Creeaza.com - informatii profesionale despre
Simplitatea lucrurilor complicate - Referate profesionale unice



Acasa » legislatie » drept
Evolutia reglementarilor privind protectia drepturilor omului si a drepturilor de aparare in dreptul national

Evolutia reglementarilor privind protectia drepturilor omului si a drepturilor de aparare in dreptul national





Evolutia reglementarilor privind protectia drepturilor omului si a drepturilor de aparare in dreptul national

1. Perioada medievala.

1.1. Vechile legiuiri

In Tarile Romane, ideile privind drepturile omului au aparut si s-au afirmat in procesul luptei pentru libertate si unitate nationala.

Inceputul dreptului feudal scris, in Moldova si Tara Romaneasca, dateaza inca din secolul al-XV-lea cand au fost facute primele copii slave ale uneia din cele mai raspandite culegerii bizantine de norme bisericesti si civile, „Sintagma lui Matei Vlastarie ”, din 1335[1].

Sub influenta ideilor perioadei renascentiste, in Transilvania, pentru inceput, se dezvolta idei umaniste, in special in operele lui Nicolaus Olahus[2], Ioan Honterus[3], Oprea Diacul si altii, si apoi in Valahia si Moldova prin lacob Heraclit, Neagoe Basarab, Petru Cercel si altii.

In dreptul national, aparitia si evolutia primelor instrumente de protectie a drepturilor omului si a dreptului de aparare a fost influentata de modelul european, potrivit etapelor istorice parcurse.

Institutii importante au fost incluse in „Pravila de la Targoviste[4] ” (1542 ), „Pravila de la Putna ” (1581 ), cea de la Manastirea Bistrita (1618 ), cea de la Galati, de la inceputul secolului al XVII-lea, si altele care se refera la conditia juridica a persoanelor, la organizarea familiei,  logodna, casatoria, divortul - si chiar la unele prevederi prin care se apara omul, onoarea si demnitatea sa.

Dispozitiile celor doua codificari se aseamana, in general, prin ele aparandu-se dreptul de proprietate si relatiile feudale, iar din punctul de vedere al drepturilor omului este relevant faptul ca se interzice stapanilor uciderea robilor de pe mosii[5].

Prin „Asezamantul[6] ” din 1743, domnitorul Tarii Moldovei, Constantin Mavrocordat, a dorit sa asigure inviolabilitatea domiciliului locuitorilor de la orase si sate. ,,Pe la targuri si la tara, pe nicaieri, casa nimanui cu sila, fara de voia omului si fara de tocmeala de chirie si plata deplina nimeni sa nu o gazduiasca[7]”.

Acelasi domnitor, prin „Actul pentru dezrobirea vecinilor in Moldova ” din 1749, abroga iobagia in Principat[8]. In scopul garantarii se aducea explicatie ca, in cazurile cand se vor vinde mosiile boieresti, „oamenii sa nu se vanza, ci ca niste sateni a satelor in sat sa ramaie, facand slujba obicinuita …”[9].

In anul 1773, la Iasi, „Nakazul ” in limba romana, prin art. 34, familiariza carturarii romani cu conceptul lui Ch. Montesquieu despre egalitatea in fata legii[10]: “L’egalite de tous les citoyens consiste en ce qu’iIs soieat tous soumis aux memes Lois[11] ”.

In 1769 era propus un proiect de reformare a oranduirii de stat a principatului Moldova in care cerintele principiului dreptatii erau recomandate de autorii proiectului drept fundament si pentru activitatea demnitarilor din organele judiciare[12].

1.1. Micul manual de legi sau ,,Pravilniceasca condica ”

In cursul primei sale domnii in Tara Romaneasca (1774-1782 ), Alexandru Ipsilanti, printre alte reforme progresiste pentru acea perioada, a schimbat legislatia care reglementa organizarea judecatoreasca si dispozitiile de procedura.

Aceste norme au fost cuprinse in „Micul manual de Legi ” care s-a mai numit si „Pravilniceasca Condica[13] ”, respectiv a realizat un progres apreciabil in privinta dispozitiilor procedurale, prin garantiile stabilite pentru justitiabili, indeosebi referitor la dreptul de aparare, aplicarea legii de catre instante, folosirea cailor de atac etc. Astfel legea impunea instantelor ca sa acorde partilor chemate in judecata civila sau penala, timpul necesar pentru a-si pregati apararea[14].

Alexandru Ipsilanti recomanda si el judecatorilor sa asculte cu luare aminte si rabdare expunerile partilor care sa fie inscrise „in deosebite condici ” si semnate de cei ce stiu carte si a imparti justitia.

Judecatorilor li se cerea sa judece dupa pravile, nu dupa porunci domnesti si numai in caz de indoiala asupra solutiei, ei sa se adreseze domnului „ca sa ia povata si invatatura, in ce chip sa hotarasca ”.

In ceea ce priveste problema procesivitatii, Alexandru I. Mavrocordat a hotarat printr-un hrisov[15] ca aceia care se vor dovedi ca au umblat cu para nedreapta la divan vor fi sanctionati cu plata cheltuielilor de judecata si a pagubelor cauzate, cu bataia cu toiagul si cu trecerea numelor lor in „condica siretilor ” tinuta la divanul domnesc, „ca sa se stie ”.

Incercari se faceau si pentru curmarea vechiului obicei de reluare a unor judecati care fusesera definitiv rezolvate.

Dupa Donici, „hotararile date dupa pravila nu se pot ataca nici chiar cu porunca stapanirii”, in alti termeni, ele aveau putere de lucru judecat.

            In Tara Romaneasca o schitare a principiului autoritatii lucrului judecat - care sa poata fi opus vechii tendinte- apare in raportul marelui logofat din 29 aprilie 1794 catre domn.

Influenta statelor din Europa de vest se facea tot mai simtita la sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea.

Declaratia drepurilor omului si cetateanului, adoptata de catre Adunarea Constituanta a Frantei, la 26 august 1789, in care se proclama libertatea, egalitatea in drepturi, proprietatea individuala, rezistenta in fata asupririi devenisera cunoscute in Moldova deja spre sfarsitul lunii septembrie 1789[16].

Principiul de egalitate este tratat si in actul boierilor moldoveni catre Poarta Otomana din decembrie 1802[17]. Articolul 1 al documentului pleda in mod explicit pentru ca reprezentantilor diverselor paturi sociale sa le fie asigurat un statut juridic identic.  „Pentru dreptatile strainilor, sa fie fara de nici o deosebire de la obraz la obraz pazite in fieste cari stare si fiindca cinstea, viata si averea sunt celi intai si mai obstesti, vor fi paziti toti deopotriva, fara de nici o deosebire[18] ”.

Pana la 1812, ideile principiilor dreptatii si egalitatii si-au gasit cea mai ampla reflectare in opera de codificare particulara a pravilistului Andronache Donici[19]. El expunea notiunea principiului dreptatii: „Dreptatea iaste carea fieste caruia da ce i se cuvine a lua, intocmai dupa cum hotarasc canoanele pravililor ” (titlul I & II), iar intr-un paragraf aparte, Donici reda regulile comportarii in societate, prevazute de principiul dreptatii: „Fiinta dreptatii iaste ca viata omului sa fie cinstita, pre nimenea sa nu vateme si lucrul strein sa-i dea a cui iaste[20]

2.1.2       „Codul lui Calimach ”

Un pas important in domeniul protectiei drepturilor omului in tara noastra l-a constiuit aparitia „Codul lui Calimach ”[21] cunoscut sub denumirea de „Condica tivila a Moldovei”, care  initial, a fost tiparita in limba greaca si a intrat in vigoare in anul 1817, iar in limba romana a aparut in anul 1833. Printre ideiile noi pe care le continea aceasta, era condamnarea robiei considerata „impotriva firescului drit al omului[22].

1.3.„Legiuirea Caragea ”

„Legiuirea Caragea[23] ” pregateste terenul pentru admiterea principiului precum ca „hotararea domneasca intarita de 2 domni si judecata cercetata de 3 domni sa nu aiba apelatie ”; consacrarea principiului va apartine insa Regulamentelor Organice.

Instanta de judecata era obligata sa acorde paratului un termen pentru a-si pregati apararea[24].

Tot in acea perioada, respectiv la 1 noiembrie 1837, prin circulara Departamentului Dreptatii[25], nr.13645, obliga pe angajatii judecatoriilor de a profesa avocatura in interesul partilor   „ ce se prigonesc[26]

In partea a VI -a din „Legiuirea Caragea ”, intitulata „Pentru ale Judecatilor[27], capitolul IV, denumit „Pentru apelatie” este definit si reglementat apelul, termenul in care poate fi introdus, precum si cazurile cand acest termen se pierde.

1.4.„Condica criminaliceasca[28]

In anul 1820, in timpul domniei lui Mihai Sutu, in Moldova, deci spre sfarsitul domniilor fanariote a fost tiparita prima parte a unei legiuiri penale si de procedura penala intitulata „Condica criminaliceasca” care a purtat numele de „Partea intii a condicii criminalicesti, pravilicestile orinduieni intru cercetarea faptelor criminalicesti”. Aceasta carte cuprindea dispozitii de procedura penala privitoare la competenta instantelor penale, actiunea penala, urmarirea si instructia penala, judecata cauzelor penale, hotarari judecatoresti si executarea lor. Aceasta lege oferea mai multe garantii celor trimisi in judecata.

Legea era compusa din 12 capitole cu 166 de articole, astfel:

Capitolul I - „Pentru jurisdictia criminaliceasca ” - in care era prevazuta obligatia care revenea puterii de a asigura siguranta supusilor sai si a bunurilor acestora. Se stabileau organele competente sa faca cercetarea, precum si obligatiile acestora.

Capitolul II - „Pentru cercetarea si descoperirea faptei criminalicesti ” - reglementa modurile de sesizare cu obligatiile ce revin persoanelor care au cunostinta de comiterea unei infractiuni, scopul cercetarii[29].

Capitolul III - „Pentru pravilniceasca para sau invinovatire ”- reglementa denuntarea calomnioasa si obligatiile celui care face plangere.

Capitolul  IV - „Pentru prinderea si cercetarea celui invinovatit ” - toate persoanele sunt obligate sa ajute la prinderea celor vinovati.

Capitolul V - „Pentru urmarirea judecatii criminalului intru cercetarea vinovatiilor ” - Acest capitol cuprindea prevederi de natura a garanta dreptul de aparare. Astfel, scopul cercetarii este de a stabili vinovatia sau nevinovatia unei persoane[30]. La judecata se va tine cont de toate circumstantele in care a fost comisa fapta si a celor ce tin de autor.

Potrivit legii[31], principala indatorire a judecatorului este apararea nevinovatului. Persoana acuzata are dreptul deplin sa se dezvinovateasca.

Capitolul VI - „Pentru cercetarea marturilor ” - toate persoanele care au cunostinta de comiterea unei fapte au datoria de a se prezenta ca martori in fata judecatorului, altfel vor fi aduse cu forta. Rudele celui judecat nu au obligatia sa declare.

Capitolul VII - Pentru Infatosarea celui invinovatit cu marturii ” - reglementeaza efectuarea confruntarilor.

CapitoluI VIII - „Pentru pravilniceasca putere a dovezilor ” - reglementeaza probele si mijloacele de proba.

Capitolul IX - „Pentru pravilniceasca hotarare a pricinii criminalicesti ” - stabileste modul in care judecatorii trebuie sa individualizeze pedepsele si redactarea hotararii.

Capitolul X - „Pentru savarsirea si primirea in lucrare a hotararii ” - reglementeaza punerea in executare a hotarariilor judecatoresti.

CapitoluI XI - „Pentru cea de iznoava cercetare a unei pricini criminalicesti ” - reglementeaza caile de atac si conditiile cand acestea pot fi folosite[32]”.

Capitolul XII - „Pentru urmarea impotriva celor instreinati si celor fugiti, ce s’au invinovatit pentru o fapta criminaliceasca ” - reglementeaza cercetarea faptelor care au ramas cu autor necunoscut, precum si a celor in care autorii se sustrag.

1.5.Regulamentele Organice

Pravilele care au urmat sa reglementeze mai bine locul introducerii actiunii, dar abia Regulamentele Organice, reglementand in spirit modern instantele de judecata, cu magistrati de cariera si cai de atac mai tehnic organizate, ajung la un rezultat mai satisfacator.

Astfel, Regulamentul Organic al Tarii Romanesti prevede ca toate cererile de chemare in judecata se fac in scris si se inainteaza presedintelui judecatoriei de prima instanta, care va fixa termenul de infatisare (art.247)[33]. Cererea va fi inscrisa intr-o condica speciala semnata de presedinte si va fi comunicata in copie paratului, „insotita cu ravasul de soroc iscalit de presedinte” (art.248)[34]. O circulara a Departamentului Dreptatii, din 25 februarie 1849, dadea indicatii instantelor de judecata cu privire la modul de adresare a jalbelor.

Regulamentele Organice imbunatatesc dispozitiile legilor anterioare privitoare la comunicarea actiunii, fixarea termenului de judecata si citare. Astfel, se prevedea ca, imediat dupa inregistrarea cererii de chemare in judecata, se va trimite paratului copie de pe aceasta, impreuna cu citatia iscalita de presedinte.

Termenele se socoteau pe zile libere si cresteau in raport cu distanta la care se afla impricinatul, conform indicatiilor date in text, cel chemat in judecata trebuia sa semneze in condica aprodului prin care a fost chemat, iscalita de presedintele judecatoriei.

In lipsa chematului in judecata, aprodul urma sa lase citatia la domiciliul lui, semnand in condica cel ce a primit-o. Pentru sateanul care nu era acasa urmau sa semneze unul din juratii satului si preotul, la fel se proceda si pentru comunicarea hotararii[35].

Legea arata amanuntit procedura de depunere a inscrisului doveditor de catre impricinati si de examinarea lor de catre judecatori inainte de termenul fixat pentru judecata „spre a nu zabovi hotararea ”.

Si in Moldova erau prevazute dispozitii similare in ceea ce priveste citarea, cu unele amanunte in plus, se dispunea ca termenul dintre primirea citatiei si cel fixat pentru prezentare trebuia sa fie de minimum zece zile.

In Tara Romaneasca, dispozitiile regulamentare erau completate si explicate prin Jurnalul Sfatului Administrativ Extraordinar, din 4 iulie, si circulara Departamentului Dreptatii, din 9 martie 1851.

Regulamentele Organice, in vederea ridicarii prestigiului justitiei, prevad pentru judecatori si functionarii judecatoresti „legi cuviincioase” si, in consecinta, desfiinteaza „impiezisatele venituri” ale acestora, inclusiv treapadul[36] si ciubotele[37]. Ca urmare, cateva legi, ordonante domnesti, inalte ofise s-au ocupat de taxele de timbru , in special cele judiciare.

Constantin Mavrocordat, dand ispravnicului competenta generala de a judeca toate pricinile civile ale locuitorilor din tinutul sau, ii recomanda „sa poarte grija a judeca… pe boieri, si pe mazili, si pe taranii de sant in tinutul sau, de tot feliul de giudecata…Cine va cunoaste ca i s-au facut strambatate la giudecatile mai sus numite…cu carte de judecata sa iasa la divan. Cand vor merge oamenii la judecatori si nu-i vor judeca, atunce ear sa se dea jalba”.

Din cauza ca nu se conformau instructiunilor, Constantin Mavrocordat le repeta, lucru pe care il fac si domnii ulteriori.

Din instructiunile lui Constantin Mavrocordat rezulta ca judecata - ca si mai inainte -  incepea cu expunerea plangerii reclamantului, urma apararea paratului, se administrau probele cerute de parti, a caror discutie se facea si apoi se da hotararea.

In „Manualul lui Donici ”, se reglementa precis cursul dezbaterilor, partile depuneau juramaant pe evanghelie inainte de a incepe procesul, ceea ce nu s-a dovedit prea eficace.

Era consacrat principiul rolului activ al judecatorului, prevedere foarte inaintata pentru acea data, sarcina probei revenea reclamantului, paratul trebuind, la randul lui, sa-si dovedeasca afirmatiile.

Regulamentele Organice, creand o justitie cu magistrati de cariera si functionari judecatoresti, toti retribuiti de stat cu salarii, iar nu platiti de impricinati, realizeaza un progres demn de relevat in ceea ce priveste moralizarea justitiei.

O asemenea preocupare apare si cu ocazia organizarii profesiunii de avocat.

Judecata trebuia facuta dupa lege, asa cum s-a mai recomandat si mai inainte , „anafaraoa va cuprinde capetele pravilii ce privesc la acea pricina ”.

In cazul cand legea era nelamurita, instanta superioara se putea adresa unui anumit for, cerandu-i sa i-o explice. Acest for nu mai era insa domnul, ca pana acum, ci Adunarea Obsteasca, a carei interpretare, intarita de domn „va avea taria pravilii ”.

In ceea ce priveste celeritatea judecarii proceselor, Regulamentele Organice continua efortul, inceput mai demult, de accelerare a judecatii. Ele prevedeau[38] ca daca unul din impricinati nu se va prezenta la doua termene (textul moldovenesc adauga: si nu va arata in scris motivul valabil care l-a impiedicat, justificarea este, desigur, de luat in considerare si in Tara Romaneasca, fiind rationala ), pricina se va judeca in lipsa lui, „de pe documenturile si dovezile potrivnicului sau ce se va afla in fata ”. „Pricinile simple ” se vor judeca chiar la prima infatisare. Daca sunt „incurcate”, presedintele va cere partilor „sa-si aduca tacliturile[39] lor”. „La intamplari grabnice, judecatorul va chema la judecata si in soroc scurt fara sa astepte sfarsitul obicinuitelor  soroace, cand adeca se va putea primejdui pricina jaluirii ”.

Legiuirea din 4 iulie 1836, tot in Tara Romaneasca, prevede, de asemenea, ca „judecatoriile politicesti… vor da de acum inainte prevaderea de infatisare la toate prigonirile pentru datorii de bani cand vor fi zapise, netagaduite, caci firea acelor pricini nu iaste infatisata dupa vechime”.t

Ocupandu-se de prima zi de infatisare, cand se poate intra in cercetarea fondului litigiului, Regulamentele Organice prevedeau cateva norme de care trebuia tinut seama spre a se ajunge la solutionarea mai grabnica a acestuia si indica termenul maxim in care sa se desfasoare o procedura civila, comerciala sau penala.

Regulamentul Organic al Moldovei, in scopul lichidarii proceselor intarziate, organizeaza perimarea apelurilor lasate in nelucrare, astfel ca, timid, isi face aparitia aceasta institutie, care mai tarziu va avea o larga aplicare.

Pe aceeasi linie, in Tara Romaneasca apare legea din 10 aprilie 1846[40],  prin care se reglementa dreptul de apel in contra  hotararilor date de domnii anteriori, precum si prescriptia acestor hotarari neexecutate timp de treizeici de ani.

2.1.6.     Primele reglementari ale profesiei de avocat

Primele manifestari ale dreptului de aparare in justitie apar in tarile romane la finele secolului al XVIII- lea, cand in mod natural reprezentarea se facea printr-o ruda apropiata a celui judecat, prin procura.

Forme incipiente ale profesiei de avocat, desemnate sub denumiri romanesti traditionale, au existat cu mult timp inainte.

Punctul de plecare in organizarea propriu-zisa a profesiei de avocat l-a reprezentat epoca fanariota. In acel moment istoric, odata cu organizarea mai temeinica a sistemului judiciar, s-a impus si necesitatea reglementarii dreptului la reprezentare, respectiv a dreptului la aparare[41].

Aparatorii din acea perioada purtau denumirea de vechileti judiciari, dandu-li-se uneori si denumirea de avocati.

In Regulamentul Organic[42], in articolele 225 - 226, apare pentru prima data reglementarea profesiei de avocat[43].

Printre altele, se prevedea ca „vor fi primiti de avocati cei ce au oarecare stiinta de pravila si care sunt cunoscuti de oameni cinstiti ”, dar lipsa unui numar suficient de elemente pregatite pentru a fi avocati face ca in alineatul urmator sa se adauge ca impricinatii pot „a-si randui alti vechili in care pot sa se increada ”; avocatul trebuia sa prezinte in instanta procura din partea celui pe care il reprezinta (art.226). Posibilitatea reprezentarii prin vechil, pentru motivele de mai sus, este mentinuta si de legea intarita prin ofisul din 4 iulie 1836, care continea organizarea profesiunii de avocat.

Dispozitii privitoare la reglementarea profesiunii de avocat si de vechil mai intalnim in „Otnoseniile Departamentului Dreptatii ” din 5 august 1841 si 2 aprilie 1843, inaltul ofis din 10 februarie 1847 si circulara Departamentului Dreptatii din noiembrie 1847. Regulamentul din 31 decembrie 1849 cuprindea „indatoririle avocatilor asezamintelor publice ”.

In „Buletinul Moldovei ” din 11 iunie 1839, se publica „Asezamantul pentru calitatile ce se ver de la acei ce primesc insarcinari de vechili in pricini civile de giudecati ”, dar la 25 septembrie 1839 Logofetia dreptatii cere sa se amane punerea in aplicare a „Asezamantului ”, nefiind destule persoane care sa poata intruni calitatile cerute de lege.

Incuviintarea de amanare este totusi respinsa de domn (adresa Secretariatului de stat din 23 septembrie 1839).

Prin ofisul domnesc din 18 octombrie 1840, se porunceste instantelor „de a nu se mai primi vechili in pricini fara vechilimea incredintata”, adica fara procura.

Problema reprezentarii in justitie a obstilor nu era reglementata. Unele solutii nedrepte in Tara Romaneasca, privitoare la reprezentarea acestora, le nemultumisera si le facusera sa se ridice in intregime si sa vina la judecata.

Alexandru Sutu, ingrijorat de aceasta procedura, printr-un „nizam”[44] din 5 martie 1820, reglementeaza dreptul satelor de a sta in jusitie si de a adresa jalbe domnului si dregatorilor, cautand ca printr-un control politienesc serios (facut de ispravnic, zapcii etc.) sa se desemneze cei doi sau trei vechili, la cat se limitau reprezentantii unui sat.

Aceste dispozitii se aplicau si unui oras, targ, mahala.

Un inalt oficiu, din 22 ianuarie 1852, comunicat instantelor judecatoresti prin circulara ministeriala nr.218/1852, reglementeaza amanuntit „modul chemarii in judecata si al comunicarii de orice acte judecatoresti privitoare la mosneni ”, si cu aceasta ocazie se ocupa si de vechili alesi de obstea mosnenilor.

In Moldova, forma vechilimelelor razesesti a fost reglementata printr-o anafora a Divanului Domnesc din 17 decembrie 1837.

In Tara Romaneasca, domnitorul Gheorghe Bibescu promulga la 3 februarie 1847 Ofisul pentru Avocati si hotarnici, publicat in Buletinul nr. 11 din 10 februarie 1847.Prin acest act normativ se impunea persoanelor care practicau avocatura sa fie pregatite profesional pentru a fi curmate abuzurile.

Toti avocatii , pentru a practica, trebuiau sa fie inregistrati la Ministerul Dreptatii. Ei trebuiau sa cunoasca legile si sa fie pregatiti la institutii de invatamant din tara sau strainatate.

Avocatii erau denumiti la romanii din Transilvania „procatori ” sau „procuratori”[45].

In Transilvania, in unele districte graniceresti romanesati au fost instituiti avocati salariati, cu grad de ofiter si cu sarcina apararii granicerilor in fata instantelor provinciale, care se numeau Granz-Prokuratoren. Astfel de avocati nu au functionat in districtul graniceresc nasaudean, unde cauzele au fost de competenta exclusiva a instantelor militare, in fata carora partile trebuiau sa-si sustina singure drepturile, nefiind permisa asistarea lor de avocati.

Iosif al-II-Iea, in scopul limitarii arbitrariului feudal in judecarea iobagilor, a cautat, pe de o parte, sa acorde acestora dreptul de a se adresa si altor foruri de judecata, contra judecatorilor forurilor dominiale, in speta forurilor la care se deschide calea de apel.

Pe de alta parte, sa le acorde putinta de aparare, prin instituirea unor avocati oficiali, insarcinati cu apararea gratuita a cauzelor saracilor.

  Epoca moderna

1. Dreptul de aparare in Codul de Procedura Penala din 1865

Dupa Unirea Principatelor, au fost elaborate, intr-o conceptie noua, umanista, Codul Civil din 1864, care a intrat in vigoare la 1 decembrie 1865; Codul Penal (1 mai 1865), Codul de Procedura Penala[46] (30 aprilie 1865). Important este ca in aceste coduri, care au deschis o noua era in istoria dreptului, exista prevederi valabile si astazi, asa cum sunt principiul legalitatii pedepsei, al abolirii pedepsei inumane, dreptul la aparare, egalitatea in fata legii si multe asemenea drepturi care se inscriu perfect in ceea ce priveste apararea drepturilor omului.

Codul de Procedura Penala era structurat in doua parti principale:

- partea I-a - despre descoperirea, urmariea si instructia infractiunilor;

- partea a II-a - despre judecata[47];

Codul de Procedura Penala, in forma in care a fost promulgat, distingea primul act in cadrul procesului penal cu trei faze care constau in cercetarea in vederea descoperirii infractorului, trimiterea infractorului in fata autoritatii competente pentru a face cercetarile necesare, care, la acea data, era Parchetul si adunarea probelor privitoare la comiterea infractiunii.

Aceasta parte a procesului penal, care reprezenta instructia preparatorie, se facea de catre un judecator al tribunalului denumit judecator de instructie.

Scopul instructiei era de a strange probele spre a vedea daca inculpatul trebuia trimis in judecata. Pentru realizarea acestui scop, in interesul descoperirii adevarului, legea l-a inarmat pe judecatorul de instructie cu dreptul de a aresta, perchezitiona si confisca[48].

Al doilea act al procesului penal l-a constituit judecata.

Legiuitorul a avut in vedere pentru prima data separarea instructiei de judecata, apreciata la acel timp ca fiind o puternica garantie a libertatii individuale.

Apreciem ca este importanta cunoasterea modului in care se realizau fazele procesului penal, intrucat si dreptul de aparare se manifesta in mod diferit. Astfel trebuie remarcat faptul ca in faza instructiei preparatorii cercetarile se desfasurau in secret in cabinetul judecatorului de instructie.

Reglementarea procedurala nu permitea inculpatului sa beneficieze de dreptul la aparare in cursul instructiei. Acest sistem crea o stare de inferioritate evidenta a inculpatului fata de acuzare. Desi judecatorul de instructie, cu ocazia interogatoriului, comunica inculpatului probele in acuzare, totusi acesta nu putea avea la dispozitie aceste acte, deoarece instructia era secreta.

Aceasta situatie a durat pana la 15 martie 1902, cand sub impulsul reformelor realizate in procedura franceza din anul 1897, au fost introduse unele prevederi in favoarea inculpatului, respectiv i s-a dat dreptul sa aiba un aparator cu care putea comunica liber dupa luarea primului interogatoriu.

In acest sens, in art. 95 C.p.p. se stipula ca „Indata dupa interogator, inculpatul va putea comunica cu aparatorul sau, conformandu-se regulelor inchisorilor si fiind supravegheat numai ca sa nu fuga”, dar in articolul urmator se permitea judecatorului sa interzica legatura inculpatului cu orice persoana, motivat pe o perioada de zece zile, care putea fi prelungita cu inca zece zile. In doctrina vremii au existat pareri care nu au fost de acord cu asigurarea asistentei juridice in timpul instructiei, argumentand ca prezenta avocatului ar influenta negativ interogatoriul inculpatului si ascultarea martorilor.

Cu toate acestea, au avut castig de cauza argumentele exprimate de cei care au sustinut teza asigurarii asistentei juridice inca din faza de instructie, chiar daca aceasta era deosebit de restrictiva.

Referindu-se la acest aspect ilustrul profesor Ion Tanoviceacu spunea: „Parerea noastra in aceasta privinta este ca apararea e utila in faza instructiei.

 Aceasta parere trebuie admisa macar in ceea ce priveste asistarea la luarea interogatoriului, la facerea de confruntari si la confirmarea mandarelor[49]”.

Un pas important in realizarea dreptului la aparare l-a constituit organizarea, pe baze moderne, a corpului avocatilor,  prin legea din 18 dec. 1864, care stabilea ca  nimeni nu va putea exercita profesia de avocat pe langa instante daca nu este roman si nu are diploma de studii la o facultate de drept din tara sau strainatate.

Apararea ca institutie de drept procedural penal a fost apreciata in acea perioada ca fiind fundamentul principiului contradictorialitatii, astfel ca nimeni sa nu poata fi lovit de sanctiunile penale fara a afla invinuirea, a cunoaste probele si fara a se putea dezvinovati.

            Principalele drepturi si prerogative ale apararii erau:

*De a cunoaste invinuirea ce i se aduce clientului sau, ce acte au fost efectuate in cauza, probele ce vin in acuzare;

*De a pune in discutie legalitatea actelor de procedura, temeinicia probelor si existenta  vinovatiei;

*De a cere probe in aparare;

*De a pune concluzii in cursul procesului penal si de a interveni cand legea o permite;

* De a dezbate cauza in fond si de a cere ultimul  cuvant;

* De a ataca conform legii hotararile pronuntate de instanta;

In functie de aceste drepturi si prerogative, legea stabilea o serie de formalitati cu rolul de a asigura folosirea si respectarea formei si termenilor citarii, comunicarilor, reguli privitoare la dezbateri, forma si termenii cailor de atac, etc.

Conform art. 327, aparatorul va putea comunica cu acuzatul dupa ce va fi interogat si i se vor comunica toate actete dosarului, fara sa le stramute si fara sa intarzie instructia.

Incalcarea drepturilor, prerogativelor si formalitatilor privitoare la aparare a fost calificata ca o violare a dreptului de aparare.

Un urmator pas important in apararea drepturilor omului in general si a dreptului de aparare in special l-a constituit si aparitia Constitutiei de la 28 martie 1923, care a consacrat o serie de libertati atat pe plan cetatenesc, dar in mod deosebit in ceea ce priveste apararea fiintei umane[50].

Astfel, in textul noii Constitutii apar principii noi care contribuie la formarea statului de drept prin suprematia legii si asigurarea libertatii individuale[51].

 Dreptul de aparare in procedura penala din Ardeal

Istoria procedurii penale din Ardeal reprezinta o lupta de un secol intre sistemul  inchizitorial si sistemul acuzatorial.

Codul de Procedura Penala din 1896[52], care a fost in vigoare pana la 1 ianuarie 1937, consacra principiul procedurii acuzatorii, fiind considerat de contemporani ca un cod bun.

Acest cod a purtat numele de „Legea XXXIII din 1896, despre Procedura penala”[53]

In capitolul V al codului intitulat ,,Apararea”, in cuprinsul a zece articole este reglementat pe larg dreptul de aparare.

Fata de reglementarile similare in materie de aparare din acea vreme trebuie sa remarcam ca textele care reglementau dreptul de aparare confereau largi posibilitati si garantii manifestarii acestui drept pe parcursul intregului proces penal si in orice stadiu al acestuia.

Mai mult, organul care face cercetarea are obligatia de a-l atentiona pe inculpat inca de la primul interogatoriu de dreptul sau de a fi asisat de un aparator, iar daca acesta a fost ales, de a asigura prezenta acestuia.

Apararea poate fi asigurata numai de un avocat inscris in barou sau de profesori de drept de la universitati sau academii de drept.

            Sunt individualizate in mod distinct situatiile in care apararea este obligatorie[54].

Aparatorul putea comunica nestingherit cu clientul sau dupa ce judecatorul de instructie a declarat ca a incheiat cercetarea sau daca nu s-a facut instructie, dupa anuntarea actului de acuzare[55].

Inculpatul si aparatorul acestuia au dreptul sa vada dosarul de cercetare si anexele acestuia. Daca interesul anchetei impune ca acest acces sa fie limitat, el poate fi interzis cu exceptia procesului verbal de consemnare a interogatoriului, declaratia expertilor si actiunile judiciare. Interdictia de a avea acces la piesele din dosar poate fi contestata la instanta competenta sa judece fondul cauzei.

Spre surprinderea cititorului neavizat, Codul de procedura penala ce s-a aplicat in Ardeal, contine majoritatea institutiilor procesuale care concura la garantarea dreptului de aparare intr-un proces penal modern, institutii care sunt clar reglementate si care, parte din ele au fost incluse in Codul de procedura  penala din 1936, care a unificat procedura penala dupa Marea Unire de la 1918.

3. Dreptul de aparare in Codul de procedura penala din 1936

Codul de procedura penala din 1936, denumit si „Codul lui Carol ” , a preluat tot ce se castigase in codul anterior prin modificarile survenite prin legile ce au aparut dupa publicare, dand totodata mai multe garantii dreptului de aparare al inculpatululi in cursul instructiei.

In afara de drepturile ce au fost prezentate cand am facut referire la codul de procedura penala anterior, inculpatul mai avea dreptul ca prin avocatul sau sa depuna memorii scrise, iar avocatul putea sa asiste la confirmarea mandatului, perchezitii domiciliare, descinderi sau cercetari locale, autopsii si la ultimul interogatoriu.

La acea data, „Codul lui Carol ” putea fi considerat foarte evoluat, in comparatie cu prevederile codurilor similare din tarile vecine, sub aspectul modului in care normele pe care le cuprindea garantau dreptul la aparare in procesul penal si indeosebi in faza de instructie.

In noul cod au fost simplificate formalitatiile in desfasurarea procesului, in mod deosebit a instructiei, care in reglementarea anterioara se prelungea in timp, in mod excesiv. Prin normele sale, codul realiza un mai bun echilibru intre interesele societatii si cele ale individului, cu mentiunea ca acest lucru era dependent de organele chemate sa puna in aplicare prevederile legale. In art. 78, era prevazut ca aparatorul ales sau numit din oficiu are dreptul sa prezinte memorii scrise in numele clientului sau din proprie initiativa, atat la instructie, cat si la instantele de judecata,[56] iar potrivit art. 79, inculpatul are dreptul de a fi asistat de aparator atat in cursul instructiei, cat si in fata instantei de judecata.

In cursul instructiei, dupa luarea primului interogatoriu, inculpatul poate comunica liber cu aparatorul sau, luandu-se numai masuri de paza.

Cand are mai multi aparatori, este obligat a desemna pe unul din ei, cu care comunica si fata de care se indeplinesc formalitatile cerute de acest cod.

Judecatorul de instructie este obligat, sub pedeapsa de nulitate, cu ocazia primului interogator, sa faca cunoscut inculpatului dreptul care-l are de a-si alege un aparator si in caz ca nu are unul, sa i se asigure unul din oficiu[57].

Cand interesul instructiei o cere, judecatorul poate interzice inculpatului sa comunice cu orice persoana, pe un termen de 15 zile, care se poate prelungi cu inca cel mult 10 zile. El da in aceasta privinta o ordonanta sumar motivata, care se comunica inculpatului, prin administratia inchisorii.

Inculpatul poate ataca ordonanta cu opozitie la tribunal, care se pronunta in ultima instanta, in termen de 24 ore, in camera de consiliu.

Aparatorul are dreptul, sub pedeapsa de nulitate, sa-l asiste pe inculpat la confirmarea mandatului de arestare, la cercetari la fata locului, perchezitii, autopsii si la ultimul interogatoriu, ce i se ia inainte de terminrea instructiei, cand poate prezenta observatiile sale verbale sau scrise.

Cand inculpatul nu si-a ales un aparator din cauza lipsei de mijloace, judecatorul de instructie, daca inculpatul o cere, ia masurile legale spre a i se desemna unul pe care il incunostiinteaza de indata.

Daca inculpatul este minor sau interzis, i se desemneaza un aparator din oficiu.

In fata instantelor de judecata, inculpatul poate fi asistat de unul sau mai multi aparatori, el poate comunica cu aparatorii sai si in timpul dezbaterilor, dar nu-i este permis sa le ceara sfat in privinta raspunsului ce are de dat la intrebarile care i se pun in instanta.

In materie corectionala, inculpatul lipsit de mijloace, care nu are aparator, poate cere, iar instanta ia masurile legale, pentru ca prevenitul sa fie asistat de un aparator. Minorii si interzisii vor fi asistati in mod obligatoriu de un aparator, daca sunt avocati in localitate. In materie criminala, acuzatul trebuie sa fie intotdeauna asistat de aparatorii alesi sau de un aparator din oficiu[58].

Avocatii desemnati din oficiu sau alesi ca aparatori, sunt obligati sa presteze serviciile lor inculpatiilor.

In tot cursul procesului, pentru actele scrise si expunerile orale, sunt obligati sa intrebuinteze limba romana.

Judecatorul de instructie, cel de la judecatorie, sau presedintele instantei, poate admite, pentru cauze intemeiate, desarcinarea aparatorului numit din oficiu sau substituirea unui alt aparator in locul aceluia desemnat de acesta[59].

Aparatorul nu poate parasi oficiul de aparare care i s-a incredintat si nu se poate  retrage din sedinta nici chiar pe motiv ca ar fi fost violate drepturile apararii, dar el poate folosi acest motiv pentru atacarea sentintei.

Daca aparatorul contravine dispozitiei de mai sus, presedintele invita pe inculpatul ramas fara aparare, sa-si aleaga un alt aparator.

Aparatorului astfel numit sau delegat i se da timpul necesar pentru studierea dosarului, evitandu-se pe cat posibil amanarea dezbaterilor.

Pentru abaterile de la dispozitiile de mai sus, instanta sesizeaza baroul respectiv.

Potrivit art. 267, este reglementata prezentarea materialului de urmarire penala, astfel ca, inainte de a declara instructia terminata, judecatorul de instructie este obligat, sub pedeapsa de nulitate, a pune in vedere inculpatului toate elementele adunate in cursul instructiei in favoarea sau defavoarea sa.

Aceasta comunicare se face inculpatului in prezenta avocatului ales sau desemnat conform art. 79, a partii vatamate si a Ministerului Public.

In acest scop, judecatorul de instructie, fixand data comunicarii, instiinteaza pe inculpat, pe avocatul lui, pe partea civila si pe Ministerul Public, ca au dreptul, in cele trei zile premergatoare, sa ia cunostinta de actele instructiei.

Judecatorul de instructie este dator sa se pronunte asupra observatiilor facute. Daca in urma acestor observatii judecatorul de instructie gaseste ca este necesar sa verifice unele fapte, sau sa se completeze instructia, el  procedeaza la efectuarea acestor acte, iar dupa terminarea lor se conformeaza din nou dispozitiilor cuprinse in art. 267, in ceea ce priveste comunicarea elementelor adunate. Dupa indeplinirea dispozitiilor de mai sus, judecatorii de instructie declara instructia terminata.

In ordonanta de definitivare a instructiei se vor descrie sumar corpurile delicte si se vor arata martorii care trebuie citati la judecata atat impotriva cat si in apararea inculpatului.

In faza de judecata, dupa stabilirea identitatii inculpatului, i se pune in vedere acestuia infractiunea de care este invinuit si este intrebat ce are de spus in apararea sa. Grefierul are obligatia sa consemneze toate imprejurarile care sunt favorabile inculpatului.

Instanta este obligata a se pronunta asupa mijloacelor esentiale de aparare invocate in cursul instructiei, sau prin memorii, in caz contrar hotararile acesteia fiind lovite de nulitate[60].

Citatia trebuie sa fie inmanata inculpatului cu cel putin 3 zile inainte de ziua de judecata, sub sanctiunea de nulitate a hotararii[61]. In materie criminala termenul este de cel putin 5 zile. Aceasta nulitate se acopera daca nu a fost invocata in prima sedinta si inainte de orice aparare.

Cand insa inculpatul nu se prezinta si hotararea se pronunta in lipsa lui cu drept de apel, el o poate propune in instanta de apel, care daca constata neregularitatea citatiei cu privire la termenul de mai sus, anuleaza hotararea si procedeaza la judecarea cauzei in fond in prima si ultima instanta, refacand instructia de la prima instanta.

Pentru cazul cand hotararea este in ultima instantta si nu este alta cale de atac, nulitatea se poate propune pe cale de contestatie.

Cand din dezbateri rezulta ca faptul imputat ar contine elementele unei infractiuni mai grave decat aceea la care se refera acuzarea, sau ca acelui fapt trebuie sa i se dea o alta calificare necesara pentru pregatirea apararii, in aceasta noua situatie, instanta este obligata, sub pedeapsa de nulitate, a asculta partile asupra acestor eventualitati si a-l incunostiinta pe inculpat ca este in drept sa ceara fie suspendarea dezbaterilor pentru cateva ore, fie amanarea, spre a-si prepara apararea si eventual completarea instructiei in fata instantei. Cu toate acestea, instanta poate respinge cererea de suspendare sau amanarea judecatii cand schimbarea calificrii e in favoarea inculpatului.

In cazul judecarii infractiunilor flagrante, conform art. 339, judecatorul acorda inculpatului, la cerere, cel putin 3 zile, spre a-si pregati apararea.

Anterior inceperii dezbaterilor, presedintele instantei pune in vedere acuzatului ca are dreptul sa propuna noi mijloace de aparare, si atunci cand propune martori, sa arate numele complet si adresa lor exacta.

Totodata, acuzatul este intrebat daca si-a ales un aparator si daca nu si-a ales, presedintele desemneaza din oficiu pe un avocat, sub pedeapsa de nulitate a tuturor lucrarilor care vor urma. Daca acuzatul isi alege un aparator, in urma, cel desemnat de presedinte este desarcinat si cauza de nulitate cade.

Un important instrument de garantare al dreptului de aparare in procesul penal prevazut in „Codul lui Carol ” il apreciem a fi juramantul[62] pe care membrii juriului trebuiau sa-l rosteasca : „Jurati si legati-va inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor, ca veti cerceta cu cea mai mare luare aminte faptele ce se vor aduce in sarcina acuzatului ca nu veti trada nici interesele acuzatului, nici ale Statului care il acuza, ca nu veti comunica, cu nimeni mai inainte de rostirea verdictului dumneavoastra, ca nu veti asculta nici ura sau rautatea, nici temerea sau afectiunea, ca in fata faptelor ingreunatoare si a mijloacelor de aparare, veti hotari in cuget curat si dupa adanca convingere, cu nepartinirea si cu taria omului cinstit . Fiecare din jurati, chemat pe nume de presedinte, raspunde ridicand mana, „jur ”.

Presedintele Curtii cu Jurati nu poate declara dezbaterile inchise, sub pedeapsa de nulitate, decat dupa ce l-a intreabat pe acuzat personal daca mai are ceva de zis in apararea sa.

Impotriva hotararilor instantelor judecatoresti puteau fi folosite caile de atac, pe care le apreciem ca fiind mijloace de garanatare a dreptului de aparare in procesul penal.

Caile sau mijloacele de atac contra hotararilor instantelor judecatoresti erau de doua feluri:

* Cai ordinare - opozitiunea, apelul si recursul;

* Cai extraordinare - recursul extraordinar, recursul in interesul legii, recursul ministrului de justitie si revizuirea.

4. Dreptul de aparare in perioada regimurilor totalitare

La scurt timp dupa adoptarea Codului de Procedura Penala din 1936, acesta a fost modificat in substanta sa, astfel ca multe din institutiile enumerate mai sus, ca urmare a instaurarii regimurilor politice totalitate, care erau de natura a asigura garantarea dreptului de aparare in procesul penal au fost abrogate.

In timpul regimului carlist, foarte multe cauze penale au fost date spre competenta instantelor militare, s-a incalcat principiul retroactivitatii legii, iar caile de atac in mare masura au fost reprimate, multor infractiuni aplicandu-li-se procedura de judecare specifica infractiunilor flagrante.

Sub regimul antonescian, procesul penal a suferit insemnate modificari, diminuandu-se pana la desfiintare garantiile procesuale, ca o consecinta a transformarii instantelor militare in instante competente a judeca foarte multe fapte decretate ca infractiuni, ca urmare a starii de razboi si a permanentizarii si generalizarii starii de asediu.

Procesul penal in aceasta etapa s-a caracterizat si prin termene procesuale foarte scurte, instituirea unei proceduri rapide si comprimate - instanta trebuia sa se pronunte in maxim 10 zile de la sesizare.

O alta caracteristica a fost lichidarea cailor de atac, ceea ce a marcat nesocotirea flagranta a celor mai elementare drepturi[63].

Acest cod va fi in vigoare pana in anul 1969, cand procedura penala in Romania este modificata prin elaborarea si punerea in aplicare a unui nou Cod de procedura Penala care este in vigoare si astazi, cu modificari substantiale, survenite mai ales dupa decembrie 1989, modificari de natura a asigura un larg camp de manifestare dreptului de aparare in procesul penal, cu institutii viguroase de garantare a acestui drept, ancorate in substanta noii Constitutii si a documentelor internationale de aparare a drepturilor omului la care Romania este parte, probleme ce sunt prezentate pe larg in capitolele urmatoare.



[1] Ioan Iavorschi-„Dreptul feudal scris al MoIdovei si Tarii Romanesti”- Universitatea „A.l.Cuza”, Iasi, Litografia Invatamintului Unitatea Iasi, 1956, pag. 4;

[2]A trait intre 1493-1568-umanist roman din Transilvania, originar din Tara Romaneasca. Dupa studii facute la Oradea, a devenit preot si secretar al reginei Maria, vaduva regelui Ungariei, Ludovic al- II-lea. Insotind-o pe aceasta in Tarile de Jos a stabilit legaturi cu numerosi Umanisti germani, spanioli, italieni, olandezi, belgieni, danezi etc., cu care a purtat o bogata corespondenta.S-a bucurat de deosebita pretuire a lui Erasm din Rotterdam. (Dictionar enciclopedic roman, Editura Politica, Bucresti, 1962, vol. III, pag. 512;

[3] A trait intre anii 1498-1549, umanist sas, adept al luteranismului si reformator al bisericii sasesti din Transilvania. Originar din Brasov a studiat la Cracovia, Viena, Wittemberg si Basel. In 1544 a organizat gimnaziul din Brasov pe baze umaniste. (Dictionar enciclopedic roman, Editura Politica Bucuresti 1962, vol. II, pag. 720;

[4] Aparuta sub domnia lui Matei Basarab, culegere de legi, reprezinta traducerea unor legiuiri grecesti continand si numeroase extrase din Pravila lui Vasile Lupu;

[5] Pierre Bercis, „Guide des droits de l’homme; La conquete des libertes ”, Hachette Iivre, 1993, pag.89;

[6] Este inspirat din „Asezamintele Ierusalimului ” - culegere a legilor si obiceiurilor feudale introduse de cruciatii din nordul Frantei in regatul Ierusalimului. S-au pastrat sub o forma indirecta , evoluata, in traditia orala, in coduri de legi si in tratate juridice feudale;

[7] Th. Codrescu, „Uricariul ”, vol. IV, Iasi, 1857, pag.396; R. Rosetti ,Pamantul, satenii si stapanii in Moldova”, Bucuresti, 1907, pag.455;

[8] Dumitru G. Grama, „Evolutia principiilor de dreptate, libertate si egalitate in Moldova, pana la 1812 ”;

[9] Arhiva romaneasca, vol.1, Iasi, 1860, pag. 96-97;

[10] Dumitru G. Grama, „Evolutia principiilor de dreptate, libertate si egalitate in Moldova, pana la 1812 ”;

[11] Instruction de sa Majeste imperiale Catherine II pour la commission chargee de dresser le projet ,d’un nouveau code de lois, St.Petersbourg, 1770, pag.21; 14 Dumitru G. Grama, lucrarea citata, pag. 77;

[12] Instruction de sa Majeste imperiale Catherine II pour Ia commission chargee de dresser le projet ,d’un nouveau code de lois, St.Petersbourg, 1770, pag.21; 14 Dumitru G. Grama, lucrarea citata, pag. 77;

[13] Pravila anuntata prin hrisovul din anul 1775 a fost tiparita in luna septembrie 1780, in limbile neogreaca si romana. Titlul acestei pravile, dat numai in greceste, este foarte lung si incepe cu cuvintele (in traducere)  „Micul manual de legi despre buna oranduiala si datoria fiecareia despre instantele si slujbele Principatului Valachiei, privitoare la carmuire” Volumul din 1780 incepe cu tabla de materii, prefata lui Alexandru Ipsilanti cu porunca de promulgare si apoi cuprinsul pravilei. (dupa Ioan Iavorschi, opera citata, pag 57);

[14] Ioan Iavorschi, opera citata, pag 60;

[15] Document din 1 mai 1786 (Uricariul IV, pag. 123 ), citat de Ion Ceterchi si altii – „Istoria dreptului Romanesc”, Editura Academiei 1984, vol II, partea a II-a, pag. 339;

[16] Magazin istoric, 1976, nr.12, pag.3;

[17] „Plan sau forma da obladuire republiceasca << aristo-dimocraticeasca>> in Moldova intocmit de logofatul Dimitrie I. Sturza, 1802 ” (dupa Cristian Ionescu, Dezvoltarea Constitutionala a Romaniei, Acte si documente 1741-1991, Editie revazuta si adaugita, Regia autonoma Monitorul Oficial 2000);

[18] Vlad Georgescu, Memoires et projets de reforme dans les Principautes Roumaines (1769-1830 ), Bucuresti, 1970, pag 46;

[19] Andronache Donici -1760-1829- jurist si om de stat din Moldova. Opera lui princpala <<Adunarea cuprinzatoare in scurt de pravilele cartilor imparatesti. (Iasi 1814 reeditata de Academia RPR 1959), in care obiceiul pamantului este imbinat cu normele de drept bizantin interpretate in sensul iluminismului s-a bucurat de o mare autoritate. Donici a participat la redactarea „Codului Calimach ” si a altor acte legislative din vremea sa;

[20] Manualul juridic al lui Andronachi Donici, Editie critica, Bucuresti, 1959, pag.27-28;

[21] Codul Calimach a fost aplicat pana in 1865 Principatului Moldovei, alcatuit de Chr. Flechtenmacher si A. Cuzanos cu ajutorul lui Andronache Donici si al altor juristi, si promulgat de domnitorul Scarlat Callimachi (Calimach) in 1817. Aplicarea lui a devenit mai consecventa abia dupa 1833, cand s-a definitivat, prin traducere redactarea in limba romana a codului. La alcatuirea acestui cod s-a urmarit sa se imbine dreptul local, bazat pe obicei, cu dreptul bizantin folosindu-se totodata in fapt, ca model principal, codul civil austriac. Pastrand trasaturi feudale, el continea si norme de drept burghez, ceea ce reflecta  inceputurile descompunerii orinduirii feudale si ale formarii relatiilor capitaliste in Moldova;

[22] Ion Suceava si altii, lucrarea citata, pag. 21-22;

[23] In 1818 - este promulgat Codul de Legi al lui Caragea („Legiuirea Caragea ”), inspirat de Codul Civil austriac din 1811 si de Codul lui Napoleon;

[24] Ion Iavorschi - opera citata, pag. 70;

[25] Similarul Ministerului Justitiei de astazi;

[26] Legiuirea Caragea a II-a Editiune de C.N. Brailoiu, Bucuresti, Tipografia Nationala a lui Stephan Rassidescu, 1865, pag. 334, subsol 1;

[27] Prevederile procedurale din aceasta parte au fost abrogate prin intrarea in vigoare a Regulamentului Organic;

[28] Condica criminaliceasca s-a aplicat in Moldova pana in anul 1864, cand au intrat in vigoare codurile de drept penal si de procedura penala.(Ioan Iavorschi, opera citata, pag. 89);

[29] Art. 47 „Scoposul cercetarii acestiea easte ca sa se adevereaze prea de plin, de s’au intamplat fapta, si ca sa se lamureasca, cat easte prin putinta, toate imprejurarile, carea lamurire sa poata in urma sluji ca un temeiu a cercetarilor, ce inca au ase face. Art. 48 - Cand nu va fi nici o indoiala pentru savarsirea unii fapte criminalicesti, atuncea trebuie sa se faca tacrirul foarte lamurit, cu amaruntul, si cu toata scumpatatea adevarului, precum au urmat intamplarile una dupa alta, pentru ca sa se poata judeca dintru acest tacrir.

a) De easte fapta aceaea o vinovatie criminaliceasca?

b) Cu ce feliu de imprejurari easte intovarasita?

c) Pentru ca sa se descopara si alti vinovati ce inca nu sant cunoscuti.

d) Pentru ca sa se poata afla urmele spre descoperirea facatorului de rau, sau a tovarasilor, si gazdelor lui, sau a celor ce au stiinta de fapta.

e) Pentru ca sa se afle marturiile, ce pot sluji spre dovada, ori spre ajutorul invinovatitului, sau impotriva lui, in sfarsit.

f) Pentru ca sa se hotarasca cara paguba s’au pricinuit. Dintru acea fapta, si de easte chip a sa implini pagubirile din averea vinovatululi si a gazdelor lui;” (dupa Pravilicestile oranduieli intru cercetarea faptelor criminalicesti, Arhivele Statului Bucuresti, text original Tipografia „Dreptatea ” Chisinau, 1828, pag. 8);

[30] Art. 96 – „Cel Intaiu scopos a cercetarii criminalicesti easte, ca sa se descopara, si sa se doslusasca vinovatia sau nevinovatia cuiva, incat sa se poata da hotarare pravilniceasca cu cea mai buna incredintare ” (dupa Pravilicestile oranduieli intru cercetarea faptelor criminalicesti, pag. 17);

[31] Art.98 „Fiind ca apararea nevinovatului easte cea dintai datorie a judecatii criminalului, pentru aceea nu are paratul voie ca sa ceae sa i se oranduiasca pe altul spre apararea sa, dar indata ce i s-au facut cunoscuta invinovatirea cu carea sa paraste, are deplina dreptate a araata judecatii toate chipurile spre dezvinovatirea sa.” (dupa Pravilicestile oranduieli intru cercetarea faptelor criminalicesti, pag. 17);

[32] Art. 155 „Pana a nu intra in cea de a doua cercetare a pricinii criminalicesti, carea din lipsa indestularii dovezilor nu s’au putut lamuri, trebuie sa lipseasca toata indoiala ” (dupa Pravilicestile oranduieli intru cercetarea faptelor criminalicesti, pag.29);

[33] Paul Negulescu – „Regulamentele organice ale Valahiei si Moldovei ”, vol. I, Bucuresti, Intreprinderea „EMINESCU ” S.A. 1944, pag. 109;

[34] Paul Negulescu. opera citata, pag. 110;

[35] Art. 250, alin 2 „Vericine se va chema la judecata de vreun aprod sau i se va arata hotararea judecatii prin care s’au osandit neviind la judecata, va fi indatorat sa se iscaleasca intr-acea condica, insemnand zioa si ceasul intru care s’au chemat sau i s’au araatat hotararea” (dupa Paul Negulescu, opera citata, pag. 110);

[36] Taxa sau amenda perceputa de slugile domnesti in Tara Romaneasca care se deplasau in tara pentru a aduce la procese pe cei ce nu se prezentau de bunavoie si pentru a sili pe locuitori sa-si plateasca datoriile.(dupa Dictionarul enciclopedic, vol. IV, pag. 713);

[37] lbidem in Moldova;

[38] Art. 251 „De nu va veni paratul la judecata, dupa intaia chemare, sa va chema si a doua oara, si cand dupa doa chemari si in hotaratele soroace nu se va infatisa nici singur, nici prin  vechili, atunci pricina se va judeca, in lipsa lui, dupa sineturile si dovezile potrivnicului sau ce se va afla fata. ” (Paul Negulescu, opera  citata, pag.110);

[39] Din turcescul << taklit >> care desemna procese verbale sau interogatoriu, (dupa Dictionarul explicativ al limbii romane, editia a-II-a, Editura „Univers Enciclopedic”, Bucuresti, 1996, pag. 1066 );

[40] Legiuirea Caragea, pag. 569;

[41] Cristina I. Stoica si Jacice H. Webster – „Avocatul roman in sistemul de drept european. Profesia de avocat in Romania, realitati si perspective in cadrul procesului de integrare europeana ”, Editura << All Educational SA >>, Bucuresti, 1997, pag 13;

[42] Regulamentele de organizare ale Moldovei si Tarii Romanesti,  preconizate prin Conventia de la Akkerman intocmite potrivit prevederilor tratatului de la Adrianopol (1829). Sunt puse in apicatie in 1831 in Tara Romaneasca si in 1832 in Moldova sub indrumarea si supravegherea generalului Pavel Kiseleff. Au ingradit puterea domneasca,  au introdus principiul separarii puterilor in stat, au institutionalizat adunarile obstesti, au reorganizat vechiile servicii publice si au creat altele noi. Prin prevederile lor politice si economico-administrative, regulamentele au favorizat dezvoltarea capitalismului cuprinzand dispozitii aproape identice, regulamentele organice au pregatit unirea celor doua tari intr-un singur stat;

[43] Paul Negulescu – „Regutamentele Organice ale Valahiei si  Moldovei ”, vol. I, Bucuresti, Intreprinderea „EMINESCU ” S.A., 1944, pag. 107;

[44] Norma de lucru fixata printr-o reglementare unei bresle la sfarsitul evului mediu in tarile romane. In ea se specificau drepturile si indatoririle acestora;

[45] Ligia Danila „0rganizarea si exercitarea profesiei de avocat ”, Editura Lumina Lex, pag. 16;

[46] Publicat  in Monitorul Oficial al Romaniei din 2 decembrie 1864, fiind promulgat prin Decretul cu nr. 1561 din 11 nov.1864 de - ALECSANDRU lOAN I. „Cu mila lui Dumnedeu si vointa nationale, Domnu Principatelor-Unite-Romane. -LA TOTI DE FATIA SI VIITORI SANETATE.-Vedendu raportulu Ministrului Nostru Secretaru de Statu la Departamentul Justitiei, Cultelor si Instructiunei publice cu No. 54,042, prin care ne supune la confirmare proiectulu de codice de procedure criminale; Vedendu incheerea Consiliului Ministriloru; Ascultandu opiniunea Consiliului nostru de Statu; In puterea Statutului de la 2/14 Iuliu; Am sanctionatu si sanctionamu, am promulgatu si promulgamu ce urmeza: CODICE DE PROCEDURA CRIMINALE ”;

[47] Emil Cernea- „Istoria Statului si Dreptului Romanesc ”, Curs Universitatea din Bucuresti, Facultatea de Drept 1970, vol.II, pag. 42;

[48] Ion Ceterchi si altii – „Istoria dreptului Romanesc ”, Editura Academiei 1984, vol II, partea a-II-a, pag. 196;

[49] Ion Tanoviceanu – „Tratat de Drept si Procedura Penala ” , Editia a-II-a, 1927, Tipar << Curierul Judiciar >> vol. IV, pag. 602;

[50] Ion Suceava i altii, lucrarea citata, pag. 23;

[51] G. Alexianu – „Curs de Drept Constitutional ”, Editura Casei Scoalelor, 1930, vol. I, pag. 449;

[52] Codul de Procedura Penala cuprindea 592 articole  impartite in 32 capiole. Sistemul codului se orienteaza in mod natural dupa mersul procesului: dupa dispozitiile  generale urmeaza reglementarea competentei instantelor, situatiei parchetului, partii civile si aparatorului, apoi dispozitii referitoare la cercetare (instructia prealabila facuta de politie), instructia propriu-zisa, citatia si mandatul de aducere, ascultarea prevenitului, arest preventiv si de instructie, sechestrarea, perchezitia domiciliara si personala, martorii si expertiza. Dupa terminarea procedurii pregatitoare urmeaza actul de acuzare, dezbaterea principala si darea sentintei. Urmeaza dispozitiile referitoare la apel si recurs, la revizuirea procesului si justificare. Ultimele articole reglementeaza extradarea, judecarea cheltuielilor procesului penal, executarea pedepselor, procedura dinaintea judecatoriei de ocol si despagubirea arestatilor neinovati ; (Ion Tanoviceanu, opera citata , vol IV, pag. 76);

[53] I. Ionescu-Dolj – „Curs de procedura penala romana ”, pag. 77;

[54] Art. 56 „La dezbaterea principala trebuie numit aparator:

1. cand acuzarea este ridicata pentru crime pedepsite de lege cu o pedeapsa privativa de libertate de 5 ani sau mai grea;

 cand acuzatul sau reprezentantul sau legal, sau sotul, sau ruda sa ascendenta sau descendenta o cere in caz de orice crima;

3. daca acuzatul n-a trecut de 18 ani, sau daca este surdomut, sau mut care nu stie scrie;

4. daca instanta crede necesar in urma imprejurarilor cauzei; ” (dupa Procedura penala din Ardeal, pag. 17);

[55] Art. 62 „comunicarea aparatorului cu detinutul nu mai este supusa controlului vre-unei persoane oficiale ”;

[56] G. Vrabiescu – „Curs de procedura penala ”, Facultatea de drept din Bucuresti, 1947, pag. 300;

[57] Din cuprinsul art. 80 al. 2 pr.pen. rezulta in mod categoric ca aparatorul numit din oficiu sau desemnat de instanta de judecata continua a-l reprezenta pe acesta pana la desarcinarea sa (Mihai I. Papadopolu, opera citata, pag. 91);

[58] Conform regulelor speciale din Cartea III, Titlul II, cap.III;

[59] Din moment ce constata ca inculpatul si-a desemnat la instructie un aparator, iar acesta s-a prezentat la judecata si a pus concluzii pentru dansul in fata tribunalului, aparatorul din oficiu va fi desarcinat;

[60] Potrivit art. 281 al 2 si 4 pr. pen. Camera de acuzare este obligata sub pedeapsa de nulitate, a se pronunta asupra mijloacelor esentiale de aparare invocate in cursul instructiei sau prin memorii si nu sa se multumeasca sa arate ca examinand in fond pricina, adopta motivele de fapt si de drept ale ordonantei judecatorului de instructie. („Codul de procedura penala adnotat” de M.l. Papadopolu, Editura Cugetarea - Georgescu Delafras, 1943, pag. 281);

[61] In conformitate cu dispozitiile art. 293 procedura penala, citatia trebuie sa fie inmanata inculpatului cu cel putin 3 zile inainte de ziua de judecata sub sanctiunea de nulitate a hotararii, potrivit al. III de sub acelasi articol, aceasta nulitate se acopera daca nu a fost invocata in prima sedinta si inainte de orice aparare, aceasta bine inteles daca inculpatul s-a prezentat la acel termen cand hotararea data cu neobservarea acestei forme, este in  ultima instanta, legea prevede ca nulitatea se poate propune pe calea contestatiei, daca nu este alta cale de atac, deci si pe calea recursului, conform art. 471 procedura penala si numai daca partea nu a uzat de aceasta cale ii ramane calea contestatiei (Cas. II, nr. 6858/1939, dupa Mihai Papadopolu, opera citata, pag.293);

[62] Aceasta formalitate era prescrisa sub pedeapsa de nulitate;

[63] Ion Ceterchi si altii – „Istoria dreptului Romanesc ”, Editura Academiei, 1984, voI II, partea a -II-a, pag. 419;




loading...


.com Copyright © 2017 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 PROIECT DE LECTIE Clasa: I Matematica - Adunarea si scaderea numerelor naturale de la 0 la 30, fara trecere peste ordin
 Proiect didactic Grupa: mijlocie - Consolidarea mersului in echilibru pe o linie trasata pe sol (30 cm)
 Redresor electronic automat pentru incarcarea bateriilor auto - proiect atestat
 Proiectarea instalatiilor de alimentare ale motoarelor cu aprindere prin scanteie cu carburator

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 Lucrare de diploma - eritrodermia psoriazica
 ACTIUNEA DIPLOMATICA A ROMANIEI LA CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS (1946-1947)
 Proiect diploma Finante Banci - REALIZAREA INSPECTIEI FISCALE LA O SOCIETATE COMERCIALA
 Lucrare de diploma managementul firmei “diagnosticul si evaluarea firmei”

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 CONTABILITATEA FINANCIARA TESTE GRILA LICENTA
 LUCRARE DE LICENTA - FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT
 Lucrare de licenta stiintele naturii siecologie - 'surse de poluare a clisurii dunarii”
 LUCRARE DE LICENTA - Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 Proiect atestat informatica- Tehnician operator tehnica de calcul - Unitati de Stocare
 LUCRARE DE ATESTAT ELECTRONIST - TEHNICA DE CALCUL - Placa de baza
 ATESTAT PROFESIONAL LA INFORMATICA - programare FoxPro for Windows
 Proiect atestat tehnician in turism - carnaval la venezia




CONSIDERATII GENERALE PRIVIND ACTELE DE DISPOZITIE
EFECTELE ACTELOR ADMINISTRATIVE
Persoana fizica
PRESCRIPTIA EXTINCTIVA
CONTRACTUL ADMINISTRATIV
PRINCIPIILE MEDIERII
Legi speciale (analiza comparativa)
Organele comunitare de jurisdictie. Rolul lor in mecanismul comunitar




loading...

Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu