Virusul patarii lalelelor

Virusul patarii lalelelor - Tulip breaking virus TBV, Potyvirus, Potyviridae, sinonime: Tulip mosaic virus, Tulipa virus 1, Marmor tulipae, Tulipavirus vulgare, Lily mosaic virus, Lily mottle virus, Lily streak virus, Tulip breaking virus lily strain (Alper s.a., 1982, Phytoparasitica 10,193), virusul are doua tulpini inrudite serologic dar diferite in ceea ce priveste virulenta si tipul degradarii florilor, tulpina severa producand degradarea deplina (full break), tulpina slaba autodegradarea (self-break), iar o mixtura a celor doua tulpini manifestandu-se printr-o degradare medie, (Ref. Pop, 2009, TVV, IV, 301). A fost raportat prima data la Tulipa spp. in Anglia (Cayley, 1928, Ann. appl. Biol. 15, 529), iar la Lilium spp., in Japonia (Yamaguchi, 1966, Ann phytopath. Soc. Japan 29, 252) si Olanda (Van Slogteren si de Vos, 1966 . In: Viruses of Plants, p. 320; eds. A.B.R. Beemster and J. Dijkstra. North Holland Publishing Co., Amsterdam).

În prezent, este raspandit peste tot in lume, fiind considerat cel mai frecvent virus al lalelelor in Europa de vest (van Slogteren, 1971, CMI/AAB Descr. Pl. Viruses No. 71, 4 pp). La Tulipa ssp., boala se caracterizeaza prin aparitia de pete sau dungi late de culoare verde pal la suprafata frunzelor si afectarea culorii florilor. Au fost recunoscute mai multe tipuri de degradari produse de TBV la florile de lalele (Mowat, 1985, Ann. appl. Biol. 106, 65): Degradarea totala (full-break) sau "de tip suprimativ" in care pigmentatoia normala lipseste din anumite zone ale tepalelor; Autodegradarea (self-break) sau "de tip aditiv", in care pigementatia normala este intensificata in anumite zone; Degradarea medie (average break), in care degradarea totala si aotodegradarea apar pe aceleasi tepale. Boala apare la soiurile rosii si purpurii, cele albe si galbene neprezentand simptome florale caracteristice. Plantele bolnave, au o dezvoltare vegetativa mai redusa, inradacinarea este mai slaba, numarul bulbilor mai mic si inflorirea intarziata cu 7-10 zile. La Lilium spp. si hibrizii Mid-Century, virusul produce marmorari slabe sau moderate pe frunze si degenerarea plantelor, iar in complex cu Lily symptomless Carlavirus marmorari foliare dungate si patari inelare brune cu centrul necrotic in bulbi vizibili pe ambele fete ale solzilor. Prin inoculari artificiale, virusul a fost transmis la Lilium formosanum, L. longiflorum, Calochortus spp. (latent), Fritillaria pudica (latent), Ornithogalum thyrsoides si Zygadenus fremontii (marmorare). Inoculat artificial, virusul produce marmorari si malformatiuni foliare si florale la Lilium formosanum si intreruperea culorilor florale normale la hibrizii de Tulipa, putand fi mentinut si multiplicat pe soiurile de Tulipa Croisette, Grand Pride si Paljas si pe varietatile de Lilium Concorde si Sterling Star. Virionii se gasesc imprastiati sau grupati in manunchiuri in citoplasma celulelor infectate din toate partile plantelor, negasindu-se insa in cloroplaste si mitocondrii. În celulele infectate apar, de asemenea, incluziuni, sub forma de "pinwheels".

La plantele tinere de lalele, virusul poate fi transmis prin inoculare de suc si prin injectii hipodermale, netransmitandu-se insa prin contactul dintre plante. În cultura este transmis, in mod nepersistent, prin afidele Myzus persicae, Aphis gossypii, A. fabae, Macrosiphum euphorbiae, Dysaphis tulipae si Aulocarthum circumflexum. La distanta, este raspandit prin multiplicarea vegetativa a plantelor bolnave. Sucul foliar contine putini virioni. În suc de crin, inactivarea termica are loc la 65-70ºC, longevitatea in vitro este de 4-6 zile la 18ºC, iar dilutia limita 10^-5. Virionii sunt filamentosi, de regula flexuosi, avand lungimea modala clara de 750-775 nm, 14 nm in diametru, canalul axial obscur si structura helicodala obscura. La ultracentrifugarea preparatelor purificate apare un singur component, genomul este ARN monocatenar, linear. Masurile de prevenire constau in eliminarea plantelor infectate din cultura inainte de aparitia vectorilor, dezinfectarea uneltelor de taiat si combaterea vectorilor atat in camp cat si in sere si depozitele de pastrare a bulbilor. Raspandirea virusului in cultura poate fi franata prin stropirea plantelor cu uleiuri minerale. Soiurile de lalele difera mult intre ele in ceea ce priveste comportarea lor la infectiile naturale, hibrizii din grupa Darwin prezentand un grad inalt de rezistenta in camp, iar plantele soiului Princeps (Tulipa fosteriana) dovedindu-se rezistente in urma inocularilor artificiale.