Virusul reversiunii coacazului negru

Blackcurrant reversion virus, BRV - Virusul reversiunii coacazului negru, Nepovirus, Comoviridae, sinonim Blackcurrant reversion associated virus, tulpini comuna europeana (E) si severa rusesca (R), (Pop, 2009, TVV, III, 502). Poate fi detectat prin procedeul PCR (Jones si McGavin, 2002, Plant Dis. 86, 1333). Reversiunea coacazului a fost descrisa prima data in Olanda si Anglia, intre anii 1904 si 1912, unde era comuna in gradini si plantatii, de regula, asociata cu aparitia acarianului coacazului, intre boala si acarian stabilandu-se interrelatii unice complexe pe plantele de coacaz (Thresh, 1964, Nature (London) 202, 1085). Ulterior, boala s-a extins cuprinzand toate tarile cultivatoare de coacaz negru (Jones, 2000, Virus Res. 71, 71), infectiile fiind rare in Noua Zeelanda, Australia si Columbia Britanica, dar foarte frecvente si cu efecte drastice in Europa, mai ales in Austria, fosta Cehoslovacie, Germania, Polonia, Elvetia si fosta URSS. În Anglia, se apreciaza ca pierderile totale de recolta datorate reversiunii coacazului sunt de cca. 20 % din productia totala, iar in fosta Cehoslovacie s-a constatat ca, la unele soiuri, in anul al treilea de la inocularile artificiale, scaderile de productia au fost de 69-80 %. Coacazul negru (Ribes nigrum) este principala gazda, insa virusul a fost izolat si de la plantele de Ribes bracteosum, R. rubrum var. pubescens si R. "carrierrii" (R. glutinosum x R. nigrum) infectate natural. Prin altoire, a fost transmis si la alte specii si hibrizi, dar nici una nu a manifestat simptome atat de grave ca cele de la coacazul negru. Toate soiurile de coacaz negru incercate s-au dovedit susceptibile, prezentand insa mici diferente in ceea ce priveste atacul acarianului vector si toleranta lor fata de virus. Dupa Adams si Thresch, 1987, virusul afecteaza si coacazul rosu (Ribes rubrum), iar agrisul (Ribes grossularia) este considerat imun.

Manifestarea bolii la coacazul negru variaza, in limite restranse, in functie de soi si, mai mult in legatura cu tulpina virusului. Primele simptome apar in anul urmator inocularii prin altoire si cuprind numai unul sau cativa lastari de la o planta. În anul al treilea, simptomele se observa la 50 % din lastari, iar boala devine complet sistemica in cadrul tufei in al patrulea an de la infectie. Infectia are ca urmare schimbarea habitusului plantelor bolanve si efect specific asupra frunzelor si florilor. Astfel, frunzele primare care sustin florile sunt mai putine la numar si de dimensiuni reduse iar cele formate in perioada inmuguririi devin clorotice. Cresterile ulterioare sunt mai putin afectate. Plantele bolnave formeaza insa un numar mai mare de lastari, de dimensiuni mai mici decat normal, diferentele fiind insa prea mici si variabile pentru a putea constitui un caracter sigur de diagnosticare. Un simptom cu o valoare diagnostica importanta, produs de tulpinile obisnuite prezente in Europa, consta in faptul ca virusul reduce pubescenta sepalelor, mugurii floriferi fiind aproape glabri. De aceea, ei par mai intens colorati in comparatie cu aspectul gri si pufos al mugurilor sanatosi. În unele tari din nordul si estul Europei, florile sufera, in plus, malformatiuni caracteristice, constand din alungirea stilului si transformarea staminelor in petale. Tendinta generala a frunzelor plantelor bolanve este de a fi mai mici decat normal. Marginile lor sunt mai comprimate, lobii mai putin evidenti, dintatura mai putin accentuata iar sinisul petiolar este foarte deschis sau complet absent. Infectia determina, de asemenea, reducerea numarului nervurilor principale. În cazul unor tulpini, pe suprafata limbului poate apare un desen nervurian, linear, clorotic. Acest simptom are o valoare diagnostica redusa, fiind limitat la putine frunze, care pot scapa observatiei. În general, simptomele revesiunii coacazului negru sunt foarte variabile, eratice si de diferite tipuri. Astfel, desenele nervuriene au fost asociate cu primele manifestari ale infectiilor produse de unele tulpini, iar malformarile florale au fost atribuite tulpinii rusesti, care apare in Rusia, peninsula scandinavica, estul si centrul Europei. În prezent, nu se cunoaste insa daca variabilitatea simptomelor este determinata de caracteristicile genetice ale patogenului, reactia diferita a soiurilor, influenta conditiilor climatice sau efectul conditiilor de cultura. Reinoculand la coacazul negru nepovirusul izolat de la plante cu simptome de reversiune, Lemmetty si Lehto (1999) obtin, in primul an, simptome tipice de desene nervuriene iar, in anul urmator, o colorare mai evidenta a mugurilor floriferi, confirmand astfel ca acesta este agentul patogen al bolii. Pentru diagnosticarea bolii poate fi folosit soiul de coacaz negru mult cultivat Baldwin, la care simptomele pot fi observate usor in anul urmator inocularii, datorita uniformitatii cresterii acestuia. De asemenea, pot fi utilizate ca indicatori soiurile Amos Black si Ojebyn. Agentul patogen poate fi transmis usor prin altoire, folosind tehnici sau luand masuri care sa previna transmiterea lui prin acarianul vector prezent in muguri. Experimental si in natura, virusul se transmite prin eriofidul galicol Cecidophyopsis ribis. În natura, raspandirea are loc in perioada de sfarsitul primaverii - inceputul verii, cand acarianul paraseste galele vechi pentru a infesta mugurii tineri pe care-i transforma in gale. Procentul transmiterii nu este bine cunoscut. Boala a putut fi insa reprodusa cu cate un singur acarian si dupa o perioada de hranire pentru infectie de 4 ore. Cu toate posibilitatile reduse de miscare ale vectorului, raspandirea bolii in plantatii este relativ rapida, ceea ce se explica prin existenta unui numar mare de acarieni intr-o gala (30 - 35.000) si a mai multor gale pe o tufa. Agentul patogen al reversiunii contribuie la reducerea rezistentei coacazului la infestarea cu acarianul vector. Diseminarea acarianului in plantatii are loc prin vant si cu ajutorul insectelor, omul contribuind de asemenea la acest proces, prin recoltarea si comercializarea materialului de inmultire de la plantele atacate.

Virionii sunt sferici, de 27 nm in diametru, iar genomul este format din doua molecule de ARN monocatenar, gena proteinei capsidale fiind localizata pe ARN 2. Pentru micsorarea surselor de infectie si evitarea introducerii unor noi tulpini ale agentului patogen, se vor aplica masuri severe de carantina externa, atat fata de agentul patogen cat si pentru acarianul vector. Materialul de plantare va proveni din loturi superioare libere de infectie. În lipsa materialului certificat, acesta poate fi obtinut pornind de la inradacinarea butasilor verzi, selectati pe baza lipsei simptomelor externe. Soiurile total infectate pot fi insanatosite prin mentinerea plantelor in ghivece, 20-30 zile, la 37°C, urmata de separarea varfurilor de crestere, inradacinarea lor sau altoirea pe plantute sanatoase obtinute din samanta. Inactivarea agentului patogen si a acarianului in butasi este posibila prin mentinerea lastarilor infectati 40 min. la 40°C, 10-15 min la 45°C sau 5 min la 47,5°C (Proeseler si Kleinhempel, 1969). Înfiintarea noilor plantatii se va face cat mai izolat de cele vechi. Acestea vor fi controlate de doua ori pe an, inainte de inflorire si in mai sau iunie, cu scopul identificarii si eliminarii riguroase a tuturor plantelor cu simptome caracteristice. În plantatiile atacate se va acorda o mare importanta taierilor, inlaturandu-se cu prioritate portiunile cu muguri transformati in gale. În vedere combaterii chimice a vectorului, se recomanda trei tratamente cu acaricide aplicate in perioada iesirii acestuia din gale, doua in aprilie si una in mai. Deosebit de eficace este preparatul Bercema-Endrin 20, care se recomanda insa numai in pepiniere. Acarianul poate fi distrus in muguri prin gazare. Data fiind interdictia de a folosi insecticide cu toxicitate ridicata pentru combaterea acarianului vector, obtinerea de germoplasme rezistente fata de acesta si la virusul reversiunii are o importanta deosebita, primele rezultate in acest sens fiind raportate de Jones s.a. (1998, l.c.).