Virusul brunificarii timpurii a mazarii

Virusul brunificarii timpurii a mazarii - Pea early browning virus PEBV, Tobravirus, (Ref. Pop, 2009, TVV, II, 258). Brunificarea timpurie a mazarii era cunoscuta in Olanda din 1949, virusul fiind descris prima data de Bos si Van der Want (1962, Tijdschr. PltZiekt. În prezent acesta este cunoscut in Olanda, Anglia, fosta Cehoslovacie, Italia, Polonia (Fiedorow, 1983, Zesz. Probl. Post. Nauk. Rol 291, 97), Maroc, Suedia si alte tari. La noi, simptomele bolii au fost identificate la mazare, pe unele soluri mai usoare din Bihor (Pop, nepublicat). La plantele de Pisum sativum si Phaseolus vulgaris infectate natural, virusul produce simptome persistente, de pete necrotice sistemice, dungi necrotice si mozaic, insotite de deformarea frunzelor si piticirea plantelor. La mazare (Pisum sativum), boala apare de timpuriu, in luna mai, cand pe terenurile contaminate se observa plante brunificate si distruse, grupate in vetre.

Plantele atacate manifesta pete necrotice brune-violacee, raspandite neregulat pe tulpina, stipele si la suprafata foliolelor. Nervurile sunt partial inca verzi, iar tesuturile din aproprierea lor de culoare bruna-inchis. Într-un stadiu mai inaintat, frunzele si varfurile plantelor sunt partial sau total distruse. Elemenetele noi care se formeaza au la inceput un asepect normal, mai tarziu prezentand simptome caracteristice. Pastaii manifesta, adesea, pete brune neregulate sau desene inelare zonate, iar semintele sunt mici, incretite, decolorate sau prezentand pete de culoare gri. Fasolea (Phaseolus vulgaris) infectata in camp manifesta simptome mozaicale si deformarea frunzelor. Plantele de bob (Vicia faba) infectate natural prezinta benzi galbene in lungul nervurilor, patari inelare si desene lineare. În conditii experimentale, virusul a fost transmis si la Arachis hypogaea, Chenopodium amaranticolor, C. murale, C. quinoa, Cucumis sativus, Glycine max, Gomphrena globosa, Lathyrus odoratus, Nicotiana clevelandii, N. glutonisa, N. tabacum, Petunia hybrida, Spinacia oleracea, Tetragonia expansa, Trifolium hybridum, Tropaeolum majus si Vigna unguiculata. Inoculat artificial, virusul produce leziuni locale clorotice difuze, pete necrotice pe tulpini si nervuri sau infectie sistemica latenta la unele soiuri de Pisum sativum, leziuni locale necrotice sau inele, urmate de mozaic si malformarea frunzelor la Phaseolus vulgaris, leziuni locale necrotice fara infectie sistemica la Cucumis sativus, leziuni locale mici, alburii, fara infectie sistemica la Gomphrena globosa, leziuni locale mici, galbene, fara infectie sistemica la Chenopodium amaranticolor, leziuni locale necrotice si clorotice, uneori, pete clorotice si deformari sistemice la C. quinoa, leziuni locale difuze si concentrice necrotice locale si sistemice la Tetragonia expansa. La Nicotiana clevelandii, in citoplasma celulelor infectate s-au observat agregate de particule virale. Virusul este foarte variabil, prezentand numeroase forme incluse in tulpinile: olandeza, engleza si italiana. Deosebirile dintre izolate si tulpini se explica prin variabilitatea genomului si structura particulelor. În natura, virusul s-a gasit si numai sub forma de ARN fara proteina. Experimental, virusul se transmite prin inoculare de suc. În natura, tulpina olandeza se transmite prin nematozii Trichodorus terres si T. pachydermus, iar cea engleza prin T. anemone, T. primitivus si T. viruliferus (Gibbs si Harrison, 1964, Ann. appl. Biol. 54, 1). Transmiterea are loc, de asemenea, prin samanta de Pisum sativum, la tulpina olandeza, proportia semintelor infectate fiind, la soiul Rondo, de 37 %, iar la tulpina engleza s-au gasit infectii de 1-2 %. Sucul foliar contine virioni putini. În suc de Nicotiana clevelandii, inactivarea termica are loc la 74-78°C, longevitatea in vitro este de 180 zile sau mai mult, iar dilutia limita 10^-5.

Virionii au forma de bastonase, de regula drepte, groase de 20 nm, dupa lumgime deosebindu-se doua tipuri, particule lungi (L) de 190-212 nm si particule scurte (S) variind, la izolatele olandeze, intre 54 si 99 nm (van Hoof, 1969). Canalul central este evident, avand 4 nm in diametru, structura helicoidala evidenta si pasul helixului de 2 nm. La ultracentrifugare, preparatele purificate se separa in doua componente, genomul consta din doua parti de ARN monocatenar, linear. ARN-1 si ARN-2 sunt incapsidati in particule separate, primul in particulele lungi, iar ultimul in cele scurte. Ambele tipuri de particule contin o singura proteina capsidala. Gena pentru replicaza se gaseste in ARN-1 iar a proteinei capsidale in ARN-2, in genom gasindu-se si alte gene care codifica proteine nestructurale. Particulele mai scurte nu sunt infectioase, prezenta lor este insa necesara pentru sinteza proteinei capsidale identica la ambele tipuri de virioni. Replicarea genomului si traducerea au loc in citoplasma. Masurile de prevenire constau in obtinerea, identificarea si cultivarea soiurilor de mazare rezistenta, folosirea in productie a semintelor libere de virus, evitarea amplasarii mazarii pe terenuri contaminate, aplicarea unui asolament corespunzator si mentinerea terenului liber de buruieni.