Creeaza.com - informatii profesionale despre


Simplitatea lucrurilor complicate - Referate profesionale unice



Acasa » legislatie » drept
LUCRARE DE DIZERTATIE DREPT PENAL GENERAL COMBATEREA TRAFICULUI ILICIT DE DROGURI PRIN MIJLOACE DE DREPT PENAL DUPA ANUL 1990, IN ROMANIA

LUCRARE DE DIZERTATIE DREPT PENAL GENERAL COMBATEREA TRAFICULUI ILICIT DE DROGURI PRIN MIJLOACE DE DREPT PENAL DUPA ANUL 1990, IN ROMANIA



UNIVERSITATEA „NICOLAE TITULESCU”

FACULTATEA DE DREPT – CURS MASTER

SPECIALIZAREA STIINTE PENALE


LUCRARE DE DIZERTATIE

La disciplina – DREPT PENAL GENERAL

Cu titlul - COMBATEREA TRAFICULUI ILICIT DE DROGURI

PRIN MIJLOACE DE DREPT PENAL

DUPA ANUL 1990, IN ROMANIA

CAPITOUL I.

CONSIDERATII PRIVIND ORIGINEA CONSUMULUI SI TRAFICULUI ILICIT DE DROGURI

1. Aspecte de ordin general privind traficul ilicit de droguri in lume

1.1. Aspecte internationale privind traficul ilicit de droguri

Documentele istorice atesta ca, in secolul al XV-lea, in China se facea deja un important trafic ilicit cu opiu , iar in sec. al XVI-lea, consumul abuziv de opiu de catre o mare parte a populatiei, era foarte raspandit in China si Turcia.

Data fiind extinderea numarului de consumatori de opiu ce exista in acea perioada, autoritatile din Turcia au decis interzicerea consumului de opiu si hasis. De asemenea, autoritatile chineze confruntate cu aceeasi problema, in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, au interzis vanzarea opiului si au inchis fumoarele.

Incepand cu a doua jumatate a secolului al XIX-lea, anumite tari au intreprins masuri similare in vederea combaterii traficului si consumului ilicit de droguri.

Astfel, in anul 1845, in Franta s-a adoptat o lege care permitea controlul asupra unor stupefiante, iar in perioada 1895-1906, in anumite state sau teritorii apartinand S.U.A. s-au adoptat regulamente speciale privitoare la controlul opiului si al altor stupefiante.

Lupta impotriva opiului se declansase deja, anul 1906 reprezentand un an de referinta in acest sens. In anul 1906, China a interzis cultura macului de opiu pe teritoriu sau si a incheiat o intelegere cu India, valabila pe termen de 10 ani, prin care aceasta din urma se obliga sa-si reduca progresiv exportul de opiu catre China.

Masurile luate de China au fost apreciate pe plan international ca reprezentand primul pas facut de o tara in vederea eradicarii fenomenului de folosire a opiului pentru fumat.

In plan juridic observandu-se consecintele, gravitatea si implicatiile pe care le ridica traficul de opiu si consumul abuziv al acestuia care era foarte raspandit in randul populatiei chineze si nu numai, s-a simtit nevoia unei reactii din partea comunitatii internationale.

S.U.A. au facut primul pas in acest sens, interzicand in anul 1908 fumatul opiului in Filipine si in general, folosirea opiului in alte scopuri decat cele medicale si stiintifice. La propunerea guvernului S.U.A. o astfel de masura s-a luat si in tarile din Europa si din Extremul Orient.

Astfel, la initiativa presedintelui S.U.A., Th. Rooswelt, in anul 1909 la Shang-hai, a avut loc o conferinta internationala dedicata analizarii traficului si consumului abuziv de opiu si luarea unor masuri pentru stoparea acestui fenomen. La aceasta conferinta au participat reprezentantii a 30 de state.

Conferinta nu s-a incheiat cu semnarea unui tratat international, insa au fost adoptate 9 rezolutii ce au constituit mai tarziu baza de lucru pentru acordurile si conventiile ce s-au incheiat in aceasta materie.

Conferinta din anul 1909 de la Shang-hai a avut meritul de a fi creat pentru prima data o „Comisie Internationala a Opiului.”

Cele 9 rezolutii adoptate cu ocazia Conferintei solicitau statelor sa limiteze progresiv utilizarea opiului in alte scopuri decat cele medicale sau stiintifice, sa impiedice expedierea opiului catre alte tari, sa interzica importul. Scopul tuturor acestor interdictii era acela al disparitiei intrebuintarii opiului pentru fumat si al controlului international asupra fabricarii, vanzarii, distribuirii morfinei si a altor droguri vatamatoare.

Eforturile comunitatii internationale in lupta contra traficului si consumului ilicit de droguri s-au intensificat, dovada constand in adoptarea, in anul 1912, la Haga, a „Conventiei Internationale a Opiului”.

Conventia a instituit un control international asupra opiului si a deschis calea unui drept international de control in materie. Potrivit dispozitiilor acestei Conventii, fabricarea si comertul cu opiu medicinal, cu morfina si cu alti alcaloizi ai opiului, cu cocaina precum si cu alte asemenea substante, nu erau permise decat in scopuri medicale sau stiintifice. In acest sens, pentru desfasurarea unor activitati cu opiu, Conventia stipula ca productia si distributia opiului brut, sa fie pusa sub control international.

De asemenea, Conventia Internationala a Opiului din 1912, mai prevedea ca fabricarea si intrebuintarea opiului preparat sa fie progresiv interzisa, iar statele sa instaureze un control national asupra fabricarii si distribuirii opiului si derivatilor din opiu.

Prin prevederile sale, Conventia din 1912 a reprezentat primul pas in crearea actualului regim international al stupefiantelor. Neexistand un organ international special care sa vegheze la aplicarea prevederilor conventiei, partile participante au convenit sa schimbe prin intermediul guvernului Olandei, textele de lege pe care le vor elabora pentru controlul pe plan national al opiului, precum si statisticile pe care le cerea Conventia si pe care statele urmau sa le intocmeasca.

Astfel, pentru prima data, obligatiile pe care si le-au asumat statele participante la Conferinta de la Haga din anul 1912, de a colabora la o campanie internationala contra toxicomaniei, au incetat a mai fi o simpla obligatie morala, ele devenind obligatii de drept international.

Conventia Internationala a Opiului de la Haga din anul 1912 nu a intrat imediat in vigoare ci dupa incheierea tratatelor de pace de la Versailles din anii 1919-1920.

Dupa primul razboi mondial, sarcina de a veghea la executarea prevederilor Conventiei de la Haga din anul 1912, care intrase in vigoare, a revenit Societatii Natiunilor.

Societatea Natiunilor isi asuma dreptul de control asupra stupefiantelor, fiind insarcinata cu controlul general al acordurilor relative la traficul de opiu si al altor droguri vatamatoare. Pentru indeplinirea acestei obligatii, Societatea Natiunilor a creat in 1920 „Comisia Consultativa a traficului de opiu si a altor droguri vatamatoare”.

Comisia a reprezentat un organ administrativ international in materie de stupefiante, rolul sau fiind acela de a tine la curent Societatea Natiunilor asupra problemelor pe care le ridicau pe plan international stupefiantele.

„Comisia consultativa a traficului de opiu si a altor droguri vatamatoare” a contribuit in mare masura la remedierea unor lipsuri din reglementarile nationale ale statelor, atragand totodata atentia guvernelor interesate asupra acestor lacune si a alertat opinia publica mondiala impotriva traficului ilicit si a consumului abuziv de stupefiante.

O alta problema de care s-a preocupat Comisia consultativa a constituit-o imbunatatirea reglementarilor juridice internationale in materia controlului international al stupefiantelor si al traficului ilicit, elaborand unele proiecte de conventii prin care se urmarea ameliorarea  regimului international de control asupra stupefiantelor si inlesnea lupta impotriva traficantilor.

Activitatea pe plan international pentru combaterea traficului ilicit si a consumului abuziv de stupefiante a continuat sub egida Societatii Natiunilor.

O noua conferinta a opiului s-a tinut la Geneva in anul 1925, avand ca obiectiv principal supunerea comertului mondial cu droguri, unui control international. Conferinta s-a incheiat prin adoptarea unei conventii internationale – „Conventia internationala a opiului.”

Intrata in vigoare in anul 1928, Conventia de la Geneva din anul 1925, a bus bazele unui sistem de licente si statistici detaliate in privinta productie si a consumului de stupefiante. In acest scop, partile contractante trebuiau sa alcatuiasca regulamente prin care sa se asigure un control eficient al productiei, distributiei si exportului de opiu brut si sa limiteze numarul oraselor, porturilor sau al altor localitati prin care sa se permita importul sau exportul de opiu brut sau al frunzelor de coca.

Conventia stabilea si denumirea drogurilor manufacturate ce erau supuse controlului interior si pentru care statele trebuiau sa adopte legi si regulamente in vederea limitarii fabricarii, importului, exportului si intrebuintarii lor.

Conventia prevedea ca pentru fiecare stupefiant ce se importa era necesara o autorizatie care sa arate cantitatea si adresa importatorului precum si numele si adresa exportatorului.

Misiunea de supraveghere a acestui sistem si de centralizare a datelor a revenit unui organism special creat prin Conventie, si anume: „Comitetul central permanent al opiului”, care a devenit primul organ de control international al stupefiantelor primind in acest sens puteri depline.

Desi pe plan international, prin elaborarea acestor conventii s-au obtinut unele succese in asigurarea unui control asupra stupefiantelor totusi traficul ilicit si toxicomania au continuat sa capete amploare din cauza supraproductiei de stupefiante in lume care a determinat deturnarea catre traficul ilicit.

Urmatorul instrument juridic pentru combaterea fenomenului mentionat l-a constituit Conventia de la Geneva din 1931.

In anul 1931,  57 de state au participat a Geneva la o conferinta internationala consacrata stupefiantelor. La 13 iunie 1931, statele participante la conferinta au adoptat „Conventia pentru limitarea fabricarii si reglementarea distribuirii stupefiantelor.” Conventia a intrat in vigoare in anul 1933, fiind superioara celorlalte datorita instituirii unei „economii mondiale planificate a stupefiantelor.” Aceasta Conventie prevedea ca fiecare parte contractanta sa stabileasca anual o evaluare a  stupefiantelor manufacturate, necesare nevoilor proprii dar destinate scopurilor medicale sau stiintifice. In calculul evaluarilor se prevedeau si cantitatile maxime de fabricare si de import de stupefiante pentru fiecare tara si teritoriu.

Asemenea celorlalte Conventii si prin aceasta s-a creat un organism de control denumit „Organul de control al stupefiantelor.” Acest organ era insarcinat cu studiul evaluarilor pe care fiecare tara le trimitea si intocmea anual. Tot acest organ studia si necesarul de stupefiante pentru tarile care nu erau parti la Conventia din  anul 1931.

Prin Conventia din anul 1931 s-a creat o dispozitie legislativa internationala, potrivita careia stupefiantele nou aparute si apartinand unei anumite grupe chimice, sa fie puse sub control international, iar toate statele sa fie obligate sa se conformeze in acest sens. Erau excluse stupefiantele sintetice de la acest control pentru ca atunci nu existau.

Conventia din anul 1931 a amplificat obligativitatea statelor cu privire la numarul de informatii pe care acestea urmau sa le furnizeze Societatii Natiunilor, in rapoartele ce le inaintau cu privire la afacerile de trafic ilicit, precum si raportarea anuala a unor date privind consumul de stupefiante in fiecare stat.

O actiune comuna a mai multor state impotriva traficului ilicit si consumului abuziv de opiu a avut loc in acelasi an, 1931, cand Franta, India, Japonia, Portugalia, Anglia, Siamul si Tarile de Jos au participat la o conferinta internationala la Bangkok, conferinta ce avea ca obiectiv studierea particularitatilor intrebuintarii opiului pentru fumat. Conferinta s-a incheiat cu semnarea unui Acord la 27-XI-1931.

In cadrul legislatiei internationale privind combaterea traficului ilicit de stupefiante, un rol deosebit l-a ocupat „Comisia consultativa a traficului de opiu si a altor droguri vatamatoare”, creata de fosta Societate a Natiunilor.

In completarea vidului legislativ existent, in anul 1936 a fost convocata o noua conferinta la Geneva. Conferinta s-a incheiat prin incheierea „Conventiei pentru reprimarea traficului ilicit cu droguri vatamatoare”, la 26 iunie 1936.

Conventia prevedea admiterea principiului extradarii pentru persoanele care au savarsit infractiuni la regimul stupefiantelor si impunea statelor obligatia de a urmari judiciar infractiunile la regimul stupefiantelor comise de straini. Statele se obligau sa adopte masuri legislative necesare pedepsirii indeosebi cu pedeapsa inchisorii pentru faptele de: fabricare, extractie, preparare, detinere, oferire, punere in vanzare, distributie, cumparare, vanzare, cedare cu orice titlu, tranzit, transport, import, export; toate aceste operatiuni, fara drept, precum si participarea la savarsirea unor astfel de fapte asocierea in vederea savarsirii unor astfel de fapte sau a vreuneia dintre ele; sanctionarea tentativei si a actelor pregatitoare.

Conventia din 1936 a instituit si un sistem de cooperare directa internationala intre politiile diferitelor state, partile contractante obligandu-se sa infiinteze fiecare in parte, un organ central de represiune, care sa organizeze o campanie impotriva traficului ilicit si care sa favorizeze cooperarea internationala pentru combaterea lui in acelasi timp.

Conventia din anul 1936 a fost ultimul document international in materia stupefiantelor, incheiat sub egida Societatii Natiunilor . Pe perioada celui de-a doilea razboi mondial controlul international al stupefiantelor a fost asigurat numai de Comitetul central permanent al opiului si Organul de control al stupefiantelor, „Comisia consultativa a traficului de opiu si a altor droguri vatamatoare” autodesfiintandu-se si disparand odata cu Societatea Natiunilor

1.2. Aspecte nationale privind traficul ilicit de droguri

Preocuparea autoritatilor din Romania pentru combaterea traficului si consumului ilicit de stupefiante este semnificativa incepand cu anul 1928.[1]

Romania a semnat „Conventia internationala a opiului” de la Geneva, din 19 februarie 1925. Conventia obliga partile sa introduca in legislatia nationala infractiuni la regimul stupefiantelor sub sanctiuni din cele mai severe, dar si sa elaboreze legi si regulamente in vederea stabilirii regimului juridic al stupefiantelor. Conventia aratata mai obliga partile sa ia masuri pe plan national pentru limitarea fabricarii, importului, exportului si intrebuintarii stupefiantelor.

Un alt eveniment in ordine cronologica la care a participat Romania dupa semnarea Conventiei de la Geneva din 1925 a fost „Conferinta internationala de la Varsovia” din 1 noiembrie 1927 a reprezentantilor comisiilor de codificare.

Cu ocazia acestei Conferinte s-a decis inscrierea in codurile penale ale tarilor participante a infractiunii de trafic de stupefiante. Prin aceasta masura se urmarea imprimarea infractiunii de trafic de stupefiante un caracter de infractiune care tulbura ordinea internationala pentru a putea fi urmarita independent de nationalitatea infractorului sau de locul unde s-a comis.

Fiind obligata prin „Conventia internationala a opiului” de la Geneva din anul 1925, Romania a adoptat Legea nr. 58/1928 pentru combaterea abuzului de stupefiante.

Consecinta a participarii la Conferinta internationala de la Varsovia din 1 noiembrie 1927 a reprezentantilor comisiilor de codificare, apare introducerea in Codul penal roman din 1936  a infractiunii de trafic de stupefiante:

„Art. 382 – Acela care, fara autorizatie importa, prepara sau detine substante in scop de a le vinde in mod clandestin sau fraudulos, precum si acela care vinde in mod clandestin sau fraudulos astfel de substante, comite delictul de comert clandestin de stupefiante si se pedepseste cu inchisoare de la unu la 3 ani si amenda de la 2000 la 5000 lei.

Acela care, fara autorizatie sau fara prescriptie medicala, detine substante stupefiante ori le ofera gratuit altora, se pedepseste cu inchisoare corectionala de la 3 luni la un an si amenda de la 2000 la 5000 lei.

Pedeapsa prevazuta la alineatul 1 se aplica si aceluia care intrebuinteaza sau lasa sa se intrebuinteze un local, pentru intalnirea mai multor persoane care se dedau la consumul de stupefiante.

Medicul care prescrie unei persoane substante stupefiante fara nevoie temeinica precum si farmacistul care le vinde, fara prescriptie medicala sau le vinde cu prescriptie medicala falsa se pedepsesc potrivit alineatului 1 al acestui articol.”

Originea art. 382 din Codul penal din anul 1936 este in art. 1 si 2 din Legea nr. 58/1928 pentru combaterea abuzului de stupefiante.

Obiectul ocrotirii juridice, prin incriminarea acestei fapte il constituie sanatatea publica, prin plasarea acesteia in Titlul VIII intitulat „Delicte contra sanatatii publice.”

Dispozitiile art. 382 din Cod penal din 1936 au abrogat dispozitiile din Legea nr. 58/1928 pentru combaterea abuzului cu stupefiante numai in masura in care faptele incriminate de aceasta lege au fost inglobate in art. 382 Cod penal, celelalte fapte care nu se incadrau in nici unul din alineatele acestuia ca si celelalte dispozitii care nu contineau incriminari au ramas in vigoare pana la aparitia Decretului nr. 227/1950.[2]

Codul penal din 1936 prevede doua forme agravante pentru infractiunea de trafic de stupefiante.[3]

Consecintele mai grave ce se circumscriu formei agravante a infractiunii sunt puse in sarcina  subiectului care a comis vreuna din faptele prevazute de art. 382 Cod penal cu titlu de practerintentie.***

Fapta prevazuta in art. 382 alin. 4 a cunoscut in Codul penal de la 1936 si reglementarea corespunzatoare culpei. Art. 384 Cod penal prevede: „Daca faptele prevazute in art. 374, 375,379, 380, 381 si 382 alin. 4 se comit fara intentie, pedeapsa este inchisoarea corectionala de la o luna la 3 luni iar daca s-a produs vreo infirmitate in cele prevazute la art. 472 si 473, pedeapsa este inchisoare corectionala de la 3 luni la un an, iar in caz de moarte se aplica pedeapsa din art. 467.”

Prin Decretul nr. 202/1953, textul art. 382 din Cod penal de a 1936 a fost modificat astfel:[4]

„Art. 382 – Prepararea, procurarea, detinerea sau vanzarea fara drept a produselor sau substantelor stupefiante sau toxice, precum si cultivarea, fara drept in scop industrial, a plantelor care contin astfel de substante, se pedepsesc cu inchisoarea corectionala de la 1 la 5 ani.

Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza prescrierea de catre medici, fara temeinica nevoie, a produselor sau substantelor stupefiante, precum si organizarea sau ingaduirea consumului de asemenea produse sau substante.”

Decretul nr. 202/1953 introduce in Codul penal alte doua articole: 3821 si 3822, avand urmatorul continut:

„Art. 3821  - nerespectarea dispozitiilor legale privitoare la conditiile de inregistrare, pastrare, manipulare si circulatie a produselor sau substantelor stupefiante sau toxice se pedepseste cu inchisoare corectionala de la 3 luni la 3 ani.”

„Art. 3822 – produsele si substantele stupefiante sau toxice sunt cele stabilite de Ministerul Sanatatii.”

O prima modificare intervenita asupra art. 382 se refera la pedeapsa, maximul sau fiind sporit acum pana la 5 ani, fata de 3 ani (Cod penal 1936).

O a doua modificare importanta adusa prin Decretul nr. 202/1953 consta in introducerea in continutul juridic al infractiunii prevazuta de art. 382 si a substantelor toxice.

Pana la aparitia Decretului nr. 202/1953 obiectul material era constituit doar de produsele si substantele stupefiante.

Odata cu adoptarea noii legislatii penale in anul 1968 si elaborarea unui nou Cod penal, a fost modificat si continutul infractiunii de trafic de droguri.[5]

Fapta de trafic de stupefiante va fi prevazuta la art. 312 Cod penal , fiind plasata in Capitolul II, Titlul IX, intitulat „infractiuni contra sanatatii publice.”

Modificarile produse vizeaza minimul pedepsei prevazut de lege care se reduce la 6 luni in Cod penal  din 1969.

Codul penal din 1969 abroga art. 3821 si 3822, introduse prin Decretul nr. 202/1953.

In acelasi an in care a intrat in vigoare Codul penal din 1968, a fost adoptata Legea nr. 73/1969 privind regimul produselor si substantelor stupefiante in Romania. Legea nr. 73/1969 este o lege speciala cu unele dispozitii penale, act normativ ce reglementeaza strict domeniul stupefiantelor si regimul acestora.

 Reglementand intr-o mai buna masura relatiile de aparare sociala, legiuitorul prin art. 17 alin. 2 din Legea 73/1969, a incriminat unele fapte care nu erau prevazute de art. 312 Cod penal.

Astfel, daca art. 312 Cod penal incrimina si fapte de experimentare a unor substante toxice, pentru produsele si substantele stupefiante nu exista o asemenea prevedere.

Art. 17 alin. 2 din Legea nr. 73/1969 incrimineaza o astfel de fapta savarsita in legatura cu substantele si produsele stupefiante.

Pe de alta parte, art. 312 Cod penal, incrimina ca infractiune fapta de a cultiva in scop de prelucrare plante care contin stupefiante, lasand in afara o alta activitate, cea de recoltare a unei astfel de culturi. O completare a acestei prevederi o aduce art. 17 alin. 2 din Legea nr. 73/1969, care incrimineaza fapta de recoltare de plante ce contin stupefiante.

Sunt incriminate si alte fapte noi prin actul normativ mentionat, cum ar fi: administrarea de stupefiante sau detinerea in scop de prelucrare de plante ce contin stupefiante.

Incepand cu anul 1970, traficul de stupefiante era incriminat atat in Codul penal dar si printr-o lege speciala cu unele dispozitii penale.

In anul 1989 existau, ca mijloace de drept penal pentru combaterea traficului si consumului ilicit de stupefiante, art. 312 din Codul penal   de la 1968 care incrimina traficul de stupefiante si art. 17 alin. 2 din Legea nr. 73/1969 care incrimina tot traficul de stupefiante, dar alte fapte decat cele prevazute in art. 312 Cod penal.

Pana in anul 1989 Romania a fost considerata o tara de tranzitare a stupefiantelor din Orient spre Europa de Vest. Dupa anul 1990 a devenit piata de desfacere si de consum de droguri, stupefiantele fiind introduse in tara de catre cetateni straini in mod ilegal dar si de catre cetatenii romani pentru care traficul de stupefiante s-a dovedit profitabil.

Romania a devenit, astfel, dupa revolutie, din tara de tranzit, tara de desfacere si consum de stupefiante. Numarul toxicomanilor a crescut, cei mai multi fiind tineri si elevi.

Fata de agravarea situatiei in ceea ce priveste traficul si consumul ilicit de stupefiante, in anul 1996, prin Legea nr. 140 care a adus unele modificari Codului penal  de la 1968, a fost modificat si completat si art. 312 Cod penal care incrimina fapta de trafic de stupefiante. Prin Legea nr. 140/1996, art. 312 Cod penal avea urmatorul cuprins:

„Producerea, detinerea sau orice operatiune privind circulatia produselor ori substantelor stupefiante sau toxice, cultivarea in scop de prelucrare a plantelor care contin astfel de substante ori experimentarea produselor sau substantelor toxice, toate acestea fara drept, se pedepsesc cu inchisoare de la 3 la 15 ani si interzicerea unor drepturi.

Daca fapta prevazuta in alin. 1 a fost savarsita organizat, pedeapsa este detentiunea pe viata sau inchisoarea de la 15 la 25 de ani si interzicerea unor drepturi.

Prescrierea de catre medic, fara a fi necesar a produselor sau substantelor stupefiante se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 5 ani, iar organizarea sau ingaduirea consumului de asemenea produse ori substante in locuri anumite se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 15 ani si interzicerea unor drepturi. Tentativa se pedepseste.”

Fata de reglementarea infractiunii de trafic de stupefiante prevazuta in art. 312 din Cod penal de la 1968, prin Legea nr. 140/1996 s-au adus modificari remarcabile continutului acestei infractiuni care constau in inasprirea pedepsei pentru trafic de stupefiante in forma simpla, prevazuta de art. 312 alin. 1 Cod penal. Daca in Codul penal de la 1968, traficul de stupefiante era pedepsit cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani, ca urmare a modificarii prin Legea nr. 140/1996, pedeapsa ce se aplica era inchisoarea de la 3 la 15 ani si interzicerea unor drepturi.

Spre deosebire de reglementarea existenta in art. 312 din Codul penal  de la 1968, care nu prevedea o forma agravanta a traficului de stupefiante, prin Legea nr. 140/1996 se introduce pentru prima data o forma agravanta a traficului de stupefiante. Pentru traficul de stupefiante savarsit „in mod organizat”, legea prevede detentiunea pe viata sau inchisoarea de la 15 la 25 de ani si interzicerea unor drepturi.

O alta modificare consta in sporirea minimului pedepsei de la 6 luni la un an, pentru fapta medicului care prescrie fara a fi necesar stupefiante unei persoane.

Anterior aparitiei Legii nr. 140/1996, fapta de organizare si ingaduire a consumului de stupefiante in anumite locuri era pedepsita cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani.

Prin Legea nr. 140/1996 aceleasi fapte sunt pedepsite cu inchisoare de la 3 la 15 ani si interzicerea unor drepturi.

Legea nr. 140/1996 a instituit pedeapsa si pentru tentativa la infractiunea de trafic de stupefiante. Inainte de aparitia acestei legi nu exista o astfel de sanctiune.

Prin modificarile aduse prin Legea nr. 140/1996 art. nr. 312 din Codul penal de la 1968, se constata o amplificare a luptei impotriva traficului si consumului abuziv de stupefiante; scopul acestei lupte constand in ocrotirea sanatatii publice.


CAPITOLUL II.

CONTROLUL FENOMENULUI TRAFICULUI DE DROGURI PRIN INSTRUMENTE JURIDICE INTERNATIONALE DUPA ANUL 1960

1. Conventia unica asupra stupefiantelor din 1961

Tratamentul terapeutic pentru dependentii de droguri, infractori sau neinfractori, este privit de tarile membre ale Uniunii Europene ca mijloc de reducere a abuzului de droguri, inca din anul 1961, cand a fost semnata Conventia unica a stupefiantelor de la New  York.[6]

„Conventia Unica a Stupefiantelor” din anul 1961, care a intrat in vigoare in anul 1964, reprezinta o incununare cu succes a eforturilor depuse de catre natiuni, incepand cu anul 1909 in ce priveste punerea sub control national si international a stupefiantelor precum si a reprimarii traficului ilicit.[7]

„Conventia Unica a Stupefiantelor” din 1961 cuprinde 4 tabele in care sunt prevazute substantele stupefiante ce sunt supuse controlului international.

