Creeaza.com - informatii profesionale despre
Simplitatea lucrurilor complicate - Referate profesionale unice



Acasa » legislatie » demografie
CARTIERUL - VEDETA A ETNOLOGIEI URBANE - Istoria unei teme si a unei crize

CARTIERUL - VEDETA A ETNOLOGIEI URBANE - Istoria unei teme si a unei crize





CARTIERUL - VEDETA A ETNOLOGIEI URBANE

   Istoria unei teme si a unei crize

In mod traditional, disciplinele care se ocupau de studiul grupurilor umane organizate in structuri determinate preponderent traditional nu-si alegeau terenul 'la oras'. Etnografia si folclorul erau in majoritate intoarse cu fata spre sat si spre cultura satenilor vazuta mai mult ca traditie decit ca inovatie si plasata in timp si spatiu intr-un 'departe', real sau ideal, al exotismului si al pitorescului. Este un lucru valabil daca ne gindim chiar si la Herodot, in acelasi timp parinte al etnografiei si al istoriei.

Obiectul clasic al acestei discipline si-a luat ca mijloc de realizare 'calatoria', cu tot ce implica ea ca pitoresc spatial si social, de cunoastere a 'altului', al 'cevaului' si 'strainului'.

E limpede deci ca etnologia s-a nascut la sat, chiar daca nu in sat. Era un discurs european si orasean, care nu avea niciun motiv aparent sa se intoarca asupra lui insusi. Se definea prin analiza grupurilor mici si strict formalizate ale diverselor lumi definite de oralitate, grupurile umane superdezvoltate si cu o structura non-evidenta fiind lasate mult timp deoparte.

De-abia in anii '20, intersectia dintre doua procese din domenii diferite a putut da nastere unei subdiscipline si unui discurs nou, antropologia sau etnologia urbana.

Primul proces a fost semnalizat de mai multi antropologi americani, respectiv accelerarea rolului oraselor, a preponderentei lor din punct de vedere demografic, social si cultural si, in paralel, o accentuare, o luare de cunostiinta a crizei populatiilor orasenesti. Asa cum vom vedea, fondatorii antropologiei urbane au fost sociologii Scolii de la Chicago.(1)

Al doilea proces e mai indelungat si are doua aspecte:

     - pe de o parte, 'localul satesc', exotic sau european este pe cale de disolutie si astfel prezinta din ce in ce mai putin un subiect de studiu plin de bogatie si incepe sa manifeste, odata cu evolutia lui socio-economica, fenomene de inchidere si lipsa de receptivitate fata de antropologul 'oaspete de seama'.

     - pe de alta parte, scaderea de structuralitate a acestor subiecte premiante motiveaza o schimbare a stachetei etnologice, ea incercind sa accepte si subiecte mai putin clar structurate cultural. Schitat inainte de al doilea razboi mondial, acest proces a devenit acut si plin de consecinte in a doua jumatate a secolului, atunci cind antropologii europeni, mai ales africanisti, s-au 'intors acasa' pentru a incepe o etnologie a 'aproapelui indepartat', nu geografic, ci social si cultural.

Crize si urgente

Inca de la constituirea ei, etnologia si-a depasit izolarea academica, nu numai calatorind spre ancheta de teren, dar si raspunzind in moduri extrem de directe unor comenzi politice si sociale. Scoala britanica si franceza s-au implicat, pe terenuri coloniale, in documentarea si sfatuirea metropolelor imperiale. La fel, Las Cases in documentarul scris pentru regele Spaniei.

Antropologului i s-a cerut explicit sfatul de catre diverse puteri, pentru a-l cunoaste pe 'strainul si marginalul' de neinteles, pentru a fi dominat. Dozele de bune intentii pavau iadul utopiilor si imperialismelor.

Raportul fata de strain, fie el salbaticul sau taranul, s-a transformat, prin rafinarea tensiunii constitutive si inerente. Iar atunci cind tensiunea a devenit grava, ea a aparut ca o criza. Sfatuitorul puterii metropolitane a inventat atunci 'antropologia de urgenta', pe urmele 'antropologiei practice'. (Practical anthropology = orientare a etnologiei britanice in incercarea ei de a sfatui puterea politica in raporturile ei cu comunitatile coloniale. Antropologia de urgenta = concept al antropologiei culturale structuraliste, legat de procesul de disparitie a culturilor satesti sub influenta societatii, economiei si culturii moderne scrise si de tip urban.)

Daca ne-am referit la o schimbare de obiective a etnologiei, de la sat la oras, era pentru ca in spatele ei se afla aceeasi incercare de gestionare a unei tensiuni acute, la contactul si frontiera dintre economii si culturi cu viteze si norme constitutive contrastante.

Societatile arhaice si culturile primitive sau rurale au fost invadate, modificate si duse spre extinctie de cele ale cuvintului scris, orasului si politicii. Ele s-au simtit datoare sa salvgardeze, sa muzeifice, sa transforme in patrimoniu definitoriu ceea ce distrugeau. Dar au ramas fascinate de un subiect societal diabolizat. Toata lumea cunoaste Infernul lui Dante, prea putini Paradisul.

Procesele de distorsiune si criza pe care orasul, devenit preponderent in societatile noastre, le-a scos la iveala, l-au transformat, si in ochii administratorilor direct raspunzatori, si in aceia ai etnologilor ce se simteau raspunzatori, in obiect de studiu interesant pentru o antropologie practica si de urgenta (preponderent materialista si marxista).

Etnologia a fost o stiinta a 'celuilalt' de departe, pentru ca orice sat era departe de centru si de cultura dominanta. Problema care se punea acum era cea a 'departelui de aproape' si conlocuitor; era problema concitadinului 'de pe alta parte', a exclusului, a marginalului.

Din ce in ce mai mult, orasul ce aspira identitati diferite aparea ca destructor de identitate sau ca deturnator al ei.

De la nasterea formei urbane si a diferitelor tipuri de oras (Grecia epocii clasice, Evul Mediu european, Renastere, etc), de la diferente si continuitati cu orasul contemporan, problematicile urbane s-au indreptat mai cu seama spre temele heterogenitatii, ale segregatiei, ale violentei si controlului social, ale organizarii spatiului si constructiei in sine. Tipul de identitate creat de diverse forme si unitati urbane a fost studiat mai intii in efectele lui perverse si de-abia mai apoi in ceea ce are el pozitiv si specific pentru o cultura urbana originala.

Intrbarea cea mai frecventa pe care o suscita antropologia urbana este deci cea legata de natura exacta a obiectului de studiu. E oare orasul un domeniu de studiu omogen si e oare abilitata etnologia sa studieze lumea moderna si contemporana?

Scoala de la Chicago a studiat mai mult ceea ce era singular si aparte in modurile de organizare a relatiilor sociale orasenesti, decit ceea ce insemna normalitatea. De-abia in anii '30 va aparea o compensare in maniera sociologiei banalului urban, odata cu 'etnografia' americanului mijlociu (4). Si aceasta analiza are o viziune a orasului care nu-l priveste global, ci pe tipuri de unitati constitutive. Diferenta e ca aceasta priveste mai degraba spre cartierele producatoare de identitati normale, decit spre cele producatoare de personalitati accentuate negativ, adica:

Cartierul rezidential si mic burghez vs. ghetoul.

Tehnicile pe care antropologia urbana crescinda si le propune in analizarea umanitatii produse de oras erau, in viziunea lui R.E.Park (5), cele trebuind sa se inspire din ziaristica, din ancheta de teren, pentru a furniza un model epistemic adecvat. Toti acesti cercetatori au multiplicat studiile de caz luindu-si drept obiective privilegiate diferitele comunitati care compun mozaicul urban, fie ca identitatea lor de grup era anterioara venirii lor la oras, fie ca ea fusese produsa de catre contextul urban propriu-zis (marginali, proletari, bande de infractori, etc).

Alegerea tinea in acelasi timp de definirea 'traditionala' a subiectului traditional al etnologiei - comunitati cu morfologii relativ precise, afirmindu-si valorile prin intermediul unor comportamente caracteristice si stabile - cit si de situatia istorica speciala pe care un oras precum Chicago o avea in anii '20, prin concentrarea unor heterogenitati umane si comportamentale, rar intilnite pe terenurile clasice ale cercetatorului in stiinte sociale.

Atentia se indreapta, in antropologie, spre comunitatile locale creatoare de identitati compatibile si cu minim de posibilitati de dezvoltare ale unor tensiuni sociale de regula, satul si 'cartierele' lui. Pe terenul nou care este orasul, cei de la Chicago au ales, in mod natural, ca unitate logica de studiu tot o comunitate locala, cu suportul ei spatial construit si cel comportamental.

Deci, CARTIERUL !

De obicei, asezarile, ca suport de comunitati locale si de centre productive, se infatiseaza sub un aspect preponderent echilibrator; acum e vorba - sub presiunea mitului orasului tentacular si a realului orasenesc evenimential - mai ales de comunitati locale a caror regula este 'dezradacinarea'. Cel exclus se aseaza in centrul cercetarii, iar strainul devine emblema citadinului.

Initial, aceasta perspectiva de analiza s-a indreptat spre modalitatile de adaptare ale unor grupuri si indivizi la contextul urban nou intilnit. Importante au fost:

     - utilizarea spatiului,

     - ocuparea unui teritoriu,

     - definirea unui teritoriu.

Fie ca e vorba de mobilitate sau de extinderea sferei rezidentiale, ocuparea si definirea teritoriului urban, asa cum a fost ea vazuta de antropologi, s-a tradus prin:

     - studii asupra cartierului,

     - studii despre 'satul urban',

     - studii asupra ghetourilor.

In fapt, e vorba de mai multe culturi urbane, toate avind insa ca baza cartierul, arie ce reda si reflecta cel mai bine ierarhiile societale in plan economic si politic. S-a propus chiar definirea relatiilor sociale urbane ca 'impersonale, superficiale, tranzitorii si segmentare', tocmai plecindu-se de la fascinatia 'cartierului malformat' (6).

La un moment dat, si lucrurile continua si in etnologia contemporana, s-a impus silogismul 'lipsa de valoare culturala' egal urbanitate, egal 'fenomene marginale si minoritare' - din punct de vedere etnic, religios, virsta, sex sau clasa sociala. Implantarile acestor minoritati au ocupat pentru scurt timp prim-planul imaginii cartierului, in detrimentul productiei originale si echilibrate de traire, pe care aceasta unitate si institutie o avea.

Important in studiile actuale e faptul transformarii cartierului, din segment, in institutie producatoare nu de subculturi ci de culturi, daca nu compatibile, atunci alternative.

'Urbanismul', ca mod de viata, e din ce in ce mai mult vazut ca o diversitate spatio-socio-culturala, avind drept corolar in timp real, in durata extinsa, o unitate; invers decit orasul rupt in bucati. Ca parte, cartierul defineste intregul printr-o multitudine de definitii compatibile si reciproc avantajoase. Etnologia orasului de acum il contrazice aici pe Wirth (7).

Proiectul etnologic urban ramine desigur impresionat de prestigiul intregului asupra partilor, dar se lasa sedus de rolul unitatilor urbane specifice in definirea globalitatii.

Cea mai ampla si mai fiabila sinteza asupra cercetarilor de etnologie urbana incearca sa faca un tablou sintetic al organizarii raporturilor sociale orasenesti si al fenomenelor specifice vietuirii urbane, vazuta atit calitativ cit si cantitativ. Astfel, antropologia urbana, luindu-si ca subiect reactia unor comunitati specifice acestui context cultural, a facut necesara aparitia si colaborarea antropologiei politice si antropologiei intreprinderii, ambele privilegiind studiul cartierului (8).

II. ORASUL CARTIERELOR SI CARTIERUL ORASULUI

    Cuvintele cheie

Cartierele etnologiei

---------------------

Aparent, includerea cartierului si a orasului in studiile de etnologie este legata de o modernizare a problematicii - nevoie reala a oricarei stiinte, dar care scoate la iveala un clivaj: orasul este emblema modernitatii, dar nu totdeauna si cartierul in aceeasi masura.

Cartierele etnologiei, fie ele periferice sau incluse ca insule urbane, istorice si nedotate infrastructural sau extrem de noi si gresite functional, au fost alese datorita faptului ca se propuneau ca niste 'cazuri' limita si au devenit subiectul unor studii de caz. Esecul socio-cultural al cartierului a fost cel care a trezit interesul; mult mai tirziu, succesele lui tacute.

Studiile efectuate au demonstrat ca, in agregarea comunitatilor si in productia identitara, unitatile mici sint mai eficace, cu mult mai mare randament cultural - bun sau rau - decit cele mari, conform formulei: cartierul te defineste mai mult decit orasul. Cartier bogat sau cartier sarac, cartier vechi sau nou, cu sau fara succes, ele produc culturi urbane atragatoare.

Orasul cartierelor

------------------

Exemplu de caz: Parisul - creatie urbana de mare succes, continind toate atractiile, opozitiile si pericolele unei metropole perfect definite, pol al tuturor motivatiilor moderniste ai al comportamentelor aferente:

     - constructie identitara (am fost la Paris),

     - context creativ al artelor si stiintelor,

     - catalizator al actualitatii politice, sociale si economice, el a capatat numeroase embleme. Literatura despre Paris este uriasa si la fel si suma imaginilor lui.

Toate acestea duc la transformarea lui in emblema, deci la o globalizare a sa.

Si totusi, mai mult decit simbolistica monumentala, impozanta si efemera (caci adresindu-se mai ales efemeridelor urbane, care sint acele non-comunitati ale grupurilor de turisti), Parisul traieste si este trait si studiat, se anunta lui insusi ca oras al propriilor cartiere.

In revista lunara prin care primaria isi informeaza concetatenii despre ce este important in viata metropolei, singura sectiune aparte si detasabila, ca supliment, este un ziar al cartierelor. Nu unul al arondismentelor, nici al statiilor de metrou sau al monumentelor, sau oricum nu in cea mai mare masura!

Articularea creativitatii comunitare, identitare si patrimoniale a unei sume de cartiere pare a fi importanta in definirea personalitatii oraselor europene si nu numai. (9)

Avem de-a face cu traducerea in medie administrativa a unei realitati specifice identitatii pariziene sau franceze, ce pune in evidenta conceptul de LOCAL.

Atita vreme cit traiecte preponderent la nivelul identitatilor de grup restrins, regionalul e mai important decit nationalul, si cartierul mai mult decit orasul. Aceasta pentru ca ocaziile in care sint solicitate nivelurile restrinse sint mai frecvente decit cele generale:

     - am ocazia sa ma declar mai des ca fiind breton, decit francez, sau ardelean, decit roman, sicilian, decit italian, s.a.m.d.; la fel, a locui in cartierul Belleville, decit la Paris, in cartierul Ferentari ori Primaverii, decit in Bucuresti.

Din punctul de vedere al comunitatilor umane (societati, natiuni, etnii, colectivitati, vecinatati, familii), acceptarea, formarea si administrarea cartierului in oras s-a facut pe cai si in moduri diferite. La un moment dat, o comuna peri-urbana, o mahala ori un mitoc au fost acceptate si incluse urbanistic si administrativ, cu toate pacatele si calitatile lor, in structura urbanistica si administrativa a orasului.

Spre exemplu, ca propunere de studiu de caz: Scheii Brasovului, ori comuna libera Montmartre.

Si satele au cartiere, din punctul de vedere al etnografiei asezarilor. Dar, antropologic vorbind, ca si pentru etnografia asezarilor, planul satului spune totul despre cultura si viata celor care il locuiesc (adunat, rasfirat, risipit).

In masura in care cartierul apartine orasului, el depinde, cel putin spatial si administrativ, de totalitatea urbana si de simbolul ei ales: planul.

Dar, in raportul de auto-definire reciproca ORAS-CARTIER si CARTIERE-ORAS (fiindca nu exista oras cu un singur cartier), antropologia culturala, deci observarea structurilor comunitare, o favorizeaza pe cea din urma. Cel putin in acest caz, cheile orasului, inteles ca subiect al unei locuiri culturale, par a fi cartierele, cu numele, istoria si locuitorii lor.

Cartierul, ca deschizator de perspective asupra orasului, a fost supus studiului si a incitat la ameliorarea unor concepte cheie ale etnologiei contemporane, cum ar fi cele de:

     - identitate,

     - patrimonialitate,

     - structura,

     - local.

III. TESUTUL URBAN

     Locuri si nelocuri

     Autentic si legitimitate

     Retele, trasee si

     Situatii comunitare

Antropologia urbana, ca si alte discipline care trebuie sa dea seama despre institutia polimorfa a orasului, a trebuit sa faca fata contrastelor unor domenii aparent distincte si a crezut uneori ca nu-si va putea transfera instrumentele conceptuale de la sat la oras. Diversitatea situatiilor nu infirma totusi probabila perenitate a unor scheme de organizare a discursului.

Pe primul loc se afla notiunea de STUCTURA si modul cum ea da un continut celei de retea si de tesut urban.

Se cunoaste, spre exemplu, faptul ca notiunea de retea permite sa dam seama in aceeasi masura despre relatiile dintre sotii unei familii londoneze a unui cartier obisnuit, sau despre victoria in alegeri a unui candidat in alegeri din Madhya Pradesh. (10)

Vazut prin prisma RETELEI, orasul prezinta o permanenta impletire de retele tari si institutionalizate, cu altele fluide si care permit initiativa locuitorilor. Atita vreme cit este modelul privilegiat al unor atari interdependente culturale, cartierul se impune in antropologie ca un creator de LOCURI.

Tesatura urbana a planului global al utopiei administrative se diversifica intr-o multiplicitate de 'petece din diverse materiale', un 'patchwork' ce are credibilitatea unei pinze de Gustav Klimt. Deja, Lévi-Strauss vorbise despre culturile locale, primitive, salbatice si satesti ca despre culturi modelate ori modelatoare de 'bricolaj'. Patchwork-ul ar putea fi conceptul unificator al importantei cartierului in antropologia urbana.

Aceasta modalitate de a privi din interior imaginea de sus a orasului apare in antropologie mai les in legatura cu conceptul de LOC.

'Peticeala' e o alternativa a teserii si deci a retelei. Daca sructura urbana e un tesut, acesta este, etnologic vorbind, rezultatul incrucisarii dintre o urzeala si o bateala:

     - urzeala ar fi reprezentata de constringerile culturale, economice, politice si istorice ale constructiei orasului de catre putere,

     - bateala ar fi inventarea si reproducerea, independenta, a locului urban si a nelocului de catre libera practica a indivizilor si comunitatilor.

Locul, spre deosebire de intindere, povesteste despre transformarea culturala suferita de spatiu, ca urmare a locuirii. Iar cel mai bun exemplu de autenticitate a unor locuri urbane nu poate fi decit cartierul.

Urzeala institutionalizarilor orasenesti poate da soliditate, insa normata si confundabila. Bateala introduce culoarea si inconfundabilul.

Sectoarele si raioanele orasului au de obicei numere, cifre romane sau arabe, cartierele au nume ( poate, ca urmare a acestei contrastari, intre razboaie, sectoarele Bucurestiului aveau indici de culoare - sectorul de negru, de verde, s.a.m.d.).

In afara de retele, antropologia a preluat din vechiul ei mediu de studiu, aplicindu-l la oras, conceptul de TRASEU. El determina frontiere si locuri de schimb si mai ale situatii comunitare.

Ocuparea spatiului, dar si operatiile de import-export ale tipului de locuire, sint specifice proceselor de aculturatie, imbogatesc resedinta si dau un contur precis cartierului.

Orasul are petece de locuri locuite, de locuri traversate si de locuri vizitate. Locurile, retelele si traseele sint autentificate de locuire si de istorie, sint legitime.

Pe de alta parte, simplele locuri de travesrare nu sint trasee sau locuri de popas autentice. Din punct de vedere identitar, nici punctul de frontiera, nici aeroportul, nici gara, nici statia de metrou, tramvai, etc. sint numai non-locuri, ce nu au, desi incearca, creativitate identitara. Etnologia in oras se deosebeste de cea a orasului. Ea este cea care vede mai bine proliferarea non-locurilor si care propune, pentru a le deosebi de locurile autentice, legitime, conceptul de situatie.

Dincolo de structuri si retele, situatia de a locui defineste urbanitatea, iar din acest punct de vedere, fericiti cei care locuiesc un cartier si nu un non-cartier. Absenta constiintei ca o structura urbana ar fi cartier este un indiciu ca legitimitatea si autenticitatea acesteia este deficitara.

IV. LOCUIREA CA VALOARE PATRIMONIALA

    Productie identitara

    Productie patrimoniala

Sociologia fenomenelor urbane foloseste uneori aceleasi concepte ca si etnologia, dar aplicindu-le colectivitatilor largite si nu restrinse, orasului global si nu unitatilor urbane legitimate organic si istoric. Atit specialistii spatiului construit, cit si cei ai spatiului locuit, utilizeaza realitati urbane transformate in concepte ale discursului, cele mai frecvente fiind:

     - oras,

     - cartier,

     - locuinta,

     - piata,

     - strada,

     - monument,

     - servicii.

Ele se intersecteaza cu notiuni analitice, precum utopia, urbanismul, centralitatea, periferia sau ghetoul. Modurile de ocupare a spatiilor mai sus citate, modurile de insertie in grila notiunilor citate, contextualizeaza locuirea in tensiunile urmatoarelor opozitii (lista neexhaustiva):

     - urban-rural,

     - proxim-indepartat,

     - locuibil-locuit,

     - cetatenie-'orasenie'.

Antropologic vorbind, tensiunile si clivajele intre fapte si notiuni cunoscatoare, productive si non-productive, articulate in jurul cartierului, contureaza o dominanta: un fel de interogare a cartierului si de recompensare a lui (sau pedepsire), axiologica ori administrativa, in functie de ceea ce s-a gasit vinovat sau nevinovat in functionarea lui in slujba orasului si/sau comunitatilor.

Modul in care socialul produce orasul si invers, modul in care orasul produce un anumit tip de social, fac parte dintr-un intreg discurs despre producerea locurilor si evitarea non-locurilor.

Locuirea producatoare de locuri este principial vazuta ca o practica creatoare de identitati pozitive, deci valoroasa si apartinind de patrimoniul cultural. Din zestrea orasului, de cele mai multe ori e pus in valoare cartierul, atunci cind el se casatoreste pe cai administrative sau academice cu orasul.

Cronologic vorbind, redescoperirea valorii si reaproprierea vechilor centre urbane, autentificate, dateaza de la inceputul anilor '60. Mai multe mari orase europene incep sa evidentieze atunci interesul pe care locuitorii incep sa-l aibe pentru vechile lor cartiere, sa foloseasca numele lor in pofida impartirilor administrative carteziene, sa le invoce in vorba si fapta cotidiana. Se pare ca aceasta miscare era o consecinta si o reactie la operatiile brutale de urbanism.

Daca urbanismul s-a prezentat mereu ca filozofie practica si ca utopie a solutiei deus ex machina a urbanului global, singurul adversar, nu prea solid, dar tenace, a fost cartierul.

La ora actuala, exista in spatiul european o miscare sociala ce incearca sa-si apropie productia legitimitatii locuirilor urbane, nu numai in sensul deciziei politice si economice, ci si in sensul in care acestea provin din incercarile de constructie identitara, putin formalizate, ale locuitorilor orasului. Interesanta este consecinta: s-a inteles ca identitatea urbana locala nu e legata de ceea ce se stia despre monumente, deci doar de nobletea memoriei, ci si de intregul tesut urban cu functie identitara. Se constituie astfel o tema in care antropologia se implica masiv: salvgardarea tesutului urban patrimonial, inteles si prin prisma locuirii.

In 1922, sint create primele 'zone de protectie a patrimoniului arhitectural si urban'. Ele trec dincolo de anumite monumente si fragmente spatiale ale orasului, care, prin valoare istorica, se includ in 'trasee ale traditiei'.

Odata ce orasul devenise locul privilegiat al spiritului uman, el a fost vazut ca o colectie de monumente demne de a fi vizitate si a inceput sa se expuna, sa se transforme in expozitie, pentru a se justifica in competitia turismului. Nimic rau, turism se facea si in 'Grecia secolului de aur'.

Ceea ce este remarcabil in descoperirea pe care institutiile sociale si politice o fac, prin intermediul antropologiei urbane, este faptul ca incep sa fie atente, nu numai la fragmente si obiecte, ci si la structurari ale lor, de felul cartierelor. Orasul ca patrimoniu devine nu numai un spatiu al amintirii, ci si unul al valorilor prezente. Tesatura urbana este considerata a constitui sufletul orasului, prin refacerea, reabilitarea vechilor cartiere si prin protejarea lor. (11)

Problematica identitatilor grupurilor sociale care constituie populatia urbana devine atit de importanta, incit cartierul pare a domina orasul, printr-un fel de rasturnare a raportului dintre centru si periferie, la intersectia tensionatelor lobby-uri ale cercetatorilor si ale celor ce administreaza spatiul urban. Fabricarea patrimoniului urban, administrativ si conceptual, duce si la tensiuni. E ultima tresarire a unei conceptii destul de vechi despre oras, ce il reduce la o suma de echipamente si functiuni si care nu lasa loc aparitiei unei culturi specific urbane a productiei identitare.

In mare parte a demersului sau, etnologul se confrunta cu persoane care coexista intr-un spatiu, timp, teritoriu sau retea si care impart un patrimoniu simbolic. Deseori el este tentat sa vorbeasa, din aceasta cauza, despre 'tribul urban' (ethnos in greceste inseamna trib) sau despre 'satul din oras'.

Dar valorile pe care le studiaza sint usor decalate. Asezarea rurala nu e numai o functionalitate prezenta, ci si-a constituit valorile organic, liber si legitim. In ceea ce priveste cartierele, ele au fost, fie construite, fie recunoscute mai apoi ca valori patrimoniale. Deci au fost produse si transformate in masini de locuit valoroase, fie de puterea politica, fie de proprii locuitori.

De obicei doar centrul e un loc transformat in simbol patrimonial si identitar si mai rar si mai greu periferia. (12)

V. CENTRUL SI PERIFERIA

   Puterea si comunitatile

   Rituri si locuri de trecere

Centralitatea este sinonima cu puterea si pare a fi intemeietoare in ocuparea spatiului, atit in cultura rurala cit si in cea urbana. Difera utilizarea ei, strategiile si politicile fata de comunitate.

Intemeierea unei asezari are loc la tara prin punerea unui stilp sau unei cruci, prin constituirea spatiilor de comunicare cu transcendentul. Biserica si cimitirul sint speranta si modelul spatiului de locuit, transformat in spatiu comunitar. Atunci cind cimitirul este exclus din centralitate, este semnul unei secularizari radicale a vietii ansamblului de locuit. (exemplu: cimitirul Inocentilor, inchis si transformat in 1785 de catre Ludovic al XVII-lea; inainte de Haussmann, Ch.Guillaumont facea opera de urbanism utopic, ideologic, dar nespiritual.)

Etnologia studiaza constituirea si transformarea identitatilor in culturile satesti si locale, prin prisma vietii rituale din ciclul vietii (botez, casatorie, inmormintare), ca initieri succesive de la o identitate la alta sau din ciclul calendaristic (sarbatorile de peste an), ca initieri si accederi libere si efemere in esentialitatea comunitara transcotidiana. (Eliberarea viitoarei piete a halelor de osemintele a peste 20 de parohii pariziene, ca si alinierea haussmann-iana, priveaza viata obisnuita de astfel de suporturi prevazute in tesatura localitatilor.)

Cartierele au asemenea locuri ale unei ordini spirituale, aflate dincolo de ordonarea administrativa.

In raporturile dintre puterea centrala si comunitatile urbane se imagineaza un model al orasului Post-modern, ce pare sa incerce sa parafrazeze o formula din secolul alXII-lea si reluata de nenumarati ginditori. Orasul, in acest caz, si nu Dumnezeu, ar trebui sa fie: 'Sfera infinita al carei centru e pretutindeni, iar circumferinta niciunde'.

Regasim aici orasul cartierelor, care presupune ca trecerile sa devina adevarate rituri urbane de trecere creatoare de urme si loc, si nu simple circulatii producatoare de non-locuri.

Transformarea centrului oraselor in emblema patrimoniala are o mare legatura cu modelul orasului cetate, politic si cultural. Dar e si un patrimoniu greu de locuit de altcineva decit de trecatirii grabiti, care sint turistii si functionarii.

Locuibilul urban al marilor orase a fost impins spre periferie, o periferie favorizata sau defavorizata, dar niciodata aliniata. Cartierele populare ori rezidentiale, mahalale sau grupari de vile, si-au putut pastra un urbanism in care patrimoniul nu este doar unul al zidurilor ce interzic afisajul, ci al curtilor, strazilor si colturilor de strada, al locurilor de sociabilitate decise comunitar si neautoritar.

VI. OCHIUL STAPINULUI SI OCHIUL STRAINULUI

    Imagine si identitate

Precum intreaga noastra civilizatie, si in calitate de suprem reprezentant al ei, orasul a intrat intr-o epoca in care identitatea e data mai mult de imagine decit de ritual.

McLuhan spera ca aceasta va duce la aparitia satului global, datorita extinderii comunicatiei interumane si interinstitutionalizate rapide, de la un simplu privilegiu al urbanului la nivelul intregii planete, recuperindu-se astfel  calitatea comunicarii de tip rural.

In 1927, Le Corbusier lansa celebra formula 'trebuie ucisa strada coridor'. Era, intr-un fel inca un atac la adresa cartierelor si condamnarea a tot ce facea bogatia oraselor, locuri de trecere si locuri de sociabilitate fixa, tesatura strazilor si pietelor. Cind strada moare, deasupra ei se ridica ansambluri dormitor. E o ardoare ideologica ce transforma oamenii in obiecte care nu au alt sens decit formele in care se aliniaza. (13)

Spuneam mai sus ca patrimonializarea oraselor a inceput prin expunerea lor, printr-o vointa de a arata in principal prin valorile monumentale. Ochiul camerei de luat vederi este un ochi al strainului si a servit initial populatia migratoare urbana a turistilor in cautare de identitati prin corespondenta (mai mult decit admiratori ai peisajului urban).

Mai tirziu a intervenit si ochiul stapinului tesaturii urbane, al stapinului autentic, al locuitorului. Marcel Carné spunea in 1933: 'S-a abuzat de anumite perspective asupra Parisului. De un Paris al cartilor postale ilustrate, cu Opera, Piata Concorde, Turnul Eiffel, Arcul de Triumf. Tot atitea antene de contact cu restul lumii. Dar exista si inima vietii multiple si mereu reinnoite, care este cea a fiecarui cartier, a ficarei case, a fiecarui colt de strada'. (14)

Atunci cind vrea sa se simta parizian, locuitorul marturiseste o clara negatie a Turnului Eiffel, el ducindu-si acasa fotografiile strazilor din vechile cartiere. La fel, lisabonezii nu te trimit si nu se lauda cu urbanismul salazarist, ci cu saracul cartier Al-Fama. Ei vad si imagineaza o identitate de orasean al cartirelor.

VII. POVESTIREA CARTIERULUI

     Orientari bibliografice si de cercetare in

     etnologia urbana si valorizarea ei

Cartierul este o institutie culturala, si ca orice institutie culturala isi constituie, isi atribuie si isi promoveaza propria lui mitologie. Din totdeauna, antropologiile culturale, sau industriale ale peisajului, sau structurale, au notat, ca notiune centrala, mitul. Mitul e o naratiune, el este structurarea unei valori normative prin intermediul unei naratiuni orale sau scrise, ce confera identitate si legitimitate.

'Punerea in poveste' a cartierului este ulterioara celei a orasului, dar e cea dominanta azi. Ea se constituie din multiple surse ale unor domenii diferite:

     - mass-media,

     - publicitate,

     - promovarea turismului si a micilor industrii artizanale si de lux legate de el,

     - administratii locale,

     - viata asociativa locala,

     - societati academice,

     - istorii de viata personale, familiale, comunitare. Toate aceste surse, si altele inca, contribuie, mai ales in secolul XX, la constituirea unei vaste si atragatoare literaturi a cartierului orasenesc si a imaginilor sale.

Temele de cercetare antropologica se intretes cu liste de titluri academice, memorialistice, de proza, de versuri.

Artele vizuale neortodoxe iau drept suport cartierul pentru dezvoltarea lor, si la fel, in alt plan, programele politice post-moderniste (de dincolo de stinga si de dreapta).

BIBLIOGRAFIA prezentei prezentari de tema include studii, articole, programe de cercetare si deasemenea documente birocratice privind modul cum sint ele comandate si folosite de diversele administratii, preponderent europene.

Note:

1.Park R.E., Burgess E.W., McKenzie R., 1925, The City, Chicago, The University of Chicago Press.

vezi si L'ecole de Chicago, Naissance de L'ecologie urbaine, Paris, Edition du Champ Urbain, 1979

2. Lévi-Strauss Claude, 1958, Antropologie structurale, Plon

3. Idem

4. Lynd Robert si Helen, Middletown, Ethnographie de l'americain moyen, Carrefour, Paris, 1931

5. Op. cit. supra

6. Wirth L., 1928, The Ghetto Chicago, University of Chicago Press

7. Wirth L., 1938, Urbanism as away of life, American Journal of Sociology 44, pp1-24

8. Hannerz V., 1980, Explaining the City New York, Columbia University Press

9. Paris- Mini Journal - Le Journal des Quartiers - 51/1995

10. Batt E., 1957, Family and Social Nettwork, London

11. Choay F., 1992, L'allegorie du patrimoine, Seuil

12. Althabe G., Production des patrimoines urbains, Jeudi H.P.

13. Vaneigem R., 1967, Traite de savoir-vivre a l'usage des jeunes generations

14. Cené Magazine 11/1933




loading...
loading...


.com Copyright © 2017 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 PROIECT DE LECTIE Clasa: I Matematica - Adunarea si scaderea numerelor naturale de la 0 la 30, fara trecere peste ordin
 Proiect didactic Grupa: mijlocie - Consolidarea mersului in echilibru pe o linie trasata pe sol (30 cm)
 Redresor electronic automat pentru incarcarea bateriilor auto - proiect atestat
 Proiectarea instalatiilor de alimentare ale motoarelor cu aprindere prin scanteie cu carburator

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 Lucrare de diploma - eritrodermia psoriazica
 ACTIUNEA DIPLOMATICA A ROMANIEI LA CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS (1946-1947)
 Proiect diploma Finante Banci - REALIZAREA INSPECTIEI FISCALE LA O SOCIETATE COMERCIALA
 Lucrare de diploma managementul firmei “diagnosticul si evaluarea firmei”

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 CONTABILITATEA FINANCIARA TESTE GRILA LICENTA
 LUCRARE DE LICENTA - FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT
 Lucrare de licenta stiintele naturii siecologie - 'surse de poluare a clisurii dunarii”
 LUCRARE DE LICENTA - Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 Proiect atestat informatica- Tehnician operator tehnica de calcul - Unitati de Stocare
 LUCRARE DE ATESTAT ELECTRONIST - TEHNICA DE CALCUL - Placa de baza
 ATESTAT PROFESIONAL LA INFORMATICA - programare FoxPro for Windows
 Proiect atestat tehnician in turism - carnaval la venezia




CARTIERUL - VEDETA A ETNOLOGIEI URBANE - Istoria unei teme si a unei crize
MODIFICARI ALE MEDIULUI IN ZONA METROPOLITANA BUCURESTI
Dezagregare sociala
Urbanismul premodern
Elemente de amenajare a teritoriului
STRUCTURA POPULATIEI PE GRUPE DE VARSTE SI SEXE
Bazele urbanismului modern




loading...

Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu