Virusul mozaicului obsigei

Brome mosaic virus, BMV - Virusul mozaicului obsigei, Bromovirus, Bromoviridae, sinonime Ryegrass streak virus, Weidelgrasmosaik-Virus, Trespenmosaic-Virus, Marmor graminis, (Pop, 2009, TVV, II, 112). Este inrudit cu Cowpea chlorotic mottle virus si Broad bean mottle virus. Se deosebeste de cele mai multe virusuri ale gramineelor prin simptomele produse la porumb si prin abilitatea lui de a infecta si alte plante decat cele din familia Gramineae. Descris prima data la Bromus inermis in Kansas (S.U.A.) de McKinney s.a. (1942, Phytopathology 32, 331), virusul a fost identificat ulterior la ovaz si Poa pratensis in diferite state din S.U.A, la grau, orz si ovaz in Africa de Sud, precum si la grau, B. inermis, Lolium multiflorum, Hordeum murinum, Agropyron repens si alte graminee in diferite state europene. În tara noastra, a fost identificat de autor intr-o cultura de B. inermis de la statiunea Caracal in 1974, si, in 1985, la plante de Agropyron repens, gasite infectate in Nordul Moldovei (Pop, date nepublicate). La plantele de Bromus inermis, virusul produce marmorare, sub forma de pete sau dungi de culoare verde-deschis sau galbuie, fara ca gradul de infratire sau cresterea plantelor sa fie evident influentate. Plantele de grau (Triticum aestivum) infectate natural manifesta simptome asemanatoare cu ale mozaicului dungat al graului (Tošić, 1971, Phytopath. Z. 70, 145). Difera de acestea prin faptul ca striurile si liniile care apar pe suprafata limbului sunt mai rare, mai lungi si de culoare verde-deschis. Se observa, de asemenea, piticirea si uscarea frunzelor mai batrane, care sunt mai grave cand cele doua virusuri se gasesc impreuna.

La plantele de orz (Hordeum vulgare), simptomele constau in aparitia unor decolorari lineare, slab delimitate, care se extind aproape pe intreaga lungime a limbului, mai evidente pe frunzele tinere, frunzele mai batrane fiind aproape total clorotice sau ingalbenite. Împreuna cu Barley stripe mosaic virus se obtine, atat la orz cat si la grau, un efect sinergic (McKinney, 1956, Pl. Dis. Reptr. 40, 520), utilizat in diagnosticarea tulpinilor slabe. Plantele de ovaz (Avena sativa) manifesta simptome mozaicale, iar unele exemplare de la care s-a izolat BMV manifestau si fenomene de inrosire. Plantele de L. multiflorum manifesta dungi de culoare verde-inchis si deschis, urmate de brunificarea si distrugerea varfului limbului, insa nu a frunzelor in intregime. Specia H. murinum este deosebit de sensibila, plantele infectate manifestand, la inceput, pete de culoare verde deschis. În decurs de 10-14 zile, frunzele se necrozeaza total, fara a se brunifica, devenind de culoare aproape alba, consistenta lor fiind asemanatoare cu a hartiei. Dupa 20 de zile, toata partea supraterestra a plantelor atacate este distrusa. Virusul se gaseste in natura si la porumb (Zea mays), care, reactionand caracteristic, este folosit la identificarea acestuia. Plantele de Agropyron repens infectate natural in regiunea Voronej (fosta URSS) prezentau simptome de mosaic verde deschis sau galben (Slykhuis, 1967, Bul. Phytosanitaire de la FAO 15, 65). Infectate natural sunt de asemenea Agropyron desertorum, Avena fatua, Commelina diffusa, C. communis, Festuca arundinacea, F. pratensis, Phleum bertolinii, Poa pratensis, Secale cereale, Setaria spp. Prin inoculari artificiale a fost transmis la numeroase specii graminee, precum si la unele plante dicotiledonate (Lane, 1977, CMI/AAB Descr. Pl. Viruses No. 180, 4 pp; Valverde, 1983, Plant Disease 67, 1194). În experientele efectuate de Slykhuis (1967, l.c.), susceptibile la inocularile artificiale cu izolatele Voronej si Kansas s-au dovedit Avena sativa, Hordeum vulgare, Secale cereale, Triticum aestivum, Zea mays cvs. Golden Giant, North Star si CH-24, Agropyron cristatum, A. repens, A. trachycaulum, Agrostis canina, A. scarbc, A. stolonifera, A. tenuis, Bromus inermsis, Hordeum jubatum, Lolium multiflorum, L. perenne, Phleum alpinum, P. pratensis, Poa bulbosa, P. interior, P. nemoralis, P. palustris, P. pratensis si P. subcaerulea. Plantele de porumb (Z. mays) apartinand celor mai multe soiuri reactioneaza prin leziuni locale necrotice ce apar la 3-4 zile de la inoculare urmate de infectie sistemica. Aceasta consta in aparitia de pete albe-galbui la baza frunzelor tinere, care se transforma apoi in necroze sistemice, ce duc la distrugerea plantelor in intregime. În unele cazuri, infectia sistemica este mai putin grava, limitandu-se la aparitia de pete si linii clorotice.Virusul produce leziuni locale mici, brune, fara infectie sistemica la Phaseolus vulgaris, leziuni locale clorotice la Nicotiana tabacum soiul Samsun, leziuni locale galben-verzui la Datura stramonium si leziuni locale fara infectie sistemica la Chenopodium amaranticolor, C. hybridum, C. quinoa si C. murale. Virusul produce, de asemenea, simptome carateristice la plante de Cucumis sativus (McKinney, 1944, J. Wash. Acad. Sci. 34, 322). Virionii se gasesc in citoplasma celulelor mezofilului foliar, in spatiul perinuclear si in cloroplaste, in interiorul unor invaginatii (Paliwal, 1970). În citoplasma celulelor infectate, se formeaza incluziuni cristaline, continand particule virale.

Virionii se pot, de asemenea, asocia intr-un aranjament helicoidal in jurul partilor externe ale unor tuburi membranoase de 30 nm in diametru (Burgess s.a., 1974, Planta 117, 133). Virusul poate fi transmis usor prin inoculare de suc. În conditii experimentale, a fost transmis prin nematodul Xiphinema diversicaudatum (Fritzsche, 1975, Archiv. Phytopath. PflSchutz. 11, 197) si prin gandacii Chaetocnema aridula, Phyllotreta vittula, Oulema melanopus si O. sexpunctata (Valverde, 1983, l.c.), speciile de gandaci actionand, probabil, ca vectori putin eficienti. Dupa Erasmus si von Wechmar (1983), Puccinia graminis f. sp. tritici este un vector care transmite virusul prin intermediul uredosporilor, prezenta lui reducand sensibilitatea graului la rugina. McKinney H.H. in 1955, sugereaza posibilitatea transmiterii virusului prin contactul si ranile produse de masinile agricole si de om. Unele date arata ca transmiterea are loc si prin afide (Hubbard, 1985, In : Roth. Rep. For 1984, 1, 129). Virusul gasindu-se in apa de gutatie a plantelor de orz si de grau infectate natural, se considera ca ar putea fi transmis din aceasta sursa la plantele din jur de catre vertebratele si nevertebratele care vin in contact cu plantele respective (Ding s.a., 2001, Phytopathology 91 (5), 440). Raspandirea pe cale naturala are loc cu o viteza redusa, sursele permanente de infectie fiind plantele de B. inermis. Sucul extras din frunzele infectate contine multi virioni. Virusul este mai stabil in suc crud decat in preparate purificate, in care poate fi stabilizat, la pH 7, cu MgCl₂ (10^-2-10^-4) sau 10^-2 M CaCl₂ (Brakke, 1963), particulele virale fiind mai stabile la pH 3 - pH 6. Peste pH 7, virusul se umfla si este degradat la contaminarea cu nucleaze. Inactivarea termica are loc la 79-80ºC, dilutia limita este de 10^-4-10^-5, iar longevitatea in suc 35 zile la temperatura camerei. În frunze uscate, virusul ramane activ timp de un an. Realizand concentratii mari in frunze, virusul este usor de purificat, prin ultracentrifugare, precipitare cu sulfat de amoniu si cu polietilenglicol (Lane, 1977, l.c.). Antigenul stabilizat prin tratare cu formaldehida (Richter s.a., 1972), este moderat imunogen. Virusul are trei tipuri de particule, de greutati putin diferite, toate necesare infectiei. Acestea sunt izometrice, de cca. 26 nm in diametru, avand contur rotund, un gol central de cca. 8 nm in diametru, aranjamentul capsomerelor evident, capsida formata din 180 subunitati proteice, grupate in hexamere si pentamere, cele mai grele continand ARN-1, cele mai usoare ARN-2 iar cele intermediare cate o molecula de ARN-3 si ARN-4 (Lane si Kaesberg, 1971, Nature, New Biol. 232, 40). La ultracentrifugare, se sedimenteaza o singura fractie, punctul izoelectric este pH 6,8 (Rice si Horst, 1972, Virology 49, 602). Genomul consta din patru specii de ARN monocatenar, linear, de sens pozitiv, usor de izolat prin extractie cu fenol (Bockstahler si Kaesberg, 1965, J. mol. Biol.), iar virionii au o singura proteina capsidala. Pana in prezent, nu s-au observat la cereale infectii mari produse de acest virus. Datele mai noi, aratand ca acesta este transmisibil prin Puccinia graminis si afide rezulta ca astfel de situatii pot apare in viitor. Aceasta impune necesitatea cunoasterii comportarii soiurilor de grau si de orz la BMV. În cercetarile lui Hubbard (1985, l.c.), soiul de grau de primavara Minaret si de orz de primavara Triumph s-au dovedit sensibile la acest virus. Proll s.a. (1977 . Arch. Phytopathol.u. Pflanzenschutz, Berlin 13, 217), iar soiurile de orz Certina, Coast si Cape x Coast prezinta rezistenta extrema.