Cele mai multe astfel de substante sunt cele din Tabelul I care cuprindea in momentul adoptarii conventiei 91 de substante, in timp ce Tabelul II cuprindea 7 substante, Tabelul III al Conventiei cuprindea preparatele a 6 substante precum si preparatele pana la o anumita cantitate ce contin cocaina, opiu, morfina, difenoxilat si alte amestecuri. Tabelul IV cuprindea 4 substante si sarurilelor.

In ceea ce priveste masurile de control carora sunt supuse stupefiantele, acestea comporta diferente.

Stupefiantele prevazute in Tabelul I, sunt supuse tuturor masurilor de control prevazute in Conventie, pe cand cele prevazute in Tabelul II, sunt supuse acelorasi masuri de control ca si stupefiantele prezente in Tabelul I, insa cu unele exceptii privind comertul cu amanuntul

Preparatele din Tabelul III, sunt supuse acelorasi masuri de control ca si preparatele continand stupefiantele din Tabelul II cu exceptii in ce priveste cumpararea si vanzarea lor cu amanuntul.



Stupefiantele din Tabelul IV sunt supuse tuturor masurilor de control aplicabile stupefiantelor din Tabelul I si pe langa acestea partile vor trebui sa adopte toate masurile specifice de control, pe care le considera necesare tinand seama de proprietatile deosebit de periculoase ale acestora.

Pe langa masurile de control prevazute in Tabelul I al Conventiei, la nevoie, se va interzice productia, fabricarea, exportul si importul, comertul, detinerea sau utilizarea acelor stupefiante, exceptand cantitatile necesare in scop medical sau stiintific.

In ceea ce priveste opiul, macul de opiu, coca, planta de cannabis, frunzele de coca si de cannabis, acestea sunt supuse unor masuri de control speciale prevazute de Conventie.

In general, Partile sunt obligate sa faca totul pentru a supune masurilor de supraveghere si substantele care nu sunt indicate de „Conventie”, dar care pot fi utilizate in vederea fabricarii ilicite a stupefiantelor si sa ia masuri pentru a impiedica folosirea abuziva a acestora.[8]

Conventia Unica de la New York (1961) permite unele modificari in cazul aparitiei unor substante noi, neprezentate in nici un tabel si care ar fi nocive pentru sanatatea publica. Modificarile sunt permise si posibile cu respectarea unei proceduri pe care aceasta o impune.

Obligatiile generale ale statelor si organelor internationale de control in materia stupefiantelor sunt reglementate de art. 4 a Conventiei. Potrivit art. 4: „Partile vor lua masurile legislative si administrative care vor putea fi necesare:

a) pentru executarea dispozitiilor prezentei conventii in cadrul propriillor lor teritorii;

b) pentru cooperarea cu alte state in vederea executarii dispozitiilor conventiei amintite, si

c) sub rezerva dispozitiilor prezentei conventii, pentru a limita in mod exclusiv la scopuri medicale si stiintifice productia, fabricarea, exportul, importul, distribuirea, comertul, intrebuintarea si detinerea stupefiantelor.

Partile sunt obligate pe langa cele aratate in art. 4 al Conventiei, sa transmita secretarului general al O.N.U., toate informatiile care le sunt cerute de „Comisia Stupefiantelor.” Informatiile ce trebuie transmise constau in raportul anual relativ la modul de aplicare al Conventiei pe teritoriul lor; textele tuturor legilor si ale tuturor regulamentelor, elaborate in vederea punerii in aplicare a Conventiei Unice; precizarile pe care le va cere „Comisia Stupefiantelor” in legatura cu afacerile de trafic ilicit; numele si adresele autoritatilor administrative in drept de a elibera autorizatiile si certificatele de import si export.

Art. 6 din Conventie prevede organele internationale prin care se efectueaza controlul asupra regimului stupefiantelor, la nivel mondial.

Potrivit dispozitiilor „Conventiei Unice a Stupefiantelor”, Organizatia Natiunilor Unite, ca singur organ competent in privinta controlului international al stupefiantelor, realizeaza aceasta sarcina prin intermediul a trei organisme internationale si anume: „Consiliul Economic si Social”, „Comisia Stupefiantelor” si „Organul International de Control al Stupefiantelor”. Acest din urma organ a luat nastere prin fuziunea fostului „Comitet Central Permanent al Opiului” si „Organul de Control al Stupefiantelor”, fiind creat in anul 1961.

Conventia reglementeaza atributiile fiecaruia dintre aceste organisme in cuprinsul sau.

Unul din marile merite ale „Conventiei Unice a Stupefiantelor” este acela de a fi instituit un regim de evaluari ale necesarului de stupefiante pentru fiecare tara si pe care partile sunt obligate sa le comunice O.I.C.S.

Prin centralizarea tuturor evaluarilor, Organul International de Control al Stupefiantelor poate aprecia in permanenta nevoile justificate de stupefiante si consumul lor in lume.

Fiecare stat poate furniza in cursul anului evaluari suplimentare, expunand circumstantele care le fac necesare. Ele sunt obligate sa aduca la cunostinta O.I.C.S. metoda intrebuintata in vederea determinarii cantitatilor indicate in evaluari.

Tarile care nu sunt parti la Conventie, prin intermediul O.I.C.S. sunt invitate sa aplice aceleasi dispozitii.

Pentru limitarea utilizarii si distribuirii stupefiantelor intr-un volum adecvat scopurilor medicale si stiintifice, si in vederea asigurarii disponibilitatilor in asemenea scopuri, O.I.C.S. confirma cat mai grabnic posibil evaluarile, inclusiv evaluarile suplimentare si cu consimtamantul guvernului interesat poate modifica evaluarile.

In cazul existentei unui dezacord intre guvern si O.I.C.S.., acesta din urma are dreptul de a stabili, comunica si publica propriile sale evaluari, inclusiv evaluarile suplimentare.

O alta obligatie ce revine statelor, potrivit Conventiei, este aceea de a transmite O.I.C.S. pentru fiecare din teritoriile lor, in modul si sub forma pe care o stabileste O.I.C.S., statisticile cerute de acest organism.

La primirea statisticilor, O.I.C.S. le examineaza pentru a constata daca toate partile sau orice alte state s-au conformat dispozitiilor „Conventiei Unice.” O.I.C.S. poate cere informatii suplimentare atunci cand considera necesar, dar nu are competenta de a pune intrebari si nici de a-si exprima vreo parere in legatura cu statisticile care privesc stupefiantele necesare pentru nevoi speciale.

Din dispozitiile „Conventiei Unice” se degaja si tendinta pe care o are aceasta de a limita fabricarea si importul de stupefiante in lume.[9] Data fiind existenta acestui obiectiv, Conventia impune ca totalul cantitatilor din fiecare stupefiant care se va fabrica si importa de catre o tara sau teritoriu in cursul unui an, nu trebuie sa fie mai mare decat o anumita suma prevazuta.

In cazul in care se constata de catre O.I.C.S. ca s-a depasit cantitatea prevazuta de catre un stat in cursul unui an, excedentul constatat va fi scazut anul urmator din cantitatile ce trebuie fabricate sau importate, de asemenea si din totalul evaluarilor.

Daca din statisticile importurilor sau ale exporturilor reiese ca, stupefiantele exportate unei tari sau unui teritoriu oarecare, depaseste totalul evaluarilor la care aceasta tara sau teritoriu avea dreptul, O.I.C.S. poate adresa o notificare in acest sens catre celelalte state. Dupa primirea notificarii, Partile nu vor mai autoriza in timpul anului in curs nici un nou export de stupefiante care sa aiba ca destinatie tara sau teritoriul in cauza.

Conventia impune Partilor conditionarea fabricarii de stupefiante de existenta unei licente. Pentru a limita fabricarea de stupefiante, Partile sunt obligate sa exercite o supraveghere a tuturor persoanelor si intreprinderilor care se ocupa cu fabricarea stupefiantelor sau care participa la aceasta fabricare.

Statele vor trebui sa supuna unui regim de licente intreprinderile si localurile in care se executa fabricarea stupefiantelor si sa ceara ca fabricile titulare ale unei licente sa se ingrijeasca de obtinerea de permise periodice in care sa se precizeze categoriile si cantitatile de stupefiante pe care vor avea dreptul sa le fabrice.

O ultima obligatie ce revine statelor pentru limitarea fabricarii de stupefiante este aceea a impiedicarii acumularii in posesia fabricantilor de stupefiante, a unor cantitati de stupefiante si a paiului de mac peste necesarul bunei functionari a intreprinderii.

Conventia Unica contine dispozitii speciale privind productia de opiu.

Art. 23 din Conventie prevede sub denumirea „organele nationale ale opiului” obligativitatea: „orice parte care autorizeaza cultura macului opiaceu in vederea productiei de opiu va stabili, daca nu a facut-o inca, si va mentine unul sau mai multe organe de stat (denumite, in cele ce urmeaza in prezentul articol, prin termenul organul) insarcinate cu exercitarea functiilor prevazute in prezentul articol (art. 23 par. 1).

Paragraful 2, art. 23 din Conventie prevede obligatiile partilor in ceea ce priveste productia de opiu.

Producerea de opiu de catre orice tara sau teritoriu este organizata si controlata in asa fel incat sa se asigure pe cat posibil ca intreaga cantitate de opiu produsa in orice an, sa nu depaseasca evaluarea opiului ce trebuie produs in lume.

Daca O.I.C.S. constata pe baza informatiilor de care dispune ca una din Parti nu a limitat opiul in cuprinsul granitelor sale la scopuri licite potrivit evaluarilor si ca o cantitate importanta a fost introdusa in traficul ilicit, poate cere explicatiile necesare de la Partea interesata.

Dupa studierea explicatiilor date de catre Parte, O.I.C.S. poate sa hotarasca scaderea, in intregime sau in parte, a cantitatii respective din cantitatea ce trebuia produsa si din totalul evaluarilor pentru anul urmator, in cazul in care diminuarea poate fi realizata tehnic sau tinand seama de angajamentele contractuale ale statului respectiv. Hotararea intra in vigoare dupa 90 de zile de la primirea notificarii de catre Partea interesata.

Dupa ce a procedat la notificarea Partii interesate cu hotararea pe care a adoptat-o referitor la diminuare, O.I.C.S. se consulta cu acea Parte spre a rezolva satisfacator situatia.

Art. 24 din Conventie este consacrat restrictiilor in legatura cu productia de opiu destinat comertului international.

Deoarece opiul reprezinta materia prima principala pentru producerea stupefiantelor, Conventia prevede o serie de restrictii in ce priveste productia de opiu destinata comertului international.

Astfel, par. 1, art. 24 prevede:

„a) Daca una din parti are intentia de a incepe productia de opiu sau de a mari productia sa de opiu, va tine cont de cererea mondiala de opiu existent, in conformitate cu evaluarile publicate de organ, cu scopul ca productia sa de opiu sa nu antreneze o supraproductie de opiu in ansamblul mondial.

b) Nici o parte nu va autoriza productia de opiu sau nu va mari productia sa de opiu daca, dupa parerea ei, o astfel de productie sau marirea productiei de pe teritoriul ei risca alimentarea traficului ilicit de opiu.”

In ceea ce priveste productia de opiu pentru export de catre o Parte, Conventia distinge mai multe situatii in art. 24, par. 2, 3, 4, 5:

„a) Sub rezerva dispozitiilor din paragraful 1, daca o parte care la 1 ianuarie 1961 nu producea opiu in vederea exportului, doreste sa exporte opiul pe care-l produce, in cantitati care nu depasesc cinci tone pe an, se va notifica organului, anexand la aceasta notificare informatiile care privesc:

(i) controalele in vigoare cerute prin prezenta Conventie in ceea ce priveste productia pentru exportul de opiu; si

(ii) numele tarii sau tarilor carora intentioneaza sa le exporte opiu;

si organul va putea fie sa aprobe aceasta notificare, fie sa recomande partii interesate sa nu produca opiu pentru export.

b) Daca o parte, alta decat partea mentionata la paragraful 3, doreste sa produca mai mult de cinci tone de opiu destinat exportului pe an, ea va notifica consiliului, anexand la aceasta notificare informatiile indicate, cuprinzand si:

3. Contrar dispozitiilor alin. a) si b) ale paragrafului 2, o parte care, in timpul celor 10 ani care au precedat imediat data de 1 ianuarie 1961, a exportat opiu produs de ea, va putea continua sa exporte opiul pe care-l produce.

4.a) – O parte nu va importa opiu din nici o tara sau teritoriu, in afara de cazul cand opiul este produs pe teritoriu;

(i) unei parti mentionate in paragraful 3;

(ii) unei parti care a adresat o notificare organului in conformitate du dispozitiile alin. a) din paragraful 2; sau

(iii) unei parti care a primit aprobarea consiliului in conformitate cu dispozitiile alin b) din paragraful 2.

b) Contrar dispozitiilor din alin. a) al prezentului paragraf, o parte poate sa importe opiu produs de catre orice tara care a produs sau exportat opiu in timpul celor 10 ani care au precedat 1 ianuarie 1961, daca un organ sau o agentie de control national a fost stabilit si functioneaza, in scopurile definite in art. 23, in tara interesata si daca aceasta poseda mijloace eficace de a face ca opiul pe care-l produce sa nu alimenteze traficul ilicit.

5. Dispozitiile prezentului articol nu vor impiedica o parte:

a) sa produca opiu in cantitate suficienta pentru nevoile sale; sau

b) sa exporte opiu sechestrat din traficul ilicit unei alte parti, in conformitate cu exigentele prezentei conventii.”

„Conventia Unica” obliga orice Parte care autorizeaza cultura macului opiaceu in vederea producerii de opiu, sa infiinteze unul sau mai multe organe de stat, care sa se ocupe pe plan national de problemele legate de cultura, productia, importul si exportul de opiu.

Conform Conventiei, organul national al opiului trebuie sa aiba urmatoarele atributii:

a) Sa delimiteze regiunile si sa desemneze parcelele de pamant pe care va fi autorizata cultura macului opiaceu in vederea productiei de opiu;

b) sa elibereze licente cultivatorilor de mac. Posesorii acestor licente vor fi singurele persoane autorizate de a face culturi de mac opiaceu. In licentele respective se specifica si suprafata de teren pe care este autorizata aceasta cultura.

c) Organul national al opiului va trebui sa preia de la toti cultivatorii de mac opiaceu, intreaga cultura de opiu. Cultivatorii sunt obligati sa livreze organului national intreaga productie de opiu obtinuta. Preluarea recoltei de catre organ se face cat mai repede posibil. Organul este obligat ca cel mai tarziu in patru luni, socotite de a sfarsitul recoltatului, sa preia cantitatile de opiu.

d) Organul national va fi singurul organ abilitat a importa, exporta, a face comert cu ridicata si a conserva stocurile de opiu.

In ceea ce priveste cultura si distribuirea stupefiantelor, aceste operatiuni se efectueaza numai pe baza unei licente, in afara de cazul in care comertul sau distribuirea sunt efectuate prin una sau mai multe intreprinderi de stat.

Art. 30 din Conventie stipuleaza obligatiile Partilor cu privire la efectuarea comertului si distribuirii stupefiantelor.

Astfel, pentru efectuarea comertului si distribuirii stupefiantelor, Partile sunt obligate sa exercite o supraveghere a tuturor produselor si intreprinderilor care se ocupa cu comertul sau cu distribuirea stupefiantelor; si sa supuna unui regim de licenta intreprinderile si localurile in care se executa comertul si distribuirea.

O alta obligatie ce incumba Partilor este aceea de a impiedica acumularea in posesia comerciantilor, a distribuitorilor, a intreprinderilor de stat sau a persoanelor autorizate a cantitatilor de stupefiante si a paiului de mac peste cele necesare functionarii normale a intreprinderii.

Partile vor trebui sa pretinda ca stupefiantele sa nu fie furnizate particularilor, decat pe baza unei ordonante medicale, retetele pe care se prescriu stupefiantele urmand sa aiba un regim special si, de asemenea, vor pretinde ca stupefiantele sa poarte pe ambalaje si denumirea comuna internationala, comunicata de O.M.S., iar ambalajul sa aiba o linie rosie duba foarte evidenta.

In ceea ce priveste eticheta sub care este pus in vanzare un drog, aceasta va indica nominal stupefiantul sau stupefiantele continute  precum si greutatea si procentajul lor.

Conventia consacra o parte foarte importanta a sa comertului international de stupefiante (art. 31).

Conform dispozitiilor speciale referitoare la comertul international, exportul de stupefiante cu destinatia unei tari sau a unui teritoriu, nu poate fi efectuat de nici o parte, decat in conformitate cu legile sau regulamentele acelei tari si numai in limita totalului, evaluarilor aferente ei. In toate porturile si zonele libere, Partile trebuie sa exercite supravegherea si controlul comertului international cu stupefiante.

Importul si exportul de stupefiante este controlat de catre parti prin intermediul unor licente. Par. 8, art. 31 din Conventie interzice exportul sub forma de transporturi adresate unei banci, in contul unei persoane diferite de aceea al carei nume figureaza pe autorizatia de export sau la o casuta postala.

Vor fi interzise si exporturile sub forma de transporturi adresate unui antrepozit de vama, in afara de cazul in care guvernul tarii importatoare precizeaza pe certificatul de import, prezentat de catre persoana sau institutia care cere autorizatia de export, ca a aprobat importul transportului, dar autorizatia va fi depusa la antrepozitul vamii. Autorizatia de export va preciza transportul efectuat in vederea acestui scop. Orice retragere din antrepozitul vamii va fi conditionata de prezentarea unui permis, emanand de la autoritatile de care depinde antrepozitul si, in cazul unui transport cu destinatie in strainatate, acesta va fi asimilat unui nou export (art. 31, par. 9).

Pentru ca un transport de stupefiante sa fie trecut in tranzit pe teritoriul unei tari, este necesara prezentarea copiei autorizatiei de export autoritatilor competente ale tarii pe teritoriul careia se efectueaza tranzitul.

Cand tranzitul este autorizat, transportul trebuie sa se efectueze numai pe ruta stabilita, iar autoritatile trebuie sa ia toate masurile ca transportul sa ajunga la destinatie.

„Conventia Unica” reglementeaza si capitolul luptei impotriva traficului ilicit in art. 35.

Art. 35 din Conventie prevede:

„Tinand cont de regimul lor constitutional, juridic si administrativ, partile:

a) vor asigura pe plan national, o coordonare a actiunii preventive si represive impotriva traficului ilicit; in vederea acestui scop, ele vor putea sa desemneze un serviciu adecvat insarcinat cu aceasta coordonare.

b) se vor asista in mod mutual, in lupta impotriva traficului ilicit;

c) vor coopera in mod strans, intre ele si cu organizatiile internationale competente ale caror membre sunt, in scopul de a duce o lupta coordonata contra traficului ilicit;

d) vor supraveghea ca aceasta cooperare internationala a serviciilor adecvate sa fie efectuata prin cai rapide; si

e) se vor asigura ca, atunci cand documentele juridice sunt transmise intre tari, in vederea urmaririi unei actiuni judiciare, transmiterea sa fie efectuata prin cai rapide, pe adresa instantelor desemnate de catre parti; aceasta dispozitie nu atinge dreptul partilor de a cere ca documentele juridice sa fie „trimise pe cale diplomatica.”

„Conventia Unica” cuprinde dispozitii penale pentru combaterea traficului de stupefiante, dat fiind pericolul pe care il prezinta acest fenomen asupra sanatatii publice.

Conventia recomanda partilor ca sub rezerva dispozitiilor lor constitutionale sa incrimineze ca infractiuni cultura, productia, fabricatia, extractia, prepararea, detinerea, oferirea, punerea in vanzare, distribuirea, procurarea, vanzarea, livrarea, indiferent sub ce forma, mijlocirea, trimiterea, expedierea prin tranzit, transportul, importul si exportul stupefiantelor, care nu sunt conforme dispozitiilor Conventiei, sau orice alt act care, dupa avizul partii amintite, ar fi contrariu dispozitiilor actualului document international. Faptele mentionate vor constitui infractiuni daca s-au comis intentionat. Recomandarea Conventiei este aceea ca infractiunile grave sa fie pasibile de o pedeapsa adecvata, si anume de pedepse cu inchisoarea sau cu alte pedepse privative de libertate.

„Conventia Unica” stabileste ca fiecare din faptele aratate, sub rezerva dispozitiilor constitutionale ale fiecarei Parti, sa fie considerata infractiune distincta, daca ele s-au comis in tari diferite.

De asemenea, Conventia prevede ca participarea intentionata la oricare dintre infractiunile aratate, asocierea sau intentia in vederea comiterii sau a tentativei de comitere, precum si actele preparatorii si operatiunile financiare indeplinite in mod intentionat, relativ la aceste infractiuni vor constitui infractiuni pasibile de pedepsele prevazute in par. 1, art. 36 din Conventie.

Condamnarile pronuntate in strainatate, pentru aceste infractiuni, vor fi luate in consideratie, in scopul stabilirii recidivei si infractiunile grave, fie ca sunt comise de conationali, sau au ca subiect activ strainii, vor fi urmarite de partea pe al carei teritoriu s-a comis infractiunea sau de partea pe teritoriul careia se va gasi delincventul, daca extradarea sa nu este acceptabila, conform legislatiei partii careia i s-a adresat cererea de extradare, si delincventul amintit n-a fost inca urmarit si judecat.

Conventia recomanda ca infractiunile aratate in par. 1 si in subalineatul al doilea al alin. a) din par. 2, art. 36 sa constituie cazuri de extradare, data fiind gravitatea acestora, in fiecare tratat de extradare ce va fi incheiat intre ele.

Daca o parte conditioneaza extradarea de existenta unui tratat si primeste o cerere de extradare din partea unei alte Parti cu care nu are un tratat incheiat in aceasta materie, ea poate acorda extradarea socotind ca baza legala „Conventia Unica”.

Partile care nu conditioneaza extradarea de existenta unui tratat, vor trebui sa recunoasca infractiunile aratate drept infractiuni pentru care extradarea este posibila, tinandu-se seama de conditiile prevazute de legea Partii careia i se adreseaza cererea de extradare.

Extradarea va fi acordata in conformitate cu legea Partii careia i se adreseaza cererea, dar conform Conventiei, Partea care trebuie sa execute extradarea poate sa refuze aceasta daca autoritatile competente considera ca infractiunea nu este destul de grava.

Toate stupefiantele, toate substantele si tot materialul utilizat in vederea comiterii oricarei infractiuni la regimul stupefiantelor sau destinate comiterii unor astfel de infractiuni se sechestreaza si se confisca (art. 37).

Intrarea in vigoare a „Conventiei Unice a Stupefiantelor” la data de 13 decembrie 1964, a reprezentat un moment important in lupta comunitatii internationale impotriva traficului ilicit si consumului abuziv de stupefiante.


2. Conventia asupra substantelor psihotrope din 1971[10]

Conventia defineste „substanta psihotropa” ca fiind „orice substanta, fie ca este de origine naturala, fie de origine sintetica sau orice produs natural din tabelele I, II, III sau IV” din Conventie.

Art. 2 din Conventia de la Viena asupra substantelor psihotrope din anul 1971 reglementeaza sfera de aplicare a controlului substantelor si procedura ce trebuie urmata intr-un astfel de control.

Astfel: „1. Daca una din parti sau Organizatia Mondiala a Sanatatii se afla in posesia unor informatii referitoare la o substanta care inca nu este supusa controlului international si care, dupa parerea sa, pot face necesara includerea ei intr-unul din tabelele Conventiei, acea parte sau O.M.S. va adresa secretarului general o notificare insotita de toate informatiile adecvate. Aceasta procedura va fi, de asemenea, aplicata atunci cand una dintre parti sau O.M.S. se va afa in posesia unor informatii justificand transferul unei substante de la un tabel la altul sau suprimarea inscrierii ei intr-unul din tabele.”

Daca O.M.S. constata ca respectiva substanta poate provoca o stare de dependenta si o stimulare sau o depresiune a sistemului nervos central dand loc unor halucinatii sau tulburari ale functiei  motorii, sau ale judecatii, sau comportamentului, sau perceperii, sau dispozitiei, ori abuzuri sau efecte nocive comparabile celor ale unei substante incluse in unul din cele 4 tabele si ca exista suficiente motive sa se creada ca substanta da sau risca sa dea loc la abuzuri, in asa fel incat ea constituie o problema pentru sanatatea publica si o problema sociala care justifica punerea ei sub controlul international; in aceste situatii O.M.S. va comunica comisiei o apreciere asupra acestei substante sau va indica, in special, in ce masura substanta da sau risca sa dea loc la abuzuri, gradul de gravitate a problemei sociale si gradul de utilitate al substantei in terapeutica, precum si recomandari privind eventualele masuri de control, carora ar fi oportun sa fie supusa aceasta substanta in lumina acestei evaluari.

In ceea ce priveste substantele care nu sunt cuprinse in Conventie, dar care pot fi utilizate pentru fabricarea ilicita a substantelor psihotrope, ele vor fi supuse unor masuri de supraveghere cat mai eficiente.

Conventia consacra in articole diferite dispozitii diferite aplicabile substantelor din tabelul I si celor din tabelele II, III si IV.

Partile vor putea autoriza, in ceea ce priveste substantele psihotrope, altele decat cele din tabelul I, transportul de catre calatori internationali ale unor mici cantitati de preparate pentru uzul lor personal. Fiecare dintre parti va putea totusi sa se asigure ca aceste preparate au fost legal obtinute.

Partile vor putea analiza folosirea acestor substante in industrie pentru fabricarea de preparate sau produse nepsihotrope, sub rezerva aplicarii in cazul lor a unor masuri de contro prevazute in prezenta conventie, pana ce starea substantelor psihotrope va fi de asa natura incat ele sa nu mai poata, in practica, sa dea loc la abuzuri sau sa fie recuperate.

De asemenea, partile vor putea analiza folosirea acestor substante, sub rezerva aplicarii masurilor de control prevazute de prezenta Conventie, pentru capturarea animalelor de catre persoane autorizate in mod special de autoritatile competente pentru a utiliza substantele mentionate, in acest scop.

Art. 7 din Conventie prevede dispozitiile speciale referitoare la substantele din tabelul I. Din dispozitiile art. 7 rezulta mai multe obligatii ale partilor. Partile vor trebui in primul rand sa interzica orice utilizare a acestor substante, cu exceptia celor utilizate in scopuri stiintifice sau scopuri medicale foarte limitate, de catre persoane special autorizate, care lucreaza in institutii medicale sau stiintifice ce tin direct de guvernele lor sau au fost autorizate in mod expres de aceste guverne.

Partile vor solicita ca fabricarea, comercializarea, distribuirea si detinerea acestor substante sa fie subordonata posedarii unei licente speciale si a unei autorizatii prealabile; si sa prevada o supraveghere severa asupra activitatilor si actelor mentionate anterior ca obligatii.

O interdictie ce incumba statelor este aceea de a nu permite eliberarea catre o persoana special autorizata decat cantitatea din aceste substante, necesara scopurilor pentru care a fost acordata autorizatia.

Partile vor trebui sa ceara ca persoanele care exercita functii medicale si stiintifice sa inregistreze achizitionarea acestor substante si detaliile privind utilizarea lor, aceste inregistrari trebuind sa fie pastrate cel putin 2 ani dupa ultima utilizare consemnata in documente si sa interzica exportul si importul acestor substante, exceptand cazul in care exportatorul si importatorul vor fi si unul si celalalt autoritatea sau administratia competenta din tara sau regiunea exportatoare sau importatoare, respectiv alte persoane sau intreprinderi pe care autoritatile competente din tarile sau regiunile lor le vor autoriza in mod explicit in acest scop.

Fabricarea, comercializarea (inclusiv exportul si importul) si distribuirea substantelor din tabelele II, III si IV se vor face daca exista o licenta sau o alta masura de control similara.

Aceste substante vor fi furnizate sau distribuite pentru a fi utilizate de persoane particulare numai pe baza de prescriptie medicala, exceptand cazurile in care persoanele particulare pot in mod legal sa obtina, sa utilizeze, sa elibereze sau sa administreze aceste substante, in exercitarea functiilor terapeutice si stiintifice legal autorizate.

Referitor la comertul international al unor astfel de substante, oricare parte care autorizeaza exportul sau importul de substante din tabelele I sau II, trebuie sa ceara o autorizatie de import sau de export, obtinuta pentru fiecare operatiune, indiferent daca este vorba de una sau mai multe substante.

Corelativ dispozitiilor privind comertul international exista si prevederi ce se refera la interzicerea si restrictiile aplicate exportului si importului (art. 13).

In acest sens, orice parte poate notifica celorlalte, prin intermediul secretariatului general, ca ea interzice importul in tara sa, sau intr-una din regiunile sale, a uneia sau mai multor substante din tabelele II, III sau IV, specificate in notificarea sa. In notificare se va preciza numele substantelor respective.

Orice parte care a facut o astfel de notificare poate, eliberand in fiecare caz un permis special de import, sa autorizeze importul cantitatilor determinate din substantele in cauza sau din preparatele care le contin. Autoritatea tarii importatoare, care va elibera permisul special de import, ii va adresa in 2 exemplare, care vor purta numele si adresa importatorului, autoritatii competente si tarii sau regiunii exportatoare, care va putea, in acest caz, sa autorizeze exportatorul sa efectueze expedierea. Aceasta va fi insotita de un exemplar al permisului special de import, vizat regulamentar de autoritatea competenta a tarii sau regiunii exportatoare.

Lupta impotriva traficului ilicit este reglementata de Conventie prin art. 21.

In functie de regimul lor constitutional, juridic si administrativ, partile vor asigura pe plan national coordonarea actiunii preventive si represive impotriva traficului ilicit; in acest scop, ele vor putea sa desemneze un serviciu adecvat, insarcinat cu o astfel de coordonare.

Partile se vor ajuta reciproc in lupta impotriva traficului ilicit de substante psihotrope si, in special, vor transmite celorlalte parti interesate, pe cale diplomatica sau prin intermediul autoritatilor competente pe care le vor desemna in acest scop, cate o copie din fiecare raport pe care il vor fi adresat secretariatului general, in urma unui caz de trafic ilicit sau a unei confiscari.

Pentru combaterea traficului ilicit, partile vor colabora strans intre ele, precum si cu organizatiile internationale competente din care fac parte si vor veghea la realizarea rapida a colaborarii internationale a serviciilor adecvate.

Partile se vor asigura de transmiterea pe cai rapide la adresele corespunzatoare a documentelor de procedura in vederea initierii actiunii in justitie intr-o alta tara. Este prevazuta si posibilitatea transmiterii documentelor pe cale diplomatica.

Conventia stipuleaza si dispozitii cu caracter penal in cuprinsul art. 22. Fiecare parte, sub rezerva dispozitiilor legii sale fundamentale, va considera infractiune si in consecinta va sanctiona cu pedeapsa orice act comis cu intentie, act ce contravine unei legi sau unui regulament in executarea obligatiilor sale ce decurg din Conventie si va lua masurile necesare pentru ca infractiunile grave sa fie sanctionate cu inchisoarea sau cu alta pedeapsa privativa de libertate (art. 22, par. 1, lit. a).



Atunci cand persoanele care utilizeaza abuziv substante psihotrope vor fi savarsit aceste infractiuni, partile vor putea, ca o alternativa, sa supuna aceste persoane unor masuri de tratament, de educare, de postcura, de readaptare si de reintegrare sociala.

Infractiunile savarsite in tari diferite vor fi considerate distincte, fiind vorba aici despre infractiunile constituite din mai multe actiuni ce au legatura intre ele.

Participarea internationala la o infractiune, asocierea sau intelegerea in vederea savarsirii sau tentativei de savarsire a infractiunii, dar si actele pregatitoare si operatiunile financiare executate intentionat in legatura cu infractiunile aratate, vor constitui infractiuni pasibile de inchisoare sau orice alta pedeapsa privativa de libertate.

Condamnarile pronuntate in strainatate pentru aceste infractiuni se vor lua in considerare pentru stabilirea starii de recidiva.

Asemenea „Conventiei Unice” si Conventia de la 1971 asupra substantelor psihotrope prevede ca infractiunile grave, indiferent daca au fost comise de cetateni ai tarii sau straini, vor fi urmarite de partea pe teritoriul careia a fost comisa infractiunea sau de catre partea pe teritoriul careia se afla delincventul, daca extradarea nu este compatibila cu legislatia partii careia i-a fost adresata cererea si daca infractorul a fost deja urmarit si judecat.

Infractiunile aratate in Conventie vor fi considerate cazuri de extradare in orice tratat existent intre parti sau care urmeaza sa se incheie.

Conventia impune sechestrarea si confiscarea oricarei substante psihotrope, oricarei alte substante sau material utilizat, sau care se intentioneaza a se utiliza pentru savarsirea unei infractiuni.

Prezenta Conventie lasa la latitudinea partilor adoptarea unor masuri de control mai severe decat cele prevazute in cuprinsul sau, daca acestea sunt necesare pentru ocrotirea sanatatii si interesului public.

3. Conventia contra traficului ilicit de stupefiante

si substante psihotrope din 1988[11]

Termenul „stupefiant” este definit de Conventie ca fiind orice substanta de origine naturala sau de sinteza, care figureaza in tabelul I sau II al Conventiei din 1961si Conventia din 1961 modificata.

Expresia „substanta psihotropa” semnifica orice substanta de origine naturala sau de sinteza, sau orice produs din tabelele I, II, III sau IV ale Conventiei din 1971 cu privire la substantele psihotrope.

Conventia enumera in art. 3 faptele ce constituie infractiuni.

Vor constitui infractiuni productia, fabricatia, extractia, prepararea, oferirea, punerea in vanzare, distribuirea, vanzarea, livrarea in orice conditii, expedierea, expedierea in tranzit, transportul, importul sau exportul oricarui stupefiant sau oricarei substante psihotrope daca se incalca dispozitiile Conventiei din 1961, Conventiei din 1961 modificata sau Conventiei din 1971.

Cultura macului (opiaceu), cultura de coca sau a plantei de cannabis, in scopul producerii de stupefiante, incalcandu-se dispozitiile Conventiei din 1961 si astfel cum apare modificata constituie infractiune.

Detinerea sau cumpararea oricarui stupefiant sau substante psihotrope, in scopul uneia dintre activitatile enumerate ca infractiuni constituie de asemenea infractiune.

Va reprezenta infractiune si fabricarea, transportul sau distribuirea de echipament, materiale sau substante inscrise in tabelul I si II despre care cel care se ocupa de aceste activitati stie ca trebuie utilizate in / sau pentru cultura, productia sau fabricarea ilicita de stupefiante sau substante psihotrope.

In final, vor constitui infractiuni organizarea, difuzarea sau finantarea uneia din infractiunile mentionate.

Se confera caracter infractional conversiei sau transferului de bunuri despre care cel care se ocupa stie ca provin dintr-una dintre infractiunile stabilite prin Conventie, sau din participarea la comiterea acesteia, in scopul de a disimula sau deghiza originea ilicita a bunurilor mentionate, sau ajuta orice persoana care este implicata in comiterea uneia dintre aceste infractiuni sa scape de consecintele juridice ale actelor sale.

Caracter infractional au si actele de disimulare sau ascundere a naturii, originii, dispunerii miscarii sau proprietatilor reale ale bunurilor sau drepturilor aferente, despre care autorul stie ca provin dintr-una dintre infractiunile stabilite, sau rezulta din participarea la  una din aceste infractiuni.

Tinand cont de principiile constitutionale ale partilor se confera caracter infractional anumitor fapte:

„- achizitiei, detinerii sau utilizarii de terenuri, despre care cel care le dobandeste, detine si utilizeaza stie in momentul in care le primeste ca, provin dintr-una dintre infractiunile stabilite prin Conventie sau in urma participarii la una dintre aceste infractiuni;

- detinerii de echipament, materiale sau substante inscrise in tabelele I sau II, despre care cel care le detine stie ca ele sunt sau trebuie sa fie utilizate in / sau pentru cultura, producerea sau fabricarea ilicita de stupefiante sau substante psihotrope;

- faptei de a incita sau a determina public o persoana, prin orice mijloc, sa comita una dintre infractiunile stabilite conform prezentului articol sau sa foloseasca ilicit stupefiante sau substante psihotrope.

- participarea la una dintre infractiunile stabilite in conformitate cu articolul prezent, sau asocierii intelegerii, tentativei sau complicitatii prin furnizare de asistenta, ajutor sau sfaturi in scopul comiterii sale.” (art 3, lit c).

Fiecare Parte la actuala Conventie adopta masurile necesare pentru a-i conferi caracterul de infractiune penala, atunci cand actul a fost comis cu intentie, detinerii si cumpararii de stupefiante destinate consumului personal si incalcarii dispozitiilor Conventiei din 1961, Conventiei din 1961 modificata sau Conventiei din 1971.

Fiecare dintre partile Conventiei vor trebui sa ia masuri pentru ca infractiunile stabilite sa primeasca sanctiuni in functie de gravitatea lor: inchisoarea sau alte pedepse privative de libertate, amenzi si confiscare.

Autoritatile judiciare din statele-parti vor tine cont, la judecarea infractiunilor, de mai multe circumstante faptice: participarea la comiterea unei infractiuni a unei organizatii de raufacatori careia ii apartine autorul infractiunii; participarea autorului infractiunii la alte activitati criminale organizate intentionat sau la alte activitati ilegale facilitate de comiterea infractiunii; de folosirea violentei sau a armelor de catre autorul infractiunii; de faptul ca autorul detine o functie publica si ca infractiunea este legata de aceasta functie; victimizarea sau folosirea minorilor; de faptul ca infractiunea a fost comisa intr-un penitenciar, institutie de invatamant, centru de asistenta sociala sau in vecinatatea acestora, sau in locuri in care scolarii si studentii sunt ocupati in cadrul unei activitati educative, sportive sau sociale.

Se va tine seama, in masura in care dreptul intern o permite, de condamnarile anterioare, in special pentru infractiuni analoge comise in tara sau in strainatate.

Se recomanda prin Conventie partilor sa stabileasca o perioada de prescriptie prelungita pentru infractiunile prevazute. Perioada de prescriptie va fi mai lunga daca autorul infractiunii se sustrage justitiei.

Pentru protejarea drepturilor persoanei faptuitorului se vor lua masuri in vederea asigurarii participarii acestuia la procedura penala ce va avea loc.

Art. 4 din Conventie reglementeaza competenta in aceasta materie.

Astfel, fiecare Parte adopta masurile necesare pentru stabilirea competentei sale in ceea ce priveste infractiunile prevazute, atunci cand este vorba de o infractiune comisa pe teritoriul sau, sau daca a fost comisa la bordul unei nave sub pavilionul statului respectiv sau al unei aeronave inmatriculate conform legislatiei sale in momentul in care a fost comisa infractiunea.

De asemenea, va adopta masuri pentru stabilirea competentei sale in cazul in care infractiunea a fost comisa de catre unul din cetatenii sai, sau de catre o persoana care are resedinta pe teritoriul sau, ori a fost comisa infractiunea la bordul unei nave impotriva careia aceasta parte a fost autorizata sa ia anumite masuri dintre cele reglementate privind traficul ilicit pe mare, dar cu mentiunea ca aceasta competenta sa nu fie exercitata decat pe baza acordurilor sau angajamentelor partilor.

Conventia ofera flexibilitate, acceptand posibilitatea exercitarii competentei in materie penala, in baza reglementarilor din dreptul intern.

Art. 5 din Conventie prevede masura confiscarii produselor dobandite din infractiunile aratate sau a bunurilor a caror valoare corespunde celei a produselor mentionate, precum si a stupefiantelor, substantelor psihotrope, materialelor si echipamentelor sau altor instrumente utilizate sau destinate utilizarii savarsirii infractiunilor.

In scopul aplicarii corespunzatoare a dispozitiilor privind confiscarea, partile vor „investi” tribunalele sau autoritatile competente cu dreptul de a ordona producerea sau poprirea documentelor bancare, financiare sau comerciale. Se interzice invocarea secretului bancar.

Relativ la extradare, art. 5 din Conventie prevede la par. 2:

„Fiecare dintre infractiunile la care se aplica prezentul articol este de drept inclus in orice tratat de extradare in vigoare, incheiat intre parti, ca infractiune al carei autor poate fi extradat. Partile se angajeaza sa includa aceste infractiuni, ca infractiuni al caror autor poate fi extradat, in orice tratat de extradare pe care il vor incheia.”

Pentru buna desfasurare a tuturor anchetelor, urmaririlor penale si procedurilor juridice; partile isi vor acorda mutual asistenta juridica. Partile Conventiei vor coopera si vor acorda asistenta tarilor de tranzit, Partile coopereaza, direct sau prin intermediul organizatiilor internationale sau regionale competente, in scopul de a ajuta si de a sprijini, in masura posibila, statele de tranzit si in special tarile in curs de dezvoltare, prin intermediul programelor de cooperare tehnica. Partile vor acorda tarilor respective ajutor financiar pentru dezvoltarea infrastructurii necesara eficientizarii luptei contra traficului ilicit si prevenirii acestui trafic. Un astfel de ajutor acordat tarilor de tranzit poate avea la baza acorduri sau aranjamente bilaterale sau multilaterale.

In vederea identificarii autorilor unor infractiuni se poate recurge si la livrari supravegheate pe scara internationala.


CAPITOLUL III

COMBATEREA TRAFICULUI SI CONSUMULUI ILICIT DE DROGURI PRIN MIJLOACE DE DREPT PENAL IN ROMANIA, DUPA 1989

1.    Aparitia Legii nr. 143/2000 privind prevenirea si combaterea traficului si consumului ilicit de droguri

Revolutia din decembrie 1989, a prins Romania in situatia de a dispune de o lege care stabilea regimul substantelor si produselor stupefiante (Legea nr. 73/1969), de Instructiunile nr. 103/1970 ale Ministerului Sanatatii, pentru executarea prevederilor Legii nr. 73/1969, si de o Hotarare a Consiliului de Ministri nr. 899/1970, pentru stabilirea si sanctionarea contraventiilor la normele privind regimul produselor si al substantelor stupefiante.[12]

Ca mijloace de drept penal la acea data, pentru combaterea traficului si consumului ilicit de stupefiante existau art. 312 din Cod penal de la 1968, care incrimina traficul de stupefiante, si art. 17 alin. 2 din Legea nr. 73/1969, care incrimina tot traficul de stupefiante, dar alte fapte decat cele prevazute in art. 312 Cod penal.

Fata de agravarea situatiei in privinta traficului si consumului ilicit de stupefiante, in anul 1996, prin Legea nr. 140 care a modificat unele dispozitii ale Codului penal de la 1968, a fost modificat si completat si art. 312 Cod penal, care incrimina fapta de trafic de stupefiante.

Fata de reglementarea infractiunii de trafic de stupefiante prevazuta in art. 312 din Codul penal de la 1968, prin Legea nr. 140/1996 s-au adus modificari continutului acestei infractiuni, care constau in inasprirea pedepsei pentru trafic de stupefiante in forma simpla, prevazuta de art. 312 alin. 1 era pedepsit cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani, ca urmare a modificarii prin Legea nr. 140/1996, pedeapsa ce se aplica era inchisoarea de la 3 la 15 ani si interzicerea unor drepturi.

Cel mai important moment dupa 1989, din punctul de vedere al legislatiei drogurilor l-a reprezentat aparitia Legii nr. 143/2000, privind combaterea traficului si consumul ilicit de droguri.[13]

Ulterior capitolului I, consacrat definirii unor termeni si expresii ce apareau in lege, acest act normativ consacra capitolul II sanctionarii traficului si altor operatiuni ilicite cu substante aflate sub control national (art. 2 – 19).

Potrivit art. 2 din Legea nr. 143/2000, constituie infractiune:

„Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea in vanzare, vanzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpararea, detinerea ori alte operatiuni privind circulatia drogurilor de risc, fara drept, se pedepsesc cu inchisoarea de la 3 la 15 ani si interzicerea unor drepturi.

Daca faptele prevazute la alin. 1 au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este inchisoarea de la 10 la 20 de ani si interzicerea unor drepturi.”

Obiectivul special principal al acestei infractiuni il constituie relatiile sociale privitoare la sanatatea publica.

Pe langa obiectul juridic special principal, aceasta infractiune are si un obiect juridic secundar, adiacent si anume relatiile sociale privitoare la sanatatea persoanei fizice privita individual, care ar putea fi victima a toxicomaniei din cauza nerespectarii regimului legal a drogurilor de catre terte persoane.

Obiectul material al acestei infractiuni il constituie drogurile de risc respectiv in cazul circumstantei agravante, drogurile de mare risc. Art. 1 lit. d din Legea nr. 143/2000 defineste notiunea „droguri de risc”, ca fiind drogurile inscrise in tabelul nr. III din lege, iar litera c din acelasi articol defineste „drogurile de mare risc”, ca fiind cele din tabelele nr. I si II. Subiectul activ al acestei infractiuni, poate fi orice persoana fizica cu capacitate penala care savarseste una sau mai multe din modalitatile normative prevazute de art. 2 din Legea nr. 143/2000.

In functie de fapta savarsita de subiectul activ, poate aparea si un subiect pasiv, reprezentat de persoana care sufera consecintele consumului ilicit de droguri.

Infractiunea prevazuta de art. 2 are un continut alternativ, cuprinzand 18 variante normative si doua forme (simpla si agravata) in functie de elementul material. Daca elementul material il constituie drogul de risc, infractiunea va fi savarsita in forma simpla; pe cand drogul de mare risc determina existenta formei agravate.

Sub aspectul laturii subiective, infractiunea se savarseste cu intentie, directa sau indirecta.

Art. 3 prevede o alta infractiune, si anume: „Introducerea sau scoaterea din tara, precum si importul ori exportul de droguri, de risc, fara drept, se pedepsesc cu inchisoare de la 10 la 20 de ani si interzicerea unor drepturi.

Daca faptele prevazute la alin. 1 privesc drogurile de mare risc, pedeapsa este inchisoarea de la 15 la 25 de ani si interzicerea unor drepturi.”

Si in cazul acestei infractiuni, obiectul ocrotirii juridice il formeaza mai multe categorii de relatii sociale. Pe de o parte, obiectul juridic special principal il constituie relatiile sociale privitoare la sanatatea publica, care ar fi afectata prin introducerea sau scoaterea din tara, precum si prin importul sau exportul de droguri fara drept.

Obiectul juridic special secundar il constituie relatiile sociale privitoare la activitatea de comert exterior care trebuie sa se efectueze numai in baza unor autorizatii de import-export. Prin savarsirea acestei fapte sunt afectate si relatiile sociale privind sanatatea fizica si mentala a persoanelor care ar putea consuma droguri provenite din traficul ilicit.[14]

Obiectul material al infractiunii il reprezinta drogurile de risc sau de mare risc.

Sub aspectul elementului material, al laturii obiective sunt prezentate patru actiuni alternative prin care poate fi savarsita infractiunea: introducerea / scoaterea din tara si importul / exportul de droguri.

Pentru existenta infractiunii este necesar ca oricare din modalitatile normative prevazute de lege sa fie facute fara drept, in speta fara licenta.

Si aceasta infractiune cuprinde o varianta simpla, si una agravata, in functie de aceeasi conditie circumstantiala (droguri de risc sau de mare risc).

Faptele de introducere sau scoatere din tara, respectiv importul sau exportul drogurilor nu se pot comite decat cu ocazia trecerii frontierei de stat a Romaniei, deci incalcandu-se regimul vamal.

Subiectul activ al infractiunii prevazuta de art. 3 din Legea nr. 143/2000, poate fi orice persoana cu capacitate penala care savarseste una sau mai multe din modalitatile normative prevazute in art. 3.

Subiectul pasiv principal al infractiunii este statul, iar subiectul pasiv adiacent poate fi persoana care sufera consecintele consumului ilicit de droguri, provenite ca urmare a nerespectarii regimului legal al acestor substante sau produse.

Sub aspectul laturii subiective, infractiunea se savarseste cu intentie, fie directa, fie indirecta.

Infractiunea prevazuta de art. 4 din Legea nr. 143/2000 consta in:

„Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpararea sau detinerea de droguri, pentru consum propriu, fara drept.”

Dupa modificarea intervenita prin Legea nr. 522/2004 care a adus unele modificari Legii nr. 143/2000, art. 4 are urmatorul cuprins:

„(1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpararea sau detinerea de droguri de risc pentru consum propriu, fara drept, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 2 ani sau amenda.

(2) Daca faptele prevazute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este inchisoarea de la 2 la 5 ani.”

In urma modificarii, subiectul activ al infractiunii devine si subiect pasiv principal. Actuala reglementare prevede si forma agravata a faptei sanctionand-o insa, cu pedeapsa prevazuta pentru forma simpla din reglementarea anterioara.

Art. 5 din Legea nr. 143/2000 dobandeste prin Legea nr. 169/2002 urmatorul continut:

„Punerea la dispozitie, cu stiinta, cu orice titlu, a unui local, a unei locuinte, a oricarui alt loc amenajat, in care are acces publicul, pentru consumul ilicit de droguri, ori tolerarea consumului ilicit in asemenea locuri se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 10 ani si interzicerea unor drepturi.”

Modificarea apare in privinta sanctiunii, respectiv a maximului pedepsei prevazuta de legiuitor,[15]  care in actuala legislatie este mai mare.

Art. 6 din Legea nr. 143/2000 nu a suportat modificari, continutul acestuia prevazand urmatoarea infractiune:

„Prescrierea drogurilor de mare risc cu intentie, de catre medic, fara ca aceasta sa fie necesara din punct de vedere medical, se pedepseste cu inchisoarea de la 1 la 5 ani.

Cu aceiasi pedeapsa se sanctioneaza si eliberarea sau obtinerea, cu intentie, de droguri de mare risc, pe baza unei retete medicale prescrise in conditiile prevazute la alin. (1) sau a unei retete medicale falsificate.”

Subiectul activ al infractiunii este calificat. Infractiunea nu poate fi savarsita decat de o persoana cu capacitate penala, care are calitatea de medic si care prescrie fara a fi necesar unei persoane, droguri de mare risc.

Desi legea nu precizeaza vreo calitate, in ceea ce priveste modalitatea a doua de savarsire a infractiunii cu privire la calitatea subiectului care elibereaza drogurile de mare risc pe baza unei retete ce cuprinde o prescriere care nu este necesara, totusi acesta este calificat, si trebuie sa fie farmacist.

Art. 7 din Legea nr. 143/2000 modificat prin Legea nr. 169/2002 are urmatorul continut:

„Administrarea de droguri de mare risc unei persoane, in afara conditiilor legale, se pedepseste cu inchisoare de la unu la 5 ani.” Modificarea consta si in acest caz in limitele sanctiunii, maximul si minimul fiind majorate (de la 6 luni la un an; respectiv de la 4 la 5 ani).

„Furnizarea, in vederea consumului, de inhalanti chimici toxici unui minor se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani” (art. 8 astfel cum apare modificat prin Legea nr. 169/2000).

Legea nr. 169/2000 elimina sanctiunea amenzii ca sanctiune alternativa pentru infractiune prevazuta de art. 8, amplificand concomitent si maximul pedepsei la 3 ani inchisoare.

Potrivit art. 9 din Legea nr. 143/2000 constituie infractiune:

„Producerea, fabricarea, importul, exportul, oferirea, vanzarea, transportul, livrarea cu orice titlu, trimiterea, procurarea, cumpararea sau detinerea de precursori, echipamente ori materiale in scopul utilizarii, lor la cultivarea, producerea sau fabricarea ilicita de droguri de mare risc se pedepsesc cu inchisoare de la 3 la 10 si interzicerea unor drepturi.”

Legea nr. 143/2000 sanctioneaza mai grav savarsirea anumitor fapte din cauza pericolului accentuat al acestora.

In conformitatea cu art. 10 din Legea nr. 143/2000, „Organizarea, conducerea sau finantarea faptelor prevazute la art. 2 – 9 se pedepseste, cu pedepsele prevazute de lege pentru aceste fapte, limitele maxime ale acestora sporindu-se cu 3 ani”.

Legea pedepseste si indemnul la consumul ilicit de droguri, prin orice mijloace, daca este urmat de executare dar si in situatia in care nu este urmat de executare.

Sanctiunea in cazul indemnului urmat de executare este inchisoarea de la 6 luni la 5 ani, iar in cel de-al doilea caz se prevede pedeapsa inchisorii de la 6 luni la 2 ani alternativ cu pedeapsa amenzii (art. 11 din Legea nr. 143/2000).

Formele agravate ale infractiunilor de trafic si consum ilicit de droguri sunt cele prevazute la art. 2, 6 – 8 si 11 daca au avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa fiind de la 10 la 20 de ani si interzicerea unor drepturi.

Aceste dispozitii rezulta din cuprinsul art. 12 din Legea nr. 143/2000 modificat in anul 2003 prin Legea nr. 39. Prin reglementarea formelor agravate ale respectivelor fapte, legiuitorul are in vedere practerintentia ca forma de vinovatie.

Legea nr. 143/2000 privind prevenirea si combaterea traficului si consumului ilicit de droguri se refera si la infractiunile neconsumate, ramase in faza de tentativa.

Astfel: „Tentativa la infractiunile prevazute la art. 2 - 7, la art. 9 si 10 se pedepseste (art. 13 alin. 1). Se considera tentativa si producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum si luarea de masuri in vederea comiterii infractiunilor prevazute la alin. 1 (art. 13 alin. 2).”

Prin dispozitiile art. 14 din Legea nr. 143/2000, legiuitorul a prevazut o serie de circumstante agravante legale specifice savarsirii infractiunilor de trafic de droguri, care completeaza gama de circumstante agravante prevazute in Codul penal.

Sunt considerate circumstante agravante legale urmatoarele situatii prevazute de art. 14 din Legea nr. 143/2000 modificat prin Legea nr. 522/2004:

„a) persoana care a comis infractiunea indeplinea o functie ce implica exercitiul autoritatii publice, iar fapta a fost comisa in exercitarea acestei functii;

b) fapta a fost comisa de un cadru medical sau de o persoana care are, potrivit legii, atributii in lupta impotriva drogurilor;

c) drogurile au fost trimise sau livrate, distribuite sau oferite unui minor, unui bolnav psihic, unei persoane aflate intr-un program terapeutic ori s-au efectuat alte asemenea activitati interzise de lege cu privire la una dintre aceste persoane ori daca fapta a fost comisa intr-o institutie sau unitate medicala, de invatamant, militara, loc de detentie, centre de asistenta sociala, de reeducare sau institutie medical-educativa, locuri in care elevii, studentii si tinerii desfasoara activitati educative, sportive, sociale ori in aproprierea acestora;

d) folosirea minorilor in savarsirea faptelor prevazute in art. 2 - 11;

e) drogurile au fost amestecate cu alte substante care le-au marit pericolul pentru viata si integritatea persoanelor.”

Potrivit alin. 2 al art. 14, modificat astfel prin Legea nr. 169/2002: „In cazul circumstantei agravante la alin. (1) lit. c, referitoare la savarsirea faptelor intr-o institutie de invatamant ori in locuri in care elevii, studentii si tinerii desfasoara activitati educative, sportive, sociale sau in aproprierea acestora, la maximul special prevazut de lege se poate adauga un spor care nu poate depasi 5 ani, in cazul inchisorii, sau maximul general, in cazul amenzii.

  Art. 15 si 16 sunt consacrate cauzelor de impunitate.

In conformitate cu art. 15 din Legea nr. 143/2000:

„Nu se pedepseste persoana care, mai inainte de a fi inceputa urmarirea penala, denunta autoritatilor competente participarea sa la o asociatie sau intelegere in vederea comiterii uneia dintre infractiunile prevazute la art. 2 - 10, permitand astfel identificarea si tragerea la raspundere penala a celorlalti participanti.

Prin aceasta dispozitie, legiuitorul a urmarit sa ofere o sansa acelei persoane, care facand parte dintr-o structura organizata ce are ca obiectiv traficul cu droguri, sa denunte apartenenta sa la acea structura, in vederea apararii sale de pedeapsa. Totodata, legiuitorul a considerat ca aparand de pedeapsa o persoana care denunta apartenenta sa la o structura criminala, organele abilitate in cercetarea acestor infractiuni, vor putea obtine informatii pertinente pe baza carora ar putea fi identificati si trasi la raspundere penala ceilalti membri ai gruparii criminale.

O alta prevedere, dar care are ca obiectiv doar reducerea pedepsei, este aceea din art. 16 al Legii nr. 143/2000.

Astfel, potrivit acestui articol:

„Persoana care a comis una dintre infractiunile prevazute la art. 2 – 10, iar in timpul urmaririi penale denunta si faciliteaza identificarea si tragerea la raspundere penala a altor persoane care au savarsit infractiuni legate de droguri, beneficiaza de reducerea la jumatate a limitelor pedepsei prevazute de lege.”

Prin dispozitiile art. 16, in interesul identificarii si tragerii a raspundere penala si a altor persoane care au savarsit infractiuni legate de droguri, legiuitorul incurajeaza delatiunea, prin reducerea la jumatate a limitelor pedepsei prevazuta de lege, pentru fapta savarsita de denuntator.

In conformitate cu art. 17 din Legea nr. 143/2000, „drogurile si alte bunuri care au facut obiectul infractiunilor prevazute la art. 2 – 10 se confisca, iar daca acestea nu se gasesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor in bani.

Se confisca, de asemenea, banii, valorile sau orice alte bunuri dobandite prin valorificarea drogurilor si a altor bunuri prevazute la alin. (1) si (2), constituie venituri ale bugetului de stat si se evidentiaza in cont separat in bugetul de stat.”

Drogurile ridicate in vederea confiscarii vor fi distruse, se vor pastra, insa contraprobe. Nu toate drogurile vor fi supuse distrugerii. Sunt exceptate cele folosite ca medicamente, in industria farmaceutica sau in industrie, sau in scop didactic.


2. Implicatiile Legii nr. 143/2000 asupra unor dispozitii din Codul penal

Prin aparitia Legii nr. 143/2000 cadrul legislativ al combaterii traficului si consumului de droguri in Romania este comparabil cu cel existent in tarile occidentale.

Superioritatea acestei legi rezulta din mai multe aspecte prezente in continutul sau.



Prin aparitia Legii nr. 143/2000 se realizeaza o unificare a tuturor dispozitiilor de drept penal material cu privire la droguri intr-un singur act normativ, reprezentat de aceasta lege speciala.

Art. 32 din prezenta lege abroga expres dispozitiile art. 312 din Codul penal, atat in ceea ce priveste produsele sau substantele stupefiante cat si alte dispozitii contrare.

Ca urmare a dispozitiilor art. 32 din Legea nr. 143/2000, continutul legal al infractiunii prevazuta de art. 312 Cod penal va viza numai substantele toxice. Ca efect al aceluiasi articol 32 din Legea nr. 143/2000, infractiunea prevazuta de art. 312 Cod penal se va numi „trafic de substante toxice.”[16] Art. 32 din Legea nr. 143/2000, in teza a II-a prevede ca se abroga si orice alte dispozitii contrare acestei legi.

Prin urmare, trebuie socotit abrogat si art. 17 alin. 2 din Legea nr. 73/1969. Acest articol incrimina ca fiind trafic de stupefiante faptele de experimentare a produselor sau substantelor stupefiante, administrarea acestora sub orice forma unei alte persoane fara indicatie medicala, precum si recoltarea ori detinerea in scop de prelucrare a plantelor care contin stupefiante.

Faptele prevazute in art. 17 alin. 2 din Legea nr. 73/1969 se regasesc incriminate in Legea nr. 143/2000, in art. 2 (experimentarea produselor sau substantelor stupefiante) si in art. 7 (administrarea de stupefiante fara indicatie medicala unei persoane).

Art. 2 din Legea nr. 143/2000 prevede 18 modalitati normative prin care se poate savarsi infractiunea, care are un continut alternativ, dar nici una dintre modalitati nu se refera la recoltarea de plante ce contin stupefiante in scop de prelucrare.

Legiuitorul a incriminat in art. 2 din Legea nr. 143/2000 fapta de cultivare de plante care contin stupefiante fara a mai incrimina in mod expres si activitatea de recoltare si detinerea de plante ce contin stupefiante in vederea prelucrarii.


3. Dispozitii procedurale cuprinse in Legea nr. 143/2000

Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost modificata prin Legea nr. 522/2004 cuprinde urmatoarele dispozitii cu privire la desfasurarea procesului penal (art. 191 – 26):

„Articolul 191:

(1) In cazul savarsirii infractiunilor prevazute la art. 4, procurorul dispune, in termen de 24 de ore de la inceperea urmaririi penale, evaluarea consumatorului de catre centrul de prevenire, evaluare si consiliere antidrog, in scopul includerii acestuia in circuitul integrat de asistenta a persoanelor consumatoare de droguri.

(2) Dupa primirea raportului de evaluare, intocmit de centrul de prevenire, evaluare si consiliere antidrog, in baza expertizei medico-egale in termen de 5 zile, procurorul dispune, cu acordul invinuitului sau inculpatului, includerea acestuia in programul integrat de asistenta a persoanelor consumatoare de droguri.

(3) Daca impotriva invinuitului sau inculpatului s-a luat masura arestarii preventive, aceasta poate fi revocata sau inlocuita cu alta masura preventiva.

(4) In toate cazurile, urmarirea penala este continuata potrivit dispozitiilor Codului de procedura penala.

Articolul 192:

(1) Daca, pana in momentul pronuntarii hotararii, inculpatul respecta protocolul programului integrat de asistenta a persoanelor consumatoare de droguri, instanta de judecata poate sa nu aplice nici o pedeapsa acestuia sau sa amane aplicarea pedepsei.

(2) In cazul in care amana aplicarea pedepsei, instanta hotaraste in cuprinsul hotararii data la care urmeaza sa se pronunte asupra pedepsei, interval de timp care nu poate fi mai mare de 2 ani, corelat cu durata programului integrat de asistenta a persoanelor consumatoare de droguri.

(3) Intervalul de timp dintre momentul pronuntarii hotararii si data stabilita de instanta, potrivit alin. (2), constituie perioada de proba pentru inculpat.

(4) Pentru invinuitul sau inculpatul care refuza includerea intr-un program integrat de asistenta a persoanelor consumatoare de droguri, se aplica dispozitiile Codului penal si ale Codului de procedura penala.

(5) Daca in perioada de proba inculpatul a respectat programul integrat de asistenta a persoanelor consumatoare de droguri, instanta poate sa nu aplice nici o pedeapsa.

(6) Daca inculpatul nu respecta programul integrat de asistenta a persoanelor consumatoare de droguri, instanta poate sa amane inca o data aplicarea pedepsei, pentru acelasi termen, si reincluderea in circuitul integrat de asistenta a persoanelor consumatoare de droguri sau sa aplice pedeapsa prevazuta de lege.

Articolul 20:

Parchetul de pe langa Curtea Suprema de Justitie poate autoriza, la solicitarea institutiilor sau organelor legal abilitate, efectuarea de livrari supravegheate, cu sau fara substituirea totala a drogurilor ori a precursorilor.

Articolul 21:

(1) Procurorul poate autoriza folosirea investigatorilor acoperiti pentru descoperirea faptelor, identificarea autorilor si obtinerea mijloacelor de proba, in situatiile in care exista indicii temeinice ca a fost savarsita sau ca se pregateste comiterea unei infractiuni dintre cele prevazute in prezenta lege.

(2) Autorizarea este data in forma scrisa pentru o perioada de cel mult 60 de zile si poate fi prelungira pentru motive temeinic justificate, fiecare prelungire neputand depasi 30 de zile.

Articolul 22:

(1) Politistii din formatiunile de specialitate, care actioneaza ca investigatori acoperiti, precum si colaboratorii acestora pot procura droguri, substante chimice, esentiale si precursori, cu autorizarea prealabila a procurorului, in vederea descoperirii activitatilor infractionale si a identificarii persoanelor implicate in astfel de activitati.

(2) Actele incheiate de politistii si colaboratorii acestora, prevazuti la alin. (1), pot constitui mijloace de proba.

Articolul 23:

(1) Cand sunt indicii temeinice ca o persoana care pregateste comiterea unei infractiuni dintre cele prevazute in prezenta lege sau care a comis o asemenea infractiune foloseste sisteme de telecomunicatii sau informatice, organul de urmarire penala poate, cu autorizarea procurorului, sa aiba acces pe o perioada determinata la aceste sisteme si sa le supravegheze.

(2) Dispozitiile art. 911 – 915 din Codul de procedura penala se aplica in mod corespunzator.

Articolul 24:

Perchezitia se poate efectua in locurile in care sunt indicii ca s-a comis ori ca se pregateste savarsirea uneia dintre infractiunile prevazute in prezenta lege, cu respectarea dispozitiilor Codului de procedura penala.

Articolul 25:

(1) In cazul in care exista indicii temeinice ca o persoana transporta droguri ascunse in corpul sau, pe baza consimtamantului scris, organul de urmarire penala dispune efectuarea unor examene medicale, in vederea depistarii acestora. In caz de refuz se va solicita autorizarea procurorului, care va mentiona si unitatea medicala ce urmeaza sa efectueze aceste investigatii medicale.

(2) Actele consemnand rezultatul investigatiilor medicale, precum si cele privind modul in care acestea s-au efectuat se transmit de indata procurorului sau, dupa caz, organului de urmarire penala care le-a solicitat.

Articolul 26:

(1) Formatiunile centrale specializate in prevenirea si combaterea traficului si consumului ilicit de droguri din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane, Inspectoratul General al Politiei de Frontiera Romane, Ministerul Public si Autoritatea Nationala a Vamilor transmit Agentiei Nationale Antidrog datele privind prevenirea si combaterea traficului si consumului ilicit de droguri, substante chimice esentiale, precursori si inhalanti chimici toxici, necesare intocmirii raportului catre Guvernul Romaniei si catre organismele internationale cu privire la evolutia si nivelul traficului si consumului de droguri in Romania, precum si cele necesare elaborarii de studii, sinteze si analize pentru fundamentarea politicilor si strategiilor de raspuns in lupta antidorg.

(2) In acelasi scop, Ministerul Sanatatii, Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei si Ministerul Educatiei si Cercetarii, precum si alte institutii publice sau private acreditate sa desfasoare programe si activitati de prevenire a consumului ilicit de droguri transmit datele solicitate de Agentia Nationala Antidrog, in conditiile legii.

(3) Institutiile prevazute la alin. (2) pot primi, la cerere, datele centralizate de catre Agentia Nationala Antidrog privind drogurile, substantele chimice esentiale, precursorii si inhalantii chimici toxici, inclusiv rapoarte anuale, sinteze si analize.

(la data 29 iunie 2005, Capitolul III modificat de art. I, punctul 12, din Legea nr. 522/2004).”

Noile articole introduse in Legea nr. 143/2000, 191 si 192, reglementeaza situatia speciala a consumatorului de droguri care comite infractiunea de detinere de droguri pentru consumul propriu.

Astfel, daca inca din faza de urmarire penala, pentru savarsirea infractiunii prevazute in art. 4 din Legea nr. 143/2000, consumatorul accepta includerea sa de catre procuror in circuitul integrat de asistenta a persoanelor consumatoare de droguri si respecta acest program, in conditiile prevazute in art. 192, are sansa ca ajuns in fata instantei de judecata, in final sa nu mai fie condamnat la o pedeapsa privativa de libertate.

Daca dimpotriva, inca din faza de urmarire penala consumatorul de droguri infractor pentru savarsirea infractiunii prevazute in art. 4 din Legea nr. 143/2000 refuza[17] includerea sa intr-un program integrat de asistenta a persoanelor consumatoare de droguri, va fi cercetat, judecat si condamnat de catre instanta de judecata daca va fi gasit vinovat.

Din continutul art. 191 si art. 192 rezulta ca solutia data de instanta in situatia consumatorului de droguri care a savarsit infractiunea savarsita in art. 4 din Legea nr. 143/2000 si s-a supus protocolului programului integrat de asistenta a persoanelor consumatoare de droguri reprezinta un caz special de aplicare a institutiilor renuntarii la pedeapsa si amanarea aplicarii pedepsei prevazute in art. 108 si 109 din Cod penal, derogand de la acestea.

Acest lucru inseamna ca, fata de consumatorul de droguri care savarseste infractiunea prevazuta in art. 4 din Legea nr. 143/2000, in baza art. 192 alin. 1 instanta poate sa nu aplice o pedeapsa sau sa amane aplicarea pedepsei, chiar daca subiectul infractiunii nu indeplineste toate conditiile prevazute in art. 108 si 109, dupa caz, din noul Cod penal.

De exemplu, atat art. 108 privind renuntarea la pedeapsa, cat si art. 109 privind amanarea aplicarii pedepsei conditioneaza aplicarea lor de catre instanta, de imprejurarea ca inculpatul nu are antecedente penale si a acoperit prejudiciul cauzat prin infractiune.

Aceste conditii nu sunt cerute nici in art. 191 si nici in art. 192. Deci, este posibil ca un consumator de droguri care a savarsit infractiunea prevazuta in art. 4 din Legea nr. 143/2000 si a respectat protocolul programului integrat de asistenta a persoanelor consumatoare de droguri, dar care are antecedente penale, sa beneficieze de dispozitiile art. 192 alin. 2 din Legea nr. 143/2000.

Legiuitorul a facut o reglementare speciala in art. 192 alin. 2 pentru aplicarea institutiilor renuntarii a pedeapsa si amanarea aplicarii pedepsei, tinand seama de calitatea subiectului infractiunii, si anume aceea de consumator sau consumator dependent de droguri, fata de care primeaza masurile medicale si nu cele represive, asa cum rezulta din intreaga economie a Legii nr. 522/2004.

Daca legiuitorul ar fi inteles ca si in cazul consumatorului de droguri care a savarsit infractiunea prevazuta in art. 4 din Legea nr. 143/2000, masura renuntarii la pedeapsa sau de amanare a aplicarii pedepsei se dispune conform legii penale, ar fi facut-o prin trimiterea expresa la dispozitiile art. 108 si 109 din noul Codul penal.


4. Importanta si consecintele aparitiei Legii nr. 143/2000

Aceasta lege este superioara reglementarilor existente in domeniu.

Un prim element ce ii confera superioritate este lista cu substante supuse controlului national ce face parte integranta din lege.

Lista cu produsele si substantele stupefiante supuse regimului stabilit prin Legea nr. 73/1969 se gaseste acum ca anexa la Legea nr. 143/2000. Lista  cuprinde patru tabele in care sunt incluse toate drogurile si precursorii care se afla sub control national si carora li se aplica dispozitiile cu privire la regimul stupefiantelor prevazute in Legea nr. 73/1969, iar in caz de incalcare a acestui regim, dispozitiile sanctionatoare prevazute in articolele 2 – 16 din Legea nr. 143/2000.

Legiuitorul roman, dupa modelul „Conventiei Unice a Stupefiantelor” din anul 1961 a inclus drogurile si precursorii in cele patru tabele, in functie de riscul pe care acestea le prezinta in producerea toxicomaniei si de efectele pe care le au asupra consumatorilor de droguri.[18]

Prin aparitia Legii nr. 143/2000 se realizeaza o unificare a tuturor dispozitiilor penale in materia combaterii traficului ilicit de droguri.

Pentru prima oara Legea nr. 143/2000 face o interpretare legala contextuala a unor termeni si expresii folosite de legiuitor in legatura cu drogurile si consumatorii lor.

Astfel, legiuitorul explica ce se intelege prin „substante aflate sub control national”, „droguri”, „droguri de mare risc”, „inhalanti chimici toxici”, „consum ilicit de droguri”, „toxicoman”, „cura de dezintoxicare si supraveghere medicala”, „livrare supravegheata” si „investigatori acoperiti”.[19]

Sub umbrela unui numar de 11 infractiuni pe care le prevede Legea nr. 143/2000 sunt incriminate concret aproximativ toate faptele posibile prin care s-ar putea incalca regimul drogurilor. Cele 11 infractiuni cuprind 55 de modalitati normative prin care se poate incalca regimul drogurilor.

Data fiind autorizarea data de Legea nr. 143/2000 pentru folosirea de catre politie a unor metode speciale de lupta impotriva traficului ilicit de droguri, sunt incorporate in aceasta lege si dispozitii procedurale.[20]

In cuprinsul aceleiasi legi sunt prevazute si dispozitii privind masurile ce se pot lua impotriva consumului ilicit de droguri.

O prima consecinta a intrarii in vigoare a acestei legi este aceea ca infractiunea de trafic de droguri nu mai figureaza in Codul penal si prin urmare, toate faptele ilicite la acest regim, vor fi judecate si sanctionate in conformitate cu prevederile Legii nr. 143/2000.

In al doilea rand, politia va trebui ca in viitor sa-si desfasoare activitatile profesionale in problema combaterii traficului si consumului ilicit de droguri, in stricta conformitate cu dispozitiile Legii nr. 143/2000, care reglementeaza foarte clar modul,[21] in care structurile abilitate din Inspectoratul General al Politiei, vor putea folosi investigatori sub acoperire, cat si in folosirea colaboratorilor in actiunile secrete.

Livrarile supravegheate cu substituirea sau fara substituirea totala a drogurilor ori a precursorilor vor trebui sa fie efectuata numai in baza Legii nr. 143/2000 si cu respectarea ordinelor interioare de linie, pentru a se evita eventualele abuzuri ce s-ar putea comite si pentru prevenirea savarsirii unor abateri de la disciplina profesionala.

Toate aceste aspecte confirma sustinerea ca Legea nr. 143/2000 reprezinta cea mai buna lege pe care a avut-o Romania in privinta combaterii traficului si consumului ilicit de droguri.


BIBLIOGRAFIE

1. Traian Dima,          „Traficul si consumul ilicit de Stupefiante”, Editura Lumina

                                    Lex, Bucuresti, 2001;

2. Traian Dima,          „Consideratii asupra Legii nr. 143/2000 privind combaterea

                                    traficului si consumului ilicit de droguri”, Dreptul nr. 7/2002;

3. Traian Dima,          „Implicatiile aparitiei Legii nr. 143/2000, privind combaterea

                                    traficului si consumului ilicit de droguri, asupra masurilor de                                            siguranta de natura medicala prevazute in Codul penal”,

                                    Dreptul nr. 1/2003;

4. Traian Dima,          „Droguri. Noi reglementari”, Revista de Drept Penal

                                    nr. 2/2005;

5. Dragan Jenica,        „Aproape totul despre droguri”, Editura Militara, Bucuresti,

                                    1994;

6. Decretul nr. 626 din 21 noiembrie 1973 privind aderarea Republicii Socialiste Romania la Conventia unica asupra stupefiantelor din 1961 si la protocolul privind modificarea acestei conventii;

7. Legea nr. 118 din 15 decembrie 1992, pentru aderarea Romaniei la Conventia asupra substantelor psihotrope din 1971 si la Conventia contra traficului ilicit de stupefiante si substante psihotrope din 1988;

8. Legea nr. 143/2000 din 26 iulie 2000 privind prevenirea si combaterea traficului si consumului ilicit de droguri;

9. Legea nr. 522/2004 pentru modificarea si completarea Legii nr. 143/2000 privind combaterea traficului si consumului ilicit de droguri.



[1] Traian Dima, „Traficul si consumul ilicit de stupefiante”, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2001, p. 124.

[2] Decretul nr. 227 din anul 1950 a pus bazele regimului stupefiantelor in Romania.

[3] Art. 383 Cod penal – „Daca faptele prevazute in art. 382 Cod penal cauzeaza o grava vatamare sanatatii sau integritatii corporale ale cuiva, pedeapsa este inchisoarea corectionala de la 3 la 5 ani, amenda de la 5000 la 10000 lei si interdictia corectionala de la unu la 3 ani, iar daca a cauzat moartea, pedeapsa este inchisoarea corectionala de la 5 la 10 ani, amenda de la 7000 la 15000 lei si interdictia corectionala de la 3 la 5 ani.”

[4] Decretul nr. 202 a fost publicat in B. Of. nr. 15 din 14 mai 1953.

[5] Traian Dima – „Traficul si consumul ilicit de stupefiante”, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2001, p. 139.

[6] Romania a aderat a Neciforte*** din 1961 prin Decretul nr. 626, pubicat in Buletinul Oficial nr. 213/1973.

[7] Traian Dima – „Traficul si consumul ilicit de stupefiante”, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2001, p. 66.

[8] Idem – p. 67.

[9] Ibidem – p. 81.

[10] Romania adera la Conventia asupra substantelor psihotrope, intocmita la Viena la 21 februarie 1971, prin Legea nr. 118 din 15 decembrie 1992.

[11] Romania a aderat la Conventia contra traficului ilicit de stupefiante si substante psihotrope din 1988 de la Viena prin Legea nr. 118/2002, publicata in Monitorul Oficial nr. 341 din 30 decembrie 1992.

[12] Traian Dima – „Traficul si consumul ilicit de stupefiante”, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2001, p. 143.

[13] Legea nr. 143/2000 a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 362/3.08.2000.

[14] idem – p. 160.

[15] Maximul pedepsei pentru aceasta infractiune in Legea nr. 143/2000 nemodificata era de 5 ani.

[16] Idem – p. 151.

[17] Potrivit art. 191alin. 2, includerea consumatorului de droguri infractor in programul integrat de asistenta a persoanelor consumatoare de droguri se poate face de catre procuror in faza de urmarire penala numai cu acordul acestuia.

[18] Revista Dreptul nr. 7/2002, p. 18.

[19] Definirea termenilor si expresiilor are loc in art. 1, Cap. I, intitulat „Dispozitii generale” din Legea nr. 143/2000.

[20] Dispozitiile procedurale se regasesc in Cap. III, art. 191 – 26.

[21] Prevederi privind aceste masuri se regasesc in Cap. IV, art. 27 – 30 din lege.








Politica de confidentialitate

.com Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 PROIECT DE LECTIE Clasa: I Matematica - Adunarea si scaderea numerelor naturale de la 0 la 30, fara trecere peste ordin
 Proiect didactic Grupa: mijlocie - Consolidarea mersului in echilibru pe o linie trasata pe sol (30 cm)
 Redresor electronic automat pentru incarcarea bateriilor auto - proiect atestat
 Proiectarea instalatiilor de alimentare ale motoarelor cu aprindere prin scanteie cu carburator

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 Lucrare de diploma - eritrodermia psoriazica
 ACTIUNEA DIPLOMATICA A ROMANIEI LA CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS (1946-1947)
 Proiect diploma Finante Banci - REALIZAREA INSPECTIEI FISCALE LA O SOCIETATE COMERCIALA
 Lucrare de diploma managementul firmei “diagnosticul si evaluarea firmei”

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 CONTABILITATEA FINANCIARA TESTE GRILA LICENTA
 LUCRARE DE LICENTA - FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT
 Lucrare de licenta stiintele naturii siecologie - 'surse de poluare a clisurii dunarii”
 LUCRARE DE LICENTA - Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 Proiect atestat informatica- Tehnician operator tehnica de calcul - Unitati de Stocare
 LUCRARE DE ATESTAT ELECTRONIST - TEHNICA DE CALCUL - Placa de baza
 ATESTAT PROFESIONAL LA INFORMATICA - programare FoxPro for Windows
 Proiect atestat tehnician in turism - carnaval la venezia




Varsta subiectilor de drept penal. Fazele generale ale varstei
Cauzele care inlatura raspunderea contraventionala si caracterul contraventional
Organele comunitare de jurisdictie. Rolul lor in mecanismul comunitar
SUSPENDAREA ACTELOR ADMINISTRATIVE
Campul penalitatii. Perspectiva durkheimiana asupra pedepsei
Curtea de Justitie a Comunitatilor europene
TRATATUL DE LA NISSA
PROCEDURA EMITERII SAU ADOPTARII ACTELOR ADMINISTRATIVE


Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu