Creeaza.com - informatii profesionale despre


Evidentiem nevoile sociale din educatie - Referate profesionale unice



Acasa » legislatie » legislatie
Infractiuni si contraventii prevazute in legea audiovizualului (legea 504/2002)

Infractiuni si contraventii prevazute in legea audiovizualului (legea 504/2002)



INFRACTIUNI SI CONTRAVENTII PREVAZUTE IN LEGEA AUDIOVIZUALULUI (LEGEA 504/2002)[1]

1.                 Infractiuni

Articolul 96

„(1) Constituie infractiuni si se pedepsesc cu amenda penala intre 1.000.000 lei si 30.000.000 lei urmatoarele fapte:


a) emiterea sau retransmiterea de programe fara licenta audiovizuala, licenta de emisie sau autorizatie de retransmisie;

b) emiterea pe alta frecventa sau cu o putere radianta mai mare, dintr-un alt amplasament decat cele prevazute in decizia de emisie, daca autorul faptei nu se conformeaza de indata somatiei emise de Autoritatea Nationala de Reglementare in Comunicatii;

c) producerea, importul, distribuirea, vanzarea, inchirierea, detinerea, instalarea, intretinerea si inlocuirea, in scop comercial, a dispozitivelor ilicite de decodificare, utilizate pentru serviciile audiovizuale cu acces conditionat.

(2) Somarea se poate face prin orice mijloc de comunicatie si prin difuzare, de cei care exploateaza retele publice de radiodifuziune si televiziune.

(3) Difuzarea se face in mod gratuit, in cel mult 30 de minute de la solicitare.

(4) In cazul savarsirii infractiunilor prevazute la alin. (1) lit. a) si c) instanta poate dispune si confiscarea echipamentului tehnic.”

209.     Dupa cum rezulta din articolul 96, singurul care prevede infractiuni, Legea nr.504/2002 nu a preluat din vechea lege a audivizualului, Legea nr.48/1992, infractiunile care se refera la continutul emisiunilor (incalcarea vietii private, lezarea demnitatii, defaimarea tarii, difuzarea de informatii cu caracter secret etc.), ci numai pe cele referitoare la incalcari de natura „tehnica” (emiterea fara licenta, pe alta frecventa etc.).  Faptele care se refera la continutul emisiunilor au fost, deci, scoase din sfera penalului si au devenit contraventii. Fara indoiala, acesta este un progres, chiar cel mai important, pe care-l reprezinta noua lege a audiovizualului. 

            Alte progrese realizate de noua lege constau in reglementarea protectiei surselor[2] precum si in stipularea unor conditii speciale pentru efectuarea perchezitiei[3].

210.     Articolul 96 prevede trei infractiuni. Prima infractiune este cea prevazuta in articolul 96 alineatul 1 litera “a” si poate fi savarsita in oricare din urmatoarele 6 modalitati: emiterea de programe fara licenta audiovizuala; emiterea de programe fara licenta de emisie; emiterea de programe fara autorizatie de retransmisie; retransmiterea de programe fara licenta audiovizuala; retransmiterea de programe fara licenta de emisie; retransmiterea de programe fara autorizatie de retransmisie.

Legea nu mai contine prevederea din Legea nr. 48/1992 potrivit careia se sanctioneaza penal emiterea sau retransmiterea si pe durata suspendarii licentei sau autorizatiei. Din acest motiv, faptele respective nu mai constituie infractiuni.

Infractiunea se savarseste cu intentie, directa sau indirecta, ceea ce presupune ca autorul stia ca nu poseda autorizatie sau licenta.

In cazul acestei infractiuni instanta poate dispune confiscarea echipamentului tehnic. Masura nu este obligatorie, legea (articolul 96 alineatul 4) prevazand ca instanta o „poate” dispune.

211.     Infractiunea prevazuta in articolul 96 alineatul 1 litera b poate fi savarsita in oricare dintre cele 3 modalitati prevazute in text: emiterea pe alta frecventa decat cea prevazuta in decizia de emisie; emiterea cu o putere radianta mai mare decat cea din decizia de emisie; emiterea dintr-un alt amplasament decat cel prevazut in decizia de emisie.

Pentru fiecare din aceste trei variante textul impune o conditie prealabila: preexistenta unei somatii emise de Autoritatea Nationala de Reglementare in Comunicatii prin care  cel in cauza este atentionat ca emite pe o alta frecventa sau pe o putere radianta mai mare sau dintr-un alt amplasament decat cele prevazute in decizia de emisie. Somatia se poate face prin orice mijloace de comunicatie si prin difuzare de catre cei care exploateaza retelele publice de radiodifuziune si de televiziune. Difuzarea somatiei se face in mod gratuit, in cel mult 30 de minute de la solicitare.

Infractiunea se savarseste daca destinatarul somatiei nu se conformeaza de indata  acesteia si continua: sa emita pe alta frecventa decat cea prevazuta in decizia de emisie; sa emita pe o putere radianta mai mare decat  cea prevazuta in decizia de emisie; sa emita dintr-un alt amplasament decat cel prevazut in decizia de emisie.

Expresia „de indata” nu este definita in lege. Ea trebuie sa suporte un corectiv logic implicit, in sensul ca  prin „de indata” se intelege „de indata ce este posibil.” Durata termenului poate varia de la ore la zile, in functie de circumstantele fiecarui caz, iar aprecierea revine procurorului si, in final, instantei de judecata.

Infractiunea se savarseste cu intentie, directa sau indirecta. Aceasta presupune ca autorul sa stie ca emite in contradictie cu prevederile din decizia de autorizare si sa aiba cunostinta ca a fost somat in acest sens de Autoritatea Nationala de Reglementare in Comunicatii.

In cazul acestei infractiuni nu se poate dispune confiscarea echipamentului tehnic, dupa cum rezulta din cuprinsul alineatului 4 al articolului 96.

212.     Infractiunea prevazuta in articolul 96 alineatul 1 litera c poate fi savarsita in oricare dintre cele 9 modalitati prevazute in text: producerea dispozitivelor ilicite de decodificare; importul dispozitivelor ilicite de decodificare, distribuirea  dispozitivelor ilicite de decodificare; vanzarea dispozitivelor ilicite de decodificare; inchirierea dispozitivelor ilicite de decodificare; detinerea dispozitivelor ilicite de decodificare; instalarea dispozitivelor ilicite de decodificare; intretinerea dispozitivelor ilicite de decodificare; inlocuirea dispozitivelor ilicite de decodificare.

           

Desigur, dispozitivul ilicit de decodificare  trebuie sa fie dintre cele utilizate pentru serviciile audiovizuale cu acces conditionat.

Pentru ca una dintre aceste fapte sa constituie infractiune, trebuie dovedit de catre anchetatori ca producerea, detinerea etc. dispozitivelor ilicite de decodificare s-au facut cu un scop special, si anume in scop comercial. Scopul comercial presupune ca dobandirea, producerea, detinerea unui bun/obiect nu s-au facut pentru uz personal, pentru folosire in interes personal, ci pentru revanzare. In lipsa acestui scop, care – repetam - trebuie dovedit de acuzare, faptele nu pot constitui infractiune.       

In cazul acestei infractiuni instanta poate dispune confiscarea echipamentului tehnic. Masura nu este obligatorie, legea (articolul 96 alineatul 4) prevazand ca instanta o „poate” dispune. Desigur, in cazul decodorului ilicit, nu se poate disputa necesitatea confiscarii. Situatia este similara si in privinta confiscarii echipamentului tehnic folosit la producerea unor astfel de decodoare.

Confiscarea este insa excesiva daca se extinde asupra restului de echipament tehnic, folosit –de exemplu- pentru receptarea semnalului cu ajutorul dispozitivului ilicit de decodificare. Aceasta pentru ca in materia confiscarii, atunci cand este vorba despre savarsirea unei infractiuni, trebuie sa se aplice principiile generale prevazute in articolul 118 din Codul penal, in sensul ca se pot confisca numai bunurile care provin din savarsirea unei infractiuni ori cele care au servit sau au fost destinate sa serveasca la savarsirea unei infractiuni.

213.          Procedura     

Organele de urmarire penala pot fi sesizate de orice persoana sau se pot sesiza din oficiu pentru oricare dintre infractiunile prevazute de Legea nr. 504/2002. Cercetarea  penala se efectueaza de politie, intrucat Legea audiovizualului nu contine sub acest aspect dispozitii derogatorii de la dreptul comun (codul de procedura penala). Competenta de judecare a fondului cauzei revine judecatoriei, iar sentinta acesteia poate fi atacata cu apel la tribunal si, apoi, cu recurs la curtea de apel.

Caile extraordinare de atac sunt: contestatia in anulare, revizuirea, recursul in anulare, recursul in interesul legii. Ele sunt indreptate impotriva hotararilor definitive si impun conditii restrictive de exercitare, motivat prin interesul general de a se acorda stabilitate hotararilor judecatoresti.

            2.       Contraventii

Articolul 90

„(1) Constituie contraventii urmatoarele fapte:

a) difuzarea unei opere cinematografice in afara perioadelor prevazute in contractele incheiate cu detinatorii drepturilor de autor;

b) utilizarea de tehnici subliminale in cadrul publicitatii sau teleshoppingului;

c) utilizarea publicitatii mascate sau a teleshoppingului mascat;

d) programarea si difuzarea de programe, cu incalcarea prevederilor art. 28 alin. (6) si (7), art. 29 - 33, art. 34 alin. (2) - (4), art. 39 alin. (1), art. 40 si ale art. 85 alin. (4)-(9);

e) retransmisia de catre un distribuitor a unui serviciu de programe care nu se incadreaza in prevederile art. 75 alin. (1) si (2) si nu a obtinut autorizatia de retransmisie;

f) retransmisia de catre distribuitori a serviciilor de programe, cu incalcarea art. 74 si 82;

g) emiterea pe alta frecventa sau nerespectarea datelor tehnice, a zonei ori a parametrilor tehnici prevazuti in licenta de emisie;

h) difuzarea unui serviciu de programe in afara zonei specificate in licenta audiovizuala;

i) nerespectarea prevederilor legale privind acordarea dreptului la replica;

j) difuzarea unui serviciu de programe fara a detine, dupa caz, licenta audiovizuala, decizie de autorizare audiovizuala, licenta de emisie sau autorizatie tehnica de functionare;

k) exploatarea licentelor audiovizuale de catre alte persoane decat titularii de drept ai acestora.

(2) Faptele prevazute la alin. (1) se sanctioneaza cu amenda de la 50.000.000 lei la 500.000.000 lei.

(3) In cazul in care Consiliul decide ca efectele unei fapte prevazute la alin. (1) sunt minore, va adresa o somatie publica de intrare in legalitate.

(4) Individualizarea sanctiunii in cazul savarsirii uneia dintre contraventiile prevazute in prezenta lege se face tinandu-se seama de gravitatea faptei, de efectele acesteia, precum si de sanctiunile primite anterior, pe o perioada de cel mult un an.”

Articolul 91

„(1) Incalcarea de catre radiodifuzori sau distribuitorii de servicii a prevederilor prezentei legi, altele decat cele prevazute la art. 90, sau a deciziilor cu caracter de norme de reglementare emise de Consiliu constituie contraventie.

(2) In cazul in care se constata savarsirea uneia dintre faptele prevazute la alin. (1), Consiliul sau, dupa caz, Autoritatea Nationala de Reglementare in Comunicatii va emite, pana la aplicarea amenzii, o somatie de intrare in legalitate, cu termene precise.

(3) In cazul in care radiodifuzorul sau distribuitorul de servicii nu intra in legalitate in termenul si in conditiile stabilite prin somatie sau incalca din nou aceste prevederi, se aplica o amenda contraventionala de la 25.000.000 lei la 250.000.000 lei.”

Articolul 92

„Cuantumul amenzilor contraventionale prevazute la art. 90 si 91 poate fi actualizat prin hotarare a Guvernului, in functie de evolutia indicelui inflatiei.”

Articolul 93

„(1) Sanctiunile pentru incalcarea dispozitiilor prezentei legi se aplica de Consiliu sau de Autoritatea Nationala de Reglementare in Comunicatii, precum si de catre personalul de control anume imputernicit al persoanei juridice de drept public prevazute la art. 88 alin. (2).

(2) Deciziile luate in conditiile alin. (1) pot fi atacate la instanta de contencios administrativ, potrivit legii, in termen de 15 zile de la comunicare.

(3) Decizia luata in conditiile alin. (1) si neatacata in termenul prevazut la alin. (2) constituie, de drept, titlu executoriu.”

Articolul 94

„Contraventiilor prevazute la art. 90 si 91 le sunt aplicabile dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, cu modificarile si completarile ulterioare.”

Articolul 95

„(1) In cazul in care savarsirea uneia dintre contraventiile prevazute la art. 90 si 91 aduce prejudicii grave interesului public, Consiliul poate decide aplicarea uneia dintre urmatoarele sanctiuni:

a) reducerea cu pana la jumatate a termenului de valabilitate a licentei audiovizuale;

b) retragerea licentei audiovizuale.

(2) Deciziile luate in conditiile alin. (1) pot fi atacate la instanta de contencios administrativ, potrivit legii, in termen de 15 zile de la comunicare.”

214.     Ca principiu, orice incalcare a prevederilor legii audiovizualului constituie contraventie, dupa cum prevede articolul 91 alineat 1 din lege. Cu titlu de exceptie, anumite incalcari ale acestei legi nu constitutie contraventii, ci infractiuni (fapte penale) si sunt prevazute expres in articolul 96 (a se vedea paragrafele 210 -212).   

            De asemenea, potrivit articolului 91 din lege, constituie contraventii si incalcarile deciziilor cu caracter de norme de reglementare emise de Consiliul National al Audiovizualului (CNA)[4]. Conform articolului 15 alineat 4 din lege, deciziile CNA, inclusiv motivarea acestora, se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I. Rezulta ca daca aceste decizii nu sunt publicate in Monitorul Oficial, nu produc efecte juridice, astfel ca incalcarea lor nu poate constitui contraventie.

215.     In functie de gravitatea lor si de regimul sanctionator,  contraventiile prevazute in legea audiovizualului pot fi impartite in trei categorii:

1. Contraventii sanctionate cu somatie sau cu amenda de la 25.000.000 la 250.000.000 lei.

Acestea reprezinta regula (articolul 91 din lege), deoarece majoritatea contraventiilor sunt supuse acestui regim sanctionator.

De la aceasta regula fac exceptie contraventiile enumerate limitativ in articolul 90 din lege, care sunt sanctionate mai sever (amenda contraventionala mai mare).

In raport cu ambiguitatea redactarii alineatelor 2 si 3 ale articolului 91, consideram ca sanctiunea amenzii are caracter subsidiar pentru aceste categorii de contraventii. Aceasta inseamna ca amenda nu poate fi aplicata direct, ci numai dupa ce radiodifuzorul sau distribuitorul de servicii a fost somat public pentru a intra in legalitate si nu a respectat somatia sau ulterior, cu alta ocazie, a incalcat din nou atentionarile din acea somatie. Somatia este echivalentul sanctiunii „avertismentului” din dreptul comun al contraventiilor.[5]

2. Contraventii sanctionate cu somatie sau cu amenda de la 50.000.000 la 500.000.000 lei.

Acestea sunt doar cele prevazute in articolul 90 din lege (de exemplu: publicitate mascata sau subliminala, programarea si difuzarea de programe in anumite conditii, neacordarea dreptului la replica etc.). In cazul acestor contraventii, sanctiunea amenzii nu are caracter subsidiar, ea putand fi aplicata direct, fara o somatie prealabila.

Alineatul 3 al articolului 90 permite, insa, atunci cand incalcarea legii este minora, ca in locul sanctiunii amenzii sa fie emisa o somatie publica de intrare in legalitate.

3. Contraventii sanctionate cu reducerea sau retragerea licentei audiovizuale. 

Sanctiunea reducerii termenului de valabilitate (pana la maximum jumatate) a licentei audiovizuale sau cea a retragerii licentei audiovizuale poate fi aplicata pentru oricare dintre contraventiile prevazute in aceasta lege (in articolele 90 si 91), cu conditia, insa, ca acea contraventie sa produca o consecinta specifica, si anume sa „aduca prejudicii grave interesului public”.

Sub acest aspect, legea este lipsita de previzibilitate, deoarece expresia „prejudicii grave [aduse] interesului public” este prea generala, nedeterminata si lasa loc arbitrariului in interpretarea si aplicarea legii. Iar de acest arbitariu in interpretare depinde chiar existenta postului de radio sau televiziune (retragerea licentei audiovizuale inseamna, practic, desfiintarea postului).

216.     Sanctiunile amenzii sau somatiei pot fi aplicate de Consiliul National al Audiovizualului sau, dupa caz, de Autoritatea Nationala de Reglementare in Comunicatii (aceasta din urma, pentru incalcari de natura tehnica).

Sanctiunile cu reducerea sau retragerea licentei audiovizuale pot fi dispuse numai de Consiliul National al Audiovizualului.         

           

217.     Deciziile in baza carora se aplica amenda sau somatia pot fi atacate la instanta de contencios administrativ in termen de 15 zile de la comunicare.

Decizia de sanctionare cu amenda sau somatie poate fi pusa in executare numai dupa ce a expirat termenul de 15 zile si daca nu a fost atacata la instanta in acest termen (articolul 93 alineat 3). Daca a fost atacata la instanta, decizia nu poate fi executata decat dupa ce actiunea de anulare a fost respinsa prin hotarare judecatoreasca  irevocabila. Aceasta rezulta din articolul 93 alineat 3 din lege, care subintelege ca decizia atacata in termen nu constituie titlu executoriu.

In cazul deciziilor in baza carora se iau cele mai dure sanctiuni - reducerea sau retragerea licentei audiovizuale - legea (articolul 95) tace si nu mai contine o dispozitie expresa (ca in cazul sanctiunilor mai blande: amenda, somatie) in sensul ca acestea pot fi puse in executare numai daca nu au fost atacate in termen la instanta. Aceasta tacere/omisiune a legii creaza posibilitatea unei interpretari si aplicari  vadit inechitabile, in sensul ca decizia de reducere sau retragere a licentei audiovizuale poate fi pusa in executare de indata, fara a mai astepta expirarea termenului de atacare in instanta si mai inainte ca justitia sa se pronunte (exista deja un precedent binecunoscut - OTV).

Prin urmare, omisiunea legii (articolul 95) genereaza o situatie paradoxala: sanctiunile mai blande (somatia, amenda) nu pot fi puse in executare imediat, ci dupa ce se pronunta in instanta  calea de atac impotriva lor, dar sanctiunile cele mai dure (desfiintarea postului) ar putea fi puse in executare imediat.

           

Consideram ca, in tacerea legii (care constituie o omisiune grava, cu consecinte importante, intrucat lasa loc arbitrariului), o modalitate de aparare ar fi aplicarea regulilor de interpretare logica. Si anume, daca pentru sanctiuni mai blande decizia nu este executorie imediat ci dupa trecerea unui termen (legat de atacarea in instanta a deciziei), este logic ca si pentru cea mai grava sanctiune decizia sa nu fie executorie imediat, ci numai dupa trecerea termenului avut in vedere pentru sanctiunile mai blande.  



 

218.     In toate cazurile in care se contesta sanctiunile dispuse de CNA, instanta de contencios administrativ este Curtea de Apel, conform articolului 6 alineat 1 din Legea nr.29/1990 privind contenciosul administrativ si articolului 3 punctul 1 din Codul de procedura civila.

Inainte de sesizarea Curtii de Apel, este obligatorie formularea reclamatiei administrative catre CNA, conform articolului 5 din Legea nr.29/1990. Daca nu s-a formulat reclamatie administrativa, actiunea adresata instantei va fi respinsa ca inadmisibila.

La primirea actiunii, Curtea de Apel va putea cere CNA sa depuna la dosar intreaga documentatie ce a stat la baza emiterii deciziei atacate, potrivit articolului 10 alineat 1 din Legea nr. 29/1990.

Hotararea (sentinta) Curtii de Apel poate fi atacata cu recurs, in termen de 15 zile de la comunicare, la Curtea Suprema de Justitie.

Decizia Curtii Supreme de Justitie este irevocabila. Ea nu mai poate fi atacata decat in cazuri exceptionale, prin folosirea cailor extraordinare reprezentate de: contestatia in anulare, revizuirea, recursul in anulare.

3.       Deciziile Consiliului National al Audiovizualului

219.     Incalcarea deciziilor Consiliului National al Audiovizualului (CNA) constituie contraventie (articolul 91 din lege), sanctiunea putand ajunge –  atunci cand CNA considera ca s-au adus grave prejudicii interesului public - pana la retragerea licentei audiovizuale (articolul 95 din lege). In acest context, precizam ca regimul sanctionator impus de CNA pentru incalcarea deciziilor sale este extrem de sever.  Avem in primul rand in vedere decizia nr. 80/2002 privind protejarea demnitatii umane si a dreptului la propria imagine, a carei incalcare poate duce pana la retragerea licentei audiovizuale, in timp ce in statele democrate, incalcarea de catre institutiile media a onoarei ori dreptului la propria imagine al unei persoane poate duce numai la obligarea de a despagubi civil persoana care se considera lezata, la cererea acesteia. 

 

220.     Inainte de a comenta cateva din deciziile CNA, oferim unele informatii generale cu privire la actele emise de CNA. In exercitarea atributiilor sale, CNA emite decizii, instructiuni si recomandari.[6]  Deciziile, inclusiv motivarea acestora, sunt publicate in Monitorul Oficial[7] si sunt obligatorii. Cu privire la  instructiuni si recomandari, legea prevede numai ca acestea “se fac publice” dar nu mentioneaza in ce mod.[8]  In practica, instructiunile si recomandarile ajung la public prin intermediul unor comunicate de presa; ele pot fi gasite si pe website-ul CNA.[9]

CNA trebuie sa reglementeze prin decizii obligatorii in special urmatoarele domenii: asigurarea informarii corecte a opiniei publice; urmarirea exprimarii corecte in limba romana si in limbile minoritatilor nationale; asigurarea echidistantei si a pluralismului; transmiterea informatiilor si a comunicatelor oficiale ale autoritatilor publice cu privire la calamitati naturale, starea de necesitate sau de urgenta, starea de asediu ori de conflict armat; protectia minorilor; apararea demnitatii umane; politici nediscriminatorii cu privire la rasa, sex, nationalitate, religie, convingeri politice si orientari sexuale; exercitarea dreptului la replica; publicitate, inclusiv publicitatea electorala si teleshopping; sponsorizare; programarea si difuzarea emisiunilor ori programelor privind campaniile electorale; responsabilitatile culturale ale radiodifuzorilor.[10] 

 

Observam ca intre domeniile pe care CNA trebuie sa le reglementeze cu prioritate nu este si garantarea libertatii de exprimare a jurnalistilor de radio si televiziune, respectiv independenta editoriala, de investigatie si, in general, libertatea jurnalistica.  O mare parte din domeniile reglementate prin deciziile CNA se refera, dimpotriva, la restrictiile pe care jurnalistii din domeniul audiovizualului trebuie sa le suporte. Aceasta nu inseamna ca valorile protejate prin aceste restrictii nu sunt importante, dar trebuie sa existe un echilibru intre libertatea jurnalistica – esentiala intr-o democratie - si restrictiile care pot fi impuse in mod legitim acestei libertati.  Din pacate, acest echilibru nu se reflecta in lege si in special in atributiile de reglementare ale CNA, care protejeaza cu prioritate  limitarile aduse libertatii jurnalistice si tace in privinta apararii acesteia din urma.

Decizia nr. 80/2002 privind protectia demnitatii umane si a dreptului la propria imagine

 

221.     Decizia privind protectia demnitatii umane si a dreptului la propria imagine este examinata detaliat intrucat contine numeroase limitari ale dreptului la exprimare si informatie in favoarea demnitatii si onoarei persoanelor precum si a vietii private, aplicand prevederile din Legea 504/2002 care protejeaza aceste valori.[11] Astfel, inca din partea introductiva a deciziei nr. 80, cu toate ca afirma importanta libertatii de exprimare, CNA sustine ca “libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine.” Prin expresia “nu poate” din textul citat, CNA a plasat demnitatea si onoarea persoanelor deasupra libertatii de exprimare, facand o ierarhizare inadmisibila a drepturilor individuale si impunand o restrictie, de asemenea inadmisibila, asupra continutului libertatii de exprimare. In practica, o astfel de restrictie poate constitui un obstacol impotriva balansarii libertatii de exprimare a jurnalistilor/posturilor de radio si televiziune cu onoarea si dreptul la imagine a persoanei, impiedicand aplicarea testului proportionalitatii de catre instantele de judecata, test dezvoltat si aplicat in intreaga jurisprudenta a Curtii Europene a Drepturilor Omului in situatia in care exista un conflict intre libertatea de exprimare si onoarea/demnitatea unei persoane.

222.   Articolul 1 al deciziei copiaza integral articolul 10 al Conventiei Europene, care      garanteaza libertatea de exprimare si prevede situatiile in care exercitiul acestui drept poate fi restrans (fapt laudabil). Acest text contrazice restrictia de continut din partea introductiva a deciziei (“libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea …”) referindu-se numai la posibilitatea limitarii exercitiului dreptului la exprimare (“exercitarea acestor libertati … poate fi supusa unor formalitati, conditii, restrangeri sau sanctiuni…”, iar aceasta numai atunci cand astfel de limitari sunt “necesare intr-o societate democratica(text interpretat de Curtea Europeana ca “o nevoie sociala imperioasa, de neinlaturat”), cerinta care lipseste insa din prevederile reglementative ale deciziei CNA. 

Articolul 2 al deciziei ofera o definitie originala a “interesului public justificat”:  sunt considerate de interes public justificat orice probleme, fapte sau evenimente locale sau nationale, cu semnificatie pentru viata comunitatii, care nu contravin bunelor moravuri si care nu incalca drepturile si libertatile fundamentale ale omului.” Acest text revine cu restrictiile de continut, prevazand ca faptele, evenimentele care altfel ar fi de interes public isi pierd acest caracter atunci cand “contravin bunelor moravuri” sau “incalca drepturile si libertatile fundamentale ale omului.”  Aceasta limitare a faptelor de interes public este profund gresita. Un fapt sau o informatie de interes public nu isi poate pierde acest caracter printr-un eventual continut contrar bunelor moravuri (pentru care, oricum, nu exista un standard) ori care incalca un drept individual.  Singurul criteriu pentru stabilirea caracterului de interes public al unui fapt, respectiv a unei informatii, este interesul pe care il reprezinta pentru o comunitate, grup sau societate. De exemplu, molestarea sexuala a unor minori este de interes public in special pentru comunitatea unde au loc aceste fapte, chiar daca in sine molestarea minorilor contravine bunelor moravuri. Or, relatarea unor acte de coruptie in care sunt implicati politicieni este de interes public chiar daca prin aceasta onoarea si demnitatea politicienilor respectivi este afectata. Reamintim ca in cazul Oberschlick vs. Austria (3), Curtea Europeana  a decis ca termenul “idiot” adresat unui politician este admisibil in conditiile in care insulta a urmat unor afirmatii provocatoare ale politicianului.

223.     In ciuda titlului (“protectia demnitatii umane si a dreptului la propria imagine”) decizia nr. 80/2002 trateaza in mare parte viata privata[12]. Decizia si-a depasit scopul propus si indicat in titlu, pentru ca “viata privata” este un concept diferit de onoarea si demnitatea persoanei. De pilda, afirmatia “esti un idiot” lezeaza fara indoiala demnitatea si onoarea celui caruia ii este adresata, dar nu ii afecteaza in nici un fel viata privata.  Aceasta distinctie este extrem de importanta, pentru ca rezolvarea conflictului dintre libertatea de exprimare si viata privata – doua drepturi egale - se bazeaza pe alte principii decat rezolvarea conflictului dintre libertatea de exprimare si onoarea lezata a unei persoane. Amestecarea unor notiuni diferite, cu rezolvari diferite duce la confuzie si rezolvari gresite din partea institutiilor chemate sa decida in cazuri concrete. 

Astfel, conflictul dintre libertatea de exprimare si onoarea lezata a unei persoane (conflict intre regula si exceptia de la regula) se rezolva prin aplicarea principiului proportionalitatii dintre scop (protejarea onoarei unei persoane) si mijloc (limitarea libertatii de exprimare a ziaristului prin, de pilda, aplicarea unei sanctiuni) in conditiile in care limitarea libertatii de exprimare trebuie justificata de o “nevoie sociala imperioasa, presanta” si in conditiile in care, in timp ce libertatea de exprimare este un drept de sine statator garantat de toate documentele internationale care protejeaza drepturile civile si politice, onoarea unei persoane nu este.    

            Conflictul dintre libertatea de exprimare si viata privata – de data aceasta fiind vorba despre doua drepturi egale - trebuie rezolvat prin gasirea unui echilibru rezonabil intre cele doua drepturi. Orice efort de a le cantari trebuie sa ia in consideratie conceptul de „interes public” precum si existenta unor optiuni de a proteja viata privata fara lezarea libertatii de exprimare. Ca principiu, difuzarea unor materiale referitoare la o chestiune de interes public trebuie intotdeauna permisa, iar chestiunile cu o semnificatie deosebita, cum sunt referirile la activitati ilegale, trebuie sa se bucure de o protectie absoluta. O alta regula aplicabila in procesul de cantarire a celor doua interese se refera la persoana a carei viata privata si de familie ar trebui protejata. Astfel, este necesar a se raspunde la intrebarea daca persoana respectiva trebuie sa se astepte, in mod rezonabil, la protectia vietii sale private. Figurile publice trebuie sa tolereze un grad mai mare de intruziune in viata privata decat indivizii obisnuiti. Acest principiu este cu atat mai aplicabil persoanelor al caror succes profesional depinde de opinia publica si persoanelor care in mod voit si-au expus presei segmente din viata privata.  

Aceste distinctii, principii si nuante nu se regasesc in prevederile deciziei CNA, sau se regasesc trunchiat si in mica parte, numai in acele prevederi care permit exceptii de la interdictiile de difuzare in numele interesului public. Dar chiar si asa, avand in vedere definitia „interesului public” oferita de CNA (vezi paragraful 210) se poate afirma ca in realitate, aceste distinctii, principii si nuante lipsesc.              

224.     Articolul 6 al deciziei CNA interzice “difuzarea de stiri, dezbateri, anchete sau reportaje audiovizuale privind viata privata si de familie” fara acordul persoanei respective. Exceptiile de la aceasta restrictie sunt extrem de drastice, aproape imposibil de indeplinit. Astfel, pentru a putea difuza astfel de stiri, decizia CNA cere existenta cumulativa a 3 conditii: (a) existenta unui “interes public justificat”; (b) existenta unei legaturi semnificative si clare intre viata privata si de familie a persoanei si interesul public justificat; (c) efectele amestecului in viata privata si de familie a persoanei sa nu intre sub incidenta prevederilor articolului 1 alineatul 2, care reproduce textul Conventiei Europene cu privire la conditiile in care poate fi limitat exercitiul libertatii de exprimare (alineatul 3). In mod evident, ultima cerinta – referirea la cerintele Conventiei Europene - era suficienta. Mai mult, prima cerinta, a existentei unui “interes public justificat” apare ca o pacaleala, pentru ca articolul 2 al deciziei scoate din sfera interesului public aspectele care “incalca drepturile si libertatile fundamentale ale omului” (paragraful 210). Prin urmare, difuzarea de stiri, reportaje, etc. despre viata privata a unei persoane –drept fundamental - nu ar fi niciodata permisa. Desigur ca nu dorim o astfel de interpretare, dar atragem atentia asupra formularilor din decizie care pot fi interpretate stricto sensu si conduc la astfel de restrictii totale si, de aceea, inadmisibile intr-o democratie.  

In plus, conform articolului 11 al deciziei, orice difuzare care indeplineste cerintele din alineatul 3 al articolului 6 (adica este permisa) trebuie sa fie precedata de incunostiintarea persoanei in cauza si de solicitarea punctului de vedere al acesteia.  Articolul 11 nu prevede si ca difuzarea “punctului de vedere” este obligatorie, dar aceasta cerinta este de presupus pentru ca altfel prevederea respectiva ar fi lipsita de sens.

225.          Articolul 7 se refera si el, in mod exclusiv, la viata privata. Alineatul 1 din  decizie interzice “difuzarea de imagini ale persoanei, filmate in propria locuinta sau in orice alte locuri private, fara consimtamantul acesteia”.  Nu exista nici un fel de exceptie de la aceasta interdictie, rezultand ca intotdeauna o astfel de fapta va fi sanctionata, chiar si atunci cand, de pilda, imaginea arata cum o persoana primeste mita de la o alta persoana in locuinta uneia dintre ele.

Alineatul 2 interzice “difuzarea de imagini ale proprietatii private, filmate din interiorul acesteia, fara acordul proprietarului”. In acest caz exista exceptii –situatii cand difuzarea unor astfel de imagini este permisa - si ele sunt conditionate de dovedirea existentei a trei conditii alternative: imaginile difuzate (a) pot preveni savarsirea unei infractiuni; (b) surprind sau pot proba savarsirea unei infractiuni; (c) protejeaza sanatatea publica (alineatul 3). Constatam ca motivul “interesului public” lipseste, ceea ce ingradeste mult atat jurnalismul de investigatie cat si dreptul publicului de a sti. Orice restrictie asupra libertatii presei trebuie sa poata fi inlaturata atunci cand exista un interes public in difuzarea unei imagini (care este de fapt o informatie). In formularea actuala a alineatului 2, difuzarea de imagini cu proprietatile imobiliare ale unui demnitar –filmate din curtea imobilelor caci uneori altfel nu se poate - care sustine ca are venituri modeste si detine un singur imobil, este interzisa si constituie contraventie, desi exista un interes public justificat in difuzarea unor astfel de imagini.  

In plus, conform articolului 11 al deciziei, orice difuzare care indeplineste cerintele din alineatul 3 al articolului 7 (adica este permisa) trebuie sa fie precedata de instiintarea persoanei in cauza si de solicitarea punctului de vedere al acesteia.  Articolul 11 nu prevede si ca difuzarea “punctului de vedere” este obligatorie, dar aceasta cerinta este de presupus pentru ca altfel prevederea respectiva ar fi lipsita de sens.

226.          Articolul 4 se ocupa tot de viata privata si interzice difuzarea “inregistrarilor continand imagini sau/si convorbiri ale unei persoane” fara consimtamantul acesteia. Exceptiile sunt conditionate de doua cerinte alternative: “demersurile jurnalistice raspund unui interes public justificat” sau “inregistrarea este incidentala si este realizata in locuri publice” (alineatul 2). Observam ca in acest caz interesul public poate justifica difuzarea unor astfel de inregistrari. Cu toate ca textul nu precizeaza la ce fel de “convorbiri” se refera, presupunem ca se au in vedere numai convorbirile directe ale unei persoane, nu si cele telefonice. Aceasta este interpretarea pe care jurnalistii trebuie sa o invoce, cu atat mai mult cu cat difuzarea inregistrarilor convorbirilor telefonice face obiectul unui alt articol al deciziei (articolul 10).

In plus, conform articolului 11 al deciziei, orice difuzare care indeplineste cerintele din alineatul 2 al articolului 4 (adica este permisa) trebuie sa fie precedata de instiintarea persoanei in cauza si de solicitarea punctului de vedere al acesteia. Articolul 11 nu prevede si ca difuzarea “punctului de vedere” este obligatorie, dar aceasta cerinta este de presupus pentru ca altfel prevederea respectiva ar fi lipsita de sens.

227.          Articolul 8 al deciziei priveste viata privata si interzice “difuzarea de imagini si   sunete inregistrate cu microfoane si camere de luat vederi ascunse” cu urmatoarele exceptii: (a) materialul audiovizual astfel obtinut este esential in stabilirea credibilitatii si certitudinii unui fapt de interes public justificat; (b) materialul audiovizual astfel obtinut nu putea fi realizat in conditii normale, iar continutul prezinta un interes public justificat; (c) filmarea sau inregistrarea consemneaza un fapt cu incidenta penala sau morala, cu semnificatie pentru viata comunitatii. Practic, toate cele trei situatii alternative se reduc la dovedirea existentei unui “interes public justificat”. Formularea cerintei (c) reflecta de fapt tot existenta unui interes public, pentru ca aceasta inseamna “semnificatia pentru viata comunitatii”. Cerinta (b) cu privire la imposibilitatea obtinerii materialului in “conditii normale” este fireasca si nu ar trebui sa fie greu de indeplinit. In raport cu acest articol al deciziei se ridica insa problema difuzarii de imagini si sunete inregistrate cu microfoane si camere de luat vederi ascunse in interiorul proprietatii private a unei persoane, pentru ca de regula astfel de mijloace sunt folosite pentru spatii interioare. In astfel de situatii vor fi probabil aplicabile si restrictiile din articolul 7 al deciziei  (paragraful 213).

In plus, conform articolului 11 al deciziei, orice difuzare care indeplineste cerintele din articolul 8 (adica este permisa) trebuie sa fie precedata de instiintarea persoanei in cauza si de solicitarea punctului de vedere al acesteia. Articolul 11 nu prevede si ca difuzarea “punctului de vedere” este obligatorie, dar aceasta cerinta este de presupus pentru ca altfel prevederea respectiva ar fi lipsita de sens.

228.          Articolul 9, relativ tot la viata privata, interzice mai intai inregistrarile destinate emisiunilor de divertisment tip “camera ascunsa” care pun persoana “in situatii injositoare sau de risc”. Subliniem ca sunt interzise chiar inregistrarile, nu numai difuzarea acestora, in conditiile in care, de multe ori, continutul inregistrarii este necunoscut sau cel putin imprevizibil la inceperea inregistrarii. Aceasta interdictie apare ilogica si nejustificata. In plus, expresia “situatii injositoare” este prea larga, ambigua si cu atat mai neavenita cu cat interdictia nu are exceptii, nici macar pentru situatia in care persoana filmata este o figura publica care trebuie sa suporte, in anumite circumstante, si punerea sa in situatii injositoare, atunci cand acestea sunt adevarate.       

In continuare, articolul 9 aduce o interdictie absoluta asupra difuzarii inregistrarilor de tip “camera ascunsa” in situatia in care lipseste consimtamantul persoanei filmate. Din redactarea textului rezulta ca aceasta interdictie se aplica chiar si in situatia in care inregistrarea nu pune persoana respectiva in “situatii injositoare sau de risc”. Orice astfel de difuzare, fie ea cat de neaducatoare de prejudicii morale, este interzisa in lipsa consimtamantului persoanei filmate.  Interdictiile absolute sunt, prin natura lor, nejustificate si daunatoare libertatii presei si dreptului publicului de a fi informat. Repetam ca o astfel de cerinta apare cu atat mai daunatoare cu cat persoana in cauza este o figura publica care exercita puterea politica sau un functionar public.



229.  Articolul 10 al deciziei se refera tot la viata privata si interzice “difuzarea  inregistrarilor convorbirilor telefonice sau a corespondentei, ajunse in posesia radiodifuzorilor” cu exceptia urmatoarelor situatii: (a) difuzarea “raspunde unor necesitati ale sigurantei nationale, ordinii publice sau asigura prevenirea unor fapte penale”; (b) difuzarea “probeaza comiterea unei infractiuni”; (c) difuzarea “protejeaza sanatatea sau morala publica.”  Din nou lipseste situatia in care o astfel de difuzare are ca scop satisfacerea unui interes public. Desigur ca difuzarea unor inregistrari telefonice sau ale corespondentei trebuie sa fie supusa unor conditii restrictive, dar intotdeauna exista situatii in care interesul public in difuzare este mai puternic decat interesul mentinerii confidentialitatii. O astfel de situatie este, de pilda, cea in care un post de televiziune sau radio difuzeaza o inregistrare efectuata de un serviciu de informatii a convorbirilor telefonice ale unui ziarist, care nu au nici o legatura cu siguranta nationala. O astfel de inregistrare este, in principiu ilegala, dar in momentul difuzarii nu se cunoaste cu certitudine caracterul ilegal al inregistrarii - pentru ca fapta sa constituie infractiune si difuzarea sa fie permisa pe baza exceptiei (b). Desigur ca intr-o astfel de situatie redarea, cel putin partiala, a inregistrarii presupus ilegale este mult mai elocventa pentru opinia publica in comparatie cu simpla afirmatie ca astfel de inregistrari au avut loc. Reafirmam ca orice restrictie adusa exercitiului libertatii jurnalistice trebuie sa poate fi inlaturata printr-un motiv de interes public.

In plus, conform articolului 11 al deciziei, orice difuzare care indeplineste cerintele din articolul 8 (adica este permisa) trebuie sa fie precedata de instiintarea persoanei in cauza si de solicitarea punctului de vedere al acesteia. Articolul 11 nu prevede si ca difuzarea “punctului de vedere” este obligatorie, dar aceasta cerinta este de presupus pentru ca altfel prevederea respectiva ar fi lipsita de sens.

230.          Articolul 12 al deciziei  revine in fine la scopul propus prin titlu si, in alineatul 1 garanteaza “dreptul la propria imagine” a persoanei (“propria imagine” este imaginea pe care ceilalti o au despre tine). Textul prevede in alineatul 2 ca “in cazul in care in emisiunile audiovizuale se aduc acuzatii unei persoane, privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale concrete, acestea trebuie sustinute cu dovezi”. In mod evident, aceasta cerinta pune probleme in situatia unor interviuri realizate in direct, cand afirmatiile invitatilor nu pot fi nici prevazute si nici cenzurate. Incercand sa rezolve aceasta problema, alineatul 3 prevede ca “realizatorii emisiunilor au obligatia sa respecte dreptul persoanei la propria imagine si sa puna in vedere interlocutorilor sa probeze afirmatiile acuzatoare sau sa indice cel putin probele care le sustin.” Realizatorii pot intreba interlocutorii despre probe, dar aceasta nu inseamna in mod obligatoriu ca invitatii trebuie sa si indice probele. Ce se intampla in aceasta situatie? Atat timp cat nu se pot impune obligatii asupra invitatilor unei emisiuni in direct, apare evident ca pentru a satisface obligatia impusa de decizia CNA este suficient ca realizatorul sa intrebe despre probe, chiar daca nu obtine un raspuns pozitiv. In plus, invitatii pot sa isi rezerve dreptul la probatiune pentru un moment ulterior sau pot sa nu detina probe, situatie care le poate eventual afecta credibilitatea, dar tocmai acesta este rostul emisiunilor in direct, respectiv masurarea de catre public a credibilitatii persoanelor intervievate de presa. In plus, prevederile deciziei ignora complet principiul protectiei surselor, care ar putea impiedica dezvaluirea in public, la un anumit moment, a probelor. In aceste conditii, cerinta deciziei devine una formala, in sensul ca realizatorul emisiunii intreaba despre dovezi dar refuzul interlocutorilor de a le oferi nu are nici o consecinta si devine irelevant sub aspectul valorii pe care decizia incearca sa o protejeze.   Ceea ce este important pentru jurnalistii de radio si televiziune care realizeaza emisiuni in direct, este obligatia impusa prin decizia CNA de a intreba interlocutorii despre probe. Raspunsul acestora din urma este irelevant. In plus,     trebuie sa subliniem ca fiecare persoana raspunde pentru faptele proprii. Daca o persoana invitata intr-o emisiune in direct face afirmatii prin care acuza o alta persoana de fapte ilegale sau imorale, aceasta din urma se poate adresa justitiei impotriva persoanei care a facut afirmatiile respective. Presa audiovizuala nu trebuie ingradita, iar responsabilitatile individuale ale invitatilor nu trebuie mutate asupra realizatorilor de emisiuni.  

Alineatul 4 al articolului 12 prevede ca “este interzisa in programele audiovizuale orice referire peiorativa la adresa persoanelor in varsta sau cu handicap, precum si punerea acestora in situatii ridicole sau umilitoare.” Aceasta interdictie este absoluta in sensul ca este atotcuprinzatoare (“orice”) si nu exista exceptii. Nici macar pentru situatiile in care o astfel de “referire peiorativa” (ce inseamna exact “peiorativa” va fi stabilit de CNA in fiecare caz concret) este adresata, de pilda, unei figuri politice al carei handicap mental o impiedica sa isi exercite atributiile, dar care nu vrea sa renunte la functia care implica puterea, desi continuarea serviciului public aduce prejudicii populatiei tocmai din princina handicapului sau varstei inaintate. Desigur ca trebuie evitat ca persoana respectiva sa fie pusa in situatii “ridicole sau injositoare” dar este posibil ca insasi existenta si/sau relevarea handicapului sau reactia persoanei sa constituie in sine – pentru unii telespectatori - o situatie de acest fel.  Intr-un caz in care interesul public cere o astfel de dezvaluire si comentarii corespunzatoare, ziaristul de radio sau televiziune de buna credinta trebuie sa se apere prin negarea caracterului “peiorativ” al referirii si invocarea interesului public.   

231.          Decizia 80/2002 cuprinde si prevederi binevenite. Astfel, articolul 5 impune respectarea prezumtiei de nevinovatie in programele audiovizuale. In lipsa altor precizari, jurnalistul va trebui sa decida singur modalitatile respectarii acestei obligatii (de pilda, folosirea unor expresii de genul “X este acuzat de comiterea unui furt” si nu “X a comis un furt”). Obligatia respectarii prezumtiei de nevinovatie revine in primul rand autoritatilor publice (politie, parchet, garda financiara, instanta de judecata, etc.) si, din pacate, exista numeroase situatii in care politia insasi pune la dispozitia presei inregistrari care incalca prezumtia de nevinovatie. O alta prevedere partial pozitiva este cea din articolul 13, care interzice “difuzarea in programele audiovizuale a oricaror forme de manifestari antisemite sau xenofobe(alineatul 1) si “orice discriminare pe considerente de rasa, religie, nationalitate, sex, orientare sexuala sau etnie” (alineatul 2).  Interdictia din articolul 13 este una absoluta, circumstanta care face textul vulnerabil. In acest sens, a se vedea comentariile din paragraful 190 unde este prezentat cazul Jersild v. Danemarca, unde Curtea Europeana a decis ca sanctionarea realizatorului unei emisiuni de televiziune in care au fost prezentate afirmatiile rasiste si xenofobe ale unor tineri danezi, a fost contrara articolului 10 din Conventia Europeana, incalcand exercitiul dreptului la libera exprimare a realizatorului emisiunii; pentru ca scopul emisiunii a fost unul de interes public, si anume discutarea rasismului in Danemarca si prezentarea unor persoane cu astfel de atitudini. Prin urmare, jurisprudenta Curtii Europene permite difuzarea in programele audiovizuale a unor afirmatii rasiste ori xenofobe atunci cand scopul unei astfel de difuzari este tocmai criticarea rasismului si a xenofobiei.  

232.          Articolul 14 din decizie impune conditia consimtamantului pentru difuzarea de imagini ale “victimelor”, “persoanei fara discernamant sau decedate” si interzice complet difuzarea de imagini “care exploateaza sau scot in evidenta traumele ori traumatismele unei persoane.”  Si aceste restrictii – desi au o justificare - urmeaza calea aleasa deja de CNA, in sensul impunerii unor restrictii absolute asupra institutiilor de presa audivizuala, restrictii care se extind si asupra modului in care trebuie realizate emisiunile, afectand independenta editoriala. Exista situatii in care “scoaterea in evidenta a traumelor” unei persoane – survenite de pilda in timp de razboi - sa aiba scopul criticarii cauzelor care au provocat traumele. In continuare, articolul 14 cere o protectie deplina a identitatii martorilor unei infractiuni. In fine, articolul 15 prevede obligatia radiodifuzorilor de a asigura “un echilibru intre dorinta de a satisface informarea corecta a publicului si riscul de a produce un amestec nejustificat in viata privata” in situatii de suferinta umana, dezastre naturale, accidente sau acte de violenta. Acest text este unul echilibrat, permitand alegerea modalitatilor si tehnicilor jurnalistice destinate a asigura respectarea obligatiei de “echilibrare”.

233.     Articolul 16 prevede sanctiunile aplicabile in cazul incalcarii normelor din decizia 80/2002, iar acestea sunt diferentiate dupa cum urmeaza: (1) in cazul incalcarii articolului 13 (difuzarea de manifestari antisemite ori xenofobe si discriminare in programele audiovizuale) se aplica sanctiunea prevazuta in articolul 90 alin. 2 din Legea 504/2002, respectiv amenda intre 50.000.000 lei si 500.000.000 lei; (2) incalcarea celorlalte prevederi ale deciziei se sanctioneaza potrivit articolului 91 din Legea 504/2002, respectiv cu amenda intre 25.000.000 si 250.000.000 lei daca nu se da curs somatiei de intrare in legalitate (nu este clar care ar putea fi continutul unei astfel de somatii in cazul incalcarii prevederilor din prezenta decizie, referitoare la protectia onoarei, reputatiei si demnitatii umane); (3)  in situatia in care “nerespectarea demnitatii umane si a dreptului la propria imagine prejudiciaza grav interesul public” se aplica dispozitiile articolului 95 din Legea 504/2002, respectiv reducerea cu pana la jumatate a termenului de valabilitate a licentei audiovizuale sau retragerea licentei audiovizuale.   

Decizia CNA de sanctionare poate fi atacata la instanta de contencios administrativ, potrivit articolului 93 alin. 2 din Legea 504/2002 a audiovizualului (vezi paragraful 218). 

Sanctiunile sunt extrem de severe si, chiar in situatia incalcarii dreptului la viata privata sau la onoare si reputatie al unei persoane, ele pot constitui in sine, prin cuantumul mare al amenzilor, o restrictie nejustificata a libertatii de exprimare a institutiilor audiovizuale.  Nu trebuie uitat ca persoana lezata se poate adresa justitiei in cazul lezarii demnitatii, reputatiei ori vietii private si poate obtine sanctiuni penale impotriva autorului afirmatiei defaimatoare plus despagubiri civile. Toate aceste posibilitati acordate de lege persoanei care se considera lezata si care rezulta in obligatii si sanctiuni asupra institutiilor de presa audiovizuale conduc la o povara excesiva pentru acestea din urma si, implicit, la tendinta de autocenzura. In plus, posibilitatea reducerii sau retragerii licentei audiovizuale este o masura de o severitate complet nejustificata, care restrange pana la anulare insusi dreptul la exprimare si, implicit, existenta institutiei audiovizuale.    

234.     Un comentariu final: decizia 80/2002 pune fata in fata libertatea de exprimare a radiodifuzorilor cu onoarea, demnitatea, dreptul la propria imagine, viata privata si de familie a persoanelor individuale, fara a realiza insa un echilibru corect si in acord cu standardele europene. Interdictiile – unele absolute - impuse libertatii de exprimare au facut ca decizia CNA sa incline mult balanta in favoarea onoarei, demnitatii, reputatiei si vietii private a persoanei, impotriva libertatii de exprimare jurnalistice si implicit, impotriva dreptului publicului de a fi informat.   

Decizia nr. 114/2002 privind dreptul la replica si rectificare

 

235.     Aceasta decizie, care aplica prevederile privind dreptul la replica si rectificare din Legea 504/2002 a audiovizualului[13], ridica, la randul ei, ingrijorari legitime cu privire la libertatea de exprimare a presei audiovizuale.

236.     Decizia 114/2002 afirma in preambul ca “libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine”. Aceasta este o restrictie – inadmisibila - asupra continutului libertatii de exprimare, care plaseaza demnitatea, onoarea si viata particulara a persoanei deasupra libertatii de exprimare, in situatia in care demnitatea/onoarea persoanei nici macar nu este un drept de sine statator iar dreptul la viata privata este egal cu dreptul la libera exprimare.[14]  Un principiu fundamental al drepturilor civile si politice este egalitatea dintre acestea.   

            Orice aparare trebuie sa mentioneze ca articolul 10 din Conventia Europeana –care garanteaza dreptul la libera exprimare si care este drept intern - prevede numai posibilitatea restrangerii exercitiului acestui drept, si nu a continutului sau, asa cum in mod gresit afirma decizia CNA.[15]

237.     Articolul 1 din decizie se refera la dreptul la replica si prevede:

“Orice persoana fizica sau juridica, indiferent de nationalitate, ale carei drepturi sau interese legitime au fost lezate prin prezentarea, in cadrul unui program audiovizual, a unor fapte neadevarate, beneficiaza de dreptul la replica.

            Articolul 2 prevede situatiile in care dreptul la replica nu poate fi solicitat:

“Alineatul (1) Dreptul la replica nu poate fi solicitat:

a) pentru judecati de valoare;

b) in situatia in care radiodifuzorii au respectat principiul ‘audiatur et altera pars’;” [ascultarea celeilalte parti]; conform alineatului 2 al acestui articol, partile trebuie sa beneficieze de conditii de exprimare “nediscriminatorii, in cadrul aceluiasi program.”

c)”in situatia in care se solicita replica la replica;

d) in cazul in care radiodifuzorul raspunde acuzatiilor unei persoane cu conditia sa nu afecteze drepturile sau interesele legitime ale unui tert;

e) in cazul unui acord scris incheiat de radiodifuzor cu persoana lezata”.

Cerintele din acest articol se refera la persoana care se considera vatamata si care nu poate solicita o replica in nici una din situatiile enumerate. Decizia CNA prevede alte situatii distincte in care solicitarea unui drept la replica poate fi refuzata de radiodifuzor (articolul 9). Este evident ca in situatia in care solicitantul unei replici  nu respecta cerintele din articolul 2 si, ignorandu-le, cere totusi  exercitarea dreptului la replica, radiodifuzorul va trebui sa refuze cererea, chiar daca aceasta posibilitate nu este expres prevazuta in articolul 9 al deciziei, referitor la situatiile in care dreptul la replica poate fi refuzat de radiodifuzor. 

238.     Articolul 3 se refera la dreptul la rectificare si prevede:

“(1) Orice persoana fizica sau juridica, indiferent de nationalitate, ale carei drepturi sau interese legitime au fost lezate prin prezentarea, in cadrul unui program audiovizual, a unor informatii inexacte, beneficiaza de dreptul la rectificare.”

Alineatul 2 al acestui articol prevede doua situatii in care rectificarea nu poate fi ceruta:  “…in cazul in care inexactitatea informatiilor nu este semnificativa si clara precum si in cazul unui acord scris incheiat de radiodifuzor cu persoana lezata.”  

Cerintele din alineatul 2 se refera la persoana care se considera vatamata si care nu poate solicita o rectificare in nici una din cele doua situatii enumerate. Decizia CNA  prevede alte situatii distincte in care solicitarea unei rectificari poate fi refuzata de radiodifuzor (articolul 18). Este evident ca in situatia in care solicitantul unei rectificari  nu respecta cerintele din articolul 3 alineatul 2 si, ignorandu-le, cere totusi  rectificarea, radiodifuzorul va trebui sa refuze cererea, chiar daca aceasta posibilitate nu este expres prevazuta in articolul 18 al deciziei, referitor la situatiile in care rectificarea poate fi refuzata de radiodifuzor.

239.     In conformitate cu articolul 4 al deciziei CNA, persoana care se considera lezata poate cere, in scris, revizionarea sau reaudierea programului respectiv, in termen de 20 zile de la difuzarea programului, iar radiodifuzorul este obligat sa asigure revizionarea sau reaudierea, in termen de 24 ore de la primirea cererii. 

240.     Persoana lezata care doreste sa isi exercite dreptul la replica trebuie sa se adreseze radiodifuzorului cu o cerere scrisa, care trebuie sa cuprinda, pe langa datele sale de identificare si contactare, serviciul de programe care a difuzat emisiunea, data si ora difuzarii, denumirea emisiunii; faptele “neadevarate”, motivele pentru care solicitantul considera ca faptele sunt “neadevarate” si textul replicii (articolul 5). Replica trebuie sa se limiteze la faptele contestate, sa fie redactata in mod decent si sa nu contina amenintari sau comentarii marginale (articolul 6). Cererea trebuie transmisa radiodifuzorului in cel mult 20 zile de la data difuzarii emisiunii respective (articolul 8). Radiodifuzorul are obligatia inregistrarii cererii – data si ora - si trebuie sa inmaneze solicitantului o dovada in acest sens (articolul 7).

Radiodifuzorul poate refuza dreptul la replica in urmatoarele situatii: (1) cererea este depusa peste termenul de 20 zile; (2) textul replicii incalca cerintele din articolul 6 (nu este limitat la faptele contestate, nu este decent redactat ori contine amenintari sau comentarii marginale);  (3) textul replicii este mai lung decat este necesar iar solicitantul nu accepta scurtarea; (4) cererea nu contine toate datele indicate in articolul 5 (vezi paragraful de mai sus); (5) radiodifuzorul detine dovezi care probeaza adevarul faptelor prezentate (articolul 9). La aceste motive trebuie adaugate si cele din articolul 2, respectiv situatiile in care persoana lezata nu poate cere o replica, pentru ca daca totusi o cere prin incalcarea acelor cerinte, radiodifuzorul va fi obligat sa o refuze (vezi paragraful  234).   

In doua zile de la data primirii cererii, radiodifuzorul trebuie sa decida daca o acorda sau nu si sa comunice solicitantului decizia sa. In situatia in care se acorda dreptul la replica, solicitantului trebuie sa i se comunice ziua si ora difuzarii replicii. In situatia in care se refuza dreptul la replica, comunicarea catre solicitant trebuie sa includa: motivul refuzului; posibilitatea de a se adresa CNA, in 15 zile de la primirea comunicarii; adresa si un numar de telefon al CNA; (articolul 10).      

            Daca cererea se aproba, replica trebuie difuzata gratuit, in trei zile de la data aprobarii, cu precizarea emisiunii fata de care se exercita dreptul la replica si in aceleasi conditii in care a fost difuzata afirmatia vatamatoare (acelasi interval orar, aceeasi emisiune, in limitele aceleiasi durate).  Termenul de trei zile trebuie respectat si in conditiile in care emisiunea echivalenta celei in care s-a produs lezarea este programata intr-un interval mai lung de sapte zile (articolul 11). Replica poate consta intr-o interventie directa sau in difuzarea unei inregistrari realizate fie de solicitant fie de radiodifuzor (articolul 12). 

241.     Dreptul la rectificare se solicita si decide in conditii similare dreptului la replica. Procedura in cazul rectificarii este reglementata in articolele 13-18 ale deciziei CNA. Singura diferenta consta in faptul ca solicitantul nu va mentiona in cererea sa “textul” rectificarii, pentru ca rectificarea este realizata de radiodifuzor spre deosebire de replica - intocmita de solicitant. Prin continutul rectificarii, radiodifuzorul trebuie sa corecteze, “in spiritul adevarului, informatiile inexacte care au produs lezarea.” (articolul 17 alin.1)

Inainte de difuzarea rectificarii, radiodifuzorul trebuie sa obtina acordul solicitantului (articolul 17 alin. 3). Presupunem ca acordul solicitantului se refera la continutul rectificarii, pentru ca altfel, cerinta existentei acordului prealabil al solicitantului ar fi inutila atat timp cat el a cerut deja rectificarea. Prin urmare, daca solicitantul nu este de acord cu rectificarea in forma realizata de radiodifuzor, acesta din urma nu o poate difuza.  In continuare, nu este clar daca solicitantul se poate plange la CNA, pentru ca articolul 19, care reglementeaza sesizarea CNA, se refera exclusiv la situatiile in care cererea de rectificare este refuzata de radiodifuzor sau acesta nu raspunde de loc in termenul prevazut. Or, situatia descrisa mai sus implica aprobarea cererii de rectificare de catre radiodifuzor, iar nedifuzarea acesteia se datoreaza lipsei de consens dintre cele doua parti cu privire la continutul rectificarii intocmite de radiodifuzor. Prin urmare, nu exista nici refuzul si nici necomunicarea in termen a deciziei radiodifuzorului.  In consecinta, in situatia in care totusi solicitantul se plange la CNA impotriva nedifuzarii rectificarii pe motivul lipsei de consens asupra continutului, radiodifuzorul va putea invoca lipsa unui temei legal pentru o astfel de plangere. In final, trebuie spus ca exista si posibilitatea ca textul articolului 17 alin. 3 (“radiodifuzorul nu poate difuza rectificarea fara acordul prealabil al persoanei lezate”)  sa fie interpretat in sensul unui acord formal si nu cu privire la continutul rectificarii, acesta ramanand la discretia totala a radiodifuzorului. 



242.     Solicitantul unei replici sau a unei rectificari poate sesiza CNA in doua situatii: (1) daca radiodifuzorul i-a refuzat cererea; (2) daca radiodifuzorul nu i-a raspuns in termenul prevazut de decizie (doua zile de la data primirii cererii). In prima situatie termenul de sesizare a CNA este de 15 zile de la data primirii refuzului, iar in cea de a doua situatie termenul este de 30 zile de la data difuzarii programului care a produs lezarea (articolul 19). CNA trebuie sa decida in cel mult 7 zile de la data inregistrarii sesizarii. Radiodifuzorul obligat de CNA la difuzarea unei replici sau a unei rectificari trebuie sa execute decizia CNA in termen de 3 zile de la data comunicarii acesteia.

243.     Articolul 24 reia o dispozitie din legea audiovizualului[16], in sensul ca acordarea dreptului la replica sau rectificare nu impiedica persoana lezata sa se adreseze instantelor judecatoresti. Evident, aceasta este valabila si in situatia in care radiodifuzorul acorda replica sau rectificarea de la bun inceput, fara interventia CNA. Aceasta prevedere este impovaratoare si permite sanctiuni multiple pentru o singura fapta, mai ales in situatia in care radiodifuzorul a fost de buna credinta si a aprobat o replica sau o rectificare intemeiata.   

244.     Potrivit articolului 23, incalcarea prevederilor deciziei 114/2002 privind dreptul la replica si rectificare este sanctionata astfel: (1) incalcarea prevederilor referitoare la dreptul la replica se sanctioneaza potrivit articolului 90 alin. 2 din Legea 504/2002, respectiv cu amenda intre 50.000.000 lei si 500.000.000 lei; (2) incalcarea prevederilor privind dreptul la rectificare se sanctioneaza potrivit articolului 91 din Legea 504/2002, respectiv cu amenda intre 25.000.000 si 250.000.000 lei daca nu se da curs somatiei de intrare in legalitate (in cazul nostru, presupunem ca aceasta inseamna difuzarea rectificarii). In cazul dreptului la replica, este posibil ca CNA sa aplice direct o amenda – fara a solicita in prealabil radiodifuzorului sa publice replica - in plus fata de obligarea difuzarii replicii. Decizia CNA in sensul acordarii sau refuzarii dreptului la replica sau rectificare poate fi atacata la instanta de contencios administrativ, potrivit articolului 93 alin. 2 din Legea 504/2002 a audiovizualului (vezi paragraful 206). 

Sanctiunile sunt extrem de severe si, chiar daca refuzul replicii sau rectificarii nu a fost justificat, ele pot constitui in sine, prin cuantumul amenzilor, o restrictie nejustificata a libertatii de exprimare a radiodifuzorului.  Nu trebuie uitat ca persoana lezata se poate adresa justitiei in cazul difuzarii unor “fapte neadevarate” sau “informatii inexacte” indiferent daca replica/rectificarea a fost sau nu ceruta ori acordata. Toate aceste posibilitati acordate de lege persoanei care se considera lezata si care rezulta in obligatii si sanctiuni asupra institutiilor de presa audiovizuale conduc la o povara excesiva pentru acestea din urma si, implicit, la tendinta de autocenzura. In plus, diferentierea dintre sanctionarea refuzului replicii si a rectificarii (in cazul replicii, limitele amenzii sunt duble fata de rectificare) este nejustificata.     

245.     Prevederile Legii 504/2002 a audiovizualului privind dreptul la replica si rectificare[17], precum si Decizia 114/2002 a CNA nu respecta toate prevederile Rezolutiei (74)26 a Comitetului de Ministri a Consiliului Europei privind “dreptul la replica – pozitia individului  in relatia cu presa”. 

            Articolul 1 al Rezolutiei (74)26 prevede ca persoana lezata trebuie sa aiba o posibilitate efectiva de a corecta faptele incorecte care o privesc daca are un interes justificat in corectare. Aceasta cerinta lipseste din textul prevederilor interne. Atat legea cat si decizia CNA folosesc termenul de “interes” intr-un alt sens, cel in care “drepturile sau interesele legitime” ale persoanei au fost lezate prin afirmatia respectiva, fapt considerat implicit. Exista o diferenta evidenta: Rezolutia cere existenta si dovedirea de catre partea lezata a unui “interes justificat” in corectare, adica explicarea motivului si oferirea unor justificari pentru care este necesara corectarea. Aceasta pentru ca exista situatii in care, desi s-a facut o afirmatie incorecta sau neadevarata, este posibil ca rectificarea sa nu fie necesara si justificata (de pilda, in cazul caracterului minor al incorectitudinii). In cazul rectificarii, decizia 114/2002 prevede posibilitatea refuzarii acesteia de catre radiodifuzor daca “inexactitatea nu este semnificativa si clara.” Dar daca inexactitatea nu este semnificativa dar este clara?  In aceasta situatie, rectificarea nu se poate refuza, imprejurare ce arata ca nici in cazul rectificarii cerinta Rezolutiei nu este indeplinita. 

Prin urmare, radiodifuzorii pot invoca Rezolutia (74)26 si cere solicitantului unei replici sau rectificari dovedirea unui interes legitim in corectare, invocand aceeasi cerinta si in fata CNA. Desigur, caracterul de recomandare al Rezolutiei (si nu de norma obligatorie) face ca aceasta cerinta sa poata fi ignorata de toti participantii, dar este un standard european care poate fi si trebuie mentionat.

O alta nepotrivire dintre Rezolutie si normele interne se refera la obligatia radiodifuzorului de a difuza replica sau rectificarea in aceleasi conditii cu cele in care a fost difuzat faptul/informatia care a produs lezarea. In timp ce normele interne prevad similitudinea conditiilor de difuzare a replicii sau rectificarii in termeni imperativi, Rezolutia foloseste expresia “pe cat posibil” (articolul 1), ceea ce inseamna ca radiodifuzorii pot, in mod justificat, sa difuzeze reparatia in alte conditii decat cele in care s-a difuzat faptul/informatia daunatoare.

Mai departe,  Articolul 2 (i si ii) al Rezolutiei prevede dreptul persoanei a carei viata privata a fost lezata sau a carei onoare, demnitate ori reputatie a fost lezata la corectare cu exceptia situatiei in care exista un “interes public legitim predominant” in interferenta presei cu viata privata sau cu onoarea, demnitatea ori reputatia persoanei si cu exceptia situatiei in care persoana lezata si-a dat acordul, expres sau tacit, la difuzare. Prima exceptie nu este de loc prevazuta in decizia CNA, in timp ce a doua este partial prevazuta, in sensul imposibilitatii cererii unei replici sau rectificari daca exista un acord scris intre persoana lezata si radiodifuzor, lipsind varianta acordului tacit pentru difuzare al persoanei lezate. In plus, in situatia lezarii vietii private, Rezolutia prevede si o alta exceptie, cea a existentei unei practici general acceptate care nu contravine legii, si aceasta exceptie lipsind din normele CNA. Credem ca cea mai mare carenta a deciziei CNA, cu cele mai daunatoare consecinte pentru presa audiovizuala este lipsa exceptiei referitoare la existenta unui interes public predominant in refuzarea replicii sau rectificarii. 

In cuprinsul “regulilor minime” aplicabile exercitarii dreptului la replica, Rezolutia prevede, intre alte exceptii de la acordarea replicii, si urmatoarele doua situatii care nu sunt prevazute in decizia CNA: daca replica este considerata contrara intereselor legale ale altei persoane si daca solicitantul nu poate sa indice un interes justificat (art. 3 v si vi din Reguli).[18]

Rezolutia prevede ca orice disputa trebuie sa fie adusa in fata unei instante de judecata care sa aiba dreptul de a dispune publicarea imediata a replicii (articolul 7 din Reguli). Reglementarile interne prevad posibilitatea atacarii in justitie a deciziei CNA si nu a deciziei radiodifuzorului de acordare sau refuzare a replicii ori rectificarii. Aceasta diferenta nu este in principiu contrara Rezolutiei. Disputa ajunge insa intr-o instanta de judecata – organism presupus a fi independent si impartial - destul de tarziu, iar procedurile si conditiile unei astfel de actiuni judecatoresti sunt cele prevazute de Legea 29/1991 privind contenciosul administrativ, care contine o serie de prevederi restrictive pentru initiatorul actiunii, indiferent daca acesta este persoana lezata ori radiodifuzorul.       

           

Decizia nr. 78/2002 privind protectia minorilor in cadrul serviciilor de programe

246.     Aceasta decizie reglementeaza doua aspecte diferite: (1) prezenta sau prezentarea minorilor in programele audiovizuale si (2) conditiile in care pot fi difuzate programe considerate daunatoare minorilor spectatori. Ambele categorii de reglementari au un scop legitim, si anume protejarea minorilor impotriva unor intruziuni publice in viata lor personala (in primul caz) si protejarea minorilor impotriva anumitor programe, a caror vizionare le-ar putea afecta dezvoltarea fizica, mentala sau morala (in al doilea caz). 

Reglementarile deciziei sunt numeroase si detaliate, impunand o larga gama de obligatii asupra institutiilor audiovizuale. Ne vom limita la un comentariu de ansamblu si de oportunitate asupra normelor din cea de a doua categorie, care prevede restrictiile si conditiile difuzarii programelor considerate daunatoare dezvoltarii minorilor. Multitudinea cerintelor si a restrictiilor de difuzare pare sa ignore rolul si responsabilitatile parintilor in cresterea si educarea minorilor pe de o parte si drepturile adultilor de a viziona programe la alegere pe de alta parte.  Astfel, in practica, se poate ajunge la o situatie usor paradoxala: in loc ca adultul sa nu permita minorului vizionarea anumitor programe pe care el insa doreste sa le vizioneze,  restrictiile de programare si continut alunga practic adultul din fata televizorului sau il obliga sa astepte ore tarzii pentru a viziona ceea ce doreste.        

Decizia nr. 65/2000 privind normele obligatorii pentru publicitate, teleshopping si sponsorizare in domeniul audiovizualului modificata prin decizia nr. 19/2002

247.     Nu vom intra in detaliile acestei reglementari, ci ne limitam a sesiza dispozitii care limiteaza insusi continutul libertatii de exprimare in domeniul publicitatii. Astfel, articolul 5 al deciziei interzice publicitatea si teleshoppingul care afecteaza demnitatea, onoarea si viata privata a unei persoane, situand din nou libertatea de exprimare pe o pozitie inferioara reputatiei si onoarei unei persoane si impiedicand balansarea drepturilor in conflict. Articolul 6 alin. 2 contine o dispozitie ce ne pare ridicola, interzicand folosirea simbolurilor nationale ori evocarea in orice mod, prin combinatii de culori, semne grafice si sunete, a drapelului sau imnului national. Respectul fata de simbolurile nationale nu se asigura prin astfel de restrictii, existente din pacate si in legislatia penala a Romaniei. 



[1] Legea nr.504/2002, noua lege a audiovizualului, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.534 din 22 iulie 2002 a abrogat Legea nr.48/1992.

[2] Articolul 7 din Legea nr.504/2002 prevede:

' (1) Caracterul confidential al surselor de informare utilizate in conceperea sau elaborarea de stiri, de

emisiuni sau de alte elemente ale serviciilor de programe este garantat de prezenta lege.

(2) Orice jurnalist sau realizator de programe este liber sa nu dezvaluie date de natura sa identifice

sursa informatiilor obtinute in legatura directa cu activitatea sa profesionala.

(3) Se considera date de natura sa identifice o sursa urmatoarele:

a) numele si datele personale, precum si vocea sau imaginea unei surse;

b) circumstantele concrete ale obtinerii informatiilor de catre jurnalist;

c) partea nepublicata a informatiei furnizate de sursa jurnalistului;

d) datele cu caracter personal ale jurnalistului sau radiodifuzorului, legate de activitatea pentru

obtinerea informatiilor difuzate.

(4) Confidentialitatea surselor de informare obliga, in schimb, la asumarea raspunderii pentru

corectitudinea informatiilor furnizate.

(5) Persoanele care, prin efectul relatiilor lor profesionale cu jurnalistii, iau cunostinta de informatii

de natura sa identifice o sursa prin colectarea, tratarea editoriala sau publicarea acestor informatii,

beneficiaza de aceeasi protectie ca jurnalistii.

(6) Dezvaluirea unei surse de informare poate fi dispusa de instantele judecatoresti numai daca

aceasta este necesara pentru apararea sigurantei nationale sau a ordinii publice, precum si in masura in

care aceasta dezvaluire este necesara pentru solutionarea cauzei aflate in fata instantei judecatoresti,

atunci cand:

a) nu exista sau au fost epuizate masuri alternative la divulgare cu efect similar;

b) interesul legitim al divulgarii depaseste interesul legitim al nedivulgarii.'

Potrivit acestui text, nici politia si nici parchetul nu au dreptul de a dispune ca ziaristul sa-si dezvaluie sursa. Numai instanta de judecata are acest drept, si el restrictionat insa de cele doua conditii din finalul alineatului 6, conditii care trebuie indeplinite cumulativ.

Din alineatul 3 lit.d rezulta ca se include in protectia surselor si protectia datelor personale ale ziaristului care obtine informatii ce sunt difuzate in cadrul unui program, realizat de acesta sau de altcineva.

De asemenea, potrivit alineatului 5, protectia surselor include protectia persoanelor care intra in relatii profesionale cu ziaristii si iau cunostinta in acest mod de informatii de natura sa identifice o sursa.

[3] Articolul 9 din Legea nr.504/2002 prevede:

'Desfasurarea de perchezitii in sediile sau localurile radiodifuzorilor nu trebuie sa prejudicieze libera

exprimare a jurnalistilor si nici nu poate suspenda difuzarea programelor.'

Din aceste prevederi rezulta ca legea califica ca abuzive perchezitiile din sediile sau localurile radiodifuzorilor care afecteaza libera exprimare a ziaristilor (de exemplu, prin realizarea unui efect de  intimidare) sau care impiedica desfasurarea normala a activitatii radiodifuzorului, ducand la intreruperea, chiar de scurta durata, a difuzarii programelor. Cei care dispun sau efectueaza astfel de perchezitii vor trebui sa raspunda civil, disciplinar sau/si penal.

[4] Exemplificam: Decizia CNA nr.80 din 13 august 2002 privind protectia demnitatii umane si a dreptului la propria imagine, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.619 din 21 august 2002; Decizia CNA nr.78 din 8 august 2002 privind protectia minorilor in cadrul serviciilor de programe, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.609 din 16 august 2002; Decizia CNA nr. 114 din 14 octombrie 2002, privind dreptul la replica si rectificarea, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.773 din 24 octombrie 2002.

[5] Ordonanta Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor.

[6] Articolul 15(1) din Legea 504/2002.

[7] Articolul 15(5) din Legea 504/2002.

[8] Articolul 15(6) din Legea 504/2002.

[9] www.cna.ro

[10] Articolul 17(1)(d) din Legea 504/2002.

[11] Articolele 10 alin.3 (e), 17 alin. 1 (d), 29 alin. 1(b) din Legea 504/2002.

[12] Articolele 4, 6, 7, 8, 9, 10, 14, 15 din decizia 80/2002.

[13] Articolele 17 alin. 1 (d), 41 si 90 alin. 1 (I) din Legea 504/2002.

[14] Pentru comentarii pe acest subiect, vezi paragraful 221 referitor la Decizia CNA nr. 80/2002 privind protectia demnitatii umane si a dreptului la propria imagine. 

[15] Articolul 30 alin. 6 din Constitutie are o prevedere similara, care limiteaza continutul dreptului la libera exprimare, dar si acest text incalca art. 10 (1) din Conventia Europeana care, potrivit art. 20 (2) din Constitutie are prioritate asupra legilor nationale.

[16] Articolul 41 alin. 3 din Legea 504/2002.

[17] Articolul 41din Legea 504/2002.

[18] Aceasta din urma exceptie a fost comentata in paragraful 243.









Politica de confidentialitate

.com Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 PROIECT DE LECTIE Clasa: I Matematica - Adunarea si scaderea numerelor naturale de la 0 la 30, fara trecere peste ordin
 Proiect didactic Grupa: mijlocie - Consolidarea mersului in echilibru pe o linie trasata pe sol (30 cm)
 Redresor electronic automat pentru incarcarea bateriilor auto - proiect atestat
 Proiectarea instalatiilor de alimentare ale motoarelor cu aprindere prin scanteie cu carburator

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 Lucrare de diploma - eritrodermia psoriazica
 ACTIUNEA DIPLOMATICA A ROMANIEI LA CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS (1946-1947)
 Proiect diploma Finante Banci - REALIZAREA INSPECTIEI FISCALE LA O SOCIETATE COMERCIALA
 Lucrare de diploma managementul firmei “diagnosticul si evaluarea firmei”

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 CONTABILITATEA FINANCIARA TESTE GRILA LICENTA
 LUCRARE DE LICENTA - FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT
 Lucrare de licenta stiintele naturii siecologie - 'surse de poluare a clisurii dunarii”
 LUCRARE DE LICENTA - Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 Proiect atestat informatica- Tehnician operator tehnica de calcul - Unitati de Stocare
 LUCRARE DE ATESTAT ELECTRONIST - TEHNICA DE CALCUL - Placa de baza
 ATESTAT PROFESIONAL LA INFORMATICA - programare FoxPro for Windows
 Proiect atestat tehnician in turism - carnaval la venezia




DRUMUL SI SEMNELE DE CIRCULATIE
MODIFICAREA SI REVIZUIREA CONSTITUTIEI
REGULILE DRUMULUI - TEST GRILA
MODIFICARI ALE CODULUI FISCAL ADUSE DE LEGEA NR. 343/2006 - IMPOZIT PE PROFIT
Patrimoniul si functiile sale
SEMNALIZARE VERTICALA
CURS DE LEGISLATIE RUTIERA
Termeni si Conditii Generale privind Prestarea de Servicii de catre EXONSITE


Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu