Virusul dungarii fine a porumbului

Virusul dungarii fine a porumbului - Maize rayado fino virus MRFV, Marafavirus, (Ref. Pop, 2009, TVV, II, 171). Este specia tipica a genului Marafavirus. Se gaseste frecvent in infectii mixte cu corn stunt spiroplasma si maize bushy stunt phytoplasma, care sunt transmise prin acelasi vector, producand impreuna boala "corn stunt". Boala a fost descrisa prima data la porumb (Zea mays) de Ancalmo si Davis (1961, Plant Dis. Rep. 45, 281) si Gamez (1969, Plant Dis. Rep. 53, 929) in America Centrala, agentul patogen al acesteia fiind singurul virus al porumbului prezent in centrul de origine al acestei plante. În prezent, virusul este raspandit in America Centrala, Mexico, mai multe tari din America de Sud, ulterior fiind descoperit si in S.U.A., existand, probaboil, si in alte tari din zona Caraibilor si din America de Sud (Gamez, 1980, CMI/AAB Descr. Pl. Viruses No. 220, 4 pp). În America Latina, virusul produce pierderi de productie de 40-50 % la hibrizii de porumb indigeni si de pana la 100 % la hibrizii straini. Infectate natural sunt plantele de Zea mays si Z. mays ssp. Mexicana, hibrizii de porumb comportandu-se diferit fata de acest virus. Plantele infectate apartinand hibrizilor sensibili manifesta numeroase striuri clorotice scurte si lungi asociate cu nervurile frunzelor, ofilirea plantelor tinere, cloroza generala si piticire, in Columbia si Salvador boala avand si efecte letale.

Simptomele sunt prezente mai ales pe frunzele bazale, dar cresc in severitate pe frunzele mai tinere. Boala poate produce pierderi mari de productie, mai ales in cazul hibrizilor de porumb proveniti din alte tari, mai putin toleranti la virusul respectiv. La plantele de Z. mays inoculate artificial, simptomele apar dupa 8-14 zile, sub forma de pete clorotice mici si foarte evidente in lungul nervurilor frunzelor tinere. Pe frunzele urmatoare, petele devin mai mari, mai numeroase, prin confluere formand striuri nervuriene clorotice de lungimi diferite raspandite pe toata suprafata limbului. În cazul hibrizilor mai sensibili, plantele devin clorotice, pe suprafata limbului apar perforatii, frunzele se ofilesc iar unele plante sunt total distruse. Radacinile si stiuletii sunt de dimensiuni reduse, iar boabele putine sau complet absente. Virionii se gasesc in celule foliare ale mezofilului, epidermei, parenchimului vascular si floemului, fiind localizati in citoplasma, vacuolele celulare si, ocazional, in vasele ciuruite, sub forma de agregate libere sau aranjamente cristaline mari, in cadrul unor vezici delimitate de membrane. Virusul este transmis, in mod persistent, prin  insecta Dalbulus maydis, din familia Cicadellidae, este retinut de vector la naparlire si se multiplica in corpul acestuia. Sucul foliar contine putini virioni. Inactivarea termica are loc la 60-65ºC, longevitatea in vitro este de 3-4 zile la 20 ºC si de 3-4 zile la 3 ºC . Virionii sunt izometrici, fara anvelopa, de 30-33 nm in diametru, cu profil rotund si aranjamentul capsomerelor evident. La ultracentrifugare, se separa doua componente, genomul este ARN monocatenar, unipartit, iar in virioni se gaseste o singura proteina capsidala. Masurile de prevenire se bazeaza pe evitarea atacului si utilizarea hibrizilor mai rezistenti.