CHELTUIELILE DE JUDECATA

CHELTUIELILE DE JUDECATA

I. Reglementare

La inceputul analizei juridice a oricarei materii ori institutii de drept, se cuvine a se stabili daca aceasta este o creatie doctrinara, jurisprudentiala sau beneficiaza de un sediu al materiei in legislatie.

Raspunzand acestei exigente, facem precizarea ca legiuitorul roman a reglementat cheltuielile de judecata. Acestea au facut apoi obiectul unor articole in literatura de specialitate . Apreciem insa ca aceasta materie a incitat in mica masura specialistii dreptului, in ciuda incidentei sale in practica. Astfel, desi referirea la cheltuielile de judecata se regaseste in aproape toate hotararile judecatoresti, putina cerneala a curs pentru prezentarea regimului juridic al acestei materii.

Si pentru ca am spus deja ca legiuitorul a reglementat in mod distinct cheltuielile de judecata, trebuie precizat care este sediul acestei reglementari. Pentru cheltuielile de judecata a fost rezervata o sectiune aparte in Codul de procedura civila. Vorbind asadar despre cheltuielile de judecata, vom sti ca ne situam pe taramul dreptului privat, anume pe cel al dreptului procesual civil. In Codul de procedura penala, art. 193 vorbeste despre "cheltuielile judiciare facute de parti ".

Revenind la obiectul studiului de fata, pentru a completa precizarea referitoare la sediul reglementarii cheltuielilor de judecata, vom indica articolele 274-277 din Codul de procedura civila. Cele patru texte se gasesc in Cartea a II-a (Procedura contencioasa), Titlul al III-lea (Procedura inaintea primei instante), Capitolul al IV-lea (Hotararile), Sectiunea a IV-a (Cheltuielile de judecata).

II. Definitie

Pentru definirea cheltuielilor de judecata vom face apel si ne vom multumi cu definitia data in Dictionarul explicativ al limbii romane . Astfel, in acceptiunea DEX-ului cheltuielile de judecata reprezinta o suma de bani pe care este obligat sa o plateasca, pe baza unei hotarari judecatoresti, cel care a pierdut un proces partii care a castigat procesul.

III. Continut

Cheltuielile de judecata reprezinta, potrivit definitiei de mai sus, o suma de bani in care se regasesc toate cheltuielile pe care partea care a castigat procesul le-a efectuat in cadrul litigiului solutionat prin hotarare judecatoreasca.

Cu privire la continutul cheltuielilor de judecata, in doctrina s-a afirmat ca acestea se compun din taxele judiciare de timbru si timbru judiciar, onorariile avocatilor si cheltuielile facute de acestia in interesele clientilor, sumele cheltuite pentru administrarea probelor, pentru transportul si cazarea partilor, deci din toate cheltuielile ocazionate de desfasurarea procesului .

Intr-o alta lucrare, intr-o prezentare mai detaliata, se arata ca in continutul cheltuielilor de judecata intra taxele de timbru, timbru judiciar, onorariile avocatilor si expertilor, cheltuieli facute pentru administrarea probelor ori pentru deplasarea partilor si martorilor la instanta, eventual si cazarea lor, daca locuiesc in alta localitate decat cea a sediului instantei. Intra, de asemenea, in cuantumul cheltuielilor de judecata, sumele platite pentru deplasarea instantei cu ocazia cercetarii locale precum salariul cuvenit partilor sau martorilor pentru ziua cand s-au deplasat la instanta si pe care nu le-au incasat de la locul lor de munca .

Date privind continutul cheltuielilor de judecata sunt furnizate si de alineatele 2 si 3 ale art. 274 C.pr.civ. Astfel, potrivit primului alineat mentionat, judecatorii nu pot micsora cheltuielile de timbru, taxe de procedura si impozit proportional, plata expertilor, despagubirea martorilor, precum si orice alte cheltuieli pe care partea care a castigat va dovedi ca le-a facut. Judecatorii au insa dreptul, spune alin. 3, sa mareasca sau sa micsoreze onorariile avocatilor, potrivit cu cele prevazute in tabloul onorariilor minimale, ori de cate ori vor constata motivat ca sunt nepotrivit de mici sau de mari, fata de valoarea pricinii sau munca indeplinita de avocat.

Asa cum a statuat pe acest aspect Curtea Europeana a Drepturilor Omului in bogata sa jurisprudenta , se poate afirma ca si in dreptul intern partea care a castigat procesul nu va putea obtine rambursarea unor cheltuieli (in temeiul art. 274 C.pr.civ.) decat in masura in care se constata realitatea, necesitatea si caracterul lor rezonabil. Asadar, se poate spune ca in cheltuielile de judecata se cuprind acele sume de bani care in mod real, necesar si rezonabil au fost platite de partea care a castigat procesul in timpul si in legatura cu acel litigiu.

Astfel, in mod corect instantele au obligat partea care a cazut in pretentii la suportarea doar a timbrului judiciar necesar (impus, pretins de lege) pentru un anumit gen de litigii. Faptul ca reclamanta, careia i s-a admis actiunea, din eroare a aplicat un timbru judiciar de valoare mai mare decat cea pretinsa de lege, nu ii poate fi imputat partii adverse. De altfel, in caz contrar, s-ar putea ajunge la o imbogatire fara justa cauza, avand in vedere ca exista posibilitatea restituirii taxei platite si nedatorate, in conditiile art. 23 din Legea nr. 146/1997 .

Dimpotriva, daca reclamanta nu a aplicat un timbru judiciar complet, iar instanta nu a dispus completarea lui, in cazul admiterii actiunii parata nu va putea fi obligata la suportarea timbrului judiciar pretins de lege, pentru ca in acest caz de asemenea s-ar putea ajunge la o imbogatire fara just temei .

In ceea ce priveste sumele ce pot fi solicitate cu titlu de cheltuieli de judecata, fostul Tribunal Suprem a statuat ca partea nu poate fi obligata sa isi angajeze avocatul numai din localitatea in care se dezbate procesul. Asa fiind, ea este indreptatita la cheltuieli de judecata care sa reprezinte si cheltuielile ocazionate de deplasarea aparatorului sau la sediul instantei .

De asemenea, apreciem ca, fata de dispozitiile art. 134 din Statutul profesiei de avocat , in continutul cheltuielilor de judecata pot fi incluse onorarii orare, onorarii fixe (forfetare), onorarii de succes. In ceea ce priveste onorariul de succes, apreciem insa ca acesta va putea fi solicitat doar pe cale principala, dupa finalizarea definitiva a procesului in care s-a prestat asistenta judiciara in schimbul acestui onorariu.

In cele ce urmeaza, oferim spre lecturare considerentele Inaltei Curti de Casatie si Justitie pe care le-a retinut pentru o solutie partial contrara[12] celei pentru care optam noi:

"Conform prevederilor art. 299 alin. (1) C.pr.civ., sunt supuse recursului hotararile date fara drept de apel, cele date in apel, precum si, in conditiile prevazute de lege, hotararile altor organe cu activitate jurisdictionale.

Asadar, hotararile irevocabile, inclusiv cele date in materie de revizuire, nu sunt supuse recursului, astfel incat recursul de fata este inadmisibil si va fi respins ca atare in temeiul art. 312 alin. (1) C.pr.civ.

Intimata C.M. a solicitat pe cale de intampinare obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecata facute pentru a se apara in cauza de fata constand in onorariul de avocat in suma de 400 RON platit pentru redactarea intampinarii.

Sub acest aspect, cererea intimatei este intemeiata potrivit art. 274 alin. (1) C.pr.civ. si va fi admisa.

In schimb, nu va fi primita cererea aceleasi intimate referitoare la suma de 1000 RON promisa prin contractul de asistenta juridica sub titlu complementar de onorariu de succes, deoarece asemenea cheltuiala, nefacuta pana la data prezentei judecati, dar chiar de se va face, nu este imputabila partii cazute in pretentii, constituind o recompensa suplimentara muncii efectiv prestate de avocat in cauza de fata, cu vadit caracter voluntar si voluptoriu al partii promitente (subl. n.)."

Nu putem fi de acord cu solutia instantei supreme pe aspectul onorariului de succes. In primul rand subliniem faptul ca era suficient a respinge solicitarea de acordare a onorariului de succes pentru simplul motiv ca nu s-a platit, deci nu reprezinta o cheltuiala efectuata.

Din faptul ca Inalta Curte s-a grabit in a oferi o motivare pentru respingerea acordarii onorariului de succes chiar si in ipoteza in care ar fi fost platit, ne permitem sa tragem concluzia ca a dorit sa creeze un "precedent judiciar" care sa beneficieze de girul instantei supreme.

Noi apreciem ca va putea fi acordat si un asemenea onorariu, pe calea unei actiuni separate, in conditiile art. 274-277 C.pr.civ. (inclusiv cu aplicarea, in caz de exista cerere, a alin. 3 al art. 274 C.pr.civ.).

O solutie interesanta in privinta sumelor, reprezentand onorariu de avocat, solicitate cu titlu de cheltuieli de judecata a fost pronuntata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in cauza Sabou si Pircalab impotriva Romaniei . In aceasta cauza reclamantii au solicitat acordarea unei sume de 9771,78 de Euro pentru onorariile avocatului in cadrul procedurii in fata Curtii. Ca document justificativ, reclamantii au depus copia conventiei de asistenta judiciara, semnata la 17 octombrie 2003 cu avocatul acestora, precum si decontul pentru 99 de ore de munca si tarifele pe ora percepute de aceasta. Avocatul s-a angajat, de asemenea, sa nu ceara achitarea onorariului sau pana la momentul in care reclamantii au resurse financiare suficiente.

In ceea ce priveste faptul ca reclamantii nu au achitat inca onorariile datorate avocatei, Curtea a amintit ca acordarea de despagubiri pentru onorarii nu trebuie sa se limiteze doar la sumele achitate deja de reclamanti avocatilor lor, intrucat o asemenea interpretare ar constitui un element de descurajare pentru multi avocati sa reprezinte in fata Curtii reclamanti cu mijloace financiare reduse. Curtea a reamintit ca a acordat intotdeauna sume cu titlu de cheltuieli de judecata in cazurile in care onorariile, in totalitate sau partial, ramasesera neachitate de reclamanti. In cauza, desi conventia de asistenta a fost incheiata dupa decizia de admisibilitate, nimic nu conduce, a spus Curtea, la concluzia ca aceasta ar fi simulata. Cu toate acestea, Curtea a considerat ca suma totala solicitata de reclamanti cu titlu de cheltuieli pentru onorariile avocatei este oarecum excesiva, motiv pentru care Curtea a apreciat rezonabil sa acorde in solidar reclamantilor suma de 4000 de Euro pentru procedura in fata Curtii.

Asa cum vom puncta mai jos , consideram ca in dreptul intern nu vor putea fi acordate cheltuieli de judecata in maniera la care s-a oprit Curtea Europeana a Drepturilor Omului. Ratiunea acestei solutii adoptate de Curte, expusa chiar de catre aceasta in considerente, este de apreciat. In plus, opinam ca se justifica aceasta solutie in fata Curtii pentru motivul ca ar fi impovarator si inutil pentru Curte a fi sesizata ulterior, dupa ce se vor fi platit sumele pentru completarea cheltuielilor de judecata acordate. De altfel, in aceasta materie multe dintre solutiile instantei europene sunt fundamentate pe "elementele pe care le are la dispozitie precum si pe jurisprudenta in materie".

In dreptul intern optam pentru restituirea doar a sumelor efectiv platite, nu si a celor ce urmeaza a fi achitate. Instanta va putea fi sesizata ulterior, pe calea unei actiuni distincte, pentru pronuntarea unei hotarari prin care sa se dispuna rambursarea cheltuielilor de judecata platite ulterior solutionarii procesului care le-a generat.

Tot la capitolul onorarii ce se regasesc in cheltuielile de judecata, merita amintit articolul 81 alin. 2 C.pr.civ. care are urmatorul enunt: "Avocatii desemnati pentru asigurarea apararii si asistentei prevazute la art. 75 alin. 1 pct. 2 au dreptul sa ceara instantei de judecata ca onorariul lor sa fie pus in sarcina celeilalte parti, daca aceasta a cazut in pretentiile sale." Alineatul al treilea al aceluiasi articol prevede ca dispozitivul hotararii cuprinzand obligatia de plata a sumelor prevazute la alin. 2 constituie titlu executoriu .

Inalta Curte de Casatie si Justitie a stabilit ca in lipsa unei dispozitii legale, cheltuielile de judecata, la care se refera art. 274 C.pr.civ., nu pot fi actualizate oricat ar fi durata de timp a solutionarii litigiului .

In cuantumul cheltuielilor de judecata, apreciem ca trebuie sa fie incluse si cheltuielile efectuate de reclamant in procedura administrativa impusa de Legea nr. 10/2001, precum si cele efectuate de reclamantul comerciant in procedura concilierii directe reglementate de art. 109 alin. 2 raportat la art. 720¹ C.pr.civ.

Solutia contrara nu ar putea fi decat inechitabila din moment ce pentru a avea acces efectiv la instanta reclamantul este obligat prin lege a parcurge aceste proceduri. Cheltuielile generate de procedurile amintite sunt in legatura directa, indisolubila cu procesul pe care il preceda.

O problema care s-a ivit in practica in legatura cu continutul cheltuielilor de judecata este aceea a posibilitatii acordarii "onorariului" platit unei societati comerciale de consultanta, asistenta si reprezentare de catre partea care a castigat procesul.

S-au intalnit astfel in practica situatii in care partea care (ulterior) a castigat procesul a apelat pentru consultanta, asistenta si reprezentare la o societate comerciala avand un astfel de obiect de activitate. In temeiul art. 274 C.pr.civ., aceasta parte solicita acordarea cu titlu de cheltuieli de judecata a "onorariului" platit unei astfel de societati.

Trebuie amintit mai intai faptul ca prin Decizia nr. XXII din 12 iunie 2006, Inalta Curte de Casatie si Justitie a admis un recurs in interesul legii si, in aplicarea dispozitiilor art. 46 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, a stabilit ca cererile de autorizare si de inmatriculare a societatilor comerciale de consultanta, asistenta si reprezentare juridica sunt inadmisibile.

Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta suprema a retinut, printre altele, faptul ca activitatile juridice de consultanta, de reprezentare si asistenta juridica, precum si de redactare de acte juridice, inclusiv a actiunilor introductive in instanta, cu posibilitatea atestarii identitatii partilor, a continutului si a datei actelor, apararea si reprezentarea cu mijloace juridice a drepturilor si intereselor legitime ale persoanelor fizice si juridice, in raporturile cu autoritatile publice, cu institutiile si cu orice persoana romana sau straina, constituie, dupa caz, activitati specifice profesiei de avocat, reglementate in art. 3 din Legea nr. 51/1995, cu modificarile si completarile ulterioare, profesiei de notar public (art. 8, 9 si 10 din Legea nr. 36/1995, cu modificarile si completarile ulterioare) sau celei de executor judecatoresc (art. 7 din Legea nr. 188/2000, cu modificarile si completarile ulterioare).

Curtea suprema a recunoscut faptul ca anumite activitati juridice, cum sunt cele de reprezentare juridica, de redactare a unor acte juridice, de formulare de actiuni, de exercitare si motivare a cailor de atac, pot fi indeplinite de consilierii juridici, dar astfel de activitati le sunt permise a le presta numai in conditiile reglementate prin art. 1-4 din Legea nr. 514/2003, adica in calitatea lor de functionari publici sau de angajati, cu contract individual de munca, la o persoana juridica de drept public sau privat.

De aceea, cat timp prin art. 5, 20 si 21 din Legea nr. 514/2003 este permisa organizarea consilierilor juridici doar in asociatii profesionale, cu respectarea legii privind asociatiile si fundatiile, iar textul art. 21 din Statutul consilierilor juridici nu numai ca depaseste in mod vadit cadrul instituit prin legea in baza careia a fost adoptat, dar contravine si normelor cu caracter imperativ inscrise in art. 67-81 din Codul de procedura civila, care se refera la modul de reprezentare a partilor in instanta si la asistenta judiciara, nu se justifica admiterea constituirii, de catre consilierii juridici, de societati comerciale avand ca obiect de activitate consultanta, asistenta si reprezentare juridica.

O atare solutie se impune, a mai spus Inalta Curte, deoarece, in conformitate cu prevederile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, atunci 'cand actul constitutiv nu cuprinde mentiunile prevazute de lege ori cuprinde clauze prin care se incalca o dispozitie imperativa a legii sau cand nu s-a indeplinit o cerinta legala pentru constituirea societatii, judecatorul delegat, din oficiu sau la cererea oricaror persoane care formuleaza o cerere de interventie, va respinge, prin incheiere, motivat, cererea de inmatriculare'.

Ce efecte a produs aceasta decizie? Dupa publicarea acestei decizii, teoretic, nu au mai fost inmatriculate astfel de societati comerciale. Dar ce consecinte va avea activitatea societatilor comerciale avand ca obiect consultanta, asistenta si reprezentare juridica inmatriculate anterior pronuntarii si publicarii acestei decizii?

Revenind la problema pe care dorim sa o solutionam, reformulam intrebarea: Se vor acorda sau nu cheltuielile de judecata reprezentand "onorariu" platit unor astfel de societati?

Pentru a gasi raspunsul, vom reitera principiul care trebuie sa guverneze solutionarea oricarei cereri de acordare a cheltuielilor de judecata: partea va putea obtine rambursarea cheltuielilor de judecata doar in masura in care se stabileste realitatea lor, necesitatea si caracterul rezonabil al cuantumului.

Daca in ceea ce priveste realitatea sumelor solicitate, o chitanta, un document justificativ ar valida acest caracter, apreciem ca nu este necesara plata unui "onorariu" unei societati comerciale avand ca obiect consultanta, asistenta si reprezentarea juridica.

Facand trimitere la motivarea deciziei amintite, avand in vedere ca in temeiul dispozitiilor art. 67-70 C.pr.civ., instanta nici nu ar trebui sa permita punerea de concluzii de catre reprezentantii unei asemenea societati comerciale, consideram ca activitatea prestata de societatile comerciale avand ca obiect de activitate consultanta, asistenta si reprezentarea juridica este ilegala (contravine normelor procedurale cu caracter imperativ).

In aceste conditii, retinand ca rolul instantei in procesul civil este si acela de a veghea la respectarea procedurii, nefiind admis ca judecatorii sa incurajeze practici ilegale, apar ca nefiind necesare platile efectuate de partea care a castigat procesul unor societati comerciale care desfasoara activitate ilegala. Suma platita pentru o activitate contrara normelor imperative nu poate fi necesara.

Asadar, in lumina celor de mai sus, in aplicarea art. 5[17], 966 si 968 C.civ., instanta va constata nulitatea absoluta a clauzei in virtutea careia a fost platit onorariul si va respinge solicitarea acordarii acestei sume cu titlu de cheltuieli de judecata.

IV. Temeiul juridic

Fundamentul juridic al acordarii cheltuielilor de judecata este reprezentat de culpa procesuala a partii "care cade in pretentii". Acesta este motivul pentru care fostul Tribunal Suprem a concluzionat ca daca un copartas a formulat cereri care s-au dovedit a fi nefondate, cheltuielile ocazionate de acestea, vor fi suportate exclusiv de acea parte .

Culpa procesuala este cea care trebuia sa fundamenteze fiecare suma la care va fi obligata partea care a cazut in pretentii, cu titlu de cheltuieli de judecata. Din acest punct de vedere, instanta nu va putea obliga partea care a cazut in pretentii la suportarea taxelor de timbru aferente repunerii pe rol a cererii sau actiunii, dupa aplicarea art. 155¹ C.pr.civ., chiar daca in final, o atare cerere sau actiune ar fi admisa . Articolul 155¹ C.pr.civ. se refera la posibilitatea instantei de a suspenda judecata cand constata ca desfasurarea normala a procesului este impiedicata din vina partii reclamante.

Culpa procesuala presupune fie inregistrarea pe rolul unei instante a unei cereri, actiuni ce se dovedeste a fi neintemeiata (deci determinarea paratului de a iesi din pasivitatea confortabila pe care i-o asigura prezumtia ca nu datoreaza nimic nimanui), fie sustinerea unor aparari neintemeiate (care echivaleaza cu zadarnicirea reclamantului in incercarea sa de a rasturna prezumtia relativa sus amintita). Astfel inteleasa culpa procesuala pe care se intemeiaza reglementarea din art. 274 C.pr.civ., "partea care cade in pretentii" poate fi atat reclamantul, cat si paratul.

Asa cum s-a exemplificat in doctrina , reclamantul este in culpa procesuala daca cererea de chemare in judecata a fost anulata ca netimbrata, ori calea de atac exercitata a fost anulata ca netimbrata sau ca fiind depusa la instanta care solutioneaza calea de atac (art. 288 alin. 2 si art. 302 C.pr.civ); daca cererea s-a perimat; daca a chemat in judecata o persoana straina de raportul juridic dedus judecatii; daca renunta la judecata sau la dreptul subiectiv; daca pretentiile sale nu sunt intemeiate, in tot sau in parte (caz in care culpa procesuala priveste partea de pretentii considerate neintemeiate).

Culpa procesuala apartine paratului: daca nu si-a executat obligatiile, astfel incat s-a admis actiunea reclamantului; daca isi executa obligatiile pe parcursul procesului; daca paratul si-a executat obligatia inainte de sesizarea instantei, dar nu l-a instiintat pe reclamant, ceea ce a determinat declansarea procesului.

Intr-o exprimare sintetica, culpa procesuala reprezinta formularea unei cereri, exercitarea unei actiuni ori sustinerea unor aparari neintemeiate.

Culpa procesuala nu trebuie confundata cu exercitarea cu rea credinta a drepturilor procesuale (art. 723 C.pr.civ.). Pentru acordarea cheltuielilor de judecata este necesar si suficient a se retine culpa procesuala a partii care a pierdut procesul si a cazut astfel in pretentii. Ori de cate ori se va depasi limita culpei si se va intra in sfera relei credinte (a intentiei), vor deveni aplicabile dispozitiile art. 723 C.pr.civ. si, pe langa cheltuielile de judecata la care este indreptatita partea care a castigat procesul, adversarul litigant va putea fi sanctionat cu amenda judiciara in temeiul art. 108¹ C.pr.civ.

Distinct de cheltuielile de judecata si de amenda judiciara, codul de procedura civila prevede (in art. 108³) posibilitatea obligarii la plata unei despagubiri a celui care cu intentie sau din culpa a pricinuit amanarea judecatii prin una din faptele prevazute in art. 108¹ sau art. 108². Aceste despagubiri se vor putea acorda la cererea partii interesate.

V. Natura juridica

Stabilind ca temeiul juridic al acordarii cheltuielilor de judecata este atitudinea procesuala culpabila a partii care a cazut in pretentii, observam ca fapta acesteia declanseaza o raspundere civila delictuala al carei continut il constituie obligatia civila de reparare a prejudiciului cauzat, adica de restituire a sumelor pe care partea care a castigat procesul a fost nevoita sa le realizeze.

Asadar natura juridica a cheltuielilor de judecata este aceea de despagubire acordata partii care a castigat procesul pentru prejudiciul cauzat de culpa procesuala a partii care a cazut in pretentii.

Este vorba despre un prejudiciu material care, asa cum vom vedea mai jos, poate fi dovedit prin documente justificative. Posibilul prejudiciu moral pe care l-ar putea suferi partea care castigat procesul va putea fi solicitat a fi reparat fie in conditiile art. 108³ C.pr.civ. ori pe cale principala, prin actiune separata.

Totodata, cheltuielile de judecata reprezinta pierderea efectiv suferita, sumele efectiv cheltuite (damnum emergens) in sustinerea procesului respectiv ori pentru aparare.

Lucrum cessans, castigul pe care partea care a castigat procesul l-ar fi putut realiza in lipsa acestui proces nu reprezinta "cheltuieli de judecata".

De altfel, denumirea institutiei pe care ne-am propus sa o analizam este foarte expresiva: cheltuielile de judecata sunt sumele cheltuite pentru si in timpul procesului ce s-a incheiat.

In acest context, merita amintita solutia pe care a pronuntat-o Curtea Europeana a Drepturilor Omului in Cauza Buzescu impotriva Romaniei[21].

In aceasta speta, in ceea ce priveste costurile si cheltuielile, cu privire la procedura interna, reclamantul Petru Buzescu (avocat de profesie) a solicitat printre altele suma de 20.063 euro pentru onorariile pe care el le-ar fi perceput pentru procedurile nationale, corespunzand numarului de 80,15 ore de lucru la un tarif de 250 euro pe ora, presupunand conferinte si conferinte telefonice cu avocatul sau, S.L., analizarea problemelor, documentare si redactarea actiunilor si recursurilor.

Cu privire la procedura in fata Curtii, reclamantul a solicitat, alaturi de alte sume, 27.375 euro pentru onorariile sale, calculate la un tarif orar de 250 euro, pentru 189,5 ore pe care el insusi le-a alocat pregatirii cererii sale catre Curte si observatiilor subsecvente.

Curtea, in conformitate cu jurisprudenta sa, a punctat ca nu poate acorda o suma cu acest titlu privind orele pe care insusi reclamantul le-a petrecut lucrand pentru cauza sa, avand in vedere ca acest timp nu reprezinta costuri monetare suportate efectiv de acesta (subl. n.) (a se vedea Robins impotriva Marii Britanii, Hotararea din 23 septembrie 1997, Rapoarte 1997-V, pag. 1.812, paragraful 44, si Narinen impotriva Finlandei, Cererea nr. 45.027/98, paragraful 50, Hotararea din 1 iunie 2004). Curtea constata ca circumstantele specifice ale acestei cauze, respectiv calitatea de avocat a reclamantului, nu schimba aceasta abordare.

Presupunand finalizarea unui proces, cheltuielile de judecata apar pe de o parte ca fiind prejudiciul material (damnum emergens) suferit de partea care a castigat procesul, iar pe de alta parte, ca fiind despagubirile acordate, sumele incuviintate de instanta a fi returnate partii care a castigat procesul.

Fata de cele de mai sus, apreciem ca natura juridica a cheltuielilor de judecata este una bivalenta, cheltuielile de judecata reprezentand prejudiciul cauzat de culpa procesuala si totodata despagubirile pe care partea care a cazut in pretentii trebuie sa le plateasca celeilalte parti.

VI. Partile raportului juridic avand ca obiect obligatia de plata a cheltuielilor de judecata

Articolul 274 alin. 1 C.pr.civ. vorbeste doar despre partea care "cade in pretentii". Partea indreptatita a cere si a obtine cheltuielile de judecata urmeaza a fi aflata de la caz la caz in persoana fie a reclamantului, fie a paratului, fie a chematului in garantie.

Practic, partea indreptatita la aceste cheltuieli este adversara litiganta a celei care cade in pretentii, a celei care a fost in culpa procesuala. Partea despre care vorbim este cea care a suferit un prejudiciu material, concretizat in cheltuielile cauzate de judecata, este victima culpei procesuale a partii care "cade in pretentii".

Culpa procesuala poate apartine asa cum punctam mai sus si reclamantului[22], caz in care el va fi partea care va cadea in pretentii, iar paratul va fi partea careia i se vor acorda cheltuielile de judecata. O astfel de speta este cea solutionata de Judecatoria Buzau in dosarul nr. 1422/200/2007 prin sentinta civila (definitiva si irevocabila, nepublicata) nr. 2601 din 07.05.2007. Prin dispozitivul acestei hotarari, instanta a admis exceptia autoritatii de lucru judecat, a respins actiunea si a obligat reclamanta sa-i plateasca paratei suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecata reprezentand onorariu de avocat.

Un caz aparte in care legiuitorul a avut in vedere posibila culpa procesuala a reclamantului este cel reglementat de art. 246 C.pr.civ. In alineatul 1 se edicteaza regula conform careia reclamantul poate sa renunte oricand la judecata, fie verbal in sedinta, fie prin cerere scrisa. In alineatul al treilea insa, se prevede ca daca renuntarea s-a facut dupa comunicarea cererii de chemare in judecata, instanta, la cererea paratului, va obliga pe reclamant la cheltuieli.

Culpa procesuala va apartine paratului chiar daca isi executa obligatiile pe parcursul procesului. De aceasta data reclamantul va fi indreptatit la recuperarea cheltuielilor de judecata. In acest sens, prin sentinta civila (definitiva si irevocabila, nepublicata) nr. 810 din 12.02.2007, pronuntata de Judecatoria Buzau in dosarul nr. 12127/200/2006, instanta a retinut culpa procesuala a paratei constand in determinarea reclamantei de a deschide un proces pe rolul instantei, desi parata si-a indeplinit obligatia de plata (la 12.01.2007), ulterior introducerii cererii de chemare in judecata (la 08.12.2006). Acest comportament culpabil al paratei a cauzat reclamantei un prejudiciu, reprezentat de cheltuielile de judecata pe care aceasta a fost nevoita sa le suporte, prejudiciu care, in temeiul art. 998, 999 C.civ. trebuie reparat. Pentru aceste considerente de fapt si de drept, instanta a admis in parte actiunea formulata de reclamanta R.A.M. Buzau impotriva paratei P. M., a respins capetele 1 si 2 ale cererii de chemare in judecata (debit principal si penalizari), ca ramase fara obiect si a obligat parata la plata catre reclamanta a sumei de 21,5, cu titlu de cheltuieli de judecata.

De asemenea, Inalta Curte de Casatie si Justitie, casand decizia si sentinta supuse controlului si respingand actiunea ca ramasa fara obiect a statuat ca, in baza art. 274 C.pr.civ., intimatul-parat Consiliul Local Petrila va fi obligat la 3348,7 lei (RON) cheltuieli de judecata catre recurentii-reclamanti, la toate instantele, deoarece restituirea terenului s-a produs dupa introducerea cererii de chemare in judecata[23].

Problema suportarii cheltuielilor de judecata se pune si in ceea ce priveste intervenientul accesoriu. Pe de o parte, intervenientul accesoriu nu poate fi obligat la plata acestora in sensul ca daca partea pentru care a intervenit cade in pretentii, numai aceasta va suporta cheltuielile de judecata avansate de adversar. Suntem insa de acord cu opinia exprimata in doctrina, opinie potrivit careia in cazul in care partea ce a avut castig de cauza a facut o serie de cheltuieli numai pentru a combate sustinerile intervenientului accesoriu, acesta din urma va fi obligat la plata cheltuielilor respective. Intervenientul accesoriu trebuie sa suporte intotdeauna cheltuielile propriei cereri, indiferent daca hotararea s-a pronuntat ori nu in favoarea partii pentru care a intervenit, aceasta solutie fiind argumentata de faptul ca interventia voluntara accesorie nu trebuie sa aiba drept consecinta sporirea cheltuielilor de judecata pe care le va suporta partea care va cadea in pretentii[24].

Trebuie precizat ca nu intotdeauna partea care a cazut in pretentii intr-un proces suporta in mod definitiv cheltuielile de judecata la care este obligata. Astfel, uneori, prin dispozitia legii, se ajunge ca o alta persoana decat cea care a cazut in pretentii sa suporte cheltuielile de judecata. Este vorba despre situatiile in care se pot exercita acele asa-zise actiuni in regres. Vom exemplifica prin mentionarea urmatoarelor norme: art. 1341 pct. 3 din Codul civil si art. 49, 50 din Legea nr. 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile in Romania .

Prin articolul 1341 Codul civil, reglementand obligatia vanzatorului de garantie pentru evictiune, stabileste ca atunci cand vanzatorul este raspunzator de evictiune, cumparatorul, daca este evins, are dreptul de a cere de la vanzator: .spezele instantei (cheltuielile de judecata) deschise de dansul in contra vanzatorului si ale celei deschise de evingator in contra sa.

In materia asigurarii obligatorie de raspundere civila pentru pagube produse prin accidente de autovehicule, Legea nr. 136/1995 prevede in art. 49 ca asiguratorul acorda despagubiri pentru prejudiciile de care asiguratii raspund, in baza legii, fata de terte persoane pagubite prin accidente de autovehicule, precum si pentru cheltuielile facute de asigurati in procesul civil. De asemenea, art. 50 din acelasi act normativ are urmatorul enunt: "despagubirile se acorda pentru sumele pe care asiguratul este obligat sa le plateasca cu titlu de dezdaunare si cheltuieli de judecata persoanelor pagubite prin vatamare corporala sau deces, precum si prin avarierea sau distrugerea de bunuri".

Avand de solutionat in cadrul dosarului nr. 93/200/2007 actiunea formulata de persoana pagubita prin producerea unui accident auto impotriva persoanei vinovate de producerea accidentului, precum si cererea de chemare in garantie formulata de persoana vinovata-asigurat impotriva asiguratorului de raspundere civila obligatorie, Judecatoria Buzau, prin sentinta civila (definitiva si irevocabila, nepublicata) nr. 3514 din 18.06.2007, facand aplicarea art. 49, 50 din Legea nr. 136/1995 a considerat ca in temeiul asigurarii de raspundere civila, asiguratorul trebuie sa acorde asiguratului parat despagubiri pentru pagubele cauzate reclamantului, inclusiv cheltuielile facute de asigurat in procesul civil.

VII. Acordarea cheltuielilor de judecata

De la inceput, trebuie precizat ca regimul acordarii cheltuielilor de judecata este carmuit de principiul disponibilitatii, consacrat de art. 129 alin. 6 C.pr.civ., ceea ce inseamna ca acestea vor fi acordate numai in masura in care au fost solicitate. In aceeasi ordine de idei, mentionam faptul ca in alineatul 1 al art. 274 C.pr.civ. se stipuleaza ca partea care cade in pretentii va fi obligata, la cerere, sa plateasca cheltuielile de judecata.

Fiind un drept de care partile pot dispune, acestea pot renunta la solicitarea acestora, dupa cum, in cazul in care se hotarasc sa stinga litigiul prin incheierea unei tranzactii, in cadrul acesteia se pot insera si prevederi legate de suportarea cheltuielilor de judecata.

Exista insa posibilitatea ca partile, tranzactionand cu privire la dreptul litigios sa omita a se intelege cu privire la suportarea cheltuielilor de judecata efectuate pana la acel moment. In aceasta situatie, in masura in care prin cererea de chemare in judecata, prin intampinare ori prin cererea reconventionala fusesera solicitate cheltuieli de judecata, apreciem ca instanta, facand aplicarea rolului activ, va trebui sa puna in discutia partilor aceasta omisiune. Daca partile, eventual neasistate de aparatori, vor lasa aceasta chestiune la aprecierea instantei, judecatorul, trebuind sa se pronunte si cu privire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecata, o va respinge ca neintemeiata. Aceasta, deoarece in prezenta tranzactiei, nu exista "parte care cade in pretentii". Asadar, dispozitivul hotararii instantei va cuprinde continutul tranzactiei (in temeiul art. 271 C.pr.civ.), dar va contine si respingerea ca neintemeiata a cererii de acordare a cheltuielilor de judecata.

