Cerna

Specie Central-asiatic-europeana, Central-asiatic-mediteraneana, xerofila

29

Acrida hungarica (Herbst)

Vf. Ghiunaltu, Pricopan,

Cerna-V. Vinului, Vf. Ghiunaltu, Limita de N, Cheia-Fantana de Leac , Greci-V. Racova, Pricopan,

Cerna-V. Vinului, Cheia, Greci-V. Racova, Pricopan

Cerna

Specie African-europeana xerofila, prefera pajistile uscate

30.

Paracinema tricolor bisignata                    (Charpentier)                               

Vf. Ghiunaltu

Specie Europeana, prefera pajistile umede, higrofila

31.

Gomphocerripus rufus

Vf. Ghiunaltu

Specie Eurosiberiana, se intalneste in paduri, mesofila

32.

Stenobothrus lineatus (Panzer)

Cerna

Specie Eurosiberiana, intalnita in luminisurile padurilor si in zonele cu tufisuri, mesofil

33.

Omocestus rufipes (Zetterstedt)

Limita de N,

Cerna-V. Vinului

Specie Euroasiatica, mesofila, intalnita pe coline

34.

Omocestus minutus (Brulle)

Cerna

Specie Pontica, mesofila

35.

Omocestus petraeus (Brisout)

Greci

Specie Pontica, intalnita pe pasuni cu vegetatie de talie mica, mesofila

36.

Chorthippus biguttulus (Linnaeus)

Vf. Ghiunaltu

Cerna, Vf. Ghiunaltu, Limita de N, Pricopan, Cheia-Fantana de Leac, Greci-V. Racova

Vf. Ghiunaltu, Greci-V. Racova, Cheia, Vf.  Pietrosu I, II,  Cerna-V. Vinului,

Cerna

Specie Eurosiberiana, mesofila, pajisti cu vegetatie joasa

37.

Chorthippus brunneus (Thunberg)

Vf. Ghiunaltu

Limita de N, Greci-V. Racova-V. Ditcova, Cerna-V. Vinului, Vf. Ghiunaltu

Vf. Ghiunaltu, Cheia, Greci-V. Racova, Cerna-V. Vinului, Vf. Pietrosu I, II,

Cerna

Specie Palearctica, meso-xerofila, larg raspandit

38.

Chorthippus loratus (Fisher W.)

Vf. Ghiunaltu

Specie Pontica, xerofila

39.

Chorthippus parallelus (Zetterstedt)

Vf. Ghiunaltu

Vf. Ghiunaltu, Cheia-Fantana de Leac, Cerna-V. Racova, Limita de N,

Vf. Ghiunaltu, Cheia, Cerna-V. Vinului, Vf. Pietrosu I, II, 

Specie Eurosiberiana, mesofila

40.

Euchorthippus declivus (Brisout)

Pricopan, Vf. Ghiunaltu

Limita de N, Vf. Ghiunaltu,

Specie Central-europeana, meso-xerofila

41.

Euchorthippus pulvinatus (Fischer W.)

Vf. Ghiunaltu

Specie Mediteraneana, mesofila

42.

Oedalus decorus (Germar)

Vf. Ghiunaltu

Specie Mediteraneana,  intalnita in zona de stepa, xerofila

43.

Oedipoda caerulescens (Linnaeus)

Vf. Ghiunaltu,

Vf. Ghiunaltu, Limita de N, Greci-V Racova, Pricopan, Cheia, Cerna 

Vf. Ghiunaltu              (morfa ruginie),  Cerna-V. Vinului,  Greci-V. Racova , Pricopan 

Cerna

Specie Palearctica, xerofila, intalnita in zone uscate si insorite, pe soluri cu putina vegetatie;  prezinta homocromie

44.

Oedipoda germanica (Latreille)

Vf. Ghiunaltu,

Vf. Ghiunaltu, Cheia- Fantana de Leac, Greci-V. Racova, Limita de N,

Vf. Ghiunaltu, Cerna-V. Vinului,  Cheia, Greci-V. Racova, Pricopan

Cerna

Specie Mediteraneana, xerofila, prefera zonele stancoase

45.

Pachytrachis gracilis

Limita de N, Vf. Pietrosu I, II,

Cerna-V. Vinului, Vf. Pietrosu I, II,

Specie Sud-est europeana, intalnit in zone dominate de tufisuri si ierburi inalte, xerofila

46.

Yersinella raymondi (Yersin)

Pricopan

Specie Sud-europeana, se intalneste in locuri calduroase, putin umbroase, liziere de padure, xerofila

47.

Decticus albifrons (Fabricius)

Pricopan, Vf. Ghiunaltu

Vf. Ghiunaltu,

Specie Circum-mediteraneana, xerofila

48.

Acrotylus insubricus (Scopoli)

Vf. Ghiunaltu

Specie Circum-mediteraneana, xerofila

49.

Tetrix ceperoi (Bolivar)

Vf. Ghiunaltu

Cerna

Specie Mediteraneana, mesofila

50.

Tetrix subulata  (Linne)

Vf. Ghiunaltu

Cerna

Specie Palearctica, higrofila









Politica de confidentialitate

.com Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 PROIECT DE LECTIE Clasa: I Matematica - Adunarea si scaderea numerelor naturale de la 0 la 30, fara trecere peste ordin
 Proiect didactic Grupa: mijlocie - Consolidarea mersului in echilibru pe o linie trasata pe sol (30 cm)
 Redresor electronic automat pentru incarcarea bateriilor auto - proiect atestat
 Proiectarea instalatiilor de alimentare ale motoarelor cu aprindere prin scanteie cu carburator

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 Lucrare de diploma - eritrodermia psoriazica
 ACTIUNEA DIPLOMATICA A ROMANIEI LA CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS (1946-1947)
 Proiect diploma Finante Banci - REALIZAREA INSPECTIEI FISCALE LA O SOCIETATE COMERCIALA
 Lucrare de diploma managementul firmei “diagnosticul si evaluarea firmei”

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 CONTABILITATEA FINANCIARA TESTE GRILA LICENTA
 LUCRARE DE LICENTA - FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT
 Lucrare de licenta stiintele naturii siecologie - 'surse de poluare a clisurii dunarii”
 LUCRARE DE LICENTA - Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 Proiect atestat informatica- Tehnician operator tehnica de calcul - Unitati de Stocare
 LUCRARE DE ATESTAT ELECTRONIST - TEHNICA DE CALCUL - Placa de baza
 ATESTAT PROFESIONAL LA INFORMATICA - programare FoxPro for Windows
 Proiect atestat tehnician in turism - carnaval la venezia






Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu