Jurisprudenta

Jurisprudenta

Curtea europeana de Justitie, prin misiunea sa principala, atribuita de tratatele institutive, de a aplica dreptul european si de a veghea la interpretarea uniforma a acestuia pe teritoriul Uniunii Europene , are rolul de a garanta respectarea si aplicarea dreptului comunitar european si de a asigura statelor membre ale UE respectarea drepturilor lor in relatiile dintre ele. Totodata, CEJ are rolul de a completa lacunele existente in reglementarile comunitare si de a adapta sistemul legislativ comunitar la realitatile Uniunii, aflata permanent in transformare, pe de o parte, ca urmare a procesului de largire a UE, iar pe de alta parte, ca o consecinta a evolutiei normale a societatilor statelor membre. O mare parte a acestor atributii sunt indeplinite de CEJ prin intermediul jurisprudentei, pe calea hotararilor pronuntate in cazurile aduse in fata ei spre solutionare.

In activitatea sa , CEJ se ghideaza dupa urmatoarele principii[1]:

principiul nemijlocirii dreptului comunitar, conform caruia aplicarea unei norme obligatorii europene nu poate fi intarziata sau modificata prin interventia legislatorului national

principiul aplicarii directe a dreptului comunitar, in baza caruia , odata ce un stat a aderat la UE si a recunoscut forta juridica a legislatiei comunitare, aceasta se aplica de drept in mod direct pe teritoriul acelui stat , fara a mai fi nevoie de o hotarare in acest sens, nici a unei instanta nationale, nici a uneia comunitare, astfel incat o persoana particulara se poate prevala in fata judecatorului national de prevederile unui tratat, ale unei reglementari sau ale unei directive comunitare.

Principiul primarii dreptului comunitar asupra dreptului national

Relatia dintre dreptul comunitar si sistemele de drept nationale este deosebit de complexa si cu multe implicatii, ea determinand in principal receptionarea dreptului comunitar de catre sistemele nationale si pe de alta parte acceptarea de catre acestea din urma a principiului subsidiaritatii ca o norma fundamentala a relatiilor comunitare.

De la crearea sa in 1952 si pana in prezent, CEJ a fost sesizata cu peste 8600 de cauze, numarul anual al cauzelor noi aduse in fata sa crescand permanent ( de la 200 in 1978, la peste 400 in 1985). Dintre acestea, cele mai semnificative din punct de vedere al misiunii statutare a CEJ sunt urmatoarele :

Speta Van Gend & Loos , prin care CEJ a exprimat clar principiul aplicabilitatii directe a dreptului comunitar si al superioritatii acestuia asupra ordinii juridice interne a statelor. In aceasta speta, intreprinderea olandeza de transport Van Gend & Loos a dat in judecata Administratia Vamilor din Olanda pentru faptul ca aceasta din urma percepuse o taxa vamala majorata la importul unui produs chimic provenit din fosta Republica Federala a Germaniei. In sustinerea actiunii sale, firma olandeza sustinea faptul ca s-ar fi produs o incalcare a art. 12 din TCE care interzicea introducerea de noi taxe vamale sau majorarea taxelor vamale existente in Piata Comuna. De fapt, problema ce se ridica era aceea daca un particular, persoana fizica sau juridica, avea dreptul de a se prevala de art. 12 din TCE in situatia in care o taxa vamala ar fi fost perceputa cu incalcarea acestui articol sau chiar a intregului tratat. Tribunalul olandez competent in domeniul vamal a suspendat procedura si a sesizat CEJ in legatura cu acest caz.

Prin hotararea pronuntata, CEJ a statuat ca reglementarile cuprinse in tratatele institutive ale Comunitatii Europene sunt direct aplicabile resortisantilor statelor membre atunci cand ele fusesera adoptate fara rezerve , nefiind necesare alte masuri pentru aplicarea lor. Asadar, intreprinderea Van Gend & Loos se putea prevala de prevederile tratatului CE pentru a contesta instituirea unei taxe vamale realizata cu incalcarea prevederilor tratatelor comunitare.

Un alt element deosebit de important legat de solutionarea acestei cauze este reprezentat de faptul ca in motivarea hotararii sale, CEJ a aratat ca prin crearea Comunitatilor Europene a fost constituita o noua ordine juridica, ai carei subiecti sunt atat statele membre, cat si cetatenii acestor state.

O speta asemanatoare - cazul Lutticke ( 1966) - prin care firma Lutticke era in litigiu cu organele vamale din Germania care doreau perceperea unei taxe de circulatie in plus pentru laptele praf importat din Luxemburg, desi pentru produsele autohtone nu se percepea aceasta taxa. Prin solutionarea spetei, CEJ a intarit principiul aplicabilitatii directe a dreptului comunitar enuntat in speta Van Gend & Loos, fixand si conditiile ce trebuie indeplinite pentru ca o norma comunitara sa fie direct aplicabila ( in cauza era vorba de aplicarea art. 90 ( 95) din TCE) Astfel, daca o norma este clara si neconditionata si nu necesita pentru valabilitatea si executabilitatea ei interventii ale organului comunitar sau al statelor membre, chiar daca prevede o obligatie sau o interdictie pentru statele membre, ea se aplica direct in favoarea indivizilor.

In speta Kupferberg [4] ( 1982), CEJ a fost chemata sa arate pozitia tratatelor internationale incheiate de CEJ in ordinea juridica comunitara, gradul de obligativitate al tratatelor incheiate pentru statele membre si importanta dreptului international in acest domeniu.

In fapt firma Kupferberg in 1976 a importat vin " Porto" din Portugalia in Germania, unde autoritatile vamale au stabilit necesitatea platii de catre aceasta firma a unui impozit de egalare de monopol. Firma a refuzat efectuarea acestei plati invocand existenta unei conventii de liber schimb incheiate la 22.06.1972 intre CE si Portugalia, conventie care prevedea in art. 21 interdictia aplicarii oricaror impozite interne care ar afecta direct sau indirect si in mod discriminativ circulatia marfurilor.

Prin decizia pronuntata in aceasta speta, CEJ a aratat ca tratatele internationale incheiate de CE angajeaza atat organele comunitare cat si statele membre la respectarea obligatiilor asumate, iar statele sunt obligate in primul rand printr-un tratat incheiat de CE mai ales fata de CE si nu fata de tertul co-contractant, intrucat noul tratat devine parte integranta a ordinii juridice comunitare , avand astfel o valabilitate si aplicare directa, cu conditia ca tratatul sa aiba ca obiect obligatii neconditionate, clare si neechivoce.

CEJ a mai aratat ca regulile de drept international public se aplica tratatului incheiat si potrivit acestor reguli tratatul urmeaza a fi executat cu buna credinta, fiecare dintre partile contractante urmand sa ia masurile cele mai potrivite care duc la indeplinirea obligatiilor contractuale.

In speta respectiva, tinand cont de cele afirmate mai sus, CEJ a statuat ca tratatul ce interzice clar orice impozitare discriminativa poate fi aplicat de instante si produce efecte directe pe tot teritoriul CE.

Speta Costa versus Enel ( 1964)are o deosebita semnificatie pentru dreptul comunitar, ea punand in discutie conflictul dintre dreptul comunitar si o lege nationala interna ulterioara. In fapt, era vorba despre consecintele nationalizarii in 1962 de catre statul italian a productiei de energie electrica, aceasta fiind incredintata unei singure intreprinderi: Enel. Dl. Flaminio Costa, actionar al societatii " Edison Volta" , nationalizata si ea de catre guvernul italian, s-a considerat prejudiciat prin masura adoptata de catre guvernul italian si a refuzat achitarea unei modeste facturi de electricitate, in valoare de doar cateva sute de lire, in dorinta de a-si face respectate drepturile. In fata judecatorului de pace din Milano, el a sustinut ca legea de nationalizare adoptata de catre guvernul italian ar fi fost contrara Tratatului CEE.

Pentru a intelege mai bine adevarata semnificatie a acestui caz pentru dreptul comunitar, trebuie mentionat faptul ca in Italia, potrivit unei vechi practici judiciare si ca urmare a teoriei internationaliste promovata de Dionisie Anzilotti, tratatele au doar valoarea unor legi nationale, fiind incluse in dreptul intern, astfel incat legea de nationalizare din 6 sept. 1962 era considerata de doctrina si jurisprudenta italiene ca fiind o lege ulterioara legii de ratificare a Tratatelor de la Roma.

In hotararea pronuntata in acest caz, CEJ a aratat ca : " Tratatul CEE a instituit o ordine juridica proprie integrata sistemului juridic al statelor membre din momentul intrarii in vigoare a tratatului si care se impune jurisdictiilor acestora .ceea ce face ca aceasta integrare, in dreptul fiecarei tari membre, a unor dispozitii care provin din sursa comunitara, ca si , in general, termenii si spiritul tratatului, au drept corolar imposibilitatea ca statele sa faca sa prevaleze- impotriva unei ordini juridice acceptate pe baza de reciprocitate- o masura ulterioara unilaterala opusa acestei ordini." CEJ a aratat totodata ca preeminenta dreptului comunitar este confirmata de art. 189 in termenii caruia reglementarile au valoare "obligatorie" si sunt "direct aplicabile de catre fiecare stat membru"- aceasta prevedere, nefiind insotita de nici o rezerva, ar fi "lipsita de aplicatiune daca un stat membru ar putea sa-i anihileze efectele printr-un act legislativ opus textelor comunitare".

Este necesara observarea faptului ca prin aceasta a doua speta citata, CEJ a revenit si clarificat unele idei si termeni. Astfel , pe cand in speta Van Gend & Loos se vorbea de instituirea unei "Piete comune" si de crearea, prin intermediul tratatelor comunitare, a unei " ordini juridice noi de drept international, in speta Costa versus Enel, CEJ inlocuieste expresia " ordine juridica de drept international" cu aceea de "ordine juridica proprie", iar pe cea de "independenta a dreptului comunitar" fata de statele membre cu " integrarea " dreptului comunitar in sistemul juridic al statelor membre.

Prin solutiile pronuntate, CEJ a contribuit si la precizarea si evidentierea unor principii de drept comunitar incluse in tratatele fundamentale, contribuind astfel la mai buna intelegere si aplicare a acestora.

Prin solutia data in speta Cassis de Dijon ( 1979) CEJ a statuat ca europenii pot consuma orice tip de produse alimentare provenind din tarile comunitare, cu conditia ca acestea sa fie legal fabricate si comercializate si sa nu existe motive temeinice legate de protectia sanatatii sau a mediului inconjurator care sa atraga interzicerea importului acestora.

Prin speta GB- INNO- BM ( 1990) CEJ a statuat ca refuzul unei legislatii nationale de a permite consumatorilor accesul la o publicitate legala disponibila in tara importatoare ar fi contrar principiilor circulatiei marfurilor.

Prin speta Noile frontiere ( 1986), CEJ a aratat ca regulile concurentei stabilite prin tratatele comunitare se aplica si transporturilor aeriene.

In domeniul agriculturii, jurisprudenta CEJ a dus la generalizarea principiilor fundamentale ale politicii agrare comune, respectiv : unitatea de piata si preferintele comunitare, asigurandu-se astfel conditiile pentru aplicarea lor.

In domeniul relatiilor umane CEJ a aratat ca muncitorii europeni trebuie sa beneficieze de toate conditiile de angajare si de munca de care se bucura colegii lor nationali. Totodata CEJ a statuat asupra drepturilor de care se bucura sotul/ sotia si copiii unui muncitor imigrant care locuiesc impreuna cu el , aratand ca acesti copiii trebuie sa fie admisi la cursurile de invatamant general si de formare profesionala si sa se bucure de aceleasi masuri de incurajare acordate copiilor cetatenilor statelor de resedinta( este vorba aici de burse, imprumuturi fara dobanda, avantaje pentru reintegrarea sociala a persoanelor cu handicap).

In ceea ce priveste egalitatea de remunerare intre barbati si femei, CEJ, cu ocazia spetei Defrenne ( 1971) a estimat ca nu este necesara adoptarea unor masuri la nivel comunitar sau national pentru a se asigura aplicarea acestui principiu, aratand ca este o sarcina a jurisdictiilor nationale asigurarea aplicarii generale a acestui principiu. Aceeasi solutie a fost adoptata si de catre Carta Europeana a Drepturilor Omului.

O alta problema in solutionarea careia CEJ a avut un cuvant hotarator a fost cel al libertatii de stabilire ( prevazut de art. 52 din TCE, care consacra libertatea de a exercita activitati nesalariate intr-un alt stat, inclusiv de a constitui si gestiona intreprinderi sau societati. Astfel , prin speta Reyners (1974) CEJ a considerat justificata plangerea adresata de un avocat olandez caruia ii fusese respinsa cererea de a-si exercita profesia pe teritoriul Belgiei datorita nationalitatii sale, cu toate ca el promovase toate examenele necesare prevazute de sistemul belgian, iar prin speta Van Binsbergen (1974) CEJ a aratat ca prevederile Tratatului de la Roma au efect direct, putand fi deci invocate in fata judecatorilor nationali.

O alta speta a CEJ cu mare rasunet pe plan european a fost speta Van Duyn (1973) in care o cetateana olandeza ce dorea sa se angajeze pe teritoriul Marii Britanii ca secretar al " bisericii scientologice" nu a primit dreptul de a intra pe teritoriul britanic, refuzul autoritatilor fiind motivat prin faptul ca Ministerul de Interne al Marii Britanii considera aceasta biserica ( o secta religioasa, in fapt) un pericol pentru societate. Adresandu-se Inaltei Curti britanice ( High Court), domnisoara Van Duyn a solicitat sa se constate faptul ca ea are dreptul de a locui in Marea Britanie pentru a exercita o munca salariata. Aceasta instanta a sesizat la randul ei CEJ, care prin hotararea pronuntata a considerat ca art. 48 din TCE are efect direct si confera particularilor drepturi pe care jurisdictiile nationale trebuie sa le recunoasca si sa le apere.

Un alt domeniu in care CEJ a avut o contributie semnificativa este cel al protectiei mediului inconjurator. Astfel, CEJ a aratat ca intrucat protectia mediului este unul dintre obiectivele esentiale ale Comunitatii Europene, ea ar putea impune in anumite conditii, unele limitari ale principiului liberei circulatii a marfurilor. O dovada in acest sens este hotararea CEJ din 1988 prin care ea a admis legalitatea obligatiei impuse distribuitorilor de bere si bauturi racoritoare de a organiza un sistem de consignatie si de reprimire a ambalajelor goale.

CEJ si-a manifestat preocuparea pentru apararea drepturilor fundamentale ale persoanelor, evitand insa depasirea limitelor dreptului comunitar( cazul Stander - 1969 si cazul Internationale Handelgesellschaft - 1970 ). Prin speta Francovich-1991 CEJ a consacrat principiul responsabilitatii statului pentru pagubele cauzate particularilor prin incalcari ale dreptului comunitar si obligatia acestuia de a repara pagubele produse.

Un alt caz in acest sens este speta " Defrenne II" prin care numita Gabrielle Defrenne a fost angajata ca steward la compania aeriana belgiana " Sabena", o firma de stat, urmand ca la implinirea varstei de 40 ani, automat, potrivit prevederilor contractului, sa fie disponibilizata.

Susnumita a introdus o actiune la " Tribunal du travail" din Bruxelles, solicitand sa fie tratata in mod egal cu colegii sai de munca de sex barbatesc care beneficiau de o alta limita de varsta si de conditii de pensionare mai avantajoase. In cererea sa ea se baza pe art. 141( 119) din TCE., conform caruia " Fiecare stat membru asigura in cursul primei etape si mentine in continuare aplicarea principiului egalitatii remuneratiilor pentru acelasi loc de munca, intre barbati si femei". Tribunalul a intrebat CEJ daca simplul principiu al egalitatii intre sexe prevazut de tratat poate fi direct aplicabil intr-un litigiu concret.

CEJ a statuat ca art. 141(119) TCE are un caracter obligatoriu , iar interzicerea discriminarii intre barbati si femei in domeniul muncii este obligatorie nu numai pentru autoritatile publice, ci se extinde asupra tuturor contractelor colective de munca si asupra contractelor de munca incheiate intre persoane private.

CEJ a recunoscut astfel un efect orizontal al dreptului primar comunitar, aratand ca acesta are efecte si in contractele privatilor care sunt declarate obligatorii chiar de stat. Ea a specificat totodata, pentru a stopa eventualele revendicari de drepturi sociale cu efect retroactiv, ca hotararea are efect doar pentru viitor, nimeni neputand cere despagubiri pentru daunele ce ar fi suferit in trecut datorita discriminarilor intre barbati si femei.

CEJ are totodata sarcina ca prin intermediul hotararilor sale sa contribuie la adaptarea dreptului comunitar la schimbarile intervenite - prin hotararea pronuntata in speta AETR, 1971, CEJ a stabilit ca statele membre nu mai au dreptul sa contracteze cu state terte obligatii care ar afecta regulile comunitare, statuand cu aceasta ocazie un nou principiu comunitar: acela al caracterului evolutiv al competentelor comunitare in domeniul relatiilor externe.

O alta speta deosebit de interesanta a fost cea privind " Reglementarea pietei bananelor" ( 1994)[6], prin care, cu ocazia unui proces declansat ca urmare a unei actiuni in anulare introdusa de Germania impotriva Consiliului, CEJ a fost chemata sa se pronunte asupra legalitatii unui regulament ( 404/ 1993) emis de Consiliu prin care s-a introdus un mod de organizare unic pentru piata bananelor, in urma caruia comerciantii de banane din Germania au fost afectati, nemaiputand aduce din tari extracomunitare cantitati suficienta de banane.

Guvernul germana aratat ca prin acest regulament a fost incalcat dreptul de proprietate si dreptul de exercitare a unei profesii ale importatorilor germani traditionali.

Prin decizia sa CEJ a statuat ca nimeni nu poate revendica un drept de proprietate asupra unei parti din piata care s-ar pierde prin reorganizarea pietei, deoarece detinerea unei parti din piata la un moment dat reprezinta doar o pozitie economica care este expusa la riscuri o data cu schimbarea conditiilor de piata.

CEJ a aratat totodata ca desi dreptul la proprietate si dreptul la libera exercitare a unei profesii sunt drepturi fundamentale recunoscute de CE, acest lucru nu inseamna ca exercitarea lor nu ar putea fi restransa in anumite conditii si mai ales in cadrul pietei comune, din moment ce restrictiile au ca scop protejarea interesului general, a bunastarii generale ca scop comunitar, prin restrictiile respective neaducandu-se atingere esentei drepturilor respective. Legalitatea unei asemenea masuri luate in acest domeniu ar putea fi pusa sub semnul intrebarii doar daca masura ar fi inapta in mod notoriu si in mod neavenita pentru atingerea scopului urmarit de organul emitent. In speta in discutie CEJ a tinut cont de interesele reciproce ale statelor membre care s-au impartit in tabara producatorilor de banane dornici sa asigure o activitate rentabila pentru cetatenii lor si sa previna aparitia unor probleme sociale si tabara celor care doreau sa asigure prin orice mijloace banane la pret minim pentru consumatorii lor.

CEJ a respins asadar opinia Germaniei conform careia Consiliul ar fi putut lua masuri mai adecvate, aratand ca ea nu poate inlocui masurile luate de Consiliu , acestea nefiind luate pe baza unei aprecieri eronate de notorietate. CEJ a motivat ca reclamanta nu a dovedit ca acest organ pe baza datelor avute la dispozitie ar fi luat o masura eronata.

In cazul " Hedley Lomas"( 1996)[7] CEJ a fost chemata sa se pronunte asupra posibilitatii unui stat membru de a lua in mod unilateral masuri de protectie si de compensare pentru a contracara o posibila incalcare a dreptului comunitar de catre un alt stat membru.

In fapt, in perioada 1990- 1993, Ministerul Agriculturii , Pescuitului si Alimentatiei din Marea Britanie a refuzat in mod sistematic acordarea unor aprobari pentru exportul de animale vii cu destinatia Spania cu motivarea ca animalele din abatoarele spaniole sunt torturate, nerespectandu-se directiva nr. 577 / 18. 11.1974 conform careia animalele trebuie anesteziate inainte de a fi sacrificate. Iar in 1992 firmei Lomas care a dorit sa exporte oi din Anglia i s-a refuzat acordarea unei astfel de aprobari , motiv ce a dus la sesizarea instantelor britanice impotriva ministerului susamintit, iar instantele britanice au sesizat CEJ

In decizia sa CEJ a constatat ca Spania a preluat in legislatia sa directiva susamintita, fara a prevedea vreo sanctiune pentru nerespectarea ei. Totodata, CEJ a aratat ca refuzul unui stat membru de a acorda aprobari pentru export constituie o restrictie cantitativa a exportului care contravine prevederilor art.29(34) din TCE, un stat membru nefiind indreptatit sa ia in mod unilateral masuri de compensare si de protectie pentru a contracara o posibila incalcare a dreptului comunitar de catre un alt stat membru.

Mai precis, dreptul comunitar interzice unui stat membru ca pe baza prevederilor art. 30(36) din TCE sa motiveze restrictionarea exportului numai pentru faptul ca un alt stat membru dupa parerea sau banuiala sa nu ar respecta prevederile unei directive de armonizare. Altfel spus, dreptul comunitar nu asigura temei pentru " retorsiuni comunitare" individuale.

Capitolul VII

Concluzii

Prin hotararile pronuntate in cazurile de i-au fost supuse spre solutionare, CEJ a contribuit in mod esential la consolidarea Comunitatii Europene, asigurand protectia acordata de legea comunitara si, in acelasi timp, respectarea ei de catre cetatenii si guvernele nationale ale statelor membre.

CEJ a reusit prin multe din hotararile sale sa impiedice guvernele statelor membre de la a se sustrage de la respectarea obligatiilor pe care acestea sau predecesoarele lor si le-au asumat prin semnarea tratatelor institutive si modificatoare, dar si prin acordurile ulterioare acestora.

Desi dispune de foarte putine mijloace de sanctionare a statelor membre, sentintele sale au fost aproape totdeauna respectate, uneori cu o oarecare intarziere, alteori in urma unei noi decizii a CEJ. Prin Tratatul de la Maastricht CEJ a dobandit dreptul de a da amenzi statelor membre ce nu se supun hotararilor sale intr-un interval de timp stabilit de Comisie.

Prin intrarea in vigoare a Tratatului de la Nisa in martie 2003, pozitia deosebit de importanta a CEJ in mentinerea legalitatii in cadrul Uniunii Europene s-a consolidat considerabil, o dovada in acest sens fiind atributiile ce au ramas in competenta CEJ si mai ales noile competente exceptionale ce i-au fost atribuite acesteia. CEJ ramane astfel garantul suprem al aplicarii dreptului comunitar.