Creeaza.com - informatii profesionale despre


Cunostinta va deschide lumea intelepciunii - Referate profesionale unice



Acasa » referate » biologie
Sistemul osos la om

Sistemul osos la om



SISTEMUL OSOS LA OM

Sistemul osos este format din oase si cartilaje, legate prin articulatii. La nastere exista un numar mai mare de oase (270), care se micsoreaza la adult prin unirea unor oase (206).

 In dezvoltarea embrionara oasele se formeaza prin osificare, care poate fi de doua tipuri. Osificarea endocondrala caracteristica oaselor lungi (femur, humerus, tibia etc) in care osul se diferentiaza dintr-un model cartilaginos hialin si osificarea de membrana caracteristica oaselor late (sacrum, coccis, omoplat etc), osul se diferentiaza din mezenchim.

Sistemul osos se dezvolta din celulele mezodermului si ale crestelor neurale. Celulele mezodermice vor diferentia mezenchimul, care in regiunea capului va migra in arcurile branhiale si va forma oasele si tesutul conjunctiv din structurile craniofaciale.

Vertebra. Formarea unei vertebre are loc in mai multe etape:

A. stadiul precartilaginos sau mezenchimal in care celulele mezenchimului din sclerotoame se dispune in mai multe zone . In jurul notocordului in embrionul de patru saptamani la om, se gaseste cate o pereche de sclerotoame, fiecare cu cate o regiune anterioara cu celule dispuse lax si o regiune posterioara mai densa. Unele din celulele regiunii posterioare formeaza discurile intervertebrale, celulele care raman fuzioneaza cu celulele din regiunea anterioara si formeaza centrul mezenchimal al vertebrei (primordiul corpului vertebral). Fiecare centru se formeaza din doua sclerotoame adiacente, devenind o structura intersegmentara.


In locul in care este inconjurat de corpul vertebrei, notocordul degenereaza si dispare. Intre vertebre notocordul se extinde si formeaza centrul gelatinos al discului intervertebral sau nucleul pulpos.

       B. stadiul osos  in care in viitorul corp vertebral exista doi centri primari de osificare, ventral si dorsal care fuzioneaza formand un singur centru.

Intr-o faza ulterioara se formeaza cate un centru in fiecare jumatate de arc  vertebral. Din unirea lor rezulta vertebra osoasa.

      Scheletul membrelor. In saptamana a cincea in mugurii membrelor apar modelele mezenchimale ale viitoarelor oase. Acestea se condrifica in saptamana a sasea. Clavicula se formeaza initial prin osificarea intracartilaginoasa si apoi formeaza la capete cartilajele de crestere.

Modelul oaselor centurii membrului superior si al oaselor membrelor superioare apare cu putin dupa aparitia modelului oaselor centurii si a membrului inferior.

 Osul lung se dezvolta prin osificarea intracartilaginoasa (endocondrala). In osificarea intracartilaginoasa osul se formeaza din modelul cartilaginos hialin, de aici si denumirea de osificare intracartilaginoasa (femur, tibie, humerus etc). Osificarea formatiunilor cartilaginoase se face in mai multe regiuni numite puncte de osificare. Prin unirea lor se formeaza osul

 Cea mai importanta dintre functile scheletului, este aceea de suport si mentinere a formei corpului. Miscarea este functia realizata impreuna cu sistemul muscular si este posibila datorita articulatiilor dintre oase.

Prin densitatea lor sau modul de articulare, oasele pot realiza structuri care in totalitate protejeaza organele corpului. Astfel cutia craniana protejeaza encefalul; coastele, sternul si coloana vertebrala protejeaza inima si plamanii.

In maduva rosie osoasa are loc hematopieza (diferentierea celulelor rosii si a placutelor sanguine).

Oasele sunt rezervor de saruri minerale fier si calciu. Pot fi si depozit pentru unele minerale toxice (metalele grele), asigurand detoxifierea organismului.

Oasele elibereaza hormonul osteocalcin, care regleaza zaharul din sange si depunerea de grasimi in organism.

Prin transmiterea sunetelor pot contribui la realizarea senzatiei de auz (oasele cutiei craniene).

Totalitatea oselor din corp formeaza scheletul, care la om pastreaza caracterul segmentar intalnit la celelalte vertebrate, cu unitati care se repeta (coloana vertebrala si coastele).

Intre cele doua sexe exista diferente in forma unor oase din schelet. La femeie oasele bazinului sunt mai late, bazinul este mai larg, cusca toracica mai mica. Mandibula are un unghi mai mic si dintii sunt mai mici, falangele sunt mai subtiri.

La barbati arcadele sprancenare si torusurile supraorbitale sunt mai pronuntate. Oasele membrelor sunt mai lungi si mai puternice.

Organul principal din alcatuirea sistemului osos este osul.

Alcatuirea unui os lung

Suprafata osului este acoperita de un relief format din:

    1. proeminente:
      • articulare acoperite de cartilaj articular si de forme care realizeaza articulatia,

§        nearticulare determinate de tractiunile muschilor care se insera pe os. Proeminentele nearticulare dupa inaltimea lor pot fi: procese sau apofize (detasate de suprafata osului), tuberozitati (nedetasate de suprafata osului), eminente (suprafata nedetasata neteda), spina (proeminenta mai ascutita), creaste (proeminenta liniara).

    1. cavitati:

-        articulare iau parte la formarea articulatiilor,

-        nearticulare servesc pentru insertia unor tendoane, ligamente, protejarea unor elemente anatomice etc.

    1. gauri si canale:

-        de trecere sunt strabatute de vase de sange sau nervi cu diferite denumiri: hiat (orificiu neregulat), foramen (gaura sau orificiu), sulcus (sant), fosa (groapa) etc.

-        nutritive servesc pentru trecerea vaselor de sange, iar dupa dimensiuni pot fi de ordine diferite: I (cele mai mari, la nivelul diafizei oaselor lungi), II (mai mici, mai numeroase, pe epifizele oaselor lungi), III (pe toate suprafetele acoperite de periost) si de ordinul IV (orificii de deschidere a canaliculelor osteoplastelor).

Oasele se pot clasifica dupa raportul dintre cele trei dimensiuni lungime, latime si grosime.

Pentru a ilustra morfologia si structura unui os descriem un os lung (exemple de oase lungi: femur, humerus, tibie etc.).

            Oasele lungi sunt formate dintr-o regiune centrala cilindrica, numita diafiza si doua capete rotunjite numite epifize (fig. 15).

epifiza superioara

metaziza

diafiza

metafiza

epifiza inferioara

 
                                                                 

Fig.15 Humerus , fata posterioara.

            Diafiza este formata in principal din tesut osos compact. Pe o sectiune transversala la nivelul diafizei se observa ca materialul osos este dispus sub forma lamelara. Spre exterior lamelele sunt dispuse circumferential formand stratul subperiostal extern. In zona centrala lamelele sunt dispuse sub forma sistemelor Havers, iar intre ele sub forma lamelelor interstitiale (resturi ale fostelor sisteme Havers remodelate). Spre interior lamelele se grupeaza si formeaza trabecule, intre care se gasesc lacunele medulare (fig. 16).

os compact

os spongios

 
                                                                    

Fig.16 Diafiza os lung, sectiune longitudinala.

Sistemul lamelar este strabatut de o bogata retea de canale cu lumen mic atat in sens transversal (canale Volkman) cat si longitudinal (canale Havers). In aceste canale se gasesc vase de sange, limfatice si nervi.

            Diafiza este strabatuta de unul sau mai multe orificii numite gauri nutritive prin care intra si ies din os vasele de sange, limfatice, nervii.

La exterior diafiza este acoperita de periost, o membrana formata din doua zone. Zona externa fibroasa, formata din fibre de colagen, elastice si fibrocite, intens vascularizata. Unele fibre din aceasta zona au o dispozitie perpendiculara pe os si patrund in el, (fibrele lui Sharpey) si au rol de a prinde periostul de os. Zona interna este osteogena, fiind formata din celule osteoprogenitoare dispuse in doua sau trei straturi (fig. 17).

fibre de colagen

celule osteoprogenitoare

fibre Sharpey

lamele osoase

 

Fig. 17Structura periost, schema.

            Spre interiorul peretelui ososului diafizar, exista o membrana numita endost, in care celulele osteogene sunt dispuse intr-un singur rand. In regiunea centrala a diafizei se gaseste canalul medular in care se observa maduva. Aceasta poate fi: maduva rosie osteogena formatoare de os; maduva rosie hematogena formatoare de elemente figurate ale sangelui; maduva galbena care contine o mare cantitate de celule adipoase; maduva cenusie care se formeaza prin diferentierea unui mare numar de fibre conjunctive, apare la batrani; maduva gelatinoasa care se gaseste in diferite stari patologice

      Epifizele sunt capetele unui os lung, formate din tesut osos lamelar, la care lamelele se grupeaza in trabecule, dispuse dupa directia fortelor mecanice. Intre ele se gasesc spatii pline cu maduva, iar trabeculele sunt captusite de endost. Exista o epifiza superioara si o epifiza inferioara (fig.18).

Fig. 18 Epifiza os lung, sectiune longitudinala.

Regiunea dintre epifize, care foloseste pentru articularea oaselor, are in structura sa cartilaj hialin (cartilaj articular). Cresterea oselor in grosime, se realizeaza prin actiunea periostului, iar in lungime, la nivelul placii epifizare de crestere.

      Intre epifize si diafiza se gaseste placa epifizara de crestere(fig. 19).

Trecerea dintre cartilajul epifizei si osul nou care se formeaza are loc in urmatoarele zone:

1 – zona cartilajului de rezerva alcatuita din cartilaj hialin tipic;

2 – zona de proliferare formata din celule cartilaginoase care se divid, dispuse sub forma de coloane;

3 – zona de maturare in care diviziunile celulare s-au oprit, condrocitele cresc in marime;

4 – zona de hipertrofiere si calcificare in care condrocitele se maresc, se vacuoleaza si matrixul se calcifica;

            5 – zona de degenerare a cartilajului in care condrocitele degenereaza, iar lacunele matrixului calcifiat sunt invadate de capilare si celule osteogenice,

6 – zona osteogenica in care celulele osteogenice diferentiate in osteoblaste adera la suprafata matrixului calcifiat si incep formarea osului.

Fig.19 Placa epifizara de crestere, schema,1. zona cartilaj rezerva, 2.zona proliferare, 3.zona maturare, 4.zona hipertrofiere si calcificare,5.zona degenerare,6.zona osteogenica, dupa Wheater P.R. 1991

Vascularizarea si inervatia. Oasele sunt organe bogat vascularizate (artere, vene si limfatice).

Arterele unui os sunt de doua tipuri:

-        artere nutritive care patrund in os prin gaurile nutritive si se ramifica, ajung in canalul medular si canelele Havers,

-        arterele  periostale se ramifica abundent in periost si ajung pana in canalele Havers.

Venele urmeaza un traiect independent de cel al arterelor.

Inervatia este asigurata de nervi care patrund prin gaurile nutritive, ajung in cavitatea medulara unde formeaza un plex nervos, de unde se ramifica in canalele Havers. Un alt plex se formeaza in periost.

Tipuri de oase dupa variatia dimensiunilor:

- oasele late sunt formate dintr-o lama spongioasa numita diploe, situata central si doua lame compacte, care o marginesc (exemple: parietale, frontal, scapular etc.).

- oasele scurte sunt formate dintr-o masa centrala spongioasa, marginita de o  patura  externa compacta (exemple: carpiene).

- oasele sesamoide au un interior spongios si nu au periost (exemple: rotula),

- oase neregulate sunt oasele care nu se pot incadra in una din categoriile de mai sus (vertebre, sacrum, hioidul etc.).

Principalele oase ale scheletului

Scheletul corpului omenesc este format din 206 oase, care se grupeaza in: scheletul capului, scheletul trunchiului si scheletul membrelor. Vom prezenta mai jos principalele oase din alcatuirea acestor regiuni.

Scheletul capului

frontal

temporal

nazal

zigomatic

maxilar

mandibula

 
Este format din oase dispuse in doua regiuni viscerocraniul si neurocraniul (fig. 20,21 si 22) .

                                

Fig. 20 Scheletul capului, vedere frontala.

frontal

nazal

zigomatic

mandibula

maxila

 

parietal

occipital

temporal

 
                              

Fig. 21Scheletul capului, vedere laterala

mandibula

maxila



palatin

vomer

proces bazilar

orificiul occipital

occipital

 


                     

Fig.22 Scheletul capului, vedere bazala

    1. viscerocraniul (sau scheletul fetei ).

-oase perechi

Maxila este osul situat in mijlocul fetei, de forma neregulata. Este format din corp si patru procese palatin, frontal, alveolar si zigomatic. In regiunea inferioara se gasesc dintii in alveole.

Palatinul este situat in regiunea posterioara a fetei, format dintr-o lama orizontala si o lama verticala unite in unghi drept. Este constituentul principal al palatului osos, a cavitatilor nazale si orbitale.

Zigomaticul este un os lat, dispus in regiunea laterala a fetei. Are doua fete (laterala, mediala), patru margini (anterosuperioara, posterosuperioara, anteroinferioara si posteroinferioara) si trei procese (orbital, frontal si temporal).

    -oase neperechi

Mandibula formeaza maxilarul inferior si este format din corp si doua ramuri. Corpul are forma de potcoava, cu o baza inferior si portiunea alveolara superior. In alveole se gasesc dintii. Ramurile sunt doua lame patrulatere, indreptate oblic in sus si inapoi. Marginea superioara are procesul coronoid si condilian (fig.23 ).

a

 

condil

incizura mandibulei

proces coronoid

alveole dentare

tuberozitatea mentoniera

 

orificiul mandibular

unghiul mandibulei

linia milohioidiana

 

b

 
                                                                                            

Fig. 23 Mandibula fata superioara (a) si inferioara (b)

Cornetul nazal inferior este o lama osoasa rasucita ca un cornet, situata in cavitatea nazala, sub conca mijlocie a etmoidului.

Lacrimalul are forma patrulatera si este o mica lama osoasa dispusa pe peretele medial al orbitei. Contribuie la formarea orbitei si a cavitatii nazale.

Nazalul este un os mic, lamelar, de forma patrulatera, dispus la baza nasului ca un acoperis.

Hioidul este osul situat in regiunea antero-superioara a gatului, deasupra laringelui. Formeaza impreuna cu procesele si ligamentele stiloidiene aparatul hioidian. Este format din corp si patru coarne.

Vomerul are forma unei lame de plug si contribuie la formarea septului nazal.

    1. neurocraniul (sau calvaria)

1.     oase perechi

Parietalul este dispus intre frontal si occipital, apartinand calvariei (boltii cutiei craniene). Este de forma patrulatera.

solz

meat auditiv extern

proces zigomatic

proces mastoid

 
Temporalul este un os neregulat, dispus pe laturile capului. In alcatuirea sa are mai multe regiuni: solzul, stanca, regiunea timpanica, procesul stiloid si mastoida. In osul temporal sunt sapate canale si cavitati ale organului vestibulocohlear.Regiunea timpanica formeaza cea mai mare parte din meatul acustic extern. Regiunea pietroasa sau stanca temporalului are forma unei piramide cu varful medial si inainte (fig.24).

a

 

solz

stanca

eminenta arcuata

meat auditiv intern

 

b

 
                                                                                                 

Fig. 24 Temporalul, fata externa (a) si interna (b)

2.     oase neperechi

Frontalul os neregulat, dispus in regiunea frontala a capului, contribuie la formarea cavitatilor nazale si orbitale. Este format dintr-o regiune verticala, solzul si o regiune orizontala care la randul ei cuprinde o portiune nazala si doua orbitale. Intre portiunile orbitale se gaseste scobitura etmoidala in care patrunde osul etmoid (fig.25).

b

 

a

 

solz

eminenta frontala

arc supraciliar

spina nazala

 

sant sinus sagital

regiunea orbitala

proces zigomatic

 
                                                                                          

Fig. 25 Frontalul, fata externa (a) si interna (b)

            Etmoidul este un os complex, situat in scobitura frontalului, de forma unei balante. Contribuie la formarea cavitatilor nazale si a orbitelor. Este format dintr-o lama subtire verticala, o lama orizontala perforata (lama ciuruita) prin care trec axonii primului neuron ai caii olfactive si doua mase laterale care contin numeroase cavitati pline cu aer (fig.26)

creasta cocosului(lama verticala)

lama ciuruita

mase laterale

 

frontal

etmoid

sfenoid

 
                                 

Fig.26 Etmoid, cutia craneeana intern  si schema

Sfenoidul  are forma unei viespi cu aripile deschise si este dispus la baza craniului. Este format din corp si trei perechi de prelungiri, aripile mari, aripile mici si procesele pterigoidiene. Corpul are pe suprafata dorsala o scobitura numita saua turceasca (fig.27).

canal optic

saua turceasca

 

aripa mare

aripa mica

corp

 
                            

Fig. 27 Sfenoid fata superioara

Occipitalul este situat in regiunea posteroinferioara a cutiei craniene. Este format din regiunea bazala situata inaintea gaurii occipitale, solzul larg si subtire si doua regiuni laterale care completeza gaura occipitala (fig.28).

b

 

a



 

solz

protuberanta occipitala externa

gaura occipitala

regiuni laterale

 

protuberanta occipitala interna

gaura occipitala

portiunea bazilara

 
                                                                                               

Fig. 28 Occipital, fata externa (a) si interna (b)

Scheletul trunchiului

Coloana vertebrala

Coloana vertebrala este o formatiune osoasa care constituie axul principal al corpului, formata din mai multe segmente osoase numite vertebre. Dupa caracteristicile structurale si functionale se disting din cinci regiuni: cervicala (sapte vertebre), toracala (12 vertebre), lombara (cinci vertebre), sacrala (osul sacrum) si coccigiana (osul coccis).

Coloana vertebrala are in plan antero-posterior patru curburi fiziologice: cervicala, toracala, lombara si sacrala. Daca au convexitatea spre inainte sunt lordoze, daca au convexitatea spre inapoi sunt cifoze (fig. 29). Curburile in plan frontal sunt toracala si lombara.

curbura cervicala

curbura toracala

curbura lombara

curbura sacrococcigiana

 
                                                           

Fig. 29 Coloana vertebrala, schema

Prin suprapunerea orificiilor vertebrale rezulta canalul vertebral care adaposteste maduva spinarii.

O vertebra este formata din corp si arcul vertebral. Corpul vertebrei este regiunea cea mai voluminoasa a vertebrei. Arcul este format din doi pedunculi si doua lame, delimitand orificiul vertebral. Pe el se gasesc procesele vertebrale. Vertebrele au caracteristici morfologice diferite in functie de regiunea coloanei vertebrale in care se gasesc.

Vertebrele cervicale sunt tipice si atipice (atlasul si axisul) , fapt determinat de articulatia la coloana vertebrala (fig.30).

Atlasul nu are corp, acesta sa sudat la axis si a format procesul odontoid. Atlasul este format din doua mase laterale, unite prin doua arcuri vertebrale. Arcul anterior are median si intern o foseta de articulare pentru procesul odontoid. Pe fata superioara a maselor laterale se gasesc cavitatile glenoide, care servesc pentru articulatia cu condilii occipitali ai craniului.

proces spinos

proces costotransvers

rudiment de costa

 

atlas

 

axis

 

dinte

corp

arc vertebral

masa laterala

 
                                           

Fig. 30 Tipuri de vertebre cervicale

Axisul are sudat pe corp pe fata superioara, procesul odontoid cu o fateta de articulare pentru arcul vertebral al atlasului.

Vertebra cervicala tipica are un corp mic, alungit transversal, procesul spinos scurt si bifurcat. Ultimile procese costotransverse contureaza orificiile costotransverse prin care trec arterele vertebrale care iriga creierul.

Vertebra toracala tipica are corpul cilindric, care prezinta lateral o pereche de fovei costale, pentru articulatia capului coastei. Procesul spinos este lung si inclinat oblic, procesele transverse bine dezvoltate, cu o fovee pentru articularea tuberculului costal. Orificiul vertebral este mic, cu un contur circular (fig.31).

corp

orificiul vertebral

 

proces transvers

fovee costala transversa

proces spinos

procese articulare inferioare

 
                                                         

Fig. 31 Tipuri de vertebre toracale

            Vertebra lombara are corpul voluminos, alungit transversal, de contur reniform. Procesul spinos orientat orizontal. Prezinta procese costiforme, tuberculi accesori, procese articulare superioare si inferioare (fig.32).

proces spinos

tubercul mamilar

proces costiform

 
                                                           

Fig.32 Tipuri de vertebre lombare

            Vertebrele sunt prinse intre ele prin discuri intervertebrale, formatiuni alcatuite din tesut conjunctiv fibros. Sunt formate dintr-un nucleu central numit nucleul pulpos, inconjurat de un inel de fibre conjunctive.

Osul sacrum are forma piramidala, cu virful in jos. Fata dorsala este convexa, prezinta median creasta sacrala mediana, santurile sacrale, crestele sacrale articulare, orificiile sacrale laterale si crestele sacrale laterale. Crestele sacrale articulare se termina superioar cu coarnele mari, iar inferior cu coarnele mici. Fata pelviana are median sudate corpurile celor cinci vertebre din care provine, cu delimitari la nivelul liniilor transverse. La acapetele lor se disting orificiile sacrale ventrale prin care trec ramurile ventrale ale nervilor sacrali. Fetele laterale au suprafete de articulare pentru osul coxal. Sacrumul este strabatut de canalul sacral prin care trece firul terminal al maduvii spinarii si coda de cal.

Coccisul este un os mic format din unirea ultimilor patru-cinci vertebre reduse. Numai prima vertebra pastreaza procesele de articulatie si procesele transverse.

Coastele

Sunt perechi de arcuri osoase dispuse intre coloana vertebrala si stern, care contribuie la formarea peretelui custii toracice.

La o coasta se descrie capul cu suprafete de articulare pentru corpurile vertebrale, gatul interpus intre cap si corpul coastei. Coasta are doua regiuni, regiunea osoasa si regiunea cartilaginoasa in continuarea primei.

Sunt 12 perechi din care primele 10 (coaste adevarate) se unesc cu sternul printr-un cartilaj care la coastele 1-7 ajunge individul la stern, la coastele 8-10 (false) sunt unite intr-un cartilaj comun. Coastele 11-12  (coaste libere) nu se unesc cu sternul (fig.33).

stern

coaste

 
                              

Fig. 33 Coaste, schema (a), o coasta (b). albastru regiunea cartilaginoasa

Sternul

Os lat, median si nepereche dispus la nivelul toracelui, de forma unui varf de lance (fig.34 ).

                            Fig. 34 Stern, galben-manubriu, verde-corp, roz-xifistern.          

Este format din trei regiuni: manubriul si corpul cu structura osoasa si apendicele xifoidian, cartilaginos. De el se prind coastele  si clavicula.

Scheletul membrului superior

In general la un membru in componenta scheletului se distinge scheletul centurii si scheletul membrului propriu-zis.

Scheletul centurii membrului superior este format din omoplat si clavicula (fig. 35).

clavicula

omoplat

humerus

 
                                          

Fig. 35 Omoplatul si clavicula

Omoplatul este un os situat in regiunea posterioara, de forma triunghiulara, mentinut in pozitie de musculatura centurii si clavicula. Clavicula are forma literei „S”, pozitionat in regiunea anterioara, transversal intre stern si omoplat. Scheletul membrului superior propriu-zis este format din humerus (regiunea bratului), radius si cubitus (regiunea antebratului) si carpiene, metacarpiene si falange (regiunea mainii). Humerusul are pe epifiza superioara capul humeral, marele si micul tubercul. Epifiza inferioara are trohlea si epitrohlea. Deasupra trohleei, anterior este cavitatea coronoida si posterior cavitatea olecraneeana. Condilul are un epicondil lateral. Diafiza este usor rasucita, iar in regiunea superioara are tuberozitatea deltoida. Radiusul are epifiza superioara cilindrica, capul se articuleaza cu condilul humeral. Lateral se observa tuberozitatea bicipitala. Epifiza inferioara are medial incizura ulnara si lateral procesul stiloid. Cubitusul are o epifiza superioara voluminoasa cu incizura semilunara a carei margine superioara se numeste proces olecraneal si inferioara numit proces coronoid. Epifiza inferioara este formata din capul cubital si suprafata de articulare pentru radius (fig.36 ).

2

 

1

 

Fig. 36 Radius (1)  si cubitus (2).

Mana este formata din opt oase carpiene, dispuse pe doua randuri (scafoid, semilunar, piramidal, pisiform; trapez, trapezoid, osul mare si osul cu carlig) (fig.37 ).



Fig.37 Scheletul manii, dorsal

 1.proces stiloid, 2.scafoid, 3.semilunar, 4.piramidal, 5.pisiform, 6.trapez, 7.trapezoid, 8.osul mare, 9.osul cu carlig, 10.metacarpiene, 11.falange proximale, 12.falange mijlocii, 13.falange distale.

 
 

Metacarpienle sunt in numar de cinci si formeaza podul palmei. La nivelul degetelor sunt falangele, trei pentru degetele II-V si doua la degetul I.

Scheletul membrului inferior

Scheletul centurii membrului inferior este format din osul cocsal, rezultat prin unirea oaselor ilion, ischion si pubis. Este un os plat, articulat cu femurul la nivelul cavitatii acetabulare si sacrumul superior (fig. 38).

a

 

creasta iliaca

fosa iliaca externa

 

caviate acetabulara

tubercul pubian

 

b

 
                                          

Fig. 38 Cocsal, fata interna (a)galben-ilion, verde-ischion, albastru-pubis  si externa (b)

 Are o fata externa cu o margine superioara numita aripa iliaca, iar inferior tuberozitatea ischiatica si tuberculul pubian. Pe fata interna creasta ileopubiana imparte osul in aripa superioara care contribuie la realizarea marelui bazin si pubisul inferior apartinand micului bazin. Marginea superioara se numeste creasta iliaca. Oasel cocsale impreuna cu sacrumul formeaza bazinul. 

Scheletul membrului inferior propriu-zis este format din femur (osul coapsei), tibia si peroneul (osul gambei) si piciorul.

Femurul este cel mai lung os din corp, cu dispozitie oblica dinafara spre interior si de sus in jos. Epifiza superioara are capul femural puternic, marele si micul trohanter uniti prin creasta intertrohanteriana. Epifiza inferioara are doi condili, intern si extern, separati prin fosa intercondiliara. Anterior se observa suprafata de articulare pentru rotula (fig. 39).

b

 

a

 

cap femural

trohanterul mare

fata patelara

 

trohanterul mare

creasta intertrohanteriana

trohanterul mic

linia aspra

condil lateral

fosa intercondiliara

condil intern

 
                                        

Fig. 39 Femurul fata anterioara (a), fata posterioara (b)

Tibia are diafiza turtita lateral, expunand anterior o margine osoasa. Epifiza superioara are doi condili, intern si extern. Epifiza inferioara prezinta lateral incizura fibulara si medial maleola interna.

Peroneul este situat lateral tibiei. Epifiza superioara este rotunjita si epifiza inferioara alungita (fig. 40).

2

 

1

 

fateta articulara superioara

maleola mediana

maleola laterala

 
                                                       

Fig. 40 Tibia (1) si peroneul (2) fata anterioara

Scheletul piciorului este format din sapte tarsiene dispuse pe trei randuri (astragal, calcaneu; scafoid; trei cuneiforme si cuboid). Metatarsienele sunt in numar cinci si formeaza bolta piciorului, degetele sunt formate din falange, degetul I din doua si degetele II-V din trei falange (fig.41).

7

 

6

 

5

 

5

 

5

 

4

 

3

 

2

 

1

 

Fig. 41 Oasele labii piciorului, fata dorsala,1. astragal,2.calcaneu,3.scafoid,4.cuboidal,5.cuneiform,6.metatarsiene,7.falange

Articulatii

Locul in care doua sau mai multe oase vin in contact, cu sau fara realizarea miscarii poarta denumirea de articulatie.

Dupa gradul de mobilitate, articulatiile sunt:

-        imobile (sinartroze) oasele participante nu realizeaza miscarea. Pot fi de mai multe tipuri: suturi (oasele cutiei craniene), sincondroze (sacro-iliaca) si gomfoze (intre dinte si gingie).

-        semimobile (amfiartrozele) mobilitatea este redusa (vertebre),

-        mobile (diartroze) cu o mare varietate de subtipuri (cot, genunchi).

Dupa structura, articulatiile se pot clasifica in:

- sinoviale la care oasele care participa la articulatie executa miscari variate. Oasele articulatiei au capetele tinute in articulatie printr-o capsula fibroasa si prin ligamente, iar suprafata lor este lubrificata de un lichid sinovial produs de o membrana numita sinovie.

Suprafetele articulare osoase pot fi plane (articulatiile dintre carpiene si tarsiene) sau sferoidale (articulatia umarului si a coapsei).

    Osul articular nu are in structura sa canale Havers, lacunele sunt mari, canaliculele lipsesc. Osul subcondral, este osul situat imediat sub cartilajul articular, asigura suport pentru cartilajul articular.   

    Cartilajul articular este un cartilaj hialin, nevascularizat, hranirea se asigura prin difuzie din lichidul sinovial si nu contine terminatii nervoase. In structura sa chimica se gasesc proteoglicani si in majoritatea apa.

    Cartilajul articular acopera suprafata de articulare dintre oasele lungi. Tesutul osos subiacent nu este haversian. Intre cele doua tipuri de tesut se gaseste o substanta bogata in glicoproteine care este asemanatoare cu substanta cement care limiteaza sistemul Havers.

      Cartilajul articular difera de cartilajul hialin prin doua caracteristici. In primul rand suprafata articulara nu este acoperita cu pericondru. In al doilea rand fibrele de colagen au o dispozitie in cele trei directii ale spatiului asemanatoare cu a fibrelor de colagen din tesutul conjunctiv lax.

Functiile cartilajului articular sunt: furniza o suprafata rezistenta pentru articulatie, diminueza frecarea si distribuie uniform fortele asupra trabeculelor osului subcondral.

Structura sa este complexa pentru a realiza functiile enuntate. La suprafata, imediat inspre cavitatea articulara, are un strat format din fibre de colagen dispuse tangential la suprafata. Sub ea se gaseste zona mediala formata din fibre de colagen dispuse mai putin ordonat. Zona profunda contine fibre dispuse ordonat, perpendicular pe suprafata articulara.

Zona cartilajului calcifiat face trecerea dintre cartilajul articular si osul subcondral.

Membrana sinoviala reprezinta zona structurala interna a capsulei, de grosime si densitate diferita. Suprafata ei proemina sub forma de cute in caviatea de articulare. In structura sinoviei se gasesc tesut conjunctiv, vase de sange, limfatice, nervi si adipocite. Suprafata este captusita cu un strat discontinuu de celule diferite morfologic: celule asemanatoare fibroblastelor si celule asemanatoare macrofagelor. Membrana sinoviala  inveleste ca un manson capetele oaselor, fiind o continuare a periostului acestora.

Lichidul sinovial are o compozitie asemanatoare plasmei, la care se adauga mucina. Rolul sau este in diminuarea frecarilor cartilajelor articulare.

Capsula articulara este formata din doua straturi: intern fibros si extern.

Ligamentele articulare sunt benzi fibroase care se insera pe oasele ce se articuleaza, contribuind la marirea contactului dintre suprafetele articulare. Vascularizatia este asigurata de ramuri ale vaselor de sange din os, iar inervatia de nervi care insotesc aceste vase.

-     nesinoviale sunt articulatiile la care mobilitatea oaselor este redusa. Oasele articulatiei nu au capete de articulare si sunt unite prin trei tipuri de tesut conjunctiv:

  1. dens fibros (intre oasele care participa la suturile capului si formeaza sinartrozele),
  2. hialin (la locul de unire al primei coaste cu sternul),
  3. fibrocartilajul (formeaza simfize).








Politica de confidentialitate

.com Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 PROIECT DE LECTIE Clasa: I Matematica - Adunarea si scaderea numerelor naturale de la 0 la 30, fara trecere peste ordin
 Proiect didactic Grupa: mijlocie - Consolidarea mersului in echilibru pe o linie trasata pe sol (30 cm)
 Redresor electronic automat pentru incarcarea bateriilor auto - proiect atestat
 Proiectarea instalatiilor de alimentare ale motoarelor cu aprindere prin scanteie cu carburator

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 Lucrare de diploma - eritrodermia psoriazica
 ACTIUNEA DIPLOMATICA A ROMANIEI LA CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS (1946-1947)
 Proiect diploma Finante Banci - REALIZAREA INSPECTIEI FISCALE LA O SOCIETATE COMERCIALA
 Lucrare de diploma managementul firmei “diagnosticul si evaluarea firmei”

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 CONTABILITATEA FINANCIARA TESTE GRILA LICENTA
 LUCRARE DE LICENTA - FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT
 Lucrare de licenta stiintele naturii siecologie - 'surse de poluare a clisurii dunarii”
 LUCRARE DE LICENTA - Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 Proiect atestat informatica- Tehnician operator tehnica de calcul - Unitati de Stocare
 LUCRARE DE ATESTAT ELECTRONIST - TEHNICA DE CALCUL - Placa de baza
 ATESTAT PROFESIONAL LA INFORMATICA - programare FoxPro for Windows
 Proiect atestat tehnician in turism - carnaval la venezia




Definiția lipidelor membranare
Genul Campanula
Bazele biologiei animale - Filogenia artropodelor
SISTEMUL NERVOS CENTRAL
Clasificarea aminoacizilor
CAVITATEA BUCALA
Aparatul digestiv
Transformarea genetica


Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu