Virusul pseudo-ingalbenirii sfeclei

Beet pseudoyellows virus, BPYV - Virusul pseudo-ingalbenirii sfeclei, Crinivirus, Closteroviridae, sinonime Cucumber yellows virus (Yamashita s.a., 1979), Muskmelon yellows virus (Liu si Duffus, 1990; Lot s.a., 1982), (Pop, 2009, TVV, II, 571. Pare sa fie similar cu Cucumber yellows virus din Japonia (Yamashita s.a., 1979, Ann. Phytopath. Soc. Japan 45, 484) si Muskmelon yellows virus din America (Liu si Duffus, 1990, Phytopathology 80, 866) si Europa (Lot s.a., 1982, Acta Hort. 127, 175), care au gazde limitate la familia Cucurbitaceae si virioni flexuosi, lungi de cca. 1000 nm. Pseudo-ingalbenirea sfeclei a fost descrisa la Beta vulgaris in Salinas (California, S.U.A.) de Duffus (1965, Phytopathology 55, 450). Ulterior, un virus similar a fost descris la speciile de Cucurbitaceae in Japonia, Franta, Olanda, Bulgaria (Hristova s.a., 1983, C.R. Acad. Bulg. Sci. 36, 1093), boala fiind raspandita, de asemenea, in Australia. Un virus asemanator infecteaza si la noi, adesea in proportie de 100% culturile de castraveti (Pop, nepublicat). În conditii de infectii naturale, virusul produce ingalbenirea si fragilitatea frunzelor la Beta vugaris, Lactuca sativa si Cichorium endiva, ingalbenirea, ingrosarea, fragilitatea si curbarea in jos a marginii frunzelor la Capsella bursa-pastoris si Cucumis sativus, inrosiri internervuriene si cloroza la Taraxacum officinalis, plantele de Conium maculatum infectate nemanifestand simptome externe. Mai recent, Tzanetakis (2003, Plant Dis. 87, 1398) arata ca BPYV infecteaza natural plantele de capsun in S.U.A. Alte plante susceptibile sunt Althaea roseus, Aquilegia spp., Beta macrocarpa, Callistephus chinensis, Chenopodium spp., Cucumis melo, Cucurbita moschata, Daucus carota, Erodium cicutarium, Geranium dissecatum, Ipomea purpurea, I. tricolor, Lavatera assurgeniflora, Linum grandiflorum, L usitatissimum, Malva parviflora, M. sylvestris, Montia perfoliata, Physalis ixocarpa, Ph. wrightii, Nicotiana clevelandii, N. glutinosa, N. tabacum, Senecio vulgaris, Sisymbrium irio, Sonchus oleraceus, Solanum dulcamara, Thlaspi arvense, Urtica californica si Zinnia elegans (Duffus, 1965; Johnstone, 1987). În conditii de inoculari artificiale, virusul produce ingalbenirea, ingrosarea si fragilitatea frunzelor la Beta vulgaris, Capsella bursa-pastoris si Lactuca sativa, inrosiri internervuriene si cloroze la Taraxacum officinale si Chenopodium capitatum si cloroze internervuriene la Linum usitatissimum, Nicotiana glutinosa si Cucumis melo. Virusul se transmite prin musculita alba de sera (Trialeurodes vaporariorum). Relatia dintre virus si vector este de tip semi-persistent, retinerea maxima a virusului de catre insecta fiind de 6 zile (Duffus, 1965, l.c.). De la un an la altul, virusul poate rezista in semincerii de sfecla si in alte specii de plante cultivate sau spontane. Pana in prezent, boala nefiind precis diagnosticata la sfecla de zahar in Europa, nu s-au elaborat masuri corespunzatoare de prevenire si combatere. La castraveti aceasta este greu de prevenit prin tratamente contra musculitei albe de sera.