Dreptul penal international (DPI) si dreptul international penal (DIP)

Dreptul penal international (DPI) si dreptul international penal (DIP)

In literatura juridica de specialitate se folosesc doua concepte asemanatoare, dar diferite ca si continut si obiect.

Astfel, dreptul penal international (DPI) cuprinde totalitatea tratatelor internationale si conventiilor in materie de drept penal la care Romania este parte (ex. Conventia Europeana de Extradare - Paris 13 decembrie 1957). De aceea, DPI se mai numeste si Dreptul Cooperarii Internationale in Materie Penala. In doctrina se contesta existenta unui drept penal international deoarece nu exista o autoritate suprastatala care sa elaboreze norme penale si sa impuna prin coercitie respectarea lor, de aceea se uziteaza sintagma de Drept al Copoperarii Internatioanle in Materie Penala.

DPI s-a dezvoltat mult in ultima perioada, deoarece numarul tratatelor si conventiilor a crescut considerabil, lucru ce dovedeste preocuparea permanenta a statelor in domeniul prevenirii si combaterii criminattatii. In legislatia penala romana exista o lege care are ca obiect chiar reglementarea cooperarii judiciare internationale in materie penala (Legea 302/2004).

DPI nu cuprinde norme care incrimineaza anumite fapte, ci norme care servesc colaborarii dintre state in vederea combaterii fenomenului infractional, precum si norme care sa rezolve conflictele de competenta aparute ca urmare a nasterii unui raport juridic penal de conflict ce contine un element de extraneitate. Codul penal roman cuprinde asemenea precizari: art. 4,5,6,7 privind aplicarea legii penale pentru infractiuni comise in strainatate.

Unii autori au definit DPI ca fiind o subramura a dreptului penal care reglementeaza ansamblul problemelor penale ce se nasc pe plan international.

Dupa alti autori, DPI cuprinde norme de drept intern care au si un element de extraneitate in ceea ce priveste locul savarsirii faptelor sau al producerii consecintelor acestora, nationalitatea faptuitorilor, locul unde acestia s-au refugiat dupa savarsirea infractiunilor, constituind astfel domeniul in care statele isi cer reciproc sprijin pentru rezolvarea unor probleme de drept penal intern.

Din punct de vedere teoretic exista o relativa deosebire intre DIP si DPI, in practica problema prezinta o mai mica importanta, intre cele doua ramuri existand o stransa intrepatundere.

Unii autori considera ca DPI nu ar fi in realitate un drept "international", deoarece el contine dispozitii de drept national intern, care delimiteaza in mod unilateral, in fiecare tara, campul de aplicare al legii sale penale in spatiu.

In opinia profesorului Vintila Dongoroz si a colaboratorilor sai, nu exista un drept penal international, exista doar ramuri de drept penal national. Faptul ca acest drept penal national poate avea eficienta si in raport cu anumite fapte savarsite in afara teritoriului statului, nu-i schimba caracterul de drept penal national.

Astfel, extradarea, precum si comisiile rogatorii, recunoasterea hotararilor penale sau a altor acte judiciare straine sunt notiuni de drept material si procedural din dreptul penal intern cu care opereaza conventiile referitoare la cooperarea statelor pentru prevenirea si sanctionarea infractiunilor, transformandu-se, in dinamica functionarii lor, in institutii de baza ale dreptului penal international.

Dreptul international penal (DIP) cuprinde norme privitoare la reprimarea infractiunilor contra pacii si omenirii, asa-zisele infractiuni internationale (genocidul, crime contra umanitatii, terorismul, traficul de stupefiante, crima organizata), prin care se pun in pericol pacea si securitatea internationala, sau care aduc atingeri intereselor comune ale tuturor statelor. Totusi, trebuie sa subliniem ca aceste infractiuni care fac obiectul de studiu al DIP sunt incriminate si sanctionate si de dreptul penal intern. De ex. prin aderarea tarii noastre la Conventia privind incriminarea crimei de genocid din 1948, Romania a introdus in legea penala interna aceasta infractiune (art. 357 C.pen.).

DIP s-a dezvoltat semnificativ dupa cel de-al doilea razboi mondial si are ca obiect reprimarea violarilor dreptului international si ale dreptului international umanitar. Pe masura ce faptele care aduc atigere sigurantei internationale se extind acest lucru are ca efect si diversificarea reglementarilor DIP (de ex. aparitia si diversificarea faptelor de terorism, traficul de fiinte umane, etc.). Normele DIP au origine conventionala, fiind continute in conventii elaborate in cadrul unor ornanizatii internationale (de ex. Statutul Curtii Penale Internationale, ratificat de Romania prin Legea 111/13.03.2002).

Juristul roman Vespasian V. Pella (parintele DIP si al DPI) definea DIP ca totalitate a regulilor de fond si de forma care guverneaza modul de exercitare a actiunilor de state sau de indivizi, de natura sa tulbure ordinea publica internationala si armonia dintre popoare.

Juristul belgian Stefan Glaser defineste DIP ca fiind un ansamblu de reguli juridice, recunoscute in relatiile internationale, care au scopul de a proteja ordinea juridica sau sociala internationala prin reprimarea actelor ce ii aduc atingere, cu alte cuvinte, ansamblul de reguli stabilite pentru reprimarea violarilor aduse preceptelor de drept international public.

DIP face parte din ordinea juridica internationala, pe cand DPI apara ordinea interna a fiecarui stat.

Din cele de mai sus rezulta ca cele doua subdiviziuni ale dreptului penal, pe de o parte (DPI) si ale dreptului international (DIP), pe de alta parte se impletesc si se completeaza reciproc. Astfel, o conventie in materie penala formeaza obiectul de studiul al DPI, dar in acelasi timp si al DIP daca se refera la infractiunile internationale.

Preocuparile de a impune si argumenta necesitatea acestor subramuri ale dreptului penal si internatioanl dovedesc eforturile ce se fac pentru unificarea reglementarilor interne cu cele internatonale. Mai mult decat atat, problema infractionalitatii a depasit cu mult puterea de reactie a unui singur stat si din acest motiv preocuparile statelor coincid. Daca existenta lor contribuie semnificativ la constientizarea pericolului pe care il reprezinta criminalitatea internationala, atunci nu ne ramane decat sa salutan aparitia si dezvolatarea lor in cadrul disciplinelor juridice.

In ultima perioada se simte tot mai mult nevoia formarii unei noi ramuri de drept si anume drept penal european, idee dezvoltata in cadrul Consiliului Europei si Uniunii Europene.