O situatie identica, desi putin probabil sa se intalneasca in practica avand in vedere profesionalismul de care trebuie sa dea dovada proaspetii mediatori, se poate ivi pe fondul reglementarii Sectiunii a 5-a (Medierea in cazul unui litigiu civil pe rolul instantelor de judecata) a Capitolului al 5-lea (Procedura de mediere) din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator[26]. Redam in urmatoarele randuri enuntul celor 3 articole care alcatuiesc cuprinsul sectiunii amintite.

Astfel, articolul 61 are urmatorul enunt: (alin. 1) In cazul in care conflictul a fost dedus judecatii, solutionarea acestuia prin mediere poate avea loc din initiativa partilor ori la recomandarea instantei, acceptata de parti, cu privire la drepturi asupra carora partile pot dispune potrivit legii. Medierea poate avea ca obiect solutionarea in tot sau in parte a litigiului. (alin. 2) La incheierea procedurii de mediere, mediatorul este obligat, in toate cazurile sa informeze in scris instanta de judecata daca partile au ajuns sau nu la o intelegere in urma procesului de mediere.

Articolul 62 alin. 1 prevede ca pentru desfasurarea procedurii de mediere, judecarea cauzelor civile de catre instantele judecatoresti sau arbitrale va fi suspendata la cererea partilor, in conditiile prevazute de art. 242 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ. (alin. 2) Cursul termenului perimarii este suspendat pe durata desfasurarii procedurii de mediere, dar nu mai mult de 3 luni de la data semnarii contractului de mediere. (alin. 3) Cererea de repunere pe rol este scutita de taxa judiciara de timbru.

In cazul in care conflictul a fost solutionat pe calea medierii, spune alin. 1 al art. 63, instanta va pronunta, la cererea partilor, o hotarare, potrivit dispozitiilor art. 271 din Codul de procedura civila. (alin. 2) Odata cu pronuntarea hotararii, instanta va dispune, la cererea partii interesate, restituirea taxei judiciare de timbru platite pentru investirea acesteia.

E drept ca jurisprudenta pe aceasta materie nu se gaseste dat fiind faptul ca institutia medierii e una tanara, la inceputul carierei sale. Se poate insa imagina ipoteza in care pana ca partile sa apeleze la mediere, procesul aflat pe rolul instantei sa fi generat cheltuieli de judecata. Ce solutie va pronunta instanta in cazul in care fusese deja sesizata cu cererea de restituire a cheltuielilor de judecata, dar partile prin acordul la care au ajuns in urma procedurii de mediere nu au statuat cu privire la suportarea cheltuielilor de judecata?

In ceea ce priveste taxele de timbru, dupa cum se observa din lecturarea art. 63 alin. 2 din Legea nr. 192/2006, legiuitorul a acordat partii interesate posibilitatea de a i se restitui aceste cheltuieli in baza dispozitivului hotararii instantei de judecata.

Dar se poate intampla ca pana la momentul la care s-a suspendat judecarea cauzei in vederea recurgerii la procedura medierii sa fi intervenit si alte cheltuieli. Spre exemplu, plata onorariului de expert.

Apreciem ca si in aceasta situatie, instanta va trebui sa respinga ca neintemeiata cererea de acordare a acestor cheltuieli deoarece nicio parte nu cade in pretentii.

Daca persoanele implicate intr-un litigiu nu au solicitat cheltuieli de judecata in cadrul procesului, nimic nu se opune ca acestea, fie cu ocazia executarii capatului/capetelor principale sau ulterior, sa se inteleaga asupra modalitatii de restituire a cheltuielilor suportate de catre una dintre parti. Partea care a pierdut procesul poate sa plateasca de bunavoie, chiar in lipsa unei dispozitii cuprinse in hotararea judecatoreasca, partii adverse debitele platite de aceasta cu titlu de cheltuieli de judecata.

De regula, insa, cheltuielile de judecata se solicita pe cale accesorie, chiar in cadrul litigiului care le-a ocazionat. Aceasta cale prezinta avantajul incontestabil ca se judeca odata cu fondul cauzei, motiv pentru care nu necesita cheltuieli distincte si niciun supliment de energie si timp, prin initierea unui nou proces.

Momentul procesual la care se pot solicita Reclamantul are obligatia de a-si preciza obiectul, atat cererile principale, cat si cele accesorii, prin cererea introductiva de instanta, potrivit art. 112 C.pr.civ. Daca acesta a omis sa solicite acordarea cheltuielilor de judecata in cuprinsul cererii, are posibilitatea sa solicite acest fapt la prima zi de infatisare.

Daca reclamantul a solicitat acordarea cheltuielilor de judecata prin cererea de chemare in judecata, iar cu ocazia concluziilor pe fondul cauzei avocatul reclamantului a precizat ca nu se solicita cheltuieli de judecata, fara a prezenta in acest sens un mandat special (asa cum pretinde art. 69 alin. 1 C.pr.civ.) care sa-l imputerniceasca a renunta la capatul accesoriu al actiunii, apreciem ca instanta nu va fi tinuta decat de cererea de chemare in judecata[27].

Paratul poate solicita, de asemenea, obligarea reclamantului la plata cheltuielilor prin intampinare sau prin cererea reconventionala, intervenientul principal prin cererea de interventie, chematul in garantie prin intampinarea sau cererea reconventionala etc.

Insa nereiterarea cererii de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecata si cu ocazia dezbaterilor in fond, considerandu-se probabil ca este suficienta cererea facuta cu ocazia intampinarii, este o neglijenta (fara relevanta juridica) din partea paratei, care nu poate fi sanctionata cu decaderea din acest drept[28].

Pentru a se evita situatiile in care partea care obtine castig de cauza nu solicita cheltuieli de judecata din simpla omisiune, in virtutea rolului activ, in cadrul legal stabilit de art. 129 alin. 4 C.pr.civ., instanta va[29] pune in discutia partilor dreptul pe care il au de a cere cheltuieli de judecata, desigur, insa, cu respectarea celorlalte principii de drept procesual .

Timbrajul Fiind un capat distinct de cerere, evaluabil in bani, asupra caruia instanta se va pronunta prin dispozitiv, se pune problema daca acesta se va timbra distinct.

Daca se formuleaza ca accesoriu al unei cereri scutite de taxa judiciara de timbru, atunci si acest capat va fi scutit, fiind supus regimului care guverneaza cererea principala, in virtutea principiului accesorium sequitur principale, chiar si in lipsa unei prevederi legale exprese.

Daca insa insoteste o cerere ce se timbreaza potrivit Legii nr. 146/1997[31], trebuie cercetat daca exista o reglementare normativa distincta.

Articolul 14 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin Ordinul nr. 760/C/1999[32] referitor la Normele metodologice privind aplicarea Legii nr. 146 / 1997 privind taxele judiciare de timbru   stipuleaza ca "nu se timbreaza cererile accesorii privind cheltuielile de judecata". Prin urmare, daca sunt solicitate pe cale accesorie in cadrul procesului care le-a ocazionat, pentru sumele cerute cu titlu de cheltuieli de judecata nu se datoreaza taxa judiciara de timbru .

In ceea ce priveste timbrul judiciar, devin incidente prevederile art. 1 alin. 2 din Ordonanta Guvernului nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, potrivit carora timbrul judiciar nu se aplica in cazurile in care nu se percepe taxa de timbru.

Solutionare Cererea pentru acordarea cheltuielilor de judecata are caracter accesoriu deoarece solutionarea ei intervine doar dupa rezolvarea capatului principal, iar solutia din cererea principala determina admiterea/respingerea cererii de acordare a cheltuielilor. Indiferent insa de solutia ce se va pronunta cu privire la acordarea cheltuielilor, fiind un capat accesoriu cu care este investita instanta, solutia pe acest capat de cerere trebuie sa se regaseasca in dispozitiv si trebuie in mod firesc sa se regaseasca motivarea in considerentele hotararii. Desigur, atunci cand toate capetele de cerere ale actiunii (inclusiv cel referitor la cheltuieli) sunt respinse, este suficienta mentionarea in dispozitiv a faptului ca se respinge actiunea. Chiar si in aceasta situatie, apreciem insa ca, in considerente, instanta este datoare sa motiveze respingerea capetelor accesorii ale cererii.

Calea de atac ce poate fi exercitata impotriva solutiei date cererii de acordare a cheltuielilor de judecata este cea care poate fi exercitata impotriva capatului principal, cererii principale, in virtutea principiului accesorium sequitur principale.

Se poate imagina insa si situatia in care cheltuielile de judecata pot fi cerute pe cale incidentala[34]. In acest caz, isi gasesc utilitatea prevederile art. 17 C.proc.civ., care reglementeaza prorogarea legala de competenta.

Referitor la solicitarea cheltuielilor de judecata pe cale principala se impune a fi punctate anumite aspecte legate de instanta competenta, taxa judiciara de timbru si timbrul judiciar mobil, calitatea procesuala activa/pasiva, precum si de prescriptia dreptului la actiune.

Instanta competenta In cazul solicitarii cheltuielilor de judecata printr-o cerere separata, competenta in prima instanta apartine, din punct de vedere material, in principiu, judecatoriei, chiar daca procesul ce a ocazionat cheltuielile respective a fost rezolvat de o instanta superioara. Subliniem insa ca, in cazul in care cheltuielile de judecata sunt solicitate printr-o cerere separata, atunci, indiferent de natura procesului in care au fost efectuate cheltuielile respective (civil, comercial, litigiu de munca, etc.), procesul care are ca obiect numai acordarea cheltuielilor de judecata este un proces civil, distinct[35]. Nu este exclus ca, in functie de valoarea solicitata, competenta in prima instanta sa apartina tribunalului[36]. Prin urmare, cererea capata autonomie in raport de litigiul care a generat cheltuielile respective, urmand sa fie analizata ca o cerere personala patrimoniala cu individualitate proprie.

Competenta teritoriala a instantei se stabileste potrivit dreptului comun, in raport de prevederile art. 10 pct. 8 coroborat cu art. 5 C.proc.civ., fiind competente, atat instanta de la domiciliul paratului, cat si instanta de la locul savarsirii faptei ilicite. Fiind vorba de o competenta teritoriala alternativa, reclamantul are alegerea intre mai multe instante deopotriva competente, potrivit art. 12 C.proc.civ.

Taxele de timbru Astfel cum am aratat anterior, atunci cand cheltuielile de judecata sunt solicitate in cadrul unui proces pendente, pe cale accesorie, isi gaseste aplicare regula cuprinsa in art. 14 din Ordinul nr. 760/C/1999, acestea fiind scutite de taxa judiciara de timbru si, implicit, de timbru judiciar. Se pune intrebarea daca aceasta regula este incidenta si atunci cand cheltuielile de judecata se solicita pe cale principala, in cadrul unui dosar separat.

Pentru a raspunde la aceasta intrebare este necesar sa analizam, in prealabil, cateva chestiuni legate de taxele de timbru.

In temeiul art. 1 din Legea nr. 146/1997, actiunile si cererile introduse la instantele judecatoresti sunt supuse taxelor judiciare de timbru, cu exceptiile prevazute de lege, iar art. 3 alin.1 din Normele metodologice privind aplicarea Legii nr. 146 / 1997 privind taxele judiciare de timbru aprobate prin Ordinul nr. 760/C/1999, subliniaza ca sunt platitori ai taxelor judiciare de timbru toate persoanele fizice si persoanele juridice.

Taxa judiciara de timbru reprezinta plata serviciilor prestate de instantele judecatoresti (art. 1 din Ordinul nr. 760/C/1999), fiind prevazuta ca atare de lege. Asadar, in materia taxelor de timbru si a timbrului judiciar, regula este timbrarea cererilor si actiunilor. Scutirea de la plata acestor taxe constituie exceptia, iar potrivit unui principiu esential al dreptului, exceptiile sunt de stricta interpretare si aplicare (exceptio est strictissimae interpretationis et aplicationis).

In lumina acestor principii care se desprind din legislatia privitoare la taxele de timbru, interpretand per a contrario prevederile art. 14 din Ordinul nr. 760/C/1999, rezulta ca cererea principala prin care se solicita acordarea cheltuielilor de judecata suportate de reclamant in cadrul unor procese anterioare, finalizate este supusa taxei judiciare de timbru. Fiind o cerere evaluabila in bani, taxa judiciara de timbru datorata se va calcula in functie de cuantumul debitului solicitat, potrivit dispozitiilor art. 2 alin.1 din Legea nr. 146/1997.

In ceea ce priveste timbrul judiciar, din interpretarea art. 1 alin. 1 si alin. 2 din O.G. 32/1995, rezulta ca actiunilor si cererilor adresate instantelor judecatoresti li se va aplica timbru judiciar mobil, in valoarea prevazuta de lege, cu exceptia cazurilor in care nu se percepe taxa de timbru.

Potrivit art. 3 alin. 1 din acelasi act normativ, cererile de chemare in judecata, adresate instantelor judecatoresti, se timbreaza cu timbru judiciar in valoare de 0,3 lei, in cazul in care se solicita solutionarea in fond a cauzei, si in valoare de 0,15 lei, cand cererile au ca obiect exercitarea unei cai de atac. Alineatul al doilea are urmatorul enunt: "In cazul in care cererile prevazute la alin. (1), indiferent daca privesc fondul sau o cale de atac, au ca obiect o valoare mai mare de 100 lei, se aplica timbre judiciare de 0,15 lei, daca valoarea este de peste 1.000 lei, se aplica timbre judiciare de 3 lei, iar daca valoarea este de peste 10.000 lei, se aplica timbre judiciare de 5 lei." , text legal ce va fi valorificat cu ocazia aplicarii timbrului judiciar asupra cererii principale de acordarea a cheltuielilor de judecata.

De lege ferenda, ar fi utila modificarea legislatiei taxelor de timbru in sensul exceptarii de la obligatia timbrarii si a cererii principale prin care se solicita rambursarea cheltuielilor de judecata

Calitatea procesuala In ceea ce priveste calitatea procesuala activa, aceasta va apartine partii careia i s-a dat castig de cauza in procesul anterior, iar calitate procesuala pasiva va avea partea care a cazut in pretentii in litigiul care a cauzat cheltuielile ce se solicita pe cale separata. In ipoteza solicitarii cheltuielilor de judecata pe cale separata se poate ajunge la o inversare a calitatilor procesuale in situatia in care procesul anterior s-a solutionat in favoarea paratului.

Prescriptia dreptului la actiune Pentru a cerceta daca o astfel de actiune este supusa prescriptiei extinctive si in ce termen, reamintim ca art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, statueaza, cu titlu de principiu, ca dreptul la actiune, avand un obiect patrimonial, se stinge prin prescriptie, daca nu a fost exercitat in termenul stabilit in lege, termenul de prescriptie fiind de 3 ani (cf. art. 3 alin. 1).

Asadar, in materia drepturilor patrimoniale, regula este prescriptia cererilor si actiunilor. Imprescriptibilitatea constituie exceptia, iar potrivit unui principiu esential al dreptului, de stricta interpretare si aplicare.

Cum dreptul de a pretinde restituirea cheltuielilor de judecata este un drept de creanta, acesta este supus prescriptiei extinctive in termenul general de prescriptie. Art. 7 alin.1 din acelasi act normativ, stipuleaza ca prescriptia incepe sa curga de la data cand se naste dreptul la actiune sau dreptul de a cere executarea silita.

In cazul in care nu s-a cerut acordarea cheltuielilor de judecata ori, desi au fost cerute, instanta a omis sa se pronunte asupra solicitarii[39], partea le poate cere si pe calea unei actiuni separate, in termen de 3 ani de la data ramanerii definitive si irevocabile a hotararii prin care i s-a dat castig de cauza. Este fireasca o astfel de solutie intrucat, in dreptul privat roman, o hotarare judecatoreasca este supusa cailor de atac reglementate de lege, putandu-se intenta, in functie de natura litigiului, una sau chiar mai multe cai de atac, iar la finalizarea acestora, partea care initial a castigat procesul (si care era indreptatita la acordarea cheltuielilor de judecata) putand deveni partea care a pierdut procesul (obligata la suportarea atat a cheltuielilor de judecata proprii, cat si a cheltuielilor efectuate de partea care a castigat procesul).

Acest principiu isi dovedeste utilitatea in special in cazul in care judecata parcurge mai multe cicluri procesuale, fiind eventual incidente si dispozitiile referitoare la casarea cu trimitere, ceea ce ar conduce la prelungirea termenului de judecata, cu mai mult de trei ani.

Ilustrativa in acest sens este sentinta civila nr. 1322 din data de 08.03.2007, definitiva, nepublicata, pronuntata de Judecatoria Buzau in dosarul nr. 5/200/2007. Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante sub nr. 5/200 din data de 03.01.2007, reclamanta B.I. a solicitat obligarea paratului B Gh., la plata sumei de 2450 lei, reprezentand cheltuielile pe care le-a facut cu procesele intentate de parat impotriva sa, precum si obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata ocazionate cu acest proces.

In motivarea actiunii, a aratat ca in anul 2003, reclamanta a formulat, in contradictoriu cu paratul, actiune in constatarea dreptului de proprietate asupra suprafetei de teren de 266 mp in baza art. 1074-1076 C.civ., actiune ce a urmat toate caile prevazute de codul de procedura civila, hotararea definitiva fiind decizia civila nr. 2147/22.07.2004 pronuntata de Curtea de Apel Ploiesti, prin care i-a fost admisa actiunea.

In cadrul dosarului privind judecata cererii de cheltuieli de judecata, paratul a invocat exceptia prescriptiei dreptului la actiune privind onorariu de avocat si taxa de timbru platite in cadrul dosarului nr. 7294/2003 al Judecatoriei Buzau, motivat de faptul ca de la data efectuarii acestor cheltuieli si pana la data inregistrarii acestei cereri pe rolul instantei a trecut o perioada de timp mai mare de trei ani.

In solutionarea acestei exceptii, instanta a retinut urmatoarele: "art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 statueaza, cu titlu de principiu, ca dreptul la actiune, avand un obiect patrimonial, se stinge prin prescriptie, daca nu a fost exercitat in termenul stabilit in lege, termenul de prescriptie fiind de 3 ani (cf. art. 3 alin. 1).

Asadar, in materia drepturilor patrimoniale, regula este prescriptia cererilor si actiunilor. Imprescriptibilitatea constituie exceptia, iar potrivit unui principiu esential al dreptului, exceptiile sunt de stricta interpretare si aplicare (exceptio est strictissimae interpretationis et aplicationis).

Pornind de la aceste reguli de drept, instanta analizeaza exceptia ridicata din oficiu verificand daca in cazul de fata actiunea a fost exercitata in termenul de prescriptie prevazut de lege. Art. 7 alin. 1 din acelasi act normativ, stipuleaza ca prescriptia incepe sa curga de la data cand se naste dreptul la actiune sau dreptul de a cere executarea silita.

Drept expresie a principiului disponibilitatii, consacrat de art. 129 alin. 6 C.pr.civ., cheltuielile de judecata nu se acorda din oficiu, ci numai la cerere, asa cum prevede, de altfel, chiar art. 274 alin. 1 C.pr.civ. In cazul in care nu s-a cerut acordarea cheltuielilor de judecata ori, desi au fost cerute, instanta a omis sa se pronunte asupra solicitarii, partea le poate cere pe calea unei actiuni separate, in termen de 3 ani de la data ramanerii definitive a hotararii prin care i s-a dat castig de cauza, in temeiul art. 998 C.civ.

Cum in prima instanta, actiunea promovata de reclamanta B.I. in cadrul dosarului nr. 7294/2003 al Judecatoriei Buzau a fost respinsa prin sentinta civila nr. 1887/09.04.2004, aceasta a fost obligata sa suporte atat propriile cheltuieli, cat si cheltuielile efectuate de partea adversa. Prin decizia civila nr. 2147/22.07.2004 pronuntata de Curtea de Apel Ploiesti a fost admis apelul declarat de aceasta, iar pe fond s-a admis actiunea promovata, decizia fiind definitiva, conform art. 377 alin.1 pct. 3 C.proc.civ. Prin urmare, de la aceasta data (22.07.2004) a inceput sa curga dreptul la actiune al reclamantei, termen care nu se implinise la data introducerii prezentei actiuni." Prin prisma acestor considerente, instanta a respins exceptia prescriptiei dreptului la actiune invocata.

In acest context, merita mentionata opinia[40] exprimata intr-o nota la o decizie a Curtii de Apel Targu-Mures. Autorul sustine ca in cazul admiterii unei cai de atac, instanta care judeca o astfel de cale de atac si gaseste intemeiata calea de atac desfiinteaza sau caseaza hotararea atacata si trimite cauza la instanta competenta, fara a putea obliga intimatul la plata cheltuielilor de judecata prin decizia de desfiintare, anulare sau casare. Problema cheltuielilor de judecata se discuta, in final, dupa solutionarea in fond a cauzei de catre instanta de fond competenta material, numai in aceste conditii aceasta putandu-se pronunta asupra tuturor cheltuielilor de judecata.

Subscriem acestei pareri. De asemenea, apreciem ca este necesar ca intotdeauna instanta care pronunta o hotarare irevocabila sa centralizeze, sa realizeze un inventar al cheltuielilor de judecata pentru ca acestea sa se execute in temeiul unei singure hotarari[41].

Cu privire la situatiile in care au fost solicitate cheltuieli de judecata, dar instanta a omis sa se pronunte asupra acestui capat de cerere, admitem ca se pot intampla regretabile astfel de erori, insa atentia in realizarea actului de justitie trebuie sa fie sporita, si aceasta, cu atat mai mult atunci cand cauza este pe rolul unei instante care urmeaza sa pronunte o hotarare irevocabila.

In acest sens amintim si atragem totodata atentia asupra faptului ca prin hotararea pronuntata in Cauza Rotaru impotriva Romaniei[42], Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat ca a existat o incalcare a articolului 6 alin. 1 din Conventie.

In respectiva cauza, reclamantul s-a plans, printre altele, de faptul ca, desi a solicitat despagubiri civile si restituirea cheltuielilor de judecata, Curtea de Apel Bucuresti nu s-a pronuntat cu privire la aceste capete de cerere.

Jurisdictia europeana de contencios al drepturilor omului a apreciat ca nu exista nici un dubiu asupra caracterului civil, in sensul art. 6 alin. 1, al cererii de acordare a despagubirilor civile si cheltuielilor de judecata, iar Curtea de Apel Bucuresti era competenta sa se pronunte cu privire la acestea.

Procedura In ceea ce priveste forma procedurala aleasa pentru valorificarea pe cale separata a dreptului la restituirea cheltuielilor efectuate intr-un proces castigat, apreciem ca aceasta este doar procedura de drept comun.

Consideram ca nu este admisibila cererea de ordonanta presedintiala prin care s-ar solicita cheltuieli de judecata necerute in cadrul altui proces, nefiind intrunite conditiile stipulate in art. 581 C.pr.civ., referitoare la vremelnicie si neprejudecarea fondului, chiar daca partea interesata ar reusi sa justifice urgenta unei astfel de masuri.

De asemenea, apreciem ca nu este admisibila nici cererea de acordare a cheltuielilor de judecata pe calea somatiei de plata. Aceasta opinie este sustinuta si de o solutie de speta, pronuntata in jurisprudenta recenta[43].

Astfel, prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Buzau sub nr. 1848/200 din data de 05.03.2007, creditoarea a solicitat emiterea unei somatii de plata pentru obligarea debitorilor la plata sumei de 5.000 lei, reprezentand cheltuieli de judecata suportate de aceasta in cadrul dosarelor nr. 1182/2005, 5087/2005 si 1926/2006 ale Judecatoriei Buzau si dosarul nr. 1571/2005 al Tribunalului Buzau.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta a retinut ca intre creditoare si debitori au existat litigii civile pe rolul instantelor din Buzau legate de dreptul de proprietate si de posesia unui imobil. In cadrul acestor dosare, creditoarea nu a solicitat cheltuieli de judecata. Cercetand conditiile de admisibilitate ale somatiei de plata, stipulate in art. 1 alin.1 din OG nr. 5 / 2001, astfel cum a fost modificata si completata, instanta a constatat ca, in primul rand, creditorul trebuie sa aiba o creanta a carei obligatie corelativa consta in indatorirea debitorului de a plati o suma de bani, fara a prezenta relevanta, in principiu, izvorul acestei obligatii, fiind insa necesar ca aceasta obligatie sa fie asumata prin contract constat printr-un inscris ori determinate potrivit unui statut, regulament ori altui inscris, insusit de parti prin semnatura sau in alt mod admis de lege.

In temeiul art. 1169 C.civ., creditoarei ii revine obligatia de a face dovada existentei unei creante certe, lichide si exigibile ce reprezinta obligatii de plata a unor sume de bani.

In lipsa unui contract care sa cuprinda aceste elemente, dovada raporturilor contractuale ar fi putut fi facuta si printr-un inscris insusit de parti prin semnatura. Inscrisurile depuse de creditoare la dosarul cauzei (chitante si facturi prin care se pretinde ca s-au efectuat anumite cheltuieli legate de sustinerea mai multor litigii) nu indeplinesc aceste conditii cerute de OG nr. 5/2001, fiind vorba de inscrisuri care emana de la creditoare, neinsusite in niciun mod de debitori.

In al doilea rand, creanta trebuie sa fie certa, lichida si exigibila, iar, in speta, cuantumul eventualelor cheltuieli de judecata la care ar fi indreptatita creditoarea in dauna debitorilor era incert, urmand a fi stabilit in baza si a altor probatorii, decat a inscrisurilor depuse, creanta nefiind nici exigibila.

Trebuie precizat ca in ipoteza in care cheltuielile de judecata sunt solicitate pe cale separata, partea care a cazut in pretentii, parata in actiunea separata, nu mai poate pune in discutie pertinenta, concludenta probelor in temeiul carora prima instanta a pronuntat solutia, probe ce au determinat cheltuielile ce se solicita.

Prin sentinta civila (definitiva, irevocabila, nepublicata) nr. 395/22.01.2007, pronuntata de Judecatoria Buzau in dosarul nr. 12205/200/2006 instanta a solutionat o cerere de acordare pe cale principala a cheltuielilor de judecata efectuate intr-un litigiu anterior (plangere formulata in temeiul art. 31 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor). Suma solicitata era de 300 lei, reprezentand onorariu de expert platit.

Instanta a inlaturat apararile formulate in intampinare, ca neintemeiate pentru urmatoarele motive: In principal, apararea paratului critica solutia instantei care a solutionat plangerea contraventionala pentru faptul ca aceasta si-a intemeiat solutia pe concluziile raportului de expertiza care, sustine paratul, nu este o proba concludenta.

In acest context, instanta a reamintit paratului ca unul dintre efectele hotararii judecatoresti este acela ca hotararea se bucura de putere de lucru judecat, ceea ce inseamna ca hotararea este prezumata a exprima adevarul si nu trebuie sa fie contrazisa de o alta hotarare (res iudicato pro veritate habetur).

IPJ Buzau critica, prin intampinarea formulata, sentinta civila nr. 3317/03.07.2006 pronuntata de Judecatoria Buzau in dosarul nr. 1688/2006, sentinta care, irevocabila fiind prin respingerea recursului (decizia Tribunalului Buzau nr. 465/2006), avea putere de lucru judecat.

Fata de cele precizate mai sus, instanta a apreciat sustinerile paratului ca fiind neintemeiate; eventualele sale critici pe aspectele invocate in intampinare puteau fi formulate pe calea obiectiunilor la raportul de expertiza ori pe calea recursului.

In ceea ce priveste pretentiile exprimate de reclamant prin cererea de chemare in judecata, instanta a retinut ca potrivit art. 274 alin. 1 C.pr.civ., text aplicabil in acest litigiu, partea care cade in pretentii va fi obligata, la cerere, sa plateasca cheltuielile de judecata. Printre cheltuielile de judecata se numara si onorariile expertilor. Pentru ca o parte sa fie considerata ca a pierdut procesul nu este obligatoriu ca ea sa fi investit instanta cu o cerere pe care aceasta sa o fi respins. In aceeasi masura, "cade in pretentii" si acela care a pastrat o atitudine procesuala pasiva. La baza obligatiei de restituire a cheltuielilor de judecata (temeiul juridic al restituirii) se afla culpa procesuala.

Fata de cele deja precizate, a afirmat instanta, apare intemeiat dreptul reclamantului C.N., parte care a castigat litigiul deschis prin plangerea contraventionala, de a solicita cheltuielile de judecata pe care le-a efectuat in cadrul acelui proces, de la partea care a cazut in pretentii, respectiv de la IPJ Buzau, paratul din prezenta cauza.

Drept expresie a principiului disponibilitatii, cheltuielile de judecata nu se acorda insa din oficiu, ci numai la cerere, asa cum prevede, de altfel, si art. 274 alin. 1 C.pr.civ.

In cazul in care nu s-a cerut acordarea cheltuielilor de judecata, a continuat instanta, partea le poate cere pe calea unei actiuni separate, in termen de 3 ani de la ramanerea definitiva a hotararii prin care i s-a acordat castig de cauza, in temeiul art. 998 C.civ. Si in aceasta materie isi gaseste aplicarea principiul non reformatio in pejus. Aceasta inseamna ca daca partea a castigat procesul, actiunea separata privitoare la cheltuielile de judecata nu poate fi respinsa.

Asadar, fata de prevederile art. 274 alin. 1 C.pr.civ., precum si ale art. 998 C.civ. ("orice fapta a omului, care cauzeaza altuia prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara"), observand ca actiunea cu care a fost sesizata instanta a fost formulata in termenul general de prescriptie prevazut de art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, instanta a considerat ca actiunea formulata de reclamantul C.N. in contradictoriu cu paratul IPJ Buzau este intemeiata. In consecinta, a obligat paratul la plata catre reclamant a sumei de 300 lei reprezentand onorariu de expert suportat de reclamant in dosarul civil nr. 1688/2006 al Judecatoriei Buzau.

In concluzie, retinem ca partea indreptatita sa obtina cheltuielile de judecata este cea care are alegerea dintre caile posibile analizate anterior, fiind cea mai in masura sa cantareasca avantajele si dezavantajele solutiei adoptate.

Daca s-au cerut cheltuieli de judecata, instanta se pronunta asupra lor prin dispozitiv, luand in considerare actele justificative depuse de parti in acest scop.

Executarea obligatiei de plata a cheltuielilor de judecata Obligatia de plata a cheltuielilor de judecata acordate prin hotarare definitiva si irevocabila se aduce la indeplinire de bunavoie (art. 371¹ alin. 1 C.pr.civ.) sau prin executare silita (art. 371¹ alin. 2 C.pr.civ.) in termen de 3 ani (art. 405 C.pr.civ.).

Pentru a putea fi executate cheltuielile de judecata, hotararea prin care acestea au fost acordate trebuie sa indeplineasca cerinta prevazuta in art. 374 C.pr.civ. Vom cita primele doua alineate ale acestui articol, relevante in acest context: "(alin. 1) Hotararea judecatoreasca (.) se executa numai daca este investita cu formula executorie prevazuta de art. 269 alin. 1, afara de incheierile executorii, de hotararile executorii provizoriu si de alte hotarari (.) care se executa fara formula executorie. (alin. 2) Investirea hotararilor cu formula executorie se face de prima instanta."

Pe marginea acestui text ar putea fi facute unele mentiuni:

Intr-o actiune in constatarea dreptului (in care reclamantul nu urmareste condamnarea paratului), hotararile nu sunt titluri executorii (strict pe capatul principal de cerere referitor la constatarea existentei ori inexistentei unui drept subiectiv), neputand fi puse in executare. Daca insa instanta a fost investita cu cererea de acordare a cheltuielilor de judecata (fie de catre reclamant, fie de catre parat), acestea, odata acordate (reclamantului sau paratului, in functie de solutia data capatului principal de cerere), pentru a fi executate, impun si justifica interesul pentru investirea hotararii cu formula executorie.

Daca au fost acordate cheltuieli de judecata printr-o incheiere, hotarare executorie, pentru executarea cheltuielilor de judecata nu mai este necesara investirea cu formula executorie.

Tot la capitolul executarii obligatiei de plata a cheltuielilor de judecata acordate prin hotarare judecatoreasca, citam articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 805/2004 al Parlamentului European si al Consiliului Uniunii Europene din 21 aprilie 2004 privind crearea unui titlu executoriu european pentru creantele necontestate: " In cazul in care o hotarare judecatoreasca cuprinde o hotarare executorie privind cheltuielile de judecata, inclusiv dobanzile, acestea se certifica, de asemenea ca titlu executoriu european in ceea ce priveste cheltuielile cu exceptia cazului in care, in cursul procedurii in justitie, debitorul s-a opus in mod special obligatiei sale de a-si asuma cheltuielile respective, in conformitate cu legislatia statului membru de origine."

VIII. Principii procedurale ce trebuie respectate in solutionarea cererii de acordare a cheltuielilor de judecata

Am hotarat sa abordam si acest aspect al solutionarii cererii de acordare a cheltuielilor de judecata din cauza usurintei, a lejeritatii manifestate de instantele de judecata in ceea ce priveste acordarea cheltuielilor de judecata. Desi cele ce vor fi spuse in aceasta sectiune a analizei noastre isi gasesc aplicarea in solutionarea cererii de acordare a cheltuielilor de judecata atat pe cale principala, cat si pe cale accesorie, ne vom referi doar la cea de a doua modalitate de solicitare si de acordare a cheltuielilor de judecata, care de altfel este si cel mai des intalnita in practica.

Apreciem ca in solutionarea acestei cereri, ca in cazul oricarui alt capat accesoriu, trebuie respectate toate regulile generale care guverneaza desfasurarea procesului civil. Din considerente de spatiu si de utilitate, analiza de fata vizeaza doar anumite principii. Pentru o prezentare ampla facem trimitere la doctrina .

Pentru a exemplifica superficialitatea cu care unele instante de judecata se apleaca asupra solutionarii acestui capat accesoriu al actiunii, vom prezenta o speta solutionata de Judecatoria Sectorului 5 (in prima instanta), de Tribunalul Bucuresti (in apel) si de Curtea de Apel Bucuresti (in recurs). Dupa ce o vom expune, vom afla impreuna care principii ale procesului civil nu au fost respectate.

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti sub nr. 6045/302/2006 reclamantul R.C. a chemat in judecata Primaria Municipiului Bucuresti solicitand instantei sa oblige parata sa se pronunte prin dispozitie/decizie motivata cu privire la notificarea adresata acestei institutii de reclamant, in conditiile Legii 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, notificare prin care R.C. a solicitat restituirea in natura a imobilului situat in Bucuresti, sector 2, cu cheltuieli de judecata.

Prima instanta, analizand actele si lucrarile dosarului, a apreciat ca parata trebuia sa se conformeze obligatiei legale si sa emita raspunsul. Avand in vedere ca de la data notificarii - 14.02.2002, au trecut mai mult de 60 de zile, instanta a admis acest capat de cerere si a obligat parata sa emita decizie/dispozitie motivata cu privire la notificarea nr. 951/14.02.2002 privind imobilul situat in Bucuresti, sector 2.

In ceea ce priveste insa cererea de acordare a cheltuielilor de judecata, instanta a admis-o in parte, luand in considerare dispozitiile articolului 274 Cod de procedura civila si retinand culpa procesuala a paratei. Astfel, instanta a avut in vedere faptul ca litigiul nu a necesitat decat doua termene de judecata, dintre care unul in fata Judecatoriei Sectorului 5 si, data fiind complexitatea acestuia, a obligat parata la plata catre reclamant a sumei de 500 RON (din 4900 RON), reprezentand cheltuieli de judecata.

Reclamantul a formulat apel impotriva sentintei civile (nepublicata) nr. 3953 din 08.06.2006 pronuntate de Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti in Dosarul nr. 6045/302/2006 criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie in privinta solutionarii capatului accesoriu privitor la cheltuielile de judecata. Dezvoltand, apelantul-reclamant a apreciat ca nu au fost respectate principiile procesului civil avand in vedere ca instanta a redus cheltuielile de judecata reprezentand onorariu de avocat fara ca intimata-parata sa solicite acest lucru si fara sa puna in discutia partilor posibilitatea reducerii cheltuielilor de judecata. A fost invocata totodata si nerespectarea dispozitiilor art. 274 alin. 3 C.pr.civ., deoarece prima instanta a utilizat alte criterii decat cele prevazute de lege.

Prin decizia civila (nepublicata) nr. 1428A/08.09.2006 pronuntata de Tribunalul Bucuresti in dosarul nr. 6045/302/2006 a fost respins apelul formulat de R.C. si cel formulat de parata. Instanta de apel nu s-a mai pronuntat pe cererea de acordare a cheltuielilor de judecata in apel, formulata de apelantul-reclamant (1200 RON).

Pentru a pronunta aceasta solutie, Tribunalul Bucuresti a retinut ca imprejurarea ca paratul nu a solicitat micsorarea cuantumului acestor cheltuieli de judecata nu reprezinta o cerinta legala care sa fi fost incalcata de prima instanta, cum eronat se apreciaza, astfel cum nu poate constitui nicio situatie de incalcare a principiului "cat timp paratul a solicitat respingerea actiunii promovate de reclamant si, implicit, respingerea in totalitate a cererii accesorii de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecata".

Tribunalul Bucuresti a mai afirmat in motivarea deciziei ca "sustinerile apelantului referitoare la privarea sa de un grad de jurisdictie prin aplicarea art. 274 alin. 3 C.pr.civ. sunt evident neintemeiate, neputand fi luate in considerare in analiza legalitatii si temeiniciei sentintei apelate." (!!!)

Recursul formulat de reclamant a vizat in continuare modalitatea de reducere a cheltuielilor de judecata, criticand in acelasi timp si nesolutionarea capatului de cerere referitor la cheltuielile de judecata in faza procesuala a apelului.

Prin decizia civila (nepublicata) nr. 571R din 09.03.2007 pronuntata in dosarul nr. 6045/302/2006 Curtea de Apel Bucuresti a respins recursul ca nefondat.

Hotararea instantei de recurs a fost motivata pe faptul ca judecatorul cauzei are dreptul sa micsoreze onorariile avocatilor ori de cate ori va constata motivat ca sunt nepotrivit de mari, fata de valoarea pricinii sau de munca indeplinita de avocat, fara a fi necesara o cerere a partilor si folosind exclusiv criteriile stabilite de lege.

De asemenea, instanta a mai aratat ca reclamantul nu poate obtine rambursarea cheltuielilor decat in masura in care dovedeste caracterul real, necesar si rezonabil al valorii lor.

In continuare, si instanta de recurs a apreciat ca cererea formulata de reclamant, privind plata cheltuielilor de judecata, a fost pusa in discutia contradictorie a partilor fiind admisa partial de instanta fondului.

In privinta temeiniciei solutiilor pronuntate de instantele inferioare, instanta de recurs a aratat ca "durata procesului nu reprezinta unul din criteriile enuntate de legiuitor si ca durata scurta a unui proces nu echivaleaza in toate situatiile cu un volum de munca redus al avocatului, insa in cauza dedusa judecatii complexitatea pricinii si munca depusa de avocat pot fi apreciate si prin prisma duratei procesului, de numai doua termene de judecata".

Si instanta de recurs a apreciat ca, pentru stabilirea cheltuielilor judiciare constand in onorariul de avocat, nu trebuie avuta in vedere munca depusa de avocat in procedura administrativa desfasurata in fata Primariei Municipiului Bucuresti.

In ceea ce priveste faptul ca instanta de apel a omis sa se pronunte asupra cererii reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecata, instanta de recurs a apreciat ca prin decizia sa instanta de apel a respins apelurile ca nefondate si, ca atare, "cererea avand ca obiect cheltuielile de judecata trebuia sa fie respinsa".

Principiul fundamental care guverneaza procesul civil, proces al intereselor private, este principiul disponibilitatii.

Una dintre regulile pe care le presupune principiul disponibilitatii este aceea ca reclamantul este cel care determina limitele cererii de chemare in judecata, iar paratul, pe cele ale apararii. Acest principiu presupune ca judecatorii trebuie sa se pronunte numai asupra cererilor formulate de reclamant si numai asupra apararilor facute de catre partea adversa.

Raportat la cererea de acordare a cheltuielilor de judecata, respectarea principiului disponibilitatii presupune acordarea cheltuielilor de judecata numai in masura si in cuantumul in care au fost solicitate. In mod corelativ, tot principiul disponibilitatii impune ca judecatorii sa micsoreze cuantumul cheltuielilor de judecata numai in situatia in care partea care a cazut in pretentii a solicitat acest lucru[45].

Articolul 274 alineat 3 Cod de procedura civila prevede ca "judecatorii au (.) dreptul sa mareasca sau sa micsoreze onorariile avocatilor, potrivit cu cele prevazute in tabloul onorariilor minimale, ori de cate ori vor constata motivat ca sunt nepotrivit de mici sau de mari, fata de valoarea pricinii sau munca indeplinita de avocat".

Insa nu trebuie sa se inteleaga prin aceasta exprimare ca regulile ce guverneaza procesul civil trebuie neglijate la acest moment. Articolul 274 se regaseste in Cartea a II-a Procedura contencioasa, Titlul III Procedura inaintea primei instante, iar principiul disponibilitatii este principiu al procesului civil tocmai pentru faptul ca il guverneaza pe toata desfasurarea sa. Actiunea lui nu inceteaza la momentul solicitarii cheltuielilor de judecata in fata primei instante, ceea ce inseamna ca prima instanta ar fi trebuit sa solutioneze acest capat de cerere si cu respectarea principiului disponibilitatii, deci sa reduca valoarea cheltuielilor de judecata doar la solicitarea paratei. In cazul in care, exercitandu-si rolul activ[46], instanta aprecia prea mare valoarea cheltuielilor de judecata solicitate, ar fi trebuit sa puna in discutia partilor acest aspect si sa faca aplicarea principiului contradictorialitatii , acordand astfel posibilitatea reclamantului de a sustine valoarea cheltuielilor pretinse si dovedite prin chitanta depusa la dosar. Desi aceasta regula fundamentala a procesului civil nu-si mai gaseste consacrarea expresa in codul de procedura civila (fostul alineat 2, teza finala a articolului 129 a fost inlaturat prin Legea nr. 219/2005 ), Curtea europeana a drepturilor omului a afirmat in nenumarate randuri in jurisprudenta sa ca acest principiu este o componenta a garantiilor unui proces echitabil in sensul articolului 6 paragraf 1 CEDO.

Un alt principiu incalcat de prima instanta este cel al egalitatii armelor. In jurisprudenta europeana, acest principiu semnifica tratarea egala a partilor pe toata durata desfasurarii procedurii in fata unui tribunal fara ca una din ele sa fie avantajata in raport cu cealalta parte in proces. Dupa cum a decis in mod constant Curtea, acest principiu - unul dintre elementele notiunii mai largi de proces echitabil - impune fiecarei parti sa i se ofere posibilitatea rezonabila de a-si sustine cauza sa in conditii care sa nu o plaseze intr-o situatie de net dezavantaj in raport cu "adversarul" ei si ca exigenta "egalitatii armelor" in sensul unui just echilibru intre parti are, in principiu, acelasi rol atat in procesele civile, cat si in cele penale (Dombo Beheer B.V. c. Pays-Bas, 27 octombrie 2003).

Reducand cuantumul cheltuielilor de judecata solicitate de reclamant, in avantajul evident al paratei (si fara ca parata sa fi solicitat acest lucru), R.C. a fost in mod vadit prejudiciat de posibilitatea sustinerii pretentiilor sale, fiind privat in acest fel de un grad de jurisdictie in care ar fi avut dreptul si interesul sa combata aprecierea instantei privind marimea onorariului de avocat. Iata cum prima instanta a reusit sa incalce si principiul organizarii justitiei pe sistemul dublului grad de jurisdictie.

Un alt principiu al procesului civil este cel al oralitatii, consacrat prin art. 127 C.pr.civ., potrivit caruia pricinile se dezbat verbal, daca legea nu dispune altfel. Prin faptul reducerii cheltuielilor de judecata cu ocazia deliberarii in Camera de Consiliu, fara a pune in discutia partilor, fara a da acestora ocazia de a-si expune motivele, prima instanta a incalcat si principiul oralitatii.

Prin nesocotirea tuturor acestor principii dreptul de aparare al reclamantului a fost golit de continut, motiv pentru care apreciem ca se poate sustine faptul ca reclamantul nu a beneficiat de o procedura echitabila, fiind nesocotit in acest fel articolul 6 - articol care recunoaste si garanteaza dreptul la un proces echitabil - din Conventia pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale.

Desi reclamantul a uzat de toate caile de atac interne, niciuna dintre instantele superioare nu a constatat incalcarea dreptului la un proces echitabil, interpretand dispozitiile art. 274 alin. 3 C.pr.civ., in detrimentul justitiabilului, in sensul conferirii judecatorului a unui drept absolut de reducere a cheltuielilor de judecata constand in onorariu de avocat, cu nesocotirea tuturor principiilor fundamentale ale procesului civil.

Nu putem sa nu retinem si sa nu criticam motivarea Curtii de Apel Bucuresti, instanta de recurs, care a apreciat ca instanta de apel a procedat in mod corect nepronuntandu-se pe capatul de cerere referitor la cheltuielile de judecata solicitate pentru apel. Instanta de recurs a apreciat ca din moment ce apelul a fost respins, se impunea si se subintelegea respingerea capatului de cerere accesoriu.

Consideram incorecta aceasta apreciere pentru considerentele ce vor urma:

Articolul 129 alin. 6 C.pr.civ. statueaza ca in toate cazurile, judecatorii hotarasc numai asupra obiectului cererii deduse judecatii. Acest text din Codul de procedura civila este deseori invocat ca fiind sediul reglementarii principiului disponibilitatii. E drept ca ceea ce vrea sa spuna legiuitorul prin acest articol este in primul rand faptul ca judecatorii nu se vor pronunta decat asupra obiectului judecatii, doar asupra cererilor cu care au fost sesizati.

Dar, avand in vedere ipoteza din art. 322 pct. 2 C.pr.civ. (". sau nu s-a pronuntat asupra unui lucru cerut.") suntem indreptatiti sa consideram ca art. 129 alin. 6 C.pr.civ. reglementeaza totodata obligatia judecatorilor de a se pronunta cu privire la toate capetele de cerere.

In acest sens, dorim sa citam sentinta civila (irevocabila, nepublicata) nr. 1109 din 26.02.2007, pronuntata de Judecatoria Buzau in dosarul nr. 12103/200/2006, prin care instanta, respingand cererea de emitere a unei ordonante care sa contina somatia de plata, a statuat: "fata de solutia la care a ajuns instanta in urma deliberarii, avand in vedere caracterul accesoriu al capatului de cerere privitor la acordarea cheltuielilor de judecata, in temeiul art. 274 C.pr.civ., precum si in virtutea principiului accesorium sequitur principale (accesoriul urmeaza principalul), instanta urmeaza sa respinga si acest capat de cerere"[49].

In lumina celor de mai sus, consideram ca motivarea Judecatoriei Buzau nu este inutila ori superflua. Avand in vedere ca justitia este un serviciu public care trebuie sa se realizeze in interesul justitiabilului, apreciem ca partii trebuie sa i se explice, sa i se motiveze in chiar hotararea care ii este destinata respingerea oricarei cereri. In caz contrar, mai ales in conditiile in care hotararea este irevocabila, partea poate pretinde ca nu a beneficiat de o procedura echitabila, prin prisma dreptului la un proces echitabil, recunoscut prin art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale[50].

Concluzionand, sustinem ca solutionarea capatului de cerere privitor la cheltuielile de judecata trebuie sa beneficieze de aceeasi atentie a judecatorului, necesara in judecarea oricarei cereri, trebuie sa respecte toate principiile procedurii civile.

Fara o aplecare serioasa, responsabila asupra acestor solicitari, se incalca cele mai elementare principii ale procesului civil, in dauna (uneori ireparabila) a justitiabilului.

IX. Dovada cheltuielilor de judecata

Dupa cum am aflat din sectiunea rezervata modalitatilor de solicitare si de acordare a cheltuielilor de judecata, asa cum reiese si din enuntul art. 274 alin. 1 C.pr.civ., pentru rambursarea cheltuielilor de judecata (pe cale judiciara), partea care a castigat procesul trebuie sa faca o cerere expresa (accesorie sau principala). Aceasta cerinta este un reflex al principiului disponibilitatii. Partea are dreptul de a obtine restituirea cheltuielilor de judecata, iar daca intelege sa beneficieze, sa uzeze de acest drept, are obligatia de a cere in mod formal acest lucru. Corelativ, judecatorii hotarasc numai asupra obiectului cererii deduse judecatii (art. 129 alin. 6 C.pr.civ.).

In ceea ce priveste dovada cheltuielilor de judecata solicitate amintim ca articolul 129 alin. 1 din Codul de procedura civila statueaza: "partile au indatorirea ca, in conditiile legii, sa urmareasca desfasurarea si finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligatia sa indeplineasca actele de procedura in conditiile, ordinea si termenele stabilite de lege sau de judecator, sa-si exercite drepturile procedurale conform dispozitiilor art. 723 alin. 1, precum si sa-si probeze pretentiile si apararile."

Am facut apel la acest text din Codul de procedura civila si nu la renumitul 1169 din Codul civil (la care in mod mult prea facil se face referire in practica instantelor) din simplul motiv: articolul 1169 este cel care deschide Capitolul al IX-lea (Despre probatiunea obligatiilor si a platii[51]), Titlul al III-lea (Despre contracte sau conventii), Cartea a III-a (Despre diferitele moduri prin care se dobandeste proprietatea) din Codul civil.

Asadar, apreciem ca in temeiul art. 129 alin. 1 C.pr.civ., partea care a castigat procesul are obligatia de a proba cererea de acordare a cheltuielilor de judecata. Aceasta parte are sarcina de a proba cuantumul cheltuielilor de judecata pe care pretinde ca le-a efectuat (conform adagiilor latine actori incumbit onus probandi sau ei incumbit probatio qui dicit, non qui negat).

Regula este ca dovada cheltuielilor de judecata se face cu acte, documente, inscrisuri justificative.

S-a afirmat[52]: "Cheltuielile de judecata se acorda numai in masura in care au fost dovedite. In acest scop, la inchiderea dezbaterilor partile vor prezenta instantei un decont al cheltuielilor facute, insotite de acte doveditoare."

Desi cunoastem ca aceasta este practica instantelor, o apreciem neprocedurala. Tinand seama de caracterul accesoriu al cererii de acordare a cheltuielilor de judecata care, asa cum am vazut mai sus, respecta regimul oricarei cereri adresate instantei, apreciem ca si pentru dovedirea cuantumului cheltuielilor de judecata trebuie respectate dispozitiile art. 112 alin. 1 pct. 5, alin. 2, 116, 138 C.pr.civ.

Chiar si in situatia in care se accepta depunerea chitantei de plata a onorariului de avocat la inchiderea dezbaterilor[53], instanta, in baza rolului activ ce-i este impus si permis totodata, trebuie sa aduca la cunostinta partii adverse cuantumul onorariului, pentru ca aceasta, in masura in care apreciaza necesar, sa solicite aplicarea art. 274 alin. 3 C.pr.civ.

In cele ce urmeaza vom face o prezentare si o scurta analiza a unor solutii din practica judecatoreasca.

Prin sentinta civila (definitiva, nepublicata) nr. 534/29.01.2007 pronuntata de Judecatoria Buzau in dosarul nr. 10455/2006, instanta a admis in parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecata si a obligat parata la plata catre reclamant a sumei de 161 lei cheltuieli de judecata reprezentand taxa judiciara de timbru (125 lei), timbru judiciar (3 lei) si bilete de calatorie in valoare de 33 lei. In ceea ce priveste valoarea acestora din urma, instanta a observat ca, desi reclamantul a solicitat suma de 66 lei, a depus documente justificative doar pentru suma de 33 lei. In continuare, instanta a apreciat ca, avand in vedere ca si in privinta acestui capat de cerere functioneaza regula inscrisa de art. 1169 C.civ. (cel ce face o propunere inaintea judecatii trebuie sa o dovedeasca), aceasta cerere era intemeiata doar in parte.

Dincolo de referirea la dispozitiile art. 1169 C.civ. pe care am criticat-o mai sus, apreciem ca solutia instantei este corecta. Cauza solutionata prin aceasta sentinta a presupus acordarea a patru termene de judecata. A fost solicitata suma de 66 lei cu titlu de cheltuieli efectuate cu transportul reclamantului si a celor doi martori ascultati la propunerea sa. Reclamantul (care isi avea domiciliul intr-o alta localitate decat cea in care functiona instanta) fusese prezent la toate termenele. Pentru a fi prezent, reclamantul a pretins ca de fiecare data a parcurs drumul de la domiciliu la instanta cu un mijloc de transport in comun. Pretul unei calatorii dus-intors era de 11 lei. Pentru dovedirea acestor cheltuieli, reclamantul a depus la dosar 3 bilete de calatorie (dus-intors).

Fata de documentele justificative existente la dosarul cauzei, instanta in mod corect a admis in parte cererea reclamantului si i-a incuviintat acestuia rambursarea doar a sumei de 33 lei (reprezentand cheltuieli de transport).

Instanta nu putea sa admita in totalitate acest capat de cerere, prezumand ca pentru fiecare termen partea s-a deplasat de la domiciliu la instanta si inapoi. Se poate presupune ca partea a fost gazduita intre doua termene la o ruda, spre exemplu.

Prin sentinta civila (definitiva, irevocabila, nepublicata) nr. 395/22.01.2007, pronuntata de Judecatoria Buzau in dosarul nr. 12205/200/2006, instanta a admis actiunea prin care au fost solicitate pe cale principala cheltuielile de judecata dintr-un dosar anterior si a obligat paratul la plata catre reclamant a sumei de 300 lei reprezentand onorariu de expert suportat de reclamant in dosarul civil nr. 1688/2006 al Judecatoriei Buzau.

Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta a avut in vedere chitanta de plata a onorariului de expert achitat de reclamant in dosarul civil nr. 1688/2006 al aceleiasi judecatorii.

O speta interesanta prin prisma problemei discutate este cea care a fost solutionata in apel de Tribunalul Bucuresti, Sectia a V-a Civila, prin decizia civila nr. 1254/25.09.2006 (nepublicata) si in recurs de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a III-a Civila si pentru cauze cu minori si familie, decizia civila nr. 822/08.05.2007 (nepublicata). Redam in cele ce urmeaza considerentele deciziei Curtii de Apel Bucuresti:

In ceea ce priveste cererea intimatului de a-i fi acordate cheltuielile de judecata in apel, tribunalul a apreciat-o ca neintemeiata, considerand, pe de o parte ca un onorariu de avocat de 1500 RON nu se justifica in raport de numarul de termene din apel si de complexitatea cauzei, iar pe de alta parte ca acest onorariu nici nu a fost dovedit, intrucat chitanta nr. 10611426/25.09.2006 nu cuprinde nici un element din care sa reiasa ca a fost eliberata pentru plata onorariului aferent dosarului de apel[54].

Recurentul reclamant a criticat decizia tribunalului sub aspectul modului de solutionare a cererii sale de acordare a cheltuielilor de judecata aferente fazei procesuale a apelului.

Recurentul reclamant a invocat nelegalitatea solutiei pe cheltuieli de judecata (art. 304 pct. 9 Cod de procedura civila) aratand ca a facut dovada onorariului de avocat suportat in apel cu chitanta de plata a onorariului de avocat, emisa in baza contractului de asistenta juridica incheiat cu avocatul sau.

Potrivit art. 28 alin. 1 din Legea nr. 51/1995, avocatul are dreptul sa asiste si sa reprezinte orice persoana fizica sau juridica, in temeiul unui contract incheiat in forma scrisa, iar pentru aceasta activitate avocatul are dreptul la onorariu, element care trebuie mentionat obligatoriu in cuprinsul contractului de asistenta juridica, conform art. 127 alin. 1 din Statutul profesiei de avocat.

Asadar, cuantumul onorariului platit de client avocatului sau este stabilit prin contractul de asistenta juridica, iar depunerea in proces a originalului chitantei de plata a onorariului, emisa in baza contractului de asistenta juridica, naste prezumtia ca acesta este onorariul stabilit prin contractul de asistenta juridica pentru respectiva cauza.

De aceea, fata de depunerea originalului chitantei de plata a onorariului de avocat, instanta de apel nu putea socoti ca nedovedite cheltuielile de judecata aferente apelului, putand cel mult sa solicite, in exercitarea rolului activ, prezentarea contractului de asistenta juridica pentru a determina continutul raportului juridic stabilit intre avocat si clientul sau.

Pe de alta parte, recurentul a aratat ca instanta de apel nu putea nici sa inlature in intregime onorariul de avocat, numarul termenelor de judecata acordate si complexitatea cauzei reprezentand criterii de micsorare a onorariului de avocat si nicidecum de inlaturare, in intregime, a onorariului de avocat; oricum in cauza nu s-ar fi justificat nici macar reducerea onorariului de avocat, in conditiile in care avocatul a facut demersuri in interesul clientului sau, iar partea adversa nu a solicitat reducerea onorariului.

Ca inscris nou, recurentul-reclamant a infatisat instantei contractul de asistenta juridica, proba ce i-a fost incuviintata in baza art. 305 C.pr.civ..

Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a III-a Civila si pentru cauze cu minori si familie, ca instanta de recurs, a apreciat ca solutia contestata este, intr-adevar, gresita, pe de o parte pentru ca reclamantul, ca parte care castigase procesul, avand deci vocatie la acordarea cheltuielilor de judecata, conform art. 274 alin. 1 C.pr.civ., facuse dovada cheltuielilor de judecata suportate in apel, iar pe de alta parte pentru ca nu existau motive de reducere a onorariului de avocat, conform art. 274 alin. 3 C.pr.civ..

Astfel, contrar celor retinute de instanta de apel, chitanta nr. 1061426/25.09.2006, aflata la fila 8 din dosarul de apel, facea dovada neindoielnica a onorariului de avocat platit de reclamant pentru asistenta juridica ce i-a fost acordata de avocatul P.A.C. in faza procesuala a apelului.

Faptul ca chitanta nr. 1061426/25.09.2006 fusese eliberata pentru plata onorariului de avocat aferent apelului cu care tribunalul fusese investit rezulta din mentiunile facute in cuprinsul sau, conform carora suma de 1500 RON reprezinta onorariu de avocat platit de reclamantul R.C. avocatului P.A.C., unite cu imputernicirea avocatiala (fila 9 dosar apel), care atesta dreptul avocatului P.A.C. de a acorda asistenta juridica reclamantului in dosarul nr. 27282/2/2005 al Tribunalului Bucuresti, Sectia a V-a Civila, respectiv in faza procesuala a apelului.

Dincolo de aceste elemente, care erau suficiente pentru a permite tribunalului sa retina ca dovedit onorariul de avocat suportat de reclamant in apel, in recurs s-a prezentat si contractul de asistenta juridica care a stat la baza emiterii imputernicirii avocatiale si a chitantei de plata a onorariului de avocat; contractul de asistenta juridica (fila 11 dosar recurs) prevede drept onorariu convenit de avocatul P.A.C. si clientul sau R.C. suma de 1500 RON pentru asistenta juridica in dosarul nr. 27282/2/2005 al Tribunalului Bucuresti, Sectia a V-a Civila, confirmandu-se o data in plus ca onorariul achitat cu chitanta nr. 1061426/25.09.2006 are aferent asistentei juridice acordate reclamantului R.C. in faza procesuala a apelului.

Asa fiind, in mod gresit tribunalul a respins cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecata aferente fazei procesuale a apelului, acesta facand dovada certa a cheltuielilor de judecata suportate in apel, compuse din onorariu de avocat in cuantum de 1500 RON; cat timp reclamantul a cerut sa i se plateasca cheltuielile de judecata de catre apelantul-parat, care a cazut in pretentii fata de el prin respingerea apelului si cat timp reclamantul a dovedit cheltuielile de judecata suportate in apel, conditiile art. 274 alin. 1 C.pr.civ. erau indeplinite, ceea ce obliga instanta de apel sa-i admita cererea de cheltuieli de judecata.

In ceea ce priveste limita admiterii acestei cereri, este de observat ca desi art. 274 alin. 1, 3 C.pr.civ. da dreptul instantei de judecata sa micsoreze onorariul avocatial ori de cate ori constata motivat ca acesta este nepotrivit de mare fata de valoarea pricinii sau munca indeplinita de avocat, in speta conditiile textului nu erau intrunite, neputandu-se aprecia ca onorariul de avocat de 1500 RON, suportat de reclamant in apel, ar fi fost nepotrivit de mare in raport de complexitatea pricinii si de prestatia avocatului, in conditiile in care, avocatul reclamantului a facut si alte demersuri in interesul clientului sau, prezentand instantei dovezi ce au concurat si ele la solutia de respingere a apelului, dupa cum rezulta din practica si considerentele deciziei recurate.

De aceea, nici argumentul subsidiar retinut de tribunal, acela ca onorariul de avocat de 1500 RON este nejustificat de mare pentru faza apelului, nu poate sustine solutia de respingere a cererii reclamantului de cheltuieli de judecata, aceasta cu atat mai mult cu cat art. 274 alin. 3 C.pr.civ. permite numai micsorarea onorariilor de avocati, iar nicidecum inlaturarea totala a acestora.

Avand in vedere considerentele expuse, Curtea a apreciat ca solutia tribunalului de respingere a cererii reclamantului privind acordarea cheltuielilor de judecata in apel este rezultatul interpretarii si aplicarii gresite a dispozitiilor art. 274 alin. 1 si 3 C.pr.civ., ceea ce face operant motivul de modificare prevazut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ..

Exprimandu-ne indignarea fata de decizia pronuntata de Tribunalul Bucuresti, suntem alinati totusi de solutia inteleapta (si pertinent motivata) la care a ajuns Curtea de Apel Bucuresti si la care subscriem in totalitate.

Mai mult, mirati fiind in continuare de modalitatea in care Tribunalul Bucuresti a solutionat capatul de cerere referitor la cheltuielile de judecata, ne putem intreba: Ce s-ar fi putut intampla daca actiunea era supusa taxei de timbru si daca in chitanta de plata a taxei nu era indicat numarul dosarului? Putem sa ne temem ca s-ar fi anulat actiunea pentru netimbrare!

Intr-o speta, solutionata in recurs[55], justificarea platii onorariului de avocat a fost facuta cu forma scrisa a contractului de asistenta juridica, complinita cu apararea propriu-zisa ca, in sensul art. 94 alin. 3 din Statutul profesiei de avocat, n-ar exista obligatia de proba a cuantumului acestui onorariu. Recursul a fost respins cu consecinta pastrarii solutiei din apel care a respins cererea de cheltuieli de judecata, ca nedovedita.

S-a afirmat, intr-un comentariu aprobativ[56], ca din punct de vedere conceptual, forma scrisa a contractului de asistenta juridica poate consemna efectuarea platii onorariului, dar, daca nu o face, ea ramane exclusiv o proba a existentei contractului si a negocierii onorariului (in sensul art. 94 alin. 2 din Statutul profesiei de avocat), operatiuni care premerg si nu se confunda cu efectuarea platii. In mod curent, inscrisul constatator al platii este chitanta semnata de creditor si remisa debitorului, adica, in speta, daca ar fi existat, ea putea fi numai chitanta semnata de avocat si inmanata clientului sau.

Si Curtea Europeana a Drepturilor Omului, in jurisprudenta sa, acorda cheltuieli de judecata numai in masura in care acestea sunt dovedite cu acte justificative.

Astfel, in Cauza Albina impotriva Romaniei[57], reclamantul a solicitat plata a 477,65 euro, intemeindu-se pe un decont amanuntit si pe facturile corespunzatoare. Curtea a observat ca aceste cheltuieli sunt justificate prin documente doveditoare. Guvernul nu s-a opus la plata acestor cheltuieli. Analizand solicitarea reclamantului in lumina principiilor degajate din jurisprudenta sa, Curtea a considerat ca fiind rezonabil sa-i acorde reclamantului in intregime suma solicitata, mai precis 477,65 euro.

Dimpotriva, in cauza Lungoci impotriva Romaniei[58], reclamanta a solicitat rambursarea cheltuielilor de judecata, insa nu si-a detaliat si nici nu si-a justificat cererea, facand referire numai la raportul de expertiza realizat pentru stabilirea prejudiciului material. Desi Guvernul nu s-a opus rambursarii cheltuielilor de judecata cu conditia ca ele sa fie justificate, necesare si rezonabile, Curtea, deoarece reclamanta nu a precizat valoarea acestor cheltuieli si nu a depus niciun document jusificativ in acest sens, a decis sa nu ii acorde nicio suma cu acest titlu.

In acelasi sens, poate fi amintita Hotararea din 24 mai 2006 in Cauza Weissman si altii impotriva Romaniei[59]. Reclamantii au pretins 7000 USD pentru cheltuieli de judecata, fara a preciza daca este vorba de cheltuieli efectuate in fata jurisdictiilor interne sau pentru prezentarea cererii in fata Curtii. Guvernul a atras atentia asupra faptului ca reclamantii nu au furnizat nici un document justificativ in sprijinul cererii lor. Curtea a amintit faptul ca, din punctul de vedere al art. 41 din Conventie, pot fi rambursate doar cheltuielile despre acre s-a stabilit ca au fost cu adevarat efectuate, ca erau necesare si in cuantum rezonabil. Tinand cont de faptul ca reclamantii nu au justificat cheltuielile de judecata pretinse, Curtea a decis sa nu le acorde nicio suma.

In Cauza Monory impotriva Romaniei si Ungariei[60], Curtea a constatat ca reclamantul si-a prezentat cererea fara a atasa vreun document justificativ. Prin urmare, a spus Curtea, nu i se pot acorda sumele integrale. Cu toate acestea, Curtea a admis ca reclamantul trebuie sa fi suportat unele costuri si cheltuieli judiciare. In consecinta, Curtea a considerat rezonabil sa ii acorde suma de 1000 euro cu acest titlu (fiecare guvern urmand sa plateasca 500 euro).

De asemenea, in Cauza Raicu impotriva Romaniei, fara a preciza vreo suma sau a furniza documente justificative, reclamanta a solicitat si rambursarea cheltuielilor de judecata angajate in fata instantelor interne. In speta, tinand cont de incalcarile constatate, care se refera numai la procedura de recurs in anulare in fata Curtii Supreme de Justitie, precum si elementele aflate in posesia sa referitoare la cheltuielile de judecata platite de reclamanta in aceasta procedura, Curtea apreciaza ca este rezonabil sa i se acorde 100 euro cu acest titlu.

In Hotararea din 15 februarie 2007, pronuntata in cauza Bock si Palade impotriva Romaniei[61], Curtea a observat ca reclamantii nu au depus niciun act doveditor privind costurile si cheltuielile ocazionate de procedurile interne si cele in fata Curtii. Cu toate acestea, Curtea a fost de parere ca reclamantii, reprezentati de un avocat in fata ei, a trebuit obligatoriu sa sustina unele plati. Tinand cont de circumstantele cauzei, ea considera rezonabil sa le acorde impreuna suma de 2.000 euro, inclusiv taxa pe valoarea adaugata.

Desi pot parea contradictorii ori discriminatorii solutiile prezentate mai sus ale instantei europene, suntem de parere ca si in dreptul intern, atunci cand reclamantul, caruia i se admite actiunea ce fusese supusa taxelor de timbru, solicita acordarea cheltuielilor de judecata fara a dezvolta, instanta este datoare a incuviinta restituirea catre reclamant a sumelor reprezentand taxa judiciara de timbru si timbru judiciar (care se presupune ca au fost platite din moment ce actiunea nu a fost anulata pentru netimbrare). Totodata, daca in cauza a fost intocmit raport de expertiza la solicitarea reclamantului, acesta va fi indreptatit sa obtina rambursarea sumei pe care a achitat-o cu titlu de onorariu expert, chiar daca nu s-a referit la ea in cerere in mod expres.

Ceea ce vrea si instanta de contencios european sa releve este faptul ca instantele nu trebuie sa fie excesiv de formaliste. Partea trebuie sa dovedeasca sumele solicitate. Dar, chiar si atunci cand partea nu dezvolta cererea, nu detaliaza, instantele trebuie sa ia in calcul inscrisurile de la dosar care probeaza efectuarea unor cheltuieli de catre partea care a castigat procesul.

X. Limitele acordarii cheltuielilor de judecata

Astfel cum am dezvoltat anterior, cheltuielile se acorda numai in masura in care au fost dovedite. Cu toate acestea, chiar in prezenta unor inscrisuri doveditoare, instanta are dreptul sa cenzureze cheltuielile de judecata solicitate de catre partea indreptatita si sa le acorde numai in masura in care acestea apar drept justificate in raport de solutia pronuntata, precum si de obiectul si complexitatea cauzei.

In conditiile art. 274 alin. 2 C.pr.civ., judecatorii nu pot micsora cheltuielile de timbru, taxe de procedura si impozit proportional, plata expertilor despagubirea martorilor, precum si orice alte cheltuieli pe care partea care a castigat va dovedi ca le-a facut.

In ceea ce priveste taxa de timbru, tinem sa precizam ca aceasta va fi acordata in intregime numai in masura in care aceasta a fost platita intr-un cuantum legal, corect determinat in raport de obiectul litigiului. Daca partea a platit mai mult decat datora fata de prevederile legale, acesteia i se va acorda doar valoarea legal datorata[62].

Instantei ii revine indatorirea de a cerceta cu atentie inscrisurile doveditoare depuse de parti, pentru a le acorda doar cheltuielile efectiv alocate pentru sustinerea acelui proces, intrucat, astfel cum am precizat anterior, aceste cheltuieli au caracter de despagubire pentru partea indreptatita a le primi, nefiind indicat ca acestea sa se transforme intr-un izvor de imbogatire fara justa cauza pentru parte, chiar prin mijlocirea instantei.

In sustinerea celor afirmate, invocam sentinta civila nr. 1322 din data de 08.03.2007, definitiva, nepublicata, pronuntata de Judecatoria Buzau in dosarul nr. 5/200/2007, anterior citata, avand ca obiect solutionarea unei cereri de acordare a cheltuielilor de judecata pe cale principala, unde s-au retinut urmatoarele:

Intre parti au avut loc mai multe litigii atat de natura civila, cat si de natura penala. Pentru recuperarea sumelor avansate cu titlu de cheltuieli de judecata/cheltuieli judiciare in cadrul acestor dosare, reclamanta a promovat prezenta actiune, actiune ce va fi analizata atat prin prisma dispozitiilor de la art. 998 C.civ., cat si a prevederilor art. 274-277 C.pr.civ.

In cadrul dosarului nr. 7294/2003, avand ca obiect cererea formulata de B.I. prin care solicita pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de act de vanzare-cumparare, aceasta a achitat o taxa judiciara de timbru in cuantum de 325.000 lei vechi. Conform art. 3¹ din Legea nr. 146/1997, aceasta ar fi trebuit sa plateasca o taxa judiciara de timbru in conformitate cu prevederile OG nr. 12/1998 privind taxele notariale, in functie de valoarea declarata, in cuantum de 257.000 lei vechi, calculata in temeiul Anexei I pct. a din acest din urma act normativ.

Potrivit art. 11 alin. 1 din Legea nr. 146/1997, cererile pentru exercitarea apelului impotriva hotararilor judecatoresti se taxeaza cu 50% din taxa datorata la suma contestata, in cazul cererilor si actiunilor evaluabile in bani. Cum apelul promovat de catre B.I. a a fost indreptat impotriva hotararii evaluabile in bani prin care i-a fost respinsa hotararea in intregime, taxa judiciara de timbru datorata era de 50% din taxa legal platita pentru actiunea in fond, si anume 127.500 lei vechi, nu 200.000 lei, cat a achitat in fapt aceasta.

In ceea ce priveste cheltuielile legate de transportul martorului in instanta, desi procuratorul reclamantei a invederat ca a efectuat doua drumuri dus-intors pentru a-l aduce pe acesta de la Braila la Buzau, avand in vedere ca martorul I.B., domiciliat in Braila, Calea Galati, a facut in realitate o singura deplasare dus-intors, instanta va obliga partea adversa doar la suportarea cheltuielilor legate de aceasta deplasare, desi s-a cerut contravaloarea a doua drumuri.

Luand in considerare acordul partilor privind modul de calcul al contravalorii combustibilului consumat, avand in vedere o distanta medie de aproximativ 110 Km intre Buzau si Braila, instanta stabileste ca s-au consumat 16,50 litri combustibil (110x2x7,5 litri combustibil/100 km = 16,50 litri combustibil). Fata de valoarea combustibilului trecuta in bonul de la fila 131 din dosar nr. 7294/2003 al Judecatoriei Buzau, de 28.500 lei/litru, cuantumul combustibilului consumat este de 470.250 lei vechi.

Referitor la onorariile de avocat platite de catre reclamanta cu chitanta nr. 2691461/23.03.2004 - 2.000.000 lei (fila nr. 132 dosar fond nr. 7294/2003 al Judecatoriei Buzau), chitanta nr. 115/15.07.2004 - 3.000.000 lei (fila nr.15), chitanta nr. 98/28.04.2004 - 3.000.000 lei (fila nr.16), instanta apreciaza ca se impune obligarea partii adverse la plata acestora, intrucat cuantumul acestora nu este disproportionat in raport de munca prestata de avocat. Criticile formulate de aparatorul paratului in legatura cu valoarea onorariului incasat pentru redactarea motivelor de apel nu sunt intemeiate, aceasta reflectand munca depusa de avocat si nefiind exagerat de mare in raport de onorariile practicate.

In ceea ce priveste onorariul de 1.000.000 lei vechi platit de reclamanta cu chitanta nr. 98/28.04.2004, fara a se arata ce anume reprezinta si pentru ce dosar, se constata ca aceasta chitanta a fost depusa la termenul din data de 15.07.2007, desi a fost emisa pe data de 28.04.2007, ulterior pronuntarii sentintei in fond pe data de 09.04.2004 si anterior promovarii apelului la data de 25.05.2004. Cum s-a depus distinct dovada achitarii onorariului pentru redactarea motivelor de apel catre acelasi cabinet de avocatura, in raport de cele analizate anterior, apare drept nefondata cererea de obligare a partii adverse la suportarea acestei sume cu titlu de cheltuieli de judecata.

Avand in vedere ca pentru judecarea apelului au fost doua termene 28.06.2004 si 15.07.2004, la ambele fiind prezenti procuratorul reclamantei si aparatorul acesteia, instanta va acorda cheltuielile de deplasare, calculate dupa cum urmeaza: 2 termene x 75 kmx2 (distanta unei deplasari dus-intors Buzau Ploiesti) x 7,5 litri/100 km x 13.500 lei vechi (pretul unui litru GPL, astfel cum rezulta din bonurile depuse) = 303.750 lei vechi.

Instanta urmeaza sa adune toate aceste sume, 257.000 lei si 127.500 lei taxa judiciara de timbru legal datorata, 470.250 lei combustibil Braila, 8.000.000 lei onorarii avocat, 303.750 lei contravaloare combustibil Ploiesti, in total 9.092.000 lei vechi, adica 909,2 RON.

Cu respectarea principiului disponibilitatii, consacrat de art. 129 alin. 6 C.pr.civ., intrucat doar aceste cheltuieli facute de parte si analizate de catre instanta au fost solicitate de reclamanta, instanta urmeaza sa admita in parte actiunea si sa oblige paratul la plata catre reclamanta a sumei de 909,2 lei cu titlu de cheltuieli de judecata facute pe parcursul solutionarii cauzei ce a format obiectul dosarului nr. 7294/2003 al Judecatoriei Buzau si nr. 4518/2004 al Curtii de Apel Ploiesti."

Alineatul 3 al art. 274 C.pr.civ. stipuleaza ca judecatorii au dreptul sa mareasca sau sa micsoreze onorariile avocatilor, potrivit cu cele prevazute in tabloul onorariilor minimale, ori de cate ori vor constata motivat ca sunt nepotrivit de mici sau de mari fata valoarea pricinii sau munca indeplinita de avocat.[63]

Prin Decizia nr. 401 din 14 iulie 2005, publicata in M. Of. nr. 848 din 20 septembrie 2005, Curtea Constitutionala a respins exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 274 alin. 3 C.pr.civ.

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul a apreciat ca textul de lege criticat incalca prevederile art. 11 alin. 2, art. 21, art. 24 alin. 2, art. 31 alin. 3 si art. 52 alin. 1 din Constitutie. In acest sens a aratat ca instanta de judecata nu este indreptatita sa dispuna asupra cuantumului onorariului de avocat, stabilit in contractul de asistenta, exprimand rezultatul acordului dintre client si avocatul sau, in raport de complexitatea cauzei, cu atat mai mult cu cat un tablou al onorariilor minimale nu exista.

Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea a constatat ca, dintre textele de referinta mentionate, singurul care, prin domeniul de reglementare, ar putea fi considerat relevant este numai art. 24 alin. 2 din Constitutie, si aceasta doar prin prisma rationamentului ca dreptul de a fi asistate de un avocat ales, ceea ce constituie regula in materie, presupune in mod necesar angajarea acestuia pe calea unei conventii, cu plata unui onorariu stabilit de comun acord. Acceptand un asemenea rationament, nimic nu interzice, in absenta unei prevederi constitutionale exprese, consacrarea prin lege a prerogativei instantei de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecata, cuantumul onorariului avocatial convenit, prin prisma proportionalitatii sale cu amplitudinea si complexitatea activitatii depuse.

O asemenea prerogativa este cu atat mai necesara cu cat respectivul onorariu, convertit in cheltuieli de judecata, urmeaza a fi suportat de partea potrivnica, daca a cazut in pretentii, ceea ce presupune in mod necesar ca acesta sa-i fie opozabil. Ori, opozabilitatea sa fata de partea potrivnica, care este tert in raport cu conventia de prestare a serviciilor avocatiale, este consecinta insusirii sale de instanta prin hotararea judecatoreasca prin al carei efect creata dobandeste caracter cert, lichid si exigibil.

In sensul celor aratate, a mai adaugat Curtea Constitutionala, este si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, care, investita fiind cu solutionarea pretentiilor de rambursare a cheltuielilor de judecata, in care sunt cuprinse si onorariile avocatiale, a statuat ca acestea urmeaza a fi recuperate numai in masura in care constituie cheltuieli necesare care au fost in mod real facute, in limita unui cuantum rezonabil.

La prima vedere, s-ar putea afirma ca aceste dispozitii legale contravin dispozitiilor art. 30 din Legea nr. 51/1995 privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat, conform carora "contractul dintre avocat si clientul sau nu poate fi stanjenit sau controlat direct sau indirect, de niciun organ al statului". Apreciem insa ca instanta nu intervine in contractul de asistenta juridica dintre avocat si client, care se mentine in intregime. Articolul 274 alin. 3 C.pr.civ. nu reprezinta o exceptie a principiului pacta sunt servanda si nu deroga in consecinta de la obligativitatea contractului de asistenta juridica. Partii contractante ii incumba obligatia de a plati in intregime onorariul stabilit catre avocatul sau (obligatiile contractuale nefiind in niciun mod afectate), insa nu este indreptatita sa pretinda partii adverse sa-i achite cu titlu de cheltuieli de judecata decat onorariul stabilit de instanta prin hotararea judecatoreasca[64].

Cu titlu de exemplu, citam sentinta civila nr. 3011/24.05.2007 pronuntata de Judecatoria Buzau in dosarul nr. 2884/200/2007, prin care a fost admisa in parte cererea reclamantei de majorare a pensiei de intretinere. In aceasta hotarare, referitor la cererea accesorie de acordare a cheltuielilor de judecata, se arata urmatoarele: "Fata de cuantumul onorariului avocat platit de reclamanta, instanta va reduce valoarea acestuia de la 500 lei la 300 lei. In lumina dispozitiilor art. 274 alin. 3 C.pr.civ., instanta este indreptatita sa aprecieze in ce masura onorariul partii care a castigat procesul trebuie suportat de partea care a pierdut, fata de marimea pretentiilor si de complexitatea cauzei. Instanta are in vedere faptul ca actiunea principala a fost admisa in parte, existand prin urmare o culpa procesuala si din partea celui care a initiat acest proces, ca cererea de chemare in judecata a fost formulata cu incalcarea prevederilor art. 9 din Decretul 31/1954 si art. 42 C.pr.civ., iar ca urmare a rolului activ manifestat de instanta a fost modificata, ca aparatorul ales al reclamantei s-a prezentat in instanta doar la unul dintre cele doua termene acordate, ca urmare a adresei efectuate de instanta in acest sens, aspecte care au condus la tergiversarea judecarii cauzei. Prin reducerea onorariului platit de catre reclamanta aparatorului sau ales, instanta nu a incalcat prevederile art. 30 din Legea nr. 51/1995 si nici cele din Statutul profesiei de avocat, contractul de asistenta juridica producandu-si pe deplin efectele intre partile contractante, in lumina principiului continut de art. 969 C.civ."

Solutionand un recurs prin care s-a solicitat si reducerea cuantumului onorariului de avocat de la fond, Inalta Curte de Casatie si Justitie a apreciat ca in baza prevederilor art. 274 alin. (3) C.pr.civ. numai instanta de fond ar fi putut, in ipoteza formularii acestei cereri de catre reclamant, sa aprecieze asupra muncii indeplinite de avocat pe parcursul desfasurarii judecatii in fata primei instante[65].

Avand insa in vedere faptul ca textul reprezinta o restrangere a dreptului partii care a castigat procesul de a i se restitui cheltuielile de judecata, consideram ca judecatorii pot micsora onorariile utilizand doar cele doua criterii legale[66]: valoarea pricinii ori munca indeplinita de avocat.

Prin valoarea pricinii, intelegem si valoarea bunului. Spre exemplu, in speta prezentata mai sus (in sectiunea Principiile.), judecatorii trebuia sa aiba in vedere ca reclamantul platise onorariul avocatului sau pe care il angajase pentru faza administrativa (obligatorie) si de judecata in vederea obtinerii restituirii in natura a imobilului din Bucuresti, Sectorul 2.

Apreciem ca este inadmisibil ca intr-o asemenea procedura, instanta sa considere, cu de la sine putere, ca un onorariu de 4900 RON este nepotrivit de mare si sa incuviinteze rambursarea doar a unui onorariu de 500 RON (care, in paranteza fie spus, si pentru o cauza de divort ar fi nepotrivit de mic).

Munca indeplinita de avocat va fi analizata doar prin prisma culpei procesuale a partii care a cazut in pretentii. Altfel spus, utilizand acest criteriu, instanta nu are caderea sa faca aprecieri asupra a ceea ce ar fi putut face avocatul partii care a castigat procesul si nu a facut.

Cand se pune problema aplicarii prevederilor art. 274 alin. 3 C.pr.civ., instantele vor micsora onorariile, prin utilizarea exclusiv a celor doua criterii amintite, avand permanent in vedere culpa procesuala a partii care a cazut in pretentii. Asadar, instanta nu va putea reduce onorariul pentru motivul ca acesta este nepotrivit de mare cu posibilitatile materiale ale partii in culpa procesuala.

Chiar si atunci cand fac aplicarea dispozitiilor art. 274 alin. 3 C.pr.civ. judecatorii trebuie sa respecte toate principiile procesului civil, avand in acelasi timp obligatia unei motivari temeinice atat in cazul admiterii cat si in cazul respingerii solicitarii de micsorare a onorariului de avocat.[67]

Pe de alta parte, instantele trebuie sa dea dovada de foarte mare responsabilitate in aplicarea dispozitiilor art. 274 alin. 3 C.pr.civ. E drept ca legea le ofera posibilitatea sa reduca onorariile solicitate de partea care a castigat procesul atunci cand ar fi nepotrivit de mari. Exercitand, la cerere, aceasta putere, instantele trebuie in primul rand sa aiba cunostinta despre realitatea pietei avocaturii. Consideram ca si atunci cand partea care a castigat procesul a optat pentru a fi reprezentata de un avocat "foarte bine cotat", partea adversa fiind evident in culpa procesuala, cea dintai are dreptul de a i se rambursa intregul onorariu platit. In caz contrar, instanta ar ajunge ca indirect sa dirijeze, sa planifice o piata care se vrea a fi libera (a se vedea si dispozitiile art. 133 alin. 1 teza a II-a din Statutul profesiei de avocat). Altfel spus, daca instantele ar uza neresponsabil de puterea conferita de art. 274 alin. 3, ori la avocati scumpi (se prezuma si buni) ar ajunge doar persoane instarite (si ducand mai departe rationamentul, persoanele mai putin instarite nu vor putea beneficia de avocatii dintre cei mai buni), ori partile reprezentate de avocati scumpi nu vor avea niciodata parte de returnarea integrala a onorariului, acceptand acest risc.

Si incheind acest subiect ne permitem o intrebare ce se doreste a fi doar retorica: De ce oare instantele judecatoresti nu manifesta aceeasi graba in a mari onorariile avocatilor ori de cate ori constata ca sunt nepotrivit de mici? Aceasta posibilitate este oferita de acelasi art. 274 alin. 3 C.pr.civ.!

Daca pretentiile care formeaza obiectul judecatii sunt admise partial, instanta va acorda celui ce a castigat procesul numai o parte din cheltuielile de judecata, corespunzator pretentiilor admise, deoarece ambele parti sunt in culpa procesuala, cel care a castigat pentru ca a solicitat mai mult decat i se datora, iar cel care a pierdut pentru ca a provocat procesul.[68]

Intrucat temeiul acordarii cheltuielilor de judecata se situeaza pe taram delictual, s-ar putea discuta daca regula redata anterior este universal aplicabila sau daca instanta este indreptatita sa aprecieze asupra atitudinii culpabile a partilor in litigiu si, in masura in care considera ca vina procesuala a partii care a castigat partial procesul este mai mare, sa o oblige pe aceasta la plata in parte a cheltuielilor de judecata efectuate de partea adversa. Aceasta chestiune prezinta interes in cazul in care pretentiile reclamantei sunt admise intr-un cuantum mult diminuat in raport cu cel solicitat, in urma apararii temeinice a paratei, aparare care a necesitat efectuarea anumitor cheltuieli (onorariu avocat, onorariu expert etc.).

In ce masura culpa partii care a pierdut (chiar si numai in parte) procesul poate fi apreciata ca fiind considerabila si chiar mai mare decat a celeilalte parti, incat sa justifice obligarea acesteia la cheltuieli de judecata? Nu s-ar putea oare considera ca daca partea adversa i-ar fi pretins, anterior declansarii litigiului, prestatia stabilita de instanta ca fiind cea datorata sau cel putin o prestatie intr-un cuantum sensibil apropiat aceasta ar fi platit de bunavoie?

Redam, in acest sens, considerentele sentintei civile nr. 2217/19.04.2007 pronuntate de Judecatoria Buzau in dosarul nr. 10593/2006:

"In raport de solutia la care a ajuns instanta in urma deliberarii, avand in vedere dispozitiile art. 274 C.pr.civ. care prevad ca partea care cade in pretentii va fi obligata, la cerere, sa plateasca cheltuielile de judecata, precum si prevederile art. 276 C.pr.civ., care atesta posibilitatea instantei de a compensa cheltuielile efectuate de parti, instanta urmeaza sa compenseze partial aceste cheltuieli, proportional cu admiterea actiunii principale, pe baza considerentelor ce vor fi dezvoltate in continuare.

Instanta retine ca reclamanta a facut cheltuieli de judecata, in cuantum de 400 lei, reprezentand onorariu expert, iar paratii au efectuat cheltuieli in valoare de 900 lei (onorariu avocat si onorariu expert).

Avand in vedere ca prin actiunea introductiva, reclamanta a solicitat cu titlu de pretentii, suma de 6029 RON (60.296.358 ROL), iar in urma administrarii de probatorii, instanta a stabilit ca pretentiile sale sunt intemeiate doar pentru suma de 689,45 lei, se constata ca actiunea acesteia a fost admisa in procent de 11,45 %. In aceeasi proportie, vor fi acordate si cheltuielile de judecata, rezultand suma de 46 lei.

Desi s-a stabilit ca paratii datoreaza o parte din suma, acestora nu le revine intreaga culpa procesuala, intrucat, prin probele administrate, au dovedit ca debitul are o valoare mult mai mica, astfel incat sustinerile acestora se justifica intr-un procent invers proportional fata de admiterea actiunii principale, acestia fiind indreptatiti sa primeasca cheltuieli de judecata in valoare de 797 lei.

Compensand aceste sume, instanta urmeaza sa oblige reclamanta la plata catre parati a sumei de 751 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata."[69]

Independent de orice culpa a partilor in declansarea si derularea procesului, socotim totusi discutabila solutia anterior prezentata, intrucat instanta nu a analizat si culpa paratului, ajungandu-se astfel la o solutie disproportionata (cel putin aparent, in opinia noastra) ca reclamanta sa plateasca paratilor mai mult chiar decat are de primit de la acestia cu titlu de debit principal.[70] Instanta si-a motivat hotararea matematic, facand aplicarea mecanica a regulii de trei simple. Ar fi trebuit, de asemenea, sa analizeze in detaliu culpa procesuala a reclamantei, sa invedereze ca aceasta a solicitat obligarea paratilor la plata unei sume cu titlu de debit principal si la penalitati aferente acestui debit, precum si faptul ca a formulat o cerere in garantie; cum in urma administrarii de probatorii, instanta a stabilit ca paratii datoreaza doar o parte din debitul principal, ca nu datoreaza penalitati de intarziere, respingand si cererea de chemare in garantie. Poate in lumina unor argumente suplimentare, solutia instantei ar fi fost convingatoare si mai presus de orice critica.

Achiesam la opinia exprimata in jurisprudenta instantelor, in sensul ca, in situatia admiterii in parte a actiunii, cheltuielile de judecata nu se acorda in intregime, ci proportional cu culpa procesuala.[71] Consideram ca sintagma "proportional cu culpa procesuala", este mai potrivita decat formularea "proportional cu pretentiile admise", respectand litera legii si fiind conforma cu spiritul acesteia. Ceea ce sta la baza stabilirii dreptului la restituirea cheltuielilor de judecata este, astfel cum am dezvoltat anterior, culpa procesuala a partii, aprecierea acesteia realizandu-se in functie de mai multe criterii , printre care proportia in care cererea formulata a fost admisa.

Cand cererea reclamantului are mai multe capete de cerere si numai unele au fost admise sau cand exista cereri de partea ambelor parti, admise in intregime ori in parte, instanta va compensa, total sau partial, cheltuielile de judecata.[73] Desigur ca acest aspect va fi dezvoltat in cadrul considerentelor, pentru a se da posibilitatea instantei de control judiciar sa cenzureze si aceste aprecieri, in masura in care au fost cerute, dar si pentru a nu se crea dificultati de executare, in ipoteza in care hotararea a suferit modificari partiale in caile de atac.

In virtutea prevederilor art. 584 C.civ., in procesele avand ca obiect o actiune in granituire, ambele parti suporta cheltuielile de judecata.[74]

Despagubirile acordate in timpul judecatii pentru exercitarea abuziva a drepturilor procedurale, in masura in care nu au fost executate, vor fi avute in vedere la compensarea cheltuielilor de judecata, in acele cazuri in care partea care a obtinut aceste despagubiri a pierdut procesul.[75]

In cazul coparticiparii procesuale, cheltuielile de judecata vor fi suportate in mod egal, proportional sau solidar, potrivit cu interesul ce are fiecare sau dupa felul raportului de drept dintre ei, dupa cum stipuleaza art. 277 C.pr.civ, astfel incat fiecare sa fie obligat la plata cheltuielilor pe care le-a provocat prin cererea sau apararea sa.

In cadrul proceselor de imparteala judiciara, cheltuielile de judecata vor fi suportate, in principiu, de catre toti copartasii, potrivit cotei ce revine fiecaruia.

XI. Cazuri in care nu se acorda cheltuieli de judecata

Exista si asemenea cazuri deoarece legiuitorul a vrut acest lucru prin articolul 275 C.pr.civ. care are urmatorul enunt: "paratul care a recunoscut la prima zi de infatisare pretentiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecata, afara numai daca a fost pus in intarziere inainte de chemarea in judecata".

Este socotita ca prima zi de infatisare aceea in care partile, legal citate, pot pune concluzii (art. 134 C.pr.civ.).

Punerea in intarziere reprezinta manifestarea de vointa din partea creditorului prin care el pretinde executarea obligatiei de catre debitor.[76]

Punerea in intarziere se poate realiza fie prin notificare prin intermediul executorilor judecatoresti, fie prin cererea de chemare in judecata a debitorului.[77]

Exista si situatii in care nu este necesara indeplinirea unor formalitati de punere in intarziere.

Astfel, art. 1079 C.civ. prevede ca debitorul este de drept in intarziere in cazurile anume determinate de lege[78], cand s-a contractat expres ca debitorul va fi in intarziere la implinirea termenului, fara a fi necesitate de notificare si cand obligatia nu putea fi indeplinita decat intr-un timp determinat, ce debitorul a lasat sa treaca.

Doctrina[80] mai mentioneaza printre cazurile in care debitorul este de drept pus in intarziere situatia obligatiilor continue (cum sunt obligatiile de furnizare a apei, energiei electrice sau aceea de a intretine un anumit bun) si ipoteza incalcarii obligatiilor de a nu face (art. 1078 C.civ.).

Aceiasi autori fac mentiunea ca punerea in intarziere este necesara numai pentru neexecutarea unor obligatii contractuale. In materie extracontractuala nu mai este necesara punerea in intarziere.

Adaugam ca in raporturile de drept comercial, punerea in intarziere a debitorului nu este obligatorie, intrucat el este de drept in intarziere potrivit art. 43 C.com..[82] Avand in vedere ca in cazul proceselor in materie comerciala sunt incidente si dispozitiile art. 720¹ C.pr.civ., cu atat mai putine ratiuni sunt pentru a fi aplicabil art. 275 C.pr.civ. in interesul paratului debitor.

Pentru ca paratul sa evite obligarea la plata cheltuielilor de judecata, se cer a fi indeplinite anumite conditii:

Paratul trebuie sa recunoasca pretentiile reclamantului Nu intereseaza modalitatea in care se realizeaza aceasta recunoastere: marturisire, achiesare; prin intampinare, prin raspunsurile date in cadrul administrarii probei cu interogatoriul. Manifestarea de vointa in sensul recunoasterii pretentiilor reclamantului trebuie sa fie neindoielnica[83].

Sunt necesare totusi unele mentiuni, sesizate si bine punctate intr-o lucrare relativ recenta[84]: Se poate intampla destul de rar ca recunoasterea facuta prin interogatoriu sa produca efectele art. 275 C.pr.civ., deoarece aceasta proba se administreaza de cele mai multe ori dupa prima zi de infatisare.

Apoi, daca recunoasterea este facuta prin interogatoriu, sunt aplicabile dispozitiile art. 275 numai daca marturisirea este simpla, intrucat marturisirea calificata si complexa reprezinta in realitate raspunsuri negative asupra faptelor in legatura cu care partea este interogata.

Recunoasterea trebuie sa fie facuta la prima zi de infatisare in fata primei instante, iar nu in apel sau recurs ori cu ocazia rejudecarii

Ceea ce intereseaza este recunoasterea cu efecte in procedura civila, respectiv in solutionarea cererii de acordare a cheltuielilor de judecata. Nu are importanta recunoasterea facuta de debitor (viitorul parat) facuta anterior procesului ori in afara instantei de judecata. Dispozitiile art. 275 reprezinta o gratificare a paratului care se desisteaza din propria-i culpa procesuala, care renunta a mai sustine aparari ce se vor dovedi ulterior neintemeiate. Nu este suficient asadar ca paratul sa recunoasca in afara forului instantei drepturile reclamantului (continuand a le nega in fata judecatorilor cauzei). Pentru a se bucura de efectele art. 275 C.pr.civ., paratul trebuie ca in fata instantei si pana la termenul prescris de lege sa recunoasca pretentiile reclamantului.

Recunoasterea sa aiba loc in acele litigii in care paratul poate sa recunoasca pretentiile reclamantului

Astfel, s-a afirmat ca desfacerea casatoriei prin divort, actiunea in tagada paternitatii[86] si, in general, actiunile de stare civila deroga de la regula statornicita de art. 275 C.pr.civ., ea insasi o exceptie de la principiul consacrat de art. 274 alin. 1 C.pr.civ. Divortul nu este susceptibil de procedura punerii in intarziere fiindca marturisirea este lipsita de relevanta juridica.

De asemenea, intrucat stabilirea pensiei de intretinere sau modificarea ei in fata instantei nu poate fi rezolvata prin intelegerea partilor, culpa procesuala deriva din fapta acelui care a creat o atare situatie pentru rezolvarea careia este necesara introducerea unei actiuni in justitie, asa ca dispozitia art. 275 este inaplicabila.[88]

Intr-o alta parere[89] s-a sustinut ca aceste dispozitii nu se aplica actiunilor privind pensia de intretinere si pentru tagaduirea paternitatii, dar ca se aplica actiunilor pentru stabilirea paternitatii, daca paratul recunoaste pretentiile la primul termen de infatisare si nu a fost pus in intarziere, prin scrisorile mamei copilului, din care sa rezulte ca-i aducea la cunostinta nasterea copilului.

In sens contrar, s-a sustinut[90] ca dispozitiile art. 275 C.pr.civ. nu opereaza in actiunile pentru stabilirea paternitatii, deoarece, potrivit art. 56 C.fam., paratul putea recunoaste in mod voluntar copilul, iar daca nu a facut acest lucru el este in culpa procesuala de a fi provocat litigiul, astfel ca va fi obligat intotdeauna la restituirea cheltuielilor de judecata, potrivit art. 274 C.pr.civ. Paratul ar putea beneficia de prevederile art. 275 C.pr.civ. numai daca ar face dovada ca nu a facut recunoasterea copilului din cauze obiective.

Paratul sa nu fi fost pus in intarziere inainte de sesizarea instantei, sau sa nu fie de drept in intarziere Daca paratul insa a fost pus (sau era de drept) in intarziere, va fi obligat la suportarea cheltuielilor de judecata efectuate de partea care a castigat procesul, chiar daca a recunoscut la prima zi de infatisare pretentiile reclamantului.

O problema interesanta, dezlegata de Inalta Curte de Casatie si Justitie[91], este cea referitoare la posibilitatea acordarii cheltuielilor de judecata in solutionarea unei actiuni/cereri intemeiate pe Legea nr. 10/2001.

Inalta Curte a sustinut ca dispozitiile art. 275 C.pr.civ., privind punerea in intarziere, se refera la diligenta reclamantului care, intr-un caz de drept comun, trebuie sa anunte intentia declansarii unui litigiu in situatia neexecutarii de buna voie a obligatiei de catre viitorul parat, adica de debitorul obligatiei de executat.

In cazul legii speciale (nr. 10/2001) nu este nevoie ca debitorul obligatiei de executat sa mai fie formal pus in intarziere dupa trecerea termenului legal de 60 de zile deoarece legea stabileste imperativ aceasta obligatie. Faptul ca nu se prevad alte sanctiuni, nu inseamna ca debitorul obligatiei de executat este exonerat de plata cheltuielilor de judecata in procesul declansat de reclamant tocmai ca urmare a nerespectarii unui termen prevazut expres de lege.

XII. Privilegiul cheltuielilor de judecata

Importanta institutiei cheltuielilor de judecata este relevata si prin faptul inserarii de catre legiuitor a cheltuielilor de judecata printre creantele privilegiate. Astfel, in Codul civil, Cartea a III-a (Despre diferitele moduri prin care se dobandeste proprietatea), Titlul al XVIII-lea (Despre privilegii si ipoteci), Capitolul al II-lea (Despre privilegii), cheltuielile de judecata sunt amintite in trei articole: 1727, 1729 si 1731.

Potrivit primului articol amintit, cheltuielile de judecata sunt privilegiate atat asupra mobilelor, cat si asupra imobilelor, in privinta tuturor creditorilor in interesul carora au fost facute.

Articolul 1729 din Codul civil stabileste cheltuielile de judecata facute in interesul comun al creditorilor ca fiind primele creante privilegiate asupra tuturor mobilelor.

Reglementand rangul privilegiilor asupra mobilelor, la caz de concurs intre ele, Codul civil statueaza: "cheltuielile de judecata vin inaintea tuturor creantelor in interesul carora au fost facute".

In Proiectul Noului Cod Civil , cheltuielile de judecata nu se mai numara printre creantele privilegiate enumerate la sectiunea privilegiilor generale. Despre cheltuieli de judecata vorbeste art. 1800, unicul articol al Sectiunii a 5-a (Preluarea cheltuielilor de judecata), Capitolul al II-lea (Despre privilegii), Titlul al VIII-lea (Despre privilegii si garantii reale), Cartea a V-a (Obligatiile). Articolul sus amintit are urmatorul enunt: "cheltuielile de judecata, pentru masuri asiguratorii sau de executare silita, pentru conservarea bunurilor al caror pret se distribuie, precum si orice alte cheltuieli facute in interesul comun al creditorilor se preiau din pretul bunurilor mobile sau imobile urmarite si trec inaintea tuturor creantelor in interesul carora au fost facute, fie ele chiar privilegiate sau ipotecare."

XIII. Regimul cheltuielilor de judecata in situatia in care parte in procesul civil este un strain sau un apatrid care nu are domiciliul in Romania

Existenta ca parte in procesul civil a unui strain sau a unui apatrid care nu are domiciliul in Romania presupune aplicarea unor norme de drept aparte. Intr-o asemenea conjunctura se pune problema conditiei juridice a strainului ca parte in procesul civil, prin aceasta intelegandu-se ansamblul drepturilor si obligatiilor recunoscute de legea romana strainului in cadrul acestui proces.

Conditia juridica a strainului sau a apatridului care nu are domiciliul pe teritoriul Romaniei, ca parte in procesul civil este guvernata de anumite principii. Fara a le enumera pe toate, vom preciza in primul rand faptul ca aceste persoane beneficiaza in procesul civil de regimul national, conform art. 163 alin. 1 din Legea nr. 105/1992 si art. 30 din Legea nr. 189/2003 si vom prezenta principiul potrivit caruia strainii nu pot fi obligati la plata unei cautiuni/garantii (cautio judicatum solvi) pentru singurul motiv ca nu au nationalitate romana sau domiciliul in Romania.

Acest principiu este consacrat legislativ in urmatoarele acte normative: Legea nr. 105/1992 (art. 163 alin. 3), Legea nr. 187/2003 (art. 53), Legea nr. 189/2003 (art. 31) si Conventia de la Haga din 1980 (art. 14).

Potrivit acestor texte, strainul (reclamant sau intervenient) nu poate fi obligat la depunerea unei cautiuni care sa garanteze plata cheltuielilor legate de proces in cazul in care va cadea in pretentii.

Pentru a nu expune insa partea adversa riscului de a nu putea recupera cheltuielile de judecata in ipoteza in care strainul ar cadea in pretentii si nu ar avea bunuri de executat pe teritoriul Romaniei[99], a fost instituit dreptului creditorului cheltuielilor legate de proces la recunoasterea in mod gratuit ca executorie, in orice stat contractant, a partii din dispozitivul hotararii pe care strainul a fost obligat la plata respectivelor sume (art. 15 din Conventie).

In temeiul art. 17 din Conventie, cererea de exequatur va fi transmisa prin intermediul autoritatii expeditoare desemnate de statul solicitant, pe cale diplomatica sau in mod direct de catre creditor si trebuie insotita de: 1. un extras al partii din decizie care mentioneaza numele si calitatea partilor, precum si din dispozitiv, care se refera la taxe si la cheltuieli; 2. un document din care sa rezulte ca decizia nu mai poate forma obiectul unei cai ordinare de atac in statul de origine si ca este executorie in statul respectiv; 3. O traducere certificata a acestor documente in limba statului solicitat. Nu poate fi impusa nicio legalizare sau formalitate similara.

Iata-ne ajunsi la finalul acestui periplu. Cine s-ar fi gandit ca se pot scrie 40 de pagini pe marginea a patru articole din Codul de procedura civila? Noi nu am avut sperante atat de mari. Dar acum banuim ca se poate si mai mult

Autorii