Creeaza.com - informatii profesionale despre
Simplitatea lucrurilor complicate - Referate profesionale unice
Acasa » legislatie » drept
NOTIUNI GENERALE PRIVIND DREPTUL DE UZUFRUCT

NOTIUNI GENERALE PRIVIND DREPTUL DE UZUFRUCT



NOTIUNI GENERALE PRIVIND DREPTUL DE UZUFRUCT

Sectiunea 1. Consideratii generale cu privire la dezmembramintele dreptului de proprietate

Cele mai importante drepturi sunt cele subiective, adica drepturile participantilor la un raport juridic concret, detasate de drepturile obiective, care sunt totalitatea normelor juridice existente la un moment dat intr-o societate.[1]

In doctrina, drepturile civile subiective se clasifica in functie de anumite criterii, astfel:

I. in functie de sfera persoanelor obligate, de gradul lor de opozabilitate, pot fi: absolute si

II. in functie de natura continutului lor, pot fi: patrimoniale si personale nepatrimoniale, iar cele patrimoniale, la randul lor, pot fi drepturi reale si drepturi de creanta;

III. in functie de corelatia dintre ele: principale si accesorii;

IV. in functie de siguranta oferita titularilor lor: pure si simple, afectate de modalitati si

eventuale (viitoare).[2]

Cele mai frecvent intalnite sunt drepturile patrimoniale, drepturi subiective civile care au un continut economic, evaluabil in bani. Aceste drepturi sunt, de regula, transmisibile in individualitatea lor de la un subiect la altul si se pot pierde prin scurgerea timpului (prescriptibile), daca titularul dreptului nu si-l exercita intr-o anumita perioada de timp expres prevazuta de lege.

In raport cu clasificarea anterior facuta, dreptul patrimonial poate fi absolut (dreptul de proprietate si celelalte drepturi reale) sau relativ (dreptul de creanta).

Dreptul real (jus in re) este acel drept subiectiv civil in virtutea caruia titularul sau poate sa-si exercite atributele asupra unui lucru determinat, in mod direct si nemijlocit, fara a fi necesara interventia unei alte persoane. C.civ. reglementeaza in mod expres drepturile reale in titlul III al cartii a doua intitulat „Despre uzufruct, despre uz si despre abitatiune ”.

Dreptul civil modern nu admite ideea conform careia dreptul real ar fi un raport intre un om si lucru, ci afirma ca si acesta este tot un raport social, adica intre oameni, cu privire la lucruri.[3] Dreptul real este deci un raport ce se stabileste cu privire la un lucru, intre o persoana sau mai multe persoane determinate, ca subiect activ, si, toate celelalte persoane, ca subiect pasiv nedeterminat.

Este recunoscut faptul ca dreptul de proprietate face parte din categoria drepturilor reale, insa el nu este singurul drept real, corelatia dintre acest drept si alte drepturi reale fiind privita diferit de autorii teoreticieni. Astfel, conform unei opinii impartasite de majoritatea cercetatorilor romani, toate drepturile reale pot fi clasificate in drepturi reale principale si drepturi reale accesorii.[4]

Dreptul real principal este dreptul subiectiv de sine statator, care da nastere in mod direct unui drept la actiune si in puterea caruia titularul poate pretinde altei sau altor persoane o anumita conduita sau sa desfasoare el insusi o anumita conduita, sub protectia legii. Deci, nasterea, valabilitatea si stingerea unui drept principal nu sunt conditionate de existenta unui alt drept.

Dreptul real accesoriu este dreptul subiectiv care nu are o existenta de sine statatoare, in sensul ca el exista pe langa un alt drept, principal, astfel incat nasterea, existenta lui valabila, precum si stingerea depind de existenta valabila a dreptului principal garantat.

Dreptul de proprietate a fost intotdeauna unul dintre cele mai importante drepturi reale in societate, constituind cel mai vechi si cel mai desavarsit drept real inca la romani. Interpretii dreptului roman defineau proprietatea astfel: Dominium est ius utendi, fruendi, abutendi re sua, qatenus iuris ratio patitur – adica, „proprietatea este dreptul de a se folosi, de a culege fructele si de a dispune de lucrul sau atat cat permite ratiunea de drept”.[5]

Dreptul de proprietate, ca drept real principal, are o natura absoluta si completa, deoarece el confera lucrului puterea absoluta, proprietatea insasi reunind cele trei atribute: usus, fructus si abusus. Legislatia in vigoare permite, insa, disocierea acestor atribute, creand noi drepturi reale apartinand diferitelor categorii de titulari. Se ajunge, astfel, la nasterea unor drepturi concurente asupra aceluiasi bun, respectiv dreptul de proprietate si un alt drept real. Insa, in aceasta situatie, ambele drepturi reale sunt limitate, in sensul ca dispozitia ramane la nudul proprietar, iar celelalte doua atribute apartin titularului celuilalt drept real. In acest fel se ajunge la dezmembrarea dreptului de proprietate, in sensul ca atributul dispozitiei va ramane intotdeauna in mainile proprietarului, deoarece este singurul atribut al carui instrainare duce la pierderea dreptului de proprietate, celelalte atribute nefiind de natura sa duca la disparitia sa.[6]

Uneori dezmembramintele iau nastere nu prin desprinderea unuia sau unora dintre

atributele dreptului de proprietate si atribuirea lor altor persoane, ci doar prin limitarea acestor atribute, crearea drepturilor in favoarea unor terti (spre exemplu, servitutile). Astfel, unii autori afirma ca dezmembramintele dreptului de proprietate se impart in doua categorii: unele sunt recunoscute unei persoane determinate; alte servituti sunt create in beneficiul proprietarului unui lucru, ele existand in interesul fondului (de exemplu, servitutile reale).[7]

Fiind derivate ale dreptului de proprietate, dezmembramintele dreptului de proprietate sunt drepturi reale, instituite asupra bunurilor altuia, dar, odata create, ele au o existenta de sine statatoare, facand parte din categoria drepturilor reale principale. Ca drepturi reale, dezmembramintele dreptului de proprietate sunt opozabile erga omnes,

inclusiv proprietarului care le-a constituit, deoarece intre proprietar si titularul dezmembramantului dreptului de proprietate exista raporturi de egalitate juridica. Revocarea dezmembramintelor poate avea loc numai cu titlu de sanctiune in cadrul unui proces prin hotarare judecatoreasca.

Oricat ar fi de diferite, dezmembramintele dreptului de proprietate au in comun faptul ca poarta asupra materialitatii lucrului strain si-i permit titularului sa profite de avantajele acestuia. Ele se disting de drepturile reale accesorii sau de garantiile care vizeaza valorile pecuniare ale lucrurilor.[8]

Alaturi de dreptul de proprietate, legislatia civila romana recunoaste si reglementeaza ca alte drepturi reale principale (art.517- 643 C.civ.): dreptul de uzufruct, dreptul de uz si dreptul de abitatie, dreptul de servitute, dreptul de superficie.

In dreptul roman, jura in re erau drepturile cu privire la bunul altei persoane.[9]  Servitutile constituiau cea mai importanta categorie jura in re. In legatura cu ele a aparut notiunea possessio juris, distincta de posesia propriu-zisa (possessio, possessio corporis), facandu-se diferenta intre posesia drepturilor ca bunuri incorporale si posesia bunurilor corporale. In realitate, possesio juris era doar o institutie juridica a posesiei ca stare de fapt corespunzatoare dezmembramintelor dreptului de proprietate, avand insa ca obiect tot un bun corporal. In dreptul modern insa, dezmembramintele dreptului de proprietate au inceput sa fie privite nu numai in relatie cu bunul care forma obiectul dreptului de proprietate al altei persoane, ci in relatie directa cu dreptul de proprietate respectiv. Aceasta noua perspectiva a condus la notiunea de dezmembraminte ale dreptului de proprietate.[10] Drepturile reale asupra bunului altuia, jura in re aliena, sunt rezultatul dezmembrarii atributelor care intra in continutul juridic al dreptului de proprietate. Cu

privire la acest bun se exercita mai multe drepturi reale. Dreptul de proprietate, ca drept complet, care include in continutul sau juridic plenitudinea atributelor posesiei, folosintei si dispozitiei, este divizat in mai multe drepturi reale, fiecare dintre aceste drepturi reale incluzand in continutul sau juridic unele dintre atributele care formau continutul juridic al dreptului de proprietate.[11] Proprietarul initial pastreaza intotdeauna o parte din atributele dreptului de proprietate, infatisandu-se ca nud proprietar, aceasta idee exprima lipsirea lui de dreptul de folosinta. Si doar in cazul servitutilor, proprietarul fondului aservit poate fi privit ca nud proprietar numai intr-un sens foarte general, acesta fiind limitat in exercitarea unor atribute ale dreptului sau de proprietate, astfel servitutea reprezentand o grevare a dreptului de proprietate.

In acelasi timp, constituirea unui dezmembramant conditioneaza divizarea posesiei ca element de drept (jus possidendi) intre nudul proprietar si titularul dezmembramantului. Nudul proprietar pastreaza dreptul de a apropia lucrul, precum si dreptul de a stapani lucrul, dar, in acest ultim caz, doar in calitate de nud proprietar, iar titularul dezmembramantului dobandeste dreptul de a stapani si el bunul, dar nu ca proprietar, ci ca titular al dezmembramantului respectiv. Astfel, cele doua elemente definesc jus possidendi, respectiv apropierea si stapanirea, apropierea ramane integral la nudul proprietar, iar stapanirea se imparte intre acesta si titularul dezmembramantului constituit.[12] Cat priveste dispozitia juridica, ea este pastrata, dar numai in legatura cu nuda proprietate. Regula nemo plus juris ad alium transferre potest quam ipse habet explica de ce nudul proprietar nu poate sa transmita decat dreptul la nuda proprietate, iar dobanditorul acestui drept va fi tinut sa respecte si el dezmembramantul constituit, impreuna cu toate celelalte persoane care formeaza subiectul pasiv, general si nedeterminat specific oricarui drept real principal. Nudul proprietar poate exercita dispozitia materiala, dar numai in masura in care nu este stanjenit exercitiul dezmembramantului, adica in rezultatul constituirii unui dezmembramant, atributul dispozitiei materiale este restrans, uneori, pana la golirea lui de orice continut.

Este de remarcat ca in doctrina mai exista opinia conform careia si nuda proprietate, in sens larg, poate fi privita ca un dezmembramant al dreptului de proprietate,[13] deoarece, spre deosebire de dezmembramintele propriu-zise, ea pastreaza aptitudinea reintegrarii tuturor atributelor care au format obiectul separarii, adica aptitudinea transformarii in drept de proprietate ca drept absolut, exclusiv si perpetuu.

Din cele expuse mai sus rezulta ca simpla limitare a unor atribute din continutul juridic al dreptului de proprietate nu are semnificatia constituirii unor dezmembraminte, este motivul pentru care asa-numitele servituti naturale si legale nu sunt veritabile dezmembraminte. In plus, unele servituti constituite prin fapta omului sunt veritabile dezmembraminte ale dreptului de proprietate, chiar daca anumite atribute ale dreptului de proprietate asupra fondului aservit nu sunt desprinse si transmise exclusiv catre proprietarul fondului dominant, ci sunt exercitate in mod concurent de catre cei doi proprietari. Ca urmare, dezmembramintele dreptului de proprietate pot fi definite ca drepturi reale principale derivate asupra bunului altuia care se constituie sau se dobandesc prin transferarea unor elemente din continutul juridic al dreptului de proprietate asupra bunului respectiv catre o alta persoana sau prin exercitarea concurenta a acestor elemente de catre proprietarul bunului si o alta persoana.[14] Astfel intelese, dezmembramintele dreptului de proprietate sunt limitate ca numar prin lege ca toate drepturile reale.[15]

Aceeasi opinie este impartasita si de alti autori in diferite formulari: „In virtutea caracterului exclusiv al dreptului de proprietate, atributele acestuia sunt nu numai depline, ci si independente de orice putere a unei alte persoane asupra bunului respectiv, in afara de cazurile cand proprietatea este dezmembrata. In cazul dezmembrarii proprietatii, unele atribute ale acestui drept se exercita de catre o alta persoana, pe temeiul unui alt drept real principal derivat al dreptului de proprietate (uzufruct, uz, abitatie, servitute propriu-zisa, superficie).”[16] „Toate aceste drepturi in re aliena nu pot constitui, in sensul larg al cuvantului, sarcini ale proprietatii, intrucat ele stirbesc, in privinta unor atribute, caracterul exclusiv al dreptului deplin de proprietate”[17] sau ”proprietarul lucrului grevat de un drept real care un drept de proprietate micsorat, deoarece este ingradit prin

exercitarea dreptului real.”[18]. Sau in alta formulare „celelalte drepturi reale principale ( in

afara de dreptul de proprietate) nu confera titularilor lor decat o putere restransa: ele nu confera decat unele dintre atributele dreptului de proprietate, de aceea au fost numite dezmembraminte ale dreptului de proprietate. Intr-un asemenea caz, doua drepturi concurente se exercita asupra aceluiasi lucru: dreptul de proprietate si un alt drept real, astfel, incat dreptul de proprietate este limitat. De aici numele de servitute dat dreptului real care aserveste lucrul asupra caruia poarta.”[19]

Astfel, aceste drepturi se constituie conform urmatorului model - din continutul juridic al dreptului de proprietate sunt desprinse unele atribute recunoscute de lege proprietarului si cu ele se constituie un alt drept real principal in favoarea unei alte persoane decat proprietarul. Acest drept real nou format este independent, opozabil tuturor, inclusiv proprietarului. Proprietarul nu are dreptul ca prin vointa si puterea sa proprie sa retraga si sa faca sa inceteze dreptul respectiv intrucat intre proprietar si titularul dreptului real se nasc raporturi de drept civil, caracterizate prin pozitia de

egalitate a partilor.

De regula, nu este posibila coexistenta mai multor dezmembraminte ale dreptului de proprietate cu privire la acelasi bun. Exceptia de la aceasta regula se refera la dreptul de servitute, care poate coexista cu unul dintre celelalte dezmembraminte propriu-zise ale dreptului de proprietate. Intr-un asemenea caz, daca s-a constituit un drept de servitute asupra unui bun, nu este exclusa constituirea ulterioara a unui drept de uzufruct, uz, abitatie sau superficie (in ultimul caz, numai daca este vorba de un teren), fara a se aduce atingere continutului juridic al dreptului de servitute.[20] Daca s-a constituit insa mai intai un drept de uzufruct, uz, abitatie sau superficie, constituirea ulterioara, prin act juridic, a unui drept de servitute asupra aceluiasi bun este posibila nu numai cu acordul nudului proprietar, dar si cu acordul titularului dezmembramantului respectiv. Este posibila insa dobandirea dreptului de servitute prin uzucapiune, in masura in care este vorba de o servitute continua si aparenta, chiar daca s-a constituit anterior un alt dezmembramant. In acest caz, uzucapiunea opereaza atat impotriva nudului proprietar, cat si impotriva titularului dezmembramantului constituit anterior.

Modalitatile constituirii dezmembramintelor dreptului de proprietate sunt expres prevazute de legislatie pentru fiece drept aparte. In opinia cercetatorului roman Eugeniu Chelaru, impartasita de majoritatea doctrinarilor, dezmembramintele dreptului de proprietate pot lua nastere in cele mai diverse moduri si anume:

a) prin vointa omului - conventie sau testament (uzufructul, uzul, abitatia, servitutile prin fapta omului, superficia);

b) prin uzucapiune (uzufructul, uzul, servitutile continue si aparente, superficia);

c) prin destinatia proprietarului (servitutile stabilite prin fapta omului);

d) prin lege (dreptul de abitatie, servitutile naturale si cele legale, superficia).[21]

In literatura de specialitate se duc discutii referitor la faptul daca ar putea partile, prin vointa lor, sa descompuna atributele dreptului de proprietate si pe alte cai decat cele prevazute de lege. Mai ales ca un astfel de precedent a fost admis in Franta, bazandu-se pe normele C.civ. continutul carora este reprodus si in Codul civil roman. Aceasta opinie insa este aprig criticata, aratandu-se, pe buna dreptate, ca legile care reglementeaza drepturile reale, de care bunurile sunt susceptibile, sunt de ordine publica, astfel incat nu se poate deroga prin acte juridice de la dispozitiile lor, iar, pe de alta parte, noile drepturi reale nu pot fi opozabile tertilor decat prin indeplinirea formalitatilor de publicitate imobiliara.[22]

Se mai discuta si problema compatibilitatii dezmembramintelor cu dreptul de proprietate publica. Astfel, unii autori, cum ar fi Eugeniu Safta-Romano, considera ca poate fi dezmembrat doar dreptul de proprietate privata.[23] Dezmembramintele pot exista in cazul proprietatii private, cu exceptia bunurilor inalienabile, cum sunt terenurile atribuite in cadrul constituirii dreptului de proprietate privata, care nu pot fi instrainate un anumit termen.[24]

Alti autori, la care ne alaturam, considera ca poate fi dezmembrat si dreptul de proprietate a bunurilor din domeniul privat al statului[25], deoarece dreptul de proprietate publica este inalienabil in plenitudinea atributelor sale, ceea ce il face nesusceptibil de dezmembrare. Acest punct de vedere trebuie nuantat. Intr-adevar, ulterior a fost adoptat actul normativ care constituie legea organica in privinta dreptului de proprietate publica, Legea nr. 213/1998. potrivit art. 13, alin. 1 al legii, servitutile asupra bunurilor din domeniul public sunt valabile numai in masura in care ele sunt compatibile cu uzul sau cu interesul public caruia ii sunt destinate bunurile afectate. Textul nu poate avea in vedere decat servitutile stabilite prin fapta omului, deoarece cele naturale si legale nu sunt veritabile servituti, ci reprezinta situatii normale privitoare la exercitiul dreptului de proprietate, astfel ca ele ar fi oricum compatibile si cu dreptul de proprietate publica. In orice caz, in afara servitutilor ne este dificil sa admitem compatibilitatea dezmembramintelor dreptului de proprietate cu dreptul de proprietate publica, mai ales cand insasi legea organica in materie se refera numai la dreptul de servitute.

Deosebirea dintre dreptul de proprietate si alte drepturi reale principale consta in faptul ca cele din urma poarta asupra lucrului altuia (jura in re aliena), ele nu exprima un raport de adevarata stapanire a bunurilor, ci „un manunchi de prerogative din continutul dreptului de proprietate, pe care proprietarul le concede unor terte persoane sub forma unor drepturi reale.”[26]

Evidentiind caracterul principal al drepturilor reale ca dezmembraminte, este important sa facem o delimitare dintre acestea si drepturile de creanta cu care adesea sunt confundate, mai ales cand ele se constituie prin acte juridice. Amintim ca dreptul de creanta (jus ad personam) este dreptul patrimonial in temeiul caruia subiectul activ, denumit creditor, poate pretinde subiectului pasiv, denumit debitor, sa dea, sa faca sau sa nu faca o anumita prestatie la care acesta din urma ar fi fost indreptatit in absenta angajamentului sau juridic.

Pentru a face distinctia intre dezmembraminte ca drepturi reale principale si drepturile de creanta, vom face unele precizari. Ideea relatiei dintre o persoana si un bun nu este suficienta pentru intelegerea drepturilor reale. Teoria moderna a drepturilor reale trebuie retinuta in sensul ca dreptul real intra in continutul unui raport juridic, fiind deci nu numai o relatie intre o persoana si un lucru, ci si o relatie intre persoane, fara ca prin aceasta raportul juridic respectiv sa aiba o natura obligationala. In al doilea rand, desi drepturile reale si drepturile de creanta intra, deopotriva, in continutul unor raporturi juridice ca raporturi sociale, continutul juridic si modul de exercitare a celor doua

categorii de drepturi sunt esential diferite. Continutul juridic al drepturilor reale exprima puterea protejata juridic cu privire la un anumit lucru, in timp ce continutul juridic al drepturilor de creanta exprima legatura dintre creditor si debitor si intinderea prestatiilor la care este obligat debitorul. Titularul drepturilor reale exercita direct si nemijlocit prerogativele sale cu privire la un lucru, fara a fi necesara interventia altei persoane. Creditorul nu isi poate realiza dreptul sau de creanta prin simpla sa actiune sau inactiune, in forma unor acte juridice materiale, ci numai prin activitatea sau inactivitatea specifica a debitorului.

Altfel spus, diferenta dintre drepturile subiective apartinand unei persoane nu se poate face doar in functie de subiectul lor, pentru ca este vorba de una si aceeasi persoana, si nici numai in functie de opozabilitatea ci, mai ales, in functie de obiectul si continutul lor.

Asadar, continutul juridic si modul de exercitare a prerogativelor conferite de cele doua categorii de drepturi exprima, mai bine decat toate celelalte trasaturi, esenta distinctiei dintre drepturile reale si drepturile de creanta. In plus, drepturile reale sunt, in primul rand, o legatura intre persoane si lucruri si numai in mod indirect o legatura dintre persoane, in timp ce drepturile de creanta sunt, in primul rand, in mod direct, o legatura intre persoane si numai in mod indirect, cand este cazul, o legatura intre persoane si lucruri.

Drepturile reale ca dezmembraminte se transmit titularului in acelasi volum ca si

proprietarului. Dreptul de folosinta izvorat dintr-o creanta este limitat de proprietar dupa vointa sa. Drepturile reale ca dezmembraminte sunt, de regula, cu titlu gratuit, pe cand drepturile de creanta sunt preponderent cu titlu oneros. Variaza termenele, modurile de dobandire si de stingere.

Sectiunea a 2-a. Conceptul, evolutia istorica si caracterele juridice ale dreptului de uzufruct

& 1. Notiunea dreptului de uzufruct

Din punct de vedere terminologic, cuvantul uzufruct provine de la latinescul uzufructus, unirea cuvintelor latine usus (folosire) si fructus (fructe), ceea ce inseamna un drept acordat unei persoane de a se folosi pe deplin de un bun ce ii apartine altei persoane si care trebuie sa-l restituie la incetarea acestui drept.[27] Notiunea de uzufruct in doctrina este studiata ca un drept esentialmente vremelnic ce confera uzufructuarului puterea de a exercita asupra lucrului altuia unele atribute ale proprietatii si anume cele cuprinse in jus utendi et fruiendi.[28] Aceasta este o interpretare clasica a conceptului de uzufruct, care scoate in relief doua din caracterele principale ale acestuia: ca este un jus in re aliena si ca nu comporta facultatea de a dispune de lucru. Altfel spus, dreptul de uzufruct este un drept real principal de folosinta, derivat al dreptului de proprietate al proprietarului, insa spre deosebire de proprietar, uzufructuarul detine acest drept mai limitat, fiind insotit de

obligatia de a conserva substanta bunului folosit.

In opinia legiuitorul roman expusa in art. 517 Cod civil „Uzufructul este dreptul de a se bucura cineva de lucrurile ce sunt proprietatea altuia, intocmai ca insusi proprietarul lor, inca cu indatorirea de a le conserva substanta.”

Codul civil francez defineste uzufructul ca un „ drept de a se folosi ca un proprietar de bunurile a caror proprietate apartine altuia, insa cu sarcina de a le conserva substanta”, sintagma care ar suna astfel jus alienis rebus utendi, fruendi, salva rerum substantia.[29]

Aceste definitii legale ale dreptului de uzufruct sunt criticate, pe buna dreptate, in literatura de specialitate, pentru ca ele nu precizeaza natura juridica a uzufructului si nici caracterul temporar al acestuia.[30]

In doctrina gasim si alte definitii ale dreptului de uzufruct. Astfel, in temeiul dreptului de uzufruct, uzufructuarul este indreptatit sa uzeze de un bun neconsumptibil care este proprietatea altuia si sa-si insuseasca fructele si veniturile, potrivit cu destinatia bunului, fiind obligat sa-i conserve substanta. Dupa opinia cercetatorului Dm. Florescu, uzufructul este un drept real, principal (jus in re), vremelnic sau viager, mobiliar sau imobiliar, dupa obiectele la care se aplica, care confera titularului sau (uzufructuarului) atributele posesiei si folosintei (jus utendi si fruendi) lucrului altuia (alienis rebus), cu aceleasi drepturi si prerogative si sub aceleasi sarcini pe care le are nudul proprietar cu obligatia de a conserva substanta lucrului si de a-l restitui la incetarea uzufructului;[31] sau ”Uzufructul este dezmembramantul dreptului de proprietate privata, cu caracter temporar, care confera titularului sau atributul de a stapani bunul altuia in calitate de uzufructuar, precum si atributul folosintei asupra acestui bun, inclusiv posibilitatea cedarii emolumentului acestei folosinte, cu indatorirea de a-i conserva substanta, atribute care trebuie sa fie exercitate cu respectarea limitelor naturale si juridice.”[32]

Uzufructul reprezinta, deci, rezultatul dezmembrarii dreptului de proprietate in elementele sale si atribuirea unora dintre ele si anume jus abutendi proprietarului, iar jus possidendi, jus utendi si jus fruendi unei alte persoane numite uzufructuar.

Proprietarul unui lucru supus la uzufruct este redus la dreptul de a dispune, neputandu-se insa servi sau bucura de lucru si insusi dreptul de a dispune nu este complet, fiind mai mult teoretic.[33] Nu este complet, deoarece titularul nu poate decat sa instraineze lucrul, neavand posibilitatea sa-l distruga sau sa-i schimbe destinatia, fiindu-i interzis prin lege sa-l lipseasca pe uzufructuar de folosinta lucrului. Este teoretic, fiindca in ceea ce priveste dreptul de a instraina, proprietarul nu poate instraina decat cu greu un lucru supus la uzufruct, orice achizitor al lucrului va trebui sa respecte uzufructul stabilit, astfel se va gasi cu greu un amator care sa cumpere un lucru de care nu se poate folosi.

Vorbind despre definirea uzufructului, acesta poate fi definit in trei sensuri: in sens de institutie juridica, de raport juridic si de drept subiectiv.

In sens de institutie juridica sau in sens obiectiv, dreptul de uzufruct reprezinta un

ansamblu de norme juridice care reglementeaza relatiile dintre proprietarul unui lucru (nudul proprietar) si uzufructuarul in vederea posedarii, folosirii si insusirii fructelor de la acest lucru de catre ultimul, acesta avand obligatia de a conserva substanta acestui lucru.

In sens de raport juridic dreptul de uzufruct reprezinta o legatura juridica dintre doua persoane (nudul proprietar si uzufructuar) aparuta in baza legii, a unui act juridic sau a hotararii instantei de judecata si exprimata in anumite drepturi si indatoriri dintre nudul proprietar si uzufructuar, precum si dintre ultimii si persoanele terte in vederea posedarii, folosirii si dispunerii de un anumit lucru.[34]

In sensul de drept subiectiv, dreptul de uzufruct este un drept (o posibilitate garantata prin lege) ce-i apartine uzufructuarului de a poseda, de a folosi si a culege fructele de la un lucru (un bun) ce apartine altei persoane cu drept de proprietate.

Fiind un raport juridic civil, dreptul de uzufruct isi are subiectii sai: titularul dreptului de proprietate care la aparitia dreptului de uzufruct se transforma in „nud proprietar” si „uzufructuarul” care obtine dreptul de folosinta a bunului si fructelor acestuia. Deoarece proprietarul isi pastreaza doar dreptul de dispozitie asupra bunului, o astfel de proprietate este nuda (goala sau fara continut), titularul ei fiind denumit nud proprietar, adica un proprietar lipsit de atributele posesiei si ale folosintei si chiar de cel al dispozitiei materiale. Trebuie de remarcat ca nuda proprietate nu este un dezmembramant al dreptului de proprietate, ci doar una din formele in care acest drept poate sa existe.

Nud proprietar poate fi doar proprietarul bunului dat in uzufruct, persoana fizica sau juridica, respectandu-se prevederile legale privind capacitatea juridica a persoanelor.

Uzufructuar poate fi orice persoana (persoana fizice sau juridica) care devine titular al

dreptului de uzufruct. Uzufructul se poate constitui, in favoarea uneia sau mai multor persoane existente la data deschiderii uzufructului. Atunci cand in calitate de uzufructuar apare o persoana fizica, se impune necesitatea aplicarii prevederilor privind capacitatea juridica a acesteia, evidentiindu-se formele capacitatii de folosinta si ale capacitatii de exercitiu ce variaza in functie de varsta si starea psihica. Iar in cazul in care uzufructuarul este o persoana juridica, urmeaza sa se tina cont de specificul capacitatii juridice ale acesteia, deoarece ea poate folosi bunurile transmise de nudul proprietar doar in realizarea scopurilor statutare. In cazurile cand uzufructul apare in temeiul legii, nu se tine cont de capacitatea juridica a persoanelor fizice si juridice.

Uzufructul disociaza (dezmembreaza) prerogativele a caror suma constituie dreptul de proprietate, astfel:

— pe de o parte, uzufructuarul care are folosinta bunului si perceperea fructelor (jus utendi et fruendi);

— pe de alta parte, nudul proprietar (numit astfel in opozitie cu proprietarul deplin), care

este lipsit de cele doua prerogative esentiale ce apartin uzufructuarului si care pastreaza numai dreptul de a dispune de bun, sub rezerva uzufructului care-l greveaza.

Reiesind din definitia legala de a poseda bunul (jus possidendi), de a-l folosi (jus utendi) si de a-i culege fructele (jus fruendi) intocmai ca proprietarul, uzufructuarul exercita prerogativele sale in mod direct si nemijlocit asupra bunului, fara a avea nevoie de o prestatie specifica din partea nudului proprietar, sau a oricarei alte persoane.[35] [151, p.374]. In afara de aceasta, uzufructuarul exercitandu-si prerogativele sale asupra bunului in mod direct si nemijlocit, se bucura de toate fructele care le produce bunul si care trec in proprietatea acestuia la data culegerii. Chiar daca este un drept asupra bunului altuia, uzufructul presupune o legatura directa intre titularul sau si bunul respectiv.         Uzufructul este deci un drept real cu caracter principal, intrucat are o existenta autonoma, independent de orice drept de creanta. Facand parte din sfera drepturilor reale principale, uzufructul este inclus cu siguranta in categoria dezmembramintelor, astfel cum au fost definite mai sus. Din aceasta perspectiva, definirea lui trebuie sa cuprinda specificul sau in raport cu alte dezmembraminte ale dreptului de proprietate.

In acest sens, se cere mentionat faptul ca exercitarea prerogativelor uzufructuarului este restransa sub dublu aspect si anume: uzufructuarul trebuie sa conserve substanta bunului care formeaza obiectul bunului sau in limita uzurii determinate de folosinta normala, iar atributele care au facut parte initial din continutul juridic al dreptului de proprietate si care au fost preluate de uzufructuar nu pot fi exercitate dincolo de limitele pana la care proprietarul insusi era indreptatit sa le exercite. Cu alte cuvinte, limitele materiale si juridice ale exercitarii dreptului de proprietate sunt, totodata, si limite ale exercitarii dreptului de uzufruct, desigur, cu referire la atributele care intra in continutul juridic al acestui dezmembramant.[36]

Alt specific al acestui dezmembramant consta in caracterul lui esentialmente temporar; el se stinge cel mai tarziu la moartea uzufructuarului, asa incat durata sa maxima este durata vietii acestuia (art. 557 C. Civ.). In cazul in care, in calitate de uzufructuar, apare o persoana juridica, a carei durata nu este de regula predeterminata, uzufructul nu poate dura mai mult de 30 ani (art. 559 C. Civ.). Faptul ca asupra aceluiasi bun exista simultan doua drepturi reale nu inseamna ca ne aflam in prezenta unei coproprietati sau indiviziuni care ar putea inceta printr-o actiune in partaj. Uzufructul se caracterizeaza prin coexistenta asupra aceluiasi bun a doua drepturi reale diferite, independenta uzufructuarului si a nudului proprietar formand baza raporturilor lor.

Dreptul de uzufruct insa nu trebuie confundat cu dreptul de folosinta al unui folositor, parte dintr-un contract. Astfel, dreptul de folosinta este un drept real, iar dreptul de folosinta dintr-un contract – un drept de creanta. Intre aceste drepturi sunt multiple deosebiri. Astfel, dreptul de uzufruct izvoraste nemijlocit din prevederile legale, cel de creanta se naste doar la incheierea unui contract. Termenul dreptului de uzufruct poate fi viager, cel de folosinta contractuala este variat si depinde nu numai de intelegerea partilor, dar si de clasificari, calitati si de termenele de folosinta a bunului in functie de natura lui.

Utilitatea uzufructului este atat de reala, incat el a existat din vremurile cele mai indepartate.

Acest drept apare ca deja organizat la romani, o mare parte a regulilor moderne ale uzufructului fiind luate din dreptul roman. Aceasta institutie juridica a supravietuit in timp, s-a transmis de-alungul veacurilor pana in dreptul modern, fara a-si pierde din importanta si este si astazi o institutie viabila a vietii juridice.

§ 2. Aparitia si evolutia istorica a uzufructului

Ca si majoritatea institutiilor juridice ale dreptului civil, dreptul de uzufruct isi are originea in dreptul privat roman. Uzufructul (usufructus) impreuna cu uzul(usus) si abitatia (habitatio), care sunt specii reduse de uzufruct, se numeau in antichitate si se mai numesc in unele tari (Canada, Ucraina, Rusia) si astazi servitutii personale. Dreptul privat roman a cunoscut doua categorii mari de servituti: servitutile prediale si servitutile personale. Denumirea de servitute prediala provine de la cuvantul predium (mosie, latifundie, fond, teren de pamant), gratie faptului ca se refera la terenuri sau alte bunuri imobile legate in mod durabil de acestea. In perioada cea mai veche a dreptului roman servitutile prediale erau singura categorie de drepturi reale asupra bunurilor altuia, relatiile din cadrul lor se reglementau doar prin normele sistemului jus civile. Denumirea de servitutii personale provine de la caracterul personal al acestora.

Uzufructul se considera cel mai larg drept de folosinta a bunurilor straine, deoarece

uzufructuarului i se permitea sa se foloseasca practic de doua drepturi de folosinta: folosinta nu numai de bun (jus utendi), dar si de fructele acestuia (jus fruendi).

Potrivit definitiei lui Paul, jurisconsult roman, uzufructul era dreptul de a te folosi de lucrul altuia si de a culege fructele pastrandu-i substanta (usus fructus est ius alienis rebus utendi fruendi salva rerum substantia).[37] Aceasta definitie a fost preluata de Iustinian. Astfel, in Institutele 31 lui Iustinian (Usufructus est jus alienis rebus utendi, fruendi, salva rerum substantia) adica Uzufructul este dreptul de a folosi si culege fructele unor lucruri straine, pastrand neatinsa substanta lor).[38] Definitia nu este completa si genereaza confuzii intre dreptul real de uzufruct si dreptul de folosinta a locatarului (chirias sau arendas) care are, de asemenea, un drept de a se folosi de lucrul altuia, cu obligatia de a-i conserva substanta. Dar intre uzufruct si dreptul rezultat dintr-o locatiune, asa cum am mentionat mai sus, exista o deosebire esentiala.

Dreptul de uzufruct a aparut pe terenul relatiilor dintre barbat si femeia casatorita fara manus (fara avere). Deoarece, potrivit dreptului roman, femeia casatorita fara manus nu venea la mostenirea sotului, acesta ii lasa prin testament anumite bunuri pentru a le folosi si a le culege fructele. La moartea femeii dreptul se stingea, iar bunurile ramaneau in familie, deoarece nuda proprietate asupra lor apartinea copiilor in calitate de mostenitori civili. Pe aceasta cale s-a realizat un dublu scop: asigurarea materiala a femeii dupa moartea barbatului si pastrarea bunurilor in sanul familiei agnatice. Cu timpul aceasta figura juridica, aplicata la origine numai intre barbatul si femeia casatorita fara manus s-a generalizat.[39]

Denumirea de servituti personale provine de la caracterul personal al acestora, ele fiind inalienabile, adica apartinand unor persoane concrete, avand termenul limitat in durata vietii titularului, iar in calitate de obiect – atat lucruri mobile, cat si imobile. De mentionat ca servitutile personale s-au pastrat in tarile Europei continentale, inclusiv pe teritoriul actual al tarii noastre, si in dreptul medieval, purtand amprentele timpului de atunci. De exemplu, in Codul Caragea esenta servitutilor prediale se exprima prin robirea lucrurilor, iar in Codul Calimah – prin serbirea lucrurilor.[40]

In dreptul privat roman era cunoscut si cvasiuzufructul, pe care savantii il definesc diferit.[41] Unii autori romani considerau cvasiuzufructul ca drept real de uzufruct care se exercita asupra unui bun consumptibil si din aceasta cauza, nu era un jus in re aliena, ci un adevarat drept de proprietate. El nu a fost recunoscut de la inceput. Uzufructul universal sau cu titlu universal intervenea atunci cand sotul lasa sotiei, prin testament, un drept de uzufruct asupra intregii averi. In acest caz, existand diverse bunuri, din care unele erau consumptibile, dispozitia nu era valabila. Printr-un sanatus-consult din primii ani ai Imperiului, un astfel de uzufruct a fost insa considerat valabil de la inceput. De aceea, uzufructuarul putea consuma bunurile respective, urmand sa le restituie in aceeasi cantitate si de aceeasi calitate la moartea sa. In acest fel, s-a nascut institutia

quasi-uzufructului. Cvasiuzufructul avea trasaturi proprii care il deosebea de uzufruct si anume:

1. cvasiuzufructuarul devenea proprietar asupra bunului, si in consecinta, avea facultatea de a-l instraina. Vechiul proprietar pierdea aceasta calitate, ramanand numai cu un drept de creanta;

2. cvasiuzufructuarul nu avea obligatia de a restitui acelasi bun, ci un alt lucru in aceeasi cantitate si de aceeasi calitate;

3. problema riscului pieirii fortuite in cazul cvasiuzufructului se rezolva tinand seama de faptul ca quasi-uzufructuarul avea proprietatea lucrului, deci prin aplicarea regulii res perit domino se ajungea la regula res perit debitori.[42]

Clasificarea dezmembramintelor in servitutii personale si servitutii reale sau prediale sunt o mostenire a dreptului roman, care s-a perpetuat in doctrina si in practica. Codul civil francez, denumit si Codul Napoleon a preluat aceasta institutie juridica, ocolind cu grija denumirea de „servitute personala”. Autorii Codului Napoleon, influentati de principiile Revolutiei Franceze si mostenind ura pentru tot ce putea aminti de neegalitatile sociale ale vechiului regim si dependenta persoanelor unele fata de altele, au sters cuvantul servitute personala care ar fi putut reaminti vechea stare de lucruri. In realitate, uzufructul, uzul si abitatia nu au nimic comun cu iobagia feudala si cu drepturile feudale si teama autorului Codului Napoleon era neintemeiata. Pentru motive cu totul diferite insa, consideram ca nici astazi notiunea „servitute personala” nu este potrivita, nici utila. Intr-adevar, uzufructul, uzul si abitatia sunt drepturi reale. A le denumi servituti personale inseamna a produce o neintelegere in spirite, caci s-ar putea crede ca ele nu sunt drepturi reale. Or, ele sunt drepturi reale si denumirea de personale nu inseamna aici altceva decat ca ele sunt stabilite in favoarea unei persoane, si ca se sting odata cu moartea beneficiarului. Astfel, pentru a evita orice confuzie, ar fi bine sa fie inlaturat din limbajul juridic cuvantul de servitute personala.[43]

§ 3. Caracterele juridice ale dreptului de uzufruct

Pentru a evidentia un drept de altul, este necesar de a-i compara caracterele juridice. Dat fiind faptul ca dreptul de uzufruct este un derivat al dreptului de proprietate, acesta dispune de caractere comune cu dreptul de proprietate, insa, totodata, in calitate de drept real de sine statator are caractere specifice doar lui.[44]

In aceasta ordine de idei, urmeaza a fi analizate caracterele juridice ale dreptului de uzufruct, elucidandu-se atat cele, comune, pe care le are in comun cu dreptul de proprietate, cat si caracterele lui specifice.

1. Caracterele juridice comune:

a) Reiesind din faptul ca dreptului de proprietate este un drept real principal, iar dreptul de uzufruct un derivat sau dezmembramant al dreptului de proprietate, se poate concluziona ca si acesta este un drept real principal. Deci, in primul rand, dreptul de uzufruct este un drept real (jus in re), pentru ca uzufructuarul se afla in relatie directa cu bunul, exercitand toate prerogativele pe care dreptul sau i le confera, fara a fi nevoit sa-i pretinda nudului proprietar o anumita conduita comparativ cu drepturile de creanta.

Uzufructul este un drept real principal, deoarece are o existenta autonoma si se exercita ca si dreptul de proprietate, insa fara a afecta substanta bunului si fara a-i decide soarta juridica. Uzufructul ca institutie juridica are drept izvor actul normativ, in special C.civ., titlul III „Despre uzufruct, despre uz si despre servitute” din cartea II „ Despre bunuri si despre osebitele modificari ale proprietatii”.

Conform doctrinei, uzufructul constituit asupra unei creante sau valori mobiliare

(actiuni, obligatiuni) nu mai este un drept real, pentru ca dreptul pe care se intemeiaza, deci care se naste, nu are acest caracter.[45]

b) Este un drept exclusiv, deoarece uzufructuarul fiind un titular de drept real, poate sa-l

exercite nestingherit de tertele persoane, adica este opozabil tuturor (erga omnes), inclusiv nudului proprietar pentru a fi considerata o posesie continua si netulburata.[46]

Analizand prevederile art. 517 C.civ., observam ca desi prin expresia: „de a se bucura cineva (uzufructuar) de lucrurile ce sunt proprietatea altuia (nudului proprietar), intocmai ca insusi proprietarul lor” se poate evidentia caracterul exclusiv al dreptului de

uzufruct, insa care este sau poate fi limitat de lege si de nudul proprietar. In acest sens,

articolul mentionat mai stipuleaza „cu indatorirea de a-i conserva substanta.”

c) Uzufructul este prescriptibil, deoarece C.civ. il reglementeaza ca derivat al dreptului de proprietate privata, fiind posibila aplicarea lui domeniului privat al proprietatii publice a statului, astfel fiind aplicabile normele privind prescriptia extinctiva. Uzufructul, ca toate drepturile reale, este susceptibil de posesie, mai exact de cvasiposesie. Posesia uzufructului confera uzufructuarului actiunile posesorii (art.675 C.civ.) pentru valorificarea dreptului sau in justitie. Dreptul la actiune, in acest caz, este supus prevederilor C.civ., deci este prescriptibil in 3 de ani. Codul civil reglementeaza dreptul la aparare si a nudului proprietar, prevazand ca nudul proprietar este in drept sa exercite toate actiunile de aparare a dreptului de proprietate.

d) Uzufructul poate fi mobiliar si imobiliar, deoarece poate fi stabilit atat asupra unui bun

corporal mobil, cat si asupra unui imobil, potrivit prevederilor art. 520 C. Civ., „uzufructul se poate stabili pe tot felul de bunuri mobile si imobile”. Daca are ca obiect bunuri corporale, uzufructul confera titularului sau cele doua atribute specifice drepturilor reale: dreptul de urmarire si dreptul de preferinta, cu mentiunea ca aceste prerogative apartin, in sens procesual, tuturor drepturilor reale, iar prerogativa preferintei, in acelasi sens procesual, apartine tuturor drepturilor patrimoniale.[47]

Obiectele date in uzufruct pot fi bunuri corporale, dar si incorporale, principala conditie este ca ele sa fie de natura neconsumptibila si in circuitul civil. Atunci cand obiectul uzufructului este un bun consumptibil, el poarta denumirea de quasi-uzufruct. In acest caz, uzufructuarul devine proprietarul lucrului dat in uzufruct si debitorul unui bun asemanator sau a valorii sale, care va fi stabilit la data restituirii, iar nudul proprietar devine un simplu creditor, deoarece, in caz de insolvabilitate a uzufructuarului, el nu va putea sa reia bunul (daca acesta n-a fost consumat), fiindca a pierdut proprietatea, bunul respectiv devenind gajul general al creditorilor chirografari.[48]

e) Din punctul de vedere al intinderii, dreptul de uzufruct poate fi universal – cand are ca obiect o universalitate de bunuri, cu titlu universal – cand are ca obiect o fractiune dintr-o universalitate de bunuri, si cu titlu particular – cand are ca obiect un bun determinat.

2. Caractere specifice dreptului de uzufruct:

a) Uzufructul este un drept esentialmente temporar, cel mult viager. Acest caracter reiese din continutul art. 557 C.civ., care prevede ca uzufructul se instituie cel mult pana la decesul persoanei fizice sau la lichidarea persoanei juridice, daca un termen mai scurt nu este stabilit prin lege sau prin act juridic. Daca pentru persoane fizice el poate fi viager adica va dura, pana la decesul persoanei, uzufructul constituit in favoarea unei persoane juridice nu poate depasi 30 de ani. (art. 559 C. Civ.),

In literatura de specialitate, s-a statuat parerea ca vremelnicia tine de esenta dreptului de uzufruct, chiar daca in lege nu s-a prevazut aceasta.[49] Astfel, uzufructul nu poate fi constituit pentru o durata nelimitata in timp, ci doar pentru o durata precis determinata in timp sau cel mult pe durata vietii uzufructuarului, ceea ce face ca acesta sa aiba un caracter viager. Odata cu incetarea uzufructului, dreptul de proprietate se va reconstitui in toate cele trei componente ale sale, nuda proprietate fiind dotata cu puterea de a absorbi uzufructul.

In analiza cu dreptul de proprietate si cu servitutile care sunt, in esenta, perpetue, uzufructul se stinge in mod obligatoriu, daca nu a fost constituit pe un anumit termen, la moartea uzufructuarului. In caz ca titularul uzufructului decedeaza inainte de expirarea termenului fixat, uzufructul se stinge, caci el nu poate depasi viata titularului sau, iar daca a fost constituit, in favoarea mai multor persoane, uzufructul se stinge la moartea ultimului beneficiar.

O alta intrebare care apare in legatura cu termenul dreptului de uzufruct este daca decesul persoanei fizice sau lichidarea persoanei juridice care are calitatea de nud proprietar duce si la disparitia uzufructului? Raspunsul urmeaza sa-l cautam in alta institutie a dreptului civil si anume in institutia succesiunii, unde putem deduce ca testatorul poate institui un legat si ca cel ce va mosteni bunurile date in uzufruct va fi obligat sa mentina tranzactia incheiata de testator in timpul vietii. Chiar si in cazul mostenirii legale urmeaza sa se mentina tranzactiile privind uzufructul, pe motiv ca odata ce accepta mostenirea devine nud proprietar, iar prin urmare, conform art.539 C.civ., nudul proprietar este obligat sa garanteze drepturile uzufructuarului.

Desi caracterul temporar al uzufructului poate genera inconveniente economice in

exploatarea bunurilor care formeaza obiectul unui asemenea dezmembramant, intrucat exista riscul ca uzufructuarul sa fie preocupat doar de exploatarea bunului si nu de cresterea valorii economice a acestuia, s-a apreciat utilitatea sociala a acestui dezmembramant, prin intermediul caruia se por crea avantaje mai ales in raporturile de rudenie, fara a se pune in pericol vocatia succesorilor asupra bunurilor date in uzufruct de catre autorul lor.[50]

b) Dreptul de uzufruct are un caracter subsecvent, adica aleatoriu.[51]

Acest caracter deriva din caracterul viager al uzufructului, pentru ca nu se stie durata de timp, iar legea prevede ca, indiferent de durata pentru care s-a constituit dreptul de uzufruct, acest drept se va stinge la data decesului uzufructuarului, chiar daca decesul intervine inainte de trecerea perioadei stabilite.

c) Este un drept de folosinta, deoarece uzufructuarul detine dreptul de a intrebuinta lucrul si de a-i culege fructele, dobandind facultatea de a beneficia de avantajele economice ale dreptului de proprietate, adica avand emolumentul rei.

d) In conformitate cu art. 534 C.civ., dreptul de uzufruct este un drept inalienabil sau un drept cu caracter intuitu personae, incesibil. Astfel, dreptul de uzufruct nu poate fi cesionat tertilor ori instrainat in alt mod. Acesta nu este transmisibil pentru cauza de moarte, el stingandu-se definitiv la moartea uzufructuarului. Prin acte intre vii (cu titlu oneros sau gratuit), uzufructuarul nu va putea instraina sau greva dreptul de uzufruct (ca atare), ci numai emolumentul (avantajele economice pe care i le poate procura bunul), adica exercitiul dreptului. In acest caz, uzufructuarul ramane titularul dreptului de uzufruct deci obligat fata de nudul proprietar, iar dreptul ca atare se va stinge la moartea sa si nu la cea a cesionarului.

In literatura de specialitate se duc discutii in ceea ce priveste caracterul incesibil al

uzufructului.[52] Unii cercetatori insista ca este un drept cesibil, argumentand ca se poate instraina emolumentul material, adica avantajele economice aferente bunului respectiv.[53] Totusi, acesti autori apreciaza ca uzufructul este cesibil intr-un inteles special, intrucat caracterul sau temporar si caracterul sau personal explica de ce cesionarul va beneficia de dreptul de uzufruct numai in conditiile si pe durata prevazuta pentru cedent. Reiese ca uzufructuarul poate ceda doar emolumentul dreptului sau, neavand posibilitatea de a ceda chiar dreptul de uzufruct. Caracterul incesibil al dreptului de uzufruct implica, asadar, caracterul sau intuitu personae, apreciat de legiuitor in sensul ca, la constituirea dreptului de uzufruct prin acte juridice, proprietarul a avut in vedere calitatile personale ale uzufructuarului. Ca urmare, viciul, constand in eroare asupra persoanei (error in personam), va fi motivul de nulitate relativa a actului juridic.

Codul civil  prevede o exceptie in ceea ce priveste caracterul incesibil al uzufructului. Astfel, dispozitiile art.1750 pct.2 Cod civil permit ipotecarea uzufructului asupra imobilelor si accesoriilor lor, iar in mod complementar, conform art.488 alin.(2) Cod de procedura civila, dreptul de uzufruct asupra unui lucru imobil poate forma obiectul unei urmariri silite imobiliare. In materia urmaririi silite mobiliare nu mai este

prevazuta o asemenea exceptie, prin urmare, dreptul de uzufruct constituit asupra bunurilor mobile nu poate forma obiect de urmarire.

e) uzufructul se poate constitui asupra bunurilor neconsumptibile, dupa cum reiese expres din art.525 C.civ.. Doar cu titlu de exceptie, se admite ca obiect al uzufructului pot sa fie si si bunuri consumptibile, in care caz uzufructuarul are obligatia de a restitui bunuri de aceesai cantitate, calitate si valoare cu cele primite (art. 526 C. Civ.). De data aceasta se transmite uzufructuarului insasi proprietatea asupra bunurilor, cu obligatia de restituire mentionata. Ne aflam in fata a ceea ce se numeste cvasiuzufruct.



[1] Stoica, Valeriu, Drepturile reale si drepturile de creanta, Revista Curier Judiciar, 2003, nr. 12, p.76;

[2] Tomulescu Constantin, Manual de drept privat roman, Bucuresti, 1958, p. 527;

[3] Beleiu Gheorghe, Drept civil roman, Bucuresti, Ed. Universul Juridic, 2001, p. 160; Statescu Constantin, Barsan Corneliu, Drept civil, Teoria  generala a drepturilor reale, Bucuresti, 1989, p. 508;

[4] Corneliu Barsan, Drept civil. Drepturi reale principale, Ed. Juridica, p. 19

[5] Anghel Ion, Dreptul roman, Bucuresti, Ed. Lumina Lex, 2000, p. 124;

[6] Adam Ioan, Drept civil. Drepturile reale, Ed. All Beck, Bucuresti, 2002, p. 250;

[7] MAZEAUD, HENRI. MAZEAUD, LÉON, JEAN. Leçons de droit civil. Tome

deuxième. Obligation. Théorie générale. Biens. Droit de propriété et ses démembrements.

Troisième édition. Paris, Editions „Montchrestien”, 1966, p. 291;

[8] ATIAS, GH. Droit civil. Les biens. Troisième Edition. Paris, Ed. „Litec”, 1993. – p. 50;

[9] TOMULEACU, CONSTANTIN. Drept privat roman. Bucuresti, Editura

Universitatii din Bucuresti, 1973, p. 189;

[10] STOICA, VALERIU. Dreptul de uzufruct. // „Curier judiciar”, 2004, nr.9, p. 77;

[11] BELEIU, GHEORGHE. Drept civil roman. Introducere in drept civil. Subiectele

dreptului civil. Bucuresti, Casa de editura si presa „SANSA” SRL, 1994. - 446 p

[12] . HAMANGIU, C. ROSETTI-BALANESCU, I. BAICOIANU, AL. Tratat de drept civil

roman. Vol. I, Bucuresti, Editura „All Beck”, 1996. –p. 145;

[13] STOICA, VALERIU. Dreptul de uzufruct. // „Curier judiciar”, 2004, nr.9, p. 82;

[14] Ibidem, p. 83;

[15] Idem;

[16] POP, LIVIU. Dreptul de proprietate si dezmembramintele sale. Bucuresti, Editura

„Lumina Lex”, 2001. –p. 181-185;

[17] CANTACUZINO, MATEI. Elementele dreptului civil. Bucuresti, Ed. All Educational, Bucuresti, p. 517;

[18] HAMANGIU, C. ROSETTI-BALANESCU, I. BAICOIANU, AL. Tratat de drept civil

roman. Vol. II, Bucuresti, Editura „All Beck”, 2002. –p.189;

[19] MAZEAUD, HENRI. MAZEAUD, LÉON, JEAN. Leçons de droit civil. Tome

deuxième. Obligation. Théorie générale. Biens. Droit de propriété et ses démembrements.

Troisième édition. Paris, Editions „Montchrestien”, 1966. - 291 p

[20] STOICA, VALERIU. Dreptul de uzufruct. // „Curier judiciar”, 2004, nr.9, p. 84;

[21] ADAM, IOAN. Drept civil. Drepturile reale. Bucuresti, Editura ALL BECK, 2002. –p. 156;

[22] Ibidem, p. 515

[23]SAFTA-ROMANO, EUGENIU. Dreptul de proprietate publica si privata in Romania. Focsani, Editura „Vrantop”, 1997. – p.201; 

[24] DEAK, FRANCISC. Drept civil. Bucuresti, Editura Didactica si pedagogica, 1963, p.254;

[25]FLORESCU, DUMITRU. Dreptul de proprietate si alte drepturi reale principale.

Bucuresti, Editura „Universitatii Independente „Titu Maiorescu”, 2002.- p. 356; COSMOVICI, PAUL MIRCEA. Drept civil. Drepturile reale. Obligatii. Legislatie.Bucuresti, Editura „ALL”, 1994. – p.1124;

[26]IONASCU, AURELIAN. Curs de drept civil roman. Drepturile reale. Vol.III. Cluj-

Napoca, Universitatea „Regele Ferdinand I”, 1946. – 91 p.

 

[27] Dictionar explicativ al limbii romane. Bucuresti, Editia a II-a, Editura „Univers

enciclopedic”, 1996.– p.586;

[28] HAMANGIU, C. ROSETTI-BALANESCU, I. BAICOIANU, AL. Tratat de drept civil

roman. Vol. II, Bucuresti, Editura „All Beck”, 2002. – p. 193;

[29]COLIN, AMBROISE. CAPITANT, H. Droit civil francais. Traducere de I.Modola,

D.Giugiu Modola, Bucuresti, Editura „Imperia Centrala”, 1940. – p.342;

[30] LUPULESCU, DUMITRU. Dreptul de proprietate personala. Bucuresti, Editura

stiintifica, 2000. – p. 284;

[31] FLORESCU, DUMITRU. Dreptul de proprietate si alte drepturi reale principale.

Bucuresti, Editura „Universitatii Independente „Titu Maiorescu”, 2002.- p. 371;

[32] STOICA, VALERIU. Dreptul de uzufruct. // „Curier judiciar”, 2004, nr.9, p. 88;

[33] HAMANGIU, C. ROSETTI-BALANESCU, I. BAICOIANU, AL. Tratat de drept civil

roman. Vol. II, Bucuresti, Editura „All Beck”, 2002. – p. 192;

[34]CABRILLAC, R. Introduction generale du driat. Paris , Ed. „Dalloz” , 3 edition, 1999. – 456 p.

 

[35] STOICA, VALERIU. Drepturile reale si drepturile de creanta. // „Curier judiciar”,

2003, nr.12, p.76-88;

[36] Idem;

[37] ANGHEL, ION. Dreptul roman. Bucuresti, Editura „Lumina LEX”, 2000. – 396 p.

[38] IONASCU, TRAIAN. BARASCH, EUGEN. IONASCU, AURELIAN. BRADEANU,

SALVADOR. ELIESCU, MIHALI. ECONOMU, VIRGIL. EMINESCU, YIOLANDA.

EREMIA, MARIA IOANA. ROMAN, ELEONORA. RUCAREANU, ION.

ZLATESCU, VICTOR DAN. Tratat de drept civil. Vol.I. Partea generala. Bucuresti, „ditura

„Academiei RSR”, 1967. – 490 p

[39]MOLCUT, EUGEN. OANCEA, DUMITRU. Drept roman. Bucuresti, Editura

„Sansa” SRL, 1993. - 342 p.

 

[40] RADULESCU, ANDREI S.A. Codul Calimach. Bucuresti, Editia critica, Editura

„Academiei Republicii Populare Romane”1958 – p. 156;

[41] ANGHEL, ION. Dreptul roman. Bucuresti, Editura „Lumina LEX”, 2000. – 139 p;

[42] Ibidem, p. 186;

[43] HAMANGIU, C. ROSETTI-BALANESCU, I. BAICOIANU, AL. Tratat de drept civil

roman. Vol. II, Bucuresti, Editura „All Beck”, 2002. – p. 191;

[44] CHELARU, EUGENIU. Curs de drept civil. Drepturile reale principale. Bucuresti,Editura „All Beck”, 2000. - 177 p

[45]COSMOVICI, PAUL MIRCEA. Dreptul civil, Drepturi reale. Obligatii. Bucuresti,

Editura „ALL Beck”, 1998. – p. 370;

[46] Idem;

[47] BARSAN, CORNELIU. Drept civil. Drepturile reale principale, Bucuresti, Editura

„ALL BECK”, 2001. – p. 485;

[48] HAMANGIU, C. ROSETTI-BALANESCU, I. BAICOIANU, AL. Tratat de drept civil

roman. Vol. II, Bucuresti, Editura „All Beck”, 2002. – p. 196;

[49] CHELARU, EUGENIU. Curs de drept civil. Drepturile reale principale. Bucuresti,

Editura „All Beck”, 2000. – p.159;

[50] Ibidem, p. 195;

51 LUTESCU, GEORGE. Teoria generala a drepturilor reale. Teoria patrimoniului

Clasificarea bunurilor. Drepturile reale principale. Bucuresti, Imprimeria Vacaresti, 1947. –486;

[52] DOGARU, ION. CERCEL, S. Teoria generala a drepturilor reale. Bucuresti, Editura „All Beck”, 2003. – p. 113; POP, LIVIU. Dreptul de proprietate si dezmembramintele sale. Bucuresti, Editura „Lumina Lex”, 2001. – p. 125; STOICA, VALERIU. Drept civil. Drepturile reale principale. Vol.I. Bucuresti, Editura „Humanitas”, 2004. – p. 159;

[53] ATIAS, GH. Droit civil. Les biens. Troisième Edition. Paris, Ed. „Litec”, 1993. – p.197; ALEXANDRESCO, DIMITRIE. Principiile dreptului civil. Vol.I. Bucuresti, Editura „Socec”, 1926. – p.113; CHELARU, EUGENIU. Curs de drept civil. Drepturile reale principale. Bucuresti, Editura „All Beck”, 2000, p.159;





Proiecte

vezi toate proiectele
 PROIECT DE LECTIE Clasa: I Matematica - Adunarea si scaderea numerelor naturale de la 0 la 30, fara trecere peste ordin
 Proiect didactic Grupa: Pregatitoare Cand/ cum și de ce se intampla? Roata anotimpurilor
 Brose - proiect
 Managementul Proiectelor - Controlul proiectelor, mega si micro proiecte

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 PROIECT DE DIPLOMA CHIRURGIE ORO-MAXILO-FACIALA - SUPURATIILE LOJELOR PROFUNDE DE ETIOLOGIE ODONTOGENA
 Diplomatie si conflict: relatiile internationale in timpul Primului Razboi Mondial
 Lucrare de diploma managementul firmei “diagnosticul si evaluarea firmei”
 PROIECT DE DIPLOMA CHIMIE INDUSTRIALA SI INGINERIA MEDIULUI - TEHNOLOGIA ACIDULUI GLUTAMIC

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 Lucrare de licenta educatie fizica si sport - sistemul de selectie in jocul de handbal pentru copii de 10-11 ani in concordanta cu cerintele handbalul
 Lucrare de licenta contabilitate si informatica de gestiune - politici si tratamente contabile privind leasingul (ias 17). prevalenta economicului asupra juridicului
 LUCRARE DE LICENTA management - Impactul implementarii unui sistem de management al relatiilor cu clientii in cadrul unei societati comerciale
 LUCRARE DE LICENTA Ingineria si Protectia Mediului in Industrie - Proiectarea unui depozit de deseuri urbane pentru un oras cu 200.000 de locuitori

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 Proiect atestat profesional informatica - evidenta spital
 ATESTAT LA INFORMATICA - Gestionarea unui magazine de confectii
 ATESTAT PROFESIONAL TURISM SI ALIMENTATIE PUBLICA, TEHNICIAN IN TURISM
 Proiect atestat electrician constructor - tehnologia montarii instalatiilor electrice interioare


Campul penalitatii. Perspectiva durkheimiana asupra pedepsei
FUNCTIONAREA CONSILIULUI EUROPEI
Dispozitia normei de drept administrativ
Cetatenia si domiciliul
DREPTUL ADMINISTRATIV SI STIINTA ADMINISTRATIEI
Evolutia reglementarilor privind protectia drepturilor omului si a drepturilor de aparare in dreptul national
Jurisprudenta
Drept international privat

Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu

 


.com Copyright © 2014 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.