Virusul
marmorarii clorotice a porumbului - Maize
chlorotic mottle virus MCMoV, Machlomovirus, Tombusviridae, (Ref. Pop, 2009, TVV, II, 167). A fost descris prima
data la Zea mays,
in Peru
(Hebert si Castillo, 1973, Abstr. 2nd Int.Congr.
Pl. Path. Minneapolis No. 72), in prezent fiind cunoscut si in
Argentina, Mexico si Hawaii Kansas si Nebraska, din S.U.A. În
functie de genotip, varsta si conditiile de mediu,
plantele de porumb (Zea mays)
infectate natural manifesta simptome variate, de la marmorare slaba
pana la piticire severa, necroze, scurtarea
inflorescentelor panicolului, scurtarea si malformarea
stiuletilor si moartea plantelor, pierderile de productie
variind intre 10-15 % pe suprafetele de productie si de
pana la 50 % in loturi experimentale. În S.U.A., virusul
actioneaza sinergic cu Maize
dwarf mosaic virus sau cu Wheat
streak mosaic virus, producand o boala denumita corn lethal
necrosis disease, care poate produce pierderi de productie de
pana la 91 %. Susceptibile la acest virus sunt, de asemenea, Bromus inermis, B. mollis, B. racemosus, B.
secalinus, B. tectorum, Digitaria sanguinalis, Eragrostis trichodes, Hordeum
vulgare, Panicum capillare, P. dichtomiflorum, P. maximum, P. miliaceum, Setaria spp., Sorghum spp., Triticum
aestivum si Zea mays, plantele
de Sorghum bicolor fiind imune.
Ca plante test se pot folosi hibrizii de porumb H 84, N 28 HT, N 28, Ohio 28 si PM 205, precum si soiul
de porumb Aristogold Bantam Evergreen si Triticum aestivum soiul Parker. Experimental, virusul a fost
transmis prin urmatoarele 6 specii de gandaci din familia Chrysomelidilae: Oulema melanopa, Chaetocnema puricaria, Systena frontalis, Diabrotica
undecimpunctata, D. longicornis si
D. virgifera, primele doua avand o
raspandire generala iar speciile de Diabrotica fiind raspandite in zona
tropicala.
Achizitionarea si inocularea
virusului au loc printr-o hranire timp de 24 ore, dupa care vectorii
devin imediat viruliferi, persistenta in insecte fiind de 3 zile
in adultii de D. virgifera
si 4-6 zile in O. melanopa,
adultii de O. melanopa
aparuti din larve virulifere piezandu-si capacitatea de
transmitere. În epidemiologia virusului joaca un rol important
atat adultii cat si larvele de Diabrotica spp. Data fiind perioada scurta de
persistenta a virusului in insecte, rezulta ca acesta
nu poate ierna in nici o specie vectoare, iernarea avand, probabil,
loc in unele buruieni spontane susceptibile. Dupa Brunt -1991-, virusul este transmisibil prin tripsi si, in
proportie foarte mica, prin samanta. Sucul
extras din frunzele plantelor infectate contine putini virioni.
Inactivarea termica are loc intre 80-85ºC, longevitatea
in suc este de 12-33 zile, iar dilutia
limita este 10-6-10-8. Virionii sunt izometrici, fara anvelopa, de 30 nm
in diametru la colorarea cu fosfotungstat de K si de 33 nm la
colorarea cu acetat de uranil, avand profil unghiular si
aranjamentul capsomerelor evident. La
ultracentrifugare, apare un singur component, genomul
consta din ARN monocatenar, linear, unipartit, avand patru cadre de
citire. Avand in vedere modul de transmitere, se
recomanda utilizarea masurilor culturale care defavorizeaza
raspandirea bolii si aplicarea, la avertizare, a tratamentelor
chimice contra insectelor vectoare.
.com