UNIVERSITATEA "BABES - BOLYAI"

FACULTATEA DE DREPT

LUCRARE DE DIPLOMA

CERCETAREA CRIMINALISTICA A SCRISULUI DE MÂNA

CAPITOLUL I

1.Consideratii introductive

1. Importanta documentului si a scrisului de mana

În criminalistica, documentul (scris) este "orice scris tiparit, dactilografiat, manuscris, schita, desen, prin care se atesta starea civila, identitatea personala, pregatirea scolara ori profesionala, incheierea de diferite contracte, felurite declaratii, precum si biletele de calatorie, de banca, timbrele etc."

Codurile de procedura civila si penala enumera printre mijloacele de proba si inscrisurile, ponderea lor fiind mai mare in cauzele civile. În acceptiunea legii civile se constata ca notiunea juridica de « inscris » nu se confunda cu cea din limbajul obisnuit in care prin inscris se intelege, de cele mai multe ori, un grafism executat pe o suprafata de hartie. In dreptul civil ea este mai larga, caci proba scrisa poate fi incorporata si intr-un alt obiect material, de exemplu o scandura, o caramida, o inregistrare pe pelicula sau banda de magnetofon. Pentru ca un astfel de obiect sa se constituie intr-un mijloc de proba, consemnarea scriptica trebuie sa priveasca acte si fapte juridice, deoarece o proba are menirea de a conduce la stabilirea adevarului, in litigiul dintre parti. In momentul incheierii actului juridic va fi intocmit si un act doveditor, asa-numitul "instrumentum" care poate fi inscris autentic sau inscris sub semnatura privata.

Inscrisurile autentice sunt cele incheiate cu solemnitatile cerute de lege, de catre un functionar public care are dreptul de a functiona la locul unde s-a intocmit actul. Exemple: actele de stare civila, hotararile judecatoresti, acte notariale etc. Aceste acte vor trebui semnate de cei in drept, aspect care subliniaza importanta ei.

Inscrisul sub semnatura privata este acel inscris care contine o manifestare de vointa ori constatarea unui act, fapt sau imprejurare cu semnificatie juridica, intocmit de parti fara interventia unui organ al statului. Principala conditie de validitate a acestui act este semnarea lui de catre parti. Modul redactarii textului nu are importanta, cu exceptia testamentului olograf. Esential pentru actul sub semnatura privata este ca acesta sa fie semnat de autorii sai. Nu indeplineste aceasta conditie "semnatura" dactilografiata, litografiata, executata prin parafare etc.

Legiuitorul a inteles sa protejeze relatiile sociale, incriminand faptele de alterare a adevarului sub denumirea "Falsul in inscrisuri", in capitolul al III-lea al titlului VII, in partea speciala a Codului penal. Potrivit acestuia, inscrisurile se impart in oficiale si sub semnatura privata.

Inscrisurile oficiale sunt acelea care emana de la institutii publice sau de interes public, ori care apartin unei asemenea unitati. Acestea trebuie sa poarte stampila sau sigiliul acelui organ, cat si semnatura celui care l-a emis. Falsul ce are ca obiect aceste doua categorii de inscrisuri poate fi material sau intelectual.

Totusi, nu este atat de importanta notiunea preferata, ci valoarea ei in cercetarea criminalistica, una dintre bransele de cercetare a documentelor pentru infaptuirea justitiei. Cercetarea judiciara a documentului se adauga celei lingvistice, istorice etc si presupune examinarea lor contabila, financiara, criminalistica si de alta natura. Deci, rolul criminalisticii in cercetarea documentelor este mai restrans, adica aspectul criminalistic va urmari atingerea a catorva obiective:

- ridicarea, conservarea si stabilirea autenticitatii documentelor scrise;

- refacerea documentelor deteriorate;

- stabilirea materialului si a substantei cu care a fost scris documentul;

- determinarea vechimii;

- descoperirea falsului;

- cercetarea biletelor de banca, a timbrelor si a monedelor falsificate;

- cercetarea scrisului dactilografiat;

- identificarea persoanelor dupa scris;

- citirea textelor cifrate si invizibile.

Actul scris prezinta mai intai de toate o scriere (ca modalitate de exprimare a gandirii) fixata pe un anumit suport, care in mod obisnuit este hartia, dar care poate fi pergamentul, panza, lemnul , sticla, materiale plastice s.a.Nefiind o exprimare a gandirii in scris, emblemele, marcile de fabrica, notele muzicale, reproducerile fotografice, inregistrarile fonografice, filmele, nu se cuprind in notiunea de act scris, dupa cum nu intra in aceasta notiune matritele, sigiliile s.a.De asemenea, nici picturile fotografiile, videofonogramele, filmul nu constitue inscris. Aceasta se datoreaza deosebirilor pe care le prezinta prin natura lor si datorita faptului ca examinarea criminalistica a acestora impune aplicarea de metode si mijloace diferite decat cele folosite pentru actele scrise.

Cele mai multe insa din constatarile criminalistice referitoare la documentele scrise privesc stabilirea falsului si a persoanei care a executat scrisul sau semnatura. Luand in considerare aceste doua obiective, in subsidiar si a celorlalte sfere de probleme ridicate de cercetarea documentelor, se va distinge o dubla directionare a cercetarii (expertizarii) [3]:

a.)examinarea tehnica a documentelor scrise;

b.)examinarea grafoscopica, adica a scrisului sau semnaturii - in cadrul constatarii grafice se realizeaza identificarea persoanei dupa scris :

- verificarea autenticitatii unui text sau a semnaturilor de pe un inscris, in sensul ca acesta apartine persoanei nominalizate in document, persoanei care pretinde sau careia i se atribuie textul ori semnatura;

- descoperirea unui fals prin imitarea sau deghizarea scrisului/ semnaturii si de aici identificarea autorului textului.

O. Stoica consemneaza ca prin infractiunea de fals in acte urmeaza a se intelege orice alterare a adevarului privitor la forma sau continutul unui act scris, oficial sau neoficial, savarsita cu intentie si susceptibila de a produce consecinte socialmente periculoase.

Modalitatile de falsificare ale unui act, indiferent de procedeele utilizate, se reduc in fond la doua posibilitati:

1. alterarea unui inscris existent

2. confectionarea unui inscris fictiv

În primul caz este modificat un act valabil intocmit, fie prin inlaturarea unor mentiuni, fie prin adaugarea altora. Adaugirile efectuate pot reprezenta un plus fata de datele deja inscrise sau o inlocuire a unor date, dupa ce acestea au fost in prealabil inlaturate. În al doilea caz, se alcatuieste in intregime un act fals, prin contrafacerea formularului, a scrisului, a semnaturilor sau a stampilelor, sau prin reutilizarea frauduloasa a unora.

1.2. Privire generala asupra istoriei scrisului

Scrierea, una din marile inventii ale omenirii, consta din reprezentarea prin semne conventionale a gandirii umane. Scrisul a aparut treptat, in mai multe focare de civilizatie, sub forme variate in timp si in spatiu, ca urmare a necesitatii de comunicare intre grupurile umane. De-a lungul timpului scrierea a trecut prin trei mari stadii de dezvoltare :

1. Scrierea sintetica (ideogramatica)

2. Scrierea analitica (de cuvinte)

3. Scrierea fonetica (alfabetica)

1. Scrierea sintetica (ideogramatica) reda prin simbol o idee, un obiect sau un gand, sensul acestora.

Primele manifestari ale unui limbaj concretizat l-au constituit picturile rupestre din paleolitic ale caror imagini sunt pline de continut magic. Este vorba de amprentele mainilor, de semne geometrice, cercuri, discuri solare, spirale, meandre, etc., toate pictate sau scrijelite pe peretii pesterilor sau in piatra - pietroglifele. Treptat, aceste imagini devin tot mai schematizate, tinzand catre simboluri, catre semne. Inscriptii ideografice se mai pot gasi si astazi la aborigenii din America de Nord, la eschimosi, la unele comunitati din Oceania si din Africa.

Gesticulatia insotita de diverse zgomote si semnale (prin fum, prin foc), de mesaje prin obiecte semnificative si simbolice, sunt considerate incercari de a crea limbaje conventionale si apartin acestei prime etape a scrierii.

Un loc aparte il ocupa sistemele scrierii prin intermediul nodurilor (Quippu). Quippus-ul incasilor era compus dintr-o sfoara principala de care de innodau alte sfori mai subtiri, de lungimi si culori diferite. Acestea se legau intre ele sau aveau noduri de-a lungul lor, realizandu-se un anumit numar de combinatii care serveau la transmiterea mesajelor si la anumite calcule. Aceasta scriere nu a fost inca descifrata. În aceeasi ordine de idei merita a fi mentionat si sistemul vampun al indigenilor din America de Nord, constand din sfori pe care se insirau mici discuri din scoici colorate, avand un sens precis: rosu insemna razboi, alb - pace, noroc, negru - dusmanie, pericol.

Un pas inainte s-a facut si cand s-a inceput insirarea de imagini, schematizandu-se semnele si personajele si sugerandu-se desfasurarea unui eveniment.

Trecerea la faza urmatoare a scrierii, la cea analitica, s-a facut printr-una intermediara, realizata de scrierile civilizatiilor maya si azteca. Acestea nu sunt descifrate in intregime, desi limba maya este cunoscuta prin transcrierile latine posterioare cuceririi Americii si prin idiomurilor indigenilor actuali. Nu s-a putut preciza daca este vorba de o scriere de idei, de cuvinte sau fonetica.

Din scrierea azteca s-au pastrat mai bine conservate multe manuscrise tarzii scrise pe piele de cerb, pe hartie, pe tesaturi de bumbac, cu ,,desene conventionale si comentarii in semne figurative ce trebuie citite, in parte fonetic.

2. Scrierea analitica (de cuvinte) noteaza o idee sau o silaba.

cele mai vechi scrieri din aceasta categorie sunt cele sumeriene, egiptene si chineze.

În cadrul scrierilor sumeriene un loc important il ocupa cea cuneiforma, descifrata din secolul al XIX-lea de filosoful german Georg Grotefend si de savantul englez Henry Rawlinson. Aceasta scriere este constituita din ,,semne., combinatii de pene, imprimate in placi de argila proaspata cu vergele de lemn, terminate in triedru. De obicei se folosea o ramura de trestie slefuita la un capat iar celalalt se tinea in pumn. Lujerul de trestie astfel pregatit lasa in lut o urma in forma de pana sau de cui, de unde denumirea de scriere cuneiforma (in lat. cuneus, i = cui, pana de despicat lemne, unghi ascutit)" . Dupa scriere, tablita se ardea in cuptor asigurand textului o rezistenta deosebita. Scrierea cuneiforma a cunoscut o larga raspandire in Orient si s-a mentinut un timp destul de mare (3500 i.Hr. - 100 i.Hr.) comparativ cu soarta altor scrieri, de la sumerieni fiind preluata de catre babilonieni, asirieni si persi.

Scrierea egipteana reprezenta prin desene, deosebit de semnificative, obiectele pe care le desemnau cuvintele. Ea nota fie o idee, fie o silaba. Se disting trei tipuri descriere egipteana: a) hieroglifa, care era scrierea monumentala, cu litere sapate pe monumente; b) hieratica - de uz curent, cursiva, trasata cu calamul in cerneala rosie sau neagra, pe piele, tesaturi, papirus; c) demotica(in gr. demos = popor) - o scriere hieroglifica simplificata folosita la notarea textelor administrative si literare. Termenul de scriere hieroglifa provine de la cuvintele grecesti: hieros = sfant si gliphein = a grava, a sculpta.

Scrierea egipteana a fost descifrata dupa 23 de ani de cercetari, in 1822, de François Champollion, prin intermediul celebrei pietre de bazalt negru, bilingva- egipteana (hieroglifa, demotica) si greaca descoperita in 1799 la Rosette(Egipt) . Champolion a intuit un principiu de baza al hieroglifelor si anume faptul ca ele se citesc asemenea unui rebus si a stabilit anumite reguli de citire: hieroglifele se citesc de la stanga la dreapta, de la dreapta la stanga sau de sus in jos.

Ca material de scris se folosea papirusul (Cyperus papyrus, o planta ce creste in Delta Nilului, Africa Centrala si Malta), iar ca unealta s-a folosit un fel de pensula al carei corp era facut dintr-un betisor de trestie ascutit la varf. Scribii aveau dupa ureche cateva astfel de pensule, iar in fata o paleta cu doua mici calimari cu cerneala neagra si rosie- aceasta se folosea pentru a se atentiona asupra pasajelor mai importante, obicei ce va fi preluat de romani si perpetuat in Evul Mediu si epoca moderna.

Scrierea chineza era constituita din mileniul II i.Hr. in liniile sale generale, dupa cum o dovedesc inscriptiile pe piatra, bronz si manuscrisele de pe lamele de bambus. Avea un duct masiv. Initial se scria prin gravare, apoi s-a introdus cerneala si pensula (in jurul anilor 200 i.Hr. - 100 i.Hr.), modificandu-se forma caracterelor. S-a scris pe oase, pe scoici, pe piatra, lame de bambus si pe un material nou, pe hartie. Aceasta a fost inventata de chinezi in anii 104 - 105 d.Hr. din fire de matase si bambus. Abia in 610 d.Hr. prin intermediul coreenilor, secretul a ajuns la japonezi, iar peste alte doua secole il vor afla arabii de la care va fi transmis in Europa in jurul anului 1000.

Limba chineza monosilabica era foarte potrivita pentru notarea cuvant cu cuvant. Regulile caligrafice se respectau cu strictete pentru a se evita confuziile intre cele 50.000 de caractere ce se puteau intrebuinta in scriere, reduse apoi la 8000 pentru uzul curent. Fiecare caracter se inscria intr-un patrat care se aseza in coloane, de sus in jos, din partea dreapta.

3. Scrierea fonetica (alfabetica) este aceea in care fiecarui sunet ii corespunde un semn. Cele mai vechi inscriptii cu acest tip de scriere sunt cele de pe muntele Sinai (Egipt) descoperite in 1905, urmate apoi de cele feniciene .

Ebraica patrata, numita astfel datorita formei sale, apare in secolul II i.Hr. Din secolul urmator dateaza celebrele manuscrise pe suluri de piele de la Marea Moarta. De atunci aceasta scriere a servit la copierea manuscriselor religioase, pastrandu-se neschimbata pana astazi, deoarece cand s-a creat statul Israel (1949) a devenit scriere nationala. Alfabetul ebraic contine 22 de litere.

Scrierea araba este una dintre cele mai raspandite scrieri fonetice, la ora actuala, dupa cea latina. De la inceput s-au dezvoltat doua tipuri de scriere:

a) cufica, monumentala, unghiulara, dreapta, trasata cu ajutorul daltitei in piatra;

b) naskhi, de uz curent, trasata cu calamul pe papirus, hartie, foaie de palmier. Din ea au derivat toate scrierile arabe moderne.

Scrierea feniciana se formase definitiv in jurul anului 1200 i.Hr. atat in ceea ce priveste sistemul de notare consonantica, cat si in forma celor 22 de semne, trasate liniar de la stanga la dreapta. Aceasta scriere feniciana arhaica, respectiv ordinea, numele si forma caracterelor alfabetului sau, s-a raspandit rapid, devenind baza tuturor scrierilor arabe.

Grecii au preluat aceasta scriere si au adaptat-o limbii lor in jurul anului 1000 i.Hr. Alfabetul grec clasic denumit si ,,ionic" s-a constituit definitiv in jurul anului 500 i.Hr. din 24 de litere (vocale si consoane).

Din epoca elenistica au aparut diferite feluri de scriere:

a) unciala greaca - era scrierea copistilor, caligrafiata cu caractere rotunjite;

b) cursiva greaca - era mai simplificata si mai rapida, cu caractere legate intre ele;

c) scrierea de cancelarie era aceea folosita de romani in Egipt;

d) minuscula greaca (sec. VIII), folosita in locul uncialei si care a fost scrierea copistilor bizantini.

Din alfabetul grecesc a derivat alfabetul glagolitic al slavilor, alcatuit din 40 de semne de catre calugarii Chiril (827 - 869) si Metodie (815 - 855) in anul 863. Oamenii de stiinta au apreciat acest alfabet drept ,,un model inegalabil in istoria marilor alfabete europene; el este rezultatul perceperii neobisnuit de fine de catre autorii sai a sistemului fonetic al limbii () literare faurita de aceeasi invatati si denumita slava - veche.. Va fi depasit de alfabetul chirilic, creat de discipolii celor doi calugari si numit astfel in memoria lor" . Alfabetul chirilic are la baza scrierea majuscula greaca la care s-au adaugat unele litere din alfabetul glagolitic. Cuprinde 43 de slove in aceeasi ordine ca cea din alfabetul grecesc.

Popoarele de limba slaba care la crestinare au trecut la ortodoxism au folosit si folosesc si in prezent acest alfabet slav. Cele care s-au crestinat in ritul catolic au preluat limba si alfabetul latin, mai intai pentru oficierea slujbei religioase si apoi pentru a o folosi in cancelariile puterii centrale.

Cu caractere chirilice s-a scris pe materiale foarte variate: piatra (pisaniile), tencuiala, lemn, metal, sticla, tesaturi, tablite cerate (panachide), pergament, hartie. Pentru scris s-au folosit cernelurile pe baza de substante vegetale extrase din frunze, fructe, scoarta de arbori si unele substante chimice: funingine amestecata cu ulei vegetal si cu alcool (tuica). Se intrebuintau urmatoarele culori de cerneala: bruna, neagra, verde, galbena, rosie (chinovarul).

S-a scris cu pene de gasca, curca, gaina, barza. Penita de metal, desi fusese utilizata inca din antichitate, s-a folosit din nou abia in secolul XIX. Printre alte unelte de scris folosite mentionam: cutitul, care servea la ascutirea penei, la razuitul greselilor de pe pergament, pensula (cand se scria cu aur lichid si cu chinovar gros), linia, haragul si silcea (o sula de dimensiuni mici cu care se linia suportul de scris).

Varianta chalcidica a alfabetului grec a fost preluata de romani si adaptata necesitatii limbii acestora in secolul VII i.e.n. Scrierea romana era deplin constituita in secolul al III-lea i.Hr. Curand, alfabetul latin a devenit o scriere universala. Scrierea cu alfabet latin ,,cuprinde mai multe perioade, in functie de caracterul scrisului si de conditiile istorice: 1) perioada scrierii romane (sec. VI i.Hr. - VI d.Hr.); 2) perioada scrierilor regionale (sec. VI - IX); 3) perioada scrierii caroligiene (sec. IX - XII); 4) perioada scrierii gotice (sec. XII - XV); 5) perioada scrierii umaniste (sec. XV - XVII);

6) perioada scrierii moderne (din secolul al XVII-lea).

Romanii au folosit intai numai majusculele, literele numite ,,capitale" - iar scrierea s-a numit capitala romana sau monumentala, fiind utilizata pentru scrierea pe piatra si pe metal. Pe papirus si pe pergament s-a scris cu majuscule cursive si cu scriere unciala si semiunciala.

Scrierea unciala avea litere majuscule rotunjite, derivate din literele romane capitale, iar semiunciala era caligrafica, se caracterizeaza prin apropierea literelor, inclinare usoara spre dreapta.

Scrisului cursiv ii este caracteristic legatura dintre litere, prescurtarile si dimensiunea redusa a literelor. Era o scriere continua si rapida. Din aceasta scriere a derivat minuscula diplomatica sau cursiva umanistilor, care a dat scrierea obisnuita din zilele noastre cu alfabet latin.

Pe teritoriul Romaniei, civilizatia scrisului numara peste 2000 de ani. Cea mai veche scriere aflata pe teritoriul romanesc este o scriere ideografica datata de catre specialisti in mileniul IV-III i.Hr., reprezentand un animal ucis, vanatorul victorios si ofrandele aduse vitejiei sale. Acestea sunt reprezentate pe trei tablite de lut ars si au fost descoperite la Tartaria (jud. Alba) de catre arheologul Nicolae Vlasa . S-a emis ipoteza, inca neconfirmata, ca aceasta scriere ar fi preexistenta celei sumeriene.

A urmat apoi perioada geto-daca: aceasta scriere nu este cunoscuta, desi a existat un alfabet atribuit preotului Deceneu (sec. I i.Hr). Istoricii antichitatii (Dio Casius, Jordanes), mentioneaza o scrisoare a lui Decebal catre imparatul Domitian (anul 87 e.n.) si un mesaj trimis de daci lui Traian (anul 102 e.n.) scris in limba daca cu litere latine, pe o ciuperca mare, indemnandu-l "sa se intoarca inapoi si sa faca pace."

Tablitele de la Tartaria

Dupa cucerirea romana a Daciei, incepand cu sec. al II-lea, limba si scrierea latina se generalizeaza pe teritoriul nostru. În perioada romana, cei care scriau texte se numeau scribae (scribi). Acestia se adunau si scriau in tabularium, in localitati comerciale. Scribii erau recrutati dintre sclavi, devenind uneori oameni bogati si liberi. Aceste texte au inceput sa fie copiate iar copistii apartineau tuturor profesiunilor: medici, profesori, functionari etc., spre deosebire de Occident unde copistii erau calugari. Treptat, chiar unii imparati s-au indeletnicit cu copierea si impodobirea manuscriselor. Principalele centre de copiere ale manuscriselor erau manastirile, iar apoi le-au urmat si universitatile .

Simultan cu limba si alfabetul latin, in Dacia s-a folosit si limba greaca si alfabetul elin. Dupa venirea slavilor, in sec. V-VI, acestia au fost asimilati de populatia bastinasa de cultura latina din nordul Dunarii. În Tarile Romane, cu exceptia Transilvaniei, care a intrat sub influenta cancelariei de limba latina, alfabetul chirilic a fost preluat odata cu infiintarea mitropoliilor si a cancelariilor domnesti si utilizat mai bine de 900 de ani, dar adaptat necesitatilor fonetice unei limbi latine, respectiv limbii romane.

Prima incercare de adaptare a slovelor chirilice la sunetele limbii romane a facut-o Ienachita Vacarescu in gramatica de la 1787. Trecerea de la folosirea alfabetului chirilic la cel cu litere latine s-a realizat treptat, printr-un alfabet de tranzitie. Decretul de inlocuire a alfabetului chirilic cu cel latin a fost dat de catre domnitorul Alexandru Ioan Cuza, in anul 1862. Cel mai vechi text cunoscut, cu data sigura, redactat in limba romana, este scrisoarea lui Neacsu din Campulung adresata in 1521 lui Johannes Benkner, judele Brasovului.

Urmarind istoria scrisului si a alfabetelor folosite pe teritoriul romanesc de-a lungul veacurilor, se observa ca Tarile Romane, asezate la rascrucea drumurilor intre Occident si Orient, au receptat scrierea in mai multe limbi, deci si alfabetele respective. Alfabetul cu litere latine este insa cel mai adecvat scrierii romanesti, evidentiind si justificand necesitatea lui ca instrument grafic permanent de comunicare a culturii romanesti nationale .

2.SCRISUL - OBIECT DE CERCETARE ÎN CRIMINALISTICA

2.1. Notiunea de scris din punct de vedere criminalistic

Comunicarea intre oameni se realizeaza atat pe cale verbala, adica prin mijloace sonore, cat si prin intermediul scrisului, care consta in reprezentarea sunetelor si cuvintelor dintr-o limba, prin semne grafice.

"Scrierea, fiind un mijloc de fixare si de transmitere a gandurilor prin intermediul semnelor grafice, de-a lungul vremii a fost utilizata tot mai intens la intocmirea unui spectru vast de acte oficiale sau particulare. Astfel, devenind probe frecvente despre anumite intelegeri intre oameni, ale existentei unor evenimente, actele scrise nu au intarziat sa fie si obiectul celor mai felurite procedee de falsificare. Drept consecinta, incriminarea falsului in acte o intalnim inca in Legea lui Lucius Cornelius Sulla, care prevede pedepse aspre pentru astfel de fapte ilicite. În vederea stabilirii raspunderii pentru astfel de fapte, era necesar sa se descopere atat falsul ca existenta obiectiva, cat si persoana care l-a realizat in mod nemijlocit, conturandu-se astfel tot mai multe categorii de persoane specializate in constatarea existentei falsului in acte si in depistarea celor vinovati. Deci, o categorie de experti in cercetarea actelor scrise."

În acest moment, de fapt, intervine criminalistica : ca stiinta, ofera celor interesati de aflarea adevarului instrumente, mijloace tehnico-stiintifice si metode prin care sa se constate si sa se cerceteze savarsirea unui fals in inscrisuri.

Daca cuvantul exprimat verbal sau in scris ajunge la nivelul scoartei cerebrale sub semnificatia sa lingvistica, deci sub raportul informatiei pe care o contine, semnul grafic sau grupele de semne ca atare (aspectul morfologic) nu exprima direct continutul gandului, caci nu se aseamana cu obiectul real pe care il desemneaza, ci se limiteaza la rolul de simboluri ale elementelor sonore din limbajul oral.

Fiind o reflectare materiala a limbajului, in stiinta criminalistica scrisul este o deci urma, "dar de un gen cu totul aparte". Scrisul este urmarea activitatii nervoase si musculare a omului, tradusa printr-un complex de miscari sau de deprinderi tehnice, si trebuie privit ca o realitate dinamica, evolutiva. Pe langa alte tipuri de urme ce pot fi descoperite pe un document, scrisul este urma grafica a persoanei care si-a manifestat vointa intr-o anumita directie, urmarind un scop.

Formele de manifestare ale scrisurilor cercetate din punct de vedere criminalistic pot fi urmatoarele :

scrisuri sub forma de texte, fie ca sunt extinse - scrisori, formulare etc, fie reduse la cateva mentiuni - o rezolutie, un numar, o aprobare etc.; de mentionat ca scrisurile pot fi literale cursive si tipografice, si cifrice;

semnaturile

semne grafice neliterale - semnele de punctuatie, sublinierile, semnele care insotesc cifrele de numerotare a paginilor etc., cu o constructie foarte simpla.

"Scrisul ca mijloc de identificare nu se limiteaza la scrierea alfabetica, ci inglobeaza toate formele de manifestare grafica ale unei persoane. În aceasta ordine de idei, credem ca pot forma obiectul unei identificari chiar si trasaturile unui desen, fiind de dorit ca desenele comparate sa provina din aceeasi perioada intrucat maniera de a desena se poate modifica la un pictor de la o perioada la alta."[25]

2.2. Examinarea tehnica si examinarea grafologica

a scrisului de mana

"Data fiind confuzia care in general domneste cu privire la disciplinele care studiaza scrisul, consideram ca simpla enuntare a obiectului expertizei criminalistice a scrisului nu este suficienta pentru definirea precisa a acestui gen de examinare"[26]. Se impune relevarea diferentei dintre grafoscopie, adica expertiza grafica ori criminalistica a scrisului si grafologie, stiinta determinarii personalitatii omului cu ajutorul scrisului. Cu toate ca ambele discipline se ocupa de studierea scrisului, fiecare dintre ele are un obiect si modalitati proprii de investigatie , ce nu trebuie confundate:

n              grafologia urmareste descoperirea personalitatii dupa un scris cert, cu autor cunoscut, in timp ce grafoscopia tinteste identificarea autorului unui scris a carui paternitate este incerta - necunoscuta sau contestata;

n              in grafologie se examineaza un singur scris (o proba sau mai multe provenind de la aceeasi persoana), stabilindu-se caracteristicile generale si interpretandu-se acestea din punct de vedere psihologic; in grafoscopie se compara doua scrisuri, in vederea stabilirii asemanarilor si / sau deosebirilor dintre ele;

n              in grafologie se examineaza scrisuri sincere, nedisimulate, in expertiza grafica se cerceteaza adesea scrisuri modificate - deghizate - sau contrafacute - copiate ori imitate.

Grafologia se bazeaza pe teza ca toate atitudinile omului se exprima in gesturi incarcate cu semnificatii psihologice, care se reflecta net in scris si anume in caracteristicile generale ale scrisului, in tipurile de miscari ca reflexe spontane, privite independent de formele literale pe care le imbraca.

Grafologia, definita ca o stiinta de observare si arta de interpretare, urmareste intocmirea unui portret psihologic al persoanei pe baza scrisului acesteia, fapt care presupune doua etape :

studierea scrisului si determinarea caracterelor sale obiective, generale

stabilirea semnificatiilor psihologice corespunzatoare acestor dominante.

Grafologia, studiul scrisului pentru a determina calitatile autorului lui a suferit intr-un timp scurt o mare evolutie, trans­formandu-se dintr-o simpla distractie de salon intr-o disciplina cu baze stiintifice demon­strate.

Cuvantul "grafologie'[28] deriva din com­punerea termenilor grecesti: graphein care in­seamna "a scrie' si logos care inseamna ,,stiinta". Acest termen a fost intrebuintat pentru prima oara in 1872 de catre abatele Michon, care l-a luat ca titlu al lucrarii sale, "Systeme de graphologie". Din acest moment, el devine un termen general pentru desem­narea studiului scrisului ca expresie a ca­racterului si a personalitatii scriptorului. El nu semnifica nimic altceva decat analiza sau psihologia scrisului. Începuturile grafologiei trebuie cautate in antichitate, cand multi - intre care Aristotel, Demetrius din Falera si mai ales Suetonius - au intrevazut legatura dintre scriere si caracterul individului.

Adevaratul parinte al grafologiei este acelasi abate J.H. Michon (1801-1881) care, cu un neobisnuit dar al observatiei si o munca perseverenta, publica in 1872 o lucrare intitu­lata "Les mysteres de l'ecriture". Apoi Michon scrie: "Systeme de graphologie. Methode pratique", unde, printr-o documentare extrem de bogata stabileste primele reguli ale grafologiei. Michon spune: "Pentru ca sa putem avea revelatia unui lucru interior si invizibil printr-un semn exterior vizibil, trebuie sa existe o legatura intre semn si lucrul semnificat. Acest raport exista intre creier, organ al gandirii si manifestarile exterioare ale sentimentelor, gesturi, atitudini, expresia fizionomica sau a limbajului Ast­fel, toate semnele grafologice se explica, comparandu-le cu gesturile naturale ale omu­lui'.

Continuatorul lui Michon, fondatorul grafologiei moderne in Franta[29] a fost J. Cre­pieux-Jamin, care a supus verificarii cele stabilite de Michon. El cerceteaza dominan­tele unei scrieri, determinand sapte clase: viteza, presiunea, forma, directia, dimensiu­nea, continuitatea si oranduirea.

Ludwig Klages a dat o deosebita stra­lucire scolii germane de grafologie, considerand scrierea ca o unitate, studiind-o in ritmul, intensitatea, directia si distributia ei pe hartie. El introduce principiul expresiei, dupa care orice miscare exteriorizeaza mobilul sentimentului care se exprima.

La fel, cehul Saudek pune in valoare tot complexul scriptic si cauta sa verifice expe­rimental, cu ajutorul cinematografiei, viteza scrisului, stabilindu-i o serie de legi. Se observa in scris viata psihica constienta, dar scruteaza si ima­ginile inconstientului, adica tendintele care influenteaza asupra sentimentelor si asupra actiunilor umane. O contributie originala aduce si R.Pophal (Germania), care incearca sa demonstreze ca simpla cercetare a fiziologiei miscarii grafice da posibilitatea cunoasterii expresive si reprezentative a scrisului.

În Romania s-au ocupat cu studiul scri­sului profesor dr. Gheorghe Marinescu, profesor. dr. C.I. Parhon, dr. M. Derevici, Elena Bogdano­vici, Henri Stahl, Andrei Athanasiu.

Astfel, C.I. Parhon insista asupra necesi­tati determinarii caracterelor obiective ale scriptelor, aratand legatura dintre scriere si personalitatea somatopsihica. "Un raport intre scriere si personalitate e in afara de orice indoiala. Putem afirma de cele mai multe ori ca o anumita scriere apartine unei anumite persoane, dupa cum putem identifica acea persoana printre multe altele sau dupa cum o putem recunoaste pe o fotografie. Faptul acesta este bazat pe principiul corelatiilor. Scrisul e, in ultima analiza, expresia inre­gistrata a unor contractii musculare, ele insele expresia scurgerii in muschi, cu o anumita intensitate, viteza si ritm, a energiei nervoase. Acestea toate nu tin numai de activitatea psihica, de caracterul individului, ci si de cea somatica, prima fiind de altfel, strict condi­tionata de ultima'[30].

CAPITOLUL II

1. Identificarea persoanei dupa scris

Scrierea, ca mijloc de fixare si comunicare a ideilor constituie o deprindere intelectuala in care sunt implicate variate acte motrice. "Mecanismul fiziologic al deprinderilor in general, inclusiv al deprinderii de scriere, este dat de complexul de legaturi nervoase temporare - conexiuni intre focarele de excitatie - si de reflexele conditionate."

Formarea scrisului presupune un proces complex si participarea mai multor formatiuni si organe ale corpului. Caracterele grafice impresioneaza retina si, pe caile optice, ajung la creier unde se formeaza imaginile vizuale ale literelor, care vor fi asociate cu centrul imaginilor motorii grafice(centrul de memorie a miscarilor) din regiunea precentrala a lobului frontal. Cu ajutorul auzului si al centrilor auditivi ai scoartei temporale, individul va invata sa cunoasca semnificatiile acustice si verbale ale semnelor grafice. Nu exista un centru al scrisului, ci un sistem ce cuprinde centre si cai de legatura nervoase. Obisnuinta miscarilor grafice va intra in memorie, astfel ca ciclul constient de invatare va trece in subconstient, unde se perfectioneaza.

Scrisul este o deci o activitate psihomotorie in care intervin alaturi de musculatura, coordonare si vaz, o procesare vizuo-optica a spatialitatii, elemente de recunoastere, de categorisire, memorie si automatizare. Controlul vizual este insotit de functii psihice complexe : atentia, perceptia, memoria, gandirea.

În prima faza de invatare a scrisului, copilul vede semnele, dar nu le cunoaste sensul, asa ca imbina litere, desene, cifre; el trebuie sa invete ca mesajul scris e unul verbal. Copilul asadar memoreaza secventa de litere a cuvantului si executa miscari de prisos, care nu reproduc inca fidel imaginea literei. Prin repetare, se vor selectiona miscarile corecte si se elimina cele de prisos, datorita inhibitiei. Într-o faza ulterioara, se va elabora un sistem echilibrat de procese nervoase corticale, pentru ca in final automatizarea miscarii grafice sa intre in releul centrilor corticali aflati in conexiune cu hipofiza si cu sistemul neuro-endocrin.

Pophal (1869) a studiat baza fiziologica a miscarii grafice si a distins intre miscarile automate (de flexie si extensie) - cu functie de inscriptie - si cele voluntare intentionale, unice(aductie si abductie) - cu functie de translatie, adica de a lega literele si cuvintele, urmand linia hartiei. Primele sunt miscari executate in principal cu primele trei degete inscriptoare, sustinute de ultimile degete si marginea interna a mainii, in timp ce secundele sunt miscari realizate din antebrat. Scrisul va fi rezultatul combinarii celor patru miscari de baza, completate cu miscari cursive prin rotirea incheieturii sau a cotului ori prin mici salturi ale mainii.

În concluzie, scrisul este o miscare automatizata, si nu un reflex automat, intrucat nu ajunge la un grad atat de avansat de fixare.

1.1. Notiunea de "identitate" in expertiza criminalistica a scrisului

"Parte integranta a identificarii judiciare, identificarea criminalistica este destinata sa serveasca scopurilor acesteia. Ca urmare, cercetarea criminalistica nu este chemata sa determine obiectul in sine, ci sa ajunga la o identitate probanta" . Daca la nivel empiric identificarea judiciara are ca metoda observatia, identificarea criminalistica va adauga si metoda experimentala, prin care se detaseaza obiectul sau persoana implicata in fapta cercetata dintr-un ansamblu nedeterminat de obiecte sau persoane posibile --- cu alte cuvinte, identificarea criminalistica devine o componenta a probatiunii.

Identificarea criminalistica opereaza cu notiunile de "identitatea obiectului cu sine insusi" (stabilirea faptului ca, obiectul examinat este acelasi) si de identitate dintre obiecte, anume stabilirea faptului ca anumite obiecte sunt identice intre ele in ceea ce priveste unele proprietati. Intervine aici un nou concept, acela de "asemanare", definit ca o relatie dintre doua sau mai multe obiecte ce au anumite proprietati comune in asa fel incat cel putin dintr-un punct de vedere ele pot fi practic confundate. Daca asemanarea poate fi gradata, in cazul identitatii acest lucru nu este posibil aceasta fiind proprie obiectului de-a lungul intregii sale existente.

În identificarea criminalistica, continutul principal al examinarii il constituie evidentierea si aprecierea asemanarilor, o totalitate suficienta de caracteristici individuale similare conducand la identificarea obiectului creator de urme si implicit la deosebirea totalitatii acestor caracteristici asemanatoare de cele ale altor obiecte. Identificarea prin diferentiere se realizeaza prin relevarea deosebirilor, neconcordanta dintre obiecte sau urmele comparate contribuind la individualizarea si delimitarea lor.

O observatie se impune in cazul raportului identitate-asemanare-identificare: intervine eroarea atunci cand se vorbeste despre identitatea urmelor, in realitate ele fiind doar asemanatoare. De exemplu, se pun la dispozitia specialistului doua semnaturi, identice intre ele, pentru a stabili scriptorul lor. Practica arata ca, specimenele de semnatura ale aceleasi persoane se aseamana, dar nu sunt identice pana la suprapunere, aceasta identitate (asemanare perfecta) fiind obtinuta doar prin copiere, deci contrafacere. Rezulta ca, scrisul realizat in acest fel nu provine de la persoana careia ii apartine modelul. Astfel, identitatea materiala devine, sub aspectul identificarii criminalistice, neidentitate.

În concluzie, identificarea criminalistica poate fi definita ca "stabilirea prin mijloace tehnico-stiintifice a identitatii unei fiintei sau a unui obiect care au legatura cu fapta incriminata" .

Procesul identificarii este obiectiv posibil de parcurs datorita individualitatii, stabilitatii relative si reflectivitatii lucrurilor si fiintelor. Conceptele de individual si general alcatuiesc, la nivel abstract, o unitate exprimata prin aceea ca generalul se manifesta prin individual, care la randu-i contine in sine generalul. Sfera larga de notiuni, dar saraca in continutul informational, generalul prezinta o anumita gradatie. Prin restrangerea progresiva in favoarea cresterii continutului se ajunge la individual, la obiectul sau fiinta singulara selectata dintr-o multime. Delimitarea individualului parcurge trei etape: 1.- cunoasterea obiectului (ce reprezinta el); 2.- incadrarea intr-o clasa sau grupa de obiecte; 3.- individualizarea obiectului prin stabilirea identitatii sale.

1.2.Individualitatea scrisului

Doua proprietati fundamentale caracterizeaza scrisul : individualitatea si stabilitatea relativa.

Individualitatea este o proprietate ce face posibila identificarea autorului si este bazata pe calitatea scrisului de a fi propriu unei anumite persoane si, in acelasi timp, diferit de oricare altul. Specificitatea scrisului este data, in primul rand, de faptul ca reflecta caracterul proprietatilor fundamentale ale proceselor nervoase de excitatie si inhibitie care, alaturi de alti factori dintre care mentionam : particularitatile anatomo-fiziologice ale sistemului osos, articular si muscular si ale membrului antrenat in procesul scrierii, metoda predarii, conditiile scrierii etc, influenteaza formarea scrisului cu elementele lui individuale, unice. Acestor note grafice li se vor adauga si altele pe parcursul lungului proces de formare al acestuia. Îsi vor aduce contributia originalitatea constructiilor incluse de autor, modificarile survenite in urma exersarii repetate, starea psiho-fiziologica a autorului in timpul formarii deprinderii, influenta mediului extern etc. Asocierea si combinarea unor astfel de particularitati va conduce la constituirea unei grupari de caracteristici cu o mare valoare individualizatoare. Privita separat, fiecare componenta poate fi regasita si la alt scris dar, in ansamblu, aceste componente sunt irepetabile. Doua scrisuri provenite de la autori diferiti pot prezenta asemanari sub multe aspecte, dar niciodata acestea nu se vor extinde la intregul lor ansamblu de caracteristici individualizatoare.

În concluzie, individualitatea se refera la particularitatile caracteristicilor de ansamblu si a celor de detaliu specifice unui singur scris. Întrucat scrisul este urmarea activitatii nervoase si musculare a omului , cele trei proprietati fundamentale ce caracterizeaza procesele nervoase - forta, echilibrul si mobilitatea - vor contribui la afirmarea unicitatii acestuia.

Stabilitatea relativa este proprietatea de a mentine constant un scris, in sensul ca grupul de particularitati care il definesc subzista timp indelungat in acelasi ansamblu. Stabilitatea este proprie oricarei deprinderi, inclusiv a celei de a scrie si de a semna. Formarea stereotipului dinamic are drept consecinta automatizarea miscarilor scripturale. Deprinderea formata manifesta mobilitate si elasticitate pentru a se putea mentine ca atare in conditiile unor schimbari ale mediului intern si extern care se repercuteaza asupra sa, deci stabilitatea este relativa. Aceasta relativitate determina si fenomenul de variabilitate naturala a scrisului. Mecanismul acestuia va reflecta tendinta generala a fenomenelor vietii de a nu se repeta mecanic sub nici o forma, fiind imposibila executia a doua scrisuri sau semnaturi identice. Scrisurile executate in serie sau la mici intervale de timp distanta vor prezenta mici diferente, mai mult sau mai putin vizibile cu ochiul liber, aceasta fiind asa-numita variabilitate de moment. De asemenea, scrisul poate suferi prefaceri importante si de-a lungul timpului, aspect ce reflecta variabilitatea in timp a acestuia.

Printre factorii ce determina astfel de modificari avem cresterea gradului de evolutie a scrisului prin exercitiu, diferite boli, senescenta etc, factori carora li se pot adauga diferiti factori intamplatori a caror actiune creeaza necesitatea adaptarii stereotipului dinamic, influentand procesul miscarii in scriere. Astfel de factori sunt: leziunile organului efector sau afectiuni ale vederii, starile psihice neobisnuite ( graba, spaima, emotiile violente), precum si cele datorate unor boli psihice, semnarea cu mana stanga in conditiile in care autorul in mod obisnuit se slujeste de mana dreapta, tendinta de a semna intr-un anumit fel, existenta unui cadru de semnare deosebit de cel obisnuit determinat de folosirea unui instrument scriptural nefamiliar, pe o suprafata atipica, pe un suport incomod, etc.

Referindu-ne la stabilitatea relativa a scrisului, se poate vorbi de variabilitatea lui, adica de faptul ca scriptorul utilizeaza doua sau mai multe scrisuri (semnaturi) aparent diferite, dar care nu sunt decat variante modificate ale unui singur tip de baza si care pastreaza constanta marea parte din caracteristicile generale si individuale. De exemplu, in acte oficiale un scriptor utilizeaza un grafism tipografic, rigid, controlat, arcadat, in timp ce scrisul obisnuit este unul spontan, cursiv, dinamic, cu litere suple si usor rotunjite.

Variabilitatea scrisului poate fi mare, medie si mica, apreciata astfel in functie de cat de mult se modifica morfologia scrisului de la o varianta la alta si cat de des scriptorul abordeaza una sau alta dintre variantele de scris.

Scrisurile cu grad de variabilitate mic releva constanta morfologica deosebita, schimbarile inregistrate fiind extrem de reduse, vizand elemente nesemnificative. O astfel de manifestare poate fi considerata o adevarata caracteristica individualizatoare.

Scrisurile ce reflecta un grad mediu de variabilitate ofera tabloul unor schimbari mai mari intr-o directie sau alta, dar care nu depasesc anumite limite ce asigura grafismelor persoanei respective o anumita stabilitate.

Scrisurile ce reflecta un grad mare de variabilitate prezinta schimbari intr-o privinta sau alta, ce pot fi uneori destul de serioase, dar se produc intre anumite limite ce permit identificarea prin examinari comparative. Manifestarea variabilitatii se refera la faptul ca aceasta vizeaza mai mult anu mite elemente grafice decat altele.

Scris cu grad mare de variabilitate -

se observa modificarea lui de catre scriptor in trei acte diferite

1.3.Modificarile naturale ale scrisului sub actiunea diferitilor factori

Modificarile naturale ale scrisului se produc sub actiunea mai multor factori[41] :

1. evolutia scrisului pe parcursul vietii, determinata de nivelul de scolarizare si profesia scriptorului.

"Deprinderile de scriere se perfectioneaza continuu, dar schimbarile survenite in cursul acestui proces sunt mai lente si uneori neevidente."

Cu cat nivelul de scolarizare este mai mare, cu atat scrisul tinde spre forme simplificate, personalizate, lasand in urma modelul caligrafic initial. De asemenea, o profesie ce solicita persoana spre activitati scriptice va marca o crestere a gradului de evolutie a scrisului, acesta fiind permanent exersat, automatizat. "Trebuie observat ca cei care prin natura meseriei lor nu sunt obligati sa scrie si care sunt lipsiti de preocupari intelectuale poseda un scris inferior, aflat intr-un stadiu de cvasistagnare."

2. starea psihosomatica a scriptorului, referindu-se la

*varsta

*starea psihica de moment sau emotivitatea

*boli grave sau cronice.

Inceputul varstei a treia marcheaza declansarea unui fenomen progresiv de degenerescendenta generala a unitatii psiho-fizice a batranului, suferind modificari importante in tot organismul. Un astfel de impact al varstei asupra organismului se va reflecta si asupra scrisului, al carui mecanism va incepe sa se deregleze.

"Semnele" dezorganizarii la inceput vor fi abia perceptibile si se vor aplica pe anumite trasee, iar pe masura trecerii timpului ele se vor amplifica. O data cu amplificarea fenomenelor de distrofie generala a organismului, grafismul va fi din ce in ce mai deteriorat, fiind inregistrate tot mai putine diferente intre aspectul scrisului si cel al semnaturii, pana cand ele vor oferi privitorului un tablou unic, avand aceleasi caracteristici: coordonare deficitara, ritm scazut de executie, cu unele puseuri de acceleratie, dificultatea de trasare a literelor etc.

Scrisul batranilor prezinta elemente caracteristice, insa interpretarea lor trebuie facuta in ansamblu: apar mai multe intreruperi in scris - tendinta de a reflecta, a medita, insotita de oboseala, tulburari cardivasculare, pulmonare, arterioscleroza etc[44]; ritmul de scriere pierde din dinamism, iar siguranta in executia grafismelor scade etc; apar tremuraturi, opriri, retusuri, reveniri ale traseului grafic, frangerea trasaturilor.

Scrisul unei persoane cu varsta de 80 ani

Tremuraturile pot fi intalnite si la alte categorii de grafisme, inclusiv la cele realizate prin procedee de contrafacere, de care se deosebesc[46] astfel:

- tremuraturile batranilor se caracterizeaza prin plasamentul neuniform, ele putand fi intalnite oriunde pe parcursul traseului si prin faptul ca sunt mai mult sau mai putin egale ca amplitudine. Tremuratul falsificatorului este discontinuu, manifestandu-se doar in anumite portiuni. Aceste particularitati nu apar la alte tipuri de trasaturi, astfel:

la alcoolici apar indeosebi pe trasaturile coboratoare;

la cei ce sufera de boala lui Parkinson sunt rapide, cu oscilatii fine, desfasurate pe plan orizontal.

- tremuratul patologic este mai accentuat la curbe si mai putin trasaturile drepte. Tremuratul falsificatorului vizeaza trasaturile drepte, iar la curbe, fiind preocupat de schimbarea directiei trasaturii, uita sa-l mai execute.

- tremuratul patologic este foarte fin si des, uneori abia atingand suprafata hartiei, ceea ce da nastere asa-numitelor "fire de paianjen"; tremuratul falsificatorului este grosier si apasat, cu un numar redus de oscilatii.

- tremuratul patologic este progresiv, adica creste pe masura ce scrie, insa tremuratul falsificatorului apare la inceput, iar apoi are tendinta sa scada.

Particularitatile privind aspectul compozitional se pastreaza sau sufera modificari ca: executia repetata a aceluiasi semn grafic, omisiuni de litere, trasarea unei alte litere in locul celei corecte etc. Asemenea fenomene, datorate in special tulburarii memoriei de fixare si a celei de evocare, nu schimba decat in mica masura imaginea obisnuita a scrisului. Deseori, scriptorul revine cu retusuri sau repeta semnul grafic. Corecturile sunt executate fara nici un fel de retinere, in mod natural, aspecte ce le deosebesc de semnaturile obtinute prin contrafacere. Daca dezorganizarea mecanismului scrisului este destul de avansata, grafismul aminteste doar vag de vechea alcatuire, transformandu-se intr-un amalgam de hieroglife printre care cu greu mai pot fi depistate elemente ale structurii de baza care sa poata permite o examinare comparativa in vederea identificarii.

Linia imaginara ce uneste partile inferioare ale semnelor ce compun un scris sau o semnatura capata, la grafismele batranilor, o directie descendenta, cu atat mai pronuntata cu cat starea fiziologica a scriptorului este mai grava. Explicatia fenomenului data de I.C. Parhon este : "scrisul ascendent cere mai multa incordare si tenacitate, mai multe deplasari voluntare ale mainii, decat acela cu randurile coborate, unde lipsa de energie, de voiciune, initiativa face ca greutatea bratului sa traga in jos condeiul, iar astenia fizica nu permite a invinge aceasta tendinta de coborare" .

Alte tulburari pe care le poate suferi linia de baza se datoreaza deplasarii sub nivelul obisnuit al acesteia, a unuia sau mai multor semne grafice.

Fenomenul de marire a dimensiunilor semnelor grafice se datoreaza, in special, tulburarilor de vedere. Aici intervine scaderea acuitatii vizuale care ii sileste pe batrani sa scrie si sa semneze cu litere de dimensiuni mari.

O alta modificare se refera la gladierea corpului cuvintelor scrise : scriptorul incepe prin trasarea unor semne mari, dar scaderea tonusului il determina sa execute elemente ce regreseaza progresiv sub aspect dimensional, de aici rezultand un scris al carui corp seamana cu o lama de sabie. De asemenea, unele tulburari grave ale aparatului circulator sau respirator se pot rasfrange asupra dimensiunii semnelor grafice, producand inegalitati ale acestora.

Modificari extrem de caracteristice apar la nivelul trasaturilor arcuite, ce sunt executate greoi, fara precizie. Descarcarile tonice ale grupurilor musculare au ca efect frangerea liniilor arcuite ce vor capata aspecte unghiulare. Se mareste treptat numarul trasaturilor unghiulare: mai intai apar la literele "n" si "m", apoi progresiv la celelalte litere.

Datorita scaderii vitezei de executie si a cresterii presiunii in timpul scrierii, la care se adauga si alti factori cum ar fi oboseala, unele maladii etc., ductul devine greoi si imprecis. Astfel, pe parcursul sau apar numeroase neregularitati ca : puncte, linii scurte, intreruperi, "fire de paianjen".

Bolile grave determina modificari in alura generala a scrisului, iar cele cronice afecteaza siguranta trasaturilor, directia randurilor, dimensiunea semnelor grafice, legatura dintre acestea, neglijarea punctuatiei etc.[49]

Afectarea profunda a scrisului are loc in cazul bolilor mintale :

aspect haotic si omisiuni

neregularitati ale trasaturilor

tremuraturi accentuate

dezalinieri, randuri orientate in toate sensurile

inteparea si ruperea hartiei cu varful creionului sau al penitei.

Scrisuri dezorganizate ale unor persoane afectate de boli mintale

Emotivitatea scriptorului lasa uneori semne in scrisul acestuia: "tulburarii sufletesti, deprimarii morale si uneori slabiciunii fizice ii corespunde frecvent o modificare a gesturilor grafice; ritmul este accelerat, trasaturile depasante sunt alungite, uneori tremurate, alteori violent aruncate, scrisul devine necitet."[50]

Una din componentele mecanismului de executie a scrisului o reprezinta procesele de constiinta la care se asociaza felurite stari afective ce actioneaza asupra sistemului nervos si se vor reflecta si in plan grafic. Starile psihice ce pot produce modificari asupra caracteristicilor individualizatoare a scrisului sunt: depresiile psihice, amenintarea, constrangerea, starile post -infractionale, etc.

Starile depresive se vor manifesta prin executii lente, lipsite de energie. Atentia diminuata a scriptorului obsedat de necazurile sale face posibila aparitia unor erori in constructia semnelor grafice, putand aparea chiar executii incomplete. Bara minusculei "t" si semnele de punctuatie sunt, de cele mai multe ori, omise.

Opuse starilor depresive sunt alte stari psihice ce pot determina agitatia persoanei. În astfel de imprejurari, scrisurile se vor caracteriza prin marirea vitezei de executie, deficiente de coordonare, ducte marcate de tremuraturi si alte accidente, erori de constructie etc. De asemenea, se poate modifica si directia liniei de baza ce are o evolutie ascendenta si reflecta excitabilitatea marita a persoanei.

Scrisurile executate sub amenintari directe sau indirecte reflecta constrangerea la care este supus autorul. Grafismul va avea un caracter "chinuit", fiind evidenta retinerea scriptorului de a scrie/semna. Traseele sunt conduse cu retinere, scazand viteza de executie. Pot aparea opriri ale instrumentului scriptural sau tremuraturi datorate incarcaturii nervoase, de-a lungul ductelor.

3. starea de ebrietate: in functie de gradul de ebrietate, modificarile sunt variate[51] -

-- gradul mic de ebrietate duce la marirea dimensiunilor literelor, in special a majusculelor;

-- gradul mediu de ebrietate determina simplificarea trasaturilor, viteza mica in executie, tulburarea claritatii, cresterea dimensiunilor, inegalitatea spatiilor dintre randuri;

-- gradul mare de ebrietate impune ritm foarte lent, coordonare foarte slaba, trasaturi tremurate, litere incomplete sau indescifrabile, litere omise, randuri descendente, marginea din stanga depasita, liniatura nerespectata, greseli gramaticale si lexicale etc.

Scrisul unei persoane aflate in stare de ebrietate

De remarcat este faptul ca aceleasi semne apar si in cazul otravirii cu arsenic, intoxicarii cu sulfura de carbon, otravirii cu ciuperci, absorbtie de medicamente cu efect convulsiv, droguri, tranchilizante etc.

4. conducerea mainii de catre o alta persoana

Trei situatii sunt intalnite in cazul conducerii mainii scriptorului de catre o alta persoana :

- mana "inerta" - atunci cand scriptorul prezinta afectiuni foarte grave, ca lipsa oricarei forte musculare in membrul superior, agonie etc, sau analfabetism. Scrisul rezultat va fi neregulat, cu spatii largi si intreruperi frecvente.

- mana "ajutata" - atunci cand scriptorul, desi bolnav, este capabil sa dezvolte miscari scripturale, dar este ajutat in vederea coordonarii acestora. Se va realiza o completare in scris a gesturilor grafice ale ambelor persoane, insa vor aparea si contradictii. Edmond Locard observa referitor la acest scris combinat[53]:

aditionarea fortelor este perfecta la trasaturile rectilinii descendente, ceea ce duce la ingrosarea si alungirea lor;

dezacordul este evident la trasaturile curbe, legaturile devenind unghiulare, literele continand cercuri se largesc, iar literele curbe complexe sunt tremurate si de dimensiuni reduse (exemplu : "s" si "r");

unul dintre scriptori poate sari mintal o litera;

trasarea semnelor diacritice specifica fiecaruia este evidenta;

apare fenomenul de alternanta a cuvintelor descendente si ascendente.

Cel mai important aspect, insa, ramane acela ca predominante vor fi particularitatile grafice ale celui ce conduce mana bolnavului.

- mana "fortata" - scriptorul este obligat sa scrie, asa incat va opune o anume rezistenta fata de miscarile grafice impuse de cel care ii conduce mana. Asadar, scrisul va fi marcat de discontinuitati, deformari, intreruperi, apasari, retusuri etc.

5. starea unor organe care participa la executarea scrisului

Organele implicate in scriere sunt: mana, bratul si antebratul, pe de-o parte, si ochiul, ca organ al vazului, pe de alta parte. Afectiunile existente la acest nivel (pierderea organului in cauza sau pierderea functiei lui -- leziuni, arsuri, paralizii, amputari, miopie, orbire) pot produce modificari ale caracteristicilor individualizatoare ale scrisului. Scriptorul va fi obligat sa restranga cantitatea grafismelor atunci cand vor exista dificultati de deplasare ale bratului si antebratului, deficiente de flexare a mainii etc. Scad viteza si presiunea de executie in cazul in care executia actului grafic ii provoaca durere scriptorului. Se inregistreaza o micsorare a calibrului firului grafic, ce va fi condus ezitant, cu dificultate. De asemenea, pe traseul acestuia pot aparea mici accidente de genul intreruperilor, tremuraturilor etc.

Formele literale complicate si trasaturile cu un inalt grad de dificultate vor fi abandonate, adoptandu-se elemente mult simplificate. Deseori, punctuatia este omisa. Se poate intampla ca lezarea organului efector sa constranga scriptorul sa scrie cu mana stanga, astfel ca va intampina greutati si scrisul va prezenta elemente specifice - cu exceptia persoanelor care sunt ambidextre.

A.Boia va nota observatiile pe care le-a facut cu privire la elementele specifice scrisului orbilor  : incetinire si sovaire ; coborarea scrisului ; pierderea randurilor sau incalcarea lor ; spatiere inegala sau exagerata intre litere, cuvinte, propozitii ; deplasarea semnelor diacritice si a barei minusculei « t » sau omiterea lor ; omisiuni de cuvinte, litere, parti din acestea ; repetari ; puncte de odihna si legarea cuvintelor ; scrierea « in alb »  ; marirea scrisului ; preferinta pentru majuscule ; tremurarea minusculelor j, b, k, h si f ; trasarea unghiulara a minusculei « r » etc.

Semnaturile unei persoane cu deficiente grave de vedere

6. alte cauze de moment:

suprafata de scriere neadecvata

De obicei se folosesc suprafetele de hartie ca suporturi materiale destinate in special scrisului, ce asigura prin caracteristicile lor o desfasurare satisfacatoare a gestului scriptural. Fac exceptie hartiile de calitate proasta, care creeaza impedimente instrumentelor scripturale cu penita, ce se poticnesc pur si simplu, creand neregularitati ale ductului, in special intreruperi.

Scrisurile se pot afla si pe lemn, piele, zid, cartoane, sticla, table metalice, textile s.a. Unele dintre aceste suprafete, prin caracteristicile pe care le prezinta, sunt sau nu adecvate scrierii. Astfel, o trasatura pe o scandura de lemn lustruita nu se va deosebi prea mult de grafismele obisnuite, insa, daca scandura va prezenta fibre in relief, acestea vor determina modificari specifice ale constructiei grafice care vizeaza alcatuirea, continuitatea si caracteristicile de executie a scrisului.

Inscriptie cu continut antisemit realizat prin apasare cu un obiect ascutit pe un perete , la cca. 150 cm distanta de sol

In privinta alcatuirii, dificultatile executiei pot sili scriptorul sa opteze pentru o compozitie restransa. Sub aspectul continuitatii - se diminueaza gradul de legatura a semnelor componente, preferandu-se constructii cat mai simple. 

Caracteristicile de executie vor reflecta dificultatile pe care le creeaza relieful accidentat al suprafetei de scriere. Ductul este trasat cu greutate, iar pe parcursul acestuia apar o serie de neregularitati cum sunt: intreruperile, poligonarile curbelor, aparitia unor elemente parazitare, viteza de executie va fi mult mai redusa, presiunea de scriere se va accentua.[57]

Determinat de greutatea executiei, scriptorul va adopta forme simplificate, dupa modelul caligrafic sau tipografic. Elementele de detaliu nu vor putea fi redate material, abandonandu-se ideea folosirii lor.

suport inadecvat

Un alt element perturbator il constituie suportul inadecvat pe care este asezata suprafata de hartie. De obicei, in momentul scrierii documentele sunt asezate pe mese, birouri, suprafete ce prezinta conditii optime pentru realizarea actului grafic. Ele se caracterizeaza printr-o buna nivelare si rezistenta ce asigura buna functionare a instrumentului de scris.

Cand nu prezinta astfel de caracteristici, scrisul realizat pe un astfel de suport va suferi serioase modificari. In primul rand va scadea viteza de executie, iar scriptorul nu poate realiza in mod firesc actul grafic. Ductul este condus cu dificultate, se pierde astfel precizia si calitatea obisnuita. Structura semnelor grafice componente este afectata, se vor inregistra devieri de la modelul initial si tendinta de a simplifica scrisul.

instrument scriptural neadecvat

"Instrumentul scriptorului, dupa parerea noastra, influenteaza mai putin caracteristicile scrisului; cel mult grosimea si calitatea trasaturilor este afectata, dar nu si aspectul general sau constructia literelor."[58]

Fiecare persoana are un instrument scriptural favorit. Defectiunile de functionare ale acestuia sau folosirea din diferite motive a unui alt instrument scriptural, se vor repercuta in parte asupra scrisului autorului. În prima situatie, de-a lungul firului grafic pot sa apara unele accidente, cum ar fi: intreruperile, neimprimarile, acumularile de material de scriere s.a. În situatia in care scriptorul este obligat sa apeleze la un alt instrument scriptural, se va tine seama si de caracteristicile suprafetei de scriere, de exemplu, pentru o scandura se va folosi creionul de tamplar. Scriptorul va simplifica scrisul, folosind uneori modelul caligrafic sau chiar mai des cel de tipar. Gradul de continuitate va fi afectat, uneori chiar renuntandu-se la trasaturile ce unesc semnele componente. Viteza de executie va fi mult redusa, iar detaliile si semnele diacritice nu vor putea fi redate in multe cazuri.

graba

Caracteristicile unor executii marcate de acest fenomen depind foarte mult de structura temperamentala a persoanei, de gradul de disciplina, de obisnuinta etc. Se pot intalni persoane meticuloase, prudente care, chiar si sub presiunea grabei, vor scrie sau vor semna cu toata atentia. Principalele modificari insa survenite sub imperiul grabei sunt:

- alcatuirea - scrisurile vor suferi abrevieri sau chiar prescurtari. Pot surveni posibile devieri de la forma lor obisnuita in urma omiterii ori inversarii unor semne grafice sau ca urmare a aparitiei unor elemente atipice datorate vitezei mari de executie.

- linia de baza -are in general o directie ascendenta, ce reflecta o activitate energica, un efort sustinut.

- continuitatea - se manifesta o tendinta de crestere, iar trasaturile de legatura se lungesc considerabil.

- particularitatile de executie - viteza de executie va fi mai mare, iar presiunea se caracterizeaza prin variatii de calibru evidentiate permanent ; pot aparea accidente pe traseul firului grafic.

- particularitatile morfologice si dimensiunea semnelor grafice componente- se pot produce devieri de la formele obisnuite. Se remarca prelungirea barelor minusculei "t" si a trasaturilor finale ale literelor. Semnele diacritice sunt omise sau legate de litera respectiva. De asemenea, sunt posibile si cresteri ale valorilor dimensionale, iar uneori poate aparea fenomenul de filiformizare a acestora. O alta modificare posibila este aplatizarea ovalurilor ce intra in structura unor semne.

- raporturile pozitionale ale semnelor grafice componente - se schimba ca urmare a modificarilor liniei de baza, a continuitatii, a vitezei de executie si a dimensiunilor elementelor componente.

pozitia de scriere

Cel mai indicat este ca scriptorul sa stea asezat, cu rezemarea antebratelor pe masa. Variatia pozitiei de scriere - in picioare, cu aplecare deasupra mesei ori rezemare de perete, pe genunchi, culcat in pat etc, determinata uneori de tipul suportului de scris (perete, pult, scandura, ciment etc), nu va afecta un scris superior, caracterizat printr-o coordonare si siguranta a gesturilor grafice. În cazul scrisurilor de evolutie inferioara, situatia este alta :"persoanele cu o capacitate scripturala modesta intampina dificultati serioase atunci cand sunt puse in situatia de a scrie in pozitii care nu le sunt familiare" . Vor fi modificate spontaneitatea scrisului, continuitatea, linia

de baza, organizarea scrisului, gradul de lizibilitate etc.

2.Caracteristicile de identificare ale scrisului de mana

"Scrisul, ca reprezentare grafica, prin semne conventionale, a sunetelor si cuvintelor dintr-o limba, poate fi definit prin doua tipuri de elemente : caracteristici generale si caracteristici speciale."[60] Primele se refera la scris privit in ansamplu, secundele la semnele grafice luate separat sau la grupe de asemenea semne a caror executie este de asa natura incat sa constituie unitati grafice. De subliniat ramane faptul ca doar examinarea in totalitatea lor a acestor caracteristici da concluziei de identificare o baza stiintifica.

Pe langa cele doua tipuri de caracteristici, ce au caracter pur grafic, la identificarea persoanei dupa scris contribuie, intr-o masura variabila, si asa numitele "caracteristici ale limbajului scris" , utilizate in special la cercetarea scrisorilor anonime. În concluzie, cercetarea criminalistica a unui scris presupune stabilirea caracteristicilor grafice generale si individuale, la care se adauga, pentru confirmare si intarire, caracteristicile limbajului si cele topografice , acestea insa neputand conduce singure la identificarea unei persoane dupa scris.

Caracteristicile limbajului scris se refera la :

1. limbajul folosit de scriptor la redactarea textului

- vocabularul folosit : bogatia sau saracia lexicului va da o imagine aproximativ exacta asupra gradului de instruire al autorului sau chiar asupra profesiunii[64]. Vocabularul activ al unei persoane se compune din cuvintele folosite in mod curent in activitatea zilnica, in timp in vocabularul pasiv intra cuvintele intelese, dar folosite rar sau neuzitate. Întrebuintarea intr-un scris a unor provincialisme, arhaisme, neologisme, termeni de jargon sau de argou va fi deosebit de concludenta pentru identificarea unui scriptor. De asemenea, sunt utile si unele expresii profesionale ori exprimari tipice, individualizate.

În aprecierea vocabularului se impune uneori si o rezerva, in cazul in care se constata o discordanta vadita intre aspectul inferior, rudimentar al grafismului si exprimarea clara si variata a continutului, situatie in care scriptorul a scris un text conceput de o alta persoana.

- exprimarea sau stilul scrisului: se studiaza felul compunerii, al redactarii si legaturile logice care stau la baza constructiei textului. "Este de la sine inteles ca autorul unei scrisori bine concepute, redactate cu legaturi logice intre fraze, propozitii si un stil corespunzator, nu va fi cautat in mod obisnuit printre oamenii cu o pregatire scolara inferioara. Facem insa remarca, ca putem sa ne aflam si in fata unor cazuri deosebite, cand de exemplu un intelectual compune o scrisoare intr-un stil primitiv, cu scopul de a se camufla intr-o persoana nepregatita pentru a duce in eroare organele de urmarire penala."

2. regulile de ortografie si punctuatie folosite(respectate) : semnificative in aceasta privinta sunt greselile pe care scriptorul le face in mod constant, cum ar fi omiterea sau repetarea de litere, folosirea incorecta a majusculelor, scrierea numelor proprii cu minuscula, ignorarea liniutelor, a punctelor sau aplicarea unor norme ortografice abrogate (folosirea apostrofului in locul cratimei).[68]

Unii autori considera ca prima etapa a cercetarii grafice a scrisului o constituie cercetarea logica a manuscrisului, ce se refera in fapt la analiza continutului textului sau a caracteristicilor limbajului scris. Totusi, acestea sunt extragrafice, "intrucat limbajul nu este o urma, asa cum este scrisul, si ca atare nu poate forma obiectul unei cercetari grafice propriu-zise" .

Scrisul in litigiu - contract de vanzare cumparare falsificat

Scrisul model de comparatie - declaratia olografa a persoanei banuite

Se observa la cele doua scrisuri coincidenta modului de exprimare si persistenta

greselilor de ortografie si punctuatie

Caracteristicile topografice se refera la raporturile pozitionale dintre text si repere cum sunt: semnatura, data actului, antetul, locul incheierii actului, marginile documentului, si mai ales cuvantul ce reda calitatea persoanei ce a semnat ("Vanzator", "Cumparator", "Martor", "Proprietar", etc.). La unele persoane, plasamentul semnaturii - ca varianta a scrisului - poate avea note specifice ce ii confera o ridicata valoare individualizatoare. Astfel, sunt scriptori ce executa semnatura in asa fel incat aceasta se intersecteaza cu acel cuvant ce ii marcheaza pozitia, iar alte persoane obisnuiesc sa semneze foarte aproape de ultimul rand al textului, sau la distanta mare.

Modificarea caracteristicilor topografice se poate produce cand scrierea se face in conditii neobisnuite sau este marcata de fenomenul de dezorganizare datorat starii de batranete sau/si de boala a scriptorului.

În final facem o succinta prezentare a caracteristicilor de limbaj si topografice si a clasificarilor acestora ce pot fi avute in vedere in cercetarea unui scris :

1. lexicul, ortografia si punctuatia

2. elemente de topografie

-pozitia si modul de scriere ale datei

-pozitia semnaturii

-pozitia si forma semnului de paginare

-pozitia antetului, titlului si adresei

-modul de despartire a cuvintelor in silabe.

Scris dintr-o adresa datata 1986

Scris dintr-o adresa datata 1994

Se observa la cele doua scrisuri executate de catre acelasi scriptor

in ani diferiti respectarea deprinderilor privind asezarea cuvintelor

in titlul actelor si folosirea unei linii accesorii de subliniere

2.1.Dominantele grafice

Caracteristicile generale ale scrisului sau "caracteristicile obiective ale scrisului"(C.I..Parhon) sunt acele calitati care determina aspectul general al scrisului. "Este vorba deci de diferite proprietati de clasa, generice, care, luate separat, se pot gasi in scrisul mai multor persoane."[71]

Referitor la dominantele grafice se impun mai multe observatii:

stabilirea corecta a caracteristicilor grafice echivaleaza cu definirea scrisului[72];

"() esenta scrisului si individualitatea sa rezida in miscarea generatoare care a stat la baza executarii scrisului (Edmond de Rougemont), in modul de realizare a tuturor semnelor privite in unitatea lor, ca un intreg"[73];

permit clasificarea scrisurilor : in cursul analizei comparative vor fi retinute doar scrisurile de referinta care se incadreaza in aceeasi clasa cu cel in litigiu, fiind asemanatoare ca aspect general, iar in continuare diferentierea se va face prin analiza caracteristicilor speciale;

sunt mai putin sesizabile pentru un nespecialist si tocmai de aceea falsificatorii nu urmaresc modificarea lor, ci a constructiei literelor;

au suportat numeroase clasificari, cea de baza - pe care ulterior alti autori au completat-o sau modificat-o- fiind alcatuita de J.Crepieux - Jamin si constand in impartirea caracteristicilor grafice in sapte genuri dupa viteza, presiune, forma, directie, dimensiune, continuitate si oranduire, la randul lor acestea fiind subimpartite in 175 de specii.

"În cazurile de expertiza, scrisurile vor fi analizate sub toate aspectele, urmarindu-se rolul concret pe care il joaca fiecare caracteristica generala in individualizarea lor, aportul pe care il aduce la identificarea scriptorului; uneori o caracteristica cotata drept minora in ierarhia valorii individualizatoare se dovedeste a fi deosebit de importanta pentru scrisul supus examinarii"[74].

Caracteristicile generale se pot imparti si subimparti astfel:

2.2. Caracteristicile speciale ale scrisului

Caracteristici individuale ale scrisului sunt deprinderile proprii ale unei anumite persoane, manifestate in construirea semnelor grafice considerate separat sau a mai multor semne ce alcatuiesc o formatiune(monograma, grup literal etc.). "Aceste deprinderi se refera la modul de executare a literelor si cifrelor, a semnelor de punctuatie si a altor semne, precum si la pozitia lor reciproca."[75]

Dintre aspectele de retinut privind caracteristicile individuale notam:

n     valoarea lor individualizatoare depinde de gradul de deviere de la modelul caligrafic, constructiile literale vadind sub acest aspect o impresionanta varietate;

n     sunt mai bine sesizate si reproduse de catre falsificatori decat alte elemente ale scrisului; totusi, este imposibil ca o persoana sa reproduca in totalitate caracterele individuale ale unui scris fara a gresi sau a insera forme grafice personale, inclusiv cand este vorba de copierea unui text.

Caracteristicile speciale ale scrisului sunt urmatoarele :

1. constructia semnelor grafice (grafotehnica) - adica modul in care este alcatuita /trasata o litera sau o cifra, forma ei, modelul utilizat. Nu este exclus ca unele litere cu model simplu sa fie asemanatoare ca factura, dar sa se deosebeasca esential in detalii sau in ce priveste directia miscarii.

Determinarea modelelor semnelor grafice presupune urmarirea daca literele au la baza modelul caligrafic ori tipografic si daca acestea sunt strict respectate sau prezinta modificari : simplificari, inflorituri, degradari patologice. Folosirea concomitenta a mai multe variante grafice pentru aceeasi litera se numeste polimorfism literal si se poate manifesta in doua feluri :

cu mentinerea constructiei de baza a literei si variatia detaliilor;

cu alternanta a doua sau mai multe tipuri de constructie diferite.

Elemente de polimorfism literal in scrisul unei persoane cuprins in trei

acte diferite - se observa marea variatie in executia minusculelor "p". "t" si "n", in

functie de pozitia in cuvant si de literele anterioare si succesive

În aceste cazuri, in cercetarea scrisului se recomanda confruntarea a cel putin trei litere de acelasi gen, care sa ocupe o pozitie similara in cuvant - initiala, mediala si finala.

2. numarul elementelor constructive, liniare sau punctiforme : dat de urmele grafice corespunzatoare anumitor miscari. Trasaturile pot fi executate fie separat, fie prin ridicarea instrumentului scriptural, fie continuu, fara intrerupere. Desi modelele caligrafice ale literelor impun un anumit numar de trasaturi (ex. una - c, e, o; doua - n, x; trei - m, N, etc.), acesta se modifica in realitate.

"Studierea cu atentie a numarului de miscari, a succesiunii lor, a intreruperilor este foarte importanta, caci reprezinta elemente strict individuale, neglijarea de catre falsificator a acestor detalii in cazul unei contrafaceri constituind un indiciu deosebit de convingator in demonstrarea falsului."

3. forma elementelor constructive - imprima individualitate si poate fi : dreapta(verticala, oblica, orizontala), circulara (complet circulara, semicirculara, in spirala), unghiulara (ascutita), convexa (arcadata), concava (ghirlandata), ondulata (serpuitoare), ovoidala si buclata.

Ovalele si buclele prezinta o variabilitate destul de mare in cadrul aceluiasi scris, insa importante sunt amplitudinea gestului grafic si locul ocupat in constructia cuvantului:

- ovalele pot fi : perfect circulare, dilatate, alungite, arcuite, inchise sau deschise;

- buclele pot fi : rotunde, rachetoidale, "picatura", triunghiulare, punctiforme etc.

4. directia miscarilor de executie a elementelor constructive - in general se pastreaza aceeasi pentru majoritatea literelor din cuprinsul cuvantului ce contine litera analizata.

Se utilizeaza trei tipuri de miscari : circulare (sinistrogire, dextrogire), verticale (sus-jos, jos-sus) si orizontale (de abductie - spre dreapta si de aductie - spre stanga).

5. modul de incepere a semnelor grafice - evidentiaza doua aspecte:

- procedeul folosit : fie se ataca litera printr-o trasatura nefunctionala (de forma, dimensiune si plasament variabile), care precede constructia propriu-zisa, fie se traseaza direct corpul literei, uneori simplificand la maxim modelul caligrafic - aspect specific scrisurilor evoluate;

- pozitia punctului incipient - se stabileste in functie de linia de baza a scrisului, distanta fata de centrul conventional al literei, inaltimea la care e situata.[78] Examinarea pozitiei se va face in raport de locul ocupat de litera in cuvant si de literele invecinate cu care aceasta intra in combinatie.

6. modul de finalizare a literei - reprezinta elementul cel mai dinamic al scrisului, intrucat ritmul este cel mai accentuat la final.

Particularitatile modului de finalizare sunt date de forma si sensul de dirijare a terminatiilor[79]: la scrisurile retinute finalurile sunt scurte, amputate, cu prezenta crosetului , in timp ce la scrisurile dinamogene apar parafe energice, drepte sau oblice, elementele functionale (barari, puncte) fiind adesea inglobate in terminatie. Daca pozitia punctului final e mai putin fixa decat cea a celui de atac, totusi zona de amplasament este relativ constanta.

7. legarea semnelor grafice si a elementelor lor - se urmareste modul de legare, forma trasaturilor de unire (drepte, ascutite, arcadate, concave, buclate) si juxtapunerea sau lipirea unor trasaturi independent realizate.

De asemenea, se examineaza pozitia trasaturii sau a punctului de contact al acesteia in raport cu extremitatile literelor, cu bastonata sau cu centrul ovalelor. La bucle, triunghiuri, bare etc se va determina amplasarea punctului de jonctiune.

8. dimensiunile semnelor grafice si a elementelor lor, inclusiv raportul dintre dimensiunile acestora vor fi analizate atat in ansamblul scrisului, cat si la nivelul fiecarui semn grafic.

Edmond Locard aprecia ca "ceea ce este constant intr-un grafism nu sunt marimile absolute, ci variatia marimilor, adica valorile proportionale". Dintre particularitatile de notat ar fi : disproportia dintre inaltimile maxime si cele minime, o minuscula nedepasanta constant mai mare decat restul minusculelor nedepasante, etc.

9. alinierea semnelor grafice - este relifata de linia imaginara care leaga extremitatile inferioare ale literelor. Vor avea importanta dezalinierile caracteristice si constante.

10. modul de repartizare a presiunii - va fi luat in considerare doar atunci cand trasaturile scrisului prezinta o calibrare diferita, data de apasarea pe suport a varfului instrumentului scriptural (trasaturi groase) sau de contactul abia sesizabil dintre ele (trasaturi fine).

În cazul stilourilor, presiunea penitei pe hartie determina desfacerea varfului si aparitia trasaturilor groase, "plinuri". Se va urmari prezenta sau absenta trasaturilor subtiri ori groase, care este intinderea plinurilor, in ce consta particularitatea amplasarii presiunii la elementele unui semn grafic. Cu ajutorul microscopului vor fi diferentiate ingrosarile datorate presiunii de retusurile frauduloase.

11. inclinarea semnelor grafice - se apreciaza dupa axa longitudinala a literei, in raport cu linia de baza si celelalte litere componente ale scrisului. De remarcat este faptul ca inclinarea dominanta a unui scris in ansamblu poate diferi de cea a unei singure litere.

12. modul de scriere a unor semne grafice separate ca bararile, semnele diacritice, sedilele, semnele accesorii din finalul semnaturilor sau cuvintelor se refera la pozitia, forma, dimensiunea acestora.

Scris cifric in care cifra 1 este insotita de un semn diacritic cu aspect de virgula

13. modul de scriere a unor mentiuni ca : datele calendaristice, operatiile matematice, abrevierile, numarul si incheierea paginilor, bifarile etc.

"Sistemul de redare si dispunere in pagina a unor astfel de inscriptii este individual, desi partial poate fi gasit in scrisul mai multor persoane; in plus se vor urmari particularitatile transcrierii mentiunilor respective intr-un sistem dat, cum ar fi grafotehnica barelor, a punctelor, a trasaturilor de unire etc.".

CAPITOLUL III

Expertiza grafica

1.1. Studiul materialelor in cauza

Studierea si insusirea obiectului expertizei, regasit in formularea intrebarii rezolutiei motivate sau a ordonantei inaintate specialistului ori expertului de catre organul de urmarire penala, presupune in fapt cateva etape pe care specialistul va fi obligat sa le parcurga:

- legalitatea si continutul actului de dispunere : daca sunt intrunite conditiile de efectuare a unei expertize, daca specialistul/expertul are competenta de rezolvare a problematicii respective si daca rezolutia motivata cuprinde toate elementele obligatorii : organul care dispune constatarea, obiectul, materialele puse la dispozitie, specialistul care va efectua constatarea.

- verificarea corectitudinii, obiectivitatii si punctualitatii intrebarilor in cauza : daca intrebarile sunt clar formulate, la obiect, tintesc o problema reala, ce poate avea o rezolvate tehnico- stiintifica, se refera doar la materialele puse la dispozitie si exista posibilitatea unui raspuns cu relevanta probatorie.

- verificarea materialelor in litigiu puse la dispozitie : daca sunt ambalate si sigilate, cum sunt ambalate si daca sigiliul este integru, cum au fost conservate materialele primite si daca ceea ce s-a primit concorda cu ceeea ce organul de urmarire penala a specificat in rezolutie/ordonata ca a pus la dispozitia specialistului/expertului. Orice necondordanta in acest sens va fi consemnata in raport.

- verificarea materialelor de comparatie : daca sunt ambulate si sigilate, daca intrunesc cerintele pentru a putea fi folosite ca probe de comparatie, daca sunt suficiente din punct de vedere calitativ sau cantitativ. Daca acest din urma punct nu este atins, specialistul/expertul are posibilitatea de a solicita completarea lor organului de urmarire penala.

Articolul 121 Cod procedura penala stipuleaza ca expertul are dreptul sa ia cunostinta de materialul dosarului necesar pentru efectuarea expertizei. Prin extensie, se recunoaste acest drept si specialistului caruia i s-a solicitat realizarea intr-o cauza penala a unei constatari tehnico - stiintifice. Materialul necesar pentru efectuarea constatari poate consta in :

- constatatarile organelor judiciare cu ocazia efectuarii unor activitati : proces verbal de cercetare a locului faptei, proces verbal intocmit cu ocazia perchezitiei, ridicarii unor obiecte sau inscrisuri, efectuarii unor experimente etc.;

- declaratii ale celor ascultati in cauza in diverse calitati : invinuit - inculpat, martor, parte vatamata;

- procese verbale de prelevare a probelor de comparatie.

1.2.Materialele de comparatie

Problema pieselor de comparatie este foarte importanta in activitatea de expertiza criminalistica a scrisului, rezultatele fiind strans legate de calitatea materialului supus expertizei.

Conform prevederilor legislatiei procesuale civile si penale, procurarea pieselor de comparatie revine, in principiu, organului judiciar. In art. 179 Cod procedura civila se arata ca instanta poate obliga partile sa prezinte piese de comparatie in vederea efectuarii expertizei. Textul de lege face si o enumerare a inscrisurilor ce pot fi folosite in acest scop: acte autentice, inscrisuri sub semnatura privata recunoscute de parti, partea de inscris netagaduita si inscrisul si semnaturile date inaintea instantei. In cazul falsurilor in inscrisuri, organele judiciare pot ordona sa fie prezentate scripte de comparatie, posibilitate recunoscuta de lege organelor judiciare penale. Daca ele se gasesc in depozite publice, autoritatile in drept sunt obligate sa le predea. Aceeasi obligatie le revine si persoanelor, daca nu sunt in relatie de soti sau de rudenie apropiata cu inculpatul. Piesele de comparatie nu pot fi depuse direct la laborator de catre persoane particulare, decat in cazul in care organul judiciar dispune astfel, sau cand se solicita expertize extrajudiciare de catre persoanele interesate.

Piesele de comparatie se pot clasifica dupa modul si data intocmirii. In raport de acestea se poate face distinctie intre piese de comparatie preconstituite si piese executate la cerere.

a.) piesele preconstituite- termenul de "preconstituite" este folosit in dreptul procesual civil in asociatie cu acela de "inscris", pentru a defini o anumita categorie de inscrisuri ce se intocmesc in mod special pentru a servi ca mijloace de proba in eventualitatea aparitiei unui litigiu civil.[87]

Din punct de vedere al expertizei si constatarii tehnico - stiintifice grafice, piesele preconstituite sunt acele scrisuri sau semnaturi aflate pe acte intocmite in cele mai diverse scopuri, anterior procesului judiciar sau inceperii urmaririi penale.

Prin extensie, se pot considera probe preconstituite toate acele inscrisuri, instrumente, obiecte, fotografii, inregistrari etc., care au fost intocmite sau a caror existenta este anterioara procesului penal sau inceperii urmaririi penale si sunt autentificate sau certificate ca apartinand unei persoane in cauza.

Pentru a constitui piese de comparatie operante, scrisurile si semnaturile de pe actele preconstituite trebuie sa indeplineasca mai multe conditii :

- ele sa apartina in mod cert persoanei presupusa a fi autor. Verificarea paternitatii grafismelor revine organului judiciar si se face prin punerea pieselor in discutia partilor. Actele oficiale prezinta garantii mai mari de autenticitate - de exemplu, acte eliberate sau inregistrate de diferite organe si organizatii, consfintite prin stampile si semnaturi ale persoanelor in drept. Scrisorile, atunci cand au fost expediate prin posta, sunt operante ca acte preconstituite.

Problema paternitatii pieselor de comparatie priveste si un alt aspect, acela al posibilei lor falsificari. Uneori, pentru a garanta reusita unui fals, plastograful procedeaza si la falsificarea scriptelor de comparatie.

- sa aiba aceeasi structura literala - cursiva, tipografica, cifrica, aliterala- ca si scrisul sau semnatura in litigiu;

- sa fie corespondente cu cea in litigiu si in privinta datei de executie, fiind necesare piese din aceeasi perioada sau cel mult perioade apropiate cu cea din care provine litigiul;

- sa fie scrise de preferinta cu acelasi timp de instrument scriptural, pe acelasi tip de suport si in aceeasi pozitie de scriere, sau macar apropiate ;

- sa fie diverse ca si continut, cuprinzatoare, in cantitate suficienta ;

În cazul fotocopiilor cu scris model de comparatie, acestea se vor utiliza doar in mod exceptional, cand originalul nu poate fi folosit si scrisul este certificat ca emanand de la titular.

b.) piesele executate la cerere- reprezinta scrisuri sau semnaturi pe care titularul sau alta persoana presupusa a fi autorul lor, le executa la cererea organelor judiciare care, conform prevederilor legale, au dreptul de a solicita acest lucru atunci cand considera necesar. Piesele executate la cerere sau "probele grafice" nu sunt anterioare procesului judiciar sau actiunii penale, ci vor fi obtinute in cursul desfasurarii acesteia. La aceasta categorie de piese de comparatie se apeleaza atunci cand procurarea actelor preconstituite este imposibila sau ar implica mari dificultati, ori in situatiile concrete ce necesita astfel de scripte.[88]

Dispozitiile legale prevad ca ridicarea unor astfel de scripte se face de catre organul judiciar. Acestea ar putea fi date si sub supravegherea expertului, insa numai cu aprobarea organului solicitant.

Pentru a se putea obtine un material comparativ de buna calitate, ridicarea pieselor de comparatie trebuie facuta dupa cateva reguli principale:

- probele executate sa se desfasoare intr-o ambianta care sa nu ridice probleme si sa nu induca persoanei respective o stare de emotivitate sau stare psihica neobisnuita;

- persoana de la care urmeaza a se ridica probe grafice este bine sa nu cunoasca acest lucru. Se recomanda ca probele de scris sa ii fie luate sub forma unor scurte declaratii semnate, cu privire la fapte ce nu au legatura cu scrisul sau semnatura incriminate;

- se interzice a se prezenta persoanei scrisul sau semnatura incriminate;

- persoana de la care se ridica probe sa scrie un text oarecare din memorie si apoi sa scrie un text la dictare, observandu-se si reactiile relative la continutul unor fraze ce intereseaza cauza respectiva ;

-se interzice sa se solicite persoanei presupusa ca fiind autorul unui scris sau a unei semnaturi falsificate sa execute probe grafice prin imitarea scrisului sau semnaturilor titularului, care i se pun la dispozitie in acest scop;

- cuantumul probelor executate la cerere sa fie destul de mare (pe 5-6 coli separate, un numar cat mai mare de scrisuri sub forma de texte sau cuvinte si fraze disparate) , din diferite pozitii de scris, folosind diferite suporturi si instrumente scripturale, si in functie de cele specifice materialului in litigiu.

1.3.Etapele cercetarii criminalistice a scrisului de mana

Metodica de studiere a materialelor in cercetarea criminalistica a scrisului de mana presupune parcurgerea mai multor etape[89]: 1. cercetarea prealabila a actelor trimise spre expertizare; 2. analiza separata a caracteristicilor grafice ale fiecarui scris in parte; 3. examinarea comparativa a caracteristicilor scrisului in litigiu si a celui cu autor cunoscut; 4. finalizarea cercetarii comparative prin aprecierea constatarilor facute si formularea concluziei.

1. Cercetarea prealabila, desi cu un caracter auxiliar, consta in urmatoarele operatii, ce vizeaza calitatea si cantitatea materialelor sale :

examinarea actului pus la dispozitie de catre organul de cercetare penala, in vederea stabilirii cu precizei a obiectului expertizei - care sunt scrisul in litigiu si cel model de comparatie, ce trebuie urmarit privind scrisurile respective ;

- stabilirea faptului daca scrisul in litigiu si cel sau cele model de comparatie sunt sau nu operante pentru examinarile la care vor fi supuse, adica daca sunt apte din punct de vedere calitativ si cantitativ ;

- cercetarea imprejurarilor cauzei in care s-a solicitat expertiza si care prezinta interes pentru efectuarea lucrarii.

Desi opiniile sunt contradictorii privind aceasta posibilitate a expertului de a lua cunostinta de datele cauzei, practica a demonstrat ca anumite informatii sunt chiar necesare pentru a se asigura o buna administrare a probelor : datarea actelor in litigiu, varsta si starea de sanatate (atunci cand este posibil a se cunoaste) ale titularului scrisului in litigiu si ale persoanei de la care s-au ridicat probe de scris, relatiile de rudenie intre persoanele de la care provin diferite scrisuri, profesia etc.

2. Analiza separata a scrisurilor in litigiu si a celor model de comparatie[90] :

O prima cercetare a scrisului ce face obiectul expertixei va avea caracterul unei identificari de gen, se va urmari daca grafismul respectiv reprezinta un scris literal, cifre, o semnatura, sau are alta semnificatie.

Examinarile ulterioare vor trebui sa aiba in vedere faptul daca scrisul in discutie este executat direct pe hartie sau constituie o reproducere. În primul caz se va verifica daca grafismul respectiv poate face obiectul unei examinari concludente. Scrisurile depuse direct pe hartie nu ridica, sub acest aspect, probleme. Situatii speciale pot sa apara atunci cand acestea sunt foarte slab vizibile sau cand, ca urmare a deteriorarii actului, unele portiuni s-au pierdut ca urmare a detasarii unor fragmente de hartie. Primele cazuri vizeaza de obicei scrisurile ori semnaturile executate cu creioane de esenta moale al caror contur, slab inca din momentul trasarii, s-a estompat si mai mult ca urmare a manipularii sau a degradarii actului. Trasee de slaba intensitate pot prezenta uneori scrisurile cu cerneala avand un grad mai mare de diluare. Ca urmare a actiunii luminii, astfel de materiale de scriere se decoloreaza in timp, devenind tot mai putin vizibile.

Defectuozitati de observatie pot sa apara si ca urmare a unor defecte de imprimare a instrumentului scriptural folosit la executia semnaturii sau ca urmare a degradarii actului din cauza arderii, depozitarii improprii, impregnarii cu diferite substante, dizolvarii pastei sau cernelii in urma contactului cu lichide etc. În cazul in care scrisul se prezinta fragmentar, expertul va trebui sa constate daca grafismele ce s-au pastrat pe suprafata actului retin sau nu suficiente elemente pentru o examinare eficace. În caz pozitiv, fragmentele de scris sunt operante, iar in caz negativ, grafismul trebuie considerat ca fiind impropriu examinarilor.

Cazurile in care scrisul nu este trasat direct pe hartie, ci reprezinta o reproducere, sunt acelea in care scrisurile sunt redate prin intermediul hartiei copiative, prin fotografiere sau cu ajutorul unui aparat copiator. Obtinute prin astfel de mijloace, scrisurile creeaza mari dificultati de examinare si interpretare. Decelarea unui astfel de scris natural reprodus de unul falsificat este extrem de grea.

Reproducerile nu se limiteaza doar la redarea scrisului, ci au ca obiect intregul act pe care se afla acesta, deci ele pot masca destul de bine falsuri asupra textului si datei, operate prin stergeri, adaugiri etc.

În cazul actelor intocmite cu ajutorul hartiei copiative, literatura de specialitate recomanda ca expertul sa nu se pronunte cu privire la autenticitatea unui scris decat in cazul in care este pus la dispozitie exemplarul original, pe care vor fi vizibile toate particularitatile de detaliu ale acelui grafism, ce nu pot fi redate pe copie.

Examinarile de ordin intrinsec vor releva urme materiale specifice contrafacerii sub forma unor urme de adancime, trasee de creion sau grafit, intepaturi, stersaturi, etc., relevarea unor astfel de elemente dirijand examinarile comparative in directia ipotezei falsului si va fi confirmata si prin observatiile deduse din confruntarea scrisului suspect cu cele apartinand in mod cert titularului.

Expertul va face asupra scrisurilor o serie de observatii, constatari si aprecieri cu privire la elementele individualizatoare ale grafismului in litigiu, cum ar fi particularitatile topografice, alcatuirea, viteza si presiunea de executie, gradul de coordonare, valoarea dimensionala a elementelor componente, raporturile lor pozitionale precum si modul de constructie a acestora.

Principala chestiune ce poate fi rezolvata in cursul examinarii separate este aceea de a stabili daca scrisul in litigiu reflecta naturaletea executiei sau dimpotriva, prezinta simptomatologia unuia contrafacut prin copiere sau imitatie. În cazul in care se constata ca scrisul reprezinta un grafism natural, urmeaza sa se verifice si faptul daca retine sau nu indicii de autenticitate.

Indiciile de autenticitate reprezinta anumite "semne" grafice a caror executie ar putea fi cu greu atribuita altei persoane decat titulatului scrisului. Aceste semne nu sunt altceva decat imperfectiuni ale trasaturilor datorate altor cauze decat falsul.

Indiciile de autenticitate si elementele ce reflecta naturaletea executiei grafice sunt :

- dinamismul executiei -aspectul dinamic al unui scris este dat de actiunea conjugata a mai multor agenti dintre care amintim ritmul rapid al executiei si energia si impetuozitatea cu care sunt trasate majoritatea elementelor componente ;

- dezinvoltura executiei -scrisul pare sa fie executat fara efort, firul grafic se desfasoara cu usurinta, semnele componente, chiar si cele complicate sunt trasate precis, fara nici cea mai mica ezitare- astfel de executii presupun un nivel ridicat de automatizare.

- dublarea traseului -fenomenul apare, de regula, la trasarea unui scris cu penita si mai rar la trasarea cu creionul sau alte instrumente de scriere. Traseul dublu are forma a doua linii ce se desfasoara paralel. Aceasta forma se datoreaza unei apasari exagerate asupra penitei, al carei varf se despica oferind hatiei doua puncte de contact. Presiunea depasita ce lasa si zgarieturi sau pete de cerneala pe hartie denota o executie sincera. Este clar ca scriptorul actioneaza conform impulsului de moment, nefiind preocupat de forma traseului. Dupa unii specialisti, dedublarea traseeului ar constitui chiar un indiciu de autenticitate.

- neimprimari ale materialului de scriere - traseul scrisului prezinta portiuni in care materialul de scriere nu s-a imprimat sau a aderat foarte slab la suprafata hartiei, fapt ce se datoreaza uscarii sau insuficientei cernelei sau pastei, ori anumitor defectiuni de imprimare ale instrumentului scriptural. In scrisul orbilor, traseele albe sunt des intalnite si ocupa chiar o mare parte dintr-un text, intrucat persoanele cu deficiente de vedere nu pot lua cunostinta de terminarea pastei din pix sau a cernelii din stilou.

La o analiza microscopica se poate constata ca portiunea respectiva este plasata in continuarea fireasca a firului grafic vizibil. Ea se prezinta sub forma unui sant de presiune ce prezinta deosebiri fata de santurile de presiune in cazul contrafacerii prin copiere.

- discontinuitati ale traseului -intr-un anumit punct, varful instrumentului scriptural paraseste suprafata hartiei, face un scurt drum prin aer si apoi continua trasatura pe traiectoria sa initiala. Întreruperea se poate produce in imprejurari ca: viteza foarte mare de executie, pozitia inadecvata a mainii scriptorului, suportul de scriere nepotrivit, defectuozitatile pe care le poate prezenta suprafata hartiei etc.

- variatiile de calibru ale firului grafic -scrisurile trasate cu spontaneitate prezinta un traseu nuantat. Variatiile de calibru ce reflecta sugestiv o activitate naturala, sunt cel mai bine puse in evidenta la scrisurile trasate cu penita, astfel ca, cu cat contrastul intre diferitele trasaturi este mai nuantat, cu atat sinceritatea executiei este mai pregnanta.

- duct continuu sau cu o mare continuitate executat in regim mare de viteza -la multe scrisuri naturale, dar mai ales cele scurte sau prescurtate, se observa faptul ca traseul se desfasoara fara intreruperi, in conditiile unei viteze mari de executie, un aspect ce pune in evidenta automatismul gestului de scriere a firului grafic ;

- acuratetea trasarii curbelor si laturilor - arcurile si laturile apar frecvent, iar cand sunt executate cu o mare dexteritate, ele denota o actiune ce a devenit automatism si, de asemenea, reflecta o buna coordonare. Acest fenomen este des intalnit la scrisurile persoanelor cu un nivel superior sau mediu de scriere, insa se poate manifesta si in cazul grafismelor ce reflecta un nivel scazut de insusire a deprinderilor scripturale.

- inundarea unor detalii - umplerea cu material de scriere a laturilor fine si a micilor bucle se poate produce datorita unor apasari exagerate asupra instrumentului scriptural sau existentei unor defectiuni ale acestuia, ce permit emisia unei cantitati mai mari de substanta colorata decat este necesar la trasarea firului grafic.

- prezenta unor detalii fine -este vorba de elemente cum sunt: laturile, ochiurile si crosetele. Ele sunt trasate in contextul automatismului executiei si uneori scapa chiar atentiei titularului scrisului.

Toate scrisurile autentice vor reflecta naturaletea executiei, dar asta nu inseamna ca orice grafism cu aspect natural provine in mod cert de la titular. În procedeele de contrafacere, ca imitatia libera sau executia din fantezie, restrictiile pe care trebuie sa si le impuna plastograful sunt minime. În cazul imitatiei libere directe executantul, fara nici o pregatire prealabila sau dupa cateva exercitii de reproducere va executa scrisul sau semnatura, potrivit propriilor deprinderi scripturale, controlul sau vizual limitandu-se doar la observarea scrisului model in ansamblul sau, astfel ca grafismul obtinut va avea un caracter spontan. Pe de alta parte, la imitatiile din memorie, libertatea falsificatorului va fi si mai mare. Executiile libere in urma unor indelungate exercitii nu se vor deosebi in privinta spontaneitatii de cele autentice. De asemenea, scrisurile si semnaturile executate din fantezie vor reflecta o naturalete desavarsita. Falsificatorul va executa la intamplare o constructie ilizibila sau va reda prin propriul scris numele cuiva.

- prezenta "firelor de paianjen"[92] - "firele de paianjen" sau "micii peri" cum le numea Crepieux Jamin sunt trasaturi eterate, subtiri, fine, greu vizibile, ce au cateodata aspectul unor grafisme si gheme incalcite. De regula, sunt intalnite la scrisurile persoanelor in varsta.

Imaginea marita cu ajutorul microscopului a unui "fir de paianjen"

- rectificari de semne grafice facute "la vedere" -acestea apar frecvent la scrisurile si semnaturile autentice, putand fi considerate "libertati" pe care si le pot permite doar titularii. Ele se deosebesc de corecturile ce apar uneori la grafismele obtinute prin copiere si imitatie. Acestea sunt executate ingrijit, discret, cu intentia de a trece neobservate.

- executia repetata a aceluiasi semn grafic -este un fenomen ce se datoreaza unor agenti ca: tulburarea memoriei de fixare si a celei de evocare, graba, neatentia etc. Este o alta libertate admisa doar titularului si este des intalnita in scrisurile batranilor.

- frangerea trasaturilor ce in mod normal se prezinta sub forma unor arcuri -apare de regula la trasaturile afectate de dezorganizare, iar dupa unele opinii s-ar datora descarcarilor tonice ale grupurilor musculare.

- tremuraturile naturale ale firului grafic -se caracterizeaza prin plasamentul neuniform, putand fi intalnite oriunde pe parcursul traseului, si prin faptul ca sunt mai mult sau mai putin egale ca amplitudine. Ele se deosebesc de tremuraturile datorate copierii sau imitatiei servile - acestea se manifesta in portiunile dificil de reprodus ale traseului si au o alta factura. Tremuraturile naturale pot semnifica si: batranete, alcoolism, intoxicatie si diferite boli, oboseala, frig, spaima, indignare, manie, iar H. Stahl adauga ignoranta.

Tremurarea cifrelor in scrisul unui batran

- executia cu zgarierea sau ruperea hartiei -uneori, trasarea unor grafisme se face cu deosebita violenta, astfel ca, datorita presiunii exagerate exercitata asupra instrumentului de scris, varful acestuia provoaca zgarieturi si chiar rupturi ale suprafetei hartiei.

Astfel de semne nu pot apartine decat titularului, singurul care nu este interesat de aspectul propriului scris sau propriei semnaturi, orice falsificator fiind extrem de atent sa nu deterioreze actul de care se va folosi.

- idiotismele grafice[93]- sunt ticuri grafice, adica elemente individuale, unice, de executie a unei litere sau a unui element din constructia acesteia, ori a unor legaturi dintre acestea. În fotografiile de mai jos este indicat un astfel de idiotism, ce priveste modul de legare a barei de sedila minusculei « t ».

Cuvant regasit in acte diferite si prezentand un idiotism grafic

Nu doar scrisul in litigiu este supus cercetarii prealabile separate, ci si cele model de comparatie. Primele examinari ale acestora urmaresc stabilirea faptului daca sunt sau nu operante pentru o confruntare eficienta cu scrisul in litigiu. Piesele de comparatie trebuiesc analizate si sub alte aspecte, pentru ca cercetarea comparativa sa fie cat mai concludenta.

Analiza elementelor individualizatoare tinteste descoperirea acelor caracteristici care, in totalitatea lor, vor oferi scrisului statutul de individualitate.[94] Astfel, vor fi examinate particularitatile de ordin topografic, pozitia si forma liniei de baza, alcatuirea, caracteristicile executiei, valorile dimensionale ale elementelor componente, proportionalitatea lor, precum si particularitatile lor morfologice.

Se recomanda ca elementele individualizatoare ale scrisurilor de comparatie sa nu fie asimilate, confundate, doar cu acele elemente de comparatie ce apar constant in grupul de scrisuri aduse la expertiza.

De asemenea, examinarea elementelor individualizatoare va permite si aprecieri in privinta valorii identificatoare a acestora, ce este data de raritatea constructiei si de gradul ridicat de dificultate pe care l-ar presupune executia formei respective de catre alta persoana.

Determinarea variabilitatii scrisurilor de comparatie se refera atat la elemente ce prezinta o anumita constanta, cat si la acelea ce sunt predispuse la variatii.

În al doilea rand se va verifica variabilitatea in timp a scrisurilor de comparatie, adica forma pe care acestea o prezinta intr-o perioada mai lunga de timp. Toate posibilele schimbari vor fi retinute si folosite in timpul examinarilor comparative.

Aprecierea rezistentei de contrafacere inseamna posibilitatea expertului de a stabili in ce masura scrisurile model de comparatie s-ar preta la falsificare. El isi va putea face o idee daca acestea ar putea fi sau nu copiate ori imitate de un scriptor cu posibilitati scripturale inferioare, medii sau superioare.

3. Examinarea comparativa a caracteristicilor scrisului in litigiu si a celui cu autor cunoscut

Examinarea separata a scrisului in discutie si a celui de provenienta certa va permite determinarea caracteristicilor individualizatoare ale acestora. Ele vor trebui sa faca obiectul unei analize comparative care sa stabileasca asemanarile sau deosebirile. Rezultatele obtinute vor fi supuse unei operatii complexe de interpretare care va avea premizele punerii concluziei in privinta autenticitatii scrisului si a apartenentei la un anumit individ.

Examinarea comparativa se efectueaza in aceeasi ordine ca si analiza separata : mai intai caracteristicile generale, apoi cele speciale. "Concluzia finala va trebui intotdeauna sa fie bazata pe combinatia tuturor caracteristicilor generale si speciale si nu pe cateva caracteristici separate, oricat de valoroase ar fi acestea "

Este gresit procedeul de excludere din sfera examinarilor comparative a uneia sau mai multor caracteristici grafice pe motiv ca acestea ar fi banale, lipsite de valoare.

Procedeul folosit depinde de experienta si de deprinderile fiecarui expert : prin examinarea vizuala si directa a scrisurilor, prin desenarea caracteristicilor grafice ori prin studierea fotografiilor, decuparea acestora in fragmente care se juxtapun etc. « Criteriile, metodele, intr-un cuvant modus operandi de determinare a caracteristicilor trebuie sa fie similar pentru ambele scrisuri, constatare valabila nu numai pentru determinarile executate cu ajutorul instrumentelor de masurat la aplicarea metodelor grafometrice, ci si pentru cele efectuate prin simpla examinare vizuala. »

4. Finalizarea cercetarii comparative presupune aprecierea elementelor inregistrate si formularea concluziilor.

« Formularea concluziei este precedata in mod necesar de o evaluare a caracteristicilor grafice, ceea ce reprezinta misiunea cea mai dificila a expertului .»

1.4. Examinarile de laborator si constatarile de specialitate

Constatarea tehnico- stiintifica si expertiza reprezinta procese de cercetare stiintifica a mijloacelor materialelor de proba, procese care, date fiind elementele de dificultate si de complexitate pe care le implica, se realizeaza in etape si utilizeaza doua procedee logice : analiza si sinteza.

"Ca operatie logica aplicata la cercetarea mijloacelor materiale de proba, analiza reclama descompunerea reala sau mintala a obiectului examinat in partile sau elementele sale componente, in scopul unei mai depline cunoasteri a acestuia. Sinteza - procedeu logic opus analizei- aplicat la cercetarea acelorasi obiecte, constituie operatia reala sau mintala prin care elementele sau partile componente ale obiectelor studiate potrivit primului procedeu in mod separate, desprinse unele de altele, sunt reunite de asta data intr-un tot, intr-un ansamblu, sunt considerate in interdependenta lor."

Prima etapa a constatarii o reprezinta cea a examinarii separate a pieselor in litigiu si a celor model de comparatie puse la dispozitie de organul de urmarire penala/instanta, in cadrul careia vor fi evidentiate proprietatile si caracteristicile de identificare generale si individuale ale obiectelor cercetate. Atunci cand caracteristicile respective nu pot fi observate cu ochiul liber, ele vor fi puse in evidenta prin metode si folosind instrumente specifie domeniului caruia ii apartine obiectul cercetat, toate aceste aspecte fiind consemnate in raportul intocmit de specialist.

Etapa examinarilor comparative include folosirea celor mai adecvate procedee si mijloace tehnico- stiintifice de comparare a elementelor caracteristice, mai intai a celor generale, apoi a celor individuale, in vederea stabilirii coincidentelor sau divergentelor existente intre acestea.

"Demonstratia constituie un proces de gandire intemeiat pe un intreg sir de rationamente ce converg spre confirmarea sau infirmarea unei afirmatii." Demonstratia va presupune invocarea tuturor argumentelor logice, logico-metodice, matematice si vizuale - fotografii, diagrame, spectre etc. - in sprijinul tezei de demonstrat.

Fundamentarea demonstratiei se intemeiaza pe date, judecati, teze ale stiintei considerate ca fiind adevarate, din care deriva veracitatea tezei ce urmeaza a fi demonstrata. Procedeul demonstratiei stabileste relatia existenta intre teza de demonstrate si fundamentarea demonstratiei printr-o activitate de gandire logica.

Ultima etapa a examinarilor cuprinde formularea concluziile specialistului/expertului referitoare la toate problemele care au fost date spre solutionare pe baze stiintifice.

1.5. Evaluarea rezultatelor si formularea concluziilor

Valoarea identificatoare a caracteristicilor grafice trebuie pusa in relatie de proportionalitate directa cu ponderea pe care o au acestea in particularizarea scrisului. "Cu cat elementele comune ale scrisurilor comparate sunt mai individuale, cu cat valoarea lor identificatoare este mai mare, cu atat probabilitatea de a fi gasite in scrisuri straine este mai mica sau exclusa".

Nu exista nici o modalitate de masurare riguros stiintifica a valorii individualizatoare, ci poate fi doar apreciata in baza singurului criteriu cu care se opereaza, reflectat de frecventa de aparitie a caracteristicii respective, deci se ia in calcul gradul de probabilitate ca o anumita nota grafica din continutul unui scris sa poata fi regasita si in scrisurile altor persoane.

Se poate aprecia ca elementele care prezinta cea mai mare valoare identificatoare ar fi "idiotismele grafice", care sunt, asa cum s-a aratat deja, constructii avand un grad ridicat de originalitate . Ele apar, de regula, in alcatuirea unor litere, deci s-ar putea spune ca au un caracter particular, insa pot sa rezide si intr-o caracteristica generala. "Idiotismele grafice privesc si caracteristicile generale, ba chiar si pe cale pe care le-am socotit extragrafice."

Acestor idiotisme grafice li se va conferi cea mai mare valoare individualizatoare datorita valorii maxime de individualizare atinse. Este normal ca o astfel de caracteristica sa prezinte si valoare identificatoare, indiferent de faptul ca este rara sau comuna.

Edmond Locard stabilea principii de determinare a raritatii caracteristicilor grafice :

caracterele generale sunt mai importante decat forma literelor ;

avem de-a face cu un idiotism atunci cand semnul considerat apare constant sau cel putin cu o frecventa mare ;

cea mai mare valoare pentru identificare o au idiotismele mai putin aparente ;

idiotismele cele mai ascunse si deci cele mai bune sunt : involutia crosetelor, directia liniei de baza a cuvintelor, directia barelor de legare ale minusculelor nazale (ex. m, n) etc.

Au mare valoare identificatoare caracteristici ce nu se preteaza la falsificare. Ele vizeaza combinatii de semne grafice care, prin complexitatea lor morfologica sau prin caracteristicile de executie, fac dificila sau insurmontabila orice incercare de a fi redate satisfacator prin mijloacele de fals cunoscute. De asemenea, dintre caracteristicile de ordin general, gradul de evolutie, cand este de nivel net superior poate ridica uneori falsificatorului probleme de redare mari sau chiar de nedepasit. Nivelul superior de evolutie intruneste atribute ca: mare viteza de executie, excelenta coordonare, simplificari si stilizari de litere, proportionalitatea acestora etc, ce se dovedesc a fi inimitabile pentru scriptorii de nivel inferior sau mijlociu si de multe ori quasiinimitabile chiar pentru un plastograf cu un nivel de scriere superior.

« Problema esentiala a valorii identificatoare o constituie determinarea ei, adica stabilirea ierarhiei elementelor intr-un grafism in functie de importanta intrinseca pe care o au pentru identificare. »

Etapa finala, cea a concluziilor, aduce in atentie obligativitatea respectarii unor principii, prezentate subsecvent in forma rezumata:

primul pas consta in determinarea daca scrisul este sincer sau falsificat.

daca scrisul in litigiu este modificat, se determina caracteristicile autentice. Deosebirile dintre scrisul litigiu si cel model de comparatie trebuie sa fie caracteristice, si nu accidentale, iar cauza deosebirilor trebuie sa fie reala, nu imaginara. Ordway Hilton stabileste : "Daca doua scrisuri - dintre care la unul autorul este cunoscut, iar la celalalt nu - prezinta in urma examinarii comparative una sau mai multe deosebiri caracteristice sau fundamentale, fara ca acestea sa poata fi explicate in mod logic, scrisurile respective nu au fost executate de aceeasi persoana."[106]

cand deosebirile constatate depasesc cantitativ si calitativ variabilitatea posibila si admisibila, inseamna ca avem de-a face cu divergente intre scrisuri cu autori diferiti;

concluzia va trebui intotdeauna bazata pe combinatia tuturor caracteristicilor generale si speciale, si nu pe caracteristicile separate, oricat de valoroase ar fi ele;

cantitatea si calitatea asemanarilor vor trebui sa fie de asa natura incat sa excluda o coincidenta accidentala;

importanta idiotismelor si importanta caracterelor generale, luate unitar, sunt egale;

aprecierile examinarilor comparative au caracter subiectiv.

"Înca de la primele examinari cu caracter grafic, in vederea identificarii scriptorului, pe care le cunoaste istoria, metoda a fost si va ramane aceesi: compararea scrisului in litigiu cu scrisul persoanei banuite sau pretinsa a fi autorul. Modul in care se realizeaza aceasta comparare, elementele grafice luate in considerare si aprecierea lor difera de la un sistem la altul."

Desi cele mai reprezentative metode elaborate sunt cea caligrafic-descriptiva si cea grafometrica, de-a lungul timpului s-au dezvoltat si alte metode asa numite "matematice", care urmaresc inlaturarea oricaror urme de subiectivism in evaluarea caracteristicilor grafice. În continuare vor fi prezentate cateva elemente specifice fiecarei dintre aceste metode:

1.metoda caligrafic- descriptiva se bazeaza pe forma exterioara a semnelor grafice, ale caror desene sunt examinate comparativ - dupa cum s-a aratat in paragrafele anterioare.

2.metoda grafometrica, introdusa de P.Frazer in 1899, este una obiectiva, presupunand masuratori, calcule si figuri geometrice facute asupra caracterelor grafice per ansamblu si individual. În cadrul acestei metode s-au conturat modalitati diferite de abordare:

- masurarea valorii unghiulare, adica a inclinarii medii a scrisului : P.Frazer stabileste raportul inaltimilor si lungimilor in cuvintele comune, pentru ca apoi sa se caute inclinarea medie a grafismului fata de linia de baza;

- grafometria calitativa a lui Piere Humbert atribuie cote caracteristice (sub forma de formule) caracteristicilor generale ale scrisurilor;

- evidentierea ritmului grafic individual al unui scris (W.Langenbruch) se face prin trasarea unor linii masurabile intre extremitatile inferioara si superioara ale anumitor litere;

- proiectia geometrica a semnaturilor (Paul Brosson) impune unirea pe o hartie transparenta a punctelor extreme ale semnaturilor si evidentierea asemanarii dintre figurile geometrice rezultate;

- valorile proportionale ale marimilor dintr-un grafism au fost considerate de catre Edmond Locard drept elemente de constanta - el propune ca tehnica masurarea in scrisul autentic a unor dimensiuni de acelasi ordin, care sunt reprezentate grafic printr-o curba; procedandu-se la fel cu scrisul model de comparatie, curbele obtinute in grafic vor indica fie provenienta comuna a scrisurilor in cazul concordantei sau paralelismului lor, fie provenienta diferita, in cazul deosebirii.

Important de subliniat ramane faptul ca masuratorile grafometrice presupun o serie de inconveniente, ceea ce face ca ele sa ramana doar ca examinari ajutatoare in expertiza scrisurilor.

3. metodele matematice (statistice) se bazeaza pe determinarea frecventei relative a caracteristicilor- cercetarile lui Stanley Smith si Tore Sjoegreen[108], sistemul de prelucrare electronica a scrisului de mana etc.

1.6.Cazuri de nulitate a expertizei grafice

"În materia expertizei nu exista reglementari proprii cu privire la nulitate, fiind aplicabile dispozitiile de drept comun cuprinse in cele doua legi procesuale (art.105-108 Cod procedura civila si art.197 Cod procedura penala)." Aceste prevederi stipuleaza ca incalcarea dispozitiilor legale care reglementeaza indeplinirea actelor procesuale va avea drept consecinta nulitatea actului respectiv numai daca s-a cauzat partii o vatamare care nu poate fi inlaturata decit prin anularea acelui act, vatamare care se presupune pana la dovada contrarie. De asemenea, se face distinctia intre nulitate absoluta - art.197 alin.2 C.p.p. , ca exceptie, si cea relativa sau virtuala - la care se refera art.197 alin.1 C.p.p. si art.105 alin.2 C.p.civ.

Printre cauzele de nulitate a constatarii tehnico- stiintifice se numara : nemotivarea sau motivarea partiala a raportului, nesemnarea raportului de catre specialist, executarea constatarii de catre o persoana necompetenta, dispunerea constatarii cu incalcarea conditiilor prevazute in alin.1 al art.112 C.pr.p., etc.

Nu se dispune anularea constatarii tehnico- stiintifice efectuata intr-o cauza penala atunci cand raportul nu este complet sau concluziile acestuia nu sunt precise, in aceste cazuri dispunandu-se refacerea sau completarea raportului ori dispunerea unei expertize. De asemenea, in caz de eroare a concluziilor, organul de urmarire penala nu poate dispune anularea raportului, pentru ca exista pobisilitatea legala de dispunere a efectuarii de expertiza sau de efectuarea a unei noi expertize.

În efectuarea de constatare tehnico- stiintifica sau expertiza, erori posibile ar fi urmatoarele :

1. erori datorate calitatii pieselor in litigiu

2. erori datorate cantitatii reduse de elemente individualizatoare ale pieselor in litigiu

3.erori datorate lipsei originalului pieselor in litigiu

4.erori datorate probelor de comparat

5.erori datorate influentarii expertului.

Se cunosc mai multe posibilitati de influentare :

a) cunoasterea amanuntita de catre expert a dosarului in care s-a dispus efectuarea constatarii -este vorba despre o influentare indirecta, specialistul avand cunostinta de datele spetei, va fi inclinat sa formuleze o concluzie in concordanta cu majoritatea probelor din dosar ;

b) precizarea de catre anchetator a rezultatului cercetarilor cu privire la probele supuse examinarii stiintifice ;

c) urgentarea executarii constatarii - este o forma de influentare indirecta. Ea poate fi solicitata de catre organul de urmarire penala sau de catre sefii ierarhic superiori ai specialistului. Lucrand sub tensiune, el va avea mai multe posibilitati sa greseasca decat in ritmul sau obisnuit de lucru.

6. erori datorate incompetentei specialistului sau expertului.[111]

Intre cauzele obiective ale incompetentei specialistului se pot enumera:

- lipsa pregatirii de specialitate in domeniul in care s-a dispus constatarea ;

- vechime insuficienta in domeniu ;

- lipsa talentului sau a interesului specialistului in domeniul respectiv.

Concluzie

Din analiza acestei lucrari putem afirma ca scrisul este un gest spontan si instinctiv, a carui indentitate nu se pierde in timp.

Grafologia a suferit intr-un timp scurt o mare evolutie transformandu-se intr-o disciplina cu baze stiintifice demonstrate.

Grafologia este stiinta/arta analizarii personalitatii umane, in functie de trasaturile scrisului de mana a individului.,asociind unor particularitati ale scrisului de mana anumite trasaturi de personalitate. Iar analiza scrisului de mana reprezinta poate unul dintre cele mai eficiente teste de personalitate. Scrisul de mana difera de la persoana la persoana. În primul rand, cand ne referim la scrisul de mana, trebuie sa stim ca acesta este un act inconstient. În momentul in care scrii, nu te gandesti la cum creionezi literele, ci te gandesti la ce anume scrii, mana miscandu-se aproape "singura". Desigur, nu putem afirma ca este un reflex pe care il dobandim de la nastere, ci se dezvolta si incepe a intra in inconstient odata cu inceperea scolii.Din miscarea fina a muschilor, coordonata de acest inconstient si rezultata cu scrisul de pe foaie, se pot citi multe trasaturi de personalitate, emotiile din momentul respectiv, trasaturi intelectuale si asa mai departe.

Persoanele care incearca sa cunoasca oamenii, cautand sa sesizeze structura unei personalitati recurg deseori la caracterologie.. Realizarea identificarii persoanei are in vedere in primul rand expertiza criminalistica a scrisului de mana care comporta o activitate ce trebuie realizata de specialisti. .

Desi scrisul se poate modifica usor in functie de circumstante si de starea noastra afectiva, este aproape imposibil sa ne induca in eroare asa cum se intampla in cazul gesturilor. Scrisul ne poate dezvalui aspecte extrem de relevante despre starea de spirit in care eram in momentul in care am asternut cuvintele pe hartie, dar si despre personalitate.

Conluzionam prin a relata ca din intreg studiul pe care l-am realizat, expertiza criminalistica a scrisului are ca obiect de examinare scrisul de mana , considerat ca

fiind un complex de miscari si desprinderi grafice, scrisul fiind individual si relativ stabil , fapt care permite identificarea scriptorului prin compararea scrisului incriminat, cu probele de scris care apartin in mod cert persoanei banuite.

Bibliografie selectiva

1. C-tin Aioanitoaie, s.a., Tratat de tactica de criminalistica, Editura Ministerului de Interne, Bucuresti, 1992

2. Andrei Athanasiu, Scris si personalitate, colectia "Psyche", Ed.Stiintifica, Bucuresti, 1970

3. Andrei Athanasiu, Tratat de grafologie. Cunoasterea personalitatii prin scris, Editura Humanitas, Bucuresti, 1996

4. Adina Berciu-Draghicescu, Arhivistica si documentaristica: Istoria cartii si a bibliotecii, Universitatea Bucuresti, 2002

5. Aurel Boia, Scrisul orbilor - contributii de expertiza grafica, 1943

6. Aurel Ciopraga, Criminalistica , Editura Gama, Iasi , 1996

7. Colectiv al Institutului de Criminalistica, Îndrumar obiectiv - de felul cum trebuie efectuata o expertiza grafica

8. Adrian Fratila, Andreea Dana Vasilescu, Concluzia raportului de expertiza

criminalistica, colectia "Biblioteca Juridica" a Ed. Continent XXI, Bucuresti, 2001

. Adrian Fratila, Gheorghe Pasescu, Expertiza criminalistica a semnaturii, Ed.National, Bucuresti, 1997

10. Lucian Ionescu, Dumitru Sandu, Identificarea criminalistica, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1990

11. Lucian Ionescu, Expertiza criminalistica a scrisului, Ed. Junimea, Iasi, 1973

12. Emil Mihuleac, Expertiza judiciara, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1971

13. Ion Mircea, Criminalistica, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2001

14. Dan Simionescu, Gh. Buluta, Pagini din istoria cartii romanesti, Bucuresti, Editura Ion Creanga, 1981

15. Dumitru Sandu, Falsul in acte, Ed. Dacia, Cluj Napoca, 1977

16. Emilian Stancu, Criminalistica, editia a III a, Ed. Actami, Bucuresti, 1999

17. Camil Suciu, Criminalistica, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1972

18. Nicolae Vaduva, Loredana Vaduva, Expertizele, constatarile tehnico- stiintifice si medico legale - Mijloace de proba in procesul penal, Ed. Terathopius, Craiova, 1997

19. Nicolae Vaduva, Expertiza judiciara, Ed.Universitaria, Craiova, 2001

20. Internet